Papa
şi patriarhul Rusiei se întâlnesc, pentru prima dată după 1054. De fapt, este
prima dată în toată istoria omenirii şi a creştinismului când cei doi şefi de
biserică se întâlnesc. În
1054 nu a fost precedenta întâlnire a celor doi lideri spirituali, ci schima
care a dus la apariţia catolicismului şi a ortodoxiei. Din toate punctele de
vedere, întâlnirea papei cu patriarhul Rusiei este un eveniment istoric. Dincolo
de premiera întâlnirii, vedem şi locul, şi contextul. Cuba este ţara unde
comunismul a supravieţuit, la fel ca liderul său, Fidel Castro, revoluţionar de
mai bine de şase decenii.
Cubei şi şefilor săi le plac momentele cu rezonanţă internaţională. În
plus, nu e prima dată când un papă atinge pământul insulei din Caraibe, chiar
Francisc fiind primit triumfal, în noiembrie trecut. De fapt, comunismul de tip
cubanez nu a fost un inamic al religiei, iar Fidel Castro s-a retras de la
putere. Desigur, Havana este doar un loc potrivit de întâlnire a celor doi
puternici lideri spirituali, un teren neutru ce pare a fi fost îndelung căutat.
Momentul întâlnirii este extrem de complicat, cu evoluţii incredibile şi greu
de anticipat, în care amintim şi de martirizarea credincioşilor creştini de
către fundamentaliştii musulmani, în Africa şi Asia.
Papa Francisc este
argentinian, deci de pe acelaşi continent sud-american, fiind primul suveran
pontif din acest spaţiu intens al lumii catolice şi primul papă din afara
Europei, de un mileniu şi două secole. Mai exact de la papa Grigore al lll-lea,
care era născut – cum le mai potriveşte istoria! – în Siria. Francisc este şi
primul papă iezuit, iar în cei mai puţin de trei ani petrecuţi la Vatican a
devenit unul dintre cei mai iubiţi pontifi.
Patriarhul Chiril al Rusiei este
considerat al doilea cel mai puternic rus din lume, după preşedintele Putin, pe
care îl susţine cu mult entuziasm şi dedicaţie. Spre deosebire de Francisc, nu
are o poziţie prea contemporană faţă de problemele delicate ale modernităţii şi
este asociat cu diferite declaraţii sau chiar afaceri. Ca funcţie, patriarhul
Moscovei nu este omologul papei de la Roma. El este şeful suprem al uneia
dintre bisericile ortodoxe, dar este cea mai mare dintre cele existente,
fiecare dintre ele bucurându-se de o largă autocefalie. Din cele aproximativ
250 de milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume, 150 de milioane aparţin bisericii ruse. Patriarhul
Chiril a întărit biserica rusă, care de secole consideră că Moscova este a
Treia Romă, şi a fost deschis, pe cât se poate, dialogului cu prima Romă,
Vaticanul.
Întâlnirea de la Havana este încununarea acestor eforturi. Despre o
eventuală întâlnire a papei şi a patriarhului rus se vorbeşte de mult timp. Poate
nu chiar din 1054, când bisericile din Roma şi Bizanţul s-au afurisit reciproc,
rupându-se una de alta. Dar sigur se vorbeşte, am auzit chiar eu, din mai 1999,
când a avut loc prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă de când
există cele două biserici creştine separate. Vizita istorică pe care papa Ioan
Paul al ll-lea a făcut-o în România a adus o incredibilă atmosferă de pace şi
înţelegere pentru fiecare dintre cei care au asistat la întâlnirile suveranului
pontif, primirea pe care i-a făcut-o întregul popor român şi slujbele oficiate
împreună cu şeful bisericii ortodoxe române, regretatul patriarh Teoctist. Au
fost, probabil, primele clipe palpabile ale unei trăiri ecumenice în care
dispar schisme milenare şi încrâncenări separatisme. Pentru toată lumea,
catolici şi ortodocşi, creştini sau de alte credinţe, atunci a existat un
singur Dumnezeu şi sigur era Dumnezeul puternic al păcii şi înţelegerii.
