Pandemia
de COVID 19 a schimbat în mod semnificativ societatea umană, fie si doar
temporar, reducând interacțiunile la un nivel strict necesar, lucru de
neimaginat la începutul anului, de pildă. Ca într-un film catrastofic
hollywoodian, oamenii stau în case în marea lor majoritate, se feresc unii de
alții, iar viața
socială și
activitățile și le-au transferat on-line. Virtualul pare a deveni noul real în
multe din segmentele vieții de zi cu zi. Blamatul virtual este acum încurajat, se investesc în el bani, timp și
chiar emoții. Și nu doar pentru perioada pandemiei ci, destul de probabil, și
pentru cea de după.
O lume nouă se întrezărește la orizont, iar în ce măsură se va și instaura
rămâne să descoperim. O latura a acestei
lumi posibile este și educația, transferată în zilele pandemiei pe platformele
on-line. Profesori și elevi, de toate vârstele, dar si părinți, fiecare
din casele lor, încearcă un nou tip de
socializare și de interacțiune, pentru a duce școala mai
departe. Pentru unii mai greu, pentru alții floare la ureche, pentru unii
aproape imposibil financiar sau tehnic, pentru alții o nimica toată, lucrurile
merg înainte intr-un
deja devenit noul firesc, chiar dacăla viteze diferite.
L-am întrebat pe președintele
Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, ce viitor întrevede educației la
distanță. Ioan Aurel Pop: Eu privesc această soluție ca o
soluție de avarie necesară în aceste momente când nu ne putem vedea față în
față cu elevii noștri și cu studenții noștri, dar nu e vorba de o soluție pe
termen lung. Școala, de când s-a organizat ea mai bine, de la greci
și de la romani, presupune prezența învățătorului, a
profesorului, față în față cu cei cărora le este destinat mesajul școlii.
Prin urmare, nu cred că este o soluție de
permanentizat. Nu cred că se va impune, s-ar putea întâmpla să
fie folosită soluția mai mult decât până în prezent – pentru că învățământ la
distanță există și acum în școală superioară românească și internațională -
s-ar putea întâmpla ca unii să o prefere, dar, repet, rămân la opinia
că învățământul clasic, față în față cu privirea elevului în ochii
profesorului, cu emoția pe care o transmite profesorul, nu pot fi înlocuite cu
nimic. Mesajul omenesc se face de la om la om.
Ministerul Învățământului de la București face
însă un pas îndrăzneț și vrea să-i pregătească pe profesori pentru predarea
on-line, astfel încât să fie gata și pentru alte situații în care școlile vor
trebui închise, așa cum s-a întâmplat în perioada stării de urgență. Se vor
introduce, astfel, în curriculumul programelor de formare
psihopedagică inițială, disciplinele
de pregătire didactică și
practică de specialitate pentru dezvoltarea competențelor de integrare a
tehnologiei în procesul de predare-învățare-evaluare în învățământul
preuniversitar. Este deja pusă la dispoziția cadrelor didactice, elevilor
și părinților o colecție de resurse necesare continuării învățării în mediul
on-line, grupate pe un portal dedicat. Ministerul învățământului consacră și
obligativitatea participării elevilor la cursurile on-line și cere părinților
să asigure condițiile necesare.
Profesorul Varujan Pambuccian, matematican și
informatician, nu crede însă
nici el în permanentizarea acestui tip de predare.
Varujan Pambuccian: Eu
cred că după criza de acum nu vom asista la o dezvoltare foarte
rapidă a genului acesta de învățare. Pentru că, după ce va trece criza, vom
fi din nou în paradigma clasică și ea va fi perpetuată. Nu știu dacă e de dorit sau de nedorit, asta
este o chestiune de necesitate până la urmă. Adică trebuie să fim atenți, dacă
este nevoie de așa ceva într-un loc, da, e de dorit. Dacă nu este nevoie de așa
ceva într-un loc nu este de dorit, evident. Problema este însă următoarea:
plecând de la ideea aceasta cu informatizarea, cu hai să trecem toate cu
une în față, au existat țări care au forțat lucrurile și le-au
forțat într-o direcție greșită, după părerea mea. Repet, învățarea este un
proces social, învățarea este descoperire împreună cu un ghid – care este
profesorul, a unor lucruri pe care și le dorește societatea să le descopere
copiii.
Aici contează foarte mult lucrul acesta. Chestia asta cu descoperitul
împreună, cu procesul social de învățare, dacă stăm să ne gândim pleacă de la
structura noastră mentală de antropoide și nu s-a schimbat în mod radical. Aici
trebuie să găsim soluții pentru a duce pe biți o situație similiară cu
ceea ce avem noi în ADN-ul nostru cultural foarte bine fixat. Altfel, sigur ne
putem entuziasma foarte ușor, putem încerca să forțăm foarte ușor, dar lucrurile
vor reveni la matca lor normală pentru că stă în felul în care e construit
creierul nostru.
Pe de altă parte, apar și o serie de probleme
mult mai concrete, ridicate de mai multe voci ale societății civile, cum ar fi
accesul la internet în zonele rurale sau izolate, capacitatea financiară a
părinților și profesorilor, posibilitatea de supraveghere a copiilor,
cunoștințele de informatică, suportul logistic care poate fi oferit de școli.
Potrivit unui studiu, in
Romania, Zoom, WhatsApp,
Google Classroom și Facebook au fost cele mai folosite resurse în predarea la
distanță pe perioada suspendării cursurilor. 36% dintre profesorii și
directorii participanți au spus că au urmat cursuri de utilizare a
instrumentelor digitale. Doar unul din cinci profesori declară că folosea
laptopul înainte de suspendarea cursurilor, iar 19% – proiectoarele
video. Doar unul din zece utiliza site-uri și platforme digitale si 7%
apelau la manuale digitale în activitatea de clasă. Cel mai frecvent, elevii
folosesc platforma pentru Matematică, urmata de Limba și literatura română și
Limbile străine.
