La 1 mai, în marile oraşe ale capitalismului cu tradiţie, renumitele restaurante, puternicile bănci sau celebrele firme internaţionale nu sunt deschise. Dimpotrivă, se baricadează în spatele unor panouri din ce în ce mai rezistente şi se trec pe lista obiectivelor ce ar putea fi vandalizate de demonstranţii acestei zile. Cunoscută mai ales ca Zi Internaţională a Muncii, 1 Mai a devenit o zi sărbătorită prin proteste, pomenind clar de naşterea sa. În 1886, muncitorii americani lupta pentru o serie de drepturi care, astăzi, ni se par vechi dintotdeauna. Atunci, muncitorii îşi doreau ca ziua de muncă să fie limitată la 8 ore iar 1 mai 1886 a fost ziua până la care patronii americani trebuiau să accepte această cerere sindicală.
Au urmat greve şi demonstraţii cu sute de mii de participanţi şi mai multe incidente violente, soldate chiar cu morţi şi răniţi. În timp, ziua de luptă pentru program de 8 ore a devenit ziua drepturilor muncitorilor, văzuţi ca muncitori industriali, din fabrici şi uzine, cei care lucrează în condiţii grele.
Paradoxal, în SUA, unde s-a petrecut evenimentul ce a stabilit 1 mai ca simbol al luptei pentru drepturile muncitorilor, această zi nu este sărbătorită în vreun fel. Europa, în schimb, cunoaşte forme specifice de marcare a acestui eveniment. Estul Europei, care a cunoscut chiar forma de guvernare numită, în teoria comunistă, dictatura proletariatului, a transformat 1 Mai într-o zi de sărbătoare. La un moment dat, s-a renunţat la marile defilări alegorice în favoarea petrecerilor câmpeneşti, de primăvară.
Şi după căderea comunismului, 1 Mai este o zi marcată prin astfel de evenimente, când toată lumea iese la aer liber şi iarbă verde. În acest an, însă, modul oficial de sărbătorire a zilei de 1 Mai este rămânerea în case, pentru a evita contactele ce ar permite răspândirea virusului cu care luptă întreaga omenire. La fel şi în Vestul Europei, şi cei care vroiau să marcheze festiv 1 Mai dar şi cei puşi pe distrugere şi vandalism vor rămâne în case, conform aceloraşi regelementări.
Cam peste tot, primele măsuri de relaxare au fost amânate până după trecerea primei zile din luna mai, tocmai pentru a nu provoca adunări mari de oameni, care ar arunca în aer eforturile şi strădaniile de până acum pentru limitarea şi eradicarea virusului. Este un moment complicat, când cele mai bune semne înseamnă doar o mică scădere a numărului deceselor şi infestărilor cu noul coronavirus. Situaţia este departe de a se îndrepta hotărât spre un sfârşit previzibil şi bun. De fapt, cine ar putea spune exact când se va sfârşi pandemia?
În prezent, avem, mai degrabă, previziuni fără termen, cele care anunţă convieţuirea cu noul virus, un al doilea val de infestări sau prelungirea actualei stări de lucruri. În acest moment de incertitudine strategică dar şi de weekend prelungit, a venit şi ziua de 1 Mai, o zi tradiţională de relaxare şi de evocare a drepturilor angajaţilor. Pe lângă lipsa oricăror adunări sau manifestări, sărbătoarea vine şi într-un moment teribil pentru piaţa forţei de muncă.
Măsurile pentru limitarea şi lichidarea pandemiei au închis pur şi simplu numeroase activităţi productive, uzine şi companii, cu milioane de locuri de muncă pierdute defintiv şi multe altele închise temporar. Este o situaţie fără precedent, o criză care nu vine pe fondul unor evoluţii economice sau sociale. Este un tip nou de criză globală ce va fi analizată pe viitor, acum fiind vremea măsurilor. Practic, tot ce se întâmplă acum este pentru prima dată iar efectele vor fi de lungă durată şi greu de anticipat.
Se prevăd două mari tipuri de abordări, cea strictă, cu închideri şi interdicţii, şi cea mai relaxată, care îşi asumă anumite pierderi, inclusiv de vieţi, dar mizează pe o imunizare socială, trecerea de la sine a pandemiei sau măsuri de distanţare fizică şi o minimă protecţie. Chiar şi în aceste condiţii, în acest an, de 1 Mai, nu defilează nimeni şi nici geamuri de companie internaţională nu vor fi sparte. Există un duşman comun, indiferent pe ce poziţie ne aflăm pe piaţa muncii, şi acela este noul coronavirus.
