Tag: consiliere

  • Campanie pentru integrarea copiilor cu dizabilităţi

    Campanie pentru integrarea copiilor cu dizabilităţi

    Locul copiilor cu dizabilităţi este alături
    de ceilalţi copii, în comunitate, la grădiniţă şi în familie
    , acesta este mesajul Campaniei de informare Creştem
    mai puternici când creştem împreună
    , lansat la Bucureşti de către Ministerul
    Muncii şi Protecţiei Sociale, prin Autoritatea Naţională pentru Drepturile
    Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, Ministerul Educaţiei şi
    Cercetării şi UNICEF.


    În România sunt înregistraţi oficial 70.000
    de copii cu dizabilităţi, din care aproape jumătate sunt izolaţi în şcoli
    speciale, iar cei care învață în școlile de masă nu beneficiază de sprijinul
    necesar. Chiar dacă România a ratificat
    Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și și-a asumat
    angajamentul de a desființa școlile speciale, creând în locul lor școli
    incluzive, lucrurile se mişcă greu, este de părere şireprezentantul-adjunct
    al UNICEF în România, Gabriel Vockel:


    Statisticile oficiale arată că în Romania sunt înregistrati în jur de
    70.000 de copii cu dizabilități dar, în acelasi timp, știm că numărul real
    este mult mai mare. Din cauza lipsei de date de calitate, știm mult prea
    puțin despre numărul real al copiilor cu dizabilităţi din România și cum, mai
    exact, sunt afectați. Ştim, de asemenea, că prea multi copii cu dizabilităţi
    încă mai cresc în sistemul de protecție socială şi mulţi copii nu merg la
    şcoală, la grădiniţă şi creşă. Nu sunt integrati ci, mai degrabă, segregați de
    alți copii. Locul copiilor cu dizabilităţi este împreună cu toţi ceilalţi
    copii, ca parte a aceleiaşi comunităţi, astfel încât să se poată juca împreună,
    să poată creşte împreună.



    Părinții care au copii cu nevoi speciale cheltuiesc
    mii de euro pe an, pentru terapie, iar cei care nu-și permit rămân izolați în
    case sau instituții, spune preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Drepturile
    Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, Mădălina Turza:

    Din
    păcate, în acest moment, în România avem doar în jur de 270 de servicii de îngrijire
    de zi sau de terapii de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi, adică există
    la nivel naţional doar acest număr limitat de servicii ceea ce acoperă nevoia
    minimă, şi nici chiar minimă, a mai puţin de 18% din copiii cu dizabilităţi din
    România. Si de aceea lucrurile sunt atât de complexe şi de dificile pentru
    a asigura incluziunea copiilor noştri. De asemenea, încă ne aflăm în
    situaţia în care aproximativ 36% din copiii din sistemul de protecţie specială
    au avut drept cauză a separării sărăcia, şi 8% dizabilitatea. Deci, din cauza
    absenţei unor pârghii suficiente şi eficiente pentru aceşti copii,
    se poate ajunge şi la instituţionalizare….


    Lipsa implicării statului în
    sprijinul copiilor cu dizabilităţi are ca efect abandonarea acestora de către
    familie, mai spune Mădălina Turza: Una
    dintre priorităţile mele şi ale Autorităţii a fost de a reglementa serviciile
    de tip respiro pentru copiii cu dizabilităţi, pentru că în România există o
    povară extraordinară pe umerii familiilor copiilor cu dizabilităţi care, ajunşi
    în situaţii grele, nu au unde să-şi lase copiii pentru câteva ore sau pentru o
    zi sau două, pentru a rezolva o problemă, iar părinţii ajung la un nivel de
    suprasolicitare şi există riscul abandonului de la un punct încolo.. Am prevăzut
    echipe mobile, la nivelul tuturor judeţelor, de servicii
    de intervenţie timpurie pentru copiii cu dizabilităţi, servici de
    abilitare şi reabilitare în comunitate, avem în plan finanţarea serviciilor de
    tip respiro şi pregătirea specialiştilor. Este un aspect crucial al
    incluziunii copiilor cu dizabilităţi. Avem nevoie de specialişti bine pregătiţi
    care să lucreze diferite tipuri de terapii, de intervenţie, de recuperare,
    toate acele servicii de care copiii cu diferite forme de dizabilitate au
    nevoie..



    Sunt mii de cazuri în România de copii
    discriminaţi sau supuşi excluziunii, pentru că nu toți învățătorii și
    profesorii sunt instruiți în a lucra cu acești copii. Există județe în România
    în care există un profesor de sprijin la 150 de copii cu dizabilități.

    Ministrul
    Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, promite că numărul de consilieri
    psihologici din şcoli va creşte în curând: Îmi
    propun să măresc numărul de consilieri psiho-pedagogici în cadrul unităţilor de
    învăţământ preuniversitar, dar în acelaşi timp în formarea iniţială a
    profesorilor. Am avut discuţii cu reprezentanţi ai universităţilor ca în cifra
    de şcolarizare pe care o dăm pentru universităţi, începând cu anul universitar
    2020-2021, să găsim soluţii să pregătim cât mai mulţi consilieri şcolari,
    pentru că şcoala, societatea de fapt, are nevoie de sprijin… Ne propunem să
    pregătim împreună cadrele didactice să aibă competenţele să lucreze cu aceşti
    copii cu diverse dizabilităţi. Încurajăm părinţii să ne fie alături, încurajăm cadrele
    didactice să fie alături de copii dar şi să se specializeze prin formarea continuă
    sau prin formarea iniţială, tinerii care doresc să devină profesori.




    Discriminarea copiilor cu cerințe speciale e
    prezentă nu doar în România, ci și în alte state europene. Datele UNICEF arată
    că cel puţin 75% din numărul estimat de 5,1 de milioane de copii cu
    dizabilităţi care trăiesc în Europa Centrală şi de Est şi în Asia Centrală sunt
    excluşi de la o educaţie incluzivă de calitate. În întreaga lume ar exista peste 93 de milioane de copii cu
    dizabilităţi, potrivit UNICEF.

  • Proiectul SuperȘcoala – Vrem, putem, reușim! Un proiect pentru reducerea  riscului de abandon școlar

    Proiectul SuperȘcoala – Vrem, putem, reușim! Un proiect pentru reducerea riscului de abandon școlar

    Proiectul SuperȘcoala – Vrem,
    putem, reușim! este un proiect finanțat prin Programul Operațional Capital Uman
    2014-2020, care are ca obiectiv cresterea
    calității și atractivității procesului educațional din 5 școli din mediul rural
    din județul Dolj unde există copii cu risc crescut de abandon școlar. Valoarea
    proiectului este de aproximativ 5 milioane de lei și detalii ne oferă doamna
    Valeria Leferman, vicepreședintele Asociației Mereu pentru Europa.


    Proiectul are o perioadă de 3
    ani. În acest timp derulam activitați de sprijin pentru 685 copii, 100 cadre
    didactice si 100 de părinți, pentru a preveni și reduce riscul de abandon școlar.


    Astfel,
    în cele 5 școli funcționează programe Scoala după
    școală, autorizate de către ISJ DOLJ, care este și partener
    în proiect.


    Suntem
    la începutul celui de-al doilea an de implementare și putem spune că este una
    din activitățile cu cel mai mare succes din proiect, de care beneficiază 70 de
    elevi din învățământul primar, care provin din familii vulnerabile, cu nivel de
    trai scăzut, cu părinți plecați la muncă în străinătate sau despărțiți. Aceștia
    participă la activitățile zilnice, își fac temele, fac activități remediale și
    recreative într-un mediu plăcut, unde se simt ca acasă.


    Lunar,
    părinții copiilor primesc100 de lei pentru a asigura pachețelul de prânz.




    O
    altă activitate care s-a dovedit importantă și necesară pentru copii este cea
    de Informare, consiliere,
    orientare educațională și pentru carieră, în
    școlile din proiect nu există consilieri școlari, lipsa lor fiind suplinită de
    către specialiștii noștri, care oferă suport individual și consiliere de grup
    atât copiilor cât și părinților, în funcție de problemele și nevoile identificate.
    Un alt beneficiu este consilierea elevilor din clasele a VII-a și
    a VIII-a, care sunt testați vocațional și/sau aptitudinal, în vederea alegerii
    celor mai bune opțiuni de carieră.






    În
    perioada a doi ani şcolari, 100 de elevi de cls. a VII-a și a
    VIII -a sunt sprijiniți pentru dezvoltarea competențelor de Limba Româna și Matematică
    în cadrul unor ateliere de lucru săptămânale.


    Elevii
    sunt implicați în activități extracurriculare, ateliere pe diferite teme, de la
    sănătate și nutriție până la nediscriminare și creșterea stimei de sine.


    O
    altă latură a proiectului vizeză organizarea de excursii la instituții de
    cultură, artă, în parcuri, grădini botanice dar și la Târgul ofertelor școlare
    pentru elevii din clasa a VIII-a care urmează să intre la liceu.

  • Violenţa în cadrul familiei

    Violenţa în cadrul familiei

    Imposibil de suportat, violenţa domestică este la
    fel de dificil de descris, chiar şi atunci când eşti doar un martor pasager sau
    un terapeut implicat în recuperarea victimelor. Asimilată în general
    abuzurilor fizice, violenţa în cadrul familiei ia şi alte forme: violenţă
    economică – adică crearea deliberată a dependenţei financiare a victimelor -,
    violenţa socială – izolarea victimei faţă de rude şi prieteni -, violenţa
    verbală – repetarea unor insulte care
    reduc stima de sine – sau violenţa sexuală, echivalentă în multe cazuri cu
    violul marital. Toate aceste forme, precum şi altele, sunt reglementate în
    România prin legea 217/2003, lege
    specifică din Codul Civil care se referă la prevenirea şi combaterea violenţei
    în familie. Era nevoie de o astfel de lege într-o ţară unde agenţia UE
    responsabilă cu monitorizarea respectării drepturilor fundamentale – Fundamental
    Rights Agency – indică faptul că una din patru femei a fost agresată fizic sau
    sexual de partenerul său, în 2015. Dintre
    acestea, peste 70% nu au raportat episoadele de violenţă către autorităţi.
    Unele dintre motive sunt cuprinse chiar în legislaţie, imperfecţiuni ale legii
    217/2003 aşa cum le consideră Andreea Bragă, preşedinta Centrului Filia,
    organizaţie non-guvernamentală care luptă împotriva inegalităţilor de gen.

    Din 2012, această lege s-a
    modificat, fiind introdus şi ordinul de protecţie, un instrument absolut
    necesar pentru protejarea victimelor violenţelor. Legea prevede şi servicii pentru victimele
    violenţei în familie precum şi alocarea unor resurse financiare necesare. Dar,
    de multe ori, aceste resurse nu au fost realocate de la bugetele locale. De
    aceea, uneori, ne aflăm în situaţia în care 13 judeţe nu au nici un adăpost
    pentru victimele violenţei în familie. De altfel şi ordinul de protecţie,
    introdus de-abia în 2012, nu asigură protecţia imediată. Reţeaua de Combatere a
    Violenţei Împotriva Familiei, o reţea de 24 de ong-uri din care face parte şi
    fundaţia noastră, a făcut o monitorizare
    a implementării acestui ordin din 2012. Rezultatele ne arată că, în medie,
    durează 33 de zile ca acest ordin să fie emis de la data depunerii cererii.


    În ultimul an, deşi la
    numărul de urgenţă 112 au fost înregistrate circa 150.000 de apeluri care
    reclamau acte de violenţă domestică, doar o mie de ordine de protecţie au fost
    emise. În plus, demersurile juridice prin care legea ar trebuie să protejeze
    victima sau să pedepsească agresorul sunt îngreunate din cauza birocraţiei care
    trebuie suportată, cel mai adesea, tot de victimă. De pildă, în cazul unui
    proces întregul probatoriu cade pe umerii ei, în mare parte. La asta se adaugă
    percepţia de multe ori bănuitoare a comunităţii, dar şi reticenţa autorităţilor
    de a emite ordinul de interdicţie din diverse motive. Andreea Bragă revine la
    microfon cu alte detalii: Victima
    este, de multe ori, blamată de către anturaj sau de către familie prin
    comentarii de genul Dar tu ce-ai făcut, că doar nu te bătea degeaba?. Chiar
    şi atitudinea autorităţilor este, de multe ori, ostilă sau descurajantă. Au
    fost cazuri în care victimele şi-au retras plângerea şi din cauza comentariilor
    unor poliţişti. Există o rezistenţă de genul Ce facem cu dreptul de
    proprietate al agresorului? Cum să-l dăm afară din locuinţa proprie? Dar aici
    nu e vorba de încălcarea dreptului la proprietate, ci de dreptul superior al
    victimei de a fi în siguranţă. Acum, în timpul celor 33 de zile cât durează
    emiterea unui ordin, victima continuă să locuiască cu agresorul sau, dacă se
    adăposteşte la rude sau la prieteni, ea rămâne în contact cu agresorul care
    poate să ia legătura cu ea, să o ameninţe sau, dimpotrivă, să se poarte foarte frumos. Prin
    urmare, victimele sunt, uneori, descurajate să continue acţiunea în instanţă.


    Indiferent dacă
    apelează la justiţie sau renunţă la această iniţiativă, multe femei agresate
    caută sprijin la asociaţiile caritabile, cum ar fi Asociaţia ANAIS. Aici,
    victimelor li se oferă consiliere juridică pentru pregătirea dosarului ce
    urmează a fi prezentat instanţei şi, mai ales, consiliere psihologică în
    şedinţe de psihoterapie individuală sau încadrul grupurile de suport.Dar chiar şi în acest cadru sigur şi empatic, vindecarea rănilor interioare
    durează foarte mult, violenţa psihologică având urmările cele mai insidioase
    asupra femeilor. Mihaela Mangu, preşedinta ANAIS: Multe dezvoltă atacuri de panică din cauza faptul că petrec mult
    timp, în tensiune, alături de un agresor. Ajung să le fie teamă să se mişte sau
    să facă vreun gest pentru a nu-l provoca pe agresor. Trăind atâta timp în
    tensiune şi în teamă, după ce te eliberezi rămâi cu obişnuinţa de a crede că
    ceva rău e pe cale de a se întâmpla. Stima de sine este un aspect psihologic
    care este, de la început, cel mai afectată. Îţi spune mereu că eşti proastă, că
    nu eşti bună de nimic, că nu te vei descurca singură. Toate astea repetate
    zilnic duc la scăderea stimei de sine şi asta duce la acceptarea situaţiei de
    violenţă.


    La sfârşitul
    lunii februarie, Parlamentul României a ratificat convenţia Consiliului Europei
    privind violenţa împotriva femeii şi violenţa domestică, document cunoscut şi
    sub titulatura Convenţia de la Istanbul. Care sunt principalele ei prevederi aflăm
    de la Andreea Bragă, preşedinta
    Centrului Filia: Este
    necesară introducerea ordinului de protecţie de urgenţă emis în 24 de ore.
    Convenţia de la Istanbul îl numeşte ordin de interdicţie de urgenţă şi, în
    anumite cazuri de violenţă, este eliberat de autorităţi imediat de a avut loc
    episodul violent. Un alt lucru important este faptul că această convenţie
    admite faptul că majoritatea victimelor violenţei domestice sunt femei şi
    subliniază faptul că violenţa împotriva femeilor este rezultatul relaţiilor
    inegale istorice dintre femei şi bărbaţi. Ratificarea acestei convenţii
    presupune şi prevenirea violenţei. Speram că vor fi introduse în programa
    şcolară cursuri legate de egalitatea de gen, de respectul între parteneri, de
    rezolvarea conflictelor prin non-violenţă, de recunoaşterea violenţei împotriva
    femeilor.


    În următoarea
    perioadă, România trebuie să-şi armonizeze legislaţia pentru a implementa
    această convenţie.