Radio România Internațional

Tag: ignat

  • Pe masa de Crăciun

    Pe masa de Crăciun

    Îi ziua de Ignat (20 decembrie), în România are loc sacrificarea rituală a porcului, din care vor fi obţinute preparatele tradiţionale pentru masa de Crăciun. Este nevoie de timp pentru ca pe masa de Crăciun să ajungă preparate tradiţionale precum piftie, lebăr, şorici, slănină, jumări, tobă, caltaboş, cârnaţi şi sarmale. De menţionat că această sacrificare rituală este urmată de aşa-numita “pomană a porcului”, pregătită repede, într-un vas de tuci (fontă), în care se topeşte osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea abdominală a porcului. După ce untura s-a topit, în vas se adaugă cuburi de carne (pulpă, costiţă şi fleică), ficat şi splină de porc, iar spre final vin roşu, cimbru uscat, piper şi sare după gust.

    Pe lângă şorici şi acele bucăţi mici de grăsime topită denumite jumări, pe platoul de aperitive pentru masa de Crăciun se mai pun bucăţi de slănină, precum şi felii de lebăr, tobă şi caltaboş. Se mai pot adăuga bucăţi de cârnaţi afumaţi şi semiafumaţi, cu sau fără boia, conform tradiţiilor gastronomice locale. Slănina este un preparat tradiţional nu numai în România, ci şi în Europa centrală şi de est. De altfel, în ţări precum Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Slovenia, Macedonia, termenul este identic sau foarte apropiat din punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din grăsimea cu şorici de pe spatele sau de burta porcului şi se poate consuma imediat în stare proaspătă. Caltaboşul este asemănător cârnatului, însă ca înveliş este folosit intestinul gros, la fel ca la lebăr, o denumire locală care provine cel mai probabil de la cuvântul german leberwurst, un cârnat preparat din ficat şi grăsime. Caltaboşul este umplut cu organe de porc, tocate: ficat, splină, rinichi şi inimă. În compoziţie se adaugă orez, ceapă tocată mărunt, piper negru măcinat, nucşoară şi ienibahar, condimente, de asemenea, măcinate, câteva boabe de piper şi sare după gust.

    Chiar dacă porcul nu mai este sacrificat de Ignat, ca altădată, destui români din mediul urban păstrează această tradiţie de a pregăti cârnaţi în casă. Cârnaţii se consumă împreună cu friptură de porc la tavă, cu varză călită sau cu piure de cartofi, ca fel principal. Prepararea cârnaţilor este destul de simplă. Avem nevoie de 2 kg de carne de porc, de preferat pulpă sau fleică deoarece are şi puţină grăsime, care poate fi amestecată cu un kg de carne de vită. Mai este nevoie de usturoi şi de condimente: piper, cimbru, boia de ardei. În cazul în care carnea nu are grăsime, adăugăm şi puţină slănină. Carnea şi slănina sunt tocate, iar apoi amestecate cu puţină supă de carne, cu sare şi cu diferite condimente. De obicei, cârnaţii pregătiţi în perioada Crăciunului sunt consumaţi imediat, iar în acest caz adăugăm usturoi pisat, cimbru şi piper, precum şi sare, după gust. Amestecul trebuie lăsat câteva ore la rece, iar după aceea urmează umplerea maţelor, răsucirea acestora la o distanţă de 10 … 15 centimetri, obţinându-se astfel cârnaţii. În continuare, şirurile de cârnaţi trebuie lăsate la rece, pentru a se zvânta, timp de câteva ore. Aceşti cârnaţi pot fi preparaţi la grătar sau prăjiţi în ceaun sau tigaie, în untură sau în ulei.

    Desertul tradiţional pentru masa de Crăciun este cozonacul. Este făcut din aluat dospit, cu ouă, unt, zahăr şi este umplut cu nucă, cu cacao, cu stafide sau cu rahat. În magazinele din România se găsesc de cumpărat şi cozonaci umpluţi cu diferite creme, cel mai frecvent cu cremă de de ciocolată sau în care întâlnim fructe confiate.

  • După pomana porcului

    După pomana porcului

    Mai sunt doar câteva zile până la Ignat (20 decembrie),
    ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului, din care
    urmează să fie obţinute preparate tradiţionale pentru masa de Crăciun.
    În această zi, este pregătită, în mod tradițional, aşa-numita pomană a
    porcului. Este mâncarea oferită celor care au participat la sacrificarea
    rituală, pentru că această activitate care presupune și tranșarea porcului
    durează câteva ore și se desfășoară în aer liber. De aceea, până când este
    pregătită pomana porcului, se mai serveşte o ţuică fiartă sau un pahar de vin
    fiert.

    Pomana porcului se pregătește într-un vas de tuci (fontă) în care se
    pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea abdominală a
    porcului şi din care se obţine și untură. După topirea grăsimii, în untura
    încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi pulpă), puţin ficat
    de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm apă şi lăsăm să fiarbă
    înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând din când în când.
    Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi mărunt, îi adăugăm
    în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi turnăm
    puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Aceasta este
    pomana porcului, care se serveşte caldă, împreună cu mămăligă şi cu un pahar de
    vin roşu.


    În
    următoarele zile se fac preparatele tradiţionale pentru masa de Crăciun, precum
    jumări, caltaboş, piftie, lebăr, slănina, şunca semiafumată, cârnaţi şi sarmale
    în foi de varză. Jumările sunt aceste bucăţi de slănină puse la topit, la foc
    mic, într-un vas de fontă, cunoscut şi sub numel de tuci. La topit pot fi puse
    şi bucăţi de grăsime de pe burta porcului, caz în care se obţin acele jumări
    care conţin şi straturi subțiri de carne. Se amestecă periodic în vasul de tuci
    şi, după ce bucăţile de slănină au devenit transparente, întregul conţinut este
    turnat printr-o sită în recipientul în care urmează a fi păstrată. Untura se
    scurge încet, iar în sită vor rămâne jumările, puse pe platoul de aperitive
    reci de la masa de Crăciun, alături de şorici, slănină proaspătă, şuncă afumată,
    lebăr şi caltaboş. Aceste jumări pot fi consumate împreună cu mămăligă, cu ouă
    ochiuri şi cu brânză.



    În gospodăriile tradiţionale, jumările sunt păstrate, în mod obişnuit,
    în borcane, deasupra lor turnându-se un strat de untură, care are rol de
    protecţie. În acelaşi mod pot fi păstraţi cârnaţii prăjiţi, precum şi bucăţi de
    carne prăjită, în vase mai mari în care, peste toate acestea, se toarnă untură.
    Este aşa-numita carne la garniţă, care poate fi consumată la zile bune după ce a
    fost prăjită în untură. Aceste recipiente în care se păstrează untura,
    jumările, cârnaţii şi carnea prăjită trebuie depozitate în încăperi răcoroase.

  • După pomana porcului

    După pomana porcului

    Mai sunt doar câteva zile până la Ignat (20 decembrie),
    ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului, din care
    urmează să fie obţinute preparate tradiţionale pentru masa de Crăciun.
    În această zi, este pregătită, în mod tradițional, aşa-numita pomană a
    porcului. Este mâncarea oferită celor care au participat la sacrificarea
    rituală, pentru că această activitate care presupune și tranșarea porcului
    durează câteva ore și se desfășoară în aer liber. De aceea, până când este
    pregătită pomana porcului, se mai serveşte o ţuică fiartă sau un pahar de vin
    fiert.

    Pomana porcului se pregătește într-un vas de tuci (fontă) în care se
    pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea abdominală a
    porcului şi din care se obţine și untură. După topirea grăsimii, în untura
    încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi pulpă), puţin ficat
    de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm apă şi lăsăm să fiarbă
    înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând din când în când.
    Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi mărunt, îi adăugăm
    în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi turnăm
    puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Aceasta este
    pomana porcului, care se serveşte caldă, împreună cu mămăligă şi cu un pahar de
    vin roşu.


    În
    următoarele zile se fac preparatele tradiţionale pentru masa de Crăciun, precum
    jumări, caltaboş, piftie, lebăr, slănina, şunca semiafumată, cârnaţi şi sarmale
    în foi de varză. Jumările sunt aceste bucăţi de slănină puse la topit, la foc
    mic, într-un vas de fontă, cunoscut şi sub numel de tuci. La topit pot fi puse
    şi bucăţi de grăsime de pe burta porcului, caz în care se obţin acele jumări
    care conţin şi straturi subțiri de carne. Se amestecă periodic în vasul de tuci
    şi, după ce bucăţile de slănină au devenit transparente, întregul conţinut este
    turnat printr-o sită în recipientul în care urmează a fi păstrată. Untura se
    scurge încet, iar în sită vor rămâne jumările, puse pe platoul de aperitive
    reci de la masa de Crăciun, alături de şorici, slănină proaspătă, şuncă afumată,
    lebăr şi caltaboş. Aceste jumări pot fi consumate împreună cu mămăligă, cu ouă
    ochiuri şi cu brânză.



    În gospodăriile tradiţionale, jumările sunt păstrate, în mod obişnuit,
    în borcane, deasupra lor turnându-se un strat de untură, care are rol de
    protecţie. În acelaşi mod pot fi păstraţi cârnaţii prăjiţi, precum şi bucăţi de
    carne prăjită, în vase mai mari în care, peste toate acestea, se toarnă untură.
    Este aşa-numita carne la garniţă, care poate fi consumată la zile bune după ce a
    fost prăjită în untură. Aceste recipiente în care se păstrează untura,
    jumările, cârnaţii şi carnea prăjită trebuie depozitate în încăperi răcoroase.

  • Preparate pentru masa de Crăciun

    Preparate pentru masa de Crăciun

    Între ziua de Ignat (20 decembrie), atunci când
    are loc sacrificarea rituală a porcului şi cea de Crăciun, este timp suficient
    pentru a obţine preparate tradiţionale, care sunt puse pe platoul cu aperitive
    reci. Pe lângă şorici şi acele bucăţi mici de grăsime topită denumite jumări, pe
    platoul de aperitive se mai pun bucăţi de slănină, precum şi felii de lebăr,
    tobă şi caltaboş. Se mai pot adăuga bucăţi de cârnaţi afumaţi şi semiafumaţi,
    cu sau fără boia, conform tradiţiilor gastronomice locale.


    Slănina este un preparat tradiţional nu numai în România, ci şi în Europa centrală
    şi de est. De altfel, în ţări precum Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia,
    Slovenia, Macedonia de Nord, termenul este identic sau foarte apropiat din
    punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din grăsimea cu şorici de pe spatele
    sau de burta porcului şi se poate consuma imediat în stare proaspătă.


    Lebărul, o denumire locală care provine cel mai probabil de la cuvântul german
    leberwurst, este un fel de cârnat preparat din ficat,
    grăsime şi condimente, învelişul fiind intestinul gros. Toba conţine un amestec
    de bucăţi de carne de porc cu grăsime, din porţiunea guşei, la care se adaugă
    şorici, bucăţi de ficat, inimă, rinichi şi limbă, precum şi urechi. Toate
    acestea, mărunţite, sunt puse fie în interiorul stomacului de porc, fie într-un
    înveliş plastic, atunci când toba este obţinută industrial.


    Caltaboşul este
    asemănător cârnatului, iar ca înveliş se foloseşte intestinul gros, la fel ca
    la lebăr. Caltaboşul este umplut cu organe de porc, precum ficat, splină,
    rinichi şi inimă. Toate organele trebuie fierte, tocate şi apoi amestecate cu
    orez, ceapă tocată mărunt, piper negru măcinat, nucşoară şi ienibahar,
    condimente, de asemenea, măcinate, adăugând şi sare după gust. În partea de
    nord a Moldovei, prin zona Botoşaniului, este întâlnită şi o altă reţetă, în
    care organele de porc sunt înlocuite cu carne de porc, mai grasă, care este
    tocată şi amestecată cu, atenţie!, stafide, cu orez, cu ceapă, de asemenea
    tocată mărunt şi cu condimente precum coliandru şi piper negru măcinat. Acest preparat
    şi-a luat denumirea de caltaboş moldovenesc.


    Pentru masa de Crăciun
    se mai pregătesc şi cârnaţi proaspeţi puşi pe grătar sau prăjiţi în ulei, cu
    garnitură de varză acră călită, precum şi friptură de porc, însă din farfurii
    nu trebuie să lipsească sarmalele. În România, sarmalele tradiţionale sunt cele cu varză acrăşi cu carne de porc. Iar
    dacă am amintit de tradiţii, mulţi români din mediul urban, chiar dacă nu mai sacrifică porcul ca odinioară, şi-au păstrat obiceiul de a pregăti cârnaţi de casă, din carne de porc sau din carne de porc
    şi de vită. În cazul în care carnea nu are grăsime, adăugăm şi puţină slănină. Carnea şi slănina sunt tocate, iar apoi
    amestecate cu puţină supă de carne, cu sare şi cu diferite condimente, precum
    cimbru şi piper măcinat. Amestecul trebuie lăsat câteva ore la rece, iar după
    aceea urmează umplerea maţelor, răsucirea acestora la o distanţă de 10 … 15
    centimetri, obţinându-se astfel cârnaţii. În continuare, şirurile de cârnaţi
    trebuie atârnate pe sfoară şi lăsate la rece, pentru a se zvânta, timp de
    câteva ore.De obicei,
    cârnaţii pregătiţi în perioada Crăciunului sunt consumaţi imediat, iar în acest
    caz adăugăm şi usturoi pisat în compoziţie, precum şi sare, după gust. Aceşti
    cârnaţi pot fi preparaţi la grătar sau prăjiţi în ceaun sau tigaie, în untură
    sau ulei şi pot fi serviţi cu varză călită sau cu piure de cartofi.


  • Preparate pentru masa de Crăciun

    Preparate pentru masa de Crăciun

    Între ziua de Ignat (20 decembrie), atunci când
    are loc sacrificarea rituală a porcului şi cea de Crăciun, este timp suficient
    pentru a obţine preparate tradiţionale, care sunt puse pe platoul cu aperitive
    reci. Pe lângă şorici şi acele bucăţi mici de grăsime topită denumite jumări, pe
    platoul de aperitive se mai pun bucăţi de slănină, precum şi felii de lebăr,
    tobă şi caltaboş. Se mai pot adăuga bucăţi de cârnaţi afumaţi şi semiafumaţi,
    cu sau fără boia, conform tradiţiilor gastronomice locale.


    Slănina este un preparat tradiţional nu numai în România, ci şi în Europa centrală
    şi de est. De altfel, în ţări precum Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia,
    Slovenia, Macedonia de Nord, termenul este identic sau foarte apropiat din
    punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din grăsimea cu şorici de pe spatele
    sau de burta porcului şi se poate consuma imediat în stare proaspătă.


    Lebărul, o denumire locală care provine cel mai probabil de la cuvântul german
    leberwurst, este un fel de cârnat preparat din ficat,
    grăsime şi condimente, învelişul fiind intestinul gros. Toba conţine un amestec
    de bucăţi de carne de porc cu grăsime, din porţiunea guşei, la care se adaugă
    şorici, bucăţi de ficat, inimă, rinichi şi limbă, precum şi urechi. Toate
    acestea, mărunţite, sunt puse fie în interiorul stomacului de porc, fie într-un
    înveliş plastic, atunci când toba este obţinută industrial.


    Caltaboşul este
    asemănător cârnatului, iar ca înveliş se foloseşte intestinul gros, la fel ca
    la lebăr. Caltaboşul este umplut cu organe de porc, precum ficat, splină,
    rinichi şi inimă. Toate organele trebuie fierte, tocate şi apoi amestecate cu
    orez, ceapă tocată mărunt, piper negru măcinat, nucşoară şi ienibahar,
    condimente, de asemenea, măcinate, adăugând şi sare după gust. În partea de
    nord a Moldovei, prin zona Botoşaniului, este întâlnită şi o altă reţetă, în
    care organele de porc sunt înlocuite cu carne de porc, mai grasă, care este
    tocată şi amestecată cu, atenţie!, stafide, cu orez, cu ceapă, de asemenea
    tocată mărunt şi cu condimente precum coliandru şi piper negru măcinat. Acest preparat
    şi-a luat denumirea de caltaboş moldovenesc.


    Pentru masa de Crăciun
    se mai pregătesc şi cârnaţi proaspeţi puşi pe grătar sau prăjiţi în ulei, cu
    garnitură de varză acră călită, precum şi friptură de porc, însă din farfurii
    nu trebuie să lipsească sarmalele. În România, sarmalele tradiţionale sunt cele cu varză acrăşi cu carne de porc. Iar
    dacă am amintit de tradiţii, mulţi români din mediul urban, chiar dacă nu mai sacrifică porcul ca odinioară, şi-au păstrat obiceiul de a pregăti cârnaţi de casă, din carne de porc sau din carne de porc
    şi de vită. În cazul în care carnea nu are grăsime, adăugăm şi puţină slănină. Carnea şi slănina sunt tocate, iar apoi
    amestecate cu puţină supă de carne, cu sare şi cu diferite condimente, precum
    cimbru şi piper măcinat. Amestecul trebuie lăsat câteva ore la rece, iar după
    aceea urmează umplerea maţelor, răsucirea acestora la o distanţă de 10 … 15
    centimetri, obţinându-se astfel cârnaţii. În continuare, şirurile de cârnaţi
    trebuie atârnate pe sfoară şi lăsate la rece, pentru a se zvânta, timp de
    câteva ore.De obicei,
    cârnaţii pregătiţi în perioada Crăciunului sunt consumaţi imediat, iar în acest
    caz adăugăm şi usturoi pisat în compoziţie, precum şi sare, după gust. Aceşti
    cârnaţi pot fi preparaţi la grătar sau prăjiţi în ceaun sau tigaie, în untură
    sau ulei şi pot fi serviţi cu varză călită sau cu piure de cartofi.


  • Masa de Crăciun

    Masa de Crăciun

    Începutul acestei săptămâni a coincis cu Ignatul
    (20 decembrie), ziua în care
    în România are loc sacrificarea rituală a porcului care urmează să fie preparat pentru masa de Crăciun. Este nevoie
    de timp pentru ca pe masa de Crăciun să ajungă preparate tradiţionale precum
    piftie, lebăr, şorici, slănină, jumări, tobă, caltaboş, cârnaţi şi sarmale.


    Pe platoul cu gustări
    reci ajung bucăţi de şorici şi jumări, obţinute după topirea într-un ceaun a
    osânzei. Pe acelaşi platou sau pe un blat de lemn care are aceeaşi utilitate se
    mai pun bucăţi de slănină, precum şi felii de lebăr, tobă şi caltaboş. Slănina este un preparat tradiţional nu numai în România,
    ci şi în Europa centrală şi de est. De altfel, în ţări precum Polonia,
    Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Slovenia, Macedonia, termenul este identic
    sau foarte apropiat din punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din grăsimea
    cu şorici de pe spatele sau de burta porcului şi se poate consuma imediat în
    stare proaspătă.


    Toba este un amestec de
    bucăţi de carne de porc cu grăsime, din porţiunea guşei, la care se adaugă
    şorici, bucăţi de ficat, inimă, rinichi şi limbă, precum şi urechi. Toate
    acestea, mărunţite şi fierte în apă cu mai multe condimente, sunt puse apoi fie
    în interiorul stomacului de porc, fie într-un înveliş plastic, atunci când este
    obţinută industrial. Toba se pune la presat şi apoi se feliază.


    Lebărul, o denumire locală care provine cel mai probabil de la cuvântul german
    leberwurst, este un fel de cârnat preparat din ficat,
    grăsime şi condimente, învelişul fiind întestinul gros. Caltaboşul este
    asemănător cârnatului, iar ca înveliş se foloseşte intestinul gros, la fel ca
    la lebăr. Caltaboşul este umplut cu organe de porc, precum ficat, splină,
    rinichi şi inimă. Toate organele trebuie fierte, tocate şi apoi amestecate cu
    orez, ceapă tocată mărunt, piper negru măcinat, nucşoară şi ienibahar,
    condimente, de asemenea, măcinate, adăugând şi sare după gust.


    Pentru masa de Crăciun
    se pregăteşte friptură de porc şi cârnaţi proaspeţi puşi pe grătar sau prăjiţi
    în ulei, cu garnitură de varză acră călită, precum şi sarmalele. Întâlnite în tot spaţiul balcanic, dar revendicate de fiecare ţară ca fiind produs tradiţional, sarmalele îşi au originea în bucătăria
    turcească de unde au înprumutat şi numele, pentru că în turcă li se spune
    sarmak. În timp ce turcii au făcut sarmale din foi de viţă şi le-au umplut cu
    carne de vită sau cu orez şi stafide, popoarele din Balcani au diversificat
    reţetele, folosind ca înveliş foile de varză, dulce sau murată, iar ca
    umplutură carnea tocată de porc, de pasăre sau chiar de peşte. În România, sarmalele tradiţionale sunt cele cu varză acrăşi cu umplutură de carne
    de porc tocată şi orez. Se servesc calde cu mămăligă.


    Desertul tradiţional
    pentru masa de Crăciun este cozonacul. Este făcut din aluat dospit, cu ouă, unt, zahăr şi
    este umplut cu nucă, cu cacao, cu stafide sau cu rahat.

  • Masa de Crăciun

    Masa de Crăciun

    Începutul acestei săptămâni a coincis cu Ignatul
    (20 decembrie), ziua în care
    în România are loc sacrificarea rituală a porcului care urmează să fie preparat pentru masa de Crăciun. Este nevoie
    de timp pentru ca pe masa de Crăciun să ajungă preparate tradiţionale precum
    piftie, lebăr, şorici, slănină, jumări, tobă, caltaboş, cârnaţi şi sarmale.


    Pe platoul cu gustări
    reci ajung bucăţi de şorici şi jumări, obţinute după topirea într-un ceaun a
    osânzei. Pe acelaşi platou sau pe un blat de lemn care are aceeaşi utilitate se
    mai pun bucăţi de slănină, precum şi felii de lebăr, tobă şi caltaboş. Slănina este un preparat tradiţional nu numai în România,
    ci şi în Europa centrală şi de est. De altfel, în ţări precum Polonia,
    Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Slovenia, Macedonia, termenul este identic
    sau foarte apropiat din punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din grăsimea
    cu şorici de pe spatele sau de burta porcului şi se poate consuma imediat în
    stare proaspătă.


    Toba este un amestec de
    bucăţi de carne de porc cu grăsime, din porţiunea guşei, la care se adaugă
    şorici, bucăţi de ficat, inimă, rinichi şi limbă, precum şi urechi. Toate
    acestea, mărunţite şi fierte în apă cu mai multe condimente, sunt puse apoi fie
    în interiorul stomacului de porc, fie într-un înveliş plastic, atunci când este
    obţinută industrial. Toba se pune la presat şi apoi se feliază.


    Lebărul, o denumire locală care provine cel mai probabil de la cuvântul german
    leberwurst, este un fel de cârnat preparat din ficat,
    grăsime şi condimente, învelişul fiind întestinul gros. Caltaboşul este
    asemănător cârnatului, iar ca înveliş se foloseşte intestinul gros, la fel ca
    la lebăr. Caltaboşul este umplut cu organe de porc, precum ficat, splină,
    rinichi şi inimă. Toate organele trebuie fierte, tocate şi apoi amestecate cu
    orez, ceapă tocată mărunt, piper negru măcinat, nucşoară şi ienibahar,
    condimente, de asemenea, măcinate, adăugând şi sare după gust.


    Pentru masa de Crăciun
    se pregăteşte friptură de porc şi cârnaţi proaspeţi puşi pe grătar sau prăjiţi
    în ulei, cu garnitură de varză acră călită, precum şi sarmalele. Întâlnite în tot spaţiul balcanic, dar revendicate de fiecare ţară ca fiind produs tradiţional, sarmalele îşi au originea în bucătăria
    turcească de unde au înprumutat şi numele, pentru că în turcă li se spune
    sarmak. În timp ce turcii au făcut sarmale din foi de viţă şi le-au umplut cu
    carne de vită sau cu orez şi stafide, popoarele din Balcani au diversificat
    reţetele, folosind ca înveliş foile de varză, dulce sau murată, iar ca
    umplutură carnea tocată de porc, de pasăre sau chiar de peşte. În România, sarmalele tradiţionale sunt cele cu varză acrăşi cu umplutură de carne
    de porc tocată şi orez. Se servesc calde cu mămăligă.


    Desertul tradiţional
    pentru masa de Crăciun este cozonacul. Este făcut din aluat dospit, cu ouă, unt, zahăr şi
    este umplut cu nucă, cu cacao, cu stafide sau cu rahat.

  • Le jour de l’Ignat

    Le jour de l’Ignat

    Rituel préchrétien à l’origine, accepté ensuite par l’église et superposé aux derniers jours du Grand Carême, la fête de l’Ignat coïncide avec la fête chrétienne du Saint martyre Ignatie. Le long de ces jours qui précèdent la naissance de Dieu, les mères de famille préparent toute sorte de recettes à base de viande de porc, les plats étant ensuite bénites avant d’être posées sur la table de fête à Noël. On parle des fameuses sarmale, soit des rouleaux de feuilles de choux farcies, des saucisses, du boudin, de la tête en aspic, bref toute partie du cochon se retrouve dans un plat spécifique à cette période.

    Les premiers morceaux à être préparés sont consommés le jour quant le cochon est tué et portagé en pièces prêtes à être transformées en toute sorte de spécialités. Bref, il s’agit de morceaux de viande, lard et même organes, cuits dans du saindoux et consommées avec de l’ail et de la polenta. A ne pas oublier non plus les légumes en saumure et le vin rouge de campagne. Comme c’est le cas partout dans le milieu rural en Roumanie à l’occasion des fêtes, ces premiers mets étaient offerts aux personnes les plus démunies.

    Explication avec Delia Suiogan, ethnologue à l’Université du nord de Baia Mare : « La fête de l’Ignat est connue surtout à l’extérieur de l’arc des Carpates. Il est également attesté en Transylvanie, dans de vieux volumes sur le folklore local, mais il fait désormais partie d’une mémoire collective. Pour les Roumains, la fête de l’Ignat est liée plutôt à la religion chrétienne et ne savent pas qu’elle est une fête très ancienne d’ailleurs. A l’extérieur de l’arc des Carpates elle est soigneusement respectée et s’appelle l’Ignat des Cochons. Normalement c’est le 20 décembre que cet animal est tué et conformément aux croyances il est très important de faire une distinction entre les différentes races : cochons noirs ou blancs. Dans le cas du cochon noir, le sang et le saindoux était utilisé pour toute sorte de cures contre les maladies. Mélangé à la farine d’avoine, le sang du porc noir était utilisé comme soin par toutes les personnes malades de la maison. »

    Comme tous les rituels déroulés autour des grandes fêtes de l’année, ceux déroulés à l’occasion de l’Ignat réunissaient toutes les familles et les communautés d’autrefois. Détails avec Delia Suiogan : « Le cochon devrait être tué le petit matin, dans le cadre d’un rituel auquel participait toute la famille. Le sang du cochon était versé dans un pot neuf en terre cuite était ensuite enterré dans le jardin de la maison. Dans d’autres régions, le sang était bouilli et utilisé dans la préparation du boudin noir, une spécialité présente souvent sur la table familiale à Noël surtout en Transylvanie. A ne pas omettre aussi le rituel de la découpe du lard du cochon. L’aspect du lard en disait loin de l’année qui allait commencer, tant pour ce qui est des membres de la famille que des prédictions météorologiques. L’épaisseur et la couleur du gras recevaient certaines interprétations spéciales »

    Le sang est un symbole de la vie et de la purification, tout comme la lumière et la chaleur, éléments solaires qui accompagneront l’homme tout le long de l’année qui suivait. Dans de nombreuses communautés traditionnelles de Roumanie, les rituels de ce jour se sont perpétués à travers plusieurs générations, malgré les tentatives de la société moderne de mettre fin à ce genre de pratiques. De nos jours, cette activité a été plutôt adaptée aux réalités de la société moderne, étant largement répandue dans l’espace rural de Roumanie.

  • Pomana porcului

    Pomana porcului

    Mai sunt doar
    câteva zile până la Ignat (20 decembrie), ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului care urmează să fie preparat pentru masa de Crăciun. Preparate tradiţionale pentru
    masa de Crăciun sunt caltaboşul, piftia, lebărul, slănina, şunca semiafumată,
    cârnaţii şi sarmalele, însă trebuie menţionat că porcul nu este consumat
    integral în perioada Sărbătorii Crăciunului, de pe urma acestuia rămânând
    slănină şi şuncă, produse conservate prin afumare, cârnaţi şi carne prăjită,
    puse la păstrare în borcane cu untură. Prepararea
    tuturor acestor produse în propria gospodărie este un motiv de mândrie, însă
    dincolo de poarta gospodăriei se poate transforma într+o adevărată competiţie.
    O astfel de competiţie au iniţiat-o, cu foarte mulţi ani în urmă, jurnaliştii
    unei redacţii din Timişoara.

    De la înfruntarea din redacţia bănăţeană, unde
    fiecare a venit cu cârnaţii acasă sţa ajuns apoi la o competiţie deschisă, pe
    două secţiuni, una pentru cei care fac cârnaţi în propria gospodărie
    pentru consumul propriu şi alta pentru întreprinzătorii care produc cârnaţi în
    scopul comercializării. Timpul de
    preparare a cârnaţilor bănăţeni este de circa o oră. Avem nevoie de circa 2 kg
    de carne de porc şi de jumătate de kg de slănină, de o căpăţână de usturoi, de
    o lingură de boia dulce, de coriandru uscat, de piper râşnit, sare şi de supă
    de oase. Carnea de porc şi slănina, tăiate in cuburi, se trec prin maşina de
    tocat, după care se amestecă cu usturoiul pisat, cu toate celelalte condimente
    şi cu puţină supă de oase pentru a se omogeniza. După aceea, se umplu maţele cu
    această compoziţie, iar în continuare cârnatii sunt lăsaţi la zvântat şi apoi
    sunt puşi la afumat. Se pot consuma ca atare sau prăjiţi în ulei sau untură
    alături de o răchie de Banat.


    Primul pas până la acea competiţie este sacrificarea
    rituală a porcului, ocazie cu care este pregătită aşa-numita pomană a porcului, oferită
    celor care au participat la această operaţiune. Cum ajungem la pomana porcului, un preparat
    necesar după atâta muncă şi, eventual, după ţuica fiartă care este servită
    tradiţional atunci când tranşarea se face în aer liber? Într-un vas de tuci
    (fontă) se pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea
    abdominală a porcului şi din care se obţine untura.

    După ce se topeşte
    grăsimea, în untura încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi
    pulpă), puţin ficat de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm apă şi
    lăsăm să fiarbă înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând
    din când în când. Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi
    mărunt, îi adăugăm în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi turnăm puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi
    punem sare după gust. Aceasta este pomana porcului, care se serveşte caldă,
    împreună cu mămăligă şi cu un pahar de vin roşu.

  • Pomana porcului

    Pomana porcului

    Mai sunt doar
    câteva zile până la Ignat (20 decembrie), ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului care urmează să fie preparat pentru masa de Crăciun. Preparate tradiţionale pentru
    masa de Crăciun sunt caltaboşul, piftia, lebărul, slănina, şunca semiafumată,
    cârnaţii şi sarmalele, însă trebuie menţionat că porcul nu este consumat
    integral în perioada Sărbătorii Crăciunului, de pe urma acestuia rămânând
    slănină şi şuncă, produse conservate prin afumare, cârnaţi şi carne prăjită,
    puse la păstrare în borcane cu untură. Prepararea
    tuturor acestor produse în propria gospodărie este un motiv de mândrie, însă
    dincolo de poarta gospodăriei se poate transforma într+o adevărată competiţie.
    O astfel de competiţie au iniţiat-o, cu foarte mulţi ani în urmă, jurnaliştii
    unei redacţii din Timişoara.

    De la înfruntarea din redacţia bănăţeană, unde
    fiecare a venit cu cârnaţii acasă sţa ajuns apoi la o competiţie deschisă, pe
    două secţiuni, una pentru cei care fac cârnaţi în propria gospodărie
    pentru consumul propriu şi alta pentru întreprinzătorii care produc cârnaţi în
    scopul comercializării. Timpul de
    preparare a cârnaţilor bănăţeni este de circa o oră. Avem nevoie de circa 2 kg
    de carne de porc şi de jumătate de kg de slănină, de o căpăţână de usturoi, de
    o lingură de boia dulce, de coriandru uscat, de piper râşnit, sare şi de supă
    de oase. Carnea de porc şi slănina, tăiate in cuburi, se trec prin maşina de
    tocat, după care se amestecă cu usturoiul pisat, cu toate celelalte condimente
    şi cu puţină supă de oase pentru a se omogeniza. După aceea, se umplu maţele cu
    această compoziţie, iar în continuare cârnatii sunt lăsaţi la zvântat şi apoi
    sunt puşi la afumat. Se pot consuma ca atare sau prăjiţi în ulei sau untură
    alături de o răchie de Banat.


    Primul pas până la acea competiţie este sacrificarea
    rituală a porcului, ocazie cu care este pregătită aşa-numita pomană a porcului, oferită
    celor care au participat la această operaţiune. Cum ajungem la pomana porcului, un preparat
    necesar după atâta muncă şi, eventual, după ţuica fiartă care este servită
    tradiţional atunci când tranşarea se face în aer liber? Într-un vas de tuci
    (fontă) se pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea
    abdominală a porcului şi din care se obţine untura.

    După ce se topeşte
    grăsimea, în untura încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi
    pulpă), puţin ficat de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm apă şi
    lăsăm să fiarbă înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând
    din când în când. Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi
    mărunt, îi adăugăm în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi turnăm puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi
    punem sare după gust. Aceasta este pomana porcului, care se serveşte caldă,
    împreună cu mămăligă şi cu un pahar de vin roşu.

  • La Saint Ignat

    La Saint Ignat

    En décembre, au fur et à mesure que Noël approche, les préparatifs des
    fêtes commencent. Si, en ville, tous les commerces se disputent les meilleures
    offres, dans les communautés traditionnelles d’autrefois chaque instant était
    pensé en relation avec le solstice d’hiver qui approchait. Que la Saint Ignat soit
    reprise comme un ancien rituel de sacrifice ce n’est pas un hasard, explique






    Delia Suiogan, ethnologue à l’Université du Nord de Baia Mare : « Bien
    sûr, nous assistons encore une fois à un chevauchement d’une fête préchrétienne
    avec une fête chrétienne. Il faut dire dès le début que c’est une fête très, très
    ancienne et que ce jour était célébré chez beaucoup de peuples : chez les
    Grecs, les Romains et les Slaves. Nous, les Roumains, conservons à ce jour de
    nombreux éléments, préservés notamment des Daces et des Romains. Pendant cette
    période, les Daces et les Romains célébraient un dieu du feu. Ce n’était pas un
    dieu quelconque, mais celui du feu domestique, terrestre, un dieu du feu
    sacrificiel. Ce jour-ci, les deux peuples sacrifiaient un cochon. Entre le 17
    et le 30 décembre, les Romains célébraient les Saturnales, les jours du dieu
    Saturne, lorsqu’une truie était sacrifiée du 19 au 20 décembre. L’animal devait
    être de couleur blanche, car le dieu eu du feu était en même temps le dieu du
    soleil. »







    Le sang est un symbole de la vie et de la purification, de la renaissance
    de l’être humain sous le signe du bien. La lumière et la chaleur, des éléments
    solaires, l’accompagnent ainsi tout au long de l’année suivante. La Saint Ignat
    est avant tout une tradition du sacrifice animal. Dans de nombreuses
    communautés traditionnelles de Roumanie, les rituels d’aujourd’hui ont survécu
    pendant des siècles, malgré le fait que la société moderne condamne de plus en
    plus ce type de pratiques, affirme Delia Suiogan : « La Saint Ignat
    est mieux connue dans la région extra-carpatique de Roumanie. Elle est
    également attestée à l’intérieur de l’arc des Carpates, dans les anciens
    recueils de folklore, mais elle est entrée dans une mémoire passive. On en sait
    moins sur la Saint Ignat comme fête préchrétienne et davantage depuis la
    perspective religieuse. Chez les Roumains de l’extérieur des Carpates, c’est
    une fête très suivie et qui s’appelle l’Ignat des cochons. Le 20 décembre, on
    sacrifie le cochon. La race de l’animal à abattre est très importante, il faut
    que ce soit un cochon noir ou un cochon blanc. Le cochon noir est sacrifié si
    l’on veut utiliser le sang et le saindoux pour toutes sortes d’incantations et
    de remèdes contre les maladies. Mélangé avec de la farine d’avoine, le sang de
    porc noir pouvait être utilisé comme remède toute l’année suivante, par tous
    les membres de la famille tombés malades. Il semble avoir été un remède très
    bien conservé dans la mémoire du paysan roumain. Le saindoux de porc noir,
    mélangé avec une grande variété de produits naturels, était utilisé pour
    fabriquer toutes sortes de pommades. »

    En Europe, la
    Saint Ignat est respectée que par les Roumains et les Aroumains. À présent, les
    habitudes culinaires roumaines autour de Noël impliquent la préparation de
    plusieurs charcuteries et plats à base de viande de porc, tels que les
    saucisses, les sarmale (mélange de viande de porc hachée et de riz, enveloppé
    dans des feuilles de choucroute), la piftia (porc en aspic) et le caltaboş (une
    saucisse plus spéciale, que l’on fait bouillir). (Trad. Felicia Mitrasca)






  • Pomana porcului

    Pomana porcului

    La sfîrşitul acestei săptămâni, mai precis duminică, 20 decembrie,
    este Ignatul, ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului care
    urmează să fie
    preparat pentru masa de Crăciun. În gospodăriile din Transilvania, provincie unde
    carnea de porc are o pondere mai mare în consum, sunt sacrificaţi doi porci,
    unul înainte de Crăciun, celălalt după Anul Nou.



    Preparate tradiţionale
    pentru masa de Crăciun sunt caltaboşul, piftia, lebărul, slănina, şunca
    semiafumată, cârnaţii şi sarmalele, însă trebuie menţionat că porcul nu este
    consumat integral în perioada Sărbătorii Crăciunului, După tranşarea porcului
    se obţin slănină şi şuncă, produse conservate prin afumare, cârnaţi şi carne
    prăjită, puse la păstrare în borcane cu untură.

    Unul dintre preparatele
    specifice este guşa de porc fiartă în apă cu sare sau în zeamă de varză,
    conform unei reţete din zona Făgăraşului (partea de sud a Transilvaniei). Guşa
    este partea mai groasă de slănină din zona gâtului, care are şi puţină carne,
    în straturi. Această parte cu şorici, slănină şi carne se pune la fiert în
    zeamă de varză acră, în care se adaugă boabe de piper şi două frunze de dafin,
    precum şi apă în cazul în care zeama de varză este foarte sărată. Guşa se
    fierbe la foc mic pentru ca să nu plesnească şoriciul, după care se scoate la
    zvântat. Apoi guşa se dă pe exterior cu boia dulce de ardei, cu piper negru
    măcinat şi cu usturoi pisat. Se feliază înainte de a fi servită ca aperitiv, la
    masa de Crăciun. Guşa poate fi păstrată mai mult timp dacă este afumată.


    La sacrificarea rituală
    a porcului este tradiţia de a pregăti aşa-numita pomană a porcului, o mâncare
    oferită celor care au participat la această activitate, pe durata căreia,
    ţinând cont de faptul că se desfoşoară în aer liber, se mai serveşte o ţuică
    fiartă sau un pahar de vin fiert.

    Într-un vas de tuci (fontă) se pune puţină osânză, acea grăsime care se
    adună din cavitatea abdominală a porcului şi din care se obţine untura. După ce
    se topeşte grăsimea, în untura încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă,
    fleică şi pulpă), puţin ficat de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm
    apă şi lăsăm să fiarbă înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră,
    amestecând din când în când. Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de
    usturoi, tăiaţi mărunt, îi adăugăm în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă
    de cimbru uscat şi turnăm
    puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Aceasta este
    pomana porcului, care se serveşte caldă, împreună cu mămăligă şi cu un pahar de
    vin roşu.

  • Pomana porcului

    Pomana porcului

    La sfîrşitul acestei săptămâni, mai precis duminică, 20 decembrie,
    este Ignatul, ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului care
    urmează să fie
    preparat pentru masa de Crăciun. În gospodăriile din Transilvania, provincie unde
    carnea de porc are o pondere mai mare în consum, sunt sacrificaţi doi porci,
    unul înainte de Crăciun, celălalt după Anul Nou.



    Preparate tradiţionale
    pentru masa de Crăciun sunt caltaboşul, piftia, lebărul, slănina, şunca
    semiafumată, cârnaţii şi sarmalele, însă trebuie menţionat că porcul nu este
    consumat integral în perioada Sărbătorii Crăciunului, După tranşarea porcului
    se obţin slănină şi şuncă, produse conservate prin afumare, cârnaţi şi carne
    prăjită, puse la păstrare în borcane cu untură.

    Unul dintre preparatele
    specifice este guşa de porc fiartă în apă cu sare sau în zeamă de varză,
    conform unei reţete din zona Făgăraşului (partea de sud a Transilvaniei). Guşa
    este partea mai groasă de slănină din zona gâtului, care are şi puţină carne,
    în straturi. Această parte cu şorici, slănină şi carne se pune la fiert în
    zeamă de varză acră, în care se adaugă boabe de piper şi două frunze de dafin,
    precum şi apă în cazul în care zeama de varză este foarte sărată. Guşa se
    fierbe la foc mic pentru ca să nu plesnească şoriciul, după care se scoate la
    zvântat. Apoi guşa se dă pe exterior cu boia dulce de ardei, cu piper negru
    măcinat şi cu usturoi pisat. Se feliază înainte de a fi servită ca aperitiv, la
    masa de Crăciun. Guşa poate fi păstrată mai mult timp dacă este afumată.


    La sacrificarea rituală
    a porcului este tradiţia de a pregăti aşa-numita pomană a porcului, o mâncare
    oferită celor care au participat la această activitate, pe durata căreia,
    ţinând cont de faptul că se desfoşoară în aer liber, se mai serveşte o ţuică
    fiartă sau un pahar de vin fiert.

    Într-un vas de tuci (fontă) se pune puţină osânză, acea grăsime care se
    adună din cavitatea abdominală a porcului şi din care se obţine untura. După ce
    se topeşte grăsimea, în untura încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă,
    fleică şi pulpă), puţin ficat de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm
    apă şi lăsăm să fiarbă înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră,
    amestecând din când în când. Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de
    usturoi, tăiaţi mărunt, îi adăugăm în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă
    de cimbru uscat şi turnăm
    puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Aceasta este
    pomana porcului, care se serveşte caldă, împreună cu mămăligă şi cu un pahar de
    vin roşu.

  • Pomana porcului

    Pomana porcului

    Mai sunt doar câteva zile până la Ignat (20
    decembrie), ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului care urmează
    să fie preparat pentru masa de Crăciun.
    Preparate tradiţionale pentru masa de Crăciun sunt caltaboşul, piftia, lebărul,
    slănina, şunca semiafumată, cârnaţii şi sarmalele, însă trebuie menţionat că
    porcul nu este consumat integral în perioada Sărbătorii Crăciunului, de pe urma
    acestuia rămânând slănină şi şuncă, produse conservate prin afumare, cârnaţi şi
    carne prăjită, puse la păstrare în borcane cu untură.



    În gospodăriile din
    Transilvania, provincie unde carnea de porc are o pondere mai mare în consum,
    sunt sacrificaţi doi porci, unul înainte de Crăciun, celălalt după Anul Nou. La
    sacrificarea rituală a porcului este tradiţia de a pregăti aşa-numita pomană a
    porcului, o mâncare oferită celor care au participat la această operaţiune.


    Cum ajungem la pomana porcului, un preparat
    necesar după atâta muncă şi, eventual, după ţuica fiartă care este servită
    tradiţional atunci când tranşarea se face în aer liber? Într-un vas de tuci
    (fontă) se pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea
    abdominală a porcului şi din care se obţine untura. După ce se topeşte
    grăsimea, în untura încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi
    pulpă), puţin ficat de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm apă şi
    lăsăm să fiarbă înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând
    din când în când. Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi
    mărunt, îi adăugăm în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi turnăm puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi
    punem sare după gust. Aceasta este pomana porcului, care se serveşte caldă,
    împreună cu mămăligă şi cu un pahar de vin roşu.

  • Pomana porcului

    Pomana porcului

    Mai sunt doar câteva zile până la Ignat (20
    decembrie), ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului care urmează
    să fie preparat pentru masa de Crăciun.
    Preparate tradiţionale pentru masa de Crăciun sunt caltaboşul, piftia, lebărul,
    slănina, şunca semiafumată, cârnaţii şi sarmalele, însă trebuie menţionat că
    porcul nu este consumat integral în perioada Sărbătorii Crăciunului, de pe urma
    acestuia rămânând slănină şi şuncă, produse conservate prin afumare, cârnaţi şi
    carne prăjită, puse la păstrare în borcane cu untură.



    În gospodăriile din
    Transilvania, provincie unde carnea de porc are o pondere mai mare în consum,
    sunt sacrificaţi doi porci, unul înainte de Crăciun, celălalt după Anul Nou. La
    sacrificarea rituală a porcului este tradiţia de a pregăti aşa-numita pomană a
    porcului, o mâncare oferită celor care au participat la această operaţiune.


    Cum ajungem la pomana porcului, un preparat
    necesar după atâta muncă şi, eventual, după ţuica fiartă care este servită
    tradiţional atunci când tranşarea se face în aer liber? Într-un vas de tuci
    (fontă) se pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea
    abdominală a porcului şi din care se obţine untura. După ce se topeşte
    grăsimea, în untura încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi
    pulpă), puţin ficat de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm apă şi
    lăsăm să fiarbă înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând
    din când în când. Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi
    mărunt, îi adăugăm în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi turnăm puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi
    punem sare după gust. Aceasta este pomana porcului, care se serveşte caldă,
    împreună cu mămăligă şi cu un pahar de vin roşu.