David Popovici – medalie de aur în finala probei de 200 m liber

UPDATE

Înotătorul român David Popovici, a cucerit, luni seară, medalia de aur în finala probei de 200 m liber din cadrul Campionatului European de nataţie de la Roma. Sportivul român, campionul mondial en-titre la această probă, s-a impus cu timpul de 1 min 42 sec 97/100, stabilind, astfel, un nou record mondial şi european de juniori, precum şi al competiţiei.

Sportivul român va lua startul şi în proba de 400 m liber, seriile fiind programate pe 17 august.


Medalia de argint i-a revenit elveţianului Antonio Djakovic (în 1 min 45 sec 60/100), pe locul trei clasându-se austriacul Felix Auboeck (în 1 min 45 sec 89/100).

——————————

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, sâmbătă, la Campionatele Europene de nataţie de la Roma, cu un nou record mondial, 46 sec 86/100.

Timpul înotătorului român reprezintă un nou record mondial de seniori. David este cel mai rapid înotător de pe planetă în proba de 100 m. Vechiul record mondial i-a aparținut brazilianului Cesar Cielo Filho (46,91 s) și data din 30 iulie 2009.

Este prima medalie de aur la un Campionat European de seniori, în bazin olimpic, pentru David, și a zecea pentru România, de-a lungul istoriei.

Popovici deţine astfel la 100 m liber, recordul mondial de seniori şi juniori, recordul european de seniori şi juniori, precum şi recordul competiţiei. El este al doilea român care cucereşte un titlu european într-o probă masculină, după Robert Glinţă, care a luat aurul în 2021, la Budapesta, la 100 m spate.

David Popovici va mai concura la Roma şi în probele de 200 m liber, 400 m liber şi ştafetă 4×100 m liber.

România este reprezentată la Europene de o delegaţie de 11 sportivi, în frunte cu dublul campion mondial, David Popovici. Sportivii români vor participa în probele de înot, sărituri în apă şi sărituri de la mare înălţime.