Tag: ICR Tel Aviv

  • Jurnal românesc – 11.03.2025

    Jurnal românesc – 11.03.2025

    Reprezentanţii asociaţiilor agenţiilor de turism din România şi Indonezia s-au întâlnit, luni, la Bucureşti, pentru a începe o colaborare între tour-operatorii din cele două state şi pentru a pune la punct pachete turistice către ambele destinaţii. Vicepreşedintele Asociaţiei Agenţiilor de Turism din Indonezia, Rocky Praputranto, a declarat că, în prezent, turiştii români care călătoresc în Indonezia nu sunt monitorizaţi exact, nu se ştie cu precizie unde ajung, având în vedere că această țară are peste 17.000 de insule. La fel se întâmplă şi cu turiştii indonezieni care vin în România, nu sunt înregistraţi clar. Din acest motiv, dorim să începem o colaborare între operatorii de turism din Indonezia şi cei din România, astfel încât, pe viitor, să avem o imagine mai clară asupra fluxului turistic dintre cele două ţări – a afirmat Rocky Praputranto. La rândul său, preşedintele Asociaţiei Agenţiilor de Turism din România, Alin Burcea, a spus că indonezienii ar putea călători mai uşor către România, dacă ar putea primi vizele de intrare în capitala Jakarta.

    Compania aviatică Wizz Air elimină plăţile în numerar la bordul aeronavelor sale începând cu 1 aprilie, toate achiziţiile urmând să se realizeze exclusiv cu cardul şi prin metode contactless precum Apple Pay, Samsung Pay, Android Pay şi Google Pay. Wizz Air îşi extinde, astfel, opţiunile de plată prin acceptarea cardurilor Revolut, pe lângă cele VISA şi Mastercard, atât de credit, cât şi de debit. ‘Cu ajutorul plăţilor fără numerar, pasagerii Wizz Air vor putea face cumpărături cu uşurinţă, fără a fi nevoie să aibă numerar asupra lor, simplificând şi accelerând procesul de servire la bord (…) și permiţând pasagerilor să se bucure de călătorie fără grija banilor cash sau a cozilor de ultim moment la schimburile valutare’, arată Wizz Air.

    Institutul Cultural Român organizează Standul României la Târgul de Carte de la Londra, desfăşurat în perioada 11-13 martie. Centrul Naţional al Cărţii din cadrul ICR expune la standul din Olympia Exhibition Centre aproximativ 300 de volume de beletristică românească, albume dedicate artiştilor contemporani şi patrimoniului cultural românesc, dar şi traduceri în limba engleză ale cărţilor semnate de autori români, apărute la edituri străine cu sprijinul ICR prin programele de finanţare Translation and Publication Support Programme şi Publishing Romania. Selecţia de titluri este însoţită de materiale informative despre piaţa de carte din România. De asemenea, este prezentat un nou catalog editat de ICR. Intitulat ʺ35 New Reasons to Read Romanian Literature Todayʺ, acesta cuprinde traducerile, în engleză, a 25 de fragmente în proză şi 10 poeme semnate de autoare şi autori români contemporani, selecţii din volume care s-au bucurat de o bună primire din partea criticii şi a publicului, apărute în 2023 şi 2024. Târgul de Carte de la Londra, dedicat în exclusivitate profesioniştilor din industria mondială a cărţii, este cotat, ca anvergură, drept a doua manifestare internaţională de profil.

    ICR Tel Aviv, în colaborare cu Institutul Francez în Israel şi cu principalele institute culturale şi ambasade francofone acreditate în Israel, organizează şi participă, în perioada 5 – 31 martie, la o serie de evenimente de celebrare a Francofoniei. Potrivit ICR Tel Aviv, participarea românească va consta în proiecţia filmului ‘Hoţii de subiecte’, regizat de Tudor Petremarin, în data de 17 martie, la Centrul Cultural Ennis din Tel Aviv. Totodată, prelegerea intitulată ‘Bucureşti, micul Paris?’ va fi susţinută de arhitecta Loredana Stasisin pe 26 martie, la sediul Institutului Francez din Haifa, iar pe 27 martie, la Institutul Francez din Tel Aviv.

    Centrul Internaţional pentru Cultură din Cracovia a găzduit, weekend-ul trecut, vernisajul expoziţiei-eveniment ‘Un ochi râde, altul plânge. Arta românească în colecţia Ovidiu Şandor’, organizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Varşovia în cadrul Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025. Ampla retrospectivă, care include peste 170 de lucrări semnate de peste 60 de artişti, are toate premisele să rămână un punct de referinţă în receptarea istoriei recente a artelor vizuale româneşti în Polonia, de la avangardă la cele mai interesante fenomene din actualitate. Pe perioada celor 4 luni de expoziţie (8 martie – 20 iulie), va fi organizat un program consistent de evenimente conexe – dezbateri, proiecţii de film, întâlniri pe teme literare, urbanistice, istorice, psihologice și tururi ghidate, toate cu invitaţi din România şi Polonia.

  • Jurnal românesc – 29.01.2025

    Jurnal românesc – 29.01.2025

    Ministerul de Externe anunţă că un grup de cetăţeni români aflaţi în Republica Democratică Congo, în baza unui contract privat, este blocat în zona oraşului Goma, din cauza conflictului armat din regiune. Criza din estul Republicii Congo este deosebit de gravă, ca urmare a luptelor dintre rebeli şi armată – afirmă diplomaţia de la Bucureşti, care mai precizează că, în acest moment, majoritatea cetăţenilor români sunt într-o bază a Naţiunilor Unite. Ministerul de Externe mai precizează că a fost instituită o celulă de criză, ce continuă să întreprindă demersuri pentru a se asigura că românii sunt în afara pericolului şi vor fi evacuaţi în siguranţă. Agenţiile de presă amintesc că în Congo are loc, din 2022, o revoltă a rebelilor sprijiniţi de Rwanda. Românii sunt angajaţi privaţi ai guvernului congolez, într-o misiune de antrenament a armatei.

     

    Institutul Cultural Român a anunţă lansarea unui program de cinci burse de câte 2.000 de euro, pentru rezidenţe de traducător în formare. Acesta se adresează cetăţenilor străini. Candidaţilor selecţionaţi li se oferă posibilitatea de a petrece în România o perioadă care să le permită cunoaşterea directă a literaturii române şi a mediului ce o defineşte – a precizat ICR. Programul de rezidenţe îşi propune formarea unei noi generaţii de traducători ai literaturii române într-un număr cât mai mare de limbi străine, precum şi o colaborare mai strânsă cu traducătorii profesionişti.

     

    În contextul marcării Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, ICR Tel Aviv va organiza un eveniment de prezentare a proiectului expoziţional ‘Imagini din trecut. Holocaustul în România’, conceput şi realizat de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ‘Elie Wiesel’. Potrivit ICR, proiectul apropie privitorii de experienţele trăite de evrei în perioada Holocaustului şi oferă publicului larg ocazia de a învăţa din trecut printr-o abordare vizuală captivantă; o istorie a celor persecutaţi, deportaţi, exterminaţi pentru că au fost/s-au născut altfel.

     

    Un film regizat de cineastul român Radu Jude a fost selectat în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Este vorba de producţia “Kontinental 25”, film cu un buget redus, o comedie neagră care abordează teme precum criza imobiliară şi ascensiunea naţionalismului. Radu Jude a dezvăluit că acest film a fost filmat cu un telefon mobil. Regizorul român a câştigat în anul 2021 “Ursul de Aur” la Berlin, cu filmul “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, iar în 2015 a luat “Ursul de argint” pentru regia filmului “Aferim”. În total, 19 filme sunt selectate în competiţia festivalului. Acesta se va desfăşura în perioada 13-23 februarie.

     

    Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu Mureş este invitată să concerteze, în luna noiembrie a acestui an, la Berlin Philharmonie – Main Auditorium, în cadrul unui eveniment organizat de Ambasada României din Republica Federală Germania pentru marcarea a 145 de ani de relaţii diplomatice bilaterale. Peste 80 de muzicieni vor urca pe prestigioasa scenă a muzicii clasice din capitala Germaniei, un loc care este în fiecare an gazda unor renumite orchestre de pe întreg mapamondul. Cu sprijinul Ambasadei României şi a ICR Viena, precum şi a numeroşi parteneri instituţionali din ţară şi din Austria, Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu Mureş a susţinut, pe 8 noiembrie 2024, un concert şi la Sala de Aur a Musikverein din capitala austriacă.

     

    Campioana României la fotbal, FCSB, şi celebra echipa engleză Manchester United se întâlnesc, joi seară, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a opta şi ultima a fazei principale a Europa League. United ocupă locul al patrulea în clasament, cu 15 puncte, iar FCSB se află pe 8, cu 14 puncte. Primele opt clasate se califică direct în optimile de finală, iar formaţiile de pe poziţiile 9-24 joacă un baraj (tur-retur) pentru accederea în optimi.

     

     

  • Jurnal românesc – 30.10.2024

    Jurnal românesc – 30.10.2024

    Şefa diplomaţiei, Luminiţa Odobescu, a declarat, marţi, că prin efortul societăţii şi al Guvernului, ‘rolul regional al României de a contracara antisemitismul, de a prezerva memoria victimelor Holocaustului, este bine recunoscut’. Ministrul a participat la conferinţa regională ‘Distorsionarea Holocaustului şi Educaţia: Provocări actuale şi emergente. Măsuri naţionale în vigoare’, eveniment organizat la Bucureşti. În context, a subliniat importanţa educaţiei, care “înseamnă informaţie, conştientizare şi gândire critică, înseamnă prevenţie”.

    La rândul său, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Silviu Vexler, a amintit că, recent, au fost marcaţi 145 de ani de când primul evreu a primit cetăţenia română şi a evocat schimbările care au avut loc în aproape un secol şi jumătate. Din 2002, România are o legislaţie specifică care penalizează negarea Holocaustului, în 2004 a instituit Ziua Naţională de Comemorare a Holocaustului pe 9 octombrie şi, în 2020, 2 august – ca Ziua Naţională de Comemorare a Holocaustului Romilor. Ar mai trebui amintită, de asemenea, înfiinţarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ‘Elie Wiesel’ în anul 2005.

     

    În cadrul manifestărilor internaţionale prilejuite de împlinirea a 700 de ani de la moartea marelui explorator veneţian Marco Polo, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, în parteneriat cu instituţii culturale române şi italiene, organizează expoziţia de artă contemporană „Marco Polo: călătoria ca întâlnire”. Expoziţia cuprinde lucrări de grafică, sculptură şi design vestimentar realizate de 15 studenţi ai Universităţii din Bucureşti şi de profesorii lor, precum şi o carte bibliofilă care reconstituie călătoria lui Marco Polo, însoţită de ilustraţii şi texte introductive din opera „Il Milione”, cu comentarii bilingve, în română şi italiană. Expoziţia, vernisată pe 30 octombrie, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia, va putea fi vizitată până pe 3 noiembrie.

     

    Institutul Cultural Român de la Tel Aviv susține proiecția filmului „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu în cadrul TLVFest – Festivalul Internațional de Film LGBTQ, care va avea loc în perioada 31 octombrie – 10 noiembrie, în Israel.  Pelicula românească va fi proiectată de două ori, cu subtitrări în engleză și ebraică, la Cinemateca din Tel Aviv. Filmul a primit Premiul „Queer Palm” la Festivalul de la Cannes 2024, iar în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Ierusalim, din acest an, a câștigat Premiul pentru Cel Mai Bun Regizor. TLVFest, cel mai important festival internațional de film LGBTQ+ din Israel, este unicul eveniment de acest gen din țară.

     

    Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul continuă seria manifestărilor culturale dedicate marelui cărturar și muzicolog român, Dimitrie Cantemir, prin organizarea unui recital de pian și vioară susținut de Ștefan Doniga și Diana Jipa – pe 30 octombrie la prestigioasa Operă de Stat Süreyya, din Istanbul. Evenimentul este intitulat TREI SECOLE DE MUZICĂ ROMÂNEASCĂ – „O călătorie muzicală de la Dimitrie Cantemir până în prezent”. Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga formează cel mai activ ansamblu cameral din muzica clasică românească a ultimilor ani. Începând cu 2017, au susținut peste 500 de recitaluri și concerte în aproape 30 de țări, toate evenimentele culturale cuprinzând, în repertoriu, muzică românească.

     

    Institutul Cultural Român de la Varșovia și Teatrul Polonez din Bydgoszcz susțin prezentarea a două spectacole românești la ediția din acest an a Festivalului Prapremier. Spectacolul „Fiul”, produs de Teatrul Regina Maria din Oradea, și producția Teatrului Metropolis din București „Cine l-a ucis pe tata?” vor putea fi vizionate în cadrul Festivalului pe 10, respectiv 15 noiembrie. Colaborarea cu Teatrul Polonez face parte din seria de evenimente incluse în programul Sezonului Cultural România–Polonia 2024-2025. Teatrul participă cu spectacolulul „Ultimele zile ale lui Nicolae și Elenei Ceaușescu” (r. Wojciech Faruga, text: Julia Holewińska) la Festivalul Național de Teatru 2024.

     

  • Jurnal românesc – 12.08.2024

    Jurnal românesc – 12.08.2024

    Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu, susține că procesul de redobândire a cetățeniei române este unul dintre subiectele foarte des întâlnite în discuțiile cu cetățenii din Republica Moldova, informează Radio Chişinău. Oficialul a avut o întrevedere cu noul președinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie din România, Silviu Barbu. Adrian Dupu menționează că a discutat cu acesta atât despre noua lege a cetățeniei, cât și despre viziunea sa asupra activității instituției. Cei doi au discutat și despre strategia pentru eficientizarea procesului de acordare a cetățeniei române. Potrivit datelor prezentate de autoritățile din România în anul 2021, numărul cetățenilor Republicii Moldova care au redobândit cetățenia română a crescut semnificativ în ultimii 20 de ani și depășea 642 de mii de persoane dintr-o populație de circa 2,7 milioane de locuitori.

     

    Un târg care va reuni meşteşugari din România, precum şi din regiunile istorice învecinate reprezintă una dintre noutăţile ediţiei din acest an a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, dedicată românilor de pretutindeni, care se va desfăşura în perioada 15-20 august, a anunțat Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, organizator al evenimentului. Participanţii vor avea ocazia să descopere meşteşuguri tradiţionale, precum ţeserea costumelor populare, prelucrarea metalelor, împletirea în papură sau pictura pe sticlă. La fel ca în fiecare an, vor avea loc dezbateri ce vizează situaţia comunităţilor româneşti din ţară şi din afara graniţelor. Aceste dezbateri vor aborda subiecte de actualitate precum protecţia şi promovarea drepturilor românilor din comunităţile istorice, păstrarea limbii şi culturii române, strategii pentru consolidarea identităţii naţionale. Discuţiile vor oferi o platformă pentru schimbul de idei şi bune practici, având ca scop formularea unor soluţii concrete pentru provocările cu care se confruntă comunităţile româneşti.

     

    Expoziția „Nicolae Grigorescu, pictor al ethosului românesc” este găzduită de Muzeul Național din Gdańsk la Palatul Cistercian până pe 28 octombrie, în cadrul Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025. Realizată de Muzeul Național de Artă al României, expoziția include 44 de lucrări de pictură din colecțiile sale precum și 49 de obiecte de artă populară provenind de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Expuse pentru prima dată în Polonia, lucrările lui Nicolae Grigorescu mediază accesul la o parte importantă a istoriei noastre culturale și ilustrează la nivelul concepției și a mijloacelor plastice pasajul artei românești către modernitatea artistică, notează ICR. Este prima expoziție monografică dedicată fondatorului picturii moderne românești organizată în Polonia și evenimentul prin care Institutul Cultural Român și Ministerul Culturii au deschis Sezonul Cultural România-Polonia. Institutul Cultural Român, prin ICR Varșovia, susține în cadrul proiectului expozițional o serie de activități conexe, menite să prezinte – prin dezbateri, prelegeri, concerte, ateliere, pe întreaga durată a expoziției – contextul istoric și cultural în care a creat pictorul român. Programul variat de mediere culturală are scopul de a atrage interesul publicului local, cu vârste și interese diverse, față de opera lui Grigorescu și față de cultura română.

     

    ICR Tel Aviv organizează, până 27 septembrie, expoziția de pictură intitulată „Suprarealism, muzică și flori” cu lucrările artistului israelian originar din România Paul I. Simo. Expoziția a fost vernisată în data de 25 iulie, la sediul ICR Tel Aviv, în prezența și cu participarea lui Paul I. Simo și a artistei Dalia Sinclair. Născut la Căpâlnița, în judeţul Harghita, Paul I. Simo a absolvit Școala Populară de Artă din Arad și, odată cu emigrarea în Israel în 1989, a continuat să lucreze în domeniul artei și al picturii decorative. Este membru al Asociației Artiștilor Plastici din Netanya și a avut expoziții personale și de grup în Israel, în oraşe precum Tel Aviv, Raanana, Modiin, Natania, Haifa și în străinătate: în România, Ungaria, China, Coreea de Sud și Statele Unite ale Americii – la Miami și New York. De asemenea, a fost recompensat cu câteva premii internaționale în domeniu, pe parcursul îndelungatei cariere.

     

  • Jurnal românesc – 30.07.2024

    Jurnal românesc – 30.07.2024

    Compania aeriană româno-moldovenească HiSky a anunțat că va opera zboruri de la București către Paris începând cu 14 octombrie – notează Radio Chișinău. Zborurile de pe aeroportul Henri Coanda din București spre aeroportul Charles de Gaulle din Paris vor fi programate de trei ori pe săptămână – luni, miercuri și vineri. Noua destinație va fi disponibilă și pasagerilor din Chișinău, Cluj Napoca, Timișoara, Oradea, cu un zbor de conexiune la București. Luna trecută, HiSky și-a inaugurat ruta București-New York, devenind prima companie aeriană care oferă o legătură directă între România și Statele Unite, după o întrerupere de aproape 21 de ani.

     

    „Barometru social 2024” e un proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului de la București, pentru a identifica așteptările, atitudinile şi nevoile etnicilor români din Ucraina invadată de trupele ruse, în cel de-al treilea an de război. Institutul de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți va sonda opinia reprezentanților comunității românești din trei regiuni: Cernăuți, Transcarpatia și Odesa. Grupul țintă al studiului este reprezentat de elita intelectuală, economică, culturală, politică și confesională a românilor din Ucraina. Peste 400 de mii de etnici români trăiesc în țara vecină, majoritatea în nordul Bucovinei, nordul și sudul Basarabiei și Ținutul Herța, teritorii românești anexate în 1940, în urma unui ultimatum, de Uniunea Sovietică și preluate, în 1991, de Ucraina, ca stat succesor al URSS.

     

    BucPress din Ucraina aniversează 10 ani de activitate – amintesc colegii de la RADOR, agenția de presă a Radiodifuziunii Române. La sfârșitul lui iulie 2014, pe pagina Agenției BucPress de la Cernăuți, din nordul Bucovinei, apărea prima știre în limba română. Portalului de știri i s-au alăturat, rând pe rând, postul de Radio Cernăuți, platforma BucPress TV și revista BucPress. Din 2015, toate au intrat sub umbrela Centrului Media BucPress din Cernăuți.

     

    Via Transilvanica a fost inclusă în lista celor mai frumoase locuri de vizitat din lume, întocmită de celebra revistă americană Time. Lista mai cuprinde destinații fascinante, precum Cortina d”Ampezzo, din Italia, La Maison Rabelais de pe Valea Loarei, din Franța, precum şi locuri din Indonezia, Mexic, Brazilia sau Kenya. Via Transilvanica se întinde peste şapte regiuni istorice, 10 judeţe şi 12 situri UNESCO. “Călătorii activi, curioşi să descopere pădurile virgine ale României şi ecoturismul său, ar trebui să aibă în vedere noua Via Transilvanica, un traseu care traversează ţara în diagonală, de la Mănăstirea Putna din Bucovina până la Drobeta-Turnu Severin, pe malul Dunării. Inaugurat în octombrie 2022, traseul de drumeţii, ciclism şi călărie de 882 de mile a fost fondat de ONG-ul românesc Tăşuleasa Social, pentru a revitaliza peste 400 de comunităţi seculare, marginalizate de depopulare şi constrângeri economice” – scrie Time.

     

    Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025 a fost inaugurat oficial în Polonia cu expoziţia ‘Nicolae Grigorescu, pictor al ethosului românesc’, vernisată la Muzeul Naţional din Gdansk, în prezenţa mai multor oficialităţi din cele două ţări. În cadrul vernisajului a avut loc şi un recital de acordeon şi clarinet, în interpretarea a doi muzicieni de la Opera din Gdansk, care au interpretat lucrări de Grigoraş Dinicu, Vladimir Cosma şi dansuri româneşti de Bela Bartok. Expoziţia Grigorescu este realizată de Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) şi include 44 de lucrări de pictură din colecţiile sale, precum şi 49 de obiecte de artă populară provenind de la Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’. Două reprezentaţii ale spectacolului Hamlet, producţie a Teatrului Naţional ‘Marin Sorescu’ din Craiova, au completat programul de deschidere, fiind prezentate în cadrul Festivalului Shakespeare găzduit de marele oraș-port de la Marea Baltică.

     

    Institutul Cultural Român de la Tel Aviv a programat o seară literară dedicată prezentării volumului de poezii ‘Stitching words’ al poetei Debbie Saar, volum tradus în limba română de Menachem Falek – fost vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limba Ebraică din Israel, la rândul său poet şi traducător – într-o ediţie bilingvă extinsă, apărută la Editura Emda, Israel, în 2022.
    Poeziile lui Debbie Saar au fost traduse în engleză, franceză, spaniolă, portugheză, română şi idiş şi sunt publicate în numeroase reviste şi antologii, autoarea fiind adesea invitată la festivaluri de poezie, la radio şi la televiziune. Poeta este membră a consiliului executiv al Asociaţiei Scriitorilor de Limba Ebraică din Israel.

     

     

  • Jurnal românesc  –	10.06.2024

    Jurnal românesc – 10.06.2024

    Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că omologul său spaniol, Pedro Sanchez, urmează să efectueze o vizită, în luna iulie, în România, pentru a participa, între altele, şi la semnarea acordului bilateral privind dubla cetăţenie acordată românilor din Spania. Acesta a adăugat că, după Franţa şi Portugalia, România devine, astfel, al treilea stat al UE care semnează un astfel de acord cu Spania, ţară unde este prezentă o comunitate de peste un milion de români. Premierul a ţinut să explice că acest demers nu înseamnă îndepărtarea românilor din Spania de ţară.

    El a amintit şi discuţiile purtate cu premierul de la Roma, Giorgia Meloni, privind recunoaşterea statutului de cult pe teritoriul italian pentru Biserica Ortodoxă Română. Marcel Ciolacu a subliniat că, în calitate de premier, are datoria să creeze oportunităţi pentru românii din afara graniţelor. „Eu am datoria să creez oportunităţi. Deciziile îţi aparţin, dar dacă decizia ta este să rămâi în Italia, eu vreau ca religia ta să fie respectatăˮ, a spus premierul de la București.

    Pe de altă parte, el a punctat că trebuie continuate măsurile care să-i determine pe românii aflaţi în străinătate să se întoarcă în ţară.

     

     

     

    StiriDiaspora.ro derulează, în perioada 1 iunie – 30 octombrie, proiectul „Tradiţii româneşti în diasporaˮ, finanţat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP). Obiectivul general este acela de a realiza un portofoliu cu tradiţii şi obiceiuri româneşti prezentate într-un mod cât mai captivant, precum şi de a implica direct şi indirect românii din străinătate, a informat DRP.

    Departamentul îşi mai propune ca, prin intermediul acestui proiect, să sprijine românii din străinătate să redescopere tradiţiile şi obiceiurile româneşti, să susţină românii care au copiii născuţi în diaspora să-i poată informa cu privire la tradiţii şi datini, dar şi să creeze un climat de permanent dialog şi comunicare între autorităţile din România, laice şi bisericeşti, artistice şi culturale, cu românii din străinătate, în ceea ce priveşte conservarea tradiţiilor româneşti. Potrivit sursei citate, din acest proiect va rezulta crearea şi stocarea virtuală a unei nealterabile avuţii cu valoare documentară, conţinând elemente proprii poporului român şi popularizarea la scară extinsă, în format mass-media, în ţară şi străinătate, a unor tradiţii româneşti semnificative.

     

     

     

    Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Ambasada României la Roma invită publicul să participe, pe 21 iunie, la un regal de muzică clasică, un recital de violoncel și pian susținut de maestrul Marcel Spinei alături de Sanda Spinei. În cadrul concertului este prevăzut un intermezzo liric, cu versuri de Mihai Eminescu traduse în italiană de Rosa del Conte și Marco Cugno. Evenimentul face parte din programul anual „Festa della musica”, organizat de Asociația Italiană pentru promovarea Festivalului „Festa della musica” și promovat de Ministerul Culturii italian, Comisia Europeană și Departamentul pentru Politici pentru Tineret. Majoritatea lucrărilor sunt transcrise și aranjate de muzicianul Marcel Spinei. Vor exista și câteva premiere absolute, cum ar fi lucrări semnate de Grigorie Bunu Aliatu, compozitor român din secolul al XV-lea sau de Dimitrie Cantemir domnitorul.

     

     

     

     

    Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează și găzduiește, până pe 12 iulie, expoziția de pictură, fotografii, instalații și artă video intitulată „Foliage of Life” cu lucrările artistei israeliene Dalia Sinclair, a cărei mamă a fost originară din Sighetu Marmației. Organizat în colaborare cu Fundația Tarbut Sighet, promotoare a conservării memoriei victimelor Holocaustului din România, acest proiect face parte din seria de manifestări ale ICR Tel Aviv dedicate comemorării a 80 de ani de la Holocaustul din Transilvania de Nord.

    ICR notează că Sinclair dezvăluie, în arta sa, amprenta pe care evenimentele emoționante din istoriei familiei a lăsat-o asupra vieții sale lăuntrice, fiind în continuă căutare de noi metafore care să cuprindă amintiri dragi despre oameni, locuri și timpuri. Absolventă a Colegiului Art Studio din Raanana, Israel, artista a avut numeroase participări la expoziții solo și de grup în Israel, Australia și România, completate de experiența de ghid de artă la muzee din Australia și de numeroase activități culturale în domeniul media și al artelor performative.

     

     

  • Jurnal românesc – 14.05.2024

    Jurnal românesc – 14.05.2024

    Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a asigurat cetăţenii că votul lor va fi respectat şi se va regăsi în rezultatul final al alegerilor locale şi europarlamentare din 9 iunie. “Avem o colaborare foarte bună cu Ministerul de Interne, cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu organizaţiile neguvernamentale care vor avea observatori atât din ţară, cât şi din străinătate”, a declarat Toni Greblă. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente a mai spus că lista secţiilor de votare din străinătate va fi publicată de Ministerul Afacerilor Externe peste o săptămână şi că buletinele de vot pentru europarlamentare au fost deja tipărite. Zilele acestea va începe şi tipărirea buletinelor pentru alegerile locale.

     

    Traficul pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse se va desfăşura pe o singură bandă pe tot parcursul lunii mai, ca urmare a unor lucrări de reparaţii pe care partea bulgară le efectuează la un rost de dilataţie la partea de pod pe care o are în administrare. Activităţile de reparaţii se vor efectua pe timpul zilei, circulaţia în zonă desfăşurându-se pe o bandă cu regim de trecere, reglementată prin indicatoare rutiere şi semnalizatoare.

     

    În urma succesului de care s-au bucurat proiecţiile de film românesc în Israel şi la cererea publicului larg, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează, începând cu 15 mai 2024, o nouă ediţie a Festivalului Filmului Românesc în Israel. În deschiderea festivalului va fi proiectată, miercuri, la Tel Aviv, producţia “Libertate”, în regia lui Tudor Giurgiu. Acţiunea filmului are loc la Sibiu, în 1989. În haosul generat de protestele mulţimii împotriva autorităţilor, o unitate de miliţie devine ţinta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldaţi, miliţieni, securişti şi civili. Printre filmele care vor fi prezentate la Festivalul Filmului Românesc în Israel se numără „Capra cu trei iezi”, de Victor Canache, „Spioni de ocazie”, de Oana Giurgiu, „Oameni de treabă”, de Paul Negoescu. Acestora li se alătură „Scara”, în regia lui Vlad Păunescu, „Neidentificat”, de Bogdan George Apetri, „Balaur”, de Octav Chelaru, „Carbon”, de Ion Borş şi „Băieţii buni ajung în rai”, de Radu Potcoavă.

     

    Institutul Cultural Român prin Accademia di Romania in Roma și Direcția Programe Interne, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și cu Societatea Dante Alighieri – Filiala din București, organizează expoziția retrospectivă de pictură și gravură Constantin Udroiu – Culorile memoriei, curatoriată de criticul și istoricul de artă Luiza Barcan. Expoziția va avea loc la Galeriile de Artă ale Academiei Române și va putea fi vizitată în perioada 18 mai – 8 iunie 2024. Constantin Udroiu, artist român stabilit din 1970 în Italia, s-a născut în 1930 la București și a încetat din viață în 2014, la Roma. După o lungă și gravă persecuție politică, soldată cu două perioade de detenție în lagărele de la Poarta Albă și Aiud, între anii 1951-1964, Constantin Udroiu a urmat Facultatea de Arte Plastice din București și a activat atât ca pictor bisericesc, cât și ca pictor de șevalet, grafician și gravor. A fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și senator al Academiei Internaționale de Artă Modernă. A deschis peste 200 de expoziții personale în Italia, dar și la Paris, Avignon, Bordeaux, Atena, Barcelona, Lisabona, iar după 1989, Constantin Udroiu a revenit în țara natală cu expoziții personale, la Târgoviște și Cluj Napoca. În 2010, cu ocazia aniversării a 80 de ani, Accademia di Romania a organizat o mare retrospectivă cu cele mai reprezentative lucrări, iar postum lucrările sale au fost prezente în importante expoziții la Roma și Veneția.

     

    Zeci de tatuatori din toate colţurile lumii vor participa în perioada 24-26 mai la Transilvania Tattoo Expo. Convenţia de tatuaje de la Sibiu va oferi publicului şi două expoziţii, una de motociclete, cealaltă de pictură şi momente de reconstituire istorică. Cei care doresc să îşi facă un tatuaj la Transilvania Tattoo Expo, pot contacta artistul dorit pe pagina de socializare a convenţiei sau pe site-ul evenimentului www.tattooexpo.ro.

     

    Arbitrul român Istvan Kovacs va conduce finala Europa League, care se va juca în data de 22 mai, la Dublin, între Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen, a anunţat Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial. Tot din România, din brigada pentru această finală vor face parte şi arbitrii asistenţi Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, precum şi Cătălin Popa, ca arbitru asistent video. Kovacs a arbitrat şi finala din Europa Conference League din 2022, câştigată de AS Roma, la Tirana. Istvan Kovacs a fost nominalizat şi între arbitrii care vor oficia la EURO 2024, în perioada 14 iunie-14 iulie.

     

     

  • Jurnal românesc  – 20. 02.2024

    Jurnal românesc – 20. 02.2024

    Institutul Cultural Român din New York prezintă mini-turneul spectacolului ‘Strune infinite’ al violonistei Irina Mureşanu şi pianistei Dana Ciocârlie, parte din ‘Seratele Enescu’, unul dintre programele permanente ale Institutului. Un recital va avea loc, la New York, vineri 23 februarie, în Sala ‘Norman Manea’ a Institutului Cultural Român, iar un altul, marţi 27 februarie, la Universitatea Maryland.

    Cele două artiste vor prezenta un program inedit de muzică clasică, care va aduce în atenţia publicului american şi româno-american o serie de compozitori români, dintre care amintim pe George Enescu, Paul Constantinescu, Tiberiu Olah, Violeta Dinescu, Vasile Filip.

    Titlul ‘Strune infinite’ reprezintă un omagiu pentru doi dintre cei mai mari artişti români: violonistul şi compozitorul George Enescu şi sculptorul Constantin Brâncuşi, ICR New York marcând prin aceste două recitaluri speciale şi Ziua Naţională ‘Constantin Brâncuşi’, dedicată în fiecare an marelui sculptor în data de 19 februarie.

     

    Institutul Cultural Român de la Viena va organiza, în zilele de 25 februarie şi 3 martie, Târgul de Mărțișor, care va avea loc în spațiul de pe Bruno-Marek-Allee nr. 9 și va fi deschis publicului între orele 9:00-12:00. Cu această ocazie creatorii de mărțișoare din Viena vor expune cu vânzare obiecte realizate manual. Târgul de Mărțișor îşi propune să promoveze obiceiul mărţişorului, unul dintre cele mai vechi simboluri româneşti, care a fost inclus în patrimoniul imaterial al UNESCO.

    Institutul Cultural Român de la Viena invită copiii de orice vârstă să participe la Atelierul Mărțișorului, în cadrul căruia vor avea posibilitatea de a confecționa mărțișoare sub îndrumarea doamnei Carmen Sereș. Atelierul Mărțișorului va avea loc sâmbătă, 27 februarie, la ora 15.30, la Biserica Ortodoxă Română “Pogorârea Sfântului Duh și Sf. Ștefan cel Mare”.

    Mărțișorul a fost inclus de UNESCO în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, în 2017, în urma candidaturii unui dosar multinațional, depus de România alături de alte trei ţări – Bulgaria, Republica Macedonia de Nord și Republica Moldova. Tradiția sărbătoririi Mărțișorului își are originea în Imperiul Roman. Șnurul de mărțișor era confecționat și oferit în comunitate de 1 martie și simboliza puritatea, începutul, sănătate și frumusețe.

     

    Opt bursieri ‘Lucian Blaga’, ‘Woodrow Wilson’ şi ‘Ion Mincu’ vor beneficia de subvenţii în valoare totală de 24.000 de euro şi 42.000 de dolari, a anunţat Institutul Cultural Român. Bursele sunt destinate cercetătorilor şi arhitecţilor români, precum şi profesioniştilor din diverse domenii.

    Persoanele interesate şi eligibile pot trimite dosarele de candidatură la adresa de e-mail burse@icr.ro. Bursele ‘Lucian Blaga’ se adresează cercetătorilor români şi constau în subvenţia pentru un stagiu de 3 luni în vederea documentării şi cercetării ştiinţifice într-o instituţie culturală dintr-o altă ţară relevantă pentru cercetările propuse.

    Bursele ‘Woodrow Wilson’ se adresează cercetătorilor români şi profesioniştilor din domenii precum istorie, politici publice, drept, ştiinţe politice şi administrative, relaţii internaţionale, afaceri europene, studii de securitate, educaţie, jurnalism, ştiinţe economice, care derulează proiecte de cercetare a căror finalitate se poate traduce în formularea de recomandări sau propuneri în domeniul politicilor publice. Bursele ‘Ion Mincu’ se acordă arhitecţilor români în vederea pregătirii lucrărilor ştiinţifice pe o temă relevantă pentru societatea academică românească, timp de două luni, în cadrul unor instituţii, atât din străinătate, cât şi din România.

     

    Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va organiza şi găzdui, în data de 22 februarie, de la ora 17:00, conferinţa ‘Personalităţi evreieşti în viaţa oraşului Iaşi’, susţinută de Alfred Poplingher împreună cu Gigi Cernes, originari din Iaşi, unii dintre cei mai activi şi cunoscuţi membri ai comunităţii româneşti din Israel.

    Evenimentul va avea loc în limba română. Alfred-Rennert Poplingher s-a născut în oraşul Dorohoi în 1952, dar de la vârsta de trei luni şi până la emigrarea în Israel (în 1980) a trăit la Iaşi. Este absolvent al Facultăţii de Medicină din Iaşi, iar în Israel a profesat medicină internă şi geriatrie în cadrul propriului cabinet. În ultimii doi ani a început colaborarea cu reviste de literatură din Israel, România, Germania şi Canada care i-au publicat eseuri, articole de opinie şi poezii.

    Gigi Cernes, născut la Iaşi în 1947, este absolvent al Institutului Politehnic ‘Gh. Asachi’ din Iaşi. A emigrat în Israel în 1979. Din 2016 este membru al AMIR (Organizaţia Israelienilor Originari din România), în cadrul căreia a ocupat diverse funcţii şi s-a implicat activ în organizarea a diverse activităţi legate de oraşul Iaşi.

  • Jurnal Românesc – 26.07.2023

    Jurnal Românesc – 26.07.2023

    Nava-şcoală Mircea se află în portul turcesc Izmir, unde face o escală până joi, prilej cu care îşi va desfăşura misiunea de a promova valorile şi tradiţiile marinăreşti ale României, precum şi învăţământul militar de marină românesc. Velierul are un echipaj de 145 de persoane şi desfăşoară, până pe 31 iulie, un marş internaţional de instrucţie în Marea Mediterană, iar de la plecarea din ţară a mai făcut escale în porturile Pireu din Grecia şi Taranto din Italia.Din echipajul navei fac parte 64 de studenţi de anul al II-lea ai Academiei Navale Mircea cel Bătrân şi 10 cadeţi străini de la academii partenere din Bulgaria, Polonia, Letonia, Turcia , Italiaşi Spania. Misiunea diplomatică a României a planificat, în perioada escalei Navei-şcoală Mircea în Portul Izmir, vizite ale echipajului şi cadeţilor de la bord la obiectivele turistice din zonă, întâlniri oficiale ale comandantului navei cu autorităţile publice locale, precum şi o recepţie, la bordul navei, cu invitaţi din sfera diplomaţiei, autorităţilor civile şi militare din regiune. Nava-şcoală Mircea, desemnată, în 2019, Ambasador Onorific al României pe Mările şi Oceanele Lumii şi, în 2022, Ambasador al României Sustenabile, a plecat din portul românesc Constanţa (la Marea Neagră) pe 3 iulie.

    Filmul ‘Libertate’ regizat de Tudor Giurgiu a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului de la Sarajevo, desfasurat in perioada 11-18 august, unde va intra în cursa pentru marele trofeu, ‘The Heart of Sarajevo’. Inspirat din fapte reale, pelicula spune o poveste mai puţin cunoscută întâmplată la Sibiu, în timpul Revoluţiei anticomuniste din 1989. În haosul şi panica generate de protestele mulţimii împotriva autorităţilor din decembrie 1989, o unitate de miliţie din Sibiu devine ţinta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldaţi, miliţieni, securişti şi civili. Încercând să scape de asediu, mai mulţi bărbaţi sunt capturaţi de Armată şi acuzaţi că sunt terorişti, se arată în prezentarea peliculei. În rolurile principale sunt distribuiţi Alex Calangiu, Cătălin Herlo, Ionuţ Caras şi Iulian Postelnicu. Scenariul este scris de Cecilia Ştefănescu şi Tudor Giurgiu, după o idee de Napoleon Helmis. ‘Libertate’ a avut premiera la cea de-a 22-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, unde a câştigat Premiul Publicului pentru cel mai popular film românesc din program. Festivalul de Film de la Sarajevo este cel mai important şi cel mai mare festival de film din Europa de Sud-Est şi unul dintre cele mai mari din Europa.

    Institutul Cultural Român de la Tel Aviv găzduiește, până pe22 septembrie, expoziția documentară 75 de ani de relații diplomatice neîntrerupte între România și Israel, realizată de Ambasada României în Israel. Deschiderea oficială a expoziției de la sediul ICR Tel Aviv va avea loc în data de 28 iulie și va include un dialog, în limba engleză, între E.S. Radu Ioanid, Ambasadorul României în Statul Israel, și E.S. Tamar Samash, fostă ambasadoare a Statului Israel în România, în perioada 2015-2018, alături de Martin Salamon, directorul ICR Tel Aviv, despre etapele acestui proiect, în contextul evoluției relațiilor bilaterale. Proiectul expozițional marchează împlinirea a 75 de ani de relații diplomatice neîntrerupte între România și Statul Israel și este construit în jurul personalității artistului israelian de origine română Reuven Rubin, primul reprezentant diplomatic al Israelului la București, în anul 1948. De altfel, expoziția de față a fost prezentată publicului larg, pentru prima dată, în iunie, la Muzeul Reuven Rubin din Tel Aviv, o locație emblematică pentru istoria relațiilor bilaterale.

    Programul de Tabere ARC, iniţiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni şi destinat elevilor şi tinerilor români de pretutindeni, continuă până pe 28 august, în serii de câte 7 zile, organizate în 6 centre de agrement din România. Participă elevi și tineri români din 24 de state ale lumii printre care Albania, Austria, Emiratele Arabe Unite, Germania, Grecia, Italia, Israel, Kazahstan, Republica Moldova, Serbia, Spania, Ucraina. Construim punţi, clădim legături şi îmbrăţişăm diversitatea noastră culturală – este mesajul pe care Departamentul îl transmite copiilor şi profesorilor care vin în vacanţa de vară anul acesta în taberele ARC. Proiectul îşi propune să arate copiilor români din afara graniţelor cum este România autentică. 5.000 de elevi, studenţi şi tineri din comunităţile istorice şi din diaspora vor avea parte de momente de neuitat cu ajutorul profesorilor şi voluntarilor care susţin consolidarea identităţii româneşti prin aprofundarea cunoştinţelor de limba română. De asemenea, taberele ARC au menirea să faciliteze interacţiunea şi dialogul între tinerii din comunităţile istorice şi tinerii din diaspora şi prin ateliere de aprofundare a cunoştinţelor de cultură, istorie, geografie şi arte.


  • Jurnal românesc – 09.05.2023

    Jurnal românesc – 09.05.2023

    Ministrul roman al cercetării, inovării şi digitalizării,
    Sebastian Burduja a făcut, luni, o vizită de lucru la Madrid, unde a avut
    întâlniri cu vicepreşedinta guvernului spaniol şi ministrul economiei şi
    transformării digitale, Nadia Calvino. Întâlnirea a avut o conotaţie politică specială,
    având în vedere preluarea de către Spania a preşedinţiei la Consiliul UE în a
    doua parte a anului. Agenda discuţiilor a vizat: importanţa reglementării
    utilizării tehnologiilor emergente, dezvoltarea competenţelor digitale, exemple
    de succes în folosirea fondurilor europene pentru digitalizare, relaţiile
    UE-America Latină, poziţionarea UE în actualul scenariu geopolitic şi
    provocările securizării comunicaţiilor digitale prezente tot mai mult în
    schimburile economice şi în pieţele financiare.

    Duminică, la sediul Ambasadei României de la
    Madrid a avut loc o întâlnire în format fizic şi online cu reprezentanţii
    comunităţii româneşti, în mare parte tineri, interesaţi de industriile
    viitorului şi programele de investiţii, dialogul având loc într-o manieră
    deschisă şi directă. Ambasadorul României în Spania, George Bologan, a
    evidenţiat importanţa cooperării la nivel european.




    Institutul Cultural Român
    din Paris susține prezența scriitoarei romane Irina Anghel la
    tradiționalul Festival al
    Primului Roman de la Chambéry, care se va derula între 10-14 mai. Alături de invitați, vor fi artiști
    fotografi, traducători, animatori literari, interpreți, ilustratori. După 9 luni de lecturi, cu peste 150 de romane
    franceze și europene, rețeaua de 3000 de cititori din Franța și din străinătate
    a ales câștigătorii ediției din acest an a Festivalului. Printre aceștia se numără
    și Irina Anghel cu primul ei roman, Banchetul cersetorilor (Editura Polirom, 2022). Mişu,
    un băiat talentat pasionat de pian, dispare la vârsta de 17 ani,
    chiar de ziua lui, pe 1 aprilie, lăsând în urmă o invitaţie la un banchet al
    cerşetorilor. Patruzeci de ani mai târziu, tot pe 1 aprilie, Nina, o fostă
    colegă de clasă şi fiica profesoarei sale de pian, se află în aceeaşi librărie
    cu prietenii cei mai buni din liceu ai lui Mişu, Nel şi Victor, care caută un
    cadou pentru acesta, deşi nimeni nu l-a mai văzut din ziua dispariţiei. Ce
    urmează este o poveste despre cum locurile şi oamenii pe care-i pierdem se
    încăpăţânează uneori să rămână cu noi. Pe lângă schimburile literare,
    Festivalul oferă publicului întâlniri pentru toate gusturile și vârstele:
    ateliere de scriere și traducere, proiecții, lecturi și o seară electro.
    Aceasta este singura
    manifestare literară din Franta care sprijină descoperirea si promovarea
    romanelor de debut francofone si europene prin intermediul lecturii.




    Filmul
    românesc Om Câine (Man and Dog) va avea premiera, la
    Stockholm, pe 10 mai, în prezența regizorului Ștefan Constantinescu
    şi a actriței Ofelia Popii.
    Coproducția Romania/Bulgaria/Suedia/Germania este o poveste despre
    dragoste și exil, structurată sub forma unui film noir, în care se întrepătrund
    senzațiile de paranoia, umorul absurd și sentimentul unei iminente catastrofe.
    Acțiunea se desfășoară în apogeul crizei sanitare provocate de coronavirus,
    când personajul principal, Doru (Bogdan Dumitrache), decide să revină în
    România, abandonându-și locul de muncă din Suedia. Alături de câinele mamei
    sale, el urmărește să își confirme bănuielile legate de infidelitatea soției
    (Ofelia Popii). Regizorul Ștefan Constantinescu este pasionat de film,
    fotografie și pictură. Ofelia Popii, actriță a Teatrului Radu Stanca
    din Sibiu, a jucat și în numeroase producții cinematografice. Actrița a
    câștigat, recent, Premiul Gopo, una dintre cele mai importante distincții
    cinematografice din România, pentru Cea mai bună actriță în rol secundar în
    rolul Nicoleta în filmul Om Câine.Din distribuția filmului fac parte, între
    alții, actorii Ana Ciontea, Voica Oltean, Liviu Pintileasa și Cosmina Stratan,
    iar filmările au avut loc în România și Suedia.




    ICR de la Tel Aviv găzduiește, pînă pe data de 26 mai, expoziția Dincolo de natură a
    artistei israeliene de origine basarabeană Sima Levin. Sima Levin va
    împărtăși cu publicul episoade din activitățile sale de voluntariat in favoarea
    comunităţii, adolescenți și adulți, ca parte a mișcării Tarbut – organizație
    națională de activiști recrutați pentru a dezvolta rezistența socială în
    periferie, prin cultură și artă. Proiectul expozițional conține 39 de lucrări -
    desene în creion şi cărbune, tipărituri alb şi negru realizate în tehnici
    diverse şi pânze în ulei. Sima Levin s-a născut în anul 1957, la Chişinău,
    Republica Moldova. În 1974 a
    emigrat în Israel unde a început o carieră în domeniul artistic.
    A
    avut numeroase expoziții individuale și de grup, la unele dintre cele mai
    importante muzee din Israel.


  • Jurnal românesc – 02.05.2023

    Jurnal românesc – 02.05.2023

    Dan Şanta, Director Relaţii Internaţionale Radio România, a fost reales membru în Comitetul Radio al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU). Cred că, pentru Radio România, aceasta este o oportunitate de a continua să fie reprezentată şi să participe activ în comunitatea radio a EBU. Posturile publice de radio au nevoie de o viziune şi strategii comune pentru a naviga în peisajul media complicat al zilelor noastre, a declarat Dan Şanta. Comitetul Radio al EBU este un organism decizional care are ca scop reprezentarea comunităţii radio a organizaţiei, iar componenţa sa se schimbă prin vot la fiecare doi ani. La această sesiune de alegeri, care a avut loc la Atena, s-au adus în dezbatere teme de interes referitoare la dinamica radioului în contextul media actual, rolul său în situaţii de urgenţă, cum e cazul războiului din Ucraina, adaptarea la noi formate audio, cum sunt podcasturile sau aplicaţiile mobile, şi la noi strategii de distribuţie a conţinutului audio.



    Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Sportului, anunță lansarea celei de a XIV-a ediții a Programului de Tabere ARC, destinat elevilor și tinerilor români din diaspora și din comunitățile istorice. Peste 5.000 de tineri români care trăiesc în afara țării sunt așteptați, în perioada iulie — august, în șase locații pitorești din România. Prin intermediul Taberelor ARC, participanții vor lua parte la o serie de activități prin care să redescopere ţara de origine, să-și exerseze abilitățile de comunicare în limba română și să-și îmbogățească cunoștințele de cultură și civilizație românească. Organizatorii vor suporta cheltuielile de cazare şi masă pentru toţi participanții la tabere. De asemenea, DRP va organiza şi va suporta transportul pentru participanţii din comunităţile istorice. Înscrierile românilor din diaspora se pot face până pe 11 mai, la misiunile diplomatice sau direct la DRP, la adresa de e-mail taberearc@dprp.gov.ro.



    Ministerul de Externe de la Bucureşti informează că săptămâna trecută a avut loc prima reuniune din cadrul programului Dialog cu diaspora pe teme consulare din acest an, în format fizic, cu membrii comunităţii româneşti şi ai mediului asociativ românesc din Marele Ducat al Luxemburgului. Reuniunea s-a desfăşurat la sediul Ambasadei României. Potrivit unui comunicat al MAE, în cadrul întâlnirii, reprezentanţii comunităţii şi ai mediului asociativ românesc au analizat aspecte referitoare la serviciile consulare prestate prin intermediul sistemelor informatice integrate în platforma E-Cons (portalul www.econsulat.ro). Au solicitat, de asemenea, informaţii cu privire la eliberarea şi utilizarea cărţii electronice de identitate şi la stadiul procesului de obţinere a documentelor exclusiv online, precum şi date privind modalităţile de sprijin pentru cetăţenii români care nu deţin resursele tehnice necesare utilizării portalului www.econsulat.ro. Programul Dialog cu diaspora pe teme consulare a fost început în anul 2015 şi reluat în 2021. Până în prezent, au avut loc peste 30 de întâlniri cu reprezentanţii comunităţii româneşti din numeroase state.



    ICR Tel Aviv organizează un concert de muzică românească contemporană în interpretarea membrilor formației Trio Contraste (Doru Roman — percuție, Ion Bogdan Ștefănescu — flaut și Sorin Petrescu — pian), pe 2 mai, precum și o serie de master classes, în zilele de 2 și 3 mai, la Academia de Muzică și Dans din Ierusalim. Concertul și seria de master classes susținute de Trio Contraste în Israel se înscriu în seria de evenimente care promovează proiectul Timișoara — Capitală Europeană a Culturii. Ansamblul a fost fondat în 1983, de când Trio Contraste concertează în România și în străinătate. Toți cei trei membri au și o carieră solo, interpretând și muzică clasică, dar, atunci când cântă împreună, scopul lor principal este promovarea muzicii contemporane românești. Trio-ul a participat la numeroase festivaluri şi evenimente culturale internaționale din Olanda, Elveția, Suedia, Polonia şi China.






  • Jurnal românesc – 25.04.2023

    Jurnal românesc – 25.04.2023

    ICR Paris invită publicul, până pe 3 mai, la o expoziţie care explorează viaţa şi personalitatea artistei Miruna Boruzescu, scenografă şi creatoare de costume franco-română. Fotograful Dan Hayon, prieten cu Miruna, încearcă să surprindă câteva detalii din lumea sa magică, prin fotografii și prin videoclipul intitulat Miruna’s Magical Mistery Tour”. Fiecare fotografie reflectă personalitatea și creativitatea sa unică, așa cum le vede Dan Hayon. Imaginile sunt realizate în cei peste cincizeci de ani ai unei prietenii începute la București, la Academia de Arte Frumoase, și continuată apoi în Franța. Miruna Boruzescu (1945-2014) a fost una dintre cele mai talentate scenografe și creatoare de costume pe care le-a avut România. A fost soţia și partenera de lucru a lui Radu Boruzescu, de asemenea scenograf de teatru, operă și cinema. Creaţiile ei au fost aclamate în întreaga lume. A colaborat ani îndelungaţi cu “monstres sacrés” precum Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Radu Penciulescu, Iulian Mihu, Sergiu Nicolaescu, Dan Piţa, Mircea Veroiu, Fernando Arrabal și mulţi alţii.



    Scriitorii Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu și Ioana Pârvulescu se numără printre invitaţii Ministerului Culturii la Târgul de Carte de la Leipzig, care se va desfăşura în perioada 27 – 30 aprilie.Timp de patru zile, întregul oraş celebrează literatura în formele cele mai variate de exprimare. Standul României va găzdui o expoziţie cu peste 150 de noi titluri de beletristică, literatură pentru copii şi non-ficţiune şi va fi, totodată, scena pentru mai multe evenimente dedicate autorilor oaspeţi traduşi în limba germană, dar şi unor teme de actualitate culturală şi politică. România a fost țară invitată de onoare, în 1998 şi 2018, a precizat ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu. El a subliniat că, anul acesta, standul României găzduieşte evenimente dedicate atât celor mai recente traduceri în limba germană din literatura română, cât şi dezbateri pe teme actuale care marchează operele scriitorilor contemporani. Cu o tradiție de peste patru secole, Târgul de Carte de la Leipzig reprezintă unul din cele mai vechi și mai mari evenimente de profil din lume. Este unul din cele două târguri majore de carte din Germania, alături de cel de la Frankfurt, o platformă unanim recunoscută, de promovare a noilor apariții și de întâlnire între editori, autori, ilustratori de carte și publicul larg.



    ICR organizează prima participare cu stand a României la jazzahead! Bremenˮ, Germania, unul dintre cele mai importante târguri internaționale destinate artiștilor din lumea jazzului, în perioada 27-30 aprilie. Acesta este cel mai mare eveniment internațional organizat în Europa și dedicat profesioniștilor, având o istorie de peste 20 de ani în realizarea și menținerea legăturilor de colaborare, atât la nivel de instituții, cât și la nivel de organizații partenere și actori individuali sau reprezentanți ai celor mai mari festivaluri internaționale de jazz din lume. Formatul târgului presupune desemnarea anuală, prin rotație, a unei țări cu statut de invitat de onoare. Germania deține acest titlu în 2023 și beneficiază de un stand aparte, de o serie de evenimente dedicate, dar și de o vizibilitate sporită. Prin asumarea rolului de organizator al standului României, ICR poate aduce, pentru prima oară într-un cadru formal, profesioniști din România, responsabili de organizarea festivalurilor internaționale, artiști de jazz și nu numai, actori importanți din domeniul producției muzicale, al jurnalismului cultural și al celui specializat muzical, dar și alți parteneri implicați în industrie.



    ICR de la Tel Aviv găzduiește, pînă pe data de 26 mai, expoziția Dincolo de natură” a artistei israeliene de origine basarabeană Sima Levin. Vernisajul, desfășurat în limbile română și ebraică, va avea loc în data de 27 aprilie, cu participarea artistei. Programul include o discuție despre conceptele, stilul și tehnicile artistice abordate, însoțită de o prezentare cuprinzătoare a lucrărilor artistei și a unei varietăți de proiecte. În plus, Sima Levin va împărtăși cu publicul episoade din activitățile sale de voluntariat in favoarea comunităţii, adolescenți și adulți, ca parte a mișcării Tarbut” – organizație națională de activiști recrutați pentru a dezvolta rezistența socială în periferie, prin cultură și artă. Proiectul expozițional conține 39 de lucrări — desene în creion şi cărbune, tipărituri alb şi negru realizate în tehnici diverse şi pânze în ulei. Expoziția mai conține, de asemenea, unele miniaturi din porţelan alb. Sima Levin s-a născut în anul 1957, la Chişinău, Republica Moldova. În 1974 a emigrat în Israel unde a început o carieră în domeniul artistic. A avut numeroase expoziții individuale și de grup, la unele dintre cele mai importante muzee din Israel.



  • Jurnal Românesc – 12.04.2023

    Jurnal Românesc – 12.04.2023

    Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au participat la o videoconferinţă cu echipele de comandă ale structurilor dislocate în teatrele de operaţii din Kosovo şi Bosnia şi Herţegovina, precum şi cu detaşamentele de militari români aflate în misiune în Bulgaria, Lituania şi Polonia. MApN transmite că militarii români au prezentat analiza situaţiei de securitate din zonele de responsabilitate, stadiul de îndeplinire a misiunilor şi au raportat că starea de sănătate şi nivelul moralului personalului sunt foarte bune. “Perioada care se apropie, în care veţi întâmpina Sfintele Paşti departe de casă şi familii, nu va fi una uşoară pentru dumneavoastră, dar ştiu că sunteţi profesionişti şi că aţi luat toate măsurile pentru ca misiunile dumneavoastră să fie executate aşa cum sunt planificate. Eforturile dumneavoastră contribuie la liniştea noastră, a tuturor, mai ales în aceste vremuri în care regiunea în care ne aflăm este profund tulburată de invazia Rusiei în Ucraina vecină”, le-a spus ministrul Apărării militarilor români. Peste 350 de militari români îndeplinesc, în prezent, misiuni în afara hotarelor ţării.



    Violoncelistul Filip Papa va susţine un recital la 13 aprilie, la sediul Institutului Cultural Român de la Londra, în cadrul seriei “Concertele Enescu”, ediţia 2023. Artistul, acompaniat la pian de Antony Ingham, va interpreta piese de George Enescu, Doru Popovici, J.S. Bach şi Johannes Brahms. Originar din Timișoara, Filip Papa este solist de stat al Filarmonicii “Moldova”, precum și profesor de violoncel la Universitatea Națională de Arte “George Enescu” din Iași. Activează în cadrul Cvartetului de coarde “Ad Libitum”, unde cântă alături de violoniștii Remus Azoitei, Șerban Mereuță și de Bogdan Bisoc. Cu “Ad Libitum”, Filip Papa a apărut la festivaluri de muzică importante din Monte Carlo, Olanda, Franța, Germania, Elveția şi România. Antony Ingham este profesor de pian şi lucrează, în mod regulat, ca acompaniator, la pian, pentru departamentul junior al Royal College of Music. A susținut multe recitaluri de pian solo pentru Princess Cruises. Prin programul permanent “Concertele Enescu”, ICR Londra îşi propune promovarea muzicii camerale româneşti în context internaţional.



    Institutul Cultural Român de la Tel Aviv oganizează, la 13 aprilie, conferința cu titlul “Arhiva patrimoniului evreiesc din România: din pod și până pe paginile istoriei”. Manifestarea se va desfășura în limba ebraică, la sediul Institutului, în colaborare cu Organizația Evreilor Originari din România. Proiectul va reprezenta episodul inaugural al unei serii de conferințe menite să prezinte și să promoveze, în rândul publicului larg, unica arhivă din Israel care se ocupă în totalitate cu colectarea și administrarea materialelor legate de evreimea românească. Programul evenimentului va include prezentări susținute de consultantul în domeniul arhivelor și al conservării patrimoniului evreiesc Elinor Kroitoru, alături de arhivarul si istoricul Yehoshafat Pop. Aceștia vor vorbi despre colecționarea, conservarea, și crearea accesibilității acestor materiale pentru publicul larg. ICR Tel Aviv transmite că scopul acestei serii de conferințe este de a face cunoscute atât semnificația, cât și importanța existenței unei arhive a evreilor români în Israel şi de a sublinia faptul că orice evreu de origine română din Israel poate contribui la acest proiect.



    Traducerea în limba poloneză a volumului “Jurnal filozofic” de Constantin Noica va fi lansată, la 13 aprilie, la Cracovia, în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Varșovia. La discuția despre carte vor participa traducătorul cărţii, Ireneusz Kania, şi autorul prefeței, teoreticianul și istoricul Andrzej Zawadzki, cadru didactic al Universității Jagiellone, autor al unor traduceri din Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu. Ireneusz Kania este lingvist şi specialist în studii romanice, traducător, eseist, expert în culturile şi religiile Orientului şi în iudeo-creştinism, autorul a peste 100 de volume de tălmăciri din 16 limbi. Este cel mai titrat traducător de limba română în Polonia, printre realizările sale numărându-se o mare parte din scrierile lui Cioran, Eliade şi Noica. Evenimentul de lansare a volumului “Jurnal filozofic” va avea loc la Librăria De Revolutionibus din Cracovia, cu sprijinul Editurii National Publishing Institute din Polonia.





  • Jurnal românesc – 26.01.2023

    Jurnal românesc – 26.01.2023

    Regele Spaniei Felipe al
    6-lea a transmis salutul și prețuirea sa față de comunitatea românească din
    regat în cadrul unui schimb de opinii cu ambasadorul României la Madrid, George
    Bologan, transmite Ambasada ţării noastre în Spania. Întrevederea a avut loc la
    25 ianuarie, cu prilejul recepției organizate cu reprezentanții corpului
    diplomatic acreditat la Madrid, la care au participat şi premierul spaniol,
    Pedro Sánchez, și ministrul spaniol de externe, José Manuel Albares. Aceştia au
    transmis mesaje de apreciere față de românii din Spania și de satisfacție
    pentru organizarea, la 23 noiembrie, la Castellón de la Plana, a primei ședințe
    comune a guvernelor de la Madrid şi Bucureşti. Cei doi oficiali au subliniat,
    totodată, legitimitatea dezideratului României de a fi admisă în Spaţiul
    Schengen. Spania, istoric susţinătoare a României pe plan european şi
    internaţional, va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene în a doua
    parte a acestui an.




    Ministrul sârb al afacerilor
    externe, Ivica Dačić, s-a întâlnit cu ambasadorul României la Belgrad, Silvia
    Davidoiu, căreia i-a mulţumit pentru poziţia de principiu a României privind
    păstrarea integrităţii teritoriale a Serbiei şi pentru sprijinul acordat în
    ceea ce priveşte poziţiile Belgradului faţă de situaţia din Kosovo. Agenţia de
    presă sârbă Tanjug transmite că Dačić, care ocupă şi funcţia de
    prim-viceprim-ministru în Guvernul de la Belgrad, a mulţumit administraţiei de
    la Bucureşti şi pentru susţinerea integrării europene a Serbiei. Potrivit
    ministerului sârb de Externe, Dacic şi Davidoiu s-au declarat mulţumiţi de
    legăturile bilaterale dintre Serbia şi România şi au fost de acord că acestea
    sunt caracterizate de prietenie tradiţională, apropiere şi cooperare. Cei doi
    au remarcat, în special, că există o marjă de manevră semnificativă pentru
    avansarea cooperării economice, în principal în cadrul unor proiecte importante
    pentru infrastructura, transporturile şi legăturile energetice dintre cele două
    ţări. Agenţia Tanjug nu menţionează dacă ministrul sârb şi diplomatul român au
    abordat şi situaţia celor câteva sute de mii de etnici români din Valea
    Timocului, care nu beneficiază de educaţie, presă şi biserică în limba maternă
    spre deosebire de conaţionalii din Voivodina.




    Ziua Internaţională de
    Comemorare a Victimelor Holocaustului, 27 ianuarie, va fi marcată de
    reprezentanţele Institutului Cultural Român de la Berlin, Tel Aviv, New York şi
    Veneţia. ICR Berlin organizează evenimentul Căutând o istorie pierdută,
    pe urmele iudaismului românesc.
    Cu acest prilej, redactorul şi autorul
    Getta Neumann va susţine o prelegere despre comunitatea evreilor din Timişoara
    şi Banat, iar conf. dr. Felicia Waldman de la Universitatea Bucureşti va avea o
    intervenţie despre naşterea, existenţa şi dispariţia hasidismului în România.
    Totodată, un moment literar va fi dedicat scriitorului franco-român de origine
    evreiască, Benjamin Fondane, născut la Iaşi în 1898 şi ucis în lagărul de
    exterminare de la Auschwitz – Birkenau pe 2 octombrie 1944.

    ICR Tel Aviv
    organizează un eveniment de prezentare a proiectului de restaurare a Casei
    Memoriale Elie Wiesel din Sighetu Marmaţiei, care găzduieşte Muzeul
    Culturii Evreieşti din Maramureş. Manifestarea îi are ca invitaţi pe
    coordonatoarea proiectului de restaurare muzeograful Alina Marincean, pe
    ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid, şi pe istoricul Raphael Vago,
    profesor la Universitatea Tel Aviv. Alina Marincean va susţine
    prezentarea De la istorie la poveste. Casa Memorială Elie Wiesel,
    iar publicul va putea viziona un scurt documentar despre etapele înfiinţării
    Muzeului.

    ICR
    New York organizează o expoziţie multimedia şi o dezbatere. Expoziţia prezintă
    situaţia comunităților de evrei din Bucovina înainte de Holocaust, în perioada
    celui de-al Doilea Război Mondial, deportările din Transnistria și perioada
    imediat următoare anului 1945, până în anii ’60, la emigrarea masivă în Israel
    a copiilor celor deportați. De asemenea, vor fi proiectate fragmente din
    documentarul 6 octombrie 1941 – ziua deportării în Transnistria,
    produs și deținut de Lily Pauker.

    Nu în ultimul rând, Institutul Român de
    Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează conferinţa Comunitatea sefardă în
    spaţiul românesc susţinută de conf. univ. dr. Felicia Waldman. Aceasta
    conduce Centrul de Studii Ebraice Goldstein Goren din cadrul
    Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti şi va evidenţia rolul pe
    care evreii sefarzi stabiliţi la nordul Dunării l-au jucat în procesul de dezvoltare
    economică şi modernizare instituţională a României. Ziua Internațională de
    Comemorare a Victimelor Holocaustului a fost stabilită în 2005 de Națiunile
    Unite pentru a comemora Holocaustul și a marca aniversarea eliberării lagărului
    de concentrare de la Auschwitz-Birkenau.


  • Jurnal Românesc – 16.01.2023

    Jurnal Românesc – 16.01.2023

    Personalităţi şi instituţii
    de cultură au fost decorate cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, într-o
    ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni.
    Preşedintele Klaus Iohannis a
    conferit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer
    directorului general al Romfilatelia, Cristina Popescu. Criticul de
    film şi realizatorul de televiziune Eugenia Vodă şi dirijorul Corului
    Filarmonicii George Enescu, Iosif Ion Prunner, au primit Ordinul
    Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler. Ordinul Meritul
    Cultural în grad de Cavaler, Categoria B – Muzica i-a fost
    conferit pianistei Axia Ioana Cora Marinescu, Ordinul Meritul
    Cultural în grad de Cavaler, Categoria C – Artele plastice,
    artistului plastic Puiu Manu, Ordinul Meritul Cultural în grad de
    Cavaler, Categoria F – Promovarea culturii, criticului de film
    Irina-Margareta Nistor şi fondatorului Muzeului Textilelor, doctorul în arte
    vizuale Florica Zaharia. De asemenea, Klaus Iohannis a oferit Ordinul
    Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – Arta
    Spectacolului, Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu,
    Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara şi Teatrului
    Naţional Târgu Mureş – Compania Liviu Rebreanu. Muzeul Naţional
    Peleş a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer,
    Categoria E – Patrimoniul cultural naţional, iar Filarmonica
    Moldova din Iaşi a primit Ordinul Meritul Cultural în
    grad de Ofiţer, Categoria F – Promovarea culturii. Ziua Culturii
    Naţionale este sărbătorită anual la 15 ianuarie, data naşterii poetului
    naţional al românilor Mihai Eminescu.





    Reprezentanţa Institutului
    Cultural Român la Varșovia a lansat o campanie online prin care promovează unul
    dintre cele mai importante obiective din calendarul românesc de diplomație
    culturală al anului 2023 – deținerea de către municipiul Timișoara a titlului
    de Capitală Europeană a Culturii
    . Din 15 ianuarie și până în săptămâna care
    precede ceremonia de inaugurare a Programului Cultural Timișoara 2023, sunt difuzate,
    săptămânal, cinci materiale video realizate de Asociația Timișoara – Capitală
    Europeană a Culturii, care explică atât conceptul cât și procesul de pregătire
    a unor programe culturale dezvoltate pentru anul deținerii titlului. Imaginat
    ca o călătorie de la întuneric la lumină, programul Timișoara 2023 pune accent
    pe mobilizarea energiei civice în schimbarea orașului, iar cele cinci materiale
    video evocă o serie de inițiative care pun în lumină implicarea cetățenilor în
    conceperea și dezvoltarea acestor programe. Materialele video, subtitrate în
    limbile poloneză și engleză, conțin interviuri cu curatorii programelor și
    publicul participant, precum și imagini de la o parte din evenimentele
    desfășurate în perioada 2018-2021. Deschiderea oficială a Programului Cultural
    Timișoara – Capitală Europeană a Culturii va avea loc în perioada 17-19
    februarie.




    Sărbătoarea Zilei Culturii
    Naţionale continuă şi în această săptămână în reprezentanţele din străinătate
    ale Institutului Cultural Român.
    ICR Madrid organizează un eveniment dedicat
    operei poetice a lui Mihai Eminescu. Manifestarea va avea loc pe 17 ianuarie,
    la Ateneul din Madrid, şi va cuprinde atât lecturi în limbile română şi
    spaniolă, cu proiecții video, cât şi prezentarea programului cultural Timișoara
    Capitală Europeană a Culturii. În aceeaşi zi, ICR Berlin organizează, la sediul
    Ambasadei României în Germania, un concert cameral și o prezentare multimedia
    dedicate compozitorului, pianistului și dirijorului român Constantin Silvestri,
    la aniversarea a 110 ani de la naștere. Recitalul va fi susţinut de soprana
    Andreea Novac, acompaniată de Radu Nagy la violoncel, Alexandra Paladi la
    vioară, Wontae Kim la violă şi Iosif Ion Prunner și Cristian Niculescu la pian.
    ICR Tel Aviv organizează un eveniment muzical, cu titlul Enescu
    inspirational. Concertul este dedicat operei de compoziție a lui
    George Enescu și cuprinde muzică de
    cameră în interpretarea ansamblului israelian Quint-L String
    Ensemble de la Ierusalim, cu participarea sopranei Mirela Grădinaru. Nu în
    ultimul rând, ICR Praga organizează, în saloanele de protocol ale Ambasadei
    României în Cehia, un concert de lieduri pe versuri eminesciene susţinut de
    soprana Anda Louise Bogza.