Radio România Internațional

Tag: ciorba

  • Mâncăruri din Apuseni

    Mâncăruri din Apuseni

    Spre deosebire de
    celelalte provincii româneşti, Transilvania se remarcă prin preparatele cu
    multe calorii, în care predomină carnea de porc. Gastronomia este influenţată de specificul zonei, de podiş sau de munte,
    unde muncile în gospodărie presupun un efort fizic mai mare, cum este cazul în
    Munţii Apuseni, efort care trebuie echilibrat cu mâncăruri consistente. Carnea
    de porc şi de oaie, varza, cartofii şi produsele derivate din lapte sunt
    folosite mult în bucătăriile din Apuseni. Se foloseşte destul de mult untură,
    iar şunca, slănina afumată, ceapa şi pâinea de casă, însoţite de un pahar de
    palincă sunt consumate frecvent, dacă
    nu chiar zilnic. Ciorbele cu carne se aromează cu tarhon, iar supele se fac cu
    găluşte sau cu tăiţei de casă. Pâinea se face în mod tradiţional din făină de
    grîu şi din cartofi.


    O mâncare consistentă
    este mămăliga toponită, asemănătoare bulzului din zona Munteniei sau a
    Bucovinei. I se mai spune şi mămăligă în straturi. Se pregăteşte într-o tavă,
    într-o cratiţă sau într-un vas de lut. Avem nevoie de cârnaţi, pe care îi tăiem
    în bucăţi mici şi de carne de porc, pe care o tăiem în cubuleţe, toate acestea
    rumenindu-le într-un ceaun. Separat, facem o mămăligă moale din care întindem
    un strat subţire într-un vas, uns în prealabil cu grăsimea în care am rumenit
    carnea şi cârnaţii. Deasupra acestui prim strat de mămăligă, împrăştiem carnea,
    cârnaţii şi nişte jumări de porc, după care întindem un nou strat de mămăligă,
    peste care punem nişte brânză sărată de oaie, sfărâmată sau rasă, acoperită
    apoi de un nou strat de mămăligă. Deasupra ultimului strat de mămăligă se poate
    întinde un ou bătut şi se lasă la copt. După ce s-a rumenit, înainte de a o
    servi, turnăm deasupra şi puţină smântână.


    Un alt preparat
    specific are şi denumirea de origine: tocană moţească, cu carne de porc şi cu cârnaţi, după numele celor care
    trăiesc în Apuseni. Avem nevoie de un kg de carne de porc, de jumătate de kg de
    cârnaţi afumaţi, de 3 … 4 cepe şi de doi ardei graşi. Ceapa, tocată mărunt, o
    călim puţin în ulei sau, dacă respectăm reţeta moţească, în untură sau
    unsoare cum se mai spune în Apuseni. Adăugăm carnea tăiată în cubuleţe,
    precum şi cârnaţii tăiaţi rondele. Lăsăm totul la prăjit ca să se rumenească
    puţin, apoi turnăm apă şi lăsăm la fiert. După ce a scăzut zeama, adăugăm
    puţină smântănă, boia de ardei şi sare, după gust. Se serveşte imediat, cu un
    pahar de vin roşu, demisec, la temperatura camerei.

  • Mâncăruri din Apuseni

    Mâncăruri din Apuseni

    Spre deosebire de
    celelalte provincii româneşti, Transilvania se remarcă prin preparatele cu
    multe calorii, în care predomină carnea de porc. Gastronomia este influenţată de specificul zonei, de podiş sau de munte,
    unde muncile în gospodărie presupun un efort fizic mai mare, cum este cazul în
    Munţii Apuseni, efort care trebuie echilibrat cu mâncăruri consistente. Carnea
    de porc şi de oaie, varza, cartofii şi produsele derivate din lapte sunt
    folosite mult în bucătăriile din Apuseni. Se foloseşte destul de mult untură,
    iar şunca, slănina afumată, ceapa şi pâinea de casă, însoţite de un pahar de
    palincă sunt consumate frecvent, dacă
    nu chiar zilnic. Ciorbele cu carne se aromează cu tarhon, iar supele se fac cu
    găluşte sau cu tăiţei de casă. Pâinea se face în mod tradiţional din făină de
    grîu şi din cartofi.


    O mâncare consistentă
    este mămăliga toponită, asemănătoare bulzului din zona Munteniei sau a
    Bucovinei. I se mai spune şi mămăligă în straturi. Se pregăteşte într-o tavă,
    într-o cratiţă sau într-un vas de lut. Avem nevoie de cârnaţi, pe care îi tăiem
    în bucăţi mici şi de carne de porc, pe care o tăiem în cubuleţe, toate acestea
    rumenindu-le într-un ceaun. Separat, facem o mămăligă moale din care întindem
    un strat subţire într-un vas, uns în prealabil cu grăsimea în care am rumenit
    carnea şi cârnaţii. Deasupra acestui prim strat de mămăligă, împrăştiem carnea,
    cârnaţii şi nişte jumări de porc, după care întindem un nou strat de mămăligă,
    peste care punem nişte brânză sărată de oaie, sfărâmată sau rasă, acoperită
    apoi de un nou strat de mămăligă. Deasupra ultimului strat de mămăligă se poate
    întinde un ou bătut şi se lasă la copt. După ce s-a rumenit, înainte de a o
    servi, turnăm deasupra şi puţină smântână.


    Un alt preparat
    specific are şi denumirea de origine: tocană moţească, cu carne de porc şi cu cârnaţi, după numele celor care
    trăiesc în Apuseni. Avem nevoie de un kg de carne de porc, de jumătate de kg de
    cârnaţi afumaţi, de 3 … 4 cepe şi de doi ardei graşi. Ceapa, tocată mărunt, o
    călim puţin în ulei sau, dacă respectăm reţeta moţească, în untură sau
    unsoare cum se mai spune în Apuseni. Adăugăm carnea tăiată în cubuleţe,
    precum şi cârnaţii tăiaţi rondele. Lăsăm totul la prăjit ca să se rumenească
    puţin, apoi turnăm apă şi lăsăm la fiert. După ce a scăzut zeama, adăugăm
    puţină smântănă, boia de ardei şi sare, după gust. Se serveşte imediat, cu un
    pahar de vin roşu, demisec, la temperatura camerei.

  • Mâncãruri din Muntenia

    Mâncãruri din Muntenia

    Astăzi ne oprim în Muntenia pentru a vă prezenta câteva mâncăruri specifice
    acestei provincii (istorice româneşti situată între Carpaţi şi Dunăre). În Evul
    Mediu, acest teritoriu alcătuia o formaţiune statală cunoscută şi sub numele de
    Valahia sau Ţara Românească. În documentele vremii întâlnim referiri la
    petrecerile date de domnitorii Munteniei în onoarea oaspeţilor străini şi la
    abundenţa preparatelor de pe masa princiară. Şi boierii ofereau astfel de
    ospeţe, de obicei de Crăciun, Bobotează şi Paşte. La aceste mese se dădeau şi
    câte 60 de feluri de mâncare, iar mesenii erau obligaţi să golească farfuriile,
    gestul contrar fiind considerat o mare jignire pentru gazdă. La mesele
    boiereşti de altădată se folosea carnea de oaie, porc şi pasăre, cea de vită în
    general fiind evitată deoarece se considera că este un animal muncit. Se
    folosea totuşi zeama rezultată din fierberea cărnii de vită. Muntenia şi-a
    construit o cultură gastronomică influenţată de bucătăria grecească, orientală,
    franceză si italiană. Multe
    cronici ale vizitatorilor străini fac referire la ospeţele domneşti şi
    boiereşti din Valahia. În Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său
    Teodosie, lucrare scrisă între 1513 şi 1521 de către domnitorul Neagoe Basarab
    există, pe lângă enunţarea unor principii de guvernare a statului, şi (citez)
    învătătura cătră fie-său Teodosie şi cătră alti domni, cătră toţi cum se cade
    domnilor să şază la masă şi cum vor mâncă şi cum vor bea.


    În reţetele munteneşti sunt folosite sortimente
    variate de legume, carne, produse din carne, peşte, lapte, paste făinoase şi
    fructe. Piftia de cocoş, de gâscă sau cea de porc reprezintă un preparat
    tradiţional din Muntenia. Pe vremuri, oaspeţii străini care participau la
    ospeţele domneşti sau boiereşti erau uimiţi de acest preparat, în care erau
    introduse şi bucăţi de legume, care prin coloritul lor făceau o bună impresie,
    la fel ca şi fructele conservate în saramură, precum merele sau pepenii, care
    însoţeau o mâncare cu multă grăsime.


    Ciorbele, acrite cu borş,
    sunt bogate în legume, folosindu-se îndeosebi carne de pasăre şi de vacă. Des
    întâlnită este şi ciorba de perişoare, dreasă cu smântână. Cu astfel de ciorbe
    îşi începeau ziua boierii de altădată, care se trezeau târziu şi, evident, nu
    serveau micul dejun.


    În continuare, vă prezentăm modul de preparare a
    ciorbei cu carne şi legume, acrită cu borş. Avem nevoie de o bucată de carne,
    fie ea de porc, de vită sau de pasăre şi de multe legume: o ţelină, câte două
    rădăcini de pătrunjel, păstârnac şi morcov, doi cartofi, mazăre, ardei gras, o
    bucată de varză, o ceapă mare. De pe listă nu trebuie să lipsească sucul de
    roşii sau bulionul, o legătură de verdeaţă: pătrunjel sau leuştean.


    Într-o oală mare, se pune carnea la fiert, tăiată
    cubuleţe şi se spumează de
    câteva ori. Tot zarzavatul, tăiat în cuburi mici, se pune la fiert în aceeaşi
    oală. Cu un sfert de oră inainte de a lua oala de pe foc adăugăm borşul, iar la
    final, când şi carnea şi legumele sunt fierte mai punem suc de roşii, verdeaţa
    tocată mărunt şi sare după gust. Ciorba se serveşte caldă, dreasă cu smântână
    şi cu un ardei iute.

  • Mâncãruri din Muntenia

    Mâncãruri din Muntenia

    Astăzi ne oprim în Muntenia pentru a vă prezenta câteva mâncăruri specifice
    acestei provincii (istorice româneşti situată între Carpaţi şi Dunăre). În Evul
    Mediu, acest teritoriu alcătuia o formaţiune statală cunoscută şi sub numele de
    Valahia sau Ţara Românească. În documentele vremii întâlnim referiri la
    petrecerile date de domnitorii Munteniei în onoarea oaspeţilor străini şi la
    abundenţa preparatelor de pe masa princiară. Şi boierii ofereau astfel de
    ospeţe, de obicei de Crăciun, Bobotează şi Paşte. La aceste mese se dădeau şi
    câte 60 de feluri de mâncare, iar mesenii erau obligaţi să golească farfuriile,
    gestul contrar fiind considerat o mare jignire pentru gazdă. La mesele
    boiereşti de altădată se folosea carnea de oaie, porc şi pasăre, cea de vită în
    general fiind evitată deoarece se considera că este un animal muncit. Se
    folosea totuşi zeama rezultată din fierberea cărnii de vită. Muntenia şi-a
    construit o cultură gastronomică influenţată de bucătăria grecească, orientală,
    franceză si italiană. Multe
    cronici ale vizitatorilor străini fac referire la ospeţele domneşti şi
    boiereşti din Valahia. În Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său
    Teodosie, lucrare scrisă între 1513 şi 1521 de către domnitorul Neagoe Basarab
    există, pe lângă enunţarea unor principii de guvernare a statului, şi (citez)
    învătătura cătră fie-său Teodosie şi cătră alti domni, cătră toţi cum se cade
    domnilor să şază la masă şi cum vor mâncă şi cum vor bea.


    În reţetele munteneşti sunt folosite sortimente
    variate de legume, carne, produse din carne, peşte, lapte, paste făinoase şi
    fructe. Piftia de cocoş, de gâscă sau cea de porc reprezintă un preparat
    tradiţional din Muntenia. Pe vremuri, oaspeţii străini care participau la
    ospeţele domneşti sau boiereşti erau uimiţi de acest preparat, în care erau
    introduse şi bucăţi de legume, care prin coloritul lor făceau o bună impresie,
    la fel ca şi fructele conservate în saramură, precum merele sau pepenii, care
    însoţeau o mâncare cu multă grăsime.


    Ciorbele, acrite cu borş,
    sunt bogate în legume, folosindu-se îndeosebi carne de pasăre şi de vacă. Des
    întâlnită este şi ciorba de perişoare, dreasă cu smântână. Cu astfel de ciorbe
    îşi începeau ziua boierii de altădată, care se trezeau târziu şi, evident, nu
    serveau micul dejun.


    În continuare, vă prezentăm modul de preparare a
    ciorbei cu carne şi legume, acrită cu borş. Avem nevoie de o bucată de carne,
    fie ea de porc, de vită sau de pasăre şi de multe legume: o ţelină, câte două
    rădăcini de pătrunjel, păstârnac şi morcov, doi cartofi, mazăre, ardei gras, o
    bucată de varză, o ceapă mare. De pe listă nu trebuie să lipsească sucul de
    roşii sau bulionul, o legătură de verdeaţă: pătrunjel sau leuştean.


    Într-o oală mare, se pune carnea la fiert, tăiată
    cubuleţe şi se spumează de
    câteva ori. Tot zarzavatul, tăiat în cuburi mici, se pune la fiert în aceeaşi
    oală. Cu un sfert de oră inainte de a lua oala de pe foc adăugăm borşul, iar la
    final, când şi carnea şi legumele sunt fierte mai punem suc de roşii, verdeaţa
    tocată mărunt şi sare după gust. Ciorba se serveşte caldă, dreasă cu smântână
    şi cu un ardei iute.

  • Salat-Ciorba

    Salat-Ciorba

    Meine Tochter ist nach Hause gekommen und da wollte ich ihr etwas zubereiten, das ihr schmeckt. Ich entschied mich u. a. für eine Salat-Ciorba. Eine Ciorba ist ein rumänische saure Suppe. Ich wusste, dass die Salat-Ciorba, die meine Mutter ihr manchmal zubereitete, eine ihrer Lieblingssuppen ist und da Salat ein angesagtes Saisongemüse ist, war die Entscheidung gefallen. Eine Salat-Ciorba ist ein siebenbürgisches Gericht. Ich selbst hatte es bisher noch nie zubereitet. Also rief ich eine Verwandte in Siebenbürgen an und hier ist nun ihr Rezept.



    Zutaten:



    2 gro‎ße oder 3 mittlere Salatköpfe


    durchwachsenen Speck


    1 Zwiebel, Sie können auch einen grö‎ßeren Bund Jungzwiebeln verwenden


    etwas Knoblauch


    1 Teelöffel Sü‎ßpaprika


    1 Esslöffel Mehl


    2 Eier


    1 Eigelb


    3 Esslöffel saure Sahne


    Dill


    Salz


    Essig


    1,5–2 L Wasser




    Zubereitung:



    Den Salat gut waschen und in 2–3 cm dicke Streifen oder Quadrate schneiden. Die Zwiebel und den Knoblauch kleinhacken. Den Speck in Streifen schneiden und in einem Topf leicht anbraten. Zwiebeln und Knoblauch hinzugeben und glasig dünsten. Anschlie‎ßend Paprika hinzufügen, umrühren und den Salat hinzugeben. Mit Wasser auffüllen und 15 Minuten bei geringer bis mittlerer Hitze kochen lassen.



    In der Zwischenzeit die Eier mit dem Mehl und eine Prise Salz verrühren und ein Omelette zubereiten, das auf beiden Seiten leicht angebraten wird. Anschlie‎ßend das Omelette in Streifen schneiden.



    Das Eigelb mit der sauren Sahne in einer Schüssel verrühren. Den Dill kleinschneiden.



    Wenn der Salat fertig ist, die Omelette-Streifen hinzugeben und die Ciorba mit Salz und Essig abschmecken.



    Etwas hei‎ße Suppe in die Schüssel mit verrührtem Eigelb und Sahne geben, die Suppe vom Herd nehmen und den Schüsselinhalt hineinrühren. Den Dill darüber Streuen. Ich wünsche Ihnen viel Freude beim Nachkochen!



  • Preparate şi mâncăruri din urzici

    Preparate şi mâncăruri din urzici

    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul
    primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea
    pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului. După
    recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu
    mai au nicio urmă de pământ sau nisip. În continuare, frunzele de urzici sunt
    puse într-un vas cu apă clocotită până când apa ajunge din nou la fierbere.
    După aceea sunt scoase într-o strecurătoare şi lăsate la scurs. Conform
    recomandărilor făcute din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi
    băută dimineaţa, pe stomacul gol, având rol benefic în ceea ce priveşte
    detoxifierea organismului.


    Urzicile pot constitui baza unor mâncăruri de post sau pot fi combinate cu
    smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare, cu o ceapă
    tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin ulei,
    smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Subţiată în apa în care au
    fiert urzicile, această cremă poate fi transformată în supă. Acrită cu borş,
    care se fierbe separat, crema de urzici se transformă în ciorbă în care se mai
    adaugă orez, iar după circa un sfert de oră, când oala este luată de pe foc, se
    presară frunze tocate de leuştean.


    La fel de bine, crema de urzici poate fi folosită drept umplutură pentru
    clătite de post, servite ca aperitiv. Această cremă de urzici, în combinaţie cu
    ceapă verde, praz, mărar, la care se mai poate adăuga orez fiert, poate constitui
    umplutura unei plăcinte servită ca aperitiv.


    De asemenea, crema de urzici poate fi servită cu ouă ochiuri şi cu mămăligă
    ca fel principal. În combinaţie cu orez, putem obţine un pilaf, servit, de
    asemenea, ca fel principal. Avem nevoie de un kilogram de urzici, de 3 ceşti de
    orez şi de o ceapă. Fierbem separat urzicile şi orezul, după care le amestecăm.
    Adăugăm ceapa tăiată mărunt, sare, piper şi puţin ulei, iar apoi se mai lasă
    puţin la fiert, obţinând astfel pilaful de urzici şi orez.

  • Preparate şi mâncăruri din urzici

    Preparate şi mâncăruri din urzici

    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul
    primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea
    pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului. După
    recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu
    mai au nicio urmă de pământ sau nisip. În continuare, frunzele de urzici sunt
    puse într-un vas cu apă clocotită până când apa ajunge din nou la fierbere.
    După aceea sunt scoase într-o strecurătoare şi lăsate la scurs. Conform
    recomandărilor făcute din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi
    băută dimineaţa, pe stomacul gol, având rol benefic în ceea ce priveşte
    detoxifierea organismului.


    Urzicile pot constitui baza unor mâncăruri de post sau pot fi combinate cu
    smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare, cu o ceapă
    tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin ulei,
    smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Subţiată în apa în care au
    fiert urzicile, această cremă poate fi transformată în supă. Acrită cu borş,
    care se fierbe separat, crema de urzici se transformă în ciorbă în care se mai
    adaugă orez, iar după circa un sfert de oră, când oala este luată de pe foc, se
    presară frunze tocate de leuştean.


    La fel de bine, crema de urzici poate fi folosită drept umplutură pentru
    clătite de post, servite ca aperitiv. Această cremă de urzici, în combinaţie cu
    ceapă verde, praz, mărar, la care se mai poate adăuga orez fiert, poate constitui
    umplutura unei plăcinte servită ca aperitiv.


    De asemenea, crema de urzici poate fi servită cu ouă ochiuri şi cu mămăligă
    ca fel principal. În combinaţie cu orez, putem obţine un pilaf, servit, de
    asemenea, ca fel principal. Avem nevoie de un kilogram de urzici, de 3 ceşti de
    orez şi de o ceapă. Fierbem separat urzicile şi orezul, după care le amestecăm.
    Adăugăm ceapa tăiată mărunt, sare, piper şi puţin ulei, iar apoi se mai lasă
    puţin la fiert, obţinând astfel pilaful de urzici şi orez.

  • Dovlecei în mâncăruri

    Dovlecei în mâncăruri

    Vedeta acestei ediţii este dovlecelul. Fie că are coajă de culoare verde deschis, fie verde închis, dovleceii sunt folosiţi la multe preparate şi mâncăruri. În funcţie de reţetă, trebuie aleşi dovlecei mai mici, atunci când îi facem pane sau mai mari, atunci când îi umplem cu legume sau cu carne tocată.



    Tăiaţi în cubuleţe, dovleceii pot fi folosiţi la ciorbe. Fierţi şi pasaţi, în combinaţie cu cartofi, ţelină şi ceapă, se transformă în supă crema de dovlecei. Fierţi în apă cu puţină sare, după ce au fost curăţaţi de coajă şi tăiaţi în cuburi, dovleceii pot fi amestecaţi cu vinete coapte pentru a obţine salata de vinete sau pot fi amestecaţi cu puţină brânză pentru a face perişoare pentru ciorbă.



    Tăiaţi transversal, pot fi pregătiţi în cuptor într-un vas termorezistent, în care se pun în straturi, alternativ cu o cremă de brânză amestecată cu mărar. Tot transversal tăiem dovleceii şi atunci când îi facem pane. Avem nevoie de 3 … 4 dovlecei mai mici, care nu au seminţe sau care au seminţe mai mici. Îi curătăm de coajă, îi tăiem transversal în felii cu grosimea de jumătate de centimetru. Presărăm puţină sare pe aceste felii care, în scurt timp, vor lăsa zeamă pe care o scurgem. Batem două ouă, adăugăm puţin piper şi trecem feliile de dovlecei întâi prin făină, apoi prin ouă, după care prăjim feliile pe ambele părţi în ulei. Se servesc cu mujdei de usturoi sau cu un sos de iaurt şi usturoi.



    Dacă dorim să pregătim dovlecei umpluţi, avem nevoie de 6 … 8 dovlecei, de jumătate de kg de carne de porc tocată, de o ceaşcă de orez, de 2 cepe, de o legătură de pătrunjel, de suc de roşii, sare şi piper. Curăţăm dovleceii de coajă, dar cât mai fin şi îi tăiem transversal în jumătate. Cu o linguriţă le scoatem miezul cu seminţe, încercând să lăsăm totuşi un înveliş cât mai gros. Pregătim şi umplutura, amestecând carnea tocată cu orezul curăţat de eventualele impurităţi, spălat şi scurs. Amestecăm şi cele două cepe tăiate mărunt, adăugăm frunze de pătrunjel tocate mărunt, piper şi sare după gust. Umplem dovleceii şi îi aşezăm orizontal în vas, turnăm apă şi suc de roşii în proporţii egale astfel încât să îi acopere şi lăsăm vasul să fiarbă la foc mic vreo 20 de minute. Apoi băgăm vasul în cuptor şi îl lăsăm la foc potrivit până când sosul scade suficient de mult. Se servesc imediat, după ce am turnat peste ei în farfurie puţin iaurt sau smântână.


  • Dovlecei în mâncăruri

    Dovlecei în mâncăruri

    Vedeta acestei ediţii este dovlecelul. Fie că are coajă de culoare verde deschis, fie verde închis, dovleceii sunt folosiţi la multe preparate şi mâncăruri. În funcţie de reţetă, trebuie aleşi dovlecei mai mici, atunci când îi facem pane sau mai mari, atunci când îi umplem cu legume sau cu carne tocată.



    Tăiaţi în cubuleţe, dovleceii pot fi folosiţi la ciorbe. Fierţi şi pasaţi, în combinaţie cu cartofi, ţelină şi ceapă, se transformă în supă crema de dovlecei. Fierţi în apă cu puţină sare, după ce au fost curăţaţi de coajă şi tăiaţi în cuburi, dovleceii pot fi amestecaţi cu vinete coapte pentru a obţine salata de vinete sau pot fi amestecaţi cu puţină brânză pentru a face perişoare pentru ciorbă.



    Tăiaţi transversal, pot fi pregătiţi în cuptor într-un vas termorezistent, în care se pun în straturi, alternativ cu o cremă de brânză amestecată cu mărar. Tot transversal tăiem dovleceii şi atunci când îi facem pane. Avem nevoie de 3 … 4 dovlecei mai mici, care nu au seminţe sau care au seminţe mai mici. Îi curătăm de coajă, îi tăiem transversal în felii cu grosimea de jumătate de centimetru. Presărăm puţină sare pe aceste felii care, în scurt timp, vor lăsa zeamă pe care o scurgem. Batem două ouă, adăugăm puţin piper şi trecem feliile de dovlecei întâi prin făină, apoi prin ouă, după care prăjim feliile pe ambele părţi în ulei. Se servesc cu mujdei de usturoi sau cu un sos de iaurt şi usturoi.



    Dacă dorim să pregătim dovlecei umpluţi, avem nevoie de 6 … 8 dovlecei, de jumătate de kg de carne de porc tocată, de o ceaşcă de orez, de 2 cepe, de o legătură de pătrunjel, de suc de roşii, sare şi piper. Curăţăm dovleceii de coajă, dar cât mai fin şi îi tăiem transversal în jumătate. Cu o linguriţă le scoatem miezul cu seminţe, încercând să lăsăm totuşi un înveliş cât mai gros. Pregătim şi umplutura, amestecând carnea tocată cu orezul curăţat de eventualele impurităţi, spălat şi scurs. Amestecăm şi cele două cepe tăiate mărunt, adăugăm frunze de pătrunjel tocate mărunt, piper şi sare după gust. Umplem dovleceii şi îi aşezăm orizontal în vas, turnăm apă şi suc de roşii în proporţii egale astfel încât să îi acopere şi lăsăm vasul să fiarbă la foc mic vreo 20 de minute. Apoi băgăm vasul în cuptor şi îl lăsăm la foc potrivit până când sosul scade suficient de mult. Se servesc imediat, după ce am turnat peste ei în farfurie puţin iaurt sau smântână.


  • Mâncăruri cu fasole boabe

    Mâncăruri cu fasole boabe


    Fasolea
    boabe reprezintă un ingredient important în alimentaţia românilor, mai ales în perioada sezonului
    rece, la prepararea ciorbelor, a mâncărurilor, dar, la fel de bine, poate fi transformatăîn aperitiv.


    Se poate pregăti
    tradiţională ciorbă de fasole servită în farfurii sau în pită, adică într-un
    bol realizat dintr-o chiflă de dimensiuni mai mari, dar se poate pregăti şi o
    supă-cremă de fasole boabe. Indiferent de variantă, modul de preparare şi
    ingredientele sunt aproape identice. Avem nevoie de un sfert de kg de fasole boabe, de 3 morcovi, de o ceapă,
    de foi de dafin şi puţin cimbru, de suc de roşii sau de bulion. Se poate face
    ciorbă de fasole de post, fără carne, dar se poate adăuga şi puţină afumătură de
    porc, costiţă sau ciolan. Cu o seară înainte punem fasolea
    la înmuiat într-un vas cu apă. Scurgem boabele de fasole şi le punem la fiert.
    După ce dă în clocot, schimbăm apa în care a fiert fasolea. Adăugăm morcovii,
    tăiaţi rondele, ceapa, tăiată marunt, două foi de dafin şi bucăţi mici de afumătură şi lăsăm să fiarbă, la foc mic,
    vreo 45 de minute. Apoi turnăm puţin suc de roşii sau o lingură de bulion,
    presărăm puţin cimbru şi mai lăsăm să fiarbă un sfert de oră. Se poate acri cu
    borş, cu puţin oţet sau, specific Transilvaniei, cu tarhon pus la borcan în
    oţet, iar în final adăugăm sare după gust. Ciorba de fasole poate fi servităîn farfurie adâncă obişnuită sau, aşa cum am menţionat, într-o
    chiflă golită de miez, cu un perete de vreo 2 cm. Dacă dorim să obţinem supă
    cremă de fasole boabe, atunci toate legumele, inclusiv
    boabele de fasole, trebuie pasate după ce au fiert. Pe lângă morcov şi ceapă, se mai poate
    pune păstârnac.


    La
    fel de gustoasă este şi mâncarea de fasole boabe sau iahnia de fasole. Modul de
    preparare este asemănător cu cel al ciorbei, cu deosebirea că punem mai puţină
    apă. Avem nevoie de jumătate de kg de fasole boabe, 2 …
    3 cepe, un morcov, foi de dafin, frunze de pătrunjel, ulei, bulion, sare şi
    piper.
    După ce a fiert suficient, iar boabele s-au înmuiat, adăugăm ceapa tocată mărunt
    şi călită uşor in puţin ulei, iar spre final bulion şi sare după gust, precum şi
    frnuze de pătrunjel, tocate mărunt. Iahnia de fasole poate
    fi servită drept garnitură împreună cu cârnaţi prăjiţi şi cu o salată de sezon,
    de gogonele, gogoşari în oţet sau castraveciori muraţi. Iahnia de fasole mai
    poate fi pregătită, adăugând la fiert şi bucăţi de carne de porc afumată,
    costiţă sau ciolan. După fierbere, boabele de fasole pot fi pasate şi transformate, la fel
    de bine, într-o cremă
    deasupra căreia întândem ceapă călită în ulei şi stinsă cu puţin suc de roşii.
    Fasolea bătută poate fi servită atât ca aperitiv, dar şi ca garnitură.

  • Mâncăruri cu fasole boabe

    Mâncăruri cu fasole boabe


    Fasolea
    boabe reprezintă un ingredient important în alimentaţia românilor, mai ales în perioada sezonului
    rece, la prepararea ciorbelor, a mâncărurilor, dar, la fel de bine, poate fi transformatăîn aperitiv.


    Se poate pregăti
    tradiţională ciorbă de fasole servită în farfurii sau în pită, adică într-un
    bol realizat dintr-o chiflă de dimensiuni mai mari, dar se poate pregăti şi o
    supă-cremă de fasole boabe. Indiferent de variantă, modul de preparare şi
    ingredientele sunt aproape identice. Avem nevoie de un sfert de kg de fasole boabe, de 3 morcovi, de o ceapă,
    de foi de dafin şi puţin cimbru, de suc de roşii sau de bulion. Se poate face
    ciorbă de fasole de post, fără carne, dar se poate adăuga şi puţină afumătură de
    porc, costiţă sau ciolan. Cu o seară înainte punem fasolea
    la înmuiat într-un vas cu apă. Scurgem boabele de fasole şi le punem la fiert.
    După ce dă în clocot, schimbăm apa în care a fiert fasolea. Adăugăm morcovii,
    tăiaţi rondele, ceapa, tăiată marunt, două foi de dafin şi bucăţi mici de afumătură şi lăsăm să fiarbă, la foc mic,
    vreo 45 de minute. Apoi turnăm puţin suc de roşii sau o lingură de bulion,
    presărăm puţin cimbru şi mai lăsăm să fiarbă un sfert de oră. Se poate acri cu
    borş, cu puţin oţet sau, specific Transilvaniei, cu tarhon pus la borcan în
    oţet, iar în final adăugăm sare după gust. Ciorba de fasole poate fi servităîn farfurie adâncă obişnuită sau, aşa cum am menţionat, într-o
    chiflă golită de miez, cu un perete de vreo 2 cm. Dacă dorim să obţinem supă
    cremă de fasole boabe, atunci toate legumele, inclusiv
    boabele de fasole, trebuie pasate după ce au fiert. Pe lângă morcov şi ceapă, se mai poate
    pune păstârnac.


    La
    fel de gustoasă este şi mâncarea de fasole boabe sau iahnia de fasole. Modul de
    preparare este asemănător cu cel al ciorbei, cu deosebirea că punem mai puţină
    apă. Avem nevoie de jumătate de kg de fasole boabe, 2 …
    3 cepe, un morcov, foi de dafin, frunze de pătrunjel, ulei, bulion, sare şi
    piper.
    După ce a fiert suficient, iar boabele s-au înmuiat, adăugăm ceapa tocată mărunt
    şi călită uşor in puţin ulei, iar spre final bulion şi sare după gust, precum şi
    frnuze de pătrunjel, tocate mărunt. Iahnia de fasole poate
    fi servită drept garnitură împreună cu cârnaţi prăjiţi şi cu o salată de sezon,
    de gogonele, gogoşari în oţet sau castraveciori muraţi. Iahnia de fasole mai
    poate fi pregătită, adăugând la fiert şi bucăţi de carne de porc afumată,
    costiţă sau ciolan. După fierbere, boabele de fasole pot fi pasate şi transformate, la fel
    de bine, într-o cremă
    deasupra căreia întândem ceapă călită în ulei şi stinsă cu puţin suc de roşii.
    Fasolea bătută poate fi servită atât ca aperitiv, dar şi ca garnitură.

  • Un livre de cuisine pour les géants

    Un livre de cuisine pour les géants

    « Euphoria », le plus grand livre de cuisine de Roumanie, a été lancé début octobre à Alba Iulia (centre), dans le cadre du festival gastronomique « Alba Carolina Food Fest ». Un livre littéralement … géant, qui appartient à Cosmin Toma, connu pour les recettes innovatrices quil a proposées et réalisées ces dernières années. Comment est née cette idée ?



    Explication avec Cosmin Toma : « Le projet sintitule Euphoria. Cest un livre haut de 3 mètres et large de 4 mètres et qui pèse une centaine de kilos. Javais déjà écrit 7 livres de gastronomie et jai voulu faire autre chose. Alors je me suis proposé de faire un livre énorme. Cest le plus grand livre de recettes de cuisine dEurope. Il inclut entre autres 4 recettes revisitées, des recettes traditionnelles roumaines préparées autrement. Moi, je suis dAlba Iulia, qui est une petite ville, je pensais que les grands restaurants devraient proposer eux aussi des plats traditionnels. Nos plats ne figurent pas aux menus des restos haut de gamme. Mais à mon avis nous pouvons très bien faire la concurrence à la gastronomie française ou italienne. Cest pourquoi jai décidé de repenser plusieurs plats traditionnels roumains. »



    Mais quelles sont ces recettes que le chef Cosmin Toma nous invite à redécouvrir ? « On commence par une « ciorba » (soupe acide) mais on la mange avec une fourchette et un couteau. Cest une soupe aux tripes revisitée. Elle a une forme de pyramide. On y trouve les ingrédients utilisés dhabitude, mais disposés en forme de pyramide. Cest le gélifiant qui fait la différence. Elle a la même texture quun aspic, on la mange froide, mais le goût est celui dune soupe aux tripes. Puis, les cuisiniers de longue date savent quil existait ,dans les livres de cuisine, une côtelette de porc spécifique à Alba Iulia, que lon préparait aussi à Bucarest (sud), à Timisoara (ouest) ou à Iasi (est). Jai voulu réinterpréter ce plat. De même, jai inventé moi-même une recette : des roses saumurées. A mon sens, tout plat principal doit être accompagné par une salade. Alors je me suis dit : pas de cornichons en saumure, pas de poivrons-tomate saumurés non plus, je vais faire des roses en saumure. Lannée dernière, en préparant de la confiture de roses, javais déjà essayé cette idée. Jai laissé les pétales de roses dans de la saumure pendant deux mois, pour voir comment elles se portaient. Puis, jy ai goûté et cétait très bon. On les a ensuite servis aux clients dun resto de Sibiu (centre) et ils en ont été ravis et étonnés à la fois de voir quil était possible de manger une rose saumurée. Enfin, il y a aussi un dessert. Chez nous on lappelle Cremeş, dans dautres régions il est appelé Cremşnit. Moi, jai voulu le réinterpréter un peu. On y retrouve tous les ingrédients du gâteau classique, mais celui-ci est plus raffiné. Il ressemble à une sculpture futuriste. Le goût est le même. »



    Même si les plats présentés sont tous des créations du chef Cosmin Toma, les participants au Festival culinaire Alba Carolina Food Fest ont pu constater que les ingrédients étaient tout à fait communs. Mais quel a été laccueil réservé par les visiteurs du festival aux recettes géantes?



    Réponse du chef Toma : « Je suis allé samedi au Festival. Jétais très fier. Les gens regardaient le livre et me demandaient pourquoi javais choisi de tels plats, comment javais préparé tel ou tel autre plat. Ils sintéressaient beaucoup à mes recettes et jen étais heureux. »



    Et pourtant, il y a une recette qui va au-delà des sentiers battus : les roses en saumure, appelées « Roses de Toma ». Si vous vous interrogez comment peut-on mangez des fleurs, sachez que la recette nest pas si compliquée que ça. Il vous faut plusieurs roses, des boutons préférablement, 300 ml deau, trois cuillerées de sucre, un peu de vinaigre, 2 ou 3 feuilles de laurier, du poivre rouge et noire, une cuillerée et demi de sel de mer, des graines de moutarde, un bâton de cannelle, de lail, le jus dun citron et du raifort. Faites bouillir leau avec les graines de moutarde et avec le sel, puis laissez refroidir. Ajoutez le sucre, la cannelle et lail. Mélangez à nouveau et ajoutez le poivre, le vinaigre, les feuilles de laurier, le raifort et le jus de citron. Versez le tout dans des bocaux et ajoutez les roses avant de recouvrir et de mettre au frigo. Après deux semaines environ, les roses saumurées peuvent être servies à la palce des classiques légumes saumurées tels les cornichons et les poivrons tomate, nous recommande le chef Cosmin Toma. Pour ce qui est de ses projets, il a dévoilé son intention de mettre sur pieds un blog culinaire. (Trad. Valentina Beleavski, Alex Diaconescu)

  • Masa de Paşte

    Masa de Paşte

    Creştinii ortodocşi se pregătesc să sărbătorească Paştele, sărbătoare marcată în acest an la 5 săptămâni diferenţă faţă de Paştele catolic. Sunt multe obiceiuri
    legate de Învierea Domnului, iar dacă ar fi să le menţionăm pe cele din
    domeniul gastronomic, acestea ar fi vopsitul ouălor, coptul cozonacilor şi
    pregătirea unor mâncăruri tradiţionale din carne de miel. După terminarea
    acestor pregătiri, înainte de slujba de Înviere, credincioşii ortodocşi merg la
    biserică cu coşuri în care se află ouă roşii, cozonac şi vin, în vederea
    sfinţirii acestora.


    Masa de Paşte începe cu ciocnitul ouălor roşii, pe platoul de aperitive
    fiind caş proaspăt şi drob, ridichi, fire de ceapă şi de usturoi, precum şi
    salată, ca ornament. Pentru drob sunt folosite organele interne ale mielului, inimă,
    rinichi, ficat, plămâni, dar,
    pentru a obţine o cantitate mai mare, se pot
    adăuga şi ficăţei de
    pui, toate acestea fierte şi tocate,
    amestecate cu fire de ceapă, pătrunjel şi mărar şi condimentate
    du piper. Caracteristic acestui preparat este prapurul, acea membrană subţire cu grăsime, care separă
    organele interne ale mielului. În bucătăria altor popoare, această membrană este folosită pentru prepararea cârnaţilor sau a
    pateului.


    Pe lângă ouă roşii şi drob, românii obişnuiesc să
    servească la masa de Paşte şi ciorbă de
    miel. Pentru ciorbă alegem capul, oasele de pe
    pulpe, gâtul şi coada. Avem
    nevoie de 2 morcovi, de un păstârnac, de o ceaşcă cu orez, de o ceapă sau de
    o legătură de ceapă verde, de câteva
    boabe de piper, de un gălbenuş de ou, de un pahar de smântână şi de două legături de leuştean. Carnea de miel se pune la fiert într-o oală de 5-6
    litri. Se adaugă rădăcinoasele, tăiate mărunt şi se spumează. Se lasă la fiert la
    foc mic, timp de o oră, după care adăugăm orezul şi mai lăsăm să fiarbă încă un
    sfert de oră. În continuare, adăugăm borşul şi lăsăm să fiarbă încă 10 minute
    şi sărăm după gust. După ce am luat vasul de pe foc, se adaugă gălbenuşul de ou
    amestecat cu smântâna, omogenizăm şi acoperim cu capacul pentru a ţine caldă
    ciorba până in momentul servirii. În farfurie, deasupra ciorbei, se presară
    frunze de leuştean, tocate mărunt.

    După servirea ciorbei, masa de
    Paşte continuă cu
    friptura de miel, asociată, de obicei,
    cu garnitură de spanac. La desert, se serveşte pască şi cozonac.



  • Masa de Paşte

    Masa de Paşte

    Creştinii ortodocşi se pregătesc să sărbătorească Paştele, sărbătoare marcată în acest an la 5 săptămâni diferenţă faţă de Paştele catolic. Sunt multe obiceiuri
    legate de Învierea Domnului, iar dacă ar fi să le menţionăm pe cele din
    domeniul gastronomic, acestea ar fi vopsitul ouălor, coptul cozonacilor şi
    pregătirea unor mâncăruri tradiţionale din carne de miel. După terminarea
    acestor pregătiri, înainte de slujba de Înviere, credincioşii ortodocşi merg la
    biserică cu coşuri în care se află ouă roşii, cozonac şi vin, în vederea
    sfinţirii acestora.


    Masa de Paşte începe cu ciocnitul ouălor roşii, pe platoul de aperitive
    fiind caş proaspăt şi drob, ridichi, fire de ceapă şi de usturoi, precum şi
    salată, ca ornament. Pentru drob sunt folosite organele interne ale mielului, inimă,
    rinichi, ficat, plămâni, dar,
    pentru a obţine o cantitate mai mare, se pot
    adăuga şi ficăţei de
    pui, toate acestea fierte şi tocate,
    amestecate cu fire de ceapă, pătrunjel şi mărar şi condimentate
    du piper. Caracteristic acestui preparat este prapurul, acea membrană subţire cu grăsime, care separă
    organele interne ale mielului. În bucătăria altor popoare, această membrană este folosită pentru prepararea cârnaţilor sau a
    pateului.


    Pe lângă ouă roşii şi drob, românii obişnuiesc să
    servească la masa de Paşte şi ciorbă de
    miel. Pentru ciorbă alegem capul, oasele de pe
    pulpe, gâtul şi coada. Avem
    nevoie de 2 morcovi, de un păstârnac, de o ceaşcă cu orez, de o ceapă sau de
    o legătură de ceapă verde, de câteva
    boabe de piper, de un gălbenuş de ou, de un pahar de smântână şi de două legături de leuştean. Carnea de miel se pune la fiert într-o oală de 5-6
    litri. Se adaugă rădăcinoasele, tăiate mărunt şi se spumează. Se lasă la fiert la
    foc mic, timp de o oră, după care adăugăm orezul şi mai lăsăm să fiarbă încă un
    sfert de oră. În continuare, adăugăm borşul şi lăsăm să fiarbă încă 10 minute
    şi sărăm după gust. După ce am luat vasul de pe foc, se adaugă gălbenuşul de ou
    amestecat cu smântâna, omogenizăm şi acoperim cu capacul pentru a ţine caldă
    ciorba până in momentul servirii. În farfurie, deasupra ciorbei, se presară
    frunze de leuştean, tocate mărunt.

    După servirea ciorbei, masa de
    Paşte continuă cu
    friptura de miel, asociată, de obicei,
    cu garnitură de spanac. La desert, se serveşte pască şi cozonac.



  • Ciorbă de ştevie

    Ciorbă de ştevie

    Pe vremuri, la ţară se spunea că, dacă a apărut ştevia, oamenii au ieşit din foame, deoarece din frunzele acestei plante perene se poate face ciorbă. Frunzele de ştevie sunt bogate în vitamine şi minerale, fiind recomandate pentru cura de detoxifiere din perioada primăverii. Ştevia (Rumex patientia) este foarte răspândită în România şi apare în perioada primăverii, fiind întâlnită pe păşuni şi în zonele necultivate. Frunzele de ştevie pot fi consumate crude în salate, pot fi folosite ca înveliş al sarmalelor, dar cel mai frecvent sunt folosite la ciorbe.



    Ciorba de ştevie se prepară extrem de uşor, în numai jumătate de oră. Sunt necesare trei-patru legături de frunze de ştevie, ce trebuie spălate cu grijă, după care le sunt îndepărtate nervurile mai groase. Mai avem nevoie de doi morcovi, de o ţelină mică, de o ceapă, de doi-trei cartofi sau de o mână de orez. Se pun la fiert morcovii, tocaţi mărunt, la fel ceapa şi ţelina, precum şi cartofii, tăiaţi în cuburi mici. Se lasă la fiert circa 20 de minute, se acreşte cu borş, se dizolvă puţin bulion sau se foloseşte puţin suc de roşii, după care se adaugă frunzele de ştevie, tăiate în bucăţi mici. Pentru a nu se oxida în urma atingerii cu un obiect din metal cum este cuţitul, unii preferă să mărunţească cu mâna frunzele de ştevie. Se adaugă sare după gust şi se poate consuma imediat alături de câteva fire de ceapă verde. De menţionat că această ciorbă poate fi consumată şi rece. În ciorbă se pot pune şi frunze de lobodă (Atriplex hortensis), care dau o tentă roşiatică ciorbei.



    De asemenea, ciorba de ştevie poate fi dreasă cu ou. Astfel, înainte de a lua oala de pe foc, se toarnă două ouă bătute, se amestecă rapid astfel încât obţinem aşa-numita ciorbă de ştevie cu zdrenţe. În locul ouălor bătute, la ciorba de ştevie poate fi pusă şi afumătură, tăiată în cuburi mici.