Aşi dzăc, ore fârtate! Zic şi eu aşa, fârtate
Dau cârvăńi cu untulemnu Două cărvane cu untdelemn
Un arâu vor ca sâ-şi treacă; Peste un râu vor ele a-trece;
Şi easte mare, nu-are punte Da-i cam mare, n-are punte
Ş-ca l’i frică s-nu s-neacă. Frica îi ia să nu se-înece.
Ma năinte trec mulărle- Îşi trec mai întâi catârii-
Ştiu di-anoată pisti apă. Care înoată peste apă.
“Aide, Ghesă! Aide, Murgă!” “Dii, Ghesă! Dii, Murgă!”
Tot lă stigă pănă ascapă. Şi îi mână până scapă.
Ia-l’i-ia tora şi cârvănarl’i, Vine acuma rândul lor,
Ş-fac nă cruţe, cum s-agiută. Se crucesc, cer ajutor.
Pân atumţea el’i tu bană Chiar dacă ştiau de ape
Multe ape avea tricută. C-au umblat la viaţa lor.
“Stâ-Mârie!” Faţe unlu, -“Sfântă Maria!” Zice primu’,
“Va s-ţ-aprindu patru ţeri Lumânări eu ţi-oi aprinde
Patru dzăli tot pi-aradă, Câte patru , patru zile
S-mi ascăpariş, s-nu mi cheri!” Dacă moartea nu mă prinde!”
Iar alantu ş-dzăţi singur: Celălalt îşi zice singur:
“ Nâ bărnuti nu tâxescu.” Acu nimic nu promit.
Poate s-trec, vahi fără, zore; Poate scap şi trec degrabă;
Nu-am tră ţi s-mi hârgiuescu”. Nu mă pun pe cheltuit”.
Intră dol’i tot ma nuntru. Şi de cum intară în apă.
S-faţe apa mare, mare; Răul prinde a-se-adânci;
Creaşte, creaşte tot ma multu, Şi venea puhoi de ape,
L’i-acâţă pân la pâltare. Păn la gât i-acoperi.
Tel ţi nu vru ta s-tâxească Cel ce nu vru să promită
S-faţe gione, da ta s-treacă. Se avântă, încearcă a trece.
Apa l-pindze, lu-arâstoarnă: Apa îl prinde, îl afundă:
S-duse omlu, vrea si s-neacă. Este gata să se-înece.
– “Dumidzale!” Strigă năslu, – “Doamne, ascultă glasul meu! “
Avdză ş-tine Stâ-Mărie! Şi tu Maică sfântă a mea!
Ascâpaţ-me şi-untulemnu Scap şi untdelemn vă dau
Va s-vâ dau ună furtie!” O oca şi încă ceva!”
– “Bre chirute”, l’i-u-are soţlu, -“Nu fi bou “ zise celălat.
“Ma pi-agalea, mult ti tindză: Nu promite în neştire:
Minduia-te, că furtia Gândeşte-te că ocaua
Ţinţi lire poţ si-u vindză”. La târg o vinzi cu cinci lire.
Aşi dzăc, ore fârtate, – Zic şi eu, aşa fârtate,
S-ascâparim maş di-aţia, Să mă văd scăpat de aciia,
Nu hiu glar eu; necă drame Ce mă ştii pe mine prost;
Nu şi-u veade Stâ-Mâria.” Strop nu-i dau Sfintei Maria