Tag: gratiere

  • Proteste şi reacţii la modificarea legii penale

    Proteste şi reacţii la modificarea legii penale

    La nici o lună de la instalare, Guvernul de la Bucureşti, insistent cu schimbări majore în sfera justiţiei, a reuşit să-şi pună toată lumea în cap. Societatea civilă, principalele instituţii din mecanismul judiciar, ambasada SUA la Bucureşti, Opoziţia şi şeful statului, Klaus Iohannis, au criticat, rând pe rând, în termeni extremi de contondenţi sau diplomatici, intenţia Executivului PSD-ALDE de a da o graţiere colectivă şi de a elimina din Codul Penal mai multe infracţiuni asociate corupţiei. Spre deosebire de Guvern, care-şi motivează demersul, în principal, cu preaplinul închisorilor, contestatarii consideră că graţierea nu este altceva decât scurtătura spre libertate a multor personaje influente condamnate în anii din urmă.



    Joi seara, în mai multe orase din ţară, mii de persoane au ieşit în stradă, pentru a cere toleranţă zero pentru corupţi şi pentru a denunţa ceea ce au numit “un atac la adresa democraţiei”. La rându-le, Parchetul General, DNA şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au criticat proiectele puse în dezbatere de Guvern, avertizând că ar putea beneficia de graţiere nu doar condamnaţi pentru fapte de corupţie, ci si criminali periculoşi ori pedofili. Reprezentanţii celor trei instituţii au atras atenţia că modificările ar dezincrimina total sau parţial abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu şi conflictul de interese.



    Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, explică: “Justiţia română se reformează acum, urgent, prin modificarea a trei infracţiuni. Prima, abuzul în serviciu, dezincriminarea neglijenţei în serviciu şi dezincriminarea parţială a conflictului de interese. Toate aceste trei infracţiuni se pot comite doar de anumite persoane, adică de funcţionari publici – miniştri, secretari de stat, senatori, deputaţi, magistraţi, poliţişti, primari, preşedinţi de consilii judeţene, directori”.



    Proiectele de ordonanţă de urgenţă ale Executivului vor fi analizate, până în 27 ianuarie, de Consiliul Superior al Magistraturii. Pe fondul dezbaterii iscate, ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a apreciat că orice măsură care slăbeşte statul de drept este inoportună, în timp ce partidele de opoziţie, PNL si USR, au anunţat că iau în calcul depunerea unei moţiuni la adresa ministrului Justiţiei, Florin Iordache.



    Zilele trecute, şeful statului, Klaus Iohannis, a declarat că adoptarea unei asemenea legislaţii ar dărâma statul de drept şi ar îndepărta România de valorile europene şi euro-atlantice. Rămâne de văzut dacă Executivul va merge până la capăt cu propria-i insistenţă sau dacă va face un pas înapoi, cerut din toate direcţiile.

  • Graţierea şi modificarea codurilor penale, în dezbatere

    Graţierea şi modificarea codurilor penale, în dezbatere

    Mii de oameni au ieşit în stradă, miercuri seară, la Bucureşti şi în alte oraşe mari din ţară, ca să protesteze faţă de intenţia noului Guvern de a graţia o seamă de persoane condamnate şi de a modifica şi Codurile Penale.



    Vrem justiţie, nu corupţie, democraţie, nu amnistie” – au fost leit-motivele manifestanţilor, care acuză explicit decidenţii politici că încearcă să-şi scoată din puşcărie colegi de partid, rude sau prieteni.



    Mai devreme, informaţiile vehiculate în spaţiul public, potrivit cărora Cabinetul urma să adopte fără dezbatere publică ordonanţele, l-au determinat pe preşedintele Klaus Iohannis să vină personal la sediul Guvernului şi să prezideze şedinţa echipei executive a lui Sorin Grindeanu. Şeful statului îşi exprimase, deja, opoziţia categorică faţă de aceste modificări, despre care a spus că pot albi dosare.



    Deja publicate pe pagina de internet a ministerului Justiţiei şi trimise spre consultare principalelor instituţii implicate, proiectele ordonanţelor de urgenţă elaborate în acest sens prevăd graţierea în întregime a pedepselor cu închisoare de până la 5 ani inclusiv. Ar putea fi, de asemenea, înjumătăţite termenele de detenţie pentru cei care au împlinit 60 de ani, care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 5 ani şi pentru femeile însărcinate. Graţierea ar fi condiţionată de achitarea – în cel mult un an de la punerea în libertate – a despăgubirilor stabilite de instanţă. Nu vor beneficia de graţiere recidiviştii sau cei condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă, împotriva siguranţei statului şi pentru fapte de mare corupţie. Ordonanţa care modifică prevederi din Codurile penale stipulează că denunţătorii nu vor mai scăpa de răspundere penală, dacă nu depun denunţul în termen de şase luni de la săvârşirea faptei. În plus, abuzul în serviciu va fi infracţiune doar dacă prejudiciul creat e mai mare de 200.000 de lei (echivalentul a circa 50 de mii de euro).



    Ministrul social-democrat al Justiţiei, Florin Iordache, susţine că modificările sunt necesare pentru a rezolva supraaglomerarea penitenciarelor, unde sunt cu aproape nouă mii de deţinuţi mai mult decât spaţii de detenţie, şi pentru a pune în concordanţă legislaţia cu decizii ale Curţii Constituţionale. Ministrul aminteşte că România a fost condamnată, deja, la CEDO, pentru rele tratamente şi pentru ceea ce numeşte “condiţiile inumane” din închisori. De legea graţierii, adaugă Iordache, vor beneficia circa 2.500 de persoane.



    În schimb, procurorul general al României, Augustin Lazăr, se declară ferm împotriva unor acte de clemenţă de acest gen. El reclamă lipsa de transparenţă a demersului guvernamental şi a afirmat că textele trebuie analizate în Consiliul Superior al Magistraturii.



    Preşedinta Curţii Supreme, Cristina Tarcea, avertizează, la rându-i, că modificările pot provoca haos în instanţe şi-şi exprimă îndoiala că membrii Guvernului au competenţe juridice.

  • Jurnal românesc – 27.01.2016

    Jurnal românesc – 27.01.2016

    Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni
    lansează campania DialogFaraFrontiere. Prin intermediul live streaming-ului
    de pe Facebook, ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni,
    Dan Stoenescu, va răspunde în direct întrebărilor legate de votul prin
    corespondentă şi de situaţia românilor din vecinătate. Întâlnirea va fi
    gazduită de pagina
    oficială Dan Stoenescu, pe 30 ianuarie 2016, la ora 11:00. Întrebările privind cele două teme stabilite pot fi trimise pe
    Facebook-ul oficial Dan Stoenescu sau prin postări pe pagina de socializare cu
    hashtag-ul #DialogFaraFrontiere.






    Comisia pentru muncă din Camera
    Deputaţilor a dezbătut, marţi, 26 ianuarie, un proiect de lege pentru
    modificarea şi completarea Legii 273/2004 privind adopţiile. Principalele
    noutaţi propuse sunt simplificarea procedurilor de adopţie şi un concediu de
    şase luni pentru acomodarea între părinte şi copil. O altă modificare prevede
    ca părinţii să beneficieze, cu acordul angajatorului şi fără afectarea
    drepturilor salariale, de 40 de ore pe an, care vor fi folosite pentru
    obţinerea atestatului de părinte adoptiv. La dezbaterile din comisie a
    participat si preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor
    Copilului şi Adopţiei, Gabriela Coman.






    Românii care provin
    din grupuri vulnerabile au puţină încredere în autorităţi că le-ar putea rezolva
    problemele, potrivit unui studiu al Asociaţiei Asistenţă şi Programe
    pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21. La studiu au răspuns 1.200 de
    persoane din judeţele Buzău, Călăraşi, Cluj, Dolj şi Mureş. Grupurile
    vulnerabile cuprind, în general, copiii aflaţi în situaţii de risc, tinerii de
    peste 18 ani instituţionalizaţi şi persoanele cu dizabilităţi sau fără adăpost.






    Ministerul de Externe informează că, marti, 26 ianuarie, s-a judecat
    recursul cetăţeanului român condamnat la pedeapsa capitală în Malaysia, pentru
    trafic de droguri. Curtea Federală de Justiţie a Malaysiei, care a judecat
    recursul, a confirmat pedeapsa capitală printr-o decizie definitivă, fiind
    epuizate, astfel, toate căile de atac în acest caz. Avocaţii cetăţeanului român
    urmează să depună o cerere de graţiere la sultanul statului malaysian. Potrivit
    legislaţiei
    ţării asiatice, această cerere va fi analizată de o Comisie de Graţiere
    convocată la solicitarea sultanului. Sentinţa nu poate fi pusă în aplicare până
    când nu este soluţionată cererea de graţiere. De asemenea, MAE informează că
    legislatia malaysiană privind pedeapsa capitală pentru traficul de droguri este
    în curs de revizuire. Autorităţile au informat oficial că au blocat
    administrativ execuţiile în cazul persoanelor condamnate la moarte pentru
    trafic de droguri, precizează MAE.

  • Cazul fotbalistului Gică Popescu

    Cazul fotbalistului Gică Popescu

    Unul dintre cele mai bune produse ale fotbalului românesc în ultimii 30 de ani, fostul internaţional Gică Popescu, aflat într-un moment delicat în viaţa personală, este în miezul unui polemici care a căpătat dimensiune naţională. Peste 20 de mii de persoane au semnat o petiţie on-line în care se cere graţierea lui Popescu, recent condamnat la peste trei ani de închisoare cu executare, pentru implicarea sa, alături de alte şapte personaje din fotbal, într-o schemă financiară ce a păgubit statul cu 1,5 milioane de dolari şi patru cluburi cu 10 milioane.



    Semnatarii petiţiei evocă, în principal, cariera de excepţie pe care şi-a construit-o Popescu, cel care, între altele, a bifat 115 selecţii pentru naţională şi a purtat pe braţ banderola de căpitan la celebra FC Barcelona. În plus, ei amintesc şi de faptul că, în urmă cu câţiva ani, Popescu a achitat prejudicul care i s-a imputat. De la politicieni de rang înalt, cum sunt premierul şi preşedintele Camerei Deputaţilor, până la jurnalişti, de la foşti colegi din aşa-numita generaţie de aur, în frunte cu Gheorghe Hagi, până la simpli cetăţeni, nu puţini sunt cei care s-au transformat, rând pe rând, în avocaţi ai cauzei lui Popescu.



    Pe malul celălalt al dezbaterii se află cei pentru care actul de justiţie este mai presus de orice şi, mai ales, de oricine. Aceştia nu ezită să vorbească de ceea ce ar putea deveni un precedent periculos, în cazul în care graţierea, apanajul exclusiv al şefului statului, ar fi aplicată. Însă, dincolo de toate, cert este că imaginea publică a fostului fotbalist a fost serios avariată de sentinţă, mai ales că trecutul său este umbrit şi de o colaborare, învăluită încă în mister, cu Securitatea, organul represiv al regimului comunist.



    Pe de altă parte, cazul Gică Popescu pune faţă în faţă şi două simboluri: cel al unui sportiv de înaltă ţinută — un adevarat ambasador, cum îl numesc susţinătorii săi -, cu cel al justiţiei, cea care dă, în sfârşit, semnale de forţă şi indepenţă, după ce, ani la rândul, a lăsat impresia că schioapată în dosarele grele. Pentru Popescu, “Dosarul Transferurilor”, cum a fost numit de presă, a pus capăt şi ambiţiilor sale de a deveni administrator al fotbalului românesc.



    Verdictul a fost dat cu o zi înaintea alegerilor pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal (FRF), funcţie la care Popescu aspira de foarte mulţi ani. Din nefericire pentru el, în loc să ajungă la cel mai râvnit birou al FRF, Gică Popescu a ajuns într-o celulă.