Tag: Ziua Spaniei

  • Jurnal românesc – 11.10.2018

    Jurnal românesc – 11.10.2018

    Guvernul a aprobat, miercuri, ca termenul de eliberare a
    paşapoartelor simple electronice în cazul cererilor depuse în ţară să fie redus
    de la 30 la 15 zile lucrătoare
    de la data depunerii cererilor, a anunţat
    purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu. El a adăugat că actul
    normativ introduce schimbări şi în cazul cererilor de paşapoarte depuse în străinătate.
    Astfel termenul se reduce de la 90 de zile, în prezent, la 45 de zile
    lucrătoare în cazul cererilor depuse în misiunile diplomatice şi oficiile
    consulare ale României în statele membre ale UE şi la 60 de zile lucrătoare în
    cazul celor depuse în state Non-UE. O
    altă modificare se referă la simplificarea condiţiilor ce trebuie îndeplinite
    pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare în cazul minorilor care
    urmează să se deplaseze în străinătate pentru a urma un tratament medical.
    Pentru aceasta este necesară o traducere autorizată, şi nu legalizată, cum este
    în prezent în legislaţie, a documentelor emise de instituţia străină ce urmează
    să efectueze tratamentul. Totodată, se elimină necesitatea prezentării originalului certificatului de naştere al
    minorului sub 14 ani la ridicarea paşaportului simplu electronic sau temporar,
    fiind acceptată şi copia acestuia.




    Pe 12 octombrie, când se sărbătoreşte Ziua Spaniei, consulatele
    româneşti din această ţară nu vor avea program cu publicul. Aceasta este singura sărbătoare
    spaniolă (naţională, regională sau locală) în care consulatele româneşti sunt
    închise, în tot restul anului acestea lucrând după calendarul de sărbători
    legale româneşti. Reamintim că serviciile consulare sunt furnizate pe bază de
    programare. Pe canalul de YouTube al Ambasadei României în Regatul Spaniei
    puteţi vedea videoclipuri explicative despre programarea de servicii consulare
    prin eConsulat.ro.


    Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru sprijinirea
    militarilor invalizi şi răniţi, care vor participa la Jocurile Invictus
    Games
    şi la alte evenimente sportive în ţară şi străinătate. Pentru
    participarea la astfel de competiţii, militarii invalizi şi răniţi, dar şi
    însoţitorii acestora, membrii de familie şi persoanele cu atribuţii în procesul
    de pregătire şi desfăşurare a întrecerilor, vor beneficia de drepturile
    stabilite pentru personalul Ministerului Apărării trimis în misiune temporară în
    străinătate. România a fost reprezentată anul trecut la jocurile Invictus de la
    Toronto, din Canada, de 15 militari răniţi. În acest an, echipa României,
    formată tot din 15 militari, însoţiţi de personal tehnic, va participa în
    perioada 17 – 29 octombrie, la jocurile Invictus organizate la Sydney, în
    Australia.


    Ministerul pentru românii de pretutindeni caută voluntari pentru
    Programul ‘Arc’ – 2018 ediţia de
    iarnă. Programul include o serie de tabere internaţionale care
    reunesc elevi, studenți, tineri și profesori români de pretutindeni, urmărind,
    prin activităţi interactive, să-i apropie de cultura, tradiţiile şi valorile
    româneşti. Programul de iarna organizat de MRP se va desfasura, în perioada 27
    octombrie – 17 noiembrie, în trei serii consecutive de câte șapte zile in
    Tabăra Căprioara din judeţul Hunedoara, şi Tabăra Săcelu din judeţul Gorj.
    Viitori voluntari vor ajuta la organizarea şi desfăşurarea unor ateliere de
    conversaţie în limba română, de creaţie, de istorie, de cultură și civilizație
    românească, precum și a altor activități organizate în tabere. Cei
    interesaţi trebuie să fie studenţi, masteranzi sau cadre didactice, să
    aibă abilităţi de comunicare şi de adaptare, să fie creativi şi plini de
    energie, să fie disponibili pentru o serie sau mai multe. Aceştia trebuie să trimită, până la 22
    octombrie, o scrisoare de intenţie şi un CV, copia actului de identitate şi
    copia documentului care atestă studiile, la adresa de e-mail:
    taberearc@mprp.gov.ro sau prin poştă, la adresa Bd. Primăverii, nr. 22, sector
    1, Bucureşti.