Radio România Internațional

Tag: Casa Regala

  • Muzeul Viticulturii și Pomiculturii din Golești

    Muzeul Viticulturii și Pomiculturii din Golești

    Descoperim azi un obiectiv turistic
    complex, situat în sudul României, în județul Argeș, la doar 11 km de
    municipiul Pitești. Amenajat într-o zonă liniștită, Muzeul Viticulturii și
    Pomiculturii din Golești este destinația perfectă atât pentru adulți cât și
    pentru copii. Puteți petrece aici o zi întreagă, admirând exponate muzeale
    deosebite, plimbându-vă pe aleile străjuite de gospodării din majoritatea
    zonelor rurale ale României sau însoțind copiii la echitație sau tiroliană.
    Este un muzeu cu două profiluri diferite, spune Dan Arsene, muzeograf și ghidul
    nostru de astăzi. Avem un muzeu de istorie care este ridicat
    pe fundamentul conacului boieresc al membrilor familiei Golescu, iar alături
    avem expoziția în aer liber, în care adăpostim gospodării aduse din toată țara,
    din zone în care specificul este pomicultura și viticultura. Ne bucurăm de
    unicitate la nivel european, în rândul muzeelor etnografice. În conac, parte
    principală din secția de istorie, avem o încăpere dedicată Casei Regale, în
    care adăpostim două obiecte importante pentru istoria modernă și contemporană a
    României, care au fost folosite de regii României. Este vorba de tronul regal
    și biroul din lemn de stejar realizat pentru Casa Regală.


    În
    funcție de pasiuni și de timpul alocat vizitelor, publicul alege modalități
    diferite de a accesa informația, spune Dan Arsene, muzeograf la Muzeul
    Viticulturii și Pomiculturii din Golești. Astfel, veți putea rezerva un tur
    ghidat, puteți scana coduri QR sau puteți urmări clipuri documentare pe
    ecranele amplasate în incinta conacului. Orice modalitate ați prefera, veți
    afla istoria bogată a familiei de boieri Golescu. A fost una
    dintre familiile importante pentru zona aceasta din sudul României, din
    Muntenia și Oltenia. A fost o familie care s-a remarcat în Evul Mediu, dar mai
    ales în perioada modernă a României, făcând parte din generația pașoptistă. Din
    familie, au făcut parte oameni politici care au susținut ideea unirii celor
    două principate și nu oriunde, la nivel european. Țin să amintesc faptul că
    unul dintre copiii lui Dinicu Golescu, Nicolae Golescu, a fost mult timp un
    apropiat al contelui Walewski, în perioada în care acesta conducea destinele
    diplomației celui de-al treilea imperiu francez.


    La Muzeul Viticulturii
    și Pomiculturii din Golești veți găsi și o expoziție de jucării, ca urmare a
    unei colaborări cu un muzeu privat din București. Organizatorii încearcă,
    astfel, să trezească nostalgia adulților, care pot descoperi cu plăcere o
    bucățică din copilăria lor, dar și a bunicilor. Iar copiii își găsesc și ei un
    univers al lor. Au posibilitatea de a se plimba cu poneii, de
    a se distra în timpul diverselor tabere care se organizează mai ales în timpul
    verii pentru ocuparea timpului liber într-un mod creativ, dar și prin
    programare în timpul anului școlar. Evenimente avem destule. De peste un an, cei
    care aleg să viziteze muzeul nostru pot beneficia și de o ofertă numită Argeș Tourist
    Pass. Este o posibilitate de a achiziționa bilete pentru acces în muzeu nu
    numai la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, dar și la Muzeul
    Județean, care are mai multe obiective printre care expoziția portului
    argeșean, Galeria Națională de Artă Naivă, Expoziția de flori de mină, Castrul
    Jidava și Expoziția memorială Dinulipatic. Sperăm ca, în viitor, să atragem și
    alte instituții de cultură, astfel încât publicul, prin plata unui singur bilet,
    să poată accesa mai multe instituții de cultură din zona Argeș.


    La intrarea în Muzeul Viticulturii și Pomiculturii din
    Golești, chiar în incinta casei de bilete, veți găsi amenajat și un magazin de
    suveniruri. De aici, veți puteți cumpăra obiecte de artizanat: mici lucrări din
    lut, din sticlă pictată sau ii.


  • Văsillelu și România

    Văsillelu și România



    Mutrinda Teremonialu di mari tiñie ti ncurunarea a văsillelui a Regatului Unit ali Mari Britanie și Irlandăllei di Nord, tuţ nă minduiamu desi Majestatea a Lui Văsillelu, maca fu aumtu tru aestă ipotisi, va s’aibă kiro şi kefi nica si căbilea s’treacă diznău pritu România, văsilia ti cari arcă miraki şi u vizită sahătu multu, când eara prințu. Vrea s’hibă ti akicăseari căte easti ună ditu nai ma di tiñie si mplini de responsabilitate poziții ditu istoria societatillei umane. Vrea s’eara normal ca văsillelu, avândalui ti băgaru tu practico ahăti borgi di mari simasie, s’nu mata aibă kiro niţi barium ta ş-asucă aminti di plaiurli transilvane pi cari li triţea cu cărliglu tu mână, zburănda ah4tu aplo cu aţelli ci cari s’adună ncale. Spusili a lui ti România și kirolu tricutu aoa daima eara nai ma di arada şi limbidz declarații di vreari tră atealli cari băneadză tru România.



    Apandisea ti aesti multili antribări vini ună ş-ună, ti ma pţănu di un mesi di dzăli, când văsillelu Charles al III-lea al Regatului Unit vini diznău tru România, prima oara după ncurunare. Vini aşi cum undzea, tru ună vizită privată ama nu cu ixiki di lgături ufiţiali. Tru analta a lui responsabilitate, văsillelu Charles al III-lea are axia ta s’acaţă tu isapi amploarea a unei situații internaționale complexe, tru cari Marea Britanie easti un actor di mari apofasi, și ti s’confirma ñiţli minutişuri ţi da videală a banăllei. Ici ţiva ditu ţi să spusi că va s’facă nu s’kiru pritu calea și ici ţiva nu fu agărşitu ică tricutu ayoñea.



    Ditu oara anda dusi la Atelu di Analtu vruta văsiloañe Elisabeta a II-a, lucărli s’dizvărtită simfunu cu arădsli veclli și minutişu băgati tu practico. Și vizita tru România, la ma pțănu di un mesu di la ncurunare, faţi parti ditu aestu hiresc calculat minutişu și confirmat di fapte. Harauua a unei vizită pi plaiuri vruti, nica şi dupu priloarea a unei funcții extraordinar di importantă, faţi parte ditu rigoarea britanică ama și ditu scutearea tu videală a thamiloru umineşti di iuţido tru lume, pi cari britaniţll u practică di secoli.



    Știm, nă u spun istoriţllii ama și văsillelu u spusi totna, baş di anda eara prințu clirunumsitoru, că familia regală britanică ari ligături di soie multu veclli cu fumeallia a văsilleadzloru ali Românie. Studiinda genealogii complicate și vecll agărşimu di cadurli tru cari doi muşeaţ prinți, cilimeañiică tiniri, trec momente di hărăcoapă vacanță, tru România, iuva tru perioada interbelică. Suntu Mihai, yinitorul și fostul văsille ali Românie, ama și atelu ditu soni, și Philip, prințul grec, yinitor prințu consort, duţi di Edituburgh și afendili a văsillelui Charles al III-lea. Buñi soţ, atelli doi prinți era amintaţ tu idyiulu an ama nu era veri, cum s-minduea. Prințul Andrei, afendilu a prințului Philip, paplu a văsillelui Charles al III-lea, eara fratili nai ma ñicu a văsillelui Constantin I ali Gărţie, paplu a văsillelui Mihai. Cu kirolu, un bărnu fu năstricutu aşi că prințul consort Philip era ună turlie di lali a văsillelui Mihai, hiinda ver primar cu văsiloanea mamă Elena. Ase, văsillelu Charles al III-lea easti ver di an doilea cu văsillelu Mihai ali Românie.



    Dealihea, aesti genealogii exacte nu angica tră tinirllii prinți, ditu casi princiare ditu tută Europă, cari, atumţea, tru interbelic, nu ștea nică cum va lă hibă mira. Mihai avea alinată pi tron, tru 1927, la niţi șasi añi, clirunomlu a pap-sui Ferdinand. Agiumsi dizn4u pi tron tru 1940 și dumni până tru 1947, cându regimlu comunist impus di sovietiţ ălli băgă zori s’abdică. Tru 1940, prințul Philip alumta tru Marina Britanică. Fu anănghisitu s’fugă ditu Grecia natală, s’fugă tu exil tru 1922, cându avea maş un an. Numta a soţlui a lui ditu ficiurami, Philip, cu yinitoarea văsiloane, Elisabeta, de la 20 brumaru 1947, fu atea ditu sonişeari ditu văsilie a văsillelui Mihai până la abdicaria forțată ţi s’feaţi 40 di dzăli ma amănatu.



    Suntu multe conexiuni anamisa di ateali dauă casi văsilikeşţă, aţea britanică, și atea cari dumni tru România, ama eali nu va s’justifica atenția pi cari năulu văsille di Londra u da ti României, plaiurilor și oamenilora llei. Vizita fu una privată, cu minime contacte, ama tuț bătum pălñili, ca aoa şi un mesu la ncurunare, și spusimu ”God save the King!”, tră prințul cari nă nviţă smutrimu și s’vremu România.




    Autoru: Marius Tiţa


    Armânipsearea: Taşcu Lala







  • Regele și România

    Regele și România

    Privind ceremonialul copleșitor și emoționant al încoronării regelui Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, ne gândeam cu toții dacă Majestatea Sa Regele, odată investit cu această funcție, va mai avea timp și chef și posibilitatea să mai treacă prin România, țara pe care a iubit-o și vizitat-o atât de mult, când era prinț. Ar fi fost de înțeles, este una dintre cele mai onorante și pline de responsabilitate poziții din istoria societății umane. Ar fi fost normal ca regele, având de îndeplinit atâtea atribuții de mare răspundere, să nu mai aibă timp nici măcar să își amintească de plaiurile transilvane pe care le străbătea cu un baston în mână, discutând atât de firesc cu cei întâlniți în cale. Afirmațiile sale despre România și timpul petrecut aici au fost mereu cele mai firești și clare declarații de dragoste pentru cei care trăiesc în România.



    Răspunsul la aceste îndoite întrebări a venit foarte repede, în ceva mai puțin de o lună, când regele Charles al III-lea al Regatului Unit a venit iar în România, prima dată după încoronare. A venit așa cum este firesc, într-o vizită privată dar nu lipsită de contacte oficiale. În înalta sa responsabilitate, regele Charles al III-lea are capacitatea de a cuprinde amploarea unei situații internaționale complexe, în care Marea Britanie este un actor determinant, și de a confirma micile detalii ce dau lumină vieții. Nimic din ce s-a spus că se va întâmpla nu a fost pierdut pe drum, nimeni și nimic nu a fost uitat sau trecut cu vederea.



    Din momentul plecării la ceruri a îndrăgitei regine Elisabeta a II-a, lucruri au decurs conform regulilor vechi și cu rigoare aplicate. Și vizita în România, la mai puțin de o lună de la încoronare, face parte din acest firesc calculat în detaliu și confirmat de fapte. Bucuria unei vizite pe plaiuri îndrăgite, chiar și după preluarea unei funcții extraordinar de importante, face parte din rigoarea britanică dar și din descoperirea minunilor omenești de oriunde în lume, pe care britanicii o practică de secole.



    Știm, ne-o spun istoricii dar și regele a afirmat-o mereu, chiar de când era prinț moștenitor, că familia regală britanică are legături de rudenie foarte vechi cu familia regilor României. Studiind genealogii complicate și vechi uităm de fotografiile în care doi frumoși prinți, copii sau tineri, petrec momente de fericită vacanță, în România, undeva în perioada interbelică. Sunt Mihai, viitorul și fostul rege al României, dar și ultimul, și Philip, prințul grec, viitor prinț consort, duce de Edinburgh și tatăl regelui Charles al III-lea. Buni prieteni, cei doi prinți erau născuți în același an dar nu erau veri, cum s-ar crede. Prințul Andrei, tatăl prințului Philip, bunicul regelui Charles al III-lea, era fratele cel mai mic al regelui Constantin I al Greciei, bunicul regelui Mihai. In timp, o generație a fost depășită astfel că prințul consort Philip îi era un fel de unchi regelui Mihai, fiind văr primar cu regina mamă Elena. Astfel, regele Charles al III-lea este văr de al doilea cu regele Mihai al României.



    Desigur, aceste genealogii exacte nu contau pentru tinerii prinți, din case princiare din întreaga Europă, care, atunci, în interbelic, nu știau încă ce le va rezerva destinul. Mihai urcase deja pe tron, în 1927, la nici șase ani, urmându-i bunicului Ferdinand. A revenit pe tron în 1940 și a domnit până în 1947, când regimul comunist impus de sovietici îl obligă să abdice. În 1940, prințul Philip lupta în Marina Britanică. Fusese nevoit să părăsească Grecia natală, să plece în exil în 1922, când avea doar un an. Nunta prietenului său din copilărie, Philip, cu viitoarea regină, Elisabeta, de la 20 noiembrie 1947, a fost ultima ieșirea din țară a regelui Mihai de până la abdicarea forțată ce a survenit 40 de zile mai târziu.



    Sunt multe conexiuni între cele două case regale, cea britanică, și cea care a domnit în România, dar ele nu vor justifica atenția pe care noul rege de la Londra o acordă României, plaiurilor și oamenilor săi. Vizita a fost una privată, cu minime contacte, dar cu toții am aplaudat, ca acum o lună, la încoronare, și am spus ”God save the King!”, pentru prințul care ne-a învățat să privim și să iubim România.



  • Despre parfumuri cu stil

    Despre parfumuri cu stil

    Începând cu anul 2014, BEAUTIK Haute Parfumerie a deschis porţile primului Muzeu al Parfumului din România. O colecţie privată, unicat în România, foarte valoroasă din punct de vedere istoric, adunând laolaltă creaţii cu tradiţie la nivel mondial, dar şi exponate româneşti, recipiente care stau mărturie perioadei de glorie a parfumeriei româneşti interbelice.



    Georgian Gheorghe, PR și Comunicare Parfumerie și Muzeul Parfumului, a depănat această poveste alături de noi: “Totul a început în 2006 cu achiziționarea unei sticluțe de parfum, o sticluță specială pentru noi și emblematică pentru muzeu, pentru că era vorba despre o sticluță de parfum pe care Regina Maria a României îl purta și care mai târziu i-a fost dedicat și a rămas cumva în istorie o legătură foarte puternică între parfum și Regina noastră. Este vorba de parfumul « Mon Budoir », de la Casa Houbigant (n.a. Paris). Iar mult mai târziu, în 2014, a avut loc și prima deschidere a muzeului în luna decembrie. Este un muzeu ce are în compoziția lui atât o parte de parfumerie românească din perioada comunistă, cât și o parte de parfumerie internațională din diferite zone ale Europei, cât și din Statele Unite ale Americii, sau Australia, sau din Asia.”



    Georgian Gheorghe ne-a purtat prin istoria parfumeriei în România: “În momentul de față nu există o tradiție și nici nu cred că va mai putea fi ceea ce a fost cândva. Asta pentru că înainte de perioada comunistă, România copia tot ceea ce se crea în afară, asta pentru a putea avea și noi un fel de industrie. Şi mai târziu au apărut și acele fabrici românești din perioada comunistă, care cumva au făcut istorie. Sunt mai multe brand-uri care cumva, în perioada respectivă, existau în România: Macul Roșu, sunt cei de la Miraj, care cumva au preluat fabrica de la Macul Roșu, sau fabrica renumită de la Cluj-Napoca, Farmec. Dar înainte de aceasta, România, în perioada interbelică, a fost una dintre cele mai puternice țări din Europa în ceea ce privește industria parfumeriei. Pentru că sunt foarte multe brand-uri de renume mondial care aveau în perioada respectivă în România fabrici sau sucursale, cum ar fi Coty, cum ar fi Guerlain, cum ar fi Casa Lubin. Dar nu exista neapărat, ca să zic așa, un cult al parfumeriei și mă refer ca industrie în România, ci era mai mult un hub important pentru marii producători internaționali.”



    Georgian Gheorghe ne-a povestit despre colecţia muzeului propriu-zis: “În Muzeul Parfumului, în acest moment sunt în jur de 400 de exponate, însă toată colecția noastră, care este una impresionantă, cuprinde undeva la 10.000 de articole. Și când spun articole mă refer nu doar la sticluțe de parfum. În cadrul acestei expoziții se regăsesc codex-uri despre crearea parfumurilor, tot felul de ierbare în care erau prezentate și detaliate produsele sau ingredientele, ce erau folosite și ce beneficii aveau sau ce aduceau ca plus valoare în cadrul unui parfum, cât și produse complementare unui parfum, cum ar fi o pudră de față, sau pudră parfumată, sau produse de machiaj cum ar fi rujuri, blush-uri, ș.a.m.d.”



    Parfumeria care găzduieşte acest Muzeu al parfumului păstrează eleganţa timpurilor trecute, astfel atrăgând clienţi deosebiţi. Georgian Gheorghe: “Printre clienții noștri onorifici se numără personalități din lumea artistică, din lumea culturală, cât și din familiile regale și ne referim aici la Familia Regală a României, pentru că noi suntem și furnizori ai Casei Regale, iar prin acest lucru cumva avem și păstrăm o relație apropiată cu cei din Familia Regală, inclusiv cu Custodele Coroanei, Principesa Margareta.”



    Şi nu o dată Muzeul Parfumului s-a asociat cu evenimente culturale, adăugând plus valoare: Georgian Gheorghe ne-a dat detalii: “Am avut mai multe evenimente în afara muzeului. Sunt evenimente care cumva au parcurs toată țara, de la expoziții în Constanța, Iași, Cluj, Alba Iulia, până la cele de la Sinaia, unde am participat în cadrul unui eveniment exclusiv organizat de noi și de cei de la Casa Regală a României, împreună cu cei de la Muzeul Peleș. Am organizat o expoziție în cadrul Pelișorului, care este tot o parte din Complexul Muzeal Sinaia, iar pe lângă aceasta am mai avut câteva expoziții temporare în anumite încăperi sau anumite clădiri-cheie. Una dintre ele este o expoziție pe care am organizat-o la Oradea acum patru ani, o expoziție ce s-a ținut într-o locație nouă și renovată. Am avut o expoziție, ce a durat din decembrie până acum, la Alba Iulia și care evident a avut ca principal obiect din expoziție parfumul Reginei Maria, pentru că a fost, tot așa, o colaborare foarte apropiată și foarte frumoasă cu cei din conducerea orașului, cu care am reușit să organizăm această expoziție, iar pe viitor o să mai avem câteva expoziții tematice. Așa că îi invit pe toți ascultătorii dvs. să urmărească paginile noastre de socializare, pentru că acolo veți găsi informații suplimentare și updatate.”



    Muzeul Parfumului poate reprezenta o atracţie şi pentru cei interesaţi de obiecte istorice. Şi asta pentru că în colecţie se găsesc exponate rare, cu mare însemnătate la nivel internaţional, cum ar fi de exemplu un parfum apreciat de Regele Carol I al României. Este vorba despre un faimos parfum, fabricat în cea mai veche fabrică din lume, din Koln: Apa de Colonia. Acesta a fost inventat de Johann Maria Farina, primul furnizor de parfum al Casei Regale. Numele său este înscris în documentele ce atestă livrări către Casa Regală din Romania, începând cu anul 1889.






  • Cotidianul Casei Regale române

    Regii și reginele, prinții și
    prințesele au fost mereu în centrul atenției. Conducătorii, în general, au fost
    în atenția oamenilor obișnuiți deoarece o teorie sociologică afirmă că
    schimbarea într-o societate este începută de elite. Percepția uzuală este aceea
    că regii și reginele, prinții și prințesele sunt persoane privilegiate, că au
    totul la îndemână. Însă percepția unui suveran și a casei sale ca una în care
    cotidianul este ca în oricare altă casă este mai puțin răspândită.


    Casa Regală română, în cei 80 de ani
    de existență, a avut și suverani austeri și suverani capricioși. După ce
    guvernul comunist îl forțează pe regele Mihai I să abdice pe 30 decembrie 1947
    și să plece în exil, este numită o comisie de inventariere a tuturor bunurilor
    care îi aparținuseră. Era o comisie mixtă formată din specialiști, istorici,
    critici și istorici de artă, și muncitori membri ai partidului comunist. Din
    acea comisie a făcut parte și istoricul și criticul de artă Radu Bogdan, membru
    al partidului comunist dinainte de 1945. Intervievat în 1995 de Centrul de
    Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, Bogdan a spus că prilejul de atunci
    de a intra în palatul regal și de a vedea tot ce aparținuse Casei Regale a fost
    un prilej de a descoperi cotidianul în care trăiau suveranii români. Primul loc
    în care a intrat a fost castelul Peleș, reședința regelui României de la
    Sinaia.

    În momentul când am dat cu nasul de-o arhivă, așa cum era aia a Peleşului,
    şi când am văzut despre ce era vorba, principalul meu interes în lunile de
    prezenţă la Peleş a fost să-mi bag nasul şi să-mi satisfac curozitatea. Citeam
    foarte mult şi eram foarte lacom să iau cunoştinţă. Pentru mine era o
    experienţă extraordinară. Eu mi-am făcut educaţia ca liceean în cultul lui
    Carol al II-lea, care era poreclit voievodul culturii româneşti, şi copilăria
    mea e destul de plină de prezenţa lui. Deodată m-am trezit în jurnalele intime
    ale Palatului şi mi s-a relevat acolo o lume a istoriei pe dinăuntru, a
    istoriei secrete, care era pasionantă.


    Contrar a
    ceea ce s-ar fi putut imagina, ce exista în castelul Peleș era mai degrabă la
    standardele culturale obișnuite la care ar fi putut avea acces orice român.

    Radu Bogdan: Biblioteca de
    la Peleş nu mi s-a părut faimoasă. Mai curând aia de la castelul Bran era
    impresionantă care avea cărţi cu autograful reginei Victoria. Ceea ce nu era de
    colo! Ediţii de lux am văzut puţine acolo. La Peleș mi-aduc aminte că erau
    rafturi pline cu tot ce scoteau Fundaţiile Regale. Şi Fundaţiile Regale
    scoteau aşa: nr. 1 dintr-un tiraj de 50 de exemplare pentru pentru Carol al
    II-lea, nr. 2 pentru voievodul Mihai. Unele cărţi erau cu autograf de la cei
    care nu ştiau că unui suveran n-ai voie să-i scrii un autograf, n-ai voie să
    scrii o dedicaţie regelui Angliei de exemplu. Regele Angliei nu dă autografe şi
    nu primeşte dedicaţii.



    Odată intrat în palatele regale, Radu
    Bogdan a pășit într-o lume fabuloasă însă dominată de obișnuit și rutină
    zilnică. A găsit o agendă personală a regelui Carol al II-lea cu însemnări
    zilnice. A mai găsit și alte documente care i-au format o percepție a
    normalului vieții unor oameni care conduceau o țară. Ferocitatea ideologică a
    dus însă la adevărate acte de vandalizare a unor obiecte valoroase, așa cum a
    observat Radu Bogdan.

    Comuniştii
    au făcut totul ca să calce în picioare cultul monarhiei, n-au acordat nici un
    fel de respect elementelor memorialistice, amintirilor legate de monarhie. De
    pildă, au desfiinţat foarte repede biroul lui Carol I care rămăsese aşa cum
    fusese în ziua morţii lui. O mulţime de autografe au fost şterse de pe cărți,
    mai ales regina Maria avea obiceiul să semneze pe toate cărţile ei, şi multe au
    fost şterse cu guma după ce au ajuns la Bucureşti şi repartizate la diverse
    biblioteci. Se profesa tot ce era mai contrar unui cult al monarhiei. Aşa că
    n-au fost respectate interioarele, obiectele, mobilierul legat de monarhie.


    Cotidianul
    oamenilor mari a fost ce l-a impresionat cel mai mult pe Radu Bogdan. Din el
    făcea parte chiar și dezordinea pe care o găsim în locuința oricărui om.

    Ceea ce este interesant este că
    însăşi monarhia îşi păstra documentele într-un hal fără de hal, aruncate, claie
    peste grămadă, în tot felul de cutii. Nu ştiu dacă erau cutii de pălării de
    damă, dar nişte cutii pătrate, unele aveau şi lacăt. În general, n-aveau lacăt,
    una singură cu jurnalele reginei Maria a avut lacăt. Erau de-a valma tot ce
    vreţi: de la petiţii de la nebuni şi până la scrisori de la Iorga, de la Goga,
    de la diplomaţi, de la regi uneori. O vraişte.


    Suveranii
    au o existență cotidiană, aceasta se vede astăzi din ce în ce mai mult. În
    cazul suveranilor României, istoria a ales varianta dură de a arăta românilor
    acea parte a existenței lor.

  • Regal muzical pentru o sărbătoare regală

    Regal muzical pentru o sărbătoare regală

    După cei doi ani de restricții pandemice, Sala Radio reia o frumoasă tradiție: în jurul datei de 10 mai – sărbătoare a regalităţii în România, Orchestra Națională Radio prezintă concertul regal anual, eveniment de înaltă ținută artistică și care se bucură de prezența unor membri ai Casei Regale.

    Vineri, 13 mai (de la ora 19:00), pe scena Sălii Radio va urca dirijorul Christian Badea, cu o carte de vizită impresionantă creată pe toate marile scene ale lumii, unul dintre mentorii săi principali fiind celebrul Leonard Bernstein. Invitat special al serii este și violoncelistul Andrei Ioniță, laureat al mai multor competiții internaționale de prestigiu, precum Concursul Internaţional Ceaikovski (Moscova), ARD (München), Emanuel Feuermann (Berlin) şi Aram Hachaturian (Erevan). Andrei Ioniţă interpretează pe un instrument de colecţie Giovanni Battista Rogeri (Brescia, 1671), oferit prin generozitatea fundaţiei Deutsche Stiftung Musikleben.

    Seara de la Sala Radio va debuta, în mod tradițional, cu Imnul regal (compus de Eduard Hübsch) și va continua cu Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră, creație a lui George Enescu. Premiera absolută a lucrării a avut loc la Salle Gaveau din Paris, pe 13 februarie 1909, când tânărul muzician român avea doar 28 de ani! La pupitrul orchestrei Colonne, George Enescu şi-a dirijat propria compoziţie, beneficiind de colaborarea renumitului solist Joseph Salmon, căruia i-a fost dedicată partitura.

    În partea a doua a evenimentului veți asculta Simfonia nr. 8 semnată de compozitorul ceh Antonin Dvořák, interpretată pentru prima oară la Praga, în februarie 1890, sub bagheta compozitorului. Lucrarea este inspirată din folclorul Boemiei și a fost creată cu prilejul primirii compozitorului în Academia de Științe, Literatură și Arte de la Praga.

    De-a lungul unei cariere internaționale de peste 40 de ani, care cuprinde colaborări importante în cele mai celebre săli de concerte și teatre de operă de pe toate continentele, dirijorul Christian Badea și-a creat un repertoriu vast, care se întinde de la Bach şi Mozart la cele mai importante creaţii ale secolului XX şi ale compozitorilor contemporani. A dirijat Royal Philharmonic și BBC Symphony – Londra, Orchestra Filarmonică din Amsterdam, Beethovenhalle Orchestra – Bonn, Orchestra Santa Cecilia – Roma, Filarmonica din Sankt Petersburg, Orchestra Națională din Spania, Orchestre Philharmonique din Paris, Filarmonica din Tokio etc.

    Pasionat de operă, atât ca dirijor cât și ca regizor, Christian Badea și-a început cariera profesională în 1975 la Lincoln Center – New York, cu versiunea originală a lucrării Povestea soldatului de Stravinsky, în dublă calitate de dirijor și regizor. La Metropolitan Opera din New York a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu vast. A colaborat cu unii dintre cei mai importanți cântăreţi ai ultimilor 40 de ani, precum Placido Domingo, Luciano Pavarotti, Alfredo Kraus, Mirella Freni, Bryn Terfel, Renée Fleming, Leo Nucci, Natalie Dessay, Rolando Villazon și mulți alții.

    Cariera lui Christian Badea a început ca violonist la Bucureşti, unde a studiat cu Ștefan Gheorghiu, iar apoi a continuat la Paris, Geneva și New York, unde a studiat vioara în paralel cu specializarea în dirijat la Conservatorul Regal din Bruxelles și la Mozarteum din Salzburg, cu Herbert von Karajan. A absolvit clasa de dirijat la Juilliard School din New York, unul dintre cei mai importanți mentori ai săi fiind Leonard Bernstein.

    În 2012, Christian Badea a devenit dirijorul principal al Filarmonicii George Enescu din București și, în același an, a înființat Fundația Română pentru Excelență în Muzică, dedicată realizării unor proiecte artistice de înaltă valoare artistică internațională.

    După succesul răsunător la debutul său cu opera Andrea Chénier la Teatro Colon din Buenos Aires, Christian Badea a fost imediat invitat să revină în 2019, pentru o nouă montare a operei Turandot. Parteneriatul său artistic cu Opera din Sydney, început în anul 2011, continuă cu angajamente până în stagiunea actuală.

    Descris de publicaţia The Times drept unul dintre cei mai captivanţi violoncelişti care s-au afirmat în ultimul deceniu, Andrei Ioniță a câştigat premiul I la Concursul Internaţional Ceaikovski în 2015 şi premii la competiţiile ARD, Emanuel Feuermann şi Aram Hachaturian. În 2016 a fost desemnat BBC New Generation Artist pentru perioada 2016-2018.

    Andrei Ioniţă a interpretat concerte alături de Filarmonica din München, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Orchestra Teatrului Mariinski și Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Orchestra Simfonică Radio din Viena şi Orchestra Filarmonicii din Tokyo. A colaborat cu dirijori precum Valery Gergiev, Mikhail Pletnev şi Nicholas Collon. Agenda sa a inclus și concerte la Carnegie Hall, la Wigmore Hall, precum şi apariţii la Festivalul de la Verbier sau Konzerthaus Berlin.

    Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio.

    Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314 68 00). Programul casei de bilete, pe www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.

    Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro, dar și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

  • Istoria șampaniei în România

    Istoria șampaniei în România

    Începând cu anul 1859, anul unirii Principatelor Române,
    societatea românească devenea din ce în ce mai mult una europeană din toate
    punctele de vedere. Generație după generație, pe măsură ce românii își
    îndeplineau obiectivele politice de consolidare a statalității și de obținere a
    independenței în 1878, modelul român de dezvoltare economică și socială îl urma
    pe cel european. Elitele erau cele care dădeau tonul schimbărilor, după care
    erau adoptate de celelalte clase sociale.


    Unul
    dintre exemplele de europenizare a moravurilor românilor a fost șampania. La
    fabrica de la Azuga de pe Valea Prahovei, din Carpații Meridionali, s-a scris o
    bună parte a istoriei românești a șampaniei. Primele încercări apar în anii
    1840-1841 când juristul și agronomul Ion Ionescu de la Brad producea o șampanie
    pentru domnul Moldovei Mihail Sturdza. 43 de ani mai târziu, în 1884, la Brăila
    apărea fabrica de șampanie Müller-Reich pentru nevoi locale. Dar șampania pe
    scară industrială va fi legată de numele fraților sași Wilhelm August și
    Heinrich Rhein din Brașov. Negustori de postav, ei se stabilesc la Azuga și în
    1885 înființează o fabrică de țesături. În 1890, înființează o fabrică de
    mobilă, iar în 1892 un depozit de vinuri ce va sta la baza fabricii de
    șampanie. În 1898, ei vor pune bazele unei fabrici de bere, încurajați de
    politica dusă de regele Carol I, marele constructor al României moderne, așa
    cum a subliniat istoricul Dorin Stănescu.

    Carol I a venit cu o politică foarte inteligentă. Le-a oferit tuturor acestor
    investitori concesiunea terenurilor pe un termen lung, le-a dat posiblitatea să
    construiască fabrici și chiria pe care el le-a solicitat-o era una modică. Ea
    era ceva la nivelul salariului unui muncitor pe o lună. Pentru un industriaș nu
    reprezenta niciun efort. Pe lângă aceasta, Carol a mai făcut ceva: a dat un cec
    în alb acestor întreprinderi care se ridicau rând pe rând pe Valea Prahovei
    cumpărând acțiuni. Carol I și, ulterior, întreaga familie regală au fost
    acționari ai tuturor fabricilor de la Azuga.


    Șampania
    era astfel în plină ofensivă de cucerire a gustului românilor. Depozitul de
    vinuri al fraților Rhein mergea foarte bine și premiile obținute la mari
    expoziții internaționale, cum a fost cea de la Paris din 1900, a făcut ca
    oportunitatea de afaceri să fie speculată de cei doi antreprenori. Șampania
    începea să fie din ce în ce mai cerută și mai populară, așa cum o arată
    reclamele din presa vremii. Frații Rhein construiesc la Azuga o pivniță pentru
    păstrarea vinului, care există și astăzi, ea putea stoca întreaga capacitate de
    producție. În 1902 se stoca primul tiraj de 40.000 de sticle. Peste 3 ani, durata
    care trebuia respectată pentru fabricarea șampaniei, în luna noiembrie 1905,
    firma Rhein ieșea pe piață cu un prim tiraj de șampanie produsă industrial. În
    anul următor, în 1906, avea loc și recunoașterea calității vinului spumant
    produs de Rhein la Expoziția universală de la București care marca 40 de ani de
    domnie a lui Carol I.

    Dorin Stănescu:
    În cadrul acestei expoziții, firma Rhein are un pavilion special care este
    vizitat inclusiv de către rege și de o mulțime de oameni. Așa cum știm, 2 milioane
    de oameni au călcat pragul acelei expoziții și firma Rhein și produsul ei au
    primit și o medalie de aur pentru calitatea șampaniei de la Azuga. Din acest
    moment, șampania Rhein a cucerit pur și simplu piața românească. A devenit cea
    mai populară șampanie din spațiul Vechiului Regat.


    La Azuga se scria cea mai
    profesionistă pagină din istoria producerii șampaniei în România. Strugurii
    erau aduși din cele mai bune podgorii ale României, iar experții erau cei care
    asigurau calitatea. Prezentarea nu era nici ea neglijată. Sticlele erau
    comandate în Germania, etichetele erau tipărite la cele mai bune tipogafii, iar
    foițele de staniol cu care se înfășura dopul erau comandate în Occident.
    Expansiunea firmei Rehin continua în ritm alert. În 1909, ea se transforma în
    societate pe acțiuni, regele Carol I fiind unul dintre acționari. Ca
    recunoaștere a performanței lor, cei doi frați Rhein sunt decorați de rege și
    primesc titlul de furnizori ai Casei Regale.


    Primul război mondial aduce
    bulversări. În toamna anului 1916 au loc lupte grele pe valea Prahovei în uma
    cărora armata germană pătrunde la Azuga. Soldații germani celebrează victoria
    asupra românilor cu șampanie primind câte 6 sticle de fiecare. După 1918,
    situația financiară a firmei nu este una bună, dar încet se repune pe picioare.
    Este însă puternic concurată de alte firme, mai ales de firma Mott, fondată de
    un alt german, Wilhelm Mott. Acesta fusese maestru de șampanie la Rhein. În
    1913 a plecat de acolo și a înființat o altă fabrică la București. La sfârșitul
    anilor 1930, Rhein pierde în fața lui Mott primul loc ocupat multă vreme. După cel
    de-al doilea război mondial, în 1948, firmele Rhein și Mott sunt naționalizate
    sub numele Zarea. Iar după 1989 ambele branduri revin la viață refăcând
    tradiția.

  • Gravorul Casei Regale din România, Anton Kaindl

    Gravorul Casei Regale din România, Anton Kaindl

    Un artist străin mai puțin cunoscut de marele public e prezentat acum
    printr-o expoziție de gravuri evidențiind valoarea istorică și documentară a
    modului în care a ilustrat România interbelică. Artistul se numește Anton
    Kaindl, iar cele 44 de gravuri expuse la Palatul Suțu, unde-și are sediul
    central Muzeul Municipiului București, fac parte dintr-un album mai amplu ce
    conține 218 lucrări. Ele redau, într-o grafică
    minuțioasă, biserici, schituri, ansambluri mănăstirești din Oltenia, Moldova,
    Maramureș, Muntenia, Bistrița, troițe din Oltenia, Bistrița, Muntenia,
    vestitele cule oltenești, case cu arhitectură tradițională și mori din spațiul
    rural al unei Românii trecute care, deja, în perioada interbelică începuse să
    se modifice fundamental.

    Întocmai ca România prezentată de Anton Kaindl, și
    biografia gravorului e inedită, el fiind unul dintre străinii care veniți aici
    din motive profesionale au devenit, de-a lungul anilor, oameni ai locului.
    Artist german născut în 1872, Anton Kaindl a murit în România în 1951, după 30
    de ani petrecuți aici. Până să ajungă la București, Kaindl se pare că ar fi
    trăit o perioadă în Geneva, Zürich și München, iar în capitala României a
    lucrat, printre altele, și ca profesor
    la școlile Sfântul Iosif și Sfântul Andrei.

    Istoria lui ne este împărtășită
    de muzeografa Nicoleta Bădilă.     Știm că, în 1921, el a venit în
    România la invitația reginei Maria care se pare că a văzut câteva gravuri
    de-ale sale la o expoziție din Munchen. Ea îl invită să vină în România, îl
    angajează gravor la curtea regală și apoi el pregătește câțiva profesori care
    să predea artele la diverse școli din București. În calitate de gravor, acesta
    străbate România realizând o operă impresionantă care documentează zonele pe
    care le vizitează. Asta înseamnă că majoritatea gravurilor sale înfățișează
    monumente arhitecturale din locurile pe care le vede și reușește să bifeze
    câteva dintre aspectele mai interesante sau cele pe care el le găsește
    interesante din spațiile rurale. De pildă, avem în expoziție o casă țărănească
    și o moară țărănească care i-au atras atenția într-un mod deosebit. Opera sa nu
    a fost reprezentată doar de aceste incursiuni în lumea țărănească. Pe lângă
    ele, Kaindl a abordat și alte segmente tematice precum cărțile de vizită,
    felicitările, gravurile jubiliare legate de evenimente din viața lui. Mă refer
    la marcarea celor 10 ani de la venirea sa în România sau, mai târziu, a celor
    15 ani de la venirea în România și așa mai departe. Mai creează
    ex-librisuri, un ciclu special numit
    Dansul morții care se înscrie într-un curent relativ special, de tip
    simbolist-religios, și autoportrete, multe autoportrete care surprind toate
    vârstele artistului. În expoziție avem un autoportret de tinerețe, unul de
    maturitate și altul de bătrânețe. De pildă, avem un autoportret din anii 40.


    În privința peisajelor
    sale, valoarea lor artistică este dublată de una documentară, căci prezintă o
    Românie rurală, interbelică, dispărută între timp. Nicoleta Bădilă. În incursiunile sale, Anton Kaindl a întâlnit destul de multe troițe pe
    care el le-a prezentat așa cum le-a văzut. Unele de altele sunt strâmbe, altele
    sunt incomplete sau chiar rupte și așa mai departe. Dar artistul le redă exact
    așa cum le vede, deși nu se încadrează în stilul formal de redare pe care îl
    abordează în celelalte lucrări. Troițele desenate sunt variate și surprind
    diversitatea artiștilor tradiționali care le-au creat și care au îmbinat în mod
    evident credința cu tradiția rezultând aceste mici altare pe care Kaindl le
    redă într-o grafică excepțională. Apoi gravurile originale ale lui Anton Kaindl
    denotă interesul lui pentru redarea bisericilor, a castelelor sau a caselor
    țărănești din perspective oarecum
    inedite. Uneori surprinde monumentul frontal, alteori clădirile sunt surprinse
    din unghiuri inedite pentru vremea aceea, dar care acum ne par contemporane.
    Uneori punctul de plecare este foarte jos, alimentând suplețea arhitecturii sau
    augmentând senzația de înălțime. Alteori perspectiva este de foarte sus,
    biserica fiind în centrul imaginii așa cum este în centrul comunităților.
    Castelele sunt mai pretentios redate, privirea gravorului concentrându-se
    foarte multă pe vegetație sau pe stâncile din jur, artificiu care conferă un
    aer misterios acestor construcții și le subliniază rolul de fortărețe.


    Nu doar lumea
    țărănească a provinciilor a fost surprinsă de Kaindl în gravurile sale, ci și
    Bucureștiul interbelic, parțial dispărut și el astăzi. Nicoleta Bădilă. În expoziție, avem 14 lucrări care reproduc în diverse locuri din
    București. Astfel avem Catedrala și Palatul Patriarhiei, o perspectivă asupra
    bisericii Bucur, clopotnița bisericii Udricani, o gravură a bisericii Sfântul
    Anton, a Bărăției, dar și o perspectivă interesantă asupra Mănăstirii Văcărești
    făcută în 1921 dinspre strada Văcărești, doar cu profilul mânăstirii în zare.
    Pe lângă biserici azi dispărute, gravurile surprind repere ale orașului precum
    Mănăstirea Radu Vodă și Mânăstirea Plumbuita precum și clădirile Nunțiaturii
    apostolice și Ambasadei Franței.


    Ce s-a întâmplat cu Anton Kaindl după instaurarea comunismului, nu se știe
    clar, dar cert este că el a murit la București unde a fost îngrijit de o
    familie căreia i-a și lăsat moștenire albumul cu gravuri, aflat acum în poseisa
    Muzeului Municipiului București.






  • Vizita Majestății Sale Margareta, la MApN

    Vizita Majestății Sale Margareta, la MApN

    Custodele Coroanei Române, Margareta, a vizitat luni, 2 martie, pentru prima dată, sediul Ministerului Apărării Naţionale, prilej cu care şi-a exprimat speranţa că Familia Regală va continua proiectele pe care le desfăşoară în colaborare cu această instituţie.

    Însoțită de Alteța Sa Regală, Principele Radu, MS Margareta a avut ocazia să vadă Sala Eroilor precum și spațiile MApN unde se află exponate, sculpturi și picturi care surprind momente importante din istoria militară a României.

    MS Margareta și ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, au discutat despre proiectele pe care MApN le va dezvolta împreună cu Casa Regală: susținerea militarilor răniți în teatrele de operații, colaborarea cu unități și mari unități care au avut în istorie o legătură directă cu Casa Regală, precum și proiectul Invictus.

    Avem diverse proiecte unde putem să mergem mai departe. Şi să ne apropiem, pentru că familia mea a fost mereu cu Armata implicată. Foarte interesant. Şi conversaţia cu domnul ministru a fost foarte constructivă şi sper că putem să dezvoltăm foarte multe proiecte aici, a spus Custodele la finalul vizitei.

    La rândul său, ministrul Apărării Naționale a declarat: Ministerul Apărării Naționale are o colaborare foarte bună cu Casa Regală. Majestății Sale i-a plăcut în primul rând faptul că totul este bine rânduit aici, a apreciat îmbinarea între arhitectura modernă a clădirii și elementele de istorie militară, rigoarea militară cât și ceea ce însemnă păstrarea și transmiterea valorilor noastre de cu mult timp în urmă, a celor prezente, precum și proiecțiile pentru ceea vom face în viitor.


    Sursa: Comunicat MApN

  • Jurnalul unui secretar regal, Louis Basset

    Jurnalul unui secretar regal, Louis Basset

    Printre
    persoanele importante ale Casei Regale a României de la începutul și până spre
    jumătatea secolului XX, s-a numărat și elvețianul Louis Basset. Cu toate
    acestea, opinia publică îl cunoaște prea puțin pe cel care a început prin a fi
    secretarul particular al regelui Carol I și a rămas administrator
    al Casei Regale vreme de mai bine de 60 de ani. Louis Basset s-a născut în
    1846, a fost absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității din
    Neuchâtel și a intrat în slujba domnitorului Carol I în anul 1869.Recent, editura Humanitas i-a publicat un jurnal inedit,
    cuprinzând perioada 23 august 1916 – 3 mai 1921, jurnal intitulat Războiul unui
    slujitor devotat. Volumul îmbogățește imaginea pe care o avem asupra primului
    război mondial, dar și asupra familiei regale, prin comentarii și observații,
    uneori, neobișnuite, aflăm de la istoricul Georgeta Filliti.

    Are o situație oarecum incertă, căci pe durata Primului
    Război Mondial, deși este secretar particular al regelui Carol I, mai întâi,
    apoi al regelului Ferdinand, el nu se află în țară. Basset avea acest avantaj
    că, aflându-se în Elveția, se putea informa. Putea să citească atât presa
    favorabilă Puterilor Centrale, cât și pe cea favorabilă antantiștilor. În plus,
    comunica, evident, destul de mult cu țara. Asta nu-l făcea să nu fie și
    subiectiv. Una din sursele mustoase, miezoase și foarte interesante legate de
    Primul Război Mondial este jurnalul lui Louis Basset. Din întreaga lectură a
    jurnalului se degajă, totuși, o reținere. Nu se poate spune că ar ti complet
    germanofil, dar nici vreun antantist plin de abnegație. Își permite, de pildă,
    diverse caracterizări care, pe moment, pot să sperie. Pacea lui Georges
    Clemenceau – amintit fiindcă după Primul Război Mondial, el și președintele SUA
    Wilson au fost principalii artizani ai păcii – o consideră un fel de pace cu
    sabia în mână. Toate aceste gânduri ale lui, scrise foarte fluent și foarte
    calm, fără patimă, ne dau de gândit. Volumul rămâne, de aceea, extraordinar de
    interesant


    Extrem de
    interesant este și autorul jurnalului: un elvețian împământenit în România,
    foarte atașat de țara de adopție, dar implicat în câteva evenimente critice ale
    familiei regale. Alina Pavelescu, traducătoarea și editoarea cărții Războiul
    unui slujitor devotat de Louis Basset, vorbește despre două dintre episoadele
    de acest tip. Alina Pavelescu. Este vorba de faimoasa rupere a logodnei
    dintre Ferdinand și, poate singura femeie pe care a iubit-o cu adevărat, Elena
    Văcărescu, din păcate o opţiune care nu a fost acceptată din punct de vedere
    politic. Iar al doilea episod a fost cel în care a fost îndepărtat de la curtea
    regală preceptorul principelui Carol, viitorul Carol al II-lea, tot un elveţian
    pe nume Arnold Mohrlen. De altfel, iniţial Basset îl recomandase şi
    fusese printre cei care-l sprijiniseră ca să ajungă preceptorul viitorului
    rege. (…) Contribuise, aşadar, la îndepărtarea preceptorului favorit al lui
    Carol pe care-l îndrăgea, de altfel, şi sora lui, principesa Elisabeta. În
    ciuda acestor chestiuni mai delicate, membrii familiei regale, inclusiv Carol
    al II-lea, au delicateţa de a-l susţine până la capăt pe bătrânul Basset şi de
    a-l acoperi de onoruri în virtutea serviciilor aduse şi devotamentului arătat
    casei regale a României


    Devotamentul
    acesta poate îl intuise Carol I când și l-a ales secretar. Dar, pe atunci, un
    alt aspect părea a fi esențial: naționalitatea lui Basset. Alina Pavelescu. La începuturile instalării lui Carol I în România, el avea o problemă
    şi anume aceea că era în egală măsură dator politic şi Germaniei, prin familia
    din care provenea, dar şi Franţei, căci fusese sprijinit de Napoleon al
    III-lea. Cele două puteri au avut grijă ca, în primii ani de domnie în România,
    să-şi planteze pe lângă viitorul rege fiecare din ele omul său care să nu fie
    doar un secretar. Un exemplu este germanul Friedlander care era şi secretar,
    dar şi un mic spion al familiei de Hohenzollern, un fel factor de presiune
    care-i transmitea lui Carol cam ce doreau rudele sale din Germania să facă el
    în România.

    Cel de-al doilea secretar a fost Emile Picot care n-a rezistat în
    România decât până în 1869. Apoi s-a întors în Franţa unde a avut o carieră de
    filolog şi, ataşat fiind de cultură română, a fost primul francez care a ţinut
    la Sorbona un curs de limbă română. Emile Picot nu era doar spionul lui
    Hortense Cornu, surorii de lapte a lui Napoleon al III-lea, la curtea regală
    românească, ci a încercat să se amestece chiar în chestiuni de politică internă
    şi să determine anumite decizii ale guvernului. În aceste condiţii, în care se
    afla între ciocan şi nicovală, Carol I decide să renunţe la secretarii care
    tindeau să nu fie imparţiali şi apelează la secretari din ţările neutre.
    Iniţial, apelează la un belgian pe lângă care uceniceşte chiar Basset şi apoi
    Basset însuşi, recomandat de directorul poştei din Neuchatel care venise în
    România ca să-i consilieze pe români în organizarea propriilor servicii
    poştale


    Louis
    Basset, așadar, l-a ajutat pe Carol I în tot efortul de modernizare al
    României. Dar în timpul Primului Război Mondial a plecat din România și a stat
    la Geneva 4 ani, timp în care și-a redactat jurnalul. A murit în 1930, dar
    de-abia acum publicul românesc îi poate cunoaște ideile care nu sunt
    întotdeauna cele consacrate cu privire la consecințele Marelui Război, dar care
    au valoarea lor de adevăr și de profunzime.

  • Jurnal românesc – 07.12.2017

    Jurnal românesc – 07.12.2017

    Până pe 10
    decembrie, vor avea loc, în fiecare seară, slujbe religioase la reşedinţa
    regelui Mihai din Elveţia, acolo unde fostul suveran şi-a petrecut mare parte
    din exil şi unde s-a stins din viaţă, a anunţat Casa Regală. În ţară, românii
    continuă să aducă flori şi să aprindă
    lumânări în faţa fostului palat regal din Bucureşti şi la palatul Elisabeta,
    reşedinţa din capitală a regelui Mihai. Trupul neînsufleţit al fostului suveran
    va fi repatriat miercuri, 13 decembrie şi va fi depus la Castelul Peleş de la
    Sinaia. Apoi, va fi transportat la Bucureşti, la Palatul Regal. Funeraliile vor
    avea loc sâmbătă, 16 decembrie, la Curtea de Argeş (sud), unde sunt
    înmormântaţi toţi regii României. Guvernul de la Bucureşti a stabilit că pe 14,
    15 şi 16 decembrie vor fi zile de doliu naţional. Luni, pe 11 decembrie,
    Camerele reunite ale Parlamentului României vor omagia personalitatea fostului
    suveran în cadrul unei şedinţe solemne. Rege între 1940 şi 1947, Mihai I s-a
    stins din viaţă, marţi, la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa sa din Elveţia.


    Numărul
    persoanelor din Republica Moldova care solicită să devină cetăţeni români şi al
    celor care obţin cetăţenia şi depun jurământul de credinţă faţă de România a
    crescut semnificativ – a declarat, pentru agenţia de presă AGERPRES, consulul
    general al României la Bălţi, Mihai Baciu. Potrivit acestuia, numărul
    solicitărilor la Consulatul României la Bălţi, care deserveşte municipiul Bălţi
    şi 17 raioane, a înregistrat o creştere importantă după eliminarea taxelor
    consulare. Diplomatul român susţine că, săptămânal, 400 – 500 de cetăţeni
    moldoveni depun jurământul de credinţă obligatoriu la obţinerea cetăţeniei
    române. Populaţia din Bălţi şi din raioanele limitrofe deservită de Consulatul
    României este, potrivit consulului general, de aproximativ un milion de
    persoane.


    Pe de altă
    parte, un sondaj efectuat de Asociaţia Sociologilor şi Demograficilor din
    Republica Moldova arată că aproximativ 36% din cetăţenii acestui stat susţin
    aderarea la UE, în timp ce 42% sunt de părere că republica ar trebui să adere
    la Uniunea Euroasiatică. 9% din cei chetionaţi au declarat că preferă ca
    Republica Moldova să nu adere la niciunul dintre cele două blocuri. De
    asemenea, 61% dintre respondenţi au declarat că nu vor ca statul să adere la
    NATO, în timp ce doar 22% au precizat că sunt în favoarea integrării în Alianţa
    Nord-Atlantică. În plus, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri
    parlamentare, acestea ar fi câştigate în mod categoric de către Partidul
    Socialiştilor din Republica Moldova, care este creditat de aproximativ 35%
    dintre cetăţeni. Dintre politicieni, de cea mai mare popularitate se bucură
    Igor Dodon, el fiind urmat de Maia Sandu şi de premierul Pavel Filip. Sondajul
    a fost efectuat în 79 de localităţi de pe teritoriul Republicii Moldova, cu
    excepţia regiunii transnistrene.


    Mărţişorul a
    fost inclus în patrimoniul imaterial al UNESCO. Decizia a fost luată la cea
    de-a 12-a sesiune a Comitetului interguvernamental de salvgardare a
    patrimoniului cultural imaterial, care are loc în Republica Coreea, în perioada
    4 – 9 decembrie. Ca stat membru, România are înscrise pe lista UNESCO trei
    rezervaţii ale biosferei, precum şi opt situri ale Patrimoniului Mondial. De
    asemenea, România are înscrise şase bunuri culturale imateriale pe Lista
    reprezentativă a Patrimoniului Mondial Imaterial.

  • Reacţii externe la moartea Regelui Mihai I

    Reacţii externe la moartea Regelui Mihai I

    Decesul Regelui Mihai I, fostul suveran al României, nu
    a trecut neobservat in plan extern.

    Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi-a exprimat
    profunda tristeţe la aflarea veştii. Îmi amintesc cu emoţie întâlnirile
    noastre şi doresc în mod special să aduc un omagiu celui care, în 1997, a făcut
    un tur al capitalelor europene pentru a promova intrarea României în Uniunea
    Europeană    .     Astfel începe mesajul de condoleanţe transmis de Jean-Claude
    Juncker, în numele său şi al Executivului comunitar de la Bruxelles. 22
    de ani mai târziu, în 2019, ţara pe care a iubit-o atât de mult va deţine
    pentru prima dată preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Va fi un moment
    important atât pentru România, cât şi pentru viitorul Uniunii noastre    , a mai
    spus Juncker.

    La rându-i,
    premierul Rep.Moldova (ex-sovietică, majoritar românofonă), Pavel Filip, a
    declarat că, prin moartea Regelui Mihai, România pierde un conducător cu o
    vastă viziune democratică, un reper de probitate, modestie şi nobleţe
    sufletească    .

    Un om de o mare înţelepciune şi cu o înaltă valoare umană, care
    poartă în sine istoria unui popor şi care va rămâne în conştiinţa naţională drept o figură emblematică a istoriei şi
    culturii românesti    , a mai afirmat premierul Republicii Moldova.

    Personalitatea Regelui a fost
    evocată şi de presa internaţională. Pentru AFP, Majestatea Sa a întrupat, în
    secolul 20, destinul tragic al Romaniei, prinsă în tumultul celui de-al Doilea
    Război Mondial şi, apoi, în marasmul comunist. Cotidianul american
    Washington Post notează că Regele Mihai a dus o viaţă marcată de
    intrigi politice şi de aproape toate revoluţiile care au avut loc în Europa, în
    ultimul secol. Îndepărtat de comunişti, a stat în exil decenii la rând, pentru
    a reveni în patria sa, în urma prăbuşirii blocului sovietic – mai scrie
    publicaţia americană, care aminteşte şi de contribuţia Regelui Mihai la
    aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană.

    Agenţia germană de presă DPA
    notează că cel mai remarcabil act politic al lui Mihai I a fost declararea
    războiului împotriva Germaniei naziste, pe 23 august 1944    , şi arestarea
    aliatului lui Hitler de la Bucureşti, premierul Ion Antonescu.

    Iar cotidianul
    spaniol El Mundo subliniază că Regele Mihai era o personalitate
    esenţială pentru a înţelege convulsionata istorie europeană a ultimelor opt
    decenii, iar îndelungatul său exil, de mai bine de jumătate de veac, a fost o
    probă dură de viaţă, care i-a marcat iremediabil caracterul taciturn.

  • Viaţa ultimului suveran al României

    Viaţa ultimului suveran al României

    După o lungă şi grea suferinţă, Mihai I, ultimul Rege al României, s-a stins din viaţă în Elveţia. Grav bolnav, în vârsta de 96 de ani, el a fost diagnosticat cu două forme grave de cancer, unul pe linie hematologică şi altul pe linie celulară.



    Astfel, el a fost obligat să se retragă din viaţa publică în 2016, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta, custodele Coroanei.





    Starea de sănătate nu i-a permis suveranului să participe, anul trecut, la Curtea de Argeş, la inmomântarea soţiei sale, regina Ana de Bourbon-Parma, care a murit la vârsta de 92 de ani. Cei doi s-au căsătorit în 1948 şi au format cel mai longeviv cuplu regal din istoria României. În afara prinţesei Margareta, ei au mai avut patru fiice: Elena, Irina, Sofia și Maria.



    Văr cu regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii, Mihai a fost ultimul din cei patru suverani din dinastia de origine germană Hohenzollern-Sigmaringen, instalată pe tronul de la Bucureşti în 1866 şi care a construit România modernă. Atunci, pe 10 mai, Carol I era proclamat domnitor, iar după cucerirea independenței a fost încoronat, in 1881, devenind primul rege al României. Mihai s-a născut în 1921 la Sinaia şi este fiul Regelui Carol al II-lea.



    La doar 6 ani Mihai a fost proclamat rege, după moartea bunicul său, regele Ferdinand, și ca urmare a faptului că tatăl său a renunțat la statutul de Principe Moștenitor. Fiind minor, s-a instituit o Regență, compusă din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și Preşedintele Înaltei Curți de Casație, Gheorghe Buzdugan. În 1930, Carol al II-lea revine în ţară și preia tronul, iar Mihai I primeşte titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urma abdicării tatălui său, la 6 septembrie 1940, Mihai reprimeşte Coroana.



    Pe 23 august 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial, el a dispus arestarea conducătorului de facto al statului, Mareşalul Ion Antonescu, retragerea României din alianţa cu Germania hitleristă şi revenirea alături de aliaţii săi tradiţionali, Statele Unite şi Marea Britanie. Potrivit istoricilor, acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a cruțat viețile a sute de mii de oameni.



    Trei ani mai târziu, când ţara se afla, practic, sub ocupaţie militară sovietică şi era condusă de un guvern comunist, Regele a fost silit să abdice şi să exileze în Occident, mai întâi în Marea Britanie, apoi în Elveţia. Mihai îşi pierde şi cetăţenia română, iar în perioada comunistă îi este interzis să revină în ţară. El a girat acţiunile Comitetului Naţional Român, prezentat ca un guvern în exil, deşi democraţiile occidentale nu i-au recunoscut niciodată acest statut.



    Suveranul a putut reveni în Patrie doar după Revolta anticomunistă din 1989, şi-a redobândit cetăţenia română şi o parte din proprietăţi. Regele Mihai a promovat, ca ambasador special, în marile cancelarii occidentale, admiterea României în NATO, în 2004, şi UE, în 2007.



  • UPDATE A murit Regele Mihai I

    UPDATE A murit Regele Mihai I

    Regele Mihai I, fostul suveran al României, s-a stins din viaţă la vârsta de 96 de ani, la locuinţa sa din Aubonne (Elveţia), a comunicat Casa Regală. În urmă cu un an, fostul suveran a fost diagnosticat cu o boală incurabilă, leucemie cronică, şi tot atunci a anunţat că se retrage din viaţa publică.



    Pe 8 noiembrie, Casa Regală anunța că Regele Mihai este în stare de suferință, alături de el fiind principesa Margareta și principele Radu, cu ocazia marii sărbători a Sfinților Mihail și Gavriil. Nu a fost organizat niciun eveniment cu ocazia zilei onomastice. La reședință s-au aflat angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mănăstirile din România care îl asistau pe Rege. Cu o seară înainte, pe 7 noiembrie, un trimis al mitropolitului Europei Occidentale și Meridionale, Iosif, i-a dat Regelui Mihai Sfânta Împărtășanie. Regele Mihai a împlinit 96 de ani pe 25 octombrie.



    ———————————-



    Regele Mihai și-a pus întreaga viață în slujba țării, prin tot ceea ce a făcut, și a servit-o cu demnitate și responsabilitate până în ultima clipa, a afirmat președintele Klaus Iohannis. “Astăzi, națiunea noastră este în doliu. Un mare om de stat și un mare român a plecat dintre noi. Am primit cu profundă durere și tristețe vestea morții Majestății Sale Regelui Mihai I. Călătoria aproape seculară a ultimului Suveran al României se încheie aici. Prin tot ceea ce a făcut, Regele Mihai și-a pus întreaga viață în slujba țării noastre și a servit-o cu demnitate și responsabilitate până în ultima clipa. În aceste ore, vă îndemn pe toți să avem puterea și înțelepciunea să onorăm așa cum se cuvine meritele lui Mihai I. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Iohannis pe Facebook. Anterior președintele a transmis condoleanțe Casei Regale la moartea Regelui Mihai, precizând că acesta a fost una dintre cele mai mari personalități ale României și “a scris cu litere mari” istoria țării. “Astăzi este o zi tristă pentru România și pentru români, a trecut în neființă Regele Mihai. Dumnezeu să-l ierte! Regele Mihai a fost una dintre cele mai mari personalități ale României și a scris cu litere mari istoria României. Este o mare pierdere pentru România, pentru români”, a declarat Iohannis. Președintele a menționat că, la întâlnirea cu ambasadorii statelor membre UE la București, s-a ținut și un moment de reculegere în memoria Regelui Mihai.



    Regele Mihai rămâne un simbol al patriotismului, al dragostei față de țară și popor, a afirmat, marți, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, transmițând sincere condoleanțe Familiei Regale. “Cu profund regret și durere în suflet am aflat de dispariția dintre noi a Majestății Sale Regele Mihai I. Ziua de astăzi este una tristă pentru poporul român”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook. El a amintit că Majestatea Sa a reprezentat țara, în perioada domniei sale, cu demnitate și curaj. Tăriceanu a menționat că Regele Mihai a fost respectat în țară și în lume pentru modul în care s-a dedicat slujirii poporului sau în spiritul apărării libertății și valorilor democratice.



    Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider al PSD, s-a declarat profund întristat de moartea Regelui Mihai, afirmând că golul pe care acesta îl lasă în urmă este imens. “Sunt profund întristat de vestea morții Regelui Mihai! Lunga sa suferință nu a putut atenua șocul acestei vești. Aceasta este dovada cea mai palpabilă a prezenței Regelui Mihai în sufletele noastre, a importanței sale pentru noi, românii. Golul pe care îl lasă în urmă este imens. Imensă este însă și contribuția Regelui în cel de-al Doilea Război Mondial și în salvgardarea destinului românesc. Regele Mihai a luptat pentru o Românie întreagă, democratică și europeană, care-și respectă propria tradiție și propriile valori naționale. Testamentul său politic este limpede și nu avem decât să-l urmăm toți, indiferent de convingerile politice! Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris Dragnea pe Facebook.



    Poporul se desparte îndurerat de Regele Mihai, “un model de moralitate și demnitate pentru români”, a afirmat, marți, premierul Mihai Tudose. “Poporul român se desparte îndurerat de Regele Mihai, un model de moralitate și demnitate pentru români, o personalitate care a marcat puternic istoria României. Îi vom simți mereu lipsa, cu atât mai mult anul viitor, atunci când vom celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918, un moment cu o semnificație deosebită pentru națiunea noastră. Amintirea Majestății Sale va rămâne mereu vie. Condoleanțe Casei Regale a României, vă suntem alături și vă asigurăm de întregul nostru sprijin. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris Tudose pe Facebook.



    Partidul Social Democrat (PSD) transmite condoleanțe Familiei Regale după moartea Regelui Mihai, arătând că viața fostului suveran a stat sub semnul dragostei față de patria pe care nu a părăsit-o cu adevărat nici atunci când istoria a decis altfel. “Viața Regelui Mihai I a stat sub semnul dragostei față de patria pe care nu a părăsit-o cu adevărat nici atunci când istoria a decis altfel. Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei în NATO și în Uniunea Europeană. Reconcilierea națională în jurul unor deziderate la care aspiră toți românii a fost unul dintre obiectivele principale pe care le-a avut în vedere Majestatea Sa și care ar trebui să reunească întreaga clasă politică, dincolo de orice partizanate sau interese politice conjuncturale», se arată în comunicatul PSD.



    Președintele PNL, Ludovic Orban, a transmis, marți, condoleanțe în numele liberalilor Familiei Regale și celor care l-au iubit pe Regele Mihai, arătând că prin moartea fostului suveran al României se închide o pagină de istorie : “Am primit cu durere în suflet vestea că Majestatea Sa Regele Mihai al României nu mai este printre noi. Rămas bun, Majestate! (…) Din păcate, Majestatea Sa ne părăsește chiar acum când intrăm în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri și chiar dacă nu va fi alături de noi, românii, fizic, sufletul lui va fi alături de noi și va veghea la continuarea unui destin măreț pentru această națiune», a spus Orban. El a subliniat că, deși autoritățile din România au fost nedrepte cu Regele Mihai, acesta a avut un rol determinant în procesul de integrare în UE și în NATO.



    Regele Mihai I al României a fost simbolul și speranța unor generații, “ultimul senior al istoriei noastre”, afirmă președintele Uniunii Salvați România, Dan Barna. “Ultimul senior al istoriei noastre a ieșit din scenă. Majestatea sa Regele Mihai I al României a încheiat astăzi povestea unuia dintre cele mai complexe destine din istoria noastră modernă. A fost simbolul și speranța unor generații iar de astăzi se așează în legenda cărților noastre de istorie”, a scris liderul USR pe Facebook. Uniunea Salvați România consideră că Majestatea Sa va rămâne în istoria României ca un simbol al luptei pentru libertate și pentru democrație.



    Regele Mihai I a fost un model de demnitate și de verticalitate, iar prin dispariția sa se încheie un capitol important în istoria României, menționează președintele UDMR, Kelemen Hunor, într-un comunicat de presă, prin care își exprimă regretul cu privire la încetarea din viață a fostului suveran și transmite condoleanțe familiei acestuia: “Cu multă tristețe am primit vestea trecerii în neființă a Regelui Mihai I, ultimul Rege al României. Ne luăm rămas bun de la un om deosebit, o personalitate importantă a secolului XX. De-a lungul vieții a trăit experiențe dure, de la plecarea din țară, apoi perioada din exil. A fost un model de demnitate umană, de verticalitate. După ce a revenit în țară, a susținut permanent valorile libertății și democrației. Prin dispariția sa se încheie un capitol important din istoria acestei țări».



    Deputatul Eugen Tomac, președinte executiv al PMP, a transmis marți un mesaj la moartea Regelui Mihai în care afirmă că s-a stins o personalitate care a avut o viață “plină de încercări”, adăugând că fostul suveran al României a fost “șeful statului român – așa cum l-au făurit înaintașii noștri la 1918”. “De la Mihai I încoace, România a traversat o perioada plină de transformări. Esențial este că a căzut comunismul și că astăzi România este în UE, chiar dacă nu este întreagă, așa cum a fost sub coroana Majestății Sale! Avem obligația să nu uităm că România Regelui Mihai se întindea până la Nistru. Dumnezeul să-l odihnească în pace pe Regele Mihai I al României!”, a scris Tomac într-un mesaj pe Facebook.

  • Regii României

    Regii României

    Acum un secol şi jumătate, Carol de Hohenzolern-Sigmaringen devenea conducătorul Principatelor Unite, în formula realizată în 1859 de Alexandru Ioan Cuza. Marile imperii ale timpului îşi impuneau voinţa asupra soartei Moldovei şi Valahiei, aflate în punctul întâlnirii intereselor geopolitice ale otomanilor, ruşilor şi ale construcţiei austro-ungare. Franţa, Prusia şi britanicii, de asemenea, decideau ce urma să se întâmple cu micile principate, conduse, până atunci, de voievozi şi domni.



    În 1859, liderii de la Iaşi şi Bucureşti au făcut o mişcare uimitoare, l-au ales în ambele state pe acelaşi om, Alexandu Ioan Cuza, mişcare foarte greu digerată de cei care se opuneau ideii de unire a Moldovei cu Valahia. Pasul următor a fost consolidarea acestei uniri prin aducerea în fruntea Principatelor a unui domnitor străin, recomandat şi acceptat de marile imperii. Cel care a acceptat complicata sarcină a fost tânărul căpitan, atunci de doar 27 de ani, vlăstar de veche familie regală germană.



    În 15 ani, Carol l a obţinut independenţa României care devine regat, în 1881, şi el regele acestei ţări moderne. Primul rege al României, fondatorul dinastiei, a avut o domnie lungă şi glorioasă. A părăsit scena vieţii în 1914, când primul război mondial pornise din Balcani şi urma să răvăşească întreaga lume. Următorul rege era nepotul de frate al lui Carol, cel care, de asemenea, a acceptat să îi urmeze regelui fără urmaş. Ferdinand şi soţia sa, Maria, nepoată a împărătesei britanice Victoria, sunt monarhii care au făurit România Mare, la sfârşitul anului 1918, când toate provinciile româneşti, inclusiv Transilvania, s-au reunit în aceleaşi graniţe şi sub acelaşi rege.




    Perioada interbelică este una de maximă înflorire economică şi spirituală dar cu destule probleme pe plan politic. Indeciziile regelui Carol al ll-lea, care trebuia să îi urmeze tatălui său, Ferdinand, la tron, îl fac să fie al patrulea rege al României, fiul său, Mihai, devenind rege la numai 5 ani. Carol al ll-lea îl detronează şi devine rege, în 1930, pentru exact un deceniu. Mihai revine şi el la domnie şi conduce ţara în teribilele momente ale celui de al doilea război mondial.



    La sfârşitul lui 1947, comuniştii români, sprijiniţi de Armata Roşie ce ocupase ţara, îl obligă pe tânărul rege să abdice. Se încheia, astfel, povestea dinastică a României, la 81 de ani de la venirea în ţară a fondatorului acesteia, Carol, primul rege al României. Mihai a plecat într-un lung exil iar România s-a adâncit în ceea ce numim paranteza comunistă din istoria sa, o perioadă pe care vrem să o uităm şi să o depăşim. Căderea comunismului nu a adus imediat şi înţelegerea semnificaţiei dinastiei regale în istoria României şi revenirea regelui Mihai în ţara sa, în care s-a născut şi a domnit de două ori, a fost întârziată nepermis şi cu măsuri dure, incalificabile.



    Din fericire, regele Mihai are o viaţă lungă şi ne bucurăm că această şansă istorică este tot mai apreciată de români. În octombrie 2011, când regele a împlinit 90 de ani, a fost invitat să se adrese din nou Parlamentului, după mai mult de şase decenii de dureroasă absenţă. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, a spus atunci Majestatea sa, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.”



    Iar regele Mihai ne-a spus, celor de faţă şi viitori, că stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume. “Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.