Tag: Ziua Rezervistului Militar

  • Jurnal românesc  – 01.06.2020

    Jurnal românesc – 01.06.2020

    E
    nevoie de toţi românii, (…), din ţară şi din străinătate, pentru a construi
    împreună România prosperă şi sigură pe care ne-o dorim,
    a transmis
    preşedintele Klaus Iohannis într-un mesaj adresat cu prilejul Zilei Românilor
    de Pretutindeni sărbătorite pe 31 mai. Șeful statului a apreciat modul exemplar în care s-au comportat în perioada
    pandemiei de Covid 19 cei mai mulți dintre românii din străinătate, care au
    respectat apelurile autorităților și au dat dovadă de responsabilitate și
    solidaritate. Fiecare român, acolo unde se află, este un ambasador al
    tradiţiilor, culturii şi obiceiurilor noastre, al creativităţii şi al
    spiritului românesc. Iohannis a mai precizat că prin măsurile şi politicile publice incluse în
    programul economic de reconstrucţie de după pandemie, potențialul profesional
    și economic al conaționalilor de peste hotare va putea fi valorificat pentru
    dezvoltarea ţării.




    Prim-ministrul Ludovic Orban a spus că în acest an Ziua Românilor de Pretutindeni a fost sărbătorită sub
    semnul solidarităţii faţă de semenii noştri afectaţi direct sau indirect de
    criza sanitară şi al responsabilităţii pentru protejarea fiecăruia dintre noi
    şi a celor apropiaţi
    . Premierul a remarcat unitatea de care au dat dovadă românii în această perioadă grea și a apreciat că este
    responsabilitatea autorităţilor statului să le ofere oportunităţi conaționalilor
    din străinătate pentru ca tot mai mulţi să rămână în țară. Orban a adăugat că Guvernul
    are în vedere noi măsuri care să îi determine pe aceștia să îşi pună în valoare
    în ţară expertiza şi experienţa acumulate în străinătate. Poporul român are nevoie de toţi fiii
    săi, indiferent în ce colţ al lumii se află, a mai concluzionat
    prim-ministrul.




    Tot cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, sărbătorite an de an în
    ultima duminică a lunii mai
    , Ambasadorul României în Italia, San Marino și
    Republica Malta, George Gabriel Bologan, le-a mulțumit românilor din cele trei
    state pentru spiritul de sacrificiu și unitatea manifestată în perioada dramatică
    a pandemiei de Covid 19.

    Solidaritatea rămâne sentimentul esențial al omenirii
    în fața oricărei provocări și sper ca liderii lumii de astăzi și fiecare dintre
    noi să învățăm această lecție care, cu siguranță, va rămâne în manualele
    virtuale ale generațiilor viitoare. Perioada de sacrificiu nu a trecut și,
    probabil, vom avea de înfruntat dificultăți sporite în toate dimensiunile
    vieții noastre. Uniți, însă, între noi – indiferent că ne aflăm în țară sau în
    diaspora – solidari cu gazdele noastre, responsabili și consecvenți în fața
    primejdiei de oriunde ar veni aceasta, vom putea – sunt sigur – depăși orice
    obstacol,
    a spus oficialul român într-un mesaj publicat pe pagina de Fabebook
    a Ambasadei României în Italia.

    Diplomatul a mai adăugat că oriunde am decis
    să ne stabilim, bunul renume de român depinde în primul rând de noi și de
    alegerile pe care le facem.




    Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis duminică rezerviştilor militari
    că prin misiunile pe care le-au desfăşurat cu succes au sporit vizibilitatea şi
    relevanţa strategică a României în plan extern, devenind astfel veritabili
    ambasadori ai ţării noastre şi au adus o contribuţie esenţială la conturarea României
    ca aliat credibil și important în cadrul NATO
    .

    Mesajul preluat de Agerpres a
    fost prilejuit de marcarea pe 31 mai, încă din 2010, a Zilei Rezervistului
    Militar. Șeful statului i-a încurajat pe rezerviști să se implice în continuare
    în domeniile de activitate în care experienţa şi cunoştinţele lor aduc valoare
    adăugată, cum ar fi formarea şi instruirea tinerelor cadre militare sau
    promovarea în spaţiul public a valorilor şi tradiţiilor militare.

  • Mesajul Preşedintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul Zilei Rezervistului Militar

    Mesajul Preşedintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul Zilei Rezervistului Militar

    Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis duminică, un mesaj cu prilejul Zilei Rezervistului Militar.

    Aniversăm astăzi ‘Ziua Rezervistului Militar’, tradiţie militară care ne oferă ocazia de a transmite preţuirea noastră pentru cei care au slujit cu abnegaţie, devotament şi dăruire drapelul tricolor, de-a lungul carierei lor militare, construind şi modernizând Armata României de astăzi, a spus șeful statului

    Iohannis le-a spus rezerviştilor militari că prin misiunile pe care le-au desfăşurat cu succes au sporit relevanţa strategică a României în plan extern şi au adus o contribuţie importantă la conturarea României ca aliat important în cadrul NATO.

    Prin misiunile pe care le-aţi desfăşurat cu succes, în ţară şi în diferite zone din lume marcate de conflict şi instabilitate, aţi sporit vizibilitatea şi relevanţa strategică a României în plan extern, devenind astfel veritabili ambasadori ai ţării noastre.

    De asemenea, aveţi o contribuţie esenţială la conturarea României ca aliat credibil şi important în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, ca participant activ în proiectele Uniunii Europene în domeniul apărării şi ca partener strategic de încredere al Statelor Unite ale Americii.


    Președintele a transmis, de asemenea, că realizările remarcabile ale rezerviștilor militari au devenit repere de profesionalism pentru colegii militari care le urmează exemplul, atât în ţară, cât şi în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest, precum şi în misiunile desfăşurate sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite în Africa. Rolul dumneavoastră nu s-a încheiat însă la momentul trecerii în rezervă, ci continuă să fie unul important pentru Armata României şi pentru societatea noastră.

    Vă încurajez să vă implicaţi în continuare în domeniile de activitate în care experienţa şi cunoştinţele dumneavoastră aduc valoare adăugată, precum formarea şi instruirea tinerelor cadre militare sau promovarea în spaţiul public a valorilor şi tradiţiilor militare.

    Vă doresc multă sănătate!

    La mulţi ani!