Tag: Iulian Chifu

  • Cyberwar: Informationskriegsführung in sechster Generation

    Cyberwar: Informationskriegsführung in sechster Generation





    Rumänien und seine Region befinden sich in einer beweglichen Situation; hinzu kommt ein wichtiges Wahljahr, das zu neuen Weichenstellungen führen wird. Der Konflikt in unmittelbarer Nachbarschaft erfordert Vorsichtsma‎ßnahmen für den Fall einer ungünstigen Entwicklung. Diese Einschätzungen stammen von Universitätsprofessor Iulian Chifu, einem Experten für Sicherheit und internationale Beziehungen, der bei Radio Rumänien eine Analyse des geostrategischen Kontextes vornahm, in der er auch auf den Cyberkrieg einging. Kriege werden nicht mehr nur an der klassischen Front, auf der physischen Ebene zwischen Streitkräften, geführt, sondern zunehmend auf der Informationsebene, wobei die Auseinandersetzungen auf das Auffassungsvermögen und die menschliche Psyche abzielen.



    Der Cyberkrieg ist ein Bestandteil der hybriden Kriegsführung, aber auch ein eigenständiges Instrument: Informationskrieg ist die Schaffung alternativer Realitäten durch die Verdrehung der objektiven Tatsachen. Ausgehend von Daten, Fakten und Argumenten werden einige Elemente und Teilwahrheiten ausgewählt und mit einer veränderten Argumentation durch den Einsatz von Sophismen, Propaganda und einer Vielzahl von Lügen zu forcierten Interpretationen zusammengeklaubt“, schrieb Professor Iulian Chifu unlängst in einer in der Zeitung Adevărul“ veröffentlichten Analyse.



    Das übergeordnete Ziel der Informationskriegsführung besteht darin, strategische, au‎ßen-, sicherheits- und verteidigungspolitische Entscheidungen so zu beeinflussen und zu verändern, dass die Instrumente der militärischen Verteidigung eines Staates untergraben oder behindert werden. Dem Analysten zufolge sind die eingesetzten Mittel eine Kombination aus alternativen Erzählungen, dem Säen von Zweifel und der Förderung möglichst glaubwürdiger Lügen, Übertreibungen und Manipulationen, so dass im Endeffekt alternative Wahrheiten“ in das Unterbewusstsein eindringen. Ist Rumänien für den Cyberkrieg gewappnet? Iulian Chifu:



    Wir haben vor kurzem eine Bewertung des Stands der Informationskriegsführung vorgenommen. Zunächst einmal muss man ganz klar sagen, dass diese Debatte über Fake News, über Unwahrheiten, über Verzerrungen, über Desinformation in der Öffentlichkeit einen gro‎ßen Unterschied gemacht hat. Der durchschnittliche Rumäne wei‎ß sehr gut Bescheid und kann sehr angemessen auf diese Art der Beeinflussung reagieren, er ist grundsätzlich misstrauisch, wei‎ß, dass es sich um eine Fälschung handeln könnte, schaut zweimal hin, woher die Nachrichten kommen, und stellt Fragen. Denn es ist klar, dass der öffentliche Raum und die Social Media zwei unterschiedliche Welten sind, die sich gegenseitig beeinflussen. Und das bringt mich zu zwei Feststellungen: Erstens, dass es durchaus auch ein Publikum für die offensichtlichsten und abscheulichsten Lügen gibt, also Menschen, die alles, was ihnen aufgetischt werden, für bare Münze nehmen. Und zweitens gilt, dass jeder, selbst ein Mensch, der sich gegen Manipulation gewappnet fühlt, ein Opfer von Fake News werden kann. Unwahrheiten werden dann mit dem eigenen Geltungsdrang multipliziert, um der eigenen gefühlten Wahrheit zu entsprechen. Warum passiert so etwas? Weil der Informationsfluss so unübersichtlich geworden ist, dass man keine Zeit mehr hat, jede einzelne Information zu überprüfen, alles, was man gelesen hat und wovon man zu unterschiedlichen Zeitpunkten erfahren hat, einzuordnen. Und so man neigt dazu, selbst zum Multiplikator von fragwürdigen Informationen zu werden.



    Laut Professor Iulian Chifu erfolgt die Informationskriegsführung auf drei verschiedenen Handlungsebenen: Die erste Komponente betrifft die Veränderung der Wahrnehmung einer Zielperson, wobei im Medienbereich, im Internet und in den sozialen Medien, aber auch auf anderen, subtileren Ebenen, Propaganda, Manipulation und Desinformation eingesetzt werden, die nur schwer auseinanderzunehmen sind.



    Das zweite Element besteht aus Lobbying und Öffentlichkeitsarbeit, wenn es sich um ein Unternehmen oder eine Persönlichkeit handelt, bzw. aus offizieller Diplomatie, wenn es sich um einen Staat handelt. Hier wird Geld eingesetzt, um glaubwürdige Personen zu gewinnen, die die Thesen des Geldgebers vertreten, mit dem Ziel, die Entscheidungsträger durch in die Öffentlichkeit getragene Ideen zu beeinflussen.



    Die dritte Ebene bezieht sich auf ausgefeilte psychologische Einwirkung, bei der vor allem die Wirkung zählt, die die verbreiteten Informationen auf das Zielpublikum haben. Hier geht es um die Beschwörung und Verstärkung von Ängsten, das Erzeugen kollektiver Emotionen, die Vorbereitung der Öffentlichkeit auf eine gewünschte, lange geplante und vorher abgewogene Reaktion auf zukünftige Ereignisse. Cyberkrieg und Informationskriegsführung sind keineswegs neu. Neu ist der Einsatz hochmoderner Technologien, die es den Betreibern erlauben, durch ma‎ßgeschneiderte alternative“ Angebote Manipulation auf höchst individueller Basis zu erzielen, führt Professor Iulian Chifu weiter aus:



    Wir befinden uns bereits in der sechsten Generation, seit es Informationskriegsführung gibt. In den ersten drei Generationen richtete sich der Cyberkrieg gegen Gruppen als Ganzes und war nicht besonders verfeinert. In den letzten drei Generationen ist die Informationskriegsführung bereits individuell ausgerichtet — nach Typologien und Präferenzen, die vorher eruiert werden. Insbesondere bei den letzten beiden, der fünften und der sechsten Generation, zielt der Cyberkrieg bereits auf Kognition, auf Wissen, auf Werte, auf grundlegende Dinge ab. In der fünften Generation gab es schon zum Beispiel die Fähigkeit, einen Menschen, ein Individuum dazu zu bringen, seinen eigenen Sinnen, seinem Sehvermögen, seinem Gehör zu misstrauen, so dass man der unmittelbaren Wahrnehmung durch die eigenen Sinne keinen Glauben mehr schenkt. In der sechsten Generation kommt das berühmte Mind Hacking zum Zuge, also das Eindringen in den Verstand und in die Denkmechanismen eines Menschen oder einer Menschengruppe, um die Denkweise eines Individuums oder einer Gruppe zu verändern und zu lenken. Hier sind die Ziele individuell, und die Konstrukte sind individuell. Natürlich ist die sechste Generation nur theoretisch formuliert. Putin hat seine Geheimdienste Anfang 2022 angewiesen, eine Waffe in dieser Richtung zu entwickeln, und der Denker Yuval Harari behauptet, dass sie bereits existiert. Wir haben bisher keine Daten, die den Schluss zulie‎ßen, dass es ein solches operatives Instrument schon gibt. Doch ich betone, dass die Instrumente der Informationskriegsführung immer raffinierter werden und dass unsere Fähigkeit, Manipulation zu erkennen und damit umzugehen, wenn wir zur Zielscheibe werden, immer mehr abnimmt.“

  • Războiul informațional, tot mai sofisticat

    Războiul informațional, tot mai sofisticat

    Ne aflăm
    într-un context tectonic, peste care se așază și un an electoral. Conflictul de
    lângă noi ne obligă să luăm măsuri de prevenție în eventualitatea unei evoluții
    nepotrivite. Aprecierea îi aparține profesorului universitar Iulian Chifu,
    expert în securitate și relații internaționale, care a făcut la Radio România o
    analiză a contextului geostrategic, în cadrul căreia a vorbit și despre
    războiul informațional. Căci războaiele
    nu se mai poartă doar pe frontul clasic de luptă, în plan fizic, ci din ce în
    ce mai mult pe planul informațional, confruntările armatelor moderne ducându-se
    preponderent pe planul inteligenței și al psihicului uman.


    Componentă
    a războiului hibrid, dar şi un instrument de sine stătător, războiul informațional reprezintă crearea de
    realităţi alternative prin pervertirea adevărului obiectiv – realizat pe baza
    datelor, faptelor şi argumentelor concrete – răstălmăcirea lui, prin utilizarea
    unei combinaţii de elemente, fapte şi bucăţi de adevăr selectate, interpretate,
    combinate cu raţionamente alterate prin utilizarea de silogisme, sofisme,
    propagandă, interpretare forţată, totul împănat cu o multitudine de minciuni –

    explica, în urmă cu ceva timp, într-o
    analiză realizată pentru ziarul Adevărul, profesorul Iulian Chifu.


    Obiectivul general, principal, al războiului
    informaţional este acela de a determina, de a controla sau măcar de a altera
    decizia strategică, de politică externă, securitate şi apărare, de pervertire
    sau îngreunare a instrumentelor destinate componentei militare a unui stat, iar
    instrumentele utilizate, mai spune analistul, sunt o combinaţie de
    naraţiuni, idei alternative, sădirea dubiilor, promovarea şi validarea cât mai
    credibilă a unor minciuni care să intre în subconştient ca percepţii ale
    adevărului, interpretări exagerate şi dirijate, exagerări, manipulare,
    dezinformare. Sunt pregătiți românii în fața războaielor informaționale?


    Profesorul universitar Iulian Chifu: Am avut o evaluare,
    relativ recent, a situației războiului informațional. În primul rând trebuie spus foarte
    clar că această dezbatere despre fake news, despre falsuri, despre distorsiuni,
    dezinformări în mediul public a contat enorm. Un român mediu cunoaște foarte
    bine și poate foarte bine să reacționeze pe acest tip de influențe, este
    suspicios, știe că ar putea fi un fals, se uită de două ori de unde provine
    știrea, își pune întrebări, vorbim de românul mediu. Deoarece conjectura
    spațiului public actual social media ne spune că există două componente. În
    primul rând că există un public pentru cea mai oribilă dintre minciuni, cea mai
    evidentă, și aia are un public. A doua conjectură este că oricine, și cel mai
    bine pregătit individ, poate fi victima unui fake news, ba mai mult, cu
    legitimitatea proprie poate multiplica, considerând că este adevărat. De ce?
    Pentru că spațiul informațional s-a îmbogățit atât de mult încât nu ai timp să
    verifici, să faci documentație pentru fiecare element pe care l-ai citit, care
    ți-a trecut prin fața ochilor, despre care ai aflat în diferite conjuncturi și
    ai tendința să faci această multiplicare.


    Războiul informaţional foloseşte trei niveluri distincte de acţiune, e explicat Iulian Chifu
    – prima componentă ține de alterarea
    spațiului public al unei ținte vizate, implicând în zona media, Internet şi social media, dar şi la alte niveluri
    mai subtile, o injecţie de propagandă,
    manipulare şi dezinformare greu de dovedit. Al doilea
    element, lobby-ul, Public Relations- dacă e vorba de o
    companie sau o personalitate, sau diplomaţie
    publică, dacă vorbim despre un stat. Aici se utilizează sume de bani
    pentru ca persoane credibile să apere tezele propuse de cel care plăteşte cu scopul de a influența decidenții
    prin idei lansate în spațiul public. Cel de-al treilea nivel este legat de operaţiuni psihologice elaborate, aici contând informaţia
    răspândită, dar mai ales efectul
    creat de informaţie la nivelul publicului ţintă. Respectiv, naşterea şi
    crearea sau accentuarea fricilor,
    crearea emoţiilor colective, pregătirea publicului pentru a reacţiona la
    viitoare evenimente într-o formulă dirijată, pregătită şi cumpănită anterior. Cât de avansat este războiul informațional?


    Din nou profesorul universitar Iulian Chifu: Am ajuns deja la a șasea generație de război informațional. Primele
    trei se adresau grupat, către grupuri în întregime, nerafinat, ultimele trei
    deja sunt țintite individual, în funcție de tipologii, de preferințe, dar
    individual, sunt chestiuni pregătite. Ultimele două, generația a cincea și a
    șasea, deja se raportează la cogniție, la cunoaștere, deja se raportează la
    valori, la lucruri fundamentale. Generația a cincea, de exemplu, are capacitatea
    de a face un om, un individ care este țintă să nu creadă propriile simțuri,
    văzul, auzul, ajunge ca din acest război informațional să nu mai aibă încredere
    în percepția directă a simțurilor. Generația a șasea este celebra hacking the
    minds, deci a spargerii minților, a intrării în mecanismele de gândire, a
    alterării sau dirijării gândirii unui individ. Aici țintele sunt individuale,
    construcțiile sunt individuale. Sigur, a șasea generație este doar formulată
    teoretic. Putin a cerut la începutul lui 2022 structurilor sale de Intelligence
    să creeze o armă în această direcție, iar gânditorul Yuval Harari susține că
    deja există. Nu avem date până la această oră să existe un asemenea instrument
    operațional, dar, subliniez acest lucru, că instrumentarul în războiul
    informațional devine din ce în ce mai sofisticat și că scade capacitatea
    noastră de a discerne și a face față atunci când devenim ținte.


    Lumea a
    inventat, însă, formule de reacție, mai explică expertul în securitate
    și relații internaționale Iulian Chifu, avem și noi în România o zonă care ține de securitate și acolo
    serviciile de informații se ocupă, zona de securitate are instrumentarul.


  • La nouvelle architecture de sécurité et des relations internationales du 21e siècle

    La nouvelle architecture de sécurité et des relations internationales du 21e siècle

    Une année après le début de l’invasion russe de l’Ukraine, Vladimir Poutine
    martèle encore et toujours que l’enjeu principal de cette guerre est la survie
    de la Russie en tant qu’Etat souverain. Devant un parterre d’ouvriers de l’industrie
    russe d’aviation militaire, le maître du Kremlin avait repris sa vieille rengaine
    au sujet des intentions occidentales d’anéantir la Russie. Il ne s’agit pas d’une
    mission géopolitique, avait-il martelé à l’occasion, mais d’une mission de
    survie, censée assurer les conditions du développement futur du pays, tout en accablant
    l’Occident d’instrumentaliser l’Ukraine contre la Russie. Pour ce qui est de l’Ukraine,
    M Poutine avait réitéré combien la Russie n’avait ménagé pendant des décennies aucun
    effort pour maintenir de bonnes relations avec ce pays, avant que les choses ne
    basculent, lors de ce qu’il continue d’appeler « le coup d’Etat fomenté
    par l’Occident en 2014 ». Ce n’est sans doute pas la dernière, et
    certainement pas la première fois que le leader russe donne cette version de
    faits, reprise d’une réalité parallèle.


    Le professeur Iulian Chifu, spécialiste de l’espace
    ex soviétique et auteur de l’ouvrage intitulé « La nouvelle architecture
    de sécurité et des relations internationales du 21e siècle » offre sur
    les ondes de Radio Roumanie son analyse au sujet des dernières évolutions de
    cette zone de turbulence que nous traversons aujourd’hui dans les relations
    internationales. Iulian Chifu :


    « Ce que Mikhaïl Gorbatchev n’avait pas pu
    prévoir, et n’avait pas su négocier lorsque la réalité s’est présentée devant lui,
    a été le délitement de l’Union Soviétique. Le fait qu’une fois libérés de la
    prison des peuples, ainsi qu’était considéré à l’époque l’Union Soviétique, les
    nations qui la composaient allaient essayer de retrouver leur identité, et de suivre
    leurs propres voies. La chute de l’Union Soviétique a été un processus naturel.
    Le régime communiste s’est accroché jusqu’au bout, jusqu’au délitement de cet
    Etat mosaïque artificiel, contrôlé et maintenu par la force et la terreur de l’idéologie
    totalitaire. Et dans mon ouvrage, je pose ces questions : Dans quelle
    mesure pourrait survivre le régime de M Poutine à une défaite en Ukraine ?
    A quoi va ressembler la Russie post Poutine ? Et pour essayer d’apporter
    un début de réponse à ces questions, j’avais bien évidemment lu bon nombre d’analyses
    traitant du sujet, avant de forger ma propre analyse. Et mon livre démontre, je
    crois, que M Poutine n’est pas en mesure de survivre politiquement à une
    défaite en Ukraine. Certaines informations en provenance de différents services
    de renseignement laissent même entendre que l’on est en train de réfléchir à sa
    succession. A une succession qui adviendrait non pas à la suite des révoltes
    populaires, mais qui serait plutôt assurée depuis l’intérieur du régime, une
    succession donc censée assurer justement la survie de ce dernier, après avoir
    remplacé le fondateur. C’est un peu ce qui s’était passé lors du débarquement
    de Nikita Khrouchtchev par le Comité central du parti communiste de l’URSS, et
    son remplacement par un proche, qui faisait partie du premier cercle du pouvoir ».



    Aussi, selon le professeur Iulian
    Chifu, Vladimir Poutine ne pourrait être renversé et remplacé que par l’un de
    ses proches collaborateurs, dans ce qui pourrait être une tentative censée
    sauver le régime. Dans son ouvrage, le professeur Chifu rappelle aussi la situation
    désastreuse des militaires russes, jetés en chair à canon dans les premières
    lignes de cette guerre affreuse, dont ils ne connaissent ni les tenants, ni les
    aboutissants, alors qu’ils sont munis d’armes fabriquées il y a 80 ans. Et si
    les Ukrainiens ne disposent pas encore d’armes et de munition en suffisance
    pour compenser de manière décisive la supériorité numérique russe, il n’en est
    pas moins vrai qu’une année après le déclenchement de la soi-disant « opération
    spéciale » en Ukraine, le régime Poutine s’évère incapable de fournir,
    fut-ce à usage interne, une narration sensée et crédible qui puisse justifier
    cette guerre insensée.

    Mais dans cette équation géopolitique extrêmement
    tendue, il ne faut surtout pas, selon le professeur Iulian Chifu, sous-estimer
    le rôle et les intérêts de la Chine :


    « Là où le bât blesse pour
    M. Poutine c’est que la puissance a changé de camp au niveau global. L’on est
    passé d’un monde bipolaire, un monde régenté par les deux superpuissances de la
    guerre froide, à un monde qui compte deux grandes puissances et plusieurs
    puissances régionales, mais la Russie ne se retrouve plus parmi les deux
    premières. Les grandes puissances d’aujourd’hui sont les Etats-Unis et la
    Chine. Et cela fait mal, compte tenu des ambitions nourries par M Poutine et par
    les Russes en général, abreuvés depuis toujours à l’idée d’un monde où ils
    doivent jouir des zones d’influence. Le président chinois, Xi Jinping, représente
    une puissance en plein essor, une puissance qui aspire à devenir un leader qui
    pèse au niveau global. Pour la Chine, M Poutine est un acteur de seconde zone,
    un partenaire de circonstance, mais qui crée du désordre. Pékin avait envoyé un
    message assez clair à Moscou, il ne s’agit pas d’une proposition d’issue au
    conflit à proprement parler, mais elle avait quand même posé quelques jalons, dicté
    quelques principes, censés clarifier la position chinoise au sujet de la guerre
    en Ukraine. Il s’agit, primo, de la non-utilisation de l’arme nucléaire et,
    secundo, finir cette guerre au plus vite. »


    Pourquoi ? Eh bien, parce que, selon le professeur Chifu, fut-ce
    de manière indirecte, cette guerre est dommageablepour la Chine. La Chine de Xi Jinping tire sa puissance
    de la croissance de son économie. Et pour cela, pour poursuivre sur cette
    lancée, sans faire trop de vagues, elle a donc besoin de paix et de stabilité. Si
    la Russie provoque du désordre au niveau mondial, la Chine a des problèmes. Les
    intérêts et les visions de M Xi et de M Poutine divergent donc profondément. (Trad. Ionut Jugureanu)

  • Reconfigurarea securității și relațiilor internaționale în secolul XXI

    Reconfigurarea securității și relațiilor internaționale în secolul XXI

    La mai bine de un
    an de la declanșarea de către Moscova a așa-numitei operațiuni speciale, liderul
    de la Kremlin susține că miza campaniei militare în Ucraina este însăşi
    existenţa Rusiei ca stat. Vorbind în faţa lucrătorilor unei uzine care fabrică
    elicoptere pentru armata rusă, Vladimir Putin şi-a reluat argumentele conform
    cărora obiectivul Occidentului este destrămarea Rusiei. Pentru noi aceasta nu
    este o misiune geopolitică, ci o misiune pentru supravieţuire, pentru crearea
    condiţiilor dezvoltării viitoare a ţării şi a copiilor noştri, a spus liderul
    de la Kremlin, acuzând Occidentul că foloseşte Ucraina drept instrument pentru
    purtarea unui război împotriva Rusiei. Cât despre Ucraina, Putin a insistat că
    Moscova a încercat decenii la rând să menţină relaţii bune cu această ţară, dar
    totul s-a schimbat în 2014, odată cu lovitura de stat instigată de
    Occident. Nu este nici prima și probabil nici ultima dată când retorica liderului
    rus pare desprinsă dintr-o realitate paralelă, Vladimir Putin plasându-se
    într-o poziție de acuzator după ce s-a aflat la originea unor acțiuni
    condamnate de lumea occidentală.


    Specificul secolului XXI este că a trecut de la o stabilitate bipolară, nu la o zonă
    stabilă, ci după o generație, iată suntem în ceea ce vom trăi din nou pentru o
    generație, instabilitatea aceasta, turbulențele aferente, reașezarea, reconfigurarea
    securității globale și a relațiilor internaționale,
    a apreciat la
    Radio România, profesorul universitar Iulian Chifu, autor al tetralogiei
    Reconfigurarea securității și relațiilor internaționale în secolul XXI în
    care surprinde inclusiv situația creată în urma invadării Ucrainei de către
    Rusia.

    Foarte bun cunoscător al spațiului fostei Uniuni Sovietice, profesorul
    Chifu a făcut o analiză a evoluțiilor, tendințelor și a tranziției către zona
    de turbulență din prezent: Ceea
    ce nu a putut să prevadă Gorbaciov și n-a știut să reajusteze a fost faptul că odată
    ce a lăsat să respire diferitele națiuni care stăteau în celebra închisoare a popoarelor cum se numea Uniunea Sovietică, fiecare
    va încerca să-și reafirme identitatea și să-și găsească drumul independent. De
    aici, prăbușirea Uniunii Sovietice a fost naturală. A fost o tentativă a
    regimului comunist de a supraviețui și ea nu s-a încheiat decât cu prăbușirea
    statului sovietic așa cum îl știm noi, pentru că el era un stat artificial, un
    stat făcut din bucăți, un stat controlat doar de forța și represiunea și
    unitatea asta fantastică a unei ideologii totalitare. Același lucru se
    întâmplă, dacă vreți,
    mutatis mutandis,astăzi sau se va întâmpla în viitorul
    apropiat.E o întrebare
    clasică: ce se va întâmpla cu Putin, cum arată epoca post-Putin, va supraviețui
    Putin, putinismul – regimul său, unei înfrângeri în Ucraina? Ia
    r aici
    literatura este foarte bogată, cartea vine și subliniază acest lucru și prin
    prisma propriilor mele evaluări, care merg în aceeași direcție: sigur, Putin nu
    va putea supraviețui, dar aici e de discutat și există deja și date la nivelul
    diferitelor servicii de informații că se caută o variantă de succesiune pentru
    Putin. Evident, nu în urma unor revolte, nu în
    urma presiunii publice, ci din interiorul regimului, din jurul său. Putinismul
    încearcă să supraviețuiască înlocuindu-l pe Putin, așa cum s-a întâmplat, de
    exemplu, cu Hrușciov, cu un succesor din același cerc.


    În cazul lui Putin, spune Iulian Chifu,
    o eventuală scoatere la pensie și excludere
    din prim-plan nu va aduce decât pe cineva din cercul său, o persoană care va
    încerca să salveze putinismul ca regim. Profesorul Chifu a făcut referire și la
    situația militarilor ruși – oameni dotați cu
    arme de acum 80 de ani, trimiși în prim-plan să lupte și să moară, să fie carne
    de tun și care nu au fost niciodată convinși ce caută ei în Ucraina. S-a mai
    intâmplat în istorie, iar acum, spune Iulian Chifu, ucrainenii nu au suficient
    de multă muniție pentru cât de mulți ruși sunt aruncați val după val în luptă
    absolut gratuit.În același timp,
    dacă tragem cu ochiul la o altă realitate, mai spune profesorul universitar,
    Putin, nu are de
    fapt o narațiune cu care să convingă în primul rând propriul public, darămite
    comunitatea internațională, ce caută el în Ucraina.În ecuația geopolitică nu trebuie, pe de
    altă parte, subestimate rolul și obiectivele Chinei.


    Din
    nou, Iulian Chifu: Problema lui Putin este că lumea s-a schimbat dramatic, că
    puterea în sensul absolut s-a disipat și că de unde aveam două superputeri am
    ajuns la două mari puteri și multe puteri regionale și că niciuna dintre cele
    două mari puteri nu e Rusia. (Sunt) Statele Unite
    și China, or ca să ajungi în această postură în momentul în care ai nivelul de
    ambiție al lui Putin și al poporului rus care a fost hrănit întotdeauna cu
    excepționalismul acesta și cu superioritatea absolută și cu sfera de influență
    pe care trebuia să o domine, sigur că e o problemă de la acel punct înainte. Xi
    Jinping are altă greutate – este o putere în creștere, are aspirații de natură
    globală, vrea să infuențeze lumea. Putin pentru el este un adjuvant, un junior
    partner și, mai mult, îi strică multe dintre afacerile sale. În momentul în
    care China a produs proiectul unei soluții – nu e chiar o soluție dar sunt
    niște principii ale unei soluții în Ucraina – avea de fapt două mesaje: unu -
    să nu cumva să folosești arma nucleară și cel de-al doilea mesaj – termină
    războiul cât mai repede.


    De ce? Pentru că,
    indirect, acest război costă China, spune Iulian Chifu. Și explică: de fapt,
    sunt două procese distincte – Putin trebuie să facă mult zgomot ca să fie invitat la
    masa unde se discută guvernanța globală, Xi Jinping își bazează forța, puterea,
    pe economie. Or, el are nevoie de stabilitate, de liniște ca să funcționeze sub
    radar creșterea de putere, nu să fie vizibilă. Dacă Putin creează turbulențe
    are o problemă. Deci, sunt două personalități și două țări care au nevoie de
    lucruri opuse.


  • Globale Sicherheit und Völkerrecht im 21. Jh.: Gespräch mit dem Politologen Iulian Chifu

    Globale Sicherheit und Völkerrecht im 21. Jh.: Gespräch mit dem Politologen Iulian Chifu





    Nach mehr als einem Jahr, seitdem Moskau die so genannte militärische Spezialoperation losgetreten hat, sagt der Kremlchef, dass es bei der Militäraktion in der Ukraine um die Existenz Russlands als Staat ginge. In einer Rede vor Arbeitern in einer Fabrik, in der Hubschrauber für das russische Militär hergestellt werden, wiederholte Wladimir Putin seine These, dass das Ziel des Westens darin bestehe, Russland zu zerschlagen. Für uns ist dies keine geopolitische Aufgabe, sondern eine Überlebensfrage, bei der es darum geht, die Voraussetzungen für die künftige Entwicklung unseres Landes und die Zukunft unserer Kinder zu schaffen“, so der Kremlchef, der den Westen beschuldigte, die Ukraine als Instrument für einen Krieg gegen Russland zu benutzen. In Bezug auf die Ukraine betonte Putin, dass Moskau jahrzehntelang versucht habe, gute Beziehungen zu dem Land aufrechtzuerhalten, doch mit dem vom Westen angezettelten Staatsstreich“ im Jahr 2014 habe sich alles geändert“.



    Es sei nicht das erste und wahrscheinlich auch nicht das letzte Mal, dass die Rhetorik eines russischen Staatschefs aus einer parallelen Realität zu stammen scheint, wobei sich Wladimir Putin in eine anklagende Position begibt und Russland als Opfer des Westens hochstilisiert. Die Besonderheit des 21. Jahrhunderts besteht darin, dass die Welt sich von einer bipolaren Stabilität in eine Instabilität mit vielen Unbekannten begeben hat, sagt der rumänische Sicherheitsexperte und Politikwissenschaftler Iulian Chifu im Gespräch mit Radio Rumänien. Professor Chifu, der mit der ehemaligen Sowjetunion bestens vertraut ist und als Russland-Experte gilt ist, hat in seiner vierbändigen Studie Die Neugestaltung der Sicherheit und das Völkerrecht im 21. Jh.“ die Entwicklungen, Trends und die aktuellen Verwerfungen in der Weltpolitik analysiert.



    Gorbatschow konnte eines nicht vorhersehen und er wusste auch nicht, wie er sich darauf einstellen sollte – die Tatsache, dass nach der Entlassung der verschiedenen Nationen aus dem berüchtigten »Gefängnis der Völker«, wie die Sowjetunion genannt wurde, diese versuchen würden, ihre Identität wieder zu finden und ihren eigenen, unabhängigen Weg zu gehen. Daher war der Zusammenbruch der Sowjetunion ein natürlicher Prozess. Es war ein Versuch des kommunistischen Regimes, zu überleben, und er endete nur mit dem Zusammenbruch des sowjetischen Staates, wie wir ihn kannten, denn es war ein künstlicher Staat, der aus Teilen zusammengesetzt war und nur durch Gewalt und Repression sowie die erdrückende Macht einer totalitären Ideologie zusammengehalten werden konnte. Das Gleiche geschieht heute oder wird sich in naher Zukunft vor unseren Augen [in Russland] abspielen. Es ist eine allgegenwärtige Frage: Wie geht es weiter mit Putin, wie würde eine Post-Putin-Ära aussehen, würden Putin und der Putinismus eine Niederlage in der Ukraine überleben? Und hier ist die Literatur sehr reichhaltig, in meinem Buch versuche ich, durch das Prisma meiner eigenen Einschätzungen eine Antwort darauf zu finden. Sicher, Putin wird nicht überleben können, aber das wirft gleich eine andere Frage auf: Es gibt geheimdienstliche Erkenntnisse, die darauf hindeuten, dass man im Kreml bereits nach einem Nachfolger für Putin sucht. Natürlich wird Putin nicht aufgrund von Unruhen, nicht aufgrund von öffentlichem Druck beseitigt werden, sondern sein eigenes Umfeld wird sich seiner Person entledigen. Der Putinismus als Ideologie wird allerdings zu überleben versuchen, indem Putin durch einen Nachfolger aus dem inneren Kreis ersetzt wird, so wie es zum Beispiel bei Leonid Chruschtschow der Fall war.“




    Professor Chifu verwies auch auf die Situation des russischen Militärs — junge, ahnungslose Männer, die mit veralteten Waffensystemen an die ukrainische Front geschickt werden, um als Kanonenfutter verheizt zu werden. Gleichzeitig, so der Politikwissenschaftler, habe Putin ein Jahr nach Beginn der so genannten Sonderoperation noch kein Narrativ gefunden, mit dem er seine eigene Öffentlichkeit, geschweige denn die internationale Gemeinschaft, von der Notwendigkeit dieses Kriegs überzeugen könne. In der komplizierten geopolitischen Lage weltweit sollten andererseits auch die Rolle und die Ziele Chinas nicht unterschätzt werden, führt Iulian Chifu weiter aus:



    Putins Problem ist, dass sich die Welt dramatisch verändert hat, dass die Macht im absoluten Sinne verschwunden ist, dass wir heute anstelle von zwei Supermächten zwei Gro‎ßmächte und viele Regionalmächte haben und dass keine der beiden Gro‎ßmächte Russland ist, sondern die USA und China diese Position einnehmen. Wenn man den Ehrgeiz Putins und des russischen Volkes hat, das schon immer mit diesem Exzeptionalismus und der absoluten Überlegenheit und der Idee der Aufteilung der Welt in Einflusssphären gefüttert wurde, dann ist das aus diesem Gesichtspunkt sicherlich ein Problem. Xi Jinping hat ein anderes Gewicht — China ist eine aufstrebende Gro‎ßmacht, das Land hat Ambitionen globaler Natur, es will die Welt unterwerfen. Putin ist für Xi Jinping ein Anhängsel, ein Juniorpartner, und au‎ßerdem pfuscht er ihm ins Handwerk, er stört seine Geschäfte. Als China den sogenannten 12-Punkte-Plan für die Lösung des Ukraine-Konflikts vorlegte, enthielt er eigentlich nur zwei klare Botschaften: keine Atomwaffen einsetzen und den Krieg so schnell wie möglich beenden.“




    China sei an einer schnellen Beendigung des Kriegs interessiert, weil dieser Krieg indirekt auch China etwas kostet, sagt Iulian Chifu. Und die Strategie der beiden autoritären Führer falle dementsprechend aus: Putin müsse viel Lärm machen, um an den Tisch eingeladen zu werden, an dem über globale Fragen diskutiert wird; Xi Jinping wiederum stützte seine Stärke und seine Macht auf die Wirtschaft. Doch brauche er auch Stabilität und Ruhe, um unter dem Radar zu operieren und seine Macht zu vergrö‎ßern. Wenn Putin für Turbulenzen sorge, habe auch China ein Problem, so der Politikwissenschaftler Iulian Chifu im Gespräch mit Radio Rumänien.

  • Reconfigurarea securității și relațiilor internaționale în secolul XXI

    Reconfigurarea securității și relațiilor internaționale în secolul XXI

    La mai bine de un
    an de la declanșarea de către Moscova a așa-numitei operațiuni speciale,
    liderul de la Kremlin susține că miza campaniei militare în Ucraina este însăşi
    existenţa Rusiei ca stat. Vorbind în faţa lucrătorilor unei uzine care fabrică
    elicoptere pentru armata rusă, Vladimir Putin şi-a reluat argumentele conform
    cărora obiectivul Occidentului este destrămarea Rusiei. Pentru noi aceasta nu
    este o misiune geopolitică, ci o misiune pentru supravieţuire, pentru crearea
    condiţiilor dezvoltării viitoare a ţării şi a copiilor noştri, a spus liderul
    de la Kremlin, acuzând Occidentul că foloseşte Ucraina drept instrument pentru
    purtarea unui război împotriva Rusiei. Cât despre Ucraina, Putin a insistat că
    Moscova a încercat decenii la rând să menţină relaţii bune cu această ţară, dar
    totul s-a schimbat în 2014, odată cu lovitura de stat instigată de
    Occident. Nu este nici prima și probabil nici ultima dată când retorica liderului
    rus pare desprinsă dintr-o realitate paralelă, Vladimir Putin plasându-se
    într-o poziție de acuzator după ce s-a aflat la originea unor acțiuni
    condamnate de lumea occidentală.


    Specificul secolului XXI este că a trecut de la o stabilitate bipolară, nu la o zonă
    stabilă, ci după o generație, iată suntem în ceea ce vom trăi din nou pentru o
    generație, instabilitatea aceasta, turbulențele aferente, reașezarea,
    reconfigurarea securității globale și a relațiilor internaționale,
    a apreciat la
    Radio România, profesorul universitar Iulian Chifu, autor al tetralogiei
    Reconfigurarea securității și relațiilor internaționale în secolul XXI în
    care surprinde inclusiv situația creată în urma invadării Ucrainei de către
    Rusia. Foarte bun cunoscător al spațiului fostei Uniuni Sovietice, profesorul
    Chifu a făcut o analiză a evoluțiilor, tendințelor și a tranziției către zona
    de turbulență din prezent:

    Ceea
    ce nu a putut să prevadă Gorbaciov și n-a știut să reajusteze a fost faptul că odată
    ce a lăsat să respire diferitele națiuni care stăteau în celebra închisoare a popoarelor cum se numea Uniunea Sovietică, fiecare
    va încerca să-și reafirme identitatea și să-și găsească drumul independent. De
    aici, prăbușirea Uniunii Sovietice a fost naturală. A fost o tentativă a
    regimului comunist de a supraviețui și ea nu s-a încheiat decât cu prăbușirea
    statului sovietic așa cum îl știm noi, pentru că el era un stat artificial, un
    stat făcut din bucăți, un stat controlat doar de forța și represiunea și
    unitatea asta fantastică a unei ideologii totalitare. Același lucru se
    întâmplă, dacă vreți,
    mutatis mutandis,astăzi sau se va întâmpla în viitorul
    apropiat.E o întrebare
    clasică: ce se va întâmpla cu Putin, cum arată epoca post-Putin, va supraviețui
    Putin, putinismul – regimul său, unei înfrângeri în Ucraina? Iar aici
    literatura este foarte bogată, cartea vine și subliniază acest lucru și prin
    prisma propriilor mele evaluări, care merg în aceeași direcție: sigur, Putin nu
    va putea supraviețui, dar aici e de discutat și există deja și date la nivelul
    diferitelor servicii de informații că se caută o variantă de succesiune pentru
    Putin. Evident, nu în urma unor revolte, nu în
    urma presiunii publice, ci din interiorul regimului, din jurul său. Putinismul
    încearcă să supraviețuiască înlocuindu-l pe Putin, așa cum s-a întâmplat, de
    exemplu, cu Hrușciov, cu un succesor din același cerc.

    În cazul lui Putin, spune Iulian Chifu,
    o eventuală scoatere la pensie și excludere
    din prim-plan nu va aduce decât pe cineva din cercul său, o persoană care va
    încerca să salveze putinismul ca regim. Profesorul Chifu a făcut referire și la
    situația militarilor ruși – oameni dotați cu
    arme de acum 80 de ani, trimiși în prim-plan să lupte și să moară, să fie carne
    de tun și care nu au fost niciodată convinși ce caută ei în Ucraina. S-a mai
    intâmplat în istorie, iar acum, spune Iulian Chifu, ucrainenii nu au suficient
    de multă muniție pentru cât de mulți ruși sunt aruncați val după val în luptă
    absolut gratuit.În același timp,
    dacă tragem cu ochiul la o altă realitate, mai spune profesorul universitar,
    Putin, la un an de la declanșarea așa-numitei operațiuni speciale, nu are de
    fapt o narațiune cu care să convingă în primul rând propriul public, darămite
    comunitatea internațională, ce caută el în Ucraina.În ecuația geopolitică nu trebuie, pe de
    altă parte, subestimate rolul și obiectivele Chinei.

    Din
    nou, Iulian Chifu: Problema lui Putin este că lumea s-a schimbat dramatic, că
    puterea în sensul absolut s-a disipat și că de unde aveam două superputeri am
    ajuns la două mari puteri și multe puteri regionale și că niciuna dintre cele
    două mari puteri nu e Rusia. (Sunt) Statele Unite
    și China, or ca să ajungi în această postură în momentul în care ai nivelul de
    ambiție al lui Putin și al poporului rus care a fost hrănit întotdeauna cu
    excepționalismul acesta și cu superioritatea absolută și cu sfera de influență
    pe care trebuia să o domine, sigur că e o problemă de la acel punct înainte. Xi
    Jinping are altă greutate – este o putere în creștere, are aspirații de natură
    globală, vrea să infuențeze lumea. Putin pentru el este un adjuvant, un junior
    partner și, mai mult, îi strică multe dintre afacerile sale. În momentul în
    care China a produs proiectul unei soluții – nu e chiar o soluție dar sunt
    niște principii ale unei soluții în Ucraina – avea de fapt două mesaje: unu -
    să nu cumva să folosești arma nucleară și cel de-al doilea mesaj – termină
    războiul cât mai repede.

    De ce? Pentru că,
    indirect, acest război costă China, spune Iulian Chifu. Și explică: de fapt,
    sunt două procese distincte – Putin trebuie să facă mult zgomot ca să fie invitat la
    masa unde se discută guvernanța globală, Xi Jinping își bazează forța, puterea
    pe economie. Or, el are nevoie de stabilitate, de liniște ca să funcționeze sub
    radar creșterea de putere, nu să fie vizibilă. Dacă Putin creează turbulențe
    are o problemă. Deci, sunt două personalități și două țări care au nevoie de
    lucruri opuse.


  • Cât de expuse sunt statele NATO?

    Cât de expuse sunt statele NATO?

    În
    contextul în care peisajul de securitate devine tot mai complex, NATO ia măsuri
    pentru a se asigura că poate face față provocărilor actuale și viitoare.
    Reuniți în cadrul summit-ului de la Bruxelles, liderii Alianței au aprobat NATO
    2030 – cel mai important pachet de măsuri de adaptare a structurii din ultimele
    decenii. Acesta include, între altele, o nouă politică de apărare cibernetică,
    un nou angajament în materie de reziliență și, în premieră, Alianța a
    decis abordarea consecințelor de securitate ale schimbărilor climatice. Europa
    şi America de Nord trebuie să fie puternice în NATO pentru a ne apăra valorile
    şi interesele, în special într-un moment în care regimuri dictatoriale, precum
    Rusia, încearcă să stabilească o nouă ordine internaţională – a subliniat secretarul general al Alianței.
    În același timp, a adăugat Jens Stoltenberg, statele membre sunt îngrijorate de
    ceea ce el a numit politicile coercitive duse de China şi de
    provocările pe care acestea le reprezintă pentru securitatea Alianţei
    Nord-Atlantice. El a menţionat expansiunea rapidă a arsenalului nuclear al
    Chinei şi exerciţiile militare comune cu Rusia în zona euroatlantică, alături
    de dezinformările practicate de Beijing.

    Invitat la Radio România, Iulian
    Chifu, directorul Centrului pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning, a
    făcut o analiză a documentului aprobat de liderii NATO:

    Rusia rămâne principalul inamic şi acolo
    categoriile de ameninţări care vin din partea Rusiei sunt extrem de clar
    pronunţate, aş spune chiar mai exact şi mai strict ca la summitul NATO de la
    Varşovia şi avem tot acest bagaj, toată panoplia de ameninţări ce vin din
    partea Rusiei care sunt nominalizate şi expuse. Avem o intrare în acest document,
    în premieră China vine cu componenta sa de provocări strategice, se spune
    acolo. Și aici vedem o creştere a preocupărilor
    legate de China şi vedem şi migraţia de la haideţi să spunem hibrid,
    Afganistan, terorismul extern către o zonă în care preocupările principale
    rămân atacurile cibernetice şi mai ales iată apare viitoarea – haideţi să spun,
    la modă şi foarte importantă componentă a securităţii, securitatea tehnologică.
    Și România şi-a atins punctele pe care le viza, în primul rând la nivel aliat,
    în al doilea rând punctual pentru apărarea şi întărirea posturii de apărare şi
    descurajare din flancul estic, pentru menţiunile relativ la Marea Neagră şi
    preocupările aliate în regiunea extinsă a Mării Negre şi apoi pentru
    menţionarea acelui centru euratlantic pentru rezilienţă înfiinţat la Bucureşti,
    despre care se doreşte să devină un centru de excelenţă al NATO.

    Istoria ne arată că Eurasia niciodată nu a avut doi hegemoni – în momentul de față, China
    și Rusia au anumite interese comune, dictate amândurora de prezența în ultimii
    30 de ani a acestei superputeri americane, explică într-o analiză a situației
    geopolitice actuale și profesorul universitar Adrian Cioroianu. În opinia sa,
    pe termen mediu ne putem aștepta la asocieri care astăzi pot să pară hazardate,
    iar într-un număr de ani ne vom putea pune din nou la modul concret întrebarea ce fel de interese pe termen lung pot să
    aibă China și Rusia împreună?

    Pentru că situația din acest punct de vedere poate merge spre o formă de
    cooperare împotriva Occidentului, dar în egală măsură poate să ducă la tensiuni
    între ele însele, pentru că împart un spațiu de influență, împart un spațiu de
    putere și din acest punct de vedere, pe această listă de priorități a NATO eu
    cred că ar putea să scadă locul Rusiei pe lista priorităților în condițiile în
    care Rusia este un competitor pentru influența în Europa, dar nu este unul în
    creștere neapărat așa cum este China.


    Apariția tot mai puternică a Chinei
    pe agenda NATO este explicată de Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe,
    prin faptul că, spune el, în ultimul deceniu s-a întâmplat un lucru absolut
    inedit, care nu are echivalent nici măcar în Războiul Rece din secolul XX:

    În Războiul Rece, în care
    Occidentul era opus Uniunii Sovietice, Occidentul și în speță SUA au deținut în
    permanență supremația tehnologică. Indiferent dacă Uniunnea Sovietică investea
    sau nu în armament sau în tehnologie spațială, americanii erau cu un pas, doi
    înainte. Din acest punct de vedere există temerea, mai ales în ultimii ani, în
    ultimii cinci ani probabil, de când s-a conștientizat acest lucru, există
    temerea că pe anumite segmente ale cercetării tehnologice, cum ar fi
    inteligența artificială, care se bazează pe colectarea de date, s-ar putea ca,
    în momentul de față, China să aibă anumite puncte, direcții de pionierat, să
    fie înaintea Occidentului. Or, într-o lume globală cum este cea în care trăim,
    ideea de granițe practic nu mai există. Și secretarul general NATO spunea
    foarte bine în granițele cibernetice ne
    învecinăm unii cu alții și de aici această idee că China s-a apropiat
    foarte mult de granițe, granițele digitale, ceea ce se traduce prin
    cyberspionaj, prin furtul unor drepturi intelectuale, prin furtul de date din
    mari concerne, din mari întreprinderi la nivel global. Au apărut astfel de
    acuzații, cum bine se știe și, din acest punct de vedere, spune profesorul
    Cioroianu, cred că este o competiție în plină desfășurare care se poartă pe
    terenul tehnologiei de vârf și al inteligenței artificiale.



  • La dynamique des relations internationales à la une du Brexit

    La dynamique des relations internationales à la une du Brexit

    Décidée il y a près de trois ans lors d’un référendum populaire, la séparation du Royaume-Uni de l’Union européenne, prévue initialement pour le 29 mars dernier, et différée à plusieurs reprises, est entrée en ligne droite après que le Parlement de Londres, dominé par les conservateurs, gagnants lors des dernières élections, eut avalé la loi de retrait, négociée par le gouvernement britannique. Le Royaume-Uni sortira donc bel et bien de l’Union le 31 janvier prochain. Il n’en reste pas moins que négocier la nature de la future relation qui reliera le Royaume-Uni à l’UE. Ces deux espaces, liés sans doute par mille solidarités culturelles, historiques, économiques et de sécurité devront donc trouver une nouvelle formule de cohabitation.

    Que deviendrait l’UE après le départ de la Grande-Bretagne, premier contributeur militaire actuel de l’Union? L’analyste en politique étrangère Andrei Ţărnea essaye de nous éclairer. « Le Brexit ne changera pas à priori les fondements de la politique de sécurité du Royaume-Uni et la nature des menaces qu’il doit affronter, et qui est plutôt partagée avec l’Union européenne dans son ensemble. Mais le Brexit changera la nature de la coopération militaire entre la Grande-Bretagne et l’UE, y compris d’un point de vue légal. Puis, il y a la question des résidents européens qui vivent au Royaume Uni, et des citoyens britanniques qui résident dans l’Union. La Roumanie aussi compte un nombre significatif de ses nationaux établis au-delà de la Manche. L’on compte des étudiants, mais également des travailleurs ».

    Mais le Brexit changera forcément aussi le rapport de forces au sein de l’UE, entre les Etats membres de l’Union. Déjà, les deux, trois dernières années, la voix britannique a été de moins en moins audible à Bruxelles, estime Andrei Ţărnea. On revient dorénavant au moteur franco-allemand, une formule, certes, différente de celle que l’on avait connue au début de l’UE, mais une formule qui reprend des couleurs, dans un contexte géopolitique international, régional et économique bouleversé. Andrei Ţărnea :« L’on revient à cette formule historique. La Grande-Bretagne n’était d’ailleurs pas membre fondateur de l’Union. Elle a pu rejoindre l’Union seulement après que De Gaulle eut quitté le pouvoir en France. De Gaulle s’était opposé à l’entrée du Royaume-Uni dans ce que c’était alors la Communauté économique européenne, devenue plus tard l’Union européenne. Le fait que la Grande Bretagne a toujours été partisane de l’élargissement de l’Union a son importance dans le contexte. Elle soutenait un élargissement basé sur le marché commun et sur le fonctionnement cohérent des Etats qui adhérent à une communauté de principes et de valeurs démocratiques. »

    Mais que serait différent demain, quelle serait la nouvelle dynamique des relations internationales, une fois le Brexit acté ? Iulian Chifu, à la tête du Centre pour la prévention des conflits, met en exergue le changement attendu au niveau de l’Union européenne. « La sortie annoncée du Royaume-Uni de l’UE, seul Etat membre de l’Union, avec la France, membre du Conseil permanent des Nations Unies et détenteur de l’arme nucléaire, laissera la voix libre à l’affirmation de la singularité française au sein de l’Union, que l’on veuille ou non. La France envisagera donc, et elle a déjà commencé à le faire, une plus grande responsabilité, un rôle plus important dans la défense européenne. Il est certain qu’il est difficile d’accepter que la défense de l’Europe tombe dans l’escarcelle de la France seule. Surtout, si de cette équation l’on éliminait les Etats-Unis, le Canada, la Grande-Bretagne, la Norvège et la Turquie, en plus des Etats européens qui ont déjà fait le pari de la neutralité, tels l’Autriche, la Suède, la Finlande, le Danemark et l’Irlande. Il y a une mise financière, bien évidemment. Mais par-dessus tout, le retrait britannique laissera un vide, parce que, au niveau de l’Union, la Grande-Bretagne a joué un rôle d’arbitre, un rôle censé équilibrer les rapports des forces. Vous connaissez l’adage du perfide Albion, qui n’a jamais d’alliés permanents, mais suit toujours ses intérêts. Eh bien, c’est en suivant cette politique que le Royaume-Uni était l’allié de l’Allemagne en matière de politiques économiques, et l’allié de la France en matière de défense. Maintenant, le Brexit vient modifier cet équilibre au sein de l’Union et, à l’avenir, le poids du couple franco-allemand se retrouvera renforcé. Leurs voix mises ensemble ne pourront être renversées que par les voix réunies des 13 Etats membres qui les suivent dans la hiérarchie européenne en termes de puissance, poids stratégique, voix. Pour faire bref, le couple franco-allemand imposera dorénavant son agenda au sein de l’Union ».

    Et au professeur Chifu de souligner combien les conséquences du Brexit dépasseront de ce fait, et de loin, le poids actuel du Royaume-Uni au sein de l’Union européenne. (Trad. Ionut Jugureanu)

  • NATO, 70

    NATO, 70

    Reuniţi la
    începutul lunii decembrie la Londra, liderii statelor membre ale NATO au
    adoptat o declaraţie comună în care subliniază unitatea ţărilor aliate şi admit
    pentru prima dată provocările apărute ca urmare a ascensiunii Chinei pe scena
    globală. De asemenea, documentul arată că acţiunile agresive ale Rusiei
    constituie o ameninţare pentru securitatea euroatlantică şi dă noi asigurări că
    NATO este o alianţă exclusiv defensivă, care îşi menţine dorinţa de dezarmare.
    Dar, se subliniază, Alianţa îşi va întări continuu capacitatea de a descuraja
    şi de a se apăra cu un amestec adecvat de sisteme nucleare, convenţionale şi
    anti-rachetă, adaptate în permanenţă.

    Profesorul universitar Iulian Chifu,
    preşedintele Centrului de Prevenire a Conflictelor şi avertizare timpurie, consideră
    că summitul a fost unul de succes: Am
    avut un Consiliu Nord-Atlantic, o declaraţie finală şi documente adoptate care
    sunt mai mult decât încurajatoare, care vin şi resubliniază fiecare dintre
    aceste teme, inclusiv cea a articolului 5, care este profund valabil şi este
    asumat de către toate statele membre ale Alianţei. E adevărat că nu NATO în
    sine are probleme, ci diferiţi lideri ai Alianţei au agende distincte, care nu
    sunt neaparat contradictorii, dar NATO merge mai departe, iar principiul
    toţi pentru unul, unul pentru toţi este profund valid şi asumat
    încă o dată de către toată lumea.

    Divergenţele în interiorul Alianţei sunt
    inerente, dar există puncte de vedere comune atunci când vine vorba de
    asigurarea securităţii, de lupta împotriva terorismului sau de provocările
    venite din partea Rusiei, a subliniat, la Londra, secretarul general al NATO,
    Jens Stoltenberg. Declaraţia specifică dorinţa de a se începe un proces de
    reflecţie cu privire la viitorul Alianţei Nord-Atlantice, o decizie salutată de
    preşedintele francez Emmanuel Macron. El a susţinut în continuare punctul de
    vedere conform căruia Alianţa s-ar afla în moarte cerebrală, fiind nemulţumit
    în special de intervenţia Turciei în Siria şi de faptul că Ankara a
    achiziţionat un sistem rusesc antirachetă. Pentru prima dată, liderii NATO au
    discutat şi despre ascensiunea Chinei pe plan internaţional.

    Iulian Fota,
    analist pe probleme de securitate, explică: Niciodată NATO până acum nu a discutat de China, deci este prima dată
    când NATO se poziţionează, este extrem de interesant. Asta îţi arată că deja
    discuţia avansează în zona asta şi să nu uităm acum – foarte mulţi experţi spun
    că viitorul NATO va fi influenţat puternic de modul în care NATO se raportează
    la China. Pentru că dacă e să discutăm în termeni şi ideologici de un rival,
    chiar poate de o ameninţare la adresa securităţii Occidentului, una de termen
    mediu şi lung şi extrem de complexă, toată lumea ştie că asta este China, şi nu
    Rusia, care e o ţară mult mai slabă şi care, în ciuda gălăgiei pe care o face,
    nu are resursele necesare să ducă confruntarea cu NATO pe termen lung.

    Summit-ul
    NATO a adus câteva plusuri României în ce priveşte interesele la Marea Neagră.

    Iulian Chifu: Cred că
    putem să ne uităm la cele nouă puncte are declaraţiei finale şi avem
    chintesenţa unui summit la 70 de ani de la înfiinţarea alianţei, un summit special,
    dar şi cu rezultate care, din punctul de vedere cel puţin al României, au
    reafirmat elementele ce ţin de interesul pentru Marea Neagră, care este o
    prioritate zero pentru Alianţă, reafirmă un nou spaţiu operaţional, pe lângă
    cele trei convenţionale, plus cel cibernetic, asumat în urmă cu doi ani,
    spaţiul cosmic.
    Şi, adaugă Iulian Chifu, tot în acelaşi context, dincolo
    de reafirmări şi reaşezări, adoptări ale planificărilor de apărare ale părţii
    de nord şi de sud a flancul estic al alianţei, avem şi o asumare generală a
    tuturor categoriilor de ameninţări.

    Pe de altă parte, Alianţa Nord-Atlantică
    este organizaţia internaţională care s-a adaptat cel mai rapid la schimbările
    globale, iar acest proces de adaptare trebuie să fie continuu, a subliniat
    într-un interviu pentru Radio România, adjunctul secretarului general al NATO, Mircea
    Geoană: Suntem o alianţă care
    s-a adaptat mai rapid decât orice altă organizaţie internaţională la
    schimbările la nivel global. Unde este probabil nevoie de o conversaţie la
    nivelul liderilor Alianţei, este aceea de a avea o discuţie despre nevoia de a
    avea o dimensiune politică întărită a NATO. Dacă dorim într-adevăr să putem să
    ne adaptăm, ca instituţii ale Occidentului democratic, la schimbările la nivel
    global, n-o putem face decât păstrând relaţia transatlantică puternică,
    întărind pilonul european în NATO, având o UE mai robustă.

    Alianţa este
    astăzi într-o sănătate impecabilă, dar dacă lumea se schimbă în jurul nostru,
    consideră Mircea Geoană, şi noi trebuie să ne schimbăm, iar procesul de
    adaptare este practic fără oprire.


  • Brexitul, în linie dreaptă?

    Brexitul, în linie dreaptă?

    O ieşire nereglementată a Marii Britanii din UE ar putea genera pierderi
    de milioane de locuri de muncă şi miliarde de euro în industria auto,
    avertizează producătorii europeni. Principalele federaţii europene ale
    producătorilor auto, precum şi 17 grupuri naţionale, atrag atenţia că un Brexit
    fără acord ar însemna reintroducerea tarifelor vamale, ceea ce ar afecta
    lanţurile de producţie ale diferitelor componente şi ar duce la costuri
    suplimentare de miliarde de euro. Nu este singura temere legată de
    deznodământul demersului inedit al plecării unui stat membru al Uniunii, cu
    atât mai mult cu cât nici acum, când părăsirea pare iminentă, nu este clar cum
    se va face acest lucru. Avertismentul a fost lansat de un domeniu, cel al industriei
    auto din statele UE, în care sunt angajate 13,8 milioane de persoane, adică 6%
    din totalul forţei de muncă, dar incertitudini sunt în toate sferele de
    activitate.

    Premierul de la Londra, Boris Johnson ar vrea ca Brexitul să aibă
    loc pe 31 octombrie cu sau fără acord, însă parlamentul a adoptat o lege care
    prevede ca în cazul în care nu se ajunge în timp util la un acord, premierul să
    ceară un nou termen pentru Brexit, respectiv 31 ianuarie 2020. Brexit-ul este
    împotriva sensului istoriei şi a spiritului fostului om de stat britanic
    Winston Churchill, care în perioada sa pleda pentru Statele Unite ale Europei,
    consideră preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, într-un interviu
    pentru cotidianul spaniol El Pais. Juncker regretă că executivul european a
    decis să nu intervină în 2016, când Marea Britanie organiza referendumul asupra
    apartenenţei sale la UE şi când aproape 52% dintre votanţi s-au pronunţat în
    favoarea unei ieşiri. A existat o campanie de minciuni şi ştiri false înaintea
    acestui referendum, la Comisie am decis să nu intervenim, la cererea lui David
    Cameron, premier al Regatului Unit la vremea respectivă, iar acest lucru a fost
    o mare eroare,
    spune Juncker, avertizând din nou cu privire la pericolul
    reprezentat de revitalizarea controalelor stricte la graniţa dintre Irlanda de
    Nord şi Irlanda în eventualitatea unei retrageri a Marii Britanii din UE fără
    un acord. Între timp, tentativele de încheiere a unui acord continuă,
    backstopul fiind principala problemă pentru care se caută în continuare
    rezolvare.

    Analistul politic Iulian Chifu, directorul Centrului de Prevenire a
    Conflictelor de la Bucureşti Acolo
    este cea mai mare problemă, pentru că e vorba de o frontieră internă şi care
    este marcată şi de celebrul acord de pace interirlandez. Deci complicaţia este
    extrem de mare.
    Premierul britanic, Boris Johnson susţine că noile sale propuneri sunt
    fezabile, dar Parlamentul European consideră că acestea nu tratează adevăratele
    probleme de soluţionat dacă plasa de siguranţă irlandeză va trebui eliminată,
    şi anume economia întregii insule, respectarea deplină şi integrală a Acordului
    din Vinerea Mare şi integritatea pieţei unice. Din perspectiva României,
    Brexitul include şi componenta majoră a românilor aflaţi în Marea Britanie.
    Ministerul de Externe de la Bucureşti monitorizează procesul de înscriere a
    românilor stabiliţi în Regatul Unit în vederea obţinerii noului statut după
    Brexit şi acordă asistenţă consulară, iar, între timp, guvernul britanic a dat
    asigurări până la cel mai înalt nivel că drepturile cetăţenilor europeni vor fi
    respectate indiferent de formula cu acord sau fără de ieşire a Marii Britanii.

    Într-o dezbatere organizată la Bucureşti la sfârşitul lunii trecute, şefa
    Biroului Brexit din Ministerul român de Externe, Adina Bădescu a precizat că
    numărul conaţionalilor care s-au înregistrat oficial în Marea Britanie e de 433
    de mii, dar că probabil numărul lor real e mai mare. Procesul de înregistrare pentru obţinerea
    noului statut a început în Marea Britanie, se desfăşoară în parametrii optimi
    şi înregistrăm la momentul acesta peste 187 de mii de cetăţeni care şi-au depus
    actele, s-au înregistrat pentru obţinerea acelui pre-settled status sau settled
    status. Estimăm că sunt mai mulţi care vor obţine pre-settled status decât
    settled.
    Prezent la dezbatere, consilierul preşedintelui Camerei de Comerţ
    şi industrie a României, Lazăr Comănescu a susţinut că lecţia Brexit este că
    Uniunea nu trebuie să mai permită excepţii de la setul comunitar de reguli şi
    formate, pentru că, de exemplu, Regatul Unit a avut de la bun început, din
    1973, un statut special în Uniune : O
    primă concluzie – construcţia proiectului european în viitor să beneficieze de
    mult mai multă rigoare. Regulile sunt pentru toţi. Doi, trebuie să învăţăm din
    faptul că Uniunea Europeană s-a putut exprima şi s-a putut afirma ca actor care
    contează la scară globală acolo unde politicile au fost efectiv comunitare.
    Dacă
    vrem ca UE să fie asertivă în continuare la scară globală, trebuie să-şi
    extindă arealele în care politicile să fie cu adevărat comune, a mai spus Lazăr
    Comănescu.

  • Viitorul Europei

    Viitorul Europei

    Evenimentul
    cel mai important pe care România îl va găzdui în calitate de deţinătoare a
    preşedinţiei rotative a Consilului Uniunii Europene este summitul de la Sibiu,
    de pe 9 mai
    , summitul care înseamnă un proiect ce vizează viitorul Uniunii
    Europene pentru următorii 5 ani. În acelaşi timp cu summitul de la Sibiu,
    Universitatea Lucian Blaga din Sibiu în parteneriat cu Centrul de Prevenbire
    a Conflictelor organizează conferinţa Viitorul Europei: Perspectivele
    Evoluţiilor Contemporane.

    Iulian Chifu, preşedintele Centrului, a spus că
    reuniunea specialiştilor în studii europene şi internaţionale va privi şi la
    viitorul continentului european nu doar al blocului comunitar:

    În cazul conferinţei noastre
    Uniunea Europeană ocupă fireste 80% din elementul de bază, dar Europa înseamnă
    poate ceva mai mult. E motivul pentru care noi am invitat cu această ocazie şi
    reprezentanţi americani, britanici, turci, din Parteneriatul Estic şi Balcanii
    de Vest. Este o conferinţă care se află sub înaltul patronajul al preşedintelui
    României, sub patronajul preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene,
    este organizată pe 6 paneluri acoperind cele 4 priorităţi ale preşedinţiei
    române vident, dar într-un mod creativ şi deschis spre dezbateri. Vrem să creăm
    un cadru de dezbatere în care să avem o reprezentare cât mai largă cu
    dimensiunea oficială, şefi de stat şi de guverne, unii din reprezentanţii care
    sunt în Consiliul European, cu reprezentanţi la nivel ministerial dar şi în
    primul rând cu think-tankeri pentru că noi vizăm de fapt ideile.


    Conferinţa
    are în vedere 6 teme: o Europă coezivă, siguranţa Europei, o Europă globală, cooperarea
    UE-NATO, valorile Europei şi vecinătăţile Europei
    . Iulian Chifu a ierarhizat
    care ar fi, în opinia sa, tema fierbinte a conferinţei:

    Dacă ar fi să ierarhizez sigur că la ordinea zilei este Brexitul şi
    implicaţiile sale. Va fi cel mai probabil tema conferinţei, în continuare o
    temă relevantă şi la Consiliul European. Noi încercăm să ne uităm ceva mai
    departe şi dincolo dacă se poate de aceste momente, încercăm să ne uităm mai în
    profunzime şi încercăm să ne uităm pe dimensiunea strategică. Toată lumea ştie
    că există dimensiunea de piaţă, există competiţie, există toate celelalte
    elemente, digitalizare, sunt elemente specifice care vor exista la nivelul
    Uniunii Europene pentru că s-a văzut cât de strânsă este interdependenţa, chiar
    şi cu ocazia ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Dar cred că în
    continuare contează care este proiectul, cât de mult respectăm valorile şi
    nivelul de ambiţie este unul care să nu fie foarte mare, foarte înalt cât
    potrivit cu capacităţile şi coeziunea pe care o au statele europene. Aici se
    rezumă principala temă pe care vrem s-o vedem cum se dezvoltă.


    Politica europeană nu este numai
    rodul decidenţilor politici ci şi al ideilor exprimate la nivel academic şi
    vehiculate în societate. Iar scopul conferinţelor nu este acela de a avea
    discursuri ci răspunsuri.


  • Österreich: EU-Kommission will Kürzung der Kinderbeihilfe für EU-Ausländer überprüfen

    Österreich: EU-Kommission will Kürzung der Kinderbeihilfe für EU-Ausländer überprüfen

    Zu den Staatsangehörigen, die von der Kürzung des Kindergeldes durch das neulich von Österreich erlassene Gesetz betroffen sind, zählen die Rumänen, die eine Reduzierung auf 0,484 der vorherigen Bezüge in Kauf nehmen müssen — nach einem Koeffizienten berechnet, der die Differenz zwischen dem Preisniveau in beiden Ländern darstellt und auf einen europäischen Indikator Bezug nimmt. Konkret soll die Kinderbeihilfe halbiert werden. Diese Verminderung der Zulagen spiegelt weder den Grundsatz der Gleichheit und Nichtdiskriminierung noch die gemeinsamen Werte wider, auf denen die Union beruht, oder den Grundsatz In Vielfalt geeint“, auf dem das europäische Gefüge konsolidiert wurde, erklärte in Bukarest die Ministerin für Auslandsrumänen, Natalia-Elena Intotero.



    Das Ministerium gab bekannt, dass es sich mit der Situation der von diesem Gesetz betroffenen Rumänen befasst, ein Gesetz, das die Bürger anderer Staaten der Europäischen Union betrifft und auf europäischer Ebene angegangen werden muss. Aus Sicht Bukarests stünden den Rumänen dieselben Rechte zu, solange sie die gleichen Pflichten haben wie die Bürger der Staaten, in denen sie arbeiten, und Sozialabgaben auf demselben Niveau wie die Bürger der jeweiligen Länder zahlen. Die Verringerung der Vergütungen für in Österreich nicht ansässige Kinder der EU-Ausländer, die in Österreich arbeiten, sei ein eindeutiger Fall von Diskriminierung. Die Regierung erwägt, sich an den Gerichtshof der Europäischen Union zu wenden, erklärte der Chef der rumänischen Diplomatie, Teodor Meleşcanu. In einer Stellungnahme gegenüber Radio Rumänien erklärte Marius Budăi, Minister für Arbeit und soziale Gerechtigkeit, Folgendes:



    Die eindeutige Haltung Rumäniens besteht darin, dass die europäischen Arbeitnehmer in den Mitgliedstaaten, in denen sie tätig sind, gleich behandelt werden müssen. Das Recht auf Freizügigkeit ist eine der Grundlagen der EU und des Binnenmarktes. Rumänien lehnt daher jede Initiative ab, die den Grundsatz der Gleichheit in Bezug auf die Freizügigkeit der Arbeitnehmer und die Rechte aus gleichen eingezahlten Beiträgen rumänischer Arbeitnehmer in den Mitgliedstaaten gefährden würde, und wird Schritte einleiten, um das Problem zu lösen. Darüber hinaus habe ich mich mit Frau Thyssen, EU-Kommissarin für Arbeit, unterhalten, die Rumäniens Standpunkt zu diesem Thema teilt.“




    Die Europäische Kommission hat im Übrigen angekündigt, dass sie das österreichische Gesetz aus Sicht seiner Kompatibilität mit dem europäischen Recht näher untersuchen wird. Inzwischen stellte eine Sprecherin der Kommission klar, dass die Brüsseler Stellung bekannt ist — die Anpassung der Familiengelder sei mit dem EU-Recht nicht vereinbar. In einer ersten Stellungnahme wies der österreichische Minister für Familie die Kritik Bukarest zurück und sagte, dass Rumänien, das derzeit die EU-Ratspräsidentschaft ausübt, eine neutrale Position haben sollte. Das treffe zwar zu, sagt Universitätsprofessor Iulian Chifu, aber am Verhandlungstisch dürfe Rumänien, wie jeder andere EU-Staat auch, seinen eigenen Standpunkt vertreten. Auf der anderen Seite sei die Frage der Sozialleistungen bereits in Gro‎ßbritannien während der Kampagne für das Referendum über den Brexit diskutiert worden, erinnert sich Professor Chifu:



    Es waren damals die UKIP, die Partei für die Unabhängigkeit Gro‎ßbritanniens, und Leute wie Nigel Farage, die mit derartigen Themen aufkamen. Es kamen dann auch einige Konservative hinzu, wie etwa Boris Johnson — damals Bürgermeister von London –, der später das Thema aufgab und in die Politik ging. Das waren die Leute, die für diesen Schwachsinn argumentiert haben. Und schon damals fand die Debatte bereits auf Ebene der Europäischen Kommission statt. Und das Vereinigte Königreich, ebenso Österreich, und alle anderen Staaten erfuhren, dass die festgelegten Sozialleistungen, Sozialhilfen, Unterstützungen, Steuern und andere Leistungen in dieser Kategorie nicht aufgrund einer Diskriminierung in Bezug auf das Herkunftsland oder aufgrund einer Unterscheidung zwischen Einheimischen und EU-Ausländern mit Aufenthaltsrecht geändert werden können. In der Tat sind die Dinge relativ deutlich, diese Dinge klären sich sehr einfach auf. Wenn ein Gesetz entsteht, das inkonsistent ist, fällt es unter das Vertragsverletzungsverfahren. Demnach: Wenn der Staat nicht die Absicht hat, dieses gegen EU-Recht versto‎ßende Gesetz innerhalb der Frist zu ändern, die die Europäische Kommission — übrigens Hüterin der Verträge, also der Europäischen Vereinbarungen — in ihrer Warnung vorschreibt, erhebt die Europäische Kommission im nächsten Schritt eine Klage beim Europäischen Gerichtshof gegen den betreffenden Staat.“




    Nach Ansicht von Professor Chifu werden solche Verfahren relativ schnell abgewickelt, wenn es zu einer Angelegenheit kommt, die bereits vor vier Jahren auf EU-Kommissionsebene erörtert wurde und das Dossier praktisch abgeschlossen ist. Somit wird es kaum übermä‎ßige Verzögerungen geben, wenn es darum geht, ein auf europäischer Ebene eindeutig diskriminierendes, völlig antieuropäisches Gesetz zu sanktionieren. Im Grunde laufe das Gerichtsverfahren schnell und in wenigen Monaten bis zu anderthalb Jahren falle meistens eine endgültige Entscheidung. Eine Entscheidung, die der betreffende Staat einhalten muss, indem er seine eigenen Rechtsvorschriften ändert, um sie an die europäischen Regeln anzupassen, die er angenommen hat, als er Mitglied der Europäischen Union wurde.

  • Conflit armé aux frontières de la Roumanie

    Conflit armé aux frontières de la Roumanie


    « Nous sommes consternés de cet usage de la force par la Russie qui, dans un contexte de militarisation rampante, est inacceptable », ont déclaré à lunisson les gouvernements des 28 Etats membres de lUE. Cest la cheffe de la diplomatie européenne, Federica Mogherini, qui a rendu publique cette position, à la fin des trois jours de débats au sujet de lescalade militaire entre Moscou et Kiev. LOccident a condamné les actions russes, demandant la libération des trois bateaux arrêtés dans le détroit de Kertch et des 24 marins ukrainiens retenus, qui se trouvent actuellement sous le coup dun mandat de dépôt, accusés davoir traversé illégalement la frontière russe. Moscou avait reconnu avoir ouvert le feu pour forcer larrêt des bateaux, alors que Kiev affirme avoir préalablement averti du passage de ses navires dans la zone, dans leur route vers le port de Marioupol, sur la mer dAzov.



    Invité par Radio Roumanie, Iulian Chifu, président du Centre pour la prévention des conflits, de Bucarest, fait une analyse du conflit du détroit de Kertch: « La fédération de Russie a ouvert un troisième front en rapport avec lUkraine. Plus grave encore, cette nouvelle agression a eu lieu sous le drapeau russe. Cest différent de lannexion de la Crimée, déroulée par lintermédiaire de petits hommes verts, ou encore de lagression militaire à lest de lUkraine, où les combattants sont un mix de mercenaires, de militaires électrons libres, comme les appelait M Lavrov (le ministre russe des affaires étrangères). La Russie considère que la Crimée est son territoire, et elle essaye de la sorte de laffirmer haut et fort, en annexant la mer dAzov. Pratiquement, elle a fait ériger ce pont, qui est lui aussi illégal, et elle commence à considérer cette mer telle une mer intérieure, en interdisant laccès à tous ceux qui ne demandent pas la permission de passage. Dans ce cas, il sagit de trois navires ukrainiens, partis dun port ukrainien, et rentrant dans un port ukrainien, et auxquels on a bloqué le passage dans la mer dAzov. Cela a commencé par des chicanes, pour déboucher sur des tirs et des victimes. », a-t-il dit



    Lincident a eu lieu près de la péninsule de Crimée, que Moscou avait annexée en 2014, faisant monter dun cran la pression, après la guerre de la région du Donbass, soldée par des milliers de victimes. Aborder lincident de Kertch de manière isolée est hors propos, apprécie Dan Dungaciu, professeur des universités et directeur de lInstitut des Sciences politiques et des Relations internationales de lAcadémie roumaine: « Il ne sagit que dun épisode dune série qui a débuté en 2014, lorsque la Fédération de Russie a annexé la Crimée, envahi la partie Est de lUkraine et contrôlé de la sorte, indirectement, deux régions ukrainiennes. Kertch, de quoi sagit-il en fait ? Avant lannexion de la Crimée, cétait un détroit entre, dune part, lUkraine, la Crimée, partie de lUkraine et, dautre part, la Fédération de Russie. Du côté russe, il y avait un commandement qui vérifiait le passage par le détroit. Maintenant, la Crimée est de facto une partie de la Russie, et lon retrouve la Russie encore de lautre côté du détroit. Donc, la Russie contrôle lentrée dans le détroit. A cet élément, rappelons le pont reliant les deux bords du détroit, et qui a été érigé dans un délai record. », a-t-il précisé.



    Il sagit du pont qui relie la presquîle à la Russie, une construction stratégique, comme le souligne le professeur Dan Dungaciu : « Lorsquils avaient fait construire ce pont, les Russes ont pris soin à ce que sa hauteur ne dépasse surtout pas 30 mètres. Alors, les navires qui dépassent en hauteur les 30 mètres du pont ne peuvent plus sortir de la mer dAzov ; ils restent bloqués dans cette mer qui, dans la situation actuelle, est transformée de facto en mer russe. Mais le problème de fond date de 2014. Il fallait stopper les Russes à ce moment-là. Les pays de la région ont bien compris quaussi longtemps quils ne sont membres daucune alliance forte, de lOTAN ou de lUE, personne ne viendra les défendre. La qualité de membre de lONU est largement insuffisante. De ce point de vue, lUkraine na fait que passer par une expérience que dautres avaient connue avant elle. Evidemment, linstabilité, labsence de vision, la tentative de concilier lirréconciliable, à la fois lEst et lOuest, ont encore une fois montré leurs limites. LUkraine, tout comme la République de Moldova, est victime de ses propres actes. Il sagit de leurs visions défaillantes, dune approche qui tire son inspiration dun proverbe russe qui prétend que le veau malin suce aux deux pies. De la sorte, elles se sont retrouvées entre les chaises, et ne sont ni partie de lUE, ni membres de lOTAN. », a-til ajouté.



    Suite aux dernières évolutions, lUE a fait appel à la retenue, sollicitant à Moscou de restaurer la liberté de circulation dans le détroit de Kertch. Le secrétaire général de lOTAN, Jens Stoltenberg, a rappelé que lUkraine nétait pas membre de lAlliance atlantique, dont la principale mission est dassurer la défense collective de ses membres. Il a en revanche affirmé que lAlliance soutenait fermement la souveraineté et lintégrité territoriale de lUkraine face aux menaces de la Russie. Pendant ce temps, à Kiev, le parlement ukrainien avait décrété létat durgence pour une période limitée. (Trad.: Ionut Jugureanu)


  • Conflict in Romania’s Vicinity

    Conflict in Romania’s Vicinity

    We are
    dismayed at this use of force by Russia which, against the backdrop of
    increasing militarization in the area, is unacceptable, the 28 EU Member
    States said in a public statement presented by the EU High Representative for
    Foreign Affairs, Federica Mogherini, at the end of the third day of talks on
    the escalation of military violence between Kiev and Moscow. The Western powers
    have condemned Russia’s actions, calling for the release of the three vessels
    captured in the Kerch strait and of the 24 Ukrainian servicemen, at present
    under a two-month pre-trial arrest on charges of illegal border crossing.
    Moscow has admitted it used part of its equipment to force the Ukrainian ships
    to a halt, while Kiev claims it had previously warned Russia that its ships
    would transit the area en route to Mariupol port on the Sea of Azov.

    The
    president of the Conflict Prevention Center, Iulian Chifu, spoke about the
    situation in a show on Radio Romania:


    The Russian
    Federation has now opened its third battlefront with Ukraine. What’s more
    serious is the fact that this new aggression occurred on its territory. We’re
    not talking here about the annexation of Crimea by means of little green men, its military aggression in Eastern Ukraine,
    where they acted by means of volunteers, stray military, as Mr. Lavrov called
    them. Russia now considers Crimea to be its territory and is trying to assert
    this by annexing the Sea of Azov. It has built that bridge, which is also
    illegal, and now it acts as if those waters are Russian property, denying
    access and demanding permission to anyone who wants to pass. It’s about three military Ukrainian vessels, coming from
    an Ukrainian port and heading for another Ukrainian port, which was denied
    access through the Sea of Azov. The situation escalated into clashes and then fire
    shots, claiming victims.


    The
    incident occurred near the Crimean Peninsula, which Moscow annexed in 2014 and
    the tension grew after 2015, when rebels supported by Moscow rose against the
    Kiev government in the eastern region of Donbas, starting a war that killed
    dozens of people. A singular approach to the Kerch case is incorrect, no mater
    whom we may accuse, according to university professor Dan Dungaciu, the
    director of the Institute of Political Sciences and International Relations of
    the Romanian Academy:


    This episode is
    just one element in a saga that started back in 2014, when the Russian Federation
    did what it did: it annexed Crimea, entered the eastern part of Ukraine and is
    now indirectly controlling two regions there. What is Kerch in fact? Before
    Crimea’s annexation, it was just a strait between Ukraine, Crimea, which was
    par of Ukraine, and the Russian Federation. On the Russian side, there was a
    command unit checking all crossings through the strait. Now we are in the
    situation in which Crimea belongs to Russia too, de facto, but not de jure, and
    on the right shore there is also Russia. Therefore, Russia is controlling all
    entrances. Adding to that was the famous bridge that the Russians built quite
    fast.


    It is the bridge that links Crimea to Russia, a strategic bridge as Professor
    Dan Dungaciu said:


    When they built that bridge, they built it at a height of 30 meters.
    There are many ships taller than 30 meters, which can no longer pass underneath
    the bridge and are stuck in the Sea of Azov, which, at present, also due to
    this bridge built by the Russian Federation, is more of a Russian sea. In fact,
    the decisive moment was 2014. They should have been criticised then and the people in the region understood very well
    that unless you are part of NATO or the EU there is nobody there to defend you,
    because being part of the UN is not enough. So what has happened to Ukraine is
    also due to the inability of its political elites, of their lack of projects,
    as for 20 years they have believed they can play both ends – the East and the
    West. Ukraine and the Republic of Moldova are prisoners of their own false
    political vision, based on a Russian saying according to which taking advantage
    of both sides is the smart thing to do. This is how these two countries have
    made politics so far and have not clearly opted for NATO or the EU.


    Given the recent developments, the EU has urged both sides to keep calm
    and asked Moscow to reinstate free circulation in the Kerch strait. NATO
    Secretary General Jens Stoltenberg has stressed that Russia is not a member of
    NATO, whose principle is the collective defense of its members, but has pointed
    out that the Alliance supports Ukraine’s sovereignty and territorial integrity
    against Russian threats. Meanwhile in Kiev, the Ukrainian Parliament instated
    the martial law for an unlimited period of time.







  • 2017: Europa steht vor großen Herausforderungen

    2017: Europa steht vor großen Herausforderungen

    Nachdem wir letzte Woche zusammen mit dem Sicherheitsexperten und Politologen Iulian Chifu über die möglichen Folgen wichtiger Ereignisse wie die Amtseinführung von Donald Trump in den USA, der Brexit oder die Präsidentenwahl in Frankreich diskutiert haben, werden wir heute über die Wahlen in Deutschland und den Niederlanden sowie über die Lage in Syrien debattieren.



    Die deutsche Bundeskanzlerin wird dieses Jahr für ihr viertes Mandat kämpfen. Die Ansage kam Ende letzten Jahres nach einem CDU-Parteitag. Zugleich forderten die radikalen Gegner der Migrationspolitik von Angela Merkel, insbesondere die AfD, den Rücktritt der deutschen Bundeskanzlerin. Die Migration sei au‎ßer Kontrolle geraten, so die Migranten-Gegner. Nichtdestotrotz zeigen die jüngsten Daten, dass letztes Jahr die Zahl der Asylbewerber in Deutschland drastisch gesunken ist. Letztes Jahr seien 280 Tausend Migranten nach Deutschland gekommen, 2015 waren es knapp 900 Tausend gewesen, so die offizielle Statistik.



    Trotz des erheblichen Rückgangs konfrontiert sich das Land weiterhin mit zahlreichen Herausforderungen. Es gibt Hunderttausende Asylanträge und die deutsche Regierung muss beweisen, dass die im Stande ist, die Neuankömmlinge zu integrieren. Wie wichtig sind aber für Europa die Wahlen in Deutschland und welche sind die Chancen der jetzigen Kanzlerin? Iulian Chifu, Sicherheitsexperte und Politologe, erläutert:



    Natürlich ist hier die Rede über ein sehr wichtiges Element, weil es sich um Deutschland handelt, den Antrieb Europas. Unter diesen Bedingungen ist es eine besondere Lage. Es gibt nach wie vor eine gro‎ße Wahrscheinlichkeit, dass das Abkommen zwischen der SPD und der CDU Frau Merkel ermöglichen, wird ihr Mandat fortzusetzen. Die Rechtsextreme bekommen aber mehr Stimmen. Wir haben ja auch gesehen, dass es auch Überraschungen geben kann, siehe den Brexit und die amerikanische Präsidentenwahl.“




    Parlamentswahlen werden dieses Jahr auch in den Niederlanden stattfinden. Aufgrund der Unzufriedenheit der Wähler betreffend die Handhabung der Migrantenkrise gewinnt die populistische und rechtsextreme Freiheitspartei in der Wählergunst. Ihr Anführer, Geert Wilders, verspricht in seinem vorgestellten Regierungsprogramm eine Entislamisierung“ des Landes und plädiert für die Schlie‎ßung der Moscheen und den Verbot der Immigration aus muslimischen Ländern. Für Rumänien sind die Wahlen in den Niederlanden wichtig, wegen der Einstellung dieses Land gegenüber dem Schengen-Beitritt Rumäniens. Der Betritt war für März 2011 vorgehen, wurde aber mehrmals, insbesondere wegen der harten Opposition der Niederlande, verzögert, selbst nachdem Bukarest alle Kriterien erfüllt hatte. Ist es zu erwarten, dass sich etwas in dieser Hinsicht ändern wird? Der Politologe Iulian Chifu dazu:



    Es gibt keine gute Nachrichten für uns, weil höchstwahrscheinlich die euroskeptischen Parteien bei den Wahlen im Vordergrund bleiben werden; die Wahrscheinlichkeit, dass die Niederlande Schritte nach vorne machen, ist ziemlich klein. Positiv war aber die Art und Weise, wie in den Niederlanden das Problem der Ratifizierung des Abkommens zwischen der EU und der Ukraine gelöst wurde. Wir könnten deshalb annehmen, dass, abgesehen vom Ergebnis der niederländischen Wahlen, es zu einer europäischen Vereinbarung kommen könnte, die auch für Rumänien vorteilhaft sein könnte. Aber, angesichts der Lage des Schengen-Raumes und der Zurückhaltung wegen der Migration, glaube ich nicht, dass es ein Thema für die nächsten Jahre ist.“




    Iulian Chifu sprach auch über die Lage in Syrien und über die Verwicklung Russlands in den Konflikt:



    Syrien ist natürlich ein Kapitel, das nicht allzu schnell geschlossen werden kann. Wir haben gesehen, dass die Versuche, das Problem kurzfristig zu lösen, eine Waffenruhe durchzusetzen, gescheitert sind. Insbesondere da es sich um partielle Waffenruhen handelte. Russland versucht eine bestimmte Lösungsart durchzusetzen, so wie auch in der Ukraine und in Georgien. Ich glaube nicht, dass diese einzelartige und individualistische Einstellung Ergebnisse bringen kann.“




    Iulian Chifu meint, man müsse nach einer inklusiven Lösung suchen. In Syrien gibt es aber noch wichtige Ereignisse, die analysiert werden müssen, wie das Massaker von Aleppo, der Einsatz von verbotenen Waffen und die Verletzung der Menschenrechte.