Tag: Ioan Aurel Pop

  • La Constitution de la Grande Roumanie : le centenaire

    La Constitution de la Grande Roumanie : le centenaire

    La victoire des Puissances de l’Entente
    à l’issue de la Grande Guerre avait ouvert la voie à la matérialisation du
    principal dessein national des Roumains depuis un siècle : l’union de
    toutes les provinces où ils constituaient la population majoritaire et où ils
    pouvaient faire valoir leurs droits historiques dans un même Etat. Aussi, au
    mois de mars de l’année 1918, la Bessarabie, soit la partie est de la Moldavie
    historique, annexée par la Russie en 1812, plébiscitait l’union avec le royaume
    de Roumanie. Aux mois de novembre et décembre de la même année, mettant à
    profit le délitement de l’empire d’Autriche-Hongrie, ce fut le tour des
    provinces de la frontière ouest, le Banat, la Bucovine et la Transylvanie, de
    décider leur union avec le royaume de Roumanie. La Grande Roumanie, rêve
    séculaire, venait ainsi de voir le jour.


    En 1866,
    lorsqu’accédait sur le trône de l’Etat roumain nouvellement constitué par l’union
    de la Valachie à la Moldavie, le prince souverain Carol de Hohenzollern-Sigmaringen,
    une première constitution avait été adoptée par l’Assemblée constituante. Sept
    constitutions se sont succédées depuis lors, constituant chacune le miroir du
    régime politique qu’elle entendait régenter. La constitution fondatrice de 1866,
    inspirée de la constitution belge de 1830, avait mis les bases de la monarchie
    constitutionnelle censée créer la fondation du nouvel Etat roumain. La constitution
    de 1923 fut celle de la Grande Roumanie, la constitution de la réunification
    pacifique des provinces historiques roumaines dans un seul et unique Etat. La
    constitution royale de 1938 entendait en revanche graver dans le marbre le
    régime d’autorité personnelle du roi Carol II. Les constitutions qui se sont
    succédées, celles de 1948, de 1952 et de 1965 entendirent donner corps et
    légitimité au régime communiste insaturé à l’issue de la Seconde guerre
    mondiale sous la pression de l’occupation du pays par l’Armée rouge. La
    dernière en date, toujours en vigueur, la constitution adoptée suite au référendum
    de 1991, rétablit la démocratie, la séparation des pouvoirs, et le respect des
    droits fondamentaux de cette Roumanie qui venait de se débarrasser du régime de
    la dictature communiste.


    Mais
    la constitution adoptée en 1923, et qui sera publiée le 29 mars 1923 dans le
    Journal officiel, a été de l’avis de spécialistes la forme la plus aboutie en matière
    de droit constitutionnel roumain. Elle incarna le désir d’avenir démocratique d’une
    nation réunie pour la première fois dans un même Etat, à l’issue d’une guerre
    meurtrière soldée par près de 500.000 victimes. L’Académie roumaine et l’ambassade
    de la république d’Italie à Bucarest avaient décidé de marquer ensemble, lors d’un
    événement commun, le centenaire de l’adoption de cette constitution. Le
    président de l’Académie roumaine, l’historien Ioan-Aurel Pop, nous explique l’importance
    de l’événement :


    « Vous
    savez, la Roumanie s’était déjà dotée d’une première constitution en 1866. Mais
    les réalités d’après 1918 étaient bien différentes, et il fallait dès lors mettre
    à jour la loi fondamentale. Certains diront même que la Roumanie s’était dotée
    tardivement d’une constitution. Cela n’est absolument pas exacte. L’Italie s’est
    dotée d’une première constitution seulement en 1861, à la suite de la
    réunification des Etats italiens, en reprenant beaucoup de la constitution de
    1848 de Palerme. Une constitution doit en effet refléter la réalité de son
    époque. Et c’est ce que la Roumanie avait fait, à l’instar des autres Etats
    européens.
    »


    L’histoire
    constitutionnelle roumaine de 19e est d’ailleurs fascinante à plus d’un
    titre. Le droit coutumier de l’époque laisse peu à peu la place au droit formalisé,
    façonné par les nouvelles valeurs de la modernité, portées par la Revolution française.
    Parmi ces dernières : le vote populaire. Ioan-Aurel Pop :


    « Vous savez, la constitution, on nous enseigne
    cela sur les bancs de l’école, est la loi fondamentale des Etats. J’ajouterais :
    des Etats modernes. Parce qu’on ne trouve pas de constitution au Moyen Age, Or,
    dans l’espace roumain, nous avons déjà le Règlement organique de 1831-1832 pour
    la Valachie et la Moldavie, voire le Diploma Leopoldinum de 1861 dans le cas de
    la Transylvanie. Mais ces règlements d’ordre constitutionnel n’étaient pas tant
    l’expression de la nation, mais plutôt la volonté de la Puissance occupante ou suzeraine.
    Alors, la première constitution véritable est bien celle de 1866. Et elle s’est
    inspirée d’un modèle extrêmement avancé à l’époque, celui de la monarchie
    constitutionnelle prévue par la constitution belge de 1830.
    »


    Les
    changements de frontières et les grands changements enregistrés à l’issue de la
    Grande Guerre appelait forcément à une nouvelle loi fondamentale. Ioan-Aurel
    Pop à nouveau :


    « La Roumanie de 1918 avait doublé, sinon
    triplé son territoire et sa population. Il fallait donc émettre un nouveau
    pacte. Un pacte que seule la constitution était en mesure d’assumer en l’occurrence.
    Et cette constitution de 1923 a été l’une de plus avancée en matière de démocratie
    de tout le Sud-est européen. Le document affirmait la Roumanie comme un Etat
    national, unitaire, indivisible, et dont le territoire était inaliénable. C’était
    la constitution de l’unification, mais elle a fait long feu ».


    En
    effet, la constitution de 1923 tombera rapidement vite victime de l’appétit des
    régimes autoritaires : le fascisme et le communisme. En 1938 d’abord, elle
    sera remplacée par un ersatz de constitution, qui proclamait le régime
    personnel du roi Carol 2. Rétablie après la guerre, elle sera remplacée en 1948
    par le régime communiste. Ioan-Aurel Pop :


    « Après moins de deux décennies, en 1938, la Roumanie
    se dota d’une nouvelle constitution. Rétablie en 1944, elle sera suspendue fin
    1947. Ce n’est qu’après la chute du régime communiste, en 1991, que la nouvelle
    constitution, expression de la volonté de la nation roumaine qui venait de
    recouvrir sa liberté, s’inspirera de celle de 1923. »


    Fêter
    le centenaire de la constitution de 1923 est un acte de justice rendu à ce
    document qui avait pour un temps incarné les hautes valeurs morales de cette
    nation roumaine qui s’était retrouvée rassemblée entre les frontières d’un même
    Etat : le sien. (Trad Ionut Jugureanu)

  • Povestea Bibliotecii Academiei Române

    Povestea Bibliotecii Academiei Române

    Cu o istorie de 155 de ani,
    Biblioteca Academiei Române este astăzi cel mai important depozitar al
    tipăriturilor care au circulat sau produs în spațiul românesc. Ea a apărut ca o
    consecință firească a înființării, pe 1 aprilie 1866, a Societății Literare
    Române, care în anul următor și-a luat numele de Societatea Academică Română.
    Din 1879, la doi ani după câștigarea independenței de stat a României, Academia
    Română, succesoarea celor două organizații anterioare, devenea cea mai
    importantă instituție științifică a noul stat român. Iar Biblioteca Academiei
    Române, apărută în 1867, începea să-și asume rolul declarat și să-și constituie
    fondul de cunoaștere în urma donațiilor și achizițiilor. La sfârșitul secolului
    al 19-lea, în 1897, se va ridica și clădirea care avea să adăpostească imensul
    patrimoniu pe care îl vedem azi.


    Primul donator al Bibliotecii
    Academiei Române a fost episcopul ordotox al Buzăului Dionisie Romano. El a
    anunțat prima donație chiar în ședința de constituire a Bibliotecii compusă din
    81 de cărți românești vechi, legate în 73 de volume. În 1897, la 25 de ani după
    moartea episcopului, întregul său fond personal de carte intra în posesia
    bibliotecii. Alți donatori contribuiau substanțial la mărirea fondului
    tipăriturilor: medicul Carol Davila, lingviștii Timotei Cipariu și August
    Treboniu Laurian, istoricii și arheologii V. A. Urechia, George Barițiu și
    Alexandru Odobescu, inventatorul Petrache Poenaru. Dar cel care avea să-și pună
    amprenta cel mai mult asupra instituției a fost primul ei director, lingvistul
    Ioan Bianu. În anul 1894, Bianu a conceput Planul bibliografiei naționale pe
    cinci direcții: întocmirea bibliografiei naționale a cărții românești;
    întocmirea unei bibliografii a publicațiilor periodice românești; întocmirea
    unei bibliografii analitice cuprinzând articolele din periodice; redactarea
    unui catalog al manuscriselor, începând cu cele românești; întocmirea
    catalogului documentelor din Bibliotecă.


    Până acum, despre Biblioteca
    Academiei Române s-a scris mai mult sau mai puțin sistematic, iar o istorie
    exhaustivă a ei s-a lăsat așteptată. Recent, a apărut primul volum sub
    coordonarea lui Nicolae Noica, directorul instituției, care în 700 de pagini privește
    la perioada ei de început, de pionierat, cea dintre 1867 și 1885. La lansarea
    primului volum al istoriei Bibliotecii Academiei Române, președintele Academiei
    Române istoricul Ioan-Aurel Pop a spus că povestea celei mai importate
    biblioteci a României este un proiect important pentru cel puțin o generație.

    O istorie a Bibliotecii
    Academiei Române în 10 volume nu s-a mai scris până acum, deși proiecte foarte
    multe, și chiar încercări au fost, și este puțin probabil că se va scrie curând.
    De aceea, proiectul actual care prinde viață sub ochii noștri prin întâiul
    volum e o realizare remarcabilă. Biblioteca Academiei Române a făcut primii pași
    în 1867. Acela este socotit anul de naștere, la un an după fondarea Societății
    Iiterare care era strămoașa Academiei Române. Ea a avut de la început misiunea
    de a strânge la un loc, de a organiza și de a pune în valoare colecțiile
    naționale specifice, colecțiile de carte, de a elabora și edita bibliografia
    națională retrospectivă pentru toate tipurile de mărturii ale tiparului.


    Ioan-Aurel Pop a mai spus că
    instituția s-a dezvoltat continuu și, ca orice organism în creștere, și-a
    diversificat și extins orizontul.

    Obiectivele și atribuțiile instituției s-au lărgit mereu în cei 155 de ani
    trecuți de la fondare. Astăzi, biblioteca este cea mai importantă bibliotecă-tezaur,
    cea mai valoroasă bibliotecă de erudiție din România. Colecțiile sale au o
    structură enciclopedică, începând cu cele mai vechi texte în limba română din
    secolul al 16-lea încoace și cu unele mult mai vechi în limbile de cancelarie
    și de cult care au împodobit mărturiile trecutului din spațiul românesc: slavona
    în primul rând, latina, turco-osmana, româna ca limbă veche, greaca, araba,
    armeana, ebraica, maghiara și altele. Mai sunt textele în limbile de cancelarie
    și de cult care au circulat în interiorul spațiului românesc.


    Cine începe să facă o cercetare știe
    că punctul de pornire este privirea către trecut pentru a afla cu ce au
    contribuit cei de dinaintea lui. Astfel, spune Ioan-Aurel Pop, mersul la
    bibliotecă și lectura textelor anterioare este o obligație pentru o cercetare
    de calitate, cu relevanță.

    Colecțiile
    speciale aflate în patrimoniul bibliotecii noastre îi asigură acesteia un loc
    unic între bibliotecile păstrătoare de astfel de mărturii din România. Dintre
    ele, colecția de manuscrise e cea mai bogată din țară, iar colecțiile
    Cabinetului de stampe, cele ale Cabinetului de numismatică, ale Cabinetului de
    muzică, ale Cabinetului de hărți sunt adevărate puncte de referință în domeniu.
    Nicio lucrare de istoria științelor, a disciplinelor propriu-zise, și nicio
    lucrare de istorie a culturii nu se poate realiza fără apelul la acest
    extraordinar așezământ. Biblioteca e o instituție vie, organizatoare de
    conferințe, mai ales în ultimii ani.


    Povestea
    Bibliotecii Academiei Române a început recent cu primul volum. Este o poveste
    lungă pe care oamenii de cultură abia au început să ne-o spună.


  • BookCity Milano, Rediviva porta “Dai romani ai romeni. Elogio della latinità” di Ioan Aurel Pop

    BookCity Milano, Rediviva porta “Dai romani ai romeni. Elogio della latinità” di Ioan Aurel Pop

    Ospite per la decima volta di seguito al prestigioso Festival BookCity Milano, Rediviva Edizioni, la prima editrice romena fondata in Italia nel 2012, invita il pubblico a leggere Dai romani ai romeni. Elogio della latinità dello storico e professore Ioan Aurel Pop, il presidente dell’Accademia Romena. Il volume, con la prefazione del professore e romenista Bruno Mazzoni e tradotto in italiano durante la pandemia da Ida Garzonio e Violeta Popescu, la responsabile di Rediviva Edizioni, sarà presentato sabato 19 novembre, alle ore 11.00, al Museo delle Culture del Mondo din Milano MUDEC (Via Tortona 56).



    Interverranno Diana de Marchi, consigliere presso il Comune di Milano, prof. Cesare Alzati, prof. Cristian Luca dell’Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica di Venezia, Ida Garzonio e Violeta Popescu. Dai romani ai romeni. Elogio della latinità fa parte della collana Culture e civiltà, che include altri due lavori dello storico Ioan Aurel Pop: L’identità romena (2019) e Storia della Transilvania (2018, co-autore insieme allo storico Ioan Bolovan), ricorda Violeta Popescu, anticipando l’evento a Radio Romania Internazionale.



    L’XI edizione di BookCity Milano, in programma dal 16 al 20 novembre, propone oltre 1.350 eventi ed è promossa dall’Assessorato alla Cultura del Comune di Milano e dall’Associazione BookCity, costituita da prestigiose fondazioni culturali quali Corriere della Sera, Feltrinelli o Mondadori. La partecipazione di Rediviva Edizioni è inclusa nel programa SCRITTI DALLA CITTÀ MONDO.





  • 05/04/2022 (mise à jour)

    05/04/2022 (mise à jour)

    Finances – La Banque centrale de Roumanie a décidé de majorer, à partir de mercredi, le taux directeur de 2,5% à 3% par an, parallèlement à une hausse des taux d’intérêt sur les crédits ou les dépôts que les banques commerciales feront auprès de la BNR. La mesure a été anticipée par les financiers. Le taux directeur détermine la direction d’évolution pour tous les taux d’intérêt et représente le principal instrument de lutte contre l’inflation de la banque centrale. La BNR prévoit une hausse annuelle de l’inflation en dessus des prévisions faites en février, en raison de la flambée du prix des carburants et des aliments, suite à la guerre en Ukraine et aux sanctions contre la Russie.

    Expulsions– Dix fonctionnaires au sein de l’Ambassade russe en Roumanie ont été déclaré personnae non gratae par les autorités roumaines après que leurs activités et actions contreviennent à la Convention de Venise sur les relations diplomatiques de 1961. Selon un communiqué du Ministère roumain des Affaires Etrangères, ces informations ont été communiquées à la partie russe mardi, quand l’ambassadeur de la Fédération de Russie à Bucarest, Valeri Kuzmin a été convoqué au siège du ministère, suite à la demande du chef de la diplomatie roumaine, Bogdan Aurescu. Une occasion pour la diplomatie roumaine de condamner encore une fois la Russie pour les crimes de guerre commis à Boutcha et dans d’autres localités ukrainiennes dont elle est tenue pour responsable. Depuis les révélations du massacre de Boutcha, plusieurs pays occidentaux dont la France, l’Allemagne ou le Danemark, ont décidé d’expulser des dizaines de diplomates russes. La Lituanie a expulsé l’ambassadeur russe à Vilnius.


    Moldavie – La République de Moldavie, (ex
    soviétique et majoritairement roumanophone), est le voisin le plus fragile, de
    l’Ukraine, qui a reçu le plus important nombre de réfugiés par tête d’habitant.
    C’est ce qu’à déclaré mardi, à Berlin, le chef de la diplomatie roumaine,
    Bogdan Aurescu. Avec ses homologues allemand, Annalena Baerbock et français,
    Jean-Yves Le Drian, Bogdan Aurescu co-préside la conférence internationale de
    soutien à la République de Moldavie. Une occasion censée permettre une collecte
    de fonds pour Chisinau de la part de l’UE, du G7 et d’autres institutions
    financières internationales. A la veille de la conférence, la cheffe de l’Etat
    moldave, Maia Sandu, a précisé que son pays respecte entièrement toutes les
    sanctions internationales imposées à la Russie et que le seul aspect qui reste
    vulnérable est le gaz naturel. Lundi, la République de Moldavie a décrété un
    jour de deuil national pour commémorer les victimes de l’invasion russe en
    Ukraine. Selon le dernier recensement de 2014, à part les Roumains qui
    représentent 80% de la population, la République de Moldavie réunit quelque
    180.000 ethniques ukrainiens, soit 6,5% de la population et 110.000 d’ethniques
    russes, soit 4% de la population.

    COVID – La Roumanie a enregistré mardi, plus de 3000 nouvelles
    contaminations au virus du COVID-19, en hausse par rapport à la veille. Près de
    2400 patients sont actuellement hospitalisés sur l’ensemble du territoire, dont
    360 se trouvent en soins intensifs. Les autorités ont rapporté aussi 27 décès des
    suites de la Covid, au cours des dernières 24 heures






    Académie – L’historien Ioan-Aurel Pop, 67
    ans, a été reconduit mardi, pour un nouveau mandat de quatre ans, à la tête de
    l’Académie roumaine. Membre correspondant de cette institution depuis 2001, au
    sein de la Section des sciences de l’histoire et de l’archéologie et membre
    titulaire depuis 2010, le professeur a également dirigé entre 2012 et 2020 la
    prestigieuse université roumaine Babes- Bolyai, de Cluj. Adepte de
    l’européanisation et l’occidentalisation de la Roumanie, Ioan-Aurel Pop a
    condamné fermement l’invasion russe en Ukraine et les crimes de guerre dont la
    Russie est accusée. Selon une enquête, l’Académie roumaine est, aux cotés de
    l’Eglise et de l’Armée, au sommet du top des institutions auxquelles les
    Roumains font le plus confiance.

    Météo – Il fera doux en Roumanie, avec des températures à la
    hausse sur l’ensemble du territoire. Des pluies éparses tomberont sur le
    nord-ouest et le nord du pays. Les températures maximales seront comprises mercredi,
    entre 13 et 23 degrés.

  • Controverse privind o manifestare a Academiei Române

    Controverse privind o manifestare a Academiei Române

    În România s-au declanşat controverse după o manifestare a Academiei Române legată de centenarul descoperirii insulinei, eveniment al ştiinţei mondiale de care şi-a legat numele profesorul Nicolae Paulescu, fără a se menţiona activitatea sa politică şi publică virulent antisemită.



    La evenimentul Academiei Române au participat 2 membri importanți ai comunității evreiești, Aurel Vainer, președinte onorific la Federației Comunităților Evreiești, și Irina Cajal Marin, subsecretar de stat și fiica lui Nicolae Cajal, preşedinte al Federatiei Comunităților Evreiești între 1994 si 2004 și fost academician. Pentru că a girat un astfel de eveniment, Irinei Cajal i se solicită acum demisia din Guvern, gest necesar văzut de un grup de aproape 30 de intelectuali care și-au exprimat public revolta. Paulescu ”a fost una din figurile proeminente ale naționalismului extrem, antisemismului și rasismului în climatul ideologic și politic al României interbelice. A fost autorul celui mai radical discurs antisemit cunoscut în spațiul românesc”, se arată în apelul public adresat premierului Florin Cîțu și ministrului Culturii Bogdan Gheorghiu. Prin prezența lor, doamna Irina Cajal, Subsecretar de stat și domnul Aurel Vainer, Președinte onorific la FCER, au legitimat un eveniment memorial de glorificare a unuia dintre cei mai antisemiți ideologi interbelici, consideră semnatarii.



    Reprezentantul Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, deputatul Alexandru Muraru, a transmis că apologia unui antisemit radical, precum Nicolae Paulescu, adept al pseudo-ştiinţei inferiorităţii biologice a evreilor ca argument pentru discriminarea şi persecutarea acestora, reprezintă o abdicare de la principiile de adevăr şi toleranţă pe care trebuie să se aşeze societatea românească. Este nevoie de o reacţie de delimitare fermă şi rapidă a conducerii Academiei Române faţă de această abordare necritică asupra operei şi vieţii omului de ştiinţă Nicolae Paulescu, afirmă Muraru, care adaugă că o instituţie de talia Academiei Române nu poate să ignore activitatea politică antisemită a lui Paulescu, care a pus, printre altele, bazele ideologice ale exterminării unei categorii etnice şi religioase din societatea românească. Lipsa unei abordări oneste a unui înalt for ştiinţific asupra activităţii politice a lui NC Paulescu asimilează acest tip de manifestare cu cele din perioada comunistă, afirmă Alexandru Muraru.



    Este nevoie de o delimitare fermă şi rapidă a conducerii Academiei Române faţă de această abordare necritică asupra operei şi vieţii omului de ştiinţă Nicolae Paulescu, un notoriu ideolog şi activist antisemit. Meritele ştiinţifice ale fiziologului Paulescu trebuie prezentate împreună cu acţiunile sale politice şi utilizarea legitimităţii conferită de statutul de profesor pentru a însăila teorii anti-semite bazate pe pseudo-ştiinţa inferiorităţii biologice a evreilor ca argument pentru discriminarea, persecutarea şi exterminarea acestora. Nicolae Paulescu reprezintă unul dintre cei mai înverşunaţi ideologi antisemiţi, care au pregătit terenul pentru declanşarea exterminării în masă a evreilor. Paulescu a apelat la teorii, mesaje şi acţiuni care au produs un prejudiciu ireparabil pentru o democraţie, pentru principiile fundamentale ale societăţilor contemporane. Punerea meritelor sale ştiinţifice în afara activităţii sale politice presupune o exonerare a sa de o imensă responsabilitate. Antisemitismul politicianului a devenit astfel parte din opera sa ştiinţifică. El şi-a bazat teoriile pe elemente de rasism biologic şi nu a ezitat să folosească medicina în scopuri ideologice.



    Deşi a murit în 1931, înaintea Holocaustului, Paulescu s-a pronunţat în favoarea exterminării evreilor. Nicolae Paulescu nu doar că a publicat cărţi, broşuri, articole împotriva evreilor şi a utilizat prestigiul medicului pentru a oferi armătura academică a pseudo-ştiinţei inferiorităţii biologice a naţiei evreieşti, dar a şi acţionat politic prin înfiinţarea, în 1922, împreună cu A.C. Cuza, a Uniunii Naţional Creştine, al doilea partid din Europa care a adoptat zvastica drept simbol oficial. Un an mai târziu, cei doi au pus bazele Ligii Apărării Naţionale Creştine şi au păstrat zvastica neagră în mijlocul tricolorului românesc ca însemn al noului partid.



    Fascizarea României în anii 1930 şi ororile Holocaustului sunt indelebil legate de influenţa politică, ştiinţifică şi gazetărească a lui Nicolae Paulescu prin care a incitat la ură şi eliminarea fizică a evreilor. Însuşi Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mişcării Legionare, îl considera, alături de A.C. Cuza, un ilustru înaintaş. Prezentarea meritelor ştiinţifice ale diferitelor personalităţi din patrimoniul României, fără a menţiona şi eventuala activitate politică sau ideologică, în anumite cazuri, pusă, în slujba unor idealuri sau regimuri care au condus la persecutarea sau exterminarea unor oameni nevinovaţi, înseamnă a perpetua un neadevăr istoric şi o implicită ultragiere a memoriei victimelor directe sau indirecte ale acestora, conchide deputatul Alexandru Muraru.



    Președintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, consideră ca nefondat protestul lansat de un grup de intelectuali față de un eveniment al instituției pe care o conduce prin care o figură proeminentă a antisemitismului românesc, Nicolae Paulescu, a fost elogiat pentru inventarea insulinei în urmă cu 100 de ani.



    Potrivit acad. Pop, din relatările de la evenimentul la care nu a participat din motive de sănătate, atât dr. Aurel Vainer, cât și Irina Cajal, au rostit cuvinte extraordinar de elogioase” la adresa românului care, pentru lumea științifică, a făcut o descoperire epocală acum 100 de ani”. Nu mi se pare justificat și nu are legătură cu momentul. Oamenii nu s-au adunat pentru descoperitorul insulinei, (…) s-au strâns ca să marcheze pentru publicul larg o mare descoperire care s-a dovedit extrem de importantă pentru viitor, insulina, indiferent de confesiunea sau naționalitatea celui care a făcut-o. Mi se pare o acțiune decentă față de descoperirea stiințifică epocala pe care a făcut-o un român acum 100 de ani, el are intâietate, chiar dacă datele Nobel au consemnat alți doi oameni de știință”, a declarat Ioan Aurel Pop.

  • Nicolae Iorga 150

    Nicolae Iorga 150


    Tru galleria-a mastiloru mutrinda tricutlu a româñiloru, aţea a istoriclui Nicolae Iorga easti anamisa di nai cama ancărcate di semnificație pozitivă. Aestu lucru ari dauă exighiseri. Prota easti una politică, dimi aţea că Nicolae Iorga fu asasinat tru brumaru 1940 di ună parei di legionari tru pădurea di Strejnicu, ditu nordul a Bucureștiului. Iorga fu aflatu căbati di legionari ti moartea a liderului a lor Corneliu Zelea Codreanu tru 1938 iara moartea a lui preşcavă feaţi ca elu s’hibă mitizatu. A daua exighiseari, idyea di mari simasie cumu prota, fu aţea fortumă di producție intelectuală ţi u alăsă dupu elu: aproapea 20.000 di articoli di presă și 1200 di tomuri și broșuri.



    Academia Română nsimnă tora ayoñea treaţirea a unlui secol și giumitati di la amintarea al Iorga ditu 1871 pritu ună expoziție și un catalog cu documente personale facsimilate și caduri inedite. Eroulu yiurtusitu s’avea amintată Botoșani, tru nord-estul ali Românie, ca hilliu a unlui avocat. Studii di istorie feaţi la universităț ditu România, Italia, Franța și Germania și acăţă tu isapi lenu turlii di subiecte și teme di istorie ali Românie și ali istorie universală. Acăţă tu isapi și alte domenii culturale cum va hibă literatura și critica liteaară, editarea di documenti, istoria artăllei, filosofia istoriillei. Poliglotu, Iorga eara fluent tru limbile di urdinari internațională ditu aţelu kiro și s-duki ligatu di curentul cultural a sămănătorismului cari adutea ma marea tiñie a huryeatlui.



    Iorga feaţi și politică la nai ma analtu nivel și, ași cum spuneamu ma ninti, politica fu aţea cari ălli adusi bitisita traghică. Fu șef di partid, parlamentar, prim-ministru anamisa di añilli 1931-1932. Ditu videala politică fu conservator, antisemit și adeptu a autoritarismului. Thimilliusi Partidul Naționalist Democrat deadunu cu avocatlu A. C. Cuza tru 1910 și anvărliga di primlu polimu mondial fu adeptulu ti intrarea ali Românie tru polimu deadunu cu statili ditu Antanta, Franța, Marea Britanie și Rusia. Fu profesor și aprucheatu a văsillelui Carol al II-lea, tru a curi camarilă avea intrată tu bitisita-a a añilor 1930.



    Prezidentulu ali Academie Române Ioan-Aurel Pop, la lansarea a expozițillei ti Iorga la 150 di ani, exighisi aderența a istoricului la ideea nai cama vărtoasă ditu aţelu kiro, la naționalism. “Evocarea al Nicolae Iorga nu s’faţi aplo, câtivărăoară nu poati să s’facă ici c4ţe avu ună personalitati pănu di mardzină. Multi ditu punctilio a banăllei a lui suntu ti zburari și s-hărsiră di ansărearea a critiţloru: di la activitatea ditu tinireaţă până şi atea că avea cumăndusită un partid cari să spusi naționalistu și până la tentili a născăntoru ditu creațiili a lui. Iorga bănă tu un kiro postromanticu, tru ună turlie di romantismu amănatu, cari dădea a națiunilor rolu fundamentalu tru istorie. Di altă parti, tinireața și maturitatea al Iorga s’dipluseaşti cu perioada di destrămari a imperiilor multinaționali și formarea-a statilor naționale tru Europa Centrală și di Sud-Est. Nai cama arăspândită și avansată idee a populiloru ghidati di elitili a secolui al 19-lea avea ca idee emanciparea colectivă, alumta ti libirtati națională. Dimecu Iorga s-lugursi și să spusi ca hiinda un naționalistu.”



    Adză, mutrinda năpoi, năili bărnuri suntu cu mintea ta s’nu hibă simfuñi cu alidzerllli fapti di năintașlli a lor. Ama Ioan-Aurel Pop cundille ti putearea di seducție pi cari ună idee u faţi tu kirolu a llei. “Naționalismul yilipsea atumţea vrearea ti identitatea a populiloru pritu limbă, obârșie, pisti, tradiții, folclor. Aţea identificari a intelectualilor, a elităllei prăxită, cu a loru populi agiumti cu kirolu moderne, fu cultivată, ndrupătă și teoretizată di romantismu ahurhinda cu Johann Gottfried Herder. Ti aţea, tră Nicolae Iorga romantismul eara aproapea idyealui cu naționalismul. Nicolae Iorga bagă sumu semnul a egalitatillei anamisa di școala romantică și școala naționalistă, lugrseaşti că activitatea istorică di haractiru romantic eara ndreaptă ti niscănţă scupadz naționalişti. El cundilleadză că Școala di Analte Studii di Paris eara atea cari ălu avea căndăsită s’acaţă calea di cătă curentul romantic, dimi naționalistu, cătră metoda seertă și strictă a mărturiillei documentilor.”



    Furteaţa ti nipistipseari ţi u avu naționalismul tru secolu 19-lea nu fu ici ti niacăţari tu isapi. Aţea furteaţă poti s’hibă vidzută şi adză acă numata easti ună idhee ţentrală. Ioan-Aurel Pop. “Adză noi spunem că pritu romantism s-distiptă spiritul național iara tru kirolu al Iorga să spunea că s’avea diştiptată spiritlu naționalistu. Populu, pritu cari Iorga akicăsea huryitimea, și eara ti dealihea maca 90% ş-cama ditu români eara atumţea huryeaţ, eara creatorlu a tutulor valorlor naționali. El să spunea ca hiindalui națiunea tru tuti timpurli cari nu eara altuţivs că maş ună videală a huryitimillei. Neise, tră Iorga, s’eştă naționalistu nsimna s’eştă democrat di itia că națiunea eara reprezentată di huryeaţ. Etimologhicu zburănda, exighisea Iorga, zboarăli latin și grec cari exprimă noțiunea di populu, dimi populus și dimos, eara sinonimi. Și atumţea, cum națiunea eara isa cu populu și cu naționalismul iara demosul cu democrația eali eara noțiuni sinonime. A deapoa cara naționalismul yilipsea turlia superioară di solidaritati a popului, atumţea el nu putea s’hibă că maşi democrație. Aestu eara naționalismul tru concepția al Nicolae Iorga.”



    Cathi unu bărnu ari credzurli a lui ei și nu di pțăni ori credințili aduc ma multu arău și trăñipseari dicât avea naeti s-u facă. Istoria nu giudică oamiñilli și ideili a lor ama lipseaşti s’li exighisească. Avantajili a posteritatillei suntu că ea poati să spună atea ţi tră anterioritati eara un yinitoru nilimbidu.



    Autoru: Steliu Lambru


    Armânipsearea: Taşcu Lala




  • Nicolae Iorga 150

    Nicolae Iorga 150

    În
    galeria figurilor trecutului românilor, cea a istoricului Nicolae Iorga este
    printre cele mai încărcate de semnificație pozitivă. Acest fapt are două
    explicații. Prima este una politică, și anume aceea că Nicolae Iorga a fost
    asasinat în noiembrie 1940 de un grup de legionari în pădurea de la Strejnicu,
    din nordul Bucureștiului. Iorga fusese învinovățit de legionari de moartea
    liderului lor Corneliu Zelea Codreanu în 1938 iar moartea sa violentă a făcut
    ca el să fie mitizat. A doua explicație, la fel de importantă ca prima, a fost cantitatea
    imensă de producție intelectuală pe care a lăsat-o în urmă: aproximativ 20.000
    de articole de presă și 1200 de volume și broșuri.


    Academia
    Română a marcat recent trecerea a unui secol și jumătate de la nașterea lui
    Iorga din 1871 printr-o expoziție și un catalog cu documente personale
    facsimilate și fotografii inedite. Eroul aniversat se născuse la Botoșani, în
    nord-estul României, ca fiu al unui avocat. A studiat istoria la universități
    din România, Italia, Franța și Germania și a abordat cele mai variate subiecte
    și teme de istorie a României și istoriei universale. A abordat și alte domenii
    culturale cum ar fi literatura și critica literară, editarea de documente,
    istoria artei, filosofia istoriei. Poliglot, Iorga era fluent în limbile de
    circulație internațională de la acea vreme și s-a simțit atașat de curentul cultural
    al sămănătorismului care glorifica figura țăranului.


    Iorga
    a făcut și politică la cel mai înalt nivel și, așa cum aminteam anterior,
    politica a fost cea care i-a adus sfârșitul tragic. A fost șef de partid,
    parlamentar, prim-ministru între anii 1931-1932. Din punct de vedere politic a
    fost conservator, antisemit și adept al autoritarismului. A fondat Partidul
    Naționalist Democrat împreună cu avocatul A. C. Cuza în 1910 și în preajma
    primului război mondial a fost adept al intrării României în război alături de
    statele Antantei, Franța, Marea Britanie și Rusia. A fost profesor și apropiat
    al regelui Carol al II-lea, în a cărui camarilă a și intrat la sfârșitul anilor
    1930.


    Președintele
    Academiei Române Ioan-Aurel Pop, la lansarea expoziției despre Iorga la 150 de
    ani, a explicat aderența istoricului la ideea cea mai puternică a timpului său,
    la naționalism. Evocarea lui
    Nicolae Iorga nu se poate face simplu, câteodată nu se poate face deloc fiindcă
    a avut o personalitate copleșitoare. Multe din punctele vieții sale sunt
    discutabile și s-au bucurat de asaltul criticilor: de la activitatea din
    tinerețe până la faptul că a condus un partid care s-a chemat naționalist și
    până la tentele unora dintre creațiile sale. Iorga a trăit într-o perioadă
    postromantică, într-un fel de romantism întârziat, care acorda națiunilor rolul
    fundamental în istorie. De altfel, tinerețea și maturitatea lui Iorga se
    confundă cu perioada destrămării imperiilor multinaționale și a formării
    statelor naționale în Europa Centrală și de Sud-Est. Cea mai răspândită și
    avansată idee a popoarelor ghidate de elitele secolului al 19-lea avea ca idee
    emanciparea colectivă, lupta pentru libertate națională. Prin urmare Iorga s-a
    considerat și s-a declarat un naționalist.



    Astăzi,
    privind în urmă, generațiile noi sunt tentate să blameze alegerile făcute de
    înaintașii lor. Însă Ioan-Aurel Pop a insistat asupra puterii de seducție pe
    care o idee o exercită la vremea ei. Naționalismul exprima pe atunci dragostea pentru identitatea popoarelor
    prin limbă, obârșie, credință, tradiții, folclor. Acea identificare a
    intelectualilor, a elitei educate, cu propriile popoare devenite între timp
    moderne, a fost cultivată, susținută și teoretizată de romantism începând cu
    Johann Gottfried Herder. De aceea, pentru Nicolae Iorga romantismul era aproape
    sinonim cu naționalismul. Nicolae Iorga pune semnul egalității între școala
    romantică și școala naționalistă, consideră că activitatea istorică de caracter
    romantic era consacrată unor scopuri naționaliste. El pretinde că Școala de
    Înalte Studii de la Paris era cea care îl deprinsese să se îndrepte dinspre
    curentul romantic, adică naționalist, înspre metoda severă și strictă a
    mărturiei documentelor.



    Forța
    incredibilă pe care a avut-o naționalismul în secolul al 19-lea nu a fost deloc
    de neglijat. Acea forță se poate observa chiar și azi deși nu mai este idee
    centrală. Ioan-Aurel Pop. Astăzi
    noi spunem că prin romantism s-a deșteptat spiritul național iar în vremea lui
    Iorga se spunea că se deșteptase spiritul naționalist. Poporul, prin care Iorga
    înțelegea țărănimea, și era firesc pentru că peste 90% dintre români erau
    atunci țărani, era creatorul tuturor valorilor naționale. El întruchipase
    națiunea în toate timpurile care nu era altceva decât o ipostază a țărănimii.
    Prin urmare, pentru Iorga, a fi naționalist însemna a fi democrat deoarece
    națiunea era reprezentată de țărani. Etimologic vorbind, explica Iorga,
    termenii latin și grec care exprimă noțiunea de popor, adică populus și demos, erau
    sinonime. Și atunci, cum națiunea era egală cu poporul și cu naționalismul iar
    demosul cu democrația ele erau noțiuni sinonime. Iar dacă naționalismul
    întruchipa forma superioară de solidaritate a poporului, atunci el nu putea fi
    decât democrație. Acesta era naționalismul în concepția lui Nicolae Iorga.



    Fiecare
    generație are crezurile ei și nu de puține ori credințele aduc mai mult rău și
    suferință decât ar fi intenționat s-o facă. Istoria nu judecă oamenii și ideile
    lor dar trebuie să le explice. Avantajele posterității sunt că ea poate evalua
    ceea ce pentru anterioritate era un viitor neclar.


  • 17 manuscrise ale lui Mircea Eliade

    17 manuscrise ale lui Mircea Eliade

    Scriitorul și istoricul religiilor
    Mircea Eliade a lăsat în urmă o colecție impresionantă de manuscrise. Eliade a
    fost un intelectual foarte productiv, textele, notițele, observațiile și
    eseurile sale au abordat câteva domenii precum literatura, religia, filosofia,
    spiritualitatea orientală, fantasticul. Cu siguranță că Eliade a performat la
    un nivel înalt în domeniul istoriei religiilor. Însă criticii literari
    consideră că, în afara literaturii fantastice, romanele sale nu se ridică la
    înălțimea exigențelor unei literaturi în ton cu vremurile sale.



    Însăși viața lui Eliade a fost una
    demnă de un roman. A fost un adolescent foarte dotat intelectual, a călătorit
    în India și după 1945 a rămas în Occident unde, în cele din urmă, s-a stabilit
    în SUA și a predat istoria religiilor la University of Chicago, Illinois. A
    scris aproximativ 35 de volume academice de istorie a religiilor și a ideilor
    religioase și alte aproximativ 35 de cărți de ficțiune și eseuri. La plecarea
    sa din România ca diplomat cultural, la începutul anilor 1940, nu avea cum să
    știe că lăsa în urmă pentru totdeauna o imensă arhivă. Editorul său Mircea
    Handoca făcea ca o parte din arhiva lui Eliade să ajungă la Biblioteca Centrală
    Universitară din București, manuscrisul celebrului său roman Maitreyi fiind
    în această colecție, o altă parte constituia un fond Eliade la Biblioteca Academiei
    Române. Recent, Academia Română a achiziţionat 17 manuscrise şi documente
    semnate Mircea Eliade, majoritatea aparţinând perioadei de adolescenţă şi
    tinereţe, începând cu anul 1922, pe când scriitorul avea doar 15 ani.

    La
    prezentarea achizițiilor, Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, a spus
    că fondul Mircea Eliade de la Biblioteca Academiei Române devine acum mai mare
    prin noile piese cumpărate.

    Biblioteca
    Academiei are un fond Mircea Eliade. Cu cât acest fond este mai larg cu atât e
    mai bine pentru cercetători să vin în acest templu al culturii române și să poată
    vedea de la ductul scrierii lui Mircea Eliade până la comentariile pe care le-a
    făcut unor opere celebre, traducerile pe care le-a făcut, manuscrise din opere
    cunoscute și publicate. Ele se pot vedea de astă dată așa cum au fost ele
    elaborate. Prin urmare, achiziția nu deschide un fond nou ci îmbogățește fondul
    Mircea Eliade. Nu stă în căderea mea să spun cât de importantă e moștenirea pe
    care Eliade a lăsat-o culturii române, nici nu e nevoie. Dar vreau să
    reamintesc că el face parte totuși din patrimoniul culturii universale. Dincolo
    de meandrele vieții lui, în aceste manuscrise se pot vedea inițierile lui din
    tinerețe în cultura și civilizația indice, în cunoașterea tainelor civilizației
    egiptene, în traducerea lui Giovanni Papini. Îmi aduc aminte de un manuscris
    despre necitire, de ce nu mai citesc oamenii? E foarte actual și a fost scris
    la sfârșitul primului război mondial. Când a văzut că se închid bibliotecile,
    arhivele și librăriile îndemna lumea să citească spunând că fără lectură nu
    puteam merge mai departe din punct de vedere spiritual.



    Gabriela Dumitrescu este expert la
    Biblioteca Academiei Române unde s-a ocupat de cele 17 manuscrise Eliade,
    despre câteva dintre ele vorbind pe scurt.

    Este rezumatul lucrării Eugénie Grandet unde textul prezintă ideile
    centrale din opera lui Balzac și este un manuscris unde textul este redactat
    recto verso cu cerneală neagră, pe coală velină îndoită. La finalul lucrării
    este o notație a autorului realizată în creion care include textul într-un
    ciclu. De asemenea, un manuscris al necrologului lui Maurice Barrès care este
    manuscris olograf, lucrarea datează din 1923. Mai este un manuscris mai ciudat
    pentru unii Ly sau gâzulița verde, o schiță care face parte din volumul Din
    lumea celor care acum cuvântă care a rămas neterminat fiind asfel o piesă
    inedită. Acest manuscris se alătură altor două manuscrise existente în
    fondurile Bibliotecii Academiei Române care se referă la viața furnicilor și a
    cărăbușilor. În acest fel, lucrurile se completează și este ceva foarte
    important. E vorba despre Minunata călătorie a celor 5 cărăbuși în Țara
    Furnicilor Roșii, Poveste de moravuri și Viața și apucăturile furnicilor.
    Un alt manuscris, respectiv un caiet intitulat Note și articole, cuprinde
    trei articole. Primul este dedicat hidrei, o specie de celenterate simple,
    prădătoare, care trăiesc în ape dulci, fiind redactat cu creionul. Următorul
    articol este intitulat Clasificația tritonilor fiind redactat cu cerneală
    neagră. Iar cel de-al treilea este dedicat plantelor aromatice.


    Între cele 17 manuscrise regăsim
    Memoriile unui soldat de plumb, un caiet-manuscris, schiţa Noaptea din 1922
    ficțiune în care citim despre viețuitoare nocturne la marginea unui lac care
    discută și filozofează. De asemenea, în rândul achizițiilor mai figurează Din
    carnetul unui cercetaş, jurnal romanțat al excursiilor în Carpați pe care
    tânărul Eliade le-a întreprins. Se mai află între manuscrisele Eliade și
    studiul Umanismul indian, eseul Misterele şi iniţierea
    orientală, traducerea lucrării Ispitirea diavolului de
    Giovanni Papini, precum şi schiţe, rezumate sau texte care au stat la baza
    câtorva conferinţe susţinute la Radio Bucureşti în perioada 1932-1938. Un
    manuscris eliadian pe tema muzicii primitive atrage și el atenția viitorului
    cercetător. Câteva scrisori primite de la profesorul său Constantin
    Rădulescu-Motru, de la prietenul său filosoful Constantin Noica şi de la
    profesorul și mentorul său în civilizație indiană Surendranath Dasgupta
    întregesc noua colecție. În afara preocupărilor savante ale lui Eliade, cărți
    poștale, notițe și însemnări zilnice de rutină arată și un tânăr conectat la
    viața obișnuiă.


  • Liegt die Zukunft des Bildungswesens im Online-Unterricht?

    Liegt die Zukunft des Bildungswesens im Online-Unterricht?

    Die COVID-19-Pandemie hat die Gesellschaft erheblich verändert, wenn auch nur vorübergehend, indem sie die Interaktionen auf ein absolut notwendiges Ma‎ß reduziert hat, das beispielsweise zu Beginn des Jahres unvorstellbar war. Wie in einem Katastrophen-Film aus Hollywood bleiben die meisten Menschen zu Hause, meiden sich gegenseitig und übertragen ihr soziales Leben und ihre Aktivitäten online.




    Das Virtuelle scheint in vielen Bereichen des Alltagslebens zur neuen Realität zu werden. Die oft kritisierte virtuelle Welt wird nun gefördert. Es werden Geld, Zeit und sogar Emotionen darin investiert. Und das nicht nur für die Zeit der Pandemie, sondern wahrscheinlich auch für nachher. Eine neue Welt zeichnet sich am Horizont ab, und es bleibt zu entdecken, inwieweit sie sich etablieren wird. Ein Teil dieser möglichen Welt ist auch die Bildung, die in den Tagen der Pandemie auf Online-Plattformen verlagert wurde.



    Lehrer und Schüler aller Altersgruppen, aber auch Eltern, jeder von sich zu Hause aus, versuchen eine neue Art der Sozialisierung und Interaktion, um die Schule voranzubringen. Für die einen schwieriger, für die anderen ein Kinderspiel“, für manche finanziell oder technisch fast unmöglich, für die anderen einfach nicht möglich — die Dinge bewegen sich vorwärts in Richtung einer bereits neuen Selbstverständlichkeit, auch wenn mit unterschiedlichen Geschwindigkeiten.



    Wir haben den Vorsitzenden der Rumänischen Akademie, Professor Ioan Aurel Pop, gefragt, wie seiner Meinung nach die Zukunft des Fernunterrichts aussehen könnte.



    Ich sehe diese Lösung als eine Notlösung in diesen Augenblicken, in denen wir uns nicht von Angesicht zu Angesicht mit unseren Schülern und Studenten treffen können, aber sie ist keine langfristige Lösung. Die Schule erfordert, seitdem sie von den Griechen und Römern besser organisiert wurde, die Anwesenheit des Lehrers, des Professors, von Angesicht zu Angesicht mit denen, für die ihre Botschaft bestimmt ist. Deshalb glaube ich nicht, dass Fernunterricht eine dauerhafte Lösung ist. Folglich glaube ich nicht, dass es notwendig sein wird, den Unterricht so umzugestalten. Es könnte durchaus vorkommen, dass diese Lösung mehr als bisher angewandt wird, denn Fernunterricht gibt es auch derzeit in den rumänischen und internationalen Hochschulen. Es könnte sein, dass einige Leute ihn bevorzugen, aber ich wiederhole, ich bleibe bei der Meinung, dass der klassische Unterricht, von Angesicht zu Angesicht, mit dem Blick des Schülers in die Augen des Lehrers, mit der Emotion, die der Lehrer vermittelt, durch nichts ersetzt werden kann. Die menschliche Botschaft wird von Menschen zu Menschen übermittelt.“




    Das Bildungsministerium in Bukarest unternimmt jedoch einen mutigen Schritt und will die Lehrer auf den Online-Unterricht vorbereiten, damit es für andere Situationen gerüstet ist, in denen Schulen geschlossen werden müssen, wie es während des Notstands geschehen ist. So werden in den Lehrstoff der psychopädagogischen Erstausbildungsprogramme die Disziplinen der didaktischen Ausbildung und der spezialisierten Praxis für die Entwicklung von Fähigkeiten zur Integration von Technologie in den Lehr-Lern-Evaluationsprozess in der voruniversitären Ausbildung eingeführt. Eine Sammlung von Ressourcen, die für die Fortsetzung des Online-Unterrichts benötigt werden, steht Lehrern, Studenten und Eltern bereits zur Verfügung und ist auf einem speziellen Portal gebündelt. Das Bildungsministerium regelt auch die Verpflichtung der Schüler und Studenten fest, an den Online-Kursen teilzunehmen und fordert die Eltern auf, die notwendigen Voraussetzungen zu schaffen.



    Professor Varujan Pambuccian, Mathematiker und Informatiker, glaubt nicht an die Langlebigkeit dieser Art von Unterricht.



    Ich glaube, dass wir nach der gegenwärtigen Krise keine sehr rasche Entwicklung dieser Art des Lernens erleben werden. Denn wenn die Krise vorüber ist, werden wir uns wieder im klassischen Paradigma befinden und dieses vorantreiben. Ich wei‎ß nicht, ob das wünschenswert ist oder nicht, das ist schlie‎ßlich eine Frage der Notwendigkeit. Ich meine, wir müssen vorsichtig sein — wenn so etwas an einem bestimmten Ort gebraucht wird, dann ja, es ist wünschenswert. Wenn an einem anderen Ort kein Bedarf für so etwas besteht, ist es natürlich nicht wünschenswert. Aber das Problem ist folgendes: Ausgehend von dieser Idee mit der flächendeckenden Einführung von Computern, bei der wir überall das Label »E« draufsetzen, hat es Länder gegeben, die die Dinge in die falsche Richtung zwangen — meiner Meinung nach. Ich wiederhole: Lernen ist ein sozialer Prozess, Lernen ist die Entdeckung zusammen mit einem Betreuer — dem Lehrer — einiger Dinge, die die Gesellschaft sich wünscht, dass sie von den Kindern entdeckt werden. Das ist hier sehr wichtig. Diese Sache mit der gemeinsamen Entdeckung, mit dem sozialen Prozess des Lernens, wenn wir darüber nachdenken, geht von unserer mentalen Struktur der Anthropoiden aus und hat sich nicht radikal verändert. Hier müssen wir eine Lösung finden, um das, was in unserer kulturellen DNA sehr gut verankert ist, online zu bringen. Ansonsten kann es für uns natürlich sehr leicht aufregend werden, es kann sehr einfach sein, zu versuchen, die Dinge zu erzwingen, aber die Dinge werden in ihre normale Laufbahn zurückkehren, weil das die Art und Weise ist, wie unser Gehirn aufgebaut ist.“




    Andererseits gibt es eine Reihe von konkreteren Fragen, die von verschiedenen Vertretern der Zivilgesellschaft in den Vordergrund gebracht werden, wie z.B. der Internetzugang in ländlichen oder abgelegenen Gebieten, die finanzielle Leistungsfähigkeit von Eltern und Lehrern, die Möglichkeit der Beaufsichtigung von Kindern, IT-Kenntnisse, die logistische Unterstützung, die von den Schulen geleistet werden kann.



    Laut einer Studie waren in Rumänien Zoom, WhatsApp, Google Classroom und Facebook die am meisten genutzten Ressourcen im Fernunterricht während der Aussetzung des Unterrichts und der Vorlesungen. 36% der teilnehmenden Lehrer und Schulleiter gaben an, dass sie Kurse über den Einsatz digitaler Werkzeuge besucht hätten. Nur einer von fünf Lehrern gab an, vor der Aussetzung des Unterrichts einen Laptop benutzt zu haben, und 19% gaben an, einen Beamer benutzt zu haben. Nur einer von zehn benutzte digitale Websites und Plattformen und 7% benutzten digitale Lehrbücher im Klassenzimmer. Am häufigsten benutzen die Schüler und Studenten die Plattform für Mathematik, gefolgt von den Fächern Rumänische Sprache und Literatur und Fremdsprachen.

  • Speranza e solidarietà all’Italia, il messaggio del Presidente dell’Accademia Romena, Ioan Aurel Pop

    Speranza e solidarietà all’Italia, il messaggio del Presidente dell’Accademia Romena, Ioan Aurel Pop

    Con lItalia soffre oggi lintera umanità. Per questo, il Bel Paese ha bisogno di cura. E dobbiamo curare non solo Michelangelo, Brunelleschi, Tintoretto o Raffaello, ma tutti gli italiani di oggi, il tesoro umano attuale, i nostri colleghi e amici, conosciuti o sconosciuti, perchè siamo esseri umani tutti. Così laccademico prof.univ.dr. Ioan Aurel Pop, il Presidente dellAccademia Romena, la somma istituzione scientifica e culturale del Paese, in un messaggio di speranza e solidarietà trasmesso allItalia dai microfoni di Radio Romania Internazionale.



    Per i romeni, lItalia è come la seconda Patria, perchè dalla Penisola Italica sono venuti in nostri antenati 2000 anni fa, guidati dallImperatore Traiano, ha detto ancora il Presidente, ricordando che da Roma abbiamo il nome di romeni e la nostra lingua e che, dopo il crollo del comunismo, lItalia ha accolto tantissimi romeni. Oggi, italiani e romeni siamo fortemente legati e dobbiamo rimanere solidali, ha detto ancora il Presidente dellAccademia Romena, prof.univ.dr. Ioan Aurel Pop.



  • Appell des Vorsitzenden der Rumänischen Akademie

    Appell des Vorsitzenden der Rumänischen Akademie

    In dieser schwierigen Zeit sehnen wir uns alle auf ermutigende Worte der Weisen oder Erfahrenen. Der Vorsitzende der rumänischen Akademie, der Historiker Ioan-Aurel Pop, schrieb in diesem Sinne auf Facebook: Dieses Unglück hat uns getroffen und wir wissen nicht, was wir tun sollen. Einige klagen und glauben an das Ende der Welt und Nostradamus Wahrsagungen“. Andere geben sich tapfer und erklären sie würden sich nicht fürchten, aber nur wir selbst wissen was in unserem Innersten ist. Die meisten von uns schweigen, sehen sich um und können nicht glauben was passiert. “



    Einige Mittel gegen den Pessimismus, der uns unweigerlich heimsucht — sagt Ioan-Aurel Pop — sind nur palliativ: Wir lachen, über Witze und Videos, die in sozialen Netzwerken kursieren, aber es ist nicht unser Lachen, wir trösten uns, dass es nicht die erste Katastrophe ist, die die Menschheit heimsucht, und das, jedes Mal letztendlich das Leben gesiegt hat oder wir denken, dass in all dem Bösen auch Gutes liegt — z. B. die Luft, die wir in Gro‎ßstädten einatmen, ist sauberere geworden.



    Vom schnellen Leben geplagt, vom täglichen rennen erschöpft, aus vorübergehenden Jobs herausgeworfen, manchmal für das hart verdiente Geld gedemütigt, aus Angst in der Fremde zu sterben, nehmen die Rumänen (n.red. Aus der Diaspora) den Weg zurück ins Land“ — schrieb Aurel Pop weiter. Seiner Meinung nach, ist jetzt nicht die Zeit zu klagen, sondern im Gegenteil daran zu denken, dass wir in an Kommunikation, Dialog und Menschlichkeit gewonnen haben.




    Ebenso müssen Recht und Ordnung im öffentlichen Leben herrschen. Politiker müssen für alle sprechen, den Menschen zeigen, dass sie das Drama an ihrer Seite durchmachen und Hoffnung mit ihnen teilen. Darüber hinaus müssen sie Führung beweisen und gute Ma‎ßnahmen ergreifen. Wenn sie es nicht können oder nicht wissen, dann wird es ernst, denn die Menschen brauchen angemessene Führung. Vielleicht werden wir nach diesem harten Test unser individuelles und soziales Leben ändern, werden wir besser und gerechter, werden wir uns mit ganzem Herzen der Welt und dem Land zuwenden.“ – schlie‎ßt den Präsidenten der Rumänischen Akademie ab.

  • Appel du président de l’Académie Roumaine

    Appel du président de l’Académie Roumaine

    Dans cette période tellement difficile, nous sommes tous
    en quête de paroles de soutien auprès de ceux qui ont plus d’expérience de vie,
    dont le président de l’Académie Roumaine, Ioan-Aurel Pop, qui tente de faire
    le point sur la situation et d’en tirer quelques conclusions. Dans un message
    posté sur Facebook, il écrit : « Ce malheur est arrivé dans nos vies et
    nous ne savons pas quoi en faire. Certains se lamentent, pensent que c’est la
    fin du monde, pensent aux prédictions de Nostradamus. D’autres clament leur
    audace, affirment n’avoir peur de rien, mais personne ne sait ce qui se
    cache vraiment à l’intérieur de leurs âmes. La plupart d’entre nous, on se
    tait, on regarde autour de nous et on a du mal à croire à nos yeux. »


    Dans son message, Ioan-Aurel Pop constate que les
    Roumains ont quand même trouvé quelques remèdes contre le pessimisme, mais précise
    que ce ne sont que des palliatifs : on rit aux blagues et aux vidéos reçus
    via les réseaux sociaux, on se console en pensant que ce n’est pas la première
    catastrophe que l’humanité doit affronter et qu’à chaque fois la vie a gagné ;
    ou bien on pense qu’à quelque chose malheur est bon, par exemple on respire un
    air plus pur dans les grandes villes. D’autres, n’ont pas le temps de s’amuser.
    Comme les Roumains vivant à l’étranger par exemple : « Epuisés par la
    vie trépidante, par la course quotidienne, ayant perdu leurs emplois éphémères,
    humiliés par l’argent difficilement gagné, effrayés par le risque de quitter ce
    monde parmi des étrangers, ces Roumains rentrent au pays »
    , écrit le président
    de l’Académie Roumaine.


    Toutefois, à son avis, ce n’est pas le moment de se
    lamenter, mais de penser plutôt à ce que nous avons gagné en termes de
    communication, de dialogue et d’humanité. En égale mesure, ce sont la loi et
    l’ordre qui doivent régner maintenant dans la vie publique. Les décideurs politiques
    doivent parler pour être compris par tout un chacun, montrer de l’empathie pour
    le drame de la population et partager son espoir. Ce qui plus est, ils doivent être
    de vrais leaders et prendre les bonnes mesures. S’ils ne peuvent pas ou ne
    savent pas comment le faire, alors c’est grave, car le peuple a besoin d’être
    bien guidé.


    « Peut-être, après ce grand défi, saurions-nous mieux
    organiser notre vie individuelle et sociale, deviendrions-nous meilleurs et
    plus correctes, partagerions-nous le meilleur de notre âme avec le reste du
    monde et du pays »
    , conclut le président de l’Académie Roumaine. Effectivement, c’est une période qui invite à une
    réflexion profonde. (Trad. Valentina Beleavski)

  • Apel al președintelui Academiei Române

    Apel al președintelui Academiei Române

    În
    această perioadă dificilă, cu toții suntem în așteptarea unor cuvinte de
    îmbărbătare de la cei mai înțelepți sau cu mai multă experiență. Iată ce scrie,
    pe Facebook, președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop: A venit nenorocirea aceasta peste noi și nu
    știm ce să facem. Unii ne lamentăm și ne gândim la sfârșitul lumii și la
    prezicerile lui Nostradamus. Alții ne dăm viteji în vorbe și declarăm ritos că
    nu ne temem de nimic, dar în adâncul nostru numai noi știm ce este. Cei mai
    mulți tăcem, privim în jur și nu ne vine să credem.
    Unele remedii la pesimismul care ne încearcă – spune
    Ioan-Aurel Pop – sunt doar paliative: râdem, dar nu cu râsul
    nostru, la glume și filmulețe primite pe rețele de socializare, ne consolăm că
    nu e prima catastrofă prin care trece omenirea și că, de fiecare dată, viața a
    învins sau ne gândim că în tot răul este și un bine – respirăm, de pildă, în
    marile orașe, un aer mai curat.

    Trudiți
    de viața trepidantă, vlăguiți de alergătura zilnică, dați afară de prin
    trecătoarele slujbe, umiliți câteodată pentru banul câștigat greu, speriați de
    primejdia stingerii printre străini, românii (n.red. din diaspora) iau calea țării
    – completează tabloul
    Ioan-Aurel Pop, în opinia căruia nu este, însă, momentul să ne lamentăm, ci să
    considerăm, dimpotrivă, că am câștigat în comunicare, dialog și omenie. În
    egală măsură, în viața publică trebuie să domnească legea și ordinea. Politicienii
    trebuie să vorbească pe înțelesul tuturor, să arate că trăiesc drama oamenilor
    și că împărtășesc speranța lor. În plus, trebuies ă
    aibă alura de lideri și să ia măsuri bune. Dacă nu pot sau nu știu, atunci e
    grav, căci poporul are nevoie de călăuze potrivite. Poate că, după această grea încercare, ne vom rândui altminteri viața
    individuală și socială, ne vom trezi să fim mai buni și mai drepți, ne vom
    revărsa preaplinul sufletului spre lume și spre țară.
    – conchide președintele
    Academiei Române.

  • Frühmittelalter: die Deutschordensritter im rumänischen Siedlungsgebiet

    Frühmittelalter: die Deutschordensritter im rumänischen Siedlungsgebiet

    Mittelalterliche militärisch-klösterliche Orden wurden gegründet, um sowohl die Botschaft des Christentums zu verbreiten als auch die von Muslimen besetzten Gebiete zu befreien oder zurückzuerobern. Die berühmtesten mittelalterlichen militärisch-klösterlichen Orden waren der Johanniterorden, der Templerorden und der Deutsche Orden. Nach Johannitern und Templern war der Deutsche Orden der dritte der gro‎ßen geistlichen Ritterorden der Kreuzzugszeit. Der Deutsche Orden, dessen Mitglieder sich nach einem ehemaligen deutschen Spital in Jerusalem Brüder vom Deutschen Haus Sankt Mariens in Jerusalem“ nannten, wurde 1190 in Akkon gegründet, zunächst als Spitalbruderschaft und seit 1198 auch als ritterliche Kampfgemeinschaft zum Schutz der Pilger im Heiligen Land.



    Die Deutschordensritter kamen in das Karpatenbecken als Teil einer Expansionsstrategie, die der Westen erarbeitete, unterstützte und in den Osten führte. Der ungarische König Andreas II. versuchte, die Grenze zu den Ostkarpaten zu befestigen und die katholische Lehre im Norden und im Osten zu verbreiten. Infolge dieser Strategie kamen die Deutschordensritter in diese Region. Die strengen, kriegerischen, in der deutschsprachigen Welt bereits etablierten Deutschordensritter konvertierten heidnische Wandervölker und Mitglieder der orthodoxen Gemeinschaften zum Katholizismus, um die Einheit der christlichen Kirche wiederherzustellen. Die Strenge der Deutschordensritter zeigte sich auch in ihrer äu‎ßeren Erscheinung: Auf dem wei‎ßen Mantel und dem wei‎ßen Schild in der Farbe des reinen religiösen Glaubens war ein schwarzes Kreuz zu sehen, das Symbol des Opfers im Krieg zur Verteidigung des Glaubens. 1211 setzten die Deutschordensritter ein starkes Verteidigungszeichen innerhalb des Karpatenbogens, in den Krümmung-Karpaten und nach Südosten, im Gebiet des heutigen Landkreises Vrancea.



    Akademiemitglied Ioan Aurel Pop, Professor für mittelalterliche Geschichte an der Babeş-Bolyai-Universität in Cluj (Klausenburg), spricht über den Beitrag der Deutschordensritter zur Kultur und Zivilisation des rumänischen Raumes, auch wenn sie nicht sehr lange Zeit hier geblieben waren:



    Die Deutschordensritter haben ziemlich viel gebaut, und die uns vorliegenden Beweise zeigen, dass damals mindestens eine sehr wichtige Festung, die Kreuzfestung, existierte. Sie bauten sogar weitere Festungen ‚ultra montes nivium‘, zu dt. ‚über den schneebedeckten Bergen‘, und dehnten sich dabei mehr aus, als der ungarische König Andreas II. zugelassen hatte, im Widerspruch zu seiner Politik, die mit der Präsenz der Deutschordensritter eher auf lokale als auf allgemeine Ziele abzielte. Der Heilige Stuhl wollte einen Staat schaffen, der in das päpstliche Erbe eingehen sollte, eine Art Brückenkopf. Warum haben wir so wenig Daten über die Deutschordensritter? Vor allem gab es zu jener Zeit noch keine Kanzleien. Damals fing Siebenbürgen erst an, als Woiwodschaft innerhalb des Königreichs Ungarn zu funktionieren. Südlich und östlich der Karpaten waren die Gebiete, zu denen die Deutschordensritter Beziehungen hatten, noch keine zentralisierte Staaten, und daher gibt es sehr wenige Dokumente, hauptsächlich aus ausländischen Quellen.“




    Aus päpstlichen Dokumenten, die die Ansiedlung der Deutschordensritter im Burzenland beweisen, geht hervor, dass, als die Deutschordensritter ankamen, das Burzenland von einer gemischten Bevölkerung, bestehend aus Rumänen, Slawen und Petschenegen, bewohnt war. Um seine Kriegs- und Missionsaufgaben zu erfüllen, musste der Deutsche Orden auch einen gesicherten Lebensunterhalt haben, und so erhielten die Deutschordensritter das Privileg, in Siebenbürgen Gold und Silber abzubauen.



    Die Deutschordensritter waren auch Baumeister, die im Burzenland zahlreiche Holzfestungen errichteten, unter anderem die Festung Feldioara (Marienburg), auch als die Schwarze Festung oder die Kreuzfestung bekannt. Neben Rumänen, Slawen und Petschenegen wurden auch deutsche Bauern und Handwerker als Kolonisten nach Burzenland gebracht, was zur Entwicklung der Siedlungen von Feldioara (Marienburg), Braşov (Kronstadt), Codlea (Zeiden), Râşnov (Rosenau) und Prejmer (Tartlau) beigetragen hat.



    Die Deutschordensritter wurden aber zu Konkurrenten Ungarns, weil sie die päpstliche Macht zum Nachteil der ungarischen Macht unterstützten. Nachdem sie einige Schlachten gegen die Kumanen im Südosten Siebenbürgens gewonnen hatten, besetzten die Deutschordensritter deren Gebiete und stellten diese Gebiete unter die politische Autorität des Papstes und nicht des Königreichs Ungarn. Im Jahr 1225 beschloss der König von Ungarn den Rückzug des Deutschen Ordens aus dem Burzenland; die Deutschordensritter gingen dann in Richtung Norden, in die nordöstlichen Gebiete des heutigen Polen.



    Es war aber nicht einfach, einer solchen Elitegemeinde anzugehören. Welche Bedingungen musste ein Anwärter erfüllen, um Mitglied des Deutschen Ordens zu werden? Vor allem Glaube, Disziplin und Bildung, sagt Professor Ioan Aurel Pop:



    Ein Mitglied des Deutschen Ordens musste ein Mönch sein, um die klösterlichen Lebensregeln wie Keuschheit und Gebet zu akzeptieren, aber gleichzeitig musste er auch ein Kämpfer, ein Soldat sein. Die Berufung der militärisch-klösterlichen Orden war, mit der Waffe in der Hand zu kämpfen, um den christlichen Glauben zu verteidigen und zu verbreiten. Die meisten Deutschordensritter waren Söhne von Adeligen, gehörten einer höheren Kategorie an und dienten dem Christentum, indem sie höheren Idealen dienten, die zu jener Zeit vielleicht zu den wichtigsten moralischen und religiösen Prinzipien bei der Verbreitung des Christentums gehörten. Der mittelalterliche Mensch konnte sich sein Leben au‎ßerhalb des Glaubens und der Kirche nicht vorstellen, er hatte eine unerschütterliche Bindung an das religiöse Leben. Deshalb spielte beispielsweise die Exkommunikation im Mittelalter eine verhängnisvolle Rolle, sie konnte die Gesellschaft zersetzen und desorganisieren. Diejenigen, die sich direkt in den Dienst der Kirche stellten, waren Mönche, aber die Mönchsritter mussten im Vergleich zu den einfachen Mönchen einer ganz besonders strengen Hierarchie folgen und besondere Eigenschaften erweisen, wie körperliche Stärke, Entschlossenheit und Überzeugungskraft.“




    Die mittelalterlichen militärisch-klösterlichen Orden hatten auch eine ethnische Komponente, die sich nach Ansicht von Ioan Aurel Pop zu Formen der zukünftigen nationalen Identität entwickelte. Dies war auch bei den Deutschordensrittern der Fall:



    Es gab auch eine ethnische Komponente: Der Deutsche Orden wurde hauptsächlich von Deutschen gegründet, und der Templerorden von Franzosen. Der Konflikt, den die Templer mit dem König von Frankreich, Philipp IV. dem Schönen, hatten, besiegelte ihr Schicksal. Die militärisch-klösterlichen Orden hatten eine ethnische Färbung, die dann national wurde. Mit dem Fortschreiten des Mittelalters in die Renaissance stellten sich die Mitglieder des Deutschen Ordens im Dienste des Heiligen Römischen Reiches Deutscher Nation und kämpften gegen die Polen, die ebenfalls Katholiken sind.“




    Nach ihrem Abzug aus Siebenbürgen und dem Burzenland tauchten die Deutschordensritter noch einmal in der Geschichte der Rumänen auf. Im Jahr 1410 schickte der Herrscher der Moldau, Alexander der Gute, ein Armeekorps, um an der Seite der polnisch-litauischen Allianz in der Schlacht von Marienburg gegen die Deutschordensritter zu kämpfen.

  • Cavalerii teutoni pe teritoriul Romaniei de azi

    Cavalerii teutoni pe teritoriul Romaniei de azi

    Ordinele monastic-militare medievale au fost înființate
    atât pentru a răspândi mesajul creștinismului, cât și pentru a apăra ori
    recuceri teritorii ocupate de musulmani. Cele mai cunoscute ordine monastic-militare
    medievale au fost cavalerii teutoni, cavalerii templieri şi cavalerii ioaniţi
    sau ospitalieri. Teutonii au venit în bazinul carpatic în cadrul unei strategii
    de expansiune pe care Occidentul a creat-o, a susţinut-o şi a purtat-o în Răsărit.
    Regele Ungariei, Andrei al II-lea, a încercat să fortifice frontiera de pe
    Carpații Orientali și să răspândească învățăturile catolice către nord și est
    și așa au apărut în zonă cavalerii teutoni. Austeri şi cu spirit războinic,
    înființați în lumea germanică, ei converteau la catolicism popoare migratoare
    păgâne și membri ai comunităților ortodoxe pentru a reface unitatea Bisericii
    creștine. Austeritatea teutonilor se vedea și pe semnele lor exterioare: heraldica
    teutonă combina scutul alb, culoarea purităţii credinţei religioase, cu crucea
    neagră, simbolul sacrificiului în război pentru apărarea credinţei. În 1211 teutonii
    soseau în interiorul arcului carpatic și formau o puternică marcă de apărare în
    Carpații de curbură și către sud-est, în zona actualului județ Vrancea.


    Academicianul
    Ioan Aurel Pop, profesor de istorie medievală la Universitatea Babeş-Bolyai din
    Cluj, a subliniat contribuţia valoroasă a teutonilor la civilizarea spaţiul
    românesc, deşi ea a fost una de scurtă durată. Ei au construit
    destul de mult şi mărturiile pe care le avem arată că cel puţin o cetate foarte
    valoroasă, Cruceburg, a existat atunci. Au construit chiar şi alte cetăţi ultra
    montes nivium, adică peste munţii înzăpeziţi, extinzându-se mai mult decât le-a
    fost permis de către regele maghiar Andrei al II-lea, intrând în conflict cu
    politica acestuia care visa mai mult să-şi atingă scopuri locale prin cavaleri
    decât scopuri generale. Sfântul Scaun voia să creeze un stat care să intre în
    patrimoniul papal, un fel de cap de pod. De ce avem date puţine despre teutoni?
    Pentru că încă nu existau cancelariile, Transilvania abia atunci începea să
    funcţioneze ca voievodat în cadrul Regatului Ungariei. Pe de altă parte, la sud
    şi est de Carpaţi, teritorii cu care teutonii au avut raporturi, nu funcţionau
    state centralizate şi atunci izvoarele sunt extrem de puţine, sunt izvoare
    străine, multe dintre ele elaborate mai departe de locul faptelor.


    Documentele papale care însoțesc
    așezarea teutonilor în Țara Bârsei arată că, în momentul sosirii cavalerilor,
    teritoriul era locuit de o populație locală mixtă, română, slavă și pecenegă.
    Spirit războinic și misionar, ordinul teutonic însă trebuia să se întrețină și
    astfel au primit privilegiul de a exploata mine de aur și argint din
    Transilvania. Teutonii au fost și constructori, au ridicat în Țara Bârsei
    numeroase cetăți de lemn fortificate între care cele de la Feldioara, Cetatea
    Neagră, Cetatea Crucii. Alături de români și pecenegi, în Țara Bârsei au fost
    colonizați țărani și meșteșugari germani care au contribuit la dezvoltarea
    așezărilor Feldioara, Brașov, Codlea, Râșnov și Prejmer. Dar teutonii deveneau
    concurenţi ai Ungariei deoarece susţineau puterea papală în detrimentul puterii
    ungare. După ce au câștigat câteva lupte împotriva cumanilor din sud-estul
    Transilvaniei, teutonii au ocupat teritoriile acestora punându-le sub
    autoritatea politică a papei și nu a regatului Ungariei. În 1225, regele
    Ungariei a alungat ordinul teuton din Țara Bârsei care s-a îndreptat către
    nordul Europei, în nord-estul Poloniei de azi.


    Apartenența la o asemenea congregație
    de elită nu era ușoară. Ce condiţii trebuia să îndeplinească un aspirant pentru
    a fi membru al ordinului teutonic? Ioan Aurel Pop spune că disciplina,
    credinţa, instrucţia. Trebuia să fii un monah, pe de-o parte, să
    accepţi regulile monahale ale vieţii care consta în castitate, rugăciune, dar
    în acelaşi timp trebuia să fii un luptător. Ordinele călugăreşti militare aveau
    ca vocaţie lupta cu arma în mână pentru apărarea credinţei şi pentru
    răspândirea ei. Majoritatea membrilor erau fii de nobili, făceau parte dintr-o
    categorie superioară şi se puneau în slujba creştinătăţii servind aceste
    idealuri deosebite care, pe vremea aceea, erau poate printre cele mai
    importante din punct de vedere moral şi religios, de extindere a
    creştinismului. Omul medieval nu-şi putea imagina viaţa în afara credinţei şi
    Bisericii în condiţiile unui ataşament neţărmurit faţă de viaţa religioasă. De
    aceea, de pildă, excomunicările în Evul Mediu aveau un rol fatal, descompuneau
    şi dezorganizau societăţile. Cei care se puneau direct în slujba Bisericii erau
    monahi, iar monahii-cavaleri trebuiau să aibă calităţi în plus faţă de monahii
    propriu-zişi, de forţă fizică, de determinare, de convingere, respectând strict
    o ierarhie cu totul specială.


    Ordinele
    monastice medievale au avut şi o componentă etnică, ea evoluând, în opinia lui
    Ioan Aurel Pop, în forme de manifestare a
    viitoarei identităţi naţionale. A fost şi cazul teutonilor. A existat şi o componentă naţională, ordinul teuton fiind înfiinţat în
    principal de germanici, de exemplu, ordinul templier fiind format din francezi.
    Se ştie conflictul pe care templierii l-au avut cu regele Franţei Filip al
    IV-lea cel Frumos, care le-a pecetluit destinul. Ordinele acestea au avut o
    tentă etnică care apoi a devenit naţională deoarece aceşti cavaleri teutoni, pe
    măsură ce înaintăm în Evul Mediu şi ajungem la Renaştere, se pun în slujba
    Sfântului Imperiu Romano-German şi luptă contra polonezilor, care sunt tot
    catolici.


    După
    plecarea lor, teutonii mai apar o dată în istoria românilor. În 1410,
    domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun trimitea un corp de armată pentru a lupta
    alături de alianța polono-lituaniană împoriva teutonilor în bătălia de la
    Marienburg.