Tag: Ziua Marinei

  • Retrospectiva săptămânii 11 – 17 august 2024

    Retrospectiva săptămânii 11 – 17 august 2024

    Ziua Marinei Române marcată pe 15 august

    In România, Ziua Marinei a fost sărbătorită, joi, în marile oraşe-port de la malul Mării Negre sau de pe Dunăre. Cele mai impresionante manifestări au avut loc la Constanţa, unde, alături de miile de spectatori, au fost preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, miniştrii Apărării şi de Interne. La exerciţiul demonstrativ, cel mai mare spectacol naval al anului, au participat peste 2000 de marinari militari români şi din forţele aliate dislocate în ţară, 15 nave militare maritime şi fluviale, nave ale Gărzii de Coastă, aeronave de luptă F-16, două avioane de patrulare şi cercetare, american şi francez, elicoptere Puma Naval şi paraşutişti.

    La finalul exerciţiului, a avut loc defilarea navelor şi aeronavelor militare, a velierelor şi a ambarcaţiunilor civile, în faţa celor câteva mii de oameni care au asistat la eveniment. Seful statului a afirmat că România este recunoscută şi apreciată la nivel aliat ca un pilon solid de securitate regională şi un contributor major la procesul de consolidare a postului NATO de descurajare şi apărare pe flancul de est. El a precizat că, deşi sunt vremuri marcate de multiple provocări de securitate, în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, România este, astăzi, o ţară sigură şi stabilă, iar cetăţenii sunt apăraţi şi protejaţi în faţa oricăror potenţiale ameninţări. De Ziua Marinei, şeful statului le-a transmis marinarilor că devotamentul, tenacitatea şi spiritul de sacrificiu care îi definesc reprezintă un exemplu de excelenţă, iar Forţele Navale Române un simbol al puterii şi rezilienţei naţionale.

     

     

    Pompieri români în lupta cu stingerea incendiilor din Grecia și Albania

    România a trimis, marţi, un al doilea contingent de pompieri pentru a sprijini eforturile de combatere a incendiilor de vegetaţie şi pădure care afectează regiunea Attica din Grecia. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, este vorba de 40 de pompieri şi două autospeciale de stingere şi intervenţie rapidă furnizate Greciei pe cale aeriană şi alte două maşini de stingere a incendiilor de pădure. Un incendiu masiv care a făcut ravagii în apropiere de Atena a fost lichidat după trei zile şi cu ajutorul pompierilor români.

    Luni, Inspectoratul a anunţat că un pompier român, care a participat la stingerea unui incendiu, a suferit răni superficiale la nivelul feţei, însă nu a necesitat tratament de specialitate. Misiunile vor continua şi în zilele următoare, în funcţie de situaţia concretă din teren. Localităţi întregi din Grecia au fost evacuate. Meteorologii au anunțat cod roşu de incendii, din cauza temperaturilor ridicate care vor atinge 40 de grade Celsius în multe regiuni ale ţării, dar şi a vânturilor puternice. De asemenea, două aeronave româneşti ajută, de miercuri, forţele de intervenţie din Albania, să stingă incendiile de pădure din această ţară. Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, este vorba despre o aeronavă Spartan configurată pentru stingerea incendiilor şi de un Hercules pentru sprijin logistic.

     

     

    Anchetă în cazul deceselor suspecte la spitalul „Sf. Pantelimonˮ din București

    Premierul Marcel Ciolacu şi-a trimis Corpul de Control la Ministerul Sănătăţii pentru a examina modul în care instituţia a făcut verificări, în luna aprilie, la Spitalul Sf. Pantelimon din București, după ce o angajată de la Secţia ATI a semnalat mai multe decese suspecte ale unor pacienţi, în decurs de câteva zile. Concluziile inspecţiei au arătat însă că acuzaţiile nu se confirmă şi că în interiorul spitalului au existat doar probleme de comunicare. Miercuri, şeful Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii, Sorin Luca, a demisionat, pe fondul anchetei declanşate ulterior de procurori şi a arestării a doi dintre medicii ATI de la Sf. Pantelimon, acuzaţi că au provocat cu bună ştiinţă moartea a cel puţin unui pacient aflat în stare gravă.

     

     

    Echipe românești de fotbal în competiții europene

    Vicecampioana României la fotbal, CFR Cluj, s-a calificat în play-off-ul Conference League, după ce a învins formaţia israeliană Maccabi Petah Tikva cu scorul de 1-0, joi seara, acasă, în manşa secundă a turului al treilea preliminar. CFR Cluj s-a impus şi în prima manşă cu acelaşi scor. Miercuri, câștigătoarea Cupei României, Corvinul Hunedoara (centru-vest), a fost întrecută, în deplasare, de FC Astana din Kazakhstan, cu 6-1, în Europa Conference League și a părăsit competițiile europene. De asemenea, marți, deținătoarea titlului, FCSB, a fost eliminată din Liga Campionilor de echipa cehă Sparta Praga, care s-a impus cu scorul de 3-2, la Bucuresti, în manşa secundă din turul al treilea preliminar. Prima partidă se încheiase la egalitate, 1-1. FCSB va continua în play-off-ul Europa League, în care va înfrunta formaţia austriacă LASK Linz.

    Pe de altă parte, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a anunţat, miercuri, că a primit de la Comitetul de organizare medalia de bronz pentru gimnasta Ana Maria Bărbosu, pentru locul al treilea ocupat la sol la Jocurile Olimpice de la Paris. Sâmbăta trecută, în preziua încheierii Jocurilor Olimpice, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis că Ana Maria Bărbosu a obţinut medalia de bronz şi că Sabrina Voinea, compatrioata sa, a încheiat competiţia pe locul 4. Această decizie a răsturnat clasamentul decis de arbitri la finalul probei de la sol, din 5 august. Comitetul Internațional Olimpic a transmis că americanca Jordan Chiles, care se clasase iniţial pe a treia treaptă a podiumului, trebuie să înapoieze medalia. Amintim că România a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de la Paris cu nouă medalii: trei de aur, patru de argint şi două de bronz, clasându-se pe locul 23 în clasamentul pe naţiuni.

     

  • Jurnal românesc – 15.08.2024

    Jurnal românesc – 15.08.2024

    Preşedintele României,  Klaus Iohannis a declarat joi, la Constanţa, în cadrul festivităţilor organizate de Ziua Marinei Române, că Romania este recunoscută şi apreciată la nivel aliat ca un pilon solid de securitate regională şi un contribuitor major la procesul de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe flancul estic. Potrivit acestuia, Romania beneficiază, în prezent,  de cele mai solide garanţii de securitate, iar cetăţenii ei sunt apăraţi şi protejaţi în faţa oricăror potenţiale ameninţări.

    Klaus Iohannis le-a spus marinarilor că devotamentul, tenacitatea şi spiritul de sacrificiu care îi definesc constituie un exemplu de excelenţă, iar Forţele Navale Române reprezintă un simbol al puterii şi al rezilienţei naţionale. Si premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe marinari, militari sau civili, si le-a transmis multumiri de Ziua Marinei Române. La 122 de ani de la prima aniversare a Zilei Marinei, Forţele Navale Române organizează  manifestări ce cuprind exerciţii demonstrative, expoziţii de tehnică şi armament, ateliere interactive, activităţi culturale cu specific marinăresc, şi concerte de muzică militară în municipiile Constanţa, Mangalia, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Bucureşti.

     

    Creştinii ortodocşi  şi  catolici prăznuiesc, pe 15 august,  Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mare, sărbătoarea ce aminteşte de momentul plecării Sfintei Fecioare Maria din această lume. În Creştinism, se păstrează tradiţia conform căreia Sfânta Fecioară Maria a fost ridicată la cer după moarte. Totodată, între creştini,  Sfânta Fecioară se bucură de cea mai mare cinstire după Sfânta Treime, motiv pentru care cele mai multe rugăciuni ale creştinilor se îndreaptă către Fecioara Maria. Adormirea Maicii Domnului este hramul purtat de cele mai multe mănăstiri şi biserici din România, iar sărbătoarea este prilej de mari pelerinaje, mai ales în lăcaşurile de cult unde se află icoane, considerate făcătoare de minuni.

     

    Pentru al treilea an consecutiv, în perioada 15 – 18 august, la Iaşi, are loc Festivalul Familiei – Inimo, organizat de preotul Dan Damaschin, paroh al celei mai mari maternităţi din Moldova, Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă” din Iaşi, din dorinţa de a ajuta peste 10.000 de copii să meargă la şcoală. Astfel, în perioada menționată, pe stadionul Universităţii de Ştiinţele Vieţii vor fi organizate spectacole de  circ, muzică populară, muzică de cameră, concerte pop şi rock. Festivalul este organizat în parteneriat cu Primăria Iaşi, Universitatea de Ştiinţele Vieţii din Iaşi şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Accesul la fiecare spectacol sau concert din cadrul Festivalului Inimo se va face pe bază de donaţii, banii strânşi urmând a fi cheltuiţi pentru achiziţionarea celor necesare trimiterii la şcoală a peste 10.000 de elevi care provin din familii nevoiaşe.

     

    Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august, cu cea de-a 12-a ediție, orașul Brașov fiind din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues. Conform tradiţiei, şi la ediția din acest an, festivalul va avea mai multe scene, dispuse în mai multe zone de interes din zona centrală a orașului.

    Piața Sfatului din Brașov devine epicentrul artiștilor locali, Parcul Central Nicolae Titulescu se transformă, pe timpul festivalului, în „Parcul Muzical”, cu două scene, plus ateliere muzicale și filme pentru copii, iar Piața Brassai dobândeşte caracter de cinematograf în aer liber, unde vor fi proiectate diverse filme muzicale, multe dintre ele cu caracter inedit. Scena pe care vor performa artiști internaționali a căror valoare îi face parte a istoriei muzicii contemporane, va fi amplasată în Piața Sf. Ioan din Brașov care este scena principală a festivalului.

     

     

  • Ziua Marinei Române: Klaus Iohannis, la ceremoniile de la Constanța  

    Ziua Marinei Române: Klaus Iohannis, la ceremoniile de la Constanța  

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în cadrul festivităţilor organizate de Ziua Marinei Române, că ţara noastră este recunoscută ca un pilon solid de securitate regională şi un contribuitor major la procesul de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe flancul estic.

    „Regiunea Mării Negre a devenit o zonă recunoscută şi tratată ca fiind de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică, iar acest fapt a fost consemnat oficial şi în cele mai importante documente strategice ale NATO. (…) România este recunoscută şi apreciată la nivel aliat ca un pilon solid de securitate regională şi un contribuitor major la procesul de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe flancul estic,” a declarat șeful statului.

     

     

    Iohannis le-a transmis trupelor marine că devotamentul, tenacitatea şi spiritul de sacrificiu care îi definesc constituie un exemplu de excelenţă, iar Forţele Navale Române reprezintă un simbol al puterii şi al rezilienţei naţionale.

    „În contextul actual de securitate, tot mai provocator, inclusiv în mediul maritim, rolul Forţelor Navale Române în asigurarea libertăţii de navigaţie şi a securităţii maritime este esenţial. Cu prilejul Zilei Marinei Române, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor deosebite obţinute, am dat curs propunerii ministrului Apărării Naţionale şi am decorat Drapelul de Luptă al Statului Major al Forţelor Navale cu Ordinul ‘Virtutea Maritimă’ în grad de Comandor cu însemn de pace pentru militari”, a mai spus preşedintele.

     

     

    Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe marinari printr-un scurt mesaj online: „Îi felicit, îi respect şi le mulţumesc tuturor marinarilor români, militari sau civili, pentru efortul şi munca lor de zi cu zi. ‘La mulţi ani’, în această zi sfântă de 15 august, Ziua Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.”

     

    La rândul său, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a transmis printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare că rolul Forţelor Navale Române este esenţial în arhitectura de securitate naţională:

    „În această zi importantă, în care prăznuim Adormirea Sfântei Fecioare Maria, le spunem ‘La mulţi ani’ marinarilor militari! Azi, mai mult ca oricând, rolul Forţelor Navale Române este esenţial în arhitectura de securitate naţională, în context aliat şi european, mai ales în actualul mediu de securitate, afectat de războiul ilegal declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei”, a precizat ministrul într-un mesaj transmis joi, cu ocazia Zilei Marinei Române.

    Ceremonii care marchează Ziua Marinei Române sunt organizate în Capitală, dar și în alte mari orașe.