Radio România Internațional

Tag: Carol I

  • 10.05.2015

    10.05.2015

    Célébration — La Journée de la Royauté est marquée ce dimanche à Bucarest par une course à pied dans un parc de la ville, par une cérémonie de dépôt de couronnes de fleurs à la statue du roi Carol I, au centre-ville, et par un concert spécial à l’Athénée roumain. Radio Roumanie a marqué vendredi la Journée de la royauté par un Concert royal et par le lancement de l’album “Le10 mai. La Maison royale de Roumanie dans des chroniques radio, 1930-1944”. Cette date, le 10 mai, est liée à trois événements importants de l’histoire moderne de la Roumanie. C’est le 10 mai 1866 que le prince Carol, de la famille allemande Hohenzollern–Sigmaringen, a prêté serment en tant que prince régnant de Roumanie, et fondé ainsi la dynastie à laquelle appartient aussi le roi Michel. Le 10 mai 1877, Carol I a proclamé l’indépendance d’Etat de la Roumanie par rapport à l’Empire ottoman ; quatre ans plus tard, il a été couronné roi et la Roumanie devint royaume. La Fête nationale a été célébrée le 10 mai jusqu’en 1947, lorsque le régime communiste a forcé le roi Michel à abdiquer et à partir en exil. La roi Michel s’est établi en Roumanie après la révolution de décembre 1989 et la chute du communisme. Dans une interview à Radio Roumanie, l’ancien souverain a exhorté les Roumains à être confiants dans leur avenir. La Chambre des députés de Bucarest a décidé, le mois dernier, que le 10 mai soit une fête de la nation roumaine.


    Coopération — Le gouvernement et le secteur privé des Etats-Unis sont déterminés à aider la Roumanie, partenaire stratégique et économique, à renforcer sa défense informatique, a déclaré Bruce Andrews, adjoint au secrétaire au commerce des USA, qui sera à Bucarest du 11 au 13 mai, à la tête d’une délégation de son département. La croissance économique de la Roumanie, sa main d’œuvre bien formée et l’ouverture aux produits américains sont autant d’arguments qui font que les entrepreneurs d’outre-Atlantique soient de plus en plus intéressés par les opportunités présentes sur le marché roumain, a ajouté Bruce Andrews dans un communiqué. Au cours de cette visite à Bucarest, les représentants d’une vingtaine de compagnies américaines, dont certaines présentes en Roumanie depuis plusieurs dizaines d’années, s’entretiendront avec des partenaires actuels et potentiels ainsi qu’avec des membres d’organisations gouvernementales de Roumanie. La délégation commerciale américaine se trouvera dans la capitale roumaine au moment où elle accueillera un sommet régional sur la sécurité informatique, organisé conjointement par les gouvernements de Bucarest et de Washington, auquel seront représentés 11 pays de la région.



    Saisine — Le gouvernement roumain a saisi la Direction nationale anti-corruption concernant des faits présumés de nature pénale dans le traitement du fonds forestier national, mis en évidence lors d’actions de contrôle effectuées dans plusieurs directions forestières du pays ainsi qu’à la Régie nationale des forêts Romsilva. Un rapport du Corps de contrôle près le premier ministre indique des irrégularités enregistrées entre 2009 et 2012. Quelque 5 mille personnes ont participé samedi à Bucarest à une marche de protestation contre les déforestations massives et abusives ; ils ont demandé aux autorités du pays de protéger les forêts. Le président Klaus Iohannis a annoncé samedi que le problème des défrichages illégaux sera discuté par le Conseil suprême de défense de la Roumanie, à l’occasion de sa prochaine réunion. Le premier ministre Victor Ponta a affirmé à son tour que si le Code forestier était adopté et promulgué dans sa forme actuelle, d’autres moyens seraient utilisés pour combattre ceux qui abusaient de leur position sur le marché et encourageaient les déboisements excessifs.


    Sondage — Environ trois quarts des Roumains se définissent comme des citoyens européens, 65% d’entre eux pensent que l’adhésion du pays à l’UE a été une bonne chose, tandis que 23% affirment le contraire, indique un sondage réalisé par INSCOP. Selon la même source, la majorité des Roumains sont d’accord avec la création d’une armée de l’UE et avec l’adhésion du pays à l’euro. Ils associent l’Union principalement avec le droit à la libre circulation, la démocratie et les droits de l’être humain, ainsi qu’avec la paix entre les pays voisins, fait savoir le sondage. Pour ce qui est de la République de Moldova, 80% des Roumains soutiennent son adhésion à l’UE. Samedi, la Journée de l’Europe a été marquée aussi en Roumanie.


    Visite — Le ministre délégué aux relations avec les Roumains de l’étranger Angel Tîlvăr fait une visite de deux jours en Ukraine voisine. Dimanche, il a participé à l’inauguration du Centre culturel roumain de Tchernovtsy, aux côtés de responsables et d’hommes de cultures de Roumanie, d’Ukraine et de la République de Moldova.


    Tennis — Le Roumain Florin Mergea et l’Indien Rohan Bopanna ont remporté ce dimanche la finale de double du tournoi de tennis Masters 1.000 de Madrid, devant le Polonais Marcin Matkowski et le Serbe Nenad Zimonjic. C’est la meilleure performance de la carrière de Florin Mergea jusqu’à présent.


    Pourparlers — La situation en Ukraine a été examinée dimanche à Moscou par la chancelière allemande Angela Merkel et le président russe Vladimir Poutine. Nous avons tiré les leçons des expériences amères et des situations difficiles, maintenant il faut les surmonter en utilisant des moyens diplomatiques et pacifiques, a déclaré Mme Merkel au sujet du conflit à l’est de l’Ukraine. A son tour, Vladimir Poutine a souligné le calme qui était revenu en Ukraine, notamment après la signature de l’accord de Minsk, le 12 février dernier. M. Poutine a par ailleurs ajouté que les relations russo-allemandes traversaient une période difficile et s’est prononcé en faveur d’une solution rapide des problèmes. Les échanges commerciaux de la Russie avec son principal partenaire économique européen ont baissé de 6,5%, l’année dernière à cause des sanctions internationales imposées à Moscou pour le rôle joué dans le conflit d’Ukraine. Tout comme d’autres dirigeants occidentaux, Mme Merkel n’a pas été présente samedi aux manifestations par lesquelles la Russie a célébré les 70 ans depuis la victoire des alliés dans la seconde guerre mondiale et étaler sa force militaire actuelle.


    Elections — En Pologne, les électeurs sont appelés aux urnes ce dimanche pour le premier tour de scrutin de l’élection présidentielle. Les principaux candidats sont le président sortant, Bronislaw Komorowski, de centre-droit, 62 ans, crédité de 35% à 40% des intentions de vote ; le juriste de 42 ans, Andrzej Duda, de la part du parti conservateur de la Justice avec 27-29% ; et un ancien rocker de 51 ans, Pawel Kukiz, qui affirme vouloir changer le système politique en place, avec 15% des intentions de vote. Un second tour de scrutin est prévu le 24 mai prochain.









  • Carol Ier de Hohenzollern-Sigmaringen – roi de Roumanie et… de Bulgarie

    Carol Ier de Hohenzollern-Sigmaringen – roi de Roumanie et… de Bulgarie

    Vers la moitié du 19e siècle, l’Europe bouillonnait. Les Etats balkaniques tâchaient de se débarrasser de l’influence ottomane et d’adopter le modèle occidental de la modernisation économique, politique et sociale. Les réactions anti-ottomanes étaient doublées de rivalités locales, alimentées par un certain nationalisme, chaque pays tentant de se présenter comme supérieur aux autres. Des rapprochements entre les nations ont certes existé; pourtant, en raison des enjeux géopolitiques au niveau du continent, ils étaient voués à l’échec. Parmi ces rapprochements échoués compte celui entre la Roumanie et la Bulgarie, deux pays voisins qui aspiraient à l’indépendance.



    Les relations historiques entre les Roumains et les Bulgares avaient connu des hauts et des bas. Toujours plus ferme dans les Balkans à commencer par le 14e siècle, la présence ottomane a mené à l’instauration de la paix ottomane, qui signifiait que l’Empire contrôlait toutes les nations de l’Europe du sud-est.



    Durant la première moitié du 19e siècle, l’élite de la société roumaine a réussi à définir l’espace roumain et à lui donner une identité étatique; les Bulgares y aspiraient aussi et ils étaient en pleine effervescence. Les Bulgares émigrés en Roumanie après 1850 ont trouvé une base solide pour répandre leurs idées nationales au sud du Danube, sur le territoire occupé par les Turcs et considéré comme noyau du futur Etat bulgare.



    L’avènement, en 1866, du prince Carol Ier de Hohenzollern-Sigmaringen au trône de Roumanie a apporté au pays beaucoup de stabilité, stimulant la modernisation de l’espace roumain et lui imprimant une direction européenne. Après la guerre russo-roumano-turque de 1877-1878, suite à laquelle la Roumanie allait devenir indépendante, Carol Ier offrait l’image d’un souverain responsable et crédible.



    La Roumanie et la Bulgarie avaient connu un rapprochement significatif qui allait s’amplifier davantage lors de la guerre de 1877 — 1878. Tout a commencé par la camaraderie qui s’était formée entre l’armée roumaine et les troupes de volontaires bulgares qui luttaient aux côtés des Russes et des Roumains. De nombreux combattants bulgares ont reçu des décorations roumaines. Même avant ces contacts directs entre le Roumain lambda et le Bulgare lambda durant la guerre, les liens entre les deux peuples étaient beaucoup plus anciens. Les historiens évoquaient l’Etat médiéval roumano-bulgare des frères Petru et Ioan Asan, fondé sur la lutte commune des Roumains et Bulgares contre l’Empire byzantin.



    Le rapprochement entre la Roumanie et la Bulgarie était basé aussi sur l’amitié entre le prince Carol de Roumanie et le prince régnant de Bulgarie, Alexandre Battenberg. Proclamé prince à 22 ans en 1879, Alexandre, neveu du tsar russe Alexandre II, était plus jeune que Carol Ier. La tentative d’Alexandre, à l’initiative des politiciens bulgares, de gouverner sans l’avis positif de la Russie a provoqué une crise qui allait le renverser en 1885. Cette année a marqué le début de l’idée d’une union personnelle entre la Roumanie et la Bulgarie.



    En juin 1886, un groupe d’émissaires bulgares offrait la couronne de la Bulgarie au roi Carol Ier de Roumanie. Une union personnelle se créait ainsi entre les deux pays. L’offre était fort tentante, mais les calculs géopolitiques dans la région allaient mettre en échec ce projet. L’historien Sorin Cristescu détaille les raisons pour lesquelles l’idée n’a finalement pas pu être matérialisée: « On avait parlé en 1878 et aussi en 1886, lorsque Alexandre Battenberg avait été détrôné, de cette idée d’une union personnelle entre la Roumanie et la Bulgarie. A noter que les Russes souhaitaient contrôler la Bulgarie. C’était d’ailleurs la motivation de la guerre de 1877-1878. En plus, ils avaient constaté qu’il y avait à la périphérie de l’Europe un pays qui sympathisait avec la France ou qui se considérait comme la sœur cadette de celle-ci, à savoir la Roumanie. Ils se sont dit alors qu’il serait bon d’avoir tout près d’eux un pays qui sympathise avec la Russie, qui soit leur sœur cadette. D’où leur implication particulière. Le Premier ministre Ion I. C. Brătianu s’est rendu compte du fait que toute acceptation de la part de l’élite roumaine ou de Carol 1er, toute suggestion d’accepter cette couronne, allait susciter la riposte ferme de la Russie. Les représentants de la Bulgarie auraient été éconduits. On leur aurait dit de partir, sinon ils seraient renvoyés de force, comme des voyous. On en a discuté, mais Brătianu s’est montré prudent, refusant des débats plus longs sur ce sujet ».



    L’idée de l’union personnelle entre la Roumanie et la Bulgarie doit être considérée dans le contexte où le fédéralisme passait pour un des projets les plus en vogue dans l’Europe du 19e siècle. Les détracteurs des empires multinationaux se sont demandé ce qui allait se passer après leur démantèlement.



    Une possible réponse à cette question était la création de fédérations ou de confédérations d’Etats capables d’empêcher la domination d’une seule nation sur les autres. La révolution de 1848 avait vu dans le fédéralisme un principe d’alliance régionale et une politique viable pour la période suivant l’effondrement des empires multinationaux. Bref, l’échec de l’union des dynasties roumaine et bulgare a deux explications: la menace de l’invasion russe et la victoire finale du nationalisme. (trad. : Mariana Tudose, Alex Diaconescu, Dominque)

  • Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege al României şi Bulgariei

    Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege al României şi Bulgariei

    Europa de sud-est la jumătatea secolului al 19-lea era în fierbere. Statele balcanice căutau să se debaraseze de influenţa otomană şi să adopte modelul occidental al modernizării economice, politice şi societale. Reacţiile antiotomane mergeau mână în mână cu rivalităţile locale generate de ideea naţionalismului cu care fiecare naţiune încerca să prezinte marilor puteri o iluzorie superioritate proprie faţă de celelalte. Au existat şi apropieri între naţiuni care însă au fost sortite eşecului din cauza complicatelor jocuri geopolitice la nivel european. Una dintre apropierile eşuate a fost cea dintre România şi Bulgaria, două ţări vecine ce mergeau către independenţă.



    Relaţiile istorice dintre români şi bulgari traversaseră perioade mai bune şi mai puţin bune. Prezenţa otomană tot mai fermă în Balcani, începând cu secolul al 14-lea, a dus la instaurarea păcii otomane care însemna controlul Semilunii asupra tuturor naţiunilor care locuiau în Europa de sud-est. În prima jumătate a secolului al 19-lea, elitele române au reuşit să individualizeze spaţiul românesc şi să-i dea identitate statală, în timp ce bulgarii erau în plin avânt în acest sens. Emigraţia bulgară din România de după 1850 a găsit o bază solidă în răspândirea ideilor naţionale la sud de Dunăre, în teritoriul ocupat de turci şi revendicat ca nucleu al viitorului stat bulgar. Venirea pe tronul României a prinţului Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, în 1866, a adus stabilitate pentru România şi a imprimat o direcţie decisivă către modernizare şi europenizare a spaţiului românesc. După războiul ruso-româno-turc din 1877-1878, în urma căruia România va deveni independentă, figura lui Carol I se impune ca a unui suveran responsabil şi credibil.



    România şi Bulgaria se apropiaseră din ce în ce mai mult, iar războiul din 1877-1878 a fost maximul acestei apropieri. Era vorba despre camaraderia care se legase între armata română şi trupele de voluntari bulgari care luptau alături de ruşi şi de români. Mulţi combatanţi bulgari au primit decoraţii româneşti. Înainte de contactele directe dintre românul obişnuit şi bulgarul obişnuit din timpul războiului, exista şi o componentă culturală. Istoricii vorbeau despre statul medieval româno-bulgar al fraţilor Petru şi Ioan Asan, creat din lupta comună a românilor şi bulgarilor împotriva bizantinilor. Apropierea dintre România şi Bulgaria avea la bază şi afecţiunea pe care şi-o arătau principele Carol al României şi cel al Bulgariei Alexandru Battenberg. Proclamat principe în 1879, la 22 de ani, Alexandru, nepot al ţarului Rusiei Alexandru al II-lea, era cu 18 ani mai tânăr decât Carol I. Încercarea lui Alexandru Battenberg, influenţat de politicienii bulgari, de a guverna fără acceptul Rusiei a dus la criza care l-a detronat în 1885. Anul 1885 va fi momentul în care va apărea ideea uniunii personale dintre România şi Bulgaria.



    În iunie 1886, un grup de emisari bulgari îi oferea regelui Carol I al României şi coroana Bulgariei, şi astfel se realiza între cele două ţări o uniune personală. Părea o ofertă mai mult decât tentantă. Însă calculele geopolitice din zonă a dus la eşecul acelui proiect. Istoricul Sorin Cristescu a arătat motivele pentru care ideea nu s-a materializat.


    “S-a vorbit, şi în 1878, şi în 1886, când a fost detronat Alexandru Battenberg, de această idee de uniune personală România-Bulgaria. Dar cum? Exista dorinţa ruşilor de a controla Bulgaria, de fapt pentru asta fusese făcut războiul de la 1877-1878. Ruşii au văzut că dacă la marginea Europei e o ţară care simpatizează cu Franţa, adică Roimânia, sau se consideră sora mai mică a Franţei, atunci de ce să nu fie atât de aproape de ei o ţară care să simpatizeze cu Rusia, să fie sora mai mică a Rusiei? Deci aici implicarea ruşilor a fost deosebită. Şi Brătianu şi-a dat seama că orice acceptare din partea elitei politice româneşti sau a lui Carol I, orice sugerare de acceptarea a acestei coroane va avea drept urmare riposta fermă şi categorică a Rusiei. Reprezentanţii Bulgariei au fost trimişi acasă, aşa spune legenda. Li s-a spus să plece acum, altfel vor fi trimişi înapoi cu poliţia ca nişte borfaşi. S-a discutat de acest lucru, dar Brătinau, prudent, nu a acceptat niciun fel de discuţii mai lungi pe această temă.”



    Ideea uniunii personale dintre România şi Bulgaria trebuie pusă în contextul în care federalismul era unul dintre proiectele cele mai în vogă în Europa secolului al 19-lea. Contestatarii imperiilor multinaţionale s-au întrebat ce ar fi urmat după ce acestea nu ar mai exista? Iar răspunsul găsit era formarea unor federaţii sau confederaţii de state care să împiedice dominaţia unei singure naţiuni asupra celorlalte. Revoluţia din 1848 considerase federalismul drept un principiu de alianţă regională şi o politică viabilă pentru ce ar fi urmat după colapsul imperiilor multinaţionale. În concluzie, eşecul uniunii dinastice româno-bulgare are două explicaţii: ameninţarea rusă cu invazia şi cel al victoriei finale a naţionalismului.

  • Fürst Karl Anton von Hohenzollern-Sigmaringen

    Fürst Karl Anton von Hohenzollern-Sigmaringen

    Karl Anton Joachim Zephyrinus Friedrich Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen wurde am 7. September 1811 auf Schloss Krauchenwies im jetzigen Bundesland Baden-Württemberg geboren und ist am 2. Juni 1885 gestorben. Er heiratete Josephine Friederike Luise von Baden, die Tochter des Gro‎ßherzogs von Baden. Die beiden hatten zusammen sechs Kinder, das dritte wurde König von Rumänien. Das vierte Kind, Anton, starb 1866, im Alter von 25 Jahren, in der Schlacht von Königgrätz zwischen Preu‎ßen einerseits und Österreich und Sachsen andererseits. Karl Anton war Chef des Hohenzollern-Sigmaringen Hauses und Ministerpräsident Preu‎ßens vom 6. November 1858 bis 12. März 1862.



    Karl Anton spielte eine sehr wichtige Rolle in der politischen Karriere des zukünftigen rumänischen Königs Karl I. Er war Ratgeber seines Sohns und stand ihm bei in schweren Momenten wie der Dynastie-Krise von 1870, dem Unabhängigkeitskrieg Rumäniens 1877-1878 und der internationalen Anerkennung Rumäniens als souveräner Staat. Karl Anton hat Rumänien in Deutschland verteidigt und hat Karl beraten, wie er die Interessen der Gro‎ßmächte Deutschland, Russland, Osmanisches Reich, England dem jungen rumänischen Staat gegenüber wohlwollend beeinflussen kann.



    In diesem Sinne schrieb Fürst Karl Anton seinem Sohn am 27. August 1878 und forderte ihn zu einer klugen Politik gegenüber Russland auf: Die Versöhnung mit Russland sollte ein unverzügliches Thema sein. Eine dauerhafte Feindschaft im Verhältnis zu diesem Nachbarland würde eine anhaltende Bedrohung darstellen und eine Hürde im Wege der internen Entwicklung sein. Auch wenn die Einstellung gegenüber Russland feindlich bleibt, können die ehrlichen Freunde Rumäniens das Land nur beraten, ein ertragbares Modus vivendi zu finden.“



    Der Historiker Sorin Cristescu, Herausgeber und Übersetzer der Korrespondenz zwischen dem König Karl I. und seiner Familie und der österreichisch-ungarischen und deutschen diplomatischen Berichte über die Tätigkeit des Königs, berichtet über die Rolle seines Vaters Karl Anton:



    Von Anfang an, als sich das Problem der Annahme der Krone der Vereinigten Rumänischen Fürstentümer stellte, hat Karl Anton von Hohenzollern seinen Sohn beraten. Er war Ministerpräsident Preu‎ßens. Natürlich ein Ehren-Ministerpräsident, er leitete eine liberale Partei, die von einer Vereinigung Deutschlands träumte, aber wie? Preu‎ßen hätte ein Land der demokratischen Freiheiten und des technischen und wissenschaftlichen Fortschritts werden müssen und die anderen deutschen Staaten hätten es bitten sollen, sich mit Preu‎ßen zu vereinigen. Es war keine realistische Lösung, die Regierung von Karl Anton war auch relativ kurz. Bismarck befolgte seine Blut-und-Eisen-Politik. Karl Anton hat Karl I. bis zu seinem Tod 1885 beraten und hat ihm gezeigt, wie jeder Bojaren-Klan der Reihe nach zur Macht gebracht werden muss. Das war das Geheimnis seiner Regierung und man hat das auch gleich erfahren. Rumäniens Parlament hat im Januar 1867 Karl Anton zum Ehrenbürger von Rumänien erklärt.“




    Beim Wiedersehen zwischen Vater und Sohn am 16.August 1880, nach 14 Jahren, schrieb der Sekretär des Königs in seinen Memoiren: Fürst Karl-Anton wartet in seinem Rollstuhl auf seinen Sohn. Lange Zeit finden die beiden keine Worte, um ihre Gefühle auszudrücken. Fürst Karl bemerkt mit Freude, dass sein Vater sich nicht verändert hat, dass die Jahre für ihn leicht vergangen sind.“



    Beim öffentlichen Treffen am 22. August beschrieb der Sekretär, wie Karl I. in seinem Geburtsort willkommen wurde: Der Geburtsort wollte nicht auf die Freude, seinen Fürst herzlich zu empfangen, verzichten. Nach vielen Jahren kam dieser zurück aus einem fremden Land, das er durch Kämpfe und Siege zur Unabhängigkeit geführt hatte. Auf dem Karls-Platz, wird der Fürst mit warmen Reden begrü‎ßt, und beim Schloss-Tor erwartet Fürst Karl Anton seinen Sohn, der den Ruhm seines Hauses so weit gebracht hatte. Zum ersten Mal trug Karl Anton auch den Ordensband seiner rumänischen Auszeichnung.“




    Karl I. spielte eine sehr wichtige Rolle in der Geschichte Rumäniens. Aber auch die Rolle seines Vaters, Karl Anton von Hohenzollern-Sigmaringen, war genauso wichtig für die Rumänen.

  • Principele Karl-Anton von Hohenzollern-Sigmaringen

    Principele Karl-Anton von Hohenzollern-Sigmaringen

    Cea de-a doua jumătate a secolului al 19-lea este cunoscută, pe bună dreptate, ca epoca regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen. Dar unul dintre oamenii care au stat în spatele fructuoasei domnii a lui Carol I a fost tatăul său, Karl-Anton. Se poate spune fără a exagera că al doilea Carol I al României a fost Karl-Anton de Hohenzollern-Sigmaringen.



    Karl Anton Joachim Zephyrin Friedrich von Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut pe 7 septembrie 1811 la Krauchenwies, în actualul land Baden-Württemberg, şi a decedat pe 2 iunie 1885. Căsătorit cu Josephine Friederike Luise de Baden, fiică a lui Karl, Mare Duce de Baden, au avut 6 copii, cel de-al treilea fiind viitorul rege al României Carol I. Cel de-al patrulea copil, Anton, a murit în 1866, în vârstă de 25 de ani, în bătălia de la Königgrätz în cursul războiului pruso-austriac. De orientare liberală, Karl-Anton a fost şef al casei de Hohenzollern-Sigmaringen şi prim-ministru al Prusiei în perioada 6 noiembrie 1858-12 martie 1862.



    Karl-Anton a jucat un rol covârşitor în întreaga carieră politică a viitorului rege Carol I al României. El i-a fost îndrumător fiului său chiar de la începutul domniei. I-a fost alături în momentele grele prin care a trecut: criza dinastică din 1870, războiul de independenţă a României din 1877-1878, recunoaşterea internaţională a României ca stat suveran. El a fost cel care a apărat cauza României în Germania, el l-a sfătuit pe Carol cum să gestioneze interesele marilor puteri ca Germania, Rusia, Imperiul otoman, Anglia. În acest sens, principele Karl-Anton îi scria fiului său pe 15/27 august 1878 îndemnându-l la o politică înţeleaptă faţă de Rusia: ”Împăcarea cu Rusia ar trebui să fie tema cea mai grabnică. O duşmănie durabilă cu acest Stat vecin ar fi o primejdie continuă şi o piedică pentru dezvoltarea internă. Oricât de ostile ar rămâne spiritele contra Rusiei, totuşi amicii sinceri ai României nu pot să nu o sfătuiască de a găsi un modus vivendi suportabil.”



    Istoricul Sorin Cristescu, editor şi traducător al scrisorilor personale ale regelui Carol I către membrii familiei sale şi al rapoartelor diplomatice austro-ungare şi germane legate nemijlocit de activitatea regelui, a arătat în ce a constat rolul enorm pe care l-a avut Karl-Anton. ”Din primul moment în care s-a pus această problemă a asumării coroana Principatelor Unite Române, Karl-Anton von Hohenzollern şi-a îndrumat fiul. El fusese prim-ministru al Prusiei. Sigur, un prim-ministru onorific, conducea un partid liberal care visa la o unificare a Germaniei, dar cum? Prusia ar fi trebuit să devină o ţară a libertăţilor democratice şi a progresului tehnic şi ştiinţific, iar celelalte state germane să se roage de ea să se unească. Nu era o soluţie realistă, dovadă că nici n-a durat prea mult guvernarea lui Karl-Anton. A venit Bismarck care a dat soluţia epocii, ”prin fier şi sânge”. Karl-Anton l-a ”pilotat” pe Carol I în toţi aceşti primi 15 ani, de fapt până când a murit, în 1885, arătându-i acest element de guvernare: cum trebuie adus fiecare clan boieresc, pe rând, la putere. Acesta a fost secretul principal al guvernării. Acest lucru s-a aflat imediat, şi Parlamentul României l-a onorat pe Karl-Anton cu titlul de cetăţean onorific al României, chiar în ianuarie 1867. Era o sfidare la adresa Puterilor străine care spuneau că domnitorul României trebuie să aibă părinţi români. Ei bine, iată că avea, tatăl lui era român. Din acest punct de vedere, Karl-Anton a condus, alături de fiul său, România, acesta este un fapt categoric. Dar nu era ceva unic în epocă. În 1887, în Bulgaria venea principele Ferdinand de Saxa-Coburg-Koháry, mama lui fiind Klementine, născută Orléans. Aceasta şi-a însoţit copilul şi l-a ghidat până când a murit, până în 1910. Părintele era întotdeauna foarte ataşat de copil în această privinţă şi ambele rezultate, cel român şi cel bulgar, au fost bune.”



    La revederea dintre tată şi fiu, de pe 4/16 august 1880, după 14 ani de la despărţirea din 1866, secretarul regelui nota în Memoriile sale: ”Principele Karl-Anton aşteaptă în scaunul său pe roate pe fiul său. Mult timp nu găsesc amândoi nici un cuvânt spre a-şi exprima sentimentele. Principele Carol observă cu bucurie că tatăl său nu s-a schimbat, anii au trecut uşor peste dânsul!” Iar la întrunirea publică de pe 10/22 august dedicată regelui român, secretarul Memoriilor menţiona atmosfera sobră, dar caldă a primirii de care s-a bucurat Carol I în locurile natale: ”Oraşul natal n-a voit să se lipsească de bucuria de a aduce o caldă salutare de bună-venire Principelui său, care după atâţia ani se întorcea dintr-o ţară depărtată pe care prin lupte şi victorii o condusese la independenţă … În piaţa Carol, Principele e salutat prin cuvântări calde, iar la poarta Castelului, principele Karl-Anton, în mare ţinută şi purtând întâia oară cordonul ordinului român, aşteaptă pe fiul său care a adus în aşa mare depărtare faima şi gloria Casei sale. Principele Carol, la această primire, pe care o face îndoit de emoţionanta vedere a tatălui său ridicându-se în scaunul cu roate, îşi pierdu un moment cumpătul.”



    Carol I a fost omul providenţial al României. Dar nu mai puţin figura tatălui său, Karl-Anton von Hohenzollern-Sigmaringen, a fost la fel de providenţială pentru istoria românilor fără de care ei n-ar fi fost ce au fost.

  • Economia României în vremea lui Carol I

    Economia României în vremea lui Carol I

    Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, domnitorul Principatelor Unite Române, începând cu 1867, şi primul rege al României, de la 10 mai 1881, este considerat cel mai important om de stat din istoria României. În decursul domniei sale de 48 de ani, România şi-a cucerit independenţa şi a devenit monarhie constituţională, totodată punându-se bazele statului român modern.



    În plan intern, Carol I a reprezentat un factor de echilibru, cultivând un climat de disciplină şi rigoare, valenţe pe care le dobândise prin educaţia în stil prusac, într-o familie cu tradiţie dinastică. De asemenea, a susţinut modernizarea structurilor economice într-o ţară care încă nu ieşise, la jumătatea secolului al 19-lea, din stadiul medieval de organizare. Noul domn venea într-o capitală, Bucureşti, care arăta ca un târg de provincie. Dar spiritul de organizare germanică a lui Carol I şi acea jumătate de secol petrecută pe tron au avut ca rezultat modernizarea accelerată a României. Cu abilitate politică, monarhul a reuşit să alterneze guvernele liberale şi conservatoare, astfel încât nicio tabără să nu aibă posibilitatea de a-i submina autoritatea.



    Imediat după venirea în ţară, Carol I iniţiază o reformă deosebit de importantă, cea monetară, prin introducerea în circulaţie a leului. Deşi nu era încă o ţară independentă, România reuşea să-şi impună o monedă proprie în 1867. În prima perioadă, s-a emis numai moneda metalică. Ulterior, odată cu înfiinţarea Băncii Naţionale a României, în 1880, se trece şi la emisiune de bancnote. Cu ajutorul Băncii Naţionale, dar şi prin capital privat, până la începutul secolului al 20-lea au fost create 24 de bănci, iar până în 1914 au mai apărut alte 210 bănci.



    În vremea domniei lui Carol I, economia României era preponderent agrară. Mai mult de jumătate dintre ţărani deţineau suprafeţe de teren agricol mai mici de 5 hectare, în timp ce, pentru întreţinerea unei familii, erau necesare între 5 şi 10 hectare de pământ arabil. În această perioadă tulbure, pentru a susţine agricultura, au apărut aşa-numitele bănci populare”. Acestea s-au dezvoltat mai ales datorită faptului că erau conduse de localnici, care cunoşteau condiţiile economice locale şi pe cei care solicitau împrumuturile. Cea mai mare parte din producţia agricolă provenea de la marii proprietari de terenuri şi era destinată exportului.



    În primii 40 de ani de domnie a lui Carol I, producţia agricolă a ţării a crescut de şase ori. Cu agricultura la baza economiei, a început şi dezvoltarea industriei. S-a dezvoltat puternic extracţia şi rafinarea petrolului. Fabricile din domeniul textil şi alimentar s-au dublat ca număr. Totuşi, influenţa capitalului străin în industrie a dus la concentrarea ei în anumite zone, lăsând regiuni întregi din România mult în urma progresului industrial. Germanii controlau 35% din industrie, urmaţi de britanici, cu 25%, olandezi, cu 13%, francezi, cu 10% şi americani, cu 5,5%. Capitalul românesc reprezenta doar 5,5%. Între 1903 şi 1914, au fost înfiinţate multe dintre marile companii ce aveau să domine industria petrolieră din România până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Conf. Dr. Alin Ciupală, de la Catedra de Istorie a Universităţii din Bucureşti



    În timpul domniei regelui Carol I, economia României rămâne o economie agrară, aşa cum fusese şi până în 1866 şi cum va rămâne şi în perioada interbelică. Totuşi, anumite schimbări se produc. Spre sfârşitul secolului al 19-lea, în România încep să fie puse în valoare câteva resurse importante, în primul rând zăcămintele de petrol. Petrolul a reprezentat, pentru România, o şansă extraordinară şi, în scurtă vreme, aveau să sosească în ţară cele mai mari companii petroliere din lume, atât cele germane, cât şi olandeze, americane sau britanice. Petrolul avea să schimbe faţa României, pentru că, în urma exploatării acestor resurse de către societăţile mixte, pe care statul român le organizează împreună cu menţionatele companii internaţionale, în urma exploatării petrolului aveau să apară sume importante pe care Guvernul României avea să le folosească mai ales în construirea infrastructurii care lipsea atât de mult. De asemenea, în 1887, va fi promulgată prima mare lege de încurajare a industriei, care avea rolul de a încuraja dezvoltarea acestei ramuri economice în România.


    Totuşi, cum spuneam şi la început, chiar dacă apar numeroase elemente noi, până la Primul Război Mondial economia românească rămâne una agrară, iar principalele venituri sunt furnizate în continuare de exploatatea suprapământului. Există şi o mare problemă socială, pentru că lumea satului românesc este dominată de existenţa unei mari proprietăţi. În România nu a existat o proprietate mică şi mijlocie, ţărănească, care să reprezinte cea mai mare parte a proprietăţii funciare, dimpotrivă — în România existau mari moşii şi asta a făcut ca dezvoltarea agriculturii să se facă destul de încet, pentru că nu exista interesul unor investiţii majore în dezvoltarea agriculturii, atâta timp cât marii proprietari aveau nevoie de o mână de lucru ieftină.”



    Spre deosebire de statele europene industrializate, excedentul demografic din lumea românească rurală nu putea fi absorbit de oraşe în absenţa unei industrii puternice. Presiunea socială creştea tot mai mult, astfel încât, în 1907, a izbucnit o mişcare socială fără precedent. Răscoala ţăranilor aduce în atenţie lumii întregi şi eşecurile acestei domnii, la mai puţin de un an de la deschiderea Expoziţiei jubiliare din 1906, gândită pentru a arăta Europei progresele economice ale României în cei 40 de ani de domnie a regelui Carol I.

  • Michel Beine (Belgique) – la monnaie nationale roumaine, le leu

    Michel Beine (Belgique) – la monnaie nationale roumaine, le leu

    La monnaie nationale roumaine est le leu dont le nom signifie lion. En fait, l’histoire du leu commence il y a 146 ans, plus précisément le 22 avril 1867 après la promulgation par le roi Carol I de Roumanie de la nouvelle loi monétaire. Avant cette date, quelques 80 monnaies étrangères circulaient sur le territoire des Principautés Roumaines dont les plus importantes étaient le napoléon, le franc ou le ducat hollandais. Au moment de sa mise en circulation, le leu pesait 5 grammes d’argent. Pourtant, avant de vous présenter l’histoire du leu en terre roumaine, une petite précision s’impose. Les premières négociations pour frapper une monnaie nationale remontent à 1859. A l’époque, Victor Place, consul français à Iasi, a négocié au nom du gouvernement roumain la frappe d’une monnaie nationale d’une valeur similaire à celle du franc français.



    Une question pourtant a soulevé de nombreuses controverses : comment appeler la future monnaie ? On a proposé le Roumain, d’après le modèle français du Franc et l’Etat roumain est arrivé à obtenir l’autorisation d’une banque française pour créditer la première émission. Pourtant, pour éviter une réaction hostile de la part de l’Empire Ottoman, l’empereur Napoléon III a décidé d’abandonner le projet et donc, les Principautés roumaines doivent encore attendre avant d’avoir leur propre monnaie nationale. En fait, les négociations ont été reprises pendant le règne du roi Carol I qui, comme je viens de le dire, a promu la nouvelle loi monétaire des Principautés. Et maintenant, petite question très intéressante : d’où le nom de leu, lion en roumain ? Le nom a été choisi sur fond d’une grande popularité du thaler hollandais qui portait au revers le lion de Bohême.



    Il était très fréquent de voir le thaler circuler sur le territoire des Principautés roumaines en raison des échanges commerciaux entre l’Empire Ottoman et l’Europe occidentale. Plus que cela, vers la moitié du XVIIème siècle, la notoriété du thaler était tellement grande que celui-ci était souvent pris pour la monnaie nationale. Bien que mis hors circulation vers 1750, le thaler d’argent est resté tellement à la mode en terre roumaine que les Roumains continuaient à calculer les prix en cette monnaie. D’où l’idée de nommer leu la nouvelle monnaie nationale, à la mémoire du Lion de Bohème.



    Mais, puisque les Principautés roumaines étaient fortement soumises à l’Empire ottoman et comme celui-ci a protesté contre cette marque dindépendance roumaine, le gouvernement roumain a décidé de lancer au début seulement le « ban », sous-division du leu (des pièces de 1, 2, 5 et 10 « bani », en cuivre, frappées à Birmingham). En 1868, le roi ordonne lémission symbolique de 200 pièces de 20 « lei », en or, frappées de linscription « Carol, roi des Roumains ». Une décision qui a provoqué une vague de protestations aussi bien de la part des Ottomans que de la part de lEmpire de l’Autriche-Hongrie (qui occupait la Transylvanie) et de la Russie (qui occupait la Bessarabie). Ce fut le 3 mars 1870 que la Monnaie dEtat voit le jour en Roumanie. La même année, elle frappe les monnaies de 1 « leu » dargent et de 20 « lei » dor. Les monnaies frappées sous le règne du roi Carol Ier seront gravées par des artistes célèbres allemands et français (Kullrich, Scharff, Tasset). En or ou en argent, le « leu » roumain restera une monnaie européenne stable jusquà la Seconde Guerre mondiale. Les premiers billets de banque en « lei » ont été émis par la Banque nationale de Roumanie (BNR) entre 1877-1881.



    L’actuel siège de la BNR a été dressé entre 1884-1889, selon les plans des architectes français Albert Galleron et Joseph Cassien-Bernard. Et maintenant, je vous propose de revenir au présent pour vous dire que la nouvelle monnaie a été officiellement inaugurée le 30 juin 2005, à minuit, par un retrait dargent devant les caméras par le président roumain Traian Băsescu, le Premier ministre de l’époque Călin Popescu-Tăriceanu et par le gouverneur de la BNR. C’est en fait en 2005 que la Banque centrale roumaine a décidé denlever quatre zéros afin de donner naissance au nouveau leu roumain (leu nou). Les nouveaux billets sont les mêmes que les anciens, à lexception des quatre zéros enlevés et les nouvelles coupures ont la même taille que les billets en euros, afin de faciliter la future transition. Je voudrais préciser que pour répondre à cette question sur l’histoire de la Monnaie roumaine, j’ai recueilli des informations sur Wikipedia en roumain et en français.

  • Sărbători în luna mai

    Trei zile consecutive din luna mai adună mai multe semnificaţii pentru români.



    În 1866, la 10 mai, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen urcă pe tronul României, atunci în formula a două principate unite, Moldova şi Muntenia. Cu 7 ani înainte, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în fruntea Moldovei şi, ulterior a Munteniei, realiza unirea de facto a celor două principate româneşti. Aducerea unui principe străin pe tronul României a apărut la un moment dat drept soluţia păstrării acestei uniri, iar Carol a fost cel care a acceptat să îşi asume această sarcină. În 1881, tot într-o zi de 10 mai, Carol devine primul rege al românilor iar România devine regat. Carol l a avut o domnie lungă, până la moartea sa în 1914, o perioadă de mare progres şi prosperitate pentru România.

    10 mai s-a impus ca zi a regalităţii României şi şi-a recăpătat aprecierea naţională după înlăturarea regimului comunist, instalat după al doilea război mondial. În 1947, ocupaţia sovietică şi comuniştii români care acaparaseră puterea l-au obligat pe regele Mihai, acum, în vârstă de 91 de ani, să abdice şi să plece în exil. La încoronarea sa ca monarh al noului regat român, la 10 mai 1881, Carol l şi-a pus pe cap o coroană făcută din oţelul tunurilor otomane capturate în 1877. Războiul de atunci împotriva Imperiului otoman, la care a participat alături de ruşi, a fost o primă apariţie a României pe scena balcanică şi europeană ca stat puternic şi modern.



    În aprilie 1877, parlamentul bicameral luase o serie de decizii vitale, inclusiv starea de război cu Imperiul otoman. La 9 mai 1877, ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu este interpelat în parlament şi el pronunţă celebrele cuvinte: suntem independenţi, suntem o naţiune de sine stătătoare. În aceeaşi zi, Senatul şi Adunarea Deputaţilor de la Bucureşti votează declaraţia de independenţă, iar regele Carol l o semnează a doua zi, pe 10 mai 1877, când se sărbătorea urcarea sa pe tron, ziua monarhiei române. În timpul comunismului, accentul a fost pus pe evenimentul din 9 mai, mai ales pe declaraţia ministrului Kogălniceanu, pentru a oculta rolul Regelui în proclamarea independenţei României, în 1877, exact de ziua monarhiei. Formal sau informal, şi 9 şi 10 mai sunt zile în care trebuie să marcăm proclamarea, în 1877, a independenţei de stat a României.



    În perioada comunistă, însă, 9 Mai beneficia şi de semnificaţia sa postbelică. Pentru Uniunea Sovietică şi ţările est-europene pe care le-a ţinut sub controlul său aproape o jumătate de secol, aceasta era Ziua Victoriei, a izbânzii din cel de al doilea război mondial împotriva Germaniei naziste.



    În 1945, la 7 mai, aliaţii primeau capitularea necondiţionată a tuturor forţelor germane, la Rheims, în Franţa. Se stabilea ca a doua zi, 8 mai, la 11 noaptea, germanii să înceteze orice operaţiune de război. Moscova a considerat că nu a avut o reprezentare corespunzătoare la Rheims astfel că o nouă capitulare a fost semnată la Berlin, în primele ore ale zile de 9 mai. Diferenţa de fus orar face ca însăşi intrarea în vigoare a capitulării semnate la Rheims să aibă loc când la Moscova era deja ziua de 9 mai. Altfel spus, în Europa şi pentru Germania lui Hitler, al doilea război mondial s-a încheiat pe 8-9 mai 1945.



    Peste 5 ani, într-o zi de 9 mai, ministrul francez de externe, Robert Schuman, lansa un plan european de consolidare a păcii pe continentul răvăşit de războaie. Născut în Alsacia, regiune din mijlocul rivalităţii franco-germane de la care au plecat cele două războaie mondiale, Schuman propunea ca tocmai aceste relaţii şi industriile care alimentau războiul, respectiv cărbunele şi oţelul, să devină baza unirii economice şi politice a continentului.



    Declaraţia Schuman din 9 mai 1950 este punctul de pornire al Uniunii Europene de azi, organizaţie ce cuprinde 27 de state din Europa, printre care şi România.