Tag: Ziua Nationala Constantin Brancusi

  • Retrospectiva săptămânii 16 – 22.02.2025

    Retrospectiva săptămânii 16 – 22.02.2025

    Reuniunea anuală a șefilor misiunilor diplomatice acreditați la București

    România își păstrează direcţiile principale ale politicii externe, ca membru al UE şi al NATO, având un Parteneriat Strategic cu SUA şi fiind deschisă spre cooperare cu toţi partenerii care împărtăşesc aceleaşi valori şi principii pe care Bucureștiul le susţine. Este unul dintre mesajele transmise de preşedintele interimar al ţării la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la București. Ilie Bolojan a declarat că este timpul ca agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, începută în urmă cu trei ani, să se oprească, menționând că o încetare a focului, urmată cât mai curând de o pace justă şi durabilă, reprezintă un obiectiv care trebuie urmat atât de către părţile aflate în conflict, cât şi de întreaga comunitate internaţională. Diplomaţilor români, Ilie Bolojan le-a cerut să se implice mai mult în promovarea economică a ţării, subliniind că România rămâne un partener de încredere şi ofertant în acest plan.

     

     

    România pledează pentru cooperarea ţărilor europene cu SUA la rezolvarea crizei din Ucraina

    Miercuri, președintele interimar Ilie Bolojan a mers la Paris, la o nouă reuniune organizată de preşedintele francez, Emmanuel Macron, după cea de luni, care a avut loc în format restrâns. Ilie Bolojan a pledat cu acest prilej pentru cooperarea ţărilor europene cu Statele Unite la rezolvarea crizei din Ucraina, în condiţiile în care Washingtonul a început dialogul cu Moscova pentru încheierea războiului. Securitatea Ucrainei este şi securitatea Europei şi a României, a declarat preşedintele interimar, care a precizat și că este nevoie de coordonare la nivelul UE pentru a putea avea un plan de acţiune care să vizeze continuarea sprijinului pentru Ucraina. Ilie Bolojan a avut şi o întâlnire separată cu Emmanuel Macron, prilej cu care cei doi lideri au reconfirmat parteneriatul strategic dintre cele două țări, precum și stabilitatea prezenţei militare franceze în România, care va fi consolidată în perioada următoare.

     

     

    Decizii de securitate în Parlamentul de la București

    Camera Deputaţilor a adoptat, fără amendamente, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege care permite doborârea dronelor care pătrund ilegal în spaţiul aerian naţional. Acestea vor fi distruse sau neutralizate dacă forţele militare române sau ale NATO nu vor putea să le controleze. Un vot favorabil a primit şi proiectul privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor militare în ţară, iar una dintre măsurile incluse permite ca, pe o perioadă limitată, autoritatea unor structuri ale Armatei Române să fie transferată unui comandant al forţelor militare aliate care participă la aceste acţiuni. Proiectele au fost criticate de partidele suveraniste din opoziție, în timp ce în favoarea lor au votat partidele din coaliția aflată la guvernare – PSD, PNL și UDMR – și, din opoziție, USR.

     

     

    Discuții la Bruxelles între premierul României și șefa Executivului comunitar

    Renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, dar şi situaţia securităţii globale şi regionale au fost incluse pe agenda discuţiilor de vineri, de la Bruxelles, dintre premierul Marcel Ciolacu și preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Guvernul vrea ca România să absoarbă integral fondurile care i-au fost puse la dispoziţie prin mecanismul european. În acest sens, premierul a anunţat o mobilizare amplă pentru recuperarea decalajelor înregistrate până acum în atragerea finanţărilor europene. În opinia sa, există, însă, o serie de aspecte din PNRR care necesită adaptarea la realităţile actuale şi reprofilarea investiţiilor cu o cofinanţare mai mică.

     

     

    Precizări privind alegerile

    Preşedintele Curţii Constituţionale a României exclude posibilitatea reluării turului doi al alegerilor prezidenţiale. Într-un interviu pentru publicaţia online juridice.ro, Marian Enache a apărat decizia de anul trecut de anulare a procesului electoral, luată în unanimitate de judecătorii constituţionali. El a explicat că decizia Curţii s-a bazat pe documente declasificate în şedinţa CSAT, care au evidenţiat nereguli grave privind egalitatea de şanse, finanţarea campaniei electorale şi influenţarea votului. Potrivit preşedintelui CCR, anularea scrutinului a fost singura soluţie constituţională care să garanteze un proces electoral corect pentru toţi cetăţenii.

     

     

    Ziua Națională Constantin Brâncuși

    Din 2015, România marchează anual, pe 19 februarie, Ziua Națională Constantin Brâncuși, omagiind personalitatea marelui sculptor român de la a cărui naștere s-au împlinit, acum, 149 de ani. Institutul Cultural Român a programat mai multe evenimente tematice. Marți, la București, a avut loc proiecţia documentarului „Brâncuşi, metamorfozele sculpturii”, care a folosit arhive video rare cu atelierul marelui sculptor român, în timp ce în străinătate sunt programate expoziții, proiecții de filme sau conferințe la Beijing, Istanbul, Madrid, Tel Aviv, Londra, Paris, Viena, Lisabona sau Stockholm.

     

     

    România are o reprezentantă în primăvara europeană la fotbal

    Campioana României la fotbal, FCSB, s-a calificat în optimile de finală din Europa League, după ce, joi seară, pe Arena Națională din București, a eliminat echipa elenă PAOK Salonic, antrenată de românul Răzvan Lucescu. FCSB a câștigat cu 4-1 la general în fața lui PAOK Salonic: în prima manșă, din Grecia, scorul a fost de 2-1, iar la București campioana României s-a impus cu 2-0, în fața a peste 50 de mii de spectatori. FCSB va juca prima manșă din optimi pe teren propriu, pe 6 martie, iar returul pe 13 martie.

  • Ziua Naţională Constantin Brâncuşi

    Ziua Naţională Constantin Brâncuşi

    În anul 2015 a fost adoptată de către Parlament o lege prin care se declară 19 februarie – Ziua Națională Constantin Brâncuși drept sărbătoare națională. Unul dintre cei mai mai mari sculptori ai secolului XX, el este omagiat la nivel național printr-o serie de evenimente culturale în capitală și mai multe orașe din țară.

    Manifestările au debutat, marți, la Institutul Cultural Român (ICR) din Bucureşti, cu proiecţia documentarului “Brâncuşi, metamorfozele sculpturii”, care a folosit arhive video rare cu atelierul marelui sculptor roman.

    ICR programează, în perioada următoare, și în străinătate, o serie de evenimente tematice. Astfel, la Beijing, Istanbul, Madrid, Tel Aviv, Londra, Paris, Viena, Lisabona sau Stockholm sunt organizate expoziții, proiecții de filme sau conferințe.

    Personalitate emblematică a culturii române, Brâncuși a avut o contribuție esențială la înnoirea viziunii plastice în sculptura contemporană universală. Fiu al unui tâmplar sărac, el s-a născut pe 19 februarie 1876, la Hobița, în județul Gorj. A plecat de mai multe ori de acasă, de la vârste fragede, și a lucrat în mai multe ateliere de boiangerie (atelier în care se curăță și se vopsesc diferite obiecte), prăvălii și birturi. A lucrat ca ucenic în Craiova, acolo unde și-a descoperit îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale pe care le-a găsit în atelier.

    Mai târziu, s-a înscris la Școala de Arte și Meserii din același oraș. După ce a urmat Școala de Arte din Craiova (1894 – 1898) a mers în București pentru a absolvi Școala de Belle-Arte (Universitatea Națională de Arte București – 1902). În timpul studenției, a realizat mai multe lucrări, iar multe dintre ele au obținut medalii.

    În 1904 Brâncuși a decis să plece spre Paris pe jos, oprindu-se la Budapesta și Viena. În 1905 s-a înscris la Școala Națională de Arte Frumoase din Paris, iar un an mai târziu lucrările sale sunt expuse la Salonul de toamnă (Salon d’Automne din Paris).

    În 1907, trei opere ale sculptorului au fost prezentate în cadrul salonului Societății Naționale a Artelor Franceze. La vernisaj este prezent și celebrul sculptor francez Auguste Rodin, care îl invită pe Brâncuși să îi devină ucenic, ofertă refuzată de român, care își motiva gestul prin: „Nimic nu crește la umbra marilor copaci”. În anii următori realizează sculpturi care au devenit celebre printre care se numără „Sărutul”, “Măiastra”, “Domnișoara Pogany”, “Fiul risipitor”.

    În 2024, UNESCO a inclus în lista patrimoniului universal ansamblul sculptural „Calea eroilor”, de la Târgu Jiu, un omagiu adus eroilor căzuți în timpul Primului Război Mondial. Ansamblul cuprinde patru lucrări: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana fără Sfârșit, concepute și construite de către marele sculptor român în perioada 1937-1938. Toate cele patru lucrări sunt dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime de până la 1275 m.

    Constantin Brâncuşi a murit la 16 martie 1957 și a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.

  • Jurnal românesc – 22.02.2024

    Jurnal românesc – 22.02.2024

    ***Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a lansat pe 21 februarie sesiunea de finanțare nerambursabilă pentru anul 2024. Asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor de pretutindeni, persoanele fizice autorizate sau persoanele juridice de drept public sau privat din România sau din străinătate pot trimite cererile de finanțare și documentele prevăzute în Ghidul de finanțare 2024.

    “Continuăm munca din ultimii doi ani, de a susține românii din afara granițelor, prin deschiderea unei noi sesiuni de finanțări nerambursabile. Am un angajament ferm de solidaritate, dialog și sprijin față de toți românii, menit să întărească legăturile dintre cei plecați departe de țară și cei din patria mamă. Proiectele DRP rămân direcționate către conservarea și protejarea identității românești, peste tot unde cetățenii noștri au ales să trăiască. Vă invit să accesați noul ghid destinat solicitanților de sprijin financiar și să vă implicați cât mai mult în susținerea românilor de pretutindeni!”, a declarat secretarul de stat Gheorghe Cârciu.

     

    Ghidul cuprinde șase programe de finanțare: Educație, Cultură, Societatea civilă, Mass-media, Spiritualitate și Tradiție și Comunitate. În cadrul sesiunii de finanțare 2024, un solicitant poate depune cel mult două proiecte, cu condiția ca acestea să se încadreze în programe diferite. Termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare este 31 martie.

     

    ***Din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe Luminiţa Odobescu, la 21 februarie, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu decesul subit în închisoare al politicianului rus de opoziţie Alexei Navalnîi. Răspunderea pentru moartea lui Navalnîi revine exclusiv autorităţilor ruse, i-a transmis reprezentantul Ministerului de Externe, care a cerut o investigaţie transparentă, independentă şi cuprinzătoare cu privire la circumstanţele în care s-a produs decesul. A fost menţionată şi obligaţia morală a autorităţilor ruse de a transmite neîntârziat familiei trupul neînsufleţit al lui Aleksei Navalnîi. Convocarea ambasadorului rus reflectă poziţia consecventă a României de condamnare a încălcărilor masive şi sistematice ale drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale în Federaţia Rusă, respectiv solicitările de respectare de către Federaţia Rusă a angajamentelor asumate la nivel internaţional în acest domeniu, precizează un comunicat MAE. După moartea opozantului rus la doar 47 de ani, în închisoarea de la Cercul Polar, ambasadorii ruşi din mai multe capitale occidentale au fost convocaţi la minsterele de Externe din ţările unde sunt acreditaţi.

     

    ***A IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Odesa, devenit itinerant din cauza războiului din Ucraina, se desfăşoară, de joi până duminică, la Bucureşti, în program fiind incluse peste 20 de evenimente – recitaluri poetice, dezbateri, proiecţii de filme şi momente muzicale. Fondat în 2015, Festivalul Internaţional de Literatură de la Odesa şi-a propus să sublinieze efervescenţa culturală şi caracterul internaţional al oraşului şi să contribuie la consolidarea legăturilor sale cu alte metropole culturale din Europa şi de pe alte continente. Programul fiecărei ediţii în parte exprimă acest deziderat, atât prin selecţia scriitorilor invitaţi, cât şi prin temele de dialog, o importanţă deosebită în arhitectura programului festivalului ocupând-o panoramarea spaţiului cultural din zona Europei de Est şi a regiunii Mării Negre. Până în prezent, aproape 300 de scriitori au luat parte la evenimentele din cadrul festivalului.

     

    ***Pentru a marca Ziua Națională “Constantin Brâncuși”, ICR Tel Aviv va organiza și găzdui, în data de 29 februarie, o seară comemorativă dedicată sculptorului român, dar şi regizorului Pavel Constantinescu / Ben Iosef Pavel. Evenimentul, desfășurat în limba română, va cuprinde proiectarea a două filme de scurt metraj. Este vorba despre Procesul Păsării – documentar despre procesul intentat de către Constantin Brâncuși autorităților americane care au cerut taxe vamale pentru opera sa în bronz Pasărea Măiastră, considerând că este un echipament industrial, respectiv Ovoidul – scurtmetraj despre sculptura omonimă a lui Constantin Brâncuși, care explică o parte din caracteristicile acestei forme ce apare și în alte sculpturi ale maestrului. Ambele pelicule sunt regizate de Pavel Constantinescu. Manifestarea va mai cuprinde lecturi din volumul “Un cineast față în față cu lumea contemporană” de Pavel Constantinescu, cât și un capitol din volumul autobiographic Mall, de Marcu Simionovici, dedicat regizorului român.

  • Jurnal românesc – 19.02.2024

    Jurnal românesc – 19.02.2024

    Declarată în 2015 Ziua Națională Constantin Brâncuși, data de 19 februarie a devenit de atunci un prilej nu doar de a sărbători contribuția sculptorului român la evoluția artei moderne, dar și unul de reflectare asupra valorilor culturii naționale și de celebrare a excelenței artistice. Acum, la împlinirea a 148 de ani de la nașterea celui supranumit „părintele sculpturii moderne”, conferințe, expoziții, spectacole și alte manifestări sunt organizate în diverse locuri din țară și din străinătate.

    Institutul Cultural Român de la Beijing organizează expoziţia de fotografie “Simboluri Eterne: Brâncuşi în Retrospectiva Fotografică”, în perioada 19 februarie – 19 martie. Expoziţia prezintă publicului principalele opere de artă ale marelui sculptor, care se află expuse în cele mai importante muzee din lume. Expoziţia este realizată în colaborare cu Uniunea Arhitecţilor din România. Totodată, pe perioada expoziţiei va fi prezentat filmul documentar realizat de Sergiu Cioiu, intitulat “Omagiu lui Brâncuşi, pe Calea Eroilor”.

     

    Institutul Cultural Român de la Varşovia marchează Ziua Naţională Constantin Brâncuşi în Polonia prin prezentarea online a filmului documentar “Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale”. Publicul polonez este invitat să descopere cu acest prilej de la distanţă expoziţia omonimă, care a avut loc la Timişoara, la Muzeul Naţional de Artă, în perioada 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024.

    În filmul documentar, produs de TVR Timişoara și distribuit pe reţelele de socializare ale Institutului, curatoarea Doina Lemny prezintă principalele teme sublimate de Constantin Brâncuşi de-a lungul anilor, legăturile artistului cu mediul artistic românesc şi internaţional şi cele mai importante lucrări din expoziţie, care provin din colecţiile muzeelor Centre Pompidou din Paris, Tate Gallery din Londra, Fundaţia Guggenheim, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul de Artă Craiova, dar şi din colecţii particulare.

     

    În memoria artistului român, Institutul Cultural Român de la Madrid difuzează filmul documentar “Constantin Brâncuşi – Ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu – România”, în format online, pe reţelele sociale ale reprezentanţei. Documentarul conţine imagini de prezentare a Ansamblului Monumental de la Târgu Jiu – singura lucrare monumentală pe care Brâncuşi a instalat-o în aer liber.

    Producţia este realizată după o idee a Doinei Lemny, eminent cercetător şi specialist al operei brâncuşiene, în cadrul manifestărilor culturale ale Consiliului European din 2012. Documentarul, versiunea originală în franceză, cu subtitrare în spaniolă realizată de echipa ICR Madrid, în anul 2023, prezintă trilogia Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu: ”Coloana Infinită”, “Poarta Sărutului” şi “Masa Tăcerii”, realizate de Brâncuşi ca un omagiu adus eroilor români ai Primului Război Mondial, căzuţi pe câmpul de luptă pe malul Jiului.

     

    Nu în ultimul rând, pentru a marca 148 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Institutul Cultural Român “Dimitrie Cantemir” din Istanbul organizează conferinţa ştiinţifică – Brâncuşi, explorarea esenţelor şi cele patru elemente primordiale, susţinută de prof. dr. Dalila Ozbay, profesor universitar la Facultatea de Arte Plastice, din cadrul Universităţii Namik Kemal din Tekirdag. Prelegerea sa pune în lumină perspectiva genialităţii temelor de artă abordate, prin explorarea artistică a originilor locale, cu vocaţie universală, precizează un comunicat al ICR.

     

    Constantin Brâncuși s-a născut în 1876, la Hobiţa, în judeţul Gorj, și, după ce a absolvit în 1902 Școala de Arte Frumoase din București, a plecat spre Paris unde a fost admis la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, iar ulterior a fost angajat de Rodin ca ucenic, reamintește ICR. Convins că ”La umbra marilor copaci nu creşte nimic”, și-a închiriat un spaţiu pe strada Montparnasse, unde şi-a amenajat propriul atelier.

    Constantin Brâncuşi a lăsat posterităţii o operă impresionantă, de o mare complexitate tematică – în 1907, a realizat “Sărutul”, temă recurentă în creațiile sale, apoi lucrări precum “Muza adormită”, “Cuminţenia pământului”, “Domnişoara Pogany”, “Prinţesa X” sau “Pasărea măiastră”. În 1938, a finalizat ansamblul artistic din Târgu Jiu, alcătuit din “Masa tăcerii”, “Poarta sărutului” şi “Coloana infinitului”. După ce, în 1909, a expus lucrări atât la Paris, cât şi la Bucureşti, artistul a avut prima sa expoziţie în America, în 1914, într-o galerie de artă din New York. Constantin Brâncuși a murit la 16 martie 1957, fiind înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.

     

  • Jurnal românesc – 15.02.2024

    Jurnal românesc – 15.02.2024

    Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a reconfirmat faptul că România va continua să acorde asistenţă umanitară populaţiei din Gaza prin diferite canale, în aşteptarea unor evoluţii rapide cu privire la investigaţiile demarate asupra Agenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite de Ajutorare şi Lucrări pentru Refugiaţii din Palestina în Orientul Apropiat (UNRWA). Aceasta a avut o întrevedere cu ambasadori ai țărilor membre ale Ligii Statelor Arabe şi ale Organizaţiei pentru Cooperare Islamică. Potrivit unui comunicat al MAE, principala temă de discuţii a fost situaţia umanitară din Fâşia Gaza.  Şefa diplomaţiei a exprimat regretul cu privire la lipsa unor evoluţii pozitive în regiune şi preocuparea pentru situaţia extrem de dificilă a civililor din Fâşia Gaza. De asemenea, ministrul a dat asigurări că România pledează pentru asigurarea protecţiei umanitare şi crearea condiţiilor necesare pentru un flux continuu şi neobstrucţionat al ajutoarelor în Gaza. România continuă să solicite, mai precizează comunicatul, eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor. Totodată, oficialul a reiterat necesitatea unor eforturi coordonate ale comunităţii internaţionale pentru dezescaladarea tensiunilor din regiune.

     

    Banca Mondială a fost şi rămâne unul dintre cei mai importanţi parteneri internaţionali în modernizarea educaţiei din România, a declarat ministrul de resort, Ligia Deca, cu prilejul unei vizite la instituţia bancară internaţională. Potrivit unui comunicat, oficialul a prezentat reprezentanţilor băncii evoluţia politicilor educaţionale din România în ultimii 10 ani. ‘Interesul reprezentanţilor Băncii s-a manifestat în zona evoluţiei politicilor educaţionale şi a procesului de învăţare din România, precum şi a provocărilor educaţionale actuale’, se arată în comunicat. Ligia Deca a prezentat unele dintre cele mai importante reforme, precum şi o parte dintre reformele prevăzute în noile legi ale educaţiei, între care promovarea educaţiei timpurii şi extinderea învăţământului obligatoriu, incluziunea elevilor cu cerinţe educaţionale speciale în învăţământul de masă şi, de asemenea, creşterea istorică a bugetului educaţiei. La finalul întâlnirii, reprezentanţii Băncii Mondiale au felicitat Ministerul Educaţiei pentru importanţa pe care o acordă politicilor de reducere a inegalităţilor educaţionale, acesta fiind un element esenţial în lupta globală împotriva sărăciei – mai precizează comunicatul.

     

    Institutul Cultural Român de la Stockholm marchează Ziua Națională Constantin Brâncuși prin conferința „Brâncuși și avangarda românească”, organizată pe 19 februarie la sediul său. La 148 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, supranumit „părintele sculpturii moderne”, invitații evenimentului sunt criticul de artă Cătălin Davidescu și profesorul de literatură Marius Hentea, care vor susține prelegeri în limba engleză despre opera artistului și legăturile sale cu personalități ale avangardei românești din Paris. Cele două prelegeri vor fi urmate de o discuție moderată de Corina Oprea, critic de artă și curatoare la Moderna Museet. Constantin Brâncuşi a lăsat posterităţii o operă impresionantă. În 1907, a realizat, în atelierul său din Paris, “Sărutul”, temă recurentă în creațiile sale. După 1908, artistul a dat o nouă expresie sculpturii, făcând trecerea către o artă intelectualistă, cu forme aproape abstracte. În această evoluţie a artei sale se înscriu lucrări precum “Muza adormită”, “Sărutul”, “Cuminţenia pământului”, “Domnişoara Pogany”, “Prinţesa X” sau “Pasărea măiastră”. În 1938, a finalizat ansamblul artistic din Târgu Jiu, alcătuit din “Masa tăcerii”, “Scaunele”, “Poarta sărutului” şi “Coloana infinitului”. După ce, în 1909, a expus lucrări atât la Paris, cât şi la Bucureşti, artistul a avut prima sa expoziţie în America, în 1914, într-o galerie de artă din New York.

     

    Institutul Cultural Român din New York prezintă vineri, 16 februarie, cea de-a treia ediție a Romanian Annual Fashion Showcase, program permanent dedicat prezentării designerilor români în capitala mondială a modei. Invitații ediției din acest an sunt creatoarea de modă Lana Dumitru și arhitectul român Vlad Tenu, care vor prezenta expoziția de design vestimentar HERITAGE RE:CODED realizată de FORÆVA, laborator de design multidisciplinar co-fondat de cei doi artiști români. Ei sunt cunoscuți la nivel internațional pentru colaborarea cu artista Björk, pentru care au creat o ținută art-meets-tech realizată din 25.000 de cristale, o piesă vestimentară apreciată de revista Vogue și expusă în prezent la Swarovski Crystal Worlds Museum din Austria.

  • Retrospectiva săptămânii 14.02 – 20.02.2021

    Retrospectiva săptămânii 14.02 – 20.02.2021

    România, printre ţările UE cu cele mai avansate
    campanii de vaccinare anti-COVID-19


    România se menţine printre ţările Uniunii Europene care au cele mai
    avansate campanii de vaccinare anti-COVID-19, a anunţat coordonatorul activităţilor
    privind imunizarea, medicul Valeriu Gheorghiţă. El a spus că, la nici două luni de la startul
    campaniei, se văd, deja, beneficiile. Potrivit cifrelor oficiale, aproape 90%
    dintre cadrele medicale eligibile în prima etapă a campaniei sunt vaccinate cu
    ambele doze, iar peste 98% cu prima doză. Campania se afla in prezent in a doua
    etapă, care vizează persoanele cu vârsta
    peste 65 de ani, bolnavii cronici și angajații din domenii esențiale. Majoritatea
    dozelor administrate au fost de la Pzifer-BioNTech,
    dar sunt disponibile și cele de la Moderna
    şi AstraZeneca.Potrivit
    Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva
    COVID-19, din 27 decembrie, de cand a inceput campania de vaccinare în România,
    au fost administrate peste 1,3 milioane de doze. De la mijlocul lunii viitoare,
    ritmul de vaccinare va creşte considerabil şi încă 200 de cabinete vor deveni
    funcţionale.



    Legislativul român a abrogat pensiile speciale ale
    senatorilor şi deputaţilor


    Parlamentul de la Bucureşti a adoptat, miercuri, cu o largă
    majoritate, un proiect de lege care prevede abrogarea pensiilor speciale ale
    senatorilor şi deputaţilor, la şase ani după ce aceste beneficii au fost
    introduse de social -democraţi. Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul
    Ludovic Orban, a declarat că desfiinţarea pensiilor speciale pentru
    parlamentari reprezintă doar un prim pas. Va trebui să atacăm frontal toată
    legislaţia în domeniu, astfel încât să reuşim să aducem cât mai aproape de
    principiul contributivităţii toate pensiile din România, a susţinut liderul
    principalei formaţiuni din coaliţia guvernamentală. 800 de
    foşti parlamentari beneficiază de aceste pensii speciale. Ele însumează aproape
    10 milioane de euro pe an, bani plătiţi din bugetul de stat.Ludovic Orban susține că legea este perfect
    constituțională și nu poate pica la CCR.



    Guvernul de la Bucureşti
    desfiinţează controversata Secţie pentru Investigarea infracţiunilor în
    justiţie


    Executivul român a adoptat, joi, proiectul de lege privind desfiinţarea
    Secţiei pentru Investigarea infracţiunilor din Justiţie, în ciuda avizului
    negativ emis săptămâna trecută de Consiliul Superior al Magistraturii.
    Recomandările instituţiilor europene şi internaţionale au fost printre
    argumentele în favoarea măsurii prezentate de ministrul justiţiei, Stelian Ion.
    El a amintit de controversele create de deciziile luate de această Secţie
    specială şi de rezultatele activităţii pe care le consideră ruşinoase.
    Vicepremierul USR -PLUS Dan Barna
    a afirmat că decizia executivului este , cităm, o îndepărtare de moștenirea
    toxică pe care o avem din guvernarea PSD – Liviu Dragnea și un prim pas de
    reparare a legilor justiției. România este într-un proces de recâștigare a
    credibilității și de recâștigare a demnității funcționării sistemului de
    justiție
    . Într-o postate pe internet, fostul ministru social-democrat al Justiţiei,
    Robert Cazanciuc, susţine că secţia specială este singura structură de parchet
    în care factorul politic nu are niciun rol, procedura de selecţie a
    procurorilor fiind derulată doar de către CSM, garantul independenţei justiţiei.



    În România continuă
    protestele sindicale


    Protestele sindicale au continuat şi în această săptămână
    atât la Bucureşti, cât şi în alte oraşe
    ale României. In faţa sediulului guvernului s-au aflat, mai întâi, angajaţi din
    poliţie, administraţie publică, asistenţă socială, finanţe şi control
    financiar. Ei au fost urmaţi de sindicalişti din alte ramuri. Proteste au avut
    loc si în faţa sediilor a doua partide din coaliţia de guvernare – PNL şi
    USR-PLUS. Oamenii sunt nemulţumiţi de proiectul de buget pe acest an, pe care
    îl consideră de austeritate şi care, în opinia lor, va prelungi criza economică
    generată de pandemie. Nemulţumiri şi-au exprimat şi patroni şi angajaţi din
    industria HoReCa. Nu în ultimul rând,
    sindicalişti de la Căile Ferate au manifestat pentru aplicarea statutului personalului
    feroviar, o lege prin care ar trebui să crească salariile şi să se facă mai
    multe investiţii pentru modernizarea liniilor de cale ferată.

    Secretarul general al Cartel
    Alfa, Petru Dandea România se
    află într-o fază de criză economică. Nu vii cu măsuri de austeritate care se
    suprapun pe acest efect, pentru că nu faci decât să înrăutăţeşti situaţia. Se
    pare că Guvernul nu înţelege acest lucru. Asta dorim prin protestul nostru, să
    sensibilizăm miniştrii şi Guvernul, tocmai pentru a veni cu politici de
    dezvoltare, pentru că, pe contextul de criză actual, acestea lipsesc.
    La rândul lor, reprezentanţii
    Federaţiei Solidaritatea Sanitară au solicitat, în stradă, creşterea alocării
    bugetare pentru acest domeniu, respectarea drepturilor legale şi măsuri de
    protecţie pentru lucrătorii din sănătate.



    Ziua Naţională Constantin
    Brâncuşi marcată în România şi în lume


    România are în artistul Constantin Brâncuşi un ambasador unic în
    lume, care continuă să ne reprezinte cu cinste şi mare onoare, chiar şi după
    trecerea sa în nefiinţă, afirmă ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, într-un
    mesaj transmis cu ocazia Zilei Naţionale Constantin Brâncuşi. O serie de evenimente dedicate acestei Zile pe care România o sărbătoreşte
    în fiecare an pe 19 februarie, sunt organizate în ţară, în aceste zile, la 145
    de ani de la naşterea sculptorului. Si Institutul Cultural Român organizează,
    la Bucureşti, Bruxelles, Chişinău, Lisabona, Londra, Madrid şi Paris,
    evenimente online dedicate sculptorului român de talie mondială. Pionier al
    sculpturii moderne abstracte, cu lucrări în bronz şi marmură rafinat finisate,
    cunoscut pentru capetele ovoidale şi păsările sale în zbor, dar şi cu lucrări
    în lemn, adesea de inspiraţie folclorică, Constantin Brâncuşi este considerat
    unul din cei mai mari sculptori ai secolului 20.