Radio România Internațional

Tag: desert

  • Parada clătitelor

    Parada clătitelor

    La
    sfârşitul săptămânii trecute, staţiunea Mneas din judeţul Arad a fost gazda unui festival cu o tradiţie de peste 20 de ani, Parada
    Clătitelor. Pentru că la ediţia de anul trecut au venit aşa de mulţi spectatori
    încât poliţia a dirijat cu greu traficul auto, pentru evenimentul din acest an
    au fost pregătite 20 de mii clătite faţă de cele 15 mii de anul trecut. Parada
    Clătitelor din nu este însă singurul festival de acest fel organizat în
    România. La Prejmer, în judeţul Braşov, în februarie – martie este organizată o Caravană a
    Clătitelor, eveniment care şi-a propus să aducă astfel în atenţie un obicei al
    saşilor din zona Braşovului, legat, se pare, de plecarea tinerilor în armată.
    Aceştia colindau prin sat pentru a-şi lua rămas bun, împărţind tuturor clătite
    pentru ca oamenii să nu îi uite.


    Pentru aluatul de
    clătite avem nevoie de un pahar de făină, de un ou, de jumătate de pahar de
    lapte, de apă minerală sau sifon, de ulei şi sare. Amestecăm făina cu oul
    într-un castron şi adăugăm laptele până când obţinem un aluat cremos, de
    consistenţa smântânii. Clătitele se prăjesc în tigaie în care turnăm foarte puţin
    ulei pe care îl încingem înainte de a turna aluatul, cu ajutorul unui polonic.
    Stratul trebuie să fie subţire şi uniform, iar clătita se prăjeşte până ce
    capătă o culoare aurie, după care, cu ajutorul unei spatule sau, dacă aveţi
    dexteritate, printr-o mişcare energică în sus a tigăii, o întoarceţi pe partea
    cealaltă.


    Inventate,
    se pare, în Franţa, clătitele s-au răspândit în Europa astfel încât le putem
    întâlni sub diferite nume în vestul Europei şi pe continentul nord-american,
    dar şi în Europa centrală şi de Est. Pot fi servite ca desert, umplute cu
    dulceaţă, gem sau cremă de ciocolată, dar şi ca aperitiv atunci când sunt
    umplute cu legume sau cu carne. Uneori sunt consumate împreună cu felul
    principal, de exemplu în Slovacia, unde friptura de gâscă este servită cu varză
    roşie călită şi cu clătite. Şi în România le găsim pretutindeni, cel mai
    frecvent ca desert, cu umplutură de dulceaţă.


    În Transilvania găsim şi clătite cu umplutură
    de carne tocată, de pui, de porc sau de vită, amestecată cu ceapă şi cu
    ciuperci călite şi condimentată cu piper, cimbru, mărar sau boia. În Maramureş
    am întâlnit însă un preparat inedit, dar care ţine cont de tradiţiile
    gastronomice ale regiunii, clătite cu cârnaţi. Şi în zona Braşovului (centrul
    României) am întâlnit o reţetă de clătite cu carne. După ce am pregătit clătite
    de dimensiuni mai mari, fără a folosi zahăr, pregătim și umplutura. Avem nevoie de o ceapă, de un sfert de kg
    de ciuperci, de un sfert de kg de carne tocată, de pui, de porc sau de vită şi
    de condimente specifice (piper, cimbru, mărar sau boia). Călim uşor ceapa,
    tocată mărunt, adăugăm carnea şi ciupercile, de asemenea, tocate, apoi turnăm
    un pahar cu apă şi lăsăm umplutura să fiarbă înăbuşit. Condimentăm cu piper, cimbru și mărar mărunțit și adăugăm
    sare după gust. Umplem clătitele, le înpăturim, le dăm prin ou şi pesmet şi le
    prăjim în ulei. Există şi varianta de a le pune într-un vas, una peste alta,
    între ele fiind straturi de carne tocată în amestec cu ciuperci și ceapă. Le
    acoperim cu smântână şi le lăsăm în cuptor la foc mediu, pentru circa 20 de
    minute. Se porționează și se servesc imediat.

  • Parada clătitelor

    Parada clătitelor

    La
    sfârşitul săptămânii trecute, staţiunea Mneas din judeţul Arad a fost gazda unui festival cu o tradiţie de peste 20 de ani, Parada
    Clătitelor. Pentru că la ediţia de anul trecut au venit aşa de mulţi spectatori
    încât poliţia a dirijat cu greu traficul auto, pentru evenimentul din acest an
    au fost pregătite 20 de mii clătite faţă de cele 15 mii de anul trecut. Parada
    Clătitelor din nu este însă singurul festival de acest fel organizat în
    România. La Prejmer, în judeţul Braşov, în februarie – martie este organizată o Caravană a
    Clătitelor, eveniment care şi-a propus să aducă astfel în atenţie un obicei al
    saşilor din zona Braşovului, legat, se pare, de plecarea tinerilor în armată.
    Aceştia colindau prin sat pentru a-şi lua rămas bun, împărţind tuturor clătite
    pentru ca oamenii să nu îi uite.


    Pentru aluatul de
    clătite avem nevoie de un pahar de făină, de un ou, de jumătate de pahar de
    lapte, de apă minerală sau sifon, de ulei şi sare. Amestecăm făina cu oul
    într-un castron şi adăugăm laptele până când obţinem un aluat cremos, de
    consistenţa smântânii. Clătitele se prăjesc în tigaie în care turnăm foarte puţin
    ulei pe care îl încingem înainte de a turna aluatul, cu ajutorul unui polonic.
    Stratul trebuie să fie subţire şi uniform, iar clătita se prăjeşte până ce
    capătă o culoare aurie, după care, cu ajutorul unei spatule sau, dacă aveţi
    dexteritate, printr-o mişcare energică în sus a tigăii, o întoarceţi pe partea
    cealaltă.


    Inventate,
    se pare, în Franţa, clătitele s-au răspândit în Europa astfel încât le putem
    întâlni sub diferite nume în vestul Europei şi pe continentul nord-american,
    dar şi în Europa centrală şi de Est. Pot fi servite ca desert, umplute cu
    dulceaţă, gem sau cremă de ciocolată, dar şi ca aperitiv atunci când sunt
    umplute cu legume sau cu carne. Uneori sunt consumate împreună cu felul
    principal, de exemplu în Slovacia, unde friptura de gâscă este servită cu varză
    roşie călită şi cu clătite. Şi în România le găsim pretutindeni, cel mai
    frecvent ca desert, cu umplutură de dulceaţă.


    În Transilvania găsim şi clătite cu umplutură
    de carne tocată, de pui, de porc sau de vită, amestecată cu ceapă şi cu
    ciuperci călite şi condimentată cu piper, cimbru, mărar sau boia. În Maramureş
    am întâlnit însă un preparat inedit, dar care ţine cont de tradiţiile
    gastronomice ale regiunii, clătite cu cârnaţi. Şi în zona Braşovului (centrul
    României) am întâlnit o reţetă de clătite cu carne. După ce am pregătit clătite
    de dimensiuni mai mari, fără a folosi zahăr, pregătim și umplutura. Avem nevoie de o ceapă, de un sfert de kg
    de ciuperci, de un sfert de kg de carne tocată, de pui, de porc sau de vită şi
    de condimente specifice (piper, cimbru, mărar sau boia). Călim uşor ceapa,
    tocată mărunt, adăugăm carnea şi ciupercile, de asemenea, tocate, apoi turnăm
    un pahar cu apă şi lăsăm umplutura să fiarbă înăbuşit. Condimentăm cu piper, cimbru și mărar mărunțit și adăugăm
    sare după gust. Umplem clătitele, le înpăturim, le dăm prin ou şi pesmet şi le
    prăjim în ulei. Există şi varianta de a le pune într-un vas, una peste alta,
    între ele fiind straturi de carne tocată în amestec cu ciuperci și ceapă. Le
    acoperim cu smântână şi le lăsăm în cuptor la foc mediu, pentru circa 20 de
    minute. Se porționează și se servesc imediat.

  • Tourisme au Maroc pour les Roumains

    Tourisme au Maroc pour les Roumains

    En quête de destinations ? Un tour à la Foire du tourisme peut très bien vous donner des idées. Cette année, le Maroc ? Cest là que jai rencontré Rachid En Naciri, Directeur de lOffice national marocain du tourisme en Europe de lEst.

  • Deserturi cu mere şi biscuiţi

    Deserturi cu mere şi biscuiţi

    În perioada sezonului rece, merele sunt folosite destul de
    mult în bucătăria românească pentru desert. Prăjiturile cu aluat gros și dospit
    sau plăcintele cu foi subțiri cu umplutură de mere rase sunt deserturi populare
    în bucătăria românească. Tot în perioada iernii, o altă variantă la îndemână
    este mărul copt la cuptor. Se iau câteva mere mai mari astfel
    încât să încapă într-o tavă de cuptor. Aceste mere trebuie scobite pentru a li
    se îndepărta seminţele, după care sunt aşezate într-o tavă. Interiorul lor poate
    fi umplut cu bucăţi mici de măr, gutuie sau banană, pe care a fost presărată în
    prealabil puţină scorţişoară. În interiorul mărului trebuie turnată puţină
    miere, iar apoi tava este introdusă la cuptor. Merele se rumenesc când sunt gata, dar, pentru a le verifica, le putem înţepa cu o scobitoare.


    Tot
    de la mere coapte pleacă și următoarea recomandare: pastă de mere coapte. Avem
    nevoie de un kg de mere și de 200 de grame de biscuiți. După ce li se
    îndepărtează cotorul, merele sunt puse la copt în cuptor, însă, înainte de
    aceasta, în interiorul fiecărui măr se pune câte o bucățică de unt. Așezate
    într-o tavă în care am pus și puțină apă, merele se lasă în cuptor la foc mic,
    până când se înmoaie. Li se îndepărtează coaja, după care sunt pasate. Punem
    câteva linguri de zahăr în 200 de ml de apă la fiert într-un ibric
    pentru a obține un sirop. După ce apa a scăzut puțin, adăugăm zeama de la o
    lămâie. Mărunțim biscuiții și îi amestecăm cu siropul și cu merele pasate până
    când compoziția se omogenizează. Se servește rece, în boluri, după ce presărăm
    puțină scorțișoară.


    Dacă
    doriți să pregătiți un desert festiv, dar nu doriți să folosiți creme foarte dulci
    sau ciocolată, o alegere potrivită ar putea fi tortul de mere cu biscuiți. Avem
    nevoie de un kg de mere, de 200 de grame de biscuiți, de 100 de grame de miez
    de nucă, de 100 de grame de stafide, de o lămâie, de esență de rom, scorțișoară, zahăr vanilat și zahăr pudră. Curățate de coajă și de
    cotor, merele trebuie pasate sau date pe răzătoare. Biscuiții, stafidele și
    nucile sunt trecute prin mașina de tocat, după care sunt amestecate cu merele
    rase. Adăugăm coaja rasă de la lămâie, puțină scorțișoară măcinată și câteva
    picături de esență de rom, iar în cazul în care merele nu sunt dulci putem pune
    și 2-3 linguri de zahăr pudră. Compoziția trebuie să fie destul de groasă
    pentru că din ea se va modela un tort, așezat pe un platou. Dacă este cazul, putem
    adăuga biscuiți pe care în prealabil îi măcinăm. Înainte de a fi pus la rece,
    acest tort trebuie pudrat cu zahăr vanilat sau ornat cu frișcă.


  • Deserturi cu mere şi biscuiţi

    Deserturi cu mere şi biscuiţi

    În perioada sezonului rece, merele sunt folosite destul de
    mult în bucătăria românească pentru desert. Prăjiturile cu aluat gros și dospit
    sau plăcintele cu foi subțiri cu umplutură de mere rase sunt deserturi populare
    în bucătăria românească. Tot în perioada iernii, o altă variantă la îndemână
    este mărul copt la cuptor. Se iau câteva mere mai mari astfel
    încât să încapă într-o tavă de cuptor. Aceste mere trebuie scobite pentru a li
    se îndepărta seminţele, după care sunt aşezate într-o tavă. Interiorul lor poate
    fi umplut cu bucăţi mici de măr, gutuie sau banană, pe care a fost presărată în
    prealabil puţină scorţişoară. În interiorul mărului trebuie turnată puţină
    miere, iar apoi tava este introdusă la cuptor. Merele se rumenesc când sunt gata, dar, pentru a le verifica, le putem înţepa cu o scobitoare.


    Tot
    de la mere coapte pleacă și următoarea recomandare: pastă de mere coapte. Avem
    nevoie de un kg de mere și de 200 de grame de biscuiți. După ce li se
    îndepărtează cotorul, merele sunt puse la copt în cuptor, însă, înainte de
    aceasta, în interiorul fiecărui măr se pune câte o bucățică de unt. Așezate
    într-o tavă în care am pus și puțină apă, merele se lasă în cuptor la foc mic,
    până când se înmoaie. Li se îndepărtează coaja, după care sunt pasate. Punem
    câteva linguri de zahăr în 200 de ml de apă la fiert într-un ibric
    pentru a obține un sirop. După ce apa a scăzut puțin, adăugăm zeama de la o
    lămâie. Mărunțim biscuiții și îi amestecăm cu siropul și cu merele pasate până
    când compoziția se omogenizează. Se servește rece, în boluri, după ce presărăm
    puțină scorțișoară.


    Dacă
    doriți să pregătiți un desert festiv, dar nu doriți să folosiți creme foarte dulci
    sau ciocolată, o alegere potrivită ar putea fi tortul de mere cu biscuiți. Avem
    nevoie de un kg de mere, de 200 de grame de biscuiți, de 100 de grame de miez
    de nucă, de 100 de grame de stafide, de o lămâie, de esență de rom, scorțișoară, zahăr vanilat și zahăr pudră. Curățate de coajă și de
    cotor, merele trebuie pasate sau date pe răzătoare. Biscuiții, stafidele și
    nucile sunt trecute prin mașina de tocat, după care sunt amestecate cu merele
    rase. Adăugăm coaja rasă de la lămâie, puțină scorțișoară măcinată și câteva
    picături de esență de rom, iar în cazul în care merele nu sunt dulci putem pune
    și 2-3 linguri de zahăr pudră. Compoziția trebuie să fie destul de groasă
    pentru că din ea se va modela un tort, așezat pe un platou. Dacă este cazul, putem
    adăuga biscuiți pe care în prealabil îi măcinăm. Înainte de a fi pus la rece,
    acest tort trebuie pudrat cu zahăr vanilat sau ornat cu frișcă.


  • Minciunele

    Minciunele

    Gogoşile devin vedete la unele obiceiuri ale unor comunităţi,
    în special din zona rurală, prin care, uneori, este marcată intrarea în postul
    Paştelui. De exemplu, la Agnita (oraş din sudul Transilvaniei) există un obicei
    transformat în festival. Din cauza pandemiei, obiceiul nu a putut fi respectat
    în acest an. Se numeşte Fuga Lolelor şi conform tradiţiei, tineri mascaţi şi îmbrăcaţi în costume ciudate,
    chiar înfricoşătoare, aleargă pe străzi,
    făcând zgomot pentru a îndepărta spiritele rele. Dacă o lolă este recunoscută de cineva din public, atunci persoana respectivă
    primeşte din partea celui mascat o gogoaşă. Acest obicei are la
    bază o legendă din Evul Mediu, conform căreia în timpul unui asediu o tânără
    curajoasă, într-un costum înfricoşător, ar fi ieşit din cetate, pocnind din
    bici şi i-a alungat astfel de atacatorii turci.


    Pentru a pregăti gogoşi, ne trebuie o jumătate de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare. Într-un castron se amestecă făina, cu două -
    trei linguri de zahăr, un
    vârf de linguriţă de sare şi drojdia uscată. Se
    toarnă puţină apă încălzită, se
    frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi se
    frământă în continuare până când aluatul nu mai lipeşte de mână. Aluatul se
    lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. Aluatul poate fi luat apoi
    cu o lingură şi pus într-un ceaun cu ulei încins, obţinându-se gogoşi rotunde.
    După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi, acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră
    şi pot fi servite imediat.


    În limba română există şi o expresie
    legată de gogoşi. Atunci când cuiva i se reproşează că spune gogoşi, aceasta nu
    înseamnă că prezintă reţeta, ci că spune numai minciuni. Există chiar şi gogoşi
    numite minciunele. Acestea sunt foarte subţiri, crocante şi nu au umplutură,
    iar atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu
    ai nimic în gură. Li se mai spune şi uscăţele sau, în partea Moldovei,
    scovergi. Aluatul este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri
    de ou, de un sfert de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic
    de zahăr vanilat, de puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Numărul
    gălbenuşurilor de ou poate fi redus dacă adăugăm jumătate de pahar de lapte şi,
    eventual, o lingură de smântână.


    Se amestecă toate aceste ingrediente pentru a
    obţine un aluat ceva mai moale, dar care să nu fie lipicios. Aluatul este
    întins cu un sucitor, într-un strat de grosimea unei lame de cuţit. Folosind o
    rotiţă de patiserie, foaia de aluat este tăiată în fâşii dreptunghiulare cu
    lăţimea de 2… 3 centimetri şi lungimea de circa 15 cm. Pe fiecare fâşie se
    mai face, în zona centrală, o tăietură pe lungime, de circa 4 cm. Prin această
    tăietură este trecut un capăt al fâşiei, formându-se astfel o fundă. În
    continuare, minciunelele sunt prăjite în baie de ulei, iar apoi sunt pudrate cu
    zahăr. Aceste gogoşi pot fi servite simple sau după ce deasupra lor a fost
    turnată puţină dulceaţă.

  • Minciunele

    Minciunele

    Gogoşile devin vedete la unele obiceiuri ale unor comunităţi,
    în special din zona rurală, prin care, uneori, este marcată intrarea în postul
    Paştelui. De exemplu, la Agnita (oraş din sudul Transilvaniei) există un obicei
    transformat în festival. Din cauza pandemiei, obiceiul nu a putut fi respectat
    în acest an. Se numeşte Fuga Lolelor şi conform tradiţiei, tineri mascaţi şi îmbrăcaţi în costume ciudate,
    chiar înfricoşătoare, aleargă pe străzi,
    făcând zgomot pentru a îndepărta spiritele rele. Dacă o lolă este recunoscută de cineva din public, atunci persoana respectivă
    primeşte din partea celui mascat o gogoaşă. Acest obicei are la
    bază o legendă din Evul Mediu, conform căreia în timpul unui asediu o tânără
    curajoasă, într-un costum înfricoşător, ar fi ieşit din cetate, pocnind din
    bici şi i-a alungat astfel de atacatorii turci.


    Pentru a pregăti gogoşi, ne trebuie o jumătate de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare. Într-un castron se amestecă făina, cu două -
    trei linguri de zahăr, un
    vârf de linguriţă de sare şi drojdia uscată. Se
    toarnă puţină apă încălzită, se
    frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi se
    frământă în continuare până când aluatul nu mai lipeşte de mână. Aluatul se
    lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. Aluatul poate fi luat apoi
    cu o lingură şi pus într-un ceaun cu ulei încins, obţinându-se gogoşi rotunde.
    După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi, acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră
    şi pot fi servite imediat.


    În limba română există şi o expresie
    legată de gogoşi. Atunci când cuiva i se reproşează că spune gogoşi, aceasta nu
    înseamnă că prezintă reţeta, ci că spune numai minciuni. Există chiar şi gogoşi
    numite minciunele. Acestea sunt foarte subţiri, crocante şi nu au umplutură,
    iar atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu
    ai nimic în gură. Li se mai spune şi uscăţele sau, în partea Moldovei,
    scovergi. Aluatul este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri
    de ou, de un sfert de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic
    de zahăr vanilat, de puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Numărul
    gălbenuşurilor de ou poate fi redus dacă adăugăm jumătate de pahar de lapte şi,
    eventual, o lingură de smântână.


    Se amestecă toate aceste ingrediente pentru a
    obţine un aluat ceva mai moale, dar care să nu fie lipicios. Aluatul este
    întins cu un sucitor, într-un strat de grosimea unei lame de cuţit. Folosind o
    rotiţă de patiserie, foaia de aluat este tăiată în fâşii dreptunghiulare cu
    lăţimea de 2… 3 centimetri şi lungimea de circa 15 cm. Pe fiecare fâşie se
    mai face, în zona centrală, o tăietură pe lungime, de circa 4 cm. Prin această
    tăietură este trecut un capăt al fâşiei, formându-se astfel o fundă. În
    continuare, minciunelele sunt prăjite în baie de ulei, iar apoi sunt pudrate cu
    zahăr. Aceste gogoşi pot fi servite simple sau după ce deasupra lor a fost
    turnată puţină dulceaţă.

  • Deserturi cu prune

    Deserturi cu prune

    Pentru
    că în România avem o toamnă cu temperaturi suportabile şi pentru că prunele
    brumării, dulci şi zemoase întră se mai găsesc în pieţe, vă propunem câteva
    variante de desert la care să folosim acest fruct, în stare proaspătă sau
    conservată.


    Găluştile cu prune sau
    gomboţii cu prune, aşa cum li se spune în Transilvania, reprezintă un desert uşor
    de preparat, pe care îl întâlnim şi în Banat, precum şi în mai multe ţări din
    Europa centrală. Avem nevoie de un kg de prune, de un kg de cartofi sau de una,
    două căni de făină, de un ou, de pesmet, zahăr, scorţişoară, ulei şi sare. La
    reţeta cu cartofi, începem prin a pune cartofii la fiert în coajă, iar în apă
    adăugăm şi puţină sare. După
    fierbere, îi decojim şi îi
    transformăm în pireu pe care îl lăsăm să se răcească. Apoi adăugăm puţină făină
    şi gălbenuşul unui ou şi frământăm până obţinem un amestec cu consistenţa unui
    aluat pe care îl întindem şi pe care îl porţionăm. Învelim prunele în aluat şi
    formăm bile pe care le punem, pe rând, într-un vas cu apă clocotită. Lăsăm
    bilele să fiarbă până când acestea se ridică la suprafaţă. Le luăm cu o
    spumieră, le scurgem puţin, după care le tăvălim în pesmet amestecat cu zahăr
    şi le pudrăm cu scorţişoară.


    În stare proaspătă,
    prunele pot fi folosite şi la o prăjitură cu aluat. Avem nevoie de 4 ouă, de 200 de grame de făină, de
    100 de grame de zahăr. Batem gălbenușurile de ou cu jumătate din cantitatea de
    zahăr, adăugăm esență de vanilie, după care încorporăm făina și praful de copt.
    Întindem aluatul într-o tavă unsă cu unt. Deasupra se pun jumătăți de prune,
    cărora le-am îndepărtat sâmburii şi pe care le-am lăsat puţin la scurs pentru a
    scăpa de surplusul de zeamă. Separat se bat albușurile până când se transformă
    în spumă, adăugăm restul de zahăr și obținem o cremă ca de bezea, pe care o
    turnăm în tavă, peste aluat şi peste bucăţile de prune. Punem tava în cuptorul
    încălzit la 180 de grade Celsius și o ținem circa 30 de minute. După ce se
    răcește, porționăm înainte de a fi servită.


    Transformate în gem sau într-o pastă din pulpă de
    fructe fără adaos de zahăr numită magiun, prunele pot fi folosite ca umplutură
    pentru clătite sau pentru alte preparate de patiserie, precum cornuleţele.



  • Deserturi cu prune

    Deserturi cu prune

    Pentru
    că în România avem o toamnă cu temperaturi suportabile şi pentru că prunele
    brumării, dulci şi zemoase întră se mai găsesc în pieţe, vă propunem câteva
    variante de desert la care să folosim acest fruct, în stare proaspătă sau
    conservată.


    Găluştile cu prune sau
    gomboţii cu prune, aşa cum li se spune în Transilvania, reprezintă un desert uşor
    de preparat, pe care îl întâlnim şi în Banat, precum şi în mai multe ţări din
    Europa centrală. Avem nevoie de un kg de prune, de un kg de cartofi sau de una,
    două căni de făină, de un ou, de pesmet, zahăr, scorţişoară, ulei şi sare. La
    reţeta cu cartofi, începem prin a pune cartofii la fiert în coajă, iar în apă
    adăugăm şi puţină sare. După
    fierbere, îi decojim şi îi
    transformăm în pireu pe care îl lăsăm să se răcească. Apoi adăugăm puţină făină
    şi gălbenuşul unui ou şi frământăm până obţinem un amestec cu consistenţa unui
    aluat pe care îl întindem şi pe care îl porţionăm. Învelim prunele în aluat şi
    formăm bile pe care le punem, pe rând, într-un vas cu apă clocotită. Lăsăm
    bilele să fiarbă până când acestea se ridică la suprafaţă. Le luăm cu o
    spumieră, le scurgem puţin, după care le tăvălim în pesmet amestecat cu zahăr
    şi le pudrăm cu scorţişoară.


    În stare proaspătă,
    prunele pot fi folosite şi la o prăjitură cu aluat. Avem nevoie de 4 ouă, de 200 de grame de făină, de
    100 de grame de zahăr. Batem gălbenușurile de ou cu jumătate din cantitatea de
    zahăr, adăugăm esență de vanilie, după care încorporăm făina și praful de copt.
    Întindem aluatul într-o tavă unsă cu unt. Deasupra se pun jumătăți de prune,
    cărora le-am îndepărtat sâmburii şi pe care le-am lăsat puţin la scurs pentru a
    scăpa de surplusul de zeamă. Separat se bat albușurile până când se transformă
    în spumă, adăugăm restul de zahăr și obținem o cremă ca de bezea, pe care o
    turnăm în tavă, peste aluat şi peste bucăţile de prune. Punem tava în cuptorul
    încălzit la 180 de grade Celsius și o ținem circa 30 de minute. După ce se
    răcește, porționăm înainte de a fi servită.


    Transformate în gem sau într-o pastă din pulpă de
    fructe fără adaos de zahăr numită magiun, prunele pot fi folosite ca umplutură
    pentru clătite sau pentru alte preparate de patiserie, precum cornuleţele.



  • Cu clătitele, la festival

    Cu clătitele, la festival

    La sfârşitul acestei săptămâni, mii de vizitatori sunt aşteptaţi la Parada
    Clătitelor, un festival organizat de aproape două decenii în staţiunea
    arădeană Moneasa. Parada Clătitelor este cel mai aşteptat festival organizat în
    staţiunea Moneasa, care reuşeşte să atragă în fiecare an vizitatori din mai
    multe judeţe, dar şi din străinătate. Nu este însă singurul festival
    organizat în România care are ca scop creşterea vizibilităţii unei staţiuni
    turistice. La fel se întâmplă la Prejmer, unde în februarie – martie este organizată o Caravană a
    Clătitelor, care şi-a propus să aducă astfel în atenţie un obicei al saşilor
    din zona Braşovului, legat, se pare, de plecarea tinerilor în armată. Aceştia
    colindau prin sat pentru a-şi lua rămas bun, împărţind tuturor clătite pentru
    ca oamenii să nu îi uite. Şi la Moneasa vor fi împărţite clătite, scopul fiind
    probabil acela ca vizitatorii să nu uite şi să revină în această staţiune
    turistică. Organizatorii estimează că pe aleea principală a staţiunii, vor fi preparate circa 15 mii de clătite, o
    parte dintre ele urmând să fie împărţite gratuit vizitatorilor, la fel cum s-a
    întâmplat şi la ediţiile anterioare. Clătitele vor fi preparate de agenţi
    economici şi de reprezentanţi ai unor primării din judeţul Arad şi vor avea
    diferite umpluturi astfel încât vor putea fi servite ca aperitiv atunci când
    sunt umplute cu legume sau cu carne sau ca desert când au umplutură de dulceaţă,
    gem sau cremă de ciocolată.


    Fiind, se pare, inventate
    în Franţa, clătitele s-au răspândit în Europa astfel încât le putem întâlni sub
    diferite nume în vestul Europei şi pe continentul nord-american, dar şi în
    Europa centrală şi de Est. Şi în România le găsim pretutindeni, cel mai
    frecvent ca desert, cu umplutură de dulceaţă. În Transilvania găsim şi clătite
    cu umplutură de carne tocată, de pui, de porc sau de vită, amestecată cu ceapă
    şi cu ciuperci călite şi condimentată cu piper, cimbru, mărar sau boia. În
    Maramureş am întâlnit însă un preparat inedit, dar care ţine cont de tradiţiile
    gastronomice ale regiunii, clătite cu cârnaţi. Avem nevoie de cârnaţi de casă
    pe care-i tăiem feliuţe şi de câteva felii de şuncă pe care le tăiem în suviţe.
    Amestecăm cârnaţii şi şunca cu caşcaval ras şi cu puţin mărar tocat mărunt. Cu
    acest amestec umplem clătitele pe care le rulăm şi le punem într-un vas. De
    menţionat că, fiind aperitiv, atunci când facem coca de clătite nu adăugăm
    zahăr în compoziţie. După ce le-am aranjat în vas, turnăm puţină smântână peste
    clătite. Introducem vasul în cuptor şi îl lăsăm la foc potrivit, timp de 15
    minute. Dacă folosim un vas de sticlă termorezistentă, atunci trebuie să îl
    lăsăm ceva mai mult timp, peste 20 de minute, având în vedere că iniţial,
    cuptorul este rece.

  • Cu clătitele, la festival

    Cu clătitele, la festival

    La sfârşitul acestei săptămâni, mii de vizitatori sunt aşteptaţi la Parada
    Clătitelor, un festival organizat de aproape două decenii în staţiunea
    arădeană Moneasa. Parada Clătitelor este cel mai aşteptat festival organizat în
    staţiunea Moneasa, care reuşeşte să atragă în fiecare an vizitatori din mai
    multe judeţe, dar şi din străinătate. Nu este însă singurul festival
    organizat în România care are ca scop creşterea vizibilităţii unei staţiuni
    turistice. La fel se întâmplă la Prejmer, unde în februarie – martie este organizată o Caravană a
    Clătitelor, care şi-a propus să aducă astfel în atenţie un obicei al saşilor
    din zona Braşovului, legat, se pare, de plecarea tinerilor în armată. Aceştia
    colindau prin sat pentru a-şi lua rămas bun, împărţind tuturor clătite pentru
    ca oamenii să nu îi uite. Şi la Moneasa vor fi împărţite clătite, scopul fiind
    probabil acela ca vizitatorii să nu uite şi să revină în această staţiune
    turistică. Organizatorii estimează că pe aleea principală a staţiunii, vor fi preparate circa 15 mii de clătite, o
    parte dintre ele urmând să fie împărţite gratuit vizitatorilor, la fel cum s-a
    întâmplat şi la ediţiile anterioare. Clătitele vor fi preparate de agenţi
    economici şi de reprezentanţi ai unor primării din judeţul Arad şi vor avea
    diferite umpluturi astfel încât vor putea fi servite ca aperitiv atunci când
    sunt umplute cu legume sau cu carne sau ca desert când au umplutură de dulceaţă,
    gem sau cremă de ciocolată.


    Fiind, se pare, inventate
    în Franţa, clătitele s-au răspândit în Europa astfel încât le putem întâlni sub
    diferite nume în vestul Europei şi pe continentul nord-american, dar şi în
    Europa centrală şi de Est. Şi în România le găsim pretutindeni, cel mai
    frecvent ca desert, cu umplutură de dulceaţă. În Transilvania găsim şi clătite
    cu umplutură de carne tocată, de pui, de porc sau de vită, amestecată cu ceapă
    şi cu ciuperci călite şi condimentată cu piper, cimbru, mărar sau boia. În
    Maramureş am întâlnit însă un preparat inedit, dar care ţine cont de tradiţiile
    gastronomice ale regiunii, clătite cu cârnaţi. Avem nevoie de cârnaţi de casă
    pe care-i tăiem feliuţe şi de câteva felii de şuncă pe care le tăiem în suviţe.
    Amestecăm cârnaţii şi şunca cu caşcaval ras şi cu puţin mărar tocat mărunt. Cu
    acest amestec umplem clătitele pe care le rulăm şi le punem într-un vas. De
    menţionat că, fiind aperitiv, atunci când facem coca de clătite nu adăugăm
    zahăr în compoziţie. După ce le-am aranjat în vas, turnăm puţină smântână peste
    clătite. Introducem vasul în cuptor şi îl lăsăm la foc potrivit, timp de 15
    minute. Dacă folosim un vas de sticlă termorezistentă, atunci trebuie să îl
    lăsăm ceva mai mult timp, peste 20 de minute, având în vedere că iniţial,
    cuptorul este rece.

  • Târnici de Aluniş

    Târnici de Aluniş

    Turismul rural a cunoscut o dezvoltare rapidă în ultimii 30 de ani, în special în Bucovina, Maramureş, Apuseni, Mărginimea Sibiului, zona Bran-Moeciu. Pe lângă cazare, multe pensiuni propun programe de relaxare sau de turism activ, ba chiar şi participarea la unele activităţi în gospodăria tradiţională. Există şi pensiuni care încearcă şi chiar reuşesc să valorifice tradiţia gastronomică regională şi locală, turiştilor fiindu-le oferite o mare varietate de mâncăruri, dulciuri şi băuturi, unele cu denumire de origine.



    Prahova este unul dintre cele mai dezvoltate judeţe din România, atât în ceea ce priveşte turismul montan, cât şi turismul rural. În meniurile restaurantelor întâlnim, de exemplu, tochitură prahoveană sau şniţel prahovean, dar şi preparate cu denumiri locale precum un sortiment de caş foarte puţin sărat, afumat şi lăsat la maturat, produs cunoscut sub numele de caşcaveaua de Doftana.



    Într-o pensiune din comuna Aluniş, judeţul Prahova, pe lângă mâncăruri tradiţionale, am întâlnit o mare varietate de dulciuri, iar unul dintre ele are o denumire locală, târnici de Aluniş. Denumirea provine de la târnă, care este un coş din nuiele împletite şi, de aceea, târnicii sunt, de fapt coşuleţe dar nu din nuiele, ci din aluat. Sunt un fel de brioşe la care se folosesc, în mare parte, ingrediente din gospodărie. Avem nevoie de jumătate de kg de făină, de un sfert de kg de zahăr alb, de 3 ouă, de lapte bătut sau iaurt, de puţin ulei, de esenţă de vanilie, coajă rasă de lămâie, puţin praf de copt şi sare.



    Toate acestea se amestecă până se obţine o pastă destul de fluidă, în care se mai adaugă şi fructe de pădure din zonă, precum afine sau zmeură. Acest aluat moale este turnat apoi în forme de brioşă, iar deasupra lor se pune un topping făcut din 150 de grame de făină albă, 50 de grame de zahăr brun, 100 de grame de unt. Târnicii de Aluniş se bagă apoi în cuptor la foc mediu pentru circa 25 de minute.

  • Târnici de Aluniş

    Târnici de Aluniş

    Turismul rural a cunoscut o dezvoltare rapidă în ultimii 30 de ani, în special în Bucovina, Maramureş, Apuseni, Mărginimea Sibiului, zona Bran-Moeciu. Pe lângă cazare, multe pensiuni propun programe de relaxare sau de turism activ, ba chiar şi participarea la unele activităţi în gospodăria tradiţională. Există şi pensiuni care încearcă şi chiar reuşesc să valorifice tradiţia gastronomică regională şi locală, turiştilor fiindu-le oferite o mare varietate de mâncăruri, dulciuri şi băuturi, unele cu denumire de origine.



    Prahova este unul dintre cele mai dezvoltate judeţe din România, atât în ceea ce priveşte turismul montan, cât şi turismul rural. În meniurile restaurantelor întâlnim, de exemplu, tochitură prahoveană sau şniţel prahovean, dar şi preparate cu denumiri locale precum un sortiment de caş foarte puţin sărat, afumat şi lăsat la maturat, produs cunoscut sub numele de caşcaveaua de Doftana.



    Într-o pensiune din comuna Aluniş, judeţul Prahova, pe lângă mâncăruri tradiţionale, am întâlnit o mare varietate de dulciuri, iar unul dintre ele are o denumire locală, târnici de Aluniş. Denumirea provine de la târnă, care este un coş din nuiele împletite şi, de aceea, târnicii sunt, de fapt coşuleţe dar nu din nuiele, ci din aluat. Sunt un fel de brioşe la care se folosesc, în mare parte, ingrediente din gospodărie. Avem nevoie de jumătate de kg de făină, de un sfert de kg de zahăr alb, de 3 ouă, de lapte bătut sau iaurt, de puţin ulei, de esenţă de vanilie, coajă rasă de lămâie, puţin praf de copt şi sare.



    Toate acestea se amestecă până se obţine o pastă destul de fluidă, în care se mai adaugă şi fructe de pădure din zonă, precum afine sau zmeură. Acest aluat moale este turnat apoi în forme de brioşă, iar deasupra lor se pune un topping făcut din 150 de grame de făină albă, 50 de grame de zahăr brun, 100 de grame de unt. Târnicii de Aluniş se bagă apoi în cuptor la foc mediu pentru circa 25 de minute.

  • Romanian traditional fried dough ribbons

    Romanian traditional fried dough ribbons

    Doughnuts are a very popular and easy-to-make dessert. All you need is half a kilo of flour, a little oil, fresh or dried yeast, sugar, and a pinch of salt. In a bowl mix the flour with 2-3 tablespoons of sugar, a sprinkle of salt and the dried yeast. Add a little warm water and knead until getting sticky dough. Add a little oil and continue to knead until the dough no longer sticks to your hands. Cover the bowl with a damp kitchen towel and set aside to allow the dough to rise in a warm, draft free place until it doubles in size. Then place the dough on an oiled surface and using a rolling pin roll to a thickness of 1 cm. Cut the dough into strips and fry in oil, over low heat. Drain the oil, then sprinkle with icing sugar.



    Today we will also bring you the recipe for a fried dough dish that is very popular in Romania called “minciunele, translating into English as “little lies. This dessert consists of thin, crispy braided strips, without a filling.



    The recipe is very simple. You need 4 egg yolks, 3 and a half cups of all-purpose flour, one tablespoon of sugar or 1 pack of vanilla sugar, a few drops of rum essence and a pinch of salt. You can use fewer yolks if you add 1 cup of milk, and, if you wish, 1 tablespoon of sour cream.



    Knead all these ingredients into a smooth, elastic dough. Gently roll out the dough into a sheet the thickness of a knife blade. Use a pastry cutter to cut the dough into strips about 15 cm long and about 3 cm wide. With a sharp knife, make a lengthwise incision right in the middle, about 4 cm long. Take one end of the strip and pass it through this incision in the middle, making a kind of ribbon. Deep-fry the ribbons of dough. Serve plain, with powdered sugar. You can also dip them into your favourite homemade jams.



    Enjoy!

  • Romanian traditional fried dough ribbons

    Romanian traditional fried dough ribbons

    Doughnuts are a very popular and easy-to-make dessert. All you need is half a kilo of flour, a little oil, fresh or dried yeast, sugar, and a pinch of salt. In a bowl mix the flour with 2-3 tablespoons of sugar, a sprinkle of salt and the dried yeast. Add a little warm water and knead until getting sticky dough. Add a little oil and continue to knead until the dough no longer sticks to your hands. Cover the bowl with a damp kitchen towel and set aside to allow the dough to rise in a warm, draft free place until it doubles in size. Then place the dough on an oiled surface and using a rolling pin roll to a thickness of 1 cm. Cut the dough into strips and fry in oil, over low heat. Drain the oil, then sprinkle with icing sugar.



    Today we will also bring you the recipe for a fried dough dish that is very popular in Romania called “minciunele, translating into English as “little lies. This dessert consists of thin, crispy braided strips, without a filling.



    The recipe is very simple. You need 4 egg yolks, 3 and a half cups of all-purpose flour, one tablespoon of sugar or 1 pack of vanilla sugar, a few drops of rum essence and a pinch of salt. You can use fewer yolks if you add 1 cup of milk, and, if you wish, 1 tablespoon of sour cream.



    Knead all these ingredients into a smooth, elastic dough. Gently roll out the dough into a sheet the thickness of a knife blade. Use a pastry cutter to cut the dough into strips about 15 cm long and about 3 cm wide. With a sharp knife, make a lengthwise incision right in the middle, about 4 cm long. Take one end of the strip and pass it through this incision in the middle, making a kind of ribbon. Deep-fry the ribbons of dough. Serve plain, with powdered sugar. You can also dip them into your favourite homemade jams.



    Enjoy!