Radio România Internațional

Tag: Iulian Chifu

Romania and Schengen accession

A recurrent issue in the past few years, Romania’s Schengen accession was recently discussed at the annual meeting of the Romanian diplomats in Bucharest. On this occasion, Prime Minister Dacian Ciolos reminded the fact that Romania had been denied access to Europe’s border-free zone for more than five years, for political reasons. According to Ciolos, the realities we are facing at present make these political reasons seem completely obsolete. In trying to reach this goal, Romania made considerable effort and managed to meet the technical criteria requested for Schengen membership, a fact acknowledged by decision-makers in Brussels.

Envisaged for March 2011, the Schengen accession still remains a pending objective. Not even a spaced-out accession, an alternative considered later, involving air and naval borders, has not been implemented. The issue was also tackled during the talks Romanian president Klaus Iohannis held in Bucharest with his French counterpart Francois Hollande. The Romanian official reiterated the fact that Bucharest had for a long time been acting as a ‘de facto’ Schengen member and has handled the refugee crises very well. According to Iohannis, the Union could benefit Romania’s expertise in this field. For practical reasons, this cannot happen all of a sudden as the country has to take all the necessary steps in Brussels.

In his turn, the French President has said that Romania’s investment in airport traffic surveillance is significant and now the country boasts performing monitoring structures in this area. Therefore, the French official went on to say, talks in Brussels should focus on how the Romanian airports could bring their contribution to the Schengen area in terms of safety. Just like in the case of its EU accession in 2007, Romania is in tandem with Bulgaria in the Schengen accession process. The question is, however, if Romania will ever get the chance to hold separate negotiations on this matter. Iulian Chifu, a professor with the Centre for Conflict Prevention has a possible answer:

“The idea of decoupling could bring in a series of complications, but they are not impossible to solve, except for the case in which arguments in its favor are unconvincing. It’s easier for the European partners to stick to their working pattern than to accept major changes, so they need strong arguments in favor of holding separate negotiations with the two countries. And I believe we aren’t there yet. For the time being I believe we’ll be facing the same approach from our European partners.”

Bucharest receives significant support from some European leaders for its Schengen accession, but it also has to deal with opposition coming mostly from countries whose leaders need Parliament’s approval for important foreign policy decisions. One such country, and maybe the most vehement of all, is the Netherlands. Getting its approval is one of the touchstones in the process. The Dutch officials who are opposed to the accession say Bucharest has not met all initial criteria to become a EU member state. “Romania was not fully prepared at the time of accession. It was ready from many points of view, but not in the essential ones such as legislation, the judiciary and its functioning, the efficient and unbiased law enforcement and corruption in the state institutions”, the Dutch officials say, underlining the direct relation between Schengen and the observance of EU standards.

Furthermore, apart from the opposition showed mainly by Euro-skeptical parties, we are now speaking of an EU agenda of problems, which starts with extremely complicated issues, from the very existence of the EU, its transformation, breathing new life into the European project, European leadership elements which should be assumed, that is elements related to its existence, or its form of existence, development and flexibility, of re-launching the European Union. This is how Iulian Chifu describes the current context, in which Bucharest and Sofia hope to see a resolution to their Schengen accession request:

“It is an already busy agenda, which starts with the abovementioned issues, and continues with terrorism, migration, foreign fighters, insecurity, generally speaking, and with the emergence of xenophobic, populist, anti-system, Islamophobic parties in the whole of Europe, at the centre, in the lime-light of the political life. Consequently these two categories of problems, as we can call them, are so important, that other issues relating to enlargement, the reforms in the Western Balkans or integration issues, that have been left pending, such as Romania’s and Bulgaria’s Schengen accession, make a comeback on the agenda with difficulty, precisely because it is a very busy one. Yet again, Brexit rose sharply on the agenda, we are again speaking about the situation in Greece, whose performance hasn’t reached the expected level. These are truly important, unique problems. Let’s take, Brexit for example: the European Union itself has never before been faced with such a situation and does not know how to overcome it.”

In other words, it is a complicated context, with little chances of solving an issue like Schengen accession, which has been left pending for so long.

16 September 2016
Romania and Schengen accession

A recurrent issue in the past few years, Romania’s Schengen accession was recently discussed at the annual meeting of the Romanian diplomats in Bucharest. On this occasion, Prime Minister Dacian Ciolos reminded the fact that Romania had been denied access to Europe’s border-free zone for more than five years, for political reasons. According to Ciolos, the realities we are facing at present make these political reasons seem completely obsolete. In trying to reach this goal, Romania made considerable effort and managed to meet the technical criteria requested for Schengen membership, a fact acknowledged by decision-makers in Brussels.

Envisaged for March 2011, the Schengen accession still remains a pending objective. Not even a spaced-out accession, an alternative considered later, involving air and naval borders, has not been implemented. The issue was also tackled during the talks Romanian president Klaus Iohannis held in Bucharest with his French counterpart Francois Hollande. The Romanian official reiterated the fact that Bucharest had for a long time been acting as a ‘de facto’ Schengen member and has handled the refugee crises very well. According to Iohannis, the Union could benefit Romania’s expertise in this field. For practical reasons, this cannot happen all of a sudden as the country has to take all the necessary steps in Brussels.

In his turn, the French President has said that Romania’s investment in airport traffic surveillance is significant and now the country boasts performing monitoring structures in this area. Therefore, the French official went on to say, talks in Brussels should focus on how the Romanian airports could bring their contribution to the Schengen area in terms of safety. Just like in the case of its EU accession in 2007, Romania is in tandem with Bulgaria in the Schengen accession process. The question is, however, if Romania will ever get the chance to hold separate negotiations on this matter. Iulian Chifu, a professor with the Centre for Conflict Prevention has a possible answer:

“The idea of decoupling could bring in a series of complications, but they are not impossible to solve, except for the case in which arguments in its favor are unconvincing. It’s easier for the European partners to stick to their working pattern than to accept major changes, so they need strong arguments in favor of holding separate negotiations with the two countries. And I believe we aren’t there yet. For the time being I believe we’ll be facing the same approach from our European partners.”

Bucharest receives significant support from some European leaders for its Schengen accession, but it also has to deal with opposition coming mostly from countries whose leaders need Parliament’s approval for important foreign policy decisions. One such country, and maybe the most vehement of all, is the Netherlands. Getting its approval is one of the touchstones in the process. The Dutch officials who are opposed to the accession say Bucharest has not met all initial criteria to become a EU member state. “Romania was not fully prepared at the time of accession. It was ready from many points of view, but not in the essential ones such as legislation, the judiciary and its functioning, the efficient and unbiased law enforcement and corruption in the state institutions”, the Dutch officials say, underlining the direct relation between Schengen and the observance of EU standards.

Furthermore, apart from the opposition showed mainly by Euro-skeptical parties, we are now speaking of an EU agenda of problems, which starts with extremely complicated issues, from the very existence of the EU, its transformation, breathing new life into the European project, European leadership elements which should be assumed, that is elements related to its existence, or its form of existence, development and flexibility, of re-launching the European Union. This is how Iulian Chifu describes the current context, in which Bucharest and Sofia hope to see a resolution to their Schengen accession request:

“It is an already busy agenda, which starts with the abovementioned issues, and continues with terrorism, migration, foreign fighters, insecurity, generally speaking, and with the emergence of xenophobic, populist, anti-system, Islamophobic parties in the whole of Europe, at the centre, in the lime-light of the political life. Consequently these two categories of problems, as we can call them, are so important, that other issues relating to enlargement, the reforms in the Western Balkans or integration issues, that have been left pending, such as Romania’s and Bulgaria’s Schengen accession, make a comeback on the agenda with difficulty, precisely because it is a very busy one. Yet again, Brexit rose sharply on the agenda, we are again speaking about the situation in Greece, whose performance hasn’t reached the expected level. These are truly important, unique problems. Let’s take, Brexit for example: the European Union itself has never before been faced with such a situation and does not know how to overcome it.”

In other words, it is a complicated context, with little chances of solving an issue like Schengen accession, which has been left pending for so long.

16 September 2016
De ce nu este România în Spaţiul Schengen?

Recurentă în ultimii ani, tema
aderării României la Schengen a fost atinsă recent şi în cadrul reuniunii
anuale a diplomaţiei române, de la Bucureşti, premierul Dacian Cioloş amintind,
cu acest prilej, că, de mai bine de 5 ani, României îi este negat accesul la
spaţiul de liberă circulaţie europeană pentru motive politice. Motive politice
care în acest moment par total depăşite de realităţile cu care ne confruntăm cu
toţii, consideră Cioloş.

Consecventă realizării acestui obiectiv de politică
externă, Bucureştiul a făcut eforturi considerabile şi a îndeplinit criteriile
tehnice, fapt recunoscut, de altfel, de decidenţii de la Bruxelles. Prevăzută
pentru martie 2011, aderarea rămâne încă un obiectiv de realizat. Nici măcar
variantele ulterior vehiculate privind o aderare etapizată, în primă fază cu
frontierele aeriene şi cele navale, nu au fost concretizate.

Subiectul
Schengen a fost discutat şi în cadrul discuţiilor pe care preşedintele
României, Klaus Iohannis, le-a avut la Bucureşti cu omologul său francez,
Francois Hollande, şeful statului român reiterând cu acest prilej faptul că
Bucureştiul acţionează de mult timp ca membru de facto al spaţiului Schengen
şi a făcut faţă foarte bine crizei migranţilor. Este în beneficiul Uniunii ca
România să vină cu expertiza ei în acest spaţiu. Din motive practice, acest
lucru nu se poate realiza dintr-odată. Trebuie să facem cât de curând
demersurile potrivite la Bruxelles pentru a beneficia toată lumea de
securitatea aeroporturilor româneşti, consideră Iohannis. România a investit
în controlul circulaţiei persoanelor care tranzitează prin aeroporturi,
dotându-se cu o structură importantă pentru securitatea noastră. Pentru noi
este un punct esenţial în lupta împotriva terorismului, de aceea discuţiile
trebuie purtate la Bruxelles pentru a vedea cum pot aduce aeroporturile române
o contribuţie în spaţiul Schengen prin eficacitatea lor, a susţinut şi
preşedintele francez.

La
fel ca în cazul aderării la Uniunea Europeană, concretizată în 2007, România
merge în tandem cu Bulgaria şi în procesul de includere în spaţiul Schengen. Va fi România întotdeauna pe aceeaşi foaie cu
Bulgaria sau ar putea fi vorba de negocieri separate vreodată? Profesorul universitar Iulian
Chifu, directorul centrului de Prevenire a Conflictelor explică: Posibilitatea
decuplării presupune complicaţii mai largi, ceea ce nu înseamnă că sunt
imposibile, cu excepţia cazului în care argumentele sunt suficient de slabe încât
să nu permită decuplarea. Adică, este mai simplu de mers pe o variantă
consacrată, obişnuită, decât partenerii europeni să accepte o schimbare majoră,
dacă nu ai argumente cu adevărat puternice, care cu adevărat separă cele două
state. Nu suntem acolo. În momentul de faţă, practic, suntem în acelaşi tip de
abordare din punctul de vedere al partenerilor europeni.

Dacă
Bucureştiul beneficiază de susţineri importante în Europa în privinţa accederii, în aceeaşi măsură probleme
vin de la ţările în care liderii trebuie să obţină aprobare în Parlament pentru
decizii importante de politică externă. Una dintre acestea, şi poate cea mai
vehementă, este Olanda, obţinerea aprobării acesteia reprezentând una dintre
pietrele de încercare. Opozanţii de la Haga consideră că Bucureştiul nu a
implementat toate cerinţele iniţiale pentru a deveni stat membru al Uniunii
Europene. România nu era pregatită în momentul aderării. Era
pregatită din multe puncte de vedere, dar nu în cele esenţiale – de legislaţie,
de sistemul judiciar, de funcţionarea lui, de eficienţa şi imparţialitate în
modul de aplicare a legilor, de corupţia instituţională, spun aceştia,
insistând asupra legăturii între Schengen şi respectarea standardelor UE.

În
plus, dincolo de opoziţia manifestată preponderent de partidele eurosceptice,
vorbim în momentul de faţă de o agendă de probleme a Uniunii Europene care
începe cu teme extrem de complicate, de la existenţa Uniunii Europene,
schimbarea sa, reenergizarea proiectului european, elemente de leadership european
care ar putea fi asumate, deci, elemente care ţin chiar de existenţa sau de
forma de existenţă şi de dezvoltare şi de flexibilitate, de relansare a Uniunii
Europene. Astfel descrie Iulian Chifu contextul actual, în care Bucureştiul şi
Sofia speră, totuşi, într-o rezolvare în ceea ce priveşte aderarea la Schengen: Pe o agendă
care începe aşa, continuă cu terorism, migraţie, luptători străini,
insecuritate, generic vorbind, şi apariţia partidelor xenofobe, populiste,
antisistem, islamofobe, în întreaga Europă, deja în miezul, în prim-planul
vieţii politice, cele două haideţi să le spunem categorii de probleme sunt atât
de importante, încât temele care ţin de acum de extindere, iată, de reformele
din Balcanii de Vest sau de probleme restante de integrare, cum este integrarea
României şi Bulgariei în Schengen, din păcate, revin foarte greu pe această
agendă, tocmai pentru că este extrem de aglomerată. Din nou, Brexit-ul, iată,
vorbim din nou de situaţia Greciei, care nu a ajuns să performeze la nivelul
aşteptat, sunt teme cu adevărat importante, sunt unice – vezi Brexit-ul,
Uniunea Europeană însăşi nu s-a mai confruntat cu o asemenea situaţie, nu ştie
cum să iasă din ea.

Altfel spus, un context complicat, care dă
mici şanse de rezolvare unei probleme – aderarea de Schengen – care trenează
deja de câţiva ani.

16 September 2016
Euroscepticismul – o provocare pentru arhitecţii Europei

Deficitul democratic, insuficienta transparenţă, inflexibilitatea
sau limbajul complicat se numără între pricipalele critici aduse UE, critici
traduse în euroscepticism – curent bazat pe neîncredere în proiectul european.
Analiştii amintesc că iniţial, euroscepticismul a fost perceput ca un sindrom
britanic, răspândindu-se ulterior în Franţa, Germania, Italia, Spania sau
Polonia, de exemplu. Iar sondaje recente relevă că euroscepticismul este în
creştere în Europa.

Analistul Iulian Chifu, despre cauzele care determină
această situaţie: Aici sunt multiple elemente şi aş începe cu primul – este lipsa de asumare a
reenergizării proiectului european, lipsa de încredere în actualul lidership
care pare a fi vetust şi prăfuit şi nu cu idei noi. Pe de altă parte, trebuie
să remarc că şi la nivel naţional există o lipsă de asumare a proiectului
european. Eu nu am văzut, de exemplu, un referendum făcut în Olanda în legătură
cu acordul de asociere cu Ucraina, o luare de poziţie serioasă a partidelor
proeuropene în sensul apărării proiectelor şi politicilor europene stabilite
deja inclusiv cu participarea reprezentatului guvernului olandez. Pe de altă
parte, rămâne acea problemă a deficitului democratic, există chiar o întreagă
teorie a puterii celor nealeşi, respectiv o birocraţie la Bruxelles care decide
în numele statelor, peste state, fără să vorbim de persoane alese sau care pot
să răspundă în mod direct pe baza unui mandat şi responsabilităţi de această
factură în raport cu cetăţenii europeni.

Potrivit
lui Iulian Chifu, aici pot fi adăugate ca efecte secundare apariţia mişcărilor
populiste, xenofobe, islamofobe, antimigraţie, iar toate categoriile de reacţii
în raport cu problemele de securitate europeană care apar, se multiplică şi se
suprapun: În general, UE şi birocraţia europeană ştiu să rezolve câte o criză
pe rând, nu atunci când aceste crize se suprapun, moment în care deja există o
semiderută la nivelul administrativ european. Şi aş mai adăuga aici şi o
preeminenţă a marilor puteri, Franţa şi Germania cu precădere, de a-şi asuma
responsabilităţi europene, o schimbare a unei democraţii chiar în interiorul
statelor europene, de la formula, să spunem de parteneriat în 28 la o formulă
de tipul decizie în doi, eventual în 5 cu principalele state europene,
exportată apoi şi , pe alocuri, chiar impusă celorlalte state europene. Or,
nici acest tip de comportament nu ajută la întărirea coeziunii europene şi mai
ales la domolirea temerilor populaţiei europene care imediat se duce pe mesaje
populiste antieuropene.

Referendumul din Marea
Britanie a readus în discuţie temele legate de euroscepticism. În Olanda, o primă reacţie după
referendumul britanic a venit din partea politicianului de extremă dreapta,
Geert Wilders, care s-a pronunţat pentru un referendum similar – propunere respinsă, însă, în
parlamentul naţional, unde premierul Mark Rutte, a
cărui ţară a încheiat pe 30 iunie preşedinţia UE, a pledat pentru păstrarea
unităţii europene.

Brexitul trebuie să facă Europa să conştientizeze că are
multe probleme importante de rezolvat – să se concentreze pe securitate,
siguranţă şi creare de locuri de muncă – spune Mark Rutte, potrivit căruia, în
toate aceste domenii este nevoie de simplificarea legislaţiei europene.

Oricum,
organizarea referendumului din Marea Britanie a creat un precedent. Va urma un
efect de domino? Ochii celor care se gândesc la părăsirea UE vor fi îndreptaţi spre ceea
ce se întâmplă în Marea Britanie. Vor căuta răspunsuri. Rezolvă
independenţa Marii Britanii problemele economice ale Marii Britanii? Devine mai
solidă sau nu? Iulian Chifu: Indiferent
ce se întâmplă până la urmă cu ieşirea sau non-ieşirea Marii Britanii,
costurile aduse vor pune toate statele care vreodată s-ar gândi la aşa ceva să
se gândească de două ori. Lucrurile nu vor putea să meargă mai departe în
domino tocmai pentru că există lecţii învăţate şi, cred eu, tocmai pentru că,
chiar şi cei care şi-ar dori o ieşire, o rupere, o reschimbare a raportului de
forţe între Bruxelles şi statele naţionale, aşteaptă să vadă ce se întâmplă cu
Marea Britanie, una dintre economiile puternice şi cea de-a doua la nivel
european, pentru a risca ulterior o aventură de factura asta. Deci, chiar şi
cei care şi-ar dori ieşirea, vor sta să vadă ce se întâmplă cu Marea Britanie,
ca să vadă dacă într-adevăr aduce nişte beneficii un asemenea gest.

În opinia
lui Iulian Chifu, statele mici nu îşi pot permite să iasă din UE, sunt
dependente de această piaţă comună şi de motoarele care duc la funcţionalitatea
ei. Nici Germania nu îşi poate permite să iasă pentru că foarte mare parte a
exporturilor sale sunt de fapt, exporturi în interiorul UE, este principalul
beneficiar al pieţei comune şi, până la urmă, din punctul acesta de vedere are
o problemă majoră. Există şi celelalte mari state cum sunt Franţa, Spania sau
Italia, ale căror deficite sunt atât de mari încât o ieşire din UE şi o
finanţare dincolo de capacităţile UE pe de-a-ntregul, ar însemna deja costuri
foarte mari, probleme economice foarte mari.

1 July 2016
Va rămâne sau nu Marea Britanie în UE?

13 dintre cei mai proeminenţi oameni de ştiinţă britanici au anunţat
că susţin campania în favoarea rămânerii Marii Britanii în UE, înaintea
desfăşurării referendumului din 23 iunie, motivând faptul că o eventuală
părăsire a blocului comunitar european ar periclita activitatea de cercetare.
În cadrul unei scrisori publicate în cotidianul Telegraph, mai mulţi laureaţi
ai Premiului Nobel susţin că UE permite oamenilor de ştiinţă să se mişte liber
şi să colaboreze în modalităţi care s-ar pierde în cazul unui Brexit. De
asemenea, finanţările europene ar dispărea dacă Marea Britanie ar vota să
părăsească UE, iar domeniul ştiinţific britanic ar suferi pe plan mondial. Este
doar unul dintre multiplele domenii în care un eventual Brexit şi-ar putea pune
amprenta, consecinţele fiind greu de anticipat.

Cu ce ar echivala un eventual vot în
favoarea părăsirii Uniunii Europene, cum ar trebui înţeles? Analistul de
politică externă Iulian Chifu: Mergând pe zona ipotetică a unei
retrageri a Marii Britanii – ar fi un semnal extrem de prost şi nu atât prin
excepţionalismul britanic ci prin modelul pe care Marea Britanie cu această
ocazie ar putea să-l imprime Uniunii Europene. Am văzut un sondaj făcut în
Olanda, în care şi acolo este o majoritate sensibilă, 38 % la 28 % care doreşte
un referendum pentru ieşirea din UE. Am văzut şi în alte locuri porniri de
această factură, spunea cineva chiar în zona Europei centrale, deci a statelor
principale beneficiare ale integrării europene -
Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria – că un asemenea subiect odată ce s-a pus în
Marea Britanie şi a existat un prim pas se va pune şi în aceste state. Deci,
aici este, zic eu, pericolul esenţial al unei reacţii în domino; pe de altă
parte, nu trebuie să uităm că UE rămâne spaţiul economic unic şi că va fi
extrem de complicat pentru Marea Britanie să gestioneze o formulă de ieşire din
UE, dar în acelaşi timp de menţinere în spaţiul acesta economic. Este cred, o
chestiune de natură ipotetică, deja există luări de poziţie şi în materie de
securitate şi în materie de refugiaţi, şi în domeniul, să spunem, liberei
circulaţii a forţei de muncă, mai ales în zona comercială şi economică -
reacţii care ar duce la o prăbuşire a Marii Britanii.

Cele mai recente sondaje de opinie din Marea Britanie arată că numărul celor care doresc ieşirea din Uniunea
Europeană este în creştere, atingând 53% din totalul celor care ştiu deja cum
vor vota. Iulian Chifu aduce, însă, în discuţie un alt argument pentru care
britanicii vor decide totuşi să rămână în structurile europene: Există în Marea Britanie cel puţin câteva regiuni care sunt complet
dependente de fondurile europene – şi mă refer aici la Scoţia, mă refer la Ţara
Galilor. Din acest punct de vedere, dacă Marea Britanie iese din Uniunea
Europeană în urma unui asemenea Brexit cu certitudine se repun în discuţie cel
puţin separatismul scoţian, care vrea să rămână în UE, dar şi separatisme
vizând celelalte regiuni mai sărace şi dependente de nişte fonduri pe care
Marea Britanie nu poate să le ofere acestor regiuni pentru a compensa
înclinaţiile şi ocupaţiile locale în zona agriculturii, creşterii animalelor şi
în alte zone în care asemenea alocări importante sunt făcute de UE.

Se vorbeşte despre posibile urmări regionale şi globale grave în
cazul concretizării unui astfel de scenariu. Despre ce astfel de urmări ar
putea fi vorba? Ar fi acestea proporţionale cu rolul Marii Britanii în Uniunea
Europeană? Din nou, Iulian Chifu: Nu, impactul ar fi mult mai mare
pentru că e vorba de un procedent şi este vorba de un efect de domino, un efect
de antrenare. Putem discuta chestiunea în termenii problemelor de securitate.
Şi Marea Britanie va pierde, şi celelalte state ale UE, şi, în general, o
asemenea ruptură creează o breşă chiar in interiorul eşafodajului instituţional
euroatlantic, transatlantic. Deci, va avea nişte efecte. Avem efecte de natură
economică şi avem şi efecte de natura credibilităţii şi diminuării unei formule
de integrare europeană. Probabil că piaţa va rămâne, dar multe dintre
mecanismele de integrare suplimentară în diferite alte categorii de politici se
vor destrăma, am văzut deja Schengenul pus sub semnul întrebării, probabil şi alte proiecte integraţioniste vor
fi puse în stand-by sau chiar înlocuite, eliminate.

Poate fi impactul unui
eventual Brexit atât de mare încât să existe riscul unei destrămări a Uniunii
Europene? În opinia lui Iulian Chifu, un astfel de scenariu este imposibil: Destrămarea UE cred, în momentul de faţă,
că este imposibilă, pentru că este nefastă pentru toate statele Uniunii
Europene, inclusiv pentru Marea Britanie. Deci, componenta de spaţiu economic
comun, uniune vamală, zonă economică, e puţin probabil să existe vreun moment
în care vreunul din statele membre să se retragă. Ar însemna costuri majore pentru
fiecare dintre ele. De asemenea, este discutabil că proiectele în care Marea
Britanie nu era inclusă, şi mă refer în mod specific la moneda unică, dar şi la
zona de liberă circulaţie, ar putea fi direct afectate. Însă, putem să gândim
şi scenarii în această direcţie, dar repet şi vreau să subliniez foarte clar,
vorbim despre elemente ipotetice.

În opinia lui Iulian Chifu, un semnal electoral foarte consistent -
votarea la primăria Londrei a unui etnic pakistanez, de religie islamică, arată
foarte clar o orientare a Marii Britanii mai degrabă spre deschidere, spre
multiculturalism, decât spre închidere şi autarhie.

17 June 2016
Siria, cinci ani de conflict

Pe 15 martie 2011, iluzionaţi de Primăvara Arabă, în Siria lui
Bashar al Assad protestatarii ieşeau în stradă încrezători că vor reuşi să
democratizeze ţara. Acum, la mai bine de cinci ani, la Damasc este tot Bashar
al Assad, iar lucrurile par mai complicate ca niciodată. În cifre, cei cinci
ani de război înseamnă 470 de mii de persoane decedate, din care 70 de mii din
cauza foametei şi a bolilor, 1,9 milioane de răniţi, câteva milioane de
refugiaţi şi alte milioane de persoane care şi-au pierdut căminul şi au fost
strămutate în interiorul ţării.

Analistul de politică externă Iulian Chifu
atrage atenţia asupra gravităţii situaţiei din zonă: Avem faţă în
faţă nu numai principalele puteri nucleare, pentru prima dată după Cuba, 1962 -
SUA şi Federaţia Rusă, dar avem acolo toate puterile regionale cu capabilităţi
militare şi cu posibilitatea ca între ele să se nască în orice moment un
incident de unde să ajungem la o escaladare a conflictului. Avem acolo şi
Arabia Saudită, şi Iranul, şi Turcia, şi toate facţiunile, de toate culorile,
ţinând de al Qaida, frontul al Nustra, Statul Islamic – practic o adunare, o
furtună perfectă în care nu trebuie decât chibritul pentru a arunca în aer
Orientul Mijlociu.

Intervenţia militară a Moscovei în Siria, începută în
septembrie 2015, a introdus o coaliţie alternativă la cea formată deja
împotriva Statului Islamic, alcătuită din state sunnite din Golf, Turcia, SUA,
state occidentale, aminteşte Iulian Chifu. Noua coaliţie, legală, pentru că a
venit la cererea lui Bashar al Assad, alcătuită din Rusia, Iran, guvernul
proşiit de la Bagdad, Hezollahul libanez, respectiv alawiţii, tot de factură
şiită, ai lui Bashar al Assad, nu a făcut decât să introducă o nouă axă, şiită
de data aceasta, a crescut relevanţa ISIS, care a reuşit să recruteze în şase
luni alţi 30 de mii de combatanţi şi să adune fonduri enorme pentru susţinerea
sunniţilor din regiune, mai spune Iulian Chifu. El face o analiză a deciziilor
luate de preşedintele Putin de a interveni militar în Siria, respectiv de a
retrage, la jumătatea lui martie, majoritatea trupelor şi armamentului din
această ţară: Combaterea Statului Islamic şi reducerea valului de refugiaţi către
Europa, cele două obiective anunţate formal de preşedintele Putin la începutul
acestei campanii, nu au fost atinse – ISIS este bine mersi şi în continuare
funcţionează chiar cu capacitate de proiectare a forţei în miezul Europei, în
inima Europei, Pe de altă parte, vedem că valurile de refugiaţi, din contră,
s-au accentuat şi nu s-au diminuat în această perioadă. Care sunt deci
obiectivele atinse de Rusia? Păi vedem că a înfiinţat o zonă de interdicţie de
acces aerian în Siria, practic în întreaga Sirie dar cu certitudine în estul
Mediteranei, dar în egală măsură o zonă de interdicţie navală în zona portului
Tartus şi în vestul Siriei. Iată acesta este un obiectiv major, strategic,
militar, este formula de acces la mările calde, iar din acest punct de vedere
şi portul Novorosiysk şi zona introdusă în
Crimeea, care acoperă întreaga Mare Neagră, au jucat un rol important de
proiecţie. Acesta este un obiectiv strategic al Rusiei. Un al doilea obiectiv
care pare atins – Rusia a ieşit din izolare. Izolare în care ajunsese în urma
anexării Crimeei şi agresiunii militare din estul Ucrainei. Ba mai mult,
Federaţia Rusă are şi ambiţia de a-şi impune puncte în ceea ce priveşte
situaţia din Orientul Mijlociu.

Intervenţia
militară rusă în Siria – împotriva terorismului, potrivit declaraţiilor
Kremlinului – a schimbat jocurile în războiul civil sirian, ajutând armata să
reintre în ofensivă şi să recâştige teritorii, forţându-i pe rebeli să caute o
încetare a ostilităţilor şi dându-i lui Bashar al Assad oportunitatea de a
negocia în proprii săi termeni, spun analiştii. Coaliţia internaţională condusă de SUA nu a reuşit
în Siria pentru că nu s-a coordonat cu regimul. Rusia a fost victorioasă pentru
că s-a coordonat cu noi. Suntem pentru crearea unei coaliţii internaţionale
antiterorism, dar numai în coordonare cu guvernul sirian, a declarat oficialul
sirian Bashar Ja’afari, la negocierile de pace de la Geneva.

A solicita, astăzi, SUA, Occidentului în general, o negociere cu
Bashar al-Assad, este incalificabil, consideră, însă, analistul Iulian Chifu: Înseamnă, practic, abandonarea deplină a întregii opoziţii siriene
şi menţinerea de fapt a marii probleme siriene, care nu datează de acum. În
Siria majoritatea este, totuşi, sunnită. Şi era condusă de o minoritate
alawită, de înalţi reprezentanţi în jurul lui Bashar al Assad, cu o mână forte.
Era un echilibru care oricum urma să se rupă. Iar Primavara Arabă nu a fost
decât o oportunitate pentru ca acest tip de echilibru să se rupă şi să ajungă
să se reaşeze pe criterii de natură democratică. Care din nou reclamă că, fie
statul sirian va arăta altfel, fie că majoritatea sunnită va fi cea care va da
în mod natural conducerea acestui stat. Sau, evident, există şi varianta unor
înţelegeri, cum am văzut în Irak sau în Liban, de împărţire a atribuţiilor
între diferitele grupuri religioase şi entice.

Fragilul
acord de încetare a focului de acum are nevoie de mult mai mult pentru a duce
la o formulă de pace. Oricum, orice guvern de tranziţie de la Damasc va trebui
să reflecte realitatea etnică şi religioasă din Siria, mai crede Iulian Chifu.

1 April 2016
Preşedintele Republicii Moldova – final de mandat

Jurist de formaţie, judecător în epoca sovietică şi preşedinte al
Consiliului Suprem al Magistraturii după proclamarea, în 1991, a independenţei
Chişinăului faţă de Moscova, sexagenarul Nicolae Timofti a depus jurământul ca
preşedinte pe 23 martie 2012.

Bilanţul preşedinţiei sale e, constată analiştii,
unul mai degrabă amestecat. Ei susţin, că, având în vedere conjunctura internă
şi internaţională, preşedintele şi-a respectat mandatul şi prerogativele şi a
evitat să provoce crize politice, reuşind şi să promoveze interesele
Chişinăului peste hotare. Declarat pro-occidentale, echipele executive care au
guvernat republica în timpul lui Timofti au jucat cartea integrării europene şi
au obţinut, în 2014, semnarea acordurilor de asociere şi liber-schimb cu
Bruxellesul. Pe de altă parte, însă, la adăpostul retoricii europene, reformele
esenţiale au stagnat, iar administraţia a fost cariată de corupţie. Un miliard
de dolari, echivalentul a 15 procente din PIB, a dispărut, în circumstanţe
oneroase, din sistemul bancar al republicii, scandal care a discreditat partidele din coaliţia guvernamentală, a
provocat protestele masive ale societăţii civile şi a alimentat intenţiile de
vot pentru formaţiunile pro-ruse.

Ales de deputaţi, Timofti a fost o soluţie de
compromis şi puterea sa a depins, în mod constant, de jocurile politice ale
partidelor – consideră analistul Iulian Chifu, specialist în spaţiul
ex-sovietic şi fost consilier prezidenţial la Bucureşti. Iulian Chifu Din
punctul meu de vedere, a fost un preşedinte de centru, un preşedinte care şi-a
respectat mandatul, care a avut un rol important în momentul deciziei pentru
ultima formulă de guvern, în pragul unor alegeri anticipate ce ar fi putut
declanşa instabilitatea în Republica Moldova, deci şi-a asumat un rol direct. În
egală măsură, cred că poziţia sa de preşedinte a fost subutilizată de către
partidele politice.

De la Chişinău, analistul politic Anatol Ţăranu
remarcă acţiunile lui Timofti în domeniul politicii externe, mai ales apărarea
intereselor Republicii Moldova în raport cu Moscova şi relaţiile excelente cu
omologii săi din România vecină, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis. Ţăranu le-a
declarat corespondenţilor Radio România Timofti nu a ezitat să apere
Republica Moldova şi nu s-a sfiit să facă aceasta în faţa preşedintelui Putin.
În acelaşi timp, prin măsurile de politică externă, preşedintele Timofti în
permanenţă a subliniat ataşamentul Republicii Moldova faţă de valorile
europene, dar şi faţă de valorile româneşti.

Potrivit Constituţiei,
Timofti va continua să-şi exercite prerogativele până la depunerea jurământului
de către viitorul preşedinte. Conform deciziei Parlamentului, validată de
Curtea Constituţională, noul şef al statului va fi ales prin vot direct al
tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, iar scrutinul ar urma să se desfăşoare
pe parcursul acestui an.

22 March 2016
Provocările anului 2016

2016
se anunţă un an în care comunitatea internaţională va trebui să caute în
principal soluţii pentru problemele care au dominat anul 2015 – ameninţarea
teroristă, fluxul migrator, situaţia din Siria. Ecoul atentatelor din Franţa
încă nu s-a stins, implicaţiile acestora sunt majore, iar în Siria – unde
gruparea teroristă Statul Islamic şi-a consolidat poziţiile – situaţia rămâne
complicată, astfel că speranţele ca principala cauză a exodului din 2015 să
dispară prea curând sunt extrem de mici.

Cât de vulnerabilă este Europa ?
Directorul Centrului de Prevenire a Conflictelor şi Early Warning, Iulian
Chifu, fost consilier prezidenţial pentru afaceri strategice şi de securitate,
consideră că în momentul de faţă vulnerabilitatea din orice stat european este
o vulnerabilitate pentru întreaga UE: Am văzut ce s-a întâmplat în anumite
cartiere din Bruxelles, am văzut ce se întâmplă în anumite zone din Franţa,
destul de mari, unde, după ultimul atentat de la Paris, de la Bataclan,
autorităţile au intrat cu forţele armate pentru a face controale, pentru a
încerca să lichideze sau să controleze într-o oarecare măsură acele pungi de
infracţionalitate, radicalism, islamism, jihadism, cu toate componentele pe
care le-am văzut. Avem o Europă în care armele de asalt, automate, de asalt,
circulă, în care explozibilii am văzut că circulă şi sunt utilizaţi în atentate
teroriste şi unde inamicul este deja în cetate.

Iulian Chifu atrage atenţia că nu mai
vorbim doar despre acei lupi singuratici dintr-o altă perioadă, ci
deja vorbim despre atacuri coordonate, de o adevărată gherilă cu arme automate
în centrul capitalelor europene. Dar, adaugă el, acum suntem avertizaţi şi în
aceste condiţii altfel reacţionează toate structurile de securitate europene.

Provocările cu care ne confruntăm atât în interiorul, cât şi în
exteriorul UE sunt multe, mari şi relevante. Avem nevoie de o abordare
pragmatică, realistă şi, în acelaşi timp, principială şi cred că Olanda, care
asigură în primele şase luni ale lui 2016 preşedinţia rotativă a UE, poate să
ofere echilibrul necesar între pragmatism şi principii – a apreciat, pe
de altă parte, înaltul reprezentant al UE pentru politică externă şi de
securitate, Federica Mogherini.

Rolul-cheie al preşedinţiei olandeze va fi
acela de moderator între cele 28 de state membre ale UE pe teme extrem de
importante. Premierul olandez Mark Rutte spune că, în special, problema
migraţiei trebuie urgent rezolvată: Sunt puţin
iritat de faptul că toate responsabilităţile în criza refugiaţilor sunt pe
umerii ţărilor din vestul UE, că multe ţări din Est nu acceptă refugiaţi şi că
încă nu am rezolvat problema graniţei externe, mai exact graniţa Greciei cu
restul lumii, aspecte foarte importante pe lângă acordul cu Turcia. Trebuie să
cooperăm dacă vrem să punem capăt extremismului. Vă asigur că vom avea o
preşedinţie foarte pragmatică, focalizată pe rezolvarea problemelor comune.

În 2016 ne vom uita cu mare atenţie spre SUA, aflată în an electoral, dar şi
spre Est, spre deciziile luate de Rusia implicată în mai multe conflicte şi
care trebuie să gestioneze şi o situaţie financiară nu tocmai uşoară în
condiţiile în care sancţiunile europene împotriva sa s-au prelungit sau chiar
s-au amplificat.

Pentru România, 2016 va fi an electoral. Din nou, analistul
politic Iulian Chifu: Este un an extrem de important. Este prima succesiune
electorală după alegerile prezidenţiale din anul 2014 şi eu cred că alegerile
de anul acesta vor marca în mod substanţial evoluţia României la centenarul
statului naţional unitar român în 2018. Din acest punct de vedere, evident,
avem două mari forţe politice, puternice, solide, care se confruntă şi cu
puţine forţe politice care mai pot accede în parlament între cele două blocuri
majore. Evident, totul depinde de modul în care vor fi gestionate structurile
de leadership ale celor două partide, formulele de împrospătare a partidelor,
deschiderea, regândirea lor, raportarea lor la structurile de natură morală
solicitate de piaţă. Este un punct de urmărit, cred că va fi un punct de
turnură pentru România, în orice caz ne va marca viaţa pentru următorii patru
ani şi merită să ne uităm cu toţii şi să ne implicăm în măsura în care avem o
apetenţă pentru activitatea politică.

În opinia preşedintelui României, în
2016 miza va fi reconstrucţia încrederii în politică şi în capacitatea acesteia
de a da societăţii direcţia dorită. Klaus Iohannis: Reconstruţia încrederii în clasa politică este aşadar tema pe care
o propun în perspectiva anului 2016, reconstrucţia încrederii în instituţiile
democratice, în actul politic, în partide şi în cei care le reprezintă. Mă fac
astăzi purtătorul mesajului de înnoire pe care-l dau sub diverse forme
concetăţenii noştri. Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat, în acelaşi
timp, speranţa că autorităţile vor asigura cadrul necesar pentru ca votul din
străinătate să se desfăşoare în bune condiţii şi a adăugat că România educată
trebuie să devină un nou proiect de ţară.

1 January 2016
Republica Moldova, între riscuri şi aspiraţii

Instalarea, în
februarie, a noului Guvern minoritar al Republicii Moldova (ex-sovietică,
majoritar românofonă), inclusiv cu voturile deputaţilor comunişti, tradiţional
filoruşi, a aruncat o umbră de îndoială asupra angajamentului european al
echipei lui Chiril Gaburici.
Creat, în cele din urmă, mult după alegerile legislative de pe 30 noiembrie, de
coaliţia minoritară dintre liberal-democraţi şi democraţi. Cabinetul condus de
tânărul om de afaceri e, potrivit analiştilor, fragil politic şi confuz
geopolitic.

Liberalii, care sunt promotorii cei mai decişi ai apropierii de
Bucureşti şi Bruxelles, au rămas in opoziţie. Gaburici trebuie, aşadar,
să demonstreze că va putea continua traseul inaugurat de predecesorii săi la
şefia Executivului, pro-occidentalii Vlad Filat şi Iurie Leancă. Reformele
promovate de ei au permis încheierea acordurilor de asociere şi liber-schimb
dintre Chişinău şi Bruxelles şi au alimentat speranţele că Republica Moldova ar
putea deveni membră a UE în 2020. Acum, Leancă nu ezită să afirme că republica e asemenea unei
corăbii în derivă. Dincolo de explicabila doză de ranchiună a cuiva care n-a
mai fost păstrat în funcţie, evaluarea fostului prim-ministru e împărtăşită şi
de experţi.

Apropierea de Uniunea Europeană a fost umbrită de situaţia
politică şi, mai ales, de faptul ca nivelul de corupţie s-a dovedit mai mare
decât credea Bruxellesul – diagnostichează sever analistul Nicu Popescu, de la
Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene, cu sediul la Paris.
El acuză, în special, faptul că nu a fost formată o majoritate proeuropeană
fermă, precum şi dispariţia unor sume fabuloase de bani din sistemul bancar -
aproape un miliard de dolari ajunşi la firme-fantomă -, ce a ridicat semne de
întrebare faţă de funcţionalitatea instituţiilor de stat în ansamblu. Republica
Moldova, conchide Popescu, trece printr-o criză gravă de credibilitate în faţa
propriilor cetăţeni şi a cancelariilor occidentale.

Susţinător consecvent, în
numele comuniunii de limbă, istorie şi cultură, al cooptării statului vecin pe
orbita occidentală, România nu şi-a ascuns, la rându-i, preocuparea faţă de
ezitările contraproductive ale clasei politice de la Chişinău. Consilier de
specialitate al fostului preşedinte Traian Băsescu, căruia nici măcar
adversarii nu i-au negat pasiunea faţă de Republica Moldova, Iulian Chifu
constată: România îşi joacă rolul pe care l-a jucat întotdeauna, acela de avocat
al Republicii Moldova în interiorul UE. De asemenea, există toată deschiderea
la Bucureşti pentru toate categoriile de solicitări, de asistenţă, de sprijin
pe care Republica Moldova le-ar putea formula. Pe de altă parte, suntem
realişti, suntem membri ai Uniunii Europene şi orice sprijin se obţine având la
bază nişte argumente. Ca de obicei, venim la Chişinău şi le cerem – faceţi
reformă, daţi-ne argumente ca să vă putem sprijini în mersul spre UE. Deci,
până la urmă, greutatea rămâne tot la Chişinău, în măsura în care se fac
reformele, se întăreşte statul de drept, independenţa justiţiei şi se combate
corupţia la Chişinău – acestea sunt principalele criterii.

Momentan,
avertizează analistul Nicu Popescu, contraperformanţele guvernării
pro-occidentale erodează popularitatea ideii de integrare europeană şi o
alimentează pe aceea a unor politicieni populişti sau proruşi. Fraţi inamici,
comuniştii şi socialiştii din opoziţia parlamentară îşi dispută atât favorurile
Moscovei, cât şi alegătorii cu nostalgii sovietice, care însumează cam jumătate
din electorat. În plus, suveranitatea Chişinăului va rămâne discutabilă cât
timp acesta nu-şi poate restaura autoritatea asupra regiunii separatiste
pro-ruse Transnistria, independentă de facto încă din 1992, după un conflict
armat tranşat odată cu intervenţia trupelor Moscovei de partea secesioniştilor.

Azi revenit în funcţia de preşedinte al Centrului de Prevenire a Conflictelor
şi Avertizare Timpurie, fostul consilier prezidenţial Iulian Chifu crede că, pe
fondul fragilităţii instituţiilor de la Chişinău, riscul ca Republica Moldova
să se confrunte cu un scenariu similar celui din Ucraina nu poate fi exclus: Autorităţile legitime ale Republicii Moldova nu au capacităţi
militare, capabilităţi care să facă faţă concentrării de armament, de trupe, de
resurse care există în zona separatistă, iar acele debarcări pe Nistru, de pe
un mal pe altul, nu ar trebui decât să alerteze Chişinăul, iar modul în care
îşi gestionează astăzi bugetul nu este unul care să îmi arate că există o
preocupare reală.

Prin emisari de prim rang de la Bruxelles şi
Washington, Occidentul şi-a afirmat mereu sprijinul pentru independenţa,
suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. Puţine sunt
însă vocile din spectrul politic de la Chişinău dispuse să renunţe la tabu-ul
constituţional al neutralităţii şi să pledeze pentru admiterea în NATO. Iulian
Chifu subliniază: Evident că şi Republica Moldova trebuie să
îşi facă propriile calcule. Opţiunea de securitate a Republicii Moldova nu
poate fi stabilită nici la Bucureşti, nici la Washington, nici la Bruxelles, ci
se stabileşte la Chişinău.

Din niciun punct de vedere – geopolitic,
militar, economic – Republica Moldova nu e Elveţia, avertizează analiştii, care
califică drept caduc principiul neutralităţii într-o epocă în care Rusia
încearcă să îşi satisfacă ambiţiile expansioniste şi revanşarde în statele din
spaţiul post-sovietic.

22 May 2015
Rumäniens Rolle in der NATO

Der 10. Jahrestag des NATO-Beitritts Rumäniens stimmt mit der grö‎ßten Sicherheitskrise der Region überein: Die Entscheidung der Krim, sich von der Ukraine abzulösen und sich Russland anzugliedern, wirft viele ernste Fragen hinsichtlich der zukünftigen Entwicklung in diesem Teil Europas auf. Und das ist ein zusätzlicher Grund für das Nordatlantische Bündnis, seine Strategien an aktuelle oder zukünftige Herausforderungen anzupassen. Zwei richtungsweisende Aspekte seien im Entscheidungsprozess wichtig, betonte Rumäniens Ministerpräsident Victor Ponta im Rahmen einer Jubiläumskonferenz zur 10-jährigen NATO-Mitgliedschaft des Landes in Bukarest: ein gemeinsamer Wirtschaftsraum der NATO-Staaten, aber auch eine Ausweitung der militärischen Sicherheit auf die Länder, die der EU beitreten wollen, so der Regierungschef.

Ich glaube, dass die NATO und wir als NATO-Mitgliedsstaat die Pflicht haben, beim Gipfel im September konkrete und realitätsnahe Gespräche zu führen über die Strategie der Allianz hinsichtlich der Moldaurepublik, Georgien, der Ukraine. Ansonsten werden Versprechen und Aufrufe allein nicht ausreichend sein.“

Rumäniens Ex-Präsident Emil Constantinescu schätzte im Rahmen der Konferenz, dass die NATO ihr Profil an eine sich ständig wandelnde Gesellschaft anpassen müsse:

Der Aufbau von Abwehrkapazitäten ist wichtig, auch wenn die Entwicklung des Militärs manchmal im Überschuss zu sein scheint. An diesem neuen Scheideweg in der globalisierten Welt ist es nicht wichtig, ob man den einen oder anderen Weg wählt, sondern die Fähigkeit, vorherzusehen, wohin der jeweilige Weg führt. Oder andere, neue Wege, die sich in einem Jahrhundert der unerwarteten Umwälzungen öffnen können, in einem Jahrhundert, in dem das Risikospiel und die Akteure sich schnell ändern.“

Rumänien hat sich im Laufe seiner 10-jährigen NATO-Mitgliedschaft bislang an Kriegsoperationen im Irak, Afghanistan, dem Westbalkan und Nordafrika beteiligt. Die Anzahl der eingesetzten Streitkräfte beläuft sich auf circa 40.000. Während der Missionen sind 26 rumänische Soldaten ums Leben gekommen, die meisten davon in Afghanistan, und weitere 145 wurden verwundet. Indes hat Rumänien in diesem Zeitraum strategische Partnerschaften abgeschlossen, seine Armee modernisiert und sie NATO-Standards entsprechend umstrukturiert.

Der vor einem Jahrzehnt erfolgte Schritt brachte Rumänien die Sicherheitsgarantie an den gesamten Landesgrenzen, gleichzeitig aber auch die Gewissheit, dass die Garanten die Kapazität haben, ihre Versprechen einzuhalten, sagt der Historiker Dorin Matei. Und Rumänien hat im Rahmen der NATO ein bedeutendes Gewicht, so Matei:

Ich glaube, dass die Stimme Rumäniens in letzter Zeit recht gut innerhalb der Nordatlantischen Allianz zu hören war. Rumänien hat fortwährend darauf beharrt, dass man sich auf diese Region konzentrieren müsse. Es gab eine lange Diskussion über den Mittelmeer-Raum und seine Bedeutung, da der Terrorismus von dort aus sehr einfach nach Europa gelangen könnte. Aber Rumänien hat darauf bestanden — und die Geschichte zeigt, dass es Recht hatte –, dass diese osteuropäische Region und vor allem der Schwarzmeer-Raum mit all seinen eingefrorenen Konflikten die grö‎ßte Aufmerksamkeit verdient. Hinsichtlich der Neuverteilung der NATO-Kräfte und der Prioritäten des Bündnisses würde ich noch ergänzend Folgendes sagen: Anfang der 1990er Jahre hat es Abkommen zwischen der NATO und Russland gegeben, laut denen sich die Allianz verpflichtete, ihre militärische Präsenz in den neuen Mitgliedsstaaten in bestimmten Grenzen zu halten. Infolge der russischen Aktion auf der Krim steht die NATO nicht mehr mit gebundenen Händen da. Der Westen hat, im Vergleich zu Russland, seine Verpflichtungen stets eingehalten. Heute ist er nicht mehr gezwungen, dies zu tun. Man wird beim nächten NATO-Gipfel sehen, wie die Diskussion über die Neuverteilung der NATO-Kapazitäten in den Regionen weitergeführt wird.“

Iulian Chifu ist der Berater des rumänischen Präsidenten in Sachen Strategie, Sicherheit und Au‎ßenpolitik. Er verweist darauf, dass die Hartnäckigkeit Rumäniens hinsichtlich der Bedeutung des Schwarzmeer-Raums für die NATO, für die Sicherheit in der Region, bereits in Riga beobachtet werden konnte. Diese Komponente fand sich in allen Abschlusserklärungen des NATO-Gipfels wieder. Der Höhepunkt der rumänischen Bestrebungen spiegelte sich in dem NATO-Gipfel in Bukarest 2008 wider, als diese Beschäftigung für die Sicherheit am Schwarzen Meer relevant war. Im Interview mit Radio Rumänien erinnert Iulian Chifu indes an den wichtigsten internationalen Partner Rumäniens.

Wir müssen jederzeit auf unsere besondere Beziehung zu den USA hinweisen, auf die strategische Partnerschaft mit den Vereinigten Staaten. Wir haben gesehen, wieviel diese Partnerschaft bedeutet, welchen Mehrwert sie nicht nur im militärischen, politischen und im Sicherheitsbereich bringt, sondern auch für die Wirtschaft, die wirtschaftliche Entwicklung und all die anderen Bereiche.“

Die erwähnte strategische Partnerschaft hätte auch in der letzten Krisensituation ihre Verlässlichkeit bewiesen, sagt der Präsidentenberater Chifu. Denn man habe gesehen, wie schnell die USA mit ihren Miltärkapazitäten die Staaten abgesichert hat, die sich einem gewissen Druck oder einer Bedrohung für ihre Sicherheit ausgesetzt fühlten.

Audiobeitrag hören:

18 July 2014
Siria şi politica internaţională

Peste o sută de mii de morţi şi circa două milioane de refugiaţi. Acesta este,îin câteva cuvinte, bilanţul tragic al războiului civil care sfâşie Siria de mai bine de doi ani. Lupta pentru putere dintre rebeli si regimul presedintelui Bashar al-Assad nu ţine cont de vieţile omenesti, făcând din această ţară din Orientul Mijlociu o rană sângerândă pe harta lumii. Regimul de la Damasc a fost acuzat atât de opozantii sirieni, cât şi de numeroase ţări din Occident si din spatiul arab ca a folosit, recent, arme chimice împotriva populaţiei, fapt negat cu vehemenţă de Guvernul de la Damasc.

Comunitatea internaţională nu trebuie sa rămână tăcută faţă de barbaria din această ţară, a apreciat preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, care pledează pentru o intervenţie militară menită să pună capăt războiului civil.

La rândul lor, puterile occidentale incearca sa obtina aprobarea parlamentelor nationale înainte de o posibilă intervenţie în Siria. Consilierul prezidenţial de la Bucureşti, Iulian Chifu, este de părere că, diplomatia poate contribui la eforturile mai largi de a se ajunge la o solutionare a conflictului.

Iulian Chifu: E toata lumea conştientă ca solutia finala se va lua, pâna la urma, indiferent de atacurile care vor avea loc, tot la masa verde. E important ca diplomatia sa actioneze, iar ceea ce se întâmpla acum si instrumentul militar nu constituie în plus decât o amenintare credibila si poate deschide o cale spre o flexibilitate mai mare a unora dintre actori în noile conditii.

Pe de alta parte, preşedintele Traian Basescu a declarat că pozitia României în problema Siriei rămâne neschimbată, bazată pe prudenţă, pentru a proteja cetăţenii români care cer asistenţă consulară: În ceea ce priveste pozitia statului român, pozitia României legata de Siria, se mentine aceeasi pe care am exprimat-o cu ocazia întâlnirii cu ambasadorii români acreditati în strainatate si, anume, în aceasta faza, România considera ca trebuie sa aiba o atitudine prudenta, iar la momentul la care aliatii nostri ar hotarî sa ia masuri prin care sa dea un semnal Damascului ca este de netolerat utilizarea gazelor toxice de lupta, România se va solidariza cu aliatii sai. O să mă întrebaţi de ce prudenţă. Avem o problemă legată de prezenţa cetatenilor români din familii mixte, în mod deosebit, si copiii lor, pe teritoriul Siriei, iar populaţia deţinătoare de paşaport românesc pe teritoriul Siriei nu este grupată, sunt raspânditi în tot teritoriul.

La rândul sau, premierul Victor Ponta a afirmat că Guvernul de la Bucuresti condamnă, fără nici o ezitare, actele criminale din Siria comise de către autorităţi sau cu ştiinţa acestora. Este de datoria executivului de la Bucureşti de a fi în totalitate solidar cu statele care au solicitat şi impun respectarea dreptului international, a mai spus Victor Ponta.

6 September 2013