Radio România Internațional

Tag: Brazilia

  • Ariel Pontes din Brazilia

    Ariel Pontes din Brazilia


    Ariel Pontes vine din Brazilia, din Rio de Janeiro. A făcut studii de computer engineering la Universitatea Catolică din Rio și este programator. Ulterior, a absolvit un masterat de filozofie analitică la Universitatea din București. De-a lungul timpului a contribuit la câteva proiecte dezvoltate de Națiunile Unite și Comisia Europeană, proiecte legate de schimbările climatice și surse deschise de date la World Food Program. În România a început o mică organizație care se numește Effective Altruism Romania. Este și cofondator al ONG-ului Humanistas Brasil și este voluntar la Asociația Secular-Umanistă din România – ASUR. Care este începutul poveștii sale românești?



    “De obicei spun pe scurt: fosta mea soție e româncă, așa am ajuns aici. Ne-am cunoscut în 2009, am început o relație în 2010 și în 2014 am venit în România, în Cluj. Am stat în Cluj inițial și apoi am venit la București la master. Eu oricum visam de mult să plec din Brazilia, deci mi-a plăcut mereu să călătoresc. Am locuit și un an în Suedia când am făcut exchange la facultate. Inițial am vrut să merg în Suedia pentru că era cel mai diferit posibil de Brazilia, sau poate nu chiar așa de diferit, că eram, totuși în Europa și avem similitudini și cu ei, dar așa, frig, cu mulți atei și trupe metal, asta îmi plăcea. În Brazilia, asocierea culturală cu Rio n-are nicio treabă cu asta: dans, chestii colorate, fericire, căldură, plajă, operații estetice.



    Și în Suedia am fost un pic, dar mi-a fost destul de greu să mă împrietenesc cu suedezii. Toți studenții străini s-au împrietenit între ei, am făcut o mare gașcă și toată lumea avea dificultăți în a se integra în societate. Am observat din ce în ce mai mult că societatea e foarte segregată, nu numai imigranții care stau în cartiere separate, dar inclusiv ei, subculturile lor.



    Planul era să merg în Canada, dar, pentru că am rămas în relația cu fata din România, am zis să vin aici. Mi se pare că România e cumva între: nu e nici cultura prea superficială așa cum e în Rio, dar nici nu e așa frig și rece cum e în Suedia, sau în Canada. M-am adaptat destul de ok, nu a fost foarte greu, eram entuziasmat. Am învățat limba relativ repede, pentru că am făcut și franceză la școală și în Suedia, pentru că m-am prietenit cu francezii, am învățat și acolo franceză și m-a ajutat și portugheza.”



    Cum e viața în România pentru Ariel Pontes, după 10 ani de ședere?


    “Am observat și chestii bune și mai puțin bune. Un lucru care mie mi se pare un pic complicat- e o țară ceva mai conservatoare în unele aspecte. Căsătoria între persoane de același sex nu este legală, în Brazilia este. În Brazilia vezi oameni pe stradă ținându-se de mână. În același timp, există extremism în Brazilia, deci există și o homofobie un pic mai pe față. Deci în Brazilia e o mai mare polarizare.


    Aici, pentru că nu sunt așa vizibili, nici homofobia nu se vede așa de extrem și deschis. Despre orice subiect mai controversat, oamenii nu discută cu familia.”



    Ariel locuiește, așadar, de un deceniu în România. L-am întrebat ce îi place aici și ce apreciază cel mai mult.


    “E greu să vorbesc despre ce îmi place fără să vorbesc despre ce nu-mi place în Brazilia, mai ales în Rio: mi se pare o cultură foarte superficială. Chiar există, statistic vorbind, foarte multe operații estetice și e un domeniu care e extrem de dezvoltat acolo. Există și o masculinitate toxică, e o cultură de agățat foarte puternică. Bărbații au un fel de competiție, să vadă cine agață mai mult. Sunt oameni care înșală, bărbații, când sunt împreună, vorbesc deschis despre cum înșală, ca și cum ar fi ceva de bine. Aici, în România mi se pare mult mai echilibrat. Mi se pare că Brazilia e și mai superstițioasă decât România. Există și aici problema superstiției, dar în Brazilia cred că e și mai extrem. Oamenii cred în orice, chiar dacă sunt creștini catolici, toți merg la vrăjitori.



    În România îmi place că e un echilibru mai ok. Cel puțin, mi se pare că, atunci când e vorba de gender, bărbații și femeile se comportă mai natural sau cel puțin mai confortabil pentru mine. Pur și simplu, oamenii sunt mai prietenoși și mai deschiși. Există o deschidere mai mare către chestii intelectuale. Sunt filozofi care îmi plac, care au venit la facultatea din București. Se întâmplă chestii interesante în zona filozofică, în zona asta de umanism, de altrusim eficace. Există deschidere și, fiind integrată în contextul ăsta european, România mi se pare o țară mai cosmopolită. Eu trăiesc într-un mediu internațional, am prieteni din țări diferite și în Brazilia e mult mai greu. De exemplu, întâlnirile de altruism eficace pe care le fac aici le fac în engleză, pentru că am așa mulți prieteni străini și nu simt că exclud pe nimeni. În Brazilia e inimaginabil. Aici oamenii vorbesc engleză foarte bine, asta a fost ceva ce m-a surprins extrem de mult. În mediul urban, cel puțin, toată lumea vorbește engleză, pe când în Brazilia, nicio șansă.”




    Ce ar vrea să vadă schimbat Ariel Pontes? Ce nu merge foarte bine în România?


    “Pe lângă corupția -care e o problemă și în Brazilia și mai mare într-un sens,- conservatorismul care mi se pare problematic, pentru că eu cred că politicile publice ar trebui să fie bazate pe dovezi și nu pe emoții și argumente religioase, de exemplu. Asta mi se pare ceva care păstrează România în urmă. În București sunt foarte multe mașini, n-ai unde să mergi pe trotuar. Asta e ceva ce nu țin minte să mă fi deranjat așa mult în Cluj, dar aici n-ai unde să mergi, efectiv, pe trotuar de mașini. Ar trebui să fie parcări sau clădiri noi construite obligatoriu cu spațiu de parcare.”



    Ce ar vrea să aducă din Brazilia în România?


    “În Brazilia, pentru că am avut o istorie diferită, avem un capitalism mai agresiv, care uneori poate fi convenabil. Găsești chestii de cumpărat peste tot. De exemplu, mi se pare incredibil că nu sunt microbuze care să te ducă din București în Vama Veche vara. În Brazilia, sigur ar exista mai multe opțiuni, pentru că e ceva foarte popular, adică există cerință, dar aici pur și simplu nu se întâmplă. Sau autostrăzi nu prea există. Să aduc din Brazilia spiritul antreprenorial, nu știu, e complicat.”



    În final, Ariel Pontes ne spune ce îi lipsește din Brazilia și cum se raportează acum la România:


    “Îmi lipsește mâncarea uneori, îmi e dor de unele lucruri, dar când mă duc acolo, mănânc, beau ce vreau. Familia, bineînțeles, dar așa în viața de zi cu zi, sincer, nu mă gândesc să mă întorc. În principiu, o să stau în România pe o perioadă nedeterminată.”






  • Raul Passos (Brazilia)

    Raul Passos (Brazilia)

    Raul Passos este un
    muzician brazilian, pasionat de literatură și limbi străine. A studiat
    Compoziție și Dirijare de Orchestră la Facultatea de Muzică și Arte Frumoase a
    statului Parana din Brazilia și Litere la Universitatea Federală a aceluiași
    stat. A absolvit un masterat în Interpretare Muzicală la Universitatea
    Națională de Muzică din București, oraș în care locuiește din 2017. Are o
    experiență vastă în traduceri și a publicat articole la o revistă muzicală
    braziliană. De-a lungul carierei sale, a predat pian și a fost dirijor de cor,
    a fost profesor de teorie muzicală, a tradus pentru poliția federală a
    Braziliei și pentru Consulatul Onorific al României la Curitiba din portugheză în
    limba română. Apropierea sa de România s-a făcut treptat, dată fiind distanța
    geografică:


    Într-adevăr, noi suntem un pic departe, geografic
    vorbind, dar din punct de vedere cultural și lingvistic suntem foarte
    apropiați. Eu am avut din copilărie o atracție spre Europa de Est, în general.
    Tatăl meu vorbea foarte mult despre istoria continentului și despre România,
    Ungaria, țări care erau subordonate Uniunii Sovietice, așa că exista o aură
    magică, care învăluie orice loc îndepărtat. El a făcut așa încât să-mi
    trezească curiozitatea. Am căutat mereu informații despre Europa de Est și
    România a fost țara care, probabil, mi-a stârnit mai mult interesul. Mai
    târziu, când eram la facultatea de Compoziție și Dirijare Orchestrală, l-am
    avut ca profesor îndrumător pe compozitorul brazilian Harry Crowl, care a
    călătorit mult prin toată lumea și cunoștea câțiva români, în special pe
    compozitorul Sorin Lerescu.

    Atunci când a menționat legătura pe care o avea cu
    el, eu am comentat că aș vrea să ajung și eu odată în România, pentru că aveam o
    curiozitate legată de această țară. Iar el a luat în serios ceea ce am spus eu
    și a făcut primele demersuri, astfel încât am putut să vin aici după ce am
    absolvit facultatea, să studiez aici în România. Și așa a început povestea mea
    cu România și cu limba română. După ce am făcut un an de masterat aici, am
    plecat înapoi în Brazilia, am avut alte cerințe și alte dorințe în același
    timp, dar n-am pierdut legătura cu România, fiindcă am învățat limba română cât
    am putut de bine și o studiez în continuare, mă străduiesc să o vorbesc cât de
    bine se poate. În același timp am început să construiesc un pod între România
    și Brazilia, văzând că, de fapt, erau țări care nu se cunoșteau, sau se
    cunoșteau foarte puțin.

    De fiecare dată când am avut ocazia să susțin un
    recital în Brazilia, am încercat să includ din când în când o operă scrisă de
    un compozitor român, ca Enescu sau Constantinescu, Marțian Negrea și așa mai
    departe, astfel încât publicul brazilian să fie familiarizat măcar puțin cu
    cultura română. În același timp, lucrând ca traducător de limba română în
    portugheză, am început să traduc și câțiva autori români, ca Tudor Arghezi, am
    tradus și publicat câteva poezii de Arghezi și de Octavian Goga în mai multe
    reviste literare din Brazilia. Iar în 2016 am primit o invitație din partea
    președintelui organizației la care lucrez în prezent: fiind vorbitor de limba
    română, el m-a invitat să mă mut în România, ca să mă ocup de conducerea jurisdicției
    de limba română a acestei organizații. Eu am acceptat invitația și am venit cu
    soția mea, care a venit aici prima oară cu mine, este și ea vorbitoare de limba
    română, chiar dacă este braziliană. Din aprilie 2017 suntem aici, în București.


    Atât cât a putut,
    Raul Passos a construit un pod cultural între țara sa de origine, Brazilia, și
    România, țara sa adoptivă. L-am întrebat cum e viața lui acum și de ce merită
    să vii în România:


    Eu cred că orice țară merită să fie
    cunoscută în profunzime, să nu rămânem doar la suprafață. Am avut aici în
    București o profesoară, doamna Verona Maier, care zicea că curiozitatea este o
    formă de iubire. Iar eu așa simt în legătură cu România, am avut mereu această
    curiozitate, această dorință de a ști mai mult. Eu cred că asta e trăsătura mea
    generală privind legătura mea afectivă cu România. E o țară cu multe elemente
    comune cu Brazilia, e foarte asemănătoare și nu vorbesc doar de limbă. Românii
    zic, de pildă, că fac haz de necaz, iar aceasta este o caracteristică a
    poporului brazilian în același timp. De când sunt aici, am aflat despre mai
    multe fenomene care sunt foarte asemănătoare sau chiar echivalente cu cele pe
    care le găsim în Brazilia. Deci și poporul român are ceva care nu e atât de
    departe de poporul brazilian.


    Faptul că vorbea
    deja românește și că avea prieteni aici i-a ajutat pe Raul Passos și pe familia
    lui să se integreze imediat în atmosfera bucureșteană. Totuși, viața aici nu a
    fost mereu ușoară, iar Raul mărturisește că România l-a schimbat. Ce îi
    lipsește din Brazilia?


    Prietenii pe care i-am lăsat acolo,
    legăturile sufletești, dar acesta este prețul pe care trebuie să-l plătesc,
    chiar dacă nu regret faptul că am plecat și m-am mutat aici. Am o viață
    deosebită, încântătoare în România. În afară de aceasta, îmi lipsesc câteva
    mâncăruri, fructe care la noi se găsesc din belșug, iar aici sunt mai rare sau
    pur și simplu nu le găsim. România m-a împins întotdeauna către o nouă condiție
    a ființei mele, pentru a deveni de fiecare dată un om mai bun. Am avut parte de
    câteva provocări, dar, dacă le interpretăm în sens mai amplu, ele devin o
    unealtă de creștere, de dezvoltare. Eu aici în România am găsit provocări care
    m-au determinat să fac această dezvoltare interioară, iar pentru aceasta sunt
    foarte recunoscător României.


  • După volta sud-americană a prezidentului a Româniillei

    După volta sud-americană a prezidentului a Româniillei

    Şeful statlui român, Klaus Iohannis, ş’bitisi, marță, tru Argentina, volta di ună stămână tru America Latină. Aesta ahurhi cu ună vizită oficială tru Brazilia, iu s’adună cu omologlu a lui, Luiz Inacio Lula da Silva, iara, la Rio di Janeiro, cu reprezentanţi a autorităţilor locale. A doua etapă u reprezentă vizita tru Chile, context tru cari şeful statului român s-adună cu prezidentulu, Gabriel Boric. Tu bitisita a voltăllei, tru Argentina, Klaus Iohannis feaţi ună isapi:


    “Avuiu furñia să zburăscu, după mulţă ani di cându nu mata s’ari faptă pi livelu di prezidentu, cu soţ tradiţionali ali României. Suntu multu importante aesti ligături. România easti vidzută ghini, ama ambiţia a mea easti s’hibă nica vidzută şi s’akicăsească soţlli a noştri că vremu ună ahănduseari alithea a ligăturilor. Minduescu că, pritu aestă vizită, avum contribut la ună conştientizare importantă. România există, easti prezentă şi va s’ahăndusească aesti ligături. Fum aştiptaţ cu mari tiñie pisti tut, cadialihea şi aoa, tru Buenos Aires, şi, pi aestă cale, voi s’lă haristusescu ti aştiptarea şi dişcllidirea cu cari fumu tiñisiţˮ.



    Vizita prezidintului român tru Argentina easti prima la aest nivel tru aeşţă ditu soni 30 di ani. La Buenos Aires, discuțiile a lidirului di București, Klaus Iohannis, cu omologlu a lui argentinian Alberto Fernándiz avură tu scupo darea silă a dialogului politico-diplomatic bilatearal, maxus pi teme multu importante emu tră România, emu tră Argentina. Easti zborlu di protecţia fisillei, akăxerli climatiţi, educaţie, cercetare şi inovare, ama şi digitalizare, agricultură, energie veardi, energie nucleară, cultură şi turism. Tutunăoară, fură simnati dauă memorandumuri di akicăseari: unu tru domeniul a catandisiloru di ananghi, alantu tru sectorlu a cercetarillei agricole şi al protecţiei tră fise.



    Tru Brazilia, prezidintulu a Româniillei, Klaus Iohannis, și omologlu a lui, Luiz Inacio Lula da Silva, apufusiră ună diclaraţie comună mutrinda dizvoltarea ligăturilor bilatearale tru ma multi domenii. Klaus Iohannis lu asiguripsi pi Luiz Inacio Lula da Silva di agiutoru tră avansarea agendăllei UE – Brazilia. Tu arada a lui, prezidintulu brazilian spusi că, pi ningă ligăturli politiţi şi comerciale pi cari văsilia a lui li ari cu România, suntu importante şi ligăturile umane, tră aţea că, tru Brazilia, băneadză cama di 40.000 di cetăţeni di orighine română.


    Tru Chile, Klaus Iohannis și omologlu a lui, Gabriel Boric, s’akicăsiră ti dizvoltarea cooperarillei bilatearale tru comerţ, investiţii şi alti domenii importante di activitate. Cu aestă nispeti fu simnatu un memorandum di colaborare anamisa di instituţiile ditu aţeali dauă văsilii, responsabile di kivernisearea a situaţiilor di ananghi. Documentul mutreaşti coopeararea tru domeniul intervenţiilor la cutreamburi di locu şi incendii di păduri. Tutunăoară, Klaus Iohannis hăbărisi că protlu Lectorat di Limbă Română ditu America Latină va s’hibă discllisu, până tu bitisita aluştui an, la Universitatea ditu Chile.




    Autoru: Bogdan Matei


    Armânipsearia: Taşcu Lala



  • După turneul sud-american al preşedintelui României

    După turneul sud-american al preşedintelui României

    Şeful statului român, Klaus Iohannis, şi-a
    încheiat, marți, în Argentina,
    turneul de o săptămână în America Latină. Acesta a debutat cu o vizită oficială
    în Brazilia, unde s-a întâlnit cu omologul său, Luiz Inacio Lula da Silva, iar,
    la Rio de Janeiro, cu reprezentanţi ai autorităţilor locale. A doua etapă a
    reprezentat-o vizita în Chile, context în care şeful statului român s-a
    întâlnit cu președintele, Gabriel Boric. La sfârșitul turneului, în Argentina, Klaus
    Iohannis a făcut un bilanț:

    Am avut ocazia să discut, după
    mulţi ani de când nu s-a mai întâmplat la nivel de preşedinte, cu prieteni
    tradiţionali ai României. Sunt extrem de importante aceste contacte. România
    este văzută bine, dar ambiţia mea este să fie chiar văzută şi să înţeleagă prietenii
    noştri că dorim o aprofundare reală a relaţiilor. Eu cred că, prin această
    vizită, am contribuit la o conştientizare importantă. România există, este
    prezentă şi doreşte să aprofundeze aceste relaţii. Am fost primiţi foarte bine
    peste tot, evident, şi aici, în Buenos Aires, şi, pe această cale, doresc să le
    mulţumesc tuturor pentru primirea şi deschiderea cu care am fost trataţiˮ.


    Vizita
    preşedintelui român în Argentina este prima la acest nivel în ultimii 30 de
    ani. La Buenos Aires, discuțiile liderului de la București, Klaus Iohannis, cu
    omologul său argentinian Alberto Fernández au vizat dinamizarea dialogului
    politico-diplomatic bilateral, în special pe teme foarte importante atât pentru
    România, cât şi pentru Argentina.
    Este vorba de protecţia mediului, schimbările climatice, educaţie, cercetare şi
    inovare, dar şi digitalizare, agricultură, energie verde, energie nucleară,
    cultură şi turism.     De asemenea, au fost semnate două memorandumuri de
    înţelegere: unul în domeniul situaţiilor de urgenţă, iar celălalt în sectorul
    cercetării agricole şi al protecţiei mediului.


    În Brazilia, președintele
    României, Klaus Iohannis, și omologul său, Luiz Inacio
    Lula da Silva, au adoptat o declaraţie comună privind dezvoltarea
    relaţiilor bilaterale în mai multe domenii. Klaus Iohannis l-a asigurat pe Luiz
    Inacio Lula da Silva de sprijin pentru avansarea agendei UE – Brazilia.
    La rândul său, preşedintele brazilian a afirmat că, pe lângă relaţiile politice
    şi comerciale pe care ţara sa le are cu România, sunt importante şi relaţiile
    umane, pentru că, în Brazilia, trăiesc mai mult de 40.000 de cetăţeni
    de origine română.

    În Chile, Klaus Iohannis și omologul său, Gabriel
    Boric, au convenit dezvoltarea
    cooperării bilaterale în comerţ, investiţii şi alte domenii importante de
    activitate. Cu acest prilej a fost semnat un memorandum de colaborare între instituţiile din
    cele două țări, responsabile de gestionarea situaţiilor de urgenţă. Documentul vizează
    cooperarea în domeniul intervenţiilor la cutremure şi incendii de pădure. De asemenea,
    Klaus Iohannis a anunţat că
    primul Lectorat de
    Limbă Română din America Latină va fi înfiinţat, până la sfârşitul acestui an,
    la Universitatea din Chile.


  • Vizita-a prezidentlui ali Românie tru Brazilia

    Vizita-a prezidentlui ali Românie tru Brazilia



    Aflat voltă tru America di Sud, prezidentulu român, Klaus Iohannis, fu aştiptat, luni, di omologlu a lui brazilian, Luiz Inácio Lula da Silva. Vizita tru Brazilia, protlu partener comercial ali Românie tru America Latină, easti prima la nivel di şef di stat tru aeştă 23 di ani ditu soni.



    Șeflu a statlui român ălli părăstisi a omologlui a lui consecinţele a polimlui ditu Ucraina pi ma multi planuri, di la criza arifugaţloru până la atea alimentară ică energhetică. Klaus Iohannis zbură şi ti evoluţiile regionale şi globale şi u spusi minduita ali României tu ligătură cu catandisea di securitate di la sinurlu ali Românie şi ti polimlu di fuvirseari nkisitu di Rusia.



    Klaus Iohannis: “Mesajlu ali Românie, ca stat viţinu şi cu nai ma lungu sinuru anamisa di statele UE şi ale NATO cu Ucraina, easti limbidu, vărtosu şi lipseaşti s’hibă akicăsitu di partenerlli a noştri: cătu va s’va Moscova să-şi justifică acţiunile, Rusia easti un stat agresor cari călcă cu zorea suvearanitatea teritorială ali Ucraina şi vru ta să-lli curmă indepindenţa, di nu u tiñisi niţi Carta ONU. Ucraina easti victima a fuvirsearillei aruse. Tuti efectele negative aliştei agresiuni la nivel global suntu consecinţa directă a acţiunillei ali Rusie, contrară cu ndreptulu internaţional. Comunitatea internaţională ari borgea s’ndrupască Ucraina tra s’nu aproaki agresiunea şi tra s’amintă aestu polimu di elibearare a văsiliillei. România ma largu va u ndrupască Ucraina, a deapoa iţi agiutoru ti securitatea ali Ucraină easti, pănu tu soni, agiutoru ti securitatea ali Românie şi a cetăţenilor a llei.”



    Tu arada a lui, prezidentulu Lula da Silva spusi că, pi ningă relaţiile politice şi comerciale pi cari văsilia a lui li ari cu România, suntu importante şi ligăturli umane, di itia că tru Brazilia băneadză cama di 40.000 di cetăţeni di orighine română. Prezidentulu ali Brazilie zbură şi tră polimlu ditu Ucraina:



    “Tru kirolu anda guvernul a meu condamnă călcarea a integritatillei teritorială ali Ucraină, himu ti ună cearei politică negociate tră conflict. Zburămu ti cilăstăsearea a noastră tu ligătură cu efectili a polimlui, cari extrapoleadză continentul european. Năpoi aduşu aminti ti cilăstăsearea a mea mutrinda consecinţili globale a conflictului, maxus tru materie di securitate alimentară, economică şi energetică. Lipseaşti s’timilliusimu ntrăoară ună parei di văsilii cari s’şeadă la measă şi cari să zburască cu Rusia tra să s’agiungă la ună cearei di irine.”



    Aţelli doi lideri simnară ună declaraţie comună mutrinda dizvoltarea relaţiilor bilatearale tru ma multi domenii. Elli apufusiră turliili di ahănduseari a cooperarillei existentă, ama şi di tindeari tru năi dumenii, catacum cercetarea tru agricultură, digitalizari, alăxeri climatiţi, educaţie şi cultură.




    Autoru: Mihai Pelin


    Armânipsearia: Taşcu Lala


  • Vizita președintelui României în Brazilia

    Vizita președintelui României în Brazilia

    Aflat într-un turneu în America de Sud, preşedintele român, Klaus Iohannis, a fost primit, luni, de omologul său brazilian, Luiz Inácio Lula da Silva. Vizita în Brazilia, principalul partener comercial al României în America Latină, este prima la nivel de şef de stat în ultimii 23 de ani.



    Șeful statului român i-a prezentat omologului său consecinţele războiului din Ucraina pe multiple planuri, de la criza refugiaţilor până la cea alimentară sau energetică. Klaus Iohannis a abordat evoluţiile regionale şi globale şi a prezentat viziunea României cu privire la situaţia de securitate de la graniţa României şi la războiul de agresiune declanşat de Rusia.



    Klaus Iohannis: “Mesajul României, ca stat vecin şi cu cea mai lungă frontieră dintre statele UE şi ale NATO cu Ucraina, este clar, puternic şi trebuie înţeles de partenerii noştri: oricât ar încerca Moscova să-şi justifice acţiunile, Rusia este un stat agresor care a încălcat prin forţă suveranitatea teritorială a Ucrainei şi a încercat să-i anuleze independenţa, încălcând inclusiv Carta ONU. Ucraina este victima agresiunii ruse. Toate efectele negative ale acestei agresiuni la nivel global sunt consecinţa directă a acţiunii Rusiei, contrară dreptului internaţional. Comunitatea internaţională are datoria să sprijine Ucraina pentru a respinge agresiunea şi pentru a câştiga acest război de eliberare a ţării. România va continua neabătută să sprijine Ucraina, iar orice sprijin pentru securitatea Ucrainei este, de fapt, sprijin pentru securitatea României şi a cetăţenilor săi.”



    La rândul său, preşedintele Lula da Silva a afirmat că, pe lângă relaţiile politice şi comerciale pe care ţara sa le are cu România, sunt importante şi relaţiile umane, pentru că în Brazilia trăiesc mai mult de 40.000 de cetăţeni de origine română. Preşedintele Braziliei a vorbit şi despre războiul din Ucraina:



    “În timp ce guvernul meu condamnă violarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, suntem în favoarea unei soluţii politice negociate pentru conflict. Am vorbit despre preocuparea noastră cu privire la efectele războiului, care extrapolează continentul european. Am reiterat preocuparea mea asupra consecinţelor globale ale conflictului, mai ales în materie de securitate alimentară, economică şi energetică. Trebuie să creăm urgent un grup de ţări care să se aşeze la masă şi care să discute cu Rusia pentru a se ajunge la o soluţie de pace.”



    Cei doi lideri au semnat o declaraţie comună privind dezvoltarea relaţiilor bilaterale în mai multe domenii. Ei au stabilit modalităţi de aprofundare a cooperării existente, dar şi de extindere către noi domenii, precum cercetarea în agricultură, digitalizare, schimbări climatice, educaţie şi cultură.






  • Leandro Vasconcelos Ferreira din Brazilia

    Leandro Vasconcelos Ferreira din Brazilia

    Leandro Vasconcelos Ferreira este inginer software și vine din Sao Paolo, Brazilia și locuiește în România de aproximativ cinci ani. Înainte de a sosi aici, Leandro a trăit și a lucrat timp de mai mult de un deceniu în Dublin, acolo unde a cunoscut-o pe actuala sa soție, o româncă. Acesta este și motivul pentru care a ajuns în România:


    “În primul rând, mulțumesc pentru invitație. Înainte am fost în Irlanda și am locuit acolo aproape 11 ani. Am urmat acolo o facultate în limba engleză și tot acolo am cunoscut o româncă. Am călătorit împreună și apoi am venit la București. E un oraș frumos, însă pentru mine a fost un pic dificil la început, pentru că eram obișnuit cu viața din Irlanda, din Dublin. Aceasta e capitala Irlandei, însă e un oraș mic, foarte mulți locuitori merg cu bicicleta și pe jos. Când am venit aici în București mi-a fost greu, pentru că erau foarte multe mașini, trafic.



    Leandro Vasconcelos Ferreira s-a adaptat între timp ritmului ceva mai agitat al vieții din București și a învățat repede românește. Acum spune că se simte bine în România, aproape ca acasă, în Brazilia.


    “Eu nu vorbesc foarte bine, dar mă descurc, cum spune românul, pentru că limba română și limba portugheză provin din latină și sunt asemănătoare. Îmi place în România, în București, pentru că vara e o vreme frumoasă, e cald, ca în țara mea, în Brazilia. Nu sunt obișnuit sută la sută cu traficul și atunci când trebuie să ajung undeva, merg foarte mult pe jos și cu bicicleta. Am mașină, dar nu o folosesc. Cred că merg cu mașina o zi sau două pe lună. Mașina mea stă tot timpul în parcare.



    Leandro este o persoană foarte activă, care iubește sportul. Este deranjat de traficul intens și haotic din București și l-am întrebat ce ar schimba, în afară de trafic, în capitală și chiar în România, daca ar avea această posibilitate:


    “Am fost acum într-un fel de roadtrip și am ajuns la Sibiu, Cluj, Oradea, Timișoara, Iași și Suceava. Pentru mine e clar că e o problemă de infrastructură și e complicat cu autostrăzile. Eu, dacă aș fi la putere, ce aș schimba ar fi să fac mai multe autostrăzi și cred că mentalitatea oamenilor ar trebui să se schimbe un pic în București. Oamenii ar trebui să meargă mai mult cu bicicleta, pentru că este un oraș plat, nu ai foarte multe coline și poți circula pe două roți. De când am venit aici, am văzut că lucrurile s-au mai schimbat un pic. Acum s-a construit o pistă de biciclete pe Splaiul Independenței și asta e foarte bine, pentru că poți ajunge în Crângași și la Politehnică. Înainte nu era așa. Acum poți ajunge și pe Calea Victoriei și e foarte bine. În weekend se închid străzile și oamenii se pot plimba liniștiți cu bicicleta și cu trotineta.



    Invitatul nostru din această săptămână se simte bine aici, cu noii săi prieteni. Din cercul său fac parte străini, dar și români cu care a legate prietenii strânse. L-am întrebat ce apreciază cel mai mult la viața sa din București:


    “Aici, pe timp de vară, poți să faci foarte mult sport. Eu alerg în fiecare zi, când plouă alerg în casă pe banda de alergare, când nu plouă ies la bulevard aici unde locuiesc, în zona Unirii. De două-trei ori ies la un meci de fotbal cu un prieten, cu un grup de expați și de români și ies și cu bicicleta. Îmi place mult să merg la restaurant, după părerea mea, românii fac mâncare foarte bună. Apreciez bucătăria românească, dar și pe cea internațională, din Italia, din China. Din gastronomia românească îmi plac micii, sarmalele, mămăligă, aproape tot.



    În Irlanda Leandro mergea des la restaurantele sau magazinele cu produse culinare braziliene, iar acest lucru îi lipsește în România, unde nu prea există asemenea locuri. Desigur, cel mai mult îi e dor de familie și de prieteni. Cum l-a schimbat venirea în România și ce ar lua cu el dacă ar trebui să plece de aici?


    “Așa cum v-am spus, pentru mine a fost greu cu traficul, dar în viața profesională a fost o schimbare foarte bună pentru mine venirea aici. Am învățat foarte multe și am găsit un loc de muncă foarte bun. Mi-am făcut numeroși prieteni aici, cred că românii sunt un pic mai deschiși decât irlandezii, ei au o cultură un pic mai închisă față de oamenii care nu sunt din țara lor. Cred că aș lua cu mine prietenii și tot ce am învățat aici, așa cum spuneam, la serviciu.“



    Viitorul este incert pentru toată lumea, mai ales în această perioadă, prin urmare Leandro nu știe dacă va rămâne în România pe termen lung. În final, ne-a spus ce ar vrea să aducă din Brazilia la noi în țară:


    “Un restaurant cu grătar brazilian, pentru că aici în România oamenilor le place grătarul, însă se mănâncă mai mult porc și pui. În Brazilia preferăm carnea de vită. Cred că s-a deschis la Cluj anul trecut un restaurant cu mâncare braziliană, însă nu am ajuns încă. Românii se aseamănă cu brazilienii. Am un prieten care a venit din Italia aici. L-am așteptat la autobuz când a ajuns și el mi-a zis: locul acesta e foarte asemănător cu Brazilia. Și oamenii, și casele și vara seamănă foarte mult cu ce avem în Brazilia.“



  • Raul Passos

    Raul Passos


    Raul Passos este un muzician brazilian, pasionat de literatură și limbi străine. A studiat Compoziție și Dirijare de Orchestră la Facultatea de Muzică și Arte Frumoase a statului Parana din Brazilia și Litere la Universitatea Federală a aceluiași stat. A absolvit un masterat în Interpretare Muzicală la Universitatea Națională de Muzică din București, oraș în care locuiește în prezent, din 2017. Are o experiență vastă în traduceri și a publicat articole la o revistă muzicală braziliană. De-a lungul carierei sale, a predat pian și a fost dirijor de cor, a fost profesor de teorie muzicală, a tradus pentru poliția federală a Braziliei și pentru Consulatul Onorific al României la Curitiba în limba română din portugheză. Apropierea sa de România s-a făcut treptat, dată fiind distanța geografică:



    “Într-adevăr, noi suntem un pic departe, geografic vorbind, dar din punct de vedere cultural și lingvistic suntem foarte apropiați. Eu am avut din copilărie o atracție spre Europa de Est, în general. Tatăl meu vorbea foarte mult despre istoria continentului și despre România, Ungaria, țările care erau subordonate Uniunii Sovietice, așa că exista o aură magică, care învăluie orice loc îndepărtat. El a făcut așa încât să-mi trezească curiozitatea. Am căutat mereu informații despre Europa de Est și România a fost țara care, probabil, mi-a stârnit mai mult interesul. Mai târziu, când eram la facultatea de Compoziție și Dirijare Orchestrală, l-am avut ca profesor îndrumător pe compozitorul brazilian Harry Crowl, care a călătorit mult prin toată lumea și cunoștea câțiva români, în special pe compozitorul Sorin Lerescu. Atunci când a menționat legătura pe care o avea cu el, eu am comentat că aș vrea să ajung și eu odată în România, pentru că aveam o curiozitate legată de această țară. Iar el a luat în serios ceea ce am spus eu și a făcut primele demersuri, astfel încât am putut să vin aici după ce am absolvit facultatea, să studiez aici în România. Și așa a început povestea mea cu România și cu limba română.



    După ce am făcut un an de masterat aici, am plecat înapoi în Brazilia, am avut alte cerințe și alte dorințe în același timp, dar n-am pierdut legătura cu România, fiindcă am învățat limba română cât am putut de bine și o studiez în continuare, mă străduiesc să o vorbesc cât de bine se poate. În același timp am început să construiesc un pod între România și Brazilia, văzând că, de fapt, erau țări care nu se cunoșteau, sau se cunoșteau foarte puțin. De fiecare dată când am avut ocazia să susțin un recital în Brazilia, am încercat să includ din când în când o operă scrisă de un compozitor român, ca Enescu sau Constantinescu, Marțian Negrea și așa mai departe, astfel încât publicul brazilian să fie familiarizat măcar puțin cu cultura română.



    În același timp, lucrând ca traducător de limba română în portugheză, am început să traduc și câțiva autori români, ca Tudor Arghezi, am tradus și publicat câteva poezii de Arghezi și de Octavian Goga în mai multe reviste literare din Brazilia. Iar în 2016 am primit o invitație din partea președintelui organizației la care lucrez în prezent: fiind vorbitor de limba română, el m-a invitat să mă mut în România, ca să mă ocup de conducerea jurisdicției de limba română a acestei organizații. Eu am acceptat invitația și am venit cu soția mea, care a venit aici prima oară cu mine, este și ea vorbitoare de limba română, chiar dacă este braziliană. Din aprilie 2017 suntem aici, în București.”



    Atât cât a putut, Raul Passos a construit un pod cultural între țara sa de origine, Brazilia, și România, țara sa adoptivă. L-am întrebat cum e viața lui acum și de ce merită să vii în România:


    “Eu cred că orice țară merită să fie cunoscută în profunzime, să nu rămânem doar la suprafață. Am avut aici în București o profesoară, doamna Verona Maier, care zicea că curiozitatea este o formă de iubire. Iar eu așa simt în legaătură cu România, am avut mereu această curiozitate, această dorință de a ști mai mult. Eu cred că asta e trăsătura mea generală privind legătura mea afectivă cu România. E o țară cu multe elemente comune cu Brazilia, e foarte asemănătoare și nu vorbesc doar de limbă, fiindcă aici se vorbește o limbă de origine latină. Românii zic, de pildă, că fac haz de necaz, iar aceasta este o caracteristică a poporului brazilian în același timp. De când sunt aici, am aflat despre mai multe fenomene care sunt foarte asemănătoare sau chiar echivalente cu cele pe care le găsim în Brazilia. Deci și poporul român are ceva care nu e atât de departe de poporul brazilian.”



    Faptul că vorbea deja românește și că avea prieteni aici i-a ajutat pe Raul Passos și pe familia sa să se integreze imediat în atmosfera bucureșteană. Totuși, viața aici nu a fost mereu ușoară, iar Raul mărturisește că România l-a schimbat. Ce îi lipsește din Brazilia?


    “Prietenii pe care i-am lăsat acolo, legăturile sufletești, dar acesta este prețul pe care trebuie să-l plătesc, chiar dacă nu regret faptul că am plecat și m-am mutat aici. Am o viață deosebită, încântătoare în România. În afară de aceasta, îmi lipsesc câteva mâncăruri, fructe care la noi se găsesc din belșug, iar aici sunt mai rare sau pur și simplu nu le găsim. România m-a împins întotdeauna către o nouă condiție a ființei mele, pentru a deveni de fiecare dată un om mai bun. Am avut parte de câteva provocări, dar, dacă le interpretăm în sens mai amplu, ele devin o unealtă de creștere, de dezvoltare. Eu aici în România am găsit provocări care m-au determinat să fac această dezvoltare interioară, iar pentru aceasta sunt foarte recunoscător Țării Românești.”





  • Cel mai mare tricou din lume este românesc!

    Cel mai mare tricou din lume este românesc!

    Nu ştiu care a
    fost cel mai deosebit cadou pe care l-aţi primit de ziua dvs. Dar ştiu sigur că
    dacă primim un tricou, nu ne
    aşteptăm ca el să fie de fapt cel mai mare din lume.


    Şi totuşi asta
    a păţit Cristian Rădulescu pe data de 3 mai, anul trecut, de ziua lui. Care
    este povestea celui mai mare tricou din lume? A fost o surpriză de
    ziua mea. Nişte prieteni foarte buni ai mei au avut această idee de a face
    tricoul, pentru că mă întrebau ce anume îmi doresc să primesc de ziua de
    naştere şi eu am spus că îmi doresc să primesc amintiri. Şi amintirile au
    devenit palpabile. Astfel, prietenul meu Andrei Nebunoiu, împreună cu Elena
    Matei şi alţi doi prieteni au gândit tricoul şi au pus ideea în practică.

    Au
    cumpărat material, l-au cusut şi de ziua mea m-au legat la ochi, m-au îmbarcat
    într-un avion, de la Aeroclubul român, am zburat, am fost aruncat cu paraşuta
    şi în cădere, după ce s-a deschis paraşuta am început să observ (la sol)
    tricoul, care avea dimensiuni mici după părerea mea, că eram destul de departe
    de el. Dar în momentul în care am aterizat, am realizat că era imens. Au făcut
    un tricou pentru noi, cu logoul Ruvix, un tricou care măsoară 100 de metri
    înălţime şi 80 de metri lăţime, adică 8 mii de metri pătraţi. Au folosit 2
    kilometri de aţă şi un lucru efectiv la el de aproximativ două săptămâni şi
    jumătate. Doar logoul de pe tricou este cât un teren de baschet!



    România a
    adunat până astăzi aproape 50 de recorduri, de cele mai multe ori năstruşnice. Dintre
    cele mai ciudate performanţe româneşti înregistrate în Cartea Recordurilor
    amintim cel mai lung lanţ de prezervative, care a fost realizat în 28
    octombrie 2007 de către 1.683 de participanţi care au legat împreună 25.773 de
    prezervative construind un lanţ ce măsoară 3.269,46 metri. Prin această acţiune
    organizatorii au dorit să tragă un semnal de alarmă asupra pericolului HIV/SIDA
    în rândul tinerilor români.

    Cea mai lungă scrisoare adresată lui Moş Crăciun
    a fost scrisă de elevii braşoveni în decembrie 2008 pe o rolă de hârtie
    măsurând 413,8 metri lungime şi 37 metri lăţime. Fix 2.110 elevi cu vârste
    cuprinse între 8 şi 14 ani şi-au aşternut pe hârtie cererile către Moş Crăciun.
    Cel mai lung cârnat afumat a fost realizat în Bucureşti, în decembrie 2008,
    şi a măsurat 392 de metri. Cârnatul a fost de tip cabanos şi a fost împărţit
    bucureştenilor care au asistat la omologarea recordului.

    Cea mai mare
    prăjitură funerară, adică o colivă a fost preparată în 2008, cântărea 5 tone
    şi avea peste 50 de metri pătraţi. Coliva a fost preparată într-o unitate
    militară din Braşov, iar la realizarea ei realizarea ei au lucrat timp de 24 de
    ore 10 bucătari militari. Cei mai mulţi participanţi la o horă tradiţională În
    decembrie 2009, nu mai puţin de 13.828 de olteni din oraşul Slatina au întins cea
    mai mare horă cu ocazia sărbătorii naţionale a Unirii şi totodată zilele
    municipiului.


    L-am întrebat
    pe Cristian Rădulescu cum a fost momentul în care a realizat că se află pe un
    tricou gigant: Cu palpitaţii! În momentul în care am
    aterizat nu ştiam cum să reacţionez, adică nu conştientizam. E greu să crezi că
    ai cel mai mare tricou din lume. Compania noastră face tricouri, imprimă
    tricouri şi acum îl avem pe cel mai mare. A fost un adevărat şoc, şoc plăcut.
    Am mers cu prietenii şi angajaţii, fiindcă ei au lucrat la tricou pe lângă
    tricou cu o ruletă lungă ca să măsurăm pentru Guines World records, ca să aibă
    dovada. Ţin să menţionez că s-a lucrat pe ascuns, nu am ştiut nimic, trebuia să
    fie o surpriză. S-a lucrat aporximativ 16 zile, cam 8 ore pe zi, în fiecare zi.
    Vă daţi seama ce reacţie am avut eu (râde)! Iar dntr-o bucată de material avem
    un tablou pe o scară de la 1 la 100, cu tricoul din acelaşi material. Au fost
    aproximativ 30 de persoane care au lucrat continuu, pe ture. Senzaţional!



    Anterior,
    recordul pentru cel mai mare tricou din lume fusese stabilit în Brazilia, pe
    data de 11 Octombrie 2014. Recordul aparţinea unei organizaţii braziliene ce
    realizaze un tricou lung de 93,2 metri ( 305 ft 9.28 inch ) şi lat de 62,73 metri ( 205 ft 9.68 inch ) şi cântărea
    nu mai puţin de 4500 kg ( 9,920 lb ). Tricoul record a fost prezentat pe un câmp
    din Navegantes, Santa Catarina, Brazilia.


    Cristian
    Rădulescu ne-a spus ce urmează să facă acum, odată ce acest nou record a fost stabilit: Ne gândim să mai facem lucruri
    extraordinare, încă nu avem un plan bine definit pe partea asta, pentru că
    munca este titanică, dar am pus efectiv România pe hartă, pentru că în momentul
    acesta deţinem recordul mondial de cel mai mare tricou din lume. Rămânem la
    businessul pe care îl desfăşurăm în mod normal, pentru că e greu şi ca spaţiu
    să pui un tricou atât de mare pe jos, gândiţi-vă că atunci când a fost tricoul
    montat, orice fel de vânt, orice fel de ploaie ar fi stricat o muncă titanică.

    Dar am avut noroc de o vreme însorită şi frumoasă. Ca să comparăm, hotelul
    Intercontinental din Bucureşti are 77 de metri înălţime şi tricoul a avut 100
    de metri înălţime fix! Este cu o treime
    mai mare ca Intercontinentalul! Îmi doresc să facă cineva un tricou mai mare,
    ca să facem unul şi mai mare. Să avem o motivaţie în plus. Mă bucur că acest
    tricou e făcut de noi, în România şi că putem să ne lăudăm cu dimensiunea giganică
    a tricoului şi vreau să le mulţumesc prietenilor mei pe calea aceasta.



    Nu pot decât
    să mă întreb oare ce îmi doresc de ziua mea.

  • José Walter Pereira din Brazilia, student la Universitatea Tehnică de Construcții din București

    José Walter Pereira din Brazilia, student la Universitatea Tehnică de Construcții din București


    “Mă numesc José Walter Pereira de Araújo Júnior, vin din Brazilia, din statul Alagoas, a cărui capitală e Maceió. Eu m-am născut într-un oraş mai mic, Piranhas, care se numeşte aşa pentru că e lângă fluviul São Francisco, în care trăiesc peştii piranha, despre care s-au făcut şi atâtea filme, şi după ceva vreme ne-am mutat în capitală, la Maceió.”



    În Brazilia, José Walter Pereira a studiat design interior la Universidade Tiradentes din Aracaju, capitala statului Sergipe, cu ieşire la Oceanul Atlantic. Un prieten şi coleg al tatălui său, din Brazilia, a lucrat o perioadă în România şi i-a recomandat lui José Walter Pereira să urmeze o facultate în ţara noastră. Tânărul a aplicat pentru o bursă oferită de statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe, pentru cetăţenii străini. Iar din 2016 locuieşte la Bucureşti, unde învaţă inginerie civilă la Universitatea Tehnică de Construcții.





  • Samara Indi din Brazilia, absolventă a Facultăţii de Drept de la Universitatea din Bucureşti

    Samara Indi din Brazilia, absolventă a Facultăţii de Drept de la Universitatea din Bucureşti

    Mă numesc Samara Indi, ascultaţi Radio România
    Internaţional, vin din Brazilia, mai exact din Fortaleza, statul Ceará.



    Samara Indi a locuit în România prima oară între 2011 şi 2014, când a
    urmat un masterat în Drept internaţional la Universitatea din Bucureşti, după
    care s-a întors în Brazilia, pentru că îi era foarte dor de casă, iar de acolo ulterior
    a revenit în 2016 în România.






    Pentru că mi-a fost dor de România. Pentru că după ce am ajuns în
    Brazilia mi-am dat seama cât îmi plăcea România şi a început să-mi fie foarte
    dor, iar cum prietenul de atunci, astăzi – soţul meu, era în România, m-am
    hotărât să mă întorc. Vlad Ciucu se numeşte, ne-am cunoscut pe internet acum 12 ani şi am
    început să vorbim pornind de la exersarea limbii engleze şi în cele din urmă
    ne-am apropiat foarte mult şi foarte repede şi ne-am hotărât în 2007 să începem
    o relaţie. Până atunci eu voiam să studiez la masterat în Portugalia sau în
    Marea Britanie, dar după ce l-am cunoscut pe el mi-am schimbat planurile.


    Samara Indi a terminat în 2011, în Brazilia, Facultatea de Drept la Unifor/Universitatea din Fortaleza. A beneficiat
    apoi de o bursă oferită de Ministerul român al Afacerilor Externe studenţilor
    străini, a învăţat limba română la Facultatea de Litere din Capitală, iar în
    2013 şi-a încheiat masteratul în Drept Public Internaţional la Universitatea
    din Bucureşti. În prezent lucrează pentru un operator de turism din Bucureşti.
    Are şi un canal de youtube.


    Am început vorbind despre frumuseţe, în special despre sfaturi de frumuseţe
    pentru persoanele de culoare, iar după multe comentarii am început să fac video-uri
    şi despre România, astfel încât momentan canalul meu e mai mult focusat pe
    România – cultură, curiozităţi, dacă ajung undeva de obicei fac vloguri. Un
    video care a avut multe comentarii şi vizualizări a fost cel în care am vorbit
    despre bursa de studii, dar şi cel în care am vorbit despre relaţia la
    distanţă, şi soţul meu a participat atunci, am spus povestea noastră, cum ne-am
    descurcat cu limba română, cum ne-am înţeles la început, acest video cred că a
    fost cel mai vizualizat dintre toate. Am mai avut un filmuleţ interesant, cel
    în care am vorbit despre obiceiuri de Crăciun, am arătat nişte mâncăruri,
    cozonac, piftie.


    Samara Indi a vizitat oraşe precum Sinaia, Sibiul, Branul sau Constanta,
    dar cel mai plin de farmec i s-a părut Braşovul. Când nu lucrează, îşi petrece
    timpul călătorind sau ascultând muzică românească:

    Muzică populară, Tudor Gheorghe sau Maria Dragomiroiu. Îmi place în
    primul rând, dacă pot, să călătoresc şi să mă plimb prin parc, pentru că unul
    dintre lucrurile cele mai frumoase din Bucureşti sunt parcurile, îmi place să
    petrec timp cu pisica mea, Mina, am adoptat-o în 2013, şi să stau cu soţul meu,
    să ieşim.


    Dintre toate ţările vizitate, Samara Indi din Brazilia are una preferată:


    Grecia, mereu am visat să ajung în Santorini, am ajuns acolo în 2014, iar
    apoi m-am îndrăgostit de această ţară şi an de an merg acolo, într-o insulă
    diferită.



    În 2018, odată cu vizita mamei sale în România, Samara Indi a reuşit să
    îi îndeplinească şi acesteia un vis.


    I-au plăcut foarte mult Sinaia, Braşov, Buşteni, şi am avut ocazia să o
    ducem în Franţa, era visul ei. România i-a plăcut foarte mult şi pe oriunde am
    fost cu ea a fost o fericire. Iar când s-a întors în Brazilia, mi-a spus că în
    primele zile visa despre România, visa că se plimba prin parcurile din
    Bucureşti.


    Un model în viaţă pentru Samara Indi e chiar mama sa.


    Mama e asistentă medicală. Eu am un frate mai mare şi mama ne-a crescut
    singură pe amândoi. Iar pentru mine mama e o eroină, pentru că am trecut prin
    perioade foarte grele şi ea a avut grijă de noi singură. De la mama am învăţat
    să fiu puternică, în special să fiu pozitivă şi, dacă cineva spune că nu poţi
    ceva, să nu iau în considerare şi să lupt pentru ce vreau. Eu aşa am reuşit să
    ajung aici, ţin minte că atunci când am aplicat pentru bursă multe persoane mă
    întrebau de ce merg în România, nu credeau că voi reuşi, iar eu am reuşit şi am
    venit aici.


    De ce a ales să rămână în România? Aceeaşi Samara Indi.


    Pentru că e o ţară mai liniştită, e un loc mai sigur. Din păcate, nu-mi
    place să spun aşa ceva, dar în Brazilia situaţia cu violenţa nu e deloc bună,
    în schimb aici eu pot să spun că duc o viaţă mai liniştită şi pot să mă şi
    distrez mai mult, pe lângă muncă. Şi anotimpurile îmi plac aici, acolo e vară
    tot timpul, aici există cele patru anotimpuri.


    Samara Indi şi-a făcut şi prieteni în România, deşi i-a fost puţin mai
    greu la început. Ne-a spus şi ce îşi propune în viitor.


    Am observat că fiecare popor are cultura lui, la fel şi cu oamenii, şi
    am descoperit oameni buni, numai că sunt unii de care te apropii mai greu, dar
    în rest sunt oameni minunaţi aici. Am cunoscut oameni minunaţi aici, am o
    prietenă foarte-foarte bună, e româncă şi ţin foarte mult la ea. Printre
    planurile mele e şi să fac un masterat în turism sau în management aici în
    România. Mai mult, eu mereu m-am gândit la ideea asta, dar nu ştiu cum s-o
    concretizez, mi-ar plăcea să-mi deschid o afacere în turism sau în modă. În
    turism îmi place pentru că iubesc să călătoresc, eu lucrez la un operator de
    turism şi pentru mine e o bucurie să-i ajut pe alţi oameni să îşi împlinească
    visul de a călători undeva.

  • Nayara Suila Santiago Sacramento din Brazilia

    Nayara Suila Santiago Sacramento din Brazilia

    Nayara Suila Santiago Sacramento din Brazilia, studentă în anul
    pregătitor la limba română la Universitatea Tehnică de Construcţii din
    Bucureşti, viitoare studentă a Universităţii de Arhitectură și Urbanism Ion
    Mincu din Capitală.




    Salut, mă
    numesc Nayara Suila Santiago Sacramento, eu sunt braziliancă, vin din orașul
    Salvador da Baiha. Acum sunt studentă în anul pregătitor la limba română la
    Universitatea Tehnică de Construcții din București. Anul viitor voi studia la
    Universitatea de Arhitectură Ion Mincu. Nayara Suila e un nume brazilian, unul
    specific indigen, înseamnă o femeie sensibilă, bună la suflet, așa cum ți-ai
    dori. Santiago, numele de familie al mamei mele, e de origine spaniolă, iar
    Sacramento e numele familiei tatălui meu, care provine din sclavii africani
    aduși de coloniștii portughezi în țara mea.


    Până în 2018 Nayara Suila Santiago Sacramento a
    studiat arhitectură și urbanism în Brazilia, la Universidade Federal da Bahia.
    În timpul unei specializări post universitare, a aflat de la o colegă despre
    posibilitatea de a învăța în România prin sistemul de burse pus la dispoziție
    de statul român cetățenilor străini.



  • Thaynara Knupp Abboud din Brazilia

    Thaynara Knupp Abboud din Brazilia

    Ouça Rádio Romênia Internacional (în portugheză: Ascultați Radio România Internațional)!
    Salut, mă numesc Thaynara Knupp Abboud și sunt braziliancă, vin din Rio de
    Janeiro, Thaynara înseamnă răsărit, Knupp e numele de familie al mamei, iar
    Abboud e numele de familie al tatălui, amândoi s-au născut în Brazilia, dar
    familiie lor vin din Elveția și Liban.


    În Brazilia, în
    2014, Thaynara Knupp Abboud termină un liceu de construcții din Rio de Janeiro
    (Centro Federal de Educação Tecnológica Celso Suckow da Fonseca). Pe când se
    pregătea să urmeze o facultate de arhitectură din țara sa, află de la o
    prietenă despre posibilitatea de a studia în România printr-o bursă oferită de
    statul român cetățenilor străini și se înscrie la concurs, îl câștigă, iar în
    2015 ajunge la Pitești, unde urmează anul pregătitor la limba română. Pe lângă română, Thaynara vorbește și engleza, mai mult, în prezent
    învață araba.

  • Sport Club RRI – Istoria participării României la Mondialele de fotbal (partea I)

    Sport Club RRI – Istoria participării României la Mondialele de fotbal (partea I)

    Reportajele privind actualitatea
    fotbalistică internaţională se ocupă aproape exclusiv, în aceste zile, de Cupa
    Mondială din Rusia. Pentru fotbalul românesc, se împlinesc, tot acum, 20 de ani
    de la ultima participare la un turneu final de campionat mondial.


    România s-a aflat în cursa pentru
    supremaţia mondială încă de la prima ediţie a Campionatelor lumii, desfăsurată
    în 1930 în Uruguay. Pentru acea ediţie nu s-au organizat calificări. Erau
    înscrise 13 echipe, dintre care 8 din America Latină, apoi 4 din Europa, plus
    Statele Unite. Dintre europeni, alături de români mai erau prezenţi iugoslavii,
    belgienii şi francezii.


    Formaţia
    română a evoluat în aceeaşi grupă cu Peru şi Uruguay. In prima partidă, Romania
    întâlnit Naţionala peruviană. In ciuda unui joc foarte dur al
    latino-americanilor, românii au învins cu 3-1, deşi au evoluat în inferioritate
    numerică, din pricina faptului că, la acea vreme, înlocuirile nu erau permise
    nici măcar în cazul jucătorilor accidentaţi.


    In
    meciul următor, adversara României a fost Naţionala ţării gazdă, Uruguay.
    Gazdele deschid scorul printr-un gol neregulamentar, după ce jucătorul care a
    marcat ieşise anterior din teren cu mingea. Românii egalează, însă arbitrul
    anulează golul pentru un ofsaid imaginar. Moment în care jucătorii noştri îşi
    dau seama că nu au cum câştiga, abandonează lupta şi mai primesc trei goluri.
    Scor final – 4-0, iar Uruguayul avansează catre finala pe care, ulterior, o va
    câştiga cu 4-2 în faţa Argentinei.


    Pentru
    Mondialele din 1934, din Italia, s-au organizat calificări. In grupa
    preliminară, România invinge Iugoslavia, pierde în faţa Elveţiei şi, ocupând
    locul 2, se califică. La turneul final, organizat in sistem eliminatoriu,
    românii joacă însă un singur meci, cu Cehoslovacia, pe care îl pierd la mare
    luptă, cu 1-2, după ce, anterior, conduseseră cu 1-0. Cehoslovacii vor ajunge
    până în finală, unde vor ceda în faţa Italiei cu 1-2. Mai trebuie spus că
    printre echipele eliminate din primul tur la Mondialele din Italia, alături de
    România, s-au mai numărat Brazilia, Argentina, Olanda, Franţa şi Belgia.


    In
    1938, Mondialele au loc în Franţa. In preliminarii, echipele hărăzite ca
    adversar României, anume Egiptul şi Argentina, se retrag din întrecere, astfel
    că reprezentativa noastră ajunge din nou la turneul final. Adversară în primul
    meci – Cuba. Intâlnirea are loc la Toulouse, iar conducerea tehnică o priveşte
    ca pe un meci de încălzire. Optică fatală pentru români, care obţin cu greu un
    rezultat de egalitate: 3-3. Partida se
    rejoacă, iar românii, defavorizaţi de arbitraj, în opinia presei vremii, pierd cu
    1-2. E drept, ca şi azi, presa încerca de multe ori să explice înfrângerile
    prin acuzaţii aduse arbitrilor… Fapt este însă că, în meciul următor, cubanezii
    pierd cu 0-8 in faţa Suediei!


    România
    a aşteptat peste 30 de ani pentru a mai fi prezentă la un turneu final al
    Mondialelor. In 1970, România câştigă grupa de calificare, din care mai faceau
    parte Grecia, Elveţia şi Portugalia, şi ajunge în Mexic. Antrenaţi, la acea
    vreme, de Angelo Niculescu, tricolorii sunt repartizaţi in cea mai grea grupă a
    turneului final, alături de Anglia, campioana mondială en titre, de
    Cehoslovacia şi de echipa care avea să câştige întrecerea, anume Brazilia.
    Primii adversari sunt englezii, care îi aveau în echipă, la acea vreme, printre
    alţii, pe Bobby Moore şi Bobby Charlton. Deşi au o formaţie excelentă în ceea
    ce priveste tehnica individuală, românii joacă prudent, defensiv, pentru a
    evita o înfrângere la scor. Obiectivul este atins: românii pierd doar cu 0-1,
    după o partidă pe care, cu puţin curaj, o puteau câştiga! Demonstraţia valorii
    formaţiei române este făcută în următoarea partidă, câştigată cu 2-1 în faţa
    Cehoslovaciei. Eroul meciului: Florea Dumitrache, remarcat inclusiv de marele
    antrenor care a fost Helenio Herrera.


    Vine
    apoi confruntarea cu Brazilia lui Pele, Jairzinho, Clodoaldo şi Carlos Alberto.
    După un meci memorabil, românii pierd, dar marchează de două ori în poarta lui
    Felix, prin Florea Dumitrache şi Emerich Dembrovschi. Scor final – 3-2 pentru
    brazilieni, care aveau să câştige apoi,
    mult mai clar, cu 4-1, finala întrecerii, cu Italia.


    Despre următoarele trei participări ale României la Mondiale,
    cele în care au şi fost obţinute cele mai valoroase rezultate, în ediţia
    noastră viitoare.

  • UPDATE: Au început Jocurile Olimpice de la Rio

    UPDATE: Au început Jocurile Olimpice de la Rio

    UPDATE: Cătălina Ponor a mărturisit, pe pagina sa de Facebook, că se simte “mândră și fericită” că a fost portdrapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro. Ea le-a mulțumit compatrioților săi pentru mesajele de încurajare.



    Au început Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro! Drapelul României la ceremonia de deschidere a Olimpiadei de la Rio, de pe celebra arenă Maracana, a fost purtat de gimnasta Cătălina Ponor, cea care a cucerit de 3 ori aurul olimpic, o dată argintul şi o dată bronzul.



    Echipa României este compusă din 96 de sportivi şi 7 rezerve, care concurează la 15 discipline. Cei mai mulţi sportivi români concurează la atletism şi la canotaj. Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi-a propus ca obiectiv câştigarea la Rio, de către sportivii din ţara noastră, a 6-8 medalii.