Tag: Corneliu Coposu

  • Arlette Coposu, die leidgeprüfte Frau des „Senioren“

    Arlette Coposu, die leidgeprüfte Frau des „Senioren“

    Über Corneliu Coposu und seine Leidensgeschichte in kommunistischen Gefängnissen ist nach 1989 viel geschrieben worden. Er war ein Vorbild für die Wiederbelebung der rumänischen Demokratie nach 1990 und ein Wahrzeichen dafür, dass man die kommunistische Gefangenschaft mit Würde ertragen kann. In der Zwischenkriegszeit war er persönlicher Sekretär des gro‎ßen christlich-konservativen Politikers Iuliu Maniu (Nationale Bauernpartei – PNŢ). Zwischen 1947 und 1964 wurde er 17 Jahre lang von den kommunistischen Behörden inhaftiert und verbrachte 8 Jahre in Einzelhaft. Im Dezember 1989 baute er mit einigen anderen Überlebenden des kommunistischen Kerkers die Christlich-Demokratische Nationale Bauernpartei (PNŢCD) wieder auf.



    Seine Frau Arlette wurde jedoch weniger Aufmerksamkeit geschenkt, obwohl diese bemerkenswerte Frau es überaus verdient hätte. Sie erlebte ein noch schlimmeres Schicksal als ihr berühmter Ehemann. Nachdem ihr Mann am 14. Juli 1947 verhaftet worden war, wurde sie aus ihrem Haus vertrieben und musste zur Familie ihres Mannes ziehen. Im Jahr 1950 wurde sie zusammen mit ihrer Schwester France verhaftet und unter dem Vorwurf der Spionage für Frankreich inhaftiert. Ihre Schwester starb im Gefängnis, und Arlette, obwohl sie das Gefängnis überlebte, starb 1966, zwei Jahre nach ihrer Entlassung und der Wiedervereinigung mit ihrem Mann, an Krebs. Corneliu Coposu heiratete nie wieder, und das Paar hatte nie Kinder.



    Sie wurde 1915 als Arlette Marcovici in Constanţa geboren. Ihr Vater war der General Ion Marcovici, und ihre Mutter, Jeanne Huser, war französisch-schweizerischer Abstammung. Aus der früheren Ehe ihres Vaters stammten die drei Schwestern France, Odette und Antoinette. Die Familie Marcovici hatte ein Hotel am Meer, das Französische Hotel“, in dem sie 1941 ihren zukünftigen Ehemann, Corneliu Coposu, kennenlernte. Sie heirateten am 24. Oktober 1942 und waren nur 5 Jahre lang zusammen.



    Corneliu Coposu hat eine wichtige Rolle in der jüngsten Geschichte Rumäniens gespielt. Manche Historiker sagen, dass die Demokratie in Rumänien ohne ihn und sein Überleben unter der kommunistischen Verfolgung und Inhaftierung viel schwieriger wiederaufzubauen gewesen wäre. Um ihn über seine Politik hinaus besser kennen zu lernen, muss man seine Familie und seine Empfindlichkeiten betrachten. Ionuţ Gherasim ist Vorsitzender der Stiftung Corneliu Coposu“. Er zitiert für uns ein Porträt von Arlette, das von Flavia Bălescu-Coposu, ihrer Schwägerin, skizziert wurde:



    Dass Arlette in unser Leben trat, war ebenso überraschend wie unerwartet. Es war im Frühjahr 1941, als wir Flüchtlinge waren, weit weg von zu Hause. Unser Vater kam von einem Treffen mit dem päpstlichen Nuntius, Erzbischof Andrea Casulo, zurück und traf Corneliu, der in Begleitung einer blonden, blauäugigen jungen Frau ankam. Sie sprach die schönste rumänische Sprache, die kultivierteste, ohne jede Spur eines regionalen Akzents. Sie war strahlend und blickte einem direkt in die Augen. Vater sagte uns, er habe das Gefühl, dass sie die Braut von Corneliu sein würde. Zeitlich betrachtet dauerte die Ehe 24 Jahre, aber sie verbrachten nur 6 Jahre miteinander. In unserer kurzen Begegnung, liebten und bewunderten wir sie, weil sie die Verkörperung ihres Namens war, denn Arlette bedeutet »Ehre«. Sie war kompetent, aktiv, freundlich, gro‎ßzügig, aufmerksam, ernsthaft, kreativ und temperamentvoll.“




    Die Historikerin Andreea Mâniceanu ist die Autorin einer Biografie über Arlette Coposu. Sie verbrachte viele Stunden mit Flavia und Rodica Coposu, ihren Schwägerinnen, die ihr anhand von Fotos und Dokumenten aus dem Familienarchiv von der Beziehung ihres Bruders zu ihr berichteten. Das Ergebnis war ein kleiner Abschnitt der Geschichte, auf den die Autorin sehr stolz ist. Besonders stolz ist sie darauf, dass sie eine Heldin der jüngeren rumänischen Geschichte in den Vordergrund gestellt hat, die beispiellosem Übel gegenüberstand und es überlebte, um in die Zukunft zu blicken:



    Dies ist eine Lebensgeschichte, die ich auf ewig zu erzählen habe. Es ist die Lebensgeschichte eines Vorbildes von Würde und Bescheidenheit. Sie war eine au‎ßergewöhnliche Frau mit ungebremstem Mut und starkem Glauben. Auf dem Foto, das am Tag ihrer Entlassung nach 14 Jahren in kommunistischen Gefängnissen aufgenommen wurde, fand sie die Kraft, zu lächeln. Es ist das Foto einer Frau, die nach über einem Jahrzehnt der Qualen die Kraft findet, optimistisch in die Zukunft zu blicken. Ihre Geschichte sollte der Historie nicht verloren gehen, sei es auch nur deswegen.“




    Die Geschichte von Arlette Coposu ist den Rumänen heute nicht sehr bekannt, aber sie wäre es würdig, Denkmäler wie die ihres viel bekannteren Mannes in Bukarest und im ganzen Land zu haben.

  • Arlette Coposu

    Arlette Coposu

    Un exemplu în acest sens a fost Arlette
    Coposu, soția deținutului politic Corneliu Coposu, care a executat 14 ani de închisoare
    pentru convingerile sale și pentru convingerile soțului său. Parteneră de viață
    a mai celebrului său soț, Arlette Coposu nu a fost însă deloc mai prejos de acesta
    din niciun punct de vedere. A fost la fel de integră, inteligentă, caldă și
    devotată precum a fost Corneliu Coposu.



    Despre Corneliu Coposu s-a scris
    suficient de mult după 1989. El este de altfel un model al renașterii
    democrației române și un model al îndurării suferinței extreme, cu demnitate,
    în anii comunismului. În perioada interbelică secretar personal al marelui
    politician Iuliu Maniu, Corneliu Coposu a fost închis 17 ani și jumătate, din
    1947 până în 1964, din care 8 ani în izolare completă. În decembrie 1989 el a
    fost cel care împreună cu câțiva supraviețuitori au reclădit Partidul Național
    Țărănesc Creștin și Democrat.

    Dar despre soția sa Arlette s-a vorbit cu mult
    mai puțin, mai puțin decât ar fi meritat. Victimă a ororilor comunismului,
    Arlette a avut un destin și mai nedrept decât soțul său supranumit Seniorul. După
    arestarea din ziua de 14 iulie 1947 a lui Corneliu Coposu, Arlette a fost dată
    afară din casa în care locuiau cei doi soţi şi s-a mutat la familia soțului său.
    În 1950, împreună cu sora sa France, a fost arestată şi a fost condamnată la 14
    ani de închisoare fiind acuzată de spionaj în favoarea Franţei. Sora sa France
    moare în închisoare, iar Arlette, chiar dacă supravieţuieşte închisorii, moare
    în 1966 de cancer, la doi ani de la eliberare și de la reunirea cu soțul ei.
    După decesul soției sale, Corneliu Coposu nu s-a mai recăsătorit niciodată și
    nu a avut copii.


    Arlette Marcovici viitoare Coposu s-a
    năcut în 1915 la Constanța. Tatăl ei era generalul Ion Marcovici iar mama sa
    era Jeanne Huser de origine franco-elvețiană. Arlette a mai avut trei surori:
    Odette, din prima căsătorie a tatălui său, France și Antoinette. Familia Marcovici
    avea la Constanța un hotel pe malul mării care se numea Hotelul Francez și la
    acest hotel s-au întâlnit Arlette Marcovici și Corneliu Coposu în 1941. S-au
    căsătorit pe 24 octombrie 1942 și au rămas împreună doar 5 ani.


    Multă lume vorbește despre ce a
    însemnat Corneliu Coposu în istoria României, și el a însemnat cu siguranță
    extrem de mult. Sunt unii istorici care cred că democrația în România ar fi
    fost cu mult mai dificil de reconstruit daca figura sa nu ar fi supraviețuit
    regimului comunist. Dar pentru a cunoaște mai bine personalitatea unui om de
    anvergura Seniorului este foarte important de a trece dincolo de personajul
    politic și de a privi la sensibilitățile sale, la cine sunt cei mai apropiați
    precum familia.

    Ionuț Gherasim, președintele fundației Corneliu Coposu, a
    citit un portret al Arlettei Coposu realizat de Flavia Bălescu-Coposu, cumnata
    sa:

    Numele lui Arlette a
    intrat în casa familiei noastre în chip pe cât de neașteptat, pe atât de
    surprinzător. Era în primăvara anului 1941 noi fiind în refugiu, departe de
    casă. Tata se întorsese de la București unde participase la o întâlnire cu
    arhiepiscopul Andrea Casulo, nunțiul papal. După conferință, tata s-a întâlnit
    cu Cornel care a venit însoțit de o domnișoară blondă, cu ochi albaștri. Vorbea
    cea mai frumoasă limbă română, cea literară, fără niciun fel de accent
    provincial. Avea figura luminoasă și privirea directă. Tata ne-a spus că el așa
    simte, că ea va fi mireasa lui Cornel. Căsătoria lor a durat calendaristic 24
    de ani, dar împreună au stat doar 6 ani. În scurta, ei trecere prin viață
    alături de noi, am iubit-o, am admirat-o, iar ea a fost întruchiparea numelui Arlette
    (Onoare) așa cum apare în dicționar: competentă, activă, prietenoasă,
    generoasă, atentă, serioasă, creatoare, temperamentală.


    Istoricul Andreea Mâniceanu este
    autoarea unei biografii dedicată Arlettei Coposu. Autoarea a petrecut zeci de
    ore în compania Flaviei Bălescu-Coposu și Rodicăi Coposu, surorile lui Corneliu
    Coposu și cumnatele Arlettei Coposu, de la care a aflat povești despre relația
    celor doi, a văzut fotografii și documente din arhiva familiei. A rezultat un
    volum de microistorie de care autoarea este foarte mulțumită. Mulțumirea ei se
    datorează faptului că a reușit să îi găsească eroinei sale un loc în istoria
    recentă a României și un loc în memoria femeilor care și-au apărat onoarea în
    fața răului și au găsit puterea de a privi către viitor.

    O poveste de viață este dusă mai departe. Este o poveste de
    viață pentru că Arlette Coposu a fost un exemplu de demnitate și simplitate. A
    fost o femeie extraordinară, cu curaj și credință de neclintit. Privind
    fotografia care a fost realizată în ziua eliberării, după 14 ani de chinuri în
    temnițele comuniste, Arlette găsește puterea să zâmbească. E o fotografie în
    care o femeie, după mai bine de un deceniu de chin, găsește această putere de a
    privi în continuare optimistă către viitor. De-ar fi fost doar acest lucru și
    povestea sa a meritat să nu fie uitată de istorie.


    Tragedia Arlettei Coposu este puțin
    cunoscută de românii de azi. Dar măcar prin cele două busturi ale soțului său
    și numele unui bulevard din București și prin alte monumente din țară i s-a
    făcut dreptate.

  • Gedichte von Corneliu Coposu wurden veröffentlicht

    Gedichte von Corneliu Coposu wurden veröffentlicht

    Das Ereignis markierte den 24. Todestag dieses antikommunistischen Dissidenten, der bis 1947 in der Leitung der Rumänischen Bauernpartei war. Der Präsident der Rumänischen Vereinigung ehemaliger politischer Gefangener Octav Bjoza sprach über die moralische Aufrichtigkeit von Corneliu Coposu und über sein Vorbild für die rumänische Gesellschaft.




    Octav Bjoza: “Es war sehr schwierig, ihm nahe zu kommen, aber zwei- bis dreimal hatte ich die Gelegenheit, kurz mit ihm zu sprechen. Das letzte Mal war es 4 oder 5 Monate, bevor er zur letzten Operation nach Deutschland ging. Wei‎ßt du, was er mir gesagt hat? Herr Bjoza, sagte er, ich würde mir wünschen, dass die Mitglieder des Parlaments für ihre Strategien, Programme und sogar Ideologien kämpfen, aber nachdem sie das Parlament verlassen haben, würde ich sie gerne zusammen sehen, um ein Konzert, ein Theaterstück, oder ein Fu‎ßballspiel zu besuchen oder ein Bier zu trinken. Aber diese Leute…. sie hassen sich gegenseitig, Herr Bjoza. Es tut mir leid, aber ich finde das inakzeptabel.”




    Corneliu Coposu sa‎ß in den schrecklichsten kommunistischen Gefängnissen: in Vacaresti, Jilava, Pitesti, Malmaison, Craiova, Aiud, Poarta Alba, dem Donau-Schwarzmeer-Kanal, in Gherla und Sighetul Marmatiei, und er wurde zwischen 1954 und 1962 in Ramnicu Sarat in harter Einzelhaft festgehalten. Während der 8 Jahre, die er allein in einer Zelle verbrachte, verbrachte er seine Zeit mit Beten, Rechnen und Gedichten, um seinen Verstand nicht zu verlieren.




    Trotz schrecklicher Schwierigkeiten hat Corneliu Coposu nie auf seine Prinzipien verzichtet und sich ständig bemüht, Rumänien von einem sowjetischen Satelliten in eine westliche Demokratie zu verwandeln. Der 1914 geborene gro‎ße Politiker wurde unter einem anderen bemerkenswerten Staatsmann ausgebildet, dem ehemaligen Premierminister Iuliu Maniu, dessen politischer Sekretär Coposu war. Er war am Ende des Zweiten Weltkriegs an der Organisation der antikommunistischen Opposition beteiligt und organisierte Studentenproteste gegen die Kommunisten.




    1947 wurde Coposu verhaftet und ohne Prozess inhaftiert. Nach seiner Freilassung bat das kommunistische Regime ihn, im Gegenzug für die Freigabe seines Namens zusammenzuarbeiten, aber Coposu lehnte das Angebot ab. Er gründete die Nationale Bauernpartei als heimliche Gruppe wieder und lie‎ß sie 1987 der Christlich-Demokratischen Internationale angehören.


    Nach dem Fall des Kommunismus 1989 brachte er die damaligen Oppositionsgruppen in der so genannten Demokratischen Versammlung zusammen. Er starb 1995, ein Jahr bevor diese politische Allianz die Kommunal-, Parlaments- und Präsidentschaftswahlen in Rumänien gewann. Von den drei Hauptzielen von Coposu, nämlich dem Beitritt Rumäniens zur Europäischen Union, der NATO und der Wiederherstellung der Monarchie, wurde nur letzteres nicht erreicht.

  • Commémoration de Corneliu Coposu

    Commémoration de Corneliu Coposu

    Corneliu Coposu, grand homme politique et
    ancien membre du Parti national paysan, a été emprisonné dans les prisons
    communistes 17 ans durant. A sa libération, il a mis sur papier les vers qu’il
    avait imaginés pendant sa détention, recueillis dans un volume inédit, volume lancé
    lundi soir à Bucarest lors du gala Corneliu Coposu. L’événement marquait aussi
    24 ans depuis la mort du dissident anticommuniste et leader du Parti national
    paysan.


    Octav Bjoza, le président de l’Association des
    anciens détenus politiques de Roumanie, a évoqué Corneliu Coposu en tant
    qu’exemple de verticalité : « C’était
    très difficile de faire partie de son entourage, mais j’ai eu, deux ou trois
    fois, l’occasion de lui parler brièvement. La dernière fois c’était quelques
    mois avant son intervention chirurgicale en Allemagne. Vous savez ce qu’il m’a
    dit à ce moment-là ? Monsieur Bjoza, j’aimerais tant voir les
    parlementaires débattre devant le Parlement, confronter leurs stratégies,
    programmes et idéologies. Et à la fin des discussions, j’aimerais les voir
    aller ensemble à un concert, au théâtre, prendre une bière ou un café, regarder
    un match de foot. Mais ils se haïssent à mort, monsieur Bjoza, ces choses ne
    sont tout simplement pas possibles. »


    Corneliu Coposu a été prisonnier politique
    dans les prisons communistes les plus atroces du pays : Văcăreşti, Jilava,
    Piteşti, Malmaison, Craiova, Aiud, Poarta Albă, le Canal Danube – mer Noire,
    Gherla, Sighetu Marmaţiei. A Râmnicu Sărat, il a été en isolement carcéral
    pendant huit ans, entre 1954 et 1962. Pour ne pas devenir fou à cause de la
    solitude durant ces longues années, il récitait des prières, faisait des
    calculs mathématiques ou composait des poèmes.


    Surnommé le Sénior, Corneliu Coposu n’a pas
    trahi ses principes et a lutté sans cesse pour que la Roumanie devienne, d’un
    Etat satellite de l’URSS, une démocratie de type occidental. Né en 1914, sa
    formation s’est faite aux côtés d’un autre grand homme d’Etat – Iuliu Maniu,
    ancien premier ministre, dont il a été le secrétaire politique. Corneliu Coposu
    a été impliqué dans l’opposition anticommuniste à la fin de la Deuxième Guerre
    mondiale et il a organisé les protestations des étudiants. En 1947, suite à un
    coup monté, Corneliu Coposu a été arrêté et retenu en détention sans jugement.
    A sa libération en 1964, les communistes lui ont proposé de devenir
    collaborateur en échange de la réhabilitation. Il a refusé et a organisé dans
    la clandestinité le Parti national paysan, qu’il allait faire adhérer à l’Internationale
    démocrate chrétienne en 1987.

    A la chute du communisme en 1989, il a rassemblé
    l’opposition de l’époque sous la forme de la Convention démocratique. Il est
    mort en 1995, un an avant la victoire de cette alliance politique aux élections
    locales, parlementaires et présidentielles. Corneliu Coposu avait trois
    objectifs pour la Roumanie : l’adhésion à l’Union européenne, à l’OTAN et
    la restauration de la monarchie. Son dernier est le seul qui n’est pas devenu
    réalité. (Trad. Elena Diaconu)

  • Evocare Corneliu Coposu

    Evocare Corneliu Coposu


    Versurile pe
    care Corneliu Coposu le-a conceput în gând în detenţie şi pe care le-a pus pe
    hârtie după 17 ani, la eliberarea din temniţele comuniste, au fost adunate
    într-un volum inedit lansat, luni seară, la Bucureşti, în cadrul unei Gale ce
    poartă numele marelui om politic român. Evenimentul a marcat 24 ani de la
    moartea disidentului anticomunist, fost lider ţărănist până în anul 1947. Preşedintele
    Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Octav Bjoza, a vorbit despre
    verticalitatea morală şi modelul pe care îl reprezintă Corneliu Coposu: Era foarte greu să ajungi în anturajul domniei sale, dar s-a întâmplat
    de două, trei ori să stau de vorbă, foarte scurt. Ultima se întâmpla cu vreo
    patru, cinci luni înainte de a pleca la ultima intervenţie chirurgicală în
    Germania. Ştiţi ce mi-a spus atunci? Domnule Bjoza, aşa mi-aş dori să văd
    parlamentarii, la tribuna Parlamentului, bătându-se în strategii, în programe,
    fie şi în ideologii, dar după ce se termină, aş vrea să îi văd împreună la un
    concert, la un teatru, la o bere, la o cafea, la un meci de fotbal. Dar ăştia
    se urăsc de moarte, domnule Bjoza. Regret, dar nu este posibil aşa ceva!

    Corneliu Coposu a făcut detenţie politică în cele mai cumplite închisori
    comuniste – la Văcăreşti, Jilava, Piteşti, Malmaison, Craiova, Aiud, Poarta
    Albă, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Gherla, Sighetul Marmaţiei, iar la Râmnicu
    Sărat, între 1954 şi 1962, a avut parte de regim sever de izolare. În cei 8 ani
    cât a stat singur într-o celulă, ca să nu înnebunească, spunea în gând
    rugăciuni, făcea calcule matematice şi compunea poezii: Cerne, Doamne, liniştea uitării peste nesfârşita suferinţă. Seamănă
    întinderi de credinţă şi sporeşte roua îndurării. Supranumit Seniorul, Corneliu Coposu, în ciuda
    tuturor greutăţilor, nu și-a trădat principiile și a luptat fără încetare ca,
    dintr-un satelit al comuniştilor ruşi, România să redevină o democrație de tip
    occidental.

    Născut în 1914, marele politician s-a format în preajma unui alt om de stat
    de anvergură – Iuliu
    Maniu,fost prim-ministru, căruia i-a fost secretar politic. S-a implicat în organizarea Opoziției
    anticomuniste la finalul celui de-al Doilea Război Mondial și a organizat
    protestele studenților. În 1947, în urma unei înscenări, Corneliu Coposu a fost
    arestat şi ținut în detenție fără să fie judecat. La eliberare, comuniștii i-au
    propus să colaboreze cu ei în schimbul reabilitării, dar a refuzat. A
    reorganizat Partidul Naţional Țărănesc în clandestinitate și l-a afiliat, în
    1987, Internaționalei Creștin-Democrate. După căderea comunismului, în 1989, a
    coagulat Opoziția de la acea vreme sub forma Convenției Democratice. A murit în
    1995, cu un an înainte de victoria acesteia în alegerile locale, parlamentare
    şi prezidenţiale. Corneliu Coposu avea trei obiective: integrarea României în
    Uniunea Europeană, aderarea la NATO și restaurarea monarhiei. Doar ultimul său
    obiectiv nu s-a realizat.

  • Corneliu Coposu

    Corneliu Coposu

    Corneliu Coposu a été une grande figure de la résistance politique anticommuniste pendant les décennies noires de lépoque communiste, mais il fut également lhomme politique ayant joué un rôle essentiel dans la renaissance de la démocratie roumaine et du multipartisme après 1989. Il fit de la sorte le lien entre la démocratie davant-guerre, celle qui précéda linstauration du communisme daprès la guerre, et celle qui allait renaître au début des années 90 du siècle passé. Sa foi inébranlable dans la démocratie, dans lesprit de résistance et dans la nation roumaine, le modèle de lutte pour lhonneur, pour la liberté et la justice quil incarna, notamment par les 17 ans de traversée du Goulag roumain, lérigent sans nul doute parmi les grandes figures du Panthéon des hommes dEtat que la Roumanie compte dans son histoire récente. A la fin de sa vie, Corneliu Coposu se faisait, à bon escient, appelé par ses jeunes partisans, le « Sénior ».





    Né le 20 mai 1914 dans le département de Salaj, en Transylvanie, dans une famille de prêtres grecs-catholiques, Corneliu Coposu fait des études de droit, devient avocat, pour décrocher ensuite un doctorat ès sciences juridiques à lUniversité de Cluj. Il parvient à devenir un des plus proches collaborateurs du président du Parti national paysan, Iuliu Maniu, figure historique de lémancipation nationale des Roumains de Transylvanie, auquel lunissent des liens familiaux et, surtout, son crédo politique. Dans la période trouble de la fin de la guerre et de loccupation soviétique de la Roumanie, Corneliu Coposu devient secrétaire personnel du leader national-paysan et secrétaire général adjoint de son parti. Le 14 juillet 1947, Coposu, à linstar de la quasi-totalité des leaders de son parti, est arrêté, suite au guet-apens imaginé par le nouveau pouvoir communiste. Le même pouvoir communiste qui sétait installé, pour 43 ans, au mois de novembre 1946, après avoir falsifié les résultats des élections, à lombre et sous la protection des chars russes et de la Commission alliée de contrôle, dirigée, à Bucarest, par les Soviétiques. Condamné aux travaux forcés à perpétuité sur la base dun dossier monté de toutes pièces, il ne sera libéré quen 1964, à la faveur dune amnistie générale des prisonniers politiques, après avoir passé 17 ans au Goulag roumain, dont 9 à lisolement.





    Mais, Corneliu Coposu survécut dans la dignité à ce calvaire prolongé. Son épouse, Arlette, dorigine française, prisonnière politique à son tour, mourut quelques mois après sa libération, en 1965.



    Interviewé en 1993 et provoqué à un exercice dimagination par la journaliste Lucia Hossu-Longin, qui voulait savoir sil aurait choisi la même voie pour autant que le choix se présentât devant lui à nouveau, Corneliu Coposu a répondu par laffirmative : « Ecoutez, jai eu le temps de passer en revue toutes les souffrances, les misères endurées pendant mon emprisonnement, puis le nombre et lampleur des persécutions vécues après la libération. Mais je ne pense pas avoir le choix. Les yeux fermés, je choisirais de vivre le même destin. Peut-être que notre destin est écrit davance. Je ne suis pas fataliste, mais si javais cette alternative devant moi, je choisirais, le même chemin sans hésiter ».





    Côtoyer de tels personnages est un privilège rare. Cest le pénitentiaire politique de Râmnicu Sărat qua le plus marqué Corneliu Coposu, lhomme qui fera renaître le Parti national paysan chrétien-démocrate et en deviendra le président, après 1989.





    Corneliu Coposu : « Le pénitentiaire de Râmnicu Sarat comptait 34 cellules, 16 au rez-de-chaussée et tout autant au premier étage. 4 cellules disoloir étaient situées au sous-sol. Cétaient des cellules de 3 mètres sur 2, disposées en rayons de miel, lune à côté de lautre. A 3 mètres de hauteur, on trouvait une fente de lumière, à laquelle on navait en revanche pas daccès, et qui était dailleurs condamnée de lextérieur. La seule source de lumière, allumée en permanence, provenait dune ampoule de 15 watts, suspendue au plafond, et qui donnait une lumière sépulcrale. Passons le chauffage, car il ny en avait pas, il sagissait dun bâtiment érigé aux environs de lan 1900, avec des murs épais et entourés de deux autres murs denceinte dune hauteur de 5-6 mètres. Des gardes armés guettaient, perchés dans leurs tours de garde. Il y régnait une atmosphère sinistre. »





    Corneliu Coposu a marqué durablement la conscience collective roumaine, par la sérénité avec laquelle il a accepté son sort et par sa capacité singulière de pardonner à ses bourreaux. Plus encore, il a marqué ses contemporains par lobstination avec laquelle il a mené sa lutte pour la liberté, la démocratie, pour lidéal national et en faveur du système monarchique, quil avait investi, jusquà la fin de sa vie, de tous ses espoirs. (Trad. Ionut Jugureanu)

  • Corneliu Coposu, der Senior der rumänischen Demokratie nach der Wende

    Corneliu Coposu, der Senior der rumänischen Demokratie nach der Wende

    Beginnend mit 1947 hat das kommunistische Regime in Rumänien beinahe die gesamte politische, kulturelle und wirtschaftliche Elite des Landes verhaftet. Viele starben in den kommunistischen Gefängnissen, andere verblieben jahrelang in Haft. Corneliu Coposu verbrachte 17 Jahre im kommunistischen Kerker, nach der Wende baute er die Bauernpartei (PNŢ) wieder auf und leistete einen erheblichen Beitrag zur Demokratisierung des Landes. Doch Anerkennung erhielt er erst am Ende seines Lebens.



    Man sagt, das Wichtigste im Leben eines Menschen sei das, was er hinterlässt, sein Erbe. Dabei geht es nicht unbedingt um Sachen oder anfassbare Dinge, sondern mehr um symbolisches Erbe, um Verhalten, um Ratschläge für die Nachfolger und um Lebensstil. Corneliu Coposu ist am 11. November 1995 gestorben und für fast alle Rumänen ist er ein Märtyrer der Demokratie und ein Vorbild der Wiedergeburt nach der Wende von 1989, nach fast 50 Jahren Kommunismus.



    Er hinterlie‎ß ein riesiges symbolisches, politisches und religiöses Kapital. Corneliu Coposu war eine aufrichtige Person, die dem kommunistischen Regime physischen und psychischen Widerstand leistete. Viele andere verzichteten auf den Kampf oder arbeiteten mit dem Regime zusammen. Der Teufel in der Geschichte“, wie es der polnische Philosoph Leszek Kolakowski nannte, das Regime des roten Terrors, lie‎ß Corneliu Coposu bis zu seinem Fall 1989 nicht in Ruhe leben. Das Regime versuchte, ihn zur Kollaboration zu verlocken, seine Seele und seine Überzeugungen zu kaufen und ihn zu kompromittieren. Seinen eigenen Aussagen zufolge, die auch von den Dokumenten im Archiv der ehemaligen Sicherheitspolizei Securitate bestätigt wurden, wurde Corneliu Coposu nach seiner Haftentlassung weitere 27-mal für kurze Perioden verhaftet. Sein Haus wurde Dutzende Male durchsucht und mehr als 3000 persönliche Dokumente wurden dabei beschlagnahmt.



    Corneliu Coposu war der Mensch, um den 1989 ein paar Rumänen und anschlie‎ßend immer mehr sich vorgenommen haben, das politische, gesellschaftliche, kulturelle und geistige Gewebe der Rumänen, das von den Praktiken der kommunistischen Tyrannei stark verletzt worden war, wieder aufleben zu lassen. In den ersten Monaten des Jahres 1990 schien Coposu allein zu sein und von der Mehrheit abgelehnt zu werden. 1995, als er starb, hatte Coposu einen erheblichen Teil der Rumänen auf seiner Seite. Diese wünschten sich einen Wandel.



    Corneliu Coposu hat viel gelitten und das trug am meisten zur Änderung der Einstellung der Rumänen gegenüber ihm zwischen 1990 und 1995. Nach siebzehneinhalb Jahren Haft, von 1947 bis 1965, hat der Senior“, wie er genannt wurde, eine alte Weisheit bestätigt: dass die Wahrheit immer gewinnt. Corneliu Coposu bezeichnete sich jedoch nicht als alleinstehendes Beispiel. Er sagte immer, sein Vorbild sei das einer ganzen rumänischen Generation gewesen, die das Regime leider nicht überlebt habe, um zu erzählen.



    Corneliu Coposu wurde am 20. Mai 1914 im heutigen Landkreis Sălaj in der Familie eines griechisch-katholischen Priesters geboren. Er wurde Anwalt und promovierte an der Universität in Cluj (Klausenburg). Er war zudem der persönliche Sekretär von Iuliu Maniu, dem Vorsitzenden der Nationalen Bauernpartei PNȚ. Am 14. Juli 1947 wurde Coposu zusammen mit der ganzen Parteileitung infolge einer gestellten Aktion der kommunistischen Behörden verhaftet. Er wurde anfänglich zur lebenslänglichen Zwangsarbeit verurteilt. Er kam letzten Endes nach mehr als 17 Jahren raus. Neun Jahre verbrachte er in kompletter Isolation und verlernte fast das Sprechen. Ein Treffen mit ihm war für jeden ein Privileg. In einer Aufzeichnung erinnerte sich Corneliu Coposu an die Haftbedingungen im Gefängnis von Râmnicu Sărat:



    Das Gefängnis in Râmnicu Sărat hatte 34 Zellen, jeweils 16 im Erdgeschoss und im 1. Stock, die von einem Drahtnetz abgetrennt waren. Seitlich gab es noch 2 Zellen und weitere 4 Isolations-Zellen im Untergeschoss. Jede Zelle war 3 Meter lang und 2 Meter breit. Die Zellen waren wie ein Bienenstock aufgestellt, in 3 Metern Höhe gab es ein abgedecktes Fenster, 45 cm lang, 30 cm breit. Das Licht konnte nicht reinkommen. Eine 15 Watt-Glühbirne leuchtete ständig, wie in einer Gruft sah es aus. Heizung gab es keine, denn das Gefängnis wurde Anfang des Jahrhunderts, gegen 1900 gebaut. Die Wände waren dick. Ringsum gab es zwei sehr hohe, 5-6 Meter hohe Mauern, dazwischen einen Kontroll-Gang. An der zweiten Mauer waren auch die Wachtürme, in denen bewaffnete Soldaten standen.“




    Das totalitäre Regime betrachtete die Menschen nicht als menschliche Wesen mit Namen und Vornamen, sondern als Nummern. Corneliu Coposu erinnerte sich 1993 an das Leben im Gefängnis:



    Jeder Gefangene hatte eine Nummer, die der Zellen-Nummer entsprach, keiner hatte einen Namen, unsere Namen waren uns untereinander nicht bekannt. Da jeder Insasse allein war, war jedwedes Gespräch ausgeschlossen, und lange Zeit kommunizierte man mit den Insassen aus den anderen Zellen durch den Morse-Code, durch Schläge an die Wand, bis das System entdeckt und die Insassen sehr hart bestraft wurden. Nachher kommunizierte man durch Morse-Husten, was sehr anstrengend war, insbesondere weil wir alle sehr geschwächt waren. Ich war in der Zelle Nummer 1, darüber, in der Zelle 32, war Ion Mihalache, der mittels Morse am Anfang noch kontaktiert werden konnte. Nach 4-5 Jahren wurde sein Hörsinn schwächer und er reagierte nicht mehr auf die Schläge gegen die Wand.“




    Coposu wurde oftmals gefragt, ob er sein Leben anderes leben würde, wenn er zurück in die Vergangenheit gehen könnte. Seine Antwort war immer negativ. 1993 sagte er: Ich habe mein Gewissen selbst unter die Lupe genommen, habe alle Leiden verzeichnet und mich an alle Grausamkeiten während der Haft und der anschlie‎ßenden Jahren erinnert und ich glaube, ich würde heute nicht anders entscheiden. Mit geschlossenen Augen würde ich dasselbe Schicksal wählen. Wahrscheinlich haben wir alle ein Schicksal, das im Vornhinein entschieden ist. Ich bin kein Fatalist, würde ich aber die Wahl haben, würde ich das, was ich schon erlebt habe, gelassen wieder wählen.“

  • Corneliu Coposu, Godfather of Romanian Democracy

    Corneliu Coposu, Godfather of Romanian Democracy

    One of the most important things that one can do in life is leave a legacy, which is not as important materially as it is symbolically, especially as a role model. Such was the life of Corneliu Coposu, who died on 11 November 1995. He is remembered as a martyr of democracy and one of the most important figures in its rebirth after 1989, after almost half a century of Communist dictatorship. He left behind a major legacy of political and religious beliefs, integrity and physical and mental resilience in resisting the regime, which coaxed many into collaborating. ‘History’s Devil’, as Polish philosopher Leszek Kolakowski called the red terror regime, plagued Corneliu Coposu until 1989.



    The regime tried to co-opt him, to corrupt his soul and convictions, and compromise him. Based on his own testimony, as well as documents found in the archives of the former political police, after being released from prison, Coposu was arrested 27 times for short bouts, his house was searched dozens of times, and 3,000 personal documents were seized.



    After 1989, Coposu was a man around whom people clustered in the attempt to restore the Romanian society, with its politics and culture, gravely altered by the Communist past. In 1995, when he passed away, Coposu had on his side a great number of Romanians determined to make a change. His immense suffering during the dictatorship had much to do with the sympathy he engendered. After 17 years of political prison, he managed to confirm that truth eventually triumphs. His modesty was exemplary. He emphasized the fact that he was not an individual role model, but a mere representative of a whole generation that lived to tell the terrible tale of suffering they endured in prison.



    He was born on 20 May 1914, in Salaj. His father was a Greek Catholic priest. He studied law, became a lawyer and got his PhD from the University of Cluj. He was a close associate of National Peasant Party leader Iuliu Maniu, as his personal assistant. He was arrested on July 14 1947, along with the entire leadership of that party, and was given a mock prosecution by the newly instated Communist regime. He was sentenced to hard labor for life, but was released in 1964. 9 of the 17 years he spent in jail were in complete seclusion, during which time he almost forgot how to speak.



    His worst experience was the time spent in prison in Ramnicu Sarat. Here he is telling us about it:


    “The prison in Ramnicu Sarat had 34 cells, 16 each on the ground floor and the top floor, divided by fence wire. It also had 2 side cells and 4 punishment cells in the cellar. Each cell was 3 meters by 2. They were honeycombed, one next to the other, at a height of 3 meters and had an inaccessible little window, 45 by 30 cm, shuttered on the outside, so no light could come through. There was a 15-watt light bulb shining permanently, shedding a mortuary light. There was no heating, the jail had been built around 1900 and it had thick walls. It had two rows of walls, 5 or 6 meters high, and between them was a control corridor. The second wall had the watchtowers where armed soldiers patrolled.”



    The totalitarian regime did not call the prisoners by name. It gave them numbers. In 1993, Coposu recalled for us what life for him and the other detainees was like:


    “Each detainee had a number which was the cell number, our names were not known. We were identified by our cell number. Each prisoner, being alone, was denied any conversation or relation with any other occupant in a cell, and for a long time conversations were in Morse code, knocked into the wall, until the system was uncovered and severe punishment was meted out. After that, we coughed the Morse code, which was exhausting, especially given the extremely frail condition we were in. I was in cell 1, and above me, in cell 32, was Ion Mihalache, who initially could be contacted by Morse code, until 4 or 5 years later, when his hearing failed and he could no longer react to the knocks on the wall.”



    Asked if he would have lived his life differently had he been able to turn back time, he answered: “I looked into my conscience, I reviewed all my suffering and misery in prison, during the years of detention, the persecutions during the years after I got out of the penitentiary, and I believe that I would not have a choice. I would opt for the same destiny at the drop of a hat. I think our destinies are prescribed to us from birth. I am not a fatalist, but I think that even if I had some alternatives, I would choose the same past I have lived, and which I would repeat serenely.”


    (Translated by C. Cotoiu / Edited by E. Enache)

  • Corneliu Coposu, le Senior de la nouvelle démocratie roumaine

    Corneliu Coposu, le Senior de la nouvelle démocratie roumaine

    On dit que l’une des choses les plus importantes dans la vie, c’est l’héritage légué aux générations futures. Il s’agit non seulement de biens matériels, mais aussi et surtout de biens immatériels, à valeur symbolique, à savoir la conduite, les conseils pour la vie, une certaine manière de vivre. Corneliu Coposu est mort le 11 novembre 1995. A présent, les Roumains se souviennent de lui comme d’un martyr de la démocratie et d’un modèle de la renaissance de celle-ci après 1989, au bout de près d’un demi-siècle de communisme. Il nous a laissé en héritage un immense capital de convictions politiques et de foi, d’intégrité, d’austérité, d’endurance dans le combat inégal qui l’a opposé aux communistes, devant lesquels trop nombreux ont été les Roumains à fléchir ou à finir par collaborer. Le régime de la terreur, que le philosophe polonais Leszek Kolakowski allait appeler « le diable de l’histoire », n’a pas cessé de tracasser Corneliu Coposu jusqu’en 1989. Il a cherché à le tenter, à en corrompre l’âme et les convictions, à le compromettre. Selon ses propres témoignages, confirmés par les documents découverts dans les archives de la Securitate, l’ancienne police politique du régime communiste, après sa sortie de prison, Coposu a été arrêté 27 fois pour de brèves périodes de temps. En plus, sa maison a été fouillée à plusieurs reprises et plus de 3000 documents personnels lui ont été confisqués.

    C’est autour de Corneliu Coposu qu’en 1989 les gens se sont réunis dans une tentative de refaire le tissu politique, social, culturel et mental de la Roumanie, gravement endommagé par les pratiques de la tyrannie communiste. Si début 1990 Corneliu Coposu semblait seul et refusé par la majorité, quelques années plus tard, en 1995, l’année de sa disparition, il avait réussi à attirer une bonne partie de la population désireuse de changer quelque chose. Ce qui a pesé le plus lourd dans le changement d’attitude de Roumains face à Corneliu Coposu entre 1990 et 1995, ce fut sa terrible souffrance. Après avoir passé 17 années et demie dans une prison d’extermination, soit de 1947 à 1965, le Senior, comme il allait être surnommé avec respect et affection, a confirmé un proverbe que tout le monde connaît: celui de la vérité qui triomphe à chaque fois, car la vérité, c’est comme de l’huile dans l’eau : elle finit toujours par remonter à la surface. Toutefois, Corneliu Coposu ne s’est jamais présenté comme un exemple singulier à suivre. Il a toujours affirmé que son modèle était celui d’une génération entière de Roumains qui n’ont pas survécu pour raconter toutes les horreurs qu’ils ont vues ou souffertes.

    Né le 20 mai 1914 au département de Salaj, dans le nord-ouest de la Roumanie, dans la famille d’un prêtre grec-catholique, Corneliu Coposu a poursuivi une carrière d’avocat, devenant docteur ès sciences juridiques de l’Université de Cluj. Il a été proche du président du Parti National Paysan, Iuliu Maniu, dont il a été le secrétaire personnel. Le 14 juillet 1947, Corneliu Coposu a été arrêté aux côtés de toute la direction du Parti, suite à un coup monté par le gouvernement communiste. Il a été condamné aux travaux forcés à vie et libéré en 1964. Il a passé 9 ans dans l’isolement total, si bien qu’au moment où il en était sorti, il avait presque oublié de parler.

    La rencontre avec une personne de la grandeur morale du Senior est un privilège, et l’expérience existentielle maximale qu’il a pu partager a été celle de la prison comme univers fermé, sombre et répressif au plus haut degré.

    Pour Corneliu Coposu, cet univers-là a été la prison de Râmnicu Sărat : « La prison de Râmnicu Sărat avait 34 cellules dont 16 alignées au rez-de-chaussée et au premier étage, que séparait un filet métallique. Il existait encore 2 cellules de côté et 4 cellules de punition au sous-sol. Chaque cellule avait une dimension de 3 mètres sur 2. Elles étaient placées en rayon, l’une à côté de l’autre, à une hauteur de 3 mètres il y avait une petite fenêtre inaccessible, 45 cm sur 30, avec des volets à l’extérieur, qui ne laissait pas filtrer la lumière extérieure. Il y avait une ampoule de 15 W allumée en permanence et qui donnait à l’intérieur une lumière de caveau. Il n’y avait pas de chauffage, la prison datait du début du siècle, faite vers 1900, avec des murs épais. Et ceinte de deux rangées de murs très hauts de 5-6 mètres, avec un couloir de contrôle au milieu. Sur la deuxième rangée de murs, il y avait les miradors avec les soldats armés qui gardaient la prison. »

    Le régime totalitaire se rapportait aux gens non pas comme à des êtres avec des noms et des prénoms, mais comme à des nombres. En 1993, Corneliu Coposu se souvenait de sa vie et de celle des autres en prison : «Chaque détenu portait un nombre qui représentait celui de sa cellule. On n’avait plus de noms, juste un nombre qui servait à l’identification. Comme chacun d’entre nous était seul dans sa cellule, la conversation était exclue et pour communiquer avec les autres détenus, on se servait de l’alphabet Morse, en tapant dans les murs. Mais finalement le système a été découvert et sévèrement sanctionné. Pour continuer à parler entre nous, on s’est mis à tousser selon le code Morse, un processus extrêmement fatiguant surtout pour des personnes comme nous, dans un état de faiblesse extrême. Moi, j’avais la cellule n° 1 et juste au-dessus de moi, il y a avait la cellule n° 32 de Ion Mihalache avec lequel j’ai pu communiquer à travers le code Morse 4 ou 5 ans durant. Après quoi, il a commencé à perdre son ouïe et il ne réagissait donc plus. »

    Il est arrivé bien souvent à Coposu de se voir interroger s’il aimerait bien changer de destin s’il pouvait remonter le temps. Non, a-t-il répondu à chaque fois qu’on lui avait posé cette question. En 1993, il disait « j’ai fait un examen de conscience, j’ai passé en revue toutes les souffrances et les misères que j’ai subies durant les années de prison, durant les années de persécutions après ma remise en liberté et je ne pense pas pouvoir vraiment choisir différemment. J’embrasserais volontiers, les yeux fermés, le même destin. D’ailleurs, il se peut que nos destinées soient écrites d’avance. Sans jouer les fatalistes, je crois que j’opterais pour le même passé que j’ai déjà vécu et que je répéterais volontiers. » (Trad. Mariana Tudose, Valentina Beleavski, Ligia Mihaiescu, Ioana Stancescu)

  • Corneliu Coposu, seniorul noii democrații române

    Corneliu Coposu, seniorul noii democrații române

    Se spune că unul dintre cele mai importante lucruri ale vieții unui om este ceea ce lasă în urma lui, adică moștenirea. Este vorba nu numai de bunurile fizice, cât mai mai ales de bunurile simbolice, de comportament, de îndemnuri pentru urmași, de mod de viață. Corneliu Coposu a murit îpe 11 noiembrie 1995 și acum aproape toți românii își amintesc de el ca de un martir al democrației și ca de un model al renașterii ei după 1989, după aproape o jumătate de secol de regim comunist. A lăsat în urmă un uriaș capital simbolic de credință politică și religioasă, de integritate, austeritate, rezistență fizică și psihică în confruntarea inegală cu regimul comunist, în fața căruia mult prea mulți oameni au cedat ori cu care au colaborat. ”Diavolul în istorie”, așa cum a denumit filosoful polonez Leszek Kolakowski regimul terorii roșii, nu l-a lăsat în pace pe Corneliu Coposu până în anul 1989, anul căderii sale. A căutat să-l ademenească, să-i corupă sufletul și convingerile și să-l compromită. După propriile mărturii, confirmate și de documentele descoperite în arhiva fostei Securități, după eliberarea din închisoare, Coposu a fost arestat pe perioade scurte de 27 de ori, casa i-a fost percheziționată de alte zeci de ori, confiscându-i-se mai mult de 3000 de documente personale.



    Corneliu Coposu a fost omul în jurul căruia, în 1989, câțiva români, după care au urmat din ce în ce mai mulți, s-au angajat pe calea refacerii țesutului politic, societal, cultural și mental românesc grav lovit de practicile tiraniei comuniste. În primele luni ale anului 1990, Coposu părea singur și refuzat de majoritate. Totuși, în 1995, anul în care înceta din viață, Coposu avea de partea sa un procent semnificativ de cetățeni români hotărâți să schimbe ceva. În schimbarea de atitudine pe care românii au avut-o între 1990 și 1995 față de Coposu, cel mai mult a cântărit cantitatea uriașă de suferință pe care acest om a îndurat-o. După 17 ani și jumătate de regim de închisoare de exterminare, între 1947 și 1965, ”Seniorul”, așa cum a fost supranumit cu respect și duioșie, a confirmat un proverb vechi de când lumea: că adevărul triumfă întotdeauna, că el iese deasupra apei ca untdelemnul. Dar Corneliu Coposu nu s-a referit niciodată la sine ca la un exemplu singular de urmat. El a spus mereu că modelul său a fost cel al unei întregi generații de români care, fatalmente, nu au supraviețuit pentru a povesti grozăviile văzute și îndurate.



    Născut pe 20 mai 1914 în judeţul Sălaj în familia unui preot greco-catolic, Corneliu Coposu a urmat o carieră de avocat şi a obţinut titlul de doctor în ştiinţe juridice al Universităţii din Cluj. A fost un apropiat al preşedintelui PNŢ Iuliu Maniu, căruia i-a fost secretar personal. Pe 14 iulie 1947, Coposu a fost arestat, împreună cu întreaga conducere a PNŢ, în urma unei înscenări puse la cale de guvernul comunist. A fost condamnat la muncă silnică pe viaţă şi eliberat în 1964. 9 ani din cei 17 i-a petrecut într-un regim de completă izolare și la ieșirea din izolare aproape că uitase să vorbească.



    Întâlnirea cu un om de statura morală a Seniorului este un privilegiu, iar experienţa existenţială maximă pe care a putut-o împărtăși a fost închisoarea ca univers închis, întunecat și represiv în cel mai înalt grad. Pentru Coposu, acel univers a fost penitenciarul de la Râmnicu Sărat. ”Închisoarea de la Râmnicu Sărat avea 34 de celule din care câte 16 rânduite pe parter şi etaj, despărţit cu o plasă de sârmă. Mai avea 2 celule lăturalnice şi alte 4 celule de pedeapsă în subsol. Fiecare celulă avea o dimensiune de 3 metri pe 2. Erau aşezate în chip de fagure, una lângă cealaltă, la înălţimea de 3 metri era o ferestruică inaccesibilă, de dimensiuni de 45 pe 30 centimetri, oblonită pe dinafară, care nu lăsa să pătrundă lumina de afară. Exista un bec de 15 waţi care ardea în permanenţă şi care dădea în interior o lumină de cavou. Încălzire nu era, puşcăria data de la începutul secolului, pe la 1900, făcută din ziduri groase. Împrejmuită de 2 rânduri de ziduri foarte înalte de 5-6 metri, între ele era un culoar de control. Pe cel de-al doilea zid erau foişoarele în care stăteau soldaţii înarmaţi care păzeau puşcăria.”



    Regimul totalitar se raporta la oameni nu ca la fiinţe cu nume şi prenume, ci ca la numere. Corneliu Coposu, în 1993, își amintea cum era viaţa lui şi a celorlalţi în închisoare. ”Fiecare deţinut avea un nr. care reprezenta nr. celulei, nimeni nu avea nume, numele noastre nu erau cunoscute. Eram identificaţi după nr. celulei pe care îl ocupam. Fiecare deţinut fiind singur era exclusă orice conversaţie şi legăturile cu ceilalţi ocupanţi ai altor celule s-a făcut multă vreme prin Morse, prin bătut în zid, până când sistemul a fost descoperit şi sancţionat foarte sever. După aceea, comunicările se făceau prin tuse Morse, care era extrem de obositoare, epuizantă, mai ales în halul de slăbiciune în care ne găseam toţi deţinuţii. Eu am ocupat celula nr. 1 şi, deasupra mea, la celula nr. 32, era Ion Mihalache care iniţial mai putea fi contactat prin Morse până când, după 4-5 ani, slăbindu-i auzul, nu mai reacţiona la bătăile din zid.”



    De multe ori Coposu a fost întrebat dacă şi-ar trăi viaţa altfel dacă ar putea da timpul înapoi, de tot atâtea ori el a răspuns negativ. În 1993 spunea: ”mi-am făcut un examen de conştiinţă, am trecut în revistă toate suferinţele, mizeriile prin care am trecut în timpul puşcăriilor, în timpul anilor de detenţie, în timpul persecuţiilor din anii de după ieşirea din penitenciar şi cred că n-as avea de ales. Cu ochii închişi aş opta pentru acelaşi destin. Probabil că destinele noastre sunt scrise înainte. Eu nu sunt fatalist, dar cred că dacă mi-ar apărea în faţă alternative, ceea ce aş alege ar fi acelaşi trecut pe care l-am trăit şi pe care l-aş repeta cu seninătate.”

  • Corneliu Coposu: 20 Jahre nach seinem Tod

    Corneliu Coposu: 20 Jahre nach seinem Tod

    Die Rumänen können leider unter den heutigen Politikern keine moralische Werte finden. Gleichzeitig aber rühmt sich Rumänien mit emblematischen Persönlichkeiten wie Corneliu Coposu. Er wurde 1914 in einer Familie, die für die Rechte der Rumänen in Siebenbürgen kämpfte, geboren. Siebenbürgen war damals unter österreichisch-ungarischer Herrschaft. Corneliu Coposu entwicklete sich als Person in einem königlichen demokratischen Rumänien nach dem Ersten Weltkrieg. Er war Jura-Absolvent, Journalist und Athletiker. Coposu wurde zur rechten Hand des ehemaligen Premierministers und Leiter der Nationalen Bauernpartei Iuliu Maniu, ein authentischer Demokrat, ein Gegener des deutschen Nazismus und des russischen Bolschewismus. Die Treue gegenüber Maniu und den demokratischen Prinzipien haben dazu beigetragen, dass Corneliu Coposu ein Ziel der politischen Polizei der kommunistischen Diktatur, der Securitate, wird. Coposu wurde 1947 verhaftet und blieb 17 Jahre hinter den Gittern. Die Kommunisten haben 1964 die politischen Häftlinge freigelassen, weil sie fest überzeugt waren, dass ihr Regime konsolidiert war. Sie versuchten ihr Image in Rumänien und im Westen zu verbessern. Coposu blieb weiter unter der Lupe der Securitate.



    Nach der Wende im Dezember 1989 hat er Manius Partei wiedergegründet, die der Christlich Demokratischen Internationale und der Europäischen Volkspartei affiliiert wurde. In der postkommunistischen Atmosphäre, als der linksgerichtete Führer der Revolution Ion Iliescu bei den ersten Präsidentschaftswahlen zum rumänischen Präsidenten gewählt wurde, wurde die Nationale Christdemokratische Bauernpartei PNŢCD von antirumänischen Kräften getroffen. Die sogenannten Mineriade, das Regim, das auf Korruption, auf Banditismus fußte, sind nur zwei Beipiele, erklärte ein Freund von Coposu.



    Der Chef der Christdemokraten hat sein Glaubensbekenntnis nicht aufgegeben. Er blieb ein Royalist, ein Antikommunist, ein Prowestlicher, ein Vorkämpfer für die Wiedervereinigung der Republik Moldau mit Rumänien. Einer der Verehrer von Coposu sagte vor kurzem, der Patriotismus sei eine diskrete Vaterlandsliebe, die Bereitschaft dich für das Vaterland zu opfern. Coposu war ein sensibler christlicher Dichter, hatte Humor, war ebenfalls Fan der nationalen Fußballmannschaft, war der Sohn eines griechisch-katholischen Priesters, der aber von christlich-orthodoxen Freunden umgeben war. Coposu war der Chef der Nationalen Christdemokratischen Bauernpartei, sowie der Leiter der Demokratischen Konvention in der Opposition. Er starb am 11. November 1995 an Lungenkrebs. Die riesige kollektive Emotion, die von seinem Tod verursacht wurde, brachte der Demokratischen Konvention Rumäniens ein Jahr später den Wahlsieg. Corneliu Coposu wurde zum moralischen Präsidenten Rumäniens, so wie die Medien ihn damals nannten.


  • Corneliu Coposu, an Emblematic Personality

    Corneliu Coposu, an Emblematic Personality

    With the political
    class being completely discredited, with tens of thousands of protesters taking
    to the streets this month and furiously chanting All parties – the same
    abjectness, it is almost unlikely for Romanians to find role models among
    politicians. Although rare, such emblematic personalities do exist. Born in
    1914 into a family of militants for the Romanians’ rights in Transylvania,
    which was under Austro-Hungarian occupation at the time, Corneliu Coposu grew
    up and was trained in a monarchic, democratic, unified Romania after World War
    I.

    A graduate of the Law School, a journalist and athlete, he became the
    right-hand man of the leader of the National Peasant Party and former prime
    minister Iuliu Maniu, an authentic democrat and fervent opponent of both German
    Nazism and Soviet Bolshevism. His loyalty to Maniu and to democratic principles
    turned Corneliu Coposu into one of the favourite targets of the Securitate, the
    political police of the communist dictatorship instated in Romania by Soviet occupants after World War II.
    Arrested in 1947, he was a political detainee for 17 years; for some of them he
    lived in total reclusion. In 1964, the communists emptied the prisons, convinced
    that they had consolidated the regime and trying to improve their image both in
    Romania and in the Western countries. However, Coposu remained under the
    permanent supervision of the Securitate.

    After the anti-communist revolution of
    December 1989, along with veteran members of the inter-war National Peasant
    Party, as well as with very young opponents of communism, he re-established
    Iuliu Maniu’s party, subsequently affiliated to the Christian and Democratic
    International and the European People’s Party. In the post-communist
    atmosphere, when the left-wing leader Ion Iliescu, perceived as leader of the
    revolution, had been voted by a large majority at the first presidential
    election, the Christian and Democratic National Peasant Party was hit by anti-Romanian
    forces through the miners’ raids, through the regime based on corruption,
    banditry and seizing of power by any possible means as one of the close
    collaborators of Coposu recalled upon his commemoration.

    The Christian and
    Democrat leader remained adamant in his creed: he was a royalist,
    anti-communist, pro-Western and advocate of the reunification of the ex-Soviet
    Republic of Moldova with a predominantly Romanian-speaking population with
    Romania. As one of his fans has recently recalled, quote patriotism is a
    discreet love for your country and readiness to give your life for it any
    time. Unquote. Keeping his inflexible beliefs and humour, a sensitive
    Christian poet and fan of the national football team, an Orthodox-Catholic
    surrounded by Orthodox friends, Corneliu Coposu was the leader of the Christian
    and Democratic National Peasant Party and of the Democratic Convention in
    opposition until he died of lung cancer on November 11th 1995. The
    deep collective emotion triggered by his death was to pave the way for the
    victory of the Democratic Convention in the parliamentary elections of 1996.
    Corneliu Coposu could not witness that triumph, but according to a press
    formula of the time, he had already become the moral president of Romania.

  • Corneliu Coposu, personalitate emblematică

    Corneliu Coposu, personalitate emblematică

    Când
    clasa politică de la Bucureşti e complet discreditată, când zecile de mii de
    protestatari ieşiţi, luna aceasta, în stradă scandează furioşi Toate partidele
    – aceeaşi mizerie!, e aproape neverosimil ca românii să-şi mai găsească repere
    morale printre oamenii politici. Deşi rarisime, astfel de personalităţi
    emblematice există.

    Născut în 1914, într-o familie de militanţi pentru
    drepturile românilor din Transilvania, aflată, pe atunci, sub ocupaţie
    austro-ungară, Corneliu Coposu avea să crească şi să se formeze în România
    întregită, regală şi democratică de după Primul Război Mondial. Absolvent de
    Drept, ziarist şi sportiv de performaţă, a devenit omul de încredere al
    liderului naţional-ţărănist şi fostului premier Iuliu Maniu, un democrat
    autentic şi un adversar ireductibil, deopotrivă, al nazismului german şi
    bolşevismului sovietic. Fidelitatea faţă de Maniu şi faţă de principiile
    democratice l-au transformat pe Corneliu Coposu într-una dintre ţintele
    predilecte ale Securităţii, poliţia politică a dictaturii comuniste instalată
    în România, după al doilea război mondial, de ocupanţii sovietici. Arestat în
    1947, el a fost deţinut politic timp de 17 ani, dintre care o parte i-a
    trăit în recluziune completă. În 1964, comuniştii au golit închisorile, convinşi
    că şi-au consolidat regimul şi încercând să-şi cosmetizeze imaginea, atât în
    ochii românilor, cât şi ai Occidentului. Coposu a rămas, însă, sub
    supravegherea permanentă a Securităţii. După Revoluţia anticomunistă din
    decembrie 1989, alături de veterani ai ţărănismului interbelic, dar şi de
    foarte tineri anticomunişti, el a reînfiinţat partidul lui Iuliu Maniu,
    afiliat ulterior Internaţionalei Creştin-Democrate şi popularilor europeni.

    În
    atmosfera imediat post-comunistă, când, perceput drept lider al Revoluţiei,
    liderul de stânga Ion Iliescu fusese, practic, plebiscitat la primele alegeri
    prezidenţiale, PNŢCD a fost lovit de
    forţe antiromâneşti prin mineriade, prin regimul bazat pe corupţie, pe
    banditism, pe acapararea puterii prin orice mijloace – îşi amintea la
    comemorarea lui Coposu unul dintre apropiaţii acestuia.

    Liderul
    creştin-democrat a rămas imperturbabil în crezul său: regalist, anticomunist,
    pro-occidental, promotor al reunificării Republicii Moldova cu Patria. El spunea – rememora, recent, un admirator -
    că patriotismul este o dragoste discretă pentru ţară, o disponibilitate de
    a-ţi da oricând viaţa pentru ea. Inflexibil în convingeri, dar nepierzându-şi
    nicio clipă umorul, sensibil poet creştin, dar şi suporter al echipei naţionale
    de fotbal, greco-catolic înconjurat de prieteni de confesiune creştin-ortodoxă, Coposu a condus PNŢCD şi a fost liderul Opoziţiei coalizate în
    Convenţia Democrată până când, în urma unui cancer pulmonar, s-a stins din
    viaţă, pe 11 noiembrie 1995. Uriaşa emoţie colectivă provocată de moartea lui
    avea să poarte Convenţia, un an mai târziu, spre victoria de la alegerile
    generale. Corneliu Coposu n-a mai apucat acel triumf electoral, dar el
    devenise, deja, după o formulă din presa vremii, preşedintele moral al
    României.

  • Corneliu Coposu e il dovere della libertà

    Corneliu Coposu e il dovere della libertà

    Corneliu Coposu è stato un esponente politico di spicco del nostro Paese, una persona che ha voluto mantenere il legame con la Romania democratica anche dopo l’insediamento del regime comunista. Ha contribuito in maniera fondamentale alla rinascita dello spirito democratico nel Paese dopo il 1989. La società romena gli deve moltissimo per il modello offerto, per la sua fede nel dovere di lottare per la libertà, la giustizia e l’onore, per l’onestà e la devozione con cui ha seguito i suoi compagni di sofferenza nel Gulag romeno. Fu soprannominato Il Gentiluomo”.



    Nato il 20 maggio 1914 nella provincia di Salaj, nel nord-ovest della Romania, nella famiglia di un prete greco-cattolico, Corneliu Coposu ha studiato legge, addottorandosi in scienze giuridiche presso l’Università di Cluj. Fu uno stretto collaboratore e segretario personale del presidente del Partito Nazionale dei Contadini Cristiano Democratico, Iuliu Maniu. Il 14 luglio 1947, Coposu venne arrestato, assieme all’intera direzione del Partito, in seguito ad una messinscena del governo comunista. Fu condannato ai lavori forzati a vita e rilasciato nel 1964, dopo 17 anni di prigione, di cui 9 anni in completo isolamento nel carcere di Ramnicu Sărat.



    Corneliu Coposu è sopravvissuto al calvario del regime di sterminio cui il regime comunista ha sottoposto la democrazia romena dopo il 1945. La giornalista Lucia Hossu-Longin gli chiese nel 1993 se sceglierebbe una vita diversa se potesse tornare nel tempo. La risposta fu negativa.



    No. Mi sono fatto un esame di coscienza, ho passato in rassegna tutte le sofferenze e le miserie subite in carcere, negli anni di reclusione, soprattutto le persecuzioni negli anni dopo la liberazione e penso che non avrei altra scelta. Opterei ad occhi chiusi per lo stesso destino. Forse i nostri destini sono stati scritti molto prima. Io non sono fatalista, ma penso che se mi si presentassero alternative, sceglierei lo stesso passato che ho vissuto e lo ripeterei serenamente”, ha risposto Corneliu Coposu.



    L’incontro con persone di questo tipo è un privilegio. L’esperienza esistenzialista massima per Corneliu Coposu fu quella nel carcere di Ramnicu Sărat.



    Il carcere di Râmnicu Sărat aveva 34 celle di cui 16 disposte a pianterreno e al piano di sopra, separato da una rete di filo ferrato. Aveva altre 2 celle laterali e 4 per la punizione nel seminterrato. Ogni cella aveva le dimensioni di 3 metri per 2. Erano disposte a forma di favo, una accanto all’altra, all’altezza di 3 metri c’era un finestrino inaccesibile, di 45 per 30 centimetri, coperto all’esterno, che non lasciava passare la luce. C’era una lampadina da 15 watt permanentemente accesa, che creava dentro una luce funebre. Non c’era riscaldamento, il carcere era stato costruito all’inizio del secolo, con delle mura molto grosse. Era circondato da due file di mura alte 5-6 metri, separate da un corridoio di controllo. Sul secondo muro stavano i soldati armati che facevano da guardie”, ricordava il grande politico.



    Il regime totalitario si rapportava alle persone non come esseri umani con nome e cognome, ma come numeri. Nel 1993, Corneliu Coposu ricordava com’era stata la vita sua e degli altri in carcere.



    Ciascun detenuto aveva un numero, quello della cella in cui era rinchiuso. I nostri nomi erano sconosciuti. Erano escluse le conversazioni, dato che ognuno era solo nella cella e per molto tempo la comunicazione avvenne tramite segnali Morse, oppure colpi nei muri, fino a quando il sistema fu scoperto e ci punirono severamente. Dopo di che, comunicavamo tramite una tosse di tipo Morse, molto faticosa, soprattutto a causa dello stato di debolezza di noi tutti. Io ero rinchiuso nella cellula n.1 e sopra di me al numero 32, c’era Ion Mihalache che inizialmente poteva essere contattato tramite segnali Morse, ma dopo 4-5 anni, quando aveva perso l’udito, non reagiva più ai colpi nel muro”, ricordava ancora il politico.



    Nel 2014, l’intera Europa commemora il centenario della prima guerra mondiale. La Romania ha commemorato anche il centenario Corneliu Coposu, un uomo senza il quale le sarebbe stato ancora più difficile ritrovare se stessa. (traduzione di Gabriela Petre)

  • Kämpfer für die Freiheit: Corneliu Coposu (1914-1995)

    Kämpfer für die Freiheit: Corneliu Coposu (1914-1995)

    Corneliu Coposu war der Exponent der rumänischen Politik, der Mann, der die Verbindung zum demokratischen Rumänien aus der Zeit vor der Machtübernahme durch die Kommunisten aufrechterhielt. An der Seite von Ex-König Mihai I. leistete Coposu nach der Wende einen beträchtlichen Beitrag zur Wiedergeburt des demokratischen Geistes in Rumänien. Die rumänische Gesellschaft fühlt sich ihm zutiefst verpflichtet, weil er als Vorbild diente, für seine Überzeugung, dass man sich die Freiheit, Gerechtigkeit und Ehre erkämpfen muss, für die Rechtschaffenheit und Hingabe, mit der er seinen Kameraden im rumänischen Gulag folgte. Für all das bekam er den Beinamen Der Senior“.



    Corneliu Coposu wurde am 20.Mai 1914 als Sohn eines griechisch-katholischen Priesters im Nordwesten Rumäniens geboren. Er studierte Jura und promovierte in Rechtswissenschaften an der Universität Klausenburg. Coposu sollte später zum engen Vertrauten des Anführers der Christlich-Demokratischen und Nationalen Bauernpartei (PNŢCD), Iuliu Maniu, werden. Ihm diente er als persönlicher Sekretär. Am 14. Juli 1947 wurden Coposu und die gesamte Führung der Bauernpartei infolge einer Inszenierung der kommunistischen Regierung verhaftet. Er wurde zu lebenslänglicher Zwangsarbeit verhaftet und nach einer 17-jährigen Haft 1964 freigelassen. Davon hatte Coposu 9 Jahre in vollständiger Isolationshaft im berühmt-berüchtigten Gefängnis von Râmnicu Sărat verbracht.



    Und dennoch überlebte der Politiker das Vernichtungsregime, dem die rumänische Demokratie nach 1945 ausgesetzt worden war. Die Journalistin Lucia Hossu-Longin fragte Coposu in einem Interview 1993, ob er einen anderen Weg wählen würde, wenn er die Zeit zurückdrehen könnte.



    Nein. Ich habe mich einer Gewissensprüfung unterzogen, habe alle Leiden, das ganze Elend Revue passieren lassen, das ich während meiner Haftzeit und während meiner Verfolgung nach der Freilassung erlebt habe, und ich glaube, ich hätte keine andere Wahl gehabt. Ich würde mich mit geschlossenen Augen für dasselbe Schicksal entscheiden. Wahrscheinlich ist unser Schicksal bereits vorher besiegelt. Ich bin kein Fatalist, aber ich glaube, dass, wenn mir Alternativen vor die Augen geführt werden sollten, ich genau dieselbe Vergangenheit wählen würde, die ich erlebt habe und die ich gelassen wiederholen würde.“




    Eine Begegnung mit derartigen Menschen ist ein Privileg. Die höchste existentielle Erfahrung war das Gefängnis, für Corneliu Coposu war es die Justizvollzugsanstalt in Râmnicu Sărat.



    Das Gefängnis in Râmnicu Sărat hatte 34 Zellen, davon jeweils 16 im Erdgeschoss und im ersten Stock, die durch ein Drahtnetz voneinander getrennt waren. Dann gab es noch zwei seitliche Zellen und weitere Strafzellen im Untergeschoss. Jede Zelle war 3 Meter lang und 2 Meter breit. Sie waren wie Zellen eines Wabengebildes, nebeneinander aufgestellt. In 3 Metern Höhe war ein kleines, unzugängliches Fenster, 45×30 Zentimeter gro‎ß, mit einem Rolladen davor, das kein Tageslicht zulie‎ß. Es gab eine 15 Watt-Birne, die ununterbrochen an war und die im Inneren ein gruftartiges Licht spendete. Eine Heizung gab es nicht, der Knast stammte vom Anfang des 20. Jahrhunderts, es hatte sehr dicke Mauern. Der Komplex war von zwei Reihen von Mauern umgeben, die 5-6 Meter hoch waren, dazwischen war ein Kontrollstreifen. Entlang der zweiten Mauer waren die Wachtürme, in denen bewaffnete Soldaten standen.“




    Das totalitäre Regime betrachtete die Menschen nicht als Wesen mit Vornamen und Familiennamen, sondern als Zahlen. Corneliu Coposu erinnerte sich 1993 an sein Leben und das Leben anderer im Gefängnis.



    Jedem Gefangenen wurde eine Nummer zugewiesen, das war auch die Zellen-Nummer. Keiner hatte einen Namen, unsere Namen waren unbekannt. Wir wurden nach unserer Zellen-Nummer identifiziert. Jeder Gefangene war allein in der Zelle und jedwedes Gespräch und jedwede Beziehung zu anderen Gefangenen aus anderen Zellen war ausgeschlossen. Lange Zeit wurde durch das Morsealphabet, durch Schläge gegen die Wand kommuniziert. Dieses System flog dann auf und die Haftinsassen wurden hart bestraft. Nachher wurde durch ein Morse-Husten kommuniziert. Das war erschöpfend, insbesondere weil wir, alle Gefangene, uns in einem schwachen Zustand befanden. Ich war in der Zelle Nr. 1, über mir, in der Zelle Nr. 32, war [der Vizepräsident der Bauernpartei] Ion Mihalache. Mit diesem konnte man am Anfang noch durch das Morsealphabet kommunizieren. Nach 4-5 Jahren lie‎ß sein Hörsinn nach, er reagierte nicht mehr auf die Wand-Schläge.“




    Nach der Wende von 1989 sagte Corneliu Coposu, Rumänien müsse eine Wiedergeburt erfahren. Seiner Meinung nach brauchte dafür das Land eine Persönlichkeit, um das Selbstvertrauen wiederherzustellen. Diese Persönlichkeit war für Coposu König Michael I.



    Meine prodynastische Einstellung beruht auf meiner festen Überzeugung, dass heute in Rumänien keine andere Person die Sympathie und das Vertrauen der Mehrheit der Bevölkerung besser als König Michael polarisieren kann. Es gibt keine andere Person. Und wenn es unter unseren Politikern keine solche Person gibt, der die Mehrheit der Bevölkerung vertraut und die intern die Stabilität und extern die Glaubwürdigkeit garantieren kann, dann kehren wir zum König zurück. Für ihn war 1944 das Land das Wichtigste, er hatte eine klare antikommunistische Einstellung. Er kann ein neutraler Schlichter in der rumänischen Politik sein. Die Motivation dieser promonarchischen Einstellung ist pragmatisch. Legen wir die Sentimentalität und jedwede Romantik zur Seite. Würde es eine Person geben, die das Vertrauen der Bevölkerung und die Sympathie der Mehrheit der Rumänen polarisieren könnte, bräuchten wir keine Rückkehr zum König. Wir können aber nicht über Nacht erstrangige Persönlichkeiten bilden. Wir bräuchten dazu weitere 30-40 Jahre.“




    In 2014 jährt sich zum 100. Mal der Ausbruch des 1. Weltkriegs. Corneliu Coposu wäre dieses Jahr auch 100 Jahre alt geworden.



    Audiobeitrag hören: