Tag: MAI

  • România, printre cele mai sigure țări din lume

    România, printre cele mai sigure țări din lume

    România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, oferind o situație mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe ţări vest-europene – anunță un comunicat al ministerului de Interne de la București, bazându-se pe rapoartele Departamentului de Stat al SUA şi ale Comisiei Europene.

    Potrivit acestora, România este recunoscută ca o ţară foarte sigură pentru cetăţeni şi turişti. În ‘Raportul pentru cetăţenii americani care călătoresc în afara graniţelor’, România este indicată ca având un risc scăzut şi foarte scăzut de infracţiuni.

    Potrivit MAI, documentele oficiale internaţionale evidenţiază progresele semnificative ale României în combaterea criminalităţii, confirmând statutul său de ţară sigură. În ultimii ani, România a înregistrat cifre sub media europeană şi internaţională la infracţiuni precum tâlhăriile, furturile şi alte fapte comise cu violenţă – se mai precizeaza in comunicat.

  • Aflăm pentru tine – 22.11.2024

    Aflăm pentru tine – 22.11.2024

    “Pașaportul dvs. va expira în curând” – textul sms-ului primit prin sistemul care îi atenţionează pe cetăţenii români  că urmează să le expire paşaportul, sistem gestionat de Ministerul  Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Externe.

     

  • Jurnal românesc – 26.09.2024

    Jurnal românesc – 26.09.2024

    Ministerul de Interne (MAI) a anunţat că a întreprins o serie de demersuri pentru accederea României în Programul Visa Waiver (PVW), printre acestea numărându-se încheierea Parteneriatului pentru Securizarea Frontierei (EBSP) cu SUA, implementarea Programului Automated Targeting System – Global (ATS-G), un instrument avansat pentru screening-ul călătorilor şi detectarea persoanelor cu risc de securitate ridicat, şi consolidarea integrităţii procesului de eliberare a documentelor de călătorie. Potrivit MAI, programul Visa Waiver permite cetăţenilor ţărilor incluse să călătorească fără viză în Statele Unite pentru o perioadă de până la 90 de zile, în scop turistic sau de afaceri, iar accederea României presupune îndeplinirea unor criterii stricte legate de securitate, contraterorism, schimb de informaţii, imigraţie, documentele de călătorie şi de identitate, precum şi un proces de screening riguros al călătorilor, reducerea ratei de refuz a vizelor, vizite de evaluare şi consultări cu autorităţile americane.

    Aceste criterii sunt cuprinse într-un plan de acţiune în cadrul căruia MAI a îndeplinit o serie de operaţiuni şi obiective esenţiale. Printre acestea se numără introducerea biometriei în procesul de acordare a cetăţeniei române, precum şi intensificarea cooperării poliţieneşti cu SUA. Potrivit legislaţiei SUA, o condiţie obligatorie pentru ca o ţară să fie considerată eligibilă pentru accederea în Visa Waiver este ca rata de respingere a acordării vizelor de tip B să fie mai mică de 3% în anul precedent intrării în program. În ultimii trei ani, rata de refuz a vizelor a scăzut de la 17% în 2021, la 8 procente anul trecut.

    * * *

    Ambasadorul României în Italia, Gabriela Dancău, a efectuat în zilele de 23 și 24 septembrie o vizită în Sardinia, însoțită de Consulul General al României la Roma, Marian Popescu. Vizita a constituit un prilej de întâlnire cu reprezentanții instituționali ai autorităților din regiune, precum și cu exponenți ai mediului economic și cultural, dar și cu reprezentanți ai comunității românești care locuiesc în Cagliari. Ambasadorul s-a întâlnit cu primarul acestui oraș, Massimo Zedda, și cu prefectul vicar al provinciei Cagliari, Maria Antonietta Gregorio. În cadrul acestor întrevederi, au fost analizate legăturile multidisciplinare dintre România și Sardinia, aprofundându-se cele mai relevante aspecte și subliniindu-se relațiile pozitive și prietenia care unesc România și Italia.

    Cu această ocazie, ambasadorul și consulul general au vizitat mai multe clădiri care ar putea servi drept sediu al viitoarei agenții consulare a României la Cagliari. De asemenea, delegația română s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității românești din zona, iar la finalul deplasării a efectuat o vizită la Muzeul de Arheologie din Cagliari.

    * * *

    ICR sprijină participarea filmului românesc „Boxing with Myself”, regizat de Andreiana Mihail, pentru participarea în competiția oficială a ediției din acest an a Festivalului Internațional de Film Documentar DokuBaku de la Baku, Azerbaidjan. Evenimentul va avea loc în perioada 1 – 7 octombrie, fiind primul festival de film documentar independent din Azerbaidjan. În data de 5 octombrie, va avea loc proiecția filmului în secțiunea de concurs pentru Cel mai bun lungmetraj documentar, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri în prezența regizoarei Andreiana Mihail. Filmul urmărește marile teme și idei din viața artistului Ion Grigorescu, unul dintre pionerii artei experimentale din România, dar și din Europa Centrală și de Est, lucrările sale făcând parte din colecțiile marilor muzee din lume.

    Ion Grigorescu și-a început activitatea la sfârșitul anilor 1960 într-un context în care politica României se deschidea către curentele din occident, pe aproape toate palierele societății. A continuat în atmosfera sumbră, polițieneasca a anilor 1980, anii alunecării României pe panta declinului economic, social și cultural. După anii 1990 opera lui este reconsiderată și este inclusă în expoziții internaționale de anvergură. Andreiana Mihail a studiat filosofia și filosofia artei la Universitatea din București, este absolventă DEA (diplôme d’études approfondies) în Filosofia artei la Sorbona și are o bogată experiență artistică.

    * * *

    Institutul Cultural Român din Berlin organizează, până pe data de 8 noiembrie, expoziția „Șoapte în Grădinăˮ a artistului Constantin Flondor. Pe 11 octombrie, tot în cadrul expoziției, publicul este invitat să participe la o discuție cu curatoarea Alina Șerban și artistul Constantin Flondor. Expoziția marchează o punte între cele mai recente lucrări ale lui Flondor și perioada sa formativă din anii 1960-1970, când era implicat în cercetarea vizuală interdisciplinară. Născut în 1936 la Cernăuți, în Bucovina de Nord, stabilit la Timișoara în 1948, Constantin Flondor este unul din principalii exponenți ai avangardei postbelice din România.

    Caracterul interdisciplinar al practicii sale artistice și preocuparea pentru studierea ordinii în realitate determină asocierea artei sale cu o formă de obiectivitate care valorifică cercetările vizuale, gândirea sistemică, tehnologiile avansate și rolul educației vizuale. Constantin Flondor este unul dintre cei mai importanţi artişti contemporani români și, începând cu anul 1967, a expus atât în ţară cât şi în străinătate.

  • Demersuri pentru accederea în Programul Visa Waiver al SUA

    Demersuri pentru accederea în Programul Visa Waiver al SUA

     

    Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat, miercuri, că a întreprins o serie de demersuri pentru accederea României în Programul Visa Waiver, printre acestea numărându-se încheierea Parteneriatului pentru Securizarea Frontierei (EBSP) cu SUA, implementarea Programului Automated Targeting System – Global (ATS-G), un instrument avansat pentru screening-ul călătorilor şi detectarea persoanelor cu risc de securitate ridicat, şi consolidarea integrităţii procesului de eliberare a documentelor de călătorie.

     

    Potrivit unui comunicat al MAI transmis AGERPRES, Programul Visa Waiver permite cetăţenilor ţărilor incluse să călătorească fără viză în Statele Unite pentru o perioadă de până la 90 de zile, în scop turistic sau de afaceri, iar accederea României presupune îndeplinirea unor criterii stricte legate de securitate, contraterorism, schimb de informaţii, imigraţie, documentele de călătorie şi de identitate, precum şi un proces de screening riguros al călătorilor, reducerea ratei de refuz a vizelor, vizite de evaluare şi consultări cu autorităţile americane, potrivit unui comunicat al ministerului, citat de Agerpres.

     

    Aceste criterii sunt cuprinse într-un plan de acţiune în cadrul căruia MAI a îndeplinit o serie de operaţiuni şi obiective esenţiale pentru realizarea PVW. Alte demersuri întreprinse de MAI vizează introducerea biometriei în procesul de acordare a cetăţeniei române, precum şi intensificarea cooperării poliţieneşti cu SUA. „Demersurile Ministerului Afacerilor Interne au avut drept scop şi au contribuit în mod semnificativ la îndeplinirea criteriilor pentru accederea României în Programul Visa Waiver al SUA. Acţiunile desfăşurate la nivelul MAI, precum şi colaborarea strânsă cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu partenerii americani ne aduc mai aproape de momentul în care cetăţenii români vor putea călători fără viză în Statele Unite”, mai transmite MAI.

  • Untitled post 787972

    În scopul organizării eficiente a vacanțelor în contextul sezonului estival, Ministerul Afacerilor Interne anunță că, începând cu data de 03.07.2024, vor fi implementate noi modificări legislative în sistemul de pașapoarte

  • Paşaportul simplu temporar nu va mai putea fi eliberat din raţiuni exclusiv turistice

    Paşaportul simplu temporar nu va mai putea fi eliberat din raţiuni exclusiv turistice

    Ministerul Afacerilor Interne informează cetăţenii că, în scopul organizării eficiente a vacanțelor în contextul sezonului estival, începând cu data de 03.07.2024, vor fi implementate noi modificări legislative în sistemul de pașapoarte:

    Astfel, eliberarea pașaportului simplu temporar se va realiza doar în situații obiective și urgente, ce exclud cazurile în care deplasarea persoanei pe teritoriul altui stat are la bază rațiuni exclusiv turistice. Situaţiile obiective și urgente trebuie probate cu documente din care să rezulte necesitatea deplasării persoanei în străinătate.

    Totodată, MAI atrage atenția cu privire la faptul că există state care nu permit intrarea pe teritoriul lor național cu pașaportul simplu temporar, sens în care, recomandăm accesarea site-ului Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro , secțiunea condiții de călătorie, înaintea efectuării călătoriei.

    • Pașapoartele declarate pierdute, distruse sau furate sunt nule de drept și nu mai pot fi utilizate, chiar dacă sunt găsite ulterior.

    În cazul persoanelor care găsesc documentul de călătorie declarat pierdut sau furat, există obligația de a îl depune, de îndată, la cel mai apropiat serviciu public comunitar de pașapoarte, la Direcția Generală de Pașapoarte ori la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

    MAI reaminteşte că:

    – pierderea sau distrugerea pașaportului simplu electronic/temporar se declară de către titular în țară la orice serviciu public comunitar de pașapoarte sau la Direcția Generală de Pașapoarte, iar în străinătate la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

    – furtul documentelor de călătorie se declară de îndată la cea mai apropiată unitate de poliție din țară sau, după caz, de pe teritoriul statului în care s-a produs evenimentul, solicitând eliberarea unei adeverințe care să ateste declararea evenimentului respectiv.

    • Cetăţenii români pot deţine, concomitent, un paşaport simplu electronic şi un paşaport simplu temporar valabile:
    1. a) atunci când pașaportul simplu electronic a fost depus pentru obținerea unor vize, în situații obiective și urgente, în care este necesară prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu există timpul necesar pentru emiterea și eliberarea pașaportului simplu electronic sau acesta a fost depus pentru obținerea unor vize;
    2. b) în situația în care se probează, cu documente, necesitatea deplasării cetățeanului român în străinătate, în perioada în care paşaportul simplu temporar este depus pentru obţinerea unor vize.
    • Cetăţenii români pot deţine, concomitent, două paşapoarte simple electronice valabile, numai în următoarele situații:
    1. a) când titularul declară în scris că urmează să călătorească în state între care există stare de beligeranţă ori conflict diplomatic şi are aplicată în paşaportul simplu electronic o ştampilă ori o viză eliberată de statul cu care ţara în care călătoreşte se află în conflict;
    2. b) când titularul deţine paşaport simplu electronic, dar, ca urmare a epuizării filelor destinate aplicării vizelor, călătoria în statele pentru care este necesară aplicarea acestora nu mai este posibilă.
    • Eliberarea succesivă a mai multor paşapoarte simple electronice, respectiv pentru o anumită perioadă de timp sau până la dobândirea capacității depline de exercițiu de către minor, se efectuează numai dacă, în cuprinsul hotărârii judecătorești sau al ordonanței președințiale de suplinire a acordului, instanța a stabilit, în mod expres, acest aspect.

    Sursa Comunicat MAI

  • HUB-ul de servicii al MAI, modalitate de obținere facilă, rapidă și gratuită a certificatului de cazier judiciar

    HUB-ul de servicii al MAI, modalitate de obținere facilă, rapidă și gratuită a certificatului de cazier judiciar

    De asemenea, certificatul de cazier judiciar poate fi obţinut şi online de către persoanele fizice de cetăţenie română, prin două mecanisme de acces. Astfel, pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar electronic, cetăţenii au la dispoziţie următoarele servicii online: – prin platforma HUB.MAI.GOV.RO (https://hub.mai.gov.ro/serviciu/), solicitanţii vor completa un formular disponibil în platformă, iar pentru a li se stabili cu certitudine identitatea, se vor prezenta fizic, o singură dată, la unităţile de poliţie care eliberează certificate de cazier judiciar. – prin intermediul platformei www.ghişeul.ro, pentru utilizatorii care sunt înregistraţi sau doresc să se înregistreze în platformă.

    Solicitarea cazierului se face urmând procedura de validare a identităţii electronice, folosind un card bancar înrolat 3D Secure, emis de o instituţie bancară din România. În urma validării, aceştia vor fi redirecţionaţi către platforma HUB.MAI.GOV.RO, pentru completarea online a cererii tip.

    HUB-ul de servicii online al MAI a fost creat pentru a uşura interacţiunea cetăţeanului cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, urmând ca, pe această platformă, să fie integrate mai multe servicii publice oferite de instituţie.

     

    La nivel naţional, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2024, au fost eliberate 914.348 de certificate de cazier judiciar, la ghişeu, iar 177.385 de certificate de cazier judiciar au fost eliberate în format electronic, prin HUB-ul de servicii al MAI.

    “Certificatul de cazier judiciar pentru persoanele fizice se obţine de la orice subunitate de poliţie în care funcţionează ghişeul pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar. Acesta se eliberează, de regulă, pe loc sau în cel mult trei zile lucrătoare“, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

     

     

  • Toleranţă zero pentru traficul cu migranţi

    Toleranţă zero pentru traficul cu migranţi

    În Romania, foşti sau actuali angajaţi ai Ministerului de Interne sunt suspectaţi că ar face parte dintr-un grup infracţional organizat specializat în trafic de migranţi. Procurorii DIICOT şi DNA au făcut, marți, zeci de percheziţii la sedii de firme şi domicilii. Gruparea ar fi formată, potrivit autorităților, din zeci de persoane, cetăţeni români şi străini, despre care anchetatorii spun că introduceau în ţară migranţi cu vize de muncă pe care îi ajutau apoi să treacă graniţa către state din spaţiul Schengen. O parte dintre ei părăseau România fără a intra în contact cu societăţile care îi recrutau pentru muncă. Majoritatea veneau din ţări cu potenţial terorist, precum Pakistan sau Bangladesh.

    Potrivit procurorilor, angajaţi din Inspectoratul General pentru Imigrări ar fi primit mită, pentru a aproba permisele de muncă, sume de până la 1.000 euro, dar dacă termenul era mai scurt se ajungea şi la câteva mii de euro. Într-un comunicat, Inspectoratul General pentru Imigrări s-a delimitat ferm de orice acţiuni ilegale şi a afirmat că de fiecare dată când situaţia a impus a sesizat organele de parchet competente cu privire la posibile infracţiuni. În acest an, mai precizează Inspectoratul, s-au derulat 50 de astfel de activităţi, la care au participat peste 500 de poliţişti, inclusiv cu funcţii de conducere. Totodată,

    Inspectoratul General pentru Imigrări menţionează că, împreună cu ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, efectuează permanent consiliere şi activităţi de prevenţie a corupţiei la nivelul tuturor structurilor subordonate. Este ceea ce aşteaptă cetăţenii români şi partenerii externi ai României în contextul eforturilor de aderare la Spaţiul Schengen, a subliniat ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.

    “Este ceea ce aşteptăm şi noi de la partenerii europeni din alte state membre ale Uniunii Europene, care sunt supuse presiunii migraţiei ilegale, toleranţă zero la corupţie în toată Europa, combaterea energică a migraţiei ilegale în toate ţările europene’, a transmis Predoiu.

    Într-un comunicat al ministerului de resort, acesta a declarat că în ultimul an, migraţia ilegală la frontierele României a coborât cu 73 la sută. Potrivit oficialului, ministerul pe care îl conduce îşi reafirmă angajamentul faţă de transparenţă, integritate şi colaborare internaţională pentru a asigura securitatea şi stabilitatea la frontierele României, contribuind astfel la obiectivul de integrare în spaţiul Schengen. Amintim că pe 31 martie 2024, România și Bulgaria au intrat în spațiul de liberă circulație parțial, cu frontierele aeriene și maritime. Autoritățile române depun în continuare eforturi pentru aderarea deplină la Schengen, și cu frontierele terestre.

  • MAI, modificarea condițiilor de restituire a permisului de conducere reținut

    MAI, modificarea condițiilor de restituire a permisului de conducere reținut

    Începând de astăzi intră în vigoare propunerile MAI privind modificarea condițiilor de restituire a permisului de conducere reținut și a celor de dobândire a permisului de conducere românesc de către șoferii care dețin permise eliberate de alte state


    În ședința de Guvern de joi, 10 august a.c., a fost adoptată Ordonanța nr. 29/2023 prin care se modifică Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, la propunerea specialiștilor Ministerului Afacerilor Interne.

    Astfel, cetățenii care dețin permise de conducere eliberate de alte state, dar care nu pot fi preschimbate cu permisul românesc de conducere, vor putea să se înscrie la examenul pentru obținerea documentului românesc fără a mai fi nevoie de urmarea unei școli de șoferi, cum prevedea legislația până în prezent.

    În urma dobândirii permisului de conducere românesc, permisul de conducere emis în străinătate se remite autorităților din statul emitent prin grija serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, cu mențiunea că a fost obținut un nou permis de conducere în România.

    Totodată, este instituită posibilitatea ca persoanele care nu au reședință sau domiciliu în România să înmatriculeze provizoriu un vehicul, cu scopul de a-l înmatricula ulterior în altă țară. Până la aprobarea OG nr. 29/ 2023, acest lucru era permis doar cetățenilor care aveau reședința sau domiciliul în România.

    O altă modificare importantă prevăzută de OG nr. 23/2023 este introducerea posibilității restituirii permisului de conducere – reținut ca urmare a constatării preliminare, în salivă, a prezenței unor substanțe din categoria celor psihoactive, în baza rezultatului analizei mostrelor biologice (probe de sânge) realizate în instituțiile medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absența din organism a substanțelor psihoactive. Până acum restituirea se putea face doar în baza soluției de clasare dispuse în faza urmăririi penale.

  • Jurnal românesc – 31.05.2023

    Jurnal românesc – 31.05.2023

    87 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne din
    România au ajuns în Republica Moldova pentru a oferi suport autorităților
    naționale în organizarea Summitului Comunității Europene. Specialiștii români fac parte din Departamentul pentru
    Situații de Urgență, Inspectoratul General al Aviației, dar și IGSU. Două
    elicoptere SMURD vor efectua, la necesitate, misiuni aero-medicale. Sprijinul
    României vine în contextul implementării acordului de colaborare pe domeniul
    gestionării situațiilor de urgență moldo-române începând cu 2014. Circa 50 de
    delegații şi-au confirmat participarea la a doua reuniune a Comunităţii
    Politice Europene, ce se va desfăşura joi în Republica Moldova. Summitul
    reuneşte cele 27 de state membre ale UE, plus zece ţări din vecinătatea
    blocului comunitar. Vor participa de asemenea preşedinţii principalelor
    instituţii ale UE, respectiv Comisia, Consiliul European şi Parlamentul
    European. Liderii europeni vor discuta despre securitate, stabilitate şi cooperare
    pe continentul european.




    Departamentul
    pentru Românii de Pretutindeni (DRP) anunță, într-un comunicat, că la cea de-a
    VI-a ediţie a Festivalului Zilei Românilor de Pretutindeni ‘Aici-Acolo’,
    organizat în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România (UAP), au participat peste 400 de români veniţi din
    34 de ţări, alături de reprezentanţi ai instituţiilor publice din România, ai
    clerului, societăţii civile, mediului academic şi mass-media. Evenimentul, aflat
    sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, a avut loc la București în
    perioada 25 – 28 mai. În programul Festivalului s-a aflat un concert de muzică
    barocă în Sufrageria Regală din cadrul Muzeului Naţional de Artă al României.
    Programul a oferit participanţilor o vizită la Muzeul Naţional al Satului
    ‘Dimitrie Gusti’, expoziţii cuprinse în Romanian Design Week, vernisaje de artă
    plastică şi fotografie, o prezentare de modă a studenţilor din cadrul
    Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, precum şi o seară de muzică şi
    conversaţii literare cu autori români din străinătate, desfăşurate la ARCUB.
    Duminică, Ziua Românilor de Pretutindeni a fost sărbătorită la Catedrala
    Patriarhală unde Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale
    împreună cu Episcopul Ieronim al Daciei Felix au oficiat Sfânta Liturghie.




    Românii
    din diaspora se pot înscrie la cursa ‘Race for the Cure’, care va avea loc pe
    11 iunie, prin intermediul platformei europene raceforthecure.eu. Potrivit
    organizatorilor, taxa de înscriere trebuie să fie direcţionată către Fundaţia
    Renaşterea. Evenimentul este dedicat strângerii de fonduri pentru sănătatea
    femeii, care presupune o cursă de alergare sau plimbare de 5 kilometri sau 1
    kilometru, cu punct de start/sosire la Stadionul Naţional ‘Arcul de Triumf’ din
    Capitală. Potrivit datelor
    Globocan (Global Cancer Observatory) din 2020, în România au fost înregistrate
    peste 12.000 de cazuri noi de cancer de sân şi circa 3.400 de cazuri noi de
    cancer de col uterin. Datele oficiale mai arată că, în România, anual, peste
    22.000 de femei îşi pierd viaţa din cauza cancerului, din care 1 din 4 femei de
    cancer de sân şi cancer de col uterin. Cu aceste date, România are cea mai
    ridicată rată de mortalitate prematură prin cancer de sân şi cancer de col
    uterin din Europa.


    Ambasada României la Belgrad și Institutul Cultural Român
    organizează între 5 – 8 iunie Săptămâna Filmului Românesc la Centrul Cultural
    Belgrad din Serbia. Evenimentul va începe cu proiecția filmului Oameni de
    treabă, regia Paul Negoescu, avându-l ca invitat pe actorul Grigore Marin,
    protagonistul filmului R.M.N. Proiecția va fi urmată de o sesiune de
    Întrebări și Răspunsuri cu publicul. Alte filme proiectate în capitala Serbiei
    vor fi: R.M.N, regia Cristian Mungiu, Touch me Not, regia Adina
    Pintilie, Pentru mine tu ești Ceaușescu, regia Sebastian Mihăilescu, Potemkiniștii,
    regia Radu Jude, precum și Tipografic Majuscul, regia Radu Jude.
    Săptămâna Filmului Românesc a fost organizată de ICR și Ambasada României la
    Skopje și în Macedonia de Nord. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 22-30
    mai la Cinemateca din Skopje. Filmele au
    fost proiectate în limba română, cu traducere în macedoneană și engleză.


    În cadrul proiectului Școala de Sâmbătă în Asociația
    Salva se organizează evenimentul Magia Copilăriei, la care sunt așteptați toți
    copiii români din zonă și cei interesați. Elevii cursului de Limbă, cultură şi
    civilizaţie românescă din Aranjuez, împreună cu Muguraşii Salvei vor sărbători
    Ziua Copilului sâmbătă, 3 iunie, în sala festivă a şcolii San Isidro din
    Aranjuez. Spectacolul va include scenete, cântece şi
    dansuri populare. Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului
    pentru Românii de Pretutindeni.


  • Iohannis, scrisoare către Parlamentul României privind forțele și mijloacele Armatei Române

    Iohannis, scrisoare către Parlamentul României privind forțele și mijloacele Armatei Române

    Parlamentul a fost informat,
    marţi, printr-o scrisoare din partea preşedintelui Klaus Iohannis, despre forţele şi mijloacele Armatei României
    şi ale Ministerului Afacerilor Interne care pot fi puse, pentru anul 2022, la dispoziţie
    în vederea participării la misiuni în afara teritoriului naţional.

    Într-un mediu de securitate în continuă degradare, forţele
    armatei române sunt chemate să răspundă la provocări tot mai diverse, iar
    tendinţa spre diversificare a modului, a zonelor de acţiune şi a nivelului de
    angajare este tot mai pregnantă. În prezent, România beneficiază de garanţii de
    securitate solide, oferite de statutul de membru al Alianţei Nord-Atlantice
    (NATO) şi al Uniunii Europene (UE), precum şi de bunele relaţii cu ţările
    vecine şi cu partenerii săi strategici. Pe lângă NATO şi UE, România se va baza
    în continuare pe parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, care
    asigură cadrul optim de consolidare a relaţiilor dintre armatele celor două
    ţări, în vederea substanţierii poziţiei strategice a României la Marea Neagra.
    Toate acestea presupun continuitate în angajamente şi predictibilitate în
    acţiuni, se arată în scrisoarea adresată Parlamentului de președintele României, Klaus Iohannis.



    Potrivit documentului transmis Parlamentului, România acordă
    prioritate respectării obligaţiilor care îi revin în domeniul menţinerii
    securităţii internaţionale şi al managementului crizelor de securitate
    dezvoltând capabilităţi de apărare proprii în concordanţă cu interesele
    naţionale de securitate şi cu profilul său geostrategic, participarea la
    misiuni şi operaţii în afara teritoriului Statului Român constituind o
    componentă importantă a profilului strategic al României, în cadrul comunităţii
    internaţionale.



    Şeful statului a informat Parlamentul că forţele şi
    mijloacele Armatei României care participă la misiuni şi operaţii în afara
    teritoriului statului român în anul 2022 vor fi sub conducerea NATO, UE, ONU,
    OSCE, precum şi în cadrul Coaliţiei internaţionale anti-ISIL/Daesh şi în cadrul
    Task Force Takuba, în baza angajamentelor naţionale comunicate în cadrul
    proceselor de generare a forţei şi a cerinţelor operaţionale specifice fiecărei
    misiuni/operaţii.



    Efortul principal va fi reprezentat de participarea crescută
    la operaţiile din zona de operaţii întrunite din Balcanii de Vest (KFOR, sub
    egida NATO, şi EUFOR ALTHEA, sub egida UE), inclusiv prin punerea la dispoziţie
    a forţelor de rezervă, aflate în aşteptare în România, concomitent cu
    menţinerea contribuţiei semnificative la forţele NATO de răspuns rapid şi în
    cadrul grupului de luptă pentru asigurarea prezenţei aliate înaintate
    consolidate a NATO din Polonia. Armata României participă la Task Force Takuba,
    sub conducerea Franţei, pe parcursul anului 2022, pentru instruirea,
    consilierea, monitorizarea şi însoţirea în luptă a forţelor armate maliene şi
    nigeriene, facilitarea şi coordonarea activităţilor coaliţiei în vederea
    identificării şi contracarării activităţilor şi acţiunilor organizaţiilor
    extremist-violente şi teroriste din Sahel, conform cerinţelor operationale
    specifice, se mai precizează în scrisoare.



    Ministerul Afacerilor Interne pune la dispoziţie, în anul
    2022, forţe şi mijloace pentru misiunile Uniunii Europene, OSCE, NATO şi ONU,
    precum şi în cadrul structurilor de conducere ale organizaţiilor internaţionale
    menţionate, la comandamentele operationale din zonele de misiune şi la
    agenţiile Uniunii Europene.



    Şeful statului menţionează că pentru îndeplinirea
    angajamentelor asumate şi în scopul confirmării rolului ţării noastre de
    furnizor de securitate, forţele Armatei României execută misiuni, asigurându-se
    ‘continuarea acţiunilor de consolidare şi de menţinere a păcii, conform
    mandatelor aprobate de către NATO, UE, ONU şi OSCE’.


    Personalul participant la operaţii în afara teritoriului
    naţional în anul 2022 va avea dotarea tehnică şi armamentul necesare îndeplinirii
    misiunilor specifice fiecărui teatru de operaţii, iar fondurile financiare sunt
    asigurate din bugetele alocate Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului
    Afacerilor Interne, precizează preşedintele Iohannis în scrisoare.

  • Program prelungit la serviciul eliberare pașapoarte

    Program prelungit la serviciul eliberare pașapoarte

    Încă
    de la primele semnale de creștere a volumului solicitărilor de pașapoarte,
    Ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Lucian BODE, a dispus măsuri pentru
    evitarea supraaglomerării la sediile serviciilor publice comunitare, printre
    care și dispunerea prelungirii programului de lucru cu publicul, precum
    și suplimentarea, până la capacitatea maximă, a stațiilor de preluare a
    cererilor, utilizate la nivelul structurilor teritoriale de pașapoarte.


    Deși
    termenul legal de eliberare a pașapoartelor simple electronice este de 15 zile
    lucrătoare, documentul se eliberează în două zile lucrătoare.


    În
    vederea reducerii timpului de răspuns, împreună cu instituțiile prefectului, se
    va lua măsura desfășurării activității de lucru cu publicul și în weekend.


    În
    prezent, în vederea personalizării pașapoartelor simple electronice, programul
    de lucru al Centrului Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor
    Electronice este de la ora 06.00 la ora 22.00, inclusiv în weekend.


    Pentru
    a asigura eliberarea pașapoartelor într-un termen cât mai scurt, a fost dispusă
    măsura relocării, în vederea soluționării, a unei categorii de solicitări de la
    structurile de pașapoarte încărcate la cele cu un aflux mai mic (în perioada 03-09.03.2022
    au fost relocate 3.713 cereri de la SPCP al mun. București, Constanța, Iași și
    Suceava către SPCP Argeș, Buzău, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin,
    Covasna, Gorj, Harghita, Ialomița, Olt, Mehedinți, Mureș, Teleorman și
    Vrancea).


    În
    20 de județe, unde s-a înregistrat un număr semnificativ de cereri a fost
    prelungit programul de lucru cu publicul cu cel puțin două ore.


    În
    data de 08.03.2022, termenul mediu, la nivel național, de eliberare a
    pașaportului simplu electronic a fost de 2 zile lucrătoare (totuși la unele
    județe precum CJ, CT, TM, VS termenul a fost de cca 3 zile lucrătoare din
    momentul înregistrării cererilor și până la intrarea pașapoartelor simple
    electronice în gestiunea structurilor de pașapoarte).


    Precizăm
    faptul că, în data de 08.03.2022, s-au efectuat 48.593 de programări, pentru un
    număr de 85.197 de persoane, iar în data de 09.03.2022 până la orele 12:00 au
    fost efectuate 14.370 de programări pentru un număr de 25.259 de persoane (în
    scopul prezentării la ghișeu în următoarele de 90 de zile).


    Reamintim
    că cetățenii se pot înscrie pe platforma de programare online și în alte județe
    care au locuri disponibile pentru intervalul dorit.


    Direcția
    Generală de Pașapoarte a delegat 20 de polițiști pentru sprijinirea activității
    Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte din municipiul București.


    Au
    fost trimiși, zilnic, specialiști din cadrul Biroului Coordonare Metodologică
    și Serviciul Control pentru sprijinirea activității și fluidizarea afluxului de
    cetățeni pentru sediul Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte București și
    Ilfov din Mall Park Lake.

  • Preşedintele a informat Parlamentul privind participarea la misiuni externe ale armatei şi MAI

    Preşedintele a informat Parlamentul privind participarea la misiuni externe ale armatei şi MAI

    Preşedintele Klaus Iohannis a transmis o scrisoare Parlamentului privind forţele şi mijloacele Armatei României şi ale Ministerului Afacerilor Interne aprobate pentru anul 2022 pentru fi puse la dispoziţie în vederea participării la misiuni în afara teritoriului naţional.

    Forţele Armatei române care vor fi trimise în acest an la misiuni şi operaţii în afara teritoriului naţional sunt în total de 3.273, iar cele ale MAI de 2.536, potrivit documentului citat de Agerpres.

    ‘Într-un mediu de securitate în continuă degradare, forţele armate române sunt chemate să răspundă la provocări tot mai diverse, iar tendinţa spre diversificare a modului, a zonelor de acţiune şi a nivelului de angajare este tot mai pregnantă. În prezent, România beneficiază de garanţii de securitate solide oferite de statutul de membru al Alianţei Nord-Atlantice (NATO) şi al Uniunii Europene (UE), precum şi de bunele relaţii cu ţările vecine şi cu partenerii săi strategici’, se arată în scrisoarea şefului statului.

    Şeful statului precizează că ţara noastră se va baza în continuare, pe lângă NATO şi UE, pe Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, care ‘asigură cadrul optim de consolidare a relaţiilor dintre armatele celor două ţări, în vederea substanţierii poziţiei strategice a României la Marea Neagră’.

    ‘Toate acestea presupun continuitate în angajamente şi predictibilitate în acţiuni’, subliniază Iohannis în scrisoare.

    În 2022, forţele şi mijloacele Armatei Române care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român vor fi sub conducerea NATO, UE, ONU, OSCE, precum şi sub conducerea anti-ISIL/Daesh şi în cadrul Task Force Takuba.

    Efortul principal va fi reprezentat de participarea crescută la operaţiile din zona de operaţii întrunite în Balcanii de Vest (KFOR, sub egida NATO şi EUFOR ATHEA, sub egida UE), inclusiv prin punerea la dispoziţie a forţelor de rezervă, aflate în aşteptare în România, concomitent cu menţinerea contribuţiei semnificative la forţele NATO de răspuns rapid şi în cadrul grupului de luptă pentru asigurarea prezenţei aliate înaintate consolidate a NATO din Polonia’, se menţionează în document.

    Armata României participă la Task Force Takuba, sub conducerea Franţei, pe tot parcursul anului 2022, pentru ‘instruirea, consilierea, mentorizarea şi însoţirea în luptă a forţelor armate maliene şi nigeriene, facilitarea şi coordonarea activităţilor coaliţiei în vederea identificării şi contracarării activităţilor şi acţiunilor organizaţiilor extremist-violente şi teroriste din Sahel, conform cerinţelor operaţionale specifice’, precizează şeful statului.

    În 2022, Ministerul Afacerilor Interne pune la dispoziţie forţe şi mijloace pentru misiunile UE, OSCE, NATO şi ONU, precum şi în cadrul structurilor de conducere ale acestor organizaţii internaţionale la comandamentele operaţionale din zonele de misiune şi la agenţiile UE, mai explică Iohannis.

    Personalul participant la operaţii în afara teritoriului naţional în acest an va avea dotarea tehnică şi armamentul necesare îndeplinirii misiunilor specifice fiecărui teatru de operaţii, iar fondurile financiare sunt asigurate de bugetele alocate MApN şi MAI, se mai arată în document.

    Sursa Agerpres

  • Continuă campania “Informează-te corect! Fii în siguranță!”

    Continuă campania “Informează-te corect! Fii în siguranță!”

    Campania Informează-te corect! Fii în siguranță!, derulată de către
    Departamentul pentru Românii de Pretutindeni împreună cu Ministerul Afacerilor
    Interne și cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră este
    în plină desfășurare.


    Oferim românilor care tranzitează zilele acestea punctele ariene și
    terestre de trecere a frontierei pliante cu informații utile în contextul
    sanitar actual dar și date privind procesul de reîntoarcere și reintegrare
    socio-economică în țară.




    Vă invităm să scanați cele două coduri QR din pliant folosind camera
    foto sau o aplicație specială din telefonul mobil pentru a accesa toate
    informațiile.


    Pliantul este disponibil în format electronic pe site-ul nostru, aici




  • Jurnal Românesc – 18.08.2021

    Jurnal Românesc – 18.08.2021

    Pentru
    a veni în sprijinul cetăţenilor români din țară, dar şi al celor din Diaspora
    reîntorşi pe meleagurile româneşti, personalul din sistemul de paşapoarte
    depune, în continuare, eforturi susţinute pentru eliberarea paşapoartelor
    simple electronice în cel mai scurt termen. Anunțul a fost făcut într-un
    comunicat al Ministerului de Interne de la București. Potrivit acestuia,
    preocuparea constantă pentru oferirea unor servicii de calitate s-a transpus în
    practică prin emiterea paşapoartelor într-un termen mediu de 2,5 zile
    înregistrat la nivel naţional. Acesta constituie unul dintre cele mai scurte
    termene de eliberare a documentelor de călătorie, în comparație cu termenele
    normale de eliberare stabilite în alte state ale Uniunii Europene – precizează
    comunicatul. MAI mai informează că la nivelul structurilor de paşapoarte se
    menţine, până la sfârșitul lunii, programul extins de lucru cu publicul în
    intervalul orar 08.00-20.00, de luni până vineri. Persoanele interesate se pot
    programa on-line pe platforma www.epasapoarte.ro.
    Potrivit MAI, de la începutul anului până în prezent, comparativ cu aceeaşi
    perioadă a lui 2020, s-a înregistrat o creştere de peste 90% a numărului
    cererilor înregistrate pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice.




    Senatorul
    USR PLUS Marius Bodea a apreciat, într-o declarație de presă, că România are nevoie de mână
    de lucru calificată pentru a putea implementa în ritm susţinut marile proiecte
    de infrastructură la care s-a angajat. Potrivit lui, un calcul al Guvernului
    arată că necesarul în România este de 160.000 de muncitori în plus faţă de
    disponibilul actual. Sunt multe locuri de muncă reale care sunt create în
    economia noastră şi care ar putea genera şi un plan de repatriere masivă a
    conaţionalilor noştri, a precizat Marius Bodea. El a adăugat că România
    trebuie să redevină atractivă pentru milioanele de români care muncesc din greu
    în străinătate şi de care este nevoie în țară. Potrivit lui, nu sunt suficiente
    doar salarii mai mari. E nevoie de reforme, de infrastructură rutieră,
    educaţională şi medicală. Revenirea românilor acasă poate fi cu adevărat
    proiectul nostru de ţară pentru următorii ani – a conchis senatorul.




    Curia
    Arhiepiscopală Majoră din Blaj va găzdui, pe 19 august, evenimentul ‘Pâinea
    care ne uneşte’, desfăşurat în cadrul unui program mai amplu, ‘Luna Diasporei’,
    organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni – anunță un comunicat
    al Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. La eveniment vor participa
    atât reprezentanţi ai clerului, cât şi laici din ţară şi din străinătate. Printre
    vorbitori se vor regăsi PS Cristian Crişan, Episcop Auxiliar şi Vizitator
    Apostolic pentru credincioşii greco-catolici români din diaspora, prof. univ.
    dr. Ion Buzaşi, care va rosti un discurs despre ‘Ţipăul în literatură şi
    memorialistică’, precum și un preot greco-catolic din diaspora care va aduce o
    mărturie despre comunităţile româneşti din străinătate. Pr. lect. univ. dr.
    Anton Rus va vorbi despre ‘Ţipăul din punct de vedere teologic şi istoric,
    pâinea care uneşte de secole’. Reţeta autentică de preparare a acestei pâini
    deosebite, ţipăul, va fi oferită de una din cele mai vechi familii de brutari
    din Blaj. ‘Luna Diasporei’, din care face parte evenimentul, se desfăşoară pe
    întreg teritoriul ţării şi cuprinde diferite activităţi şi concursuri destinate
    românilor din diaspora.




    Parohia
    ortodoxă română ‘Sfântul Grigorie Teologul’, Schiedam/Rotterdam, Ţările de Jos
    anunță că, pe 15 august, la invitaţia Părintelui paroh Protopop Dr. Ioan Dură
    şi a Parohiei ortodoxe române ‘Sf. Grigorie Teologul’, Galina Răduleanu, medic
    psihiatru, fost deţinut politic şi supravieţuitoare a închisorilor comuniste, a
    susţinut conferinţa cu tema ‘Cu acele trecute vremi, să înţelegem cele
    viitoare’. Această iniţiativă a Părintelui Ioan este unică în parohiile
    ortodoxe române din diaspora. Galina Răduleanu a vorbit despre experienţa sa
    din închisorile comuniste, parcursul poporului român după prăbuşirea regimului
    comunist şi starea din prezent a societăţii române, precum şi despre pericolul
    la care este expusă tânăra generaţie.




    ICR
    New York susține, pe 20 august, prezentarea, în premieră mondială, a
    spectacolului de dans It Goes by Quick / Povești de viață, în coregrafia
    româncei Ana Maria Lucaciu. Evenimentul va avea loc în seara de închidere a
    celei de-a 40-a ediții a prestigiosului Battery Dance Festival, cel mai
    longeviv festival de dans din New York. Ana Maria Lucaciu va conduce un
    ansamblu format din șase dansatori ai Battery Dance Company, printre care se
    numără și românul Răzvan Stoian. Ana Maria Lucaciu este o cunoscută coregrafă
    și balerină de origine română care trăiește la New York.