În perioada 16 – 23 iulie, la Mangalia, în Unitatea Militară a Forțelor Navale pentru Operații Speciale, Divizion 164, s-a desfășurat cea de-a 18-a ediție a cursului pentru jurnaliști care transmit din zone de conflict. Printre cei 16 cursanți m-am aflat și eu, eleva din Pauza Mare care vă vorbește despre biciclete și mașini. Impresionată de evenimente, de sentimente, de tot ceea ce am trăit la acest curs, am așternut pe hâtie câteva gânduri:
Când eram adolescentă voiam să fac armata, dar cum să plece mândrețe de
fată de acasă. N-am insistat și am rămas printre civili dar și cu un mare
regret peste timp. Însă pe militarii de carieră am continuat să îi admir.
Apoi a venit un comunicat MApN și m-am înscris la cursul de anduranță
psihică și fizică. Altfel spus, Cursul pentru Jurnaliști care Transmit din Zone
de Conflict.
Așa am ajuns să fac parte din cea mai frumoasă echipă a acestui proiect
desfășurat deja de ani buni (cu pauza obligatorie din pandemie) ajungând acum
la majorat.
Au fost șapte zile de foc! Zile lungi și deloc ușoare dar foarte
incitante și mereu surprinzătoare.
Am avut lângă mine o echipă frumoasă de jurnaliști tineri dornici să
învețe dar și puși mereu pe șotii
În fond, ce te poate ține cel mai bine pe linia de plutire dacă nu un
psihic bun. Iar fără glume mintea ar lua-o razna pe insule pustii (unde nu știi
niciodată ce scaieți rouz găsești).
Să vă spun însă că după o săptămână de instrucție, la comanda de salut
milităresc Pentru onor la stânga, ne-am întors cu toții într-un sincron
perfect fără ca mesajul să fi fost pentru noi ci doar pentru instructorii
militari care ne-au făcut săptămâna de foc! Concluzia: am fost serioși și bine integrați în situatie. De acum oricare dintre noi
se poate considera soldat!
11 fete și 5 băieți!!!
Baza e în fete! Sunt curajoase și puternice chiar dacă aveau în rucsac
și câte un strugurel de buze sau o sticluță de parfum! Și pe deasupra și
frumoase!
Băieții au avut o dublă misiune, deși puțini la număr, să se instruiască
și să aibă grijă de noi! Acum nu mai știu care pe care am protejat dar am fost
o echipă!
Cât despre instructori, nu prea-mi găsesc superlativele la care să scriu
despre ei. Sunt niște Eroi! Sunt atât de bine instruiți, au o condiție fizică
atât de bună, sunt polivalenți încât aș spune că sunt extratereștri. Și sunt
totuși oameni ca și noi, cu familii care îi așteaptă acasă cu muuult dor, și
care își trăiesc fericirea numărând zile sau minute.
De la ei am învățat topografie militară și tehnici de supraviețuire,
relația dintre jurnaliști și militari pe timpul operațiilor militare, reguli de
bază și măsuri de siguranță pentru executarea tragerilor, cunoașterea
armamentului, instrucție de scufundare și nu în
ultimul rând instrucție medicală. Și sigur am omis ceva. Într-o săptămână plină
de evenimente surpriză. Am zburat pe mare cu bărcile de asalt și puțin mai
calm cu Puitorul de mine, apoi pe cer cu Spartanul și Puma 330, am atins cerul
cu gânduri de pace și bucuria de a mai fi trăit o experiență!
Vă mulțumesc tuturor celor implicați, și n-au fost puțini, dar pentru că
nu îi pot cuprinde pe toți aș aminti aici pe cei patru corifei din Direcția de
Informare și Relații Publice, organizatori ai taberei de pregătire a
sufletului. Nu cred că pot să dau nume complete așa încât voi scrie simplu,
Monica, Mirela, Renato și Iulian. Mă
înclin!
Dacă voi ajunge pe front îmi doresc să folosesc doar arma mea cea mai de
preț, inima mea! Acum însă mă simt mult mai pregătită și mai puternică decât
eram în urmă cu o săptămână!
Vă salut regulamentar!
Un mic soldat din cea mai bună echipă CJTZC! Ever!
Și încă ceva!
Armata României merită tot respectul și aprecierea noastră! Este formată
din oameni ca și noi dar cu multă determinare și putere de a-si depăși limitele
fără a se plânge vreodată! Sunteți incredibili, Eroilor!
