Revista românilor din Marea Britanie – Diaspora UK. “Ne străduim să îi ajutăm pe românii din UK să se integreze în societatea britanică”.
Interviu cu Daniel Chira, directorul revistei.
Tag: integrare
-
Ora diasporei 20.06.2022
Deputaţii de diaspora Simina Tulbure şi Valentin Făgărăşian, despre proiectele legislative iniţiate în vederea angajării cetăţenilor ucraineni pe teritoriul României, precum şi pentru monitorizarea şi integrarea copiilor veniţi din străinătate în sistemul românesc de învăţământ.
-
Optimism privind viitorul Republicii Moldova
Recent, la finalul lunii trecute, aniversarea a 30 de ani de la proclamarea independenţei față de URSS a găsit Republica Moldova într-un moment în care relațiile cu partenerii occidentali se revigorează, în contextul victoriei Maiei Sandu la alegerile prezidenţiale din noiembrie anul trecut şi debarcării de la putere a Partidului Socialiştilor şi aliaţilor săi, la scrutinul parlamentar din iulie anul acesta. Înglobată forțat în fosta URSS în 1940, republica majoritar românofonă de dincolo de Prut și-a proclamat independența 51 de ani mai târziu într-un context istoric jalonat de mișcări similare în proximitatea sa. Invitat la Radio România, istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe, a făcut o radiografie a momentului de atunci, explicând cum s-a născut decizia separării:
“Contextul este adus de acea perioadă fastă din istoria Europei de Est marcată de reformele lui Mihail Gorbaciov din Uniunea Sovietică. De-acolo practic a plecat şi de la decizia unore state, cum ar fi Ucraina şi Belarus, şi Rusia lui Boris Elţîn, de a se rupe de Uniunea Sovietică – ceea ce, într-un fel, l-a transformat pe Mihail Gorbaciov într-un fel de ucenic vrăjitor; propria lui reformă s-a întors împotriva lui şi a ajuns să conducă o Uniune Sovietică, practic, care nu mai exista. Acesta este momentul în care Republica Moldova, în 1990, înainte de disoluţia Uniunii Sovietice, începe această redobândire a identităţii, pentru că a plecat ca o mişcare culturală. Să nu uităm că primele revendicări au fost de natură culturală, de natură identitară – e vorba de limba română şi e vorba de alfabetul latin şi de redescoperirea identităţii unei culturi de sorginte europeană. Și această revendicare culturală a devenit fundamentul pe care, în august 1991, s-a proclamat independenţa – dar, din păcate, în paralel cu începerea unui conflict – practic, înainte de declararea independenţei începuse conflictul pe Nistru.”
Dincolo de situația din Transnistria rusofonă, regiune care se consideră în continuare independentă faţă de Republica Moldova şi care este susţinută de Moscova, fosta republică sovietică, majoritar românofonă s-a confruntat în ultimii 30 de ani cu crize economice acute, în special în 1998, cu frământări politice interne şi proteste de amploare. După ce şi-a declarat, în 2009, ca principal obiectiv pe plan extern apropierea de Uniunea Europeană, Republica Moldova a obţinut, între altele, anularea regimului de vize şi semnarea acordului de liber schimb cu statele Uniunii. Relaţiile cu Bruxelles s-au răcit, însă, câțiva ani mai târziu după dispariția unui miliard de dolari din sistemul bancar al Republicii Moldova în 2014, intrarea în impas a mai multor reforme importante, între care şi cele din justiţie, respectiv alegerea, în 2016, a unui preşedinte pro-rus, Igor Dodon. Acum, odată cu victoria pro-occidentalei Maia Sandu la alegerile prezidenţiale de noiembrie anul trecut şi debarcarea de la putere a Partidului Socialiştilor şi aliaţilor săi, la scrutinul din iulie anul curent, relațiile cu partenerii occidentali par să se revigoreze. În opinia analistului politic Vlad Țurcanu, aceste victorii sunt o șansă de revenire pentru Chișinău la parcursul european:
“E o ocazie importantă pentru Republica Moldova de a-şi anunţa încă o dată, poate cu mai multă tărie, aspiraţiile sale europene, după o perioadă destul de dificilă pe care a parcurs-o în ultimii ani, după o nouă derivă estică de revanşă asiatică. E important totuşi că aceşti 30 de ani ne găsesc într-o dispoziţie mai bună decât în urmă cu un an, să spunem, când era un viitor incert în faţă. Acum, după două victorii consecutive electorale la alegerile prezidenţiale şi parlamentare, parcă se reînnoadă speranţa în rândul cetăţenilor, că se poate merge pe acea cale care a fost proclamată în 1991.”
În discursul său consacrat celor 30 de ani de independenţă, preşedintele Maia Sandu a subliniat că prioritatea zero a noii puteri rămâne edificarea unui stat de drept în Republica Moldova şi asigurarea unei vieţi decente pentru cetăţenii săi. Ce fel de proiecte sunt necesare Republicii Moldova? Politologul Anatol Țăranu explică, de la Chișinău:
“Eu cred că principalul proiect de care are nevoie astăzi Republica Moldova este consolidarea instituţiilor de stat, care sunt capabile să dea o orientare corectă dezvoltării statului Republica Moldova. Şi ceea ce face Maia Sandu şi echipa care a venit acum la guvernare – lupta lor anticorupţie, încercarea de a consolida instituţiile statului în sensul coerenţei politicilor care sunt promovate în Republica Moldova în diverse domenii – se aşază, de fapt, anume în această albie. Pe de altă parte, Republica Moldova nu va fi capabilă de una singură să atingă acest obiectiv major de a se preface într-o societate prosperă, care garantează realizarea drepturilor democratice, dar şi o bunăstare a cetăţenilor săi, dacă nu va îmbrăţişa dezideratul integrării europene, prefacerii într-un stat european. Iar acest lucru, iarăşi, este puţin probabil să se înfăptuiască, dacă Republica Moldova nu-şi va consolida relaţiile cu România, fiindcă România este, de fapt, acel stat, acea ţară care susţine cel mai sincer Republica Moldova pe calea integrării sale europene.”
Preluarea puterii la Chișinău de către Maia Sandu a adus o dezghețare a politicii externe a Republicii Moldova, țara ieșind ușor-ușor din izolarea adusă de fostul regim Dodon și devenind tot mai vizibilă pe plan internaţional.
-
Premierul italian la Bucureşti
România şi
Italia sunt parteneri strategici care susţin ideea unei Europe unite, solidare
şi puternice – sunt concluziile întâlnirii premierului italian, Paolo Gentiloni,
cu preşedintele Klaus Iohannis, la Bucureşti. Discuţiile s-au concentrat pe
relaţia bilaterală, apreciată de ambele părţi drept privilegiată, pe cooperarea
economică, calificată ca excelentă şi pe rolul emigraţiei italienilor şi,
respectiv al românilor. Klaus Iohannis s-a declarat mulţumit în ceea ce
priveşte situaţia românilor din Italia, afirmând că nu sunt doar acceptaţi, ci
şi integraţi. Klaus Iohannis: ‘Amândoi suntem foarte mulţumiţi şi bucuroşi
că aceste comunitaţi reciproce nu sunt doar acceptate, ci s-au integrat foarte
bine. Şi italienii sunt foarte bine veniţi şi integraţi în România, o
comunitate cu foarte mulţi oameni de afaceri, iar comunitatea românească, care este
foarte numeroasă, 1.300.000 de români trăiesc în Italia, este o comunitate
foarte bine integrată şi foarte bine acceptată în Italia’.Iohannis
consideră că relaţia dintre România şi Italia este foarte bună în multe domenii
şi a amintit poziţiile aproape identice în ceea ce priveşte politica europeană.
Înalţii oficiali au discutat despre viitorul spaţiu comunitar, dar şi despre
preluarea de către Romania a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene la 1
ianuarie 2019. Paolo Gentiloni a subliniat că gestionarea migraţiei trebuie să
fie una dintre marile priorităţi ale UE. ‘Trebuie să insistăm să mergem pe
drumul comunitar. În interiorul acestui drum comunitar există şi implicarea
comună asupra tematicilor migratorii şi cred că Italia şi-a făcut treaba sa. A
făcut un efort important, dar aceasta trebuie să fie una dintre marile
priorităţi ale Uniunii, pentru ca, treptat, să gestionăm acest fenomen’ – a
declarat premierul italian.Cu Viorica Dăncilă, primul ministru italian a
discutat, în principal, tendinţele economice pozitive din ambele ţări şi nevoia
unui impuls dat relaţiilor economice bilaterale. Potrivit oficialului român, Italia
reprezintă un partener strategic pentru România, volumul schimburilor
comerciale bilaterale ajungând, anul trecut, la aproape 14 miliarde de euro, un
nivel record pentru ultimul deceniu. Totodată, Italia este interesată să
investească în România în agricultură, inovare tehnologică, energie sau
apărare. Ei au discutat şi despre comunitatea românească din Italia, dar şi
despre cea italiană din România, Gentiloni spunând că integrarea românilor în Italia
este din ce în ce mai bună. Premierii au convenit ca, după formarea viitorului
guvern de la Roma, să fie organizată o şedinţă comună la nivel guvernamental,
şedinţă care ar putea consolida, dar şi diversifica, cooperarea în domenii
importante cum ar fi securitatea, apărarea, economia, energia, mediul şi
sănătatea, precum şi în alte sectoare. -
Dan Stoenescu s-a întâlnit cu ambasadorul Republicii Irlanda în România, Derek Feely
Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, l-a primit joi, 28 aprilie 2016, pe ambasadorul Republicii Irlanda în România, Derek Feely.
Ministrul delegat a reiterat susținerea statului român pentru diversificarea interacțiunii interculturale dintre comunitatea românilor care trăiesc în Irlanda și societatea irlandeză, reamintind contribuția pozitivă a comunității românești la viața socială, culturală și economică din țara de reședință. De asemenea, a subliniat rolul diasporei ca mijloc eficient de consolidare a imaginii şi statutului României în context internaţional, arătând că buna integrare a membrilor comunităţii româneşti din Irlanda contribuie la o mai mare valorificare în interes comun a diversităţii culturale. În context, a exprimat aprecierea pentru sprijinul acordat de autoritățile de la Dublin în implementarea programului de limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR) în cadrul şcolilor publice din Irlanda, arătând că educaţia este una dintre cele mai eficiente modalităţi de păstrare a identităţii culturale şi lingvistice în rândul românilor din afara graniţelor.
Dialogul s-a axat şi pe modelele existente privind bunele practici şi experiențe în materie de strategii pentru diaspora, dedicate valorificării comunităților din afara granițelor. Ministrul delegat a arătat că acţiunea Guvernului României se îndreaptă către stabilirea unui parteneriat consolidat cu membrii comunităţii româneşti din afara graniţelor în beneficiul ambelor părţi. Totodată, a exprimat interesul privind politicile publice destinate irlandezilor din afara graniţelor, inclusiv sub aspectul contribuţiei pe care diaspora irlandeză o are la promovarea Irlandei şi la viaţa economică a acestei ţări. În acest sens, ambasadorul irlandez a arătat că guvernele statelor trebuie să utilizeze expertiza acumulată de membrii diasporei.
În încheiere, cei doi oficiali au reiterat necesitatea valorificării oportunităților oferite de promovarea multiculturalităţii, reafirmând interesul comun pentru un dialog permanent pe teme legate de diaspora, ca vector de dezvoltare.
-
Cum îi văd românii pe refugiaţi
Afluxul masiv de
refugiaţi şi gestionarea lui – una din cele mai mari provocări cu care se
confruntă UE de la crearea ei şi
situaţie faţă de care oricine are o părere, mai mult sau mai puţin bazată pe o
informare corectă. Se pare că românii nu au nimic împotrivă ca refugiaţii să
vină în România, dar nici nu vor să îi integreze în societate sau să trăiască
alături de ei. Este concluzia sondajului Percepţia românilor privind criza
refugiaţilor, recent realizat de Asociaţia Pro Democraţia.
Iuliana Iliescu,
manager de proiecte în cadrul asociaţiei: În cea mai mare
parte, oamenii sunt informaţi despre criza refugiaţilor din social media.
Aproape 55% afirmă că sunt informaţi din social media, iar 29%, din radio şi
televiziune. În mare parte sunt îngrijoraţi de această situaţie din cauza
ştirilor negative care apar în aceste reţele. Cu privire la numărul refugiaţilor
prezenţi în România, şi mă refer la cei care au venit acum, după 2015,
majoritatea consideră că sunt peste 300 de refugiaţi, cam 35%. Din câte ştim
noi, momentan în România au venit doar 15 persoane refugiate. Referitor la
întrebarea dacă sunt de acord cu prezenţa refugiaţilor, aici există un
echilibru între da şi nu. Cam 54% spun nu, 46% spun da. Dacă am face o
comparaţie între acceptul în familie sau la muncă dintre un cetăţean european
care ar veni în România şi un refugiat, există o discrepanţă foarte mare. În
ceea ce priveşte un refugiat, 26,5% dintre români preferă să fie doar un simplu
vizitator. Luând în considerare situaţia din Siria şi nu numai, un număr destul
de îngrijorător din punctul nostru de vedere, şi anume 18%, spun că l-ar
expulza. Faţă de 2,5%, când vine vorba de un cetăţean european de altă
naţionalitate.
Totuşi, când vine
vorba de copiii refugiaţilor, românii sunt mai indulgenţi, cei mai mulţi
acceptând ca fiii şi fiicele lor să îi aibă colegi pe copiii refugiaţilor.
Îngrijorător este faptul că peste 40% sunt de părere că refugiaţii ar trebui să
fie amplasaţi în tabere speciale, nu în mediul urban sau rural, cum ar fi
normal pentru integrare, atenţionează Iuliana Iliescu.
Un alt sondaj,
realizat de INSCOP Research, relevă că peste 80% dintre români nu sunt de acord
ca refugiaţii/imigranţii să se stabilească în România.
Luna aceasta,
Biroul de Informare al Parlamentului European în România şi Asociaţia Pro
Democraţia au organizat un eveniment dedicat crizei refugiaţilor. Claudiu Crăciun,
expert în cadrul Asociaţiei Pro Democraţia, a vorbit despre faptul că, în
trecut, românii au avut experienţe pozitive cu refugiaţi greci, turci, din
Orientul Mijlociu. Potrivit lui Claudiu Crăciun, nu există o rezistenţă mare la
nivel interpersonal, imaginea apocaliptică asupra venirii refugiaţilor fiind
insuflată cu ajutorul unor politicieni, instituţii, mass media.
La aceeaşi
dezbatere, Eleodor Pîrvu, director adjunct la Inspectoratul General pentru
Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a reluat ideea că
fenomenul imigraţiei a existat de foarte mult timp în România şi a vorbit
despre legislaţia românească în domeniu: Sistemul de azil,
migraţie şi integrare a fost creat nu imediat după Revoluţie, dar s-au făcut
imediat după Revoluţie paşi foarte importanţi, în principal prin aderarea la
Convenţia privind statutul refugiaţilor, în 1991. După care a urmat o serie de
acte legislative prin care s-a reglementat modul de implementare a politicilor
în domeniu, culminând cu actuala legislaţie şi cu sistemul creat în domeniul
azilului, migraţiei şi integrării, legislaţie pe deplin în concordanţă cu
acquis-ul european în domeniul cu toate directivele existente – directiva
privind calificarea, directiva privind procedurile, directiva privind condiţiile
de recepţie. Avem şi două regulamente – Regulamentul Dublin şi Regulamentul
Eurodac.
Potrivit lui
Eleodor Pîrvu, media cererilor de azil în România a fost în cursul anilor
trecuţi de aproximativ 1200 – 1300 de cereri de azil, depuse de cetăţeni din
diferite state terţe. În ţara noastră există o instituţie care coordonează şase
centre de primire şi recepţie a solicitanţilor de azil pe teritoriul României,
cu o capacitate totală de 950 de locuri, capacitate care poate fi suplimentată
în caz de criză. Toate cererile de azil depuse pe teritoriul României sunt
procesate într-un termen destul de scurt, de 30 de zile. Este cea mai scurtă
procedură de azil la nivel european.Eleodor Pîrvu: Toate
persoanele care depun o cerere de azil sunt verificate, înregistrate în bazele
noastre de date şi procesate conform standardelor în domeniu de către oameni
bine pregătiţi. Cei care sunt respinşi, au posibilitatea de a ataca această
decizie în faţa instanţei. Cei care sunt admişi, care primesc o formă de protecţie,
statutul de refugiat sau protecţia subsidiară pot participa la procesul de
integrare, care, în momentul de faţă, nu este un proces obligatoriu pentru
persoanele care obţin o formă de protecţie. Recent, în legea privind azilul au
fost introduse anumite condiţii, pentru a primi ajutoarele nerambursabile pe
care statul român le oferă timp de 12 luni, perioadă în care persoana este
implicată în activităţi de integrare pe diferite paliere.
Conform
mecanismului de relocare a refugiaţilor în statele membre ale UE, România
urmează să primească, în intervalul 2016-2017, 6.205 refugiaţi. -
UK şi UE
Marea Britanie a avut mereu ceva de comentat în
procesul de integrare europeană. De la început, de la primii paşi, de după al
doilea război mondial, Marea Britanie s-a ţinut deoparte de eforturile
franco-germane inspirate de Benelux.De fapt, de mai mult timp britanicii nu se
văd încadraţi în construcţia europeană. În primul rând, britanicii au privit
mai mult la lumea întreagă decât la Europa de dincolo de Canalul Mânecii. Având
alături un imperiu, devenit ulterior Commonwealth, o comunitate care a inspirat
şi era post-sovietică, Marea Britanie era încadrată deja într-o structură
internaţională, o organizaţie multicontinentală unde deţinea un rol central
puternic. Primă putere industrială, cu multe priorităţi de doctrină şi
filosofie dar şi de practică a noii ere a omenirii, Marea Britanie nu a fost
dispusă să renunţe la puterea sa în domeniul oţelului şi cărbunelui. Producţia
de oţel era un indicator echivalent cu dezvoltarea economică iar pentru oţel
aveai nevoie de minereu şi cărbune. Marea Britanie era pe culmile producţiei de
oţel, cu minereu adus din întreaga lume şi cărbune din prorpiul subsol.Când continentul a
început să se mişte, în cadrul planului Schuman, Marea Britanie nu s-a
implicat, ba chiar a avut o atitudine ostilă. Desigur, era vorba, în primul
rând de protejarea unui atu istoric şi puternic dar şi de ceea ce istoricii şi
politologii numesc tendinţa naturală a
Marii Britanii de a se izola. Mai mult, Marea Britanie a lansat şi a muncit din
greu la construirea unei construcţii concurente la Comunităţile Europene create
în 1951.În 1957, europenii de pe Continent depăşesc faza legată de cărbune şi
oţel şi lansează o Comunitate economică mai amplă, cu ambiţii şi cuprinderi
mult mai mari. Dar nici semnarea Tratatului de la Roma, din 1957, nu aduce
Marea Britanie în curentul construcţiei europene.În 1960, Marea Britanie
adună, lângă ea, mai multe ţări, în special din nord, şi se semnează, la
Stockholm, convenţia de creare a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS).
În termeni de teorie a integrării, în timp ce Comunitatea europeană îşi propune
să adâncească integrarea ţărilor membre, cu politici comune în tot mai multe
domenii, inclusiv neeconomice, Liberul Schimb are ca ambiţie doar realizarea
unui schimb lipsit de taxe, oprindu-se la acest stadiu incipient al unei
adevărate unificări interstatale.Din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb
mai făceau parte Danemarca, Norvegia, Suedia, Austria, Elveţia şi Portugalia.
Ulterior au devenit membri Finlanda şi Islanda. Nordicii au fost mereu mai reţinuţi.
Norvegia a respins în tot felul aderarea la Comunitatea europeană iar Danemarca
şi Suedia, membre ale Uniunii, stau deoparte de proiectul monedei comune.
Finlanda, în schimb, a aderat mai târziu la Uniunea Europeană, dar participă
deplin la acest proces. La fel procedează Austria şi Portugalia. De fapt, chiar
Marea Britanie a abandonat liberul schimb şi a intrat în Comunitate în 1973.
Odată cu ea a intrat şi limba engleză în procedurile europene dar ea s-a
răspândit peste tot şi s-a impus în timp ce Londra a participat la proiectul
european cu frâna de mână trasă. A avut mai multe idei de opoziţie decât de
implicare sau măcar participare.În timp ce Franţa şi Germania au renunţat la
moneda lor tradiţională, pentru Marea Britanie s-a admis ca fiind absolut
normal păstrarea lirei sterline. Premierul Margaret Thatcher a inscris cererea
Îmi vreau banii înapoi! în filosofia europeană iar în ultimii ani partenerii
din Uniunea Europeană sunt ameninţaţi cu divorţul de către premierul David
Cameron. Poate că britanicii ştiu sau prevăd ei ceva dar la fel de bine ei
ne-au învăţat că trebuie să tragem învăţături serioase din istoria deja
consumată. -
România şi problema refugiaţilor
Primii refugiaţi de origine siriană sosiţi în România au fost preluaţi de Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din vestul ţării, de la Timişoara. Este vorba despre patru cetăţeni care călătoreau fără forme legale şi care, după ce au fost depistaţi într-o gară, au declarat că doreau să ajungă în Germania şi au solicitat azil în România. Datele arată că, în prezent, nu există o presiune specială din punct de vedere migraţionist la adresa României — anul acesta s-au înregistrat 944 de cereri de azil faţă de 900 în 2014.
Guvernul de la Bucureşti a luat, însă, măsuri şi a operaţionalizat două tabere în vestul ţării, fiecare cu o capacitate de cazare de 500 de persoane. Dincolo de măsurile imediate, şeful executivului, Victor Ponta, a atras, însă, atenţia că situaţia este nesatisfăcătoare în ceea ce priveşte capacitatea de integrare a persoanelor cu statut de refugiat:
Mă refer aici în primul rând la eliberarea documentelor necesare, la accesul la servicii de sănătate, mai ales când este vorba despre copii, despre persoane în vârstă, la accesul la educaţie pentru copiii care au acest statut, respectiv la integrarea şi accesul la locuri de muncă. România nu a avut o experienţă şi o mentalitate adecvată până în acest moment şi cred că este de datoria noastră să înţelegem ce înseamnă acest fenomen la nivel european, să fim pregătiţi pentru orice fel de provocare şi să avem deja pregătite mecanismele care să ducă nu doar la prevenţie, ci şi la integrare, atunci când va fi cazul.”
Potrivit planului Comisiei Europene de redestribuire a 120 de mii de migranţi între cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, României i-au fost alocaţi încă 2475 de refugiaţi, pe lângă cei 1785 pe care Bucureştiul anunţase că îi poate primi. Este nevoie de un efort comun al tuturor autorităţilor şi instituţiilor, având în vedere că România nu are încă implementate în legislaţia naţională obligaţiile privind protecţia refugiaţilor, a copiilor şi a persoanelor aflate în nevoie, spune Victor Ponta.
Bucureştiul alocă doar 3,6 lei (0.8 euro) pe zi pentru fiecare refugiat care ajunge pe teritoriul său, pentru că aşa prevede o lege în vigoare din 2006, dar acest act normativ trebuie modificat, a adăugat premierul. Opoziţia, prin vocea deputatului PNL Ionuţ Stroe, şi-a exprimat disponibilitatea de a sprijini măsurile necesare, astfel încât România să acţioneze pe linia de solidaritate europeană: Aveţi suportul parlamentului, cel puţin la nivel declarativ, dar concretizaţi aceste afirmaţii şi veniţi aici cu propuneri legislative care să creeze mecanismele integrării sociale, a asigurărilor de sănătate şi toate cele pe care l-aţi amintit.”
Ionuţ Stroe a apreciat, pe de altă parte, că România este una din puţinele ţări care mai are încă ambasadă în Siria, iar acest lucru ar trebui valorificat.
-
Noua integrare europeană
La scurt timp după înlăturarea comunismului, pe lângă tranziţia
de la regimul dictatorial românii au descoperit integrarea europeană. Era un
nou obiectiv ce mobiliza întreaga societate. După ce a devenit membră a Uniunii
Europene, România a descoperit că, de fapt, lucrase pentru aderarea la
organizaţia comunitară în timp ce integrarea continua, cu încă multe examene de
dat. La unul dintre ele, cel de aderare la spaţiul Schengen încă mai lucrează,
împreună cu Bulgaria. Europa fără frontiere este un deziderat elementar al
construcţiei europene de aceea menţinerea în afara acestui spaţiu a 2 state
membre cu drepturi depline, aproape un deceniu după aderare, devine greu de
explicat. România a făcut eforturi considerabile pentru a îndeplini condiţiile
de aderare la acest spaţiu dar ele s-au schimbat mereu. Au rămas, însă,
cheltuieli şi eforturi efectuate de români cu scopul direct de a îndeplini
condiţiile şi a fi primiţi în spaţiul Schengen. Această idee generoasă şi
eficientă a devenit, cel puţin pentru români, un club aparte în interiorul
organizaţiei din care fac parte de aproape zece ani.Într-un mod pervertit,
spaţiul Schengen reapare în atenţia publică în prezentul dominat de criza
refugiaţilor din Orientul Mijlociu care au venit pe continentul european. Dacă
Uniunea Europeană apărea ca o cetate inexpugnabilă, cu criterii dure de acces
peste graniţe, fie ele Schengen sau nu, statistica dezvăluie schimbări şi
evoluţii necunoscute şi neaşteptate.În anii 90, când România îşi pregătea
aderarea la Uniunea Europeană, accesul cetăţenilor săi în spaţiul comunitar era
extrem de reglementat şi restricţionat, chiar dacă România avea statutul de
ţară asociată, ultimul pas înaintea aderării. Chiar şi după aderare a mai rămas
un semn de întrebare, cel privind spaţiul Schengen, care ştirbeşte bucuria
românilor de a fi revenit în Europa, după 45 de ani de comunism din care au
ieşit prin jertfă de sânge.La fix 30 de ani de la adoptarea Acordului de la
Schengen, principiile acestuia sunt analizate din mai multe perspective, unii
pentru a înţelege de ce nu funcţionează în prezent, alţii pentru a le cere
recunoaşterea oficială a decesului. Impresionanta legislaţie europeană pare să
nu aibă elementele necesare unei soluţii eficiente la această criză care se
desfăşoară cu incetinitorul. De asemenea, acţiunea umanitară se desfăşoară
haotic, sub imperiul urgenţei, în timp ce deciziile politice, esenţiale, fie
sunt amânate fie sunt de complezenţă. Europenii sunt extrem de divizaţi în
privinţa oamenilor ce au ajuns în Europa, în condiţii dramatice. Unii văd
suferinţa de pe faţa acestor oameni, alţii doar hârtiile aruncate de cei ce
dorm şi călătoresc pe jos, unii înţeleg demenţa războiului din ţările din care
au plecat, alţi occidentali îşi amintesc că li s-a promis distrugerea, în
numele religiei căreia îi aparţin.Guvernul Uniunii Europene, Comisia
Europeană pe numele său oficial, are un portofoliu pentru ajutor umanitar şi
gestionarea crizelor şi un altul pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie,
dar, practic, toate cele 28 de poziţii de acest nivel sunt implicate în
discuţia despre criza refugiaţilor. Chiar denumirea respectivelor portofolii
arată că a existat o preocupare pentru aceste aspecte şi mai ales o cunoaştere
timpurie a situatiilor ce apar ca neaşteptate în aceste zile. Evoluţiile
recente din spaţiul european vor marca toate zonele activităţii comunitare,
cele prevăzute în portofoliile Comisiei sau aflate doar la nivel de preocupare
cetăţenească. Deşi evocată la început, integrarea a fost dată de o parte, sub
presiunea evenimentelor. Nu este vorba, desigur, de integrarea în ritmul
comunitar al ţărilor ce aderă la Uniune, cum a fost cazul României, ci de
integrarea individuală a persoanei a celor veniţi direct în mijlocul
proiectului european, lăsându-se impresia că această integrare nu mai este un
deziderat şi nici măcar la modă. -
Un nou raport privind integrarea imigranţilor
Prin programul general Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii
al Comunităţii Europene, Centrul de cercetare şi documentare în domeniul
integrării imigranţilor, în parteneriat cu Fundaţia pentru o Societate
Deschisă, a realizat barometrul pe 2015. Echipa coordonată de Camelia Mihalache
a delimitat palierele integrării imigranţilor pe 13 dimensiuni mari, de la
libera circulaţie, până la integrarea propriu-zisă, prin obţinerea cetăţeniei.
Pentru obţinerea cetăţeniei române, un imigrant trebuie să locuiască legal în
România timp de 8 sau 5 ani, dacă este căsătorit cu un cetăţean român. În toată această perioadă imigranţii nu au
dreptul de a vota şi de a fi aleşi, nu pot înfiinţa partide şi nu pot adresa
petiţii. Modificarea condiţiilor în care imigranţii pot participa activ la
viaţa politică, exceptând dreptul de vot, care ar necesita modificarea
Constituţiei, nu cere decât o viziune modernă asupra rolului pozitiv al
diversităţii în viaţa unei societăţi. Bianca Floarea, cercetător al Fundaţiei
pentru o societate deschisă: Libera circulaţie este o primă dimensiune a
integrării. Este vorba de drepturile de intrare şi de şedere pe teritoriul
României. De asemenea, ne-am referit şi la mobilitatea lor în cadrul graniţelor
României. În acest scop, s-au folosit trei indicatori: condiţiile permisive de
intrare şi de şedere, deplasarea liberă în interiorul graniţelor şi reînnoirea permiselor de şedere pentru
imigranţi. Trecând la partea de evaluare a liberei circulaţii, scorul obţinut
pentru această dimensiune este unul din cele mai bune, deşi în scădere faţă de
anul trecut. Este pe locul trei, cu 7 puncte, cele 10 puncte maxime fiind
obţinute de dimensiunea opinie publică şi reîntregirea familiei. Iată, pe locul
3 avem dimensiunea liberei circulaţii, însoţită de muncă şi integrarea
economică. În legătură cu primul indicator, condiţiile permisive de intrare şi
şedere, trebuie spus faptul că, pentru a intra în România sau pentru a obţine
un permis de şedere de lungă sau de scurtă durată, un cetăţean al ţărilor terţe
trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. O parte dintre aceste condiţii
sunt generale, cum ar fi să aibă un document valabil de trecere a frontierei,
să nu aibă interdicţie de a intra în România, să nu fie un pericol pentru
securitatea celorlalţi. Există şi o serie de condiţii specifice, care ţin de
scopul pentru care respectiva persoană a intrat în România, fie că este vorba
de reîntregirea familiei sau de studii.
Faţă de ediţia de anul trecut a barometrului privind integrarea
imigranţilor, adoptarea ordonanţei 25/2014
a făcut ca anumite categorii de persoane să nu
aibă nevoie de obţinerea unui aviz de includere pe piaţa muncii, dacă a
obţinut un permis de şedere. Este vorba de cei aflaţi în conducerea filialelor,
a reprezentanţelor sau a sucursalelor străine pe teritoriul României, dar şi de
cei veniţi în România temporar, la studii. Cât despre dimensiunea
anti-discriminare, Daniela Tarnovschi, cercetătoare a Fundaţiei pentru o
Societate Deschisă, prezintă rezultatele raportului: Românii se declară
toleranţi şi acceptă imigranţii. În ceea ce priveşte discriminarea, am folosit
în raport definiţia care se regăseşte în lege. Am studiat patru indicatori:
recunoaşterea drepturilor fundamentale, protecţia legală a străinilor împotriva
discriminării şi politici eficiente pentru combaterea discriminării şi faptul
că imigranţii nu se simt discriminaţi. Ca evaluare se observă că, faţă de 2014,
există o scădere în ceea ce priveşte nediscriminarea imigranţilor. Sunt
recunoscute drepturile fundamentale ale imigranţilor, dar nu există mecanisme
de implementare şi monitorizare a politicilor anti-discriminare. În ceea ce
priveşte protecţia legală a străinilor împotriva discriminării, există un cadru
legal anti-discriminare, dar nu există un cadru care să protejeze în mod
specific străinii împotriva discriminării sau acest cadru este defectuos
implementat şi neutilizat. La politici de integrare eficientă pentru combaterea
discriminării, rezultatul este că nu există politici integrale eficiente pentru
combaterea discriminării.
Cât despre accesul străinilor la ansamblul politicilor de sprijin şi la
sistemele sociale, Luciana Lăzărescu a sintetizat rezultatele cercetării
Fundaţiei pentru o Societate Deschisă:
Dimensiunea bunăstării este, de fapt, un
suport pentru toate celelalte dimensiuni. Ne-am referit în primul rând la
locuinţe. Este vorba de locuinţe sociale, dar ne-am referit şi la cele de pe
piaţa privată. Ne-am referit şi la accesul la sistemul de asistenţă socială,
dar şi la două componente ale sistemului contributoriu pe asigurări sociale şi
este vorba de accesul la serviciile de sănătate şi la asigurările sociale. Un
plan important în paradigma serviciilor care oferă suport este colaborarea
instituţională şi, nu în ultimul rând, monitorizarea şi evaluarea impactului
programelor şi serviciilor asupra imigranţilor.
Evaluarea bunăstării imigranţilor arată un scor peste media celorlalte
dimensiuni din raportul pe 2015 realizat de Fundaţia pentru o Societate
Deschisă. -
Continentul britanic şi insula europeană
Un proiect de unire a Europei, de acum mai bine de un secol, vedea toate ţările şi imperiile europene într-o singură uniune, cu excepţia Rusiei şi a Marii Britanii. Ambele state erau văzute ca având spaţii de interes extra-european atât de mari, încât nu ar fi putut funcţiona în interiorul multinaţional al unei organizaţii care, oricum, ar fi avut o suprafaţă mai mică decât aveau, atunci, Rusia sau Marea Britanie. După al doilea război mondial, proiectul concret propus de Robert Schuman nu includea niciuna dintre cele două state. Rusia devenise Uniunea Sovietică, un imperiu cu o ideologie opusă celei occidentale, şi provocase o ruptură a continentului european. Londra luptase din greu împotriva Germaniei hitleriste şi îşi revenea, ca întreaga Europă, din acest marasm.
Europa unită, în formula propusă de Schuman, acum 65 de ani, pornea la drum, în primul rând, cu Franţa şi Germania, pentru că principiul de bază era punerea în comun a celor ce puteau generera un nou război – oţel şi cărbune, politici economice, planuri şi gânduri de viitor. Era o punere a cărţilor pe masă din partea foştilor inamici, care să alunge orice suspiciune şi gând belicos. Totuşi, în istoria anilor de început ai Comunităţilor Europene, Marea Britanie apare în opoziţie faţă de proiectul franco-german. În timp ce acestuia i se alătură Italia şi ţările BENELUX, uniune economică mai veche ce reunea interesele Belgiei, Olandei şi Luxemburgului, Marea Britanie pune la cale o organizaţie economică proprie.
Asociaţia Europeană a Liberului Schimb apare în 1960, zece ani după Declaraţia Schuman, şi este un fel de reuniune a celor ce susţin poziţia britanică faţă de unirea Europei. Era vorba de Irlanda vecină, de scandinavi, cu excepţia Finlandei, care întârzie, Danemarca, Austria, Elveţia, Portugalia. În 1973, Marea Britanie şi o serie de ţări din AELS intră în Uniunea Europeană, aducând limba engleză, în curs de universalizare, în construcţia europeană. Ar fi eronat să credem că aderarea Marii Britanii, în 1973, la Comunitatea Europeană, cum se numea atunci Uniunea Europeană, ar fi adus şi entuziasmul Londrei pentru unitatea instituţională a continentului. Dimpotrivă, apar în discuţie euroscepticismul, îndoierile şi negarea, ba chiar se constată că nu există procedură de retragere a vreunui stat.
În acelaşi timp, putem vorbi de o dezbatere deschisă şi sinceră despre viitorul Uniunii, mai ales în condiţiile dezvoltării şi aprofundării integrării europene. Când a fost lansată zona euro, a monedei unice europene, Marea Britanie a optat pentrun a rămâne în afara ei, cu propria monedă, celebra liră sterlină, în funcţiune. I s-au alăturat, rămânând în afara zonei euro, două ţări, Suedia şi Danemarca, care i-au stat alături şi când se punea pe roate alternativa la Comunitatea europeană, Asociaţia Europeană a Liberului Schimb. Cât timp lucrurile au mers bine, poziţia britanică era văzută mai mult ca o anecdotă inteligentă, cum sunt cele ce vin de dincolo de Canalul Mânecii. În prezent, însă, politica de integrare europeană clasică este pusă sub semnul întrebării în mai multe situaţii foarte serioase. În acest context, ameninţarea britanică a renunţării la calitatea de membră a Uniunii Europene este întărită prin apelul la referendumul care să se pronunţe asupra acestei decizii. Invocarea referendumului se face în deplină cunoştinţă de cauză a modului în care această formă de consultare populară democratică a funcţionat în istoria mai ales recentă a construcţiei europene. Nu de puţine ori, referendumurile au fost reluate şi apoi s-a renunţat la această formulă de aprobare.
Până acum nu se ştia cum poate o ţară să părăsească organizaţia comunitară. În prezent, este imposibil de calculat care vor fi consecinţele plecării unui stat din rândul Uniunii, mai ales în această fază avansată a integrării europene.
-
Acum 65 de ani, Robert Schuman declara …
La 8, 9 şi 10 mai, românii evocă direct istoria marilor fapte şi evenimente. Este o alăturare de mari momente care dau dimensiunea europeană şi internaţională a poporului român. Pe 8 şi 9 mai, acum 70 de ani, s-au semnat încheierile celui de al doilea război mondial, şi cu sovieticii şi cu capitaliştii, prefigurând parcă războiul rece ce se pregătea. Pe 9 mai, în 1877, ministrul român de externe de atunci, Mihail Kogălniceanu, exprima în faţa aleşilor români starea de independenţă faţă de Imperiul Otoman. A doua zi, regele Carol l legifera această declaraţie. Era 10 mai, ziua regalităţii române, ziua în care, în 1866, Carol l urca pe tronul Principatelor Unite, al statului format de Moldova şi Muntenia, principatele româneşti ale Evului Mediu.
Acum 65 de ani, într-o zi de 9 mai, un alt ministru de externe providenţial, francezul Robert Schuman, făcea o declaraţie istorică. Era actul de naştere a Europei unite, a Uniunii Europene de astăzi, organizaţie în care regăsim aproape toate statele Europei, semn că Vechiul Continent aproape în totalitate aparţine democraţiei pluraliste, economiei libere, drepturilor omului şi păcii. Declaraţia Schuman, cum este cunoscută în istorie, propunea un plan îndrăzneţ, care aduna însă toate speranţele de pace pentru un continent răvăşit de ororile unui război fără milă. Mai mult, al doilea război mondial fusese produs de forţele revanşarde de după primul război mondial, de problemele nerezolvate ale echilibrului continental de forţe şi de mari puteri. Relaţiile antagoniste dintre Franţa şi Germania au adus continentul de mai multe ori în faţa unor războaie de amploare.
După al doilea război mondial, minţile luminate ale continentului înţelegeau că războiul nu poate fi o soluţie ci, dimpotrivă, colaborarea deschisă, plină de încredere reciprocă poate înlătura spectrul confruntărilor. De aceea, propunerea concretă a lui Robert Schuman avea curajul să pună în centrul discuţiei industriile strategice, capabile să ofere forţa militară necesară unor războaie din ce în ce mai distrugătoare. Cu ajutorul unui alt mare european, Jean Monnet, Robert Schuman propunea pur şi simplu punerea în comun a acestor industrii, mai ales a oţelului şi cărbunelui, la nivelul mai multor state dar mai ales al Franţei şi Germaniei. Declaraţia Schuman lansa planul concret al rezolvării problemelor prin cooperare între state, în opoziţie cu naţionalismul inclusiv economic ce îşi arăta din nou colţii.
În prezent, la 65 de ani de la Declaraţia Schuman, putem constata o evoluţie excepţională a construcţiei europene, o implicare masivă a locuitorilor Europei în acest proiect îndrăzneţ şi de mare viitor. Construcţia europeană a dus mult mai departe propunerile lui Robert Schuman, astfel încât putem vorbi şi de extinderea dar şi de aprofundare construcţiei europene. Pe de o parte, în prezent 28 de state faţă de 6 la început sunt membre ale organizaţiei comunitare. Pe de altă parte, cooperarea statelor europene au ajuns la niveluri impresionante de integrare, vorbim de pieţe comune sau chiar o piaţă unică europeană, o monedă unică şi comună funcţionează de mai bine de un deceniu.
Bilanţul celor 65 de ani de la Declaraţia Schuman este unul strălucitor, care impune, în primul rând, printr-o pace cum nu a cunoscut continentul european în întreaga sa existenţă. Şi, să nu uităm, Europa prezentului care are capacitatea de a face faţă unor provocări incredibile, pentru binele locuitorilor săi dar şi al întregii lumi.
-
Românii sunt bine intergraţi pe piaţa muncii din Germania
Conform datelor, în Germania erau stabiliţi, în 2014, peste 350 de mii de români. Faţă de 2013, cifra a cerscut cu circa 85 de mii de nou veniţi. Cifrele sunt proporţionale cu cle din anii trecuţi, astfel că nu se poate vorbi de un val de emigranţi, susţine Fundaţia Friedrich Ebert România.
Studiul mai arată că muncitorii din sud-estul Europei sunt bine intergraţi pe piaţa muncii, deşi sunt prost plătiţi şi ocupă poziţii ce nu corespund nivelului lor de calificare. Ponderea cetățenilor români şi bulgari cu studii superioare în Germania este de 26,3%, dar numai 13,7% dintre ei au un loc de muncă în care să fie nevoie de o diplomă de studii superioare.”
Astfel, lucrătorii români şi bulgari este au un venit mediu brut de 1885 euro/lună, vizibil sub cel al lucrătorilor germani şi a altor lucrători străini stabiliţi în Germania”.
Rata şomajului în rândul cetăţenilor români din Germania a fost de 6,6% în 2014, semnificativ mai redusă față de rata șomajului în rândul altor imigranți, dar și față de rata generală a șomajului în Germania.
Există, însă, diferenţe între cetăţenii proveniţi din cele două state vecine. Dacă bulgarii suferă la capitolul integrare, românii sunt cel mai bine integrați dintre toţi imigranții din Germania provenind din UE”. De asemenea, rata şomajului în rândul românilor este 6,6%, mai micât în rândul altor emigranţi.
Referitor la acuzaţiile de turism social” aduse românilor şi bulgarilor, studiul arată că nici statisticile judiciare ale poliției nu pot prezenta cifre privind fraudarea sistemului de protecție socială din Germania. În anul 2013, au fost înregistrați doar 141 de suspecți din România și 54 de suspecți din Bulgaria, adică 0,05% din cetățenii celor două țări stabiliți în Germania. A emigra în Germania în vederea obținerii de beneficii sociale este aproape imposibil datorită rigorilor legislației germane.”
Datele au fost preluate din studiul Între exploatare şi integrare. Românii şi bulgarii din Germania. Bilanţ după un an de libertate de circulaţie a forţei de muncă”, autor Matthias Jobelius şi poate fi citit integral aici.
-
Proiecte pentru integrarea comunităţilor de romi din România
Romii reprezintă cea mai săracă şi mai vulnerabilă etnie din România. Statisticile arată că 80% din totalul comunităţilor de romi de la noi trăiesc în condiţii precare. Principalele probleme cu care se confruntă persoanele de etnie romă sunt veniturile insuficiente, lipsa pregătirii profesionale, nivel de educaţie scăzut, şomaj, acces limitat la serviciile publice, discriminare. Majoritatea romilor trăiesc în case fără măcar una din facilităţile de bază: bucătărie, toaletă, duş, baie sau electricitate. Cel mai mare procent de analfabetism se înregistrează tot în rândul populaţiei rome. Chiar dacă au existat initiaţive în vederea ameliorarii condiţiilor de viaţă şi a integrării sociale a romilor, atât la nivel naţional cât şi internaţional, romii reprezintă grupul cel mai discriminat la nivel european, în raport cu alte minorităţi naţionale.
Pentru a avea o evidenţă mai clară a situaţiei acestor comunităţi şi pentru a interveni în sensul îmbunătăţirii condiţiilor lor de viaţă, recent, a fost lansat la Bucureşti proiectul Cartografierea sociografică a comunităţilor de romi din România pentru o monitorizare la nivel comunitar a schimbărilor privind integrarea romilor (SocioRoMap)”. Proiectul va furniza informaţii şi date pentru instituţiile publice cu atribuţii în elaborarea de politici publice şi pentru a se lua măsuri în domeniul incluziunii acestor comunităţi. De asemenea, rezultatele proiectului vor ajuta autorităţile în dezvoltarea unor programe şi scheme de finanţare pentru proiectele care să vizeze eradicarea sărăciei, dezvoltarea locală şi promovarea şanselor de reuşită a unor grupuri marginale. Proiectul SocioRoMap este derulat de Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale din Cluj Napoca în parteneriat cu Fundaţia pentru o societate deschisă şi Centrul de Cercetare a Relaţiilor Interetnice. Vor fi cartografiate peste 3000 de unităţi administrativ teritoriale rurale şi urbane pentru a avea o imagine mai clară a nevoilor şi priorităţilor acestor comunităţi de romi. Istvan Horvath, preşedinte al Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale: Scopul nostru nu este doar un simplu inventar. Dorim ca descrierea şi prezentarea acestor comunităţi să fie făcute într-un mod uşor inteligibil iar problemele lor să fie prezentate sub forma vizuală a unor hărţi. Pe lângă acestea, ne mai dorim să constituim o reţea funcţională de persoane care pot da informaţii relevante despre condiţia acestor comunităţi. Vor fi reţele ale lucrătorilor sociali, vor fi reţele ale ONG-urilor care au lucrat cu diferite comunităţi locale, vor fi reţele ale instituţiilor dedicate, deci persoane care lucrează în instituţii dedicate protecţiei romilor cum ar fi mediatori şcolari, mediatori sanitari… Deci, obiectivul nostru este să inventariem aceste comunităţi, să aflăm intervenţiile care s-au făcut sau care nu s-au făcut… pentru că sunt comunităţi în care s-au făcut multe intervenţii, dar sunt şi altele la care nu se poate ajunge din diferite motive, comunitatea este prea săracă, prea izolată..”
La evenimentul destinat lansării proiectului “SocioRoMap”, a participat şi Excelenţa sa, Ambasadoarea Norvegiei în România şi Moldova, doamna Tove Bruvik Westberg: ”Un acces mai facil la educaţie şi la sistemul de sănătate pentru aceste grupuri privilegiate, inclusiv romii, sunt principalele direcţii ale acestui program. La baza acestui program stă credinţa că o societate bună şi corectă este o societate care include toată populaţia: îi acceptă şi îi tolerează pe toţi şi asigură servicii pentru toţi. In Norvegia nu totul este egal, însă egalitatea este o normă. Oamenii au diferite origini familiale, au venituri diferite, însă drepturile sunt egale, ceea ce este foarte important. Trebuie să aflăm realitatea din comunităţile de romi din România şi acest lucru se va realiza prin acest proiect. Trebuie să furnizăm factorilor de decizie informaţii utilie şi relevante pentru planificarea politicilor publice. Din diverse motive, puţine informaţii despre comunităţile de romi sunt disponibile la nivel guvernamental. Trebuie să realizăm legătura care lipseşte între realitatea acestor comunităţi şi cei care produc legile, să strângem informaţii despre situaţia acestor comunităţi din mai multe puncte de vedere: condiţii de trai, nivel de educaţie şi acces la serviciile sociale medicale.”
Un alt proiect destinat, de data aceasta, promovării culturii şi artelor în mediile dezavantajate de romi a fost lansat de către 4 asociaţii din România care derulează proiecte pe această temă ( Asociaţiile T.E.T.A., ADO, REPER 21 şi Urbanium ). Este vorba de proiectul “Maskar”, un proiect de educaţie prin teatru, care se va derula în două oraşe din judeţul Teleorman: Alexandria şi Turnu Măgurele. 40 de tineri şi 60 de adulţi din cele două oraşe se vor implica, de-a lungul celor 10 luni de proiect, în programe artistice, ateliere, expoziţii şi spectacole despre cultura şi tradiţia romilor. Pornind de la realitatea celor două oraşe în care se găsesc comunităţi importante de romi, proiectul îşi propune să prezinte poveştile pozitive ale acestor oraşe, iar cu ajutorul trainerilor, tinerii să învăţe să comunice mai bine unii cu alţii atât din propriile medii, cât şi din medii diferite, să-şi cultive încrederea în sine şi potenţialul creativ şi să se bucure de aceleaşi drepturi. Ana Maria Pălăduş de la Asociaţia Urbanium: “Abordăm o problematică sensibilă, cea a discriminării comunităţii rome din aceste două comunităţi, însă o facem într-un mod foarte inedit, prin mijloace artistice şi propunem teatrul ca mijloc de a crea punţi între cele două culturi (română şi romani). O să creăm două grupuri de tineri, în ambele oraşe, care să participe, pe perioada mai multor luni de zile, la ateliere de dezvoltare personală şi de teatru comunitar pentru a spune poveşti referitoare la cum percep ei problematicile de discriminare şi legate de comunitatea romă din oraşul lor. O să lucrăm cu tineri de etnie romă dar şi cu tineri de etnie non-romă ca să-i punem să dialogheze între ei. La finalul atelierelor, vom crea două piese de teatru, una în Turnu Măgurele şi una în Alexandria, piese pe care le vom aduce şi la Bucureşti, dar şi la Cluj Napoca”.
Proiectul poresupune şi amenajarea a două expoziţii despre istoria culturii rome din cele două oraşe şi din împrejurimi. Ele vor cuprinde obiecte vestimentare, de artizanat, poze, decoraţiuni, melodii, poezii, legende sau simboluri. Organizatorii acestui proiect au rămas surprinşi de dorinţa copiilor de etnie romă de a se înscrie în proiect. Ana Maria Pălăduş: Am avut o deschidere absolut incredibilă în şcolile şi liceele care sunt cele mai slab cotate din oraş. Când am ajuns acolo şi le-am spus despre ce vrem să facem, cred că nu era tânar care să nu-şi dorească să se înscrie la ateliere, mai ales că foarte mulţi erau de etnie romă. In schimb, la liceele şi şcolile bune, am întâlnit o atitudine foarte rezervată, chiar rasistă vis-a-vis de comunitatea romă”.
Cele două proiecte destinate comunităţilor de romi din România sunt finanţate prin Mecanismul Financiar Norvegian.
-
Republica Moldova şi integrarea europeană
Republica Moldova va înainta, în 2015, cererea de aderare la Uniunea Europeană, a declarat, luni, preşedintele Nicolae Timofti, în timpul conferinţei de presă susţinute alături de omologul său austriac, Heinz Fischer, aflat în vizită oficială la Chişinău.
Seful statului moldovean a apreciat ca statutul de ţară candidată la aderare va permite majorarea nivelului de securitate al ţării. Nicolae Timofti: “Intenţionăm să depunem o cerere de aderare la Uniunea Europeană, în anul 2015. Acordarea statului de candidat la aderare va fi în masură să impulsioneze politicile de integrare, să contribuie la modernizarea instituţiilor publice, să plaseze Republica Moldova într-un spaţiu convenţional de securitate, la adăpost de provocările care se înregistrează în regiune.” Potrivit preşedintelui Timofti, Republica Moldova nu are altă cale de dezvoltare decât cea europeană. Săptămâna trecută, Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere a ţării la Uniunea Europeană.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei de la Chişinău, Vlad Ţurcanu salută această decizie subliniind, totodată, determinarea forţelor pro-democrate de a continua parcursul european. Vlad Ţurcanu: “Şeful statului felicită, cu acestă ocazie, cetăţenii ţării care, în opinia sa, au demonstrat unitate în susţinerea parcursului european al Rep. Moldova; preşedintele apreciază votul parlamentarilor europeni drept o recunoaştere a progreselor înregistrate de ţara noastră pe calea reformelor democratice şi totodată un pas important în consolidarea procesului de integrare politică şi economică între Uniunea Europeană şi Rep. Moldova.”
Şapte parlamente naţionale din cele 28 de state membre ale UE au ratificat, până acum, acest acord, primul dintre ele fiind parlamentul Romaniei.
“Sunt convins că doar un viitor european va oferi cetăţenilor noştri un trai mai bun, venituri mai mari, drumuri de calitate, educaţie şi medicină cu cele mai bune servicii, acces la o piaţă de jumătate de miliard de consumatori, instituţii care vor funcţiona şi mai puternic, după modelul european”, afirma, la rândul său, premierul moldovean, Iurie Leancă.
La 30 noiembrie, în Republica Moldova sunt programate alegeri parlamentare. Rezultatele acestora sunt importante pentru continuarea parcursului european al fostei republici sovietice. Ultimul sondaj de opinie relevă că principalele trei partide democrate ar putea fi votate de 48 la sută dintre alegatori, în timp ce comuniştii deţin o cotă electorală de numai 27%.