Tag: Baku

  • Jurnal românesc – 31.07.2015

    Jurnal românesc – 31.07.2015

    Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat, joi, pe ambasadorul
    Statului Israel, Dan Ben-Eliezer, cu Ordinul Naţional Serviciul
    Credincios în grad de Mare Cruce, cu ocazia încheierii misiunii
    diplomatice în România. Distincţia i-a fost oferită pentru contribuţia
    personală la susţinerea şi promovarea relaţiilor dintre România şi
    Israel, dar şi pentru susţinerea dialogului la nivel înalt şi a
    schimburilor culturale bilaterale.




    Universitatea de Vest din Timişoara, în parteneriat cu Universitatea
    de Ştiinţe Aplicate din Karlsruhe (Germania), au lansat vineri un program
    destinat studenţilor care vorbesc limba germană. Tinerii se pot înscrie la
    studii de licenţă în domeniul afacerilor şi informaticii şi vor învăţa atât în
    ţară, cât şi în străinătate. Sunt oferite şi zece burse, iar la absolvire
    studenţii vor obţine o diplomă dublă. Programul va funcţiona în cadrul
    Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor de la Universitatea de Vest
    din Timişoara. Tinerii vor avea posibilitatea să se pregătească două semestre
    în Germania şi să beneficieze de un stadiu de practică de şase luni în
    companiile nemţeşti din Timişoara unde îşi vor putea găsi locuri de muncă după
    absolvire.




    Irakul este interesat de noi modalităţi de
    cooperare cu România în domeniul industriei de apărare şi al importului de
    cereale. Declaraţia a fost făcută, joi, de noul ambasador al Irakului la
    Bucureşti, Hussain Sinjari, în cadrul discuţiilor avute cu secretarul de stat
    în Ministerul Economiei, Sorin Encuţescu. Diplomatul irakian a subliniat
    contribuţia pe care ar avea-o deschiderea unei linii aeriene directe între
    România şi Irak la intensificarea schimburilor economice dintre cele două
    ţări.




    Mai mult de jumătate dintre
    români se declară îngrijoraţi sau foarte îngrijoraţi de riscul producerii unor
    atentate teroriste pe teritoriul României, releva un sondaj de opinie realizat
    de INSCOP. Doi din trei români sunt de
    părere că în cazul în care un stat NATO ar fi atacat, România ar trebui să
    sprijine ţara respectivă prin toate mijloacele civile şi militare, conform
    aceluiasi sondaj. În cazul unui conflict military, 55% dintre cei intervievaţi
    se aşteaptă ca România să fie ajutată de SUA, aproape 15% de Germania, 7% de
    Franţa. Trimiterea de armament greu şi soldaţi americani la graniţa de est a
    NATO este percepută pozitiv de peste 55% dintre cei intervievaţi în cadrul
    sondajului. Acesta a fost realizat de INSCOP la comanda publicaţiei online
    Adevărul, în perioada 9-14 iulie, pe un eşantion de 1.075 de persoane şi are o
    eroare maximă admisă de 3%.




    Numărul firmelor intrate în insolvenţă în România în primele şase
    luni ale anului a scăzut la aproape jumătate, faţă de perioada similară a
    anului trecut. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului informează că peste
    5.700 de agenţi economici au cerut insolvenţa în prima jumătate din 2015. Cele
    mai multe societăţi comerciale aflate într-o astfel de situaţie s-au
    înregistrat în Bucureşti şi în judeţele Bihor şi Timiş.




    Echipa României a obţinut două medalii de aur, una de argint şi
    una de bronz, la cea de a 47-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Chimie.
    Aceasta s-a desfăşurat în perioada 20 – 29 iulie, la Baku (Azerbaijan) şi la ea au participat 79
    de ţări. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, într-un clasament
    neoficial rezultatele au plasat România pe locul I în Europa şi pe locul 6 în
    lume.

  • Sportivul sǎptǎmânii – Scrimera Ana-Maria Brânză

    Sportivul sǎptǎmânii – Scrimera Ana-Maria Brânză

    La Baku, în Azerbaidjan, s-a încheiat
    duminicǎ prima ediţie a Jocurilor Europene. România a participat cu o delegaţie
    de 147 de sportivi şi a ocupat locul 17 în clasamentul pe medalii. Bilanţul
    delegaţiei tricolore a inclus trei medalii de aur, cinci de argint şi patru de
    bronz. Aurul a fost câştigat de Ana-Maria Brânzǎ, în proba individualǎ de
    spadǎ, de Andreea Chiţu la judo, categoria 52 kg, şi de echipa feminină de
    spadă, compusǎ din Ana-Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop şi Amalia
    Tătăran.


    Pentru cele douǎ medalii de aur cu care s-a
    întors din Azerbaidjan, spadasina Ana-Maria Brânzǎ a fost desemnatǎ de Radio
    România Internaţional Sportivul Sǎptǎmânii.


    Parcursul sǎu în proba individualǎ de scrimǎ
    de la Baku a fost greu şi obositor. Dupǎ câştigarea grupei preliminare A,
    românca a trecut, în optimile de finalǎ, de sportiva estonǎ Katrina Lehis, cu
    15 la 12. A urmat, în sferturi, o victorie categoricǎ în faţa finlandezei Catharina
    Kock, scor 15 la 4. In semifinale, Ana-Maria Brânzǎ s-a întâlnit cu o altǎ
    sportivǎ din Estonia, Erika Kirpu, de care a dispus cu 12 la 11. In finalǎ,
    scrimera românǎ a învins-o pe rusoaica Iana Zvereva, cu 15 la 11.


    In competiţia echipelor, România a intrat
    direct în semifinale, unde s-a impus în faţa Rusiei, cu 31 la 24. Punctele
    hotǎrâtoare au fost aduse chiar de Ana-Maria Brânzǎ, în ultimul duel al
    confruntǎrii cu rusoaicele, impunându-se cu 8 la 3 în faţa Anei Sivkova. In
    finalǎ, spadasinele române au învins Estonia, cu 31 la 25, într-o reeditare a
    finalei Campionatului European de la Montreux, câştigatǎ tot de România.


    Valoroasa noastră scrimeră s-a născut la 26
    noiembrie 1984. S-a remarcat prima dată în întrecerile internaţionale în 2001,
    când, în Polonia, s-a clasat pe primul loc la Mondialele de cadeţi. Un an mai
    târziu reuşea să devină campioană mondială de juniori, în Turcia. Anul 2002 a
    fost deosebit pentru Ana Maria, care, după succesul de la juniori, uimea toată
    lumea la Mondialele de seniori de la Lisabona, unde ocupa locul al treilea.


    La Olimpiada de la Atena, din 2004, unde
    scrima românească a aşteptat foarte mult de la ea, Ana Maria s-a situat doar pe
    locul 16. Şi-a luat revanşa la Beijing, în 2008, unde a câştigat medalia de
    argint, obţinând astfel rezultatul cel mai valoros al scrimei româneşti la
    Jocurile din capitala Chinei. In 2010 şi 2011 a făcut parte din echipa cu care
    România a câştigat titlul mondial pe echipe la spadă. La Jocurile Olimpice de
    la Londra, din 2012, Ana Maria Brânzǎ nu a reuşit sǎ treacǎ de faza optimilor
    de finalǎ. In schimb, în 2013, la Europenele din Croaţia, a câştigat medalia de
    aur la individual şi argintul cu echipa României. La campionatele
    continentale din 2014, de la Starsbourg, şi din 2015, de la Montreux, a
    revenit, împreunǎ cu formaţia României, pe prima treaptǎ a podiumului european.

  • Jurnal românesc – 29.06.2015

    Jurnal românesc – 29.06.2015

    Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a participat, duminică, la a şasea ediţie a Sărbătorii Românilor din Republica Cehă”, în cadrul unei vizite oficiale la Praga în perioada 27-29 iunie. În alocuţiunea din deschiderea evenimentului, acesta a vorbit despre importanţa unei astfel de sărbători, care adună comunitatea în jurul a tot ceea ce o leagă de România: limbă, cultură şi identitate românească. Totodată, Angel Tîlvăr a apreciat că în Cehia românii alcătuiesc o comunitate puternică, care îşi afirmă cu tărie originile româneşti şi îşi menţine identitatea etnică şi culturală. Sâmbătă, ministrul Angel Tîlvăr s-a întâlnit cu un grup de reprezentanţi ai Asociaţiei Românilor din Cehia (ARRC), condus de Nicolae Dedulea, preşedintele Asociaţiei.



    Ministerul Educaţiei de la Bucureşti a finalizat metodologia de şcolarizare a cetăţenilor de origine etnică română cu domiciliul stabil în străinătate în învăţământul de stat din România, pentru anul şcolar/universitar 2015-2016 – transmite Ambasada României la Atena. Cei interesaţi să obţină burse de la statul român pentru a studia în ţară trebuie să pregătească un dosar pe care să-l ducă la Ambasada României până cel târziu pe 27 iulie. Dosarul trebuie să cuprindă o cerere de înscriere tip, copie legalizată după actul de naştere, copie legalizată după cartea de identitate care să ateste domiciliul stabil, autentificat la Consulatele României, copie după paşaportul de cetăţean român cu domiciliul stabil în străinătate sau de cetăţean străin, susţinerea originii etnice române prin declaraţie pe proprie răspundere, o adeverinţă medicală care să permită accesul în colectivitate şi o fotografie ¾. Actele trebuie traduse în limba română sau într-o limbă de circulaţie internaţională de un traducător autorizat de Ministerul Justiţiei din România. Dosarele vor fi transmise, apoi, de Ambasadă Ministerului Afacerilor Externe, care le va înainta Ministerului Educaţiei, urmând a fi examinate ulterior de o comisie specializată.



    Peste 220 de elevi şi liceeni, profesori şi animatori din 11 ţări de pe trei continente – Albania, Armenia, Republica Centrafricană, Belgia, Bulgaria, Congo, Franţa, Liban, Macedonia, Republica Moldova şi România – participă între 28 iunie şi 18 iulie, la Buzău, la a 6-a ediţie a Centrului Francofon Internaţional Procomunitate. Proiectul, unic în România şi în Europa Centrală şi Orientală, urmăreşte să creeze o reţea de tineri, profesori şi părinţi francofoni care să dezvolte proiecte francofone în ţările pe care le reprezintă. Exersarea limbii franceze, multiculturalitatea, plurilingvismul, dezvoltarea iniţiativei personale şi a spiritului de echipă reprezintă scopurile Centrului Francofon Internaţional Procomunitate. Printre activităţile organizate se numără ateliere în limba franceză (dans, muzică, arte plastice, improvizaţie teatrală sau wood-craft), vizionarea de filme francofone, concursuri de karaoke şi un carnaval.



    Prima ediţie a Jocurilor Europene, găzduită de capitala Azerbaidjanului, Baku, s-a încheiat, duminică, la capătul a 17 zile de competiţii. România, care a participat cu 147 de sportivi, a ocupat locul 17 în clasamentul pe medalii, cu un total de 12 medalii – trei de aur, cinci de argint şi patru de bronz. Aurul a fost cucerit de Ana-Maria Brânză la spadă, de Andreea Chiţu la judo (cat. 52 kg) şi de echipa feminină de spadă. Argintul a fost câştigat de gimnasta Andreea Iridon la bârnă, de Roxana Borha şi Elena Meroniac în proba de kaiac dublu – 500 m, în proba de grup la gimnastică aerobică, prin Tiberiu Dolniceanu la sabie şi prin echipa masculină de sabie. În fine, medaliile de bronz au fost aduse de gimnasta Andreea Iridon la paralele, de gimnastul Marius Berbecar la paralele, de Daniela Hondiu la sambo (cat. 60 kg) şi de Simona Gherman la spadă.

  • 23.06.2015 (mise à jour)

    23.06.2015 (mise à jour)

    Stratégie — Le Parlement de la Roumanie a adopté, ce mardi, la Stratégie nationale de défense pour 2015-2019, présentée par le président Klaus Iohannis au plénum des élus lundi. Par ailleurs, le Législatif a approuvé l’installation à Bucarest de deux structures de l’OTAN : l’Unité d’intégration des Forces de l’Alliance et le Commandement multinational de division.


    OTAN — Les Etats Unis vont pré-positionner des chars de combats, des pièces d’artillerie et d’autres équipements militaires en Europe centrale et orientale, a annoncé, dans la capitale estonienne Tallin, le secrétaire américain à la défense, Ashton Carter. La Roumanie, la Bulgarie, la Pologne et les pays baltes ont accepté l’installation sur leur territoire des équipements militaires en question et l’Allemagne accueillera elle aussi de la technique militaire. Après l’annexion de la Crimée par la Russie au printemps de l’année dernière, les leaders des Etats membres de l’OTAN avaient convenu d’intensifier les exercices militaires à l’est de l’Europe et de renforcer la capacité de réaction rapide de l’Alliance. A Moscou, un responsable de la défense russe a estimé que le déploiement de chars et d’armement lourd dans des pays otanniens frontaliers de la Russie était l’acte le plus agressif entrepris par Washington depuis la fin de la guerre froide.


    Avertissement — La proposition unilatérale des autorités roumaines de réduire la TVA à 19% (elle est à présent de 24%) soulève des interrogations importantes et pourrait avoir un impact négatif sur la situation fiscale de la Roumanie — a averti la porte-parole de la Commission européenne, Annika Breidthardt, citée par RFI. La Commission a demandé aux responsables de Bucarest de procéder à une évaluation des effets d’une telle mesure, avant de prendre une décision. La Commission Budget-Finances de la Chambre des députés du Parlement roumain a donné lundi son feu vert à un amendement au projet de Code fiscal qui prévoit une TVA de 19% à partir de 2016. Le document mentionné élimine également la taxe sur les constructions spéciales, l’accise sur les carburants et l’impôt de 16% sur les dividendes. Le projet de Code fiscal sera soumis, mercredi, au plénum de la Chambre.


    Réunion — Le ministre roumain de la défense, Mircea Duşa, qui participe, à Bruxelles, à la réunion des titulaires de la défense des pays membres de l’OTAN, a rencontré, ce mardi, son homologue moldave, Viorel Cibotaru. Celui-ci avait discuté avec le secrétaire général de l’Alliance, Jens Stoltenberg, du paquet d’assistance à la consolidation des capacités de défense de la République de Moldova, que les Alliés vont approuver. Selon le ministre roumain, Mircea Duşa, cette évolution est un signal politique important concernant l’engagement de l’OTAN pour soutenir les efforts des autorités de Chisinau de consolider la sécurité et la défense nationales. A l’agenda des ministres de la défense de l’Alliance Nord-Atlantique, également, entre autres, l’évolution de l’environnement de sécurité, l’état actuel du Plan d’action pour renforcer le niveau de réaction de l’OTAN et les préparatifs pour le sommet de 2016, à Varsovie.


    Jeux européens — Aux Jeux européens de Baku (en Azerbaïdjan), la Roumanie a obtenu sa première médaille d’or grâce à l’escrimeuse Ana-Maria Brânză qui a eu raison de la Russe Iana Zvereva dans la finale de l’épreuve individuelle féminine d’épée. Une autre Roumaine, Simona Gherman, a remporté le bronze. Dans la finale de l’épée individuelle masculine, le Roumain Tiberiu Dolniceanu a dû se contenter de la médaille d’argent, l’or allant à l’Ukrainien Andrei Iagodka.

  • Nachrichten 21.06.2015

    Nachrichten 21.06.2015

    Bukarest: Victor Ponta, rumänischer Premierminister, hat am Sonntag, per Facebook bekanntgegeben, er werde dem Staatspräsidenten Klaus Iohannis fordern, den Vizepremier Gabriel Oprea zu designieren, die Amtsgeschäfte des Ministerpräsidenten zu übernehmen. Oprea ist Vizepremier für nationale Sicherheit und Chef der Nationalen Union für den Fortschritt Rumäniens, Junior-Partner in der rumänsichen Regierung, die von Pontas Sozialdemokraten dominiert wird. Ponta, der sich während eines Basketballspiels den Knie verletzte, lie‎ß sich in einer türkischen Klinik operieren. Nun folgen wochenlange Rehabilitationsprozeduren. Victor Ponta wurde am Mittwoch wegen Korruption zur nationalen Antikorruptionsbehörde gerufen. Pontas Anwältin hat aber die Anhörung um eine Woche verschoben. Regierungsquellen, die von den Medien zitiert werden, haben am Sonntag bekanntgegeben, der sozialdemokratische Senator Mihai Fifor sei für das Amt des Verkehrsministers vorgeschlagen worden.




    Bukarest: Bogdan Aurescu, rumänischer Au‎ßenminister, wird am Montag in Luxemburg an dem EU-Au‎ßenministertreffen (CAE) teilnehmen. Angegangen werden soll die Beziehung der EU mit Asien und die Tätigkeit der EU in der energetischen Diplomatie. Weiter wird in der Anwesendheit des UN- Generalsekretärs Ban Ki-moon über die Zusammenarbeit zwischen der EU und der UNO im Bereich Krisen- und Erweiterungsverwaltung debattiert.




    Bukarest: Der rumänische Staatschef Klaus Iohannis wird am Montag im Plenum des Parlaments über die Nationale Verteidigungsstrategie Rumäniens für den Zeitraum 2015–2019 sprechen. Die Verteidigungskommissionen der Abgeordnetenkammer und des Senats hatten am 17. Juni das Dokument genehmigt. Die Debatte darüber und die Abstimmung soll im Plenum der zwei Kammer des Parlaments stattfinden. Eine bedeutende Neuigkeit der Nationalen Verteidigungsstrategie ist der Begriff erweiterte Sicherheit. Die nationale Sicherheit wird nicht nur aus dem Blickwinkel der Verteidigung betrachtet, sondern auch durch die Evaluierung der verschiedenen Richtungen in Bereichen wie Wirtschaft, Infrastruktur, Bildung, Gesundheit, Umwelt oder Kultur. Die strategische Partnerschaft mit den USA, die Zugehörigkeit zur NATO und der EU werden erneut als Pfeiler der Au‎ßen- und Sicherheitspolitik erwähnt.




    Bukarest: Das Rumänische Au‎ßenministerium missbilligt die Erklärungen des österreichischen Au‎ßenministers Sebastian Kurz zum Thema Sozialgeld für Zuwanderer. Besagtes Ministerium betrachtet die separate Erwähnung Rumäniens als ungerechtfertigt. Rumänien belegt den fünften Platz nach Ungarn, der Slowakei, Polen und Slowenien, was das Kindergeld für Arbeiter aus EU Staaten anbelangt. “Die Verstärkung einer derartigen Stellung vor den Regionalwahlen in Österreich riskiert, die rumänischen Bürger, die legal in diesem Land arbeiten, in Opfer einer inneren politischen Dispute umzuwandeln und gleichzeitig negative Auswirkungen auf die bilateralen rumänisch-österreichischen Beziehungen zu haben. ” — so das Rumänische Au‎ßenministerium. Die Föderation der Verbände der Rumänen in Europa kritisierte ebenfalls die Erklärungen des österreichischen Ministers. Die Diskussion über die rumänischen Kinder sei total ungerechtfertigt, schreibt die Föderation in einer Mitteilung, in der hervorgehoben wird, dass der freie Personen- und Arbeiterverkehr ein Grundprinzip der EU sei. Es gehe um Diskriminierung. Der österreichische Au‎ßenminister hatte vor kurzem die Reformierung des österreichischen Sozialversicherungssystems gefordert, weil dieses kein korrektes sei und gab als Beispiel die rumänischen Bürger, die in Österreich arbeiten und ihre Kinder in Rumänien gelassen haben. “Österreich überweist für zwei Kinder unter zehn Jahren 300 Euro. Die rumänische Familienbeihilfe macht nur 30 Euro aus”, so Sebastian Kurz.



    Baku: Das rumänische Aerobic -Team hat am Sonntag bei den Europaspielen in Baku die Silbermedaille gewonnen. Ungarn belegt den ersten Platz, während Spanien auf den dritten Platz kam.

  • 21.06.2015

    21.06.2015

    Défense — Le président roumain Klaus Iohannis s’adressera lundi aux deux Chambres réunies du Parlement de Bucarest, au sujet de la Stratégie nationale de défense pour 2015 – 2019. Les Commissions de défense de la Chambre des députés et du Sénat ont donné un avis favorable à ce document, le 17 juin dernier, avant les débats et le vote du plénum du Parlement. La Stratégie nationale de défense contient plusieurs nouveautés, dont le concept de sécurité élargie. La sécurité nationale n’implique pas que la défense, mais aussi l’ordre public, l’économie, l’infrastructure, l’éducation, la santé, l’environnement et la culture. Elle réaffirme aussi le partenariat stratégique avec les Etats Unis et l’appartenance à l’OTAN comme des piliers de la politique étrangère et de sécurité de la Roumanie.


    Diplomatie — La diplomatie roumaine désapprouve les déclarations du ministre autrichien des AE, Sebastian Kurz, au sujet de l’assistance sociale destinée aux travailleurs intra-communautaires. Le ministère des AE de Bucarest considère que la Roumanie a été nommément indiquée sans aucune justification, vu que les ressortissants roumains occupent la cinquième position sur la liste des bénéficiaires européens d’allocations familiales, derrière les Hongrois, les Slovaques, les Polonais et les Slovènes. « De telles prises de position avant les élections régionales d’Autriche risquent de transformer les citoyens roumains qui travaillent légalement dans ce pays en victimes d’une dispute politique interne, et risquent aussi de nuire aux relations roumano-autrichiennes. » – fait encore savoir le ministère roumain des AE. Le chef de la diplomatie de Vienne, Sebastian Kurz, a récemment demandé une réforme du système autrichien de sécurité sociale, qu’il juge injuste ; appuyant sa demande sur l’exemple des ressortissants roumains qui travaillent dans son pays et dont les enfants sont restés en Roumanie. M. Kurz a affirmé que l’allocation de 160 euros payée aux enfants devrait être ramenée au niveau payé en Roumanie, c’est-à-dire d’environ 20 euros.


    Théâtre — La 22e édition du Festival international de théâtre de Sibiu prend fin aujourd’hui, au bout de 10 jours d’événements. Plus de 2.500 artistes de 70 pays ont offert au public un véritable marathon de spectacles de théâtre, musique et danse sur scène ou de rue. Le Festival de Sibiu est le troisième comme dimension en Europe, après ceux d’Edinburgh (Ecosse) et d’Avignon (France).


    Gymnastique — La Roumanie a remporté aujourd’hui la médaille d’argent de l’épreuve réservée aux groupes dans la compétition de gymnastique aérobic, aux Jeux européens de Baku ; l’or a été gagné par la Hongrie, tandis que l’Espagne s’est adjugé le bronze. La délégation roumaine aux Jeux européens de la capitale azérie compte pour l’instant 5 médailles : trois d’argent et deux de bronze.


    Frontière — Les premiers citoyens roumains qui voyagent en République de Moldova voisine munis seulement de leur carte d’identité se sont présentés aux points de frontière entre la Roumanie et la Moldova. Le gouvernement de Chisinau avait adopté mardi une décision permettant l’accès sur le territoire moldave des ressortissants de l’UE aussi sur la base de la carte nationale d’identité. Bucarest a salué cette décision qu’il a qualifiée de signal politique clair de l’engagement de la République de Moldova envers son parcours européen.


    Banques — La Banque centrale européenne ne laissera pas les banques grecques succomber, à cause d’un éventuel effet de domino qui pourrait entraîner d’autres banques européennes — a déclaré un responsable d’Athènes, cité par les agences de presse. La BCE a alloué, vendredi, des fonds d’urgence aux banques grecques, confrontées à un manque dramatique de liquidités dû aux retraits massifs de la dernière semaine, les citoyens grecs craignant un retour à la monnaie nationale au cas où Athènes sort de la zone euro. Une réunion d’urgence des chefs d’Etat et de gouvernement des 19 pays de cette zone est prévue ce lundi à Bruxelles, pour décider du sort de l’aide financière à la Grèce. Le programme a été bloqué suite au refus d’Athènes de prendre de nouvelles mesures d’austérité, bien qu’elle risque le défaut de payement.



  • Nachrichten 20.06.2016

    Nachrichten 20.06.2016

    Bukarest: Rumänien trifft zusammen mit den NATO-Staaten alle Ma‎ßnahmen für die Verstärkung der Ostgrenze der Nordatlantischen Allianz und der Europäischen Union. Mircea Duşa, rumänischer Verteidigungsminister, hat erklärt, die Zahl der gemeinsamen militärischen Übungen in Rumänien sei gestiegen. Duşa erklärte, Bukarest wolle 12 Kampfflugzeuge F 16 kaufen. Über 1.000 Soldaten aus 25 NATO Staaten beteiligen sich diese Tage im Kreis Brasov an der militärischen Übung, der Verteidigungsoperation, TRIDENT JOUST 15. Im Südosten Rumäniens findet bis zum 26. Juni eine multinationale Übung der Kräfte für Sonderoperationen ROUSOFEX 15 statt. Daran nehmen Soldaten aus Rumänien, Bulgarien, Georgien, Griechenland, der Rep. Moldau, Polen, den USA und der Türkei teil.




    Bukarest: Rumänien ist vollberechtigtes Mitglied der Europäischen Organisation für Nuklaerforschung (CERN) geworden. Laut einer Mitteilung des Bildungs- und Forschungsministeriums in Bukarest habe der Rat der besagten Organisation diese Woche in Genf die Beitrittsresolution gebilligt. Die Europäische Organisation für Nuklaerforschung wurde 1954 gegründet und ist das grö‎ßte Forschungszentrum der Elmentarteilchen. Alle Programme betreffen Themen, die für die Weltwissenschaft prioritär sind. Die Beziehung Rumänien – CERN datiert seit 1991 als das erste Abkommen zur Teilnahme der rumänischen Forschung und Industrie an den Programmen der Organisation unterzeichnet wurde.




    Baku: Der rumänische Turner Marius Berbecar hat am Samstag in Baku bei den Europaspielen die Bronzemedaille am Barren gewonnen. Andreea Iridon hat ebenfalls am Samstag zwei Medaillen erhalten: Silber im Schwebebalkenfinale und Bronze am Stufenbarren. Die Damen im Zweier-Kajak Roxana Borha und Elena Meroniac belegten den Silber-Rang. Die rumänische Delegation hat bis jetzt in Baku vier Medaillen gewonnen.




    Bukarest: Der rumänische Staatschef Klaus Iohannis ist am Freitag Abend an dem Internationalen Theaterfestival in Hermannstadt präsent gewesen. Er meinte, Rumänien habe sich auf europäischer Ebene zu einem kulturellen Meilenstein entwickelt. Sibiu bringt diese Tage Menschen aus dem ganzen Land und Europa zusammen, schrieb der rumänische Staatschef, ehemeliger Bürgermeister der Stadt Sibiu, per Facebook. Das 22. Internationale Theaterfestival in Hermannstadt nimmt am Sonntag Ende. Über 400 Veranstaltungen sowie circa 2.500 Künstler und Gäste aus 70 Ländern haben die Stadt in einer riesigen Bühne geändert.

  • Semana deportiva 31 de julio de 2013

    Semana deportiva 31 de julio de 2013

    Fútbol



    -El ´´doble´´ de Gabi Iancu (en los min 64, 80) trajo la victoria al Steaua de Bucarest en Tiflis, ante el Dínamo, en un enfrentamiento para la tercera ronda preliminar de La Champions. En el minuto 61, Tătăruşanu paró un penalti y desde este momento el juego cambió a favor del campeón de Rumanía. El partido de vuelta se disputará el próximo 6 de agosto, en el “Arena Nacional” de Bucarest.


    -Cristina Dorcioman, una rumana de 38 años, arbitró el pasado domingo, la final del Campeonato Europeo de fútbol femenino entre Alemania y Noruega, disputada en Solna, Suecia, ante 40.000 espectadores. Alemania ganó, por 1-0, su octavo título europeo y el sexto consecutivo. Cristina Dorcioman fue un excelente árbitro de esta final e incluso dio dos penaltis a las noruegas, pero estas los fallaron. En este momento, Cristina Dorcioman, junto con Teodora Albon, es uno de los árbitros femeninos más populares de la UEFA.



    -El conocido entrenador rumano Mircea Lucescu celebró 68 años de edad, el pasado 29 de julio. Actualmente entrenador del Shakhtar Donetsk, Il Luce ha ganado un total de 26 trofeos a lo largo de sus 34 años de carrera, entre los cuales figuran, con el

    Dínamo de Bucarest, la Copa de Rumanía (1985-1986, 1989-1990), con el Rapid de Bucarest también una Copa de Rumanía (1997-1998)

    con el Brescia: la Copa Anglo-Italiana (1993-1994), con el

    Galatasaray: la Super Liga (2001-02) y la Supercopa de Europa (2000).

    con el Besiktas: un trofeo de Super Liga (2002-03)

    con el Shakhtar Donetsk: varias ediciones del Campeonato de Ucrania (2004-05, 2005-06, 2007-08, 2009-10, 2010-11, 2011-12, 2012-13), algunas Supercopas de Europa (2005, 2008, 2010, 2012, 2013) , algunas Copas de Ucrania (2003-04, 2007-08, 2010-11, 2011-12, 2012-13), y la Copa de la UEFA (2008-09).

    Con el Internacional de Milán alcanzó los cuartos de final de la Liga de Campeones. En 1990 disputó una semifinal de Recopa con el Dínamo.



    CM de Remo sub23


    Los representantes rumanos obtuvieron, el pasado sábado, tres medallas de oro en el Mundial de remo sub23 celebrado en Linz -Ottensheim. La primera medalla fue ganada por Mihaela Petrila y Madalina Beres en 1.500 metros de dobles remos. Andreea-Mihaela Tataru, Mihaela-Teodora Berindei, Viviana-Iuliana Bejinariu e Ioana Vrinceanu ganaron el cuatro remos de 1.500 m. La tercera medalla de oro fue adjudicada por el equipo de cuatro masculino, en 1.500 m, con un tiempo de 5:58.72. Toader-Andrei Gontaru, Marius Vasile-Cozmiuc, George Palamariu y Cristi-Ilie Pirghi superaron en esta prueba a los equipos de Australia y EE.UU.



    Tenis


    El tenista Victor Hanescu, nr.54 ATP, perdió el pasado sábado, la clasificación para la final del torneo de Gstaad, siendo derrotado en las semifinales por el ruso Mikhail Youzhny, número 33 mundial. Youzhny, derrotó al jugador rumano por 6-3, 6-3, tras una hora y 12 minutos. Victor Hanescu ganó por su participación en las semifinales 21.130 dólares y 90 puntos ATP.



    Alexandra Cadantu, puesto 77 WTA y cabeza de serie 4, no se clasificó para el torneo final en Bakú, dotado de premios de 235.000 dólares. Cadantu fue eliminada en las semifinales por Elina Svitolina de Ucrania, nr 71 ª WTA y cabeza de serie siete, por 6-1 , 6-4 tras una hora y 19 minutos de juego. Cadantu recibió 130 puntos WTA y 10.725 dólares.


    En EE.UU., la tenista eslovaca Dominika Cibulkova sorprendió en la final del torneo de Stanford y se alzó con el título ante la favorita Agnieszka Radwanska.


    Cibulkova, tercera preclasificada, eliminó a la polaca Radwanska por 6-3, 4-6 y 4-6 en dos horas y media de partido.


    La eslovaca llegó a la final tras ganar a la rumana Sorana Cirstea por 6-4 y 6-0 en semifinales.


    Anteriormente, Cirstea había derrotado por 6-3 y 6-2 tras una hora y un minuto, a Olga Govortova (de Bielorrusia). Para los cuartos de final en Stanford, Cirstea recibirá 200 puntos WTA y un cheque de 36.535 dolares. El torneo de Stanford, que se disputa en pista dura, está incluido en el circuito WTA y repartió en esta ocasion 795.707 dólares en premios.


    Marius Copil, nr 137 mundial, perdió el torneo challenger en Guimaraes, dotado de premios de 42.500 euros. El 4 preclasificado, Marius Copil perdió la final del torneo portugués ante el principal favorito, el brasileño Joao Sousa, por 6-3 , 6-0.


    3.600 euros y 48 puntos ATP será la recompensa para Marius Copil por esta final que disputó en Guimaraes. Hasta aquí los deportes . Nuestro correo es span@rri.ro, y nuestra nueva página les espera en www.rri.ro. ¡feliz semana a todos!