Am discutat la Bruxelles cu Dumitru Fornea, membru din România al Comitetului Economic şi Social European, despre migraţie, azil şi refugiaţi.
Discuţia a avut loc în marja Forumului European al Migraţiei, organizat de Comisia Europeană şi Comitetul Economic şi Social European (CESE) şi pe fondul recentei adoptări a Pactului pentru Migraţie şi Azil al Uniunii Europene.
O Uniune Europeană verde, digitală și pregătită să răspundă la orice criză, în care Pactul Ecologic european va reprezenta chintesența dezvoltării, în care progresul digital va presupune investiții în conectivitate pentru o Piață Unică Digitală.
O Uniune Europeană în care Pilonul European al Drepturilor Sociale va deveni o realitate, nu doar un vis continuu, cu o Garanție pentru copii și cu o Agendă Europeană pentru Competențe.
O Uniune Europeană cu o industrie puternică și care investește în sistemul de sănătate, în cercetare și inovare. Și, nu în ultimul rând, o Uniune Europeană democratică, cu respectarea valorilor fundamentale și cu implicarea societății civile în procesul decizional. Acestea sunt obiectivele stabilite la Bruxelles pe termen mediu și lung.
Analizăm cu Dumitru Fornea, membru al Comitetului Economic și Social European, planul de redresare economică și socială și noile norme bugetare ale Uniunii Europene, care sunt orientate spre un viitor post-criză.
Disclaimer: Sprijinul Parlamentului European pentru producerea acestui podcast nu constituie o aprobare a conținutului, care reflectă doar opinia autorului. Parlamentul European nu poate fi făcut responsabil pentru nicio utilizare a informațiilor conținute în podcast.
Comitetul Economic și Social European (CESE), instituţie consultativă din sistemul UE, şi-a reînnoit conducerea, marcând începutul celei de-a doua perioade de doi ani și jumătate a mandatului CESE 2020‑2025, care se va încheia în octombrie 2025.
Noua conducere, aleasă în sesiunea plenară din aprilie, este compusă din preşedintele Oliver Röpke (Austria, Grupul Lucrători”), vicepreședintele responsabil cu comunicarea Aurel Laurențiu Plosceanu (România, Grupul Angajatori”) şi vicepreședintele pentru buget Krzysztof Pater (Polonia, Grupul Organizații ale societății civile”).
Am stat de vorbă cu vicepreşedintele Laurenţiu Plosceanu imediat după alegere.
Un alt membru CESE din România cu care am stat de vorbă la Bruxelles este Dumitru Fornea, din Grupul Lucrători”.
Alegerea noii conduceri CESE a avut loc în cadrul unei sesiuni pleanere desfăşurate la Bruxelles, în sediul Parlamentului European. Siegfried Mureşan este Președintele Delegației Parlamentului European la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova şi a participat la dezbatere «Consolidarea democrației și a valorilor europene împreună cu societatea civilă în țările candidate la UE». Dl. Mureşan ne-a acordat un interviu.
Pe agenda sesiunii CESE s-a aflat şi o dezbatere legată de o reformă solidă a Semestrului European, la care a participat Dragoş Pîslaru, președintele Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale a Parlamentului European, cu care am discutat după eveniment.
Uniunea Europeană, la fel ca
multe alte regiuni ale lumii, se confruntă în prezent cu o creștere
vertiginoasă a prețurilor la energie. În acest context, Comisia Europeană a prezentat recent un set de
măsuri temporare pe care le sugerează statelor membre în ideea de a amortiza
impactul creşterii excepţionale a preţurilor la energie la nivel mondial.
Printre acestea se numără sprijinul de urgenţă acordat consumatorilor casnici,
ajutoare de stat pentru întreprinderi şi reduceri specifice în materie de taxe
şi impozite. Potrivit unui comunicat al forului comunitar, se preconizează că impactul creşterii
preţurilor la energie va dura pe tot parcursul iernii. Recomandările Comisiei
vin însă aproape în prag de iarnă, când vremea este rece, în multe regiuni ale
Europei, și facturile la energie sperie deja consumatorii.
Dumitru Fornea,
secretar general al Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, membru al Comitetului
Economic şi Social European, raportor al Comitetului pe teme de tranziţie
energetică:
Pe bună dreptate, mulţi cetăţeni europeni care trebuie
să plătească în această toamnă facturi ridicate la energie îşi pun această
întrebare: unde a fost Comisia Europeană până acum? Erau, într-un fel,
predictibile aceste creşteri mai ales în contextul liberalizării pieţei de
energie, pe care chiar Uniunea Europeană a impulsionat-o, şi vedem acum
rezultatul acestei politici. Comisia Europeană vine cu această comunicare prin
care încearcă să clarifice aspecte privind strategia de aprovizionare a Uniunii
Europene în viitor. Dar ce ne facem cu
această perioadă care vine, de iarnă, şi care a luat pe nepregătite multe state
membre, inclusiv România?
L-am întrebat pe Dumitru Fornea care ar fi măsura cea mai
așteptată, cea care ar trebui luată în cel mai scurt timp de statele membre ale
Uniunii?
Chiar prima măsură care este anunţată de Comisie… Nu
întâmplător probabil că este prima – acordarea de sprijin de urgenţă
consumatorilor afectaţi de sărăcia energetică. Problema este că acest sprijin
nu trebuie să fie birocratic, pentru că cetăţeanul primeşte factura şi trebuie
să o plătească. Nu o plăteşte, este pus în întârziere de către furnizorul de
electricitate. Şi atunci ar trebui creat un mecanism direct, între autorităţi
şi producătorii, distribuitorii de energie în aşa fel încât cetăţeanul să nu
simtă un plus de birocraţie pentru a-şi valorifica aceste drepturi care i se cuvin.
Printre măsurile pe termen scurt propuse de Comisie se mai află reducerea taxării
pentru consumatorii vulnerabili, facilitarea accesului la energie
regenerabilă pentru mediul de afaceri, în special pentru IMM-uri, oferirea de sprijin financiar către
companii sau industrie și monitorizarea
pieţei de energie. Pe termen mediu, Executivul european propune, printre
altele, intensificarea investițiilor în
energia din surse regenerabile, în renovări și în eficiența energetică. Se adaugădezvoltarea
capacității de stocare a energiei pentru a sprijini creșterea ponderii surselor
regenerabile de energie. Totodată, se pune în atenția organismelor europene de
reglementare în domeniul energiei să analizeze avantajele și dezavantajele
organizării actuale a pieței energiei electrice și să propună, dacă va fi
cazul, recomandări Comisiei.
Schimbările climatice reprezintă una dintre principalele provocări cu care se confruntă astazi civilizaţia umană. Oamenii de ştiinţă au căzut de acord că emisiile masive de dioxid de carbon generate de activitatea umană reprezintă o cauză majoră a acestor schimbări şi că ceva trebuie făcut până nu este prea târziu.
Liderii lumii — sau, mă rog, majoritatea lor — au preluat cauza, după ani şi ani de dezbateri, şi au pus bazele unor politici de natură să reducă emisiile de CO2. Uniunea Europeană, de pildă, a adoptat aşa-numitul Pact Ecologic European, sau Green Deal, iar obiectivul principal este ca, până în 2050, Comunitatea Europeană să devină neutră din punctul de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră.
Au fost puse la punct programe şi strategii care vizează mai toate domeniile, mai cu seamă cel energetic. Sursele poluante de energie, precum cărbunele, de pildă, ar trebui să devină istorie.
Îngrijorările privind securitatea energetică a europenilor vin pe fondul unei situaţii în care în care resurse interne majore, precum cele de cărbune, de pildă, sunt “trecute în rezervă” din cauza emisiei de gaze cu efect de seră pe care o presupune exploatarea acestora. Tendinţa de închidere a minelor de cărbune are ca orizont deceniul următor, după anul 2030 urmând să consemnăm renunţarea completă la exploatarea energetică a zăcămintelor carbonifere în Uniunea Europeană. Acestea rămân totuşi o resursă considerabilă şi nu puţine sunt vocile care pun în discuţie renunţarea definitivă la cărbune.
Despre politicile europene în domeniu ne vorbesc invitaţii noştri, profesorul Ionuţ Purica, expert în energie, şi Dumitru Fornea, secretar general al Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, membru al Comitetului Economic şi Social European, raportor al Comitetului pe teme de tranziţie energetică.
Explozia preţurilor la energie în
întreaga Europă, în pragul sezonului rece, a produs îngrijorare atât la nivelul
populaţiei, cât şi pe pieţe. Revenirea activităţii economice aproape de ritmul
dinainte de pandemie a dus la o creştere a cererii de energie, iar producătorii
şi furnizorii de electricitate şi gaze naturale au profitat, pentru a-şi
maximiza câştigurile. Au existat, evident, şi alte cauze, precum cele generate
de piaţa certificatelor verzi, sau de efectele mai multor măsuri de
liberalizare a pieţei europene a energiei impuse în ultimii ani de Comisia
Europeană.
Autorităţile, în majoritatea ţărilor Uniunii Europene, s-au dovedit depăşite
de această nouă criză a preţurilor la energie, luând doar măsuri punctuale, de
natură să contracareze efectele imediate. La nivel strategic, s-a observat că
evoluţia preţurilor energiei, în Uniunea Europeană, depinde din ce în ce mai
mult de importurile de gaz rusesc, în condiţiile în care resurse interne majore,
precum cele de cărbune, de pildă, sunt trecute în rezervă din cauza emisiei
de gaze cu efect de seră pe care o presupune exploatarea acestora. Tendinţa
actuală, de închidere a minelor de cărbune, are ca orizont deceniul următor, după
anul 2030 urmând să consemnăm renunţarea completă la exploatarea energetică a
zăcămintelor carbonifere în Uniunea Europeană. Acestea rămân totuşi o resursă
considerabilă, de zeci, poate sute de miliarde de tone, şi nu puţine sunt
vocile care pun în discuţie renunţarea definitivă la cărbune.
Am vrut să aflăm
cum ar putea contribui la stabilizarea pieţei energetice o eventuală reorientare
către o exploatare mai durabilă şi mai ecologică a cărbunelui. Ne-am adresat
secretarului general al Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, Dumitru
Fornea, membru al Comitetului Economic şi Social European, raportor al
Comitetului pe teme de tranziţie energetică.
Cărbunele din rezervă este acolo şi în orice moment în care piaţa o va
lua razna şi preţurile se vor duce în sus, ar putea să fie o soluţie
disponibilă, în conditiile în care din punct de vedere politic s-ar accepta
lucrul acesta. Soluţii tehnice se pare că există. Eficienţa lor este limitată
şi este în stare experimentală. Toate aceste soluţii propuse sunt sub
observaţie în Canada, în Statele Unite în special… Japonezii au şi ei nişte
echipamente de desulfurare, de decarbonizare, de captură de carbon. Toate acestea
au fost puse în discuţie în întâlnirile organizate de Comisia Europeană în acea
platformă pentru Tranziţia Justă. Acolo s-au prezentat aceste soluţii tehnice,
însă se pare că din cauza nivelului mare de investiţii necesare iniţial pentru
a putea avea acces la aceste zăcăminte în condiţii ecologice, foarte multe
state şi foarte multe companii sunt descurajate. Vorbim de sute de milioane de
euro pentru aceste instalaţii.
Situaţia este complicată şi din
cauză că, odată închise, capacităţile de extracţie şi de exploatare a cărbunelui
au nevoie, pentru redeschidere, de eforturi majore, mai spune Dumitru Fornea.
Oricine îşi va propune, la un
moment dat, să reconsidere rolul cărbunelui în mixul energetic, ceea ce pare
puţin probabil având în vedere narativul european în acest moment, va trebui să
ţină cont că are nevoie de investiţii iniţiale ca şi cum ar redeschide o nouă
mină. Deci nu se poate pune în discuţie repornirea ca şi cum nimic nu s-a întâmplat.
Totul va începe de la zero, cu investiţiile iniţiale care presupun deschiderea
unei noi capacităţi miniere.
În septembrie
2020, Comisia Europeană a prezentat Planul de acțiune privind materiile prime
critice care are 4 obiective principale, şi anume: dezvoltarea lanțurilor de valoare rezistente pentru
ecosistemele industriale ale UE; reducerea dependenței de materiile prime
critice primare prin utilizarea circulară a resurselor, a produselor durabile
și a inovării; consolidarea aprovizionării interne cu materii prime în UE şi
diversificarea aprovizionării din țări terțe și eliminarea denaturărilor la
comerțul internațional, respectând pe deplin obligațiile internaționale ale UE.
La sfârşitul
lunii martie anul acesta a fost adoptată decizia CESE privind materialele prime
critice, avându-l co-rapotor pe Dumitru Fornea, membru al Comitetului Economic
şi Social European, care ne-a explicat:
În 2008, comisarul Verheugen lansa Iniţiativa privind materiile prime,
unde erau prevăzute nişte acţiuni, atât în plan intern, aşa numitul pilon
domestic, şi era pilonul privind aprovizionarea din surse externe şi o zonă de
economie circulară , fiind vorba de reciclare, mai precis de capacitatea de
reciclare a UE. Între timp preocupările au evoluat, folosim tehnologii din ce
în ce mai sofisticate şi atunci s-a ajuns la această discuţie legată de
materiile prime critice, pe care UE le foloseşte pentru a-şi menţine o bază
industrială şi tehnologică, pe teritoriul statelor membre.
Aici au fost diverse
discuţii, un punct de inspiraţie a fost un studiu publicat de Statele Unite ale
Americii, National Research Council of the National Academy, vorbeau exact de
acest aspect al materiilor prime critice şi strategice. Şi materiile prime
critice erau acele materii prime esenţiale pentru funcţionarea industriilor şi
pentru care nu exista un substitut. Europenii au preluat şi ei această tematică
şi se pare că acum sunt puţin mai avansaţi din această perspectivă, în sensul
că au o preocupare constantă, atât în plan politic, cât şi în plan de
cercetare. Au început să investească în capacităţi de substituţie. Sunt
preocupări şi la nivelul Parlamentului European. Dacă ne uităm pe hărţile
furnizate de Comisia Europeană vedem că avem o dependenţă de 98-99% de
pământurile rare. Ştim că aceste pământuri rare sunt folosite în telefoanele
mobile, la construcţia electromotoarelor performante. Toate aceste maşini hibride
pe care le vedem pe străzi şi, în viitor, cele electrice, pe care UE, într-un
fel, vrea să le impună cetăţenilor săi, vor depinde în mare măsură de
disponibilitatea acestor materii prime.
A fost
realizată şi o listă a acestor materii prime critice precum: Galiu, Germaniu,
Platină, Indiu, Bauxita, Litiu, Titaniu şi Stronţiu şi se doreşte propunerea
unor măsuri de stimulare a explorării geologice pe teritoriul UE. Am aflat de la interlocutorul nostru că se discută şi de parteneriate cu state
terţe, cum ar fi Columbia, Ecuador, Peru şi cu ţări din Africa, pentru
tehnologiile de reciclare, dar avându-se în vedere respectarea unor principii
etice, care să poată fi urmărite, inclusiv în justiţie.
Noţiuni precum Pactul verde european, schimbări
climatice şi sustenabilitate energetică sunt din ce în ce mai corelate în
discuţiile decidenţilor europeni. Statele membre trebuie să îşi revizuiască
politicile energetice, astfel încât prioritatea să devină respectarea
stipulărilor din legislaţia aferentă combaterii schimbărilor climatice.
Dumitru Fornea, membru al Comitetului Economic şi
Social European (CESE), ne-a prezentat stadiul actual:
În contextul actual
în care avem aceste politici privind schimbările climatice există o mare presiune asupra mixului energetic
clasic, pe care îl ştiam noi şi care avea o contribuţie importantă a
cărbunilor, în unele state membre este chiar de 50%, în alte state membre, cum
este cazul Franţei, de exemplu, 80% din energie este produsă pe bază de
combustibil nuclear, aceasta pune presiune foarte mare pe termen lung privind
sustenabilitatea mixului energetic în UE. Politica europeană privind clima
reprezintă nu numai o investiţie în viitor, dar şi costuri pentru prezent. Şi
atunci din această prespectivă trebuie analizată întreaga discuţie, atât la
nivel european, cât şi naţional, statele membre au nişte obligaţii de
îndeplinit. Chiar mă uitam că miniştri din statele membre au semnat un memorandum
privind susţinerea energiei produse pe bază de combustibil nuclear, vorbim de
Ungaria, Republica Cehă, Polonia, Slovacia, Slovenia, toţi susţin importanţa
menţinerii unui mix energetic a energiei nucleare.
În cazul nostru, în România
mai avem şi problema regiunilor miniere carbonifere şi a energiei bazate pe
cărbune. Ştim că Valea Jiului intră într-un proces amplu de tranziţie
energetică, în schimb pe zona bazinului carbonifer Oltenia, nu s-au făcut mari
progrese şi încă aproximativ 30% din energia noastră este produsă pe bază de
cărbune. Dacă mergem în partea cealaltă, în Germania vedem că avem acea discuţie
despre conducta de gaze Nord-Stream 1 şi 2, o relaţie destul de controversată
şi conflictuală în interiorul UE, având în vedere discuţiile dintre Germania şi
Polonia, dar şi Ţările Baltice.
Care ar fi schimbările avute în vedere, am aflat
tot de la Dumitru Fornea, membru CESE:
Discuţiile sunt acum unele legate
de oprtunitatea menţinerii unui mix energetic, cu o prezenţă bazată pe combustibil
nuclear. Aici este cheia de boltă, pentru că state ca Franţa probabil că nu vor
renunţa uşor la energia nucleară. Pe de altă parte, Germania are un plan de fase
out dezactivare- închidere pentru multe unităţi de producţie pe bază de
combustibil nuclear şi aici presupun că s-ar simţi nevoia unei coaliţii la
nivel European, pentru menţinerea unui mix energetic pe bază de combustibil
nuclear. Şi această coaliţie a fost iniţiată şi condusă de preşedintele
Franţei, Emanuel Macron, şi vedem că România face parte din această abordare.
Dar rămân probleme pe termen lung privind combustibilul nuclear şi, cum ştiţi,
România are acea soluţie de depozitare a deşeului nuclear în curtea
întreprinderii, cum s-ar spune, sunt depozitate chiar la Cernavodă. Franţa a
reuşit să faciliteze procesarea deşeurilor nucleare şi au şi au şi capacităţi
de repository (n.r. neutralizare) sunt depozite subterane în care se
amplasează aceste deşeuri.
Deci problema deşeurilor nucleare este cheie pentru
a menţine în mixul energetic combustibilul nuclear, iar pe partea cealaltă
rămâne de văzut să vedem cum vom reuşi să producem încă energie pe bază de
cărbune, în contextul în care emisiile de carbon sunt din ce în ce mai scumpe,
certificatele care se tranzacţionează pe pieţele naţionale şi internaţionale de
emisii de carbon au preţuri prohibitive, şi aduc companiile care produc energia
termică şi electrică pe bază de cărbune în situaţii foarte dificile.
Am aflat de la interlocutorul nostru că există
companii care plătesc pentru certificatele de carbon un preţ mai mare decât
preţul activelor lor, situaţie fără sustenabilitate.
Criza provocată
de pandemia de coronavirus a accelerat transformarea digitală și extinderea pe
piața internă a modelelor de afaceri bazate pe platforme. Unele platforme au
jucat un rol important în asigurarea accesului la servicii în timpul
perioadelor de izolare.
Potrivit
Comisiei Europene, munca prin intermediul platformelor digitale se dezvoltă
rapid în UE într-un număr tot mai mare de sectoare de activitate. Deşi aceasta
poate oferi o mai mare flexibilitate, oportunități de angajare și venituri
suplimentare, totuşi, anumite tipuri de activităţi desfășurate prin intermediul
acestor platforme prezintă şi riscuri. În
același timp, criza sanitară a evidențiat și mai mult situația vulnerabilă a
persoanelor care lucrează în economia platformelor, atât în ceea ce privește
expunerea lor la riscurile pentru sănătate și siguranță, cât și accesul limitat
la protecție și beneficii sociale. De aceea, Comisia a lansat, pe
24 februarie, o prima etapă a consultării partenerilor sociali europeni cu
privire la modalitățile de îmbunătățire a condițiilor de muncă pentru
persoanele care lucrează prin intermediul platformelor digitale.
Ne dă detalii Dumitru
Fornea, reprezentantul României în Comitetul Economic şi Social European(CESE):
CE s-a preocupat de
această problemă a tranziţiei digitale, iar una dintre promisiunile preşedintei
CE ,Ursula von der Leyen era legată de găsirea unor soluţii pentru a îmbunătăţi
conditţiile de muncă ale lucrătorilor de pe aceste platforme. Cu toţii ştim că
pe platformele acestea digitate sunt oportunităţi, dar apar şi provocări, şi
una dintre ele este legată de condiţiile de muncă destul de precare, pentru că
contractarea nu prea este transparentă şi de multe ori nu ştii faţă de cine te
angajezi, ai un contract care iţi apare online, vorbim de transparenţa şi
predictibilitatea scăzută a acordurilor de muncă.
Sănătatea şi securitea la
locul de muncă sunt noi provocări pentru că este foarte mult stres privind deadline-urile.
imobilitatea, probleme de acces inadecvat la protecţie socială. Nu există un
cadru foarte clar pentru aceşti lucrători care de obicei îşi petrec un timp
limitat la muncă, oficial, pentru că neoficial ei îşi petrec foarte mult timp
la muncă. Comisia încearcă să reglementeze acest domeniu pentru că pandemia a
impulsionat acest mod de activitate, în special în zona publică ,paradoxal,
vedem un transfer puternic de activităţi către zona online.
La Bruxelles în
ultimul an mai bine din 80% din personalul Comisiei şi instituţiilor europene
au lucrat pe aceste platforme online, ori deja, se impune reglementarea acestei
situaţii, să ne asigurăm că exista posibilitatea negocierii unui contract de
muncă, că exista posibilitatea supravegherii condiţiilor de muncă, că intimitatea,
sunt respectate, la fel raportul cu angajatorii.
Executivul comunitar
doreşte să valorifice la maximum potenţialul de creare de locuri de muncă
asociat platformelor digitale, dar asigurând demnitate, respect şi protecţie
pentru persoanele care lucrează prin intermediul lor. Scopul acestei
prime consultări a partenerilor sociali europeni este de a colecta punctele de
vedere ale acestora cu privire la necesitatea şi direcţia unei posibile acţiuni
a UE în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de muncă pentru lucrătorii care îşi
desfăşoară activitatea prin intermediul acestor platforme.
Din anul 2013,
de când a intrat în atenţia Comisiei Europene, proiectul Cerul unic european
s-a întâlnit cu blocaje la mai multe niveluri. La finalul anului trecut, în
condiţiile în care sectorul aviaţiei este puternic afectat de consecinţele
pandemiei, Comisia Europeană a iniţiat discuţiile pentru Cerul unic european
II. Comisia Europeană și părțile interesate din aviație ar trebui să revină la
masa tratativelor, pentru a clarifica ambiția noului regulament privind cerul
unic european (SES). De fapt, rămâne neclar dacă proiectul de propunere al
Comisiei va fi suficient pentru a atinge obiectivele inițiale ale SES în ceea
ce privește reducerea emisiilor de CO2 și îmbunătățirea eficienței gestionării
traficului aerian și a serviciilor de navigație aeriană (ATM / ANS).
Şi cum
Comitetul Economic şi Social European (CESE) a solicitat Comisiei ca
obiectivele Pactului Verde, precum şi cele de performanţă ale transportatorilor
aerieni să fie luate în calcul în noua legislaţie, Dumitru Fornea, membru CESE,
a detaliat:
Din toată acestă discuţie a rezultat o
diviziune destul de profundă, pe doua linii. O linie care susţine fără rezerve
noua propunere a Comisiei Europene, considerând-o utilă şi în spiritul
obiectivelor pe care le au şi dumnealor, şi o linie care spune că este
insuficientă, pentru că se axează asupra unor elemente care au mai fost tratate
în trecut, de exemplu, liberalizarea serviciilor din zona aeriană, unde sunt
zeci de instituţii şi organizaţii, companii, care furnizează diverse tipuri de
servicii pentru gestionarea traficului aerian, de la servicii meteorologice, până
la parametrii de zbor şi servicii de performanţă. Şi atunci Comisia Europeană ar
trebui să jongleze printre aceste probleme care au apărut şi se pare ca un
element esenţial, reprezintă şi modul în care se doreşte dezvoltarea centrelor
de control al traficului aerian. CE încearcă să impulsioneze, în acest context,
covid, un act normativ care să ajute industria în urmatoarea perioadă. Numai că
propunerile făcute au răscolit resentimentele care în trecut au dus la blocarea
acestui pachet Cerul unic European, în Consiliul UE.
După cum ne-a
explicat Dumitru Fornea, una dintre probleme este reprezentată de faptul că
aceşti controlori ai traficului aerian sunt, în unele ţări, responsabili şi cu
probleme de rol strategic. Astfel, în ţări precum Germania sau Franţa, traficul
aerian este deviat din zonele foarte poluate.
Dumitru Fornea a adăugat: Comisia Europeană a recunoscut că există probleme din acest punct de
vedere şi încearcă să stimuleze dialogul pe aceste aspecte, introducând pe
lângă dimensiunea socială şi pe cea a mediului înconjurător. Ei pretind că prin
reorganizarea traficului aerian şi al centrelor de management al traficului
aerian, se poate obţine o economie de combustibil de 10%. Pe partea cealaltă,
organizaţiile patronale atrag atenţia că ei au ajuns la o capacitate aproape de
limită din perspectiva performanţei şi că e puţin probabil ca acest procent să
se poată obţine doar din reorganizare, adică printr o manevră administrativă Şi
ei consideră că ceea ce trebuie făcut pentru a reduce semnificativ poluarea
este să se introducă combustibili performanţi.
Prin
eforturile comune aleComisiei
Europene, ale Parlamentului European și ale instituțiilor specializate ale UE
se speră în găsirea unei noi soluții juridice și administrative pentru
Regulamentul SES actualizat – una care să asigure dezvoltarea durabilă a
sistemului de transport aerian în beneficiultuturor cetățenilor, utilizatorilor spațiului aerian și mediului
înconjurător.
Radio România Internaţional a organizat pe 27 octombrie 2020, sub genericul European Week, o dezbatere online, prin ZOOM, consacrată aşa-numitului Pachet Mobilitate I, referitor la reforma transporturilor rutiere în Uniunea Europeană. Dezbaterea a fost realizată în cadrul proiectului editorial EuranetPlus.
Au participat: Maria Grapini, eurodeputat, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor şi Democraților din Parlamentul European, Vicepreședintă a Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor; Marian-Jean Marinescu, eurodeputat, Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat), membru în Comisia pentru transport și turism; Dragoş Pîslaru, eurodeputat, Grupul Renew Europe, membru în Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, şi Dumitru Fornea, membru din România al Consiliului Economic şi Social European, Secretar general al Confederației Sindicale Naționale MERIDIAN. Moderator, Eugen Cojocariu.
România s-a opus adoptării celor trei acte legislative care alcătuiesc aşa-numitul Pachet Mobilitate I, intrate parţial în vigoare la 20 august 2020. România s-a opus alături de alte 8 state membre cu interese similare în această materie (Bulgaria, Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta și Polonia). România consideră că reformele vor avea implicații negative semnificative asupra pieței interne și vor afecta competitivitatea transportului de mărfuri în Uniunea Europeană. Doamna Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, s-a declarat dezamagită de votul prin care Parlamentul European a aprobat Pachetul Mobilitate I, iar transportatorii români consideră că reforma va condamna la moarte transporturile rutiere româneşti de marfă în UE.
Guvernul României a sesizat pe 23 octombrie Curtea de Justiție a Uniunii Europene asupra unor prevederi din Pachet considerate restrictive, disproporționate şi defavorabile transportatorilor români. Potrivit Ministerului de Externe, Guvernul a introdus trei acțiuni în anulare a “prevederilor problematice” din Pachetul Mobilitate I. Din acest punct a pornit dezbaterea, atât cu argumente tehnice, cât şi cu declaraţii pur politice. Concluzia invitaţilor a fost, însă, că eurodeputaţii români trebuie să conlucreze pentru a încerca să repare ceea ce este defavorabil transportatorilor rutieri din România în Pachetul Mobilitate I, intrat parţial în vigoare.
Să adăugăm că dispozițiile actelor UE vizate de acțiunile în anulare introduse de Guvernul României vizează aspecte care vor avea implicații negative semnificative asupra pieței interne și vor afecta competitivitatea transportului de mărfuri în Uniune, respectiv:
– interdicția efectuării perioadei normale de repaus săptămânal la bordul vehiculului;
– obligația întoarcerii periodice a conducătorului auto la centrul operațional al angajatorului sau la locul său de reședință;
– obligația întoarcerii vehiculului la unul din centrele operaționale în termen de 8 săptămâni de la plecare;
– stabilirea de limitări suplimentare la efectuarea operațiunilor de cabotaj;
– instituirea unor norme specifice privind detașarea conducătorilor auto.
Pachetul Mobilitate I a fost atacat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene şi de către Guvernele din Lituania, Bulgaria, Ungaria, Malta şi Polonia.
Transportul feroviar în România are o istorie de peste 160
de ani. Prima linie a fost deschisă pe 20 august 1854, în Banat, pe atunci
parte a Imperiului Austro-Ungar, şi făcea legătura între Oraviţa şi localitatea
Baziaş, port la Dunăre. Cu o lungime de 62,5 km, linia a fost folosită iniţial
doar pentru transportul cărbunelui. Relaţia Oraviţa – Baziaş a fost deschisă
pentru traficul de pasageri după doi ani, mai exact la 1 noiembrie 1856. După 1864, diverse căi ferate au fost
construite şi pe teritoriul Principatelor Unite. Linia unind capitala Bucureşti
şi portul dunărean Giurgiu a fost deschisă pentru trafic la 26 august 1869 şi a
fost prima construită pe teritoriul românesc din acel timp.
A urmat o dezvoltare rapidă a căilor ferate din România, în
pas cu tendinţele europene. În 1918, după ce provinciile istorice Transilvania,
Banat, Basarabia și Bucovina s-au unit cu Regatul pentru a forma România Mare,
toate liniile care au aparținut anterior Austro-Ungariei și Rusiei au intrat în
proprietatea Căilor Ferate Române.
Începând cu mijlocul secolului XX, autorităţile comuniste au
investit serios în căile ferate, în sprijinul industrializării cât mai rapide a
ţării. Pe lângă creșterea traficului feroviar și al construcției de noi linii,
în special în zonele rurale, electrificarea și dublarea liniilor au ocupat un
loc important.
La vremea Revoluţiei din 1989, România avea una din cele mai
mari şi dense rețele de căi ferate din Europa. A urmat însă o lungă perioadă în
care infrastructura a fost neglijată. Multe linii s-au închis complet, iar pe
mii de kilometri se circulă cu restricţii de viteză din cauza stării
necorespunzătoare a căii de rulare.
Vorbim astăzi despre transportul feroviar
din România cu Dumitru Fornea, membru al Comitetului Economic și Social
European. Interlocutorul nostru este și secretar general al Confederației Sindicale
Naționale MERIDIAN, din care
face parte și o importantă organizație din domeniul căilor ferate, respectiv
Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.
Dumitru Fornea: Infrastructura feroviară
din România permite o viteză comercială de doar 45 de kilometri pe oră pentru
trenurile de călători. Circulăm pe calea ferată cu o viteză mai mică decât
autoturismele prin localități. Avem o problemă și cu materialul rulant, care este
foarte vechi. Autoritatea pentru Reformă Feroviară, la nivel instituțional, nu
reușește să-și îndeplinească misiunea… În exercițiul financiar 2014 – 2020 nu
au reușit să achiziționeze cele 80 de trenuri electrice noi care erau prevăzute
în programul lor. Aveau și ei o misiune, și această misiune era să
achiziționeze cu fonduri europene, prin intermediul unui proiect, aceste rame
electrice care urmau să înnoiască parcul CFR Călători. Suntem într-un impas,
din acest punct de vedere.
Uniunea Europeană a alocat României miliarde de euro pentru
dezvoltarea transportului feroviar. Din păcate însă, apar dificultăți atunci
când este vorba de utilizarea acestor fonduri europene.
Dumitru Fornea, membru
al Comitetului Economic și Social European, secretar general al Confederației
Sindicale Naționale MERIDIAN.
Problema este, nu numai de acum,
lipsa proiectelor. Degeaba ai alocat, statistic, sume mari de bani de la
nivelul Uniunii Europene și chiar de la nivelul Guvernului dacă nu ai și
instituții care să realizeze aceste proiecte și să le implementeze. Or, din ce
am ascultat în ultima perioadă din intervențiile comisarului european pentru
Transporturi, doamna Adina Vălean, instituțiile românești relevante, precum
Autoritatea pentru Reformă Feroviară, dar și altele, nu reușesc să se prezinte cu proiecte
fezabile pe care să le depună și să le implementeze pentru finanțare europeană.
Și în exercițiul anterior, pe programul operațional Infrastructură Mare, am
avut alocați 10,8 miliarde de euro.
Acum, din ce vedem pe exercițiul acesta,
2021 – 2027, care este în discuție pe programul operațional Transporturi, sunt
alocate 7,8 miliarde de euro. La prima vedere, par mai puțini bani, dar
suficient de mulți pentru a face ceva. Or, noi nu am depus proiecte nici pentru
banii pe care îi avem. Ce să mai vorbim despre alți bani? Probabil că și acesta
este motivul pentru care au scăzut un pic cifrele pe Transporturi. Problema
principală rămâne implementarea proiectelor.
Luna
trecută, Comisia Europeană a lansat a
doua etapă a consultării cu sindicatele și cu organizațiile patronale europene
cu privire la modul de asigurare a unor salarii minime echitabile pentru toți
lucrătorii din Uniunea Europeană. Ca o concluzie a primei etape a
consultărilor, Comisia a declarat că nu
urmărește stabilirea unui salariu minim european uniform, nici armonizarea
sistemelor minime de stabilire a salariilor. Orice eventuală măsură ar urma să
fie aplicată diferit, în funcție de sistemele de stabilire a salariului minim
și de tradițiile statului membru, cu respectarea deplină a competențelor
naționale și a libertății contractuale a partenerilor sociali.
L-am întrebat pe
Dumitru Fornea, secretar general al Confederației Sindicale Naționale MERIDIAN
și membru al Comitetului Economic și Social European, ce aduce nou inițiativa
Comisiei.
Din
punctul nostru de vedere, al organizațiilor sindicale, considerăm că prea multe
lucruri nu se schimbă. Noi avem o perspectivă diferită față de ceea ce spune
Comisia Europeană și asigurările făcute de la Bruxelles că se va ține cont de
specificitățile locale și de problematica din fiecare stat membru.
Noi, ca
organizații sindicale europene, ne propunem să avem un nivel de convergență
economică și socială cât mai înalt. Vrem ca, pe viitor, problema salariului
minim să meargă către un punct comun, în sensul că salarii minime de 500 de
euro în estul Europei, comparate cu salarii minime de 2000 de euro în partea de
vest a uniunii Europene nu fac altceva decât să zdruncine soclul social al
Uniunii Europene și să creeze și mai multe probleme.
Sperăm ca acest exercițiu
pe care Comisia Europeană l-a lansat în 14 ianuarie 2020, în prima etapă de
consultare a partenerilor sociali, să conducă la un punct de vedere comun al
tuturor organizațiilor partenerilor sociali de pe cuprinsul Uniunii Europene în
sensul de a ne apropia cu prețurile și cu câștigurile salariale la un nivel de
referință comun. Or, acest lucru, din ceea ce prezintă Comisia Europeană, nu
rezultă foarte clar că este setat ca o ambiție pe termen mediu. Poate să fie o
ambiție pe termen lung, dar pe termen mediu nu avem nicio speranță. În situația
particulară a României, toată lumea știe că noi am ajuns să plătim pentru
bunuri de consum de bază prețuri europene, în timp ce salariul minim pe
economie din România este de 3-4 ori mai mic decât cele din alte state membre
ale Uniunii.
Noi ne-am stabilit, ca un obiectiv, ca salariul minim pe economie
să nu fie mai mic decât coșul minim de consum pentru o persoană. Dar acest coș
minim de consum pentru o persoană în țara noastră e calculat la aproximativ
2700 de lei pentru o persoană adultă. Or, chiar și la momentul actual, există o
diferență semnificativă între acest nivel de referință și ceea ce se întâmplă
în plan legal în stabilirea salariului minim.
Comisia
mai spune
că inițiativa ar urmări să garanteze,
printre altele, că salariile sunt stabilite ca urmare a unor negocieri
colective care funcționează bine… Unde stă România la acest capitol, la nivel
național, la nivel de ramură și de unitate?
Dumitru
Fornea: În
multe state membre, dialogul social și negocierile colective au fost descurajate
sistemic în ultimii 10 ani. Problema principală, în România, pleacă din
legislație, pentru că în anii 2010 s-a stabilit o nouă legislație a dialogului
social, o legislație care, practic, crește nivelul de reprezentativitate pentru
unitate și la nivel de ramură. Contractele colective de muncă s-au redus și,
prin reducerea acestor contracte colective, s-a redus și capacitatea
lucrătorilor de a-și negocia propriul salariu și chiar salariul minim la nivel
național.
Or, această problemă se simte până în ziua de astăzi și aceasta este
una dintre solicitările pe care le-am făcut, atât la nivel național, cât și
european, să se reformeze puțin această legislație în sensul de a încuraja
negocierile colective și, în felul acesta, să putem ajunge la stablirea salariului
minim pe baze concrete, luând în considerare valoarea coșului minim de consum.
Combaterea unei
crize majore precum cea provocată de coronavirus impune adesea măsuri dure.
Pentru implementarea unor astfel de măsuri este nevoie ca societatea să le înțeleagă
și să le accepte, mai ales atunci când ele vizează drepturi și libertăți
fundamentale sau duc la scăderea nivelului de trai al populației. Una dintre pârghiile
care pot fi de folos în acest sens este dialogul social.
L-am întrebat pe
Dumitru Fornea, secretar general al Confederației Sindicale Naționale MERIDIAN
și membru al Comitetului Economic și Social European, cum funcționează în
aceste zile dialogul între partenerii sociali, respectiv autorități,
angajatori, organizații ale lucrătorilor și ONG-uri.
Guvernul României nu a abandonat ideea
consultării partenerilor sociali. În ultima perioadă au fost convocate cel
puțin două Consilii Naționale Tripartite pentru Dialog Social, organism
consultativ care era convocat destul de rar. Or, în această perioadă, în mod
excepțional, s-a menținut un anumit ritm. Ministra Muncii a convocat periodic,
deasemenea, Comisiile de dialog social și s-a consultat cu confederațiile
sindicale. Ne-am consultat cu privire la măsurile legate de șomajul tehnic,
ne-am consultat cu privire la măsurile active în contextul crizei COVID – 19,
au fost discuții legate de sănătatea și protecția lucrătorilor în contextul
acestei pandemii….
Cum
merge însă, în
vreme de criză, dialogul social la nivelul Uniunii Europene? Cât de bine
funcționează Comitetul Economic și Social European?
Au
fost comunicări ale președintelui Comitetului Economic și Social European, ale
președinților de grupuri… Știm că există schimburi de corespondență între
președintele CESE și Comisia Europeană, că s-au solicitat avize, mai ales
pentru măsurile anticriză… În schimb, pe domeniile de lucru ale Comitetului,
lucrurile sunt oarecum suspendate. Totul este blocat, acolo este o zonă gri.
Dar noi suntem pozitivi, credem că în următoarea perioadă vom intra și noi în
rutina activităților la nivel european și sperăm că vom putea contribui efectiv
la rezolvarea unor probleme legate de această criză.
Ce urmează însă în
plan concret? Dumitru Fornea, secretar
general al Confederației Sindicale Naționale MERIDIAN și membru al Comitetului
Economic și Social European.
Există
o presiune crescută din partea tuturor organizațiilor, atât din partea
sindicală, cât și patronală, ca activitatea să se reia cât mai curând posibil.
Trebuie puse în balanță măsurile de protecție a sănătății și de a limita
răspândirea coronavirusului. Pe de altă parte, trebuie să luăm în calcul și
aspectele economice și sociale, pentru că dacă s-au găsit soluții, să spunem,
pentru o perioadă relativ scurtă, pentru cei care au un contract de muncă,
pentru funcționarii publici, pentru unele companii mai mari care au o anumită
greutate, pe de altă parte sunt milioane de cetățeni, atât în România, cât și
în Uniunea Europeană, care nu se află nici în șomaj, nu beneficiază nici de o
pensie, nu sunt nici funcționari publici… Muncitorii sezonieri, profesiile
liberale, industriile culturale și creative… Care sunt un pic în afara
sistemului de protecție….
În epoca industrială, relația dintre angajator și angajat nu
a fost niciodată simplă. Pentru a compensa raportul de forțe, încă din secolul
XIX, salariații s-au organizat în sindicate. Au obținut ulterior reglementarea
timpului de muncă, dreptul la concediu, creșteri salariale, contracte colective
și așa mai departe. Odată cu evoluția tehnologică din ultimele decenii, s-a
schimbat întrucâtva și locul sindicatelor în societatea actuală. În multe
sectoare, de pildă, rata de sindicalizare a scăzut dramatic, la nivelul
majorității statelor Uniunii Europene.
Cum stă România la acest capitol? Ne
răspunde Dumitru Fornea, secretar general al Confederației Sindicale Naționale
MERIDIAN, membru al Comitetului Economic și Social European:
În zona publică, eu zic că organizaţiile
sindicale, în România, stau destul de bine. Putem vorbi de o sindicalizare care
depăşeşte cu mult 50 la sută. În schimb, suntem descurajaţi în mod constant, atât
prin legislaţie, cât şi prin atitudine, de a crea organizaţii sindicale în zona
privată.
Sindicatele au trecut, din ce în ce mai mult, în ultima
vreme, de la o politică revendicativă la una bazată în principal pe dialog şi
negociere.
Dumitru Fornea: După
2010 avem o nouă lege a dialogului social care este foarte restrictivă, în ceea
ce priveşte greva, de exemplu. Dar, pe de altă parte, sindicatele sunt
organizaţii funcţionale. Negociază contracte colective la nivel de unitate.
Există foarte multă presiune din partea membrilor. Oamenii vor să aibă condiții
mai bune de lucru, să aibă flexibilitate cu privire la programul de la locul de
muncă, să aibă o posibilitate de dezvoltare în carieră, sunt interesați să fie
plătiți corect și sunt interesați și de o schemă de pensionare corectă atunci
când își termină activitatea.
Dialogul social a devenit, astăzi, pilonul de bază al relațiilor de muncă, ne spune Dumitru
Fornea, secretar general al Confederației Sindicale Naționale MERIDIAN:
Din punct de vedere al
dialogului social, acționăm la nivelul consiliului naţional tripartit, în
România. La nivel european, acționăm în cadrul Comitetului Economic şi Social
European. Există comitete de dialog social bipartite, tripartite la nivelul structurilor
Comisiei Europene… Eu, personal, cred că prin dialog social am realizat multe
lucruri pozitive pentru cetățenii Uniunii Europene. Dacă ne raportăm la ceea ce
se întâmpla cu o sută de ani în urmă, când, pentru orice revendicare, practic,
se ajungea la conflict, acum avem aceste mecanisme de detensionare prin care
practic este destul de dificil să se ajungă la ceea ce numeam noi înainte luptă
de clasă.
Ce rol vor mai avea sindicatele în viitor?
Dumitru Fornea: Eu cred că organizațiile sindicale, în
primul rând, trebuie să intre într-un proces intern de reflecție prin care să
își stabilească prioritățile pe viitor. Se vorbește acum despre viitorul
muncii, de exemplu, despre viitorul relațiilor industriale… Depinde foarte mult
de relația angajator – angajat. Depinde foarte mult de relația cu companiile
multinaționale pentru că ele au cea mai agresivă politică antisindicală… Însă
nu cred că există un răspuns imediat.