Radio România Internațional

Tag: bucatarie

  • Cârnaţi bănăţeni

    Cârnaţi bănăţeni

    În zestrea fiecărei bucătării există preparate tradiţionale, dar şi mâncăruri şi preparate care, ca şi vinurile, au o denumire de origine. În România, spre exemplu, există cârnaţi care se diferenţiază prin ingredientele folosite, prin dimensiune şi mod de preparare, iar uneori şi prin denumirea de origine. Există de exemplu cârnaţii olteneşti, subţiri şi lungi, din carne de porc şi de vită, cu cubuleţe de slănină de porc, condimentaţi şi uşor afumaţi.



    Există cârnaţi de Pleşcoi, după numele unei localităţi din Buzău (estul României), din carne de oaie, picanţi, subţiri şi mai mici decât cei olteneşti. Există cârnaţi ardeleneşti, mai groşi şi mai lungi, făcuţi din carne de porc ceva mai grasă, cu usturoi şi cu alte condimente. Există şi cârnaţi secuieşti, produşi în partea estică a Transilvaniei, la care se mai adaugă, eventual, carne de vită şi, în mod obligatoriu, boia.



    Aceştia au o culoare roşiatică pronunţată din cauza procesului de afumare la care au fost supuşi pentru a putea fi păstraţi o perioadă mai îndelungată. Aceştia au un aspect asemănător cu cârnaţii bănăţeni (provincie istorică din vestul României) cărora le-a fost dedicat un concurs de degustat, un concurs care îşi are originea în redacţia unui săptămânal de limbă germană Banater Zeitung” din Timişoara.



    Pentru prepararea cârnătilor bănăţeni, avem nevoie de circa 2 kg de carne de porc şi de jumătate de kg de slănină. Ne mai trebuie şi condimente: o căpăţână de usturoi, o lingură de boia dulce, coriandru uscat şi piper măcinat. Ne mai trebuie şi puţină supă de oase. Carnea de porc şi slănina, tăiate in cuburi, se trec prin maşina de tocat. Tocătura se amestecă cu usturoiul pisat, cu toate celelalte condimente şi cu puţină supă de oase pentru a se omogeniza.



    Cu această compoziţie, pe care am potrivit-o la gust cu sare, umplem maţele de porc şi modelăm cârnaţii, astfel încât să îî potrivim la o lungime de circa 40 de cm, după care îi lăsăm la zvântat. Aceşti cârnaţi trebuie puşi apoi la afumat. Pot fi consumaţi ca atare sau prăjiţi în ulei sau untură.

  • Cârnaţi bănăţeni

    Cârnaţi bănăţeni

    În zestrea fiecărei bucătării există preparate tradiţionale, dar şi mâncăruri şi preparate care, ca şi vinurile, au o denumire de origine. În România, spre exemplu, există cârnaţi care se diferenţiază prin ingredientele folosite, prin dimensiune şi mod de preparare, iar uneori şi prin denumirea de origine. Există de exemplu cârnaţii olteneşti, subţiri şi lungi, din carne de porc şi de vită, cu cubuleţe de slănină de porc, condimentaţi şi uşor afumaţi.



    Există cârnaţi de Pleşcoi, după numele unei localităţi din Buzău (estul României), din carne de oaie, picanţi, subţiri şi mai mici decât cei olteneşti. Există cârnaţi ardeleneşti, mai groşi şi mai lungi, făcuţi din carne de porc ceva mai grasă, cu usturoi şi cu alte condimente. Există şi cârnaţi secuieşti, produşi în partea estică a Transilvaniei, la care se mai adaugă, eventual, carne de vită şi, în mod obligatoriu, boia.



    Aceştia au o culoare roşiatică pronunţată din cauza procesului de afumare la care au fost supuşi pentru a putea fi păstraţi o perioadă mai îndelungată. Aceştia au un aspect asemănător cu cârnaţii bănăţeni (provincie istorică din vestul României) cărora le-a fost dedicat un concurs de degustat, un concurs care îşi are originea în redacţia unui săptămânal de limbă germană Banater Zeitung” din Timişoara.



    Pentru prepararea cârnătilor bănăţeni, avem nevoie de circa 2 kg de carne de porc şi de jumătate de kg de slănină. Ne mai trebuie şi condimente: o căpăţână de usturoi, o lingură de boia dulce, coriandru uscat şi piper măcinat. Ne mai trebuie şi puţină supă de oase. Carnea de porc şi slănina, tăiate in cuburi, se trec prin maşina de tocat. Tocătura se amestecă cu usturoiul pisat, cu toate celelalte condimente şi cu puţină supă de oase pentru a se omogeniza.



    Cu această compoziţie, pe care am potrivit-o la gust cu sare, umplem maţele de porc şi modelăm cârnaţii, astfel încât să îî potrivim la o lungime de circa 40 de cm, după care îi lăsăm la zvântat. Aceşti cârnaţi trebuie puşi apoi la afumat. Pot fi consumaţi ca atare sau prăjiţi în ulei sau untură.

  • Prepararea slăninii

    Prepararea slăninii

    După sacrificarea tradiţională în ziua de Ignat, în gospodăriile româneşti porcul nu era consumat integral în perioada Crăciunului. Preparate precum slănină, cârnaţi şi şuncă au fost conservate dintotdeauna prin sărare, prăjire şi afumare astfel încât să poată fi consumate până spre primăvară. Slănina este un preparat tradiţional nu numai în România, ci şi în Europa centrală şi de est. De altfel, în ţări precum Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Slovenia, Macedonia, termenul este identic sau foarte apropiat din punct de vedere fonetic.



    Slănina se obţine din grăsimea cu şorici de pe spatele sau de burta porcului şi se poate consuma imediat în stare proaspătă. Pentru o perioadă de timp mai mare, slănina poate fi păstrată într-o ladă cu sare. Slănina poate fi păstrată, de asemenea, în saramură, un amestec de apă cu sare, proporţia fiind de două linguri de sare la un litru de apă. După dizolvarea sării prin fierberea apei, se adaugă usturoi pisat, piper boabe şi piper măcinat, cimbru şi foi de dafin. Fâşiile de slănină sunt aşezate într-o oală sau într-un butoi, iar peste ele se toarnă saramura rece şi se păstrează astfel pentru circa 3 săptămâni. După aceea, slănina este conservată prin afumare.



    În Transilvania se obişnuieşte ca slănina să fie fiartă în apă cu sare şi cu diverse condimente sau în zeamă de varză. În saramură sau în zeama de varză se adaugă boabe de piper şi două foi de dafin. Slănina trebuie lăsată la fiert până când furculiţa intră uşor în ea. Fâşiile de slănină sunt puse apoi la presat între două funduri de lemn. După ce s-a scurs, pe fâşiile de slănină se întinde o pastă de usturoi, iar apoi sunt date cu boia de ardei. Slănina astfel preparată se păstrează într-un loc răcoros.



    Pe vremuri, când nu existau frigidere, produsele afumate din porc erau puse la păstrare într-o cameră răcoroasă unde nu se făcea focul. În satele săseşti din Transilvania, slănina era păstrată chiar în incinta bisericii fortificate, în interiorul unui turn de apărare. Aproape în fiecare biserică fortificată din Transilvania există aşa-numitul Turn al Slăninii, în care fiecare familie din sat avea propriile cârlige în care îşi atârna preparatele din porc. În Turnul Slăninii se intra doar o singură dată pe săptămână, duminica, după încheierea slujbei, pentru a se păstra răcoarea dată de blocurile de gheaţă, acoperite cu paie şi aflate în interior. Aceste blocuri de gheaţă erau tăiate în perioada iernii şi se topeau lent în Turnul Slăninii.



    Slănina proaspătă, sărată sau afumată, cu sau fără boia de ardei este consumată alături de alte aperitive reci. În mod tradiţional, slănina este consumată ca atare, cu pâine şi cu ceapă roşie, de apă, alături de un pahar de palincă, de cei aflaţi la muncile agricole.

  • Prepararea slăninii

    Prepararea slăninii

    După sacrificarea tradiţională în ziua de Ignat, în gospodăriile româneşti porcul nu era consumat integral în perioada Crăciunului. Preparate precum slănină, cârnaţi şi şuncă au fost conservate dintotdeauna prin sărare, prăjire şi afumare astfel încât să poată fi consumate până spre primăvară. Slănina este un preparat tradiţional nu numai în România, ci şi în Europa centrală şi de est. De altfel, în ţări precum Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Slovenia, Macedonia, termenul este identic sau foarte apropiat din punct de vedere fonetic.



    Slănina se obţine din grăsimea cu şorici de pe spatele sau de burta porcului şi se poate consuma imediat în stare proaspătă. Pentru o perioadă de timp mai mare, slănina poate fi păstrată într-o ladă cu sare. Slănina poate fi păstrată, de asemenea, în saramură, un amestec de apă cu sare, proporţia fiind de două linguri de sare la un litru de apă. După dizolvarea sării prin fierberea apei, se adaugă usturoi pisat, piper boabe şi piper măcinat, cimbru şi foi de dafin. Fâşiile de slănină sunt aşezate într-o oală sau într-un butoi, iar peste ele se toarnă saramura rece şi se păstrează astfel pentru circa 3 săptămâni. După aceea, slănina este conservată prin afumare.



    În Transilvania se obişnuieşte ca slănina să fie fiartă în apă cu sare şi cu diverse condimente sau în zeamă de varză. În saramură sau în zeama de varză se adaugă boabe de piper şi două foi de dafin. Slănina trebuie lăsată la fiert până când furculiţa intră uşor în ea. Fâşiile de slănină sunt puse apoi la presat între două funduri de lemn. După ce s-a scurs, pe fâşiile de slănină se întinde o pastă de usturoi, iar apoi sunt date cu boia de ardei. Slănina astfel preparată se păstrează într-un loc răcoros.



    Pe vremuri, când nu existau frigidere, produsele afumate din porc erau puse la păstrare într-o cameră răcoroasă unde nu se făcea focul. În satele săseşti din Transilvania, slănina era păstrată chiar în incinta bisericii fortificate, în interiorul unui turn de apărare. Aproape în fiecare biserică fortificată din Transilvania există aşa-numitul Turn al Slăninii, în care fiecare familie din sat avea propriile cârlige în care îşi atârna preparatele din porc. În Turnul Slăninii se intra doar o singură dată pe săptămână, duminica, după încheierea slujbei, pentru a se păstra răcoarea dată de blocurile de gheaţă, acoperite cu paie şi aflate în interior. Aceste blocuri de gheaţă erau tăiate în perioada iernii şi se topeau lent în Turnul Slăninii.



    Slănina proaspătă, sărată sau afumată, cu sau fără boia de ardei este consumată alături de alte aperitive reci. În mod tradiţional, slănina este consumată ca atare, cu pâine şi cu ceapă roşie, de apă, alături de un pahar de palincă, de cei aflaţi la muncile agricole.

  • Bograci

    Bograci

    Pentru a marca sfârşitul verii sau, dacă doriţi, începutul toamnei, locuitorii din Crasna, judeţul Sălaj, s-au întrecut, la sfârşitul săptămânii trecute, la prepararea bograciului, o mâncare specifică bucătăriei maghiare, dar a cărei reţetă a fost adaptată cu ocazia acestui eveniment desfăşurat sub genericul “Sărbătoarea toamnei”. Se spune că atunci când este gătită în aer liber, în cazan de tuci, această mâncare capătă un gust cu totul şi cu totul deosebit.



    Nu este dificil să pregăteşti bograci, însă procesul durează circa 3 ore. Se spune că lucrul cel mai important este ceapa, care trebuie pusă din belşug. Dacă avem două kg de carne, atunci trebuie curăţate şi tocate nu mai puţin de două kg de ceapă. Mai avem nevoie de câteva roşii, de suc de roşii sau de bulion, de doi, trei ardei iuţi şi tot atâţia ardei graşi, de boia dulce, de câţiva căţei de usturoi, două foi de dafin, ulei, piper măcinat şi sare.



    Ceapa, tocată mărunt, se căleşte uşor în ulei, după care adăugăm şi carnea, tăiată în cubuleţe. Caracteristic pentru această mâncare este amestecul de cărnuri. Poate fi folosită carne de vită în amestec cu carne de porc sau carne de porc, vită şi oaie laolaltă. Se pun şi celelalte legume, tocate mărunt. Putem renunţa la ardeii iuţi dacă nu dorim să fie prea condimentat. Important este ca boiaua dulce să fie presărată acum în ceaun pentru a da culoare şi gust deoarece ea se dizolvă doar în ulei. Turnăm apoi puţină apă şi suc de roşii sau bulion, cât să acopere compoziţia, punem şi foile de dafin, puţin piper şi lăsăm să fiarbă încet, amestecând din când în când. Când este aproape gata, adăugăm sare după gust, precum şi frunze tocate de pătrunjel. Se serveşte cald, alături de cartofi natur, mămăligă sau paste.

  • Bograci

    Bograci

    Pentru a marca sfârşitul verii sau, dacă doriţi, începutul toamnei, locuitorii din Crasna, judeţul Sălaj, s-au întrecut, la sfârşitul săptămânii trecute, la prepararea bograciului, o mâncare specifică bucătăriei maghiare, dar a cărei reţetă a fost adaptată cu ocazia acestui eveniment desfăşurat sub genericul “Sărbătoarea toamnei”. Se spune că atunci când este gătită în aer liber, în cazan de tuci, această mâncare capătă un gust cu totul şi cu totul deosebit.



    Nu este dificil să pregăteşti bograci, însă procesul durează circa 3 ore. Se spune că lucrul cel mai important este ceapa, care trebuie pusă din belşug. Dacă avem două kg de carne, atunci trebuie curăţate şi tocate nu mai puţin de două kg de ceapă. Mai avem nevoie de câteva roşii, de suc de roşii sau de bulion, de doi, trei ardei iuţi şi tot atâţia ardei graşi, de boia dulce, de câţiva căţei de usturoi, două foi de dafin, ulei, piper măcinat şi sare.



    Ceapa, tocată mărunt, se căleşte uşor în ulei, după care adăugăm şi carnea, tăiată în cubuleţe. Caracteristic pentru această mâncare este amestecul de cărnuri. Poate fi folosită carne de vită în amestec cu carne de porc sau carne de porc, vită şi oaie laolaltă. Se pun şi celelalte legume, tocate mărunt. Putem renunţa la ardeii iuţi dacă nu dorim să fie prea condimentat. Important este ca boiaua dulce să fie presărată acum în ceaun pentru a da culoare şi gust deoarece ea se dizolvă doar în ulei. Turnăm apoi puţină apă şi suc de roşii sau bulion, cât să acopere compoziţia, punem şi foile de dafin, puţin piper şi lăsăm să fiarbă încet, amestecând din când în când. Când este aproape gata, adăugăm sare după gust, precum şi frunze tocate de pătrunjel. Se serveşte cald, alături de cartofi natur, mămăligă sau paste.

  • Ardei umpluţi

    Ardei umpluţi

    Generoasă oferta de legume a pieţelor agroalimentare din România ne-a dat ideea culinară pentru această săptămână. Ardeii umpluţi fie cu orez, ciuperci sau carne tocată reprezintă un preparat savuros. Nu trebuie să petreceţi timp îndelungat în bucătărie pentru prepararea lor, care este şi destul de simplă. Avem nevoie de circa 2 kg de ardei gras, de mărime medie cărora le scoatem cu grijă cotorul, nervurile şi seminţele din interior.



    Separat, pregătim umplutura. Avem nevoie de circa jumătate de kg de orez, de două cepe, de doi morcovi, de mărar şi frunze de pătrunjel, suc de roşii sau bulion şi de câteva roşii din al căror înveliş vom realiza capacele pentru ardeii umpluţi. Spălăm orezul şi îl lăsăm puţin la înmuiat. Tocăm cepele pe care le călim uşor în ulei, alături de morcovii dati pe răzătoare şi de cubuleţe făcute din miezul roşiilor al căror înveliş îl tăiem în rondele potrivite pentru a astupa ardeii. Amestecăm legumele călite cu orezul şi cu mărarul tocat mărunt.



    Condimentăm cu piper, punem sare după gust şi umplem ardeii cu această compoziţie, după care le punem capacele din roşii. Punem ardeii într-o cratiţă, fie culcaţi, fie cu capacele în sus, în orice caz turnăm apă şi suc de roşii astfel încât să îi acopere. Lăsăm să fiarbă la foc mic circa jumătate de oră, apoi se lasă cratiţa în cuptor pentru încă jumătate de oră. Spre final, se presară frunze tocate de pătrunjel. Ardeii umpluţi se servesc calzi, ornaţi cu frunze tocate de pătunjel şi acoperiţi cu iaurt sau cu smântână.



    Putem face umplutura şi cu ciuperci pe care le călim uşor în ulei împreună cu ceapa şi cu morcovii raşi, însă în acest caz vom folosi o cantitate mai mică de orez. De asemenea, putem folosi şi carne tocată, de porc, de vită sau în amestec. În acest caz, amestecăm carnea tocată cu orezul curăţat de eventualele impurităţi, spălat şi scurs şi cu cepele tăiate mărunt. De această dată nu mai este cazul să mai folosim morcovi. În compozitie adăugăm mărar tocat mărunt, piper şi sare după gust.



    Turnăm apă şi suc de roşii astfel încât să acopere ardeii, adăugăm şi miezul roşiilor din care am obţinut capacele pentru ardei şi lăsăm cratiţa la foc mic circa 45 de minute. Apoi băgăm cratiţa la cuptor şi o lăsăm la foc mic până când sosul scade suficient de mult. Ardeii umpluţi se servesc calzi, unul sau doi pe farfurie. Deasupra lor presărăm frunze de pătrunjel tocate mărunt şi turnăm puţină smântână. Un pahar de vin roşu demisec sau sec, servit la temperatura camerei, se adaugă în mod fericit acestui preparat al bucătăriei româneşti.

  • Ardei umpluţi

    Ardei umpluţi

    Generoasă oferta de legume a pieţelor agroalimentare din România ne-a dat ideea culinară pentru această săptămână. Ardeii umpluţi fie cu orez, ciuperci sau carne tocată reprezintă un preparat savuros. Nu trebuie să petreceţi timp îndelungat în bucătărie pentru prepararea lor, care este şi destul de simplă. Avem nevoie de circa 2 kg de ardei gras, de mărime medie cărora le scoatem cu grijă cotorul, nervurile şi seminţele din interior.



    Separat, pregătim umplutura. Avem nevoie de circa jumătate de kg de orez, de două cepe, de doi morcovi, de mărar şi frunze de pătrunjel, suc de roşii sau bulion şi de câteva roşii din al căror înveliş vom realiza capacele pentru ardeii umpluţi. Spălăm orezul şi îl lăsăm puţin la înmuiat. Tocăm cepele pe care le călim uşor în ulei, alături de morcovii dati pe răzătoare şi de cubuleţe făcute din miezul roşiilor al căror înveliş îl tăiem în rondele potrivite pentru a astupa ardeii. Amestecăm legumele călite cu orezul şi cu mărarul tocat mărunt.



    Condimentăm cu piper, punem sare după gust şi umplem ardeii cu această compoziţie, după care le punem capacele din roşii. Punem ardeii într-o cratiţă, fie culcaţi, fie cu capacele în sus, în orice caz turnăm apă şi suc de roşii astfel încât să îi acopere. Lăsăm să fiarbă la foc mic circa jumătate de oră, apoi se lasă cratiţa în cuptor pentru încă jumătate de oră. Spre final, se presară frunze tocate de pătrunjel. Ardeii umpluţi se servesc calzi, ornaţi cu frunze tocate de pătunjel şi acoperiţi cu iaurt sau cu smântână.



    Putem face umplutura şi cu ciuperci pe care le călim uşor în ulei împreună cu ceapa şi cu morcovii raşi, însă în acest caz vom folosi o cantitate mai mică de orez. De asemenea, putem folosi şi carne tocată, de porc, de vită sau în amestec. În acest caz, amestecăm carnea tocată cu orezul curăţat de eventualele impurităţi, spălat şi scurs şi cu cepele tăiate mărunt. De această dată nu mai este cazul să mai folosim morcovi. În compozitie adăugăm mărar tocat mărunt, piper şi sare după gust.



    Turnăm apă şi suc de roşii astfel încât să acopere ardeii, adăugăm şi miezul roşiilor din care am obţinut capacele pentru ardei şi lăsăm cratiţa la foc mic circa 45 de minute. Apoi băgăm cratiţa la cuptor şi o lăsăm la foc mic până când sosul scade suficient de mult. Ardeii umpluţi se servesc calzi, unul sau doi pe farfurie. Deasupra lor presărăm frunze de pătrunjel tocate mărunt şi turnăm puţină smântână. Un pahar de vin roşu demisec sau sec, servit la temperatura camerei, se adaugă în mod fericit acestui preparat al bucătăriei româneşti.

  • Secretele bucătariei româneşti: Varză à la Cluj

    Secretele bucătariei româneşti: Varză à la Cluj

    Sarmalele în foi de varză dulce sau murată reprezintă una dintre cele mai populare mâncăruri ale bucătăriei româneşti, dar nu chiar cea mai populară. Pentru a nu mai pierde timpul cu pregătirea foilor de varză şi cu răsucirea acestora în jurul grămăjoarelor de carne tocată, puteţi încerca varza à la Cluj. Nimeni nu ştie de ce se numeşte aşa, însă este unul dintre cele mai gustoase preparate gastronomice întâlnite în Transilvania. Are aceleaşi ingediente ca şi sarmalele de varză cu carne, însă umplutura este, cum se spune, “la vedere”.



    Se poate folosi fie varză murată, fie varză dulce, cam un kg şi jumătate. Ne mai trebuie cel puţin jumătate de kg de carne tocată, de porc, de vită sau în amestec, două cepe, o ceaşcă de orez, pastă de roşii, smântână, cimbru uscat sau mărar proaspăt, piper măcinat, boia de ardei dulce şi sare. Dacă avem varză murată, atunci se scot foile una câte una, se spală şi se lasă timp de o oră în apă rece pentru ca să iasă sarea din ea. Tăiem foile de varză ca pentru salată, procedând la fel în cazul în care avem varză proaspătă. Călim uşor varza în ulei sau, pentru a respecta unele reţete din Transilvania, folosim untură în loc de ulei. După ce varza s-a înmuiat, adăugăm pastă de roşii sau suc de roşii şi puţină boia de ardei dulce.



    Separat, călim ceapa tocată mărunt, iar peste ea turnăm carnea tocată în care punem piper măcinat, cimbru uscat în cazul în care folosim varză murată sau mărar proaspăt şi puţină sare atunci când avem varză dulce. Adăugăm şi orezul care trebuie lăsat în apă timp de câteva minute pentru ca bobul să se înmoaie.



    După ce toate ingredientele au fost călite, într-un vas punem un strat cu jumătate din cantitatea de varză, apoi carnea tocată, iar deasupra, restul de varză călită. Se pot adăuga bucăti mici de carne de porc afumată sau cârnati afumaţi, tăiaţi rondele. Se pune vasul în cuptor, la foc potrivit timp de 45 de minute, având grijă să adăugăm, dacă este cazul, apă sau zeamă de varză. Se porţionează, se toarnă puţină smântână deasupra şi se serveşte cu mămăligă şi cu un ardei iute.

  • Secretele bucătariei româneşti: Varză à la Cluj

    Secretele bucătariei româneşti: Varză à la Cluj

    Sarmalele în foi de varză dulce sau murată reprezintă una dintre cele mai populare mâncăruri ale bucătăriei româneşti, dar nu chiar cea mai populară. Pentru a nu mai pierde timpul cu pregătirea foilor de varză şi cu răsucirea acestora în jurul grămăjoarelor de carne tocată, puteţi încerca varza à la Cluj. Nimeni nu ştie de ce se numeşte aşa, însă este unul dintre cele mai gustoase preparate gastronomice întâlnite în Transilvania. Are aceleaşi ingediente ca şi sarmalele de varză cu carne, însă umplutura este, cum se spune, “la vedere”.



    Se poate folosi fie varză murată, fie varză dulce, cam un kg şi jumătate. Ne mai trebuie cel puţin jumătate de kg de carne tocată, de porc, de vită sau în amestec, două cepe, o ceaşcă de orez, pastă de roşii, smântână, cimbru uscat sau mărar proaspăt, piper măcinat, boia de ardei dulce şi sare. Dacă avem varză murată, atunci se scot foile una câte una, se spală şi se lasă timp de o oră în apă rece pentru ca să iasă sarea din ea. Tăiem foile de varză ca pentru salată, procedând la fel în cazul în care avem varză proaspătă. Călim uşor varza în ulei sau, pentru a respecta unele reţete din Transilvania, folosim untură în loc de ulei. După ce varza s-a înmuiat, adăugăm pastă de roşii sau suc de roşii şi puţină boia de ardei dulce.



    Separat, călim ceapa tocată mărunt, iar peste ea turnăm carnea tocată în care punem piper măcinat, cimbru uscat în cazul în care folosim varză murată sau mărar proaspăt şi puţină sare atunci când avem varză dulce. Adăugăm şi orezul care trebuie lăsat în apă timp de câteva minute pentru ca bobul să se înmoaie.



    După ce toate ingredientele au fost călite, într-un vas punem un strat cu jumătate din cantitatea de varză, apoi carnea tocată, iar deasupra, restul de varză călită. Se pot adăuga bucăti mici de carne de porc afumată sau cârnati afumaţi, tăiaţi rondele. Se pune vasul în cuptor, la foc potrivit timp de 45 de minute, având grijă să adăugăm, dacă este cazul, apă sau zeamă de varză. Se porţionează, se toarnă puţină smântână deasupra şi se serveşte cu mămăligă şi cu un ardei iute.

  • Mâncăruri cu fasole păstăi

    Mâncăruri cu fasole păstăi

    Una dintre legumele frecvent întâlnite în acestă perioadă în pieţele agroalimentare din România este fasolea păstăi. Fie că are culoarea verde sau galbenă, secţiune rotundă sau aplatizată, fasolea păstăi este un ingredient excelent, fiind utilizat de cele mai multe ori în combinaţie cu alte legume. Fasolea păstăi poate deveni însă şi ingredient de bază în anumite reţete gastronomice, una dintre ele fiind un aperitiv, fasolea păstăi cu maioneză.



    Avem nevoie de un kg de fasole păstăi, un borcan mic de maioneză şi de o căpătână de usturoi. Este foarte uşor de preparat. Fasolea curăţată şi spălată se fierbe în apă cu puţină sare. Dacă tecile de fasole sunt lungi, le putem tăia în bucăţi mai mici. După ce a fiert, adunăm fasolea cu o spumieră, şi o lăsăm să se răcească. După ce am scurs-o de apă, amestecăm fasolea cu maioneza şi cu usturoiul pisat şi, eventual, mai adăugăm puţină sare şi o servim ca un aperitiv. Se mai poate adăuga în acest amestec o roşie curăţată de pieliţă şi tăiată mărunt şi puţin mărar proaspăt, tocat.



    Cel mai frecvent preparat este mâncarea de fasole păstăi cu carne. Poate fi folosită şi carnea de vită, şi cea de porc, însă de cele mai multe ori este folosită carnea de pui, fie piept, fie pulpe de pui. Avem nevoie de un kg … un kg şi jumătate de fasole păstăi şi de 3 pulpe de pui. Mai întâi, se pune la fiert carnea de pui, având grijă să adunăm spuma care se formează la suprafaţă.



    Adăugăm fasolea păstăi după ce în prealabil am spălat-o şi am curăţat-o şi lăsăm să fiarbă la foc mic. Pentru un plus de aromă, adăugăm câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt. Când considerăm că a fiert de ajuns, adăugăm puţin bulion sau suc de roşii, mărar proaspăt tăiat mărunt şi sare după gust. O mai lăsăm puţin pe foc şi apoi o putem servi imediat. Poftă bună!

  • Mâncăruri cu fasole păstăi

    Mâncăruri cu fasole păstăi

    Una dintre legumele frecvent întâlnite în acestă perioadă în pieţele agroalimentare din România este fasolea păstăi. Fie că are culoarea verde sau galbenă, secţiune rotundă sau aplatizată, fasolea păstăi este un ingredient excelent, fiind utilizat de cele mai multe ori în combinaţie cu alte legume. Fasolea păstăi poate deveni însă şi ingredient de bază în anumite reţete gastronomice, una dintre ele fiind un aperitiv, fasolea păstăi cu maioneză.



    Avem nevoie de un kg de fasole păstăi, un borcan mic de maioneză şi de o căpătână de usturoi. Este foarte uşor de preparat. Fasolea curăţată şi spălată se fierbe în apă cu puţină sare. Dacă tecile de fasole sunt lungi, le putem tăia în bucăţi mai mici. După ce a fiert, adunăm fasolea cu o spumieră, şi o lăsăm să se răcească. După ce am scurs-o de apă, amestecăm fasolea cu maioneza şi cu usturoiul pisat şi, eventual, mai adăugăm puţină sare şi o servim ca un aperitiv. Se mai poate adăuga în acest amestec o roşie curăţată de pieliţă şi tăiată mărunt şi puţin mărar proaspăt, tocat.



    Cel mai frecvent preparat este mâncarea de fasole păstăi cu carne. Poate fi folosită şi carnea de vită, şi cea de porc, însă de cele mai multe ori este folosită carnea de pui, fie piept, fie pulpe de pui. Avem nevoie de un kg … un kg şi jumătate de fasole păstăi şi de 3 pulpe de pui. Mai întâi, se pune la fiert carnea de pui, având grijă să adunăm spuma care se formează la suprafaţă.



    Adăugăm fasolea păstăi după ce în prealabil am spălat-o şi am curăţat-o şi lăsăm să fiarbă la foc mic. Pentru un plus de aromă, adăugăm câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt. Când considerăm că a fiert de ajuns, adăugăm puţin bulion sau suc de roşii, mărar proaspăt tăiat mărunt şi sare după gust. O mai lăsăm puţin pe foc şi apoi o putem servi imediat. Poftă bună!

  • Sarmale în cuib

    Sarmale în cuib

    Provincie istorică românească situată în nord-estul Carpaţilor Orientali, Bucovina este cunoscută, în primul rând pentru bisericile şi mănăstirile fortificate, unele dintre ele ridicate în urmă cu peste 500 de ani. Valoarea unora dintre ele este sporită de picturile murale interioare şi exterioare ale bisericilor, picturi care au rezistat timpului şi care le-au făcut cunoscute în întreaga lume.



    Gastronomia bucovineană e apropiată de cea moldovenească, însă poartă şi influenţa austriacă deoarece această provincie istorică românească s-a aflat între anii 1775 şi 1918 sub administraţia austro-ungară. În bucătăria bucovineană sunt utilizate foarte mult ciupercile şi fructele de pădure. Dacă ar fi să începem cu felurile de bază, să menţionăm ciorbele de legume cu carne de vită sau supa de pui cu tăiţei de casă şi ciorbele de zarzavaturi, toate drese cu smântână.



    Trebuie să amintim apoi tocăniţele de mânzat cu piure de cartofi, păstrăvul cu smântână sau prăjit şi sarmalele în foi de varză cu carne sau cu ciuperci. Pentru că am amintit de sarmale, să subliniem că în Bucovina puteţi mânca aşa-numitele sarmale în cuib, foarte gustoase, dar a căror preparare necesită foarte mult timp.



    Sunt două variante de preparare a sarmalelor în cuib, una în care învelişul este diferit, alta în care conţinutul este diferit. La prima variantă, care se pregăteşte, de obicei, în cursul primăverii sau la începutul verii, se folosesc frunze de viţă de vie, de ştevie, de hrean, de sfeclă şi de tei. Pentru umplutură avem nevoie de: un kg de carne de porc, 2…3 cepe, pastă de roşii, o cană de orez, câteva boabe de piper negru, 2…3 frunze de dafin şi 2 felii de pâine cu coajă, înmuiate în apă şi stoarse bine.



    Trecem prin maşina de tocat carnea de porc, ceapa şi feliile de pâine. Amestecăm, adăugăm orez, boabe de piper şi sare după gust. Pregătim frunzele, tăind nervurile principale. Dacă frunzele sunt prea mari, le putem tăia în jumătate. Punem apoi umplutura şi rulăm frunzele. Luăm apoi o foaie de varză şi punem câte o sarmă din fiecare categorie. Împăturim foaia de varză, proaspătă sau murată şi punem aceste “pachete într-un vas. Pentru prepararea sarmalelor se folosesc oale de lut smălţuite.



    Se toarnă apă peste ele, cât să le acopere, punem şi pastă de roşii sau suc de roşii, apoi punem vasul smălţuit pentru circa 3 ore în cuptor, la foc mic. Dacă este nevoie, din când în când mai adăugăm puţină apă sau chiar puţin vin alb. Se scot cuiburile din vas şi se aşează cu grijă în farfurie, pentru aspectul estetic. Pe deasupra se toarnă smântână şi se servesc cu mămăligă.



    La cea de-a doua variantă de sarmale în cuib folosim ca înveliş doar varza, însă conţinutul este diferit. Se face umplutură cu carne de porc, cu carne de viţel, cu carne de miel, cu carne de pasăre, pui sau gâscă şi cu ciuperci. Avem deci, 5 amestecuri diferite. Procedeul este similar celui descris anterior, numai că, de această dată, avem nevoie de 3 … 4 verze.



    Trebuie să rulăm sarmale de dimensiuni mai mici pentru a avea loc în cuibul pe care îl creem folosind cele mai mari foi de varză pe care le avem. Pentru a avea siguranţa că nu se desface, cuibul este legat în cruciş cu câte două tulpini de pătrunjel sau chiar cu aţă. Aşa cum am spus, procesul tehnologic este laborios, însă vă asigur că merită aşteptarea! Poftă bună!

  • Sarmale în cuib

    Sarmale în cuib

    Provincie istorică românească situată în nord-estul Carpaţilor Orientali, Bucovina este cunoscută, în primul rând pentru bisericile şi mănăstirile fortificate, unele dintre ele ridicate în urmă cu peste 500 de ani. Valoarea unora dintre ele este sporită de picturile murale interioare şi exterioare ale bisericilor, picturi care au rezistat timpului şi care le-au făcut cunoscute în întreaga lume.



    Gastronomia bucovineană e apropiată de cea moldovenească, însă poartă şi influenţa austriacă deoarece această provincie istorică românească s-a aflat între anii 1775 şi 1918 sub administraţia austro-ungară. În bucătăria bucovineană sunt utilizate foarte mult ciupercile şi fructele de pădure. Dacă ar fi să începem cu felurile de bază, să menţionăm ciorbele de legume cu carne de vită sau supa de pui cu tăiţei de casă şi ciorbele de zarzavaturi, toate drese cu smântână.



    Trebuie să amintim apoi tocăniţele de mânzat cu piure de cartofi, păstrăvul cu smântână sau prăjit şi sarmalele în foi de varză cu carne sau cu ciuperci. Pentru că am amintit de sarmale, să subliniem că în Bucovina puteţi mânca aşa-numitele sarmale în cuib, foarte gustoase, dar a căror preparare necesită foarte mult timp.



    Sunt două variante de preparare a sarmalelor în cuib, una în care învelişul este diferit, alta în care conţinutul este diferit. La prima variantă, care se pregăteşte, de obicei, în cursul primăverii sau la începutul verii, se folosesc frunze de viţă de vie, de ştevie, de hrean, de sfeclă şi de tei. Pentru umplutură avem nevoie de: un kg de carne de porc, 2…3 cepe, pastă de roşii, o cană de orez, câteva boabe de piper negru, 2…3 frunze de dafin şi 2 felii de pâine cu coajă, înmuiate în apă şi stoarse bine.



    Trecem prin maşina de tocat carnea de porc, ceapa şi feliile de pâine. Amestecăm, adăugăm orez, boabe de piper şi sare după gust. Pregătim frunzele, tăind nervurile principale. Dacă frunzele sunt prea mari, le putem tăia în jumătate. Punem apoi umplutura şi rulăm frunzele. Luăm apoi o foaie de varză şi punem câte o sarmă din fiecare categorie. Împăturim foaia de varză, proaspătă sau murată şi punem aceste “pachete într-un vas. Pentru prepararea sarmalelor se folosesc oale de lut smălţuite.



    Se toarnă apă peste ele, cât să le acopere, punem şi pastă de roşii sau suc de roşii, apoi punem vasul smălţuit pentru circa 3 ore în cuptor, la foc mic. Dacă este nevoie, din când în când mai adăugăm puţină apă sau chiar puţin vin alb. Se scot cuiburile din vas şi se aşează cu grijă în farfurie, pentru aspectul estetic. Pe deasupra se toarnă smântână şi se servesc cu mămăligă.



    La cea de-a doua variantă de sarmale în cuib folosim ca înveliş doar varza, însă conţinutul este diferit. Se face umplutură cu carne de porc, cu carne de viţel, cu carne de miel, cu carne de pasăre, pui sau gâscă şi cu ciuperci. Avem deci, 5 amestecuri diferite. Procedeul este similar celui descris anterior, numai că, de această dată, avem nevoie de 3 … 4 verze.



    Trebuie să rulăm sarmale de dimensiuni mai mici pentru a avea loc în cuibul pe care îl creem folosind cele mai mari foi de varză pe care le avem. Pentru a avea siguranţa că nu se desface, cuibul este legat în cruciş cu câte două tulpini de pătrunjel sau chiar cu aţă. Aşa cum am spus, procesul tehnologic este laborios, însă vă asigur că merită aşteptarea! Poftă bună!

  • Friptură de porc la ceaun

    Friptură de porc la ceaun

    Este o manifestare care aduce cel puţin o mie de vizitatori în cele două zile în care echipele înscrise trebuie să pregătească, după reţete proprii, diferite preparate din carne de porc. Conform regulamentului, prin tragere la sorţi, câte două echipe vor primi câte un porc pe care trebuie să-l sacrifice şi apoi să-l împartă în mod egal. În continuare, fiecare echipă va pregăti în interval de câteva ore câteva preparate specifice zonei din care provine.



    Fiecare echipă, alcătuită din 4 oameni, trebuie să se prezinte cu ustensilele pentru prelucrarea cărnii, inclusiv maşină de tocat carne şi maşină de umplut cârnaţi, precum şi cu condimentele necesare. După jurizare şi după premierea echipelor câştigătoare, urmează masa festivă — pomana porcului. Amintim că, la sacrificarea rituală a porcului, există tradiţia de a pregăti aşa-numita “pomană a porcului”, o mâncare oferită celor care au participat la această operaţiune, de unde şi numele acestui festival gastronomic cu participare internaţională.



    Pentru că am mai prezentat acest preparat – pomana porcului, în această ediţie vă facem o altă sugestie: friptură de porc la ceaun. Avem nevoie de o bucată de pulpă de porc, iar dacă nu are grăsime putem completa cu o bucată de fleică. Mai avem nevoie de câţiva căţei de usturoi, de 3 … 4 cepe, de bulion sau pastă de roşii, de cimbru, piper şi sare. Tăiem carnea în cuburi cu latura de 3 … 4 cm şi o punem la fiert, într-un ceaun cu apă. După ce începe să fiarbă, aruncăm apa şi punem din nou carnea în ulei sau untură şi lăsăm să se rumenească puţin, la foc mic.



    Turnăm apoi puţină apă pentru ca să fiarbă înăbuşit, având grijă ca să nu sară uleiul încins din ceaun. Tocăm cepele şi, dacă avem, un ardei gras, iar aceste legume le amestecăm cu carnea din ceaun şi lăsăm să fiarbă înăbuşit, în continuare. Spre final, turnăm un pahar de vin, punem câţiva căţei de usturoi, tocaţi mărunt, cimbru, piper şi sare după gust. Se pot pune şi cârnaţi de casă, în prealabil rumeniţi într-o tigaie, ceea ce apropie acest preparat de pomana porcului. Se serveşte cald, cu mămăligă şi cu un pahar de vin. Poftă bună!