A plecat din ţară în urmă cu peste 50
de ani, stabilindu-se, după o scurtă şedere în Spania cu o bursă doctorală, în
Elveţia, la Geneva. Ana Simon, valoros om de cultură – scriitoare, regizoare,
traducătoare, s-a născut în Domaşnea, judeţul Caraş-Severin, dar despre ea se
ştiu mult prea puţine lucruri, mai ales în ţara ei natală. Un prim pas în
vederea recuperării Anei Simon în spațiul românesc îl reprezintă volumul Ana
Simon. Neobişnuitele întâlniri, de Alina Mazilu, Vasile Bogdan și Cornel
Ungureanu, apărut la Editura Diacritic şi lansat la sfârşitul lunii septembrie, la Timişoara.
Alina Mazilu, unul dintre cei trei
autori, a coordonat apariţia cărţii:
Din punctul meu de vedere, cartea
este un început. Pentru că se ştiu foarte puţine lucruri despre ea şi este
păcat. N-aş zice nedrept, pentru că nici Ana nu şi-a dorit să se promoveze
foarte mult. Se ştiu foarte puţine lucruri şi ar trebui să se ştie mult mai
multe. Şi atunci am dorit să fie un început, o carte cu şi despre Ana… Este
în principal un volum de interviuri. Ce surprinde cartea? Cred că-i suprinde
personalitatea foarte complexă, vocaţia prieteniei… este omul cel mai generos
poate pe care l-am cunoscut vreodată… Ce-am mai vrut neapărat? Am vrut ca
această carte să nu dezvăluie tot. Am vrut să lase o aură de mister. Să fie o
invitaţie la descoperirea universului ei, dar, în acelaşi timp, să îl lase pe
cititor să îşi imagineze ceea ce nu este spus. Nespusul.
Ana Simon este soția lui François
Simon, actor elvețian de o expresivitate și de o sensibilitate cu totul aparte,
și nora lui Michel Simon, unul dintre monștrii sacri ai cinematografiei
europene. E autoarea a numeroase filme și volume de poezie. A tradus, printre
altele, opere de Mircea Eliade, Marin Sorescu și Miguel de Unamuno. În cartea
Ana Simon. Neobişnuitele întâlniri sunt prezente evocări ale autorilor,
câteva poezii ale Anei Simon traduse de Marin Sorescu, Jean Grosu… Alina
Mazilu: Există câteva fotografii, printre care una cu Mario Vargas Llosa la
Lima, cu mult înainte ca Llosa să fie cine este astăzi. Scrisori de la Ion
Negoiţescu, prieten foarte bun al Anei, o scrisoare de la Emil Cioran. Este, de
asemenea, un portret realizat de Margarethe Krieger, graficiană foarte specială
din Germania, mare prietenă a Anei. Coperta cărţii se bucură de un portret care
mi se pare minunat şi care cred că o exprimă foarte bine, în toată simplitatea
ei, portret realizat de pictorul chilian Jose Venturelli, prieten apropiat al
lui Pablo Neruda. Diverse fotografii cu marea ei iubire, François Simon, cu Ion
Vianu….
Întreaga
operă a Anei, de la cronici literare, prezentări și interviuri la filme, poeme
și traduceri, are ca motor admirația, notează Alina Mazilu în carte. Lucru
pe care îl mărturiseşte însăşi Ana Simon, prezentă la evenimentul de lansare a
volumului la Timişoara, în interviul în exclusivitate pentru Radio România
Internaţional: Tot ce-am făcut despre toţi artiştii este
dintr-o mare admiraţie. Probabil şi formaţia mea literară a contat foarte mult,
fiindcă am studiat literatura universală şi comparată şi totdeauna m-a
interesat lumea lor. Artiştii vin de undeva şi destăinuie ce pot din lumea lor.
Şi eu la fel, cât am putut, am destăinuit din această admiraţie într-un film.
Tot în carte se regăseşte şi coperta
unui volum despre Michel Simon şi François Simon, volum colectiv pe care Ana Simon l-a coordonat: Este o mică fracţiune din opera complexă pe care Ana a realizat-o în
vederea recuperării şi a întăririi imaginii celor doi Simon, Michel şi François, tată şi fiu. Practic, după moartea
lui François,
Ana şi-a construit întreaga existenţă pe munca la consolidarea imaginii lor.
Le-a dedicat cărţi, a scris poezii dedicate lui François, i-a făcut celebrări, omagii, a luptat
pentru recunoaşterea valorii sale, pentru că este, totuşi, unul dintre cei mai
expresivi actori de limbă franceză care au existat vreodată şi este un actor
care a întemeiat un teatru care există şi în ziua de azi, Théâtre de Carouge, la
Geneva… Ana a luptat cu vehemenţă, cu convingere, cu foarte mult elan şi
avânt şi putere pentru a-i păstra imaginea vie.
Călătoare prin lume, împărţindu-şi
timpul în special între Geneva, Paris şi Barcelona, Ana Simon revine cu
regularitate în România, în Banat. Ce înseamnă pentru ea acasă? Acasă… Ca şi pentru Camus. Ţara mea era mama mea şi asta însemna
acasă. De atunci, nu am mai avut casă. Am avut casă provizoriu, pentru că,
fiind căsătorită cu François,
el făcea filme şi eram tot timpul împreună. Am călătorit foarte mult şi ne
întorceam din când în când să dormim puţin. Acasă era unde eram împreună şi, de
când nu mai am familie, pe părinţii mei, mai ales, a dispărut… Camus spunea
că ţara lui e mama lui. Şi apoi, nu a mai avut ţară. Eu am avut tot timpul,
pentru că limba e importantă, pentru că toată formaţia mea ţine de România şi
sigur că o port şi, dacă i s-ar întâmpla ceva, sigur că aş apăra-o. Şi
totdeauna îi critic întâi pe ceilalţi înainte de ţara mea. Ţara mea de naştere,
de formare spirituală… Nu pot să fiu franţuzoaică, nici elveţiancă.
Ana
Simon. Neobişnuitele întâlniri este o carte care îţi provoacă dorinţa de a
vrea să afli mult mai mult despre viaţa Anei Simon. O viaţă ca un vis. Alina
Mazilu : Fiecare dintre cei trei autori a avut parte de întâlniri cu totul
neobişnuite cu Ana Simon. Fiecare s-a raportat la ea şi prin povestea primei
întâlniri. Fiecare a avut parte de elemente, aş spune, chiar suprarealiste în
întânirea cu ea. Şi fiecare le-a povestit în carte în maniera sa, în stilul
său… Nu am vrut să fie o carte seacă, nu am vrut să fie o carte care să se
citească cu noduri în gât şi greu… Am vrut să se citească aşa cum ai citi un
roman foarte bine scris. Şi sper să fi reuşit.
