Deşi intră în categoria sporturilor extreme, pentru a zbura cu parapanta nu este nevoie de pregătire specială. Trebuie doar să poţi alerga câţiva paşi la decolare şi alţi câţiva la aterizare, aşa cum te va instrui pilotul. În plus, nu există limită de vârstă pentru zborul cu parapanta, dar există limită de greutate, pasagerii trebuind să aibă între 40 şi 100 kg.
Cum se poate trece de la citirea unui articol despre zborul cu parapanta, la dezvoltarea unei pasiuni pentru acest sport, am aflat de la Ştefan Adam, care la vremea când a aflat despre parapantă era student la Facultatea de automatică şi calculatoare din Iaşi.
În ultimul an de facultate, am văzut într-o revistă un articol despre parapantă, scria ceva de genul Parapanta, sport extrem, şi mi s-a părut ceva interesant. Mi-am dat seama că aceasta ar fi modalitatea prin care aş putea să reuşesc să-mi împlinesc şi eu visul de o viaţă de a zbura. Iniţial am luat legătura cu nişte instructori de zbor, care erau menţionaţi în acel articol şi de la ei am ajuns la alt instructor de zbor de la Piatra Neamţ. Acolo am făcut un zbor în tandem, am făcut câteva gonflaje (controlul aripii la sol). Şi apoi am început să învăţ cu un băiat care era student în Iaşi şi am zburat pe dealurile de lângă oraş, să fac câteva gonflaje, zboruri scurte de pe vârful dealului şi aterizat în vale, zboruri cu mică diferenţă de altitudine, totul din aproape în aproape.”
Am aflat că pentru zborul cu parapanta nu sărim si nici nu ne aruncăm. Decolarea se face de pe o pantă cu iarbă pe care se fac câţiva paşi în alergare şi apoi… începe plutirea. Experienţa zborului cu parapanta l-a dus pe Ştefan Adam în locuri în care doar visa că ar putea ajunge: “Am fost în Nepal, am fost în India, în Kenia, în Brazilia, acestea fiind un pic mai exotice. În România, am fost în foarte multe locuri de zbor. În Europa: în Italia, în Slovenia, Austria. Am încercat să acopăr cât mai multe locuri de zbor, relief foarte variat, tipuri de zbor diferite şi pe câmpie şi pe munţi, pe dealuri. Nepalul a fost un pic mai definitoriu pentru mine; pe lângă faptul că este o ţară foarte interesantă, cultural şi uman, relieful permite să faci nişte zboruri foarte frumoase, relativ uşor de făcut, pentru că se crează un microclimat local, şi sunt cam aceleaşi condiţii de zbor în fiecare zi, vântul bate din aceeaşi direcţie, cu aceeaşi intensitate, cu mici variaţii. Şi se poate învăţa să faci zbor la distanţă, adică, să zbori cât mai mulţi kilometri. Un prag la care aspiră cam toată lumea este 100 km, adică poate să însemne trei ore sau patru-cinci ore. Dacă zbori la câmpie te ajută şi vântul de spate, pentru că în general, ai decolat, ai urcat sus la baza norilor şi apoi pleci cu vânt de spate în direcţia dorită.”
L-am întrebat pe Ştefan Adam cum arată Brazilia, din zbor. “Brazilia este o ţară foarte frumoasă prin relief, prin vegetaţie, o vegetaţie luxuriantă. Eu am zburat la Rio de Janeiro şi la Govarnador Valadares. La Rio de Janeiro este foarte spectaculos, oraşul în sine este foarte interesant, este pe malul oceanului şi totodată printre nişte stânci, de vreo 800-1000 m, cu pădure tropicală, un amestec de oraş, cu pădure, cu mare şi munte, ceva deosebit, cum n-am mai întâlnit în altă parte. Iar în Governador Valadares, este o zonă de dealuri, unul lângă altul de 200-300 m , care crează un efect vizual foarte spectaculos.”
În orice loc te duci şi zbori, este în primul rând plăcerea zborului, iar în al doilea rând bucuria a ceea ce reuşeşti să vezi de sus, pentru că se schimbă perspectiva şi peisajul nu e accesibil tuturor, ne mai spus interlocutorul nostru. Şi a adăugat: “România văzută de sus este foarte frumoasă, avem foarte multe locuri superbe, aş menţiona munţii Făgăraş care sunt foarte frumoşi: am zburat acolo toată creasta, dus-întors, am zburat dinspre Făgăraş spre Braşov. În Munţii Bucegi am zburat. Am zburat cam peste tot în România: Ceahlău, Vatra Dornei, Rarău, în Munţii Parâng, Miercurea Ciuc, zona lacului Sfânta Ana. Şi România are farmecul ei. Se poate zbura şi iarna, numai că iarna nu poţi să faci zbor de distanţă la noi în ţară, pentru că diferenţele de temperatură nu sunt atât de mari încât să se facă termici. Noi zburăm pe nişte curenţi de aer cald, care urcă, care se numesc termici. Iar iarna aceste termici nu prea sunt sau sunt foarte slabi, adică, se poate decola, de undeva de pe un munte sau un deal şi zbura până jos. Pentru mine nu mai este atât de interesant, deşi este alt peisaj, totul acoperit de zăpadă, tot este ceva frumos şi spectaculos. Pe când în timpul primăverii, verii şi toamnei se poate zbura foarte bine, se pot realiza chiar zboruri de distanţă, foarte lungi.”
Pentru viitorul apropiat, Ştefan Adam îşi propune să zboare în Alpi, pentru peisajele foarte frumoase, înalţimea munţilor cu vârfuri mereu acoperite de zăpadă şi adâncimea văilor. Apoi pe lista planurilor de călătorie se mai găsesc Columbia şi Australia.
În plus, Ştefan Adam ne încurajează pe toţi, echipaţi corespunzător, adică purtând bocanci sau pantofi de munte cu talpă aderentă şi bluze cu mânecă lungă, să zburăm: “Ce aş putea să transmit ascultătorilor? Să încerce în primul rând zborul cu parapanta, să încerce un zbor în tandem, pentru că este ceva deosebit, măcar odată în viaţă trebuie încercat. Poate se deschide gustul pentru a începe să zboare şi singuri.”
Nu ştiu dacă vom îndrazni să zburăm, dar ne alăturăm îndemnului lui Ştefan Adam şi vă urăm, aşa ca între piloţii de parapantă Zboruri frumoase” sau Vânt de faţă”!
