Radio România Internațional

Tag: Carpati

  • Zona Cheile Nerei, propusă ca destinaţie de ecoturism

    Zona Cheile Nerei, propusă ca destinaţie de ecoturism

    Parcul
    Naţional Cheile Nerei, situat în sud-vestul ţării, este una dintre cele mai
    frumoase arii protejate din România. Cel mai grandios loc al parcului îl
    reprezintă cheile Nerei. Pe o porţiune
    de aproximativ 20 de kilometri, râul Nera străbate un defileu îngust,
    spectaculos şi sălbatic, formând cele mai lungi chei din ţară. Aici, pereţii se înalţă până la 200 de metri,
    iar apa Nerei şi a afluenţilor săi a săpat si a format în roca calcaroasă
    numeroase lacuri, canioane, peşteri şi cascade impresionante. Zeci de mii de
    turişti vizitează în fiecare an zona Cheile Nerei, motiv pentru care
    autorităţile vor s-o declare ca
    destinaţie de ecoturism. Raluca Peternel s-a ocupat de proiectul Cheile
    Nerei din partea organizaţiei WWF România şi a declarat Zona
    Cheile Nerei, ca destinaţie ecoturistică, a fost propusă în urma unei selecţii
    făcută în toată zona Carpaţilor de sud-vest. Iniţiativa e una mai amplă
    şi face parte din cadrul unui proiect derulat de WWF România împreună cu câţiva
    parteneri. Proiectul se cheamă Sălbăticia din Carpati, bogăţie pentru oameni,
    iar pe partea de ecoturism au fost făcute câteva analize a zonelor cu potenţial
    turistic din toată zona Carpaţilor de sud-vest din ariile protejate. Cheile
    Nerei au fost alese, îndeplinind cel mai mare punctaj, pentru a fi
    propuse ca destinaţie ecoturistică. Zona este, într-adevăr, de poveste. E plină
    de legende, e plină de valori naturale, culturale, tradiţii, obiceiuri, avem o
    arie protejată şi păduri cu valoare ridicată de conservare, păduri propuse
    pentru UNESCO şi mai avem servicii care
    să răspundă nevoilor turiştilor. Avem servicii de cazare, de servire a mesei,
    dar şi de petrecere a timpului liber. Traseele turistice sunt
    toate marcate, omologate, sunt trecute pe o hartă care este disponibilă
    turiştilor şi e disponibilă şi în pensiuni şi la Administratia parcului, dar şi
    în foarte multe puncte din destinaţii. E o hartă bogată în informaţii cu care
    nu ai cum să te pierzi.


    Rezervaţia Naturală Cheile Nerei -
    Beuşniţa a fost creată în anul 1943 pentru a proteja biodiversitatea
    terestră şi acvatică, dar şi o serie de obiectivele peisagistice, unele
    menţionate chiar în topuri naţionale şi internaţionale de atracţii turistice
    unice. De exemplu, cascada Bigăr, unică în lume, are un aspect de cupolă peste
    care se revarsă lin apa venită din peşterile subterane din munţi. Lacul
    Dracului este una dintre cele mai interesante ape stătătoare din zonă. S-a
    format prin prăbuşirea tavanului unei peşteri şi se întinde pe o suprafaţă de
    700 mp. Are 9 metri adâncime, fiind cel mai adânc lac carstic din ţară.
    Situat într-o zonă sălbatică a parcului, Lacul Ochiul Beiului are forma unui
    crater şi o adâncime de 3,6 m. Are o culoare albastră iar apa este atât de
    limpede încât privitorii pot admira peştii înotând. La 20 de minute de Lacul
    Ochiul Beiului se află Cascada Beuşniţa alcătuită din mai multe
    cascade mici, are 15 m înălţime şi este acoperită cu muşchi verde.


    La Cheile Nerei găsim cele mai reprezentative păduri seculare şi
    semi-virgine
    de fag din Europa. Culmile împădurite nu au altitudini prea mari, dar găsim o
    biodiversitate bogată. Aici vegetează peste 30 de specii de orhidee, iar pe
    pereţii de calcar se caţăra o vegetaţie abundentă, prin crăpături sunt
    tufe de liliac sălbatic, scumpie şi alte plante submediteraneene. Călin Uruci,
    biolog la Administraţia parcului, ne-a spus: Legat de biodiversitate,
    pe râul Nera există unele specii rare relicte terţiare cum ar fi o specie de
    melc acvatic dungat sau peştele numit fâsa mare, (Cobitis elongata) care se
    găseste doar pe acest râu. Legat de făgetele de pe platourile calcaroase, de pe
    versanţii Nerei, suntem în curs de nominalizare a unui sit UNESCO, aici fiind
    unele dintre cele mai reprezentative păduri seculare şi semi-virgine de
    fag din Europa. Numeroase specii protejate de nevertebrate îşi găsesc aici adăpostul care depinde de existenţa arborilor bătrâni
    şi de cantităţile însemnate de lemn mort, ajutând astfel la regenerarea
    elementelor în cadrul ecosistemelor forestiere. Practic, într-un arbore mort
    este mai multă viaţă, ca număr de specii care se adăpostesc acolo, decât
    într-unul tânăr. Cu cât arborele este mai bătrân, cu atât este mai valoros din
    punct de vedere al biodiversităţii. O altă caracteristică a parcului este dată
    de influenţele submediteraneene şi a reliefului carstic, ceea ce face ca în
    această zonă să fie prezente vipera cu corn sau chiar specii emblematice pentru
    parc, care se regăsesc pe sigla Parcului naţional, cum ar fi scorpionul
    carpatin.


    Zona
    Cheilor Nerei adăposteşte şi multe specii de păsări, mamifere, iar în apele
    curate, limpezi şi nepoluate întâlnim şi specii de peşti răpitori.
    Călin Uruci: Dintre păsări avem efective însemnate de şoim călător, mai bine de trei
    sferturi din speciile de păsări răpitoare de zi din ţară, 9 specii de
    ciocănitori din cele 10 care se găsesc în ţară. Avem şi specii rare protejate
    la nivel european: caprimurgul, presura de grădină sau dumbrăveanca. In total
    sunt peste 140 de specii de păsări inventariate în zona ariei de
    protecţie specială avifaunistică. La nivelul cursurilor de apă avem destul de
    multe perechi de pescăraş albastru, una dintre cele mai frumoase păsări din
    Romania, cei care merg cu barca pe râul Nera au ocazia să o vadă zburând de-a
    lungul râului în lunile de vară. Ca mamifere avem o populaţie bine reprezentată
    de râşi, dar şi câteva haite de lupi. Ursul se observă mai rar, este doar în
    trecere prin zona. Pentru că apa este elementul cel mai important, în acest
    parc avem o populaţie bine reprezentată de vidre.


    Această zonă propusă pentru a deveni o destinaţie de ecoturism va
    avea de câştigat prin dezvoltarea comunităţilor locale.
    Producătorii îşi vor putea vinde mai
    uşor produsele tradiţionale promovate şi la festivalurile internaţionale: răchia de Banat, vinul de Tirol, brânzeturi de
    toate felurile, gemuri şi dulceţuri din fucte de pădure sau produsele stupului:
    miere de salcâm, tei, polifloră sau propolis.

  • 1916. Note de război – un serial plin de dramatism şi emoţie marca Rador

    1916. Note de război – un serial plin de dramatism şi emoţie marca Rador

    Cu 100 de ani în urmă armata noastră intra în
    războiul ce avea să devină al Întregirii Naţionale, plină de entuziasm şi
    nerăbdare, la chemarea fraţilor români din Transilvania. Agenţia de presă Rador
    vă invită la o călătorie în timp, pentru a înţelege acele momente eroice,
    într-un nou serial de istorie orală, pe care îl veţi descoperi pe www.rador.ro.


    Pe 27 august România a făcut pasul cel mare.
    Tinerii s-au dăruit ţării cu un devotament pe care unii dintre contemporanii
    noştri nu îl pot înţelege. Bilanţul primelor victorii din 1916, dar şi al
    primelor înfrângeri, avea să arate că ţelul întregirii neamului în hotarele
    ţării se poate atinge doar cu mari sacrificii.


    Arhivele ne dezvăluie astăzi, cu interesante
    detalii, ce s-a întâmplat atunci cu românii aflaţi pe scena teatrului de
    război, dincolo de Carpaţi, în Dobrogea sau la Dunăre, în Bucureştiul ocupat de
    trupele Puterilor Centrale sau în Iaşiul plin de refugiaţi.


    Interviurile păstrate în Arhiva de istorie
    orală a Radiodifuziunii ne emoţionează, ne înduioşează şi aduc la viaţă
    crâmpeie din aceste evenimente petrecute exact cu un veac în urmă. Lor le vom
    adăuga fotografii remarcabile.


    Rador vă invită să urmăriţi, începând cu 27
    august, serialul 1916. Note de
    război care va înfăţişa experienţe individuale, întâmplări şi trăiri
    din Primul Război Mondial povestite la microfon sau consemnate în jurnale şi
    scrisori inedite. Consultant ştiinţific va fi profesorul Corneliu Andonie,
    doctor în istorie, muzeograf la Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand.


    Vă aşteptăm pe www.rador.ro,
    secţiunea istorie orală, pentru o lectură inedită, plină de emoţie şi de
    dramatism.

  • Turism alpin

    Turism alpin


    Astăzi vă invităm să descoperiţi zona montană din România, reprezentată de munţii Carpaţi. Carpaţii încep de la Dunăre lângă Bratislava. Ei înconjoară Transcarpatia şi Transilvania într-un semicerc larg, continuă spre sud-est şi se sfârşesc la Dunăre lângă Orşova, în România. Lungimea totală a Carpaţilor este de 1500 km, iar lăţimea lanţului montan variază între 12 km şi 130 km. Carpaţii Româneşti cuprind o suprafaţă de aproximativ 66.300 km2 (27,8% din teritoriul ţării), iar lungimea este de peste 910 kilometri.



    Obişnuit al traseelor montane alpine, Nicuşor Băbolcea, iniţiatorul proiectului Alpin Adventure Romania, ne invită în această primăvară să descoperim România montană. Unde să mergem? “În România, peste tot. Am făcut ture dintr-un capăt într-altul al Meridionalilor, de la Herculane, Făgăraş, Piatra Craiului, Iezer, Bucegi, Retezat, Parâng. Oriunde e frumos, indiferent dacă este iarnă sau vară.”



    O primă invitaţie: o urcare pe Negoiu. Vine cu detalii Nicuşor Băbolcea: “Negoiu e al doilea vârf al României şi poate mai spectaculos decât Moldoveanu şi e în Făgăraş. Făgăraşul e şi foarte frumos şi dificil în acelaşi timp, mai ales în condiţii de zăpadă. Tura pe care o propunem noi, acum pe final de lună aprilie, e o tură între două anotimpuri, în sensul în care pe munte e deja primăvară, dar asta nu trebuie să ne înşele prea mult, mai ales că e zăpadă suficient de mare, în zonele cele mai frumoase şi periculoase în acelaşi timp, care dau accesul spre Negoiu. Dar suntem complet pregătiţi, am mai făcut luna aceasta o tură pe Moldoveanu, iar Negoiu e foarte frumos: plin de stâncărie. E o tură scurtă, rapidă, mergem cu o seară înainte, fără bagaj, cu bagaj uşor, dar cu echipament de iarnă, urcăm vârful şi ne întoarcem. Cam asta ne-am propus, ca să fim de Paşte apoi cu familiile.”



    Desigur, pentru a urca pe munte aveţi nevoie de echipament special. Nicuşor Băbolcea ne-a spus ce nu poate lipsi: “În primul rând bocancii sunt fundamentali, bocanci de iarnă şi colţarii şi pioletul. La care se pot adăuga toate celelalte piese de echipament care nu trebuie să lipsească din sac, gen lanternă frontală, folie de supravieţuire, beţe de tracking, rucsac mic de tură, de o zi. Chiar dacă a venit primăvara, sus, la 2000 de metri e nevoie de piolet şi colţari.”



    Dar dacă vizita pe Negoiu se adresează celor obişnuiţi cu muntele, în luna mai. Nicuşor Băbolcea ne invită pe toţi în natură! “Vom avea în luna mai, mai multe ture care se adresează începătorilor. În prima săptămână din mai, o să avem o tură frumoasă la Cazane şi trecem şi în Serbia şi în Bulgaria, o tură de trei zile, cu urcare pe vârful Ciucaru Mare, chiar deasupra Cazanelor, acolo de unde se vede cel mai frumos Dunărea. Apoi, pe 14 mai avem o tură mai inedită, adresată părinţilor şi copiilor şi mergem în zona Peştera Ponoarele, din judeţul Mehedinţi, unde sunt atât de multe de văzut şi de făcut: Podul lui Dumnezeu, Peştera Ponoarele, satele de pe dealuri, Cheile Sohodolului. Pe final de luna mai şi început de iunie, avem iarăşi două ture pentru începători, una dintre ele se referă la escaladă sportivă, la Cabana Cheia, din masivul Buila, şi la începutul lui iunie ne întoarcem iar în zona Valea Cernei-Mehedinţi, de data asta să urcăm în satele Inelet şi Scărişoara, satele acelea risipite şi mai puţin umblate şi o tură foarte frumoasă în Munţii Mehedinţi, în clovurile acelea calcaroase”.



    Cu speranţa că veţi da curs invitaţiei noastre la turism alpin, vă aşteptăm data viitoare cu o nouă destinaţie.


  • Lupii din Carpaţi

    Lupii din Carpaţi

    Deşi
    în România există una dintre cele mai mari populaţii de lupi din Europa, specia
    este ameninţată din cauza fragmentării habitatului, braconajului, conflictelor
    cu vânătorii sau lipsei unui management din partea autorităţilor. Lipsa unui plan de management la nivel naţional şi absenţa unor informaţii
    concrete privind structura şi dinamica populaţiei de lup pot duce la implementarea
    unor măsuri de management greşite care să afecteze existenţa acestei specii pe
    termen lung. De aceea, pentru a menţine o populaţie viabilă şi sănătoasă de
    lupi în Munţii Carpaţi, pe termen lung, Agenţia pentru Protecţia Mediului
    Vrancea, în colaborare cu agenţiile din Harghita, Covasna şi cu un ONG local,
    derulează proiectul european WolfLife. El va fi derulat pe o perioadă de 4 ani
    (2014-2018), în partea centrală şi de sud a Carpaţilor Orientali, pe arealul a
    şase judeţe.Deşi la nivel naţional
    şi internaţional lupii sunt protejaţi printr-o serie de legi şi convenţii,
    precum Convenţia de la Berna, Convenţia Cites, Directiva europeană sau Legea
    vânătorii, lupii continuă să fie ameninţati, iar proiectul WolfLife le-ar putea
    îmbunătăţi situaţia. După un an de la lansarea acestui proiect, s-au strâns
    câteva date importante despre viaţa lupilor din Carpaţi. Silviu Chiriac, manager de proiect
    şi expert în conservarea carnivorelor mari de la Agenţia de Protecţie a
    Mediului Vrancea: Noi am identificat, în primul rând,
    prezenţa câinilor hoinari în habitatele populate de lup ca fiind o ameninţare
    serioasă datorită bolilor şi a concurenţei pe care o propagă aceşti câini
    hoinari. De asemenea, am considerat că numărul mare de pagube pe care le
    produce lupul fermierilor poate duce la o creştere a conflictelor dintre
    fermieri şi aceasta specie, ceea ce se putea solda cu o mortalitate ridicată în
    rândul lupilor. De asemenea, am considerat că imaginea negativă pe care lupul o
    are în rândul populaţiei din zona rurală şi urbană a României, iarăşi poate
    duce la intensificarea conflictelor şi în viitor. Plecând de la aceste
    ameninţări, ne-am propus să aplicăm în teren în spaţiul celor 6 judeţe
    (Vrancea, Bacău, Mureş, Covasna, Harghita şi Neamţ) acţiuni concrete de conservare
    şi protecţie a acestei specii.



    Printre
    acţiunile derulate în cadrul proiectului, până în prezent, se numără
    inventarierea în teren a haitelor de lupi şi mortalitatea lor. Au fost
    cercetate tabieturile lupilor privind stabilirea teritoriilor şi suprafaţa lor,
    deplasarea haitelor, mărimea acestora sau dieta lupilor. Silviu Chiriac: În ceea ce priveşte mărimea teritoriilor şi a haitelor precum şi numărul de
    indivizi din fiecare haită, am aflat că haitele din Carpaţii de Curbură nu sunt
    aşa dezvoltate numeric ca cele din zona nordică a continentului american. La
    noi, mărimea medie a unei haite pe timpul iernii este de 3-4-5 indivizi, pe
    când în nordul continentului american haitele de lupi pot atinge şi 24 de
    indivizi. Această mărime a haitelor este direct proporţională cu hrana
    disponibilă, pentru că la noi, deşi avem populaţii viabile a speciilor pradă
    (căprior, cerb, porc mistreţ), totuşi abundenţa lor nu este aşa de mare cum
    declară managerii fondurilor de vânătoare. În ceea ce priveşte dieta, am aflat
    că lupii sunt mari consumatori ai câinilor hoinari. Practic, un procent minim
    de 20% din dieta lupului este acoperită de aceşti câini. De aici rezultă două
    ipoteze: ori avem foarte mulţi câini hoinari în pădure ceea ce întăreşte
    ameninţarea identificată de noi, fie că hrana bazată pe speciile ungulate nu
    este suficientă, iar lupul apelează la câinii din pădure.



    Informaţiile
    colectate în cadrul proiectului WolfLife arată că în pădurile României câini
    hoinari şi câinii de la stâne nesupravegheaţi au un impact semnificativ asupra
    speciilor de faună sălbatică.Pentru
    rezolvarea acestor probleme crescătorii de animale sunt sfătuiţi să
    renunţe la exemplarele de câini metis şi să folosească, în schimb, câini
    ciobăneşti tradiţionali,după
    cum ne spune Silviu Chiriac: Din luna martie, Ministerul Mediului din România
    devine, cred eu, singura instituţie de mediu din Europa care va avea propria
    canisa în care vor fi crescuţi câini ciobăneşti de pază tradiţionali din rasa
    Ciobănesc Carpatin. O rasă de câini omologată în România şi care prin
    eficienţa pe care a dovedit-o, de-a lungul anilor, ajută ciobanii la paza
    turmelor de oi. Este un câine docil, care nu atacă oamenii şi nu se
    îndepărtează mult de perimetrul stânei pentru a prăda animalele sălbatie. Cu
    ajutorul acestei rase, noi încercăm să sprijinim ciobanii pentru ca aceştia să
    le păzează mult mai bine stânele. Dorim să creăm o reţea a deţinătorilor
    câinilor ciobăneşti de pază care vor primi, în prima fază, de la noi câte un
    mascul şi o femelă gratuit. Apoi, pe baza unui contract, ciobanii trebuie să
    întreţină această familie de câini, iar când vor face pui vor dona la rândul
    lor gratuit altor ciobani sau crescători de animale. Deci aceasta reţea se va
    extinde şi sperăm să fim de ajutor real ciobanilor.



    Proiectul WolfLife urmăreşte şi o mai bună coexistenţă
    între lupi şi localnici, ne mai spune Silviu Chiriac: In cele 6 judeţe
    ale proiectului am creat câte o zonă demonstrativă în care noi le arătăm
    ciobanilor cum să reducă pagubele produse de lupi, urşi şi râşi la stâne. 6
    fermieri din cele 6 judeţe au primit gratuit de la noi garduri electrificate
    împreună cu tot felul de alte sisteme acustice, olfactive care duc la reducerea
    pagubelor produse de lupi. Aceştia le folosesc gratuit, iar începând din vara
    anului viitor, noi vom lua fermieri din alte zone pe care îi vom duce cu
    ajutorul unor autocare, vom face mici excursii împreună, pentru a face schimb
    de experienţă între ciobanii care încă nu au gardurile electrificate şi vor să
    vadă la faţa locului cum să te aperi mai bine de animalele sălbatice.



    Lupii
    joacă un rol esenţial în menţinerea viabilităţii faunei sălbatice şi în
    perpetuarea unor ecosisteme naturale sănătoase, valoroase din punct de vedere
    ecologic, ştiinţific şi turistic. În Carpaţii României trăiesc peste 2700 de
    exemplare de lup.



  • ONG-urile luptă pentru protejarea râurilor din Carpaţi

    ONG-urile luptă pentru protejarea râurilor din Carpaţi

    Intervenţiile sunt prilejuite de construcţia de microhidrocentrale. Investitorii caută adânc în inima munţilor locuri prielnice pentru a produce energia verde, dar cu preţul distrugerii naturii sălbatice. În alte ţări europene, biodiversitatea de munte a fost afectată ireversibil de intervenţia omului, în timp ce în Carpaţii României încă se mai află o biodiversitate remarcabilă, cu specii care altădată împânzeau tot continentul.



    Exceptând Rusia, în Carpaţii României găsim cea mai mare populaţie de carnivore mari din Europa – urşi, lupi, râşi – precum şi zone întinse de păduri virgine. Prin Carpaţi curg şi pârâuri bogate în tot felul de specii de peşti. Din păcate, prin constructia de microhidrocentrale, apa cristalină a râurilor şi pârâurilor de munte devine un amestec de noroi şi piatră şi orice formă de viaţă dispare. Este afectată fauna nevertebratelor acvatice, dar şi locurile de reproducere a peştilor. Se fac drumuri de acces prin păduri până la cursurile de apă, sunt aduse buldozere şi excavatoare care modifică configuraţia solului, iar apariţia unor construcţii din beton duce la întreruperea conectivităţii naturale a cursurilor de apă. Habitatele se fragmentează şi nimic nu mai seamănă cu ce era cândva. Profitul este mai mare atunci când viteza de curgere a râurilor este mai mare. De cele mai multe ori, aceste microhidrocentrale sunt amplasate în arii protejate sau la limita acestora, adică în zone aflate sub protectia legilor interne şi europene.



    Organizaţiile de protejare a mediului sunt împotriva unor astfel de proiecte energetice, dezvoltate în zone protejate. Federaţia Coaliţia Natura 2000 a câştigat, recent, un proces împotriva Ministerului Mediului, oprind proiectele de construcţie a patru microhidrocentrale pe râurile din Muntii Tarcu (Bistra Mărului, Şucu şi Olteana). Directorul acestei coaliţii de mediu, Liviu Cioineag: “Este o luptă pe care noi o purtăm de ani de zile prin intermediul membrilor noştri, este vorba de WWF România şi fostul custode al sitului – Asociaţia Altitudine din Timişoara. Această asociaţie a ajuns chiar să-şi piardă titulatura de custode pentru că a dat aviz negativ pentru aceste proiecte enegetice. Din păcate, Agenţia pentru Protectia Mediului din Caraş Severin nu a ţinut cont nici de avizul custodelui, nici de sesizările făcute de către coaliţia de mediu şi atunci am fost nevoiţi să apelam la instanţă. Procesul a durat mai bine de un an de zile, am câştigat fiecare etapă şi, în final, Curtea de Apel a dat o sentinţă irevocabilă, anulând acordurile de mediu pentru cele patru proiecte energetice. Aceste proiecte energetice sunt niste microhidrocentrale care produc mai mult decât ne-am aştepta noi. Ele au un impact foarte mare asupra habitatelor din jurul râurilor, habitate ripariene şi, din păcate, au un impact foarte mic la nivel de mix energetic. Aportul energetic pe care-l aduce în reţeaua naţională este foarte mic.”



    Munţii Ţarcu formează o zonă naturală compactă fără aşezări umane, cu excepţia Poienii Mărului şi a staţiunii turistice Muntele Mic. Peste 10.000 de ha sunt păduri virgine şi aproape 2000 de ha sunt constituite din arborete cu vârsta între 165-185 de ani. Zona a fost desemnată sit de importanţă comunitară pentru protejarea unor specii şi habitate vulnerabile specifice râurilor, incluzind specii de peşti, rac şi vidră, protejate în ţară şi Europa. Peştii pot suferi din cauza modificărilor de habitat. Ei au nevoie pentru dezvoltare de un volum de apă relativ mare şi de o diversitate a microhabitatelor de asemenea mare, în timp ce microhidrocentralele reprezintă o ameninţare pentru aceşti peşti. Liviu Cioineag: Astfel de proiecte în momentul în care se realizează, ele nu sunt numai nişte turbine care folosesc puterea apei. Se folosesc nişte conducte imense de ordinul kilometrilor care străbat albia unui râu şi care, în momentul în care se realizează această construcţie, în mod inevitabil, sunt tăiaţi copacii, sunt distruse peisajele, plantele, animalele, ihtiofauna, peştii sunt alungaţi din cauza faptului că aceste captări scurg toată apa dintr-un râu. Nu ştiu dacă aţi văzut un râu din care a rămas numai pietre, e secat. Asta se întâmplă în momentul în care în amonte există o captare, o microhidrocentrală care a supt toată apa pentru a produce energie. Dacă astfel de proiecte reuşesc să se realizeze, să fie aprobate, atunci ele lasă râurile fără apă.”



    Pe râurile din Munţii Ţarcu mai există câteva microhidrocentrale realizate în anii precedenţi, când implementarea legislaţiei europene era la început şi nimeni nu a anticipat ce impact poate să aibă asupra unui râu. Liviu Cioineag: Deşi în Occident astfel de investiţii nu mai sunt aprobate, pentru că s-a demonstrat că nu sunt folositoare, impactul asupra mediului este foarte mare în timp ce aportul energetic este foarte mic. Investitorii au continuat să vină în România, în spaţii încă neexplorate până acum, şi se folosesc de râurile de munte tocmai pentru că este locul în care căderea apei este mai mare. Are un debit mic şi o putere foarte mare, o cădere mare şi atunci cu o investiţie relativ mică ei reuşesc să facă un proiect care prin subvenţii, nu prin energia produsă, aduce foarte mulţi bani investitorilor. Aceste subvenţii sunt oferite din buzunarul nostru prin plata facturii la energie electrică. Plătim şi certificatul verde care se duce către aceşti investitori care, teoretic, produc energie verde.”



    Câteva râuri din Munţii Retezat, acolo unde se află cel mai vechi Parc Naţional din România şi sit Natura 2000, au fost deja captate şi derivate prin aducţiuni. În alte judeţe ale României atât populaţia locală, cât şi instituţiile publice au înţeles impactul şi s-au opus investiţiilor în microhidrocentrale. Alături de aceştia, ecologiştii derulează seminarii şi conferinţe cerând oprirea acestor construcţii. Până în prezent, aproximativ 200 de microhidrocentrale sunt construite deja pe râurile din Carpaţi.

  • Campania “Pune preţ pe natură”

    Campania “Pune preţ pe natură”

    Lanţul muntos al Carpaţilor României adăposteşte cele mai mari populaţii de lupi, urşi, capre negre şi râşi din întreaga Europă. De altfel, România este singura ţară europeană care acoperă cinci regiuni biogeografice, din cele 11 identificate în Europa. Cu toate acestea, ariile protejate din Carpaţi sunt slab finanţate. Conform unui studiu realizat de Regia Naţională a Pădurilor în parteneriat cu WWF, România poate pierde aproximativ 9 miliarde de euro în următorii 25 de ani, dacă nu se iau măsuri pentru gestionarea eficientă a ariilor protejate. Studiul a fost realizat în cadrul unui proiect de îmbunătăţire a sustenabilităţii financiare a sistemului de arii protejate din Munţii Carpaţi, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Studiul în care s-au folosit date şi cifre din cinci parcuri pilot arată că ariile naturale protejate reprezintă un bun economic important şi productive, dar slaba finanţare poate duce la declinul biodiversităţii şi la pierderea unor beneficii importante pentru economia ţării. In cadrul proiectului, a fost lansată şi campania “Pune preţ pe natură” al cărei mesaj îl constituie îndemnul de a preţui natura şi de a contribui la finanţarea ei.



    Dragoş Mihai, Sef Serviciu Arii protejate, Romsilva: “Considerăm că o diversificare a surselor de finanţare este un scop pentru care trebuie să milităm în viitor. Este dificil pentru un singur finanţator să asigure suma adecvată şi necesară pentru o gestionare corespunzătoare a acestor arii naturale protejate. Pentru viitor, pe lângă sursele de finanţare furnizate la ora actuală de Regia Naţională a Pădurilor, Romsilva, pentru 22 de administraţii din cele 29 desemnate la ora actuală, considerăm utilă implicarea Guvernului României în finanţarea unei părţi din necesar pentru aceste arii naturale. De asemenea, încercăm şi sperăm să convingem sectorul privat să acorde o atenţie mai mare şi, totodată, un sprijin financiar pentru gestionarea în mod corespunzător a acestor zone. Si asta întrucât o parte din veniturile realizate de către aceştia se datorează tocmai gestionării în bune condiţii şi păstrării cadrului natural din zonele respective”.



    Romsilva investeşte anual în jur de 2,5 – 3 milioane de euro pentru gestionarea celor 22 de arii şi parcuri naturale pe care le administrează, deşi necesarul ar fi de circa 5 milioane de euro anual. Potrivit Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii, ariile protejate din România deţin un potenţial turistic incredibil şi ar putea aduce venituri substanţiale dacă s-ar introduce o taxă pentru vizitarea acestor zone. Cu toate că sunt puţin promovate, acestea înregistrează anual în jur de două milioane de turişti. Autorii studiului consideră că agenţii economici care lucrează în domeniul turismului sau în domeniul apelor minerale ar trebui să-şi plătească datoria faţă de resursele care permit existenţa afacerilor lor. De exemplu, o parte din fondurile obţinute de un turoperator ar putea investite în facilităţi pentru vizitarea şi promovarea ariei protejate.



    Dacă pentru promovarea turistică sau pentru realizarea de facilităţi turistice, finanţarea ar putea veni de la sectorul privat, atunci când vine vorba de conservarea unor specii, o parte din fondurile necesare protejării unor specii de interes comunitar ar putea fi asigurate de la bugetul de stat sau prin proiecte finanţate din Fondul de Mediu, este de părere Seful de la Arii protejate, Dragoş Mihai:



    ”România trebuie să raporteze periodic statutul de conservare al speciilor de interes comunitar şi al habitatelor. Pentru acest lucru pentru care România s-a angajat, consider că s-ar putea aloca de la buget o anumită sumă de bani. De asemenea, proiectele sunt foarte importante dar ele, de obicei, vizează aspecte punctuale de monitorizare a unei specii, a unui habitat sau de cartare sau identificare a ariei de răspândire a unor speciii pe teritoriul ariei protejate. In acest caz, ai putea să te axezi pe proiecte pentru că lucrezi cu lucruri punctuale, cuantificabile uşor şi implementarea unui proiect este dedicată şi poate fi uşor estimată valoarea activităţii respective.”



    Potrivit Directorului de Programe PNUD România, Monica Moldovan, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în România a adus, în ultimii ani, mai multe resurse de la mecanisme de finanţare internaţionale, în cazul de faţă, Fondul Global de Mediu. Acesta este mecanismul financiar al mai multor convenţii ale Naţiunilor Unite pentru mediu printre care şi cea asupra biodiversităţii. Monica Moldovan: ”Acest proiect este o continuare firească a parteneriatului nostru de durată cu Regia Pădurilor, Romsilva şi cu Ministerul Mediului. Acest parteneriat a început acum mai bine de 7-8 ani. Am început să avem iniţiative, proiecte în unele parcuri naţionale şi naturale în care am testat unele măsuri pe care acum le aplicăm la scară naţională, de exemplu, chiar şi “Imbunătăţirea sustenabilităţii financiare a ariilor protejate”. Am început în 2007-2008 evaluarea economică a serviciilor ecosistemelor în Parcul Naţional Munţii Măcinului şi în Parcul Natural Munţii Maramureşului, iar acum dorim să adâncim cumva munca pe care am început-o în cele două parcuri şi să o replicăm la nivel naţional. De asemenea, vrem să împărtăşim rezultatele pe care le-am obţinut şi la nivelul celorlalte ţări carpatice. Finanţarea actuală a ariilor protejate asigură doar jumătate din necesarul parcurilor gestionate de RNP. In cazul unei finanţări optime, sursele de finanţare ar trebui să fie duble sau chiar triple”.



    Campania “Pune preţ pe natură“ va debuta cu o acţiune de direct mailing către parlamentari şi membrii Guvernului, cei în măsură să implementeze soluţii pentru diversificarea surselor de finanţare a acestor zone. Tot în cadrul campaniei a fost lansat site-ul www.punepretpenatura.ro, care găzduieşte legislaţia în vigoare privind arile protejate, dar şi soluţiile care ar putea aduce mai mulţi bani economiei naţionale.

  • Turism de aventura în Carpaţi

    Turism de aventura în Carpaţi


    Dedicăm această ediţie iubitorilor de adrenalină, inedit şi mişcare în aer liber şi începem călătoria de astăzi în judeţul Alba. Acolo l-am întâlnit pe Constantin Cheşculescu, proprietarul unei pensiuni cu profil de echitaţie. Totul a pornit de la dragostea pentru cai, pentru aventură şi pentru tradiţie. Urmează o invitaţie la călărie peste munţi şi văi, în aerul curat al înălţimilor, prin sate parcă încremenite în timp. Aveţi de ales între două programe, unul de trei zile Aventura Carpatica” şi unul de opt zile Sate româneşti”.




    În cazul programului de opt zile, am aflat de la Constantin Cheşculescu că în primele zile are loc împrietenirea dintre turist şi cal. Apoi, în a treia zi… Se porneşte într-o expediţie în Munţii Cindrel. Plecăm din satul Răhău, din vecinătatea oraşului Sebeş, şi ne îndreptăm spre Jina, un sat învecinat cu Poiana Sibiului, ambele cunoscute pentru păstorit. Acolo ne aşteaptă o cină tradiţională, după care pornim spre o localitate numită Crinţ, din munţii Cindrel. Ne concentrăm pe satele din Mărginimea Sibiului pentru că fiecare loc are un pitoresc aparte şi câte ceva special de oferit: o pâine la vatră, un caş proaspăt din gospodăria proprie, în cazul satului Jina un excelent muzeu al păstoritului.”




    Traseul de întoarcere este tot prin Munţii Cindrel, însă pe o altă rută, la fel de pitorească. Pe tot parcursul călătoriei, toate activităţile sunt interactive. Turiştii participă la gătit sau la grătar. De asemenea, în cazul în care într-una din zilele de expediţie caii vor avea nevoie de odihnă, se fac excursii cu maşinile de teren în Sibiu. Constantin Cheşculescu ne-a spus cât costă această aventură călare în Carpaţii româneşti: Echitaţia este un serviciu all inclusive. Turistul nu mai plăteşte nimic după ce rezervă o astfel de vacanţă. În linii mari, o zi călare costă 120 de euro all inclusive. În pachetul de şapte zile sunt şi două zile în care nu se călăreşte şi atunci preţul scade la 55-60 de euro, în funcţie de locul de cazare şi de meniu. Reînnodăm tradiţia cavalerească a României dinainte de al doilea război mondial şi mă bucur că sunt atât de multe familii care vor să educe copiii în acest mod. Lucrul cu calul este foarte educativ, îţi educă răbdarea, te apropie de natură, de animale şi te îndepărtează de calculator şi de telefon.”




    Tot departe de calculator şi de telefon ne invită şi Valentin Gheorghe, managerul unei firme specializate pe turism de aventură. De doi ani, Valentin s-a axat pe zona Carpaţilor de curbură: Penteleu, Siriu, munţii din judeţele Buzău şi Vrancea, în special datorită sălbăticiei acestor locuri. Iată şi oferta: Turiştii străini preferă lucrurile ieşite puţin din comun. Prin urmare, oferta cea mai indicată ar fi cea care presupune anumite scenarii de supravieţuire. Participanţii sunt duşi cu maşini de teren sau cu alte mijloace într-o zonă sălbatică, iar de acolo, împreună cu instructorii, trebuie să ajungă înapoi la civilizaţie. În afară de însuşirea unor tehnici de supravieţuire, care se folosesc în pregătirea militară, ei practică, fără să-şi dea seama că totul a fost gândit în prealabil pentru ei, tot felul de sporturi. De exemplu, ca să ajungă dintr-un punct în altul n-o pot face decât traversând râul, iar undeva vor găsi nişte canoe. Practic, cu ocazia asta, traversează o distanţă destul de mare în doar o oră. Apoi, ajung la o prăpastie, găsesc o instalaţie de tiroliană. În decurs de două, trei zile ajung din nou la civilizaţie.”




    L-am întrebat pe Valentin Gheorghe, care promovează acest program de aventură, dacă avem nevoie de echipament special: Turiştii noştri nu vin cu niciun fel de echipament. Practic, toate echipamentele sportive, de protecţie, maşinile de teren sunt asigurate de noi. Vin îmbrăcaţi normal, ca şi cum ar vrea să iasă la munte, pentru o drumeţie. Am avut destui turişti străini, însă veniţi de obicei individual, din Germania, Franţa, Ungaria. Grupuri organizate am avut momentan doar din Polonia. Avem acolo o firmă cu acelaşi profil, cu care colaborăm de câţiva ani. Începând din acest an sperăm să intrăm cu succes pe pieţe noi: Israel, Spania şi, cred că în premieră, cu Emiratele Arabe.”




    La sfârşitul lunii mai puteţi încerca oferta românească de turism de aventură participând la Adventure Fest. Este un festival de trei zile, unde turiştii pot practica aproape toate activităţile, la nivel de începători.




    Ne încheiem călătoria în Munţii Apuseni, unde pe o suprafaţă de 55 de kilometri pătraţi avem aproape 2.000 de peşteri. Turismul speologic sau speoturismul este fascinant, ne-a spus Cristi Vârciu, de la Apuseni Adventure: “Am lucrat vreo patru ani ca ghid pentru francezi, primăvara lucrez cu turiştii din Israel, iar toamna cu cehii şi polonezii. Acestea sunt cele trei mari categorii de turişti pe care le îndrum prin Apuseni. Cel mai mare succes îl are speoturismul. Am un pachet preferat de şapte zile, care presupune să plecăm pe jos la majoritatea obiectivelor turistice din zonă, bagajele transportându-le cu maşinile de teren. Dimineaţa, cu un sigur rucsac, un simplu pacheţel şi apă, plecăm şi vedem o salbă de monumente, atât naturale cât şi etnografice. Seara dormim în pensiunea în care ne aşteaptă bagajele. Dimineaţa o luăm de la capăt şi tot aşa. Ne urcăm pe ATV-uri, trecem prin chei, mergem cu căruţa. Acest pachet de şapte zile ne-a adus mare succes şi la expoziţiile turistice la care l-am prezentat. În câteva cuvinte, cu mine poţi merge oriunde în Apuseni, chiar şi în timp. Pot să te duc din perioada omului primitiv, în Gheţarul de Foc, cea mai veche peşteră locuită de om, până în zilele noastre, când putem vedea Apusenii din parapantă.”




    Până şi meniul pe care-l veţi găsi aici e inedit: plăcintă pe lespede, lespedea fiind o piatră încinsă şi o altă invenţie proprie, mâncarea în peşteră: pui la butoi. Puii se prepară pe butoi ca la rotisor.




    Iată aşadar câteva oferte greu de refuzat, care vă vor asigura o vacanţă de neuitat în România. În speranţa că vă vom vedea pe crestele Carpaţilor, vă dăm întâlnire data viitoare cu o nouă destinaţie.