În
ţară, în comunităţile istorice româneşti din jurul actualelor frontiere ori în
diaspora, românii îl comemorează pe ultimului lor suveran, Regele Mihai I, care
a încetat din viaţă pe 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia, la vârsta
de 96 de ani.Biografia sa se suprapune
cu istoria recentă a României, deopotrivă eroică şi tragică.
Mihai I era ultimul şef de stat încă
în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Şi a fost
şi ultimul din cei patru suverani din dinastia de origine germană
Hohenzollern-Sigmaringen, instalată pe tronul de la Bucureşti în 1866 şi care a
construit România modernă.
Născut pe 25 octombrie 1921, Mihai a domnit prima
oară, strict formal,
între 1927-1930, când, după moartea bunicului său, Ferdinand Întregitorul, ţara
a fost condusă, de facto, de un consiliu de regenţă. A devenit cu adevărat
suveran în 1940, după abdicarea, tatălui său, impopularul Carol al II-lea, care instituise
o coruptă şi sângeroasă dictatură regală şi cedase, fără luptă, mare parte din
teritoriile intrate sub autoritatea Bucureştiului la sfârşitul primului război
mondial – Basarabia, nordul Bucovinei, nordul Transilvaniei, sudul Dobrogei. Considerat
imatur şi nepregătit pentru tron, Mihai a rămas mult timp în umbra omului forte
al epocii, mareşalul pro-german Ion Antonescu. Dar, pe 23 august 1944, când
Armata Roşie pătrunsese deja în România şi ameninţa să radă Bucureştiul de pe
hartă, cu un curaj incredibil, Regele a decis arestarea mareşalului, ieşirea
ţării din Axă şi ralierea ei la coaliţia antinazistă. Istoricii sunt aproape
unanimi: decizia sa a scurtat războiul din Europa cu o jumătate de an şi a
salvat sute de mii de vieţi. Trei ani mai tărziu, când ţara se afla,
practic, sub ocupaţie militară sovietică şi era condusă de un guvern comunist-marionetă,
Regele a fost silit să abdice şi să se exileze în Occident. El a girat acţiunile Comitetului Naţional Român, prezentat ca un guvern
în exil, deşi democrațiile occidentale nu i-au recunoscut niciodată acest
caracter.
Până la Revoluţia anticomunistă din 1989, a fost, permanent, sub
urmărirea informativă a Securităţii, poliţia politică a regimului de la
Bucureşti. Suveranul a putut reveni în Patrie doar în 1997, când şi-a redobândit
cetăţenia română, retrasă de comunişti, şi o parte din proprietăţi. Regele
Mihai a promovat, ca ambasador special, în marile cancelarii occidentale
admiterea României în NATO, în 2004, şi UE, în 2007.
Prima născută dintre cele
cinci fiice ale sale, Principesa Margareta, este succesoarea sa la
conducerea Casei Regale a Românei şi custode al Coroanei. Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci
ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copii noştri – mărturisea,
într-o declaraţie cu adevărat caracter testamentar, ultimul rege al românilor.