Author: Iulia Opran

  • Pauza Mare 24.11.2022

    Pauza Mare 24.11.2022

    Dacă e joi, e Pauza Mare de sport. Este pasionat de mașini încă din copilărie dar a hotărât să urce într-o mașină de curse abia la maturitate. A încheiat sezonul competițional mai bine decât își planificase și, din când în când, își face timp și pentru bicicletă.. Radu Luca vine în studioul RRI să ne spună povestea unei pasiuni pe care o împărtășește cu întreaga sa familie. Apoi, partea a doua a emisiunii este despre Eroi. Plutonier adjutant Matei Irinel, ne vorbește despre motivele alegerii carierei militare, despre misiunile din Afganistan și echipa Invictus dar și despre sport ca terapie fizică și psihică.


    realizatoare: Iulia Opran









  • Pauza Mare 10.11.2022

    Pauza Mare 10.11.2022

    Joi, din doi în doi, este Pauza Mare de sport.


    Campion național la raliu, vicecampion în câteva sezoane competiționale, instructor de conducere defensivă, cunoscut ca fiind pilotul care zâmbește mereu, Vali Porcișteanu vine în studio pentru a împărtăsi din experiența acumulată în cei aproape 20 de ani de carieră sportivă.


    Partea a doua a emisiunii este dedicată celor mai puternici dintre noi, voluntarilor Invictus. Maiorul Gabriel Ion, ne va vorbi de la Curtea de Argeș despre cea de-a IV-a ediție a Duatlonului Regal Invictus, ce va avea loc sâmbătă, 12. noiembrie, în orașul regal.


    realizatoare: Iulia Opran




  • Pauza Mare 20.10.2022

    Pauza Mare 20.10.2022

    Dacă e joi, e pasiune… pentru sport! Doi tineri, născuți și crescuți în cel mai frumos oraș din centrul țării, Brașov, vin în Pauza Mare pentru a ne împărtăși experiența, dar mai ales bucuria de a fi cel mai bun! Unul campion la raliu, Andrei Gîrtofan, celălalt, campion la ciclism, Emil Dima! De la 11:05, pe rri.ro!


    realizatoare: Iulia Opran





  • Pauza Mare 29.09.2022

    Pauza Mare 29.09.2022

    Toamna faptelor bune. Așa revine Pauza Mare sportivă. Asta pentru că joi, 29 septembrie, vorbim despre fapte bune, despre oameni cu suflet mare.


    În prima jumătate a ediției, Ciprian Lupu, singurul pilot de raliu din Europa utilizator de scaun rulant ne vorbește despre ultima ediție Bikeathon dar și despre visul său pe cale de a deveni realitate. Partea a doua a emisiunii este tot despre dorința de a ajuta necondiționat. Bogdan Coman, ciclist al echipei MenToRise, a traversat Carpații pentru o cauza umanitară, TransCarpathians – Trecem munții de dragulor lor.


    realizatoare: Iulia Opran


  • Impresii despre un curs de anduranță

    Impresii despre un curs de anduranță

    În perioada 16 – 23 iulie, la Mangalia, în Unitatea Militară a Forțelor Navale pentru Operații Speciale, Divizion 164, s-a desfășurat cea de-a 18-a ediție a cursului pentru jurnaliști care transmit din zone de conflict. Printre cei 16 cursanți m-am aflat și eu, eleva din Pauza Mare care vă vorbește despre biciclete și mașini. Impresionată de evenimente, de sentimente, de tot ceea ce am trăit la acest curs, am așternut pe hâtie câteva gânduri:

    Când eram adolescentă voiam să fac armata, dar cum să plece mândrețe de
    fată de acasă. N-am insistat și am rămas printre civili dar și cu un mare
    regret peste timp. Însă pe militarii de carieră am continuat să îi admir.


    Apoi a venit un comunicat MApN și m-am înscris la cursul de anduranță
    psihică și fizică. Altfel spus, Cursul pentru Jurnaliști care Transmit din Zone
    de Conflict.


    Așa am ajuns să fac parte din cea mai frumoasă echipă a acestui proiect
    desfășurat deja de ani buni (cu pauza obligatorie din pandemie) ajungând acum
    la majorat.


    Au fost șapte zile de foc! Zile lungi și deloc ușoare dar foarte
    incitante și mereu surprinzătoare.




    Am avut lângă mine o echipă frumoasă de jurnaliști tineri dornici să
    învețe dar și puși mereu pe șotii


    În fond, ce te poate ține cel mai bine pe linia de plutire dacă nu un
    psihic bun. Iar fără glume mintea ar lua-o razna pe insule pustii (unde nu știi
    niciodată ce scaieți rouz găsești).


    Să vă spun însă că după o săptămână de instrucție, la comanda de salut
    milităresc Pentru onor la stânga, ne-am întors cu toții într-un sincron
    perfect fără ca mesajul să fi fost pentru noi ci doar pentru instructorii
    militari care ne-au făcut săptămâna de foc! Concluzia: am
    fost serioși și bine integrați în situatie. De acum oricare dintre noi
    se poate considera soldat!




    11 fete și 5 băieți!!!


    Baza e în fete! Sunt curajoase și puternice chiar dacă aveau în rucsac
    și câte un strugurel de buze sau o sticluță de parfum! Și pe deasupra și
    frumoase!


    Băieții au avut o dublă misiune, deși puțini la număr, să se instruiască
    și să aibă grijă de noi! Acum nu mai știu care pe care am protejat dar am fost
    o echipă!




    Cât despre instructori, nu prea-mi găsesc superlativele la care să scriu
    despre ei. Sunt niște Eroi! Sunt atât de bine instruiți, au o condiție fizică
    atât de bună, sunt polivalenți încât aș spune că sunt extratereștri. Și sunt
    totuși oameni ca și noi, cu familii care îi așteaptă acasă cu muuult dor, și
    care își trăiesc fericirea numărând zile sau minute.


    De la ei am învățat topografie militară și tehnici de supraviețuire,
    relația dintre jurnaliști și militari pe timpul operațiilor militare, reguli de
    bază și măsuri de siguranță pentru executarea tragerilor, cunoașterea
    armamentului, instrucție de scufundare și nu în
    ultimul rând instrucție medicală. Și sigur am omis ceva. Într-o săptămână plină
    de evenimente surpriză. Am zburat pe mare cu bărcile de asalt și puțin mai
    calm cu Puitorul de mine, apoi pe cer cu Spartanul și Puma 330, am atins cerul
    cu gânduri de pace și bucuria de a mai fi trăit o experiență!




    Vă mulțumesc tuturor celor implicați, și n-au fost puțini, dar pentru că
    nu îi pot cuprinde pe toți aș aminti aici pe cei patru corifei din Direcția de
    Informare și Relații Publice, organizatori ai taberei de pregătire a
    sufletului. Nu cred că pot să dau nume complete așa încât voi scrie simplu,
    Monica, Mirela, Renato și Iulian. Mă
    înclin!




    Dacă voi ajunge pe front îmi doresc să folosesc doar arma mea cea mai de
    preț, inima mea! Acum însă mă simt mult mai pregătită și mai puternică decât
    eram în urmă cu o săptămână!




    Vă salut regulamentar!


    Un mic soldat din cea mai bună echipă CJTZC! Ever!




    Și încă ceva!


    Armata României merită tot respectul și aprecierea noastră! Este formată
    din oameni ca și noi dar cu multă determinare și putere de a-si depăși limitele
    fără a se plânge vreodată! Sunteți incredibili, Eroilor!

  • Pauza Mare 09.06.2022

    Pauza Mare 09.06.2022

    Campion mondial la box, a schimbat mănușile mari și grele cu cele de pilot de curse. Organizator al Campionatului Național de Super Rally, multiplu campion național la raliu, Mihai Leu ne spune povestea unui învingător, dar și ce făcea în “Pauza Mare”.



    Proaspăt întors victorios de la Turul Albaniei, rutierul Valentin Pleșea, multiplu campion național la ciclism, ne ține o lecție de sănătate prin sport, dar mai ales pe două roți! Ambele interviuri sunt prin telefonul fără fir din “Pauza Mare”!



  • Pauza Mare 26.05.2022

    Pauza Mare 26.05.2022

    Au îmbrățișat România în alergare sau pedalând, de la vest la est, de la Vama Jimbolia la Vama Veche, în 13, zile parcurgând peste 1100 de kilometri. Ei sunt românii cu inima cât România întreagă, Andrei Ailenei, Levente Polgar și Cristian Gheorghe, adică TransRomânia ediția a 3-a. Povestea acestui proiect emoționant o vom afla chiar de la cei trei sportivi, în prima parte a emisiunii.



    Multiplă campioană națională la ciclism, Manuela Mureșan a adăugat un nou trofeu în palmaresul personal câștigând TransGranCanaria Bike categoria Elite feminin. Care sunt următoarele competiții și unde va lua startul în restul sezonului competițional, dar și de unde a pornit aventura pe două roți, ne va spune chiar Ela, așa cum o alintă prietenii.



  • Pauza Mare 12.05.2022

    Pauza Mare 12.05.2022

    Joi, din doi în doi, sportivii suntem noi! Dacă e joi, e pasiune pentru sport! Motorsport! Și ciclism! Multiplu campion național la raliuri și ciclism, doctor în științe medicale, Horațiu Savu împarte circuitul de curse cu fiul cel mare, Luca Savu, în vârstă de 14 ani. Luca a debutat anul acesta în cursele de anduranță după ce timp de 7 ani a participat în competițiile internaționale de karting (prin telefon, în Pauza Mare); a cochetat cu mai multe sporturi și în final a ales ciclismul montan. Îndrăgostită de orașul natal, Suzi Hilbert ne desenează în cuvinte și trase perfecte povestea pasiunii pe două roți (tot prin telefon, în partea a doua e emisiunii):




  • Pauza Mare 28.04.2022

    Pauza Mare 28.04.2022

    Când sportul devine un mod de viață toate drumurile duc către antrenamente și competiții. Ede Molnar, multiplu campion național și balcanic la ciclism montan, ne dezvăluie povestea de la startul pasiunii sale dar și obiectivele anului în curs, sau cum poți să îți depășești limitele când iubești ceea ce faci (prin telefon).



    Apoi, a doua jumătate din “Pauza Mare” va da o scurtă pauză unor copii aflați pe circuit, dar și antrenorului lor. George Ladopoulos, pilot, copilot și organizator de evenimente, inițiatorul proiectului Junior Motorsport și tânărul Radu Tămaș, campion în 2021 la Super Slalom ne vorbesc despre sportul cu motor (prin telefon).



  • Pauza Mare 14.04.2022

    Pauza Mare 14.04.2022

    Dacă este joi, este despre sport, ambiție, perseverență și foarte multă pasiune. Multiplu campion național la XCM, ciclistul Bogdan Duca, sportivul echipei BikeXpert Racing Team, ne povestește despre startul foarte bun al acestui sezon, despre pasiunea transformată în profesie, despre competiția cea mai importantă din viața fiecăruia dintre noi, cea cu tine însuți.



    Au primit o invitație, au onorat-o cu mare bucurie iar la final au declarat că a fost experiența vieții lor. Sibienii Sebastian Barbu și Bogdan Iancu, vicecampioni naționali de raliuri în sezonul trecut, au câștigat Rally of Nations Mexic și împărtășesc cu noi marea aventură mexicană, de la primirea călduroasă pe pamânt hispanic, până la probele speciale și coechipieri.




  • Pauza Mare 24.03.2022

    Pauza Mare 24.03.2022

    Ce ar însemna sportul fără frumusețea, gingășia și puterea fetelor? Un extraordinar exemplu de voință și pasiune sunt și cele două invitate ale “Pauzei Mari” de joi, 24 martie. Sabrina Nora Camarda, pilot de curse, debutant în cel mai greu an din motorsport, 2020, are planuri mari pentru sezonul 2022, atât în Campionatul Național de Viteză în Coastă cât și în Campionatul Național de Raliuri (prin telefon, în prima parte a emisiunii). Iuliana Alexandra Cioclu, sportiva din Brașov cu deja 10 titluri de campioană națională, ne povestește despre provocările pe două roți din 2022 dar și cum a descoperit pasiunea pentru ciclism (aproape de pe aeroport, fiind proaspăt întoarsă din cantonament).



  • Pauza Mare 10.03.2022

    Pauza Mare 10.03.2022

    Pasiune, ambiție și putere pentru a învinge, sunt trăsăturile obișnuite pentru orice sportiv, dar când ești femeie și iei startul în lumea lor, lumea bărbaților, așa cum toți consideră motorsportul, dar și ciclismul, lupta este mai puternică și hotărâtă.



    Cristiana Oprea, pilot de raliu și inițiatoarea platformei “Femei în motorsport”, ne vorbește despre campioanele din motorsportul românesc dar și despre proiectele noului sezon (în prima jumătate a emisiunii).



    Adriana Ceaușescu, ciclistă și inițiatoarea platformei “Ciclism feminin”, ne prezintă frumusețea românească pe două roți dar, cum este și normal, ne va povesti și cu ce gânduri pornește în sezonul 2022.



  • Pauza Mare 24.02.2022

    Pauza Mare 24.02.2022

    Într-o lume în care majoritatea șoferilor se cred piloți de curse, multiplul campion național de raliuri, Titi Aur, vine cu un proiect dur dar care ar putea conștientiza participanții la trafic de importanța adaptării la condițiile de drum. Despre responsabilizare românească după un model suedez dar și despre cum l-a influențat cariera de sportiv în viața de zi cu zi, aflăm de la pilotul campion Titi Aur.



    Partea a doua a “Pauzei Mari” este despre pasiunea pentru un motorsport altfel, unul virtual. Rareș Dranca, pilotul botoșanean care a reprezentat România în competiția FIA Rally Star ne povestește despre cum a ajuns în lumea aceasta atât de fantastică a iubitorilor sportului cu motor.



  • Pauza Mare 10.02.2022

    Pauza Mare 10.02.2022

    Fiecare concurs, fiecare kilometru parcurs, înseamna experiență dar și dorința de a fi și mai bun. Dar când colecționezi trofee și titluri, poți spune că deja ai găsit calea spre o performanță a fericirii. Aceasta-i Pauza Mare. Despre performanța în ciclism ne povestește multiplul campion național la toate categoriile de vârstă cât și la toate disciplinele, Vlad Dobre, sportivul de 26 de ani din Zărnești care și-a propus să mai cucerească un podium într-un alt sport, în sezonul 2022. În partea a doua a emisiunii vorbim cu Marco Tempestini, managerul echipei Napoca Rally Academy, campioană națională la raliuri în 2021, despre proiectele pe care echipa sa le va desfășura atât la nivel național cât și în competițiile internaționale în sezonul care se pregătește de start!



  • Pauza Mare 27.01.2022

    Pauza Mare 27.01.2022

    Sportul înseamnă perseverență, dorință și nerenunțare. Vise devenite realitate! Despre povestea aventurii cu iz de istorie în cel mai greu raliu din lume, Dakar, ne va vorbi Mihai Ban, pilotul primului echipaj românesc care termină această competiție la clasa auto. Apoi, singura femeie copilot care a reprezentat România în Campionatul Mondial de Raliuri, Mihaela Beldie Dobranici, ne va spune cum se poate îmbina calitatea de Team Manager cu cea mai frumoasă meserie din lume, aceea de mamă: