Tag: colinde

  • Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou “Am venit să colindăm. Florile Dalbe”

    Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou “Am venit să colindăm. Florile Dalbe”

    Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti vă invită, în perioada 17-18 decembrie 2016, să participaţi la cel mai important eveniment cultural al sfârşitului de an, Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou Am venit să colindăm. Florile Dalbe.

    Cete de colindători şi de mascaţi din importante zone etnografice ale ţării, păstrătoare de valoroase obiceiuri, tineri interpreţi de muzică populară şi meşteri populari se vor aduna pe uliţele Muzeului Satului şi ne vor transpune în minunata atmosferă a sărbătorilor de iarnă în spirit tradiţional. Ne vor însufleţi frumoasele lor costume, bogăţia recuzitei, colindele şi urăturile, zurgălăii şi jocurile cu măşti.

    Sâmbătă, 17 decembrie, începând cu ora 13.00 vom cunoaşte datinile locului cu ansamblul Gorjeanca (Tg. Jiu, Gorj) și ne vor colinda Ion Crețeau,Andreea Haisan Braşoveanu, Loredana Streche, Gabriel Dumitru, Petronela Axintioaiei.

    Duminică, 18 decembrie, va avea loc adunarea cetelor de colindători şi mascaţi din Buzău, Neamţ, Cluj, Tulcea şi Teleorman într-o spectaculoasă paradă a obiceiurilor specifice de Crăciun şi Anul Nou. Ne vom reîntâlni cu Capra, Turcul, Irodul, Mareşalul, Ţiganii, Fanarioţii, Baba şi Moşneagul, Dracul, Moartea, Moşoaiele, Căiuții și Plugul mare.

    Pentru prima dată la muzeu vor fi Grupul de colindători Cercăneluldin Maramureș coordonați de Anghelina Timiș Lungu, Grupul de tradiţii Mărişana – Mărişel, Cluj, Ansamblul de datini Străjerii din Dolheşti – Suceava, Urşii de la Preuteşti – Suceava Alături de aceștia, grupuri de tradiție for fi alături în ceata mare de urători – Grupul folcloric Ciobănaşul – Gura Teghii, Buzău, Ansamblul Drumul baltagului – Borca, jud. Neamţ, Ansamblul Tradiţii luncaviţene – Luncaviţa, jud. Tulcea, Grupul folcloric Marin Cotoanţă – Măldăeni, jud. Teleorman.

    Vreme de două zile, veţi putea târgui cadouri tradiţionale realizate de meşteri populari, produse gustoase şi aromate din gastronomia tradiţională, cozonaci, covrigi, colaci, ceaiuri, vin şi produse bio.

    Veniţi la Muzeu să redescoperiţi datinile strămoşeşti şi fie ca spiritul Crăciunului, colindele, mirosul de iarnă, aroma cozonacului cald şi al vinului fiert să vă umple inimile de bucurie!

    La mulţi ani şi Sărbători fericite!

  • Colinde româneşti la Vatican

    Colinde româneşti la Vatican

    Pentru întreaga creştinătate, Papa Francisc este purtatorul mesajului că Biserica trebuie să fie mai apropiată de proprii enoriaşi, mai ales printr-o implicare profundă în viaţa socială a acestora. În nici un an de la preluarea pontificatului, Papa Francisc a reuşit să-şi clădească o imagine de cavaler al dreptaţii, de militant activ împotriva războaielor, a traficului de persoane sau a exploatării copiilor.



    Dincolo de implicarea sa energică în rezolvarea nedreptăţilor lumii, noul Suveran Pontif se remarcă şi în privinţa modului în care Biserica Catolică trebuie să se raporteze la suratele sale creştine, în frunte cu ortodoxismul, şi la religiile non-creştine. Acesta este contextul în care Papa Francisc i-a salutat, duminică, în Piaţa San Pietro de la Vatican, pe cei aproximativ 150 de români (majoritar ortodocşi) care, îmbrăcaţi în costume populare, i-au oferit un spectacol de colinde. A fost pentru prima oară când Papa Francisc a salutat comunitatea românească din Italia.



    În mijlocul grupului de români s-a aflat şi Monseniorul Anton Lucaci, de la Vatican: ”Bucuria mare a fost menţionarea prezenţei comunităţii noastre, aici, în Piaţă, şi în grupul de alte mesaje, de anunţuri, comunitatea noastră a fost pe primul loc în mintea Papei şi asta m-a bucurat foarte mult. Au fost câţiva ani când, poate, comunitatea noastră nu era menţionată”.



    De altfel, comunitatea de români din Italia numără, potrivit statisticilor oficiale apărute recent, peste 820 de mii de membri, adica 20 la sută din totalul străinilor care trăiesc în Peninsulă. Românii formează, de departe, cea mai numeroasă comunitate de străini din Italia. Revenind la Papa Francisc, suflul nou pe care acesta l-a adus în politicile promovate de Biserica Catolică a început să fie certificat, deja, de opinia publică.



    De exemplu, un sondaj publicat, la sfârşitul săptămânii trecute, de Le Parisien relevă faptul că Papa Francisc se bucură de o imagine favorabilă în rândul a 85% dintre francezi. Mai mult, Suveranul Pontif se bucură de o popularitate de aproape 90% printre cei care au o altă religie şi de aproape 70 de procente printre atei. Folosind cuvinte care îl descriu cel mai bine, francezii cred că este simpatic (86%), apropiat de oameni (86%), simplu (85%), modest (83%), generos (82%), cinstit (84%) şi curajos (81%). Totuşi, notorietatea pozitivă a Papei Francisc în Franţa contrastează puternic cu imaginea, per ansamblu, a Bisericii Catolice, despre care numai 48% dintre francezi au o părere bună.

  • Angela Gheorghiu lansează primul său album de colinde româneşti, „O, ce veste minunată!”

    Angela Gheorghiu lansează primul său album de colinde româneşti, „O, ce veste minunată!”

    Superstarul internaţional Angela Gheorghiu lansează primul său album de colinde româneşti, O, ce veste minunată!”, împreună cu MediaPro Music, un cadou perfect pentru Sărbătorile de iarnă.



    Noul material discografic, realizat cu sprijinul Radio România şi al Centrului Cultural Casa Artelor, conţine 16 dintre cele mai îndrăgite colinde tradiţionale româneşti, printre care Bună dimineaţa la Moş Ajun”, Florile dalbe (Astăzi s-a născut Hristos)” sau Colindiţa”.



    Cu această ocazie, Angela Gheorghiu lansează şi un colind, La Vitleem colo-n jos”, extras de pe noul material discografic. Colindul este tradiţional, prelucrat de Nicolae Lungu, iar aranjamentul a fost realizat de Dan Dediu.



    Am înregistrat acest album de colinde pentru a readuce în suflet acea bucurie simplă, dar înalţătoare, a Crăciunului petrecut alături de cei mai dragi oameni. Sunt fericită şi emoţionată să pot oferi publicului primul CD cu colinde româneşti de referinţă, cu aranjamente gândite pentru spiritul şi vocea mea. Este un vis împlinit pentru mine, pentru că este un proiect de suflet, primul realizat prin intermediul fundaţiei pe care am înfiinţat-o şi care-mi poartă numele, Fundaţia Angela Gheorghiu. Le mulţumesc tuturor prietenilor care m-au sprijinit pentru a vă putea oferi ce este mai de preţ în muzica românească tradiţională de Crăciun. Vă urez să aveţi parte de Sărbători cu mare bucurie şi pace sufletească!”, a spus Angela Gheorghiu.



    Piesele sunt înregistrate în luna septembrie 2013 la Sala Radio, alături de Orchestra Naţională Radio, dirijor Tiberiu Soare, Corul Naţional de Cameră Madrigal, dirijor Voicu Popescu şi Corul Accoustic, dirijor Daniel Jinga, şi în Studioul ISV – Ines Studio & Video.