Tag: Maia Sandu

  • Din nou despre retragerea trupelor ruse din Transnistria

    Din nou despre retragerea trupelor ruse din Transnistria

    Obligată să experimenteze o coabitare nu întotdeauna comodă între
    preşedintele socialist filorus Igor Dodon şi Guvernul preponderent
    pro-occidental condus de Maia Sandu, Republica Moldova încearcă să-şi conserve
    relaţiile bune cu Bruxellesul şi Bucureştiul şi să le normalizeze pe cele cu
    Moscova. Retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova rămâne
    una dintre priorităţile Chişinăului – a repetat, miercuri, la Moscova,
    ministrul de Externe, Nicu Popescu. În prima sa vizită în această calitate în capitala
    rusă, Popescu s-a întâlnit cu omologul său, Serghei Lavrov, şi a salutat
    disponibilitatea Moscovei de a-şi evacua şi neutraliza muniţia depozitată în regiunea
    secesionistă Transnistria.

    Potrivit corespondentului Radio România, Lavrov a precizat
    că este vorba de muniţie cu termenul de depozitare expirat, respectiv jumătate
    din totalul de circa 20 de mii de tone. Lucrările pregătitoare, a mai spus
    Lavrov, pot dura ceva mai mult de un an şi, pe acestă temă, sunt necesare
    contacte între ministerele apărării de la Moscova şi Chişinău. Anterior, şi ministrul
    rus al Apărării, Serghei Şoigu, anunţase, la Chişinău, disponibilitatea
    Moscovei de a-şi evacua şi neutraliza muniţia din Transnistria. Comentatorii sunt
    prudenţi asupra acestor angajamente şi
    subliniază că măsura e mai degrabă un paleativ. Anul trecut, Adunarea Generală
    a ONU a adoptat, cu un scor categoric,
    proiectul de rezoluţie avansat de Republica Moldova, care cere
    retragerea trupelor ruse din Transnistria. Coautori ai proiectului au fost 10
    ţări, între care România şi Ucraina, vecine Republicii Moldova, cele trei state
    baltice, ele însele supuse unei jumătăţi de secol de ocupaţie sovietică, şi
    membri importanţi ai Uniunii Europene şi NATO, precum Marea Britanie ori Polonia.

    Apărător consecvent al independenţei şi integrităţii statului vecin,
    Bucureştiul a salutat prompt adoptarea rezoluţiei, cu 64 de voturi pentru, doar
    15 împotrivă şi 83 de abţineri. Statele Unite, Germania, Franţa, Canada, Turcia
    ori Japonia figurează printre actorii internaţionali relevanţi care au votat
    pentru retragerea ruşilor. Voturi împotrivă au venit de la aliaţi fideli ai
    Moscovei, precum Armenia sau Belarus, ori din partea regimurilor dictatoriale
    din Coreea de Nord, Siria sau Cuba. Transnistria a ieşit, de facto, de sub
    controlul autorităţilor centrale în 1992, după un conflict armat soldat cu sute
    de morţi şi tranşat odată cu intervenţia trupelor Moscovei de partea
    separatiştilor. În 1999, la summitul OSCE de la Istanbul, Rusia, condusă pe atunci
    de preşedintele Boris Elţîn, s-a angajat să-şi retragă trupele şi arsenalele.
    Or, cinci ani mai târziu procesul a fost definitiv stopat. Ceea ce a dat
    naştere şi butadei amare potrivit căreia Republica Moldova e cel mai lung stat
    din lume, fiindcă de două decenii se tot retrag ruşii şi încă n-au terminat.

  • Jurnal românesc – 05.09.2019

    Jurnal românesc – 05.09.2019

    Prim-ministul
    Viorica Dăncilă a declarat la Bucureşti, în deschiderea Forumului Românilor de
    Pretutindeni, că a cerut Autorităţii Electorale Permanente să extindă termenul
    pentru înscrierea românilor din străinătate în Registrul electoral, pentru a
    creşte numărul celor care pot vota prin corespondenţă. În prezent, românii din
    diaspora se pot înregistra online, pe site-ul votstrainatate.ro, până cel
    târziu pe 11 septembrie la ora 23 şi 59 de minute. Până joi, peste 42.000 de
    români s-au înscris pe portal, iar dintre aceştia mai mult de 21.200 au ales să
    voteze prin corespondenţă, procedură recomandată de AEP deoarece permite
    evitarea aglomeraţiei de la secţiile de votare şi anularea costurilor
    deplasării la urne. Viorica Dăncilă a trecut în revistă şi măsurile pe care
    Guvernul şi Parlamentul le-au luat în sprijinul comunităţilor de români din
    afara graniţelor, printre care programele de susţinere a educaţiei în limba
    maternă a copiilor etnicilor români din regiunile istorice, bursele acordate
    elevilor români din Ucraina, programul de Tabere ARC, campania
    naţională Informare acasă, siguranţă în lume, eliminarea taxelor
    consulare şi modificarea legii electorale prin introducerea votului timp de
    trei zile la secţiile din străinătate. Totodată, premierul a spus că una dintre
    priorităţile României este stimularea repatrierii şi că în acest sens
    programele Diaspora Start-up şi Start-up Nation oferă oportunităţi de
    întoarcere în ţară şi de valorificare a abilităţilor profesionale şi
    antreprenoriale

    .




    Numărul elevilor
    care s-au întors din străinătate să înveţe în şcolile din judeţul Suceava a atins
    1.162 faţă de aproximativ 600 în 2018, a declarat adjunctul Inspectoratului
    Şcolar Judeţean Suceava, Alexandra Chirilă. Ea a precizat că elevii provin din
    Italia, Spania, Grecia sau Portugalia, că aproximativ jumătate sunt din ciclul
    primar, urmaţi de cei din gimnaziu şi liceu şi că toţi au solicitat echivalarea
    studiilor urmate peste hotare. Alexandra Chirilă a spus că nu toţi aceşti copii
    au revenit în ţară şi cu părinţii. Mulţi adulţi au decis să rămână în
    străinătate şi să lucreze în continuare. Pe de altă parte, 69 de copii au
    părăsit şcolile din judeţ în timpul anului pentru a studia în afara României.
    Copiii cetăţenilor români se pot întoarce oricând în ţară, iar noi avem
    datoria să-i înscriem pentru ca ei să frecventeze şcoala, a mai spus Alexandra
    Chirilă. În regiunea de dezvoltare Nord Est, unde se află judeţul Suceava,
    locuiesc peste 33% din totalul copiilor cu părinţii plecaţi peste hotare.
    Recent, Ministerul Fondurilor Europene a lansat în dezbatere publică un program
    pilot al cărui scop este prevenirea fenomenului de abandon şcolar în această
    regiune. La nivel naţional, peste 92.000 de copii aveau în 2018 părinţii
    plecaţi la muncă în afara ţării, conform Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
    Drepturilor Copilului şi Adopţie.




    Premierul Republicii
    Moldova, Maia Sandu, va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii în
    perioada 18-19 septembrie, transmite Radio Chişinău, care citează Ambasada
    Moldovei la Washington. Cu acest prilej, reprezentanţa diplomatică a anunţat va
    organiza şi o întâlnire cu membrii diasporei în seara zilei de 18 septembrie.
    Iniţial, premierul moldovean avea programată vizita în Statele Unite pe 31
    august, dar aceasta a fost amânată din cauza schimbării agendei de lucru a
    secretarului de stat Mike Pompeo cu care Maia Sandu urma să se întâlnească.

  • 31.08.2019

    31.08.2019

    Der Internationale Währungsfond empfiehlt den rumänischen Behörden, einen Prozess der nachhaltigen Haushaltskonsolidierung einzuleiten, das neue Rentengesetz, das am Sonntag in Kraft treten soll, zu überdenken und das Management in staatlichen Unternehmen zu verbessern. Laut einem IWF-Bericht würde das rumänische Wirtschaftswachstum 2019 bei rund 4% bleiben und sich mittelfristig auf 3% verlangsamen. Nach Ansicht des IWF müssen die rumänischen Behörden vor dem Hintergrund der zunehmenden Instabilität die derzeitigen wirtschaftlichen Fortschritte nutzen, um einen nachhaltigen Prozess der Haushaltskonsolidierung einzuleiten. Schätzungen zufolge wird das rumänische Haushaltsdefizit im Jahr 2019 ca. 3,7 % des BIP ausmachen, wenn keine zusätzlichen Ma‎ßnahmen ergriffen werden.



    Mit kulturellen Veranstaltungen, die gleichzeitig in Rumänien, der Republik Moldau und den rumänischen Gemeinschaften im Ausland stattfinden, wird am Sonnabend der rumänischen Sprache begangen. Die Veranstaltungen, die 2013 erstmals organisiert wurden, finden zeitgleich mit der nationalen Feier zu Ehren der nationalen Auserstehung in der ex-sowjetischen rumänischsprachigen Republik Moldau statt. Das Parlament in Chisinau hat am 31. August 1989 Rumänisch zur Amtssprache des Landes erklärt.



    Maia Sandu, die pro-westliche Premierministerin der Nachbarrepublik Moldau stattet den Vereinigten Staaten einen viertägigen Besuch ab, um über Möglichkeiten zur Vertiefung des strategischen bilateralen Dialogs zu sprechen. Laut Korrespondenten von Radio Romania in Chisinau erwähnte Sandu, dass der wichtigste Moment des Besuchs das Treffen mit Au‎ßenminister der USA, Mike Pompeo sei, ohne jedoch auf die Gesprächsagenda zu verweisen. Es wird erwartet, dass die moldawische Vertreterin auch Gespräche mit Beamten des Verteidigungsministeriums, der Central Intelligence Agency und der Millennium Challenge Corporation führen wird. Sandus Besuch in Washington war der Besuch des nationalen Sicherheitsberaters John Bolton in Chisinau vorausgegangen. Bolton sagte, dass die USA die Souveränität und Unabhängigkeit der Republik Moldau unterstützen, die ihre Zukunft ohne Einflüsse aus dem Ausland entscheiden muss.



    Zwischen dem 31. August und dem 22. September findet in Bukarest die 24. Ausgabe des George Enescu International Festivals statt. Es ist die bisher grö‎ßte Ausgabe dieses Events. Das zentrale Thema ist in diesem Jahr “Die Welt in Harmonie” und der künstlerische Leiter des Festivals ist Chefdirigent und Künstlerischer Leiter des Rundfunk-Sinfonieorchesters Berlin, Vladimir Jurowski. Bukarest und 10 weitere Städte in Rumänien und im Ausland in Ländern wie Deutschland, Frankreich, Italien, Kanada und der Republik Moldau werden auch Veranstaltungen im Zusammenhang mit diesem renommierten internationalen Festival der klassischen Musik zu Ehren des grö‎ßten rumänischen Komponisten veranstalten. Das Festival wird voraussichtlich 25 hundert der weltbesten Musiker zusammenbringen, die in 84 Konzerten und Rezitalen auftreten werden. Für diese Ausgabe des Festivals werden 34 Premieren und 25 Erstaufführungen von Künstlern wie Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida sowie neun der weltbesten Orchester erwartet.

  • 17.07.2019

    17.07.2019

    Die rumänische Tennisspielerin Simona Halep, die Nummer vier der Welt, präsentiert heute dem Publikum in Rumänien die Wimbledon-Trophäe bei einer Veranstaltung in der National Arena in Bukarest. Halep brachte Rumänien den ersten Wimbledon-Titel, nachdem Ilie Nastase zwei Wimbledon-Finalen verloren hatte, 1972 gegen Stan Smith (USA) und 1976 gegen Björn Borg (Schweden). Simona Halep erklärte, ihr Hauptziel im Jahr 2020 sei, eine Medaille bei den Olympischen Spielen in Tokio zu gewinnen, wo sie Fahnenträgerin des rumänischen Teams sein wird. Die Wimbledon-Siegerin Simona Halep wird vom Staatspräsident Klaus Iohannis mit der höchsten Auszeichnung des rumänischen Staates, dem Nationalorden Stern von Rumänien“ im Rittergrad, ausgezeichnet. “Durch ihr Engagement, ihre Hingabe und ihr Professionalismus, die sie sowohl auf dem Tennisplatz als auch au‎ßerhalb zeigte, förderte Simona Halep den Namen Rumäniens in der ganzen Welt. Simona Halep ist ein Vorbild für die junge Generation, und ihr Engagement bei der Tennis-Förderung unter Kindern ist ein gro‎ßer Gewinn für den rumänischen Sport“, steht in einer Pressemitteilung der Präsidialverwaltung. In Bukarest findet diese Tage das BRD Bukarest Open-Turnier mit einem Preisgeld von insgesamt 250.000 US-Dollar statt.



    Rumänien hatte auch im Juni 2019 die höchste jährliche Inflationsrate unter den EU-Mitgliedstaaten mit einem Anstieg der Verbraucherpreise um 3,9%, der immer noch unter dem Niveau von 4,4% des Monats Mai liegt. Diese Angaben wurden am Mittwoch vom Europäischen Statistikamt veröffentlicht. Es ist der sechste Monat in Folge, in dem Rumänien die höchste jährliche Inflationsrate in der EU aufweist. Die Daten, die zuvor vom Nationalen Statistikinstitut Rumäniens veröffentlicht worden waren, zeigen, dass die jährliche Inflationsrate im Juni auf 3,84% gesunken ist. Die Nationalbank Rumäniens hat die Inflationsprognose zum Jahresende um 4,2% angehoben und schätzt die Inflationsrate für 2020 auf 3,3%.



    Die rumänische Justizministerin Ana Birchall hat alle Berufsverbände im Justizbereich aufgefordert, eine Stellungnahme zum Inhalt der Berichte der GRECO, der Antikorruptionsbehörde des Europarates, einschlie‎ßlich zu den Sektionen der Richter und Staatsanwälte des Obersten Richterrates vorzulegen. Die in der vergangenen Woche von GRECO veröffentlichten Dokumente kritisieren die Änderungen, die die linksgerichtete Koalition PSD-ALDE im rumänischen Justizsystem vorgenommen hat. Premierministerin Viorica Dăncilă sagte zu den in dem Bericht angesprochenen Themen, dass diese Dinge von den Richtern geklärt werden sollten.



    Nato-Generalsekretär, Jens Stoltenberg, hat den rumänischen Politiker Mircea Geoana zum künftigen stellvertretenden Generalsekretär der Allianz ernannt, meldete die offizielle Internetseite des Bündnisses. Geoana übernimmt das Amt von Rose Gottemoeller aus den USA. Laut Stoltenberg, sei Mircea Geoană ein überzeugter Befürworter der transatlantischen Beziehung, der seine langjährige Erfahrung als Diplomat und Staatsmann einbringt. Mircea Geoana wird sein Amt Mitte Oktober antreten. Er hat das Aspen Institut in Rumänien gegründet, war Vorsitzender des rumänischen Senats, Au‎ßenminister und Botschafter Rumäniens in Washington. In einer erste Stellungnahme, erklärte sich Geoana von der Ernennung zutiefst geehrt. Mit dieser werde die Bedeutung des Beitrags Rumäniens zur NATO gewürdigt, sagte er.



    Der Premierminister Finnlands, Antti Rinne, hat am Mittwoch in Stra‎ßburg die Prioritäten des sechsmonatigen Mandats seines Landes als Vorsitzender des EU-Rates präsentiert. Wenn Rumänien besonders besorgt war über den Zusammenhalt wird Finnland Europäische Nachhaltigkeit suchen unter dem Motto Nachhaltiges Europa, nachhaltige Zukunft.“ Die Prioritäten der finnischen EU-Ratspräsidentschaft sind die Verstärkung der gemeinsamen Werte und der Rechtsstaatlichkeit, die Steigerung der Wettbewerbsfähigkeit und die soziale Integration, die Konsolidierung der Stellung der Europäischen Union als Weltführer in Bezug auf das Klima und die Sicherheit der Bürger. Die EU-Abgeordneten diskutierten auch über humanitäre Unterstützung für Migranten und Asylbewerber, die über das Mittelmeer nach Europa kommen. Mehr dazu nach den Nachrichten.



    Die Republik Moldau möchte als verlässlicher Mitgliedstaat mit funktionierenden demokratischen Institutionen in die Europäische Union aufgenommen werden, sagte die mokldauische Premierministerin Maia Sandu bei einer Pressekonferenz mit der Bundeskanzlerin Angela Merkel am Dienstag in Berlin. Laut Radio Chisinau sagte Maia Sandu in ihrer Rede, dass die Exekutive von Chisinau vor einer komplizierten Augabe stehe und dass sie die Ernennung von professionellen und politisch nicht verbundenen Personen in Schlüsselpositionen der staatlichen Institutionen befürworte. Bundeskanzlerin Angela Merkel wiederum empfahl der neuen Regierung in Chisinau, die Korruptionsbekämpfung zu verstärken und für Transparenz in der Arbeitsweise der staatlichen Institutionen zu sorgen.



    WETTER: Es wird wärmer in Rumänien. Der Himmel ist wechselhaft, mit zeitweiligen Bewölkungen, und vereinzelten Regenschauern und Gewittern im Nordosten und im Gebirge. THT liegen zw 22 und 32 Grad. In Bukarest wurden am Mittag 26 Grad gemessen.

  • 09.07.2019

    09.07.2019

    Commissaire européen — L’ex député européen social-démocrate Ioan Mircea Paşcu c’est la proposition de la première ministre roumaine Viorica Dăncilă pour l’intérim du poste de commissaire à la politique régionale, en remplacement de Corina Cretu, élue députée européenne au scrutin du 26 mai. Rappelons que le Conseil de l’UE avait rejeté la proposition du président de l’Exécutif communautaire, Jean-Claude Juncker, que des commissaires en exercice assurent, les quatre derniers mois du mandat actuel, l’intérim des postes occupés par leurs collègues devenus membres du Parlement européen. Pascu (70 ans), était ministre de la Défense en 2004, lorsque la Roumanie a été admise dans l’OTAN. De 2007 à 2019, il a été député européen.



    Politique — Les leaders du Parti social–démocrate (PSD), principale composante de la coalition gouvernementale de Bucarest, entament cette semaine des discussions au Comité exécutif du parti concernant un remaniement du Cabinet Viorica Dăncilă. Ces discussions pourraient s’inscrire dans une certaine durée, car accompagnées par l’évaluation de l’activité de chaque ministère, évaluation sur laquelle s’appuiera ledit remaniement — a précisé la nouvelle cheffe de file des sociaux-démocrates roumains et première ministre, Viorica Dăncilă. Et elle d’affirmer qu’une restructuration du gouvernement pourrait s’y ajouter. Quant au choix du candidat du PSD à l’élection présidentielle de cet automne, la décision prendra en compte le résultat de plusieurs sondages d’opinion, le nom du candidat allant être annoncé dans la première quinzaine du mois d’août. Pour rappel, Mme Dăncilă a pris la tête du PSD après l’incarcération pour corruption, le 27 mai dernier, de l’ancien homme fort du parti et de la coalition, Liviu Dragnea. Les sociaux-démocrates avaient perdu, la veille, les élections européennes, en faveur du Parti national libéral (PNL), d’opposition, alors que son partenaire de coalition, l’Alliance des libéraux et des démocrates (ALDE), avait raté le seuil électoral de 5%.



    Rapport — La Roumanie a fait des progrès limités en matière de mise en œuvre de mesures visant à prévenir et à combattre la corruption touchant les députés, les juges et les procureurs et à répondre aux inquiétudes suscitées par la réforme controversée du système judicaire. C’est ce qu’affirme dans ses deux rapports rendus publics mardi l’organe anticorruption du Conseil de l’Europe (le GRECO). Ce dernier se dit profondément préoccupé par le fait que les autorités roumaines aient complètement ignoré la recommandation de renoncer à la Section d’investigation des infractions commises par les magistrats. Par ailleurs, le GRECO se félicite de l’annonce par la première ministre Viorica Dăncilă concernant l’intention de renoncer aux réformes controversées dans le domaine de la Justice. L’organe anticorruption du Conseil de l’Europe entend continuer à évaluer le respect par la Roumanie des recommandations incluses dans ses deux derniers rapports.



    Procureur — Le Parlement de la République de Moldova pourrait déclencher ce mardi les procédures de révocation de ses fonctions du procureur général Eduard Harujen, accusé d’avoir exécuté les commandes politiques de l’ancien cabinet de Chisinau. Le ministre moldave de l’Intérieur, Andrei Năstase, a déjà sollicité le lancement de poursuites contre Harujen pour association à l’usurpation du pouvoir étatique, ingérence dans la Justice et corruption passive. Nommé dans ses fonctions en 2016, le procureur général de la République de Moldova aurait instruit des dossiers politiques sous commande de l’ancien gouvernement, contrôlé par l’oligarque Vladimir Plahotniuc. Le nouveau premier ministre, la pro-européenne Maia Sandu, a déclaré souhaiter qu’un procureur européen dirige le Parquet général, précisant qu’elle a lancé une invitation en ce sens à l’ex cheffe de la Direction nationale anticorruption de Roumanie, Laura Codruţa Kovesi. Pour sa part, le président socialiste philo russe Igor Dodon n’agrée pas la présence d’un procureur européen à Chisinau. Rappelons que Mme Kovesi et le magistrat français Jean-Francois Bohnert se disputent le poste de chef du Parquet européen, qui devrait commencer son activité l’année prochaine.



    Tennis La joueuse de tennis roumaine Simona Halep (n° 7 mondiale) rencontre ce mardi la Chinoise Shuai Zhang (50e WTA ) dans les quarts de finales du tournoi de Wimbledon, après avoir vaincu hier la jeune Américaine Cori Gauff (15 ans), dans les huitièmes de finale. Par ailleurs, au double dames, les Roumaines Irina Begu et Monica Niculescu affrontent aujourd’hui la paire Su-Wei Hsieh (Taiwan)/Barbora Strycova (République tchèque). Au double messieurs, le duo Horia Tecău (Roumanie)- Jean-Julien Rojer (Pays-Bas) auront pour adversaires dans les quarts de finale les Colombiens Juan Sebastian Cabal et Robert Farah. Tecau et Rojer ont gagné le tournoi de Wimbledon en 2015.



    Météo — Les températures sont légèrement inférieures à la normale de saison et le ciel sera variable. Sur la moitié sud du territoire, on signale des pluies à verse, accompagnées de phénomènes électriques. Les maxima de l’air iront de 21° à 28°. Il faisait 23 à midi, dans la capitale, Bucarest.

  • Stadiul şi perspectivele relaţiilor UE – Republica Moldova

    Stadiul şi perspectivele relaţiilor UE – Republica Moldova

    Uniunea Europeană este gata să reia finanțarea Republicii Moldova imediat ce aceasta va întreprinde o serie de reforme, a anunțat comisarul european pentru extindere, Johannes Hahn. Acesta s-a întânit, la Bruxelles, cu premierul de la Chișinău Maia Sandu.

    Schimbarea de guvern de la Chișinău poate permite o relansare a relațiilor cu Uniunea Europeană. Acestea intraseră într-un declin accentuat în ultimii ani, iar punctul maxim al tensiunilor a fost atins odată cu suspendarea sprijinului financiar european din cauza derapajelor anti-democratice ale guvernării Partidului Democrat condus de oligarhul Vlad Plahotniuc. Bruxellesul așteaptă, însă, și măsuri concrete. Comisarul european pentru politica de vecinătate și extindere, Johannes Hahn.

    Este timpul ca Republica Moldova să privească înainte și asta am discutat în cadrul întâlnirii noastre. Apreciem faptul că primul ministru intenționează să ducă la îndeplinire reformele cele mai stringente, inclusiv cele discutate cu Uniunea Europeană și sunt încântat în special de atenția care se acordă depolitizării și întăririi independenței instituțiilor de stat, în special cele din domeniul judiciar având în vedere necesitatea luptei împotriva corupției care pare că este adânc înrădăcinată în multe instituții din Republica Moldova și reprezintă, probabil, cea mai importantă provocare pentru guvern. Ceea ce urmează acum este implementarea corectă a Acordului de Asociere, astfel încât să putem vedea rezultate concrete pentru cetățenii moldoveni

    Johannes Hahn a adăugat că Republica Moldova poate beneficia rapid de ajutoare substanțiale, care vor fi puse la dispoziția Chișinăului odată ce se vor vedea măsuri luate de acesta în domeniul economiei și mai ales în ceea ce privește respectarea statului de drept. Premierul de la Chișinău, Maia Sandu, a spus că Republica Moldova se confruntă cu o sarcină dificilă: să își reconstruiască instituțiile democratice și să restabilească încrederea cetățenilor în stat, în condițiile în care acestea au fost afectate serios de proasta administrare, corupție, contrabandă sprijinită de stat și fraudă.

    Moldova are astăzi nevoie de un nou început, care va avea trei axe: în primul rând, vom investiga serios proasta guvernare din trecut, conform legilor și Constituției noastre. Cei responsabili pentru furtul a miliarde de dolari, pentru corupția masivă și spălare de bani vor fi aduși în fața justiției. Vom înfrânge un sistem corupt care a transformat Moldova într-o zonă gri, atractivă pentru contrabandiști, dar inospitalieră pentru propriul popor. În al doilea rând: nu suntem motivați de răzbunare. Vrem să construim un viitor, nu să căutăm să ne răzbunăm. Vrem să aducem profesioniști onești în posturi-cheie din zona de execuție și din sistemul judiciar. Vrem să creem o procuratură care să ancheteze, nu să accepte infracțiunile.

    Vrem un sector judiciar integru și care să beneficieze de încrederea publicului, care să ducă și la redeschiderea porților pentru investiții. Reconstruirea unui stat reprezintă un exercițiu de idealism. Acesta implică un sacrificiu serios pe termen scurt și mediu de dragul binelui mai mare și pe termen lung. Suntem deciși să le arătăm cetățenilor că guvernele pot respecta standardele democratice și drepturile omului, că pot fi eficiente și pot creea oportunități economice, astfel încât să beneficieze de respectul cetățenilor. În ceea ce privește a treia axă, parcursul european al Moldovei și Acordul de Asociere la Uniunea Europeană, rămân la baza eforturilor noastre de a construi o țară modernă.


  • Retrospectiva săptămânii 30.06 – 06.07.2019

    Retrospectiva săptămânii 30.06 – 06.07.2019


    Modificări ale legislaţiei electorale


    Prelungirea timpului de vot pînă la ora 24, în ziua alegerilor prezidenţiale, se va aplica şi în Romania, nu doar în diaspora, atâta vreme cât în secţiile de votare se vor afla cetăţeni care nu au apucat să-şi exercite dreptul electoral. Decizia a fost luată de Camerei Deputaţilor, for decizional, în privinţa modificărilor aduse legislaţiei electorale. Cetăţenii români pot vota, în afara ţării, la alegerile prezidenţiale, fie prin corespondenţă, fie anticipat, timp de trei zile. Votul anticipat se va desfăşura, vineri, între orele 12 şi 21, iar sâmbătă şi duminică, în intervalul 7-21, cu posibilitatea prelungirii programului în ultima zi de vot, până la ora 24. Faţă de forma adoptată la Senat, deputaţii jurişti au mai introdus în proiectul de lege un amendament propus de Autoritatea Electorală Permanentă, care stabileşte că exit-poll-urile pot fi prezentate doar după ora 24, în ultima zi de vot. Faţă de actuala legislaţie, documentul precizează că un alegător poate susţine mai mulţi candidaţi. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Florin Mituleţu Buică, a anunţat că primul tur al alegerilor prezindenţiale ar putea să aibă loc pe 10 noiembrie, iar cel de-al doilea, pe 24 noiembrie.



    Bilanţul preşedinţiei române a Consiliului UE


    Premierul României, Viorica Dancilă, a prezentat bilanţul preşedinţiei rotative la Consiliul UE, asigurată de România, în premieră, în prima jumătate a acestui an. Potrivit primului-ministru, a fost un mandat de succes în care România a dovedit că este puternic ataşată valorilor europene şi a acţionat pentru consolidarea proiectului european, pentru o uniune a cetăţenilor, a libertăţilor, a eforturilor şi capacităţilor noastre conjugate. Mandatul s-a derulat într-un context complex şi dinamic, marcat de alegerile europene, dar şi de evoluţiile legate de Brexit, de un mediu internaţional în permanentă schimbare, a amintit Viorica Dăncilă, potrivit căreia, România şi-a făcut datoria şi a dovedit că este un stat membru responsabil, preocupat de avansarea agendei europene în folosul cetăţenilor. În timpul mandatului Bucureştiului au fost finalizate 90 de dosare, între care cele privind Uniunea Bancară, îmbunătăţirea regimului de muncă şi al drepturilor sociale, aprofundarea Pieţei Unice, decarbonizarea transportului, progresul privind consolidarea Europei digitale sau directiva privind gazele naturale. Un alt reper important rămâne summitul european organizat la Sibiu (centru), chiar in Ziua Europei, pe 9 mai.



    Preşedintele României, Klaus Iohannis, prezent la summit-ul extraordinar pentru desemnarea viitorilor lideri ai Uniunii Europene


    Şeful statului român, Klaus Iohannis, a participat, la Bruxelles, la summit-ul liderilor statelor membre ale Uniunii Europene, reuniţi pentru a face nominalizări pentru cele patru funcţii de putere din instituţiile comunitare. Miercuri, socialistul italian David Sassoli a fost ales preşedinte al Parlamentului European (PE) pentru următorii doi ani şi jumătate. Liderii europeni au convenit ca funcţia de preşedinte al PE să fie împărţită între socialişti şi populari, câte doi ani şi jumătate pentru fiecare. Conform compromisului la care s-a ajuns, două femei şi doi bărbaţi vor prelua principalele posturi de conducere în instituţiile UE. Astfel, preşedinţia Comisiei Europene va reveni actualului ministru german al apărării, Ursula von der Leyen, membră a partidului Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi reprezentantă a Partidului Popular European (PPE). Conducerea Băncii Centrale Europene va fi preluată de franţuzoaica de centru-dreapta Christine Lagarde, şefa Fondului Monetar Internaţional, în timp ce ministrul spaniol de externe, socialistul Josep Borrell, va conduce diplomaţia europeană, iar premierul belgian, liberalul Charles Michel, va fi preşedintele Consiliului European.



    Prima vizită oficială a premierului Republicii Moldova, Maia Sandu, la Bucureşti


    România a fost, este şi va fi cel mai constant şi dedicat susţinător al Republicii Moldova – a declarat preşedintele Klaus Iohannis, dupa discuţiile de marţi, de la Bucureşti, cu noul premier al statului vecin (ex-sovietic, majoritar romanofon), Maia Sandu. Preşedintele a mai spus că Bucureştiul va susţine, la nivel european, deblocarea asistenţei financiare pentru Republica Moldova. La rîndul său, premierul Sandu a afirmat că Guvernul sau îşi doreşte să dezvolte proiecte comune cu România, iar agenda europeană este linia directoare a relaţiei sale cu Bucureştiul. Tot marţi, Maia Sandu s-a întâlnit cu omologul său român, Viorica Dăncilă, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. Învestită luna trecută, şefa pro-europeană a Guvernului de la Chisinau a decis ca prima sa vizită externă să aibă loc la Bucureşti, deşi anterior anunţase că va merge prima oară la Bruxelles.



    Mugur Isărescu – un nou mandat la conducerea BNR


    La Bucureşti, Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit în plen, miercuri, şi au validat componenţa noului Consiliu de Administraţie al Băncii Naţionale a României, condus tot de guvernatorul Mugur Isărescu, aflat în această funcţie din 1990. BNR va continua în direcţia unei politici prudente şi responsabile, având ca obiectiv pe termen lung aderarea la zona euro – a fost mesajul transmis de guvernatorul Isărescu la audierile de marţi. Mugur Isărescu a declarat că Romania trebuie să fie pregatită înainte de a face pasul în zona euro, mai ales că diferenţele de dezvoltare între diferite zone ale ţării sunt semnificative. Consiliul de Administraţie al BNR este format din nouă membri, aleşi de Parlament, pe o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii mandatelor.


  • 05.07.2019

    05.07.2019

    Das rumänische Finanzministerium hat heute Staatsanleihen für die Bevölkerung herausgegeben, die Teil eines Staatskasseprogramms sind und je nach Fälligkeit zwischen 3,5% und 5% pro Jahr verzinst werden. Nach Angaben des Ministeriums beträgt die Verzinsung 3,50% für Anleihen mit einer Laufzeit von einem Jahr, während diejenigen mit einer Laufzeit von zwei Jahren einen Zinssatz von 4% haben. Eine Laufzeit von 5 Jahren bedeutet einen Zinssatz von 5% und die Subskription kann bis zum 31. Juli 2019 erfolgen. Einnahmen, die Einzelpersonen durch die Subskription und Kauf von Staatspapieren erzielen, werden nicht besteuert. Seit Februar dieses Jahres emittiert das Ministerium monatlich Staatsanleihen für die Bevölkerung mit Zinssätzen zwischen 3,5% und 5% pro Jahr.



    Die Republik Moldau will mit der NATO zusammenarbeiten, um ihr eigenes Verteidigungssystem zu verbessern. Das sagte die neue Premierministerin des Landes, Maia Sandu, dem Generalsekretär der Allianz, Jens Stoltenberg, in Brüssel. Umfragen zufolge wird der Beitritt der Republik Moldau zur NATO nur von 20% der Bevölkerung unterstützt, während 60% dagegen sind. Maia Sandu, die im vergangenen Monat vereidigt wurde, stattete am Dienstag auf Einladung des rumänischen Präsidenten Klaus Iohannis ihren ersten Besuch im benachbarten Rumänien ab, woraufhin sie nach Brüssel reiste, um Gespräche mit NATO- und EU-Beamten zu führen.



    Die Nummer 7 der Welt, Simona Halep aus Rumänien, spielt heute gegen die Wei‎ßrussin Victoria Azarenka in der dritten Runde des Grand-Slam-Turniers in Wimbledon. Monica Niculescu und Irina Begu haben sich schon nach einem 3-6, 6-4, 6-2 Sieg gegen Daria Kasatkina aus Russland und Anett Kontaveit aus Estland für die nächste Runde der Damen-Doppel qualifiziert. In der zweiten Runde treffen die Rumäninen auf Xinyun Han aus China und Oksana Kalashnikova aus Georgien. Ein rumänisch-holländisches Paar aus Horia Tecau und Jean-Julien Rojer hat sich für die das Sechzehntelfinale des Wettbewerbs qualifiziert. Die beiden werden gegen Fabrice Martin aus Frankreich und Hugo Nys aus Monaco antreten.


    Im südrumänischen Ploiesti treffen sich die rumänischen Fu‎ßballmeister CFR Cluj und Viitorul Constanta, Gewinner des rumänischen Pokals, zum Supercup am Samstagabend. CFR hat in diesem Jahr seinen fünften Meisterschaftstitel errungen, der gleichzeitig der zweite in Folge ist, während Viitorul seine erste Cup-Trophäe gewonnen hat. In diesem Monat werden die beiden Mannschaften Rumänien in den Vorrunden der Europapokale vertreten: In der Champions League tritt CFR gegen den kasachischen FC Astana an, während Viitorul in der Europa League gegen die belgische Mannschaft Anvers antreten wird, die vom ehemaligen rumänischen Nationalspieler Ladislau Boloni betreut wird. In der Europa League spielt FCSB, ehemals Steaua Bukarest, gegen Milsami Orhei aus der benachbarten Republik Moldau, während CSU Craiova auf FK Sabail aus Aserbaidschan trifft.



    Die Stadt Constanta an der rumänischen Schwarzmeerküste veranstaltet das Neversea Festival, das grö‎ßte Musikfestival Europas, das an einem Strand stattfindet. 150 berühmte Künstler werden vier Tage lang am Modern Beach vor rund 200.000 Zuschauern auftreten. Auf der Gästeliste stehen Afrojack, G-Eazy, Jessy J, DJ Snake, Sean Paul, Lost Frequency, Kadebostany, Salvatore Ganacci und Dub FX. Um den reibungslosen Ablauf der Veranstaltung zu gewährleisten, wurden besondere Sicherheitsma‎ßnahmen getroffen. Das Budget des Festivals beläuft sich in diesem Jahr auf rund 9 Millionen Euro.



    In Rumänien bleibt das Wetter auch morgen warm, wechselhaft, bewölkt. Die Tageshöchsttemperaturen werden am Sonnabend zwischen 26 und 34 Grad liegen.

  • Erster Auslandsbesuch der neuen moldauischen Regierungsschefin in Bukarest

    Erster Auslandsbesuch der neuen moldauischen Regierungsschefin in Bukarest

    Die neue Premierministerin der Republik Moldau, Maia Sandu, hat nach ihrem Amtsantritt im vergangenen Monat am Dienstag ihre erste Auslandsreise nach Bukarest unternommen. Diese Entscheidung ist umso wichtiger, als sie zunächst sagte, dass sie zuerst nach Brüssel reisen würde. In der Republik Moldau, die 1940 durch ein Ultimatum in einigen der von der Sowjetunion annektierten rumänischen Ostgebiete gegründet wurde, leben heute drei Millionen rumänischsprachige Einwohner, von denen eine Million einen rumänischen Pass besitzen. Als Chisinau am 27. August 1991 seine Unabhängigkeit erklärte, war Rumänien das erste Land der Welt, das den neuen Staat anerkannte. In den folgenden drei Jahrzehnten war Rumänien der energischste und beständigste Unterstützer der territorialen Integrität Moldawiens und der europäischen Bestrebungen.




    Heute, so Premierministerin Sandu, braucht Moldawien die Unterstützung und Erfahrung Rumäniens in den Bereichen Wirtschaft, öffentliche Verwaltung und Konsolidierung der Rechtsstaatlichkeit. In einem Live- Gespräch bie Radio Romania erklärte sie: “Wir haben über laufende Projekte gesprochen. Wir wünschen uns sehr, dass bei diesen Projekten Fortschritte erzielt werden, sei es im Energiesektor, in der Bildung, in der Umwelt oder im Klimawandel. Wir wurden mit Wärme empfangen und freuen uns, diese Zusammenarbeit fortsetzen zu können und in dieser für die Republik Moldau nicht allzu einfachen Situation auf die Unterstützung Rumäniens zu zählen, wenn wir versuchen, den Staat wieder aufzubauen, einen Rechtsstaat aufzubauen, die staatlichen Institutionen aus der Gefangenschaft zu befreien und sie den Bürgern zurückzugeben”.




    Rumänien war, ist und wird auch weiterhin der beständigste und engagierteste Unterstützer der Republik Moldau sein, sagte Präsident Klaus Iohannis gegenüber Premierministerin Maia Sandu. Er versprach, dass Bukarest die Freigabe der für die Fortsetzung der Reformen in Moldawien erforderlichen europäischen Hilfe unterstützen würde, und kündigte ebenfalls an: “Die Präsidialverwaltung hat der rumänischen Regierung bereits einen Vorschlag zur Einsetzung einer Expertengruppe aus den zuständigen Ministerien übermittelt, die zusammen mit den von der Regierung der Republik Moldau benannten Experten dringend die Gebiete ermitteln muss, die eine solche Unterstützung benötigen, damit auf der Grundlage dieser Bemühungen konkrete Projekte eingeleitet werden können”.




    In Bukarest traf die moldawische Ministerpräsidentin auch mit ihrer rumänischen Amtskollegin Viorica Dancila und den Vorsitzenden der beiden Parlamentskammern Calin Popescu-Tariceanu und Marcel Ciolacu zusammen. Ihr Besuch wurde am Montag durch den ihres Au‎ßenministers Nicolae Popescu eingeleitet, der sagte, dass die Republik Moldau bereits fest und unwiderruflich im europäischen Raum verankert ist. “Im vergangenen Jahr gingen 68% der Ausfuhren der Republik Moldau in die Europäische Union, davon gingen mehr als 20% nach Rumänien”, sagte der moldauische Au‎ßenminister.

  • July 3, 2019

    July 3, 2019

    REPORT -
    Prime Minister Viorica Dancila has presented a report on the Romanian
    presidency of the Council of the European Union in the first half of the year.
    According to Prime Minister Dancila, the presidency was a success, Romania
    proving it is strongly attached to European Parliament values, acting to
    consolidate the European project, for a union of the citizens, liberties,
    concerted efforts and capabilities. Romania’s term in office coincided with the
    European election and was marked by Brexit developments, amidst swift changes
    at global level. The Romanian official recalled Romania has done its duty and
    proved it is a responsible member state, concerned with the advancement of the
    European agenda to the citizens’ benefit. A total of 90 files were completed
    during our country’s term in office, including those on the banking union, improving
    work conditions and social rights, boosting Single Market integration, moving
    towards low-emission mobility, consolidating the digital Europe or the
    Directive on natural gas. Another landmark this year was the EU Summit held in
    Sibiu on May 9, Europe Day.

    VOTING
    LAW – The Chamber of Deputies earlier today passed a bill
    aimed at avoiding delays and difficulties in the voting process abroad, such as
    was the case with the latest European Parliament election. The bill allows
    Romanians abroad to vote in the presidential election this year either by post,
    or during a three-day period. In the latter case, the vote will start on Friday
    at 12 PM and will end at 9 PM, while on Saturday and Sunday the vote will
    unfold in the 7 AM – 9 PM interval, with the possibility of further extending
    the vote until midnight on Sunday. The same will go for the voting process at
    home, as long as citizens are still waiting in line to cast their votes outside
    polling stations. As compared to the draft adopted by the Senate, the Judicial
    Committee of the Chamber of Deputies introduced an amendment at the suggestion
    of the Permanent Election Authority, stating that exit-polls will now be made
    public after midnight on Sunday. Another provision in the new law stipulates
    that candidates, whether parties, political alliances or independent
    candidates, must now gather 200,000 signatures to become eligible. Another new
    aspect is related to the funding of election campaigns using the budget of
    political parties.

    EU -
    The European Parliament is today electing its President, as the MEPs start the
    process of ratifying the appointment of Germany’s Defense Minister, Ursula von
    der Leyen, as European Commission President. Heads of EU Governments have
    appointed Von der Leyen to replace Jean-Claude Juncker at the end of three days
    of negotiations. Over the next five years, Spain’s Foreign Minister, Josep
    Borrell will be the next High Representative for Foreign Affairs, Belgium’s
    Prime Minister Charles Michel will be the next European Council President,
    while France’s Christine Lagarde will take over the European Central Bank. The new
    EU leadership strikes a balance between political representation in the
    European Parliament, geographical location and gender.

    MOLDOVA -
    Prospects of consolidating top-level dialogue between the Republic of Moldova
    and the European Union were high on today’s agenda for talks between Moldovan
    Prime Minister Maia Sandu and EU Commissioner for European Neighborhood Policy
    and Enlargement Negotiations, Johannes Hahn, held in Brussels. Prime Minister
    Maia Sandu pointed out her Government wants to rebuild democratic institutions
    and restore citizens’ trust in the state, by means of investigating the abuses
    and irregularities of the previous Government, creating a judiciary based on
    integrity and public trust, promoting professionals in key positions as well as
    fulfilling the requirements of the Association Agreement signed with the EU.
    Talks also focused on cooperation in terms of EU assistance and possibilities
    to boost bilateral cooperation using the Eastern Partnership platform, which
    has reached its 10th year of existence. Commissioner Hahn hailed the
    Moldovan Government’s efforts to advance reforms, saying the EU is closely
    monitoring developments in the Republic of Moldova.

    LONDON – Romanian
    tennis players Simona Halep and Mihaela Buzarnescu are today pitted against
    each other in the second round at Wimbledon, the third Grand Slam of the year.
    Halep and Buzarnescu went up against each other only once, the former defeating
    the latter at a tournament in Italy. Another Romanian, Monica Niculescu, has
    advanced to the second round.

    (Translated by V. Palcu)

  • La République de Moldova a besoin du soutien et de l’expérience de la Roumanie

    La République de Moldova a besoin du soutien et de l’expérience de la Roumanie

    Maia Sandu, la nouvelle cheffe de l’Exécutif moldave, dont
    l’investiture avait eu lieu le mois dernier, s’est rendue mardi à Bucarest,
    pour sa première visite à l’étranger. Une destination d’autant plus
    significative qu’elle a remplacé Bruxelles. Créée sur une partie des
    territoires roumains orientaux annexés par l’Union Soviétique suite à un
    ultimatum en 1940, la République de Moldova compte aujourd’hui encore trois
    millions de locuteurs de roumain, dont un million ont aussi la nationalité
    roumaine.

    Lorsque Chişinău avait proclamé son indépendance par rapport à
    Moscou, le 27 août 1991, la Roumanie avait été le premier pays au monde à avoir
    reconnu, le même jour, le nouvel Etat voisin. Pendant les près de trois décennies écoulées depuis,
    Bucarest a été le défenseur le plus énergique et le plus constant de
    l’indépendance, de l’intégrité territoriale et des aspirations européennes de
    la République de Moldova. A présent, reconnait la première ministre Maia Sandu,
    Chişinău a besoin du soutien et de l’expérience de la Roumanie dans les
    domaines économique, de l’administration publique et de la consolidation de
    l’Etat de droit. Dans une intervention téléphonique sur Radio Roumanie, Mme
    Sandu a déclaré : « Nous avons parlé de
    projets en cours d’être mis en œuvre. Nous souhaitons beaucoup faire avancer
    ces projets, qu’il s’agisse du secteur de l’énergie, de l’éducation, de la
    protection de l’environnement et du changement climatique. Nous avons été
    accueillis très chaleureusement et nous pouvons compter sur le soutien de la
    Roumanie dans cette situation qui n’est pas facile pour la République de
    Moldova, quand nous essayons d’édifier un Etat de droit, de délivrer les
    institutions de l’Etat de leur captivité, de les remettre au service des
    citoyens. »



    La Roumanie a été, est et sera le défenseur le plus constant et le
    plus impliqué de la République de Moldova – a déclaré le président Klaus
    Iohannis devant la première ministre moldave, Maia Sandu. Il lui a promis le
    soutien de Bucarest pour le déblocage de l’assistance financière européenne,
    nécessaire pour la continuation des réformes à Chişinău. Il a aussi annoncé
    que : «L’Administration
    présidentielle a déjà remis au gouvernement de la Roumanie la proposition de
    créer un groupe d’experts ministériels qui, avec des experts désignés par le
    gouvernement de la République de Moldova, identifient d’urgence les domaines
    ayant besoin d’assistance, pour mettre en place des projets concrets. »



    Au cours de sa visite à Bucarest, la première ministre de la
    République de Moldova, Maia Sandu, s’est également entretenue avec son
    homologue, Viorica Dăncilă, et avec les présidents des deux Chambres du
    parlement roumain, Călin Popescu-Tăriceanu et Marcel Ciolacu. Lundi, le
    ministre moldave des affaires étrangères, Nicolae Popescu, s’était lui aussi
    rendu à Bucarest, où il avait affirmé que son pays était fermement et
    irréversiblement attaché à l’espace européen. « L’année dernière, 68% des
    exportations de la République de Moldova ont eu pour destination l’Union
    européenne, et 20% – la Roumanie. », avait indiqué le chef de la
    diplomatie de Chişinău. (Trad. : Ileana Țăroi)

  • Republica  Moldova are nevoie de sprijinul şi experienţa României

    Republica Moldova are nevoie de sprijinul şi experienţa României

    Învestită luna trecută, noua şefă a Guvernului Republicii Moldova,
    Maia Sandu, a făcut, marţi, la Bucureşti prima sa vizită externă. Faptul e cu
    atât mai relevant cu cât, iniţial, spusese că va merge prima oară la Bruxelles.


    În
    Republica Moldova, creată pe o parte a teritoriilor româneşti răsăritene
    anexate, în 1940, de Uniunea Sovietică, în urma unui ultimatum, trăiesc şi azi
    trei milioane de vorbitori de română. Un milion dintre aceştia deţin şi cetăţenia
    română. Când, în pe 27 august 1991, Chişinăul şi-a proclamat independenţa faţă
    de Moscova, România a fost prima ţară din lume care, în aceeaşi zi, a
    recunoscut statalitatea noului său vecin. Ulterior, vreme de trei decenii,
    Bucureştiul a fost cel mai energic şi consecvent susţinător al independenţei,
    integrităţii teritoriale şi aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova. Iar
    acum, recunoaşte premierul Sandu, aceasta are nevoie de sprijinul şi de
    experienţa României în domeniile economic, al administraţiei publice şi al
    consolidării statului de drept. Într-o intervenţie telefonică în direct la
    Radio România, ea a declarat:


    Am discutat despre proiecte în derulare. Ne
    dorim foarte mult să avansăm pe aceste proiecte, indiferent dacă vorbim de sectorul
    energetic, de educaţie, de proiecte de mediu şi schimbări climatice. Am fost
    primiţi cu căldură şi suntem bucuroşi că putem să continuăm această conlucrare
    şi putem să contăm pe sprijinul României în această situaţie nu prea uşoară
    pentru Republica Moldova, când încercăm să reconstruim statul Republica
    Moldova, încercăm să construim un stat de drept, să eliberăm din captivitate
    instituţiile statului, să le redăm cetăţenilor.


    România a fost, este
    şi va fi cel mai constant şi dedicat susţinător al Republicii Moldova – i-a
    declarat preşedintele Klaus Iohannis premierului Sandu. El a promis că
    Bucureştiul va susţine deblocarea asistenţei
    financiare europene, necesară pentru continuarea reformelor de la Chişinău, şi
    a anunţat că:


    Administraţia prezidenţială a transmis deja
    Guvernului României propunerea de creare a unui grup de experţi din ministerele
    relevante, care împreună cu experţii desemnaţi de Guvernul Republicii Moldova
    să identifice de urgenţă domeniile în care este nevoie de astfel de asistenţă,
    iar pe baza acestui demers să fie începute proiecte concrete.


    Premierul Republicii Moldova s-a mai întâlnit la Bucureşti cu omologul său, Viorica
    Dăncilă, şi cu preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, Călin
    Popescu-Tăriceanu şi Marcel Ciolacu. Vizita sa fusese prefaţată, luni, de cea a
    ministrului său de externe, Nicolae Popescu, care a afirmat ca Republica
    Moldova deja este ferm şi ireversibil ancorată în spaţiul european. Anul
    trecut, 68% din exporturile Republicii Moldova au mers în Uniunea Europeană;
    peste 20% din exporturile Republicii Moldova au venit în România
    – a spus
    şeful diplomaţiei de la Chişinău.

  • Jurnal românesc – 03.07.2019

    Jurnal românesc – 03.07.2019

    Prim-ministrul moldovean, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită
    oficială la Bucureşti, unde a fost primită de preşedintele Klaus Iohannis şi de
    premierul Viorica Dăncilă. România este dispusă să ofere asistenţă
    dedicată consolidării instituţiilor de la Chişinău şi va susţine, la nivel
    european, deblocarea asistenţei financiare pentru Republica Moldova,
    a
    spus preşedintele. Iohannis a reiterat sprijinul ţării noastre pentru parcursul
    european al Republicii şi l-a asigurat pe şeful executivului moldovean că
    România va fi implicată total în facilitarea şi a îmbunătăţirea
    dialogului dintre Chişinău şi Bruxelles.

    Maia Sandu a recunoscut că procesul de
    aderare a ţării sale la Uniunea Europeană este unul complicat şi
    că, în primul rând, trebuie recâştigată încrederea instituţiilor europene. Primul-ministru
    moldovean a discutat cu premierul Viorica Dăncilă despre consolidarea relaţiei
    dintre cele două state. România va rămâne cel mai sincer susţinător al
    eforturilor Republicii Moldova în parcursul european (…) România va continua
    sprijinul în raport cu partenerii europeni şi transatlantici
    , a declarat
    Dăncilă la finalul întâlnirii. La rândul său, Maia Sandu a afirmat că îşi
    doreşte consolidarea Parteneriatului strategic dintre cele două ţări şi a făcut
    referire la implementarea proiectelor în domeniul energetic. Avem nevoie
    de sprijinul şi experienţa României în consolidarea capacităţilor
    administraţiei publice locale şi centrale
    , a mai spus Sandu. După vizita
    la Bucureşti, prim-ministrul moldovean merge, pe 4 iulie, la Bruxelles.




    Ambasada României în Marea Britanie anunţă că organizează consultări
    cu reprezentanţii partidelor politice şi ai comunităţii româneşti din Regatul
    Unit în legătură cu organizarea şi desfăşurarea votului la scrutinul
    prezidenţial din 2019. Întâlnirea
    va avea loc pe 11 iulie, de la ora locală 18.00, la sediul Institutului
    Cultural Român din Londra. Reprezentanţa diplomatică precizează că accesul la
    discuţii se va face în baza unor confirmări de prezenţă, pe care cei interesaţi
    trebuie să le trimită la adresa de e-mail londra.rsvp@mae.ro. Întâlnirea vine
    ca urmare a propunerii venite din partea Autorităţii Electorale Permanente ca
    alegerile prezidenţiale să aibă loc pe data de 10 noiembrie – primul tur şi pe
    24 noiembrie – al doilea tur.




    Mai multe instituţii de învăţământ româneşti în
    limba franceză, între care creşe şi grădiniţe, au semnat, sub egida Ambasadei
    Franţei în România, Carta instituţiilor de învăţământ franceze şi
    francofone
    , anunţă reprezentanţa diplomatică franceză la Bucureşti. Prin
    intermediul acestui document, instituţiile de învăţământ în care franceza este
    limbă de comunicare sau de predare au stabilit o strategie comună şi un plan de
    acţiune în vederea promovării limbii şi culturii franceze şi punerii în comun a
    resurselor umane şi materiale.

    Reprezentanţii instituţiilor semnatare, între
    care ambasadorul francez Michele Ramis, se vor întâlni trimestrial, cu ocazia
    reuniunii Plan – Ecole Bucureşti, care are drept obiective
    sprijinirea dezvoltării calitative a instituţiilor de învăţământ bilingve, în
    prezent în număr de 24, favorizarea accesului la certificatul de excelenţă
    FrancEducation, deţinut în prezent de 13 instituţii de învăţământ
    din România, crearea unui plan în vederea deschiderii a două noi Alianţe
    Franceze, la Suceava şi Oradea. În context, preşedintele Franţei, Emmmanuel
    Macron, a fixat obiective ambiţioase pentru francofonie în domeniul educaţiei,
    printre care dublarea numărului de elevi ai secţiilor bilingve care au primit
    certificatul FrancEducation, dublarea numărului de persoane care
    învaţă franceza în cadrul Alianţelor franceze şi a numărului de elevi
    şcolarizaţi în instituţii cu programă franceză.

  • 02.07.2019

    02.07.2019

    In Brüssel geht der Poker um die Besetzung der EU-Spitzenpositionen weiter. Bis jetzt ist noch keine Einigung in Sicht. Auf der Suche nach Kandidaten für das Amt des Präsidenten der EU-Kommission sei nach Medienberichten jetzt auch die deutsche Verteidigungsministerin Ursula von der Leyen im Gespräch. Am Montag waren die 28 EU-Staats- und Regierungschefs mit dem Versuch gescheitert, die Spitzenpositionen zu besetzen. Nach mehr als 19-stündigen Verhandlungen wurden die Gespräche vertagt. Die Volkspartei, die Sozialdemokraten sowie die Grünen im Europäischen Parlament halten daran fest, dass nur Kommissionspräsident werden könne, wer zuvor Spitzenkandidat bei den Europawahlen gewesen sei. Das Parlament kann jedoch nur über einen Kandidaten abstimmen, den der EU-Rat vorschlägt.



    Rumänien war, ist und bleibt der beständigste und engagierteste Unterstützer der Republik Moldau. Das sagte Präsident Klaus Iohannis am Dienstag nach Gesprächen mit der moldauischen Premierministerin Maia Sandu in Bukarest.


    Bukarest werde die Finanzhilfe für die Republik Moldau auf EU-Ebene unterstützen, so Iohannis. Premierministerin Sandu wiederum sagte, dass ihre Regierung gemeinsame Projekte mit Rumänien entwickeln wolle; die europäische Agenda sei das bestimmende Merkmal der Beziehungen zu Bukarest. Ebenfalls am Dienstag traf sich Maia Sandu mit ihrer rumänischen Amtskollegin Viorica Dancila und dem Sprecher der Abgeordnetenkammer, Marcel Ciolacu. Die moldauische Regierungschefin Maia Sand, entschied sich trotz ursprünglicher Ankündigung, ihren ersten Auslandsbesuch in Bukarest zu machen — sie hatte sich erst für Brüssel ausgesprochen. Der moldauische Au‎ßenminister Nicolae Popescu hatte am Montag in Bukarest zugesichert, dass sein Land fest und unwiderruflich auf dem Weg zum EU-Beitritt sei. Letztes Jahr gingen 68 % der Exporte der Moldau in die Europäische Union, 20 % nach Rumänien, so Popescu.



    Ein Gesetzentwurf über die Stimmabgabe im Ausland ist am Dienstag im Justizausschuss der Abgeordnetenkammer verabschiedet worden. Am Mittwoch wird der Gesetzentwurf in der Plenarsitzung der Abgeordnetenkammer, in diesem Fall dem Entscheidungsorgan, diskutiert und abgestimmt. Der Senat hat am Montag den Gesetzentwurf verabschiedet, der alternative Abstimmungsverfahren für Rumänen im Ausland vorsieht, wie z. B. die Verlängerung der Abstimmung um drei Tage und die Briefwahl. Der Gesetzentwurf zielt darauf ab, allen Rumänen die Möglichkeit zu geben, ihre Stimme abzugeben, und vermeidet Schwierigkeiten und Verzögerungen, wie sie bei den jüngsten Wahlen zum Europäischen Parlament festgestellt wurden.



    Rumänien ist zu tiefst den europäischen Werten, dem Rechtsstaat sowie dem grundlegenden Rechten und Freiheiten seiner und der europäischen Bürger verbunden. Dies erklärte die rumänische Justizministerin, Ana Birchall, gegenüber einer Delegation der EU sich auf der ersten diesjährigen Mission des Kooperations- und Überprüfungsmechanismus in Bukarest befindet.



    Beim Tennisturnier in Wimbledon hat die rumänische Spielerin Monica Niculescu die Deutsche Andrea Petkovic nach einem spektakulären Match aus dem Rennen geworfen. Sie gewann in drei Sätzen 2-6, 6-2, 7-5. In der zweiten spielt Runde Monica Niculescu gegen dei Belgierin Elise Mertens. Ana Bogdan trifft dann auf Johanna Konta aus Gro‎ßbritannien und am Dienstag spielt zudem Sorana Cirstea gegen Amanda Anisimova aus den USA. Bei einem weiteren rumänisch-deutschen Duell geht es für Elena-Gabriela Ruse gegen Julia Görges. Am Mittwoch findet eine in Rumänien hei‎ß erwartete Auseinandersetzung statt – Simona Halep und Mihaela Buzarnescu treffen in der zweite Runde ausfeinander, nachdem sie sich am Montag gegen ihre jeweiligen Gegnerinnen durchsetzten. Bei den Herren verlor Marius Copil mit 1-3 gegen den Argentinier Guido Pella.

  • July 2, 2019

    July 2, 2019

    SUMMIT – EU leaders are
    today having a third round of talks in Brussels to decide on the new leadership
    of EU institutions. Initially they agreed on Socialist Frans Timmermans to take
    on the Presidency of the European Commission, instead of German
    Christian-Democrat Manfred Weber, who enjoyed the supported of the European
    People’s Party, who would instead be appointed European Parliament President.
    However, the deal brokered by Angela Merkel was discarded by the EPP, who are
    unwilling to give up on the Commission presidency. Manfred Weber does not,
    however, enjoy the support of the French liberals, who criticize his lack of
    experience. On the other hand, Frans Timmermans cannot rely on the support of
    states in the Visegrad group and Italy. Bulgaria’s Kristalina Georgieva is
    runing for European Council President, yet after negotiations failed Prime
    Minister Boiko Borisov said she is out of the race. Belgium’s Prime Minister Charles
    Michel could be the next High Representative for Foreign Affairs, while
    Denmark’s Margarethe Vestager of the Alliance of Liberals and Democrats could be
    the next First Vice-President of the European Commission. Representing Romania
    in the Summit is Romania’s President Klaus Iohannis.

    VISIT – Romania was, is and will
    remain the most constant and vocal supporter of Moldova, President Klaus
    Iohannis said earlier today after talks with Moldovan Prime Minister Maia
    Sandu, who is on a visit to Bucharest. The President said Bucharest will
    support at EU level financial assistance for the Republic of Moldova. In turn,
    Prime Minister Sandu said the Government wants to develop joint projects with
    Romania, and the European agenda is the defining characteristic of relations
    with Bucharest. Also today Maia Sandu met with her Romanian counterpart,
    Viorica Dancila, and with Chamber of Deputies Speaker, Marcel Ciolacu. Sworn in
    last month, Maia Sandu decided to pay her first external visit to Bucharest,
    although she previously announced she would visit Brussels. Another Moldovan
    official on Monday visited Bucharest, Foreign Minister Nicolae Popescu, who
    said Moldova is firmly and irreversibly on track to European accession. Last
    year, 68% of Moldova’s exports were to the European Union, while 20% were to
    Romania, Minister Popescu went on to say.

    DRAFT LAW – A draft law on voting abroad is under
    debate in the Judicial Committee of the Chamber of Deputies today. On
    Wednesday, the bill will be debated and voted upon in the plenary sitting of the
    Chamber of Deputies, the decision-making body in this case. The Senate on
    Monday passed the bill, which provides for alternative voting procedures for
    Romanians abroad, such as extending the vote for three days and postal voting.
    The bill is aimed at allowing all Romanians to cast their vote and avoiding
    difficulties and delays, such that were reported in the recent European
    Parliament election.

    TENNIS – Four Romanian tennis players are today competing in the Wimbledon
    tennis tournament. Ana Bogdan is playing Johanna Konta of Great Britain. Sorana
    Cirstea will take on Amanda Anisimova of the United States. Monica Niculescu,
    the recipient of a wildcard, will play against Andrea Petkovic of Germany.
    Finally, Elena-Gabriela Ruse will go up against Julia Georges of Germany. On
    Monday, another two Romanians, Simona Halep and Mihaela Buzarnescu advanced to
    the second round where they will be pitted against each other. In the men’s singles,
    Marius Copil lost 1-3 to Guido Pella of Argentina.