Tag: Colibita

  • Turist în Bistriţa-Năsăud

    Turist în Bistriţa-Năsăud

    Ne îndreptăm spre
    nordul României, în judeţul Bistriţa Năsăud, unde se pot practica toate formele
    de turism. Fie că vă doriţi un sejur pentru relaxare sau o vacanţă activă, aici
    veţi găsi oferte pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele. De asemenea,
    tradiţiile şi meşteşugurile sunt bine păstrate, astfel încât puteţi achiziţiona
    diverse obiecte de artizanat şi puteţi participa şi la diverse evenimente
    organizate în comunele şi satele din judeţ, pe parcursul anului.


    Judeţul Bistriţa-Năsăud
    este situat în partea central-nordică a României şi înglobează zona de contact
    a Carpaţilor Orientali cu Podişul Transilvaniei. Reşedinţa judeţului este
    municipiul Bistriţa, oraş a cărei primă atestare documentară este din anul
    1264, fiind un vechi burg german şi un valoros centru istoric. Este punctul de
    plecare către zona muntoasă, foarte apreciată de turişti, după cum am aflat de
    la Claudia Andron, preşedinta Asociaţiei de promovare Turist în Bistriţa
    Năsăud.

    Bistriţa Năsăud este o destinaţie turistică nouă, întrucât n-a existat
    o tradiţie de promovare a zonei. Acum câţiva ani, asociaţia noastră a pus la
    cale o astfel de strategie, iar acum culegem roadele. Turiştii au început să ne
    caute şi, tocmai pentru a ne cunoaşte mai bine, le propunem să ne împrietenim,
    iar mesajul nostru este: Descoperă Bistriţa-Năsăud. Dacă oamenii merg în
    Maramureş şi caută tradiţii, iar în Bucovina vizitează mănăstirile, la noi le
    au pe toate. Avem şi turism ecologic, şi rural, şi ecumenic, şi cultural, şi
    istoric. În Bistriţa Năsăud găsiţi tot ce se poate în materie de turism. O
    să-mi spuneţi că nu, fiindcă doar în Bistriţa Năsăud găsiţi şi marea de la
    munte: Colibiţa. Este un lac imens de acumulare, care a trezit un interes
    foarte mare în rândul turiştilor în ultimii doi ani. Noi ne străduim să facem
    faţă acolo afluxului mare de turişti. Mai avem de investit în construcţia unităţilor
    de cazare, iar, dacă ne aud investitorii, sunt bineveniţi. Şi sfatul meu pentru
    turişti este că, dacă vor să vină la marea de la munte, să-şi facă rezervarea
    din timp.


    Colibiţa se află
    la 40 de km de oraşul reşedinţă de judeţ, Bistriţa şi la 17 km de Pasul Tihuţa,
    recunoscut pentru legenda lui Dracula. Este un loc retras în munte, pe marginea
    unul lac foarte mare, unde oamenii îşi duc traiul liniştiţi, ocupându-se de creşterea
    animalelor şi de agricultură, spune Andreea Spînu, agent de turism Bistriţa
    Bârgăului. Zona este specifică ariei depresionare. În
    mijlocul depresiunii există un lac de acumulare. Acesta constituie elementul
    principal de atracţie al zonei. Depresiunea este situată în partea de est a
    judeţului Bistriţa Năsăud şi este chiar la contactul dintre Munţii Bârgăului cu
    Munţii Călimani. Circa 2% din Parcul Naţional Călimani se află pe teritoriul
    comunei noastre. Cel mai practicat tip de turism în zonă este cel de relaxare. Oferta
    include drumeţiile, echitaţia, plimbările cu trăsura vara şi cu sania iarna.
    Resursele naturale: calitatea aerului, flora şi fauna sunt deosebit de bogate.
    Însă, la mare căutare, este şi turismul de aventură: caiac, rafting, zbor cu
    parapanta, alpinism, escaladă, vânătoare. Posibilităţile sunt foarte multe.


    Iar aceia dintre
    dumneavoastră care vor să trăiască pentru câteva zile într-o casă tradiţională,
    înconjuraţi de obiecte specifice zonei, care amintesc de vremurile bunicilor,
    se află în locul potrivit. Andreea Spînu. Avem câteva case ale căror gospodari
    primesc turişti şi implică oamenii în activităţile de zi cu zi. La Colibiţa
    găsim case ţărăneşti dotate cu obiecte tradiţionale de decor sau funcţionale.
    În general, iarna, fiecare casă se transformă într-un centru meşteşugăresc.
    Femeile, neavând de lucru în jurul casei, aduc războiul de ţesut în casă şi se
    apucă de ţesut. În apropiere, găsim şi un centru de prelucrare a pieilor, o
    cojocărie. Se pot vizita şi vâltorile de apă, morile de apă şi, bineînţeles, se
    pot achiziţiona costume populare specifice zonei şi obiecte din lemn.


    Claudia Andron,
    preşedinta Asociaţiei de promovare Turist în Bistriţa Năsăud, se adresează în
    continuare acelora care doresc să cunoască povestea podoabelor populare, o
    poveste a fiecărui lucru făcut cu migală, aşa cum s-a transmis din generaţie în
    generaţie şi cum va fi dus mai departe şi de acum înainte. Dacă treceţi prin zona Năsăudului, trebuie
    obligatoriu să vă opriţi la faimoasa creatoare Virginia Linul. Avem acolo
    patria costumului popular. Veţi găsi zeci de femei care încă mai cos costume
    populare cum se făceau pe vremuri. Nu se brodează la maşină, se lucrează
    manual, se folosesc mărgele după motive tradiţionale. Tot aici, puteţi vedea şi
    o vâltoare, o maşină naturală de spălat, pe care o foloseau străbunii noştri.
    Să ştiţi că în Bistriţa Năsăud încă se folosesc vâltorile.


    Pe lângă aerul puternic ozonat, meşteşuguri şi tradiţii,
    există şi foarte multe evenimente la care puteţi participa pe tot parcursul
    anului. În Bistriţa-Năsăud există o efervescenţă culturală foarte mare şi avem
    foarte multe evenimente. Avem festivaluri de satiră şi umor – Mărul de Aur, un
    festival cu o tradiţie de peste 20 de ani, Nunta Zamfirei, un eveniment care
    adună ansambluri populare din toată lumea la Bistriţa, avem concerte simfonice,
    iar la sinagoga din Bistriţa concertează nume foarte mari. Iar Festivalul
    Usturoiului din Ţinutul contelui Dracula, aceasta este şi denumirea paginii
    noastre de Facebook, are loc în ultima săptămână din luna iulie. Oamenii sunt
    foarte ospitalieri, iar preţurile sunt foarte bune în comparaţie cu preţurile
    din alte zone din ţară. Grija pe care oamenii noştri le-o poartă turiştilor îi
    face pe aceştia să se simtă cu adevărat în vacanţă. În plus, mâncarea este
    foarte bună. La noi încă se mai mănâncă foarte bine şi foarte sănătos. În
    prezent, dezvoltăm şi susţinem un alt proiect în Bistriţa-Năsăud, care se numeşte
    Produs în Bistriţia-Năsăud. Prin acesta, încurajăm producţia de mâncăruri
    naturale.


    Iată aşadar toate motivele pentru care nu trebuie să rataţi un sejur în
    această parte a României, în care oferta este atât de bogată, iar preţurile
    atât de mici. De exemplu, pentru o noapte de cazare într-o pensiune de trei
    margarete din Colibiţa, preţurile pornesc de la 10 euro de persoană, preţ în
    care este inclusă parcarea şi internetul Wi-Fi.

  • La courrier des auditeurs 26.08.2016

    La courrier des auditeurs 26.08.2016

    Bonjour à toutes et à tous ! De retour des vacances, je suis très heureuse de vous retrouver à nouveau sur les ondes de RRI. Comme je vous disais dans un des Courriers précédents, cet été j’ai décidé de suivre un trajet découvert grâce au concours de RRI consacré à la contrée de Bisrița – Năsăud. Une zone que je ne connaissais pas du tout en fait. Nous avons tellement parlé à l’antenne du col de Tihuța, de la région où se trouve l’hôtel le Château de Dracula ou encore du lac de Colibița, surnommé la petite mer à la montagne, que j’ai voulu absolument les voir. Conclusion : c’est une zone plus belle que je ne l’imaginais, des paysages de montagne à couper le souffle, sans exagérer, un air si pur, un lac entouré de montagnes verdoyantes de tous les côtés. Un véritable coin de paradis. Tel est le lac de Colibița. Pour y arriver, on monte, puis on descend à travers la forêt, en voiture, bien sûr. En route, on avait l’impression d’être seuls sur une route de montagne qui ne menait nulle part, comme si on quittait la civilisation pour entrer au cœur de la montagne. Et puis, tout d’un coup, un barrage avec un lac immense d’un côté et une forêt de l’autre. En parcourant la route longeant le lac, on regagne la civilisation : il y a plein de maisons et de pensions touristiques. Pas de style architectural très précis, ce sont des constructions plutôt neuves, datant des deux dernières décennies. Une fois arrivés au lac de Colibița, c’est au touriste de choisir la pension touristique et le resto qu’il préfère. Evidemment, l’idéal c’est de trouver une place au bord du lac pour admirer la vue. Un endroit parfait si vous cherchez un peu de tranquillité, loin du bruit de la ville. Dommage que cela soit si loin de Bucarest… On met environ 7 heures de voiture pour y arriver, vu qu’il n’y a pas d’autoroute vers le centre-nord du pays… Mais si c’est un arrêt au cours d’un voyage plus long, c’est parfait.

    Puis, une autre très belle surprise de ce voyage fut la ville de Bistrița, une des cités médiévales roumaines, tout comme Sibiu, Sighișoara, Mediaș ou Brașov. Architecture saxonne, église évangélique avec une tour offrant une vue impressionnante sur la ville, rue piétonne remplie de terrasses et restos, collines boisées tout autour – voilà les ingrédients principaux pour passer au moins une journée merveilleuse à Bistrita. Mais je vous raconterai davantage dans un prochain Courrier des auditeurs, parce que j’ai beaucoup de lettres qui attendent une réponse de ma part et que je voudrais feuilleter avec vous dans les minutes suivantes.

    Je commence par un email de notre ami Michel Minouflet de France qui nous dit : « j’aimerais vous remercier de tout cœur pour les très intéressants programmes que vous avez diffusés tout au long de l’année. Je souhaite également que votre station puisse être entendue sur les ondes courtes avec une réception satisfaisante, afin de permettre à tous les auditeurs non connectés sur Internet de pouvoir rester en contact avec vous et avec votre beau pays.» Merci, cher ami, c’est ce que nous souhaitons aussi.

    Bonjour, cher Osamu Aikawa ! Notre fidèle auditeur japonais nous dit comme d’habitude «Je voudrais vous informer que votre signal était arrivé à ici au Japon et je tiens à vous informer qu’il existe un écouteur régulier de Radio Roumanie Internationale, programme français, ici au Japon. Merci beaucoup pour votre transmission, et j’ai apprécié votre programme du matin beaucoup. Je serais très heureux si vous m’envoyez une carte de vérification. Je garderai le contact avec vous aussi longtemps que possible. Grâce à vos encouragements, je suis un peu mieux qu’avant », affirme Osamu Aikawa. Nous sommes très heureux de l’entendre, cher ami ! Que de bonnes nouvelles dorénavant !

    Retour en France pour saluer Christian Ghibaudo de Nice. Notre ami nous dit : « J’ai eu plaisir à réécouter les premières chroniques de Richard Edwards, c’est une très bonne idée de les rediffuser. J’espère que de nombreux auditeurs les découvriront. » Tout à fait, c’est notre idée aussi. Je vous rappelle, amis auditeurs que vous pouvez réécouter « Ma Roumanie, chronique d’un amateur » sur nos ondes, tous les samedis, mais aussi à tout moment sur notre site Internet. Bonne écoute !

    Toujours en France, mais à Rosny-sous-Bois, cette fois-ci, nous écoute Jacques Augustin. Notre ami nous a envoyé un email pour nous dire que « le contenu de chaque émission est très riche sur le plan de la qualité. Cela sonne telle une invitation à découvrir le pays historiquement avec le commentaire politique sur l’histoire du territoire de la Roumanie depuis 1859. Excellente recherche! Il en fut de même pour le portrait sur une artiste roumaine. J’ai beaucoup aimé cette séquence et les chansons. Avant de terminer, j’aurais aimé savoir quel pourcentage du PIB que la Roumanie consacre aux dépenses militaires et à combien d’euros cela se chiffre-t-il », conclut Jacques Augustin de France.

    Découvrez la réponse ici :

    http://rri.ro/fr_fr/jacques_augustin_france_quel_pourcentage_du_pib_que_la_roumanie_consacre_aux_depenses_militaires-2551865

    Voici maintenant un email de René Pigeard de France qui nous dit : « Tout va bien, y compris pour la 4ème génération, qui découvrira autre chose que la radio qui nous a beaucoup apporté, mais ce sera une autre façon de vivre ». Oui, c’est vrai, la nouvelle génération, celle de ma fille qui a 4 ans par exemple, vivra dans un tout autre monde. La technologie fait partie de sa vie dès le premier jour ; on s’amuse même en disant que c’est une génération née la tablette dans la main. C’est un progrès inévitable. On ne peut que s’y adapter, sinon ce sera difficile pour nous de comprendre les nouvelles générations. Et c’est toujours René Pigeard qui écrit : « Nous avons écouté avec un vif plaisir l’article sur la ville de Cluj, ville que nous aurions tant aimé visiter ». Je vous comprends très bien, je viens de découvrir moi aussi que la ville de Cluj est vraiment magnifique. Je l’ai visitée pour la première fois pendant ces vacances. Malheureusement il a plu tout le temps que nous y avons passé et je n’ai pas eu l’occasion de la découvrir plus à fond. Une chose est sûre : il faut absolument prévoir un city-break, un week-end prolongé à Cluj et découvrir la ville à pied, l’appareil photo à la main. C’est la première destination sur ma liste pour cet automne.

    Direction le Brésil maintenant, pour saluer M. Igor Nogueira de Oliveira, qui a écrit à plusieurs rédactions de RRI, dont la nôtre, pour nous féliciter pour la qualité de nos émissions qu’il écoute tous les jours. Merci et bonne continuation !

    Petit arrêt au Liban aussi, d’où Raïf Chaaban nous dit : «Permettez-moi de vous écrire pour vous exprimer mes meilleurs sentiments pour votre Radio que j’apprécie bien, surtout les programmes de week-end que j’écoute depuis plusieurs années et pour vous remercier du cadeau, que j’ai reçu par la poste. J’en profite pour présenter mes meilleurs vœux à toute l’équipe de Radio Roumanie Internationale la Section française qui est la voix de la Roumanie pour l’étranger et c’est grâce à vous que je visite la Roumanie que j’ai connue à travers vos programmes. En écoutant votre Radio, c’est un plaisir pour enrichir notre connaissance sur la Roumanie que je visite toujours.» Cher Raïf Chaaban, c’est toujours un plaisir de lire vos messages et nous vous attendons à la Radio la prochaine fois que vous visitez la Roumanie. A très bientôt.

    Avant de terminer, je voudrais remercier pour leurs rapports d’écoute Farid Boumechaal d’Algérie, Amady Faye du Sénégal et Dmitriy Kutuzov de Russie.

  • Gewinner des Preisausschreibens „Ferien in Bistriţa-Năsăud“

    Gewinner des Preisausschreibens „Ferien in Bistriţa-Năsăud“

    Liebe Freunde, die Gewinner des Preisausschreibens Ferien in Bistriţa-Năsăud“ stehen endlich fest. Der Hörerwettbewerb war einem Landkreis im Norden Rumäniens gewidmet, der dank seiner schönen Landschaften und der sehr wertvollen kulturellen, historischen und natürlichen Sehenswürdigkeiten in hohem Ma‎ße einen Besuch wert ist.



    Zu sehen sind zum Beispiel das Silberschmied-Haus und der Böttcher-Turm in Bistritz, die Burgruinen in Rodna, die Ruine des Castrums in Orheiu Bistriței, das Bistritztal und die Bistritzklammen, der dendrologische Park in Arcalia, die Evangelische Kirche und die Synagoge in Bistritz, das Kreismuseum Bistrița-Năsăud, das Museum für Vergleichende Kunst in Sângeorz-Băi, die Höhlen Izvorul Tăușoarelor und Grota Zânelor, zahlreiche Naturreservate und botanische Reservate oder die Schlammvulkane.



    Bistritz-Nassod ist aber auch Dracula-Land. Die Büste des irischen Schriftstellers Bram Stoker, dessen Roman den transsilvanischen Vampir berühmt machte, steht vor dem Hotel Castel Dracula in Piatra Fântânele, im Tihuţa-Pass – wo die Gewinner unseres Preisausschreibens zwei Nächte verbringen werden.



    Sponsoren unseres Preisausschreibens sind das Hotel Castel Dracula in Piatra Fântânele, das Hotel Coroana de Aur“ in Bistritz und das Fisherman’s Resort in Colibiţa. Mitgetragen wird das Hörerquiz von dem Kreisrat Bistriţa-Năsăud, dem Bürgermeisteramt der Stadt Bistritz, der Rumänisch-Orthodoxen Propstei Năsăud, der Bistritz-Filiale des Rumänischen Verbandes der Bildenden Künstler, dem Kreiskulturzentrum Bistriţa-Năsăud, dem Museum für Vergleichende Kunst in Sângeorz Băi und der Kulturstiftung Societatea de Concerte“ in Bistritz.



    Unter den 40 Hörern, die eine Auszeichnung gewannen, ist auch unser Hörerfreund Dieter Langguth aus Deutschland. Er schrieb uns:



    Rumänien ist für mich ein weitgehend unbekanntes Land. Nachrichten über Ihre Heimat erreichen deutsche Medien nur sehr spärlich und wenn, dann gibt es meist nur das Einerlei der Agenturmeldungen. Wer sich umfänglich informieren möchte, muss dies in der heutigen Zeit schon selbst in die Hand nehmen. Was bietet sich da Besseres an, als Ihren Sendungen zuzuhören. Somit kommt auch der alte Kurzwellenempfänger wieder zu Ehren und das Kurzwellenhobby ist plötzlich wieder da. Wenn der eine oder andere fremdländisch klingende Name oder eine Ortschaft nicht so richtig zuzuordnen ist, bietet das Internet zusätzliche Informationsmöglichkeiten. Mir ist es wichtig, Ihnen mitzuteilen, dass ich gerne Ihre Sendungen verfolge und die aufgelockerte Form Ihrer informativen Sendungen dem Hörer das Land Rumänien näher bringt. Es macht Spa‎ß, Ihnen zuzuhören, machen Sie deshalb weiter, auch auf der Kurzwelle!“




    Zudem wurden 10 Dritte Preise vergeben — Volker Schmidt aus Neubrandenburg Deutschland gehört zu den Gewinnern dieser Preise. Er schrieb:



    Zum Quiz wollen Sie gerne wissen, warum man RRI hört. Für mich war es als Elektronik-Ingenieur zuerst ein technisch-elektronisches Hobby, mir mit damals modernen Schaltkreisen einen eigenen Weltempfänger zu konstruieren und aufzubauen, einschlie‎ßlich dem Gehäuse. Das hat viel Spa‎ß gemacht und der Empfänger funktionierte auf allen Bändern recht gut. Und dann war es das Interesse und die Neugier, etwas über andere Länder und Kulturen zu erfahren, wobei auch die politische Entwicklung und Meinungen anderer Menschen in anderen Ländern eine wichtige Rolle spielten. Dazu war und ist der Rundfunkfernempfang eine gute direkte Quelle. Und ein kritisches Hören war damals so wichtig, wie heute auch, und das Lernen, die gleichen Probleme aus anderen Perspektiven zu betrachten. Das fördert dann oft das Verstehen und die Freundschaft zwischen den Völkern. Natürlich erfährt man dann auch viel über das Land, die Geschichte, die Sehenswürdigkeiten usw. und auch über Dracula ;-).



    Nach der Wiedervereinigung, die uns ungefragt übergestülpt wurde, kannten wir ja alle den Kapitalismus nicht, und so blieb das Kurzwellenhobby damals leider auf der Strecke. Erst später begann ich mein altes Hobby neu und kaufte mir einen modernen Weltempfänger. Aber ich konzentriere mich heute nur noch auf wenige Sender, denn ich habe viele Interessen, die alle ihre Zeit fordern. Trotzdem sehe bzw. höre ich, dass die verbliebenen Sender, auch RRI, liebevolle und informative Sendungen gestalten und sich dabei spürbar viel Mühe geben. So ist es eine Freude bei verschiedenen Themen zuzuhören. Dabei sind meist die Hörerpostsendungen die interessantesten Kontakt und Gesprächsstellen, die von vielen Hörern sehr geschätzt werden.“




    Auch unter den Gewinnern der 10 Zweiten Preise ist ein Hörer der deutschsprachigen Programme: Simon Wendl aus Berlin. Er schrieb:



    Seit einem Rumänien-Urlaub in 2015 verfolge ich regelmä‎ßig Ihre Sendungen und die Internetseite. Damals besuchte ich Bukarest und Jassy auf einer InterRail-Zugreise. Es hat mir sehr gut gefallen! Es freut mich, durch Ihr Programm aktuelle Informationen und mehr über Land und Leute zu erfahren. Gerne würde ich Rumänien wieder besuchen. Vielleicht habe ich ja Glück bei Ihrem Preisausschreiben…“




    Einer der Gewinner der 10 Ersten Preise ist Horst Quitzau aus Wien. Er schrieb:



    Ich nehme an dem Preisausschreiben teil, weil es mich sehr interessiert und ich die richtigen Antworten auf die Fragen kenne. Ich höre RRI auf der Kurzwelle, weil ich an allem, was Rumänien anbelangt, interessiert bin und ich eine besondere Beziehung zu dem Land habe, weil es ein romanisches Land ist und es ist mein Lieblingsland, wenn ich es so nennen kann. Ich lerne die rumänische Sprache, die mir sehr gefällt, derzeit im Selbststudium, und es fällt mir nicht schwer. Ich bin deutsch-spanischer Herkunft.“




    5 Sonderpreise gewannen hingegen Alejandro Vázquez Orozco aus Mexiko, Boudoukha Mohamed aus Algerien, Giovanna Bertocco aus Italien, Ashik Eqbal Tokon aus Bangladesh und Muralidhar M. aus Indien.




    Und nun der Gro‎ße Preis: Einen 8-Tage- (bzw. 7-Nächte-) Aufenthalt mit Vollpension für zwei Hörer im Zeitraum 15.–30.09.2016 im Landkreis Bistriţa-Năsăud gewann Liu Fajian aus Shenzen in China. Der 50-jährige Firmenmanager und seine Frau werden in der Stadt Bistritz, in Piatra Fântânele (im Hotel Castel Dracula) und in Colibiţa, am Ufer des gleichnamigen Stausees, untergebracht. Wir gratulieren und warten auf Ihren Besuch! Liu Fajian schrieb:



    Ich war von der Schönheit der Berge und Flüsse in Rumänien bezaubert! Die blaue Donau, die majestätischen Karpaten und das wunderbare Schwarze Meer sind die grö‎ßten Schätze Rumäniens. Die Bergkette der Karpaten, die auch als Rückgrat des Landes gilt, erstreckt sich auf mehr als 40% des rumänischen Gebiets: schön, majestätisch, geheimnisvoll. Und dazu die warme Offenheit und die Gastfreundschaft der Rumänen. Das ist nach meiner Ansicht der volle Genuss, ein so unterschiedliches Land zu besuchen.“




    Doch auch die anderen Gewinner gehen nicht leer aus: Sie werden in den nächsten Wochen Post von RRI mit den Preisen erhalten, die von unseren Partnern bereitgestellt werden. Daher bitten wir Sie, uns den Empfang und die Vollständigkeit des Inhalts kurz zu bestätigen.



    Wir bedanken uns bei allen, die mitgemacht haben, und laden Sie ein, sich auch am aktuellen Hörerquiz über das Festival der Rundfunkorchester zu beteiligen.

  • Pe urmele contelui Dracula, în judeţul Bistriţa-Năsăud

    Pe urmele contelui Dracula, în judeţul Bistriţa-Năsăud

    În judeţul Bistriţa-Năsăud sunt
    multe zone în care peisajele au inspirat legende. Vom descoperi în această
    ediţie câteva dintre aceste locuri, în care natura, oamenii, tradiţiile şi
    obiceiurile vă vor asigura o vacanţă de neuitat. Deschidem şi porţile unui
    hotel în care sunt organizate cele mai reuşite petreceri de Haloween şi în
    care, dacă sunteţi fani ai poveştilor cu vampiri, vă veţi simţi răsfăţaţi.

    Legenda contelui
    Dracula este atât de răspândită în zilele noastre încât cu greu ne-am putea
    imagina că ar putea fi oameni care să nu fi auzit de aceasta. Acţiunea cărţilor
    şi filmelor despre vampirul Dracula se petrece în Transilvania. Pentru mulţi,
    Transilvania este un ţinut fabulos. Atât descrierile care privesc oraşul
    Bistriţa, Pasul Bârgău din Carpaţi, cât şi descrierile altor locuri, respectă
    întru totul realitatea. Pornim pe urmele contelui chiar din reşedinţa
    judeţului, Bistriţa. Un oraş liniştit, asezat la poalele Munţilor Bârgaului, la
    incrucişarea unor importante drumuri comerciale. Nesiguranţa vremurilor trecute
    a determinat ridicarea zidurilor cetăţii, astfel că, în anul 1465, oraşul avea
    18 turnuri şi bastioane apărate de meşteşugarii oraşului, grupaţi în bresle.
    Dezvoltarea puternică a urbei în secolele trecute este dovedită de o serie de
    construcţii arhitecturale. Dintre acestea, cea mai impunătoare rămâne biserica
    gotică. Are un turn de 75 de metri care domină şi astăzi oraşul. Iar, aproape
    de aceasta şi de toate obiectivele turistice mai importante în oraşul Bistriţa
    se află hotelul Coroana de Aur. Liliana Hobincă, directorul acestei unităţi de
    cazare de patru stele, spune că turiştii iubitori ai legendelor înnoptează aici
    de 42 de ani: Suntem o locaţie de referinţă pentru municipiul
    Bistriţa. La recepţie avem salonul Jonathan Harper. Acest salon a fost deschis
    cu prilejul aniversării a 100 de ani a celebrului roman de ficţiune Dracula.
    Este botezat cu numele personajului principal din roman. Avem turişti din toate
    zonele: Spania, Austria, Germania, Italia. Avem şi turişti din America. Vin în
    perioada de Haloween. Vă aşteptăm cu mare drag să ne călcaţi pragul, să vedeţi
    obiectivele turistice din municipiu şi să petreceţi câteva clipe de relaxare la
    noi în hotel.



    Cei mai mulţi
    turişti se îndreaptă apoi spre Munţii Bârgăului. Aceştia oferă privelişti de o
    rară frumuseţe, iar pensiunile de aici dispun de condiţii de cazare deosebite
    pentru toţi turiştii care vor să-şi petreacă o vacanţă în mijlocul naturii. Dar
    nu numai al naturii ci şi al tradiţiilor autentice, româneşti. Celebru în
    aceşti munţi este Pasul Bârgului, o trecătoare care face legătura între
    Transilvania şi Moldova. Aici, se află şi Hotel Castel Dracula, unde ne invită Ana
    Maria Muscar, director. Suntem la 1.116 metri altitudine, în
    celebrul Pas al Bârgăului. Suntem unul dintre cele mai importante obiective
    turistice din Bistriţa, eu aş zice că cel mai important şi mai căutat obiectiv
    turistic din această zonă. Am diversificat oferta noastră şi am făcut unele
    programe mult mai atractive pentru turişti. Hotelul nostru se adresează unui
    segment aparte de turişti, cei iubitori ai legendei lui Dracula, însă îi primim
    cu drag şi pe cei care fac turism de relaxare de weekend şi chiar de business.
    Hotelul s-a vrut o materializare a celebrului roman de ficţiune al lui Bram
    Stoker. Este o construcţie foarte impunătoare, cu puncte înalte, cu puncte
    joase, cu creneluri, cu multă piatră, multe elemente naturale. La designul interior
    s-a folosit mult roşu, mult negru, dragoni.



    Iar, după ce vă
    cazaţi aici, puteţi începe să exploraţi. Puteţi începe o călătorie pe urmele
    contelui Dracula, spune Ana Maria Muscar: Avem două puncte de mare interes în castelu nostru. Unul dintre ele este
    cavoul contelui Dracula. Iar celălalt, mai nou construit, este tunelul contelui
    Dracula. Este un traseu mai lung, de câţiva zeci de metri, care se opreşte în
    cavoul contelui. De la semiobscuritate până la muzică foarte gravă şi până la
    programe care aş vrea să rămână surpriză, creăm o atmosferă reuşită pentru
    iubitorii de senzaţii tari. Persoanelor care suferă de boli de inimă şi atacuri
    de panică le recomandăm să nu viziteze catacombele şi cavoul contelui Dracula.
    Turiştii reacţionează foarte diferit. Unii au mai fost şi sunt pregătiţi să
    facă faţă senzaţiilor neobişnuite, alţii se sperie foarte tare, au nevoie de un
    pahar cu apă sau un pahar din Elixirul contelui Dracula. Organizăm evenimente tematice la castel de
    Haloween şi de Balul Vrăjitoarelor. Sunt elemente de mare anvergură, cu
    spectacole de teatru cu vampiri, jonglerii cu foc şi alte lemente de senzaţie.
    La aceste evenimente, facem afară multe focuri purificatoare, aprindem torţe
    suedeze şi iniţiem trasee. Contele Dracula invită turiştii să-i viziteze
    catacombele hotelului. Toate acestea continuă cu o petrecere, Balul
    Draculiştilor sau Balul Contelui Dracula până în zorii zilei. La sugestia
    baronului Casei Dracula, regretatul Alexandru Misiuga, am făcut şi am amplasat
    un bust al scriitorului Bram Stoker în faţa hotelului. A fost primul bust din
    lume al scriitorului. Bustul există din 2006, ziua dezvelirii a fost ziua de
    naştere a scriitorului.



    De un pitoresc
    deosebit, atât vara cât şi în anotimpul alb, zona Tihuţa, punct de intâlnire
    pentru iubitorii muntelui, oferă excelente condiţii pentru practicarea
    sporturilor de iarnă, fiind o adevarată oază de linişte, sănătate şi recreere.
    Aici veţi găsi staţiunea numită de localnici marea de la munte, Colibiţa.
    Situată la o altitudine de 900 de metri, localitatea Colibiţa este poarta de
    intrare în Munţii Călimani. În mijlocul depresiunii există şi un lac de
    acumulare, iar acesta constituie elementul principal de atracţie al zonei.
    Aproximativ 2% din teritoriul Rezervaţiei Naturale Călimani se află pe
    teritoriul comunei, iar cel mai practicat tip de turism aici este cel de
    relaxare. Despre atracţiile zonei, Ana Maria Muscar: Pasul
    Bârgăului este una dintre cele mai importante trecători montane din România. În
    zonă avem drumul romanilor. Suntem fericiţi că avem aici un vechi drum al
    romanilor cu lespezi de piatră. Acum se numeşte drumul Maria Tereza. În fiecare
    an se organizează aici o competiţie sportivă de mare anvergură şi cu premii
    foarte importante. În Tihuţa se mai fac şi concursuri de schi fond. Se
    organizează tabere sportive. Avem şi o cabană sportivă acolo. Avem trasee
    turistice montane bine marcate şi ghizi montani foarte buni. Avem un izvor
    special cu ape vindecătoare. Este o zonă cu peisaje minunate, care merită să
    fie vizitată oricând, în orice anotimp.



    În speranţa că v-am convins, vă aşteptăm pe urmele
    contelui Dracula, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Nu uitaţi, participând la
    concursul organizat de Radio România Internaţional veţi avea şansa de a fi
    oaspeţii noştri în a doua jumătate a lunii septembrie.

  • Colibiţa – Natur pur und reine Luft im Landkreis Bistritz-Nassod

    Colibiţa – Natur pur und reine Luft im Landkreis Bistritz-Nassod

    Unsere heutige Tour geht in den Norden des Landes, nämlich in den Landkreis Bistriţa-Năsăud, ins Land der Legenden und der wunderschönen Naturlandschaften. In dieser Region sind viele schöne Ecken zu entdecken. Die Touristen haben die Möglichkeit, einmalige Erfahrungen zu erleben, so Emil Radu Moldovan, der Vorsitzende des Kreisrates Bistriţa-Năsăud:



    Die Natur ist einfach bezaubernd in Bistriţa-Năsăud. Und die Bewohner des Landkreises sind flei‎ßige, freundliche Menschen. Der Landkreis hat etwa 330.000 Einwohner. Der Kreis Bistriţa-Năsăud besteht offiziell aus 250 Ortschaften. Davon haben 4 den Status einer Stadt, 58 den einer Gemeinde. Die übrigen sind administrativ den Städten und Gemeinden zugeordnet. Auf dem Gebiet des Landkreises befinden sich auch zwei Nationalparks: die Gebirge Munţii Rodnei und Călimani. Es ist die Region mit der ozonreichsten Luft landesweit — davon zeugen die zahlreichen Studien. Es gibt hier auch den See Colibiţa sowie das legendäre Dracula-Schloss. Der Autor des berühmten Romans, nach dem Francis Ford Coppola seinen Film machte, besuchte unsere Gegend, bevor er den Roman schrieb. Wir empfangen mit offenen Armen alle Touristen, die sich mal gerne in einer von Gott gesegneten Region aufhalten und die Gastfreundschaft der Leute vor Ort genie‎ßen möchten. Zur Klarstellung: Nirgendwo in der ganzen Welt gibt es Naturlandschaften wie in Bistriţa-Năsăud. Die Touristen werden auch nirgendwo anders so herzlich empfangen wie bei uns!“




    Von all den schönen Ecken vor Ort ziehen wir es heute vor, über das Meer in den Bergen“ zu sprechen. Unter diesem Namen ist der See Colibiţa und die dazu gehörige Ortschaft bekannt. Colibiţa ist ein ruhiges Dorf, das am Ufer eines sehr gro‎ßen Stausees liegt. Die Dorfbewohner leben zurückgezogen, in aller Ruhe. Sie beschäftigen sich mit der Tierzucht und der Landwirtschaft. In Colibiţa unterhielten wir uns mit Vasile Coruţiu, dem Eigentümer der Pension Fishermans Resort.



    Die Ortschaft liegt am Fu‎ße des Călimani-Gebirges, etwa 40 Km von Bistriţa entfernt und rund 17 km vom Tihuţa-Pass, bekannt unter anderem wegen der Legende von Dracula. Colibiţa liegt in einer wunderschönen Senke, die uns zahlreiche geographische Vorteile bringt. Auch was das Klima anbelangt, sind wir privilegiert. Hier wird die reinste Luft in ganz Rumänien geatmet. Die Ozonkonzentration ist sehr hoch, am höchsten im ganzen Land. Unser Slogan ist: »Das Meer in den Bergen«, denn wir bieten hier sowohl die Vorteile eines Aufenthaltes am Strand wie auch jene eines Urlaubs in den Bergen. Wir verfügen über 80 Unterkunftsplätze, ein Restaurant mit einer Kapazität von 250 Gästen, einen Weinkeller, ein kleines SPA-Zentrum zur Erholung und einen kleinen Fitness-Raum. Drau‎ßen gibt es mehrere Sportplätze für die aktiven Touristen sowie mehrere Wasserfahrzeuge für Entertainment auf See. Es besteht die Möglichkeit zum Fischen. Abenteuerlustige können Offroad-Fahrten versuchen. Wir bieten auch Wanderungen unter Begleitung sachkundiger Wanderführer bis zur Călimani-Spitze. Der Wanderweg ist etwa 18 km lang. Die Bergspitze liegt in 2.000 m Höhe. Wir werden bald auch Pferde bringen, dann wird die Möglichkeit bestehen, zu reiten oder Kutschenfahrten bzw. Schlittenfahrten im Winter zu erleben.“




    Colibiţa liegt in einer Höhe von 900 m und ist das Zugangstor zum Călimani-Gebirge. 1923 bis 1975 war die Ortschaft als Kurort bekannt. Die Geschichten der unter Tuberkulose leidenden Menschen, die infolge der kurativen Eigenschaften der Luft in der Region geheilt sind, wurden durch eine vom Kreisrat Bistriţa-Năsăud in Auftrag gegebene Studie bestätigt. Die Legende besagt, dass im Jahr 1883 ein tuberkulosekrankes Mädchen aus Bistritz, die Tochter eines wohlhabenden Siebenbürger Sachsen, Hans Lewi, dank der ozonhaltigen Luft in der Umgebung geheilt wurde. Ihre Genesung sorgte für Wirbel zur damaligen Zeit. Kurze Zeit danach wurde auch Erika Schuller, eine Architektin aus Bistritz, geheilt. Daraufhin lie‎ß sie ein Sanatorium mit 16 Zimmern für tuberkulosekranke Menschen in der Region bauen. Das Sanatorium war bis 1944 in Betrieb, als es während des Kriegs in einem Brand vernichtet wurde.




    Andreea Spânu, Reiseberaterin beim Zentrum für Touristische Informationen Bistriţa Bârgăului, stellte uns das touristische Angebot in Colibiţa vor:



    Die Naturlandschaft ist typisch für eine Senke. Unten im Tal gibt es einen Stausee — die wichtigste Attraktion der Gegend. Etwa 2% des Naturparks Călimani liegen auf dem Gebiet unserer Gemeinde. Die Touristen kommen hauptsächlich für Erholung in unsere Region. Es gibt viele Wanderwege, Reitschulen. Dazu werden auch Kutschen- und Pferdeschlittenfahrten angeboten. Die Luftqualität ist hochwertig, die Pflanzen- und Tierwelt au‎ßergewöhnlich schön. Auch Abenteuertourismus steht im Angebot: Kajakfahrten, Wildwasser-Rafting, Gleitschirmflüge, Klettern, Jagd — das alles kann von aktiven abenteuerlustigen Touristen in Anspruch genommen werden. Das Angebot ist sehr vielfältig.“

  • Colibiţa (concurs Bistriţa)

    Colibiţa (concurs Bistriţa)

    Ne îndreptăm spre
    nordul ţării în judeţul Bistriţa-Năsăud, tărâm al legendelor şi al peisajelor
    frumoase. Sunt multe locuri de văzut, pe turist aşteptându-l experienţe unice,
    spune Emil Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud. Un judeţ cu un
    peisaj mirific, cu oameni foarte harnici, un judeţ de mărime medie cu
    aproximativ 330.000 de locuitori, 62 de unităţi administrativ-teritoriale un municipiu,
    reşedinţă de judeţ, trei oraşe şi 58 de comune.

    E un judeţ care are şi două
    parcuri naţionale: Munţii Rodnei şi Călimani, zona cu aerul cel mai bogat în
    ozon, fapt dovedit în urma cercetărilor, împrejurul lacului Colibiţa,
    legendarul castel Dracula şi zona în care autorul a fost înainte de a scrie
    romanul, după care s-a ecranizat şi filmul în regia lui Francis Ford Coppola.
    Îi aşteptăm pe toţi, cu cea mai mare deschidere, să vadă nişte locuri
    binecuvântate de Dumnezeu, plaiuri mirifice, cu gazde foarte ospitaliere. Vreau
    să le spun tuturor că nicăieri în lume nu pot vedea ceea ce avem în
    Bistriţa-Năsăud şi nicăieri nu vor fi primiţi la fel de bine ca la noi.



    Dintre toate aceste zone, azi ne oprim
    la marea de la munte. Aşa a fost numită Colibiţa, locul retras în
    munte, pe marginea unul lac foarte mare, unde oamenii îşi duc traiul liniştiţi,
    ocupându-se de creşterea animalelor şi de agricultură. Aici am vorbit cu Vasile
    Coruţiu, proprietarul pensiunii Fishermans Resort. Suntem
    aşezaţi la poalele Călimanilor, la 40 de km de Bistriţa, la 17 km de Pasul
    Tihuţa, recunoscut pentru legenda lui Dracula şi ne aflăm într-o depresiune
    superbă, care ne avantajează din punct de vedere geografic şi al climei. Avem
    cel mai curat aer din ţară. Conţinutul de ozon este în concentraţia cea mai
    mare. Beneficiem aici, practic, şi de mare, şi de munte, de aceea, sloganul
    nostru este: Marea de la munte. Avem 80 de locuri de cazare,
    restaurant cu 250 de locuri, cramă, un mic centru SPA, pentru recreere şi
    recuperare, o mică sală de fitness. Avem terenuri de sport în exterior,
    ambarcaţiuni pentru agrement pe apă. Organizăm sesiuni de pescuit, trasee de
    offroad, trasee de drumeţii cu ghid, spre vârful Călimani, aflat la 18 km de
    noi, cu o înălţime de 2.000 de metri. În curând vom aduce şi cai, pentru a face
    echitaţie şi drumeţii cu caleaşca, respectiv cu sania pe timp de iarnă.


    Situată la o altitudine de 900 de
    metri, localitatea Colibiţa este poarta de intrare în Munţii Călimani. Din
    1923, Colibiţa a funcţionat ca staţiune balneo-climaterică până în 1975.
    Poveştile celor care s-au vindecat de tuberculoză datorită proprietăţilor
    curative ale aerului din zonă au fost confirmate printr-un studiu comandat de
    Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, care a vrut să vadă dacă aerul de la
    Colibiţa este într-adevăr special. Potrivit legendei, în anul 1883, o fetiţă
    din Bistriţa, fiica unui sas înstărit, Hans Lewi, s-a vindecat de tuberculoză
    datorită aerului din această zonă, extrem de bogat în ozon. Cazul a făcut multă
    vâlvă la acea vreme, iar după puţin timp şi Erika Schuller, o arhitectă din
    Bistriţa, a scăpat de teribila boală a vremii şi a construit în zonă un
    sanatoriu cu 16 camere, unde erau trataţi bolnavii de tuberculoză. Sanatoriul a
    funcţionat până în 1944, când a fost distrus de un incendiu în timpul
    războiului.

    Andreea Spânu, agent de turism în cadrul Centrului de Informare
    Turistică Bistriţa Bârgăului ne prezintă oferta turistică din Colibiţa. Zona este specifică ariei depresionare. În mijlocul depresiunii există un
    lac de acumulare, iar acesta constituie elementul principal de atracţie al
    zonei. Aproximativ 2% din teritoriul Rezervaţiei Naturale Călimani se află pe
    teritoriul comunei noastre. Cel mai practicat tip de turism în zonă este cel de
    relaxare. Se pot practica drumeţiile, se poate face echitaţie, se pot face
    plimbări cu trăsura sau cu sania. Resursele naturale, respectiv calitatea
    aerului, apele naturale, flora şi fauna sunt deosebite. Dar se mai poate
    practica şi turismul de aventură: caiac, rafting, zbor cu parapanta, alpinism,
    escaladă, vânătoare. Oferta zonei este foarte bogată.



    În speranţa că v-am convins să vă petreceţi un sejur
    la Colibiţa, vă aşteptăm şi data viitoare cu o nouă destinaţie. Până atunci,
    drum bun şi vreme frumoasă!

  • La Vallée de Bârgău (édition concours)

    La Vallée de Bârgău (édition concours)

    C’est ici que se trouve la forêt séculaire qui sépare les Monts Călimani et ceux de Bârgău. Une zone très attrayante en toute saison pour ceux qui aiment les parcours en montagne. Randonnées à pied ou à vélo, alpinisme, pêche, kayak – ce ne sont que quelques activités à pratiquer dans la région, sans oublier une visite au Chateau Dracula, dans le col de Tihuţa.

    En quittant la commune de Bistrița-Bârgăului, à mesure que l’on monte en montagne, le paysage devient de plus en plus sauvage. A 7 km de la commune, on arrive au barrage et au lac de retenue de Colibiţa. On met deux heures environ pour faire le tour du lac en voiture.

    C’est pourquoi on l’appelle « la petite mer de la montagne ». Ici, l’équipe de RRI s’est arrêtée à l’hôtel Fishermans Resort, un des sponsors de notre jeu concours, pour parler avec Vasile Coruţiu des attractions de la zone: « Nous sommes au pied des monts Călimani, à 40 km de Bistriţa et à 17 km du Col de Tihuţa. Nous nous trouvons dans une dépression, c’est donc un avantage du point de vue du climat. En plus on peut en profiter de la mer aussi bien que de la montagne, d’où notre slogan « La mer de la montagne ». Nous vous attendons dans notre hôtel 3 étoiles, avec restaurant, cave à vin, un petit centre SPA, une salle de fitness, terrain de sport à l’extérieur, barques pour des randonnées sur le lac ou pour la pêche. Nous organisons des trajets en 4×4 et des randonnées guidées vers le pic de Călimani se trouvant à 18 km de distance de l’hôtel, à 2000 m d’altitude. Ou bien vous pouvez faire de l’équitation ou des randonnées en charrette. »

    Dans la Vallée de Bârgău les métiers traditionnels sont toujours vivants. La zone est connue pour ses vergers de pruniers et ses bergeries. Mais la renommée internationale de la contrée vient du fait qu’elle est associée au Comte Dracula. Et pour cause : il y a un siècle et demi, Bram Stoker y a trouvé un univers plein de mystère, source d’inspiration pour son roman « Dracula ». Pour faire vivre les légendes locales, on envisage la création d’un parc d’attractions tournant autour du mythe de Dracula, un parc regroupant : montagne russe, luges alpines sur rails du type Alpine Coaster, tyrolienne pour toutes les catégories d’âge, zones d’escalade, de sauts, de tir à l’arc, sans oublier un Château consacré à Dracula.

    Dans l’espoir de vous avoir convaincus de visiter la Vallée de Bârgău, nous vous invitons à participer à notre jeu concours qui vous fera découvrir cette contrée époustouflante et mystérieuse. Rappelons-le, le grand prix du jeu «Vacances à Bistriţa-Năsăud » est une excursion de 8 jours (7 nuitées) en pension complète, du 15 au 30 septembre 2016, pour deux auditeurs de RRI. Les grands gagnants auront l’occasion de découvrir l’Hôtel le Château de Dracula ou bien la région du lac Colibiţa dont nous avons parlé aujourd’hui. Bonne chance à tous et bon voyage ! (Trad. Valentina Beleavski)

  • Valea Bârgăului (concurs)

    Valea Bârgăului (concurs)

    Astăzi vă invităm, în cadrul concursului cu premii
    RRI Vacanţă în Bistriţa-Năsăud, să vizitaţi Valea Bârgăului, din nordul
    României. Meleagurile Văii Bârgăului sau Bistriței-Bârgăului se află în pădurea
    seculară dintre Munții Călimani și Munții Bârgăului. Zona oferă vaste
    posibilitati de destindere pentru iubitorii muntelui, în orice anotimp:
    excursii, drumeţii la Tăul Zânelor, la izvorul
    de apă minerală Borcuţ, trasee montane marcate, o vizită la Castelul Dracula lângă
    Pasul Tihuţa, posibilităţi de practicare a ciclismului montan, a alpinismului
    sau pe apă, a caiacului şi pescuitului, în lacul Colibiţa.


    La ieşirea din Bistriţa Bârgăului drumul începe să
    urce şerpuind, peisajul devenind din ce în ce mai sălbatic. La vreo 7 Km de
    Bistriţa Bârgăului, apar barajul de acumulare şi lacul Colibiţa. Ocolul lacului durează 2 ore cu maşina, de
    unde şi denumirea de mica mare de la munte cu care îşi face reclamă zona. Aici,
    echipa Radio România Internaţional s-a oprit la Fishermans Resort, unul din
    sponsorii acestei ediţii a concursului nostru şi a aflat de la Vasile Coruţiu ce
    atracţii ne aşteaptă odată ajunşi aici: Suntem aşezaţi la poalele Călimanilor, la
    40 km de Bistriţa, la 17 km de pasul Tihuţa, şi suntem într-o depresiune care
    ne avantajează din punctul de vedere al climei. Chiar ne lăudăm că avem cea mai
    curată zonă din ţară. Aici beneficiem practic şi de mare şi de munte şi de
    aceea noi şi avem sloganul că suntem Marea de la munte. Avem condiţii de
    cazare la 3 stele, avem restaurant, cramă, un mic centru SPA, o mică sală de
    fitness, avem terenuri de sport în exterior, ambarcaţiuni pentru agrement pe
    apă, pescuit, organizăm şi trasee de off-road, trasee de drumeţii cu ghid, spre
    vârful Călimani, care e la 18 km de noi, la înălţimea de 2000 de metri. O să
    aducem şi nişte căluţi pentru a face şi echitaţie şi drumeţii cu caleaşca.


    Pe Valea Bârgăului stilul de viaţă tradiţional
    românesc îşi păstrează actualitatea, majoritatea localnicilor având activităţi
    precum agricultura, creşterea animalelor şi meşteşugăritul, cele mai cunoscute
    din zonă fiind livezile cu pruni şi stânele de oi.


    Zona este cunoscută la nivel internaţional ca
    fiind locul unde a trăit Contele Dracula şi unde în urmă cu 150 de ani Bram
    Stoker a găsit o lume plină de legende fiind inspiraţie pentru romanul
    Dracula. Pentru a da viaţă legendelor locale din zona Tihuţa, se propune
    realizarea unui parc de aventură cu tematica Dracula care să cuprindă
    următoarele activităţi: Alpine Coaster, Roller Coaster cu tematica Dracula,
    Castel tematic Dracula, zonă de căţărare, sisteme tiroliană pe categorii de
    vârstă, zonă pentru sărituri, tir cu arcu

    În speranţa că v-am convins că Valea Bârgăului
    merită interesul dvs., vă invităm să participaţi la concursul nostru, astfel
    putând câştiga Marele Premiu, o excursie de 8 zile (7 nopţi) cu pensiune completă, în
    perioada 15-30 septembrie 2016, pentru 2 ascultători RRI, în judeţul
    Bistriţa-Năsăud, mai precis în Municipiul Bistriţa, la Piatra Fântânele (Hotel
    Castel Dracula) şi la Colibiţa, pe malul lacului artificial de acumulare omonim
    sau premii şi menţiuni în obiecte, oferite de partenerii concursului.

  • Attractions naturelles dans le comté de Bistriţa Năsăud

    Attractions naturelles dans le comté de Bistriţa Năsăud

    Aujourdhui nous nous rendons dans le nord de la Roumanie, dans le comté de Bistriţa-Năsăud, une région qui se prête à toutes les formes de tourisme. Nous visiterons sur les ondes la ville de Bistriţa, avec ses monuments, ses églises anciennes et ses musées. Nous nous dirigerons ensuite vers la montagne, où nous découvrirons des réserves naturelles, de beaux lacs et des grottes fascinantes. Ces montagnes abritent des villages qui ont conservé des traditions et des légendes anciennes.



    Un pays recèle plusieurs autres pays – cest ainsi que Bogdan Ivan, porte parole du Conseil départemental, décrit la contrée de Bistriţa Năsăud : « Du point de vue géographique et historique, le comté de Bistriţa Năsăud offre aux visiteurs des incursions dans le passé grâce à lancienne bourgade saxonne de Bistriţa, une des 7 cités historiques de Transylvanie, et à limage du paysan roumain qui, au 3e millénaire, est identique à celle décrite par nos grands romanciers du 19e siècle. Et puis, la route de Jonathan Harper, le héros du roman « Dracula » de Bram Stoker, commence dans la ville de Bistriţa et se poursuit le long de la vallée de Bârgău jusquaux Col de Tihuţa. Le pays garde encore les histoires et les mythes liés à la présence de Dracula, aux esprits. Nous avons essayé de les mettre en valeur par un festival lancé il y a deux ans. Il sagit du Festival de lAil, organisé début septembre, et qui a attiré jusquici quelque 10 mille touristes. »



    Pourtant, tout voyage dans la région commence par la ville de Bistriţa, située aux pieds des Monts Bârgău et arrosée par la rivière Bistriţa. La première attestation documentaire de la ville remonte à 1264 et son centre ancien garde le souvenir de son riche passé. Le plus ancien monument historique de la ville est lancienne église des minorités. Orthodoxe de nos jours, elle a été élevée entre 1270 et 1280. Mention spéciale pour lensemble architectural « Sugălete », constitué de 13 bâtiments à arcades qui, aux XVe – XVIe siècles constituait le centre commercial de la cité. Enfin, le monument que les touristes apprécient le plus, est lEglise évangélique, devenue symbole de la ville. Lédifice, dans sa forme actuelle, a été achevé en 1563. A lintérieur on peut voir des pièces de mobilier réalisées il y a 5 siècles, les 13 drapeaux des confréries de Bistriţa. Et ce nest pas tout.



    Bogdan Ivan, porte-parole du Conseil départemental : « A part le côté historique, la ville de Bistriţa possède la plus haute tour dune église évangélique en pierre de Transylvanie. Elle sélève à 75 mètres et elle est vieille de 450 ans. Un ascenseur intérieur permet aux touristes de monter jusquen haut. La présence dun tel ascenseur dans une tour déglise évangélique est unique de Vienne à Moscou».



    Nous quittons Bistriţa pour nous diriger vers la montagne. Nous y trouverons des lieux archaïques, un peu à lécart du monde, si vous voulez, qui ont conservé leurs traditions anciennes et dont les habitants mènent une vie paisible, soccupant de lélevage et de lagriculture. Un des endroits où vous souhaiterez certainement vous attarder est la station de Colibiţa. Le lac de retenue homonyme se trouve à une altitude de 900 mètres et sétend sur une longueur de 13 km.



    Andreea Spânu, du Centre dInformation touristique Bistriţa Bârgăului, nous présente loffre touristique de la région : « Cest un endroit spécifique à la région dépressionnaire. Au milieu de cette dépression il y a un lac de retenue, le principal point dattraction de la région. La dépression est située dans lest du comté de Bistrita Nasaud entre les Massifs de Bârgau et de Calimani. Dailleurs environ 2% du territoire de la Réserve naturelle de Calimani est situé sur le territoire de notre commune. Le type de tourisme le plus pratiqué est celui de loisirs. On peut faire des randonnées sauvages, de léquitation et des voyages en carriole ou en traîneau. Les ressources naturelles, cest-à-dire la qualité de lair, les eaux minérales, la flore et la faune sont vraiment à part. Mais on peut également pratiquer le tourisme daventure: kayak, rafting, parapente, alpinisme, escalade, chasse. Loffre de la région est vraiment très riche».



    Colibiţa est un endroit unique en Europe de lEst, affirme Bogdan Ivan, porte-parole du Conseil départemental de Bistriţa Năsăud : « Lair de cette contrée est comparable à celui du Mont Blanc. Ses vertus curatives sexpliquent par la teneur en ions négatifs, en ozone et en iode. Le paysage est lui aussi extraordinaire. Nous autres, habitants des parages, nous avons baptisé le lac Colibiţa la mer à la montagne, appellation avec laquelle les touristes sont tout à fait daccord. Le visiteur de passage à Bistriţa Năsăud, à commencer par les Vallées du Someş et du Bârg, découvrira aussi les plats préparés selon des recettes traditionnelles héritées de nos ancêtres. Bien des restaurants de la ville de Bistriţa et de la station touristique de Colibiţa vous proposent une cuisine du terroir. Nous sommes fiers aussi du très grand nombre de maîtres artisans qui confectionnent des costumes traditionnels, des chaussures paysannes en cuir appelées « opinci » et beaucoup dautres objets dartisanat typiques de lâge médiéval et post médiéval. Je ne saurais oublier de mentionner le vin de Lechinţa, vendu actuellement sous la marque Liliac, qui a déjà glané une dizaine de médailles dor lors de différents concours internationaux ».



    Un autre repère incontournable sur la carte touristique de Bistriţa est sans doute le haras de Beclean. Vous pourrez y admirer les chevaux Lipizzans, race créée pour la cour austro-hongroise et dont les origines remontent à 1580. Le Lipizzan noir surtout fait la fierté de ce haras, parce quil est très rare. Tout près de Beclean, dans le col de Tihuta, se trouve le monastère de Fântânele, caché dans les montagnes et construit en 1928.



    Le Conseil départemental de Bistriţa Năsăud envisage la création dun centre déquitation pour les petits et les grands. Il sera construit dans la Vallée du Bârgău, un des endroits que Bram Stoker décrit dans son roman « Dracula ». Parmi les projets de développement du tourisme local figure aussi laménagement dun domaine skiable à proximité du lac Colibiţa.



    Côté hébergement, vous aurez lembarras du choix entre les gîtes ruraux et les hôtels proposant différents degrés de confort. Les tarifs, accessibles, sétalent de 20 à 90 euros la nuitée, petit déjeuner compris. Linvitation est lancée. Il ne nous reste plus quà vous souhaiter bon voyage et une météo clémente! (Trad. : Dominique, Mariana Tudose)

  • Tourist Attractions in Bistrita County

    Tourist Attractions in Bistrita County

    Today’s leisure trip is to northern Romania, Bistrita Nasaud County, an area rife with tourist spots for all tastes. You should start with its seat where you have plenty of monuments, old churches and museum. Then we recommend you go towards the mountains, where you find resorts, beautiful lakes and fascinating caves. The villages in the mountains are repositories of skill and tradition.



    The area is like a country made up of several countries, as we found out from Bogdan Ivan, spokesperson for Bistrita Nasaud County Council:



    “Both geographically and historically, Bistrita County can take tourists back in time through the Saxon burg of Bistrita, one of the historic seven seats of the Saxons in Transylvania, and through the Romanian village, where now, in the 3rd millennium, you can still see peasants living the way they did in early 20th century. Also, the town actually appears in the original novel Dracula, by Bram Stoker, where the protagonist, Jonathan Harker, starts on his way from Bistrita. This area preserves lots of traditions, and we tried to tie those in with the Dracula myth. This materialized in a festival, the Garlic Festival, which has been running for the last two years, in early September, and so far it has attracted at least ten thousand tourists.”



    Any trip has to start off in the town of Bistrita, at the foot of Bargau Mountains, crossed by the river of the same name. The town was first documented in 1264. the old center is a living monument to its rich past. The oldest historical monument in the city is the old church, which is now an Orthodox church, built between 1270 and 1280. A very interesting place is the Sugalete, a complex of 13 buildings with arches, which in the 15th and 16th centuries were the city’s commercial area. Last but not least, the most popular tourist spot is the Evangelical Church downtown, a symbol of the city. The edifice was finalized in its present form in 1563. Here you can see five-century old furnishings, the 13 standards of the Bistrita guilds, and many more. Here is Bogdan Ivan again with details:



    “In addition to history and to our close ties to the past, we have in the township of Bistrita the tallest Transylvanian Evangelical church tower, built of stone. It stands 75 meters tall, and is 450 years old. Tourists can take an elevator up the tower. As our mayor is fond of saying, this is the only Evangelical church tower with a modern elevator between Moscow and Vienna.”



    And now let’s leave Bistrita and head to the mountains. We will find there secluded, archaic places, preserving old traditions, where people lead quiet lives, farming and raising cattle. One of the places you will be loath to leave is the resort of Colibita. The dam lake of the same name is at an altitude of 900 meters, has a surface of 270 ha, and is 13 km long. Andreea Spanu is a tourist agent with the local tourist information center, and she presents the tourist offer:



    “This area is typical of depression geography. In the middle of the depression there lies the dam lake, the main attraction in the area. The depression is in the east of the county, where two mountain massifs meet. In fact, around 2% of Calimani Nature Reservation is on our village land. Most people come here for relaxation. You can trek, you can horse ride, you can take trips by carriage or sleigh. Natural resources, the quality of the air, the pristine water, the flora and the fauna, they are all special. You can also have more extreme forms of fun, like kayaking, rafting, paragliding, mountain climbing, even hunting. The area has a lot to offer.”



    Colibita is a unique place in Eastern Europe, says Bogdan Ivan:



    “The air in the area is comparable with that on Mont Blanc. It has healing properties due to its concentration of negative ions, ozone and iodine. At the same time, you can enjoy a spectacular view. We call Colibita Lake the ‘Sea in the Mountains’, and I think anyone who saw it would agree. In our county you can partake of the local, traditional cuisine. You can discover there recipes passed down the generations for centuries. In Bistrita and Colibita you have plenty of places that make these dishes. At the same time, we have loads of traditional crafts, people who make traditional costumes and footwear, as well as loads of traditional art objects. We also boast the wine made in Lechinta, which is sold under the brand name Liliac. It has won over ten gold medals at wine competitions around the world.”



    A special spot on the tourist map of Bistrita is Beclean Horse Ranch. Here you can admire their Lipizaner horses, the Austro-Hungarian imperial horse, with origins around 1580. Beclean is proud of its Black Lipitzaner, which are pretty rare in the world. Close by, surrounded by mountains, on a side of the road between Vatra Dornei and Bistrita, in Tihuta Pass, is Fantanele Monastery, built in 1928.



    Right now, Bistrita County Council has a project to build an equestrian center on Bargau Valley, on the route described in Bram Stoker’s Dracula. Children as young as three or four can learn horse riding alongside their parents. Tourism development plans include building a wide area for skiing close to Colibita lake.



    You won’t have any problem with finding accommodation. You have B&Bs and hotels of all levels, for all pockets, between 20 and 90 Euro per night, breakfast included. Consider yourself invited to a trip to this beautiful area. We wish you a great trip.

  • Atracţii naturale în judeţul Bistriţa Năsăud

    Atracţii naturale în judeţul Bistriţa Năsăud

    Astăzi mergem în nordul României, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Este o zonă în care putem practica toate formele de turism. Vom cunoaşte oraşul de reşedinţă a judeţului, Bistriţa, unde puteţi vizita monumente de arhitectură, vechi lăcaşe de cult şi muzee. Apoi ne îndreptăm spre zona montană, unde descoperim staţiuni, rezervaţii naturale, lacuri deosebit de frumoase şi peşteri fascinante. Iar munţii adăpostesc sate cu tradiţii străvechi şi legende — cum ar fi cea a lui Dracula.



    O ţară în interiorul căreia sunt mai multe ţări, aşa descrie judeţul Bistriţa Năsăud Bogdan Ivan, purtător de cuvânt în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud: Atât din punct de vedere geografic cât şi istoric, judeţul Bistriţa Năsăud poate să ofere vizitatorilor incursiuni în trecut prin legătura cu burgul săsesc Bistriţa, una dintre cele şapte cetăţi istorice ale Transilvaniei, dar şi prin imaginea ţăranului român, care acum, în mileniul trei, este aşa cum apare descrisă în literatura română clasică (Ion, Liviu Rebreanu). De asemenea, drumul lui Jonathan Harper, personajul principal din romanul Dracula”, scris de Bram Stoker, porneşte din oraşul Bistriţa şi continuă pe Valea Bârgăului până în Pasul Tihuţa. Acolo se mai păstrează şi acum poveştile şi miturile legate de prezenţa lui Dracula, de spirite. Am încercat să le valorificăm printr-un festival, iniţiat în urmă cu doi ani, Festivalul Usturoiului. Acesta se organizează la începutul lui septembrie, iar până acum a atras o medie de cel puţin zece mii de turişti.”



    Însă orice călătorie începe din oraşul Bistriţa, care se întinde la poalele Munţilor Bârgăului, străbătut de râul cu acelaşi nume şi atestat documentar în anul 1264. Centrul vechi al oraşului aminteşte de trecutul bogat. Cel mai vechi monument istoric din oraş este fosta biserică a minorităţilor, în prezent biserică ortodoxă, ridicată între anii 1270 — 1280. De un interes aparte este şi Sugălete”, complexul format din 13 clădiri cu arcade, care în secolul XV- XVI, formau complexul comercial al cetăţii. Şi, nu în ultimul rând, poate cel mai apreciat monument de către turişti, Biserica Evanghelică, din centru, a devenit un simbol al oraşului. Edificiul a fost finalizat în forma sa actuală în anul 1563. Aici puteţi vedea piesele de mobilier realizate acum cinci secole, cele 13 steaguri ale breslelor bistriţene şi nu numai atât, continuă Bogdan Ivan, purtător de cuvânt în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud: Pe lângă istorie, pe lângă legătura foarte strânsă cu trecutul nostru, avem în municipiul Bistriţa cel mai înalt turn de biserică evanghelică, din piatră, din Transilvania. El măsoară 75 de metri şi are o vechime de 450 de ani. Toţi turiştii vor putea urca până la nivelul turnului bisericii cu ajutorul unui lift interior. Prezenţa unui lift modern într-un turn de biserică evanghelică, aşa cum îi place primarului nostru să spună, este unică de la Viena până la Moscova.”



    Ieşim din Bistriţa şi ne îndreptăm acum spre munţi. Vom găsi locuri retrase, arhaice, în care s-au păstrat tradiţii vechi şi în care oamenii îşi duc viaţa liniştit, ocupându-se de creşterea animalelor şi de agricultură. Unul dintre locurile în care veţi dori cu siguranţă să rămâneţi mai mult este staţiunea Colibiţa. Lacul artificial de acumulare cu acelaşi nume se află la o altitudine de 900 de metri, având o suprafaţă de aproximativ 270 de hectare şi o lungime de 13 kilometri. Andreea Spânu, agent de turism în cadrul Centrului de Informare Turistică Bistriţa Bârgăului, ne prezintă oferta turistică.



    Zona este specifică ariei depresionare. În mijlocul depresiunii există un lac de acumulare, iar acesta constituie elementul principal de atracţie al zonei. Depresiunea este situată în partea de est a judeţului Bistriţa Năsăud şi este chiar în punctul de întâlnire al Munţilor Bârgăului cu Munţii Călimani. De altfel, aproximativ 2% din teritoriul Rezervaţiei Naturale Călimani se află pe teritoriul comunei noastre. Cel mai practicat tip de turism în zonă este cel de relaxare. Se pot practica drumeţiile, se poate face echitaţie, se pot face plimbări cu trăsura sau cu sania. Resursele naturale, respectiv calitatea aerului, apele naturale, flora şi fauna sunt deosebite. Dar se mai poate practica şi turismul de aventură: caiac, rafting, zbor cu parapanta, alpinism, escaladă, vânătoare. Oferta zonei este foarte bogată.”



    Colibiţa este un loc unic în estul Europei, spune Bogdan Ivan, purtător de cuvânt în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud: Aerul din această zonă este comparabil cu cel din Mont Blanc. Are proprietăţi curative datorită concentraţiei de ioni negativi, de ozon şi de iod. În acelaşi timp, oamenii se pot bucura şi de o privelişte extraordinară. Noi îi spunem lacului Colibiţa marea de la munte”, iar toţi cei care au fost acolo pot confirma acest lucru. Cei care ajung în Bistriţa Năsăud pot gusta din bucătăria tradiţională. Începând cu Valea Someşului şi Valea Bârgului se pot descoperi bucate gătite după reţete păstrate de sute de ani de la străbuni. În oraşul Bistriţa şi în staţiunea Colibiţa sunt foarte multe localuri în meniul cărora se găsesc aceste bucate. În acelaşi timp, avem foarte mulţi meşteri populari care lucrează costume tradiţionale, opinci şi multe alte obiecte de artizanat, caracteristice perioadei medievale şi postmedievale. Totodată, ne putem mândri cu vinul de Lechinţa, reprezentat în momentul de faţă de brandul Liliac. Acesta a câştigat peste zece medalii de aur la concursurile internaţionale de vin din întreaga lume.”



    De interes pe harta turistică a Bistriţei este Herghelia Beclean. Aici veţi admira caii din rasa Lipiţan, calul imperiului austro-ungar, ale cărui origini se situează pe la 1580. Herghelia Beclean se mândreşte şi cu faptul că aici creşte Lipiţanul negru, care este destul de rar în lume. Iar, în apropiere, înconjurată de munţi, puţin retrasă faţă de şoseaua dintre Vatra Dornei şi Bistriţa, în pasul Tihuţa, se află Mănăstirea Fântânele, ridicată la 1928.



    În prezent, Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud are un proiect pentru realizarea unui centru de echitaţie pe Valea Bârgăului, pe traseul descris în romanul Dracula” de Bram Stoker. Copiii de trei-patru ani, dar şi adulţii vor putea să înveţe echitaţia. Planurile de dezvoltare turistică includ şi amenajarea unui domeniu schiabil în apropierea lacului Colibiţa.



    Probleme cu cazarea nu veţi întâmpina. Veţi găsi pensiuni şi hoteluri de grade diferite de confort, toate la preţuri accesibile, între 20 şi 90 de euro pe noapte, cu micul dejun inclus. Invitaţia a fost lansată. Până data viitoare, drum bun şi vreme frumoasă!

  • Colibita

    Colibita

    Notre destination d’aujourd’hui est un endroit du nord de la Roumanie que de nombreux touristes appellent « la mer à la montagne ». Il s’agit d’une contrée isolée entre plusieurs montagnes au bord du vaste lac appelé Colibita, où la vie des gens est paisible, puisqu’ils s’occupent principalement de l’élevage et de l’agriculture. De nouvelles pensions, dont certaines à quatre étoiles, sont apparues ces dernières années dans la région, mais elles ne font que compléter le paysage mirifique de cette contrée.



    Le lac artificiel de retenue de Colibita est situé à une altitude de 900 mètres et il s’étend sur une superficie d’environ 270 hectares, ayant une longueur de 13 kilomètres. Andreea Spânu, responsable du Centre d’Information touristique Bistrita Bârgaului, présente l’offre touristique de la région: « C’est un endroit spécifique à la région dépressionnaire. Au milieu de cette dépression il y a un lac de retenue, le principal point d’attraction de la région. La dépression est située dans l’est du comté de Bistrita Nasaud entre les Massifs de Bârgaului et de Calimani. D’ailleurs environ 2% du territoire de la Réserva naturelle de Calimani est situé sur le territoire de notre commune. Le type de tourisme le plus pratiqué est celui de loisirs. On peut faire des randonnées sauvages, de l’équitation, et des voyages en carriole ou en traîneau. Les ressources naturelles, c’est-à-dire la qualité de l’air, les eaux minérales, la flore et la faune sont vraiment à part. Mais on peut également pratiquer le tourisme d’aventure : kayak, rafting, parapente, alpinisme, escalade, chasse, l’offre de la région est vraiment très riche. »



    Et si vous êtes passionnés de tourisme rural et vous aimeriez découvrir des traditions anciennes, Colibita est la destination parfaite pour vous, affirme Andreea Spânu: « Nous avons quelques maisons paysannes et gîtes ruraux qui accueillent des touristes, qui sont également impliqués dans les activités quotidiennes. L’intérieur de ces gîtes ruraux est décoré d’objets spécifiques à la région. Sur les lits on peut trouver des coussins à motifs traditionnels roumains et couvertures en laine grossièrement filée, appelés cerga, alors que les tables sont couvertes de nappes décorées à la main. D’ailleurs tous ces objets ont été faits à la main, puisque généralement en hiver chaque maison se transforme en un véritable centre de production artisanale, les femmes s’occupant notamment de tissage. On peut visiter également les moulins à eau de la région. Evidemment, les touristes ont la possibilité d’acheter des costumes traditionnels et des objets en bois spécifiques à la région. »



    Côté hébergement, pour une nuitée comptez entre 25 euros la chambre double, petit déjeuner compris dans des gîtes de trois étoiles et jusqu’à 100 euros, dans un chalet quatre étoiles, à pension complète.



    Andreea Spânu, responsable du Centre d’information touristique de Bistrita Bârgaului, évoque aussi d’autres points d’attraction de la région de Colibita: « Hormis le lac de Colibita, principal site de la région, il existe aussi la réserve naturelle Tăul Zânelor, où on peut se rendre à pied. Une partie de la route est accessible aussi en voiture. Il y a quatre aires protégées, une route appelée la route de Romains, un hôtel qui se veut un château de Dracula dans le col de Tihuta, mai aussi plusieurs sources d’eau minérale et même salée ».



    Et nous allons finir par quelques recommandations de la gastronomie locale. N’hésitez pas à essayer le friand au fromage pimenté et aux pommes de terre, le lait caillé de brebis et le balmos, une sorte de polenta faite avec du lait cru et du fromage. A ne pas rater ! (trad.: Alex Diaconescu)