Radio România Internațional

Tag: decembrie 1989

  • Jurnal românesc – 24.12.2024

    Jurnal românesc – 24.12.2024

    La 35 de ani de la prăbușirea regimului comunist în România, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Muzeul Național Cotroceni și Institutul Cultural Român itinerează expoziția „35 de ani și o zi” în mai multe țări europene, în memoria victimelor Revoluției Române. Expoziția prezintă portretele unora dintre tinerii care și-au pierdut viața în timpul revoluției anticomuniste din decembrie 1989, dar și fotografii reprezentative din timpul evenimentelor din acele zile în Iași, Timișoara, București, Sibiu și Brașov. Expoziția documentară „35 de ani și o zi” este prezentată publicului internațional până în februarie 2025, în Belgrad, Sevilla, Madrid, Budapesta, Seghedin, Londra, București și Iași. Inițiativa are la bază proiectul Muzeului Național Cotroceni „30 de ani și o zi – revoluția tinerilor”, care a marcat, în 2019, împlinirea a 30 de ani de la prăbușirea regimului comunist din România. În acest an, în contextul împlinirii a 35 de ani de la unul dintre cele mai dramatice evenimente din istoria recentă a României, demersul a fost reluat, completat cu informații noi și adus în atenția publicului internațional.

    Institutul Cultural Român de la Budapesta, împreună cu Ambasada României în Ungaria și în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, a marcat aniversarea evenimentelor din decembrie 1989 la sediul ICR Budapesta, prin evenimentul „Remember decembrie`89”. În cadrul evenimentului a avut loc vernisajul expoziției documentare „35 de ani și o zi”, urmat de proiecția filmului „A fost sau n-a fost?”, regia Corneliu Porumboiu. Expoziția poate fi vizitată la Budapesta până pe 14 ianuarie 2025, după care va fi prezentată la sediul filialei din Seghedin a ICR Budapesta.

    Evenimentele organizate de Institutul Cultural Român de la Londra au readus în fața publicului britanic acest capitol al istoriei României. Programul a debutat pe 13 decembrie, la sediul ICR Londra și a cuprins vernisajul expoziției documentare „35 de ani și o zi” și proiecția filmului „Libertate” (2023), urmat de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu regizorul Tudor Giurgiu. Expoziția va putea fi vizitată până pe 28 februarie 2025.  Iar Institutul Cultural Român de la Madrid, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Ambasada României în Spania și Consulatul general al României la Sevilla, prezintă expoziția „35 de ani și o zi” la Biblioteca Maria Zambrano a Universităţii Complutense din Madrid, până pe 31 decembrie.

    Ministerul de Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Portugalia despre o disfuncţionalitate logistică în gestionarea bagajelor pe aeroporturile din Lisabona, Porto, Faro, Funchal şi Porto Santo. Aceasta este cauzată de greva agenţilor de asistenţă la sol, care are loc între 24 decembrie 2024 – 1 ianuarie 2025. În context, MAE recomandă cetăţenilor români care călătoresc în această perioadă utilizarea pe cât posibil exclusivă a bagajelor de mână pentru a evita eventuale întârzieri sau alte constrângeri generate de indisponibilitatea serviciilor de gestionare a bagajelor de cală. Totodată, recomandă consultarea paginilor de internet a aeroporturilor portugheze menţionate, precum şi ale companiilor aeriene care operează zborurile către aceste aeroporturi pentru obţinerea de informaţii actualizate.

    Lucrările de reparare majoră a Podului Prieteniei Giurgiu-Ruse sunt întrerupte până 7 ianuarie 2025 şi se poate circula din nou pe ambele sensuri, urmând ca din 8 ianuarie reparaţiile să fie reluate. Potrivit unei atenţionări de călătorie transmisă de Ministerul de Externe, autorităţile bulgare anunţă că, după reluarea lucrărilor, acestea se vor efectua, de regulă, ziua şi vor implica organizarea şi reglementarea temporară a circulaţiei pe pod, pe tronsonul rutier bulgar, pe o singură bandă. MAE reaminteşte că, din 5 iulie, taxa de pod poate fi plătită şi în sistem online numai pentru autovehiculele cu capacitate de transport de persoane de până la 8+1.

    Guvernul bulgar a decis continuarea controalelor la frontiera cu România, timp de şase luni, după 1 ianuarie 2025, când cele două ţări vor adera deplin la Spaţiul Schengen. Verificările se vor face fie aleatoriu, fie pe baza unei analize de risc. Decizia urmăreşte punerea în aplicare a declaraţiei cvadripartite dintre Austria, Bulgaria, Ungaria şi România în vederea prevenirii posibilelor ameninţări la adresa securităţii din partea migraţiei ilegale. Amintim că, pe 12 decembrie, Consiliul Uniunii Europene a decis că verificările la frontierele terestre Schengen ale Bulgariei și României vor fi eliminate de la 1 ianuarie 2025.

     

     

  • Revoluția română

    Revoluția română

    În fiecare an, luna decembrie, ultima a anului, lună a bucuriei și a cadourilor, are și o componentă publică sensibilă pentru români. Este vorba despre luna în care, în 1989, dictatura comunistă brutală a lui Nicolae Ceaușescu se prăbușea și libertatea și democrația reveneau în România după aproape o jumătate de secol de absență. Chiar dacă au trecut 34 de ani de atunci, chiar dacă opinii extrem de diverse despre evenimentele de atunci și despre epoca comunistă și-au făcut loc în agora publică, ultimele două săptămâni ale lunii decembrie 1989 rămân un reper foarte puternic.



    Timp de 10 zile, între 16 și 25 decembrie 1989, între izbucnirea protestelor la Timișoara și execuția soților Ceaușescu, energiile negative ale unui popor ținut în lipsuri de tot felul s-au descătușat cu violență și emoție puternică. Așa s-a scris istoria ultimelor clipe ale unui regim ilegitim și criminal și istoria primelor secunde ale întoarcerii normalității.



    Pe 16 decembrie, demonstranți din Timișoara adunați în fața casei pastorului reformat Laszlo Tokes s-au opus Miliției care intenționa deportarea acestuia. În zilele următoare, protestele au luat amploare și forțele de represiune formate din trupe ale armatei, Miliției și Securității, la ordinul lui Ceaușescu personal, au deschis focul ucigând câteva sute de civili. Pe 18 decembrie, muncitorii de la întreprinderile timișorene intră în grevă generală. În centrul orașului, revoluționarii decupează stema comunistă de pe tricolor și încep să cânte Deșteaptă-te, Române!, vechi cântec revoluționar interzis, datând din anul 1848, actualul imn al României.



    Tot pe 18 decembrie, după lichidarea demonstrațiilor de la Timișoara, Ceaușescu încrezător în oamenii săi și în obediența aparatului de represiune, pleca în vizită în Iran. Întors după două zile, pe 20 decembrie, Ceaușescu apare la televiziune ținând un discurs în care condamnă acțiunile revoluționarilor timișoreni. Împreună cu camarila sa din Comitetul Politic Executiv, hotărăște organizarea, a doua zi, a unui miting de susținere a sa în București care ar fi fost și unul de înfierare a timișorenilor.



    Paul Niculescu-Mizil a fost demnitar comunist și a deținut câteva funcții politice foarte importante precum și pe cea de ministru al comerțului interior. A fost în anturajul lui Ceaușescu și în Comitetul Politic Executiv în decembrie 1989. După căderea lui Ceaușescu a fost judecat și condamnat în lotul foștilor demnitari comuniști la trei ani de închisoare. Intervievat în 1997 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, Niculescu-Mizil a fost întrebat despre organizarea celebrului miting din 21 decembrie, despre cine i-a sugerat lui Ceaușescu să adune atâția oameni împreună în momente de tensiune maximă.



    În 89, nimeni din Comitetul Politic Executiv nu-i mai sugera lui Ceauşescu nimic! Cine putea să-i sugereze? Securitatea, armata şi poate unul sau doi dintre trepăduşii lui. În rest, nu se mai sfătuia cu nimeni. Eu i-am spus lui Ceauşescu că cea mai negativă parte a lui era că nu se sfătuia cu oamenii care spun lucrurilor pe nume. I-am spus: Tovarăşe Ceauşescu, dumneata te înconjori de oameni care intră în birou, deschid uşa, dumneata n-ai spus nimic şi de-acolo, din faţa uşii ei zic că aveți dreptate. Dumneavostră să vă înconjuraţi de oameni care vin şi spun că n-aveţi dreptate pentru că aceia care vă spun că aveţi dreptate vă vor înfige pumnalul în spate. De multe ori i-am spus textual acest lucru.




    Însă, spre stupefacția lui Ceaușescu și a soției sale, mitingul din 21 decembrie s-a transformat într-unul de manifestare deschisă a ostilității participanților împotriva lor. Oamenii l-au huiduit pe dictator și în seara aceleiași zile a început reprimarea manifestanților de la București. A doua zi, pe 22 decembrie, ministrul apărării generalul Vasile Milea s-a sinucis în biroul său, fapt care a pecetluit și soarta lui Ceaușescu.



    Paul Niculescu-Mizil: El avea credinţa că poporul român îl vrea, l-aţi văzut şi la proces. Şi dimineaţa, în jurul orei 7, primul om care l-a deşteptat pe Ceauşescu şi i-a raportat a fost Milea. Generalul Milea i-a spus că la Intercontinental sunt morţi. Şi Ceauşescu l-a întrebat: De ce, Milea? Cine ţi-a dat ordin să fie morţi? Ştiu precis că, ieşind din biroul lui Ceauşescu, Milea s-a dus într-un birou alăturat şi a dat telefon la Ministerul Forţelor Armate, la oamenii lui, şi a spus că era jale, Ceauşescu era supărat deoarece erau morți. Eu sunt în măsură să spun că teza potrivit căreia Milea s-a împuşcat pentru că n-a vrut să fie morţi nu este o teză reală. Dimpotrivă. Milea s-a împuşcat nu pentru că i-a omorât pe manifestanții din fața hotelului Intercontinental ci pentru că Ceauşescu i-a reproşat morţii de acolo.



    Zilele care au urmat au consfințit căderea lui Ceaușescu. Pe 22 decembrie 1989, mase mari de oameni de pe platformele muncitorești bucureștene au plecat în marș către centrul orașului, la sediul PCR. Ceaușescu a fugit cu elicopterul de pe clădire, a fost capturat, judecat și executat pe 25 decembrie. Finalul vieții unui conducător detestat a însemnat și finalul unei epoci.





  • Timișoara, 34 de ani după

    Timișoara, 34 de ani după

    Ultimii ani 80 ai secolului trecut au fost printre cei mai sumbri din istoria României. La putere de un sfert de veac, deja septuagenar, dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu era obiectul unui insuportabil cult al personalității.



    Era calificat drept geniu de poeții săi de curte, iar propagandiștii din aparatul partidului unic îl numeau cârmaciul unei țări fericite și bogate, pe care o conducea spre visul de aur al omenirii, comunismul. Puținele ore de emisie ale televiziunii de stat îi erau rezervate aproape integral, iar radioul și ziarele, controlate strict de regim, se întreceau, la rândul lor, în ditirambi la adresa secretarului general al partidului.



    În paralel cu acest teatru delirant de la vârful regimului, țara traversa o acută criză economică și suferea de frig, de foame și de frică. Apartamentele de bloc, școlile, sălile de spectacol rămâneau neîncălzite peste iarnă. Prin magazinele alimentare nu se găsea aproape nimic. Și aproape nimeni nu protesta, fiindcă poliția politică a regimului, Securitatea, își crease un mit al omniprezenței, omniscienței și omnipotenței, care înspăimânta pe toată lumea.



    Între timp, pe fondul schimbărilor promovate la Moscova de ultimul lider sovietic, reformatorul Mihail Gorbaciov, restul dictaturilor comuniste se prăbușiseră, din nord, așa-zisa republică democrată germană, până în sud, în Bulgaria vecină României. Abia în decembrie 1989, valul schimbării a atins și România, la Timișoara, oraș multietnic și situat foarte aproape de Ungaria, despre care se spunea că e cea mai veselă baracă din lagăr, și de Iugoslavia, ieșită de decenii de pe orbita Uniunii Sovietice.



    Acţiunea de susţinere a pastorului reformat maghiar Laszlo Tokes, aflat sub supravegherea Securităţii și care urma să fie deportat din oraș, s-a transformat, pe 15 decembrie, într-o adevărată revoltă împotriva dictaturii comuniste. Indiferent de etnie sau confesiune, tot mai mulți oameni s-au raliat mișcării de protest, iar aparatul de represiune a reacționat brutal, a deschis focul asupra manifestanţilor şi, timp de câteva zile, a ucis aproape 100 de persoane și a rănit alte câteva sute. Pe 20 decembrie, însă, armata a refuzat să mai omoare români și s-a retras în cazărmi, iar Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din țară.



    Revolta s-a propagat rapid în alte orașe mari și a culminat, pe 22 decembrie, la București, cu fuga lui Ceușescu într-un elicopter care a decolat de pe sediul comitetului central al partidului. Capturați și judecați sumar, Ceaușescu și soția sa, Elena, au fost executați pe 25.



    Chiar după fuga lor, pe fondul confuziei deliberat întreținute de noua putere, un amestec de revoluționari autentici și comuniști de mâna a doua, încă o mie de oameni aveau să fie uciși în zilele Revoluției din România, singura țară din estul Europei în care schimbarea de regim s-a produs cu vărsare de sânge.






  • Revoluția Română

    Revoluția Română

    După 34 de ani, știm totul, sau așa credem, despre Revoluția română din decembrie 1989. Pastorul
    reformat maghiar Laszlo Tokes din Timișoara începe să critice regimul comunist
    și autoritățile represive își propun să îl alunge din oraș. La 15 decembrie
    1989, forțele de represiune încep să intre în conflict cu populația. A doua zi,
    protestul capătă dimensiuni nebănuite. Se formează coloane de demonstranți care
    se duc spre sediul puterii centrale comuniste. În ziua următoare, 17 decembrie,
    demonstranții ocupă acest sediu, dar, între timp, dictatorul Nicolae Ceaușescu
    dăduse ordin să se tragă în populație. Represiunea sângeroasă pare să fi
    rezolvat problema de la Timișoara iar Ceaușescu pleacă într-o planificată
    vizită în Iran. Revine pe 20 decembrie, zi în care timișorenii și-au eliberat
    orașul de comunism. La 21 decembrie, dictatorului Ceaușescu i se pregătește o
    mare demonstrație populară, la București. Adunarea masivă, care trebuia să fie
    o manifestare de susținere a regimului comunist se transformă în exact opusul
    acestei formule.

    Revolta populară s-a declanșat și în București iar a doua zi,
    22 decembrie, Elena și Nicolae Ceaușescu fug cu un elicopter de pe sediul
    central al Partidului Comunist. La scurt timp au fost prinși iar la 25
    decembrie 1989 au fost executați. Prezentarea aceasta scurtă pare a fi un
    scenariu de documentar din zilele noastre. Ceea ce lipsește, după 34 de ani,
    sunt detaliile acelor zile, nu evidențele cronologice ci starea de spirit,
    emoția și reacțiile omenești. Comunismul s-a instalat, cu duritate, la
    sfârșitul Celui de al Doilea Război Mondial, odată cu venirea trupelor sovietice
    și aplicarea unei noi împărțiri a Europei, stabilite de Stalin și Churchill. În
    1965, Nicolae Ceaușescu este ales în fruntea partidului comunist, stăpânul
    absolut al României. La început s-a distanțat de Uniunea Sovietică și s-a
    apropiat de lumea occidentală.

    După 24 de ani, în 1989, este unul dintre cei
    mai duri dictatori comuniști ai Europei. Iar situația economică a României,
    ducând la o depreciere periculoasă a nivelului de trai. Era frig în case,
    alimentele lipseau, cozile la orice era de necesitate umpleau peisajul. Iar
    represiunea dură exercitată de regimul comunist împiedica orice opoziție sau
    protest. În toamna anului 1989, regimurile comuniste din Estul Europei se
    prăbușeau pe rând, ultimul rămas fiind cel din România, condus cu mână de fier
    de Nicolae Ceaușescu și soția lui, Elena. Situația era explozivă iar
    demonstrațiile de la Timișoara pentru susținerea pastorului Tokes au fost
    declanșatorul revoltei. După o săptămână, sacrificiile timișorenilor riscau să
    fie inutile, dacă nu se extindea revolta. În cursul adunării populare din 21
    decembrie, organizată de comuniști pentru susținerea lui Ceaușescu, s-a auzit
    un zgomot puternic, ca de explozie, iar miile de oameni au părăsit piața în
    debandadă. S-a spus că, de fapt, această adunare a fost organizată special de
    cei care, din interiorul partidului comunist, își propuneau înlăturarea
    dictatorului. Scandările de la Timișoara, Jos comunismul! și Jos
    Ceaușescu!, de neînchipuit până atunci în România, se auzeau cu forță și în
    București. În cursul nopții, mii de bucureșteni au protestat eroic în centrul
    orașului. Dimineața, armata s-a întors în cazărmi, după ce s-a anunțat că
    ministrul apărării s-a sinucis.

    Demonstranții au luat cu asalt sediul
    Comitetului Central din centrul Bucureștiului iar soții Ceaușescu au reușit să
    fugă în ultima clipă, fiind luați de un elicopter de pe acoperișul sediului.
    Nimic din ceea ce ar fi trebuit să fie un plan de salvare a lor nu a mai
    funcționat astfel că cei ce dețineau puterea deplină, până atunci, au devenit
    fugari neputincioși, ce au fost arestați în scurt timp și predați armatei. În
    aceeași zi de 22 decembrie, în România a început o luptă confuză, a poporului
    împotriva unui amic nevăzut, denumit generic teroriștii. Treptat, noile
    autorități s-au instalat și au căpătat stabilitate, s-a format un Consiliu
    Național FSN care să conducă structurile teritoriale ale Frontului Salvării
    Naționale ce urmau să fie formate. În același timp, s-au format partide
    politice și foarte multe publicații, o presă liberă pentru o societate
    eliberată.

  • De Crăciun, ne-am luat rația de libertate

    De Crăciun, ne-am luat rația de libertate

    Pentru români, Crăciunul vine cu amintirea Revoluției anticomuniste din 22 Decembrie 1989. În acea zi, dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu a fugit din sediul lui bine păzit din București, sub presiunea protestelor tot mai ample ale românilor. Totul începuse la Timișoara, la 15 decembrie 1989, când oamenii au ieșit pentru prima dată în stradă. Armata și poliția politică a comuniștilor, temuta Securitate, au încercat să înăbușe în sânge lupta lor și oamenii au fost împușcați în plin, pe stradă, în protestele lor pașnice. Nu a putut fi păstrat secretul asupra acestor crime, deși represiunea a făcut eforturi uriașe. La 21 decembrie 1989, demonstrația pe care Ceaușescu a organizat-o la București pentru a-și atrage susținerea populară, iluzie în care mai credea, s-a întors împotriva lui. Oamenii aduși cu forța la mitingul lui Ceaușescu au devenit protestatari, au fost împușcați și călcați de camioanele armatei. Represiunea a devenit disperată, în ultima noapte a regimului comunist în România. Dar a doua zi, vineri, 22 decembrie 1989, protestatarilor martirizați în teribila noapte din centrul orașului li s-au alăturat tot mai mulți bucureșteni care au luat cu asalt, pur și simplu, sediul lui Ceaușescu. Dictatorul și soția sa s-au salvat decolând cu elicopterul de pe acoperișul clădirii, puțin înainte ca protestatarii să îi ajungă. Au scăpat dar nu pentru mult timp. La scurt timp după ce au aterizat, pe câmp, au fost arestați de autoritățile trecute de partea Revoluției și după un controversat proces au fost executați, Nicolae și Elena Ceaușescu, chiar în ziua de Crăciun a anului 1989.


    Cum în timpul comunismului alimentele erau raționalizate și sărbătorile religioase erau interzise, cu un sarcasm dureros românii au scris pe ziduri: De Crăciun, ne-am luat rația de libertate!. În tot acest timp, în țară se duceau lupte cu un dușman nevăzut dar foarte eficient. Oamenii au continuat să moară împușcați, în drame înspăimântătoare și o uriașă incertitudine. Au fost multe erori, au continuat tentativele de restaurare a regimului, se vorbește tot mai detaliat despre implicarea unor servicii secrete străine, inclusiv de participarea armată a unor cetățeni sovietici intrați în România ca turiști, chiar a unor trupe speciale străine, menite să îl apere pe Ceaușescu și regimul lui. Românii au continuat lupta în stradă, cerând “Libertate!” și “Jos comunismul!”. Spre deosebire de căderea comunismului în alte state din Estul comunist – Ungaria, Germania de Est, Polonia, Cehoslovacia de atunci, în România schimbarea s-a făcut deosebit de violent, cu lupte adevărate și multe sacrificii, cu multe victime.


    Au urmat ani grei, complicați, în care România a rămas singură, fără ajutor, fără să fie băgată în seamă, într-o tranziție spre democrație și economia de piață extrem de dureroasă și costisitoare. Organizația comunitară europeană derula programe de susținere a Ungariei și Poloniei dar pentru România nu avea nici măcar o atenție suficientă. În acest timp, la Est, marele vecin sovietic se confrunta cu convulsii periculoase care au dus, de altfel, la prăbușirea acestui “uriaș cu picioare de lut”, cum era numit în Vest. Istoricii au descoperit înțelegerea secretă dintre Churchill și Stalin care lăsa, la sfârșitul Celui de al Doilea Război Mondial, Estul Europei sub controlul Moscovei, în diferite procentaje, România având ghinionul celui mai mare în favoarea URSS.


    Vocația și dorința românilor s-au împlinit odată cu aderarea la NATO, în 2004, și la Uniunea Europeană, în 2007. România este perfect integrată și participă la viața celor două organizații emblematice ale statelor democrate din Europa și regiunea nord-atlantică. Din păcate, cu puțin înainte de împlinirea a 33 de ani de la eliberarea românilor de sub comunism, un rateu al funcționării Uniunii Europene ne-a reamintit de ciudatele vremuri ale dictatului extern. Este vorba, desigur, de eșuarea integrării României și Bulgariei în structura Schengen a Uniunii Europene din cauza votului extrem de negativ al unui stat, unui singur stat, un partener din acest proiect de unire a continentului pentru pace și progres. În acest timp, la frontiera României, care este și frontiera Uniunii Europene, continuă un război de agresiune extrem de periculos chiar dacă nu este astfel perceput în cancelariile ce nu gestionează frontiere externe ale Uniunii.

  • Retrospectiva săptămânii 18.12 – 24.12.2022

    Retrospectiva săptămânii 18.12 – 24.12.2022


    Acum 33 de ani, Revoluția Română


    Manifestări de comemorare a eroilor Revoluţiei anticomuniste din 1989 au fost organizate, în această săptămână, în România – în marile oraşe au avut loc ceremonii religioase şi depuneri de coroane în locurile semnificative pentru momentele istorice de acum 33 de ani. Preşedintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori la troiţa din Piaţa Universităţii din centrul Bucurestiului, unde a ţinut și un moment de reculegere. Amintim că scânteia Revoluţiei anti-comuniste române s-a aprins pe 16 decembrie în oraşul Timişoara, apoi s-a extins în Bucureşti şi în alte oraşe. În Capitală, revolta care a dus la căderea regimului comunist a izbucnit pe 21 decembrie, odată cu un mare miting organizat de Nicolae Ceauşescu, în speranţa că va putea linişti populaţia şi va rămâne la conducere. După mitingul eșuat, revolta a cuprins Bucureștiul. Au avut loc demonstrații împotriva regimului la care forțele de ordine au răspuns inclusiv cu focuri de armă și rafale asupra manifestanților, ucigând circa 50 de persoane, rănind mai multe zeci și arestând peste 1000 de persoane. În pofida represaliilor, demonstrațiile au fost reluate pe 22 decembrie, iar presiunea străzii l-a determinat pe fostul dictator Nicolae Ceauşescu să fugă cu un elicopter de pe acoperişul fostului Comitet Central al PCR. În total, peste 1.000 de oameni au murit şi circa 3 mii au fost răniţi în luptele care au avut loc în singura ţară din Europa de Est unde schimbarea de regim s-a făcut cu vărsare de sânge.



    Vizita președintei Parlamentului European la București


    “Nu există niciun motiv justificabil pentru a nu primi România şi Bulgaria în spaţiul Schengen, deoarece toate condiţiile pentru aderare sunt îndeplinite”, a declarat, luni, la Bucureşti, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Într-o conferinţă de presă alături de preşedintele Klaus Iohannis ea a mai afirmat că se fac eforturi pentru ca această situaţie să fie rezolvată cât mai curând, chiar anul viitor. “Frontiera externă a Uniunii Europene este apărată. Vedem că toate ţările, inclusiv România, aplică toate componentele aquis-ului Schengen, ceea ce răspunde oricărei îngrijorări care ar putea exista din acest punct de vedere”, a completat oficialul de la Bruxelles. La rândul său, șeful statului român a precizat că tema Schengen nu se va afla pe ordinea de zi a Consiliului European extraordinar din februarie 2023, urmând să aibă loc discuţii doar în marja reuniunii. Amintim că, la începutul lunii, admiterea României în Schengen a fost blocată în Consiliul JAI de Austria, care a invocat chestiuni privind migrația ilegală. Documente Frontex – Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă – contrazic declarațiile cancelarului austriac.



    Delegație română în Coreea de Sud


    O delegaţie oficială română, din care au făcut parte mai mulți miniștri, dar și premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a mers, în această săptămână, într-o vizită în Coreea de Sud. România este interesată în dezvoltarea unor proiecte economice majore alături de marile companii coreene, în domenii esenţiale precum: transporturile, energia, apărarea, industria IT, ITNs şi semiconductorii. Industria de apărare și domeniul energiei au dominat discuţiile cu oficialii de la Seul, inclusiv cu premierul Han Duck-soo. S-a discutat despre modul în care trebuie gestionată situaţia generată de agresiunea rusă din Ucraina, securitatea în regiune şi cooperarea între NATO şi Coreea de Sud. Delegația română a avut și o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti, cărora premierul le-a transmis aprecierea pentru modul în care au reuşit să se integreze în această societate, păstrând, în acelaşi timp, aproape de suflet identitatea, limba, cultura şi valorile ţării natale.



    Șeful diplomației de la București, Bogdan Aurescu, în vizită la Chișinău


    România va continua să susţină Republica Moldova vecină (majoritar românofonă) pentru a trece cu bine peste crizele cu care se confruntă – a reiterat, luni, la Chişinău, şeful diplomaţiei de la Bucureşti, Bogdan Aurescu. Ministrul a avut întrevederi cu preşedinta Maia Sandu, cu premierul Natalia Gavrilița, cu omologul său Nicu Popescu și cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu. Părţile au subliniat importanţa dezvoltării interconectărilor de electricitate între cele două state, a fluidizării traficului transfrontalier, inclusiv prin construcţia de poduri peste râul Prut. S-a discutat şi despre implementarea acordului privind asistenţa financiară nerambursabilă, în valoare de 100 de milioane de euro, oferită Chișinăului de către București, dar și despre operaţionalizarea platformei de sprijin pentru Republica Moldova, iniţiată de ministrul Aurescu cu omologii german şi francez. A figurat pe agendă şi parcursul european al Republicii Moldova şi sprijinul concret al României pentru atingerea acestui obiectiv, inclusiv prin deschiderea negocierilor de aderare la UE.



    Convorbiri româno- portugheze la nivel înalt


    Prezenţa militarilor portughezi din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est la Caracal (sud), alături de militarii din Macedonia de Nord şi de ceilalţi aliaţi, are o contribuţie importantă la întărirea apărării şi securităţii României, a declarat preşedintele Klaus Iohannis cu ocazia vizitei pe care a făcut-o, marți, împreună cu omologul portughez, Marcelo Rebelo de Sousa, la Batalionul 1 Instrucţie “Olt” din Caracal. Discuţiile la nivel înalt au vizat situaţia de securitate din Ucraina, cu accent pe intensificarea asistenţei umanitare acordate ţării vecine, precum şi pe sprijinul în facilitarea exporturilor de cereale. Cei doi președinți au discutat și despre intensificarea cooperării româno-portugheze, atât în domeniul Apărării, cât şi economic, comercial, al agendei digitale, al surselor de energie regenerabilă, al sănătăţii şi educaţiei.


  • SRI desecretizează documente ale Revoluţiei

    SRI desecretizează documente ale Revoluţiei

    La 33 de ani de la Revoluţia anticomunistă, Serviciul Român de Informaţii (SRI) a desecretizat toate documentele pe care avea cu privire la aceasta. Sunt dosarele despre implicarea cadrelor fostei Securităţi în evenimentele din decembrie 1989. Este vorba de 13 volume ce conţin copii ale unor pagini de arhivă, corespondenţă, situaţii şi note întocmite de fosta Securitate. Unul dintre volume cuprinde mesajele şi comunicările pe care Securitatea le-a transmis către Televiziunea Română, care a fost unul dintre punctele centrale ale revoluţiei. De exemplu, într-unul dintre mesaje, cadrele fostei Securităţi îşi exprimau, atunci, susţinerea pentru înlăturarea regimului Ceauşescu. Mesajul nu a ajuns însă la public niciodată, dar ofiţerii fostei Securităţi spuneau că erau gata să vină personal, dacă era necesar, la radio şi televiziune pentru a-l susţine.

    Directorul SRI, Eduard Hellvig, aminteşte că, din păcate, milioane de români încă aşteaptă adevărul despre evenimentele petrecute în decembrie 1989 pentru a închide odată pentru totdeauna unul din capitolele cele mai criminale ale comunismului românesc. Şi preşedintele Klaus Iohannis a spus că neînfăptuirea actului de justiţie cu privire la crimele petrecute în timpul Revoluţiei rămâne un punct nevralgic al societăţii noastre şi nu face decât să întreţină durerea şi frustrarea. În vară, dosarul Revoluţiei, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi generalul (rtr.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii, a fost retrimis la Instanța Supremă. Iniţial, dosarul a fost trimis la Instanţa supremă în 2019, însă judecătorii l-au restituit Parchetului Militar pentru remedierea mai multor probleme din rechizitoriu.

    Procurorii militari susţin că gruparea din jurul lui Ion Iliescu, fost membru al nomenclaturii comuniste, a acţionat abil şi eficient în preluarea puterii politice şi militare în decembrie 1989. El a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat și sistematic. Potrivit procurorilor, pe întregul teritoriu al României a fost declanşată, cu intenţie, o amplă, sistematică şi complexă acţiune militară de inducere în eroare, unică în istoria naţională. Aceste fapte au avut drept consecinţe generarea şi amplificarea psihozei terorismului, care a dus la moartea multor oameni. Întreaga forţă militară a României s-ar fi pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) – organ provizoriu al puterii de stat, care ulterior devine partid politic – FSN, condus de Ion Iliescu. În mai 1990 el a fost ales preşedinte al României. Ulterior, a mai avut două mandate, între 1992-1996 şi 2000-2004. Pe parcursul timpului, FSN s-a transformat în PDSR, apoi în PSD, ultimul aflandu-se la guvernare, în acest moment, în România.


  • Acum 33 de ani, Revoluția Română

    Acum 33 de ani, Revoluția Română

    S-au împlinit 33 de ani de când românii au ieșit în stradă pentru a-și striga nemulțumirea față de regimul comunist condus de dictatorul Nicolae Ceaușescu și pentru a cere înlocuirea acestuia. Primele proteste au apărut în vestul României, în orașul Timișoara, unde oamenii s-au adunat, în fața casei lui Laszlo Tokes, pastorul Bisericii Reformate Maghiare, care urma să fie evacuat. În ziua de 16 decembrie 1989, timișorenii au strigat Jos Ceaușescu!ˮ, cerându-și dreptul la libertate, iar, pe 20 decembrie, Timişoara a fost proclamată primul oraş liber de comunism din România.



    Alarmat, Nicolae Ceauşescu a convocat, pe 21 decembrie, în Capitală, o mare adunare naţională, în speranţa că va putea linişti populaţia şi va rămâne la conducere. Adunarea s-a transformat, însă, în revoluţie, care a cuprins mai multe orașe ale țării. În violențele care au avut loc, și-au pierdut viața peste 1.000 de oameni şi circa trei mii au fost răniţi. De altfel, România a fost singura ţară din Europa de Est unde schimbarea de regim s-a făcut cu vărsare de sânge.



    Manifestări de comemorare au loc aceste zile în întreaga tară în memoria celor care au murit pentru libertate. Au fost organizate ceremonii, reuniuni de omagiere şi depuneri de coroane în locurile semnificative pentru momentul istoric din 1989. Martori ai Revoluţiei şi urmaşii victimelor s-au rugat şi au depus flori în orașele unde s-au dus cele mai grele lupte. Să păstrăm vie memoria eroilor Revoluţiei din decembrie 1989 şi să ducem mai departe idealurile pentru care au luptat”, a transmis președintele Klaus Iohannis, care a depus, miercuri, la troiţa din Piaţa Universităţii din centrul Bucureştiului – loc simbolic al Revoluției, o coroană de flori în memoria victimelor şi a ţinut şi un moment de reculegere.



    Martirilor Revoluţiei Române şi tuturor celor care au avut de suferit în perioada de dictatură comunistă le datorăm libertatea de care ne bucurăm astăzi şi se cuvine să le mulţumim prin grija pe care o avem pentru România şi pentru consolidarea procesului democraticˮ, a afirmat, într-un mesaj, şi primul ministru Nicolae Ciucă. La rândul lor, senatorii au ținut, miercuri, un moment de reculegere pentru victimele Revoluției. “Suntem în cel de-al 33-lea an de LIBERTATE. În decembrie 1989, românii îşi cereau, cu sacrificii imense, porţia de libertate, de respectare a drepturilor cetăţenilor, de liberă circulaţie în afara ţării.



    În zilele finalului anului 1989, românii sperau ca viaţa lor să se schimbe radical, într-un timp cât mai scurt.”, au amintit social-democraţii. Prezentă la manifestaţiile de la Timişoara dedicate Revoluţiei Române, preşedintele Senatului, liberala Alina Gorghiu, a subliniat faptul că orașul a fost, în mod cert, un exemplu pentru toată ţara, în urmă cu 33 de ani, la Revoluţie începând parcursul proeuropean şi pro-NATO al României. Alina Gorgiu le-a transmis revoluţionarilor din Decembrie 1989 de la Timişoara să îşi aducă aminte că au ajutat enorm de mult țara cu efortul şi cu curajul lor şi să participe activ la eforturile societăţii româneşti, pentru că perioada este foarte complicată şi este nevoie de fiecare om în anul 2023, care va fi unul dificil.






  • Revoluția română văzută din străinătate

    Revoluția română văzută din străinătate

    În 1989,
    timp de 9 zile, între 16 și 25 decembrie, lumea românească a cunoscut una
    dintre cele mai agitate perioade din istoria secolului 20. Era întoarcerea la
    libertatea pierdută timp de 45 de ani, de la intrarea armatei sovietice în
    România în 1944. În seara zilei de 16 decembrie 1989, la Timișoara, protestele
    împotriva evacuării forțate a pastorului Laszlo Tokes din propria locuință aveau
    să se transforme foarte repede într-un tsunami care a măturat de la putere
    regimul comunist criminal.


    Jurnalistul Mircea Carp era senior
    editor la Radio Europa liberă și în 1997 povestea Centrului de Istorie Orală
    din Radiodifuziunea Română cum în decembrie era la microfon așteptând încordat.
    A considerat că era dincolo de datoria lui profesională de a-și informa
    ascultătorii din țară despre marile fapte de curaj care aveau loc la Timișoara.
    Carp a mărturisit că în ciuda adierii de schimbare care se simțea, izbucnirea
    revoluției i-a luat prin surprindere pe toți.

    A venit decembrie 1989 şi-odată cu aceasta prima scânteie,
    evenimentele de la Timişoara. Trebuie să spun că ne-au luat prin surprindere în
    ce priveşte momentul în care aveau loc. Noi ne pregătiserăm şi sufleteşte şi din
    punctul de vedere al organizării programelor asupra unei eventuale schimbări de
    regim în România. Dar, în sine, ziua de 16 şi ziua următoare de 17 decembrie
    ’89 au venit pe neaşteptate pentru noi.


    Dar odată
    declanșată, euforia nu a mai putut fi oprită. Iar jurnaliștii Europei libere
    erau cu atât mai surescitați cu cât nu puteau fi aproape de evenimente pentru a
    relata din miezul lor.

    Mircea Carp:
    Primul care a transmis pe calea undelor ce se întâmpla la Timişoara a fost
    colegul meu Sorin Cunea. A doua zi sau a treia zi, începând cu 18 decembrie,
    ne-am organizat, am început să lucrăm pe echipe şi să lucrăm timp de 24 de ore
    pe zi. Lucram în echipe de câte 3 sau 4 persoane, non-stop, pregătind toate
    aceste emisiuni în mare grabă doar pe baza unor informaţii pe care le aveam de
    la agenţiile de presă din străinătate, de la unii călători din România. Sigur
    că informaţii hard, informaţii solide, la acea oră nu aveam, decât atunci când
    a început explozia la 21-22 decembrie. Până atunci eram însă în plină
    activitate.


    În 1999, jurnalistul
    maghiar Peter Marvanyi de la Radio Budapesta povestea Centrului de Istorie
    Orală cum a intrat în febra relatărilor știrilor despre revoluția română. Cu un
    an înainte, Marvanyi fusese la marele miting din capitala Ungariei care cerea
    libertate și democrație.

    Am
    participat în 1988 la Budapesta la manifestaţia la care au fost în jur de 80-100.000
    de oameni, împreună cerând democraţie pentru ambele ţări, şi pentru România, şi
    pentru Ungaria. Lucrurile au început să devină interesante atunci când în data
    de 16 decembrie la Radiodifuziunea maghiară am început să ne orientăm atenţia
    şi să ne informăm pas cu pas despre evenimentele care se întâmplă în România.
    Am fost redactorul emisiunii de ştiri în care în zilele acelea de după 16
    decembrie începusem să le spunem ascultătorilor noştri din toată ţara, din
    Ungaria, ce se întâmplă în România. Am avut informaţii foarte contradictorii,
    nu ştiam absolut nimic din ce se întâmplă. Un singur lucru ştiam: că se
    întâmplă un lucru foarte, foarte important.


    În 2003, Centrul de Istorie Orală l-a
    întrebat pe activistul civic Dinu Zamfirescu, aflat în Franța în 1989, cum și-a
    petrecut zilele începutului și desfășurării revoluției române.

    În primul rând, prin radiourile
    şi televiziunile franceze. Ca să zic aşa, am fost mobilizat de două dintre ele,
    mai ales de France 3 unde eram în fiecare zi pe platou. Eram românul de
    serviciu, eram cu cei doi speakeri şi comentam chestiunea românească. Țin minte
    că erau două monitoare pe care publicul nu le vedea, dar pe ele vedeam ştirile
    care veneau. Şi pe 25 decembrie a apărut ştirea execuţiei lui Ceauşescu. Era la
    cald. Şi când s-a anunţat știrea, era știre caldă, sunt întrebat cum comentez.
    A trebuit să spun că era prima mare greşeală a noului regim care se instaura în
    România. Atunci ziceam că Ceauşescu ar fi trebuit prezervat şi interogat cumva
    ca să spună mai multe lucruri. Am zis eu atunci că probabil că unii care erau
    la putere se temeau să se afle anumite lucruri şi despre ei. Dar un fost ministru
    francez de externe a spus că bine că au fost executaţi, şi am adăugat eu atunci
    că probabil că şi acest domn ministru avea ceva de ascuns. Ceea ce nu era
    imposibil. Dar astăzi n-aş mai spune acelaşi lucru şi poate că e bine că s-a
    întâmplat aşa.


    Până pe 22 decembrie 1989, românii,
    vecinii lor și lumea civilizată aflau despre începutul marilor schimbări cu
    ajutorul mediei străine. Din fericire, de pe 22 decembrie, media din România
    deveneau libere urmând voința societății.


  • 30 de ani de la mineriada din iunie 1990

    30 de ani de la mineriada din iunie 1990

    Evenimentele violente din 13-15 iunie
    1990 din București, care au culminat cu venirea minerilor și agresarea
    populației civile a Capitalei, au reprezentat un pas înapoi făcut de societatea
    românească la nici o jumătate de an de la recâștigarea libertății în decembrie
    1989. A fost exemplul care dovedește că o societate care iese dintr-un regim
    politic totalitar are de luptat cu demonii trecutului până să se vindece. Mineriada
    din iunie 1990 a fost cea de-a treia venire a minerilor la București pentru a
    susține Frontul Salvării Naționale împotriva partidelor de opoziție. Dar ea a
    fost de fapt o manifestare a urii și intoleranței față de pluralismul democratic
    care reapărea cu greu. Pe fondul protestelor din Piața Universității din
    aprilie 1990 organizate de Opoziție și a alegerilor din 20 mai 1990 câștigate
    de FSN, tensiunea ajunsese la cote maxime. Încercarea instituțiilor statului să
    înlăture manifestația din Piața Universității din data de 13 iunie 1990 a fost
    începutul a trei zile de violență în urma cărora au murit 6 oameni, alți
    aproximativ 750 fiind răniți.


    Evenimentul
    din 13-15 iunie 1990 a fost unul special și l-am întrebat pe istoricul Cristian
    Vasile în ce a constat individualitatea sa. Unii istorici l-au pus în contextul perioadei imediat
    postcomuniste și l-au considerat ultima represiune de natură comunistă
    desfășurată în România. Și eu cred că au dreptate pentru că manifestările de
    atunci, de reprimare a unei părți din populația civilă, au mai multe
    caracteristici care s-au văzut în istoria națională chiar imediat după 1944. Și
    aceasta se explică prin prisma unei continuități de personal politic și de
    practici care au caracterizat perioada de după martie 1945. Practicile de
    acțiuni politice de instigare a unor civili împotriva altor civili s-au văzut
    și în iunie 1990.


    S-a
    spus că mineriada din iunie 1990 a fost cauzată de slăbiciunea statului, a
    forțelor de ordine în lichidarea protestelor de pe 13 iunie. Cristian Vasile. Și eu aș fi tentat să cred în
    teoria slăbiciunii forțelor de ordine incapabile să pună capăt unor dezordini.
    Dacă ne uităm atent la acele desfășurări din zilele de 13-15 iunie, mai ales la
    cele din 13 pentru că e data esențială, vedem într-adevăr o slăbiciune a
    forțelor de ordine dar vedem și anumite elemente care nu-și au explicația.
    Există mai multe înregistrări și ele sunt veridice, intervențiile prin radio
    ale ministrului adjunct de interne, generalul Diamandescu, care îi spune
    interlocutorului său dăm foc autobuzelor, așa cum a fost înțelegerea. Ce să
    înțelegem din aceste vorbe? Apoi există mărturii concordante cum că focul din
    clădirea poliției capitalei nu a fost pus de manifestanți ci ar fi apărut din
    interior. Iarăși e inexplicabil cum sute de polițiști se retrag fără să se
    apere, la fel și la clădirea Ministerului de Interne.


    Consolidarea
    noii puteri reprezentate de Ion Iliescu prin manipularea maselor este văzută de
    cei mai mulți analiști ai mineriadei drept explicație cu sens a evenimentelor
    de atunci. Cristian Vasile. Aceste
    dezordini din zona Universității și Căii Victoriei au fost reprimate la miezul
    nopții de 13 spre 14 la orele 3 dimineața. Forțele de ordine erau stăpâne pe
    situație, arestaseră elemente turbulente. Minerii vin ceva mai târziu și au
    fost întâmpinați de președintele de atunci Ion Iliescu. Iliescu, în loc să
    caute să detensioneze situația, să le explice că armata și poliția aveau sub
    control situația, îi invită să ocupe ei Piața Universității. La ce bun a fost
    acest gest din moment ce cu câteva ore înainte poliția și armata erau stăpâne
    pe situație? Acea invitație absolut nesăbuită a condus la violențele din
    dimineața zilei de 14 iunie și din ziua următoare. Prin urmare, a fost o
    instigare la violență absolut inutilă și demnă de Codul Penal.


    Cristian
    Vasile a arătat că mineriada din iunie 1990 a fost o ultimă zvârcolire a
    gândirii comuniste a societății produsă după căderea regimului în decembrie
    1989. De ce minerii? S-a
    încercat și cu alți muncitori, chiar pe 13-14 iunie. Avem mărturii oficiale că
    erau chemați muncitori din București de la unele fabrici și uzine, de la 23
    august și altele. Multe sindicate au refuzat să intervină pe motiv că era un
    conflict politic și nu ei erau chemați să facă ordine. Or, se pare că minerii
    au fost o categorie mai receptivă la propaganda fesenistă de atunci, a
    regimului Iliescu. Ion Iliescu se apără spunând că nu chemase în mod specific
    minerii ci forțele sociale responsabile. Dar aceasta este o circumstanță
    agravantă din partea unui președinte de țară. Aici este tragedia acestor
    întâmplări, exită și manifestările de bucurie ale unei părți a populației
    bucureștene, de aplaudare a minerilor pentru ce făceau. Și ceea ce făceau era
    zdrobirea în bătaie a unor tineri studenți, a purtătorilor de barbă, a femeilor
    cu fuste scurte. Ceea ce amintea de politicile lui Ceaușescu de acea vânătoare
    a rockerilor din anii ’70.


    România
    a plătit mineriada din 13-15 iunie 1990 prin izolare internațională care a
    însemnat mai ales înghețarea acordul cu FMI și imposibilitatea de a face
    împrumuturi. Politic, mineriada din iunie 1990 a însemnat aderarea țării la
    Consiliul Europei abia în 1993, mult după țări din fostul spațiu sovietic.

  • Revoluţia română, acum 30 de ani

    Revoluţia română, acum 30 de ani

    Evenimentele care au schimbat Europa şi lumea, acum 30 de ani, au devenit deja istorie. Puţini dintre cei activi astăzi îşi amintesc vremurile dinainte de Revoluţia anticomunistă din 1989 sau sunt născuţi după aceste moment, într-o lume nouă. România a fost ultimul dintre cele şase state ale Estului european ce ţineau aproape de Moscova care a intrat în dominoul prăbuşirii regimurilor comuniste. Era cel mai dur regim, cu o dictatură personală de tip stalinist ce a rezistat până în ultimul moment şi a fost înlăturată cu sacrificii dureroase.



    În decembrie 1989, situaţia din România lui Ceauşescu era de-a dreptul explozivă. La Varşovia, Berlin, Budapesta, Praga şi Sofia, liderii regimurilor comuniste plecaseră de la putere, lăsându-l pe Ceauşescu într-un offside al geopoliticii internaţionale. Întârzia şi, de fapt, nu a mai apărut deloc, o soluţie din interiorul partidului comunist, care să-l înlăture pe dictator şi să realizeze o schimbare democratică. Până la urmă, schimbarea a fost realizată prin acţiune populară, printr-o explozie socială.



    La 15 decembrie 1989, românii au început să iasă în stradă, să scandeze împotriva regimului comunist şi a lui Ceauşescu, curaj care ar fi fost curată sinucidere, până atunci. La Timişoara, pastorul Laszlo Tőkés urma să fie evacuat de poliţia politică a regimului comunist, fiind un opozant tot mai cunoscut. Oamenii s-au strâns în Piaţa Maria din Timişoara, apoi pe marile bulevarde, la catedrala ortodoxă, în Piaţa Operei din Timişoara. Atunci a început şi represiunea, cu sute de oameni împuşcaţi pur şi simplu, cu arme de război.



    La 21 decembrie, revolta populară izbucneşte şi la Bucureşti şi, a doua zi, dictatorul Nicolae Ceauşescu fuge cu un elicopter. Este arestat la scurt timp, judecat sumar şi executat, chiar în ziua de Crăciun a anului 1989. Mereu alături, soţia sa, Elena Ceauşescu, numărul doi al regimului dictatorial comunist. În seara zilei de 22 decembrie 1989, la putere se instalează, în lumina reflectoarelor televiziunilor, un grup extrem de eterogen, format din foşti lideri comunişti şi participanţi la protestele populare din acele zile. Se constituie Frontul Salvării Naţionale, de fapt un Consiliu al acestui Front, un organ de conducere a unei structuri nou apărute. În fruntea structurii era Ion Iliescu, noul conducător al României, fost tânăr lider comunist ce a fost marginalizat de regimul Ceauşescu.



    În aceeaşi zi de 22 decembrie, Ion Iliescu prezintă un Comunicat către ţară” în care sunt trecute toate măsurile de democratizare României, începând cu înlăturarea dictaturii unui singur partid, cel comunist, şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ”. Din acest moment, totul se desfăşoară sub psihoza unui atac masiv al unor, după cum se spunea acum trei decenii, terorişti”, de fapt luptători bine pregătiţi, unii chiar străini, care ar fi vrut salveze cuplul Ceauşescu şi să îi lichideze pe noii lideri ai României.



    Nici după trei decenii nu se ştie, sau nu s-a spus public, ce s-a întâmplat atunci, cine erau aceşti terorişti”, de ce au murit atâţia oameni, inclusiv după executarea soţilor Ceauşescu, la 25 decembrie. După o revoluţie sângeroasă, în Decembrie 1989, a urmat o tranziţie complicată, de multe ori dureroasă. Comunicatul către ţară” din 22 decembrie 1989 stabilise principiile, dar şi direcţiile de acţiune, numai că ineditul proces de trecere de la socialism la capitalism, în România, s-a dovedit a fi anevoios şi extrem de dur. După 30 de ani, românii beneficiază de rezultatele acestor evoluţii istorice, începute în decembrie 1989, fiind cetăţeni europeni şi ai lumii democratice.

  • Momentul decembrie 1989 şi impactul său asupra societăţii româneşti

    Momentul decembrie 1989 şi impactul său asupra societăţii româneşti

    Revoluţia din 1989 a marcat definitiv şi irevocabil destinul României. Căderea comunismului începută deja în celelalte ţări din fostul bloc sovietic a avut un preţ poate prea mare, mii de victime, majoritatea tineri, scriind cu sânge istoria în urmă cu 30 de ani. O astfel de revoluţie nu poate să nu schimbe concepţia întregii societăţi în ceea ce priveşte propria sa devenire. Cu toate acestea, apelul la memorie se produce într-o manieră subiectivă, fiecare român amintindu-şi în mod diferit perioada de dinainte de momentul decembrie 1989.



    La Palatul Suţu din Bucureşti a avut loc o întâlnire dedicată impactului arhivelor personale asupra imaginii pe care est-europenii şi-au construit-o cu privire la schimbările din 1989, dar şi documentării vieţii cotidiene din acea perioadă. Raluca Alexandrescu, conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti: Era frigul, erau cozile la magazine… Atunci când întâlnesc oameni care îmi spun cum că pe vremea lui Ceauşescu era bine, eu rămân întotdeauna uluită, deşi există multe moduri de a trăi. Asta trebuie să înţelegem, că, mai înainte de orice, pentru cei care încercăm astăzi să elaborăm o amintire asupra perioadei de până în 1989, experienţa noastră nu este unică şi ea trebuie confruntată şi amenajată cu experienţele multor altora dintre noi. De aceea, cred că unul dintre blocajele noastre de astăzi este conflictul acesta permanent între ceea ce înseamnă memoria unuia sau a altuia. Unii care sunt nostalgici, unii care recuprerează chiar ca loc de cult perioada de dinainte de decembrie 1989, şi alţii pentru care este de neconceput să dezvolţi o asemenea memorie nostalgică a ceauşismului, a comunismului.”



    La nivelul societăţii româneşti, frica era, poate, sentimentul cel mai pregnant în epoca ceauşistă. Aparatul de represiune pe care îl reprezenta Securitatea devenise un inamic invizibil, totuşi omniprezent, iar gestul de a vorbi în public despre propriile convingeri politice era considerat, de cei mai mulţi, o imprudenţă. Revine cu detalii Raluca Alexandrescu: Ştiind foarte bine, în această schizoidie în care mulţi dintre noi am fost crescuţi, că nu este deloc indicat să reproduci în exterior ceea ce auzi în casă, faţă de nimeni. Acest lucru este, pentru generaţia mea, pentru cea care vine puţin după mine şi, mai ales, pentru cele dinaintea noastră, este o problemă încă, pentru că trăim, suntem formaţi, poate fără să ne dăm seama, şi funcţionăm într-o stare de binaritate şi cu noi înşine, dar şi cu spaţiul public, cu definiţia spaţiului public şi tot ceea ce înseamnă implicarea în spaţiul public, care ne condiţionează uneori fără să ne dăm seama.”



    Iar momentul Revoluţiei a schimbat conştiinţe şi a determinat vieţile supravieţuitorilor. Drumul către democraţie a fost deschis odată cu anihilarea fricii. Românii îşi câştigau unul dintre cele mai importante drepturi: acela la libera exprimare. Raluca Alexandrescu: Experienţa din 1989 a fost una, până la un punct, chiar directă. Îmi aduc aminte că, pe 21 decembrie, ieşisem cu fraţii mei în oraş, să facem cumpărături de Crăciun. Cine îşi mai aduce aminte ce putea să însemne acest lucru pe atunci, ştie că era doar un pretext pentru a mai ieşi puţin din case. Ne-am nimerit, cu fratele şi sora mea, în Piaţa Universităţii, unde lumea începuse deja să scandeze. O amintire pe care o am foarte puternic în minte este că, la 14 ani, încercam şi eu să strig Jos comunismul!” şi Jos Ceauşescu!”, acolo, la Intercontinental, iar sunetul nu îmi ieşea din corzile vocale, care pur şi simplu se împietriseră. Au fost minute bune în care corzile mele vocale nu au mai comunicat cu ceea ce le spunea creierul să facă. Dar când am strigat în interiorul meu, acela este momentul pe care mi-l aduc aminte ca fiind mica mea revoluţie interioară.”



    Întâlnirea dedicată memoriei Revoluţiei şi impactul acesteia asupra societăţii româneşti actuale a fost prilejuită de expoziţia semnată de către fotograful american Edward Serotta, care, în acele zile de decembrie, a documentat, în ciuda intenţiei sale care păcălise Securitatea, evenimentele din stradă, la fel cum o făcuse şi în Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia şi Republica Democrată Germană. Explică Adrian Cioflâncă, directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România şi membru al Colegiului CNSAS:


    Edward Serotta are parte de mai multă libertate de mişcare decât, de exemplu, Anne Applebaum, care ajunge în 1989 în România, împreună cu un ziarist de la BBC, fiind întâmpinaţi încă de la aeroport de către securişti cu nişte walkie-talkie imense, ca într-un film prost, care comunicau la intimidare, făcând prevenţie ca ei să se întâlnească cu câţiva disidenţi şi să vadă câteva locuri importante care ţineau de disidenţa anticomunistă. Practic, cei doi jurnalişti străini nu au reuşit mare lucru, peste tot unde mergeau acţionând ofiţerii de Securitate. În cazul lui Edward Serotta, este vorba de o capcană în care a căzut Securitatea. Se vede cum le creşte nervozitatea pe măsură ce constată că domnul Serotta este, mai degrabă, interesat de comunităţile evreieşti din România, de memoria Holocaustului. Era marcat de diferite lecturi din scrieri memorialistice privind România interbelică.”



    1989 — anul în care Europa a redevenit ea însăşi” de la Muzeul Municipiului Bucureşti, realizată în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac, este o expoziţie care vorbeşte nu atât despre căderea comunismului, cât mai ales despre reinstalarea în mentalul colectiv a ideii de libertate. Societatea românească se află încă într-o continuă reconfigurare la nivelul percepţiilor, al mentalităţilor şi al capacităţii de a face apel la memorie.

  • Comemorarea victimelor Revoluţiei Române din 1989

    Comemorarea victimelor Revoluţiei Române din 1989

    Mii de bucureşteni au coborât în stradă, duminică seară, pentru a omagia
    memoria compatrioţilor ucişi în zilele Revoluţiei anticomuniste din 1989. Un
    marş căruia i s-au alăturat preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic
    Orban a străbătut bulevardele centrale, scena luptelor de acum 30 de ani. Au
    venit şi ambasadorii Statelor Unite, Adrian Zuckerman, şi Marii Britanii, Andrew
    Noble, şi au fost printre cei ce au citit numele eroilor ucişi, în cursul unei
    ceremonii organizate în faţa sediului fostului comitet central al partidului
    comunist. Acela e locul de unde, pe 22 decembrie 1989, sub presiunea sutelor de
    mii de manifestanţi, dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu a fugit într-un
    elicopter. Capturat, judecat sumar şi executat pe 25, într-o cazarmă de la
    Târgovişte, acesta lăsa în urmă o ţară ruinată şi însângerată, dar şi un
    ghem de enigme nici până azi elucidate.

    În Revoluţia Română şi-au pierdut viaţa
    1.142 de oameni, peste 3.000 au fost răniţi grav şi câteva sute de persoane au
    fost reţinute ilegal şi torturate. Majoritatea
    morţilor şi răniţilor s-au înregistrat după fuga lui Ceauşescu. În epocă,
    aceste victime au fost atribuite aşa-numiţilor terorişti, loiali dictaturii, a
    căror identitate nu a fost niciodată stabilită. Procurorii militari ce au trimis în
    instanță Dosarul Revoluției îi acuză, însă, de crearea unei adevărate
    psihoze teroriste, ce a alimentat pierderea de vieţi omeneşti, pe cel perceput, atunci, drept liderul
    politic al schimbării de regim – fostul ministru ceauşist din anii 70, căzut
    apoi în dizgraţie, Ion Iliescu – şi pe colaboratorii săi. Masacrul menit
    să legitimeze noua putere a avut efectul scontat. În mai 1990, la primele
    alegeri libere post-decembriste, Ion Iliescu era, practic, plebiscitat, cu 85%
    din voturi din primul tur al prezidenţialelor. Iar partidul său, numit Front al
    Salvării Naţionale, un amestec eterogen de revoluţionari autentici şi comunişti
    de mâna a doua, îşi adjudeca două treimi din locuri în Parlamentul nou creat.

    Procurorii mai susțin că echipa Iliescu s-a constituit ca
    o grupare dizidentă ce a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte
    Ceauşescu Nicolae, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS. Actualul şef al statului, Klaus Iohannis, a reafirmat că
    vinovaţii pentru violenţele de atunci trebuie să fie aduşi în faţa justiţiei.
    El a făcut un apel către toţi românii să vorbească clar şi răspicat despre
    decembrie 1989 şi a apreciat ca antidotul cel mai bun împotriva uitării este
    evocarea faptelor. Sâmbătă, la cateva ore dupa ce a depus jurământul pentru cel
    de-al doilea mandat, preşedintele a decorat asociaţii care îi reprezintă pe
    revoluţionarii din 1989, pe foştii deţinuţi politici anticomunişti şi pe
    victimele comunismului. El a promis că va continua să militeze pentru păstrarea
    memoriei naţionale, să onoreze sacrificiul eroilor români şi să apere valorile
    democraţiei şi ale statului de drept.

  • Căderea comunismului românesc și victimele sale

    Căderea comunismului românesc și victimele sale

    Deși s-a instaurat la fel în toată Europa Centrală și de
    Est, comunismul a căzut diferit. În prima categorie sunt Polonia, Ungaria și
    Cehoslovacia în care comunismul a fost înlăturat fără violență și victime
    omenești, în a doua categorie se află Republica Democrată Germană și Bulgaria
    în care violențele au fost limitate, iar în ultima categorie a fost România în
    care comunismul s-a prăbușit cu violență și victime. Cazul fostei Iugoslavii,
    cea mai sângeroasă prăbușire a comunismului, este un dosar special cu mult mai
    multe implicații.


    1142 de morți, 3138 de răniți și 760
    de arestați este bilanțul sângeros pe care regimul Ceaușescu l-a lăsat în urma
    sa. În cei 30 de ani care au trecut din 1989 cei care s-au ocupat de Revoluția
    română și istoricii au căutat explicații pentru a înțelege de ce România a fost
    specială față de celelalte țări central și est-europene. L-am întrebat pe
    istoricul Dragoș Petrescu, profesor la Facultatea de Științe Politice și
    Administrative de la Universitatea București, dacă, luând în considerare așa
    cum arăta România în anii ’80, se putea bănui că o schimbare de regim va fi
    însoțită de violență. Post-factum este mai ușor să analizăm dar
    există câteva elemente care totuși ne arată un singur lucru, prin teoria
    politică comparată: este un adevăr dezarmant de simplu. Acele comunisme care au
    fost independente sau care încercau să imprime o linie independentă față de
    Moscova s-au despărțit violent de comunism. Și aici nu este vorba numai de
    România, este vorba și de Albania și de Iugoslavia. În Iugoslavia, evident,
    despărțirea de comunism a fost continuată de un război civil și de epurare
    etnică, lucruri absolut îngrozitoare s-au întâmplat acolo.


    Violența
    a fost element constitutiv al comunismului și unele regimuri, puține, au fost
    capabile să renunțe la ea. Altele, cele mai multe, nu și acesta a fost cazul
    special al României în care Nicolae Ceaușescu a exercitat puterea în mod
    discreționar. Dragoș Petrescu crede că ar fi două explicații pentru ce s-a
    întâmplat în decembrie 1989 în România. Cred că există două elemente
    fundamentale care pot explica această ieșire violentă din comunism a României
    dar și a Albaniei și a Iugoslaviei. În ce privește România, a existat
    monolitismul elitei conducătoare. Să nu uităm că în noiembrie 1989, la
    Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român, Ceaușescu este reales în
    unanimitate, deși la acea vreme se știa foarte clar că comunismul căzuse în Polonia,
    căzuse în Ungaria, căzuse în fosta Germanie de Est și nu se simțea prea bine
    nici în Cehoslovacia. Cu toate acestea, comuniștii români decid într-un act de
    oportunism și subserviență colectivă să-l realeagă pe Ceaușescu. Ceea ce a
    arătat că nu exista nicio facțiune reformistă nici măcar ca în Bulgaria, unde
    imediat după căderea Zidului Berlinului Todor Jivkov este înlocuit de un
    gorbaciovist, fostul ministru de externe Petar Mladenov.


    A doua
    explicație este cea a existenței unei politici independente față de Moscova.
    Așa-numita independență față de puterea centrului reprezentată de Uniunea
    Sovietică a însemnat că lideri precum Ceaușescu își permiteau să sfideze orice
    venea din partea conducerii sovietice. Pentru Ceaușescu, începutul sfidării
    Moscovei a fost data de 21 august 1968 când liderul român a condamnat invadarea
    Cehoslovaciei de către armatele Pactului de la Varșovia pentru a înlătura
    regimul reformist al lui Alexandr Dubcek. Dragoș Petrescu. A doua chestiune
    privește această independență față de Moscova pe care Ceaușescu a cultivat-o împreună
    cu elita conducătoare din momentul 21 august 1968, momentul lui charismatic.
    Ceaușescu a avut ora lui de glorie atunci când a reușit un lucru de necrezut în
    România: legitimarea partidului comunist în ochii populației. Dar n-a fost o
    legitimare autentică ci o legitimare bazată pe un anume consens între populație
    și conducător. În acea perioadă crescuse nivelul de trai din România, li se
    permisese românilor să circule în străinătate începând cu anul 1967, anul
    internațional al turismului, când se relaxează legislația privitoare la
    călătoria în străinătate. Sunt mai multe de spus aici, dar cert este că, în
    cazul României, lucrurile s-au desfășurat altfel decât în celelalte țări.


    Lozinca
    neamestecului în treburile interne ridicată la rang de principiu de politică
    externă de Nicolae Ceaușescu a făcut ca România să se afunde și mai mult în
    izolaționism. Orientarea României către Lumea a treia, închiderea granițelor și
    mai mult, revenirea la un stalinism din anii ’50 și denunțarea reformelor
    inițiate de liderul sovietic Mihail Gorbaciov au făcut ca nimeni să nu poată
    interveni atunci când starea economică și spirituală a populației României
    ajunsese pe fundul prăpastiei. Dragoș Petrescu. Independența
    față de Moscoa și monolitismul elitei de partid l-au făcut pe Ceaușescu să
    considere că poate face ce vrea la el acasă. Iar primul lucru pe care l-a făcut
    atunci când au izbucnit protestele în Timișoara să dea ordin să se tragă cu
    muniție reală, de război. Iar apoi a urmat operațiunea de transport a
    cadavrelor revoluționarilor din Timișoara la București pentru a fi incinerate
    și apoi, efectiv printr-un act josnic, aruncate la canal pentru a șterge urmele
    măcelului. Aceasta ne-a arătat foarte clar că existau foarte puține șanse ca
    România să se poată despărți non-violent de comunism.


    În
    decembrie 1989, regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu din România s-a
    prăbușit zgomotos și violent. Iar victimele au fost prețul pe care românii au
    fost nevoiți să-l plătească pentru a ieși din cercul vicios al dictaturii.

  • Marș în memoria victimelor Revoluției din 1989

    Marș în memoria victimelor Revoluției din 1989

    Peste o mie de persoane au participat duminică seara la marşul de comemorare a Revoluţiei din decembrie 1989 din București. Participanții au plecat din Piaţa Victoriei spre Piața Universității și s-au oprit în fața Ministerului de Interne, fostul sediu al Comitetului Central al PCR unde s-au citit numele eroilor decedați în decembrie 1989.



    Marșul s-a oprit în Piața Universității, iar în fața coloanei de participanți a fost desfășurat un banner inscripţionat cu mesaje scandate în urmă cu 30 de ani: Noi suntem poporul/Jos cu dictatorul!, Libertate te iubim/Ori învingem ori murim!, Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă, Soldaţi, soldaţi/Pe cine apăraţi?.



    Noul ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a fost unul dintre cei care au dat citire numelor eroilor morți în timpul Revoluției din 1989. La evenimentul de comemorare a victimelor Revoluției, organizat de Freedom House România, Asociația 21 Decembrie 1989”, Geeks for Democracy, Inițiativa România, Rezistența, Corupția ucide, au participat și președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban.



    Sursa: Agerpres