Tag: MAI

  • Accidentele rutiere din România, mai multe şi mai grave

    Accidentele rutiere din România, mai multe şi mai grave

    România este pe primul loc în ceea ce
    privește mortalitatea pe șosele europene, relevă un raport Eurostat. Aceasta în
    condițiile în care UE are ca obiectiv
    eliminarea accidentelor rutiere până în 2050, iar până în 2030 reducerea la
    jumătate a acestora.


    Potrivit raportului
    european,
    comparativ cu populaţia
    fiecărui stat membru, cea mai scăzută rată a deceselor cauzate în 2019 de
    accidentele rutiere s-a observat în Suedia (22 de decese la un milion de
    locuitori), Irlanda (29) și Malta (32), iar cea mai ridicată rată s-a
    înregistrat în România (96) și Bulgaria (90), urmate de Polonia (77) şi Croaţia
    (73).


    În 2019, au fost în total 51 de decese la un milion de locuitori pe
    ansamblu UE
    , iar în România, numai în primele șapte luni
    ale acestui an, au murit peste 900 de oameni. Principalele trei cauze sunt:
    viteza neadaptată la condițiile de drum, traversarea neregulamentară și
    pietonii pe partea carosabilă. În urma controalelor au fost descoperite
    numeroase probleme de infrastructură și semnalizare rutieră, precum lipsa unor
    indicatoare rutiere sau degradarea acestora, deteriorări ale părții carosabile
    (gropi, denivelări etc), semnalizarea
    necorespunzătoare a unor intersecții, prezența unor obstacole ori a vegetației,
    fiind obturată astfel vizibilitatea indicatoarelor.


    De
    asemenea, o problemă importantă o reprezintă lipsa parapetului de protecție pe
    drumurile cu patru benzi, care practic ar elimina accidentele rutiere cauzate
    de pătrunderea vehiculelor pe contrasens.


    Este o
    tragedie ce se întâmplă şi este clar că un element important este lipsa de
    drumuri,
    a apreciat președintele Klaus Iohannis. Lumea este extraordinar de
    nervoasă tot timpul, este un factor care duce la tot felul de incidente
    , a mai
    spus șeful statului. Legislaţia trebuie să devină mai puternică şi şoferii mai
    disciplinaţi,
    a concluzionat el. În încercarea de a îmbunătăți
    situația,


    Ministerul de Interne doreşte să
    schimbe Codul Rutier pentru a introduce pedepse mai aspre
    . Astfel,
    comportamentul agresiv în trafic se va sancționa cu amendă și cu
    suspendarea permisului pentru 120 de zile. În plus, executarea, de către
    conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de
    mers înapoi, circulația în sens contrar direcției de mers, circulația sau
    traversarea de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise,
    respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți se va
    sancționa cu amendă.


    Totodată, circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda
    de urgență a autostrăzilor se va sancţiona cu amendă şi cu suspendarea permisului
    pentru 90 de zile.


    De
    asemenea, se are în vedere la nivelul MAI, reanalizarea cadrului legal ce
    reglementează procedura de examinare pentru obținerea permisului de
    conducere , în scopul creșterii nivelului de pregătire a conducătorilor de
    autovehicule.



  • Blumenpracht im Frühling: Die Pfingstrosen in Naturschutzgebieten

    Blumenpracht im Frühling: Die Pfingstrosen in Naturschutzgebieten

    Im Naturschutzgebiet Zau de Câmpie kann man die Netzblatt-Pfingstrose (Paeonia


    tenuifolia) treffen und bewundern. Das Reservat liegt 5 Kilometer vom Zentrum von


    Zau de Câmpie entfernt. Es wurde 1932 von dem Akademiker Alexandru Borza


    gegründet und umfasste ursprünglich eine Fläche von 2,5 Hektar. Die Person, die


    die Netzblatt-Pfingstrose – einen Vertreter der osteuropäischen Steppen – vor dem


    Aussterben rettete und die Fläche des Reservats während des Zweiten Weltkriegs


    auf 3,5 Hektar erweiterte, war Marcu Sâncrăianu aus Zau de Câmpie. Wegen des


    kühleren Wetters blühten die Steppenpfingstrosen von Zau de Câmpie in diesem


    Jahr etwas später.



    Die Pfingstrosen von Zau de Câmpie blühen in der Regel von


    April bis Mai, manchmal bis Juni. Sie blühen nur sieben Tage lang und werden 10


    bis 30 Zentimeter hoch. Die Blüten sind dünn und die Blüten sind leuchtend rot. Die


    Steppenpfingstrose ist eine extrem zerbrechliche Pflanze und aus diesem Grund in


    Europa ausgestorben. Wird sie gebrochen, verwelkt sie innerhalb von Minuten. In


    den Aufzeichnungen des ersten Kurators des Naturschutzgebietes, Marcu


    Sâncrăianu, der sich 60 Jahre lang um die Pflanze kümmerte, wird erwähnt, dass


    der Prozess der Vermehrung der Blüten von der Ernte der Samen abhängt, die


    erfolgen muss, wenn die Blüte bräunlich-schwarz wird. Außerdem dauert es


    zwischen 7 und 14 Jahren von der Pflanzung bis zur Blüte. Netzblatt-Pfingstrosen


    findet man auch in den Hügeln von Dobrogea, sowohl in den Landkreisen Constanta


    als auch in Tulcea. In Constanța kann die Steppenpfingstrose im Naturreservat


    Hagieni, nicht weit von der Stadt Mangalia entfernt, beobachtet werden.




    Eine weitere Pfingstrosenart, die sogenannte Rumänische Pfingstrose


    (Paeonia peregrina varianta romanica), kann in dieser Zeit im Comana-Naturpark, 35


    km von Bukarest entfernt, bewundert werden. Comana-Pfingstrosen haben weniger


    Blütenblätter als Gartenpfingstrosen. Die Blütenblätter wachsen nur am Rand der


    Blüte, nicht im Inneren der Blüte, und ihre Farbe ist leuchtend rot. Sie duftet nicht so


    stark wie andere Pfingstrosenarten, hat einen Stiel von etwa 20 cm und ihre Blätter


    sind breiter. Pfingstrosen kann man zu dieser Jahreszeit im Wald von Manafu sehen,


    der Teil des 250 Hektar großen Naturschutzgebietes im Kreis Giurgiu ist.


    Die rumänische Pfingstrose ist auch im Naturpark des Măcinului-Gebirges im


    Norden Dobrudschas zu finden. Auf den Wiesen der Wälder im Gebiet dieses


    Naturparks finden sich viele Pfingstrosen.
    Audiobeitrag hören:

  • La fête du Gherman

    La fête du Gherman

    Dans le cadre des sociétés traditionnelles d’antan, les gens
    respectaient strictement les rituels de protection des récoltes dès le début de
    la saison chaude. Dans le calendrier traditionnel, le mois de mai est marqué
    par une fête presqu’oubliée dans les communautés rurales d’aujourd’hui. Il
    s’agit d’une série de rituels agraires, dont le but de protéger les cultures contre
    l’invasion des insectes et d’autres créatures nuisibles. Le moment appelé le « Ghermanul
    viermilor »/« Le Gherman des vers » ou plutôt « des
    chenilles » a une importance cruciale pour l’avenir des récoltes et c’est
    pourquoi il est lié au calendrier religieux.




    Explication avec Delia Suiogan, ethnologue à l’Université
    du Nord de Baia Mare : « A l’origine, c’était une fête consacrée à la
    pluie excessive. On considérait le Gherman comme un demi-dieu, une sorte de
    médiateur auprès du Soleil, qui était le dieu le plus important dans la
    mythologie préchrétienne. Le « Gherman des vers » est une extension
    de cette fête dédiée à la pluie parce que nous sommes déjà en été et que les
    vers commencent à attaquer les récoltes. D’ailleurs, on croyait que la pluie
    excessive favorisait l’apparition des vers. La journée du « Gherman »,
    qui avait une date fixe dans certaines régions, est marquée si besoin est,
    lorsque les vergers sont envahis par les chenilles. »








    Le jour du Gherman, les femmes des communautés
    traditionnelles tentaient de protéger les cultures plantées au printemps contre les attaques des insectes nuisibles par des rituels exhortant la divinité à épargner
    leurs champs. Les communautés archaïques, dépendantes des récoltes de la terre,
    ont transmis des coutumes dont les échos ont intégré aussi la culture roumaine.
    Les rituels déroulés à l’occasion du « Gherman des vers » portent des
    symboles ancestraux.






    Détails avec Delia Suiogan : « Le jour du
    Gherman, ni hommes, ni femmes ne travaillaient point. On disait d’ailleurs qui
    celui qui travaillait le jour du Gherman allait être attaqué par les vers. Leurs
    cibles étaient les récoltes de blé, de maïs, mais aussi les moutons qui
    risquaient d’attraper des parasites. Il s’agit donc d’une fête préchrétienne,
    qui a reçu pourtant des connotations chrétiennes, étant reliée au Saint Gherman.
    Elle symbolise aussi la relation directe entre l’Homme et la
    nature ».




    Dans certaines régions ethnographiques du centre de la
    Roumanie cette fête est connue aussi sous le nom de « Harmanul
    viermilor »/ « Le Harman des vers ». Pour les communautés
    archaïques roumaines, le bon déroulement de la vie au cours d’une année
    dépendait en grande mesure de la fertilité de la terre, mais aussi des mesures
    entreprises pour protéger les futures récoltes tout le long de l’été.

  • MAI înființează un centru de recoltare de sânge și plasmă autoimună

    MAI înființează un centru de recoltare de sânge și plasmă autoimună

    Ministrul de Interne Marcel
    Vela, a anunțat, marți, că MAI înființează în
    spitalul ministerului un centru de recoltare de sânge și plasmă autoimună de la
    pacienții care s-au vindecat de coronavirus. Vor putea dona atât civili cât și
    personal MAI, iar beneficiari vor fi toți românii care au nevoie, a explicat ministrul Vela.




    În ultimele 24 de ore, la nivelul MAI
    s-au infectat 124 de colegi. Iar de la inceputul pandemiei s-au inregistrat
    4117 cazuri de infectii si 9 decese (…) După campania de promovare inițiată
    de MAI legată de donarea de plasmă, în această a doua etapă vă anunțăm că vom
    crea un centru de recoltare de sânge și plasmă autoimună urmînd ca pe viitor,
    în pasul trei, să creăm o banca de plasmă necesară tuturor compatriotților, a
    declarat Marcel Vela, într-o conferință de presă.


    Tot astăzi, Grupul
    de Comunicare Strategică a transmis, că de la
    începutul pandemiei de COVID-19 au
    murit, în urma infectării cu noul coronavirus, un număr de 33 de cadre din
    rândul personalului medical.

  • MAI: Sunt eliminate restricţiile de tranzitare a Ungariei pentru cetăţenii români

    MAI: Sunt eliminate restricţiile de tranzitare a Ungariei pentru cetăţenii români

    Ministerul Afacerilor Interne informează miercuri dimineaţa că oficialii ungari au transmis că, din noaptea de 16 spre 17 iunie, începând cu ora 00,00 (ora Budapestei), respectiv ora 1,00 (ora României), vor fi eliminate restricţiile de tranzitare a teritoriului naţional al Ungariei pentru toţi cetăţenii români, informează Agerpres.

    În urma refuzului autorităţilor de la Budapesta de a permite tranzitarea Ungariei cetăţenilor români care nu au contracte de muncă în alte ţări europene, oficialii MAI au iniţiat discuţii cu partenerul ungar. Discuţiile demarate la începutul acestei săptămâni au avut drept scop eliminarea restricţiilor care au dus la aglomerarea punctelor de trecere a frontierei, pe sensul de ieşire din ţară, aglomerare produsă în special din cauza documentelor justificative pentru tranzitarea Ungariei, solicitate unilateral cetăţenilor români. Oficialii maghiari ne-au transmis, în după-amiaza zilei de 16 iunie, că din noaptea de 16 spre 17 iunie, începând cu ora 00,00, ora Budapestei, respectiv ora 1,00, ora României, vor fi eliminate restricţiile de tranzitare a teritoriului naţional al Ungariei pentru toţi cetăţenii români, precizează MAI.

    Discuţiile purtate de reprezentanţii MAI cu partea ungară se înscriu în acţiunile Ministerului Afacerilor Interne din toată această perioadă pentru a asigura cetăţenilor români posibilitatea de a ieşi şi de a reveni în ţară în condiţii cât mai bune.



    Ministerul Afacerilor Interne îşi exprimă, în continuare, hotărârea de a depune toate eforturile necesare pentru a asigura respectarea dreptului cetăţenilor români la liberă circulaţie, aşa cum şi noi respectăm acest drept cetăţenilor unguri, mai arată sursa citată.

    Sursa: Agerpres

  • Marcel Vela, întrevedere cu ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman

    Marcel Vela, întrevedere cu ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman

    Ministrul Afacerilor Interne, domnul Marcel Vela, s-a întâlnit marți, 9 iunie 2020,
    cu Excelența Sa, domnul Adrian Zuckerman, Ambasadorul Statelor Unite ale
    Americii în România.


    Cu ocazia
    acestei întrevederi, care a avut loc la sediul MAI, cei doi oficiali au
    discutat despre colaborarea dintre România și SUA în contextul pandemiei de COVID-19.


    În
    ceea ce privește aspectele din planul afacerilor interne, în timpul discuțiilor
    a fost evidențiată cooperarea foarte bună dintre autoritățile române și
    americane în domeniul securităţii, cu accent pe prevenirea şi combaterea
    criminalităţii, a migrației și a traficului de persoane.


    Totodată,
    a fost subliniată necesitatea intensificării relațiilor dintre cele două state
    în conformitate cu direcțiile principale stabilite prin Declarația Comună
    privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, în condițiile în care
    dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu SUA reprezintă un obiectiv prioritar
    al Guvernului României.


    O
    temă importantă aflată pe agenda discuțiilor a fost includerea României în
    Programul Visa Waiver (VWP), ocazie cu care ministrul Ion Marcel Vela a
    reafirmat determinarea autorităților române de a continua eforturile pentru
    includerea țării noastre în VWP.

    În semn de apreciere, ministrul român i-a oferit Ambasadorului Statelor Unite
    ale Americii Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne.

  • Mobilizare împotriva coronavirusului

    Mobilizare împotriva coronavirusului

    În România, autorităţile fac apel la cetăţeni să
    nu intre în panică în urma răspândirii în Europa, preponderent în Italia, a infecţiei
    cu noul coronavirus şi să se informeze doar din surse oficiale în ceea ce
    priveşte epidemia. Pentru a pune la punct un plan de acţiune necesar gestionării
    situaţiei provocate de noul COVID-19, aşa cum a fost denumit de specialişti, a
    fost convocat Comitetul pentru situaţii de urgenţă. Autorităţile au adoptat o
    hotărâre prin care au fost aprobate măsurile necesare pentru creşterea
    capacităţii de intervenţie în prevenirea şi combatarea infecţiilor cu noul
    coronavirus.

    Ministrul interimar de Interne, Marcel Vela, a prezentat aceste
    măsuri: Instituirea carantinei pentru persoanele care sosesc în România din
    Italia şi totodată, autoizolarea la domiciliu pentru persoanele din zonele care
    sunt declarate cu risc în Italia. Se va emite o hotărâre de guvern pentru
    alocarea resurselor financiare necesare ministerelor, pentru instituirea
    măsurilor de carantinare, de salarizare şi cele aferente realizării
    materialelor de informare. Se va desemna de către Ministerul Sănătăţii,
    Ministerul Apărării Naţionale, a unor experţi care să facă parte dintr-un grup
    de lucru, în scopul stabilirii unor posibile scenarii de acţiune, în funcţie de
    evoluţia infecţiei. Se va institui o linie telefonică dedicată apelanţilor care
    solicită informaţii referitoare la infecţia cu coronavirus
    .

    Totodată, un
    grup de comunicare va informa operativ presa şi cetăţenii din surse oficiale. Marcel
    Vela a mai anunţat că se va introduce în formularul pe care trebuie să-l
    completeze în aeroport călătorii care vin din zonele de risc şi un articol din
    Codul Penal pentru cei care fac declaraţii false. Măsura vine după ce doi
    cetăţeni români nu au respectat cele 14 zile de autoizolare la domiciliu după
    ce au revenit din China, iar acum riscă închisoare sau amendă. În prezent,
    peste o mie de persoane sunt izolate la domiciliu, la nivel naţional, iar
    câteva zeci se află în carantină. În mai multe zone din ţară au fost stabilite
    locuri unde pot fi plasate în carantină persoanele suspectate de infectare.

    Potrivit
    ministrului în exerciţiu al sănătăţii, Victor Costache, în România există aproximativ
    4.000 de locuri de carantină în peste 120 de locaţii pentru persoanele care ar
    putea fi infectate cu noul virus. La rândul său, premierul desemnat, Ludovic
    Orban, a făcut apel la români să evite deplasările în zonele din Italia cu
    risc, excepţie făcând doar călătoriile absolut necesare. Orban le-a solicitat celor
    aproximativ 1,2 milioane de români care trăiesc în Italia să respecte toate
    deciziile şi recomandările autorităţilor italiene. Pe de altă parte, preşedintele
    Klaus Iohannis a anunţat că va convoca miercuri Consiliul Suprem de Apărare a
    Ţării şi a făcut apel la responsabilitate în gestionarea acestei crize, din
    partea presei şi a politicienilor

  • Jurnal românesc – 25.02.2020

    Jurnal românesc – 25.02.2020

    Ministrul
    interimar de Interne, Marcel Vela, a declarat că în formularele înmânate la
    frontieră românilor care se întorc din străinătate au fost introduse şi
    prevederi din Codul penal privind declaraţiile false. Ministrul a precizat că,
    iniţial, formularele nu conţineau astfel de informaţii deoarece autorităţile
    s-au bazat pe responsabilitatea fiecărui cetăţean, dar că în urma incidentelor
    de la Suceava şi Sadova statul vine cu măsuri coercitive. Presa din Suceava a relatat
    despre 300 de persoane sosite din Bergamo, care au declarat însă la graniţă că
    vin din Germania. Cei care au venit şi nu au anunţat nu au făcut rău
    prefectului din Suceava sau directorului de la Direcţia de Sănătate Publică,
    şi-au făcut rău chiar lor şi familiilor lor (…) Cei care se joacă cu
    sănătatea publică (…) vor suporta rigorile legii, a spus Vela.
    Ministrul a făcut, din nou, apel la persoanele care se întorc din Italia şi
    China, ţări afectate de epidemia de coronavirus, să completeze cu date reale
    formularele pe care le primesc la intrarea în ţară şi, după evaluarea medicală,
    să respecte cu stricteţe recomandările medicilor. Totodată, Vela le-a cerut
    românilor din Italia să nu aglomereze intrările în România, pentru că
    autorităţile italiene au luat măsuri corecte, rapide şi eficiente.
    Ministrul interimar al Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat la rându-i că România
    dispune în prezent de aproximativ 4.000 de locuri de carantină.




    Academia Română
    a reacţionat în urma primirii unui memoriu din partea comunităţii româneşti din
    Serbia referitor la dificultăţile pe care le întâmpină în privinţa folosirii limbii
    române în viaţa de zi cu zi. Într-o scrisoare adresată Academiei Sârbe de
    Ştiinţe şi Arte, Academia Română se declară preocupată de realităţile
    lingvistice din ţinuturile dintre Morava, Dunăre şi Timoc. Cel mai înalt
    for de știință și de cultură din România transmie că numele oficial al limbii
    vorbite de români (numiţi în trecut, de către străini, vlahi sau valahi) este
    acela de limba română şi aminteşte că sintagma de limba
    vlahă, folosită până în secolul al 19-lea în unele medii exterioare
    României şi poporului român, a fost înlocuită oficial, cu sintagma de
    limba română, aplicată tuturor dialectelor şi graiurilor acesteia.
    Academia subliniază că România va fi mereu apropiată de Serbia în
    procesul integrării în Uniunea Europeană, dar că unul dintre criterii
    este cel al dreptului minorităţilor naţionale de a se exprima în limba maternă.
    În încheierea documentului, preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, îşi
    exprimă dorinţa de normalizare a situaţiei expuse şi de continuare a bunei
    colaborări dintre cele două instituţii. Între 250.000 si 300.000 de români
    trăiesc în Timoc, potrivit preşedintelui Partidului Neamului Romanesc
    din regiune, Predrag Balaşevici.




    Galeriile
    românești GAEP, Ivan și Suprainfinit din București vor participa la a 39-a
    ediție a Târgului Internațional de Artă Contemporană ARCO Madrid, care va avea
    loc între 26 februarie și 1 martie 2020. Lucrări ale artiştilor Ross Taylor și
    Jaro Varga, de la Galería Ivan, şi ale lui Felipe Cohen, Vlatka Horvat,
    Marilena Preda Sânc și Ignacio Uriarte, de la Galeria GAEP, au fost incluse în
    secțiunea Program General, în vreme ce creaţiile lui Vlad Nancă, de la
    Suprainfinit, vor apărea în secțiunea Opening. De asemenea, colectivul artistic
    Apparatus 22, înfiinţat în 2011 în Bucureşti, participă cu o serie de proiecte
    la standul Galeriei Più din Bologna. ARCO Madrid este în topul primelor trei
    târguri de artă contemporană cu cei mai mulți vizitatori la nivel mondial şi
    reuneşte peste 200 de galerii din 31 de țări. Institutul Cultural Român de la
    Madrid susține, încă din 2012, participarea galeriilor românești la această
    manifestare.





    Accademia di Romania din Roma organizează pe 26
    februarie întâlnirea dintre dramaturgul român Matei Vișniec și profesorul Bruno
    Mazzoni, specialist în literatura română
    şi traducător. Cei doi vor discuta despre tematica, poetica și recepţia
    teatrului lui Vișniec în Italia. În cadrul întâlnirii, compania MetisTeatro din
    Roma, a doua companie teatrală din capitala italiană, va pune în scenă câteva momente
    din piesele lui Matei Vișniec pe care le-a montat în această perioadă într-o
    serie de spectacole la teatrele din Roma. Totodată, cei prezenţi vor avea
    ocazia să intre în dialog cu dramaturgul român. Matei Vişniec a studiat
    filozofia la Universitatea București. El crede în rezistența culturală, în
    capacitatea literaturii de a demola totalitarismul şi consideră că teatrul și
    poezia pot denunța manipularea prin idei mari, precum și spălarea
    creierului prin ideologie. Evenimentul de la Roma este organizat cu patronajul
    Ambasadei României în Italia.

  • Jurnal românesc – 07.01.2020

    Jurnal românesc – 07.01.2020

    Preşedintele
    Klaus Iohannis s-a întâlnit, la Munchen, cu prim-ministrul Guvernului landului
    Bavaria, Markus Soder. Cei doi au discutat despre relaţiile politice şi
    economice, în contextul viitoarei reuniuni a Comisiei mixte România – Bavaria,
    şi au abordat subiecte de pe agenda europeană, precum Brexit sau bugetul
    multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027. Cred că este
    foarte important să semnalăm că relaţia noastră, şi pentru România şi pentru
    germanii din România care trăiesc în Bavaria, reprezintă o punte deosebită
    între România şi Bavaria, a declarat preşedintele. La rândul său,
    premierul landului Bavaria, Markus Soder, a salutat realegerea lui Klaus
    Iohannis în funcţia de preşedinte al României, a apreciat faptul că ţara
    noastră reprezintă un partener important în Europa şi a subliniat importanţa
    respectului reciproc. Preşedintele Iohannis se află în Germania, unde
    efectuează o vizită de lucru în landul Bavaria.




    Guvernul va
    continua să finanţeze programele Rabla şi Rabla Plus, a
    declarat prim-ministrul Ludovic Orban într-o emisiune televizată. El a anunţat
    că acestea vor fi reluate, cel mai probabil, din luna martie. Este clar
    că trebuie să dăm acest impuls, în special pentru producătorii din România. Industria
    auto în România are un procent foarte important din produsul intern brut. De
    asemenea, asigură o foarte mare parte din exporturile României, a spus
    Orban. Şeful Executivului a adăugat că o parte din Programul Rabla
    va fi alocată şi pentru maşinile electrice. Potrivit datelor statistice, industria auto asigură 14% din PIB şi 26% din
    totalul exporturilor României, dar şi sute de mii de locuri de muncă. Doar
    uzinele Dacia Renault, prin salariaţii proprii şi prin companiile care le
    furnizează produse, angajează peste 150.000 de oameni.








    Spectacolul de
    dans contemporan Traces, prezentat în premieră mondială pe 8
    decembrie 2019 în cadrul Festivalului Europalia România, va avea o
    reprezentaţie unică pe 9 ianuarie, la Teatrul Naţional I.L.
    Caragiale din Bucureşti. Evenimentul, organizat de Institutul Cultural
    Român, deschide turneul internaţional al companiei Ultima Vez a coregrafului,
    regizorului și fotografului belgian Wim Vandekeybus. Traces este unul
    dintre proiectele cu mare impact în EUROPALIA ROMÂNIA, dar şi pentru public. Un
    spectacol exploziv, de muzică şi dans (…) o colaborare reuşită România -
    Belgia, a declarat preşedintele interimar al ICR, Mirel Taloş.
    Traces s-a jucat pe 8 şi 10 decembrie, la Hasselt şi pe 14, 15, 17
    şi 18 decembrie, la Bruxelles. Toate reprezentaţiile spectacolului în Belgia
    s-au desfăşurat cu casa închisă. După reprezentaţia de la Bucureşti, producţia
    va fi prezentată pe 14, 15 şi 16 ianuarie, la Lille în Franţa, şi pe 29 şi 30
    ianuarie, la Leuven în Belgia.




    Ministerul de
    Interne anunţă că a răspuns apelului lansat la nivel european de ajutorare a
    Australiei, care se confruntă cu incendii de vegetaţie fără precedent. MAI
    precizează, într-un comunicat de presă, că are forţe pregătite pentru a fi
    trimise în zonele afectate şi că preşedintele Klaus Iohannis a fost informat cu
    privire la resursele de care dispune ţara noastră. Centrul de Coordonare a
    Răspunsului în Situaţii de Urgenţă al Uniunii Europene a lansat luni seara un
    apel către statele membre pentru a comunica în cel mai scurt timp posibil
    resursele pe care le pot pune la dispoziţie pentru a fi dislocate în vederea
    intervenţiei în Australia. Ministerul Afacerilor Interne informează că, urmare
    a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, la nivelul blocului
    comunitar va fi constituită o rezervă de forţe de intervenţie şi salvare în caz
    de dezastre pe care oficialii australieni o pot accesa în totalitate sau
    parţial, în funcţie de necesităţi şi de evoluţia situaţiei din teritoriu.










    Vernisajul expoziţiei de portrete fotografice
    Oameni. Putere. România. Revoluţie, ce cuprinde creaţii ale lui
    Cornel Brad, va avea loc pe 8 ianuarie la Bruxelles, la Secția Consulară a
    Ambasadei României în Belgia. Evenimentul este organizat de European Centre for
    Romanian Unity în colaborare cu Liga Studenților Români din Străinătate -
    filiala Belgia. Potrivit organizatorilor, Oameni. Putere. România.
    Revoluție. este un proiect fotografic inedit despre oamenii Revoluției
    române, cei care au făcut-o, cei care au furat-o, cei care s-au sacrificat
    pentru libertate în 1989 și cei care luptă și în prezent pentru păstrarea și
    consolidarea acesteia. Proiectul artistic îşi propune să realizeze o arhivă documentară
    sub forma unei serii de portrete fotografice ale figurilor marcante pentru
    istoria recentă a României.

  • Jurnal românesc – 31.12.2019

    Jurnal românesc – 31.12.2019

    Peste 21.000 de
    polițiști, jandarmi, pompieri şi polițiști de frontieră se află la datorie în
    aceste zile pentru a asigura liniştea şi ordinea publică în România, transmite
    Ministerul de Interne. Instituţia informează totodată că structurile de
    eliberare a documentelor de identitate, Direcția Generală de Pașapoarte,
    Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sunt
    deschise şi în timpul minivacanței de Anul Nou după următorul program: pe 3
    ianuarie 2020, în intervalul 08.00-16.00, pe 4 ianuarie, între 09.00 şi 15.00
    şi pe 5 ianuarie de la 09.00 la 13.00. Totodată, în zilele de 4 şi 5 ianuarie,
    se vor elibera certificate de cazier judiciar la sediile tuturor
    inspectoratelor de poliție, iar în București, la Secțiile 1, 8, 10, 14, 17 și
    21. Programul de lucru și alte informații de interes sunt disponibile pe
    site-urile pasapoarte.mai.gov.ro, drpciv.ro, politiaromana.ro, precum și pe
    site-urile autorităților locale în subordinea cărora funcționează serviciul public
    comunitar de evidență a persoanelor.




    Expoziţia
    Originile Europei. Civilizații preistorice între Carpați și Dunărea de
    Jos poate fi vizitată până pe 26 aprilie 2020 la Muzeul Le Grand
    Curtius din Liège, în Belgia, în cadrul Festivalului Internaţional de
    Arte EUROPALIA România. Sunt expuse peste 450 de artefacte care acoperă o
    perioadă de aproape cinci milenii, obiecte preistorice descoperite pe
    teritoriul actual al României, piese care aparţin culturilor neo-eneolitice
    Hamangia, Vădastra, Gumelnița sau Cucuteni, dar și culturilor Monteoru,
    Wietenberg sau Otomani din perioada epocii bronzului sau culturilor Gáva sau
    Basarabi din prima epocă a fierului. La organizarea acestei manifestări au
    contribuit Institutul Cultural Român, Ministerele Culturii și al Afacerilor
    Externe, Muzeul Național de Istorie a României şi alte 30 de instituții muzeale
    și de cercetare din țară. Expoziţia face parte din seria de peste 250 de
    evenimente pe care România, în calitate de ţară invitată de onoare, le prezintă
    la cea de-a 27-a ediţie a Festivalului EUROPALIA.






    Spectacolul
    muzical Happy New Year, în regia artistică a celui mai bun
    acordeonist de jazz al momentului, Emy Drăgoi, va avea loc pe 10 ianuarie la
    Teatrul Naţional din Bucureşti. Alături de Emy Drăgoi pe scenă vor urca actorii
    Ion Caramitru şi Toni Grecu, precum şi peste 50 de artişti reuniţi în trupe
    precum Grand Orchestra, ce adună laolaltă 20 de interpreţi la vioară, pian,
    percuţie, bas şi chitară, All’s choir, format din solişti ai Operei Române din
    Bucureşti sau Magic Violin. Emy Drăgoi a fost declarat acordeonistul
    anului 2005 în Franţa, ţara în care şi-a desăvârşit studiile muzicale.
    Biletele pentru spectacolul de la Bucureşti au fost puse în vânzare la Casa de
    bilete a TNB şi online pe site-ul www.mystage.ro.




    Coproducţia
    româno-maghiară Eden, a regizoarei Ágnes Kocsis, va avea premiera
    mondială la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, care se va
    desfăşura în perioada 22 ianuarie – 2 februarie 2020. Filmul a fost inclus în
    competiția Big Screen al cărui premiu este în valoare de 30.000 de
    euro. Eden este al treilea lungmetraj al regizoarei Ágnes Kocsis,
    care a mai fost premiată în 2006 pentru pelicula Fresh Air şi în
    2010 pentru Adrienn Pál. Eden spune povestea tinerei Eva
    care este alergică la tot felul de substanţe chimice, unde radio şi câmpuri
    electromagnetice şi este forţată să trăiască în izolare totală. În rolurile
    principale apar actrița croată Lana Barić, muzicianul și compozitorul belgian
    Daan Stuyven şi actorul maghiar din România Lóránt Bocskor-Salló.





    Expoziţia Rethinking The Image of The World:
    Projects and Sketches este deschisă până pe 9 februarie 2020 la Complexul
    Muzeal Mill, din oraşul belgian La Louviere în cadrul Festivalului
    Internaţional de Artă EUROPALIA Romania. Sunt prezentate 20 de lucrări de artă
    contemporană, majoritatea conceptuale şi instalaţii realizate de 18 artişti
    români, între care Silvia Amancei, Bogdan Armanu, Anca Benera, Arnold Estefan,
    Geta Brătescu, Mona Vătămanu sau Florin Tudor. Proiectul face parte din
    programul Romanian Cultural Resolution, coordonat de Asociaţia Centru de
    Cultură Contemporană Club Electroputere, a cărui primă etapă a fost
    iniţiată în 2010 şi prezentată în 2011 în cadrul Bienalei de la Veneţia. Organizatorul
    evenimentului din Belgia este Institutul Cultural Român.

  • Jurnal românesc – 18.12.2019

    Jurnal românesc – 18.12.2019

    Preşedintele
    Klaus Iohannis l-a primit, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorul agreat al
    Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Adrian Zuckerman, cu ocazia
    prezentării scrisorii de acreditare. Cei doi oficiali au evocat relaţiile
    politice bilaterale excelente, au evidenţiat necesitatea consolidării
    relaţiilor economice şi au convenit asupra continuării, într-un ritm accelerat,
    a demersurilor pentru sporirea semnificativă a investiţiilor americane în România,
    transmite Administraţia Prezidenţială. Suntem hotărâţi să continuăm
    Parteneriatul strategic foarte bun pe care îl avem. Domnul ambasador este
    foarte dispus să se implice total în dezvoltarea tuturor aspectelor acestui
    parteneriat, a declarat Klaus Iohannis. La rândul său, Adrian Zuckerman,
    a subliniat că va acţiona pentru a sprijini autorităţile române în demersurile
    privind consolidarea statului de drept şi lupta împotriva corupţiei. Diplomatul
    a exprimat, totodată, aprecierea de care România se bucură din partea
    preşedintelui american Donald Trump. Născut în România, Adrian Zuckerman a
    emigrat în SUA împreună cu familia la vârsta de 10 ani. Este avocat şi vorbeşte
    fluent limba română. El îl înlocuieşte pe Hans Klemm, care a părăsit ţara
    noastră pe 14 decembrie, după încheierea mandatului.




    Expoziţia
    Brâncuşi. Sublimarea formei, deschisă din 2 octombrie la Palatul
    Bozar din Bruxelles, în cadrul Festivalului Internaţional de Arte
    Europalia 2019, a fost prelungită până pe 2 februarie 2020,
    transmite Institutul Cultural Român, organizatorul prezenţei româneşti la
    festival. Potrivit ICR, peste 50.000 de oameni au vizitat expoziţia de la
    inaugurare. Aproximativ 200 de lucrări, printre care Cuminţenia
    pământului sau Rugăciune, filme, desene realizate de marele
    artist şi scrisori către iubita sa sunt expuse în cadrul manifestării. România
    este ţară invitată de onoare la a 27-a ediţie a Europalia şi pune în scenă
    peste 250 de evenimente până în februarie 2020.






    Ministerul de
    Interne transmite că distribuie, în punctele de trecere a frontierei, 500.000
    de pliante cu informații utile privind programul de lucru și modalitatea de
    accesare a serviciilor publice în perioada sărbătorilor de iarnă. Potrivit MAI,
    măsura vine în sprijinul numărului mare de români care se întorc din
    străinătate pentru a petrece sărbătorile în țară. Serviciile de eliberare a
    pașapoartelor precum și cele de eliberare a cazierelor judiciare vor avea
    ghișeele deschise în timpul sărbătorilor de iarnă, cu excepţia zilelor de 25 şi
    26 decembrie şi 1 și 2 ianuarie. Programul de lucru și alte informații de
    interes pot fi accesate inclusiv pe site-urile instituțiilor de resort,
    respectiv www.pasapoarte.mai.gov.ro, www.drpciv.ro, www.politiaromana.ro – la
    secțiunea cazier -, precum și pe site-urile autorităților locale în subordinea
    cărora funcționează serviciul public comunitar de evidență a persoanelor. De
    asemenea, Poliția de Frontieră le recomandă şoferilor să consulte aplicaţia
    Trafic online, disponibilă la adresa www.politiadefrontiera.ro,
    pentru a vedea timpii medii de așteptare la graniţă şi a alege traseul cel mai
    potrivit.




    O nouă reuniune
    a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană are
    loc, pe 18 şi 19 decembrie, la Strasbourg, transmite Radio Chişinău.
    Principalele teme de discuţie sunt relațiile dintre Chișinău și Bruxelles prin
    prisma realizării Planului național de implementare a Acordului de Asociere cu
    Uniunea Europeană, consolidarea reformelor democratice și a statului de drept,
    reformele în justiție și în administrația publică şi lupta împotriva corupției.
    Printre vorbitori se numără cei doi copreședinți ai Comitetului,
    europarlamentarul român Siegfried Mureșan și vicepreședintele Legislativului de
    la Chișinău, Mihail Popșoi. Acordul de Asociere între Republica Moldova şi
    Uniunea Europeană a fost ratificat de Parlamentul Republicii Moldova la 2 iulie
    201 şi de către Parlamentul European pe 13 noiembrie 2014.










    Expoziția
    Obiecte de zi cu zi din lumea țărănească tradițională din România
    este deschisă până pe 30 ianuarie 2020, la sediul Institutului Cultural Român
    de la Lisabona. Sunt expuse peste 100 de obiecte din patrimoniul Muzeului
    Naţional al Satului Dimitrie Gusti din Bucureşti, între care
    covoare, vechi piese de mobilier și vestimentație, precum și ustensile casnice
    sau din inventarul meșteșugarului tradițional, provenite din toate ariile
    etnografice majore locuite de români. Organizatorul precizează că, în cadrul
    manifestării de la Lisabona, publicul poate vedea Tehnicile tradiţionale de
    realizare a scoarţei româneşti şi Tehnica de realizare a Ceramicii tradiţionale
    de Horezu, ambele incluse în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural
    Imaterial al Umanităţii UNESCO.

  • Mai 2019 – costume traditionnel de fête porté par les femmes de Pàru, département de Timis

    Mai 2019 – costume traditionnel de fête porté par les femmes de Pàru, département de Timis

    Cette fois-ci, la blouse a la couleur du beurre et elle est décorée de motifs floraux et végétaux cousus au fil couleur pastel, alors que les bords de la cette sorte de robe longue et les manches ont des broderies. La ceinture en laine a des couleurs vives – des nuances de vert, jaune et rouge – toujours avec des rayures horizontales. La fota, une sorte de jupe épaisse qui couvre la blouse longue, est décorée de formes géométriques de couleurs pastel, le beige étant la nuance dominante. Des deux côtés, la fota est décorée de fleurs brodées, réalisées en style réaliste, aux couleurs vives. Si le costume date d’il y a un siècle, le village où il était porté a été mentionné pour la première fois en 1723 sur la carte de la région de Banat réalisée par le comte Claudius Florimund de Mercy, considéré comme le fondateur de la Timisoara moderne.

  • Consultations politiques pour le référendum

    Consultations politiques pour le référendum

    La
    semaine dernière, le président de la Roumanie, Klaus Iohannis, a annoncé qu’un
    référendum sur le thème de la justice aura lieu le 26 mai, en même temps que
    les élections européennes. Pourquoi cette consultation populaire? Car la
    justice subit l’assaut permanent du Parti social-démocrate, a expliqué le
    président, dans l’opinion duquel le dilettantisme et l’incompétence du pouvoir actuel,
    joints à l’intention de légiférer dans l’intérêt des infracteurs, ont des
    effets désastreux pour le pays.

    Lundi, le président a surenchéri et annoncé
    qu’il consulterait le législatif pour élargir le champ du référendum, qu’il
    souhaite porteur d’un message plus fort. Klaus Iohannis a critiqué l’Exécutif
    de coalition Parti social démocrate – l’Alliance des libéraux et des démocrates
    pour leur manière opaque de gouverner par décrets. Le chef de l’Etat a demandé au
    gouvernement de renoncer à ce type d’actes normatifs, dans le domaine pénal,
    avant le référendum : « Je solliciterai une nouvelle
    consultation au Parlement roumain, pour élargir le champ du référendum, pour le
    rendre plus efficace et plus puissant. J’averti le gouvernement, renoncez à adopter
    des décrets dans ces domaines – justice, droit pénal – avant que le peuple ne s’exprime,
    avant de connaître la volonté souveraine des Roumains. »


    Le
    Parti social démocrate a annoncé, en retour, qu’il n’exprimerait aucun point de
    vue sur le référendum avant que le président n’énonce la question qu’il
    souhaite adresser aux Roumains. Les sociaux-démocrates accusent le président
    Iohannis d’orienter le débat vers des thématiques liées à la justice, pour
    détourner l’attention publique des problèmes comme l’économie, les revenus des
    citoyens ou la manière dont le pays devrait être défendu au Parlement européen.
    Le député PSD, Cătălin Rădulescu, a même déclaré que le chef de l’Etat devait
    arrêter de transmettre des avertissements au parlement et au
    gouvernement : « Même si la Constitution
    garantie l’immunité de la fonction présidentielle, il est possible qu’il la
    perde un jour. Le gouvernement n’est ni la boîte à outils, ni l’annexe de la
    présidence et qu’il renonce à ce genre de menaces, car, en premier lieu, elles
    ne sont pas constitutionnelles. »


    Le
    Parti national libéral, principal parti d’opposition en Roumanie, assimile le
    référendum à une motion de censure contre le gouvernement et, pour cette
    raison, soutient la démarche du président Iohannis. Raluca Turcan, la leader
    des députés libéraux a déclaré « Le Parti national libéral
    soutiendra l’initiative du président, de la même manière dont notre parti a
    montré, pendant toute cette période, sa solidarité avec tous ceux qui ont été
    trompés, abusés, avec tous ceux qui ont vu leurs espoirs d’une vie honnête et
    prospère en Roumanie brisés à cause du Parti social démocrate et de l’Alliance
    des libéraux et des démocrates. »


    Le
    président Klaus Iohannis a annoncé qu’il allait également consulter les partis politiques
    quant au référendum prévu le 26 mai. La semaine dernière, il avait rencontré à
    ce même sujet les représentants de la société civile roumaine, majoritairement
    favorables au référendum, ainsi que les magistrats. (Trad. Elena Diaconu)

  • QSL mai 2018 – La cathédrale catholique d’Alba Iulia

    QSL mai 2018 – La cathédrale catholique d’Alba Iulia

    Construite il y a 8 siècles, la cathédrale de l’archevêché catholique est le lieu de culte le plus ancien de Transylvanie toujours fonctionnel. C’est aussi le bâtiment le plus ancien et le plus haut de la ville d’Alba Iulia et du département d’Alba. La tour de son clocher est haute de 56,7 mètres et domine, aux côtés du clocher de la cathédrale orthodoxe, le panorama de la ville. Cette cathédrale fut construite en blocs de pierre provenant des murs du camp romain construit à Apulum (le nom romain de l’actuelle Alba Iulia).

    D’un point de vue architectural, cette construction réunit tous les styles utilisés entre le 10e et le 18e siècle : romain, gothique, renaissance et baroque. Sans doute le style romain y est le plus présent. Les travaux avaient démarré au 13e siècle, s’étalant sur plusieurs décennies. Pendant ce laps de temps, des éléments gothiques – décoratifs et architecturaux – y ont été rajoutés. Par exemple, à l’intérieur de l’édifice on peut voir de nos jours encore un miroir remarquable spécifique au style gothique. Il faut dire aussi que la cathédrale de l’archevêché romano-catholique peut être considérée comme un véritable panthéon de la Transylvanie.

    La nef du côté sud abrite la tombe de Jean Hunyadi (Iancu de Hunedoara), ancien voïvode de la Transylvanie et gouverneur de la Hongrie. La nef du côté opposé accueille, elle, les monuments funéraires du premier prince transylvain, Jean II de Hongrie ou Jean Sigismond Zapolya et de sa mère Isabelle, reine de Hongrie. Voilà en bref, quelques détails sur la cathédrale romano-catholique d’Alba Iulia. (Trad. Valentina Beleavski )

  • Jurnal românesc – 07.03.2018

    Jurnal românesc – 07.03.2018


    Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a participat la ceremonia de semnare a Acordului de Cooperare dintre Primăria Sectorului 5 a Municipiului Bucureşti cu localitatea Saint-Josse-ten-Noode, Bruxelles, Belgia. Evenimentul este parte a Campaniei Centenar prin Înfrăţiri, o iniţiativă prin care Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MpRP) şi-a propus înfrăţirea judeţelor din România şi a sectoarelor Municipiului Bucureşti cu unităţi administrativ-teritoriale similare din statele unde există comunităţi de români. România, prin Sectorul 5 al Capitalei, este a treia ţară, după Italia şi Franţa, care devine oficial înfrăţită cu Saint-Josse-ten-Noode, iar comunitatea de români din Belgia ocupă locul 6 în topul cetăţenilor străini rezidenţi în Belgia, fiind bine integrată şi apreciată pentru contribuţia sa culturală, economică şi socială. Implicarea românilor de peste hotare în păstrarea şi promovarea identităţii româneşti este esenţială şi reprezintă o prioritate pe agenda mea şi a instituţiei pe care o coordonez, de aceea, ne bucurăm să vedem rezultatele demersurilor noastre concretizate atât de armonios în activităţi precum cea de astăzi. România este a tuturor românilor şi trebuie să fie prezentă în orice loc trăieşte un român, a precizat ministrul Intotero.



    Persoanele cărora urmează să le expire paşaportul vor fi avertizate prin SMS, printr-un sistem de notificare ce a devenit funcţional începând de miercuri. Măsura este aplicată de Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală de Paşapoarte, şi Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular, pentru eficientizarea procesului de eliberare a paşapoartelor. Anunţul va fi făcut cu una până la trei luni înainte. Prin acelaşi mesaj, cetăţenii vor fi încurajaţi să se programeze din timp pentru a evita timpii mari de aşteptare din perioada de vară – informează un comunicat al MAI. Textul mesajului va fi: Paşaportul dumneavoastră va expira în curând. Pentru reînnoire, programaţi-vă online pe epasapoarte.ro (România) sau econsulat.ro (străinătate). De asemenea, în luna martie, vor primi un SMS de notificare cetăţenii cărora le-a expirat paşaportul în ultimele şase luni.



    Ministrul roman al Transporturilor, Lucian Şova, a discutat cu ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, despre posibilitatea realizării unei linii feroviare de mare viteză pe ruta Budapesta – Bucureşti. Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, discuţiile au avut loc în contextul Summitului ministerial privind transporturile, de la Budapesta. Cei doi oficiali au abordat, de asemenea, teme de interes bilateral din domeniul transporturilor rutiere şi a infrastructurii de transport.



    Comitetul electoral naţional din Ungaria a înregistrat, marţi, liste de candidaţi ai autoguvernărilor bulgară, română şi slovenă pentru alegerile generale din 8 aprilie, informează agenţia de presă ungară MTI. Până la expirarea termenului de înscriere a candidaţilor, comitetul a înregistrat liste de la toate cele 13 minorităţi naţionale din Ungaria, mai precizează agenţia. Pe lista minorităţii române figurează şapte candidaţi, în frunte cu Trajan Kreszta. Minoritatea bulgară are cinci candidaţi, iar cea slovenă trei. Minorităţile naţionale pot prezenta candidaţi cu recomandarea a cel puţin 1% din alegătorii din fiecare minoritate.