Tragediile prin care au trecut evreii în
timpul celui de-al doilea război mondial i-au mișcat adânc pe contemporani. În
ciuda atotputerniciei sale aparente, răului nazist i s-au opus oameni buni care
au făcut, atât cât au putut, ca oameni persecutați pe criterii iraționale de
rasă să nu mai sufere. Unii dintre acei oameni au fost români, care nu au
abdicat de la condiția de oameni, și au ajutat evrei, indiferent de consecințe.
Unul dintre aceștia a fost Emil Tomescu, colonel în rezervă și veteran al celui
de-al doilea război mondial, având gradul de căpitan în anul 1942. Intervievat
de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în 1997, Tomescu relata
ce găsise dincolo de Odesa, în palatul unui proprietar francez care fugise.
Am găsit uşile bătute în cuie
și ferestrele bătute în cuie. Întrebând care era motivul, ostaşii mi-au spus că
înăuntru erau evrei şi că în fiecare săptămână venea un pretor şi lua câte unul
de acolo care dispărea. Am aflat pe urmă că îi împuşca în ceafă şi-i arunca
într-o fântână părăsită. Am desfăcut scândurile, ce-am găsit înăuntru era ceva
de nedescris! Erau schelete vii, schelete omeneşti! Erau nemâncaţi, nespălaţi,
era ceva îngrozitor! Dintr-o cameră făcuseră WC. Am dat ordin imediat să se
încălzească apa la cazane, i-am scos afară, i-am pus să se spele, le-am dat de
mâncare şi am luat dintre femei care erau mai rezistente să ajute la bucătăria
proprie. Dar n-am putut să stau mult, am primit ordin să plec pe front înapoi.
Probabil pretorul sau cineva de-acolo, o fi raportat despre ce făceam acolo și
atunci m-au luat şi m-au trimis pe front.
Aristina Săileanu era din Târgu Lăpuș,
localitate din Transilvania de Nord anexată de Ungaria după arbitrajul de la
Viena din 30 august 1940. Ea își aducea aminte în 1997 cum tatăl ei a salvat o
familie de evrei pe care i-a ascuns într-o colibă, în pădure. Noi aveam gospodăria la Râoaia,
la 14 kilometri de comuna Lăpuşul Românesc. Și taică-meu acolo avea gospodărie.
Aveam tot ce ne trebuie. Fiind un loc atât de izolat, desigur taică-meu s-a
gândit să facă o faptă bună pentru că taică-meu a făcut-o din iubire faţă
de aproapele său. Taică-meu atunci m-a
trimis pe mine şi în noaptea de 15 spre 16 aprilie cu un fost servitor. Eu am
scos copiii din casă și-am mers la Râoaia la gospodăria noastră unde ne aştepta
tata. El i-a luat, i-a dus în
pădure, le-a făcut o colibă, i-a aranjat. Era foarte periculos că nemţii dacă
ne prindeau pur şi simplu ne executau.
Gheorghe Moldovan din Blaj spunea în
1997 cu dusese mâncare, împreună cu alți tineri de vârsta lui, evreilor din
lagărul de pe şoseaua Perşani-Lădeni-Braşov. Ce își propunea asociația în care
activa cu privire la evrei? În
primul rând era salvarea lor de la deportare. În alte părţi ale ţării erau
concentraţi şi duşi în spatele frontului. De aici, de la Blaj, erau trimişi în
lagăre de muncă, nu în lagăre de exterminare. Dar pentru toți evreii din
Ardealul de Nord, deja se punea problema salvării de la dus în lagărele de
exterminare de la Auschvitz şi în alte părţi. Se aranjau treceri clandestine
ale frontierei, eu am întâlnit pe acel cetăţean care a fost de foarte multe ori
aici şi care mi-a şi mulţumit mie, personal. Mă mândresc că după descrierile pe
care le-am citit părea să fie chiar Raoul Wallenberg. Era un om înalt, un om
extraordinar şi foarte curajos.
Sonia Palty, în 2001, își amintea de
agronomul Vasilescu, un om care a plătit cu viața după ce i s-a făcut raport că
îi ajutase pe evrei. Acest
Vasilescu era, pot să spun, singurul om. Noi trebuia să primim mâncare numai
cei care ieşeam la lucru şi în zilele acelea de iarnă ieşeau foarte puţini la
lucru pentru că majoritatea erau bolnavi: gripe, diaree, reumatisme. Atunci,
Vasilescu, fiind luna decembrie, adică noi ne apropiam de Crăciun, a hotărât să
dea mâncare la toţi cei din lagăr, adică şi copiilor, şi femeilor şi bătrânilor
care nu ieşiseră la lucru. A doua zi am fost adunaţi cu toţii și ni s-a spus că
într-o oră să fim toţi cu bagajele pregătite, ne duceau la gară şi de acolo
plecam pe Bug, la Bogdanovka. Locotenentul Capeleanu a venit şi a început să ne
lovească cu biciuşca lui în stânga şi în dreapta. Când a ridicat biciuşca să
treacă mai departe, directorul de fermă Vasilescu i-a prins mâna şi a zis:
I-ai bătut destul, lasă-i dracului, că nu o să mai ştii de ei! Capeleanu a
scris o notă informativă în care spunea că Vasilescu fusese pentru grupul de
evrei, că îi ajutase şi că le dăduse mâncare şi agronomul Vasilescu a fost
trimis la Cotul Donului de unde nu s-a mai întors.
Unii români au făcut acte de real
umanism în vremurile extreme pentru evrei, așa cum a fost cel de-al doilea
război mondial. Iar titlul de drept între popoare pentru unii dintre ei
reprezintă actul de recunoștință al poporului evreu
