Radio România Internațional

Tag: mamaliga

  • Crap la cuptor

    Crap la cuptor

    În această ediţie, vă oferim câteva sugestii privind preparatele din crap.
    Cel mai rapide sunt crapul pe grătar sau crapul prăjit, dar există şi
    posibilitatea de a combina carnea de peşte cu legumele. Putem obţine astfel
    plachie de crap la care folosim foarte multă ceapă, crap pe varză şi crap
    umplut cu orez şi ciuperci.


    Pentru plachie, avem
    nevoie de un crap de circa 2 kg, eviscerat şi curăţat de solzi. Avem nevoie, de
    asemenea, de cel puţin un kg de ceapă, care trebuie curăţată şi tăiată
    solzişori. În continuare, ceapa este călită în ulei într-o tigaie, fiind stinsă,
    cum se spune, cu pastă de tomate şi cu vin, preferabil roşu. Ceapa călită este
    întinsă apoi într-o tavă. Sunt adăugate câteva foi de dafin, piper şi felii de
    lămâie, după care deasupra este pus peştele, spălat în prealabil de sarea de pe
    el. Se adaugă puţină apă, iar apoi tava este introdusă la cuptor, unde se ţine
    la foc potrivit vreo 3 sferturi de oră, interval în care, pentru a nu se usca,
    peştele trebuie stropit periodic cu zeama din tavă. Acest fel de mâncare este
    servit, de obicei, rece. Pe farfurie, este întins un strat de ceapă, deasupra
    căruia se află o bucată de peşte. Se poate servi cu mămăligă şi, desigur,
    împreună cu un pahar de vin alb, sec şi bine răcit.


    Şi crapul pe varză este uşor de preparat. Avem nevoie de un crap de circa
    două kilograme, de circa 2 kg de varză, de câteva roşii, de ulei, piper şi
    sare. Varza trebuie tăiată fideluţă şi apoi călită în puţin ulei. După ce a
    fost călită, varza este întinsă într-o tavă, iar deasupra se pune crapul, fie
    deja porţionat, fie tăiat longitudinal în două jumătăţi. Roşiile, tăiate felii,
    sunt împrăştiate în tavă peste varză şi peşte, se condimentează cu puţin piper
    şi se lasă în cuptor pentru circa 45 de minute. Periodic, peştele trebuie
    stropit cu zeama din tavă. Se serveşte imediat cu mămăligă.


    O altă sugestie este crapul umplut, pregătit de asemenea în cuptor. Avem nevoie de un crap de circa 2 kg, curăţat
    de solzi şi eviscerat, pe care îl umplem cu ciuperci şi orez. Avem nevoie de
    circa jumătate de kg de ciuperci, jumătate de kilogram de roşii, o ceaşcă de
    orez, două cepe, o căpăţână de usturoi, pătrunjel verde, sare şi piper.
    Ciupercile, tăiate felii, trebuie călite uşor în ulei, împreună cu ceapa tăiată
    solzişori, după care înăbuşim totul cu puţină apă şi adăugăm orezul,
    pătrunjelul verde, tocat mărunt şi sare. Cu această compoziţie umplem burta
    crapului, pe care înainte l-am spălat de sare. Îl coasem pe burtă sau utilizăm
    nişte scobitori, şi îl punem într-o cratiţă mai mare, în care turnăm puţină apă
    şi, eventual, vin alb, adăugăm usturoiul mărunţit şi roşiile tăiate în felii
    subţiri, după care îl ţinem la cuptor, la foc potrivit, circa trei sferturi de
    oră, timp în care va căpăta o culoare arămie. În locul ciupercilor şi orezului,
    putem face o compoziţie mai simplă, cu ceapă şi pătrunjel verde. Acestea,
    tocate mărunt şi amestecate cu sare şi piper, sunt puse direct în burta
    crapului. Se serveşte cald, cu lămâie şi cu un vin alb, sec sau demisec.

  • Mâncăruri din Delta Dunării

    Mâncăruri din Delta Dunării


    Delta Dunării reprezintă una dintre
    marile atracţii turistice ale României. Această destinaţie turistică este
    preferată de cei care doresc să se relaxeze, departe de
    zgomotul oraşelor, în liniştea deplină ce caracterizează această împărăţie a
    apelor şi a păsărilor.


    Din punct de vedere gastronomic, Delta Dunării are o
    specificitate, deoarece peştele a reprezentat dintotdeauna principla sursă de hrană a
    locuitorilor ei care, deloc lipsiţi de imaginaţie, sunt în măsură să îl
    pregătească într-o diversitate culinară de neînchipuit. Carnea de peşte este folosită nu numai pentru
    tradiţionalul borş pescăresc sau pentru a fi pusă la fript pe plită.



    La aperitive pot fi servite chifteluţe
    sau rondele din carne tocată. Chiftelele se pot obţine din orice fel de peşte,
    însă este preferat peştele mai mare, cu oase mai mari sau mai puţine, aşa cum
    este somnul. Tot pe platoul de aperitive, pe lângă salata de icre, putem întâlni plăcinta din carne de peşte şi rondele tăiate dintr-o specialitate care se obţine
    cu multă muncă şi pentru care este nevoie de dexteritate şi anume ştiuca
    umplută.


    Cel mai la îndemână fel de mâncare este borşul pescăresc, pregătit acasă sau pe un grind, într-un ceaun pus pe pirostrii. Se pun în
    oală, la fiert, mai întâi peşti mărunţi, evisceraţi, necurăţaţi de solzi, dar
    bine spălaţi. Zeama astfel obţinută este strecurată, iar apoi sunt adăugate apă
    şi legume tăiate mărunt, de obicei ceapă, ardei graşi, roşii, orez.

    Când
    legumele sunt aproape fierte, sunt adăugate şi bucăţi mari de peşte. Se lasă la
    fiert la foc potrivit, îndepărtându-se în permanenţă spuma. Zeama trebuie
    acrită spre final, fie cu borş, fie cu roşii, dar cel mai des cu oţet, aşa cum
    se obişnuieşte în Delta Dunării. Se lasă să mai dea un clocot, se retrage oala
    de pe foc, se adaugă frunze de pătrunjel, tăiate mărunt. Zeama este servită
    într-un castron şi, alături, pe un platou, sunt aduse bucăţile de peşte pentru
    a fi consumate împreună cu mujdei de usturoi.


    De multe ori, în Delta Dunării peştele este pregătit pe o tablă încinsă de foc, pe care se
    presară un strat de sare de 2 …
    3 milimetri grosime. Este vorba de saramură, care se pregăteşte din diferite specii de peşte, unii mai mici, precum biban, caras, roşioară, alţii mai mari, precum
    plătica, şalăul, somnul sau crapul. Înainte de fi puşi la fript, peştii trebuie curăţaţi de intestine şi de branhii,
    dar nu şi de solzi în cazul bibanului şi şalăului.

    Se lasă pe plită până se rumenesc, după care bucăţile de
    peşte sunt întoarse pe partea cealaltă cu grijă, pentru a nu se rupe. Acum sunt
    îndepărtaţi şi solzii de pe bucăţile de peşte care sunt aşezate apoi într-un vas în care se toarnă apă fierbinte, atât cât să le acopere. Pentru
    condimentare, în saramură poate fi adăugat ardei iute sau usturoi, tăiat în
    feliuţe subţiri, frunze de pătrunjel, tocate mărunt, cimbru şi busuioc, bucăţi de roşie. Saramura de peşte este servită caldă, cu mămăligă şi cu un pahar de vin alb, sec sau demisec, bine
    răcit.

  • Mâncăruri din Delta Dunării

    Mâncăruri din Delta Dunării


    Delta Dunării reprezintă una dintre
    marile atracţii turistice ale României. Această destinaţie turistică este
    preferată de cei care doresc să se relaxeze, departe de
    zgomotul oraşelor, în liniştea deplină ce caracterizează această împărăţie a
    apelor şi a păsărilor.


    Din punct de vedere gastronomic, Delta Dunării are o
    specificitate, deoarece peştele a reprezentat dintotdeauna principla sursă de hrană a
    locuitorilor ei care, deloc lipsiţi de imaginaţie, sunt în măsură să îl
    pregătească într-o diversitate culinară de neînchipuit. Carnea de peşte este folosită nu numai pentru
    tradiţionalul borş pescăresc sau pentru a fi pusă la fript pe plită.



    La aperitive pot fi servite chifteluţe
    sau rondele din carne tocată. Chiftelele se pot obţine din orice fel de peşte,
    însă este preferat peştele mai mare, cu oase mai mari sau mai puţine, aşa cum
    este somnul. Tot pe platoul de aperitive, pe lângă salata de icre, putem întâlni plăcinta din carne de peşte şi rondele tăiate dintr-o specialitate care se obţine
    cu multă muncă şi pentru care este nevoie de dexteritate şi anume ştiuca
    umplută.


    Cel mai la îndemână fel de mâncare este borşul pescăresc, pregătit acasă sau pe un grind, într-un ceaun pus pe pirostrii. Se pun în
    oală, la fiert, mai întâi peşti mărunţi, evisceraţi, necurăţaţi de solzi, dar
    bine spălaţi. Zeama astfel obţinută este strecurată, iar apoi sunt adăugate apă
    şi legume tăiate mărunt, de obicei ceapă, ardei graşi, roşii, orez.

    Când
    legumele sunt aproape fierte, sunt adăugate şi bucăţi mari de peşte. Se lasă la
    fiert la foc potrivit, îndepărtându-se în permanenţă spuma. Zeama trebuie
    acrită spre final, fie cu borş, fie cu roşii, dar cel mai des cu oţet, aşa cum
    se obişnuieşte în Delta Dunării. Se lasă să mai dea un clocot, se retrage oala
    de pe foc, se adaugă frunze de pătrunjel, tăiate mărunt. Zeama este servită
    într-un castron şi, alături, pe un platou, sunt aduse bucăţile de peşte pentru
    a fi consumate împreună cu mujdei de usturoi.


    De multe ori, în Delta Dunării peştele este pregătit pe o tablă încinsă de foc, pe care se
    presară un strat de sare de 2 …
    3 milimetri grosime. Este vorba de saramură, care se pregăteşte din diferite specii de peşte, unii mai mici, precum biban, caras, roşioară, alţii mai mari, precum
    plătica, şalăul, somnul sau crapul. Înainte de fi puşi la fript, peştii trebuie curăţaţi de intestine şi de branhii,
    dar nu şi de solzi în cazul bibanului şi şalăului.

    Se lasă pe plită până se rumenesc, după care bucăţile de
    peşte sunt întoarse pe partea cealaltă cu grijă, pentru a nu se rupe. Acum sunt
    îndepărtaţi şi solzii de pe bucăţile de peşte care sunt aşezate apoi într-un vas în care se toarnă apă fierbinte, atât cât să le acopere. Pentru
    condimentare, în saramură poate fi adăugat ardei iute sau usturoi, tăiat în
    feliuţe subţiri, frunze de pătrunjel, tocate mărunt, cimbru şi busuioc, bucăţi de roşie. Saramura de peşte este servită caldă, cu mămăligă şi cu un pahar de vin alb, sec sau demisec, bine
    răcit.

  • Brennnessel-Eintopf

    Brennnessel-Eintopf

    Mein Mann hat vor ein paar Tagen Brennnesseln auf dem Markt gekauft. Im Frühling, wenn die Pflanzen jung und noch zart sind, sind sie auf den Märkten in Rumänien erhältlich. Das Wichtigste beim Zubereiten von Brennnesseln ist das Waschen! Die Brennnesseln müssen viele Male gewaschen werden. Nach dieser zeitaufwendigen Arbeit wollte ich ein möglichst einfaches Rezept und bin in einem moldauischen Kochbuch fündig geworden. Dieses Rezept gebe ich Ihnen heute weiter, für den Fall, dass einmal auch bei Ihnen Brennnesseln auf den Küchentisch landen.



    Für einen Brennnesseleintopf brauchen Sie etwa eine Einkaufstüte voll Brennnesseln, 3–4 Esslöffel saure Sahne, eine Zwiebel, 4–5 Knoblauchzehen, 2–3 Esslöffel Öl, Salz und Pfeffer.



    Nachdem Sie die Brennnesseln gewaschen und wieder gewaschen haben, bis Sie keine Unreinheiten mehr sehen, bringen Sie einen Topf mit Wasser zum Kochen und geben Sie, wenn das Wasser den Siedepunkt erreicht hat, die Brennnesseln hinein.



    In der Zwischenzeit schneiden Sie die Zwiebel und den Knoblauch klein. Geben Sie etwas Öl in eine tiefe Pfanne und dünsten Sie die Zwiebel und den Knoblauch, bis sie glasig werden. Sieben Sie anschlie‎ßend die Brennnesseln ab und geben Sie sie in die Pfanne. Lassen Sie diese ca. 10 Minuten dünsten. Verfeinern Sie die Brennnesseln dann mit der sauren Sahne und lassen Sie das Ganze weitere 5 Minuten köcheln. Dazu können Sie eine hei‎ße Polenta reichen, auf Rumänisch mămăligă genannt.



    Für eine Mămăligă, benötigen Sie eine Einheit, sagen wir z.B. eine Tasse Maismehl und dreimal so viel Wasser. Bringen Sie zuerst das Wasser mit etwas Salz zum Kochen. Geben Sie dann das Maismehl im feinen Strahl, unter ständigem Rühren mit dem Schneebesen, damit es keine Klumpen bildet, hinzu. Lassen Sie es 20 Minuten, unter ständigem Rühren oder wie es auf der Verpackung steht, kochen. (Diejenigen, die es eilig haben, sollten wissen, dass es mittlerweile auch Maismehl gibt, das in nur 3 Minuten eine fertige Mămăligă ergibt.)



    Die Brennnesseln haben im Vergleich zum Spinat einen leicht herben Geschmack, der aber nicht zu ihrem Nachteil ist. Am nächsten Tag können Sie das, was übrig bleibt, auf geröstete Bauernbrotscheiben streichen.

  • Mâncăruri din Mărginimea Sibiului

    Mâncăruri din Mărginimea Sibiului

    Începând din această săptămână, Sibiul
    deţine titlul onorific de Regiune Gastronomică Europeană, titlu acordat de către
    Institutul Internaţional pentru Gastronomie, Cultură, Arte şi Turism. Ceremonia
    de preluare a acestui titlu deţinut anterior de alte 7 regiuni din Europa a
    inclus o demonstraţie gastronomică făcută de 50 de bucătari care au gătit
    mâncăruri speciale pentru cursanţii Academiei Forţelor Terestre din Sibiu.
    Pentru promovarea acestui titlu, produse locale din zona Sibiului au fost
    comercializate într-o reţea naţională de magazine. Reprezentanţii institutului
    european de profil, dar şi ai regiunilor europene care au deţinut până acum
    acest statut au fost invitaţi în această săptămână la Sibiu pentru a vizita
    judeţul şi pentru a asista la demonstraţii culinare. Responsabilii consorţiului
    local care se ocupă de organizarea evenimentelor din acest an de promovare a
    Sibiului ca Regiune Gastronomică Europeană şi-au propus să lanseze şi conceptul
    de gastronomie regională sibiană şi anume Bucătăria ciobănească.


    Oieritul este o ocupaţie tradiţională
    a locuitorilor celor 18 sate româneşti şi săseşti din Mărginimea Sibiului, o
    destinaţie de vacanţă în care întâlnim multe gospodării tradiţionale amenajate
    pentru a primi oaspeţi. Satele româneşti din Mărginimea Sibiului au o bogată
    moştenire gastronomică cu multe preparate din lapte şi carne de oaie. Unul
    dintre ele este bulzul, de fapt brânză de burduf învelită într-un strat de
    mămăligă. Acest bulz se poate pregăti chiar şi pe grătar. Deasupra jarului se
    pun cocoloaşele de bulz pentru care trebuie să pregătim însă o mămăligă
    vârtoasă, obţinută numai din porumb măcinat la o moară tradiţională. Aceste
    cocoloaşe se lasă pe grătar până crapă bulzul şi se servesc cu smântână. O altă
    variantă, ciobănească, este cea a bulzului preparat direct în jar, când
    cocoloşul de bulz este învelit în lut. Este lăsat în jar, până când lutul şi,
    bineînţeles, bulzul din interior se coc. Bulzul se consumă după îndepărterea
    învelişului ceramic. Pentru că am vorbit despre învelirea în lut, să menţionăm
    că de Paşte, se pregăteşte miel în lut, iar în restul anului se poate pregăti
    similar, berbec în lut.


    Un alt preparat tradiţional în Mărginimea Sibiului, de această dată de
    origine săsească, este tocăniţa de viţel. Dacă veţi ajunge la o pensiune din Mărginimea
    Sibiului şi dacă vremea este frumoasă, este posibil ca gazda să vă facă o
    demonstraţie, pregîtind tocăniţa în aer liber, la jar. Aşadar, curăţăm câteva
    cepe, le spălăm, le tocăm mărunt şi le călim în ulei într-un ceaun de tuci
    aşezat deasupra jarului. Tăiem în cubuleţe mici carnea de viţel, antricot sau
    spată, o punem în ceaunul de tuci şi adăugăm apă astfel încât să fiarbă la foc
    încet. Tăiem doi ardei graşi în felii mici, mărunţim 2 … 3 roşii şi câţiva
    căţei de usturoi, punând apoi aceste legume în ceaun. Spre final, adăugăm
    piper, o foaie de dafin, un pahar de vin roşu şi sărăm după gust. Tocăniţa se
    serveşte caldă, cu mămăligă şi, bineînţeles, alături de un pahar de vin.

  • Mâncăruri din Mărginimea Sibiului

    Mâncăruri din Mărginimea Sibiului

    Începând din această săptămână, Sibiul
    deţine titlul onorific de Regiune Gastronomică Europeană, titlu acordat de către
    Institutul Internaţional pentru Gastronomie, Cultură, Arte şi Turism. Ceremonia
    de preluare a acestui titlu deţinut anterior de alte 7 regiuni din Europa a
    inclus o demonstraţie gastronomică făcută de 50 de bucătari care au gătit
    mâncăruri speciale pentru cursanţii Academiei Forţelor Terestre din Sibiu.
    Pentru promovarea acestui titlu, produse locale din zona Sibiului au fost
    comercializate într-o reţea naţională de magazine. Reprezentanţii institutului
    european de profil, dar şi ai regiunilor europene care au deţinut până acum
    acest statut au fost invitaţi în această săptămână la Sibiu pentru a vizita
    judeţul şi pentru a asista la demonstraţii culinare. Responsabilii consorţiului
    local care se ocupă de organizarea evenimentelor din acest an de promovare a
    Sibiului ca Regiune Gastronomică Europeană şi-au propus să lanseze şi conceptul
    de gastronomie regională sibiană şi anume Bucătăria ciobănească.


    Oieritul este o ocupaţie tradiţională
    a locuitorilor celor 18 sate româneşti şi săseşti din Mărginimea Sibiului, o
    destinaţie de vacanţă în care întâlnim multe gospodării tradiţionale amenajate
    pentru a primi oaspeţi. Satele româneşti din Mărginimea Sibiului au o bogată
    moştenire gastronomică cu multe preparate din lapte şi carne de oaie. Unul
    dintre ele este bulzul, de fapt brânză de burduf învelită într-un strat de
    mămăligă. Acest bulz se poate pregăti chiar şi pe grătar. Deasupra jarului se
    pun cocoloaşele de bulz pentru care trebuie să pregătim însă o mămăligă
    vârtoasă, obţinută numai din porumb măcinat la o moară tradiţională. Aceste
    cocoloaşe se lasă pe grătar până crapă bulzul şi se servesc cu smântână. O altă
    variantă, ciobănească, este cea a bulzului preparat direct în jar, când
    cocoloşul de bulz este învelit în lut. Este lăsat în jar, până când lutul şi,
    bineînţeles, bulzul din interior se coc. Bulzul se consumă după îndepărterea
    învelişului ceramic. Pentru că am vorbit despre învelirea în lut, să menţionăm
    că de Paşte, se pregăteşte miel în lut, iar în restul anului se poate pregăti
    similar, berbec în lut.


    Un alt preparat tradiţional în Mărginimea Sibiului, de această dată de
    origine săsească, este tocăniţa de viţel. Dacă veţi ajunge la o pensiune din Mărginimea
    Sibiului şi dacă vremea este frumoasă, este posibil ca gazda să vă facă o
    demonstraţie, pregîtind tocăniţa în aer liber, la jar. Aşadar, curăţăm câteva
    cepe, le spălăm, le tocăm mărunt şi le călim în ulei într-un ceaun de tuci
    aşezat deasupra jarului. Tăiem în cubuleţe mici carnea de viţel, antricot sau
    spată, o punem în ceaunul de tuci şi adăugăm apă astfel încât să fiarbă la foc
    încet. Tăiem doi ardei graşi în felii mici, mărunţim 2 … 3 roşii şi câţiva
    căţei de usturoi, punând apoi aceste legume în ceaun. Spre final, adăugăm
    piper, o foaie de dafin, un pahar de vin roşu şi sărăm după gust. Tocăniţa se
    serveşte caldă, cu mămăligă şi, bineînţeles, alături de un pahar de vin.

  • Ostropel de pui

    Ostropel de pui

    Ostropelul
    de pui este o mâncare tradiţională a bucătăriei româneşti, putând fi preparată într-un timp scurt şi
    fără a folosi prea multe ingrediente. Poate fi preparat atât în bucătărie, cât şi în aer liber, într-o oală de
    lut pusă deasupra jarului, aşa cum făceau altădată oameni aflaţi la muncile câmpului,
    departe de gospodării.


    Avem
    nevoie de un pui, de câteva
    pulpe de pui sau de partea inferioară
    a pulpelor de pui, de două cepe, de câţiva căţei de usturoi, de câteva roşii
    sau de suc de roşii, de ulei, de puţin vin alb, o foaie de dafin, piper,
    cimbru, o legătură de pătrunjel şi sare. Puiul trebuie tranşat în bucăţi
    potrivit de mari pe care le spălăm, le scurgem de apă şi apoi le rumenim în
    ulei într-o tigaie sau într-un ceaun. Tot în ulei călim uşor ceapa, tăiată
    solzişori şi apoi adăugăm roşiile tăiate cubuleţe sau sucul de roşii, un fir de
    cimbru, o foaie de dafin şi câteva boabe de piper.

    Într-un vas punem ceapa
    călită amestecată cu roşii şi cu celelalte ingrediente, precum şi carnea de pui
    rumenită. Adăugăm apă sau, eventual, un pahar cu vin şi lăsăm să fiarbă
    înăbuşit, la foc mic, până ce sosul scade. Spre final punem şi câţiva căţei de
    usturoi, tocaţi mărunt, frunze tocate de pătrunjel şi sare după gust. Ostropelul poate fi preparat atât pe foc, cât şi în cuptor, cea de a doua
    variantă semănând oarecum cu modul de preparare tradiţional, în oala de lut,
    pusă pe jar. Se serveşte împreună cu o porţie de mămăligă şi cu murături.

  • Ostropel de pui

    Ostropel de pui

    Ostropelul
    de pui este o mâncare tradiţională a bucătăriei româneşti, putând fi preparată într-un timp scurt şi
    fără a folosi prea multe ingrediente. Poate fi preparat atât în bucătărie, cât şi în aer liber, într-o oală de
    lut pusă deasupra jarului, aşa cum făceau altădată oameni aflaţi la muncile câmpului,
    departe de gospodării.


    Avem
    nevoie de un pui, de câteva
    pulpe de pui sau de partea inferioară
    a pulpelor de pui, de două cepe, de câţiva căţei de usturoi, de câteva roşii
    sau de suc de roşii, de ulei, de puţin vin alb, o foaie de dafin, piper,
    cimbru, o legătură de pătrunjel şi sare. Puiul trebuie tranşat în bucăţi
    potrivit de mari pe care le spălăm, le scurgem de apă şi apoi le rumenim în
    ulei într-o tigaie sau într-un ceaun. Tot în ulei călim uşor ceapa, tăiată
    solzişori şi apoi adăugăm roşiile tăiate cubuleţe sau sucul de roşii, un fir de
    cimbru, o foaie de dafin şi câteva boabe de piper.

    Într-un vas punem ceapa
    călită amestecată cu roşii şi cu celelalte ingrediente, precum şi carnea de pui
    rumenită. Adăugăm apă sau, eventual, un pahar cu vin şi lăsăm să fiarbă
    înăbuşit, la foc mic, până ce sosul scade. Spre final punem şi câţiva căţei de
    usturoi, tocaţi mărunt, frunze tocate de pătrunjel şi sare după gust. Ostropelul poate fi preparat atât pe foc, cât şi în cuptor, cea de a doua
    variantă semănând oarecum cu modul de preparare tradiţional, în oala de lut,
    pusă pe jar. Se serveşte împreună cu o porţie de mămăligă şi cu murături.

  • Puricei

    Puricei

    Se poate considera că puriceii reprezintă un
    preparat tradiţional, fără a putea fi identificat însă ca un preparat specific
    gastronomiei vreunei regiuni sau provincii istorice a României. Are la bază o
    improvizaţie prin care altădată erau valorificate în principal resturi de
    mămăligă rămase de la o masă precedentă, deci se poate considera că a fost
    inventată în zone rurale sărace.


    Reţetele
    actuale de puricei sunt însă diferite, la fel ca şi ingredientele. În varianta
    cea mai rapidă şi cu ingrediente mai puţine, este un amestec de mămăligă şi
    brânză, iar în variantele sub denumirea de puricei boiereşti, pe lista
    ingredientelor se află jumări, cârnaţi şi carne.


    În
    primul rând, trebuie preparată o mămăligă mai vârtoasă, pe care o lăsăm să se
    răcească. Pentru a respecta tradiţia, mămăliga poate fi preparată cu o zi
    înainte. Mămăliga trebuie sfărâmată cu o furculiţă şi apoi pusă într-o tigaie
    sau într-un vas cu ulei încins sau în care am topit nişte untură. Mămăliga
    trebuie amestecată permanent până când începe să îşi schimbe culoarea. Se
    adaugă apoi telemea dată pe răzătoare sau brânză de burduf, sfărâmată tot cu
    furculiţa şi omogenizăm. În acest amestec de mămăligă şi brânză pot fi incluse
    şi două ouă bătute.


    Dacă vom încerca să
    obţinem aşa-numiţii puricei boiereşti, atunci în tigaia cu ulei încins punem
    mai întâi cârnaţi, tăiaţi rondele, pe care îi rumenim, carne din friptură şi
    jumări. Adăugăm mămăliga fărâmiţată şi amestecăm, iar apoi telemeaua sau brânza
    de burduf. Se poate condimenta cu puţin piper şi potrivi cu sare după gust.
    Puriceii pot fi serviţi imediat, alături de un pahar de tărie sau de vin.

  • Puricei

    Puricei

    Se poate considera că puriceii reprezintă un
    preparat tradiţional, fără a putea fi identificat însă ca un preparat specific
    gastronomiei vreunei regiuni sau provincii istorice a României. Are la bază o
    improvizaţie prin care altădată erau valorificate în principal resturi de
    mămăligă rămase de la o masă precedentă, deci se poate considera că a fost
    inventată în zone rurale sărace.


    Reţetele
    actuale de puricei sunt însă diferite, la fel ca şi ingredientele. În varianta
    cea mai rapidă şi cu ingrediente mai puţine, este un amestec de mămăligă şi
    brânză, iar în variantele sub denumirea de puricei boiereşti, pe lista
    ingredientelor se află jumări, cârnaţi şi carne.


    În
    primul rând, trebuie preparată o mămăligă mai vârtoasă, pe care o lăsăm să se
    răcească. Pentru a respecta tradiţia, mămăliga poate fi preparată cu o zi
    înainte. Mămăliga trebuie sfărâmată cu o furculiţă şi apoi pusă într-o tigaie
    sau într-un vas cu ulei încins sau în care am topit nişte untură. Mămăliga
    trebuie amestecată permanent până când începe să îşi schimbe culoarea. Se
    adaugă apoi telemea dată pe răzătoare sau brânză de burduf, sfărâmată tot cu
    furculiţa şi omogenizăm. În acest amestec de mămăligă şi brânză pot fi incluse
    şi două ouă bătute.


    Dacă vom încerca să
    obţinem aşa-numiţii puricei boiereşti, atunci în tigaia cu ulei încins punem
    mai întâi cârnaţi, tăiaţi rondele, pe care îi rumenim, carne din friptură şi
    jumări. Adăugăm mămăliga fărâmiţată şi amestecăm, iar apoi telemeaua sau brânza
    de burduf. Se poate condimenta cu puţin piper şi potrivi cu sare după gust.
    Puriceii pot fi serviţi imediat, alături de un pahar de tărie sau de vin.

  • Preparate din peşte

    Preparate din peşte

    Ziua de Bunavestire
    şi cea de Florii sunt singurele din perioada Postului Paştelui când creştinii
    ortodocşi au dezlegare la peşte, în rest fiind restricţie totală la alimentele
    de origine animală. Pornind de aici, pentru ediţia din această săptămână încercăm să vă recomandăm un meniu
    bazat exclusiv pe peşte.


    Se poate face un platou de gustări reci pe
    care putem pune pastă de peşte, salată de icre, chiftele şi felii de ştiucă umplută. Pasta de peşte o obţinem punând în cuptor, la
    foc mic, câteva bucăţi
    de file într-o tavă cu puţină apă, un strop de ulei, câteva boabe de piper şi o foaie de
    dafin. După ce s-a răcit, amestecăm peştele cu o ceapă tocată mărunt, cu zeama
    de la o lămâie, cu puţin busuioc uscat şi, dacă doriţi să fie mai cremos, cu
    brânză sau cu unt. Pasta se poate pune în mici forme din aluat şi ornată cu
    rondele din măsline.


    În continuare, poate fi
    servită o ciorbă de peşte, cu multe legume. Nefiind încă sezonul legumelor de grădină, la ciorbă pot fi puse rădăcinoase
    precum morcovi, ţelină, ceapă şi cartofi. O astfel de ciorbă, specifică Deltei
    Dunării, este storceagul. Toate legumele trebuie mărunţite şi puse la fiert
    împreună cu bucăţi de file de peşte într-o oală de 4 .. 5 litri. Spre final se
    acreşte cu puţin oţet, cu borş sau cu zeamă de lămâie. Spre deosebire de
    traditionala ciobă de peşte, la storceag se adaugă la final, un gălbenuş de ou
    amestecat cu câteva linguri de smântână.


    Vedeta primăverii este scrumbia, o specie de peşte care, pe măsură ce vremea se încălzeşte, migrează din Marea Neagrăşi urcăîn bancuri pe Dunăre pentru a se reproduce. Din scrumbie se pot obţine multe preparate:
    scrumbie la cuptor cu garnitură de legume, scrumbie la tigaie cu garnitură de ciuperci şi multe
    altele. Atunci când este proaspătă, scrumbia poate fi pregătită pe grătar.

    După ce au fost curăţate de solzi, eviscerate
    şi spălate, scrumbiile trebuie sărate bine şi lăsate să stea aşa vreo jumătate
    de oră. Le clătim de sare şi le punem pe grătar sau pe o tablă încinsă de jar
    sau de focul de la aragaz. Pentru a fi preparate uniform, scrumbiile trebuie
    întoarse şi pe cealaltă parte. După ce s-au rumenit, luăm scrumbiile de pe
    grătar şi le punem într-un vas în care turnăm apoi o saramură făcută din apă
    clococtită, usturoi pisat, piper, cimbru şi rondele de ardei iute. Acoperim cu un
    capac pentru circa 20 de minute astfel încât aromele ingredientelor să se amestece,
    iar în acest timp putem pregăti o mămăligă. Punem peştele în farfurie
    alături de mămăliguţă şi presărăm deasupra frunze tocate de pătrunjel.

  • Preparate din peşte

    Preparate din peşte

    Ziua de Bunavestire
    şi cea de Florii sunt singurele din perioada Postului Paştelui când creştinii
    ortodocşi au dezlegare la peşte, în rest fiind restricţie totală la alimentele
    de origine animală. Pornind de aici, pentru ediţia din această săptămână încercăm să vă recomandăm un meniu
    bazat exclusiv pe peşte.


    Se poate face un platou de gustări reci pe
    care putem pune pastă de peşte, salată de icre, chiftele şi felii de ştiucă umplută. Pasta de peşte o obţinem punând în cuptor, la
    foc mic, câteva bucăţi
    de file într-o tavă cu puţină apă, un strop de ulei, câteva boabe de piper şi o foaie de
    dafin. După ce s-a răcit, amestecăm peştele cu o ceapă tocată mărunt, cu zeama
    de la o lămâie, cu puţin busuioc uscat şi, dacă doriţi să fie mai cremos, cu
    brânză sau cu unt. Pasta se poate pune în mici forme din aluat şi ornată cu
    rondele din măsline.


    În continuare, poate fi
    servită o ciorbă de peşte, cu multe legume. Nefiind încă sezonul legumelor de grădină, la ciorbă pot fi puse rădăcinoase
    precum morcovi, ţelină, ceapă şi cartofi. O astfel de ciorbă, specifică Deltei
    Dunării, este storceagul. Toate legumele trebuie mărunţite şi puse la fiert
    împreună cu bucăţi de file de peşte într-o oală de 4 .. 5 litri. Spre final se
    acreşte cu puţin oţet, cu borş sau cu zeamă de lămâie. Spre deosebire de
    traditionala ciobă de peşte, la storceag se adaugă la final, un gălbenuş de ou
    amestecat cu câteva linguri de smântână.


    Vedeta primăverii este scrumbia, o specie de peşte care, pe măsură ce vremea se încălzeşte, migrează din Marea Neagrăşi urcăîn bancuri pe Dunăre pentru a se reproduce. Din scrumbie se pot obţine multe preparate:
    scrumbie la cuptor cu garnitură de legume, scrumbie la tigaie cu garnitură de ciuperci şi multe
    altele. Atunci când este proaspătă, scrumbia poate fi pregătită pe grătar.

    După ce au fost curăţate de solzi, eviscerate
    şi spălate, scrumbiile trebuie sărate bine şi lăsate să stea aşa vreo jumătate
    de oră. Le clătim de sare şi le punem pe grătar sau pe o tablă încinsă de jar
    sau de focul de la aragaz. Pentru a fi preparate uniform, scrumbiile trebuie
    întoarse şi pe cealaltă parte. După ce s-au rumenit, luăm scrumbiile de pe
    grătar şi le punem într-un vas în care turnăm apoi o saramură făcută din apă
    clococtită, usturoi pisat, piper, cimbru şi rondele de ardei iute. Acoperim cu un
    capac pentru circa 20 de minute astfel încât aromele ingredientelor să se amestece,
    iar în acest timp putem pregăti o mămăligă. Punem peştele în farfurie
    alături de mămăliguţă şi presărăm deasupra frunze tocate de pătrunjel.

  • Mâncăruri şi preparate din urzici

    Mâncăruri şi preparate din urzici

    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului. Recoltatul urzicilor nu este o activitate uşoară. Dincolo de precauţia de a le atinge cu grijă, trebuie să le culegem din zone nepoluate. De aceea trebuie evitate, de exemplu, urzicile care cresc pe marginea drumurilor şi care pot conţine elemente ale gazelor de eşapament. Este bine ca în timpul recoltării să ne protejăm cu o mănuşă, întrucât perii iritativi ai urzicii se dezvoltă cu mult înainte ca frunzele să ajungă la maturitate.



    După recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu mai au nicio urmă de pământ sau nisip. În continuare, frunzele de urzici sunt puse într-un vas cu apă clocotită până când apa ajunge din nou la fierbere. După aceea sunt scoase într-o strecurătoare şi lăsate la scurs. Conform recomandărilor făcute din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi băută dimineaţa, pe stomacul gol, având rol benefic în ceea ce priveşte detoxifierea organismului.



    După ce au fiert, urzicile pot fi baza unor mâncăruri de post sau pot fi combinate cu smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare, cu o ceapă tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin ulei, smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Această cremă de urzici poate fi servită cu ouă ochiuri. De asemenea, această cremă de urzici poate fi consumată cu mămăligă.



    O altă combinaţie este cea cu maioneză şi cu hrean. La un kg de urzici, avem nevoie de o lingură de hrean ras şi de 4-5 linguri cu maioneză. După ce urzicile au fost fierte şi pasate, trebuie amestecate cu maioneza şi cu hreanul şi sunt servite în farfurii decorate cu ridichi roşii, tăiate în felii subţiri.



    O altă mâncare este pilaful de urzici şi orez. Ca ingrediente, avem nevoie de un kilogram de urzici, de 3 ceşti de orez şi de o ceapă. Fierbem separat urzicile şi orezul, după care le amestecăm. Adăugăm ceapa tăiată mărunt, sare, piper şi puţin ulei, iar apoi se mai lasă puţin la fiert, obţinând astfel pilaful de urzici şi orez.

  • Mâncăruri şi preparate din urzici

    Mâncăruri şi preparate din urzici

    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului. Recoltatul urzicilor nu este o activitate uşoară. Dincolo de precauţia de a le atinge cu grijă, trebuie să le culegem din zone nepoluate. De aceea trebuie evitate, de exemplu, urzicile care cresc pe marginea drumurilor şi care pot conţine elemente ale gazelor de eşapament. Este bine ca în timpul recoltării să ne protejăm cu o mănuşă, întrucât perii iritativi ai urzicii se dezvoltă cu mult înainte ca frunzele să ajungă la maturitate.



    După recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu mai au nicio urmă de pământ sau nisip. În continuare, frunzele de urzici sunt puse într-un vas cu apă clocotită până când apa ajunge din nou la fierbere. După aceea sunt scoase într-o strecurătoare şi lăsate la scurs. Conform recomandărilor făcute din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi băută dimineaţa, pe stomacul gol, având rol benefic în ceea ce priveşte detoxifierea organismului.



    După ce au fiert, urzicile pot fi baza unor mâncăruri de post sau pot fi combinate cu smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare, cu o ceapă tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin ulei, smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Această cremă de urzici poate fi servită cu ouă ochiuri. De asemenea, această cremă de urzici poate fi consumată cu mămăligă.



    O altă combinaţie este cea cu maioneză şi cu hrean. La un kg de urzici, avem nevoie de o lingură de hrean ras şi de 4-5 linguri cu maioneză. După ce urzicile au fost fierte şi pasate, trebuie amestecate cu maioneza şi cu hreanul şi sunt servite în farfurii decorate cu ridichi roşii, tăiate în felii subţiri.



    O altă mâncare este pilaful de urzici şi orez. Ca ingrediente, avem nevoie de un kilogram de urzici, de 3 ceşti de orez şi de o ceapă. Fierbem separat urzicile şi orezul, după care le amestecăm. Adăugăm ceapa tăiată mărunt, sare, piper şi puţin ulei, iar apoi se mai lasă puţin la fiert, obţinând astfel pilaful de urzici şi orez.

  • Mămăliga

    Mămăliga

    Mămăliga a intrat în
    cultura gastronomică a românilor, se pare, prin secolul al 17-lea, după
    aducerea şi cultivarea porumbului în Europa. Atracţia românilor pentru mămăligă
    a avut, se pare, un substrat psihologic. Aflaţi sub dominaţie otomană şi
    obligaţi să plătească biruri în cereale şi vite, românii au început să cultive
    porumb pe care turcii nu îl vroiau. Tot la fel, în loc de vite, populaţia
    autohtonă a preferat să crească porci.
    Cuvântul mămăligă şi forme apropiate acestuia le întâlnim în tot spaţiul
    balcanic, în limba română fiind utilizat şi în expresii. A pune de mămăligă
    înseamnă în sens propriu a pune apa la fiert, însă, folosită în alt context
    poate însemna a încurca lucrurile, a greşi, a nu putea ieşi dintr-o situaţie
    grea sau dintr-o încurcătură. De exemplu, în povestirile lui Ion Creangă
    (scriitor român din secolul al 19-lea), am reţinut această formulare: Măi
    Chirică, d-apoi şti că şi boieriul, câtu-i de boieri, a pus-o de mămăligă.

    În mod tradiţional, mămăliga este pregătită într-un vas
    de fontă de formă rotundă, denumit ceaun, din făină de porumb pe care o fierbem
    în apă cu puţină sare. Preparată ca la ţară unde a fost, de-a lungul secolelor,
    un înlocuitor al pâinii, mămăliga este mai densă decât echivalentul italian al
    acesteia, polenta, putând fi tăiată în bucăţi asemenea unei pâini. Când
    este servită cu alte preparate, mămăliga
    poate fi mai moale, având consistenţa unui terci.


    Mămăliga poate fi combinată,
    de exemplu, cu ouă. Din jumătate de kg de mălai se pregăteşte o mămăligă nici
    foarte tare, nici foarte moale. Se fierb 4 ouă tari pe care le curăţăm de coajă
    şi pe care le zdrobim şi pe care la combinăm cu puţin unt. Jumătate din pasta
    rezultată este pusă apoi pe fundul unui vas uns cu unt. Deasupra ei se
    răstoarnă mămăligă, apoi întindem restul pastei care ne-a rămas. Vasul se ţine
    în cuptor, la foc potrivit, circa un sfert de oră, după care compoziţia se
    serveşte imediat, eventual cu puţină smântână deasupra.


    O
    altă reţetă din bucătăria tradiţională este mămăliga cu jumări, ouă şi
    verdeţuri. Facem o mămăligă de consistenţă potrivită, pe care o turnăm într-un
    castron şi o lăsăm să se răcească. Separat facem o omletă în care punem câteva
    jumări de porc, adăugând, de asemenea, puţină ceapă sau ceapă verde, tocată
    mărunt, câteva fire de mărar şi câteva frunze de pătrunjel, de asemenea, tocate
    mărunt. Punem piper şi sare, după gust, şi prăjim compoziţia într-o tigaie,
    întorcând-o pe ambele părţi. Omleta se taie în felii şi se serveşte pe o felie
    de mămăligă.


    Mămăliga
    poate fi combinată şi cu cârnaţi. Facem o mămăligă de consistenţă potrivită.
    Într-o cratiţă unsă cu unt, întindem un strat de mămăligă deasupra căruia punem
    bucăţi de cârnaţi de porc, pe care i-am prăjit înainte, apoi mai întindem un
    strat subţire de mămăligă, peste care mai punem câteva bucăţi de cârnat,
    ultimul strat fiind de mămăligă. Înainte de a băga cratiţa la cuptor pentru un
    sfert de oră, presărăm caşcaval sau telemea de oi rasă deasupra ultimului strat
    de mămăligă. Mămăliga cu cârnaţi se serveşte caldă, cu gogonele sau castraveţi
    muraţi.