Radio România Internațional

Tag: bucatarie

  • Friptură de porc la ceaun

    Friptură de porc la ceaun

    Este o manifestare care aduce cel puţin o mie de vizitatori în cele două zile în care echipele înscrise trebuie să pregătească, după reţete proprii, diferite preparate din carne de porc. Conform regulamentului, prin tragere la sorţi, câte două echipe vor primi câte un porc pe care trebuie să-l sacrifice şi apoi să-l împartă în mod egal. În continuare, fiecare echipă va pregăti în interval de câteva ore câteva preparate specifice zonei din care provine.



    Fiecare echipă, alcătuită din 4 oameni, trebuie să se prezinte cu ustensilele pentru prelucrarea cărnii, inclusiv maşină de tocat carne şi maşină de umplut cârnaţi, precum şi cu condimentele necesare. După jurizare şi după premierea echipelor câştigătoare, urmează masa festivă — pomana porcului. Amintim că, la sacrificarea rituală a porcului, există tradiţia de a pregăti aşa-numita “pomană a porcului”, o mâncare oferită celor care au participat la această operaţiune, de unde şi numele acestui festival gastronomic cu participare internaţională.



    Pentru că am mai prezentat acest preparat – pomana porcului, în această ediţie vă facem o altă sugestie: friptură de porc la ceaun. Avem nevoie de o bucată de pulpă de porc, iar dacă nu are grăsime putem completa cu o bucată de fleică. Mai avem nevoie de câţiva căţei de usturoi, de 3 … 4 cepe, de bulion sau pastă de roşii, de cimbru, piper şi sare. Tăiem carnea în cuburi cu latura de 3 … 4 cm şi o punem la fiert, într-un ceaun cu apă. După ce începe să fiarbă, aruncăm apa şi punem din nou carnea în ulei sau untură şi lăsăm să se rumenească puţin, la foc mic.



    Turnăm apoi puţină apă pentru ca să fiarbă înăbuşit, având grijă ca să nu sară uleiul încins din ceaun. Tocăm cepele şi, dacă avem, un ardei gras, iar aceste legume le amestecăm cu carnea din ceaun şi lăsăm să fiarbă înăbuşit, în continuare. Spre final, turnăm un pahar de vin, punem câţiva căţei de usturoi, tocaţi mărunt, cimbru, piper şi sare după gust. Se pot pune şi cârnaţi de casă, în prealabil rumeniţi într-o tigaie, ceea ce apropie acest preparat de pomana porcului. Se serveşte cald, cu mămăligă şi cu un pahar de vin. Poftă bună!

  • Mâncăruri din Muntenia

    Mâncăruri din Muntenia

    În această ediţie ne oprim în Muntenia pentru a vă prezenta câteva mâncăruri specifice acestei provincii. În documentele vremii întâlnim referiri la petrecerile date de domnitorii Munteniei în onoarea oaspeţilor străini şi la abundenţa preparatelor de pe masa princiară. Şi boierii ofereau astfel de ospeţe, de obicei de Crăciun, Bobotează şi Paşte. La aceste mese se dădeau şi câte 60 de feluri de mâncare, iar mesenii erau obligaţi să golească farfuriile, cazul contrar fiind considerat o mare jignire pentru gazdă. La mesele boiereşti de altădată se folosea carnea de oaie, porc şi pasăre, cea de vită în general fiind evitată deoarece se considera că este un animal muncit. Se folosea totuşi zeama rezultată din fierberea cărnii de vită.



    Bucătăria din Muntenia se poate caracteriza prin diversitate şi ingeniozitate. De-a lungul vremii, a fost influenţată de bucătăria grecească, orientală, de cea franceză, dar chiar şi de cea italiană. Bucătăria din Muntenia foloseşte un sortiment variat de legume, carne, produse din carne, peşte, lapte, paste făinoase şi fructe. Piftia de cocoş, de gâscă sau cea de porc reprezintă un preparat tradiţional din Muntenia. Pe vremuri, oaspeţii străini care participau la ospeţele domneşti sau boiereşti erau uimiţi de acest preparat, în care erau introduse şi bucăţi de legume, care prin coloritul lor făceau o bună impresie musafirilor. O bună impresie lăsau mesenilor şi fructele în saramură, precum merele sau pepenii, care însoţeau o mâncare grasă. În funcţie de anotimp, fripturile erau servite toamna, de exemplu, cu garnitură de gutui, iar în cursul iernii cu prune afumate.



    Ciorbele, acrite cu borş, sunt bogate în legume, folosindu-se îndeosebi carne de pasăre şi de vacă. Des întâlnită este şi ciorba de perişoare, dreasă cu smântână. Cu astfel de ciorbe îşi începeau ziua boierii de altădată, care se trezeau târziu şi, evident, nu serveau micul dejun.



    În continuare, vă prezentăm modul de preparare a ciorbei cu carne şi legume, acrită cu borş. Avem nevoie de o bucată de carne, fie ea de porc, de vită sau de pasăre şi de multe legume: o ţelină, câte două rădăcini de pătrunjel, păstârnac şi morcov, doi cartofi, mazăre, ardei gras, o bucată de varză, o ceapă mare. De pe listă nu trebuie să lipsească sucul de roşii sau bulionul, o legătură de verdeaţă, pătrunjel, leuştean sau tarhon.



    Într-o oală mare, se pune carnea la fiert, tăiată cubuleţe şi se spumează de câteva ori. Tot zarzavatul, tăiat în cuburi mici, se pune la fiert în aceeaşi oală. Cu un sfert de oră inainte de a lua oala de pe foc adăugăm borşul, iar la final, când şi carnea şi legumele sunt fierte mai punem suc de roşii, verdeaţa tocată mărunt şi sare după gust. Ciorba se serveşte caldă, dreasă cu smântână şi cu un ardei iute. Poftă bună!

  • Mâncăruri din Muntenia

    Mâncăruri din Muntenia

    În această ediţie ne oprim în Muntenia pentru a vă prezenta câteva mâncăruri specifice acestei provincii. În documentele vremii întâlnim referiri la petrecerile date de domnitorii Munteniei în onoarea oaspeţilor străini şi la abundenţa preparatelor de pe masa princiară. Şi boierii ofereau astfel de ospeţe, de obicei de Crăciun, Bobotează şi Paşte. La aceste mese se dădeau şi câte 60 de feluri de mâncare, iar mesenii erau obligaţi să golească farfuriile, cazul contrar fiind considerat o mare jignire pentru gazdă. La mesele boiereşti de altădată se folosea carnea de oaie, porc şi pasăre, cea de vită în general fiind evitată deoarece se considera că este un animal muncit. Se folosea totuşi zeama rezultată din fierberea cărnii de vită.



    Bucătăria din Muntenia se poate caracteriza prin diversitate şi ingeniozitate. De-a lungul vremii, a fost influenţată de bucătăria grecească, orientală, de cea franceză, dar chiar şi de cea italiană. Bucătăria din Muntenia foloseşte un sortiment variat de legume, carne, produse din carne, peşte, lapte, paste făinoase şi fructe. Piftia de cocoş, de gâscă sau cea de porc reprezintă un preparat tradiţional din Muntenia. Pe vremuri, oaspeţii străini care participau la ospeţele domneşti sau boiereşti erau uimiţi de acest preparat, în care erau introduse şi bucăţi de legume, care prin coloritul lor făceau o bună impresie musafirilor. O bună impresie lăsau mesenilor şi fructele în saramură, precum merele sau pepenii, care însoţeau o mâncare grasă. În funcţie de anotimp, fripturile erau servite toamna, de exemplu, cu garnitură de gutui, iar în cursul iernii cu prune afumate.



    Ciorbele, acrite cu borş, sunt bogate în legume, folosindu-se îndeosebi carne de pasăre şi de vacă. Des întâlnită este şi ciorba de perişoare, dreasă cu smântână. Cu astfel de ciorbe îşi începeau ziua boierii de altădată, care se trezeau târziu şi, evident, nu serveau micul dejun.



    În continuare, vă prezentăm modul de preparare a ciorbei cu carne şi legume, acrită cu borş. Avem nevoie de o bucată de carne, fie ea de porc, de vită sau de pasăre şi de multe legume: o ţelină, câte două rădăcini de pătrunjel, păstârnac şi morcov, doi cartofi, mazăre, ardei gras, o bucată de varză, o ceapă mare. De pe listă nu trebuie să lipsească sucul de roşii sau bulionul, o legătură de verdeaţă, pătrunjel, leuştean sau tarhon.



    Într-o oală mare, se pune carnea la fiert, tăiată cubuleţe şi se spumează de câteva ori. Tot zarzavatul, tăiat în cuburi mici, se pune la fiert în aceeaşi oală. Cu un sfert de oră inainte de a lua oala de pe foc adăugăm borşul, iar la final, când şi carnea şi legumele sunt fierte mai punem suc de roşii, verdeaţa tocată mărunt şi sare după gust. Ciorba se serveşte caldă, dreasă cu smântână şi cu un ardei iute. Poftă bună!

  • Mâncăruri tradiţionale pentru Sărbătorile de Crăciun pe rit vechi

    Mâncăruri tradiţionale pentru Sărbătorile de Crăciun pe rit vechi

    Comunităţile de ruşi lipoveni, ucrainieni şi sârbi din România au sărbătorit în această săptămână Crăciunul. Fiecare comunitate respectă tradiţiile, inclusiv cele gastronomice, care uneori poartă şi influenţa bucătăriei româneşti.



    Pentru ucrainenii din Maramureş, tradiţia cere ca pe masa de Crăciun să fie aşezate nouă feluri de mâncare, ce simbolizează bogăţia de peste an. Cea mai importantă mâncare este hrebleanca, o mâncare făcută din ciuperci gătite cu zeamă de varză. De asemenea, de pe masă nu poate lipsi grâul fiert, simbol al roadelor bogate, sau peştele. De menţionat este obiceiul ca picioarele mesei să fie legate cu un lanţ care rămâne aşa până la Boboteaza pe stil vechi, existând credinţa că astfel binele va rămâne în casă. Dintre deserturile tradiţionale ale ucrainenilor de Crăciun se distinge grâul fiert cu nucă sau mac, totul fiind îndulcit cu miere, dar şi gogoşile umplute cu gem.



    Pentru sârbii din Banat, Crăciunul este întâmpinat cu preparate din peşte, cu purcel la proţap şi cu o plăcintă denumită cesniţa, cu multă nucă şi miere, pentru ca viitorul an să fie dulce şi blând. Înainte de a coace această plăcintă, în interiorul ei se pun două monede, existând credinţa că acei care le vor găsi vor avea noroc tot anul.



    Masa de Crăciun a ruşilor lipoveni din Delta Dunării sau din zona Brăilei include, pe lângă preparatele din porc, bucate specifice cum ar fi haladet (o piftie specială, care se serveşte cu hrean), lapşa (tăiţei fierţi în supă de pasăre), sărmăluţe în foi de viţă sau varză. Nu lipseşte peştele, care se regăseşte preparat în ciorba de perişoare sau chifteluţe. La desert se serveşte cozonac cu nucă şi colţunaşi cu brânză. La Jurilovca (localitate din Delta Dunării), felul principal de mâncare de Crăciun nu este din carne din porc şi nici din peşte, ci este gâscă umplută cu mere. De pe masa de Crăciun a lipovenilor din Jurilovca nu lipsesc însă mâncărurile din peşte: borşul de peşte, crapul la proţap şi chifteluţele din peşte a căror reţetă o prezint în continuare.



    Avem nevoie de file de peşte, preferabil crap, ştiucă, şalău, biban, avat sau caras. La un kilogram de carne de peşte mai trebuie să adăugăm două ouă, un cartof crud, o ceapă, usturoi, piper, sare, mărar, pătrunjel verde. Carnea este trecută prin maşină de tocat împreună cu cartoful şi ceapa, după care spargem două ouă, şi amestecăm cu puţin mujdei de usturoi, mărar, frunze tocate de pătrunjel verde, piper şi sare după gust. Dacă această compozitie este prea moale, atunci turnăm şi puţin pesmet sau făină. În continuare, se fac bile din această compoziţie, cu diametrul de 3 … 4 cm, care se pun la prăjit în ulei. Se pot servi atât calde, cât şi reci, ca aperitiv. Poftă bună!

  • Mâncăruri tradiţionale pentru Sărbătorile de Crăciun pe rit vechi

    Mâncăruri tradiţionale pentru Sărbătorile de Crăciun pe rit vechi

    Comunităţile de ruşi lipoveni, ucrainieni şi sârbi din România au sărbătorit în această săptămână Crăciunul. Fiecare comunitate respectă tradiţiile, inclusiv cele gastronomice, care uneori poartă şi influenţa bucătăriei româneşti.



    Pentru ucrainenii din Maramureş, tradiţia cere ca pe masa de Crăciun să fie aşezate nouă feluri de mâncare, ce simbolizează bogăţia de peste an. Cea mai importantă mâncare este hrebleanca, o mâncare făcută din ciuperci gătite cu zeamă de varză. De asemenea, de pe masă nu poate lipsi grâul fiert, simbol al roadelor bogate, sau peştele. De menţionat este obiceiul ca picioarele mesei să fie legate cu un lanţ care rămâne aşa până la Boboteaza pe stil vechi, existând credinţa că astfel binele va rămâne în casă. Dintre deserturile tradiţionale ale ucrainenilor de Crăciun se distinge grâul fiert cu nucă sau mac, totul fiind îndulcit cu miere, dar şi gogoşile umplute cu gem.



    Pentru sârbii din Banat, Crăciunul este întâmpinat cu preparate din peşte, cu purcel la proţap şi cu o plăcintă denumită cesniţa, cu multă nucă şi miere, pentru ca viitorul an să fie dulce şi blând. Înainte de a coace această plăcintă, în interiorul ei se pun două monede, existând credinţa că acei care le vor găsi vor avea noroc tot anul.



    Masa de Crăciun a ruşilor lipoveni din Delta Dunării sau din zona Brăilei include, pe lângă preparatele din porc, bucate specifice cum ar fi haladet (o piftie specială, care se serveşte cu hrean), lapşa (tăiţei fierţi în supă de pasăre), sărmăluţe în foi de viţă sau varză. Nu lipseşte peştele, care se regăseşte preparat în ciorba de perişoare sau chifteluţe. La desert se serveşte cozonac cu nucă şi colţunaşi cu brânză. La Jurilovca (localitate din Delta Dunării), felul principal de mâncare de Crăciun nu este din carne din porc şi nici din peşte, ci este gâscă umplută cu mere. De pe masa de Crăciun a lipovenilor din Jurilovca nu lipsesc însă mâncărurile din peşte: borşul de peşte, crapul la proţap şi chifteluţele din peşte a căror reţetă o prezint în continuare.



    Avem nevoie de file de peşte, preferabil crap, ştiucă, şalău, biban, avat sau caras. La un kilogram de carne de peşte mai trebuie să adăugăm două ouă, un cartof crud, o ceapă, usturoi, piper, sare, mărar, pătrunjel verde. Carnea este trecută prin maşină de tocat împreună cu cartoful şi ceapa, după care spargem două ouă, şi amestecăm cu puţin mujdei de usturoi, mărar, frunze tocate de pătrunjel verde, piper şi sare după gust. Dacă această compozitie este prea moale, atunci turnăm şi puţin pesmet sau făină. În continuare, se fac bile din această compoziţie, cu diametrul de 3 … 4 cm, care se pun la prăjit în ulei. Se pot servi atât calde, cât şi reci, ca aperitiv. Poftă bună!

  • Preparate pentru Anul Nou

    Preparate pentru Anul Nou

    Pe lângă brad, locuinţa este decorată cu crenguţe de vâsc despre care se spune că aduc noroc. Masa festivă de Revelion începe după ora 21, iar oaspeţii sunt îmbiaţi cu diverse aperitive precum ouă umplute, salată boeuf, brânzeturi, preparate din carne de porc şi piftie.


    Pentru un neiniţiat în gastronomia românească, pare ciudată inserarea unui termen francez într-o înşiruire de cuvinte româneşti, însă, în pofida numelui, este o mâncare românească. După cum sublinia Radu Anton Roman, un mare cronicar al gastronomiei româneşti, este una dintre cele mai stranii şi mai neaşteptate mâncăruri româneşti. Cu tot numele francez, mâncarea are la bază o salată germană amestecată cu maioneză şi inventată în bucătăriile boierilor din Valahia.



    În ceea ce priveşte numele, probabil că inventatorul acesteia a lansat-o pe piaţă sub această denumire salade de boeuf” pentru că salată de bou”, având şi conotaţii peiorative, nu ar fi avut darul de a atrage clienţii. În Germania există o salată asemănătoare, cu un amestec de carne, legume fierte, sfeclă roşie, ceapă şi castraveţi muraţi, cunoscută în România sub denumirea de salată berlineză”. Dacă salatele menţionate nu conţineau carne, atunci se schimba şi denumirea, în salată a la russe” care, ca şi varianta franceză, nu are nicio legătură cu gastronomia rusească. Pentru a pregăti salata de boeuf, avem nevoie de carne de vită şi cartofi în cantităţi egale, de câţiva castraveţi muraţi şi de câţiva gogoşari muraţi în oţet, de o conservă de mazăre, de câţiva morcovi şi de maioneză.



    Se fierb cartofii, morcovii şi carnea, având grijă ca legumele să nu se sfărâme, iar după ce se răcesc se taie în cuburi foarte mici, la fel ca şi castraveţii şi gogoşarii. Toate acestea se amestecă într-un castron împreună cu maioneza după care totul se răstoarnă pe un platou unde i se dă forma unui tort, acoperit cu un strat subţire de maioneză. Se ornează cu felii subţiri de gogoşari şi castraveţi, cu rondele de morcov şi cu rondele provenite dintr-un ou fiert.



    După astfel de aperitive, pe masa festivă de Revelion se vor afla felurile principale de mâncare precum sarmalele, friptura şi cârnaţii din carne de porc cu garnitură de varză călită. Tradiţia de a mânca preparate pe bază de carne de porc este întâlnită în mai multe ţări precum Spania, Austria, Germania, Italia sau Ungaria. În multe ţări se servesc purceluşi de lapte, iar în Austria pe masa de Revelion se află purceluşi de marţipan, iar toate acestea pentru că tradiţia de a mânca de Anul Nou preparate din carne de porc se bazează pe credinţa că porcul simbolizează progresul şi prosperitatea.



    Cozonacul şi plăcinta cu răvaşe reprezintă, de obicei, desertul mesei de Revelion. Plăcinta cu răvaşe este cu brânză dulce şi cu stafide, dar în interior se află şi bileţele pe care sunt scrise diferite mesaje. Fiecare mesean care va servi această plăcintă va descoperi o predicţie pentru anul care vine sau un amănunt care îl caracterizează. Pentru că este ultima rubrică gastronomică din acest an, nu ne rămâne decât să vă urăm ”Poftă bună” şi ”La mulţi ani!”.


  • Preparate pentru Anul Nou

    Preparate pentru Anul Nou

    Pe lângă brad, locuinţa este decorată cu crenguţe de vâsc despre care se spune că aduc noroc. Masa festivă de Revelion începe după ora 21, iar oaspeţii sunt îmbiaţi cu diverse aperitive precum ouă umplute, salată boeuf, brânzeturi, preparate din carne de porc şi piftie.


    Pentru un neiniţiat în gastronomia românească, pare ciudată inserarea unui termen francez într-o înşiruire de cuvinte româneşti, însă, în pofida numelui, este o mâncare românească. După cum sublinia Radu Anton Roman, un mare cronicar al gastronomiei româneşti, este una dintre cele mai stranii şi mai neaşteptate mâncăruri româneşti. Cu tot numele francez, mâncarea are la bază o salată germană amestecată cu maioneză şi inventată în bucătăriile boierilor din Valahia.



    În ceea ce priveşte numele, probabil că inventatorul acesteia a lansat-o pe piaţă sub această denumire salade de boeuf” pentru că salată de bou”, având şi conotaţii peiorative, nu ar fi avut darul de a atrage clienţii. În Germania există o salată asemănătoare, cu un amestec de carne, legume fierte, sfeclă roşie, ceapă şi castraveţi muraţi, cunoscută în România sub denumirea de salată berlineză”. Dacă salatele menţionate nu conţineau carne, atunci se schimba şi denumirea, în salată a la russe” care, ca şi varianta franceză, nu are nicio legătură cu gastronomia rusească. Pentru a pregăti salata de boeuf, avem nevoie de carne de vită şi cartofi în cantităţi egale, de câţiva castraveţi muraţi şi de câţiva gogoşari muraţi în oţet, de o conservă de mazăre, de câţiva morcovi şi de maioneză.



    Se fierb cartofii, morcovii şi carnea, având grijă ca legumele să nu se sfărâme, iar după ce se răcesc se taie în cuburi foarte mici, la fel ca şi castraveţii şi gogoşarii. Toate acestea se amestecă într-un castron împreună cu maioneza după care totul se răstoarnă pe un platou unde i se dă forma unui tort, acoperit cu un strat subţire de maioneză. Se ornează cu felii subţiri de gogoşari şi castraveţi, cu rondele de morcov şi cu rondele provenite dintr-un ou fiert.



    După astfel de aperitive, pe masa festivă de Revelion se vor afla felurile principale de mâncare precum sarmalele, friptura şi cârnaţii din carne de porc cu garnitură de varză călită. Tradiţia de a mânca preparate pe bază de carne de porc este întâlnită în mai multe ţări precum Spania, Austria, Germania, Italia sau Ungaria. În multe ţări se servesc purceluşi de lapte, iar în Austria pe masa de Revelion se află purceluşi de marţipan, iar toate acestea pentru că tradiţia de a mânca de Anul Nou preparate din carne de porc se bazează pe credinţa că porcul simbolizează progresul şi prosperitatea.



    Cozonacul şi plăcinta cu răvaşe reprezintă, de obicei, desertul mesei de Revelion. Plăcinta cu răvaşe este cu brânză dulce şi cu stafide, dar în interior se află şi bileţele pe care sunt scrise diferite mesaje. Fiecare mesean care va servi această plăcintă va descoperi o predicţie pentru anul care vine sau un amănunt care îl caracterizează. Pentru că este ultima rubrică gastronomică din acest an, nu ne rămâne decât să vă urăm ”Poftă bună” şi ”La mulţi ani!”.


  • Bulz, mâncarea oierilor

    Bulz, mâncarea oierilor

    Astăzi vă propunem o mâncare făcută iniţial de către oieri, dar care, în timp, şi-a făcut loc în meniurile multor restaurante din România — bulzul. Există mai multe tipuri de bulz, cu sau fără cârnaţi, cu sau fără ou, în straturi sau sub forma unor găluşti de dimensiuni mai mari. O dovadă că bulzul se află la loc de cinste în gastronomia românească este şi tentativa reuşită a locuitorilor din Turia, judeţul Covasna, de a intra în Cartea recordurilor cu un bulz gigantic, în formă de ruladă.



    La prima încercare au făcut un bulz de 9 metri lungime, însă în anul 2008 au reuşit să facă o ruladă de 150 de metri şi 32 de centimetri, întinsă pe mese de aceeaşi înălţime şi aliniate pe şosea. Pentru acel bulz au fost utilizate circa 150 de kg de brânză de oaie şi 400 de kg de mălai. Nu mai puţin de 15 ceaune de 50 de litri, aduse de ciobani de la stânile din jur au fost folosite pentru pregătirea mămăligii.



    Să vă prezentăm în continuare modul de preparare a bulzului în straturi. Avem nevoie de un kg de mălai şi de jumătate de kg de brânză de burduf. La început, pregătim mămăliga. Turnăm apă într-o oală sau într-un ceaun, adăugăm puţină sare şi apoi mălai şi fierbem la foc mic până când obţinem o mămăligă mai tare. Lăsăm mămăliga să se răcească puţin, după care luăm o parte din ea şi întindem un strat subţire, într-o cratiţă. Peste acesta aşternem un strat de brânză de burduf, după care întindem un alt strat de mămăligă.



    Brânza de burduf poate fi amestecată cu mărar sau cu frunze tocate de pătrunjel. Între straturile de brânză şi mămăligă putem adăuga rondele de cârnaţi sau bucăţi mici de şuncă. Înainte de a introduce cratiţa la cuptor, putem sparge câteva ouă pe care le punem deasupra ultimului strat de mămăligă. După jumătate de oră la foc potrivit, scoatem cratiţa din cuptor, iar bulzul, porţionat, poate fi servit imediat. Întrucât este considerat ca un aperitiv, se poate servi alături de o ţuică bine răcită.



    În Bucovina (nordul României), chiar la pensiunile turistice din zona Câmpulung Moldovenesc, am întâlnit şi bulz realizat cu mai multe ingrediente. Astfel, pe lângă brânza rasă sau brânza de burduf, se utilizează cârnaţi subţiri şi uscaţi, eventual afumaţi, şuncă afumată sau chiar mici bucăţi de slănină. De asemenea, brânza utilizată la bulz este amestecată cu verdeaţă (mărar, pătrunjel), iar în perioada primăverii cu frunze de ceapă verde sau de usturoi verde. Şi aici bulzul este servit alături de un pahar de tărie: ţuică, votcă sau afinată, ultima o băutură aflată, cum se spune, la ea acasă în Bucovina. Poftă bună!


  • Bulz, mâncarea oierilor

    Bulz, mâncarea oierilor

    Astăzi vă propunem o mâncare făcută iniţial de către oieri, dar care, în timp, şi-a făcut loc în meniurile multor restaurante din România — bulzul. Există mai multe tipuri de bulz, cu sau fără cârnaţi, cu sau fără ou, în straturi sau sub forma unor găluşti de dimensiuni mai mari. O dovadă că bulzul se află la loc de cinste în gastronomia românească este şi tentativa reuşită a locuitorilor din Turia, judeţul Covasna, de a intra în Cartea recordurilor cu un bulz gigantic, în formă de ruladă.



    La prima încercare au făcut un bulz de 9 metri lungime, însă în anul 2008 au reuşit să facă o ruladă de 150 de metri şi 32 de centimetri, întinsă pe mese de aceeaşi înălţime şi aliniate pe şosea. Pentru acel bulz au fost utilizate circa 150 de kg de brânză de oaie şi 400 de kg de mălai. Nu mai puţin de 15 ceaune de 50 de litri, aduse de ciobani de la stânile din jur au fost folosite pentru pregătirea mămăligii.



    Să vă prezentăm în continuare modul de preparare a bulzului în straturi. Avem nevoie de un kg de mălai şi de jumătate de kg de brânză de burduf. La început, pregătim mămăliga. Turnăm apă într-o oală sau într-un ceaun, adăugăm puţină sare şi apoi mălai şi fierbem la foc mic până când obţinem o mămăligă mai tare. Lăsăm mămăliga să se răcească puţin, după care luăm o parte din ea şi întindem un strat subţire, într-o cratiţă. Peste acesta aşternem un strat de brânză de burduf, după care întindem un alt strat de mămăligă.



    Brânza de burduf poate fi amestecată cu mărar sau cu frunze tocate de pătrunjel. Între straturile de brânză şi mămăligă putem adăuga rondele de cârnaţi sau bucăţi mici de şuncă. Înainte de a introduce cratiţa la cuptor, putem sparge câteva ouă pe care le punem deasupra ultimului strat de mămăligă. După jumătate de oră la foc potrivit, scoatem cratiţa din cuptor, iar bulzul, porţionat, poate fi servit imediat. Întrucât este considerat ca un aperitiv, se poate servi alături de o ţuică bine răcită.



    În Bucovina (nordul României), chiar la pensiunile turistice din zona Câmpulung Moldovenesc, am întâlnit şi bulz realizat cu mai multe ingrediente. Astfel, pe lângă brânza rasă sau brânza de burduf, se utilizează cârnaţi subţiri şi uscaţi, eventual afumaţi, şuncă afumată sau chiar mici bucăţi de slănină. De asemenea, brânza utilizată la bulz este amestecată cu verdeaţă (mărar, pătrunjel), iar în perioada primăverii cu frunze de ceapă verde sau de usturoi verde. Şi aici bulzul este servit alături de un pahar de tărie: ţuică, votcă sau afinată, ultima o băutură aflată, cum se spune, la ea acasă în Bucovina. Poftă bună!


  • Pomana porcului, un festival gastronomic

    Pomana porcului, un festival gastronomic


    Peste o săptămână, mai precis între 8 şi 10 februarie, în staţiunea Balvanyos din judeţul Covasna (centrul României) va fi organizat Festivalul Gastronomic Internaţional de Pomana Porcului, o manifestare ajunsă la cea de a 8-a ediţie. La fel ca şi anii trecuţi, tradiţiile gastronomice vor fi ridicate la nivel de artă, iar concurenţii vor prezenta obiceiurile legate de sacrificarea rituală a porcului din localitatea şi din ţara pe care o reprezintă. La festival vor fi echipe din judeţul gazdă, Covasna, Mureş, Dolj şi Botoşani, iar în premieră echipe din Constanta, Sălaj şi Harghita. Vor mai fi, de asemenea, echipe din Croaţia, Ungaria şi Slovacia. După defilarea în costume populare şi cu drapelul sau cu stema localităţii pe care o reprezintă, fiecare echipă va trebui să tranşeze şi să pregătească, în interval de câteva ore, preparate tradiţionale din porc, sub atenta supreveghere a juriului care, spre seară, îi va premia pe concurenţi. Amintim că, la sacrificarea rituală a porcului, există tradiţia de a pregăti aşa-numita “pomană a porcului”, o mâncare oferită celor care au participat la această operaţiune, de unde şi numele acestui festival gastronomic cu participare internaţională.


    Pentru că, recent, am prezentat reţeta acestui preparat, pomana porcului, să prezentăm o reţetă de cârnaţi, iar această sugestie provine de la un concurs de degustări de cârnaţi, organizat chiar în aceste zile şi iniţiat de jurnaliştii de la săptămânalul de limbă germană Banater Zeitung” din Timişoara (vest). Denumit Worschkoschtprob” sau, dacă doriţi, Degustarea cârnaţilor bănăţeni”, concursul este organizat separat, pentru cei care fac cârnaţi în propria gospodărie pentru consumul propriu şi pentru întreprinzătorii care produc cârnaţi în scopul comercializării. Timpul de preparare a cârnaţilor bănăţeni este de circa o oră. Avem nevoie de circa 2 kg de carne de porc şi de jumătate de kg de slănină, de o căpăţână de usturoi, de o lingură de boia dulce, de coriandru uscat, de piper râşnit, sare şi de supă de oase. Carnea de porc şi slănina, tăiate in cuburi, se trec prin maşina de tocat, după care se amestecă cu usturoiul pisat, cu toate celelalte condimente şi cu puţină supă de oase pentru a se omogeniza. După aceea, se umplu maţele cu această compoziţie, iar în continuare cârnatii sunt lăsaţi la zvântat şi apoi sunt puşi la afumat. Se pot consuma ca atare sau prăjiţi în ulei sau untură alături de o “răchie” de Banat. Poftă bună!

  • Pomana porcului, un festival gastronomic

    Pomana porcului, un festival gastronomic


    Peste o săptămână, mai precis între 8 şi 10 februarie, în staţiunea Balvanyos din judeţul Covasna (centrul României) va fi organizat Festivalul Gastronomic Internaţional de Pomana Porcului, o manifestare ajunsă la cea de a 8-a ediţie. La fel ca şi anii trecuţi, tradiţiile gastronomice vor fi ridicate la nivel de artă, iar concurenţii vor prezenta obiceiurile legate de sacrificarea rituală a porcului din localitatea şi din ţara pe care o reprezintă. La festival vor fi echipe din judeţul gazdă, Covasna, Mureş, Dolj şi Botoşani, iar în premieră echipe din Constanta, Sălaj şi Harghita. Vor mai fi, de asemenea, echipe din Croaţia, Ungaria şi Slovacia. După defilarea în costume populare şi cu drapelul sau cu stema localităţii pe care o reprezintă, fiecare echipă va trebui să tranşeze şi să pregătească, în interval de câteva ore, preparate tradiţionale din porc, sub atenta supreveghere a juriului care, spre seară, îi va premia pe concurenţi. Amintim că, la sacrificarea rituală a porcului, există tradiţia de a pregăti aşa-numita “pomană a porcului”, o mâncare oferită celor care au participat la această operaţiune, de unde şi numele acestui festival gastronomic cu participare internaţională.


    Pentru că, recent, am prezentat reţeta acestui preparat, pomana porcului, să prezentăm o reţetă de cârnaţi, iar această sugestie provine de la un concurs de degustări de cârnaţi, organizat chiar în aceste zile şi iniţiat de jurnaliştii de la săptămânalul de limbă germană Banater Zeitung” din Timişoara (vest). Denumit Worschkoschtprob” sau, dacă doriţi, Degustarea cârnaţilor bănăţeni”, concursul este organizat separat, pentru cei care fac cârnaţi în propria gospodărie pentru consumul propriu şi pentru întreprinzătorii care produc cârnaţi în scopul comercializării. Timpul de preparare a cârnaţilor bănăţeni este de circa o oră. Avem nevoie de circa 2 kg de carne de porc şi de jumătate de kg de slănină, de o căpăţână de usturoi, de o lingură de boia dulce, de coriandru uscat, de piper râşnit, sare şi de supă de oase. Carnea de porc şi slănina, tăiate in cuburi, se trec prin maşina de tocat, după care se amestecă cu usturoiul pisat, cu toate celelalte condimente şi cu puţină supă de oase pentru a se omogeniza. După aceea, se umplu maţele cu această compoziţie, iar în continuare cârnatii sunt lăsaţi la zvântat şi apoi sunt puşi la afumat. Se pot consuma ca atare sau prăjiţi în ulei sau untură alături de o “răchie” de Banat. Poftă bună!

  • Afumături


    Păstrăvul, caşul, cârnaţii şi şunca sunt produse ce pot fi conservate prin afumare, un procedeu practicat şi în perioada medievală când pentru fiecare horn era pusă o taxă denumită fumărit sau coşerit, impusă în secolul al 17-lea în Muntenia, Moldova şi Transilvania. Cel mai probabil, aşa s-a creat tradiţia produselor din carne de porc puse la afumat în podul caselor de pe care proprietarii îndepărtau o parte dintre coşuri. Astfel, fumul din sobă se ducea în podul casei şi ieşea prin acoperiş, îmbinând, cum se spune, plăcutul cu utilul. Pe de o parte erau afumate produsele puse în podul casei, pe de alta era evitată plata impozitului pe un coş.


    În zilele noastre nu se mai practică afumarea în podul caselor, ci în incinte special amenajate, tinând cont însă de câteva reguli. De exemplu, pentru afumare se foloseşte lemn de esenţă tare, precum stejar, fag sau carpen. Specialiştii în chimie alimentară nu recomandă lemnul de brad sau molid pentru că produsele afumate pot deveni cancerigene. Apoi, între lemnele care ard mocnit şi produsele din carne de porc atârnate în afumătoare trebuie să fie o distanţă de cel puţin un metru pentru ca fumul din interior să fie rece. În plus, timpul de afumare este diferit, în funcţie de produsele ce urmează a fi supuse acestui procedeu de conservare. Pentru peşte şi brânzeturi timpul de păstrare în afumătoare este mai mic, cârnaţii şi şunca de porc trebuind menţinute un timp mai îndelungat în afumătoare. De asemenea, produsele din carne de porc trebuie pregătite înainte de procesul de afumare.


    Slănina şi şunca pot fi puse între straturi de sare şi lăsate circa 3-4 saptămâni, după care sunt curăţate de sare şi puse la zvântat înaintea afumării. Există şi posibilitatea de a pune şunca şi slănina în baiţ, un amestec de sare şi condimente (foi de dafin, usturoi, boabe de piper, ardei iute sau boia). Acest amestec, cu multă sare, trebuie fiert, apoi răcit. Bucăţile de şuncă şi de slănină sunt în acest baiţ timp de o săptămână înainte de a trece prin procesul de afumare. Toate produsele afumate din carne de porc pot fi consumate ca atare, ca o gustare rece. Trebuie făcută o menţiune specială pentru ciolanul de porc care este consumat cald în mâncăruri în care garnitura este fie fasolea boabe, fie varza călită.


    Timpul de păstrare a afumăturilor este de 20 … 30 de zile pentru păstrăvul sau caşul afumat, putând ajunge la câteva luni pentru produsele din carne de porc, bineînţeles cu condiţia ca să fie ţinute în locuri răcoroase. Într-o discuţie cu un ardelean hâtru, acesta, întrebat cât ţine şunca afumatăpe care o pregătise, a spus “La unii ţine mai mult, la alţii mai puţin, depinde cât de repede se mănâncă…”

  • Afumături


    Păstrăvul, caşul, cârnaţii şi şunca sunt produse ce pot fi conservate prin afumare, un procedeu practicat şi în perioada medievală când pentru fiecare horn era pusă o taxă denumită fumărit sau coşerit, impusă în secolul al 17-lea în Muntenia, Moldova şi Transilvania. Cel mai probabil, aşa s-a creat tradiţia produselor din carne de porc puse la afumat în podul caselor de pe care proprietarii îndepărtau o parte dintre coşuri. Astfel, fumul din sobă se ducea în podul casei şi ieşea prin acoperiş, îmbinând, cum se spune, plăcutul cu utilul. Pe de o parte erau afumate produsele puse în podul casei, pe de alta era evitată plata impozitului pe un coş.


    În zilele noastre nu se mai practică afumarea în podul caselor, ci în incinte special amenajate, tinând cont însă de câteva reguli. De exemplu, pentru afumare se foloseşte lemn de esenţă tare, precum stejar, fag sau carpen. Specialiştii în chimie alimentară nu recomandă lemnul de brad sau molid pentru că produsele afumate pot deveni cancerigene. Apoi, între lemnele care ard mocnit şi produsele din carne de porc atârnate în afumătoare trebuie să fie o distanţă de cel puţin un metru pentru ca fumul din interior să fie rece. În plus, timpul de afumare este diferit, în funcţie de produsele ce urmează a fi supuse acestui procedeu de conservare. Pentru peşte şi brânzeturi timpul de păstrare în afumătoare este mai mic, cârnaţii şi şunca de porc trebuind menţinute un timp mai îndelungat în afumătoare. De asemenea, produsele din carne de porc trebuie pregătite înainte de procesul de afumare.


    Slănina şi şunca pot fi puse între straturi de sare şi lăsate circa 3-4 saptămâni, după care sunt curăţate de sare şi puse la zvântat înaintea afumării. Există şi posibilitatea de a pune şunca şi slănina în baiţ, un amestec de sare şi condimente (foi de dafin, usturoi, boabe de piper, ardei iute sau boia). Acest amestec, cu multă sare, trebuie fiert, apoi răcit. Bucăţile de şuncă şi de slănină sunt în acest baiţ timp de o săptămână înainte de a trece prin procesul de afumare. Toate produsele afumate din carne de porc pot fi consumate ca atare, ca o gustare rece. Trebuie făcută o menţiune specială pentru ciolanul de porc care este consumat cald în mâncăruri în care garnitura este fie fasolea boabe, fie varza călită.


    Timpul de păstrare a afumăturilor este de 20 … 30 de zile pentru păstrăvul sau caşul afumat, putând ajunge la câteva luni pentru produsele din carne de porc, bineînţeles cu condiţia ca să fie ţinute în locuri răcoroase. Într-o discuţie cu un ardelean hâtru, acesta, întrebat cât ţine şunca afumatăpe care o pregătise, a spus “La unii ţine mai mult, la alţii mai puţin, depinde cât de repede se mănâncă…”