Radio România Internațional

Tag: mari sportivi

  • Sport Club RRI – Atleta Mihaela Peneş

    Sport Club RRI – Atleta Mihaela Peneş

    În ziua de 29 august 2024 a plecat dintre noi Mihaela Peneş, una dintre primele campioane olimpice ale atletismului românesc. După o viaţă dedicată sportului, atât ca performer, cât şi ca antrenor şi oficial al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, în ultimii ani nu a mai apărut în public. S-a retras la o mânăstire din nordul Moldovei, apoi la un aşezământ pentru vârstnici din Capitală.

    Mihaela Peneş s-a născut la Bucureşti, în ziua de 22 iulie 1947. A făcut sport din copilărie, sub directa îndrumare a mamei sale. Într-un interviu acordat în exclusivitate postului nostru de radio, în martie 2004, şi-a povesit prima performanţă de seamă, şi anume traversarea înot a lacului bucureştean Floreasca, la doar 7 ani, ispravă care i-a adus drept premiu… o îngheţată.

    După ce a cochetat cu nataţia şi handbalul, s-a oprit la atletism. A doborât rapid recordul naţional al junioarelor la aruncarea suliţei şi a început să concureze în competiţiile senioarelor la doar 17 ani, în 1964. În acelaşi an a fost cooptată în lotul pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, fără mari speranţe la o medalie, dar a reuşit să facă imposibilul. În calificări, veterana Elena Gorceakova, din URSS, a aruncat suliţa la 62 de metri şi 40 de centimetri, stabilind un nou record mondial care a rezistat vreme de opt ani. În finală însă, rusoaica s-a clasat doar a treia. Mihaela Peneş a reuşit din prima încercare o aruncare de 60 de metri şi 54 de centimetri şi a câştigat medalia de aur. Argintul a revenit Martei Rudas, din Ungaria, cu 58 de metri şi 27 de centimetri, iar Gorceakova, cu 57 de metri şi 6 centimetri, a rămas cu bronzul.

    În 1968, la Jocurile de la Ciudad de Mexico, Mihaela Peneş venea de pe poziţia campionului en titre. Iarăşi, cea mai bună încercare a sa din finală a fost prima aruncare, măsurând 59 de metri şi 92 de centimetri. Sportiva maghiară Angela Nemeth a reuşit însă, la a doua încercare, să trimită suliţa la 60 de metri şi 36 de centimetri şi a luat medalia de aur, iar Mihaela Peneş s-a mulţumit cu argintul. Medalia de bronz i-a revenit austriecei Eva Janko. Aruncarea ei a măsurat 58 de metri şi 4 centimetri.

    După retragerea din activitatea sportivă, Mihaela Peneş s-a dedicat antrenoratului, apoi a făcut parte din conducerea Federaţiei Române de Atletism şi a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. A fost, pentru o vreme, directoare a Academiei Olimpice Române.

  • Sport Club RRI – Gimnastul Dan Grecu

    Sport Club RRI – Gimnastul Dan Grecu

    Printre performerii care ne-au părăsit anul trecut s-a aflat și marele sportiv și antrenor Dan Grecu. A fost primul gimnast român campion mondial. Următorul campion al lumii din istoria gimnasticii masculine românești, Marius Urzică, i-a fost elev. A fost primul român medaliat în întrecerile olimpice masculine  de gimnastică și, la peste 20 de ani distanță, l-a avut ca elev pe cel care a adus primul aur olimpic pentru gimnastica românească: din nou Marius Urzică.

    Dan Grecu s-a născut pe 26 septembrie 1950, la București. A început gimnastica la 8 ani, la Iași, sub îndrumarea antrenorului Octav Ungureanu. La vârsta de 12 ani a revenit in București, unde s-a legitimat la CSS Viitorul, avându-l ca antrenor pe Mircea Bădulescu. A trecut apoi la Dinamo București, club la care, după aceea, s-a derulat întreaga sa carieră de sportiv și antrenor. În 1966 obține primul său titlu de campion de juniori al României. În 1970 este selecționat în premieră în echipa reprezentativă a țării, participând la Mondialele de la Ljubljana. În ’72 ia parte la Olimpiada de la München, unde ocupă locul 7 cu echipa României. Obține prima sa mare performanță în 1973, la Europenele de la Grenoble – argint la inele.

    Numele lui Dan Grecu va rămâne legat peste ani de marele său succes din 1974. Atunci, la Varna, sub îndrumarea lui Mircea Bădulescu, a câștigat titlul mondial în proba de inele, după o fantastică bătălie cu reprezentantul Uniunii Sovietice, Nikolai Andrianov, alături de care a urcat, la egalitate, pe prima treaptă a podiumului. În 1976, la Olimpiada de la Montreal, și-a confirmat clasa internațională la inele, cucerind medalia de bronz.

    Ca antrenor, Dan Grecu s-a aflat la cârma cele mai bune echipe masculine de gimnastică pe care a avut-o vreodată România. Elevii săi au obținut, printre altele, un aur olimpic, adus de Marius Urzică, in 2000, de la Sydney, și mai multe medalii la Mondiale și Europene. În 2001, la Campionatele lumii de la Gand, gimnastica masculină românească a obținut cele mai bune rezultate din întreaga sa istorie. Au fost cucerite trei medalii de aur. Marian Drăgulescu s-a impus la sărituri și sol, iar Marius Urzică la cal cu mânere. În urma carierei sale de excepție, a primit, în 2024, Colanul de Aur, cea mai înaltă distincție a Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

  • Anul sportiv 2024 (partea II)

    Anul sportiv 2024 (partea II)

    România a revenit, în 2024, în topurile sportive ale lumii. La Jocurile Olimpice de la Paris, delegaţia tricoloră s-a situat pe locul 23 în clasamentul mondial pe medalii, înregistrând un progres clar faţă de ediţia de acum trei ani, de la Tokyo, unde a ocupat locul 46. Mai multe detalii în partea a doua a retrospectivei sportive a anului 2024, pe care vă invităm s-o ascultaţi în cele ce urmează.

     

    Sfârşitul lunii iulie a adus debutul Jocurilor Olimpice de la Paris, deschise cu o ceremonie grandioasă şi, în acelaşi timp, controversată din diferite motive legate mai puţin de sport… Primele medalii tricolore au fost aduse de înotătorul David Popovici: aur la 200 de metri liber şi bronz la cealaltă probă la care a luat parte, şi anume la 100 de metri liber. Au urmat succesele canotorilor. Perechea Andrei Cornea / Marian Enache a câştigat medaliile de aur în proba masculină de dublu vâsle, apoi Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar s-au clasat pe locul secund în întrecerea similară feminină.

    Au urmat alte două medalii de argint, aduse de Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel. de la dublu rame feminin, şi de Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, de la dublu vâsle feminin – categorie uşoară. În ultima zi de concurs a canotorilor a venit şi cel de-al treilea titlu olimpic, adus de echipajul feminin de 8+1. Au completat palmaresul tricolorilor medalia de argint obţinută la categoria 49 de kilograme de halterofila Mihaela Cambei şi bronzul câştigat la sol de gimnasta Ana Maria Bărbosu după decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

     

    Odată cu încheierea Jocurilor Olimpice, fotbalul a revenit în centrul atenţiei iubitorilor de sport cu competiţiile europene intercluburi. România a avut o reprezentantă în preliminariile Ligii Campionilor, FCSB, una în calificările pentru Liga Europa, Corvinul Hunedoara, şi două în cele pentru Conference League: CFR Cluj şi Universitatea Craiova.

    În Liga Campionilor, FCSB a ajuns până în turul trei, unde s-a oprit în faţa echipei cehe Sparta Praga. A mers apoi în barajul pentru Liga Europa, unde a trecut de LASK Linz, din Austria. În faza principală a Ligii Europa, după şase partide, campioana României ocupă locul 10, după trei victorii, două egaluri şi o înfrângere. Mai are de disputat, în ianuarie, alte două jocuri – cu Qarabag, în Azerbaidjan, şi cu Manchester United, acasă.

    Formaţia Corvinul Hunedoara a fost depăşită în al doilea tur preliminar al Ligii Europa de croaţii de la Rijeka. A mers în al treilea tur din Conference League, unde s-a oprit în faţa echipei Astana, din Kazahstan. În aceeaşi competiţie, Universitatea Craiova a avut cel mai scurt parcurs, oprit în turul secund al calificărilor de echipa slovenă Maribor. Cel mai departe a ajuns CFR Cluj, până în play-off, unde a cedat în faţa echipei cipriote Pafos.

     

    În partea a doua a anului 2024, echipa naţională de fotbal a evoluat în Liga Naţiunilor. Cu un nou antrenor, Mircea Lucescu, revenit la prima reprezentativă a României după aproape 40 de ani, tricolorii au câştigat toate cele şase partide disputate în grupa a doua a Ligii C, din care au mai făcut parte Cipru, Lituania şi Kosovo. În cinci dintre acesta s-au impus pe teren. Rezultatul jocului de la Bucureşti cu Kosovo a fost decis la UEFA, 3-0 pentru România, după ce jucătorii oaspeţi au ieşit de pe teren înainte de fluierul final. Astfel, România s-a aflat printre cele mai bune patru câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor, echipe care au rezervate locuri în barajul pentru Cupa Mondială din 2026.

    Tragerea la sorţi pentru preliminarii, care a avut loc în decembrie, a adus veşti bune tricolorilor. Naţionala României a fost repartizată în Grupa H, alături de Austria, Bosnia şi Herţegovina, Cipru şi San Marino. Primul meci va avea loc în martie 2025, cu Bosnia şi Herţegovina. Se califică direct câştigătoarele grupelor. Pentru celelalte patru locuri disponibile pentru zona europeană se vor bate cele 12 formaţii clasate pe locul secund în grupe şi cel mai bine clasate câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, ediţia 2024-25, care nu s-au calificat prin intermediul preliminariilor.

     

    Nu putem încheia fără un cuvânt despre marile personalități ale sportului românesc care ne-au părăsit in 2024. Pe 20 februarie s-a stins caiacistul Vasile Dîba, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976. Pe 27 mai s-a dus fostul mare jucător de handbal Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi medaliat olimpic. În ziua de 29 august a murit Mihaela Peneş, laureată cu aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 1964, și cu argint la Ciudad de Mexico, în 1968, la aruncarea suliţei.

    Pe 2 decembrie ne-a părăsit fostul mare portar Helmut Duckadam, cunoscut drept ”Eroul de la Sevilla”, după ce a apărat patru lovituri de la 11 metri în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, pe  care Steaua Bucureşti a câştigat-o împotriva Barcelonei. S-a stins apoi, pe 12 decembrie, Dan Grecu, primul campion mondial din gimnastica masculină românească,  medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din 1976, de la Montreal.

     

  • A murit eroul de la Sevilla

    A murit eroul de la Sevilla

    A murit, la 65 de ani, legendarul portar de fotbal Helmut Duckadam, câștigător, în 1986, cu Steaua București, al Cupei Campionilor Europeni – anunță, în chenare îndoliate, presa sportivă română. Potrivit acesteia, el s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate în ultimii ani, iar în septembrie 2024 a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord deschis.

    Născut pe 1 aprilie 1959, la Semlac, Arad, într-o familie de șvabi, Duckadam a debutat în 1978 în Divizia A, la echipa-fanion a județului, UTA. După patru sezoane, a fost transferat la Steaua București, club departamental, patronat de ministerul Apărării, conform unui model sovietic răspândit în epocă în toate țările din dosul fostei Cortine de Fier.

    Duckadam a fost supranumit „Eroul de la Sevilla”, după ce, pe 7 mai 1986, în finala Cupei Campionilor Europeni cu FC Barcelona a apărat toate cele patru lovituri de departajare executate de jucătorii catalani. Scorul rămăsese 0-0 după 120 de minute de joc. La loviturile de departajare, pentru campioana României au marcat Marius Lăcătuș și Gavrilă Balint și finala s-a terminat 2-0. Cu un lot format exclusiv din fotbaliști români, Steaua București a fost prima echipă dintr-o țară comunistă care a câștigat cel mai important trofeu fotbalistic continental intercluburi. Dintre autorii acelei performanțe, unică în istoria fotbalului românesc, s-au mai stins din viață mijlocașul Lucian Bălan și fundașul Ilie Bărbulescu Performanța lui Duckadam a fost înscrisă în Cartea Recordurilor.

    Dar, abia ajuns pe culmile gloriei, problemele de sănătate l-au silit să renunțe definitiv la fotbalul de performanță la numai 27 de ani. La trei ani de la finala de la Sevilla, în anul 1989, Duckadam s-a reîntors pe teren, pentru ultimele două sezoane, la divizionara B Vagonul Arad. În total are 133 de apariții în divizia A, 13 în Cupa României și 9 în Cupa Campionilor Europeni. În palmares – două titluri de campion național, unul de campion continental și o Cupă a României.

    Există viață de după fotbal, iar Duckadam s-a angajat la Poliția de Frontieră în localitatea de baștină, Semlac. A fost maior în cadrul Poliției, de unde s-a pensionat tot pe caz de boală. În anul 2003, fostul portar a câștigat Loteria vizelor, primind dreptul de a emigra legal în Statele Unite, însă a revenit în scurt timp în țară. Timp de un deceniu, Duckadam a ocupat funcția de președinte de imagine la clubul FCSB din Capitală. A fost declarat cetățean de onoare al Bucureștiului, iar Președinția României i-a conferit Ordinul „Meritul Sportiv”.

    În ultimii ani, Helmut Duckadam devenise analist sportiv la un canal de specialitate de la București. În emisiuni, era întotdeauna cald, volubil, cu un umor bine dozat, prefera lauda criticii, nu se enerva niciodată și era incapabil să jignească pe cineva. La plecarea definitivă a acestui uriaș blând, colegii lui de platou au titrat, la unison cu întreaga suflare fotbalistică românească: Mulțumim, Helmut!

  • Legendele Olympiei – Canotoarea Georgeta Damian Andrunache

    Până la Jocurile Olimpice de la Paris, care vor începe în 26 iulie, Radio România Internațional vă prezintă, într-o rubrică lunară cu interviuri de colecție, câteva legende olimpice românești. Astăzi vorbim despre canotoarea Georgeta Damian Andrunache, sportivă care are în palmares cinci medalii olimpice de aur.

     

    În anul 2002, la prima sa prezență pe undele postului nostru de Radio, ea se putea lăuda deja cu două medalii de aur, obținute la Sidney, cu doi ani înainte, la doi rame, alături de Doina Ignat, și la 8+1. În 2002, Georgeta și Viorica Susanu câștigau singurul titlu mondial al anului obținut la sporturi olimpice în probele feminine și erau desemnate Sportivele Anului  de Ministerul Tineretului și Sportului de la București. Iată fragmente dintr-un interviu realizat în luna decembrie a anului 2002.

     

    „M-am născut la Botoșani în anul 1976. Am început canotajul la Clubul Sportiv Botoșani cu antrenoarea Iacob Elena. La Botoșani am fost legitimată până în 1996 și din 1996 sunt legitimată la Clubul Dinamo. Nu am sperat niciodată, n-am crezut că voi face canotaj. În primul rând părinții mei nu au fost de acord cu acest sport, având un eveniment foarte nefericit în familie. Fratele mamei a murit înecat și de atunci noi am fost „feriți” de apă. După câteva zile de plânset, nu a avut ce-mi face mama și mi-a dat voie să vin la canotaj și cred că asta m-am determinat foarte mult să lupt în acest sport, să-i demonstrez mamei, părinților, că nu am plecat degeaba și că pe apă nu mi se poate întâmpla nimic rău.

     

    Primul succes a fost în 1991, primul meu Campionat Mondial la juniori. Am concurat în două probe: patru rame și opt plus unu. În 1992 am concurat doar în proba de patru rame, pentru că așa cum este la noi, bugetul foarte mic, doar patru fete am dus la Mondiale, în Canada, la Montreal. În 1993. În Norvegia, tot la Mondialele de juniori, am obținut două medalii de argint în proba de doi rame și în cea de opt plus unu. În 1994, tot la Mondialele de juniori, o medalie de aur și una de argint.”

     

    Georgeta a debutat în întrecerile de vârf în 1997, la Aiguebellette, în Franța, când a câștigat argintul în proba de doi rame fără cârmaci, alături de Veronica Cochelea, și aurul cu echipajul de 8+1. Succesul de la doi rame fără cârmaci, obținut la Olimpiada din 2000, de la Sydney, alături de Doina Ignat, a reprezentat, la acea vreme, o surpriză. După retragerea Doinei din probele de doi rame, Georgeta și-a confirmat  valoarea alături de Viorica Susanu. Să o ascultăm:

     

    „Eu am mai concurat și cu alte colege în această probă, am făcut mulți ani această probă. Doi rame este o probă dificilă, este o probă mai mult de tehnică decât de forță, de îndemânare, iar Viorica pentru mine a fost cea mai dificilă parteneră de echipă, dar cu care am avut și cele mai mari succese.”

     

    Pentru Viorica Susanu, lucrurile au stat un pic altfel: „Eu aș putea spune că din punctul meu de vedere nu a fost atât de greu. Georgetei i-a fost mai greu, pentru că celelalte partenere ale ei au fost mai mici de înălțime, au fost cam la aceeași parametri și atunci când două persoane sunt cam de aceeași înălțime este mult mai ușor să urmărești. Eu fiind mai înaltă, având un alt stil de vâslit, a fost puțin dificil, dar până la urmă am lăsat eu de la mine, a lăsat și ea… Eu m-am bazat mai mult pe experiența ei de la Olimpiadă, am avut încredere în ceea ce spunea, pentru că ea deja avea câștigată o medalie de aur și am reușit să rezolvăm și diferența aceasta de înălțime, aș putea spune”.

     

    Am vrut să aflăm de la Georgeta Damian – Andrunache care este principalul lucru care determină coeziunea unei echipe. „Tot la înțelegere mă opresc. Nu pot să fie două sau opt sau șase persoane la o valoare egală, dar dacă te strădui să dai tot ce poți, să te ajuți colega, să-ți ajuți echipa să ajungă la un timp foarte bun, să ajungă la linia de sosire cât mai repede, asta cred că spune totul”.

     

    După realizarea acestui interviu, au urmat performanțe de cel mai înalt nivel. Împreună cu Viorica, Georgeta a cucerit titlul olimpic la Atena, în 2004. Tot la Jocurile din capitala elenă a făcut parte și din echipajul de 8+1, campion olimpic. În 2008, la Jocurile Olimpice de la Beijing, Geta și Viorica au cucerit din nou aurul la doi rame și bronzul cu echipajul de 8+1 al României. După retragerea din activitatea sportivă, atât Georgeta Damian Andrunache, cât și Viorica Susanu, și-au continuat carierea în conducerea Clubului Sportiv Dinamo București.

  • Sport Club RRI – Ivan Patzaichin

    Sport Club RRI – Ivan Patzaichin

    Ivan Patzaichin, cel mai mare canoist român al tuturor timpurilor, a fost înmormântat marți, cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu din București. El s-a stins din viață duminică, răpus de o boală incurabilă, la vârsta de 71 de ani.



    A făcut primii paşi în sport în 1967, în martie, înscriindu-se la clubul bucureştean Dinamo. A fost inspirat de faptul că trei băieţi din satul său natal din Delta Dunării, Mila 23, ieşiseră, cu puţin timp în urmă, campioni mondiali la Berlin. Prima sa performanţă importantă s-a înregistrat exact după trei luni, când a sosit pe locul 2 la campionatul naţional de juniori. Un an mai târziu, în 1968, în Mexic, câştiga deja prima sa medalie olimpică de aur, la canoe dublu, pe distanţa de 1000 de metri, alături de Serghei Covaliov.



    Unul dintre succesele lui Patzaichin a rămas în istorie pentru povestea care l-a însoţit. În ziua de 5 septembrie 1972, la Jocurile Olimpice de la München, în calificările probei individuale de 1000 de metri, românului i s-a rupt pagaia încă de la start. Arbitrii nu au oprit cursa, cum ar fi fost regulamentar, astfel că Patzaichin a trebuit să vâslească până la capăt cu ciotul care i-a ramas în mâini. A terminat cursa cu trei minute după primul clasat… Au fost multe discuţii, dar, în cele din urmă, românului i s-a permis să tragă în semifinală, pe 8 septembrie. A terminat primul, cu 3 secunde în faţa cehului Jiří Čtvrtečka, având un timp mai bun cu 20 de secunde decât cele înregistrate de învingătorii din serii. A intrat ca favorit în finala de pe 9 septembrie, pe care a câştigat-o clar, la aproape 4 secunde înaintea sportivului maghiar Tamás Wichmann, clasat al doilea.



    Până la finalul carierei, Ivan Patzaichin a mai câştigat două medalii olimpice de aur: în 1980, la Moscova, şi în 1984, la Los Angeles, la canoe dublu, 1000 de metri, alături de Toma Semionov.



    După încheierea carierei competiţionale, Ivan Patzaichin a fost, ani de zile, antrenorul loturilor naţionale de caiac – canoe ale României, cu care a câştigat zeci de medalii la întrecerile continentale, mondiale şi olimpice. A devenit apoi unul dintre principalii promotori ai Deltei Dunării, ai oamenilor şi tradiţiilor regiunii, susținând mai ales sporturile nautice și turismul durabil.





  • Sport Club RRI – Distincţie olimpică pentru atleta Maricica Puică

    Sport Club RRI – Distincţie olimpică pentru atleta Maricica Puică

    Zilele trecute, fosta atletă Maricica Puică, dublă medaliată la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 1984, a primit Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Distincţia a reprezentat recunoaşterea unei vieţi puse în slujba sportului şi a ideilor olimpice. Dincolo de cariera sportivă, Maricica Puică a avut o bogată activitate de susţinere a copiilor şi juniorilor pe drumul către performanţă. A contribuit, de fiecare dată când a avut ocazia, cu premii sau cu echipamente sportive, la ajutorarea tinerilor ce se dovedeau promiţători în plan sportiv.



    În 1997 a fost numită, de oficialităţile române, Ambasadoare Naţională pentru Sport, Toleranţă şi Spirit Sportiv pe lângă Consiliul Europei. A fost decorată, în 2000 cu Ordinul Naţional SERVICIUL CREDINCIOS în grad de cavaler şi, în 2004, cu Ordinul Meritul Sportiv clasa I.



    Maricica Puică s-a născut la Iaşi, la 29 iunie 1950. A activat la Clubul Olimpia Bucureşti. Specialiştii au calculat că, la antrenamente şi în concursuri ar fi alergat, în total, peste 90 de mii de kilometri, deci mai mult decât dublul înconjurului Pământului. În mai bine de 20 de ani de carieră sportivă, a adunat, în întrecerile de top, 25 de medalii de aur, 21 de argint şi una de bronz.



    La 17 ani obţinea prima sa mare performanţă, devenind campioană balcanică la cros, la Istanbul. În 1978 era campioană mondială de cros cu echipa României, din care mai făceau parte Natalia Andrei, Georgeta Gazibara, Antoaneta Iacob şi Fiţa Lovin. Tot la cros, în 1982 şi 1984, a reuşit să cucerească titlul mondial la individual. A realizat, în întreaga carieră, pe diverse distanţe, 6 recorduri mondiale, două europene, şi 15 balcanice.



    În 1984, după ce devenise, în martie, în New Jersey, campioană mondială de cros, se întorcea, în vară, de la Olimpiada de la Los Angeles, cu 2 medalii: una de aur, la 3000 de metri, şi una de bronz, la 1500. La aceeaşi ediţie a Jocurilor realiza două recorduri olimpice pe distanţa de 3000 de metri. Mai mult, era singura alergătoare având la activ, în acelaşi an, un titlu mondial şi unul olimpic. Ultima sa mare performanţă a fost medalia de aur cucerită la Europenele de la Haga, în 1989, la 3000 de metri, la vârsta de 39 de ani.





  • România la Jocurile Olimpice – Canoistul Leon Rotman

    România la Jocurile Olimpice – Canoistul Leon Rotman

    Unul dintre cei mai mari sportivi ai României împlineşte, miercuri 22 iulie, frumoasa vârsta de 86 de ani. Este vorba de fostul canoist Leon Rotman, dublu campion olimpic.



    S-a nǎscut la Bucureşti, fiind al patrulea copil al familiei tâmplarului Iosif Rotman. La 15 ani, ucenic fiind la uzinele Timpuri Noi, a ajuns la sala de lupte a clubului Flacǎra, fiind una din speranţele categoriei 67 kg. În 1952 , aflat pe malul lacului Floreasca, a descoperit sporturile nautice. Peste puţin timp era membru al secţiei de kaiac-canoe de la Dinamo Bucureşti.



    Şi-a convins repede antrenorii cǎ locul sǎu este în ambarcaţiunea de simplu. A obţinut repede o serie de victorii pe plan naţional, astfel cǎ a fost selectat în lotul care a reprezentat România la Olimpiada de la Melbourne, din 1956.



    Trei din cele patru medalii de aur decernate la canoe au revenit sportivilor români, care s-au impus categoric în faţa adversarilor din Rusia şi Ungaria, la acea vreme forţele dominante din sporturile nautice.



    Prima victorie a lui Rotman s-a înregistrat în proba de 10 mii de metri. Românul a avut probleme la înscrierea în concurs, din cauzǎ cǎ ambarcaţiunea sa avea o uşoarǎ torsionare, consideratǎ neregulamentarǎ de organizatori. A primit alta, dar şi aceasta avea o problemǎ: era mai lungǎ decât prevedea regulamentul. S-a procedat la scurtarea canoei, simplu, cu ferǎstrǎul, apoi, pe apǎ, Rotman şi-a arǎtat forţa şi talentul, învingându-i pe favoriţii probei: ungurii János Parti şi István Hernek şi sovieticul Ghenadi Buharin. A sosit la final cu un avans de 80 de metri faţǎ de urmǎtorul clasat, care a fost Parti.



    A urmat finala de la 1000 de metri, unde Rotman era, de acum, favorit. A confirmat pronosticurile şi s-a impus din nou, urmat de aceasta datǎ de Hernek. Ca şi la 10 mii de metri, medalia de bronz i-a revenit lui Buharin.



    A treia medalie de aur obţinutǎ de canoiştii români la Melbourne a fost adusǎ de Alexe Dumitru şi Simion Ismailciuc, în proba de dublu, pe distanţa de 1000 de metri.


    Peste patru ani, la Roma, canoiştii români n-au mai câştigat decât o medalie. Performerul a fost, din nou, Leon Rotman, care s-a întors din capitala Italiei cu un “bronz câştigat la simplu, pe 1000 de metri.