Radio România Internațional

Tag: carne de porc

  • Gogoșele cu carne și aluat

    Gogoșele cu carne și aluat

    Întâlnite frecvent în
    România, chiftelele sunt preparate din carne tocată de porc, cu formă rotundă,
    aplatizată sau alungită, prăjite în grăsime, adică în ulei sau în untură.
    Carnea este amestecată cu ceapă, usturoi, mărar și pătrunjel. Chifetele pot fi
    servite fie cu muștar ca gustare, fie ca fel principal cu cartofi prăjiți sau
    cu piure de cartofi. În comunitatea turco-tătară din Dobrogea carnea de porc este înlocuită cu carne de vită și de oaie, iar în partea de
    nord a Dobrogei, în Delta Dunării, chiftele sunt preparate îndeosebi din carne
    de pește.


    Există diferenţe între
    regiunile României și în ceea ce privește ingredientele folosite la
    aromatizarea chiftelelor. De exemplu, în Transilvania este folosit tarhonul,
    iar usturoiul este înlocuit de ceapă. De asemenea, în compoziţie sunt adăugaţi
    cartofi raşi. Aceste chiftele pot fi pregătite în cuptor, într-o tavă în care
    turnăm smântână şi în care presărăm spre final tarhon mărunţit.


    În Moldova întâlnim un preparat specific, diferit ca formă față de chiftelele
    care sunt rotunde sau ușor aplatizate, și anume pârjoalele. Acestea au formă
    alungită, sunt aplatizate și învelite în aluat. Au un aspect asemănător
    șnițelelor în aluat. Avem nevoie de un kg de carne tocată, fie de porc, fie de
    vită, fie amestec, de 2…3 felii de pâine, de două cepe de mărime potrivită,
    de 4 ouă, de mărar, sare, piper. Carnea tocată trebuie amestecată cu feliile de
    pâine, anterior înmuiate în apă şi apoi stoarse.

    Se adaugă ceapa tocată, mărarul,
    de asemenea, tocat, puţin piper măcinat şi sare după gust, după care se amestecă.
    În compoziţie sunt adăugate două ouă care au rolul de a lega acest amestec. Amestecul
    se porţionează apoi în aşa-numitele pârjoale, care au mărimea unui şniţel.
    Aceste pârjoale se dau prin făină, prin ouă bătute ca pentru omletă şi apoi
    prin pesmet, după care se prăjesc pe ambele părţi. Pârjoalele pot fi servite
    împreună cu o garnitură precum iahnie de fasole sau piure de cartofi.

  • … de Armindeni

    … de Armindeni

    Din cauza pandemiei, de 1
    mai românii nu ies în acest an la grătar, aşa cum este obiceiul, un obicei care
    provine de la una dintre cele mai complexe sărbători din calendarul popular
    românesc. De 1 mai sau de Armindeni, era obiceiul ca porţile şi ferestrele
    gospodăriei tradiţionale să fie împodobite cu ramuri verzi ca o protejare a
    recoltelor, a animalelor, a viilor şi livezilor.


    Această sărbătoare este
    însoţită de o petrecere câmpenească unde se mănâncă miel şi caş şi se bea vin
    roşu aromatizat cu pelin. De aceea, sărbătoarea de Armindeni sau Ziua de
    Arminden mai este numită şi Ziua Pelinului sau, din cauză că se consuma vin
    pelin pentru a fi puternic şi rumen în obraji, însă pentru că unii obişnuiau să
    consume în mod exagerat, acestei sărbători i s-a mai spus şi Ziua Beţivului.



    În România, vinul pelin
    este cunoscut de sute de ani, iar prepararea lui are un motiv bine întemeiat.
    Pe măsura golirii, în butoi pătrundea aer care, odată cu încălzirea vremii,
    deprecia calitatea vinului. Pentru a opri acrirea vinului, în butoi se punea un
    săculeţ cu flori de pelin uscate şi seminţe de pelin zdrobite. O altă variantă
    era un macerat din alcool, plante şi seminţe de pelin, scorţişoară, cuişoare,
    coliandru şi coji de gutui. Toate aceste ingrediente, în cantităţi de câteva
    grame, trebuie acoperite cu alcool îndoit cu vin şi, după o săptămână,
    maceratul se strecoară şi se toarnă peste 10 litri de vin alb.


    La petrecerea câmpenească
    de Armindeni, pe grătar sunt puse bucăţi de carne de porc, de pui sau frigărui.
    Această alăturare de bucăţi
    de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de ciuperci sau suviţe de ardei gras o întâlnim în multe ţări. Nimic
    nu se comparăînsă cu mititeii la grătar.
    Mititeii sunt revendicaţi de
    bucătăria românească, dar au echivalent şi în bucătăria balcanică.     Făcuţi din carne tocată de porc, de vităşi de oaie, amestecată cu mai multe condimente, mititeii au acelaşi
    mod de prepapare cu kebap-ul
    turcesc, dar seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici, numai că în compozitie este folosită şi
    carnea de porc, interzisă prin tradiţie musulmanilor.


    Există şi o legendă
    privind apariţia mititeilor în spaţiul românesc de care aminteşte un alt
    jurnalist celebru de la sfârşitul secolului al 19-lea, prima jumătate a
    secolului al 20-lea, Constantin Bacalbaşa. Acesta susţinea că mititeii ar fi
    fost inventaţi la o cârciumă din centrul istoric al Bucureştiului, după ce
    proprietarul a constatat că nu mai are maţe pentru cârnaţi şi atunci a pus
    carnea tocată direct pe grătar, păstrând forma cârnatului.

  • … de Armindeni

    … de Armindeni

    Din cauza pandemiei, de 1
    mai românii nu ies în acest an la grătar, aşa cum este obiceiul, un obicei care
    provine de la una dintre cele mai complexe sărbători din calendarul popular
    românesc. De 1 mai sau de Armindeni, era obiceiul ca porţile şi ferestrele
    gospodăriei tradiţionale să fie împodobite cu ramuri verzi ca o protejare a
    recoltelor, a animalelor, a viilor şi livezilor.


    Această sărbătoare este
    însoţită de o petrecere câmpenească unde se mănâncă miel şi caş şi se bea vin
    roşu aromatizat cu pelin. De aceea, sărbătoarea de Armindeni sau Ziua de
    Arminden mai este numită şi Ziua Pelinului sau, din cauză că se consuma vin
    pelin pentru a fi puternic şi rumen în obraji, însă pentru că unii obişnuiau să
    consume în mod exagerat, acestei sărbători i s-a mai spus şi Ziua Beţivului.



    În România, vinul pelin
    este cunoscut de sute de ani, iar prepararea lui are un motiv bine întemeiat.
    Pe măsura golirii, în butoi pătrundea aer care, odată cu încălzirea vremii,
    deprecia calitatea vinului. Pentru a opri acrirea vinului, în butoi se punea un
    săculeţ cu flori de pelin uscate şi seminţe de pelin zdrobite. O altă variantă
    era un macerat din alcool, plante şi seminţe de pelin, scorţişoară, cuişoare,
    coliandru şi coji de gutui. Toate aceste ingrediente, în cantităţi de câteva
    grame, trebuie acoperite cu alcool îndoit cu vin şi, după o săptămână,
    maceratul se strecoară şi se toarnă peste 10 litri de vin alb.


    La petrecerea câmpenească
    de Armindeni, pe grătar sunt puse bucăţi de carne de porc, de pui sau frigărui.
    Această alăturare de bucăţi
    de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de ciuperci sau suviţe de ardei gras o întâlnim în multe ţări. Nimic
    nu se comparăînsă cu mititeii la grătar.
    Mititeii sunt revendicaţi de
    bucătăria românească, dar au echivalent şi în bucătăria balcanică.     Făcuţi din carne tocată de porc, de vităşi de oaie, amestecată cu mai multe condimente, mititeii au acelaşi
    mod de prepapare cu kebap-ul
    turcesc, dar seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici, numai că în compozitie este folosită şi
    carnea de porc, interzisă prin tradiţie musulmanilor.


    Există şi o legendă
    privind apariţia mititeilor în spaţiul românesc de care aminteşte un alt
    jurnalist celebru de la sfârşitul secolului al 19-lea, prima jumătate a
    secolului al 20-lea, Constantin Bacalbaşa. Acesta susţinea că mititeii ar fi
    fost inventaţi la o cârciumă din centrul istoric al Bucureştiului, după ce
    proprietarul a constatat că nu mai are maţe pentru cârnaţi şi atunci a pus
    carnea tocată direct pe grătar, păstrând forma cârnatului.

  • Cârnaţi bănăţeni

    Cârnaţi bănăţeni


    Sârbii din Banat au sărbătorit în această săptămână Crăciunul pe
    stil vechi, cu mâncăruri specifice. În Banat trăiesc multe comunităţi etnice,
    iar multiculturalitatea poate fi
    observată şi în gastronomie, unde există influenţe maghiare şi austriece. Gastronomia
    Banatului este apropiată
    de cea din Transilvania, însă în Banat întâlnim şi influenţe meridionale
    datorită apropierii geografice de Grecia şi Italia, dar mai cu seamă datorită
    vecinătăţii cu Serbia. Bucătăria bănăţeană se remarcă prin mâncăruri cu multe
    grăsimi. Se foloseşte preponderent carnea de porc, de vită sau de pui, legumele sunt
    călite în untură sau în ulei, iar la sosuri se foloseşte făina pentru ca
    acestea să fie mai consistente.


    Din
    zestrea gastronomică a Banatului fac parte şi cârnaţii. Unii dintre ei
    având chiar denumirea de origine a acestei provincii. Cârnaţii bănăţeni seamănă
    la culoare cu un sortiment similar din Transilvania, care au de asemenea,
    denumire de origine. Aşa-numiţii cârnaţi ardeleneşti, mai groşi şi mai lungi, sunt făcuţi din carne de porc ceva mai grasă, cu usturoi şi cu alte condimente. Mai existăşi aşa-numiţii cârnaţi secuieşti, produşi în partea estică a Transilvaniei, la care se mai adaugă,
    eventual, carne de vită şi, în mod obligatoriu, boia. Aceştia au o culoare
    roşiatică pronunţată din cauza procesului de afumare la care au fost supuşi
    pentru a putea fi păstraţi o perioadă mai îndelungată.



    Cârnaţii bănăţeni au un aspect asemănător numai
    că pentru prepararea lor se foloseşte numai carne de porc. Avem nevoie de circa 2 kg
    de carne de porc şi de jumătate de kg de slănină. Ne mai trebuie şi
    condimente: o căpăţână de usturoi, o lingură de boia dulce, coriandru uscat şi
    piper măcinat. Ne mai trebuie şi puţină supă de oase. Carnea de porc şi slănina, tăiate in cuburi, se
    trec prin maşina de tocat. Tocătura se amestecă cu
    usturoiul pisat, cu toate celelalte condimente şi cu puţină supă de oase pentru
    a se omogeniza. Cu această compoziţie, în
    care am mai adăugat şi sare după gust, umplem maţele de
    porc şi modelăm cârnaţii,
    astfel încât să
    îî potrivim la o lungime de circa 40 de cm, după care îi lăsăm la zvântat.
    Aceşti cârnaţi trebuie puşi apoi la afumat. Pot fi consumaţi ca
    atare sau prăjiţi în ulei sau untură

  • Cârnaţi bănăţeni

    Cârnaţi bănăţeni


    Sârbii din Banat au sărbătorit în această săptămână Crăciunul pe
    stil vechi, cu mâncăruri specifice. În Banat trăiesc multe comunităţi etnice,
    iar multiculturalitatea poate fi
    observată şi în gastronomie, unde există influenţe maghiare şi austriece. Gastronomia
    Banatului este apropiată
    de cea din Transilvania, însă în Banat întâlnim şi influenţe meridionale
    datorită apropierii geografice de Grecia şi Italia, dar mai cu seamă datorită
    vecinătăţii cu Serbia. Bucătăria bănăţeană se remarcă prin mâncăruri cu multe
    grăsimi. Se foloseşte preponderent carnea de porc, de vită sau de pui, legumele sunt
    călite în untură sau în ulei, iar la sosuri se foloseşte făina pentru ca
    acestea să fie mai consistente.


    Din
    zestrea gastronomică a Banatului fac parte şi cârnaţii. Unii dintre ei
    având chiar denumirea de origine a acestei provincii. Cârnaţii bănăţeni seamănă
    la culoare cu un sortiment similar din Transilvania, care au de asemenea,
    denumire de origine. Aşa-numiţii cârnaţi ardeleneşti, mai groşi şi mai lungi, sunt făcuţi din carne de porc ceva mai grasă, cu usturoi şi cu alte condimente. Mai existăşi aşa-numiţii cârnaţi secuieşti, produşi în partea estică a Transilvaniei, la care se mai adaugă,
    eventual, carne de vită şi, în mod obligatoriu, boia. Aceştia au o culoare
    roşiatică pronunţată din cauza procesului de afumare la care au fost supuşi
    pentru a putea fi păstraţi o perioadă mai îndelungată.



    Cârnaţii bănăţeni au un aspect asemănător numai
    că pentru prepararea lor se foloseşte numai carne de porc. Avem nevoie de circa 2 kg
    de carne de porc şi de jumătate de kg de slănină. Ne mai trebuie şi
    condimente: o căpăţână de usturoi, o lingură de boia dulce, coriandru uscat şi
    piper măcinat. Ne mai trebuie şi puţină supă de oase. Carnea de porc şi slănina, tăiate in cuburi, se
    trec prin maşina de tocat. Tocătura se amestecă cu
    usturoiul pisat, cu toate celelalte condimente şi cu puţină supă de oase pentru
    a se omogeniza. Cu această compoziţie, în
    care am mai adăugat şi sare după gust, umplem maţele de
    porc şi modelăm cârnaţii,
    astfel încât să
    îî potrivim la o lungime de circa 40 de cm, după care îi lăsăm la zvântat.
    Aceşti cârnaţi trebuie puşi apoi la afumat. Pot fi consumaţi ca
    atare sau prăjiţi în ulei sau untură

  • Sprijin financiar pentru combaterea pestei porcine

    Sprijin financiar pentru combaterea pestei porcine

    Pesta porcină africană a
    făcut ravagii, în ultimii doi ani, în România. Boala, care presupune
    sacrificarea tuturor animalelor din zonele declarate focare de infecție, a afectat producătorii de
    de carne, iar sute de persoane care își desfășurau activitatea în crescătorii
    și abatoare au fost disponibilizate. Industria de procesare a cărnii din
    România a fost nevoită să folosească, anul acesta, carne din spaţiul
    intracomunitar în proporție de 95%, şi doar 5% din producţia internă, procente
    inversate față de anii trecuți.



    La finalul lunii octombrie, Parlamentul
    Uniunii Europene a decis să acorde un sprijin financiar de 50 de milioane de
    euro pentru fermierii și agricultorii români afectați de pesta porcină, după
    amendamentele depuse de câțiva europarlamentari români.


    Daniel Buda, vicepreședinte
    al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală, oferă mai multe detalii
    despre decizia forului legislativ european:


    Așa cum se știe în spațiul
    public, au fost alocate 50 de milioane de euro pentru ajutorarea acestui sector
    de creștere a porcilor, dat fiind faptul că ne confruntăm cu o problemă reală,
    și anume pesta porcină africană, iar acești bani sunt meniți să vină în
    sprijinul fermierilor, pe deoparte cei care au suferit deja pagube însemnate
    din cauza acestui virus, iar pe de altă parte să ajute România să ia măsurile
    de securitate care care se impun în vederea prevenirii răspândirii acestui
    virus. Din păcate, vedem că România se confruntă cu o răspândire a acestui
    virus la o dimensiune foarte mare care a scăpat de sub control din cauza
    incompetenței autorităților naționale.





    Totadată, Parlamentul
    European a decis să crească ajutorul financiar acordat tinerilor fermieri,
    începând cu exercițiul bugetar din anul viitor. Din nou, eurodeputatul Daniel
    Buda:


    Noua Politică Agricolă Comună vine cu o altă
    noutate benefică pentru tinerii fermieri. Este vorba de o creștere a alocării
    financiare de la 70.000 de euro până la 100.000 de euro pentru tinerii fermieri
    care se instalează ca șefi de exploatație în spațiul rural. În același timp, și
    perioada de implementare va fi crescută de la 5 la 7 ani, astfel încât aceștia
    au posibilitatea să își dezvolte o fermă care să fie durabilă. Până la urmă, ne
    interesează ca aceste investiții în spațiul agricol să creeze ferme care, pe de
    o parte să asigure bunăstarea și prosperitatea familiilor tinere care se
    instalează în agricultură, iar pe de altă parte să vină cu o ofertă bogată de
    produse alimentare pentru consumatorii din imediata apropiere a acestora și, nu
    în ultimul rând să genereze noi locuri de muncă.


  • Mâncăruri din Apuseni

    Mâncăruri din Apuseni

    Spre deosebire de
    celelalte provincii româneşti, Transilvania se remarcă prin preparatele cu
    multe calorii, în care predomină carnea de porc. Gastronomia este influenţată de specificul zonei, de podiş sau de munte,
    unde muncile în gospodărie presupun un efort fizic mai mare, cum este cazul în
    Munţii Apuseni, efort care trebuie echilibrat cu mâncăruri consistente. Carnea
    de porc şi de oaie, varza, cartofii şi produsele derivate din lapte sunt
    folosite mult în bucătăriile din Apuseni. Se foloseşte destul de mult untură,
    iar şunca, slănina afumată, ceapa şi pâinea de casă, însoţite de un pahar de
    palincă sunt consumate frecvent, dacă
    nu chiar zilnic. Ciorbele cu carne se aromează cu tarhon, iar supele se fac cu
    găluşte sau cu tăiţei de casă. Pâinea se face în mod tradiţional din făină de
    grîu şi din cartofi.


    O mâncare consistentă
    este mămăliga toponită, asemănătoare bulzului din zona Munteniei sau a
    Bucovinei. I se mai spune şi mămăligă în straturi. Se pregăteşte într-o tavă,
    într-o cratiţă sau într-un vas de lut. Avem nevoie de cârnaţi, pe care îi tăiem
    în bucăţi mici şi de carne de porc, pe care o tăiem în cubuleţe, toate acestea
    rumenindu-le într-un ceaun. Separat, facem o mămăligă moale din care întindem
    un strat subţire într-un vas, uns în prealabil cu grăsimea în care am rumenit
    carnea şi cârnaţii. Deasupra acestui prim strat de mămăligă, împrăştiem carnea,
    cârnaţii şi nişte jumări de porc, după care întindem un nou strat de mămăligă,
    peste care punem nişte brânză sărată de oaie, sfărâmată sau rasă, acoperită
    apoi de un nou strat de mămăligă. Deasupra ultimului strat de mămăligă se poate
    întinde un ou bătut şi se lasă la copt. După ce s-a rumenit, înainte de a o
    servi, turnăm deasupra şi puţină smântână.


    Un alt preparat
    specific are şi denumirea de origine: tocană moţească, cu carne de porc şi cu cârnaţi, după numele celor care
    trăiesc în Apuseni. Avem nevoie de un kg de carne de porc, de jumătate de kg de
    cârnaţi afumaţi, de 3 … 4 cepe şi de doi ardei graşi. Ceapa, tocată mărunt, o
    călim puţin în ulei sau, dacă respectăm reţeta moţească, în untură sau
    unsoare cum se mai spune în Apuseni. Adăugăm carnea tăiată în cubuleţe,
    precum şi cârnaţii tăiaţi rondele. Lăsăm totul la prăjit ca să se rumenească
    puţin, apoi turnăm apă şi lăsăm la fiert. După ce a scăzut zeama, adăugăm
    puţină smântănă, boia de ardei şi sare, după gust. Se serveşte imediat, cu un
    pahar de vin roşu, demisec, la temperatura camerei.

  • Mâncăruri din Apuseni

    Mâncăruri din Apuseni

    Spre deosebire de
    celelalte provincii româneşti, Transilvania se remarcă prin preparatele cu
    multe calorii, în care predomină carnea de porc. Gastronomia este influenţată de specificul zonei, de podiş sau de munte,
    unde muncile în gospodărie presupun un efort fizic mai mare, cum este cazul în
    Munţii Apuseni, efort care trebuie echilibrat cu mâncăruri consistente. Carnea
    de porc şi de oaie, varza, cartofii şi produsele derivate din lapte sunt
    folosite mult în bucătăriile din Apuseni. Se foloseşte destul de mult untură,
    iar şunca, slănina afumată, ceapa şi pâinea de casă, însoţite de un pahar de
    palincă sunt consumate frecvent, dacă
    nu chiar zilnic. Ciorbele cu carne se aromează cu tarhon, iar supele se fac cu
    găluşte sau cu tăiţei de casă. Pâinea se face în mod tradiţional din făină de
    grîu şi din cartofi.


    O mâncare consistentă
    este mămăliga toponită, asemănătoare bulzului din zona Munteniei sau a
    Bucovinei. I se mai spune şi mămăligă în straturi. Se pregăteşte într-o tavă,
    într-o cratiţă sau într-un vas de lut. Avem nevoie de cârnaţi, pe care îi tăiem
    în bucăţi mici şi de carne de porc, pe care o tăiem în cubuleţe, toate acestea
    rumenindu-le într-un ceaun. Separat, facem o mămăligă moale din care întindem
    un strat subţire într-un vas, uns în prealabil cu grăsimea în care am rumenit
    carnea şi cârnaţii. Deasupra acestui prim strat de mămăligă, împrăştiem carnea,
    cârnaţii şi nişte jumări de porc, după care întindem un nou strat de mămăligă,
    peste care punem nişte brânză sărată de oaie, sfărâmată sau rasă, acoperită
    apoi de un nou strat de mămăligă. Deasupra ultimului strat de mămăligă se poate
    întinde un ou bătut şi se lasă la copt. După ce s-a rumenit, înainte de a o
    servi, turnăm deasupra şi puţină smântână.


    Un alt preparat
    specific are şi denumirea de origine: tocană moţească, cu carne de porc şi cu cârnaţi, după numele celor care
    trăiesc în Apuseni. Avem nevoie de un kg de carne de porc, de jumătate de kg de
    cârnaţi afumaţi, de 3 … 4 cepe şi de doi ardei graşi. Ceapa, tocată mărunt, o
    călim puţin în ulei sau, dacă respectăm reţeta moţească, în untură sau
    unsoare cum se mai spune în Apuseni. Adăugăm carnea tăiată în cubuleţe,
    precum şi cârnaţii tăiaţi rondele. Lăsăm totul la prăjit ca să se rumenească
    puţin, apoi turnăm apă şi lăsăm la fiert. După ce a scăzut zeama, adăugăm
    puţină smântănă, boia de ardei şi sare, după gust. Se serveşte imediat, cu un
    pahar de vin roşu, demisec, la temperatura camerei.

  • Chiftele şi hamburgeri

    Chiftele şi hamburgeri


    În această săptămână, mai precis
    marţi, 28 mai, a fost marcată Ziua Internaţională a burgerului, un preparat
    care a devenit popular şi în România şi care este, putem spune, vârful de lance
    al restaurantelor de tip fast-food, fiind consumat, de obicei, cu cartofi
    prăjiţi. Deşi este considerat un preparat specific bucătăriei americane, se
    pare că îşi are originile în Europa, mai exact în oraşul german Hamburg, de
    unde şi numele de hamburger. Pe măsura creşterii emigraţiei germane, în Statele
    Unite au apărut în a doua jumătate a secolului al 19-lea restaurante care
    ofereau o friptură de vită în stilul Hamburg. Pe lângă burger, partea de vest
    a României, mai precis Banatul, a importat din Serbia un preparat comparabil de
    hamburgerul, care se bucură de asemenea, de popularitate, fiind preparat însă
    şi cu carne de porc.


    Chiar dacă sunt serios concurate în ultimii 25 de
    ani, chiftelele rămân în continuare în topul preferinţelor românilor. Sunt
    preparate din carne tocată sau din legume, cu formă rotundă, aplatizată sau
    alungită şi sunt prăjite în grăsime, în tigaie sau ceaun. Dacă sunt rotunde
    sunt numite chiftele, dacă mai sunt şi mici ca dimensiune atunci sunt alintate
    spunându-li-se chifteluţe, iar dacă sunt aplatizate şi alungite, atunci sunt
    numite pârjoale. Denumirea provine din limba turcă, köfte,
    însă, spre deosebire de Turcia unde conţin carne de miel, oaie sau vită, în
    spaţiul românesc chiftelele au în compoziţie carne de porc sau chiar de peşte,
    în special în zona dunăreană şi a Deltei Dunării.


    Chifteluţele din carne de porc sunt uşor de
    preparat. Avem nevoie de un kg de carne de porc, de câteva felii de pâine, de
    un ou, de o căpăţână de usturoi, de o legătură de pătrunjel şi una de mărar, de
    făină, ulei, piper şi sare. Feliile de pâine se înmoaie în apă şi apoi sunt
    stoarse, după care le trecem prin maşina de tocat împreună cu carnea. Curăţăm
    şi pisăm usturoiul, după care îl amestecăm cu carnea tocată, cu pâinea, cu un
    ou crud şi cu verdeaţa, tocată mărunt. Condimentăm cu piper şi adăugăm sare
    după gust. După omogenizarea compoziţiei, cu mâna udă modelăm chifteluţe
    rotunde pe care le rostogolim prin făină şi apoi le prăjim în ulei, la foc
    iute. Pot fi servite ca aperitiv, pe un platou cu găstări calde sau reci.
    Atunci când sunt pregătite cu sos, pot fi servite ca fel principal împreună cu
    piure de cartofi.


    Există diferenţe între regiunile României în
    privinţa ingredientelor. De exemplu, în Transilvania este folosit tarhonul, iar
    usturoiul este înlocuit de ceapă. De asemenea, în compoziţie sunt adăugaţi
    cartofi raşi. Aceste chiftele pot fi pregătite în cuptor, într-o tavă în care
    turnăm smântână şi în care presărăm spre final tarhon mărunţit.

  • Chiftele şi hamburgeri

    Chiftele şi hamburgeri


    În această săptămână, mai precis
    marţi, 28 mai, a fost marcată Ziua Internaţională a burgerului, un preparat
    care a devenit popular şi în România şi care este, putem spune, vârful de lance
    al restaurantelor de tip fast-food, fiind consumat, de obicei, cu cartofi
    prăjiţi. Deşi este considerat un preparat specific bucătăriei americane, se
    pare că îşi are originile în Europa, mai exact în oraşul german Hamburg, de
    unde şi numele de hamburger. Pe măsura creşterii emigraţiei germane, în Statele
    Unite au apărut în a doua jumătate a secolului al 19-lea restaurante care
    ofereau o friptură de vită în stilul Hamburg. Pe lângă burger, partea de vest
    a României, mai precis Banatul, a importat din Serbia un preparat comparabil de
    hamburgerul, care se bucură de asemenea, de popularitate, fiind preparat însă
    şi cu carne de porc.


    Chiar dacă sunt serios concurate în ultimii 25 de
    ani, chiftelele rămân în continuare în topul preferinţelor românilor. Sunt
    preparate din carne tocată sau din legume, cu formă rotundă, aplatizată sau
    alungită şi sunt prăjite în grăsime, în tigaie sau ceaun. Dacă sunt rotunde
    sunt numite chiftele, dacă mai sunt şi mici ca dimensiune atunci sunt alintate
    spunându-li-se chifteluţe, iar dacă sunt aplatizate şi alungite, atunci sunt
    numite pârjoale. Denumirea provine din limba turcă, köfte,
    însă, spre deosebire de Turcia unde conţin carne de miel, oaie sau vită, în
    spaţiul românesc chiftelele au în compoziţie carne de porc sau chiar de peşte,
    în special în zona dunăreană şi a Deltei Dunării.


    Chifteluţele din carne de porc sunt uşor de
    preparat. Avem nevoie de un kg de carne de porc, de câteva felii de pâine, de
    un ou, de o căpăţână de usturoi, de o legătură de pătrunjel şi una de mărar, de
    făină, ulei, piper şi sare. Feliile de pâine se înmoaie în apă şi apoi sunt
    stoarse, după care le trecem prin maşina de tocat împreună cu carnea. Curăţăm
    şi pisăm usturoiul, după care îl amestecăm cu carnea tocată, cu pâinea, cu un
    ou crud şi cu verdeaţa, tocată mărunt. Condimentăm cu piper şi adăugăm sare
    după gust. După omogenizarea compoziţiei, cu mâna udă modelăm chifteluţe
    rotunde pe care le rostogolim prin făină şi apoi le prăjim în ulei, la foc
    iute. Pot fi servite ca aperitiv, pe un platou cu găstări calde sau reci.
    Atunci când sunt pregătite cu sos, pot fi servite ca fel principal împreună cu
    piure de cartofi.


    Există diferenţe între regiunile României în
    privinţa ingredientelor. De exemplu, în Transilvania este folosit tarhonul, iar
    usturoiul este înlocuit de ceapă. De asemenea, în compoziţie sunt adăugaţi
    cartofi raşi. Aceste chiftele pot fi pregătite în cuptor, într-o tavă în care
    turnăm smântână şi în care presărăm spre final tarhon mărunţit.

  • Mâncăruri din Banat

    Mâncăruri din Banat


    Banatul are o gastronomie distinctă, puternic influenţată de cea austro-ungară. Cumva este apropiată de gastronomia din Transilvania, însă în gastronomia Banatului întâlnim şi influenţe meridionale, datorită apropierii geografice de Grecia şi Italia, dar mai cu seamă datorită vecinătăţii cu Serbia. Bucătăria bănăteană se remarcă prin mâncăruri cu multe grăsimi, dar hrănitoare şi gustoase. Se foloseşte preponderent carnea de porc, de vită sau de pui, legumele sunt călite în untură sau în ulei, iar la sosuri se foloseşte făina pentru ca acestea să fie mai consistente şi condimente precum piperul, cimbrul, boiaua de ardei şi chimenul.



    Caracteristică Banatului este zupa, adică supa cu carne de pasăre şi cu tăiţei de casă. Este un fel care este servit în mod tradiţional la sfârşit de săptămână, atunci când familia se reuneşte la masă. Conform tradiţiei, se foloseşte o pasăre de curte, iar tăiţeii sunt pregăţiţi în casă, cu făină şi cu ou. Aceşti tăiţei, în formă de romb sau dreptunghiulară, sunt folosiţi şi la alte preparate precum aşa-numita “iofca” cu brânză şi smântână sau budinca de iofca cu şuncă. De altfel, la Reşiţa chiar este organizat, în periaoda premergătoare Paştelui, un Festival al tăiţeilor.



    Pentru că este perioada cartofilor noi, vă propunem o reţetă din Banat – cartofi sau, folosind un regionalism, crumpi noi fripţi cu chiftele şi sos de măcar. Cartofii noi trebuie spălaţi bine, nu li se îndepărtează coaja, eventual sunt frecaţi cu puţină sare grunjoasă. Separat se fac chiftelele din jumătate de kg de carne tocată de porc, din două cepe, o legătură de pătrunjel, o căpăţână de usturoi, un ou.



    Carnea tocată se amestecă cu cepele, tocate mărunt, cu oul şi cu frunze tocate de pătrunjel şi cu usturoiul zdrobit, obţinând o pastă consistentă. Prăjim cartofii în ulei, apoi în acelaşi vas chiftelele pe care le-am trecut anterior prin făină. Separat se face sosul de mărar. Astfel, se toacă mărunt o ceapă mică, se căleşte în ulei, se adaugă apoi o lingură de făină, mărarul, tocat mărunt, apoi se stinge în puţină apă şi se lasă să fiarbă până se îngroaşă. Acest sos se pune peste cartofii prăjiţi, alături de câteva chiftele.



    Bucătăria bănăteană este remarcabilă şi datorită dulciurilor. Ca şi în Transilvania, se pregătesc acele găluşte cu prune, cu înveliş de făină şi cartofi, tăvălite în final prin pesmet şi numite “gomboţi”, o denumire întâlnită atât în Ungaria, cât şi în Serbia. De asemenea, sunt foarte multe dulciuri făcute din foietaje, dar şi din aluat dospit.


  • Mâncăruri din Banat

    Mâncăruri din Banat


    Banatul are o gastronomie distinctă, puternic influenţată de cea austro-ungară. Cumva este apropiată de gastronomia din Transilvania, însă în gastronomia Banatului întâlnim şi influenţe meridionale, datorită apropierii geografice de Grecia şi Italia, dar mai cu seamă datorită vecinătăţii cu Serbia. Bucătăria bănăteană se remarcă prin mâncăruri cu multe grăsimi, dar hrănitoare şi gustoase. Se foloseşte preponderent carnea de porc, de vită sau de pui, legumele sunt călite în untură sau în ulei, iar la sosuri se foloseşte făina pentru ca acestea să fie mai consistente şi condimente precum piperul, cimbrul, boiaua de ardei şi chimenul.



    Caracteristică Banatului este zupa, adică supa cu carne de pasăre şi cu tăiţei de casă. Este un fel care este servit în mod tradiţional la sfârşit de săptămână, atunci când familia se reuneşte la masă. Conform tradiţiei, se foloseşte o pasăre de curte, iar tăiţeii sunt pregăţiţi în casă, cu făină şi cu ou. Aceşti tăiţei, în formă de romb sau dreptunghiulară, sunt folosiţi şi la alte preparate precum aşa-numita “iofca” cu brânză şi smântână sau budinca de iofca cu şuncă. De altfel, la Reşiţa chiar este organizat, în periaoda premergătoare Paştelui, un Festival al tăiţeilor.



    Pentru că este perioada cartofilor noi, vă propunem o reţetă din Banat – cartofi sau, folosind un regionalism, crumpi noi fripţi cu chiftele şi sos de măcar. Cartofii noi trebuie spălaţi bine, nu li se îndepărtează coaja, eventual sunt frecaţi cu puţină sare grunjoasă. Separat se fac chiftelele din jumătate de kg de carne tocată de porc, din două cepe, o legătură de pătrunjel, o căpăţână de usturoi, un ou.



    Carnea tocată se amestecă cu cepele, tocate mărunt, cu oul şi cu frunze tocate de pătrunjel şi cu usturoiul zdrobit, obţinând o pastă consistentă. Prăjim cartofii în ulei, apoi în acelaşi vas chiftelele pe care le-am trecut anterior prin făină. Separat se face sosul de mărar. Astfel, se toacă mărunt o ceapă mică, se căleşte în ulei, se adaugă apoi o lingură de făină, mărarul, tocat mărunt, apoi se stinge în puţină apă şi se lasă să fiarbă până se îngroaşă. Acest sos se pune peste cartofii prăjiţi, alături de câteva chiftele.



    Bucătăria bănăteană este remarcabilă şi datorită dulciurilor. Ca şi în Transilvania, se pregătesc acele găluşte cu prune, cu înveliş de făină şi cartofi, tăvălite în final prin pesmet şi numite “gomboţi”, o denumire întâlnită atât în Ungaria, cât şi în Serbia. De asemenea, sunt foarte multe dulciuri făcute din foietaje, dar şi din aluat dospit.


  • Varză à la Huedin

    Varză à la Huedin

    Mâncărurile pe bază de
    carne de porc şi varză, dulce sau murată, sunt des întâlnite în bucătăria
    românească. Dacă am realiza un top al acestor mâncăruri, pe primul loc ar
    figura, cu siguranţă, sarmalele, o mâncare revendicată de mai multe popoare din
    Balcani şi din Europa centrală. Pe locul secund ar fi, probabil, varza à la Cluj. Nimeni nu ştie
    de ce se numeşte aşa, însă este unul dintre cele mai gustoase preparate gastronomice întâlnite în Transilvania. Are
    aceleaşi ingediente ca şi sarmalele de varză cu carne, însă umplutura este, cum se
    spune, la vedere.

    Varza trebuie tocată mărunt, însă această mâncare se pregăteşte
    ceva mai repede în comparaţie cu sarmalele, pentru că nu mai este nevoie să
    răsucim foile de varză în jurul grămăjoarelor de carne tocată. Ar fi greu de
    stabilit ce preparat ar urma într-un top al popularităţii, pentru că există
    multe alte mâncăruri din varză şi carne, cu denumire de origine. În partea de
    sud a României întâlnim varză cu carne muntenească sau varză cu carne ca la
    Giurgiu, iar în Transilvania, nu departe de Cluj, s-ar pregăti, conform unei
    mai vechi cărţi cu reţete, varză à la Huedin sau, sub o denumire care explică totul,
    slănină afumată cu varză ca la Huedin.


    Avem nevoie de o varză de un kg … un kg şi
    jumătate, pe care o curăţăm, o spălăm şi o tăiem în şase sau opt părţi egale.
    Luăm o bucată de slănină sau şuncă afumată, nu mai mare de jumătate de kg şi o
    tăiem în felii subţiri pe care le rumenim într-o cratiţă împreună cu una … două cepe tocate mărunt.

    În aceeaşi cratiţă
    adăugăm doi morcovi, o rădăcină de pătrunjel şi una de păstârnac, toate
    legumele fiind tăiate în rondele subţiri, precum şi o ţelină, tăiată cubuleţe.
    Stingem acest amestec cu puţină apă, lăsăm să dea în câteva clocote, după care
    turnăm totul peste varza aflată deja în cratiţă. Se condimentează cu puţin
    piper negru măcinat şi cu un cuişor şi se introduce în cuptor la foc mic,
    pentru circa 45 de minute. Se porţionează, se toarnă puţină
    smântână deasupra şi se
    serveşte caldă cu mămăligă şi cu un ardei iute.

  • Varză à la Huedin

    Varză à la Huedin

    Mâncărurile pe bază de
    carne de porc şi varză, dulce sau murată, sunt des întâlnite în bucătăria
    românească. Dacă am realiza un top al acestor mâncăruri, pe primul loc ar
    figura, cu siguranţă, sarmalele, o mâncare revendicată de mai multe popoare din
    Balcani şi din Europa centrală. Pe locul secund ar fi, probabil, varza à la Cluj. Nimeni nu ştie
    de ce se numeşte aşa, însă este unul dintre cele mai gustoase preparate gastronomice întâlnite în Transilvania. Are
    aceleaşi ingediente ca şi sarmalele de varză cu carne, însă umplutura este, cum se
    spune, la vedere.

    Varza trebuie tocată mărunt, însă această mâncare se pregăteşte
    ceva mai repede în comparaţie cu sarmalele, pentru că nu mai este nevoie să
    răsucim foile de varză în jurul grămăjoarelor de carne tocată. Ar fi greu de
    stabilit ce preparat ar urma într-un top al popularităţii, pentru că există
    multe alte mâncăruri din varză şi carne, cu denumire de origine. În partea de
    sud a României întâlnim varză cu carne muntenească sau varză cu carne ca la
    Giurgiu, iar în Transilvania, nu departe de Cluj, s-ar pregăti, conform unei
    mai vechi cărţi cu reţete, varză à la Huedin sau, sub o denumire care explică totul,
    slănină afumată cu varză ca la Huedin.


    Avem nevoie de o varză de un kg … un kg şi
    jumătate, pe care o curăţăm, o spălăm şi o tăiem în şase sau opt părţi egale.
    Luăm o bucată de slănină sau şuncă afumată, nu mai mare de jumătate de kg şi o
    tăiem în felii subţiri pe care le rumenim într-o cratiţă împreună cu una … două cepe tocate mărunt.

    În aceeaşi cratiţă
    adăugăm doi morcovi, o rădăcină de pătrunjel şi una de păstârnac, toate
    legumele fiind tăiate în rondele subţiri, precum şi o ţelină, tăiată cubuleţe.
    Stingem acest amestec cu puţină apă, lăsăm să dea în câteva clocote, după care
    turnăm totul peste varza aflată deja în cratiţă. Se condimentează cu puţin
    piper negru măcinat şi cu un cuişor şi se introduce în cuptor la foc mic,
    pentru circa 45 de minute. Se porţionează, se toarnă puţină
    smântână deasupra şi se
    serveşte caldă cu mămăligă şi cu un ardei iute.

  • Bulgaria – măsuri la frontiere privind pesta porcină africană

    Bulgaria – măsuri la frontiere privind pesta porcină africană

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află,
    tranzitează sau doresc să călătorească în Bulgaria că Autoritatea locală
    pentru Siguranța Alimentară a luat măsuri în scopul prevenirii
    pătrunderii pe teritoriul țării a virusului pestei porcine africane.


    Astfel, în toate punctele de trecere a frontierei sunt instituite
    măsuri suplimentare de control, fiind interzisă introducerea, pe teritoriului
    Republicii Bulgaria, în scopul consumului personal, a cărnii de porc sau a
    produselor alimentare având la bază carnea de porc. În cazul depistării unor astfel
    de produse, acestea vor fi confiscate.


    Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de
    telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510,
    apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al
    Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii
    Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se
    confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la
    dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în
    Republica Bulgaria: +359879440758.



    Ministerul
    Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet www.sofia.mae.ro, www.mae.ro