Radio România Internațional

Tag: ciorba

  • Mâncăruri călugăreşti de post

    Mâncăruri călugăreşti de post

    De câteva zile s-a intrat în postul Paştelui, o perioadă de 7 săptămâni în care, cu mici excepţii, sunt consumate doar mâncăruri din legume şi fructe conservate. Se folosesc varza murată sau prunele uscate, cartofii, dar şi alte vegetale care apar în perioada primăverii precum ştevia, loboda, urzicile şi prazul. La început de primăvară, când ştevia, loboda şi urzicile se găsesc mai greu, sunt folosite legume din cămară, precum cartofii, fasolea boabe şi varza murată, pentru o mâncare de post. Aşa se întâmplă şi în mănăstirile ortodoxe din România, unde sunt pregătite exclusiv mâncăruri din legume, fără adaosuri de produse lactate. Parcă pentru a întări faptul că sunt fără carne și fără alte grăsimi vegetale, unele dintre ele sunt etichetate drept „mâncăruri călugărești”.

    Există, de exemplu, borșul călugăresc. Pentru a-l pregăti, avem nevoie de câţiva cartofi, de o varză mică, de două cepe, de doi morcovi, de o ţelină, de o legătură de pătrunjel, de suc de roşii sau de bulion şi de puţin ulei. După ce au fost curăţate şi spălate, legumele trebuie tăiate în cubuleţe sau în rondele şi puse la fiert, cu puţină sare. Dacă folosim varză murată, aceasta trebuie spălată în apă rece, înainte de a fi tăiată în bucăti mai mici. După ce legumele au fiert, se adaugă suc de roşii sau puţin bulion. Se acreşte cu borş, care se fierbe separat , timp de câteva minute sau borș concentrat, care se pune direct în oala în care au fiert legumele. La final, în oală se pun frunze de pătrunjel, tocate mărunt.

    Specifică perioadei Postului Paştelui este şi mâncarea de prune uscate. Avem nevoie de un kg de prune uscate, de două cepe, de o ceaşcă de orez, de ulei, zahăr şi sare. Prepararea începe cu spălarea prunelor în apă caldă, după care acestea se pun la fiert în apă rece. După primul clocot, se adaugă orezul şi ceapa tocată mărunt. Se lasă totul la fiert la foc mic, dar prunele trebuie să rămână întregi, iar la final adăugăm puţin ulei, zahăr şi sare după gust. În varianta de post, mănăstirească, nu se adaugă ulei şi zahăr. Ca să obţinem o culoare mai frumoasă, pasăm câteva prune care s-au înmuiat mai mult, apoi le introducem în mâncare şi amestecăm uşor. Mâncarea se serveşte caldă, cu gogonele sau castraveţi muraţi.

    Orezul poate fi folosit pentru aşa-numitul pilaf călugăresc, un amestec de legume fierte în apă cu sare, la care nici măcar ulei nu se adaugă. Tot sub denumirea de pilaf călugăresc este și varianta în care este folosit ulei. Avem nevoie de două căni de orez, de două … trei cepe, de un morcov, de una … două roşii sau de o conservă cu roşii tăiate în cuburi, de câteva ciuperci și de o legătură de pătrunjel. Într-o oală se toarnă puţin ulei şi se căleşte uşor ceapa, tăiată solzişori. Se adaugă ciupercile, tăiate în felii subţiri, morcovul, tăiat rondele şi, dacă este nevoie, se completează cu puţină apă. Este adăugat, de asemenea, orezul, spălat în prealabil, cuburile de roşii şi se lasă la fiert circa jumătate de oră. Spre final, se presară frunze tocate de pătrunjel şi sare după gust.

  • Mâncăruri din Maramureş

    Mâncăruri din Maramureş

    Având
    influenţe ale bucătăriei maghiare şi austriece, regiunea istorică a
    Maramureşului se remarcă printr-o mulţime de supe
    şi ciorbe, adunate sub termenul de zămuri, precum şi prin multe alte preparate,
    cum ar fi tocăniţele, papricaş, balmoşul şi gomboţi, acele găluşti cu prune pe
    care le întâlnim în Ungaria şi în Serbia, dar şi în Transilvania de unde au
    trecut munţii pentru a-i delecta şi pe românii din exteriorul arcului carpatic.
    În Maramureş se găteşte cu multă untură de porc, la fel ca şi în Transilvania,
    iar un preparat
    specific este găina, umplută cu ficat şi cu legume, unsă cu untură de porc şi
    pusă pe jar.


    În
    Maramureş, cârnaţii afumaţi sunt folosiţi inclusiv la prepararea ciorbei. Cu
    jumătate de kg de cârnaţi afumaţi şi cu zeamă de varză poate fi pregătită o
    ciorbă consistentă. Mai avem nevoie de două cepe, de doi morcovi şi de o
    rădăcină de pătrunjel, de puţină varză murată şi de smântână. Ceapa se taie
    solzişori şi se căleşte uşor în puţin ulei, iar apoi se adaugă cârnaţii
    afumaţi, tăiaţi rondele. Celelalte legume trebuie tocate mărunt şi puse la
    fiert într-o oală de 4 litri, unde se adaugă cârnaţii şi ceapa. Zeama de varză
    este pusă la fiert separat, iar după ce a ajuns la fierbere este turnată în
    oala de ciorbă. După ce se pune o lingură de bulion, cât să coloreze ciorba, aceasta
    trebuie dreasă cu puţină smântână. Nu trebuie adăugată sare deoarece zeama de
    varză este sărată.


    Tot
    în bucătăria maramureşeană am întâlnim un aperitiv, nu foarte răspândit, la
    care cârnaţii sunt folosiţi ca umplutură şi anume clătite cu cârnaţi. Avem
    nevoie de un sfert de kg de șuncă de porc pe care o tăiem în cubulețe, de un
    sfert de kg de cârnați afumați, pe care-i tăiem în felii subțiri și de 250 de
    grame de cașcaval pe care îl dăm pe răzătoare. Amestecăm cârnații, șunca și
    cașcavalul ras. Punem acest amestec pe clătite pe care le facem fără zahăr,
    după care le rulăm. Clătitele se pun una lângă alta într-o tavă mai înaltă, iar
    peste ele turnăm puțină smântână. Lăsăm vasul în cuptor circa 20 de minute, la
    foc potrivit, Clătitele se servesc calde.


    Brânza şi smântâna sunt folosite la multe preparate, precum
    mămăliga cu
    brânză şi jumări, un alt fel de mâncare specific Ţării Maramureşului, uşor de
    preparat şi, în acelaşi timp, gustos şi săţios, Se mai face şi mămăligă în
    straturi sau, după cum se mai spune, în pături. Într-un ceaun
    se face o mămăligă obişnuită, după care se unge cu unt un alt vas care se
    încinge până când untul se topeşte integral. Se pune un prim strat de mămăligă,
    gros de vreo două degete, iar deasupra
    un strat de caş peste care se pune un strat subţire de mămăligă. În continuare
    se pun straturi de mămăligă şi din diferite brânzeturi. Astfel, se pune
    telemea, apoi mămăligă, un strat de urdă, din nou mămăligă, în continuare
    brânză de burduf şi iarăşi mămăligă, iar la sfârşit caşcaval amestecat cu smântână.
    Vasul se dă la cuptor la foc mic, iar mămăliga în pături se serveşte cu un
    pahar de horincă, adică o ţuică de prune dublu distilată.


  • Mâncăruri din Maramureş

    Mâncăruri din Maramureş

    Având
    influenţe ale bucătăriei maghiare şi austriece, regiunea istorică a
    Maramureşului se remarcă printr-o mulţime de supe
    şi ciorbe, adunate sub termenul de zămuri, precum şi prin multe alte preparate,
    cum ar fi tocăniţele, papricaş, balmoşul şi gomboţi, acele găluşti cu prune pe
    care le întâlnim în Ungaria şi în Serbia, dar şi în Transilvania de unde au
    trecut munţii pentru a-i delecta şi pe românii din exteriorul arcului carpatic.
    În Maramureş se găteşte cu multă untură de porc, la fel ca şi în Transilvania,
    iar un preparat
    specific este găina, umplută cu ficat şi cu legume, unsă cu untură de porc şi
    pusă pe jar.


    În
    Maramureş, cârnaţii afumaţi sunt folosiţi inclusiv la prepararea ciorbei. Cu
    jumătate de kg de cârnaţi afumaţi şi cu zeamă de varză poate fi pregătită o
    ciorbă consistentă. Mai avem nevoie de două cepe, de doi morcovi şi de o
    rădăcină de pătrunjel, de puţină varză murată şi de smântână. Ceapa se taie
    solzişori şi se căleşte uşor în puţin ulei, iar apoi se adaugă cârnaţii
    afumaţi, tăiaţi rondele. Celelalte legume trebuie tocate mărunt şi puse la
    fiert într-o oală de 4 litri, unde se adaugă cârnaţii şi ceapa. Zeama de varză
    este pusă la fiert separat, iar după ce a ajuns la fierbere este turnată în
    oala de ciorbă. După ce se pune o lingură de bulion, cât să coloreze ciorba, aceasta
    trebuie dreasă cu puţină smântână. Nu trebuie adăugată sare deoarece zeama de
    varză este sărată.


    Tot
    în bucătăria maramureşeană am întâlnim un aperitiv, nu foarte răspândit, la
    care cârnaţii sunt folosiţi ca umplutură şi anume clătite cu cârnaţi. Avem
    nevoie de un sfert de kg de șuncă de porc pe care o tăiem în cubulețe, de un
    sfert de kg de cârnați afumați, pe care-i tăiem în felii subțiri și de 250 de
    grame de cașcaval pe care îl dăm pe răzătoare. Amestecăm cârnații, șunca și
    cașcavalul ras. Punem acest amestec pe clătite pe care le facem fără zahăr,
    după care le rulăm. Clătitele se pun una lângă alta într-o tavă mai înaltă, iar
    peste ele turnăm puțină smântână. Lăsăm vasul în cuptor circa 20 de minute, la
    foc potrivit, Clătitele se servesc calde.


    Brânza şi smântâna sunt folosite la multe preparate, precum
    mămăliga cu
    brânză şi jumări, un alt fel de mâncare specific Ţării Maramureşului, uşor de
    preparat şi, în acelaşi timp, gustos şi săţios, Se mai face şi mămăligă în
    straturi sau, după cum se mai spune, în pături. Într-un ceaun
    se face o mămăligă obişnuită, după care se unge cu unt un alt vas care se
    încinge până când untul se topeşte integral. Se pune un prim strat de mămăligă,
    gros de vreo două degete, iar deasupra
    un strat de caş peste care se pune un strat subţire de mămăligă. În continuare
    se pun straturi de mămăligă şi din diferite brânzeturi. Astfel, se pune
    telemea, apoi mămăligă, un strat de urdă, din nou mămăligă, în continuare
    brânză de burduf şi iarăşi mămăligă, iar la sfârşit caşcaval amestecat cu smântână.
    Vasul se dă la cuptor la foc mic, iar mămăliga în pături se serveşte cu un
    pahar de horincă, adică o ţuică de prune dublu distilată.


  • Mâncăruri cu varză ca în Transilvania

    Mâncăruri cu varză ca în Transilvania


    Mâncărurile pe bază de carne de porc şi varză, dulce sau murată, sunt des întâlnite în bucătăria românească. Dacă am realiza un top al acestor mâncăruri, pe primul loc ar figura, cu siguranţă, sarmalele, o mâncare revendicată de mai multe popoare din Balcani şi din Europa centrală. Pe locul secund ar fi, probabil, varza à la Cluj. Nimeni nu ştie de ce se numeşte aşa, însă este unul dintre cele mai gustoase preparate gastronomice întâlnite în Transilvania. Are aceleaşi ingrediente ca şi sarmalele de varză cu carne, însă varza tocată mărunt este amestecată cu carnea, de asemenea, tocată, fie ea de porc, de vită sau în amestec.




    Tot în Transilvania, nu departe de Cluj, s-ar pregăti, conform unei mai vechi cărţi cu reţete, “varză à la Huedin” sau, sub o denumire care explică totul, “slănină afumată cu varză ca la Huedin”. Avem nevoie de o varză de un kg … un kg şi jumătate, pe care o curăţăm, o spălăm şi o tăiem în şase sau opt părţi egale. Luăm o bucată de slănină sau şuncă afumată, nu mai mare de jumătate de kg şi o tăiem în felii subţiri pe care le rumenim într-o cratiţă împreună cu una … două cepe tocate mărunt. În aceeaşi cratiţă adăugăm doi morcovi, o rădăcină de pătrunjel şi una de păstârnac, toate legumele fiind tăiate în rondele subţiri, precum şi o ţelină, tăiată cubuleţe. Stingem acest amestec cu puţină apă, lăsăm să dea în câteva clocote, după care turnăm totul peste varza aflată deja în cratiţă. Se condimentează cu puţin piper negru măcinat şi cu un cuişor şi se introduce în cuptor la foc mic, pentru circa 45 de minute. Se porţionează, se toarnă puţină smântână deasupra şi se serveşte caldă cu mămăligă şi cu un ardei iute.




    Varza este folosită și la ciorbe. O rețetă întâlnită tot în Transilvania este ciorba de viţel cu varză. Avem nevoie de jumătate de kg de carne de vițel, pulpă sau un rasol cu os, o varză dulce de circa un kg, o ceapă, doi morcovi un ou și un pahar de smântână, zeamă de varză acră, o legătură de pătrunjel. Carnea se curăţă, se spală şi se pune la fiert. Varza trebuie tocată, la fel ca și ceapa și morcovii care se toacă mărunt. După ce a dat în clocot, se aruncă prima apă, iar carnea, tăiată în bucăți mai mici, se pune din nou la fiert împreună cu ceapa și morcovii. După ce sunt aproape fierte, se pune și varza tocată. Spre final, se toarnă zeama de varză, fiartă separat și se drege cu smântână bătută cu un gălbenuș de ou. După ce se ia de pe foc, în ciorbă se presară frunze de pătrunjel, tocate mărunt. Dacă a fost pusă mai multă zeamă de varză, atunci poate că nu mai este nevoie ca, la final, să adăugăm sare.




  • Mâncăruri cu varză ca în Transilvania

    Mâncăruri cu varză ca în Transilvania


    Mâncărurile pe bază de carne de porc şi varză, dulce sau murată, sunt des întâlnite în bucătăria românească. Dacă am realiza un top al acestor mâncăruri, pe primul loc ar figura, cu siguranţă, sarmalele, o mâncare revendicată de mai multe popoare din Balcani şi din Europa centrală. Pe locul secund ar fi, probabil, varza à la Cluj. Nimeni nu ştie de ce se numeşte aşa, însă este unul dintre cele mai gustoase preparate gastronomice întâlnite în Transilvania. Are aceleaşi ingrediente ca şi sarmalele de varză cu carne, însă varza tocată mărunt este amestecată cu carnea, de asemenea, tocată, fie ea de porc, de vită sau în amestec.




    Tot în Transilvania, nu departe de Cluj, s-ar pregăti, conform unei mai vechi cărţi cu reţete, “varză à la Huedin” sau, sub o denumire care explică totul, “slănină afumată cu varză ca la Huedin”. Avem nevoie de o varză de un kg … un kg şi jumătate, pe care o curăţăm, o spălăm şi o tăiem în şase sau opt părţi egale. Luăm o bucată de slănină sau şuncă afumată, nu mai mare de jumătate de kg şi o tăiem în felii subţiri pe care le rumenim într-o cratiţă împreună cu una … două cepe tocate mărunt. În aceeaşi cratiţă adăugăm doi morcovi, o rădăcină de pătrunjel şi una de păstârnac, toate legumele fiind tăiate în rondele subţiri, precum şi o ţelină, tăiată cubuleţe. Stingem acest amestec cu puţină apă, lăsăm să dea în câteva clocote, după care turnăm totul peste varza aflată deja în cratiţă. Se condimentează cu puţin piper negru măcinat şi cu un cuişor şi se introduce în cuptor la foc mic, pentru circa 45 de minute. Se porţionează, se toarnă puţină smântână deasupra şi se serveşte caldă cu mămăligă şi cu un ardei iute.




    Varza este folosită și la ciorbe. O rețetă întâlnită tot în Transilvania este ciorba de viţel cu varză. Avem nevoie de jumătate de kg de carne de vițel, pulpă sau un rasol cu os, o varză dulce de circa un kg, o ceapă, doi morcovi un ou și un pahar de smântână, zeamă de varză acră, o legătură de pătrunjel. Carnea se curăţă, se spală şi se pune la fiert. Varza trebuie tocată, la fel ca și ceapa și morcovii care se toacă mărunt. După ce a dat în clocot, se aruncă prima apă, iar carnea, tăiată în bucăți mai mici, se pune din nou la fiert împreună cu ceapa și morcovii. După ce sunt aproape fierte, se pune și varza tocată. Spre final, se toarnă zeama de varză, fiartă separat și se drege cu smântână bătută cu un gălbenuș de ou. După ce se ia de pe foc, în ciorbă se presară frunze de pătrunjel, tocate mărunt. Dacă a fost pusă mai multă zeamă de varză, atunci poate că nu mai este nevoie ca, la final, să adăugăm sare.




  • Ciorba de burta

    Ciorba de burta

    Je vous propose d’explorer une soupe phare, appréciées en été comme en hiver, dans les restos sur la côte et en montagne ou tout simplement dans le confort de sa propre maison, à l’occasion des fêtes : la soupe aigre aux tripes. Ciorba de burta est une présence incontournable du menu de tout restaurant à cuisine traditionnelle roumaine. Et pourtant, comme nombre de plats que nous appelons authentiques roumains, les origines de la soupe de tripes est à retrouver dans l’orient, dans la cuisine ottomane. D’ailleurs même étymologiquement parlant, le mot roumain « ciorba » est importé du turc. La soupe de tripes faisait constamment partie du menu des soldats ottomans durant leurs campagnes et c’est selon cette filière qu’elle est entrée dans l’espace roumain. D’ailleurs elle se retrouve sous différentes formes avec des variations plus ou moins importantes dans la cuisine d’autres peuples balkaniques : bulgares, albanais, serbes, croates, bosniaques ou encore grecs.

    La variante roumaine de cette soupe se différencie par le fait que le goût aigre est obtenu en y ajoutant du vinaigre. Certes, il existe aussi d’autres différences et chaque chef amateur l’adapte à son propre gout. Mais les ingrédients de base sont les mêmes. Il vous faut donc des tripes et en ce cas c’est le temps de se rendre à l’évidence : les tripes précuits et surgelés que l’on retrouve dans les supermarchés vont largement s’avérer suffisants. Pour un kilo et demi de tripes, il vous faut aussi un bon bouillon de bœuf. Pour le préparer, il faut vous rendre chez votre boucher pour vous procurer des os avec de la viande, du jarret de veau ou bien un genou. Vous pouvez également prévoir un pied de cochon pour obtenir un bouillon plus riche ou mieux dit plus gras si vous voulez. Donc commencez par préparer le bouillon de bœuf et faites bouillir les pièces de viande avec os dans une grosse marmite dans de l’eau salée tout en écumant périodiquement.

    Entre temps, décongelez les tripes et prévoyez deux carottes, quelques gousses d’ail, des grains de poivre deux ou trois feuilles de laurier, cinq jaunes d’œuf, 500 grammes de crème fraiche et quelques poivrons tomate au vinaigre. Une fois le bouillon prêt, coupez le feu et laissez reposer. Entre temps coupez les carottes en brunoise et faites-les sauter dans un peu d’huile. Puis ajoutez le bouillon en le passant par une passoire assez fine. Ajoutez le poivre et le laurier. Transférez tout le bouillon et ensuite mettez-y les tripes et laissez bouillir lentement pour une demi-heure environ. Pas plus, vu que les tripes sont déjà précuites. Désossez la viande qui reste et coupez-là en petits morceaux, y compris la viande à retrouver sur le pied de cochon et la couenne. Lorsque les tripes vous semblent bien tendres, rabaissez le feu au minimum.

    Le temps est venu de préparer la liaison. Battez les cinq jaunes d’œuf avec la crème fraiche dans un bol. Peu à peu incorporez une louche de bouillon, puis une autre et enfin une troisième. Ensuite versez ce mélange dans la soupe et coupez le feu. Ajoutez de l’ail écrase, des lamelles fines de poivron-tomate et aussi du vinaigre selon vos préférences. Vous pouvez également imaginer une soupe plus maigre en utilisant de la viande de bœuf avec os, sans y ajouter le pied de cochon et en utilisant de la crème à 12% de matière grasse. De toute façon n’oubliez pas de prévoir un petit verre de tuica.

  • Mâncăruri din Apuseni

    Mâncăruri din Apuseni

    Gastronomia este
    influenţată de climă, de ceea ce se cultivă în zonă şi, nu în ultimul rând, de
    specificul şi de intensitatea muncii. În arealul Munţilor Apuseni, muncile în
    gospodărie presupun un efort fizic mai mare, care trebuie echilibrat cu
    mâncăruri consistente. Carnea de porc şi de oaie, varza, cartofii şi produsele
    derivate din lapte sunt folosite mult în bucătăriile din Apuseni. Se foloseşte
    destul de mult untura, iar şunca, slănina afumată, ceapa şi pâinea de casă,
    însoţite de un pahar de palincă fiind consumate
    frecvent, dacă nu chiar zilnic. Ciorbele cu carne se aromează cu tarhon, iar
    supele se fac cu găluşte sau cu tăiţei de casă. Pâinea se face în mod tradiţional
    din făină de grâu şi din cartofi.


    Un preparat specific îl
    reprezintă plăcintele moţeşti, coapte fie în cuptor, fie pe lespede de piatră,
    fie pe plită, la foc mic. Sunt mici şi rotunde, seamănă cu o clătită, numai că
    în interiorul lor găsim brânză sărată. Este acelaşi aluat ca la prepararea
    pâinii, din făină, apă, drojdie şi puţină sare. După ce a fost lăsat la dospit,
    aluatul se întinde în foi subţiri pe care se pune brânză sărată. Foile, de
    formă rotundă, sunt puse una peste alta astfel încât în interior să rămână
    stratul subţire de brânză. După ce s-a copt, plăcinta trebuie unsă cu unt şi,
    eventual, smântână şi se serveşte imediat. Dacă este umplută cu brânză dulce
    sau cu dulceaţă de fructe de pădure, atunci poate fi servită şi ca desert.


    Ciorba cu afumătură
    este un preparat specific Apusenilor, fiind pregătită fie cu cartofi, fie cu
    varză. Avem nevoie de jumătate
    de kg de carne afumată, de 8 … 10 cartofi de mărime mijlocie, de două cepe, de
    doi morcovi, un pahar de smântână, două ouă, oţet. Prima etapă constă în
    opărirea costiţei sau a şuncii, pe care o punem într-un vas cu apă clocotită.
    Lăsăm să fiarbă timp de câteva minute. După aceea, tăiem carnea în cubuleţe pe
    care le trecem într-un vas cu 4 … 5 litri de apă şi lăsăm la fiert. Adăugăm,
    pe rând, cartofii, morcovii şi cepele, toate tăiate mărunt. Lăsăm să fiarbă şi
    separat, într-un castron, amestecăm gălbenuşurile cu smântâna şi cu puţin oţet.
    Luăm de mai multe ori zeamă din ciorbă şi o turnăm în castron amestecând uşor
    atât pentru omogenizare cât şi pentru a încălzi bine această combinaţie.
    Răsturnăm în oala de ciorbă şi o mai lăsăm puţin pe foc şi, astfel obţinem o
    ciorbă cu afumătură dreasă cu smântână.


  • Mâncăruri din Apuseni

    Mâncăruri din Apuseni

    Gastronomia este
    influenţată de climă, de ceea ce se cultivă în zonă şi, nu în ultimul rând, de
    specificul şi de intensitatea muncii. În arealul Munţilor Apuseni, muncile în
    gospodărie presupun un efort fizic mai mare, care trebuie echilibrat cu
    mâncăruri consistente. Carnea de porc şi de oaie, varza, cartofii şi produsele
    derivate din lapte sunt folosite mult în bucătăriile din Apuseni. Se foloseşte
    destul de mult untura, iar şunca, slănina afumată, ceapa şi pâinea de casă,
    însoţite de un pahar de palincă fiind consumate
    frecvent, dacă nu chiar zilnic. Ciorbele cu carne se aromează cu tarhon, iar
    supele se fac cu găluşte sau cu tăiţei de casă. Pâinea se face în mod tradiţional
    din făină de grâu şi din cartofi.


    Un preparat specific îl
    reprezintă plăcintele moţeşti, coapte fie în cuptor, fie pe lespede de piatră,
    fie pe plită, la foc mic. Sunt mici şi rotunde, seamănă cu o clătită, numai că
    în interiorul lor găsim brânză sărată. Este acelaşi aluat ca la prepararea
    pâinii, din făină, apă, drojdie şi puţină sare. După ce a fost lăsat la dospit,
    aluatul se întinde în foi subţiri pe care se pune brânză sărată. Foile, de
    formă rotundă, sunt puse una peste alta astfel încât în interior să rămână
    stratul subţire de brânză. După ce s-a copt, plăcinta trebuie unsă cu unt şi,
    eventual, smântână şi se serveşte imediat. Dacă este umplută cu brânză dulce
    sau cu dulceaţă de fructe de pădure, atunci poate fi servită şi ca desert.


    Ciorba cu afumătură
    este un preparat specific Apusenilor, fiind pregătită fie cu cartofi, fie cu
    varză. Avem nevoie de jumătate
    de kg de carne afumată, de 8 … 10 cartofi de mărime mijlocie, de două cepe, de
    doi morcovi, un pahar de smântână, două ouă, oţet. Prima etapă constă în
    opărirea costiţei sau a şuncii, pe care o punem într-un vas cu apă clocotită.
    Lăsăm să fiarbă timp de câteva minute. După aceea, tăiem carnea în cubuleţe pe
    care le trecem într-un vas cu 4 … 5 litri de apă şi lăsăm la fiert. Adăugăm,
    pe rând, cartofii, morcovii şi cepele, toate tăiate mărunt. Lăsăm să fiarbă şi
    separat, într-un castron, amestecăm gălbenuşurile cu smântâna şi cu puţin oţet.
    Luăm de mai multe ori zeamă din ciorbă şi o turnăm în castron amestecând uşor
    atât pentru omogenizare cât şi pentru a încălzi bine această combinaţie.
    Răsturnăm în oala de ciorbă şi o mai lăsăm puţin pe foc şi, astfel obţinem o
    ciorbă cu afumătură dreasă cu smântână.


  • Preparate pentru masa de Paște

    Preparate pentru masa de Paște


    Creştinii ortodocşi se pregătesc să sărbătorească Paştele, o săptămână mai tâziu faţă de catolici. Pentru masa de Paște sunt pregătite aperitive specifice, ciorbă și friptură de miel, cozonac și pască și ouă vopsite. Conform tradiției, în biserică trebuie adus, înainte de slujba de Înviere, un coș de răchită în care trebuie să se afle ouă roșii, caș proaspăt, pâine, cârnați, chiar și o bucată de friptură de miel, cozonac și pască, o sticlă de vin, Cu toate acestea urmează să fie serviți, conform tradiției, musafirii care vin la masa de Paște.



    Masa de Paşte începe cu ciocnitul ouălor roşii, pe platoul de aperitive fiind caş proaspăt şi drob, ridichi, fire de ceapă şi de usturoi, precum şi salată, ca ornament. Pe platoul cu aperitive se mai pot pune preparate din carne de porc, precum șuncă, mușchi file sau cârnați afumați, tăiați în felii subțiri. De pe platou nu trebuie să lipsească însă un aperitiv specific acestei mari sărbători creștine, drobul de miel. Acesta este preparat din organele mielului: inimă, rinichi, ficat, plămâni. După ce toate acestea au fost fierte, sunt trecute prin mașina de tocat și amestecate cu ceapă verde, pătrunjel şi mărar, toate tocate mărunt, cu piper negru râșnit și cu sare. Sunt adăugate și trei ouă crude care au rolul de a lega compoziția. Această compoziţie este pusă într-o tavă de cozonac şi acoperită cu acea membrană subţire cu grăsime, care separă organele interne ale mielului, numită prapure. În bucătăria altor popoare, această membrană este folosită pentru prepararea cârnaţilor, a pateului sau este folosită pentru a înveli bucăți de carne care sunt puse apoi la grătar.



    Masa continuă cu ciorba de miel, pregătită în mod tradițional din părți ale mielului care nu sunt folosite pentru friptură, adică din cap, gât și coadă. Ciorba este acrită cu borş şi dreasă cu smântână.



    La felul principal este servită friptură de miel la cuptor, de obicei cu garnitură de spanac sau stufat, o mâncare din coaste de miel, ceapă verde, usturoi verde și sos tomat sau cuburi de roșii. Friptura poate fi înlocuită cu stufat de miel. De obicei, se folosesc coaste de miel sau o pulpă de miel, pentru 4 … 6 porţii având nevoie de un kg şi jumătate de carne. Ne mai trebuie 20 de fire de ceapă verde şi 20 de fire de usturoi verde şi de 5 … 6 roşii de dimensiune medie. Se călesc coastele de miel într-o tigaie cu puţin ulei, iar apoi se călesc ceapa şi usturoiul verde, tăiate transversal, în bucăţi mici. Punem carnea de miel, ceapa şi usturoiul într-un vas mai mare, adăugăm roşiile tăiate în cubuleţe şi turnăm puţină apă. Lăsăm vasul în cuptor, la foc potrivit, pentru circa jumătate de oră, iar apoi adăugăm puţin vin roşu, sare şi piper după gust şi mai lăsăm vasul în cuptor pentru câteva minute, după care stufatul poate fi servit.



    Desertul tradițional este cozonacul, umplut cu stafide, rahat, cacao și nucă măcinată. De asemenea, se servește pascăcu brânză dulce şi stafide, preparate asemănătoare fiind întâlnite în alte ţări, desigur, sub alte nume, precum “pane di Pasqua” în Italia, preparat în care se află şi ouă, colorate sau nu, sau “Oesterkranz” în Germania şi Austria.


  • Preparate pentru masa de Paște

    Preparate pentru masa de Paște


    Creştinii ortodocşi se pregătesc să sărbătorească Paştele, o săptămână mai tâziu faţă de catolici. Pentru masa de Paște sunt pregătite aperitive specifice, ciorbă și friptură de miel, cozonac și pască și ouă vopsite. Conform tradiției, în biserică trebuie adus, înainte de slujba de Înviere, un coș de răchită în care trebuie să se afle ouă roșii, caș proaspăt, pâine, cârnați, chiar și o bucată de friptură de miel, cozonac și pască, o sticlă de vin, Cu toate acestea urmează să fie serviți, conform tradiției, musafirii care vin la masa de Paște.



    Masa de Paşte începe cu ciocnitul ouălor roşii, pe platoul de aperitive fiind caş proaspăt şi drob, ridichi, fire de ceapă şi de usturoi, precum şi salată, ca ornament. Pe platoul cu aperitive se mai pot pune preparate din carne de porc, precum șuncă, mușchi file sau cârnați afumați, tăiați în felii subțiri. De pe platou nu trebuie să lipsească însă un aperitiv specific acestei mari sărbători creștine, drobul de miel. Acesta este preparat din organele mielului: inimă, rinichi, ficat, plămâni. După ce toate acestea au fost fierte, sunt trecute prin mașina de tocat și amestecate cu ceapă verde, pătrunjel şi mărar, toate tocate mărunt, cu piper negru râșnit și cu sare. Sunt adăugate și trei ouă crude care au rolul de a lega compoziția. Această compoziţie este pusă într-o tavă de cozonac şi acoperită cu acea membrană subţire cu grăsime, care separă organele interne ale mielului, numită prapure. În bucătăria altor popoare, această membrană este folosită pentru prepararea cârnaţilor, a pateului sau este folosită pentru a înveli bucăți de carne care sunt puse apoi la grătar.



    Masa continuă cu ciorba de miel, pregătită în mod tradițional din părți ale mielului care nu sunt folosite pentru friptură, adică din cap, gât și coadă. Ciorba este acrită cu borş şi dreasă cu smântână.



    La felul principal este servită friptură de miel la cuptor, de obicei cu garnitură de spanac sau stufat, o mâncare din coaste de miel, ceapă verde, usturoi verde și sos tomat sau cuburi de roșii. Friptura poate fi înlocuită cu stufat de miel. De obicei, se folosesc coaste de miel sau o pulpă de miel, pentru 4 … 6 porţii având nevoie de un kg şi jumătate de carne. Ne mai trebuie 20 de fire de ceapă verde şi 20 de fire de usturoi verde şi de 5 … 6 roşii de dimensiune medie. Se călesc coastele de miel într-o tigaie cu puţin ulei, iar apoi se călesc ceapa şi usturoiul verde, tăiate transversal, în bucăţi mici. Punem carnea de miel, ceapa şi usturoiul într-un vas mai mare, adăugăm roşiile tăiate în cubuleţe şi turnăm puţină apă. Lăsăm vasul în cuptor, la foc potrivit, pentru circa jumătate de oră, iar apoi adăugăm puţin vin roşu, sare şi piper după gust şi mai lăsăm vasul în cuptor pentru câteva minute, după care stufatul poate fi servit.



    Desertul tradițional este cozonacul, umplut cu stafide, rahat, cacao și nucă măcinată. De asemenea, se servește pascăcu brânză dulce şi stafide, preparate asemănătoare fiind întâlnite în alte ţări, desigur, sub alte nume, precum “pane di Pasqua” în Italia, preparat în care se află şi ouă, colorate sau nu, sau “Oesterkranz” în Germania şi Austria.


  • Mâncăruri din Dobrogea

    Mâncăruri din Dobrogea

    Provincie situată între
    Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea are o
    gastronomie specifică, cu preparate pe care nu le întânim în celelalte provincii
    româneşti. Teritoriu aflat sub administrare otomană până în a doua jumătate a
    secolului al 19-lea, Dobrogea are multe mâncăruri pe bază de peşte, în special
    în Delta Dunării şi pe bază de lapte şi carne de oaie, datorită tradiţiilor
    comunităţii turco-tătare. Ciorbele pescăreşti, peştele marinat, saramura de
    peşte, pilaful dobrogean, salatele dobrogene, cârnaţii de oaie, mielul la
    proţap sunt specifice acestei provincii, unde întâlnim şi preparate ale comunităţii
    turco-tătare, precum chebap, cârnaţii uscaţi denumiţi ghiudem şi babic,
    musacaua sau garniturile de orez. Există şi preparate cu denumire de origine,
    precum musacaua dobrogeană, pilaful dobrogean sau plăcinta dobrogeană cu brânză
    sărată sau cu brânză dulce şi stafide. Există, de asemenea, deserturi specifice
    Dobrogei, cu stafide sau cu rahat, precum şi celebrele baclavale şi sarailii,
    specialităţi ale comunităţii turce şi tătare.


    Pilaful dobrogean din
    măruntaie de miel este un preparat specific Dobrogei, în alte regiuni ale
    României măruntaiele de miel fiind înlocuite cu pipote şi inimi de pui. Pentru
    prepararea pilafului dobrogean avem nevoie de circa jumătate de kg de ficat,
    rinichi şi intestine de miel, de circa un sfert de kg de orez, de două cepe, un
    morcov şi, dacă este posibil, de două roşii şi un ardei gras. Măruntaiele de
    miel trebuie opărite şi apoi puse la fiert alături de morcov. Separat se
    căleşte uşor ceapa tocată mărunt, impreună cu orezul, spălat în prealabil în
    două .. trei ape. Ceapa şi orezul sunt puse apoi la fiert într-un vas, pentru
    circa 20 de minute, împreună cu măruntaiele de miel şi cu morcovul, toate fiind
    tocate mărunt. Dacă folosim roşii şi ardei gras, atunci şi aceste legume
    trebuie tocate înainte de a fi puse la fiert împreună cu orezul. Spre final, se
    condimentează cu piper şi ienibahar şi se adaugă sare după gust.

    În afară de tradiţionala plăcintă cu brânză şi cu
    iaurt gras, în Dobrogea întâlnim o plăcintă umplută cu carne de oaie sau de
    vită, numită şuberek. Avem nevoie de făină pentru aluat, de carne tocată, de
    câteva cepe, de ulei pentru prăjit, de
    piper, sare şi puţină mentă. Din făină şi puţină apă facem o cocă în care
    adăugăm treptat făină şi puţină sare. Coca trebuie să se întindă pentru a putea
    obţine foi subţiri de plăcintă. Aluatul este apoi porţionat astfel încât să
    obţinem o plăcintă de dimensiunea unei palme. Într-un bol punem carnea tocată
    şi o amestecăm cu cepele, tocate mărunt, adăugând piper şi puţină mentă. Se
    întind foile de plăcintă, încercând să obţinem foi cât mai subţiri. Pe jumătate
    de foaie se întinde umplutura, după care se acoperă cu cealaltă jumătate de
    foaie de aluat. Se apasă pe margine cu degetele pentru ca aluatul să se
    lipească şi obţinem astfel şuberekul pe care îl prăjim în ulei încins.

  • Mâncăruri din Dobrogea

    Mâncăruri din Dobrogea

    Provincie situată între
    Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea are o
    gastronomie specifică, cu preparate pe care nu le întânim în celelalte provincii
    româneşti. Teritoriu aflat sub administrare otomană până în a doua jumătate a
    secolului al 19-lea, Dobrogea are multe mâncăruri pe bază de peşte, în special
    în Delta Dunării şi pe bază de lapte şi carne de oaie, datorită tradiţiilor
    comunităţii turco-tătare. Ciorbele pescăreşti, peştele marinat, saramura de
    peşte, pilaful dobrogean, salatele dobrogene, cârnaţii de oaie, mielul la
    proţap sunt specifice acestei provincii, unde întâlnim şi preparate ale comunităţii
    turco-tătare, precum chebap, cârnaţii uscaţi denumiţi ghiudem şi babic,
    musacaua sau garniturile de orez. Există şi preparate cu denumire de origine,
    precum musacaua dobrogeană, pilaful dobrogean sau plăcinta dobrogeană cu brânză
    sărată sau cu brânză dulce şi stafide. Există, de asemenea, deserturi specifice
    Dobrogei, cu stafide sau cu rahat, precum şi celebrele baclavale şi sarailii,
    specialităţi ale comunităţii turce şi tătare.


    Pilaful dobrogean din
    măruntaie de miel este un preparat specific Dobrogei, în alte regiuni ale
    României măruntaiele de miel fiind înlocuite cu pipote şi inimi de pui. Pentru
    prepararea pilafului dobrogean avem nevoie de circa jumătate de kg de ficat,
    rinichi şi intestine de miel, de circa un sfert de kg de orez, de două cepe, un
    morcov şi, dacă este posibil, de două roşii şi un ardei gras. Măruntaiele de
    miel trebuie opărite şi apoi puse la fiert alături de morcov. Separat se
    căleşte uşor ceapa tocată mărunt, impreună cu orezul, spălat în prealabil în
    două .. trei ape. Ceapa şi orezul sunt puse apoi la fiert într-un vas, pentru
    circa 20 de minute, împreună cu măruntaiele de miel şi cu morcovul, toate fiind
    tocate mărunt. Dacă folosim roşii şi ardei gras, atunci şi aceste legume
    trebuie tocate înainte de a fi puse la fiert împreună cu orezul. Spre final, se
    condimentează cu piper şi ienibahar şi se adaugă sare după gust.

    În afară de tradiţionala plăcintă cu brânză şi cu
    iaurt gras, în Dobrogea întâlnim o plăcintă umplută cu carne de oaie sau de
    vită, numită şuberek. Avem nevoie de făină pentru aluat, de carne tocată, de
    câteva cepe, de ulei pentru prăjit, de
    piper, sare şi puţină mentă. Din făină şi puţină apă facem o cocă în care
    adăugăm treptat făină şi puţină sare. Coca trebuie să se întindă pentru a putea
    obţine foi subţiri de plăcintă. Aluatul este apoi porţionat astfel încât să
    obţinem o plăcintă de dimensiunea unei palme. Într-un bol punem carnea tocată
    şi o amestecăm cu cepele, tocate mărunt, adăugând piper şi puţină mentă. Se
    întind foile de plăcintă, încercând să obţinem foi cât mai subţiri. Pe jumătate
    de foaie se întinde umplutura, după care se acoperă cu cealaltă jumătate de
    foaie de aluat. Se apasă pe margine cu degetele pentru ca aluatul să se
    lipească şi obţinem astfel şuberekul pe care îl prăjim în ulei încins.

  • Ciorbă de lobodă – saure Suppe aus Gartenmelde

    Ciorbă de lobodă – saure Suppe aus Gartenmelde

    Lobodă ist die rumänische Bezeichnung für die Gartenmelde. Einigen unter Ihnen dürfte die Pflanze auch unter dem Namen Spanischer Salat oder Spanischer Spinat bekannt sein. Im Frühling hat die Gartenmelde in Rumänien Hochsaison. Die jungen Blätter lassen sich wie Spinat zubereiten — roh, als Salat, oder gedünstet, als Beilage. Hierzulande wird aus den Blättern der jungen Pflanze gerne eine Ciorbă, das ist die rumänische saure Suppe, zubereitet.



    Zutaten:



    1 Zwiebel, 2 Bunde Frühlingszwiebeln, geputzt


    1 Petersilienwurzel, geschält


    ¼–½ Knollensellerie, geschält


    1 Esslöffel Liebstöckel, kleingeschnitten


    500 g Gartenmelde, gewaschen und in Streifen geschnitten


    ca. 70 g Rundkornreis


    500 ml Borş/Borsch (das ist fermentierte Weizenkleie, die der Suppe den kennzeichnenden sauren Geschmack verleiht. Borş können Sie in diesem Rezept mit Zitronensaft ersetzen.)


    1 Esslöffel Sonnenblumenöl


    Salz


    eine Messerspitze edelsü‎ß Paprika




    Zubereitung:



    Von den jungen Gartenmelde-Pflanzen die Blätter verlesen und waschen. Wenn nötig, dicke Stiele Abzupfen.



    Das Gemüse kleinschneiden und in Öl dünsten. Nach ca. 5 Minuten Reis und anschlie‎ßend 1,5 Liter hei‎ßes Wasser hinzugeben. Das Gemüse 15 Minuten auf kleinem Feuer kochen lassen. Sodann die in Streifen geschnittene Gartenmelde und Paprika hinzugeben. Mit Salz abschmecken und weitere 5 Minuten kochen lassen.



    Wenn Sie Borsch haben, diesen nun aufkochen und zum Schluss in die Suppe gie‎ßen, kurz aufkochen lassen und die Suppe vom Herd nehmen. Andernfalls die Suppe von der Kochstelle nehmen und mit Zitronensaft abschmecken.



    Mit Liebstöckel bestreuen und am besten hei‎ß mit Mămăliga (dem rumänischen Maisbrei) als Beilage servieren. Statt Polenta passt ein gutes Bauernbrot auch dazu.



    In der Walachei (Südrumänien) wird diese Suppe (wie viele andere Suppen aus Grünzeug und Gemüse) an hei‎ßen Sommertagen allerdings kühlschrankgekühlt serviert, dafür mit extra Zitrone (s. Foto) — eine herrliche Erfrischung!

  • Borş de peşte

    Borş de peşte

    La sfârşitul acestei săptămâni, în localitatea Crişan este organizată prima ediţie a Sărbătorii Borşului de Peşte”, un eveniment care are scopul de a atrage atenţia turiştilor asupra tradiţiilor gastronomice şi culturale ale Deltei Dunării. În urmă cu câţiva ani, aici a fost lansat un program de pescaturism, destinat celor care vor să vadă cum arată ziua unui pescar, de la prinderea peștelui și până la transformarea acestuia în tradiţionale preparate gastronomice din Delta Dunării. Cu ocazia acestei sărbători, turiști cazați la pensiunile din localitate pot participa la concurs în cursul căruia trebuie să pregătească un borş de peşte, folosind ingredientele puse la dispoziție de către organizatori.



    În fiecare gospodărie, adăpost sau cherhana din Delta Dunării există un ceaun şi, eventual, pirostrii pe care acesta se fixează atunci când este pregătită mâncarea, cel mai adesea aceasta fiind borşul pescăresc. În zonele în care peştele se găseşte din belşug, aşa cum este şi Delta Dunării, se pun în ceaun sau în oală, la fiert, mai întâi peşti mărunţi, evisceraţi, necurăţaţi de solzi, dar bine spălaţi, cam un kilogram. Zeama astfel obţinută este strecurată şi turnată într-un alt vas. În această zeamă sunt adăugate legume tăiate mărunt, de obicei ceapă, doi ardei graşi, câteva roşii, o ceaşcă cu orez.



    Atunci când vine frigul, iar legumele se împuţinează, ardeii graşi şi roşiile sunt înlocuite de rădăcinoase tăiate mărunt, precum morcov, pătrunjel şi ţelină, precum şi cartofi tăiaţi cubuleţe. În Delta Dunării, această ciorbă dreasă cu ou şi cu smântână este întâlnită sub denumirea de storceag.



    Să revenim însă la borşul tradiţional de peşte. După ce legumele sunt fierte, în ceaun se pun bucăţi mari de peşte care se lasă la fiert circa 20 de minute la foc potrivit, îndepărtându-se în permanenţă spuma. Focul nu trebuie să fie puternic deoarece bucăţile de peşte se pot desface în părţi mici. Zeama poate fi acrită fie cu borş, fie cu roşii, fie cu oţet, ultima variantă fiind tradiţională pentru Delta Dunării. Prepararea borşului de peşte nu durează mai mult de o oră. În Delta Dunării, zeama este servită într-un castron şi alături, pe un platou, sunt aduse bucăţile mari de peşte, servite cu mămăligă şi cu mujdei de usturoi.

  • Borş de peşte

    Borş de peşte

    La sfârşitul acestei săptămâni, în localitatea Crişan este organizată prima ediţie a Sărbătorii Borşului de Peşte”, un eveniment care are scopul de a atrage atenţia turiştilor asupra tradiţiilor gastronomice şi culturale ale Deltei Dunării. În urmă cu câţiva ani, aici a fost lansat un program de pescaturism, destinat celor care vor să vadă cum arată ziua unui pescar, de la prinderea peștelui și până la transformarea acestuia în tradiţionale preparate gastronomice din Delta Dunării. Cu ocazia acestei sărbători, turiști cazați la pensiunile din localitate pot participa la concurs în cursul căruia trebuie să pregătească un borş de peşte, folosind ingredientele puse la dispoziție de către organizatori.



    În fiecare gospodărie, adăpost sau cherhana din Delta Dunării există un ceaun şi, eventual, pirostrii pe care acesta se fixează atunci când este pregătită mâncarea, cel mai adesea aceasta fiind borşul pescăresc. În zonele în care peştele se găseşte din belşug, aşa cum este şi Delta Dunării, se pun în ceaun sau în oală, la fiert, mai întâi peşti mărunţi, evisceraţi, necurăţaţi de solzi, dar bine spălaţi, cam un kilogram. Zeama astfel obţinută este strecurată şi turnată într-un alt vas. În această zeamă sunt adăugate legume tăiate mărunt, de obicei ceapă, doi ardei graşi, câteva roşii, o ceaşcă cu orez.



    Atunci când vine frigul, iar legumele se împuţinează, ardeii graşi şi roşiile sunt înlocuite de rădăcinoase tăiate mărunt, precum morcov, pătrunjel şi ţelină, precum şi cartofi tăiaţi cubuleţe. În Delta Dunării, această ciorbă dreasă cu ou şi cu smântână este întâlnită sub denumirea de storceag.



    Să revenim însă la borşul tradiţional de peşte. După ce legumele sunt fierte, în ceaun se pun bucăţi mari de peşte care se lasă la fiert circa 20 de minute la foc potrivit, îndepărtându-se în permanenţă spuma. Focul nu trebuie să fie puternic deoarece bucăţile de peşte se pot desface în părţi mici. Zeama poate fi acrită fie cu borş, fie cu roşii, fie cu oţet, ultima variantă fiind tradiţională pentru Delta Dunării. Prepararea borşului de peşte nu durează mai mult de o oră. În Delta Dunării, zeama este servită într-un castron şi alături, pe un platou, sunt aduse bucăţile mari de peşte, servite cu mămăligă şi cu mujdei de usturoi.