Tag: Cuba

  • Unde se întâlnesc Occidentul şi Orientul

    Unde se întâlnesc Occidentul şi Orientul

    Papa
    şi patriarhul Rusiei se întâlnesc, pentru prima dată după 1054. De fapt, este
    prima dată în toată istoria omenirii şi a creştinismului când cei doi şefi de
    biserică se întâlnesc. În
    1054 nu a fost precedenta întâlnire a celor doi lideri spirituali, ci schima
    care a dus la apariţia catolicismului şi a ortodoxiei. Din toate punctele de
    vedere, întâlnirea papei cu patriarhul Rusiei este un eveniment istoric. Dincolo
    de premiera întâlnirii, vedem şi locul, şi contextul. Cuba este ţara unde
    comunismul a supravieţuit, la fel ca liderul său, Fidel Castro, revoluţionar de
    mai bine de şase decenii.
    Cubei şi şefilor săi le plac momentele cu rezonanţă internaţională. În
    plus, nu e prima dată când un papă atinge pământul insulei din Caraibe, chiar
    Francisc fiind primit triumfal, în noiembrie trecut. De fapt, comunismul de tip
    cubanez nu a fost un inamic al religiei, iar Fidel Castro s-a retras de la
    putere. Desigur, Havana este doar un loc potrivit de întâlnire a celor doi
    puternici lideri spirituali, un teren neutru ce pare a fi fost îndelung căutat.
    Momentul întâlnirii este extrem de complicat, cu evoluţii incredibile şi greu
    de anticipat, în care amintim şi de martirizarea credincioşilor creştini de
    către fundamentaliştii musulmani, în Africa şi Asia.

    Papa Francisc este
    argentinian, deci de pe acelaşi continent sud-american, fiind primul suveran
    pontif din acest spaţiu intens al lumii catolice şi primul papă din afara
    Europei, de un mileniu şi două secole. Mai exact de la papa Grigore al lll-lea,
    care era născut – cum le mai potriveşte istoria! – în Siria. Francisc este şi
    primul papă iezuit, iar în cei mai puţin de trei ani petrecuţi la Vatican a
    devenit unul dintre cei mai iubiţi pontifi.

    Patriarhul Chiril al Rusiei este
    considerat al doilea cel mai puternic rus din lume, după preşedintele Putin, pe
    care îl susţine cu mult entuziasm şi dedicaţie. Spre deosebire de Francisc, nu
    are o poziţie prea contemporană faţă de problemele delicate ale modernităţii şi
    este asociat cu diferite declaraţii sau chiar afaceri. Ca funcţie, patriarhul
    Moscovei nu este omologul papei de la Roma. El este şeful suprem al uneia
    dintre bisericile ortodoxe, dar este cea mai mare dintre cele existente,
    fiecare dintre ele bucurându-se de o largă autocefalie. Din cele aproximativ
    250 de milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume, 150 de milioane aparţin bisericii ruse. Patriarhul
    Chiril a întărit biserica rusă, care de secole consideră că Moscova este a
    Treia Romă, şi a fost deschis, pe cât se poate, dialogului cu prima Romă,
    Vaticanul.

    Întâlnirea de la Havana este încununarea acestor eforturi. Despre o
    eventuală întâlnire a papei şi a patriarhului rus se vorbeşte de mult timp. Poate
    nu chiar din 1054, când bisericile din Roma şi Bizanţul s-au afurisit reciproc,
    rupându-se una de alta. Dar sigur se vorbeşte, am auzit chiar eu, din mai 1999,
    când a avut loc prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă de când
    există cele două biserici creştine separate. Vizita istorică pe care papa Ioan
    Paul al ll-lea a făcut-o în România a adus o incredibilă atmosferă de pace şi
    înţelegere pentru fiecare dintre cei care au asistat la întâlnirile suveranului
    pontif, primirea pe care i-a făcut-o întregul popor român şi slujbele oficiate
    împreună cu şeful bisericii ortodoxe române, regretatul patriarh Teoctist. Au
    fost, probabil, primele clipe palpabile ale unei trăiri ecumenice în care
    dispar schisme milenare şi încrâncenări separatisme. Pentru toată lumea,
    catolici şi ortodocşi, creştini sau de alte credinţe, atunci a existat un
    singur Dumnezeu şi sigur era Dumnezeul puternic al păcii şi înţelegerii.

  • Después de 40 años en Cuba, no deja de sentirse rumana

    Después de 40 años en Cuba, no deja de sentirse rumana

    Nació en Bucarest en 1952, en una familia de obreros. Mientras que estaba trabajando en una empresa especializada en comercio exterior, se enamoró de un cubano que estudiaba en Rumanía. En la época comunista, a las personas que trabajaban en ese ámbito no se les permitía tener relaciones con extranjeros y, por lo tanto, tuvo que cambiar de trabajo. Cuando su novio terminó sus estudios en Bucarest, Ruxandra Talabă pidió el visto bueno de las autoridades para casarse y salir del país.



    En agosto de 1975, estando embarazada en tres meses, salió de Rumanía hacia Bulgaria para iniciar su viaje a Cuba en un barco que recogía a los estudiantes cubanos de los antiguos países socialistas. Su marido había tenido que irse antes, así que ella viajó sola. Después de una travesía de 18 días, llegó a La Habana para iniciar una nueva vida.



    La adaptación duró bastante, pero siempre se ha sentido apoyada por su marido. Sin embargo, confiesa que todavía no ha superado la nostalgia hacia su tierra. Su familia se ha multiplicado. Su hija entiende rumano y su nieto lo está aprendiendo de su abuela, que no quiere que se pierda lo que ha traído de Rumanía.



    Con el paso del tiempo, ha logrado ocupar cargos de dirección en el Ministerio de Trabajo de Cuba y en la Asociación Nacional de Economistas y Contadores. Actualmente, es directora de relaciones públicas en esta organización y forma parte de la dirección de la Asociación de Amistad Cuba-Rumanía.



    Ahora ya no tiene familia en Rumanía. El año pasado regresó por primera vez después de casi 40 años. Por razones económicas, le cuesta viajar, pero le encantaría volver a Rumanía en compañía de su hija y su nieto. Nunca ha dejado de sentirse rumana y siempre participa en los acontecimientos relacionados con nuestro país.



    La señora Ruxandra Talabă nos ha contado su maravillosa historia gracias al apoyo de Su Excelencia el Sr. Dumitru Preda, embajador de Rumanía en Cuba. La entrevista fue difundida por el programa “Vivir fuera de casa” y se puede escuchar aquí: