Organizația Lucrătorilor Feroviari (O.S.E.) din Grecia a anunțat declanșarea unei greve, începând de sâmbătă, 30 aprilie, ora 18:00, până luni, 02 mai, ora 10:00, ca reacție la planurile de privatizare ale guvernului, anunță MAE.
În cele trei zile de protest, va fi întreruptă circulația trenurilor pe întreg teritoriul Republicii Elene, precum și transportul feroviar suburban.