Tag: Becali

  • Fotbal flash – 27.06.2013

    Fotbal flash – 27.06.2013

    Scăpată de suspendare din partea UEFA în cazul dosarului “valiza” în care a fost condamnat patronul Gigi Becali, campioana României Steaua Bucureşti va juca în cel de-al doilea tur preliminar al Ligii Campionilor la Fotbal. Adversarul va fi echipa Vardar Skopje, campioana Macedoniei. Pe 16 iulie va avea loc prima manşă, la Bucureşti, pe Arena Naţională. Returul va avea loc pe 23 iulie la Skopje. Sunt puţine şanse ca meciul să fie văzut la televizor a anunţat Mihai Stoica, managerul general al Stelei.



    Echipa Universitatea Craiova care a fost dezafiliată de la Liga Profesionistă de Fotbal şi retrogradată în 2011, va reveni pe arenele sportive, însă în liga a 4-a. Clubul a încheiat un acord oficial cu reprezentantul din România al firmei Nike care va furniza echipamentul pe care îl vor purta jucătorii. Culorile de bază vor rămâne cele tradiţionale, alb-albastru, iar cele de rezervă vor fi negru-portocaliu.



    Fundaşul Cristian Chivu, fostul căpitan al reprezentativei de fotbal a României, nu ştie deocamdată unde va evolua în sezonul viitor. El mai are încă un an de contract cu Internazionale Milano, grupare la care evoluează din 2007. Chivu nu mai este dorit de noul antrenor al lui Inter, Walter Mazzarri. În vârstă de 32 ani, Cristian Chivu a jucat 114 meciuri şi a marcat 3 goluri pentru Inter cu care câştigat tripla campionat — Cupa Italiei — Liga Campionilor în 2010.



    Antrenorul lui Şahtior Doneţk, românul Mircea Lucescu, a dezminţit informaţiile conform cărora ar dori să-l aducă la campioana Ucrainei pe internaţionalul francez Bafetimbi Gomis. Tehnicianul român a negat această variantă, dar a recunoscut că are în vizor un alt jucător de la gruparea franceză Olympique Lyon.



    Să mai adăugăm, în final, că puteţi găsi rubrica noastră sportivă şi pe internet, mai exact pe site-ul web www.rri.ro, precum şi pe profilul postului Radio România Internaţional din reţeaua Facebook.

  • UEFA verhängt milde Strafe gegen Steaua Bukarest

    UEFA verhängt milde Strafe gegen Steaua Bukarest

    Der Mannschaftsstab, Spieler und Fans von Steaua Bukarest können aufatmen: der Disziplinausschuss der UEFA hat am Dienstag den Ausgang des Verfahrens gegen den amtierenden rumänischen Meister bekanntgegeben. Wegen eines Versto‎ßes gegen die Zulassungskriterien zu Uefa-Wettbewerben wurde eine fünfjährige Bewährungsstrafe gegen den Verein aus Rumäniens Hauptstadt ausgesprochen. Mit anderen Worten, Steaua darf sich in den kommenden fünf Jahren kein Korruptionsdelikt mehr leisten, ansonsten wird der Klub aus dem Europapokal ausgeschlossen.



    Doch wie geriet der Gewinner des Landesmeister-Cups von 1986 ins Visier der UEFA? Der europäische Verband schaltete sich von Amts wegen ein, nachdem ein rumänisches Gericht den Besitzer von Steaua, George Becali, wegen Korruption verurteilt hatte. Der Fall hatte im Jahr 2008 hohe Wellen geschlagen: Becali wollte vor dem letzten Spieltag der Meisterschaft den Gegner des Mitanwärters auf den Titel mit 1,7 Millionen Euro in Bar motivieren. Was für den umstrittenen Geschäftsmann als legitime Motivationsprämie für einen bereits abgestiegenen Verein galt, wurde von dem Obersten Gerichtshof Rumäniens als Bestechung bewertet. In der Akte wurde Becali zu einer Gefängnisstrafe auf Bewährung rechtskräftig verurteilt.



    Unmittelbar danach kam die Disziplinarlawine der UEFA ins Rollen. Seit geraumer Zeit hat der europäische Fu‎ßballverband der Korruption den Kampf angesagt. Bekannte Vereine wie Juventus Turin wurden wegen geschobener Spiele und Schiedsrichterbestechung von den europäischen Wettberben ausgeschlossen. Das trifft jetzt auch auf zwei türkische Vereine zu, Fenerbahçe und Beşiktaş, über die zur gleichen Zeit wie über Steaua geurteilt wurde. Allerdings dürfen die Istanbuler Clubs wegen schwerwiegender Verstö‎ße vorerst kein Europapokal-Spiel mehr bestreiten.



    In Bukarest sind indes Stimmen laut geworden, wonach der Vergleich mit den Manipulationsskandalen in der Türkei womöglich eine Rolle bei der Milderung der Sanktion gegen Steaua gespielt hat. Denn immerhin ginge es im Falle des Rekordmeisters aus Rumänien nicht um Bestechungsversuche bei direkten Gegnern oder Schiedsrichtern.



    Nach der Urteilsverkündung scheinen die Steaua-Mitarbeiter ihre Motivation wiedererlangt zu haben. Die Mannschaft darf in der Qualifikation für die Champions League antreten und hat dabei als gesetztes Team gute Aussichten auf die Teilnahme an der Gruppenphase. Dort winken dem Verein mindestens 20 Millionen Euro, der inzwischen wegen einer anderen Straftat inhaftierte Becali müsste nicht mehr in seine Tasche greifen.



    Unterdessen stellt die Entscheidung der UEFA eine ernstzunehmende Warnung dar, nicht nur für Steaua, sondern für den gesamten rumänischen Fu‎ßball, der von Korruptionsskandalen geplagt ist. Gegen die Vorsitzenden des Verbandes und der Fu‎ßballliga wird zurzeit wegen des Verdachts auf Amtsmissbrauch ermittelt. Die Staatsanwälte ermitteln ferner gegen viele gro‎ße Namen des rumänischen Fu‎ßballs, von Spieleragenten bis hin zu Vereinsvorsitzenden, wegen ilegaler Spielertransfers ins Ausland.

  • Verdictu ti echipa di fotbal Steaua Bucureşti

    Oamin’ii ţi lucreadzâ ti ea, giucâtorl’ii şi suporterii ali Steauâ, campioana ali Românii la fotbal, pot tora s-ducheascâ nihamâ arâhati. Comisia di Control şi Disciplinâ ali UEFA pitricu, marţâ, apofasea mutrinda cazlu di aruşfeti cari putea s-aspargâ mirachea a nai ma zburâtâl’ei echipâ sportivâ dit Românii, iara pideapsa ti ea fu maşi unâ cu suspendari. Ama, ti ţinţi an’i di tora şi-nclo clublu bucureştean lipseaşti s-afireascâ di iţi implicari tu vârâ caz di aruşfeti, mas nu, suspendarea ahurheaşti, iara Steaua va s-hibâ scoasâ dit competiţiili europeani. Cum agiunsi aţea di ma ninti amintâtoari a Cupâl’ei a Campion’ilor tu mutrita al UEFA? Forlu european s-autosesiză dupu ţi finanţatorlu a echipâl’ei Steaua, George Becali, luă unâ condamnari tu ghinicânâscutlu dosar dit 2008 mutrinda câtâpâţearea a emburlui s-premiadzâ cu 1,7 milioani di euro echipa cari lipsea s-gioacâ, tu aţea dit soni etapâ aţil’ei ediţii di campionat, cu rivala a Steaul’ei tu alumta ti marli titlu.


    Aţea ţi Becali pistipsi ca hiinda maşi unâ câtâpâţeari – tu minduita a lui — ta s-motiveadzâ financiar unâ echipâ şi eara deja retrogradatâ matematic, icâ fârâ nâdii, fu vidzutâ di Înalta Curte di Casaţie şi Justiţie ca hiindaei aruşfeti şi îl’i adusi aluştui unâ nauâ condamnari la hapsi. Ayoniea, UEFA ahurhi s-hibâ activâ, tu sinfuniili tu cari forlu ţi cumândiseaşti fotbalu european easti tu-mplinâ campanii di n’icşurari a aruşfetâl’ei. Cluburi ghinicânâscuti, cum easti Juventus, fu scoasi dit competiţiili europeani ti furn’ia a aruşfetâl’ei mutrinda meciurili, ama şi pâltearea a arbitrilor. Easti, tutnâoarâ, şi cazlu a dauâ dit mărli cluburi di Istanbul, Fenerbahce şi Beşiktaş, giudicati unâoarâ cu Steaua şi a curi lucri putridi lâ adusi intedicţia s-mai gioacâ tu Europa. Poati că aestâ comparaţii cu dosarili a echipilor turţerşţâ fu şansa ali Steauâ, a curi îi si aflarâ niscânti circumstanţi nu ahât lai, nizburânda andicra di tentativi di aruşfeti. Apofasea al UEFA aduţi aţilor ţi suntu pi ningâ Steaua hârsearea şi motivaţia ţi u pistipseau chirutâ tu aştiptarea a unâl’ei pideapsâ greauâ. Tora, echipa ari calea dişcl’isâ câtâ grupili a Ligâl’ei a Campion’ilor, iu ari mări şansi s-giungâ câ ţe va s-hibâ cap di serii tu ţi mutreaşti tururli preliminari şi play-off-lu.


    Unâ calificari poati s-aducâ la bugetlu ali Steauâ aproapea 20 di milioani di euro, pâradz cari poati s-asiguripseascâ finanţarea fărâ ca Becali, ţi easti tu hapsi tora, s-mai agiutâ la îndruparea a echipâl’ei. Pi di altâ parti, apofasea di marţâ ali UEFA easti un avertismentu si mari simasii nu maşi ti Steaua, ama şi ti tut fotbalu dit Românii. Nu lipseaşti agârşit niţi că şefl’ii ali Federaţii şi a Ligâl’ei profesionisti di fotbal suntu cercetaţ di DNA ti abuz tu lucru, iara procurorl’ei mutrescu numi greali dit fotbal – di la impresari la şefi di cluburi – ti transferuri paranom di fotbalişţâ român’i tu xeani.



    Armâneaşti: Cristina Mina

  • Verdict pentru echipa de fotbal Steaua Bucureşti

    Verdict pentru echipa de fotbal Steaua Bucureşti

    Stafful, jucătorii şi suporterii Stelei, campioana României la fotbal, pot răsufla uşuraţi. Comisia de Control şi Disciplină a UEFA a comunicat, marţi, decizia în cazul de corupţie care putea periclita aspiraţiile europene ale celei mai titrate echipe din România, iar sancţiunea dictată a fost una cu suspendare. Atenţie însă, timp de cinci ani clubul bucureştean trebuie să evite orice implicare în vreun caz de corupţie, altminteri, suspendarea se activează, iar Steaua va fi exclusă din competiţiile europene.



    Cum a ajuns fosta deţinătoare a Cupei Campionilor în vizorul UEFA? Forul european s-a autosesizat după ce finanţatorul Stelei, George Becali, a primit o condamnare în celebrul dosar din 2008, care privea tentativa omului de afaceri de a premia cu 1,7 milioane de euro formaţia care urma să joace, în ultima etapă a acelei ediţii de campionat, cu rivala Stelei în lupta pentru titlu. Ceea ce Becali a considerat a fi doar o încercare, în opinia lui firească, de a motiva financiar o echipă deja retrogradată matematic, deci resemnată, a fost considerată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie drept dare de mită şi i-a atras acestuia o nouă condamnare la închisoare.



    Imediat, UEFA s-a pus în mişcare, în condiţiile în care forul care dirijează fotbalul continental se află în plină campanie de eradicare a corupţiei. Cluburi celebre, precum Juventus, au fost excluse din competiţiile europene pentru trucare de meciuri şi cumpărare de arbitri. Este şi cazul a două din marile cluburi din Istanbul, Fenerbahce şi Beşiktaş, judecate odată cu Steaua şi cărora faptele incriminate, foarte grave, le-au atras intedicţia de a juca în Europa. Poate că tocmai comparaţia cu dosarele formaţiilor turceşti a fost şansa Stelei, căreia i s-au găsit circumstanţe atenuante, nefiind vorba despre tentative de a mitui adversari direcţi sau arbitri.



    Decizia UEFA redă celor din anturajul Stelei motivaţia pe care păreau să o fi pierdut, în aşteptarea unei sancţiuni drastice. Acum, echipa are calea deschisă spre grupele Ligii Campionilor, unde are şanse bune să pătrundă pentru că va fi cap de serie în tururile preliminare şi în play-off. O calificare ar aduce la bugetul Stelei minim 20 de milioane de euro, sumă care i-ar asigura finanţarea fără ca George Becali, aflat în închisoare, să mai contribuie financiar la susţinerea echipei.



    Pe de altă parte, decizia de marţi a UEFA reprezintă un avertisment sever, nu doar pentru Steaua ci pentru întreg fotbalul din România, asupra căruia planează suficiente şi grave suspiciuni de corupţie.



    Nu trebuie uitat că şefii Federaţiei şi Ligii profesioniste de fotbal sunt cercetaţi de DNA pentru abuz în serviciu, iar procurorii investighează nume grele din fotbal, de la impresari la conducători de cluburi, pentru transferuri ilegale de fotbalişti români în străinătate.

  • Fotbal Flash – 20.06.2013

    Fotbal Flash – 20.06.2013

    Campioana României s-a despărţit de golgheterul ei şi al ediţiei de campionat care tocmai s-a încheiat. Raul Rusescu a semnat un contract pe 5 ani cu echipa spaniolă FC Sevilla şi are o clauză de reziliere de 40 de milioane de euro. La prezentarea sa oficială, Raul Rusescu a spus: Venirea mea aici, în campionatul Spaniei şi la FC Sevilla, este un pas foarte important pentru cariera mea, sunt foarte bucuros să mă aflu aici. Lucrul cel mai important este să câştig multe partide şi multe trofee cu Sevilla şi de asemenea, desigur, mi-ar plăcea să marchez multe goluri. În vârstă de 25 de ani, Rusescu a marcat 21 de goluri pentru Steaua în ultimul sezon. În 2009, la 21 de ani, a devenit campion al României pentru prima oară cu echipa Unirea Urziceni.



    Şi căpitanul naţionalei României, Răzvan Raţ, are o nouă echipă. După 10 ani petrecuţi la Şahtior Doneţk, Raţ, în vârstă de 33 de ani, va juca la echipa londoneză West Ham United.



    Tribunalul Bucureşti a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de George Becali, patronul echipei Steaua Bucureşti. Condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale, Becali a formulat o cerere de întrerupere a pedepsei pe o perioadă de trei luni pentru a-şi pune ”ordine în afaceri”.



    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, şi pe Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, în dosarul dezafilierii echipei Universitatea Craiova. Acuzaţiile care li se duc sunt lezarea evidentă a drepturilor şi intereselor persoanei, făcută cu ştiinţă şi acţiune în dispreţul total al unor măsuri ale organelor statului.



    Românul Mircea Lucescu figurează între primii 20 de antrenori ai lumii, conform clasamentului stabilit de portalul sportiv american Bleacher Report. Pe primul loc este germanul Jupp Heynckes, urmat de Jose Mourinho şi Vicente del Bosque. Lucescu este pe locul 16.