Radio România Internațional

Tag: comemorare

  • Comemorarea Holocaustului din România

    Comemorarea Holocaustului din România

    România
    este astăzi o ţară care a făcut progrese foarte importante în domeniul
    recunoaşterii şi asumării Holocaustului, a declarat, joi, la Bucureşti,
    preşedintele Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Naţionale de Comemorare a
    victimelor Holocaustului. A fost un proces dificil, dar am arătat că ne-am
    însuşit întru totul lecţia trecutului, am ales să fim vigilenţi, să prevenim şi
    să combatem orice formă incipentă de ură, discriminare şi insultare a memoriei
    victimelor prin negare sau minimalizarea genocidului evreiesc, a mai spus şeful
    statului.

    Aflat în aceste zile într-o vizită oficială
    la Bucureşti, preşedintele Parlamentului israelian, Yuli-Yoel Edelstein, a
    pledat, miercuri, într-o alocuţiune în Legislativ, pentru toleranţă şi a apreciat că românii
    trebuie să înveţe din lecţiile trecutului şi să se asigure că acestea nu se vor
    mai repeta. Din păcate, în prezent, Europa uită de aceste lucruri,
    antisemitismul este în creştere, iar evreii de pe continent sunt din ce în ce
    mai neliniştiţi, a subliniat preşedintele Parlamentului israelian. Yuli
    Edelstein: În Europa anului 2015, care pretinde a fi o
    colecţie de ţări luminate, nu pot înţelege cum se permite continuarea acestei
    situaţii. Ambivalenţa în faţa prejudiciului ne va conduce pe pârtia lunecoasă
    spre mai multă violenţă, mai multă ură şi spre mai multe lucruri rele.     El
    s-a declarat mândru că România a fost un aliat atât de puternic al statului
    Israel în lupta globală împotriva antisemitismului.

    La rândul său, preşedintele
    Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a vorbit despre paşii importanţi pe care
    România i-a făcut pentru combaterea antisemitismului. Valeriu Zgonea:
    România a fost prima ţară din sud-estul Europei care a adoptat o legislaţie
    antidiscriminare. Putem spune astăzi cu responsabilitate că România este un
    model regional şi european în ceea ce priveşte protecţia minorităţilor, o ţară
    care încurajează diversitatea şi toleranţa, care luptă eficient împotriva
    rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei.

    9 octombrie este Ziua de
    comemorare a victimelor Holocaustului din România, zi instituită prin lege în
    2004. Ignorat metodic în perioada dictaturii comuniste, Holocaustul a fost recunoscut de
    autorităţile de la Bucureşti abia în urma cu 11 ani, pe baza concluziilor
    formulate de o comisie speciala pentru studierea deportarilor din timpul celui
    de-al doilea război mondial, condusă de laureatul premiului Nobel pentru pace,
    Ellie Wiesel. Pentru România, data de 9 octombrie 1941 are o
    semnificaţie particulară. Atunci, regimul mareşalului Ion Antonescu, aliat al Germaniei naziste, a declansat
    deportarile evreilor din estul Romaniei in teritoriile sovietice ocupate, soldate,
    potrivit statisticilor, cu peste 250 de mii de morti.

  • Mesaje cu prilejul comemorării atacurilor teroriste de la 11 septembrie

    Mesaje cu prilejul comemorării atacurilor teroriste de la 11 septembrie

    3000 de cetăţeni americani, inclusiv membri ai comunităţii româno-americane, şi-au pierdut viaţa în atentatele din 11 septembrie 2001. Cu prilejul comemorării a 14 ani de la evenimentele care au marcat istoria recentă, ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a adresat un mesaj secretarului de stat al SUA, John Kerry.



    Astăzi suntem alături de poporul american în comemorarea celor căzuţi şi omagierea eroilor unuia dintre cele mai negre momente ale istoriei recente.(…) România a fost şi rămâne deplin solidară cu Statele Unite ale Americii. Tragedia fără sens suferită de poporul american a apropiat şi mai mult naţiunile noastre şi a dat o nouă semnificaţie relaţiei între România şi Statele Unite ale Americii“, a spus şeful diplomaţiei române.



    Bogdan Aurescu a omagiat sacrificiul celor care au luptat până la jertfa supremă împotriva terorismului şi a reiterat determinarea României de a continua, alături de SUA şi partenerii internaţionali, eforturile în vederea prevenirii şi combaterii acestei ameninţări, indiferent de forma sa de manifestare.



    Şi ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, UN mesaj de solidaritate cu poporul american:


    Atentatele de la 11 Septembrie 2001 reprezintă un atac asupra spiritului libertății, asupra a tot ce este uman, valori pe care trebuie să le apărăm și să le afirmăm solidar ca membri ai comunității internaționale.


    România și Statele Unite ale Americii sunt două națiuni care împărtășesc valori și idealuri comune, care cooperează pentru promovarea păcii și stabilității internaționale, pentru crearea unei lumi mai bune și mai sigure. […]Suntem alături de cei care azi și-i amintesc pe cei dragi care nu mai sunt. Vom fi mereu împreună pentru a afirma valorile libertății!”

  • Acum 70 de ani – primul război atomic

    Acum 70 de ani – primul război atomic

    Al doilea război mondial se încheiase, practic, dar nimeni nu îşi închipuise că, rămaşi singuri, japonezii vor continua lupta. În Europa se discuta deja despre cum va arăta continentul după uriaşa nebunie a războiului. Americanii se implicau şi ei în viitorul păcii europene dar continuau lupta în Pacific. Acolo se derula o dramă aproape tăcută, se murea pentru o cauză pierdută. Pentru europeni era cel mult un fapt divers dar americanii şi sovieticii era foarte interesaţi de ecuaţia de securitate din această zonă unde hegemonia japoneză se prăbuşea. Cu toţii ştiau că se pun bazele unei formule ce va dăinui pentru multă vreme.



    Războiul din Pacific era al americanilor, deşi implicarea în luptele din Europa şi chiar Africa de Nord a fost masivă. Pacificul era o problemă internă, acolo, la Pearl Harbour, începuse epopeea americană, insulele oceanului numit doar paşnic erau pline de faptele de eroism şi de amintirea soldaţilor americani. În Europa, războiul se terminase de trei luni iar în Pacific, fiecare insulă era cucerită cu un număr incredibil de victime, militari dar şi mulţi civili. În acest interval de timp, americanii au finalizat bombele atomice, una cu uraniu şi alta cu plutoniu. Era război, armele erau pregătite.



    În ziua de 6 august 1945, fiind o vreme favorabilă, un avion militar american a decolat pentru a efectua primul bombardament atomic din istoria umanităţii. Bomba de 4 tone a fost lansată la ora 8 şi 15 minute. Explozia a fost teribilă, s-a ridicat celebra ciupercă de praf atomic iar la nivelul solului, acolo unde trăiesc oamenii, s-a declanşat iadul. Temperaturile uriaşe au calcinat instantaneu oameni şi pietre, au volatilizat metalele şi au ars totul. Suflul a fost şi el înspăimântător iar când toate au trecut au rămas radiaţiile să pătrundă peste tot, să distrugă viaţa, pentru mult timp de atunci înainte. Înainte chiar de a se lămuri asupra efectelor acestui tip de armă, oamenii au folosit-o din nou.



    La 9 august 1945, tot pe fondul îndârjirii japonezilor de a nu renunţa la lupta sinucigaşă, a fost lansată o a doua bombă atomică, la Nagasaki. În cei 70 de ani care au trecut de la bombardamentele atomice din Japonia, omenirea a înţeles deplin ce poate face o astfel de armă. Mărturiile sunt cutremurătoare, suferinţele oamenilor sunt uriaşe. Nimic nu poate justifica aşa ceva. În 1945, decizia japonezilor de a nu capitula, deşi totul era pierdut, promitea pierderi mari şi inutile şi lăsa americanilor liberatea unor decizii de anvergură. În acest program a intrat şi testarea bombei atomice la care lucraseră cu toţii, şi germanii şi sovieticii dar America era câştigătoarea cursei. Era prima dată când sume şi eforturi uriaşe fuseseră dirijate spre realizarea unei arme, este drept una de o putere infernală. De asemenea, era cea mai mare implicare a cercetării ştiinţifice în crearea de arme.



    Radioactivitatea fusese descoperită doar cu 11 ani înainte iar utilizarea militară a acestor fantastice descoperiri ştiiţifice apăruse destul de repede ca posibilitate concretă. Aspectele militare ale cercetărilor nucleare aveau să domine viaţa internaţională din acel moment astfel că, în loc de final al celui de al doilea război mondial, putem vedea în campania nucleară din Japonia, din august 1945, un adevărat război atomic derulat în premieră pe Pământ.



    Într-adevăr, în ceea ce a urmat, în timpul războiului rece, puţin a lipsit ca exploziile de la Hiroshima şi de la Nagasaki să fie doar începutul unei autodistrugeri nucleare a omenirii. Putem spune că oamenii, indiferent de tabăra în care se află, au înţeles lecţia războiului atomic, a celui desfăşurat în câteva clipe, cu doar două bătălii, Hiroshima şi Nagasaki fiind numele dramei. Imaginile vin imediat în memorie, amintirile sunt puternice, mărturiile sunt mai mult decât grăitoare.



    Cu ani în urmă, întâlnind o supravieţuitoare a bombardamentului atomic de la Hiroshima, o hibakusha, cum se numesc aceşti oameni, am întrebat-o cine este de vină pentru toate aceste grozăvii. Răspunsul a venit imediat: războiul.

  • Un an de la protestele din Ucraina

    Un an de la protestele din Ucraina

    În urmă cu un an, pe 22 februarie, când fostul preşedinte, pro-rusul Viktor Ianukovici, a fugit, ucrainenii celebrau ceea ce ei credeau că va fi marea schimbare de macaz în destinul post-sovietic al ţării. Nemultumiţi că Ianukovici nu le-a satisfacut aşteptările, odată cu refuzul de a semna acordurile de asociere şi de liber schimb cu UE, ucrainenii au apelat la cea mai puternică formă de protest – ieşirea în stradă. Aproape 100 de persoane au murit în cele câteva zile de confruntări sângeroase dintre protestatarii animaţi de crezul pro-european şi trupele fidele lui Ianukovici. Luptele de stradă au avut loc, cu precădere, în Piaţa Independenţei, cunoscută, astăzi, ca Euromaidan, ce dă şi numele mişcării pro-europene născute în acele zile.



    La un an de atunci, pe fondul dezamăgirii provocate de evenimentele nefericite ce s-au succedat în cascadă, între care anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia şi conflictul dur, cu rădăcini secesioniste, din estul ţării, ucrainenii au avut puterea să-şi comemoreze morţii. Astfel, mii de persoane au participat, duminică, la “Marşul Demnităţii”, în fruntea căruia s-a aflat noul preşedinte, Petro Poroşenko, însoţit de câţiva lideri europeni, între care preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, şi cel al Consiliului European, Donald Tusk.



    Cu această ocazie, România, care împarte cu Ucraina împarte o frontieră de sute de kilometri, şi-a reiterat speranţa că ţara vecină va deveni un stat stabil şi suveran, căruia să i se respecte integritatea teritorială. Preşedintele României, Klaus Iohannis, reprezentat la “Marşul Demnităţii” de consilierul său pentru securitate, George Scutaru, a mai spus că, în urmă cu un an, ucrainenii s-au mobilizat împotriva unui regim corupt şi autoritar, care le amanetase destinul european. Am văzut – continuă preşedintele Iohannis – cum o naţiune renaşte şi cum aspiraţiile ei nu pot fi distruse de şenilele tancurilor. În multe privinţe, eroii Euromaidanului au semănat cu eroii de la Timişoara sau Bucureşti, din decembrie 1989, a apreciat şeful statului, într-un moment de rememorare a sacrificiului suprem pe care mulţi români au fost dispuşi să-l facă pentru ca ţara să spună adio comunismului.



    Preşedintele Iohannis a adăugat că Bucureştiul susţine rezolvarea în cheie diplomatică a conflictului din estul Ucrainei, care a dus, deja, la pierderea a mii de vieţi.



    Despre situaţia din estul Ucrainei, preşedintele României şi omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, vor discuta la întâlnirea pe care o vor avea pe 17 martie, la Kiev, în timpul unei vizite confirmate de Preşedintia de la Bucureşti.


  • Mersul celui de al doilea război mondial

    Mersul celui de al doilea război mondial

    Chiar din prima zi a anului 1945 era clar că Germania nazistă nu mai are nicio şansă, că se îndreaptă spre înfrângerea sa în al doilea război mondial. Întreg anul 1944 mersese prost pentru trupele lui Hitler şi ale aliaţilor săi. În ianuarie 1945, armatele germane iniţiau ultimele ofensive în Vest, în Alsacia, dar şi spre Belgia şi Olanda. Armata sovietică lupta deja în Polonia şi Ungaria, intrând în ianuarie 1945 şi în Varşovia şi în Budapesta. În Pacific, japonezii îşi aruncau sinucigaşii kamikaze împotriva flotei americane.



    Astfel, dacă 1944 a fost “începutul sfârşitului”, anul următor a fost “disperarea criminală a sfârşitului”. Germania şi Japonia au continuat să lupte, dar nu de pe o poziţie de apărare, în care logica cerea şi o oarecare salvare a viitorului, păstrarea forţelor pentru viaţa de după război. Cei care împinseseră lumea în acest conflict continuau să stabilească destinul ţărilor lor, iar opţiunea era una singură, lupta până la final, până la distrugerea unuia dintre combatanţi. Iar distrugerea, era clar, avea să se abată asupra lor. Teritoriul istoric german urma să fie măturat de bombardamentele aliate, iar, în Japonia, aceeaşi încrâncenare până la finalul anihilator avea să atragă primele bombardamente atomice din istoria omenirii.



    În ofensiva lor spre Berlin, trupele sovietice, dar, ulterior, şi soldaţii occidentali, au început să descopere grozăvia lagărelor de exterminare în care naziştii adunaseră milioane de oameni, în primul rând evrei, dar şi alte minorităţi etnice sau sexuale, inclusiv opozanţi politici, cu singurul scop de a-i ucide, cât mai repede şi mai eficient. Aliaţii aveau informaţii şi dovezi despre politica genocidară a Berlinului, dar ofensiva rapidă în Europa îi adusese faţă în faţă cu aceste incredibile practici ale regimului nazist.



    La 27 ianuarie 1945, deci acum 70 de ani, armata sovietică ajunge în localitatea poloneză Oswiecim, unde germanii creaseră o adevărată uzină a morţii, o întreprindere umană destinată omorârii oamenilor. Auschwitz, după numele german cu care a intrat în istorie, a fost cel mai mare dintre lagărele naziste, de fapt era un complex de mai multe astfel de lagăre. Deşi naziştii au încercat să şteargă urmele sinistrei lor activităţi, ofensiva rapidă a sovieticilor a făcut ca lagărul Auschwitz să le cadă în mâini aproape intact, cu mulţi supravieţutiori, dar şi maldăre de cadavre ce nu mai apucaseră să fie arse. Armatele sovietice descopereau maşinăria care, în 1942, în numai câteva luni, omorâse 12 mii de soldaţi sovietici căzuţi în prizonierat.



    Dimensiunea infernală a lagărelor naziste de exterminare este cunoscută pe deplin în prezent. Acum sunt cunoscuţi şi vinovaţii, unii au fost pedepsiţi imediat după război, alţii au trăit hăituiţi toată viaţa. Ceea ce nimeni nu a reuşit să explice şi nimeni nu va putea să o facă, pentru că aşa ceva nu poate fi explicat, este de ce s-a ajuns la această crimă oribilă, sistematică, în care mila şi alte sentimente umane au fost total anihilate.



    În prima jumătate a acestui an vom rememora evenimentele din primul război mondial, de la a cărui declanşare s-a împlinit, anul trecut, o sută de ani. În acelaşi timp, vom parcurge, în atmosfera împlinirii a 70 de ani de când s-au întâmplat, ultimii paşi ai celui de al doilea război mondial, un final care a încoronat opera distructivă a celor responsabili de ultima conflagraţie mondială. Vor fi evocate victorii şi mari comandanţi militari, se va vorbi despre fapte înălţătoare, dar şi despre crime oribile, vom descoperi viaţa oamenilor simpli de atunci, a tinerilor soldaţi căzuţi pe fronturile unui război de neînţeles, ne vom gândi la cei morţi fără vină, prinşi în sângerosul angrenaj al unor idei nebune.



    Este multă emoţie în tot ce se poate spune despre cele două războaie mondiale, unul început acum un secol, altul încheiat acum 70 de ani. Important, însă, este să învăţăm cât mai mult din tot ce s-a întâmplat atunci şi să avem puterea de a evita repetarea.

  • 27 ianuarie este Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustul

    27 ianuarie este Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustul

    În urmă cu 70 de ani, ultimii deţinuţi din lagărul de la Auschwitz-Birkenau erau eliberaţi de armata sovietică, după lupte grele cu forţele germane. Cunoscut drept cel mai sinistru lagăr de exterminare nazist, acesta a fost special conceput, în 1940, pentru exterminare şi a devenit locul emblematic de implementare a soluţiei finale”.



    Potrivit statisticilor, între 1940 şi 1945, peste 1 milion de oameni, majoritatea evrei, au fost exterminaţi la Auschwitz-Birkenau. 95.000 dintre ei au fost români. Cifrele sunt însă aproximative, iar amploarea dezastrului se bănuieşte a fi cu mult mai mare. Ca în fiecare an, comemorarea victimelor nazismului a avut loc pe 27 ianuarie în toată lumea, evenimentul principal fiind organizat chiar la Muzeul Auschwitz-Birkenau, în sudul Poloniei, în prezenţa a 300 de supravieţuitori ai lagărelor naziste şi a unor lideri politici europeni. Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului şi a prevenţiei crimelor împotriva umanităţii a fost marcată şi în România prin diferite manifestări în mai multe oraşe din ţară.



    La Bucureşti, trei dintre cei şapte supravieţuitori români au fost decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis. În cadrul ceremoniei, şeful statului a promis că va apăra mereu memoria victimelor Holocaustului. În opinia sa, prin evenimentele organizate cu regularitate în această zi, în ultimii zece ani, România, ca naţiune, a învăţat din greşelile trecutului şi a înţeles să acţioneze împotriva discriminării, rasismului, antisemitismului şi xenofobiei. Klaus Iohannis: “Tăcerea în faţa ororilor, ignoranţa în faţa discriminării, acceptarea în faţa crimelor, nepăsarea în faţa urii au făcut posibile genocidul. Prin toate demersurile mele în această direcţie voi căuta, în calitate de preşedinte al României, să urmăresc o misiune sacră: să apăr memoria victimelor Holocaustului şi să onorez adevărul istoric.”



    Una dintre supravieţuitoarele cărora preşedintele Klaus Iohannis le-a acordat Ordinul Naţional Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, a primit cu mare emoţie decoraţia. Susana Diamanstein: “Este decoraţia tuturor celor care au suferit şi au venit acasă din acest infern. Această decoraţie reprezintă, de fapt, o consolare pentru suferinţele noastre.”



    La rândul său, premierul Victor Ponta a spus că omenirea nu trebuie să uite niciodată pagina tulburătoare de istorie reprezentată de Holocaust, iar respectul pentru diversitate, toleranţă şi libertate sunt valorile care pot preveni asemenea episoade întunecate. Ecranizări celebre, documente valoroase şi diverse producţii româneşti sunt reunite în cadrul primului festival de film dedicat Holocaustului, care are loc până joi, la Bucureşti. Evenimentul este organizat de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite.

  • 25 de ani de la căderea comunismului în România

    25 de ani de la căderea comunismului în România

    Începute, aşa cum se cuvenea, la Timişoara – oraşul care a dat semnalul eliberării României de un regim anacronic – manifestările ce marchează un sfert de veac de la Revoluţia anticomunistă au continuat, în această săptămână, în toată ţara. În Bucureşti au avut loc ceremonii la Monumentul pentru cinstirea Eroilor Revoluţiei, dar şi la sediul Radiodifuziunii Române sau la Troiţa de la Televiziunea Română.



    Clopotele din toate bisericile din ţară au fost trase în memoria celor care au plătit preţul suprem pentru ca România să iasă din chingile dictaturii. Pe 22 decembrie 1989, se anunţa la Radio sfârşitul regimului Ceauşescu. Claudiu Iordache, directorul Institutului Revoluţiei Române din Decembrie, a vorbit despre rolul jucat de postul public:


    “Radio România a avut o importanţă capitală într-un astfel de moment, pentru că toţi românii aveau aparat de radio lângă ei şi toţi au aflat că la Timişoara, la Bucureşti, în marile oraşe s-a produs această revoltă formidabilă care a spulberat un regim ce părea de neclintit”.



    Noul preşedinte al României, Klaus Iohannis, a participat la ceremonia din Piaţa Universităţii, unde a depus o coroană de flori în memoria victimelor revoluţiei. După căderea dictaturii, Piaţa Universităţii a devenit spaţiul simbolic liber de communism; aici au avut loc, luni de zile, proteste ample împotriva primei puteri postcomuniste, incapabilă să demonstreze că doreşte cu adevărat înlăturarea reminiscenţelor vechiului regim.



    Tot pe 22 decembrie, Klaus Iohannis a ales să ofere prima decoraţie în calitate de şef al statului preşedintelui Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Octav Bjoza. Acesta a fost recompensat cu ordinul Naţional Steaua României. Preşedintele Iohannis a promis că mandatul său va fi unul al respectului faţă de toate valorile României şi a subliniat că o naţiune nu poate avea viitor fără a-şi respecta trecutul. El a arătat că sistemul comunist s-a impus prin crime şi abuzuri, a distrus elitele şi de aceea obligaţia justiţiei este de a-i identifica şi a-i aduce în faţa legii pe cei vinovaţi.



    Klaus Iohannis: “Prin această decoraţie, eu, astăzi, aici, recunosc şi onorez sacrificiul şi curajul de care au dat dovadă femeile şi bărbaţii care au suferit şi au pierit pentru libertate în vremea comunismului şi în zilele lui decembrie 89.”



    La rândul său, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Octav Bjoza, a afirmat că acordarea decoraţiei reprezintă o recunoaştere a unui întreg grup social, respectiv persoanele asasinate, închise sau oprimate în timpul dictaturii comuniste. Octav Bjoza: “Cei mai mulţi foşti deţinuţi politici şi deportaţi din România nu mai sunt în viaţă. Lor, precum şi celor încă aflaţi printre noi, această înaltă distincţie le răsplăteşte lupta şi jertfa”.


    Poate părea puţin, dar nu este aşa într-o ţară în care comunismul a fost condamnat, declarativ, ca regim criminal, dar sentinţa nu s-a aplicat niciodată.

  • Ziua Naţională pentru Comemorarea Holocaustului

    Ziua Naţională pentru Comemorarea Holocaustului

    Cu prilejul datei comemorative naţionale de 9 octombrie, Ministerul Afacerilor Externe aduce un omagiu memoriei victimelor Holocaustului din întreaga lume şi îşi exprimă solidaritatea cu supravieţuitorii tragicelor evenimente din timpul celui de-al doilea război mondial.


    Marcarea acestui moment, inclusiv prin organizarea unor evenimente comemorative, reprezintă un simbol al asumării, de către societate românească a tragediei, dar şi o modalitate de păstrare mereu vie a memoriei victimelor pentru ca drama acestora să nu se mai repete vreodată. Ministerul Afacerilor Externe susţine pe deplin eforturile de educare a tinerei generaţii în spiritul cunoaşterii Holocaustului, al respingerii acţiunilor discriminatorii, antisemite şi rasiste şi al înţelegerii semnificaţiilor acestora, astfel încât orice încercare de a repetare a unor astfel de acte să fie combătută în virtutea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.



    Promovarea diversităţii, a respectului faţă de celălalt, egalitatea cetăţenilor în raport cu ceilalţi în ceea ce priveşte drepturile, libertăţile fundamentale şi obligaţiile reprezintă principii esenţiale. Înţelegerea şi respectul sunt cu atât mai importante cu cât astăzi pot fi remarcate noi manifestări de antisemitism, apărute, din păcate, în numeroase state, inclusiv în cadrul unor societăţi cu democraţie consolidată de pe continentul european. În acest context, Ministerul Afacerilor Externe îşi reafirmă hotărârea de a contribui, în continuare, prin instrumentele aflate la îndemâna diplomaţiei, la întărirea instrumentelor legislative şi instituţionale apte să prevină şi să sancţioneze antisemitismul, precum şi oricare alte manifestări de rasism, xenofobie, discriminare rasială şi intoleranţă.



    Ministerul Afacerilor Externe subliniază eforturile semnificative pe care România le-a realizat în decursul ultimilor ani în ceea ce priveşte asumarea trecutului, condamnarea negării Holocaustului şi a antisemitismului. Acestea au fost şi vor continua să fie angajamente care vor fi urmărite de o manieră consecventă de către autorităţile române.



    Ministerul Afacerilor Externe salută, de asemenea, progresele realizate în ultima perioadă în plan academic, precum şi dezvoltarea a numeroase programe de studii asupra Holocaustului. Suntem recunoscători comunităţii evreieşti originare din România care a contribuit la perfectarea acestor programe. Acestea se vor constitui în părţi componente esenţiale ale patrimoniului spiritual românesc comun, a cărui păstrare şi transmitere către generaţiile viitoare nu ar fi posibile fără aportul istoric şi cultural al evreilor români”, a subliniat cu această ocazie ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean.



    Comunicat MAE

  • Comemorarea eroilor Revoluţiei române

    Comemorarea eroilor Revoluţiei române

    In Romania, continua manifestarile comemorative dedicate Revolutiei anticomuniste din decembrie 1989. Dupa fuga dictatorului Nicolae Ceausescu si a sotiei sale, Elena – care urmau sa fie judecati si executati, pe 25 decembrie si dupa constituirea, pe 22 decembrie, a Frontului Salvarii Nationale, ca nou organ al puterii, au urmat lupte de strada intre revolutionari si forte loiale fostului regim, asimilate unor asa-zisi teroristi”.



    Aceştia au atacat puncte vitale ale vietii social-politice: radioul si televiziunea, compania de telefoane, ministere, aeroporturi si spitale. S-au distribuit arme civililor dar s-a creat si o stare de panica, despre care s-a afirmat, ulterior, ca a fost indusa, cu buna stiinta. Noua conducere, in frunte cu Ion Iliescu, a facut apel la populatie sa iasa in strada, pentru a apara cuceririle revolutionare. Au fost inregistrate si incidente regretabile, ca in cazul Aeroportului Otopeni, cel mai mare din ţară, unde aparatorii, crezand ca sunt atacati, au deschis focul asupra intaririlor venite sa-i sustina, omorand, pe 23 decembrie, zeci de militari nevinovati.



    In total, in Revolutia romana, si-au pierdut viata peste 1100 de persoane. In noaptea de 22/23 decembrie, a murit, in Bucuresti, sub senilele unui tanc si ziaristul francez Jean-Louis Calderon, de la Canal 5. Schimburi de focuri soldate cu raniti s-au inregistrat inclusiv la Radiodifuziunea Romana, devenita, in acele zile, din canal de propaganda comunista, in principal mijloc de comunicare intre populatia tarii si revolutionari.



    Evenimentele de la Bucuresti au fost intens mediatizate de presa internationala, care a avut sansa sa transmita în direct prima revolutie, iar schimbarile politice au fost repede salutate de liderii mondiali, de la Gorbaciov la Bush si de la Mitterand la Thatcher. Astazi, dupa 24 de ani, Revoluţia mai aprinde, încă, spriritele, atât în rândul celor care au ieşit în stradă, crezand într-un ideal cât şi în al acelora care o cataloghează drept lovitură de stat.



    Unii isi amintesc momentele acelea : “A fost tragic: oameni morţi… Am sperat că România se va ridica, în continuare, de la nivelul de trai care era în 89, libertate am obţinut. Am obţinut libertatea /…/ ne-am călcat demnitatea în picioare, unii la alţii… Nu m-a chemat nimeni, am venit singur. Am stat până pe 2 ianuarie pentru libertate, liber la cuvânt, la toate.” Manifestarile comemorative se vor incheia, la 25 decembrie, odata cu sarbatoarea crestina a Craciunului.