Radio România Internațional

Tag: campanie de vaccinare, Pfizer,Moderna, covid-19, Ro Vaccinare, CNCAV

Postkommunismus: Der Bergarbeitereinfall vom Juni 1990

Der Bergarbeiterangriff vom 13.-15. Juni 1990 gegen Oppositionelle in Bukarest schockierte ganz Rumänien, Europa und die Welt. 7000 Bergarbeiter wurden damals nach Bukarest gebracht, um die Proteste gegen die Regierung und gegen den neuen Staatschef Ion Iliescu gewaltsam zu unterbinden.

Im Juni 1990 haben unzufriedene Rumänen massiv gegen die Nationale Rettungsfront protestiert, die im Mai die ersten demokratischen Wahlen nach der antikommunistischen Revolution vom Dezember 1989 gewonnen hatte. Mit Unterstützung der Bergarbeiter aus dem Schil-Tal (rum. Valea Jiului) haben damals die Sicherheitskräfte die Proteste auf dem Bukarester Universitätsplatz brutal niedergeschlagen. Der Bergarbeiterangriff vom 13.-15. Juni 1990 gilt als eine Attacke gegen die demokratischen Strukturen des Staates. Der Politanalyst Gabriel Andreescu über den politischen Rahmen, der das zu dem Zeitpunkt ermöglicht hat:

Es handelt sich nicht nur um eine unglückliche Entwicklung, sondern um tragische Ereignisse. Menschen haben ihr Leben verloren und es gab auch Folgen für die gesamte Gesellschaft. Die Nationale Rettungsfront war entschlossen, alle Mittel einzusetzen, um die Kontrolle zu ergattern, die der Staat im Kommunismus gehabt hatte. Wir dürfen nicht vergessen, dass die alte Sicherheitspolizei, die Securitate, fast komplett von den neuen Nachrichtendiensten SIE und SRI übernommen wurde. Formell wurden diese im März 1990 gegründet. Die Wirtschaftsmacht der ehemaligen Kommunisten stieg. Es handelte sich also um einige Gruppierungen, die gewöhnt waren, eine vollständige Kontrolle auszuüben. Die vollständige Kontrolle war aber nicht mehr möglich. So sind die Demonstranten trotz der Wahl-Ergebnisse und der Aufforderung, die Proteste zu beenden, auf der Stra‎ße geblieben.“

Am 13. Juni 1990 wurden die Zelte der Demonstranten auf dem Universitätsplatz niedergerissen. Menschen wurden verhaftet und Arbeiter von der Fabrik für Schwermaschinen Bukarest (IMGB) haben sich den Sicherheitskräften angeschlossen. Ion Iliescu rief alle verantwortungsbewusste“ Kräfte auf, den Sitz der Regierung gegen die vermeintlichen Extremisten zu verteidigen. Am Abend des 13. Juni brachten drei Sonderzüge die Bergarbeiter aus dem Schil-Tal nach Bukarest. Der Politanalyst Gabriel Andreescu erinnert sich:

Die Zeitung România Liberă, wie auch die Gruppe für Sozialen Dialog (GDS) beanstandeten permanent die neuen Machthaber, die jedoch von der Bevölkerung im Amt bestätigt wurde. Was im Nachhinein passiert ist, hat praktisch die Demokratie zerstört. Die Bergarbeiter sollten die wichtigsten Demokratie-Quellen der Opposition ausschalten. Das waren die Zeitung România Liberă, deren Sitz zerstört wurde, und die Gruppe für Sozialen Dialog. Ich war da auch anwesend. Die Bergarbeiter kamen zum Tor, um uns herauszuholen. Nur eine Verhandlungs-Strategie ermöglichte es uns, sie aufzuhalten.“

Am nächsten Tag, den 14. Juni, wurden die Bergarbeiter unter der Leitung von Miron Cozma vom rumänischen Nachrichtendienst übernommen und zu den wichtigsten Standorten der Opposition in Bukarest geführt. Das Gebäude der Universität wurde in Brand gesetzt, berühmte Professoren, darunter auch Petru Creţia, wurden angegriffen, sowie die Anführer der Studenten. Dasselbe Schicksal hatten auch die Sitze der neugegründeten historischen Parteien, der Sitz der Liberalen Partei und der Sitz der Bauernpartei. Gabriel Andreescu hat die Details:

Die Sitze der historischen Parteien wurden zerstört. Normalerweise hätte man dadurch die Opposition ausgeschaltet. Das ist aber nicht passiert. Die Reaktion der Bukarester und des ganzen Landes war unglaublich. Die Ereignisse haben die Menschen mobilisiert, unterschiedliche Gemeinden wie Gewerkschaften, Oppositionsparteien und unabhängige Intellektuelle kamen zusammen. Infolge dieser Ereignisse wurde die Bürger-Allianz gegründet. Es folgte die Demokratische Antitotalitäre Front in Cluj (Klausenburg), die dann 1996 unter dem Namen Demokratische Konvention Rumäniens den Machtwechsel sicherte. Diese ermöglichte die Gründung der ersten wahrhaft demokratischen Institutionen in Rumänien.“

Am 15. Juni 1990 wurden die Bergarbeiter, die das Zentrum Bukarests verwüstet hatten und Demonstranten, Intellektuelle und Studenten brutal geschlagen hatten, zum Messegelände Romexpo gebracht. Dort dankte ihnen Ion Iliescu für ihren Einsatz in der Hauptstadt. Gabriel Andreescu dazu:

Es gab gravierende Folgen für die gesamte Gesellschaft, zugleich wurde aber auch die Opposition mobilisiert. Die internationalen Folgen waren jedoch schrecklich, die grausamen Bilder gingen damals um die ganze Welt. Unter dem Schutz der Behörden griffen Bergarbeiter-Banden junge Männer und Frauen an und zerstörten Bildungs-Institutionen. Es ist eine riesige Schande, es ist ein Fleck in der rumänischen Geschichte, der nur schwer verschwinden wird.“

25 Jahre nach diesen erschütternden Ereignissen sind die Umstände immer noch nicht restlos aufgeklärt und die verantwortlichen Politiker wurden auch nicht von der Justiz belangt.

15 June 2015
The Miner Raids of June 1990

In June 1990, Romanians took to the streets, unhappy with the fact that, the previous month, the National Salvation Front (the NSF) had won the first democratic elections after the fall of communism. Supported by miners from the Jiu Valley mining basin, security forces in Bucharest intervened brutally against protesters in University Square, as well as against the population. The events of June 13 to 15, the so-called ‘mineriada, known as the ‘miner raids abroad, had a major negative impact on democratic structures and the rule of law. Political scientist Gabriel Andreescu talked about the political background that allowed that crisis:

“These events are not unpleasant, but tragic, in every sense of the word. In the sense of a cost in human lives, individual lives, as well as a collective cost. It definitely has to do with the moment when the NSF was attempting to gain legitimacy, and it decided that it was the moment to use any means at its disposal to gain the control it was used to. Let us not forget that the former secret police the Securitate had been almost completely recycled in the Foreign Intelligence Service, which appeared in 1990, and the Romanian Intelligence service, which emerged officially in March 1990, and which had in fact been functioning previously. There was a visible growing economic power of the former apparatchiks. We are talking about some human groups whose experience was that of full control. From then on, full control was no longer an option. This is why protesters stayed on the streets in spite of the popular vote and in spite of requests for protests to cease.

On June 13, 1990 the tents set up by the protesters in University Square in Bucharest, were destroyed by security forces. The first arrests were made, and workers from the Bucharest Heavy Machinery Factory joined those who were trying to restore order, shouting slogans against the intellectual class. After violent clashes, public television broadcast a message from President Ion Iliescu, who had won the democratic elections a year before. The message said: ‘We are calling on all responsible forces of conscience to gather around the Government building and Television to put an end to the forced attempts of these extremist groups, in order to defend the democracy gained at such great cost.

On the evening of 13 June, three trains brought to Bucharest miners from the Jiu Valley basin. Gabriel Andreescu told us about the events that followed:

“The newspaper Romania Libera, as well as the Group for Social Dialogue and others challenged constantly the power, which had been, however, confirmed by the population. Therefore what happened subsequently destroyed democracy. The miners who came to Bucharest were to liquidate the main sources of opposition. We are talking about Romania Libera, which was attacked, its headquarters destroyed, and the Group for Social Dialogue. I was present there, in the latter case. The miners came to the gate to throw us out, and they were stopped only due to a whole strategy of negotiation.

The following day, on June 14, the miners led by Miron Cozma were taken by employees of the Romanian Intelligence Service to all the major points of Bucharest. The building of the University was attacked, illustrious academics, among them Petru Cretia, were assaulted, alongside student leaders. The same thing happened to the headquarters of the National Liberal Party and the Christian Democratic National Peasant Party. Back with details is Gabriel Andreescu:

“The headquarters in historic buildings were destroyed, therefore, normally, after these raids, the opposition was supposed to be reduced to marginal, absolutely inefficient forms. But that didnt happen. The reaction from the inhabitants of Bucharest, and all over the country, was extraordinary. What these events did was to mobilize people even more, bringing together different communities, like labor unions, parties in the opposition and independent intellectuals. These events prompted the creation of the Civic Alliance, the largest civic structure in the country. The Cluj Anti-Totalitarian Democratic Front was set up after that, which then became the Democratic Convention of Romania, which in 1996 ensured a change in power. It allowed the stabilization of the first truly democratic institutions in Romania.

On 15 June, 1990, the miners who had devastated downtown Bucharest and had savagely beaten protesters, intellectuals and students gathered at the Romexpo exhibition complex, and Ion Iliescu personally thanked them for restoring order in the Capital. Political scientist Gabriel Andreescu tells us about the impact of this tragedy:

“There were overwhelming influences in a variety of ways, by mobilizing the domestic opposition. The international impact, however, was terrible, and we still bear the consequences of those terrible, horrible images that people in the West could see live. The way in which, with the blessing of public authorities, gangs of miners assaulted young people, destroyed abodes of learning. It is a huge shame, a stain on history that Romania will be hard put to be rid of.

25 years after the events that shook Bucharest to its core, there is still no definitive review and bottom line drawn on the real toll taken by this phenomenon that brought a new word to the Romanian language, ‘mineriada, a sarcastic and bitter marriage of the words ‘miner, miner, and ‘olimpiada, Olympics.

15 June 2015
Der „Blindensonntag“: 25 Jahre seit den ersten freien Wahlen in Rumänien

Die wahlberechtigten rumänischen Bürger wurden fünf Monate nach dem Sturz des Diktators Nicolae Ceauşescu am 20. Mai 1990 an die Urnen erwartet, um ihren Staatspräsidenten und ihre Vertreter für die zwei Parlamentskammern zu wählen. Der Wahlprozess wurde damals von einer Verordnung geregelt, die vom Provisorischen Rat der Nationalen Union (CPUN) erlassen wurde. Besagter Rat wurde nach der Revolution im Dezember 1989 gegründet und von Ion Iliescu geleitet.

25 Jahre nach den ersten demokratischen Wahlen in Rumänien ist man zur Schlussfolgerung gekommen, dass die Wahlen vom 20. Mai 1990 die Anführer der Revolution vom Dezember 1989 in ihren Positionen bestätigten. Die Front zur Nationalen Rettung (FSN), eine politische Organisation, die sich am 6. Februar 1990 als politische Partei eintragen ließ, gewann die Wahlen mit einer überwältigenden Mehrheit. Der Politologe Gabriel Andreescu erklärt, warum es unvermeidlich war, dass Ion Iliescu, der Kandidat der Front zur Nationalen Rettung, zum Präsidenten Rumäniens gewählt wurde:

Die Wahlen waren nur teilweise frei. Die Front zur Nationalen Rettung FSN kontrollierte den ganzen Wahlprozess und die Ressourcen des Landes. In dem Moment wurden mehrere Beschlüsse hinsichtlich des Konsums und der Bereitstellung der Ressourcen getroffen, was die Wahlberechtigten zufriedenstellte. Das ist nur wenigen bekannt, weil dies auf dem Land geschah. Auf den Wahllisten waren nicht alle Kandidaten eingetragen. Es waren Kandidaten, die formell angekündigt waren, die sich aber nicht auf die Listen wiederfanden. Die Propaganda sicherte der Front zur Nationalen Rettung den Sieg.“

Die Front zur Nationalen Rettung wurde am 6. Februar 1990 zur politischen Partei. Ziel der Partei war es, trotz ursprünglich gegenteiliger Beteuerung der FSN bei den Präsidentschaftswahlen im Mai zu kandidieren. Sie kontrollierte, außer einigen Zeitungen, fast die gesamte rumänische Presse, besonders den Öffentlich-Rechtlichen TV-Sender, der sich im Dezember 1989 als frei erklärt hatte. Laut Gabriel Andreescu haben die Manipulation durch Medien und die Kontrolle über die Auszählung der Stimmen zum Sieg der Front zur Nationalen Rettung geführt:

Es ging um eine kontrollierte Wahlübung. Alles war kontrolliert – von der Art, in der die Ressourcen für die Manipulation der Wähler gebraucht wurden, bis zu den Wahllisten und der Auszählung der Stimmen. Ich habe auch ein Beispiel in diesem Sinne. Auf der Liste für Bukarest standen zwei Arten von unabhängigen Kandidaten. Unter den Kandidaten zählten Octavian Paler und Gabriel Liiceanu. Diese Persönlichkeiten erfreuten sich damals einer großen Anerkennung in der Presse. Die Wähler kauften und lasen die Zeitschriften, in denen ihre Beiträge veröffentlicht wurden. Es war damals eine Periode, in der Zeitschriften wie, die Zeitschrift »Revista 22« der »Grupul pentru Dialog Social« (Gruppe für den Sozialen Dialog) in 100.000 Exemplaren gedruckt wurden. Die Tageszeitung »România Liberă« wurde damals in einer Million Exemplaren gedruckt. Jeder Kandidat musste mehr als die 30.000 notwendige Stimmen erhalten.“

Iliescus Gegenkandidaten bei den Präsidentschaftswahlen vom 20. Mai 1990 waren Ion Raţiu von der Nationalen (später Christdemokratischen) Bauernpartei und Radu Câmpeanu, der Kandidat der Nationalliberalen Partei, beide wiedergegründete Parteien aus der Zwischenkriegszeit – damals als historische Parteien“ bezeichnet. Gabriel Andreescu erklärt den Misserfolg der historischen Parteien wie folgt:

Als ich gesagt habe, dass die Front zur Nationalen Rettung über Ressourcen verfügte, meinte ich Ressourcen aller Art. Man importierte nicht nur Bananen und Orangen (bis dahin Mangelware – Anm. d. Red.). Ich bezog mich auch auf symbolische Ressourcen, auf Informationsressourcen. Die öffentlich-rechtlichen Sender und in kleineren Umfang auch die Printmedien waren das Sprachrohr jener, die im Dezember 1989 die Macht übernommen hatten, also der um Ion Iliescu gebildeten Gruppen. Hass, Mystifizierung und Manipulation haben die Bevölkerung irregeführt. Man appellierte an Angst und Drohungen wie ‚ihr werdet um euer Ackerland gebracht‘ oder ‚die Kapitalisten werden sich die volkseigenen kBetriebe schnappen‘. In Wirklichkeit sind keine ehemaligen Landbesitzer zurückgekommen, um die Besitztümer, die sie 1940 verloren haben, zurück zu verlangen. Stattdessen kamen die Vertreter der Nomenklatura, die ehemaligen Securitate-Mitglieder, die sich alles, was privatisiert werden konnte, unter den Nagel gerissen haben und somit zu Besitzern eines Großteils des bis dahin staatlichen Eigentums wurden.“

Die circa 14 Millionen Rumänen, die am 20. Mai 1990 an die Urnen gingen, hofften, in einem vom Kommunismus befreiten Land ein besseres Leben führen zu können. Ihre Hoffnungen wurden aber nicht erfüllt. Der Tag der ersten sogenannten freien Wahlen wurde als Sonntag der Blinden“ bezeichnet. Der Politologe Gabriel Andreescu dazu:

Die Menschen erlebten einen Moment der Freiheit. Es war ihre Freiheit und nicht jene des Systems, das nur teilweise frei war. Jeder konnte wählen. Und die Menschen haben gewählt, ohne zu denken und ohne sich die Personen, die vor ihnen standen, genau anzusehen. Die Mehrheit der Stimmen gewann Ion Iliescu und seine Gefolgschaft. Die Menschen fragten sich nicht, wer Ion Iliescu ist. Sie ließen sich blenden. Diese kollektive Verblendung ist es, die den ersten freien Wahlen diesen Beinamen brachte.“

Die massenhafte Leichtgläubigkeit ermöglichte in den kommenden Monaten auch die skrupellose Politik der Front zur Nationalen Rettung, der jede Mittel gerecht waren, um den jungen demokratischen Staat zu kontrollieren. Im Juni 1990 haben die Rumänen ihre Unzufriedenheit in Massendemonstrationen und Straßenblockaden (insbesondere am Bukarester Universitätsplatz) ausgedrückt. Die Bergleute aus dem Schiltal (rum. Valea Jiului) wurden von den neuen Machthabern nach Bukarest gerufen, um die Ordnung wiederherzustellen. Das führte zu den blutigen, bürgerkriegsähnlichen Zuständen vom 13. bis 15. Juni 1990 in Bukarest, die in Polit- und Mediensprache als Mineriaden“ (abgeleitet von rum. miner = Bergarbeiter) eingingen.

8 June 2015
25 de ani de la primele alegeri democratice din România postdecembristă

Procesul electoral de la acea dată s-a desfăşurat în baza unui decret-lege emis de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, un organism provizoriu cu autoritate legislativă, alcătuit după revoluţia din decembrie 1989 şi condus de Ion Iliescu. La 25 de ani de la primele alegeri democratice din România postdecembristă, se consideră că exerciţiul electoral de la 20 mai 1990 nu a făcut decât să reconfirme, câteva luni mai târziu, liderii revoluţiei. Frontul Salvării Naţionale, formaţiune politică înregistrată în registrul partidelor politice la 6 februarie 1990, câştiga alegerile cu procentaje covârşitoare.

Politologul Gabriel Andreescu explică de ce Ion Iliescu, candidatul din fruntea FSN-ului la alegerile prezindenţiale, avea să devină preşedinte al României. În primul rând, faptul că alegerile au fost parţial libere. FSN-ul avea capacitatea să controleze întregul proces electoral. Dincolo de controlul procesului electoral, FSN-ul controla şi resursele ţării. În acel moment au fost luate multe decizii privind domeniul consumului, alocarea de resurse, fapt care a atras – în mod obişnuit – mulţumirea electoratului. Probabil puţini cunosc acest fapt, pentru că lucrurile s-au întâmplat în provincie, dar pe listele de la sate nu erau trecuţi toţi candidaţii. Erau persoane candidate anunţate formal, dar care nu se regăseau pe listele pe care urmau să voteze oamenii. A fost o viciere complexă a sistemului electoral, împreună cu propaganda teribilă din acel moment, care a asigurat FSN-ului câştigul pe care l-a avut.

La 6 februarie 1990, Frontul Salvării Naţionale se transforma într-un partid politic, cu scopul de a candida la alegerile din luna mai. Cu excepţia câtorva publicaţii scrise, noua formaţiune controla aproape toată presa românească şi, cu precădere, Televiziunea Română declarată liberă în decembrie 1989. În opinia lui Gabriel Andreescu, nu doar manipularea mediatică a dus la succesul FSN-ului, ci şi controlul numărătorii voturilor. A fost vorba de un exerciţiu electoral controlat de la felul în care s-au utilizat resursele pentru manipularea electoratului, până la afectarea listelor de vot, până la – sunt absolut sigur – controlul numărătorii. În acest sens, am şi un exemplu care poate fi uşor verificat. Pe lista Bucureştiului au fost introduse două tipuri de candidaţi independenţi. Între candidaţi apăreau Octavian Paller şi Gabriel Liiceanu. Aceste personalităţi, care în acel moment se bucurau de o mare recunoaştere în presă, primiseră un vot din partea electoratului prin felul în care principalele jurnale, reviste în care s-au afirmat au fost cumpărate de bucureşteni. Era o perioada în care Revista 22, Grupul pentru Dialog Social, avea 100 de mii de exemplare tiraj, România Liberă avea un milion. Din acele liste, fiecare candidat trebuia să obţină măcar peste cele 30 de mii de voturi necesare.

Contracandidaţii lui Ion Iliescu la alegerile prezidenţiale de la 20 mai 1990 erau Ion Raţiu, din partea Partidului Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat, şi Radu Câmpeanu, din partea Partidului Naţional Liberal. Politologul Gabriel Andreescu, despre insuccesul acestor partide istorice în faţa unei grupări politice abia înfiinţate la acea dată. Când am spus că FSN-ul dispunea de resurse, m-am referit la toate felurile de resurse, nu numai la bananele şi portocalele care au fost importate şi puse pe piaţă pentru a răspunde frustrărilor de zeci de ani ale populaţiei. M-am referit şi la resursele de ordin simbolic, de informare. Televiziunea, în primul rând, dar şi radioul, şi mai puţin presa, toate acestea erau vocea celor care luaseră puterea în decembrie 1989, grupuri în jurul fostului preşedinte Ion Iliescu. O mare cantitate de ură, de mistificare, de manipulare a reuşit să păcălească populaţia. S-a apelat la fricile acesteia, la ameninţări de tipul vin moşierii şi vă iau pământul sau vin capitaliştii şi vă iau uzinele. Ca rezultat, nu au venit nici moşierii, nici burghezii, ca să ia înapoi bunurile pe care le pierduseră în 1940, ci au venit foştii securişti şi nomenclaturişti, care au trecut la privatizări frauduloase şi şi-au însuşit o mare parte din bunurile existente atunci în beneficiul public.

Pentru mulţi dintre cei circa 14 milioane de români care au votat în acea zi de 20 mai 1990, entuziasmul libertăţii şi speranţa într-o viaţă mai bună în ţara recent eliberată de comunism aveau să se transforme în regret şi frustrare. Ziua primelor alegeri aşa-numite libere avea să fie supranumită duminica orbului. Politologul Gabriel Andreescu, despre semnificaţia acestei sintagme. Oamenii au avut un moment de libertate. Libertatea era a lor, nu a sistemului, care era doar parţial liber. Dar fiecare putea să aleagă. Şi oamenii au votat orb, adică fără să se gândească şi fără să privească suficient la ce aveau în faţă. Desigur, o mare parte din voturile de atunci – deşi nu chiar la proporţiile anunţate – a fost pro-Iliescu şi pentru grupul său. În mod sincer, cred că oamenii nu au raţionat asupra istoriei lui Ion Iliescu, asupra a ceea ce reprezenta el. Au acceptat să se lase orbiţi, acesta ar putea fi sensul acestui statul al votantului din 1990.

Un statut al votantului care a demonstrat, în luna imediat următoare, că Frontul Salvării Naţionale era pregătit să folosească orice mijloace pentru a-şi asigura controlul în tânărul stat democratic. În iunie 1990, pe fondul manifestaţiilor românilor nemulţumiţi de rezultatele alegerilor, chemarea minerilor din Valea Jiului la Bucureşti, pentru a reinstaura ordinea, avea să degenereze într-o mineriadă sângeroasă.

8 June 2015
Vot şi democraţie

Pentru o societate democratică, votul este esenţial. Nicio formulă electorală nu este ideală dar este
important ca cetăţenii să aibă acces neîngrădit la procesul electoral.
Exprimarea opiniei fiecărui membru al societăţii este un principiu elementar al
vieţii democratice. De-a lungul istoriei nu prea îndepărtate şi în state cu
tradiţie democratică avem exemple de limitare a dreptului de vot pe diferite
criterii.

Secolul XX a început cu un vot cenzitar, cel care dă drept de vot
doar celor cu ceva brumă de avere, şi s-a încheiat cu votul universal ridicat
la nivel de normă democratică. Necesitatea unui proces electoral corect, care
să dea conducătorii societăţii, a apărut în România odată cu căderea
comunismului. Chiar în seara zilei de 22
Decembrie 1989, Consiliul Frontului Salvării Naţionale, structura eteroclită
care a preluat conducerea României, a anunţat, pe primul loc, abandonare
rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem
democratic pluralist de guvernământ, urmat imediat de organizarea de alegeri
libere. România ieşea, prin jertfa supremă a cetăţenilor săi, din 45 de ani de
dictatură comunistă, sistem autoritar cu un singur partid politic, desigur cel
comunist, care domina întreaga viaţă a societăţii.

Primele alegeri libere
pluripartiste din România post-comunistă au avut loc la 20 mai 1990, acum 25 de
ani. Timp de 5 luni, societatea românească a cunoscut o evoluţie accelerată,
descoperind şi aplicând normele şi principiile sistemului democratic cu mai
multe partide politice, fiecare cu un program politic propriu şi, desigur, cu o
ofertă electorală personalizată. Datorită timpului scurt şi a condiţiilor
complicate în care se desfăşura procesul de democratizare, liderii momentului
au decis ca mandatele câştigate la alegerile din 20 mai 1990 să fie nu de 4 ani
ci de 2 ani, jumătate din mandatul normal care era avut în vedere pentru
politica românească. În acest interval, românii îşi propuneau să perfecţioneze
sistemul democratic, să consolideze sistemul de partide politice şi dezbaterea
politică liberă, să adopte o Constituţie democratică şi toate legile de bază
pentru o viaţă socială şi politică liberă, pluralistă. Chiar de la primele
alegeri, la 20 mai 1990, românii au revenit la parlamentul bicameral, cu Senat
şi Cameră a Deputaţilor, tradiţional în România dar înlocuit, pe perioada
comunismului, de un parlament cu o singură cameră. La aceste prime alegeri
pluraliste libere, românii au ales, prin vot direct, şi preşedintele ţării.

Dezbaterea, viaţa politică şi chiar noile structuri oficiale au fost dominate
de trei partide politice, unul nou-noul, Frontul Salvării Naţionale, care
prelua vizibilitatea grupului ce a exercitat puterea în stat imediat după fuga
dictatorilor, cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu. Partidul Naţional Liberal şi
Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat erau, în schimb, partide cu o
istorie bogată, partide care au condus România în devenirea sa ca stat modern,
începând cu a doua jumătate a secolului al XlX-lea sau imediat după primul
război mondial.

Cele trei partide au dat, în 1990, şi principalii candidaţi la
şefia statului: Ion Iliescu, din partea FSN, Radu Câmpeanu, pentru PNL şi Ion
Raţiu, reprezentând PNTCD. Cum, în România, nu au avut loc niciodată alegeri
anticipate, Parlamentul s-a schimbat din 4 în 4 ani, următorul termen expirând
în anul următor. Până în 2004, alegerile parlamentare au coincis cu cele
prezidenţiale. Atunci, noul şef al statului a fost ales pentru un mandat de 5
ani, decuplându-se, astfel, alegerile parlamentare de cele ale şefului
statului.

Din 1992, românii îşi aleg, prin vot universal, şi aleşii locali.
Până acum, alegerile locale au avut loc în acelaşi an cu cele legislative, fără
ca această coincidenţă să fie o regulă oficială. De asemenea, din 2009, românii
îşi aleg trimişii în Parlamentul european, de asemenea, prin vot universal şi
liber.

23 May 2015
Strafverfolgung in der „Mineriade“-Akte wird wiederaufgenommen

Der Generalstaatswalt Rumäniens hat am Donnerstag die Lösung in der Akte der Ereignisse von 13-15. Juni 1990 für ungültig erklärt und die Wiederaufnahme der Strafverfolgung angeordnet. Die damaligen Ereignisse sind auch unter dem Namen Mineriade“ bekannt. Infolge dieser hat man auf die demonstrierende Menschen geschossen. Zahlreiche Personen verloren dabei ihr Leben. Viele wurden verletzt. Laut Gesetz soll die Wiederaufnahme der Strafverfolgung durch einen Richter des Obersten Gerichtshofs bestätigt werden.

Der besagte Beschluss wurde getroffen, nachdem der Europäische Gerichtshof für Menschenrechte Rumänien im September letzten Jahres verpflichtet hat, die Ermittlungen wiederaufzunehmen. Der Militärstaatsanwalt Dan Voinea, der den ehemaligen linksorientierten Präsidenten Ion Iliescu der Anstiftung zur Gewalt, während der Ereignisse von Juni 1990, beschuldigt hatte, sieht die Opportunität der Wiedereröffnung dieser Akte ein.

Dan Voinea: Diese Wiedereröffnung der Akte war notwendig, denn auch nach 25 Jahren wurde der Gerchtigkeit für die Opfer nicht Genüge getan. Dennoch kommt diese Wiederaufnahme des Verfahrens recht spät, unter den Voraussetzungen, dass es hunderte Klagen in diesen Akten gibt. Wir warten, um zu sehen was weiter passiert. Sieben Jahre lang hat man an dieser Akte überhaupt nicht mehr gearbeitet.“

Am 13. Juni 1990 kamen hunderte Bergarbeiter nach Bukarest um die öffentliche Ordnung und die Demokratie wiederherzustellen. Diese sollen, ihrer Ansicht nach, hinter mehreren Wochen von Demonstrationen gegen die damalige Macht, gefährdet worden sein. Die Macht war damals in den Händen der Front der Nationalrettung, die gleich nach der Rumänischen Revolution von Dezember 1989 gegründet wurde. Laut Beobachtern, sei der Verantwortliche für den brutalen Aufmarsch der Bergarbeiter der damalige Präsident und ehemalige hochrangige kommunistische Aktivist Ion Iliescu gewesen.

Die Protestaktionen gegen die Regierung wurden vor dem Hintergrund der Unzufriedenheit über die Entwicklung der rumänischen Politik nach dem Fall der Kommunisten ins Leben gerufen. Diesen wurde durch die Beförderung der Bergarbeiter in die Hauptstadt ein Ende gesetzt. Gemeinsam mit den Ordnungskräften zwangen die Bergarbeiter die Protestteilnehmer ihre Aktionen aufzugeben. Gleichzeitig riefen sie einen regelrechten Stadtkrieg aus, der Tote und hunderte Verletzte verursachte.

Die Bergarbeiter nahmen den Sitz der Bukarester Universität, sowie die Sitze der National-Liberalen Partei und der Christlich-Demokratischen Volkspartei aus der bürgerlichen Opposition unter Besatzung und vernichteten diese. Sie pöbelten zahlreiche Intelektuelle oder Regierungsgegner an. Ion Iliescu bedankte sich bei den Bergarbeitern am Ende der Aktion und nannte diese Retter der Demokratie“.

Die Mineriade“ von Juni 1990 bedeutete eine Zeit der Eingrezung der Pressefreiheit und der Schikanierung der politischen Führer der bürgerlichen Opposition. Die externen Auswirkungen waren katastrophal, denn Rumänien wurde vorübergehend von jeglicher Finanzierung von den internationalen Anstalten ausgeschlossen.

6 February 2015
Senţinţă CEDO privind mineriada din iunie 1990

Neinvestigate, neclarificate, nepedepsite la timp, crimele din trecut se răzbună.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat autorităţile de la Bucureşti pentru felul în care au anchetat mineriada din iunie 1990 şi le-a obligat să redeschidă investigaţiile şi să plătească despăgubiri de circa 60 de mii de euro celor trei reclamanţi care nu şi-au găsit dreptatea la instanţele din ţară. Aceştia sunt Anca Mocanu, al cărei soţ a fost împuşcat mortal în timpul mineriadei, Marin Stoica, bătut bestial, şi Teodor Mărieş, arestat abuziv şi grav molestat.

Curtea a decis, în sentinţa citată de corespondentul Radio România la Strasbourg, că autorităţile nu au luat măsuri pentru identificarea şi pedepsirea vinovaţilor.

La Bucureşti, mineriada fusese anchetată timp de opt ani, dar cazul a fost închis cu decizia de neîncepere a urmăririi penale. La Strasbourg, în schimb, judecătorii au constatat încălcarea unor articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la tortură, tratamente inumane şi degradante sau la dreptul la viaţă. Sentinţa CEDO redeschide, în ţară, dezbateri pasionale şi răni vechi.

La cinci luni de la căderea dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceauşescu, fostul său ministru din anii 70, Ion Iliescu, perceput ca lider al Revoluţiei, fusese, practic, plebiscitat, câştigand primele alegeri prezidenţiale libere cu circa 85% din voturi. Partidul său, o combinaţie eterogenă de revoluţionari autentici si comunişti de mâna a doua, îşi adjudecase, la rându-i, doua treimi din locurile din Parlament.

La Bucureşti, Piaţa Universităţii, ocupată în aprilie de studenţi şi proclamată “zonă liberă de neocomunism”, se golise deja, fiindcă majoritatea manifestanţilor acceptaseră verdictul urnelor. Evacuarea de către Poliţie, în noaptea de 13 iunie, a celor câteva zeci de grevişti ai foamei rămaşi în Piaţă s-a făcut cu o forţă disproporţionată, ce a evocat represiunea din zilele Revoluţiei.

Nici azi nu e clar dacă aceia care, a doua zi, au reacţionat ducând lupte de strada cu poliţia si ocupând sediile ministerului de Interne şi Televiziunii, aveau realmente vreo legatură cu Piaţa. Iliescu si oamenii lui i-au calificat prompt drept “legionari” (extrema dreapta interbelică) şi, deşi armata restabilise deja ordinea, au chemat populaţia sa salveze “democraţia in pericol”. Minerii din Valea Jiului i-au urmat îndemnul. Doar două zile, 14 si 15 iunie, au stăpânit minerii Capitala, unde s-au substituit oricărei autorităţi legale. Suficient să lase in urma lor 700 de raniti, peste o mie de oameni reţinuţi abuziv şi cel puţin şase morţi. Universitatea profanată, sediile partidelor de opoziţie şi ale ziarelor independente devastate completează tabloul invaziei.

În primii ani 2000, revenit în fruntea statului cu o agendă clar pro-occidentală, Iliescu avea să conducă România în NATO şi în anticamera Uniunii Europene. Dar în mentalul colectiv numele său va rămâne mereu asociat cu mineriada care aruncase ţara pe marginea războiului civil.

18 September 2014