Radio România Internațional

Tag: gratar

  • … de Armindeni

    … de Armindeni

    Din cauza pandemiei, de 1
    mai românii nu ies în acest an la grătar, aşa cum este obiceiul, un obicei care
    provine de la una dintre cele mai complexe sărbători din calendarul popular
    românesc. De 1 mai sau de Armindeni, era obiceiul ca porţile şi ferestrele
    gospodăriei tradiţionale să fie împodobite cu ramuri verzi ca o protejare a
    recoltelor, a animalelor, a viilor şi livezilor.


    Această sărbătoare este
    însoţită de o petrecere câmpenească unde se mănâncă miel şi caş şi se bea vin
    roşu aromatizat cu pelin. De aceea, sărbătoarea de Armindeni sau Ziua de
    Arminden mai este numită şi Ziua Pelinului sau, din cauză că se consuma vin
    pelin pentru a fi puternic şi rumen în obraji, însă pentru că unii obişnuiau să
    consume în mod exagerat, acestei sărbători i s-a mai spus şi Ziua Beţivului.



    În România, vinul pelin
    este cunoscut de sute de ani, iar prepararea lui are un motiv bine întemeiat.
    Pe măsura golirii, în butoi pătrundea aer care, odată cu încălzirea vremii,
    deprecia calitatea vinului. Pentru a opri acrirea vinului, în butoi se punea un
    săculeţ cu flori de pelin uscate şi seminţe de pelin zdrobite. O altă variantă
    era un macerat din alcool, plante şi seminţe de pelin, scorţişoară, cuişoare,
    coliandru şi coji de gutui. Toate aceste ingrediente, în cantităţi de câteva
    grame, trebuie acoperite cu alcool îndoit cu vin şi, după o săptămână,
    maceratul se strecoară şi se toarnă peste 10 litri de vin alb.


    La petrecerea câmpenească
    de Armindeni, pe grătar sunt puse bucăţi de carne de porc, de pui sau frigărui.
    Această alăturare de bucăţi
    de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de ciuperci sau suviţe de ardei gras o întâlnim în multe ţări. Nimic
    nu se comparăînsă cu mititeii la grătar.
    Mititeii sunt revendicaţi de
    bucătăria românească, dar au echivalent şi în bucătăria balcanică.     Făcuţi din carne tocată de porc, de vităşi de oaie, amestecată cu mai multe condimente, mititeii au acelaşi
    mod de prepapare cu kebap-ul
    turcesc, dar seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici, numai că în compozitie este folosită şi
    carnea de porc, interzisă prin tradiţie musulmanilor.


    Există şi o legendă
    privind apariţia mititeilor în spaţiul românesc de care aminteşte un alt
    jurnalist celebru de la sfârşitul secolului al 19-lea, prima jumătate a
    secolului al 20-lea, Constantin Bacalbaşa. Acesta susţinea că mititeii ar fi
    fost inventaţi la o cârciumă din centrul istoric al Bucureştiului, după ce
    proprietarul a constatat că nu mai are maţe pentru cârnaţi şi atunci a pus
    carnea tocată direct pe grătar, păstrând forma cârnatului.

  • … de Armindeni

    … de Armindeni

    Din cauza pandemiei, de 1
    mai românii nu ies în acest an la grătar, aşa cum este obiceiul, un obicei care
    provine de la una dintre cele mai complexe sărbători din calendarul popular
    românesc. De 1 mai sau de Armindeni, era obiceiul ca porţile şi ferestrele
    gospodăriei tradiţionale să fie împodobite cu ramuri verzi ca o protejare a
    recoltelor, a animalelor, a viilor şi livezilor.


    Această sărbătoare este
    însoţită de o petrecere câmpenească unde se mănâncă miel şi caş şi se bea vin
    roşu aromatizat cu pelin. De aceea, sărbătoarea de Armindeni sau Ziua de
    Arminden mai este numită şi Ziua Pelinului sau, din cauză că se consuma vin
    pelin pentru a fi puternic şi rumen în obraji, însă pentru că unii obişnuiau să
    consume în mod exagerat, acestei sărbători i s-a mai spus şi Ziua Beţivului.



    În România, vinul pelin
    este cunoscut de sute de ani, iar prepararea lui are un motiv bine întemeiat.
    Pe măsura golirii, în butoi pătrundea aer care, odată cu încălzirea vremii,
    deprecia calitatea vinului. Pentru a opri acrirea vinului, în butoi se punea un
    săculeţ cu flori de pelin uscate şi seminţe de pelin zdrobite. O altă variantă
    era un macerat din alcool, plante şi seminţe de pelin, scorţişoară, cuişoare,
    coliandru şi coji de gutui. Toate aceste ingrediente, în cantităţi de câteva
    grame, trebuie acoperite cu alcool îndoit cu vin şi, după o săptămână,
    maceratul se strecoară şi se toarnă peste 10 litri de vin alb.


    La petrecerea câmpenească
    de Armindeni, pe grătar sunt puse bucăţi de carne de porc, de pui sau frigărui.
    Această alăturare de bucăţi
    de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de ciuperci sau suviţe de ardei gras o întâlnim în multe ţări. Nimic
    nu se comparăînsă cu mititeii la grătar.
    Mititeii sunt revendicaţi de
    bucătăria românească, dar au echivalent şi în bucătăria balcanică.     Făcuţi din carne tocată de porc, de vităşi de oaie, amestecată cu mai multe condimente, mititeii au acelaşi
    mod de prepapare cu kebap-ul
    turcesc, dar seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici, numai că în compozitie este folosită şi
    carnea de porc, interzisă prin tradiţie musulmanilor.


    Există şi o legendă
    privind apariţia mititeilor în spaţiul românesc de care aminteşte un alt
    jurnalist celebru de la sfârşitul secolului al 19-lea, prima jumătate a
    secolului al 20-lea, Constantin Bacalbaşa. Acesta susţinea că mititeii ar fi
    fost inventaţi la o cârciumă din centrul istoric al Bucureştiului, după ce
    proprietarul a constatat că nu mai are maţe pentru cârnaţi şi atunci a pus
    carnea tocată direct pe grătar, păstrând forma cârnatului.

  • Le gratar

    Le gratar

    Grégory Rateau revient avec un nouveau portrait radio dans le prolongement de son livre Hors-piste en Roumanie, il nous raconte un moment de convivialité cher à une famille roumaine autour du gratar, de la viande et d’un verre de vin local…

  • Minivacanţă de 1 Mai în România

    Minivacanţă de 1 Mai în România

    Şi de 1 Mai, românii sunt atipici. În timp
    ce în numeroase ţări ale lumii, Ziua internaţională a muncii este marcată prin
    marşuri şi mitinguri prin care oamenii cer mai multe drepturi, condiţii de
    lucru mai bune sau avantaje salariale, în România 1 mai este celebrat prin …
    drumeţii, excursii, petreceri sau ieşiri în aer liber, la un grătar. Într-un cuvânt, uitând aproape cu totul de
    corvezile vieţii cotidiene, românii transformă, în aceste zile, întreaga ţară
    într-un pol al distracţiei
    europene. Aşa se face că, încă de vineri după-amiază, de când a început minivacanţa de 1 Mai, mii
    de turişti au luat cu asalt staţiunile montane, de la Marea Neagră sau Delta
    Dunării. La Mamaia şi Vama Veche, pe litoral, sunt zeci de mii de persoane.
    Cluburile, unde luxul și opulența sunt la ele acasă, sunt principala atracţie,
    dar unii petrec direct pe plajă, chiar dacă nu este atât de cald pe cât şi-ar
    fi dorit. Apa mării are în jur de 17 grade Celsius şi mulţi s-au încumetat să o
    încerce doar cu vârful degetelor. Faima petrecerilor date la malul mării a
    depăşit, demult, graniţele ţării, iar dacă românii o vor ţine tot aşa, Mamaia
    ar putea să concureze, în curând, Ibiza.

    Cele câteva mii de turişti care
    au optat pentru Delta Dunării, locul – aflat în patrimoniul UNESCO – unde
    fluviul se varsă în Marea Neagră, profită de superba vreme de primăvară
    pentru a petrece clipe de neuitat în mijlocul unei naturi de neegalat. În
    Carpaţii Meridionali, pe Valea Prahovei, cel mai aglomerat loc este Sinaia,
    unde nu se mai găseşte niciun loc liber. Atracţia o constituie, aici, traseele
    de mountain bike. Şi zona Bran-Moeciu, extrem de pitorească, este plină-ochi de
    turişti, care au fost aşteptaţi cu pălincă, pastramă şi multă voie bună. Multe
    pensiuni agroturistice oferă biciclete ori posibilitatea practicării de
    sporturi ecvestre. În Poiana Braşov, tot din Carpaţii Meridionali, hotelierii
    au pregătit pachete speciale, cu intrări gratuite la spa, spectacole sau focuri
    de tabără. Mulţi români au ales şi Maramureşul, din nordul ţării, pentru o
    plimbare cu Mocăniţa, tren cu aburi ce parcurge superba Vale a Vaserului.

    Că
    sunt plecaţi în vacanţă sau au rămas acasă, de 1 Mai, pentru cei mai mulţi
    români grătarul este o tradiţie. Zonele special amenajate, crângurile sau
    pădurile sunt înţesate de amatorii în special de mici – un simbol al
    gastronomiei autohtone, un fel de chiftele la grătar, de obicei de formă
    cilindrică. Românii vor pune pe grătare, în această minivacanţă, peste 30 de
    milioane de mici, depăşind, potrivit estimărilor realizate de procesatorii de
    carne, cantitatea consumată anul trecut cu aproape 15%. Dar, cum totul are un
    sfârşit, pe 1 Mai seara, cu părere
    de rău, turiştii se vor întoarce la casele lor. Miercuri e o nouă zi de muncă!

  • Preparate din muşchiuleţ de porc

    Preparate din muşchiuleţ de porc

    În
    această editie vă prezentăm câteva preparate din muşchiuleţ de porc. Tăiat în
    bucăţi mai mici şi condimentat cu cimbru, busuioc şi piper, muşchiuleţul de
    porc poate fi făcut direct pe grătar. Există şi câteva preparate care necesită
    mai mult timp de pregătire, dar care au mai multe ingrediente în comparaţie cu
    muşchiuleţul la grătar.


    Muşchiuleţul
    de porc împletit la cuptor se pregăteşte destul de simplu şi de repede,
    câştigând şi la aspectul estetic în comparaţie cu muşchiuleţul la grătar. Avem
    nevoie de un muşchiuleţ pe care îl tăiem, cu grijă, longitudinal, în trei
    şuviţe. Aceste şuviţe trebuie împletite precum coada unei fete, iar la capăt
    trebuie prinse cu ajutorul unei scobitori. Muşchiuleţul astfel împletit poate
    fi împănat cu bucăţi de usturoi şi cu mici bucăţi de costiţă. Uns apoi cu puţin
    ulei, muşchiuleţul trebuie introdus la cuptor şi lăsat la foc potrivit circa 45
    de minute.


    Un
    alt preparat obţinut în cuptor este muşchiuleţul de porc cu verdeţuri. De
    menţionat că în România se folosesc uneori în bucătărie vase poroase de lut în
    care sunt preparate cu mare succes sarmalele. De această dată folosim vasul de
    lut pentru a prepara muşchiuleţul de porc. În primul rând, vasul de lut trebuie
    scufundat integral în apă şi lăsat circa 15 minute pentru a trage apă în
    pereţii săi. Aşezăm în vasul de lut un amestec de mazăre, fasole păstăi şi
    legume mărunţite: cartofi, ceapă, ardei gras, roşii. Deasupra, tăiat în bucăţi
    mici şi subţiri, aşezăm muşchiuleţul de porc. Acoperim vasul cu capacul său, de
    asemenea, din lut şi îl introducem în cuptorul rece. Creştem treptat
    temperatura cuptorului şi lăsăm vasul acolo circa 45 de minute. Pentru a se
    rumeni puţin, scoatem capacul vasului şi mai lăsăm preparatul nostru în cuptor
    încă un sfert de oră.


    Muşchiuleţul poate fi umplut cu
    legume sau cu carne. De asemenea, dintr-un muşchiuleţ putem obţine o ruladă cu
    carne tocată. Pentru ruladă, avem nevoie de un muşchiuleţ ceva mai mare, de
    circa un sfert de kg de carne tocată de viţă, de două cepe, de un morcov,
    cimbru uscat, piper măcinat. Tocăm ceapa şi o călim în puţin ulei într-o
    tigaie. Adăugăm morcovul ras şi apoi carnea de vită. Stingem cu puţină apă,
    apoi condimentăm cu cimbru şi cu piper măcinat, iar spre final adăugăm un pahar
    de vin şi sare după gust. Tăiem muşchiuleţul pe lung astfel încât să îl
    întindem cât mai mult, eventual îl batem putin şi îl condimentăm cu puţin
    piper. Întindem pe el amestecul de carne tocată şi legume călite şi apoi rulăm,
    iar capetele muşchiuleţului le strângem cu nişte scobitori. Ungem cu ulei
    rulada astfel obţinută şi o punem într-un vas în care am turnat puţină apă, ba
    chiar şi puţin vin. Din când in când stropim muşchiuleţul cu sosul din vas şi
    îl ţinem în cuptor circa jumătate de oră până se rumeneşte. Se taie în felii cu
    grosimea de un deget şi se serveşte pe un platou cu aperitive calde. De
    asemenea, poate fi servit şi ca fel principal, alături de o garnitură

  • Preparate din muşchiuleţ de porc

    Preparate din muşchiuleţ de porc

    În
    această editie vă prezentăm câteva preparate din muşchiuleţ de porc. Tăiat în
    bucăţi mai mici şi condimentat cu cimbru, busuioc şi piper, muşchiuleţul de
    porc poate fi făcut direct pe grătar. Există şi câteva preparate care necesită
    mai mult timp de pregătire, dar care au mai multe ingrediente în comparaţie cu
    muşchiuleţul la grătar.


    Muşchiuleţul
    de porc împletit la cuptor se pregăteşte destul de simplu şi de repede,
    câştigând şi la aspectul estetic în comparaţie cu muşchiuleţul la grătar. Avem
    nevoie de un muşchiuleţ pe care îl tăiem, cu grijă, longitudinal, în trei
    şuviţe. Aceste şuviţe trebuie împletite precum coada unei fete, iar la capăt
    trebuie prinse cu ajutorul unei scobitori. Muşchiuleţul astfel împletit poate
    fi împănat cu bucăţi de usturoi şi cu mici bucăţi de costiţă. Uns apoi cu puţin
    ulei, muşchiuleţul trebuie introdus la cuptor şi lăsat la foc potrivit circa 45
    de minute.


    Un
    alt preparat obţinut în cuptor este muşchiuleţul de porc cu verdeţuri. De
    menţionat că în România se folosesc uneori în bucătărie vase poroase de lut în
    care sunt preparate cu mare succes sarmalele. De această dată folosim vasul de
    lut pentru a prepara muşchiuleţul de porc. În primul rând, vasul de lut trebuie
    scufundat integral în apă şi lăsat circa 15 minute pentru a trage apă în
    pereţii săi. Aşezăm în vasul de lut un amestec de mazăre, fasole păstăi şi
    legume mărunţite: cartofi, ceapă, ardei gras, roşii. Deasupra, tăiat în bucăţi
    mici şi subţiri, aşezăm muşchiuleţul de porc. Acoperim vasul cu capacul său, de
    asemenea, din lut şi îl introducem în cuptorul rece. Creştem treptat
    temperatura cuptorului şi lăsăm vasul acolo circa 45 de minute. Pentru a se
    rumeni puţin, scoatem capacul vasului şi mai lăsăm preparatul nostru în cuptor
    încă un sfert de oră.


    Muşchiuleţul poate fi umplut cu
    legume sau cu carne. De asemenea, dintr-un muşchiuleţ putem obţine o ruladă cu
    carne tocată. Pentru ruladă, avem nevoie de un muşchiuleţ ceva mai mare, de
    circa un sfert de kg de carne tocată de viţă, de două cepe, de un morcov,
    cimbru uscat, piper măcinat. Tocăm ceapa şi o călim în puţin ulei într-o
    tigaie. Adăugăm morcovul ras şi apoi carnea de vită. Stingem cu puţină apă,
    apoi condimentăm cu cimbru şi cu piper măcinat, iar spre final adăugăm un pahar
    de vin şi sare după gust. Tăiem muşchiuleţul pe lung astfel încât să îl
    întindem cât mai mult, eventual îl batem putin şi îl condimentăm cu puţin
    piper. Întindem pe el amestecul de carne tocată şi legume călite şi apoi rulăm,
    iar capetele muşchiuleţului le strângem cu nişte scobitori. Ungem cu ulei
    rulada astfel obţinută şi o punem într-un vas în care am turnat puţină apă, ba
    chiar şi puţin vin. Din când in când stropim muşchiuleţul cu sosul din vas şi
    îl ţinem în cuptor circa jumătate de oră până se rumeneşte. Se taie în felii cu
    grosimea de un deget şi se serveşte pe un platou cu aperitive calde. De
    asemenea, poate fi servit şi ca fel principal, alături de o garnitură

  • Preparate la grătar

    Preparate la grătar

    Românii şi-au făcut un obicei de a ieşi la iarbă verde, ocazie cu care o
    parte îşi instalează grătare în zone special amenajate. Pe grătar se pune de
    obicei carne de porc sau de pui, cârnaţi şi tradiţionalii mititei. De luat în
    considerare este şi varianta de a pune pe grătar un peşte, precum scrumbia în
    perioada primăverii, somnul sau crapul. Pentru că somnul şi crapul au
    dimensiuni mai mari, ei trebuie tăiaţi în bucăţi mai mici. De exemplu un somn
    de 2 .. 3 kg poate fi tăiat transversal,
    în bucăţi cu o grosime de 2 .. 3 centimetri. Un crap de 2… 3 kg la grătar are
    mare succes la o masă la iarbă verde, mai ales dacă este pregătit în vin. După
    ce l-am porţionat, crapul trebuie lăsat, timp de o oră, într-un vas şi acoperit
    cu vin alb, în care am amestecat o linguriţă de piper şi una de sare. Bucăţile
    de crap se pun apoi pe grătar şi tot pe grătar se pun la copt câteva roşii pe
    care le folosim la prepararea mujdeiului de usturoi. După ce s-au copt,
    roşiilor le este îndepărtată coaja, după care sunt zdrobite şi transformate în
    pastă. În această pastă adăugăm şi câţiva căţei de usturoi pe care, de asemenea
    îi zdrobim şi îi frecăm cu puţin ulei până când îi transformăm într-o cremă.
    După omogenizarea roşiilor şi usturoiului obţinem mujdeiul de usturoi pe care
    apoi îl vom pune deasupra peştelui.


    Frigăruile constituie, de asemenea, o
    variantă tentantă, chiar dacă necesită ceva mai mult timp de pregătire.
    Avem nevoie de un kg de ceafă de porc sau, în orice caz, de carne împănată cu puţină grăsime, pe care o
    tăiem în cuburi cu latura de circa 3 centimetri. Pe ţepuşe de lemn, cu o
    lungime de circa 30 de centimetri înfigem pe rând bucăţi de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de
    ciuperci sau suviţe de ardei
    gras. Ţepuşele se aşează pe grătar, deasupra jarului, şi, din când în când,
    trebuie rotite pentru a se rumeni uniform. Se servesc calde, cu garnitură de
    cartofi prăjiţi şi, desigur, cu bere bine răcită.


    Nimic
    nu se compară însă cu mititeii la grătar.
    Mititeii sunt revendicaţi de
    bucătăria românească, dar au echivalent şi
    în bucătăria balcanică. Făcuţi din carne tocată de porc, de vită şi de oaie, amestecată
    cu mai multe condimente, mititeii au acelaşi mod de prepapare cu
    kebap-ul turcesc, dar seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici.
    Se consumă cu pâine şi muştar, alături de o bere rece.

  • Preparate la grătar

    Preparate la grătar

    Românii şi-au făcut un obicei de a ieşi la iarbă verde, ocazie cu care o
    parte îşi instalează grătare în zone special amenajate. Pe grătar se pune de
    obicei carne de porc sau de pui, cârnaţi şi tradiţionalii mititei. De luat în
    considerare este şi varianta de a pune pe grătar un peşte, precum scrumbia în
    perioada primăverii, somnul sau crapul. Pentru că somnul şi crapul au
    dimensiuni mai mari, ei trebuie tăiaţi în bucăţi mai mici. De exemplu un somn
    de 2 .. 3 kg poate fi tăiat transversal,
    în bucăţi cu o grosime de 2 .. 3 centimetri. Un crap de 2… 3 kg la grătar are
    mare succes la o masă la iarbă verde, mai ales dacă este pregătit în vin. După
    ce l-am porţionat, crapul trebuie lăsat, timp de o oră, într-un vas şi acoperit
    cu vin alb, în care am amestecat o linguriţă de piper şi una de sare. Bucăţile
    de crap se pun apoi pe grătar şi tot pe grătar se pun la copt câteva roşii pe
    care le folosim la prepararea mujdeiului de usturoi. După ce s-au copt,
    roşiilor le este îndepărtată coaja, după care sunt zdrobite şi transformate în
    pastă. În această pastă adăugăm şi câţiva căţei de usturoi pe care, de asemenea
    îi zdrobim şi îi frecăm cu puţin ulei până când îi transformăm într-o cremă.
    După omogenizarea roşiilor şi usturoiului obţinem mujdeiul de usturoi pe care
    apoi îl vom pune deasupra peştelui.


    Frigăruile constituie, de asemenea, o
    variantă tentantă, chiar dacă necesită ceva mai mult timp de pregătire.
    Avem nevoie de un kg de ceafă de porc sau, în orice caz, de carne împănată cu puţină grăsime, pe care o
    tăiem în cuburi cu latura de circa 3 centimetri. Pe ţepuşe de lemn, cu o
    lungime de circa 30 de centimetri înfigem pe rând bucăţi de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de
    ciuperci sau suviţe de ardei
    gras. Ţepuşele se aşează pe grătar, deasupra jarului, şi, din când în când,
    trebuie rotite pentru a se rumeni uniform. Se servesc calde, cu garnitură de
    cartofi prăjiţi şi, desigur, cu bere bine răcită.


    Nimic
    nu se compară însă cu mititeii la grătar.
    Mititeii sunt revendicaţi de
    bucătăria românească, dar au echivalent şi
    în bucătăria balcanică. Făcuţi din carne tocată de porc, de vită şi de oaie, amestecată
    cu mai multe condimente, mititeii au acelaşi mod de prepapare cu
    kebap-ul turcesc, dar seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici.
    Se consumă cu pâine şi muştar, alături de o bere rece.

  • Mititei

    Mititeii reprezintă un fel de mâncare revendicat de bucătăria românească,
    dar care îşi găsesc echivalent în bucătăria balcanică. Mititeii (chiftele de
    formă cilindrică) sunt alcătuiţi din care tocată şi din multe mirodenii,
    reţetele fiind diferite.


    Făcând referire la
    originea acestui preparat, un celebru jurnalist, scriitor, realizator de
    televiziune şi autor de cărţi de cultură gastronomică, Radu Anton Roman, sublinia: Demâncare veche,
    luată de prin podişurile
    Anatoliei şi prefăcută pe româneşte, cu carne
    de porc, micul s-a desprins de profet şi s-a
    lipit de Mioriţa şi prin
    faptul că se bea, se bea temeinic, dar nu cu bere ci cu un
    vin sec şi vesel din sudul României.


    Asemănători ca mod de
    preparare cu kebap-ul turcesc, mititeii seamănă izbitor cu un preparat sârbesc
    numit cevapcici, numai că în compozitie este folosită şi carnea de porc,
    interzisă prin tradiţie musulmanilor. Iniţial, mititeii erau pregătiţi din
    carne de oaie şi ceva mai puţină carne de vită deoarece în spaţiul românesc
    vita era folosită în special pentru tracţiune sau ca animal de lapte. În timp,
    carnea de porc a început să fie folosită în proporţie mai mare în compozitia
    micilor. Există şi o legendă privind apariţia mititeilor în spaţiul românesc de
    care aminteşte un alt jurnalist celebru de la sfârşitul secolului al 19-lea,
    prima jumătate a secolului al 20-lea, Constantin Bacalbaşa. Acesta susţinea că
    mititeii ar fi fost inventaţi la o cârciumă din centrul istoric al
    Bucureştiului, după ce proprietarul a constatat că nu mai are maţe pentru
    cârnaţi şi atunci a pus carnea tocată direct pe grătar, păstrând forma
    cârnatului.


    Pentru a pregăti mititei,
    avem nevoie de carne de vită, de porc şi de oaie în proporţii egale. Ca
    mirodenii, avem nevoie de piper măcinat, de cimbru uscat, enibahar, o căpăţână
    de usturoi pentru fiecare kilogram de carne, usturoi transformat în mujdei şi
    puţină sare. Tocăm carnea şi adăugăm fie grăsime de vacă sau de oaie, fie zeamă
    obţinută din fierberea unor oase de vacă. Carnea tocată trebuie amestecată într-un
    vas împreună cu zeama de oase şi cu toate condimentele. Se adaugă incriminatul
    bicarbonat de sodiu stins în zeamă de lămâie şi se lasă la rece timp de câteva
    ore pentru ca aromele să se întrepătrundă. După aceea, se scoate vasul de la
    rece, se formează mititeii, cu o lungime de circa 10 cm şi groşi de două degete
    şi se lasă puţin la zvântat, după care sunt numai buni de pus pe grătar, unde
    trebuie întorşi de pe o parte pe alta. Nu trebuie lăsaţi prea mult timp pe grătar
    deoarece se pot usca, dar nici la un jar prea mare pentru a nu se prăji prea
    tare la exterior. Se servesc calzi, cu muştar. Poftă bună!

  • Mititei

    Mititeii reprezintă un fel de mâncare revendicat de bucătăria românească,
    dar care îşi găsesc echivalent în bucătăria balcanică. Mititeii (chiftele de
    formă cilindrică) sunt alcătuiţi din care tocată şi din multe mirodenii,
    reţetele fiind diferite.


    Făcând referire la
    originea acestui preparat, un celebru jurnalist, scriitor, realizator de
    televiziune şi autor de cărţi de cultură gastronomică, Radu Anton Roman, sublinia: Demâncare veche,
    luată de prin podişurile
    Anatoliei şi prefăcută pe româneşte, cu carne
    de porc, micul s-a desprins de profet şi s-a
    lipit de Mioriţa şi prin
    faptul că se bea, se bea temeinic, dar nu cu bere ci cu un
    vin sec şi vesel din sudul României.


    Asemănători ca mod de
    preparare cu kebap-ul turcesc, mititeii seamănă izbitor cu un preparat sârbesc
    numit cevapcici, numai că în compozitie este folosită şi carnea de porc,
    interzisă prin tradiţie musulmanilor. Iniţial, mititeii erau pregătiţi din
    carne de oaie şi ceva mai puţină carne de vită deoarece în spaţiul românesc
    vita era folosită în special pentru tracţiune sau ca animal de lapte. În timp,
    carnea de porc a început să fie folosită în proporţie mai mare în compozitia
    micilor. Există şi o legendă privind apariţia mititeilor în spaţiul românesc de
    care aminteşte un alt jurnalist celebru de la sfârşitul secolului al 19-lea,
    prima jumătate a secolului al 20-lea, Constantin Bacalbaşa. Acesta susţinea că
    mititeii ar fi fost inventaţi la o cârciumă din centrul istoric al
    Bucureştiului, după ce proprietarul a constatat că nu mai are maţe pentru
    cârnaţi şi atunci a pus carnea tocată direct pe grătar, păstrând forma
    cârnatului.


    Pentru a pregăti mititei,
    avem nevoie de carne de vită, de porc şi de oaie în proporţii egale. Ca
    mirodenii, avem nevoie de piper măcinat, de cimbru uscat, enibahar, o căpăţână
    de usturoi pentru fiecare kilogram de carne, usturoi transformat în mujdei şi
    puţină sare. Tocăm carnea şi adăugăm fie grăsime de vacă sau de oaie, fie zeamă
    obţinută din fierberea unor oase de vacă. Carnea tocată trebuie amestecată într-un
    vas împreună cu zeama de oase şi cu toate condimentele. Se adaugă incriminatul
    bicarbonat de sodiu stins în zeamă de lămâie şi se lasă la rece timp de câteva
    ore pentru ca aromele să se întrepătrundă. După aceea, se scoate vasul de la
    rece, se formează mititeii, cu o lungime de circa 10 cm şi groşi de două degete
    şi se lasă puţin la zvântat, după care sunt numai buni de pus pe grătar, unde
    trebuie întorşi de pe o parte pe alta. Nu trebuie lăsaţi prea mult timp pe grătar
    deoarece se pot usca, dar nici la un jar prea mare pentru a nu se prăji prea
    tare la exterior. Se servesc calzi, cu muştar. Poftă bună!

  • Pastramă de oaie

    Pastramă de oaie

    Este o tradiţie ca, la început de toamnă, la vremea culesului viei, românii să mănânce pastramă de oaie şi să bea must, zeama rezultată din stoarcerea boabelor de struguri sau tulburel, acel vin nou care nu s-a limpezit şi care nu s-a oprit din fiert. De ce însă pastramă de oaie? Pentru că septembrie este luna în care turmele sunt coborâte de pe păşunile alpine, iar oile sunt aduse în sat şi înapoiate stăpânilor de drept. Acest ritual, coborârea oilor de la munte, altădată desfăşurat doar în prezenţa locuitorilor satului, este însoţit acum de adevărate serbări câmpeneşti, cu program de muzică populară, dar şi cu un adevărat festin, fiind transformat într-un veritabil festival prin care sunt atraşi şi turiştii. La astfel de manifestări sunt degustate mai multe sortimente de brânză, dar şi pastramă de oaie, preparatul a cărui reţetă o vom prezenta în continuare. Cu ocazia coborârii oilor de la munte sunt sacrificaţi berbecuţi, după cum primăvara sunt sacrificate preponderent oile sterpe.



    Pentru prepararea pastramei, avem nevoie de 2… 3 kg de carne, de câteva căpăţâni de usturoi, de sare şi de piper măcinat, de boia de ardei, dulce şi iute, de o linguriţă de cimbru şi de puţin vin alb. Dezosăm şi tranşăm carnea în bucăţi groase de un deget care să poată fi puse pe grătar. Separat, curăţăm şi zdrobim usturoiul pe care-l transformăm într-o pastă în care adăugăm toate celelalte condimente pe care le amestecăm bine. Întindem această pastă pe bucăţile de carne, astfel încât aceste condimente să pătrundă în carne. Într-un vas, punem bucăţile de carne una peste alta şi adăugăm vin atât cât să le acopere. Astfel pregătită, carnea de oaie sau de berbecuţ trebuie lăsată câteva zile într-un loc răcoros, cum este, de exemplu, beciul caselor tradiţionale. În lipsa acestuia, este de ajuns un raft al frigiderului. Bucăţile de carne sunt scoase apoi din acel baiţ şi lăsate să se zvânte, putând fi puse apoi pe grătar. Pentru a fi păstrată pe o perioadă mai îndelungată, pastrama de oaie trebuie pusă la afumat.



    Pastrama de oaie, friptă pe grătar este servită caldă pe un platou pe care trebuie să se mai afle mămăligă, brânză de burduf, castraveţi muraţi sau gogoşari în oţet. Pastrama poate fi pregătită şi în tigaie, caz în care carnea trebuie tăiată fideluţă. Aşa cum am menţionat, pentru că este toamnă şi este vremea culesului viei, este potrivit ca alături să fie un pahar cu must. Dacă nu aveţi, încercaţi cu un vin roşu sec sau demisec! Poftă Bună!

  • Pastramă de oaie

    Pastramă de oaie

    Este o tradiţie ca, la început de toamnă, la vremea culesului viei, românii să mănânce pastramă de oaie şi să bea must, zeama rezultată din stoarcerea boabelor de struguri sau tulburel, acel vin nou care nu s-a limpezit şi care nu s-a oprit din fiert. De ce însă pastramă de oaie? Pentru că septembrie este luna în care turmele sunt coborâte de pe păşunile alpine, iar oile sunt aduse în sat şi înapoiate stăpânilor de drept. Acest ritual, coborârea oilor de la munte, altădată desfăşurat doar în prezenţa locuitorilor satului, este însoţit acum de adevărate serbări câmpeneşti, cu program de muzică populară, dar şi cu un adevărat festin, fiind transformat într-un veritabil festival prin care sunt atraşi şi turiştii. La astfel de manifestări sunt degustate mai multe sortimente de brânză, dar şi pastramă de oaie, preparatul a cărui reţetă o vom prezenta în continuare. Cu ocazia coborârii oilor de la munte sunt sacrificaţi berbecuţi, după cum primăvara sunt sacrificate preponderent oile sterpe.



    Pentru prepararea pastramei, avem nevoie de 2… 3 kg de carne, de câteva căpăţâni de usturoi, de sare şi de piper măcinat, de boia de ardei, dulce şi iute, de o linguriţă de cimbru şi de puţin vin alb. Dezosăm şi tranşăm carnea în bucăţi groase de un deget care să poată fi puse pe grătar. Separat, curăţăm şi zdrobim usturoiul pe care-l transformăm într-o pastă în care adăugăm toate celelalte condimente pe care le amestecăm bine. Întindem această pastă pe bucăţile de carne, astfel încât aceste condimente să pătrundă în carne. Într-un vas, punem bucăţile de carne una peste alta şi adăugăm vin atât cât să le acopere. Astfel pregătită, carnea de oaie sau de berbecuţ trebuie lăsată câteva zile într-un loc răcoros, cum este, de exemplu, beciul caselor tradiţionale. În lipsa acestuia, este de ajuns un raft al frigiderului. Bucăţile de carne sunt scoase apoi din acel baiţ şi lăsate să se zvânte, putând fi puse apoi pe grătar. Pentru a fi păstrată pe o perioadă mai îndelungată, pastrama de oaie trebuie pusă la afumat.



    Pastrama de oaie, friptă pe grătar este servită caldă pe un platou pe care trebuie să se mai afle mămăligă, brânză de burduf, castraveţi muraţi sau gogoşari în oţet. Pastrama poate fi pregătită şi în tigaie, caz în care carnea trebuie tăiată fideluţă. Aşa cum am menţionat, pentru că este toamnă şi este vremea culesului viei, este potrivit ca alături să fie un pahar cu must. Dacă nu aveţi, încercaţi cu un vin roşu sec sau demisec! Poftă Bună!

  • Frigărui

    Frigărui

    Pentru români, o ieşire la
    iarbă verde este, de multe ori, o ocazie de a instala un grătar dar numai în zone special amenajate, conform legii
    picnicului. Pe grătarul cu cărbuni încinşi se obişnuieşte să se pună carne de
    porc sau de pui, cârnaţi şi tradiţionalii mititei. De luat în considerare este
    şi varianta de a pune peşte pe grătar.


    Frigăruile pot fi puse, de
    asemenea, pe grătar. Necesită mai mult timp de pregătire, dar merită! Cu o zi înainte de ieşirea la iarbă verde, putem pregăti
    aceste frigărui, fie din carne de porc, preferabil ceafă, fie din carne de pui.
    Avem nevoie de un kg de ceafă de porc, de jumătate de kilogram de cârnaţi
    subţiri, semiafumaţi şi uşor picanţi, cunoscuţi sub numele de olteneşti. Mai avem nevoie
    de 300 de grame de costiţă de porc, de jumătate de kg de ciuperci de mărime
    potrivită spre mică, de doi ardei graşi şi de 3 cepe. Tăiem ceafa de porc în
    cuburi şi le condimentăm. Tăiem şi cârnaţii la aceeaşi mărime şi felim
    costiţa. Curăţăm cepele şi le tăiem în sferturi, iar ardeii îi tăiem în şuviţe
    de dimensiunea cuburilor de carne. Punem apoi pe ţepuşe de
    lemn sau metalice, în ordine, o bucată de carne, o foaie de ceapă, o bucată de cârnat, o
    şuviţă de ardei, o felie de costiţă, o ciupercă şi repetăm până când frigăruia se
    umple, mai puţin 2 … 3 cm la fiecare capăt. Lăsăm frigăruile la rece până în ziua următoare când este
    programată ieşirea la iarbă verde.

    După montarea grătarului şi după ce s-a
    făcut jarul, punem frigăruile şi avem grijă să le întoarcem câte un sfert de
    tură pentru a se rumeni uniform. Se servesc imediat, dacă este
    posibil cu o garnitură de cartofi prăjiţi şi cu o bere bine răcită.

  • Frigărui

    Frigărui

    Pentru români, o ieşire la
    iarbă verde este, de multe ori, o ocazie de a instala un grătar dar numai în zone special amenajate, conform legii
    picnicului. Pe grătarul cu cărbuni încinşi se obişnuieşte să se pună carne de
    porc sau de pui, cârnaţi şi tradiţionalii mititei. De luat în considerare este
    şi varianta de a pune peşte pe grătar.


    Frigăruile pot fi puse, de
    asemenea, pe grătar. Necesită mai mult timp de pregătire, dar merită! Cu o zi înainte de ieşirea la iarbă verde, putem pregăti
    aceste frigărui, fie din carne de porc, preferabil ceafă, fie din carne de pui.
    Avem nevoie de un kg de ceafă de porc, de jumătate de kilogram de cârnaţi
    subţiri, semiafumaţi şi uşor picanţi, cunoscuţi sub numele de olteneşti. Mai avem nevoie
    de 300 de grame de costiţă de porc, de jumătate de kg de ciuperci de mărime
    potrivită spre mică, de doi ardei graşi şi de 3 cepe. Tăiem ceafa de porc în
    cuburi şi le condimentăm. Tăiem şi cârnaţii la aceeaşi mărime şi felim
    costiţa. Curăţăm cepele şi le tăiem în sferturi, iar ardeii îi tăiem în şuviţe
    de dimensiunea cuburilor de carne. Punem apoi pe ţepuşe de
    lemn sau metalice, în ordine, o bucată de carne, o foaie de ceapă, o bucată de cârnat, o
    şuviţă de ardei, o felie de costiţă, o ciupercă şi repetăm până când frigăruia se
    umple, mai puţin 2 … 3 cm la fiecare capăt. Lăsăm frigăruile la rece până în ziua următoare când este
    programată ieşirea la iarbă verde.

    După montarea grătarului şi după ce s-a
    făcut jarul, punem frigăruile şi avem grijă să le întoarcem câte un sfert de
    tură pentru a se rumeni uniform. Se servesc imediat, dacă este
    posibil cu o garnitură de cartofi prăjiţi şi cu o bere bine răcită.

  • Preparate de Crăciun

    Preparate de Crăciun

    Sfârşitul acestei săptămâni corespunde cu Ignatul (20 decembrie), ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului care urmează să fie preparat pentru masa de Crăciun. În gospodăriile din Transilvania, regiune unde carnea de porc are o pondere mai mare în consum decât în alte regiuni ale României, sunt sacrificaţi doi porci, unul înainte de Crăciun, celălalt după Anul Nou. Sacrificarea rituală a porcului este urmată de aşa-numita “pomană a porcului”, o mâncare tradiţională oferită celor care au participat la această operaţiune. Se pregăteşte repede, într-un vas de tuci (fontă), în care se topeşte osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea abdominală a porcului, iar după ce se transformă în untură se adaugă cuburi de carne (pulpă, costiţă şi fleică), ficat şi splină de porc, iar spre final vin roşu, cimbru uscat, piper şi sare după gust.



    Preparate tradiţionale pentru masa de Crăciun sunt caltaboşul, piftia, lebăr, slănina, şunca semiafumată, cârnaţii şi sarmalele. Caltaboşul este asemănător cârnatului, iar ca înveliş se foloseşte intestinul gros, la fel ca la lebăr, o denumire locală care provine cel mai probabil de la cuvântul german leberwurst, un cârnat preparat din ficat şi grăsime. Caltaboşul este umplut cu organe de porc, tocate: ficat, splină, rinichi şi inimă. În compoziţie se adaugă orez, ceapă tocată mărunt, piper negru măcinat, nucşoară şi ienibahar, condimente, de asemenea, măcinate, câteva boabe de piper şi sare după gust. După ce a fost umplut, caltaboşul trebuie fiert, tăiat felii şi prezentat pe un platou rece, alături de alte preparate din porc.



    Chiar dacă nu mai sacrifică porcul ca odinioară, destui români din mediul urban păstrează această traditie de a pregăti cârnaţi în casă. Prepararea este destul de simplă. Avem nevoie de 2 kg de carne de porc, de preferat pulpă sau fleică deoarece are şi puţină grăsime, de un kg de carne de vită, de usturoi şi de condimente: piper, cimbru, boia de ardei. În cazul în care carnea nu are grăsime, adăugăm şi puţină slănină. Carnea şi slănina sunt tocate, iar apoi amestecate cu puţină supă de carne, cu sare şi cu diferite condimente. De obicei, cârnaţii pregătiţi în perioada Crăciunului sunt consumaţi imediat, iar în acest caz adăugăm usturoi pisat, cimbru şi piper, precum şi sare, după gust. Amestecul trebuie lăsat câteva ore la rece, iar după aceea urmează umplerea maţelor, răsucirea acestora la o distanţă de 10 … 15 centimetri, obţinându-se astfel cârnaţii. În continuare, şirurile de cârnaţi trebuie atârnate pe sfoară şi lăsate la rece, pentru a se zvânta, timp de câteva ore. Aceşti cârnaţi pot fi preparaţi la grătar sau prăjiţi în ceaun sau tigaie, în untură sau ulei şi pot fi serviţi cu varză călită sau cu piure de cartofi. Dacă se doreşte păstrarea lor pentru o perioadă mai mare, cârnaţii pot fi puşi la afumat. În acest caz, în compoziţie trebuie adăugată şi boia de ardei. De menţionat că aceşti cârnaţi afumaţi, tăiaţi rondele, pot fi consumaţi ca aperitiv, fără a mai fi pregătiţi pe grătar sau în tigaie.