Radio România Internațional

Tag: biserica

  • Jurnal românesc – 28.10.2024

    Jurnal românesc – 28.10.2024

    Sfântul Sinod a luat act cu regret de faptul că autorităţile ucrainene ‘au amânat nejustificat, pe termen neprecizat’, recunoaşterea juridică a Asociaţiei religioase ‘Biserica Ortodoxă Română din Ucraina’, deşi aceasta din urmă îndeplineşte toate condiţiile solicitate de legislaţia ucraineană în vigoare, şi a decis continuarea demersurilor pentru ‘soluţionarea acestei solicitări legitime’, transmite Patriarhia Română. Pe 1 martie 2024 Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române adopta o hotărâre prin care binecuvânta, încuraja şi susţinea iniţiativele comunităţilor ortodoxe româneşti din Ucraina ‘de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina’.

    Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina, care reprezintă comunitatea românească din Ucraina, afirma, în septembrie, că românii din Ucraina cer ‘urgentarea procesului de trecere a comunităţilor ortodoxe româneşti din Ucraina sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Române’. Consiliul solicita, de asemenea, autorităţilor de la Bucureşti să se implice în demersurile de redobândire a primei biserici din Cernăuţi în care s-a slujit în limba română, după ce aceasta a fost preluată ‘abuziv’ de administraţia locală.

     

    Scriitoarea Ana Blandiana a primit Premiul Prinţesa de Asturia pentru Litere 2024, în cadrul unei ceremonii prezidate de Familia Regală a Spaniei la Teatrul Campoamor din Oviedo, prilej cu care a afirmat că acordarea acestei distincţii reprezintă o confirmare a felului în care cărţile sale au fost primite în Spania. Juriul a acordat premiul scriitoarei Ana Blandiana, primul român care obţine această distincţie, motivând că opera sa, care vorbeşte despre înfrângere şi speranţă, reflectă ‘o profundă cunoaştere a spiritului românesc într-o perioadă istorică de opresiune’.

    Ana Blandiana a inspirat societatea românească, demonstrând puterea actului cultural de a genera schimbare în bine şi inspiră astăzi cititori din întreaga lume, a declarat preşedintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman. Anei Blandiana, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Salamanca, i-au fost traduse în limba spaniolă 11 cărţi, unele dintre ele cu sprijinul Institutului Cultural Român. Este autoarea a peste 30 de cărţi, traduse în 25 de limbi, şi a obţinut numeroase premii internaţionale. Premiile Prinţesa de Asturia contribuie la promovarea valorilor ştiinţifice, culturale şi umaniste ca patrimoniu universal şi sunt acordate la opt categorii: artă, litere, ştiinţe sociale, comunicare, ştiinţe umaniste, cooperare internaţională, cercetare ştiinţifică şi tehnică şi sport.

     

    O ediţie de excepţie a marcat, pe 25 octombrie, cel de-al 15-lea an de Concert Regal Caritabil la Ateneul Român, unde şase tineri solişti au captivat publicul cu interpretări memorabile, răsplătite cu aplauze prelungite. Evenimentul, organizat de Fundaţia Regală Margareta a României, este unul dintre cele mai apreciate evenimente de strângere de fonduri din România, iar ediţia din acest an a confirmat încă o dată impactul său asupra comunităţii artistice. Fondurile, de 200.000 de euro, vor susţine 30 de burse pentru tineri talentaţi cu posibilităţi reduse şi un program complex de dezvoltare profesională, prin programul Tinere Talente. Concertul Regal Caritabil, organizat în fiecare an în ziua de naştere a Regelui Mihai I al României, a avut loc în prezenţa Majestăţii Sale Custodele Coroanei şi Alteţei Sale Regale Principele Radu, însoţiţi de Alteţa Sa Regală Principesa Muna al-Hussein a Iordaniei şi de Alteţa Sa Regală Principesa Sofia. Au luat parte ambasadorii SUA, Franței şi Iordaniei, vice-ambasadorul Regatului Unit în România, precum şi un public de 800 de iubitori ai muzicii, personalităţi din lumea culturală, artişti, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Bisericii Romano-Catolice şi susţinători ai artei româneşti.

     

     

     

  • Jurnal românesc – 04.10.2024

    Jurnal românesc – 04.10.2024

    România este primul stat care a reuşit să îşi aducă acasă o parte din cetăţenii din Liban – a declarat, joi, premierul Marcel Ciolacu. El a precizat că astfel de acțiuni vor continua şi că toţi cei care au solicitat revenirea în ţară vor fi aduşi. 69 de persoane au fost repatriate, joi, din Liban – cetăţeni români şi membri de familie de gradul I, majoritatea femei, copii şi cazuri medicale, transmite Ministerul de Externe. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul MApN, cu o aeronavă aparţinând Forţelor Aeriene Române, în contextul escaladării conflictului din Orientului Mijlociu. MAE şi Ambasada României în Liban vor rămâne în contact permanent cu cetăţenii români şi membrii lor de familie care şi-au semnalat prezenţa şi s-au înregistrat la misiunea diplomatică.

     

    Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, a susţinut, în prima parte a acestei săptămâni, un recital extraordinar la Termele lui Diocleţian din Roma, primul concert din cadrul unui turneu pe care muzicienii îl desfăşoară în Italia. Recitalul a deschis seria evenimentelor organizate de Ambasada României în Italia în toamna acestui an, cu ocazia aniversării a 145 de ani de relaţii diplomatice între România şi Italia. Au luat cuvântul ambasadorul României în Italia, Gabriela Dancău, preşedintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor de la Roma, Federico Mollicone, şi directorul Muzeului Naţional Roman, Stephane Verger, gazda evenimentului. Totodată, managerul cultural al Corului Madrigal, Emil Pantelimon, a acordat Premiul ‘Marin Constantin’ Monseniorului Pablo Colino, elev şi discipol al fondatorului Corului Madrigal, Marin Constantin. Prelat, profesor şi dirijor de cor, Monseniorul Pablo Colino a fost, timp de decenii, dirijor emerit al Corului Bazilicii Sf. Petru şi director muzical la Vatican.

     

    A 14-a ediție a Festivalul Internațional Propatria – Tinere Talente Românești își continuă tradiția sa itinerantă. Anul acesta, festivalul călătorește prin șase țări, oferind, între 18 septembrie și 28 octombrie, comunităților românești din Italia, Franța, Turcia, Germania, Austria și România 10 concerte de muzică clasică, operă și jazz, expoziții și proiecții de film. Vineri, 4 octombrie, ansamblul PlaCello alcătuit din violonceliștii Răzvan Suma, Ella Bokor, Soma David și Mircea Marian a fost invitat să concerteze în Cetatea Eternă, la Sala Baldini. Pe 8 octombrie, la Paris, Ingmar Lazar va susține un recital de pian la Théâtre Le Ranelagh. Fondat pentru a evidenția excelența tinerilor români din diaspora, Festivalul Propatria a devenit un simbol al promovării valorilor culturale românești din afara granițelor. Acesta are loc cu sprijinul financiar al Departamentului Românilor de Pretutindeni.

     

    Institutul Cultural Român de la New York a programat pentru vineri, 4 octombrie, un eveniment special dedicat scriitorului Mircea Cărtărescu, laureat, de curând, al prestigioaselor “The Dublin Literary Award” și “The Los Angeles Times Book Prize” pentru romanul „Solenoid”, publicat de Editura Deep Vellum în 2022. Alături de Mircea Cărtărescu, la eveniment a fost invitat să participe și Sean Cotter, traducătorul în limba engleză al „Solenoidului” și probabil cel mai important traducător al momentului de literatură română din spațiul anglo-saxon. După un dialog al celor doi invitați moderat de Dorian Branea, directorul ICR New York, în programul evenimentului a fost inclusă o lectură publică a unor fragmente din cartea lui Mircea Cărtărescu.

     

    Lucrările la biserica românilor ortodocși din Legnago, Italia, avansează cu rapiditate, după ce, în luna iulie, Episcopul Siluan al Italiei a sfințit fundația – informează basilica.ro. De la 1 august, se lucrează la structură, la pereții exteriori, la turnul clopotniței și la acoperiș. Lemnul este adus din România. Biserica, ocrotită de Sf. Haralambie, este construită cu sprijinul Departamentului Pentru Românii de Pretutindeni, prin proiectul „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”. Terenul pe care se construiește a fost achiziționat în 2018 și este situat pe Strada Ghiaccia. Până la darea în funcțiune a noului lăcaș, slujbele parohiei sunt oficiate pe via Don Bosco, nr. 5. Parohia a fost înființată în 2011 și numără aproximativ 600 de români.

     

     

  • Comori ale ortodoxiei – Mănăstirea Turnu

    Comori ale ortodoxiei – Mănăstirea Turnu

    Mănăstirea Turnu – Prahova aflată în apropierea ruinelor unui sat dacic şi lângă o fostă termă de castru roman datează din sec al XV-lea; aici, domnitorul valah, Vlad Țepeș a ridicat unica sa  biserică ortodoxă; mai târziu, voievozii Neagoe Basarab și Constantin Brâncoveanu au contribuit la înflorirea acestui spațiu monahal așezat pe drumul comercial care lega Brașovul și Europa Apuseană de Constantinopol.

    Interviu cu starețul mănăstirii, Valentin Mîțu.

     

     

  • În prim-plan, România 03.03.2024

    În prim-plan, România 03.03.2024

    Din sumar:
    – Așezământul ortodox românesc de la Ierihon. Fragment din conferința ținută de arhitectul Sorin Vasilescu, autorul proiectului; – 90 de ani de la semnarea Înțelegerii balcanice între România, Iugoslavia, Turcia și Grecia ca alianță regională antirevizionistă. Cu detalii, istoricul militar Petre Otu.
    Realizator: Steliu Lambru

     

  • Basilica Minor Cacica

    Basilica Minor Cacica

    Comuna se
    află la 18 km de orașul Gura Humorului și la 40 de km de orașul Suceava, loc
    unde, în jurul anului 1780, au fost descoperite zăcăminte de sare. În anul 1798
    s-a dat în exploatare o salină, aducându-se muncitori și tehnicieni din
    diferite provincii ale Imperiului Habsurgic, mai ales din Galiția, cei mai mulți
    fiind de etnie polonă. În anul 1810 a fost sfințită o bisericuță de lemn la
    Cacica. Istoria acesteia o aflăm de la preotul paroh Anton Mărăndescu.

    Actuala biserică există din anul 1904. Înaintea acestei biserici a fost
    construită o biserică din lemn, de dimensiuni mai mici, în anul 1810. Cu ocazia
    construirii vechii biserici, a fost adusă și o icoană făcătoare de minuni
    neagră, care mai poartă denumirea și de Madonna Nera. Aceasta a supraviețuit
    unui incendiu. În iconografia bizantină, mereu, Sfânta Fecioară Maria este
    reprezentată cu pruncul în brațe. În anul 1903 s-a sfințit piatra de temelie a
    actualei biserici, iar în anul 1904 biserica a fost terminată cu ajutorul
    finanțărilor din Polonia. Biserica este construită în stil neogotic, în formă
    de cruce, cu arc frânt, în formă de săgeată. Este o adevărată bijuterie.



    Biserica este
    construită din piatră și din cărămidă roșie. La înălțimea de 30 de metri, pe
    turlă, este montat un balcon circular, susținut pe zidurile turlei de numeroase
    coloane din piatră terminate în formă de turnulețe, redând parcă forma unor
    capele. Din punct de vedere arhitectural, se evidențiază în mod deosebit
    vitraliile situate în cele 5 ferestre ale prezbiteriului. Ele reprezintă cele cinci
    mistere de slavă ale rozariului. Valoroase sunt și cele două ferestre uriașe
    laterale din navele transversale, din sticlă colorată. Vizitatorii vor vedea,
    totodată, un perete, pe care sunt expuse mai multe obiecte.

    Preot paroh Anton
    Mărăndescu: În centru, se află cea mai mare inimă, în semn de
    recunoștință după război. A fost adusă și prezentată tocmai fiindcă Dumnezeu
    i-a ajutat pe acești creștini să scape cu bine de război. În jurul acestei
    inimi, sunt diverse reprezentări ale părților corpului de care au suferit
    oamenii, dar care s-au vindecat în mod miraculos. În cursul anului se slujește
    în limba română. Există, însă, evenimente speciale ca pelerinajul foarte mare
    din perioada 14-15 august, când liturghiile se țin în limbile ucraineană și
    germană.


    Marele Jubileu din
    anul 2000 a adus acestui sanctuar o recunoaștere de excepție. La cererea
    episcopului de Iași, Mons. Petru Gherghel, din 17 ianuarie 2000, biserica din
    Cacica a fost recunoscută public de către papă prin conferirea titlului de
    Basilica Minor. În ziua de 14 martie 2000, Ioan Paul al II-lea, a cărui statuie
    se află în curtea bisericii, a conferit acest titlu bisericii din Cacica. În
    spatele bisericii, turiștii vor avea o altă surpriză, spune preotul paroh Anton
    Mărăndescu.

    Este o grotă care prezintă aparițiile Maicii Domnului
    de la Lourdes. Oamenii au început să sape, fiindcă dealul amenința biserica și
    s-au gândit să toarne beton. Apoi, a apărut ideea genială de a construi o grotă
    în numele Maicii Domnului. E o reprezentare a apariției acesteia la Lourdes.


    Acum patru ani, autoritățile
    au acordat comunei Cacica statutul de stațiune turistică de interes local.
    Principalele atracții sunt salina, Basilica Minor și biserica ortodoxă. Toate
    obiectivele se pot vizita într-o zi.


    Ați ascultat o
    rubrică realizată cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice din
    cadrul Guvernului României.


  • Biserica parohiei Fabric vest, în circuitul turistic al Timişoarei

    Biserica parohiei Fabric vest, în circuitul turistic al Timişoarei

    Monumenul închinat în cinstea eroilor
    Timișoarei ce va fi amplasat în curtea bisericii își găsește locul în spațiul
    în care au fost împușcați mai mulți revoluționari din decembrie 89 ne spue
    protul paroh Constantin Jinga:


    Această biserică este construită exact în locul unde
    muncitori care veneau în decembrie 1989 în timpul Revoluției de pe platforma
    din Calea Buziașului au căzut pradă gloanțelor care s-au tras dinpre Calea
    Buziașului încoace. De aceea ne-am gânit ca în curtea acestei biserici să fie
    acest monument dedicat memoriei eroilor din decembrie 1989. Toate formele de
    libertate pe care le-am putut noi câștiga atunci se datorează sângelui celor
    care s-au jertfit atunci pentru noi și pe care dorim să-i păstrăm în memoria
    noastră vie.


    Lucrarea de dimensiuni monumentale va fi
    realizată de Linda Saskia Menczel care a imaginat un zid ondulat din metal în
    undele căruia vor fi perforate numele eroilor martiri. Proiectul este susținut de
    Grupul de Acțiune Locală Timișoara care a obținut o finanțare din fonduri
    europene. Șeful Gal Timișoara, Cătălin Tiuch:


    Am reușit împreună cu partenerii noștri, cu parohia
    și cu Asociația Filantropia, să finanțăm un monument ce va reflecta și va aduce
    o plus valoare întregii zone și pentru care am făcut toate demersurile necesare
    astfel încet aceasta să devină obiectiv turistic.


    Monumentul ar putea fi dezvelit în
    primăvara anului viitor. Colaborarea Parohiei Farbic Vest însă cu GAL Timișoara
    se extinde de la proiecte cultural – istorice la cele cu caracter social. Pe
    spațiul verde de la lângă biserică va fi ridicat un centru de zi ce va putea
    primi 25 de copii dar și câte 3 familii cu probleme sociale spune preotul
    Cristian Pavel.


    Noi l-am configurat pentru 25 de copii, zilnic, asta
    însemnând nu doar activități cotidiene, teme, dezvoltare personală ci și hrană
    în spațiul de zi și cele trei apartamente la mansardă. Nu va avea o funcțiune
    legată de parohie ci strict legată de comunitate. Prin urmare, noi nădăjduim
    ca pe lângă cei 25 de copii, angajații care vor lucru, noi ne gândim că, anual,
    vor trece de 100 de persoane.


    Centrul de zi va fi construit printr-o
    finanțare din fonduri europene obținută de Grupul de Acțiune Locală Timișoara
    spune președintele organizației, Cătălin Tiuch:


    Valoarea totală este în jur de 7 milioane de euro,
    finanțarea vine prin Programul Operațional Regional și prin Programul
    Operațional Capital Uman, astfel încât cele două împreună vor constitui un
    proiect integrat în care proiectele vor trebui să fie făcute să fie
    complementare unele cu altele. Atâta tmp cât oamenii vor beneficia de o anumită
    infrastructură ei vor beneficia și de subvenții pentru a-și creşte nivelul de
    trai.


    Termenul de finalizare a lucrării este în anul
    2023.




  • Cărți rare la Palatul Șuțu din capitală. Universul cărților vechi românești din perioada fanariotă

    Cărți rare la Palatul Șuțu din capitală. Universul cărților vechi românești din perioada fanariotă

    În frumoasa clădire a Palatului Șuțu din
    capitală, unul dintre sediile Muzeului Municipiului București, este găzduită o
    expoziție pentru iubitorii de carte veche – Carte
    rară din epoca domniilor fanariote    . O incursiune istorică în timpurile
    precursorilor Iluminismului din Țările Române, în secolul al XVIII-lea.
    Expoziția a fost organizată cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la sfârșitul
    regimului fanariot, în 1821. În perioada cuprinsă între anii 1711 şi 1821, la
    conducerea Ţărilor Române s-au aflat domni de origine greacă, locuitori ai
    cartierului Fanar din Constantinopol, care au fost numiţi de otomani să conducă
    destinele celor două Principate române. Despre aceste detalii istorice, cât și
    despre ce a însemnat epoca fanariotă și ce prezintă această expoziție, am stat
    de vorbă cu muzeograful Daniela Lupu, specialist în carte veche de la Muzeul
    Municipiului București:


    Expoziția noastră a pornit de la ideea că epoca domniilor fanariote,
    care este o epocă controversată, încă, cu toate reconsiderările teoretice și
    progresele care s-au făcut în cercetarea acestei epoci, este pentru unii o
    epocă de înapoiere, de regres pe plan cultural. Dacă domnitorii fanarioți au
    păcatele lor în ceea ce privește anumite aspecte, pe plan cultural contribuția
    lor este deosebit de importantă și asta am vrut noi să punem în evidență prin
    organizarea acestei expoziții. Domnitorii fanarioți au exercitat un patronaj
    asupra tiparului autohton, au înființat tipografii, au încurajat traducerea
    cărților de slujbă în limba română. Unii dintre ei au scris cărți, precum
    Nicolae Mavrocordat, care și-a publicat prima ediție a cărții sale Despre
    îndatoriri într-o tipografie din București, la Tipografia mănăstirii Tuturor
    Sfinților, în 1719. Ei de asemenea au poruncit înalților ierarhi să înființeze
    tipografii, să tipărească cărțile necesare bisericii, au înființat la rândul
    lor tipografii, precum Constantin Mavrocordat, care a înființat Tipografia
    școlii Mănăstirii Văcăreștilor – ctitoria lor în 1741, și tipografia domnească
    în 1745.

    Și mai sunt mulți alți domni care au contribuit la înființarea unor tipografii,
    precum Nicolae Mavrogheni. Toți acești domni erau oameni învățați, oameni care
    înțelegeau importanța învățăturii, oameni care dețineau biblioteci însemnate -
    precum Mavrocordații, dar și Nicolae Caragea, care a fost un important
    traducător din limba franceză în limba greacă, de exemplu a tradus din
    Voltaire. Domnii fanarioți de fapt sunt niște precursori ai Iluminismului, care
    își face simțită prezența în Ţările Române în a doua jumătate a secolului al
    XVIII-lea. Și expoziția noastră a dorit cumva să marcheze faptul că în acest an
    se împlinesc 200 de ani de când, în 1821, a luat sfârșit regimul fanariot, care
    a început în Ţara Românească în 1716, prin domnia lui Nicolae Mavrocordat și
    s-a încheiat în 1821 cu ultimul domn fanariot ,Alexandru Suțu. Și avem cărți
    vechi – urmărim, facem așa o incursiune culturală.


    Ce vrea, de fapt, expoziţia despre cărţile
    rare şi epoca fanariotă? Daniela Lupu, specialist în carte veche:


    Propunem cititorului să evadeze din prezent, din cotidian într-o
    lume, lumea secolului al XVIII-lea în cea mai mare parte, o lume în care sunt
    oameni care scriu, care citesc, care traduc, care tipăresc cărți, deși
    majoritatea populației era analfabetă. Deci trebuie să înțelegem că oamenii
    aceștia sunt primii din rândurile celor care vor contribui la răspândirea
    științei de carte.


  • Părintele Cristofor Gabor, paroh al Capelei Mitropolitane „Sfinţii Trei Ierarhi”

    Părintele Cristofor Gabor, paroh al Capelei Mitropolitane „Sfinţii Trei Ierarhi”

    O rugăciune pentru odihna sufletelor episcopilor bucovineni și pentru toți cei dragi plecați la ceruri. Cu câteva zile înainte de Paștele Blajinilor stăm de vorbă cu părintele Cristofor Gabor, paroh al Capelei Mitropolitane Sfinţii Trei Ierarhi” din Cimitirul vechi din Cernăuţi, ridicată în 1881 drept criptă pentru Mitropoliții Cernăuților și Bucovinei.





  • Restaurarea bisericii de la Muzeul Agriculturii din Slobozia

    Restaurarea bisericii de la Muzeul Agriculturii din Slobozia

    Biserica de lemn cu hramul sfântului Nicolae
    datează din prima jumătate a secolului 18. Prima atestare documentară o
    reprezintă lespedea de piatră aflată în pridvorul sau pe care scrie 1737.


    Biserica a fost ridicată iniţial la Poiana de
    Jos. Pe la 1900 a fost scoasă din cult. Prin anii ’50 s-a deteriorat din cauza
    furtunilor şi a inundaţiilor, sătenii i-au refăcut acoperişul însă bisericii
    i-au fost înstrăinate uşile de la catapeteasmă, icoanele, cărţile vechi si
    clopotul. Aproape abandonată, biserica a fost mutată şi refăcută la Poiana de
    Sus. Ulterior a ajuns la Slobozia la Muzeul Naţional al Agriculturii
    unde a primit şi un hram nou- Buna Vestire, povesteşte directorul muzeului,
    Gheorghe Petre:


    În anul 1775 este menţionată documentar ca
    biserica de la Poiana de Jos la şcoala din localitate care funcţiona cu un
    dascăl. Apoi în anul 1979 biserica a fost mutată de la Poiana de Jos şi
    refacută la Poiana de Sus. Iar în anul 2000 a fost stramutată la Slobozia şi a
    fost resfinţită pentru că o bună perioadă de timp ea nu a mai funcţionat din
    punct de verdure religios. Acum este vizitabilă dar funcţionează şi ca
    parohie.



    Biserica este monument istoric de clasă şi o piesă de bază a muzeului prin valoarea
    istorică, autenticitatea şi arhitectura ei. Gheorghe Petre speră ca la
    finalul lucrărilor, în iulie 2022, muzeul să aibă mai multi vizitatori:


    Obiectivul general este conservarea şi
    protejarea ca monument istoric, promovarea acestuia, îmbunătăţirea şi creşterea
    accesului publicului şi creşterea numărului de vizitatori cu 5 la sută.


    Practic nu se reface doar biserica ci se
    reamenajează şi zona din jurul acesteia.


    Este vorba despre conservarea şi restaurarea acoperişului- ultima lucrare în acest domeniu a fost
    facută în urma cu peste 20 de ani- adică acuma s-a schimbat deja şindrila,
    lucrări de restaurare şi conservare a pereţilor, a brâului median şi a celor 27
    de icoane care aparţin bisericii, lucrări de iluminat ambiental, amenajare
    peisagistică, dotarea cu mobilier urban.


    Investiţia depăşeşte 2 milioane 500 de mii de
    lei din care peste 1 milion 700 de mii de lei- fonduri europene accesate de
    Consiliul Judeţean Ialomiţa.








  • Biserica Greco-Catolică “Sf. Nicolae” din Alicante, 15 ani de la înființare

    Biserica Greco-Catolică “Sf. Nicolae” din Alicante, 15 ani de la înființare

    Biserica Greco-Catolică “Sfântul Nicolae” din Alicante a luat naștere dintr-o necesitate. La începutul anilor 2000, pe coasta spaniolă a Mării Mediterane, începeau să se instaleze din ce în ce mai mulți români. Astfel, Biserica s-a văzut nevoită să trimită un preot. Părintele Gheorghe Pop (Geo) a fost cel care a organizat această comunitate spirituală, fiind urmat în prezent de părintele Radu Bokor.



    Acesta din urmă a continuat să construiască o comunitate în jurul lăcașului de cult și să le ofere sprijin spiritual românilor aflați acolo. El consideră că Biserica este a tuturor creștinilor și îi primește cu brațele deschise pe credincioșii aflați departe de casă. În prezent, slujbele se țin respectând restricțiile în vigoare în contextul pandemiei de COVID-19, iar românii continuă să fie aproape de comunitatea din care fac parte.



    Recent, părintele Radu Bokor a realizat un documentar la care au participat mai multe personalități publice care au vorbit despre biserică și despre românii stabiliți în această zonă.



    În contextul aniversării a 15 ani de la înfiinţarea lăcaşului de cult, preotul român Radu Bokor ne-a oferit un interviu în care a vorbit despre activitatea Bisericii Greco-Catolice “Sfântul Nicolae” din Alicante, despre comunitatea creată în jurul ei și despre climatul confesional din această regiune in Spania.



  • Biserici ortodoxe de patrimoniu din Bucureşti, restaurate cu fonduri europene

    Biserici ortodoxe de patrimoniu din Bucureşti, restaurate cu fonduri europene

    Actuala biserică Adormirea Maicii
    Domnului- Scaune, aflată în spatele spitalului Colțea, a fost ridicată la 1705. În ultimii 2 ani biserica este
    reabilitată și restaurată în vederea protejării și valorificării patrimoniului
    cultural național. Investiția se ridică la peste 9
    milioane de lei din care mai bine de 7 milioane 1oo de mii- fonduri europene.


    Biserica Icoanei- din cartierul
    cu același nume- este un alt monument istoric consolidat și restaurat cu bani
    europeni. Valorea proiectului depășește 6 milioane 4oo de mii de lei din care
    peste 6 milioane 2oo de mii- bani europeni.


    Biserica de zid a fost construită
    la mijlocul secolului 18 pe locul unde mai înainte se găsea un schit de lemn.
    De-a lungul vremii a fost reparată și consolidată de mai multe ori.


    Acum se lucrează din nou.
    Lucrările au inceput în toamna anului trecut și se vor încheia la mijlocul
    anului viitor, spune părintele Liviu Constantin Nechita- parohul bisericii:


    Această
    biserică a primit numele de la o icoană primită de domnitorul Constantin
    Brâncoveanu și dăruită acestei biserici, mai târziu icoana dă numele bisericii,
    parcului și cartierului.


    În decursul timpului
    biserica Icoanei a suferit mai multe intervenții după cutremure puternice, la
    un moment dat turla a căzut și a trebuit refacută. La sfârșitul secolului 19
    pictura originală a bisericii a fost acoperită cu o pictură în ulei. Urmare a
    lucrărilor efectuate în ultima perioadă pictura originală, în frescă, a fost
    scoasă la iveală.


    Din cauză că biserica avea
    nevoie de intervenții pentru consolidare și ca urmare a posibilității accesării
    fondurilor europene pe axa de dezvoltare a turismului biserica Icoanei a
    accesat aceste fonduri pentru restaurare, consolidare și punere în valoare a
    monumentului.


    Un alt așezământ- restaurat și
    pus in valoare este biserica Înălțarea Domnului- Domnița Bălașa din zona
    Centrului Vechi. Actuala biserică a fost construită în anul 1885 pe locul unde
    au existat alte 3 biserici.


    Investiția a demarat în octombrie
    2o18 și se va finaliza in ianuarie 2o21, costă peste 17 milioane de lei din
    care 16 milioane 8oo de mii- valoare nerambursabilă.






  • O biserică de secol XVII de importanță națională din Belinţ, refăcută din fonduri europene

    O biserică de secol XVII de importanță națională din Belinţ, refăcută din fonduri europene

    Finanțarea în
    valoare de peste 500 de mii de euro pentru refacerea bisericii a fost obținută
    printr-un contract cu Agenția de Dezvoltare Vest iar acum proiectul de refacere
    a lăcașului de cult se apropie de o fază finală ne spune consilierul pentru
    probleme de patrimoniu al Mitropoliei Banatului, Timotei Anișoracu:


    La Belinț avem o biserică foarte frumoasă (monument
    istoric), din secolul XVII, monument de categoria A de importanță națională și
    în anul 2018 am reușit să obținem autorizația de construcție și s-a terminat
    contractul cu ADR Vest în valoare de peste 500 de mii de euro fonduri europene și,
    bineînțeles, și 5% contribuții din fonduri proprii. Un șantier frumos și greu
    în același timp, cu intervenții masive în consolidare, partea de fațade,
    acoperiș din tablă de titan-zinc, inclusiv iluminat arhitectural, automatizare
    clopote și, dacă ajută Dumnezeu, amenajarea incintei cu gazon și alei
    perimetrale.


    Prima atestare a satului
    datează de la sfârșitul anilor 1200 iar denumirea localității își are originea
    în limba veche bulgară. Mai important de menționat sunt însă alte detalii. În
    Belinț s-a născut actorul de comedie Horia Căciulescu. Dimitrie Ţichindeal
    (numit de Eminescu gură de aur) este învățătorul tinerimii din Belinţ iar
    fiu al satului, învăţătorul Ioan Haţeg este cel care l-a iniţiat în cântarea
    bisericească pe Andrei Şaguna, viitorul mitropolit al Ardealului, pe când
    acesta studia la Budapesta. Biserica ortodoxă din Belinț a avut un rol deosebit
    de important în menținerea ortodoxiei în Banat ne spune preotul Timotei Anișoracu:


    În Belinț și, mai ales, după aceea și în Lugoj a fost un
    centru în care românii și-au construit o biserică foarte importantă și chiar
    Belințul a fost, în vremea respectivă, și protopopiat. Știu că, chiar la
    momentul construirii apare în arhivele noastre o comunitate de peste 3 mii de
    persoane, în Belinț, și este o dovadă a existenței românilor ortodocși pe
    aceste meleaguri.


    În acest moment se
    efectuează ultimele lucrări în exteriorul bisericii și proiectul este foarte
    aproape de finalizare ne spune preotul Timotei Anișoracu:


    85% din proiect este implementat. În etapa aceasta se
    realizează partea de zugrăveli exterioare și amenajarea curții interioare deci,
    cu ajutorul lui Dumnezeu, spre luna iulie sperăm să finalizăm acest proiect.


    Biserica Ortodoxă
    din Belinț a fost ctitorită în anul 1797, iar pictura a fost executată în 1825.


  • Începuturile limbii române ca limbă a Bisericii

    Începuturile limbii române ca limbă a Bisericii

    Circulația cărților și a
    traducerilor în spațiul românesc până la apariția statului modern a fost legată de instituția Bisericii, de religie în general. Și nu doar cartea și
    cultura au fost apanajele Bisericii, educația și sănătatea erau tot în grija
    ei. Cărțile aveau o dublă menire, aceea de a forma teologic și intelectual un
    om al lui Dumnezeu și de a aduce învățăturile religioase la urechile tuturor
    credincioșilor. Una dintre caracteristicile Reformei religioase din lumea
    creștină din secolul al 16-lea a fost traducerea Bibiliei în limbile locale.
    Astfel, prestigiul limbilor de cult, latina în Occident și greaca și slavona în
    Orient, a scăzut întrucât oamenii simpli voiau să înțeleagă ce se spunea în
    timpul ceremoialului religios.


    În
    spațiul creștin-ortdodox în care se găseau și românii, spațiu controlat
    geocultural de modelul otoman, reforma reliogasă a pătruns lent. Cu toate
    acestea, schimbările venite dinspre Occident se simțeau și clerul și ierarhia
    Bisericii deveneau din ce în ce mai receptive la voința credincioșilor. Sub
    influența lutheranismului și a calvinismului, diaconul ortodox Coresi a tradus
    cele patru evanghelii creștine și le-a tipărit între 1556 și 1583 la Brașov, în
    centrul României de azi. Traducătorul Policarp Chițulescu a arătat cum a
    început istoria traducerilor în limba română a textelor sacre creștine începând
    cu anii 1640. Grija și dragostea propovăduitorilor Evangheliei de a reda Cuvântul lui
    Dumnezeu în mod fidel și pe înțeles a condus la apariția traducătorilor și a
    traducerilor acestora care se făceau pentru luminarea celor mulți. Cercetând
    sursele traducerilor din spațiul românesc, evident că ele pot fi regăsite în
    cultura bizantină. Chiar dacă românii s-au orientat la un moment dat spre
    cultura slavă, care a devenit foarte puternică și a influențat cultura română,
    ea nu era originală ci era tot de factură bizantină. Textele ajungeau în
    spațiul românesc prin filiera athonită și constantinopolitană dat fiind și
    faptul că românii erau dependenți, prin mitropolia Ungrovlahiei, de Patriarhia
    Ecumenică din Constantinopol. Acest recurs la textele bizantine era un fel de
    legitimare a autenticității și de aceea se încerca nu o eliberare de variantele
    slavone ci accesul direct la sursă.


    Cultura
    religioasă din spațiul românesc mergea, încă timid, în direcția deschisă de
    Reformă. Ezitările au fost puse de istorici pe seama temerii că prozelitismul
    reformat s-ar fi răspândit în mediile ortodoxe. În secolele următoare,
    ortodoxia română se va îndrepta din ce în ce mai hotărât către ceea ce a fost
    denumită drept românizare a limbii liturgice. Policarp Chițulescu. Românirea cultului înseamă
    deschiderea accesului la mesajul divin către cât mai mulți. Deși românii nu au
    avut liturghia și slujbele în limba română nu a însemnat că limba română nu se
    vorbea în biserică. Cronicile, predicile, cazaniile erau toate în limba română,
    ele au fost primele culegeri de texte tipărite fără niciun fel de temere.
    Cazania de la Govora a fost tipărită în 1642 și care a deschis drumul textelor
    de explicare a cărților Scripturii și a mesajului Evangheliei duminicilor. De
    aici, a apăprut necesitatea de a înființa tiparnițe, de a completa activitatea
    atelierelor de copiere care nu au încetat până în secolul 20 să lucreze.


    Ierarhia
    Bisericii devine din ce în ce mai convinsă că trecerea de la limba slavonă la
    limba română îi apropia pe credincioși de Dumnezeu. Policarp Chițulescu arată
    că șefii religioși au fost cei care au încurajat traducerile și tipăriturile în
    română. Primii pași pentru
    românirea cultului, pentru introducerea limbii române în redarea slujbelor
    bisericești care nu erau permise decât în limbile greacă, slavonă, ebraică și
    latină, a limbilor sacre, au fost adoptați cu foarte mare prudență, cu tact și
    multă răbdare. Mitropolitul Ștefan al Ungrovlahiei era un mitropolit cărturar,
    la curtea căruia aveau loc dispute teologice, adică în reședința mitropolitană
    de la Târgoviște, de la el ne-a rămas un foarte frumos manuscris, frumos
    împodobit, în trei limbi, slavonă, greacă și română. El își afirmă răspicat
    crezul într-o prefață apărută la Târgoviște în 1651. Mitropolitul Ștefan este
    cunoscut ca fiind primul care a rostit Crezul în română în biserică, dar mai
    ales prin inițativele de a uniformiza slujbele, ca toți preoții să slujească la
    fel în toate bisericile și mănăstirile din mitropolia lui.


    Odată
    depășită teama de extindere a prozelitismului religios, tendința deschisă a
    fost continuată până la apariția integrală a Bibliei în limba română, la
    București în 1688. Policarp Chițulescu. Un alt învățat ierarh care a făcut un pas înainte a fost mitropolitul
    Teodosie al Ungrovlahiei. El este cel care a încuraja în mod tacit introducerea
    limbii române în cult și este considerat un factor conservator. În 1680, el a
    tipărit ceva nou față de mitropolitul Ștefan care tipărise diferite cărți de
    slujbă dar nu liturghia cu tipicul în limba română. Teodosie a tipărit această
    liturghie cu tipic în limba română care era în manuscris, așa cum spune el,
    ‘întru folosul tuturor preoților și diaconilor’. Tradus din greacă, Tipicul era
    astfel în limba română gata tipărit. În Tipic mai sunt câteva tropare și
    rugăciuni în română și încet-încet se inserează din ce în ce mai multe texte
    românești. El a binecuvântat și apariția primei Sfinte Scripturi în limba
    română, în 1688.


    La
    începutul secolului al 18-lea, schimbarea devenise ireversibilă. Limba română
    înlocuise limba slavonă în celebrarea serviciului ortodox în biserici.

  • Biserică și comunism

    Biserică și comunism


    În România comunistă, religia și Biserica nu au fost privite, în general, cu ochi buni. Practicile religioase erau descurajate după ce la începuturile comunismului, în anii 1950, mulți clerici au fost întemnițați. Totuși, după consolidarea sa, regimul a permis practicile religioase întrucât ele nu mai prezentau un pericol și pentru a câștiga loialitate din partea populației.



    În teorie, ideea comunistă separa religia de Biserică și le condamna pe ambele. Dar în timp ce religia era considerată o manifestare a omului primitiv de a vedea lumea înconjurătoare, privită uneori ca o superstiție, Biserica era o instituție care îl exploata pe om. Religia beneficia de circumstanțe atenuante, însă Biserica nu. Odată ajuns la putere, partidul comunist și-a reconsiderat atitudinea și față de religie și față de Biserică pe care le-a inclus, în politica sa culturală, ca elemente ale identității naționale. În general, același mecanism a intrat în funcțiune în toate țările Europei Centrale și de Est după 1945 ocupate de Uniunea Sovietică, cu variațiuni locale, iar România nu a făcut excepție de la regulă.



    Inginerul Ștefan Bârlea a fost un înalt demnitar în ierarhia de partid și de stat, activism pe care l-a început încă de la jumătatea anilor 1940. Într-un interviu acordat în 2002 Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, el a recunoscut că deși nu a fost un creștin practicant, nu a avut nimic împotriva religiei și a Bisericii. A recunoscut chiar că nu s-a opus botezării celor doi copii ai săi, deși el și soția sa nu încheiaseră o căsătorie religioasă. Nu m-am afişat personal în treaba asta dar soacra mea şi cu mama mea, şi bunică-mea au luat iniţiativa respectivă. S-au dus, mi-am dat seama că au fost acolo la biserică pentru că mirosea a busuioc. Să ne trăiască! am spus toți. Unu-i botezat la Caşin şi altul nu mai ştiu pe unde. Eu am zis să nu mă bage în treaba asta, dar nu am avut nimic împotrivă să botezăm copiii. Eu și soția mea nu ne-am cununat religios. La un moment dat ne-a trecut în cap să ne ducem să ne cununăm religios, dar am plecat într-o zi la Cheia şi am zis pe urmă că era o problemă, dacă făceam aşa, pe ascuns. Era mai bine, dacă vrei s-o faci, s-o faci public. N-am avut niciodată reticenţă faţă de biserici. Şi cu nevastă-mea am vizitat biserici, cu copiii. O anumită educaţie religioasă am primit în copilăria mea, bunicul meu mă ducea la biserică în satul din Prahova. Şi am şi acum în buzunar o icoană pe care am primit-o de la o unguroaică, o iconiţă, pe când aveam vârsta de zece sau doisprezece ani. După ce murise tatăl meu şi m-am dus la locul unde s-a produs luptele acolo, la Oarba de Mureş, o prietenă de-a mamei, unguroaică, mi-a dat-o cu o mică dedicaţie. N-am fost, cum să spun, un liber cugetător, un păgân.



    De formație științifică, Bârlea a recunoscut că încă înainte de 1989, împreună cu doi prieteni ai săi, a conceput o teorie în care combina știința și reprezentările religioase. La un moment dat am întreprins, când eram în activitatea de cercetare ştiinţifică, o cercetare pe o idee cam năstruşnică. Vă spun şi oamenii cu care am discutat, cel mai mult cu inginerul Edmond Nicolau. Eu mă ocupam mai mult de cibernetică, am şi formulat un concept de cibernetică în teoria sistemelor în economie care e publicat la Londra. Un alt prieten al meu era doctorul Bălăceanu-Stolnici. Am avut câteva întâlniri cu Bălăceanu, am făcut şi o lucrare ştiinţifică împreună, a prezentat-o el la nu ştiu ce congres. Am ajuns la concluzia că, din punct de vedere cibernetic, fiinţele inteligente de pe alte planete sunt foarte asemănătoare cu oamenii, pentru că trebuie să aibă poziţie verticală, trebuie să aibe capacitatea să prelucreze un câmp cât mai mare de informaţii vizuale. De ce sunt situate toate simțurile sus? Pentru că natura tinde să simplifice. Înseamnă că ceea în ce spune religia, că Dumnezeu a creeat pe om după chipul şi asemănarea lui, există ceva adevăr, în această forţa supranaturală. Lucram la Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie și n-am avut reticienţă să fac afirmații în privinţa asta



    Deși religia nu era încurajată, mulți oameni se fereau să frecventeze biserica din cauza unui fel de persecuție soft a celor care încercau să lase un loc prea mare supranaturalului în viețile lor. Ștefan Bârlea. La aşa ceva eu n-am asistat în viaţa mea, ca cineva să fie criticat în vreo şedinţă de partid, în adunare UTM (Uniunea Tineretului Muncitoresc – n.r.) sau mai ştiu eu în ce pentru că s-a cununat religios sau că şi-au botezat copiii sau şi-au îngropat părinţii. Nu exclud, poate o fi fost vreo exagerare undeva, dar nu, n-am auzit. Şi am venit în contact cu foarte multă lume. Ceauşescu accepta lucrurile astea, ea era însă împotrivă. Și, printre altele, a ieşit chiar supărare pentru că Zoe (fiica soţilor Ceauşescu – n.r.) şi chiar Nicu (unul dintre fiii soţilor Ceauşescu – n.r.) fuseseră la mănăstiri, pe la Agapia şi prin alte locuri.




    Relația dintre regimul comunist, pe de-o parte, și Biserică și religie, pe de alta, a fost una problematică în care ambele părți au încercat să conviețuiască. Impasul social, economic și politic în care se afla regimul făcea ca refugiul în religie să fie un compromis acceptabil.

  • Moarte și imagine în arta românească

    Moarte și imagine în arta românească

    Sfârșitul vieții este o certitudine
    pentru toți oamenii. De aceea, întâlnirea extremă și ultimă cu necunoscutul a
    fost reprezentată de toate societățile umane. În spațiul românesc, moartea a
    fost reprezentată în biserici cu mesaj moralizator. Moartea reprezentată ca o
    conștientizare a vieții efemere a mai apărut pe obiecte de artă miniaturală,
    cărți bisericești și tipărituri populare. Cercetătorii români care au studiat
    reprezentările artistice ale morții din spațiul românesc s-au axat pe studiul
    imaginii, pornind de la studiile deja existente în Occident. Majoritatea celor
    care s-au ocupat de subiect sunt de acord că moartea stârnește nevoia de
    imagine deoarece este o absență care îl determină om să pună ceva în locul ei.


    Cristina Bogdan este conferențiar la
    Facultatea de Litere a Universității din București și ea se ocupă de
    reprezentări ale morții în arta românească din secolele al 18-lea și al 19-lea. Este mult de vorbit despre
    relația dintre imagine și moarte. Legătura dintre ele este dată de jocul dintre
    absență și prezență. În momentul în care ceva este absent, simți nevoia să
    umpli acea absență cu o imagine. Ambele, și imaginea și moartea, ni se
    revelează în absență. De fapt, avem de-a face cu un joc între ceea ce moartea
    descompune și imaginea recompune. Vorbim mereu despre descompunerea prin
    moarte, despre cadavrul care putrezește, despre faptul că se pierde identitatea
    vizuală a celui care moare.


    Experiență-limită a vieții unui om,
    moartea se materializează prin imagine. Aceasta a fost în mentalul colectiv al
    tuturor societăților și nici vremurile de azi nu fac excepție. Cristina Bogdan. Moartea este întâi de toate
    o imagine și rmâne o imagine. În fond, moartea este o abstracțiune, dacă ne
    gândim la felul în care cunoaștem noi moartea ne raportăm la corpul
    defunctului. El este o realitate vizibilă cu care ne confruntăm și în locul
    căreia, la un moment dat, simțim nevoia să punem ceva, simțim nevoia să-l
    păstrăm pe cel care pleacă de lângă noi într-un anumit fel. Practic, tot ceea
    ce punem în loc ne vorbește despre această dimensiune iconofilă a morții.
    Philippe Aries, încă dintr-un album splendid dedicat imaginii omului în fața
    morții, vorbea despre diversele categorii de imagini pe care le putem pune în
    locul celui care nu mai există. Imaginile sunt valabile până astăzi, chiar dacă
    astăzi să spunem că nu mai suntem la fel de interesați de măștile funerare,
    avem alte modalități de a păstra imaginea defunctului. Se fac fotografii, sunt
    albume fotografice de la înmormântări, există cimitire virtuale, memoriale
    online, există pagini de Facebook ale defuncților, poate părea chiar
    înfricoșător. Se pare că există peste 5 milioane de profiluri de Facebook ale
    unor oameni care nu mai sunt printre noi. Și totuși profilurile există și
    continuă să fie active.


    În bisericile românești, imaginea
    morții era des întâlnită. Ea avea o funcție pedagogică, aceea de a îl educa pe
    creștinul care venea la biserică. Cristina Bogdan. Am pornit de la o imagine care spune tot. De ce? Pentru că
    în primul rând ne vorbește simultan despre decorația interioară și exterioară.
    Cele mai multe dintre imaginile morții din Muntenia, la bisericile pictate
    între 1750 și 1850, apar și în interior și în exterior, mai des în exterior.
    Într-o mică biserică de sat, de lemn, în decorația interioară este un portret
    votiv în care ctitorii țin chivotul bisericii și pe chivot vedem o scenă care
    nu mai există în pictura exterioară dar despre care putem bănui că exista. Este
    vorba despre o scenă care ar fi trebuit să se afle pe peretele de nord al
    bisericii din Ciungetu din județul Vâlcea, biserică pictată în 1861 de zugravul
    Nicolae Bunescu, biserică ridicată de săteni, în frunte cu Florea Ionescu
    despre care legendele locului spun că ar fi trăit 105 ani. Acesată scenă
    conține un element care m-a pus pe gânduri: este un fel de temă a vânătorului
    vânat. Este un personaj care vânează un cerb și este o reprezentare a morții cu
    securea în mână, cu părul vâlvoi, cu ochii exoftalmici. Sunt semne pe care le
    vom întâlni și la alte reprezentări.


    Imaginea-standard
    a morții este cea a unei bătrâne cu înfățișare înspăimântătoare, cu pelerină cu
    glugă și care are un sac în care ține sculele ascuțite cu care separă corpul de
    suflet. În sac mai cară corpurile celor pe care i-a luat. Moartea folosește
    obiecte de tăiere sau împungere ca spada, cuțitul, secera, securea și altele,
    însă coasa este elementul cel mai prezent. Cristina Bogdan. Coasa este elementul
    identificator pentru moarte. Apare și în caietele de modele. Caietul de model
    al lui Radu Zugravul este instrumentul favorit, în cele 4 imagini în care
    apare, moartea este însoțită de coasă. În miniaturile din manuscrise, Picu
    Pătruț reprezintă moartea într-o manieră mai apropiată de cea occidentală
    figurând-o alături de coasă și de nisiparniță care nu prea apare în
    reprezentările populare românești. În cărțile populare cum ar fi Viteazul și
    Moartea este o întâlnire și o luptă mentală, o psihomahie, și avem invocarea,
    chiar de către moarte, a coasei ca element definitoriu. În cărțile de folclor
    moartea apare evident ca un personaj urât, indezirabil, o babă hâdă, uneori
    scheletică, care ține în mână o coasă.


    Reprezentările
    morții în spațiul românesc au fost influențate de imaginarul religios și de
    modele artistice din alte spații culturale. Ele au fost destinate oamenilor de
    atunci, pentru cei de azi arta a inventat noi reprezentări.