Tag: zona Mediteranei

  • Previziuni pentru zona Mediteranei privind criza migranţilor

    Previziuni pentru zona Mediteranei privind criza migranţilor

    Zona Mediteranei se
    confruntă din nou cu criza migranţilor. Discuţiile desfăşurate vineri la Bruxelles pe tema
    unei redistribuiri a migranţilor clandestini între statele Uniunii Europene
    s-au încheiat fără niciun rezultat, au anunţat surse din Ministerul de Interne
    italian, în timp ce premierul italian Giuseppe Conte a avertizat că Italia va
    acţiona în consecinţă. Alexander Winterstein, purtător de cuvânt al Executivului
    european, în conferinţa de presă zilnică de la Comisia Europeană: După cum am
    explicat în ultimele zile, Comisia lucrează intensiv şi continuu pentru a
    rezolva situaţia acestor oameni, cât de curând posibil. Am făcut acest lucru
    din primul moment, am colaborat cu autorităţile italiene. Să găsim o rezolvare
    pentru oamenii de la bord este prioritatea noastră. Pe acest lucru ne concentrăm
    şi cred că asta fac toţi ceilalţi. Cred că toate comentariile negative pe acest
    subiect, inclusiv cele de ameninţare, nu sunt utile, nu ne vor ajuta să fim mai
    aproape de găsirea unei soluţii. Uniunea Europeană este o comunitate bazată pe
    reguli, care îşi coordonează activităţile bazându-se pe reguli, nu pe
    ameninţări. Aşadar, ne dorim să colaborăm în mod constructiv pentru a găsi
    soluţia optimă pentru persoanele de la bord, în spiritul unei bune cooperări.



    Douăsprezece state membre ale Uniunii
    Europene au fost convocate după ce ministrul italian de interne Matteo Salvini
    a interzis navei aparţinând pazei de coastă italiene să debarce în Italia
    migranţii aflaţi la bord
    , el cerând ca aceştia să fie preluaţi de alte state
    din Uniunea Europeană şi a acceptat debarcarea a numai 19 minori din cei circa
    170 de migranţi aflaţi la bordul navei ancorate de la începutul săptămânii
    trecute în portul Catania.


    Această situaţie ar putea aduce
    perspective sumbre asupra cooperării dintre statele Uniunii Europene. Italia va
    suspenda alocarea fondurilor pentru bugetul Uniunii Europene în cazul în care
    Comisia Europeană nu va decide modalităţi de redistribuire a imigranţilor
    extracomunitari ajunşi pe teritoriul italian, a avertizat vicepremierul italian
    Luigi di Maio. Potrivit datelor Comisiei Europene, în 2016 Italia a
    contribuit la buget cu aproape 14 miliarde de euro şi a primit 11,6 miliarde
    prin intermediul programelor europene de finanţare
    .